ANALIZA GEOPOLITICĂ A REPUBLICII FRANCEZE Suciu Alexandra-Denisa Studii de securitate Anul II, grupa II
1
CUPRINS 1. Geografia politica si umana…………………………………………………………….3 1.1. Locatia geografica…………………………………………………………………3 1.2. Suprafata…………………………………………………………………………..4 1.3. Relieful…………………………………………………………………………….4 1.4. Clima………………………………………………………………………………4 1.5. Vecinii……………………………………………………………………………..5 1.6. Resursele naturale…………………………………………………………………5 1.7. Populatia…………………………………………………………………………..5 1.7.1. Structura etnica……………………………………………………………5 1.7.2. Structura confesionala…………………………………………………….6 2. Istoricul statului francez………………………………………………………………...7 3. Franta - cultura si traditii………………………………………………………………..9 3.1. Limba……………………………………………………………………………....9 3.2. Cultura franceza…………………………………………………………………....9 4. Situatia economica .........................................................................................................11 5. Situatia militara si strategica...........................................................................................11 5.1. Puterea militara a Frantei........................................................................................11 5.2. Cultura strategica....................................................................................................12 6. Situatia politica interna...................................................................................................13 6.1. Situatia politica.......................................................................................................14 6.2. Impartirea administrativa........................................................................................15 7. Situatia politica externa..................................................................................................16 8. Concluzii........................................................................................................................17
Bibliografie..........................................................................................................................19
2
Potrivit istoricului ei, încă de la formarea sa ca stat, Franţa a jucat un rol important în relaţiile internaţionale, atât pe continentul european, cât şi în intreaga lume. Acest lucru este valabil şi în prezent. Astfel, clasarea Franţei între puterile europene şi mondiale este susţinută şi dovedită de rolul şi importanţa pe care aceasta o are la nivelul organizaţiilor internaţionale din care face parte, a acţiunilor pe care le intreprinde şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă în vederea realizării obiectivelor sale strategice pe plan naţional, european şi mondial.
1.
GEOGRAFIA POLITICĂ SI UMANĂ
1.1.
Locaţia geografică
Franţa este cea mai mare ţară din Europa Occidentală. Franţa metropolitană are o formă aproape simetrică, hexagonală şi are hotarele, în cea mai mare parte, naturale: la Nord Canalul Mânecii, la Vest Oceanul Atlantic, la Sud Pirineii şi Mediterana, la Est Alpii, Munţii Jura şi Rinul. 1 Aşa cum se observă, Franţa prezintă două faţade maritime-Oceanul Atlantic şi mările adiacente în Vest şi Marea Mediterană în Sud-Est. Cinci entităţi franceze de peste mări au devenit la începutul secolului al XXI-lea regiuni franceze (departamentele de peste mări ale Franţei). Acestea sunt: Guiana Franceză situată în Nordul Americii de Sud, între Brazilia şi Surinam, Guadelupa şi Martinica, insule situate în partea estică a Caraibelor, Mayotte, insula situata în Sudul Oceanului Indian, în Canalul Mozambic şi Reunion, insula situată în Oceanul Indian, la Est de Madagascar 2.
1.2.
Suprafaţa
1
Ghid complet- Franta, Oradea, Ed. Aquila, 1993, p.10.
2
The world factbook , Geography-Location, https://www.cia.gov/library/publications/the-worldfactbook/geos/fr.html, accesat in data de 3.11.2011 .
3
Republica franceză are o suprafaţă de 643.801 km 2(sunt cuprinse şi departamentele franceze de peste mări), din care 551.500 km 2 sunt ocupaţi de Franţa metropolitană, aceasta ocupând locul 43 pe glob3.
1.3.
Relieful
Franţa are un relief variat: în Sud-Est, între Lacul Geneva şi Marea Mediterană sunt Alpii Francezi, cu relief glaciar tipic. Aceşti munţi au o altitudine sub 3.000 metri în Alpii Maritimi şi peste 4.000 metri în Alpii Savoiei, aici aflându-se Vf. Mont Blanc (4.810 m.), Dôme de Gouter (4.331 m.). În Sud-Vest, la graniţa cu Spania, se află Munţii Pirinei cu Pic d’Aneto (3.404 m.), Mont Perdu (3.355 m.). În Est sunt Munţii Jura, mai scunzi şi mai vechi, aflaţi la graniţa cu Elveţia. Acestor munţi li se adaugă regiuni colinare şi podişuri: Ardenii în Nord-Est, Masivul Armorican în Nord-Vest, Masivul Central dominat de înălţimi vulcanice-Puy de Dôme, Puy de Sancy- în partea central-sudică, precum şi bazine şi culoare depresionare-bazinul Parisului, bazinul Acvitaniei, culoarul Rhonului, Câmpia Alsaciei; dar si câmpiile litorale Languedoc, Roussillon, Gascogne.4 Franţa dispune de o reţea hidrografică densă, legată printr-un sistem de canale, cca. 5800 km. Cele mai importante cursuri de apă orientate spre Oceanul Atlantic sunt: Seine-776 km., cu afluentul Marna-525 km, Loire-1.012 km, Garonne - 596 km, Moselle - 550 km, Rhin-190 km şi Rhone (522 km) spre Marea Mediterana.
1.4.
Clima
Clima Franţei este temperată în cea mai mare parte a teritoriului, dar cu nuanţe oceanice tipice în Vest, care se manifestă tot mai puţin înspre Est. Clima temperat-oceanică din zona litorală atlantică se manifestă prin veri răcoroase şi ierni blânde cu temperaturi medii în ianuarie, peste 0 0C. Ȋnspre interiorul Franţei iernile sunt mai friguroase, iar precipitaţiile, în special cele din timpul verii, 3
The world factbook , Geography-Area, https://www.cia.gov/library/publications/the-worldfactbook/geos/fr.html, accesat in data de 3.11.2011. 4
Horia C.Matei, Silviu Negut, Ion Nicolae, Ioana Vintila Radulescu, Caterina Radu, Enciclopedia Europei, Bucuresti Editia a III-a, Ed. Meronia, 2005, p. 154.
4
sunt scăzute. Înspre Sud, către Marea Mediterană, climatul este subtropical, cu veri uscate fierbinţi şi ierni ploioase, cu vânturi reci, locale-mistralul şi tramontanul. În zonele montane se întâlneşte climatul alpin. În departamentele de peste mări ale Franţei se întâlneşte un climat tropical şi subtropical.
1.5.
Vecinii Franţa se învecinează cu Belgia, având graniţa comună de 620 km, cu Luxemburg-73 km,
Germania- 448 km, Elveţia-571,8 km, Italia-515 km, Monaco-4,5 km, Marea Mediterana-617 km, Spania-650 km, Andora-56,6 km, Oceanul Atlantic şi Marea Mânecii-2075 km 5.
1.6.
Resursele naturale Principalele resurse naturale ale Franţei sunt: resursele minerale (cărbune, minereuri de fier,
bauxită, zinc, potasiu, gaze naturale, peşte) şi resursele solului(soluri fertile, păduri, păşuni alpine). 1.7.
Populaţia Potrivit Institutului Naţional de Statistică şi Studii Economice(INSEE), Franţa număra la 1
ianuarie 2011 65 de milioane de locuitori. Aceeaşi sursă declară că Franţa se află in fruntea ţărilor europene la sporul natural, alături de Irlanda si Regatul Unit. În ceea ce priveşte speranţa de viaţă, aceasta este în creştere, atât in cazul femeilor(84,8 ani), cât şi în cazul bărbaţilor(78,1 ani) 6.
1.7.1.
Structura etnică
Franţa găzduieşte una dintre cele mai numeroase minorităţi de culoare din Europa. În decursul ultimelor două secole, Franţa a absorbit mai mulţi imigranţi decât orice ţară europeană, cei mai mulţi fiind imigranţii africani(magrebienii din Nordul Africii) şi arabi din anii ’60. Datorită faptului că majoritatea francezilor sunt de părere că procesul clasificării oamenilor după rasă încurajează discriminarea în Franţa, nu sunt recunoscute minorităţile naţionale sau etnice. 5
Horia C.Matei, Silviu Negut, Ion Nicolae, Ioana Vintila Radulescu, Caterina Radu, Luciana Ghica, Valentin Burada, Adrian Chiroiu, Alina Vranceanu, Statele Uniunii Europene: mica enciclopedie, Bucuresti, Ed. Meronia, 2007, p. 113. 6
La vitalité de la démographie française , http://www.france.fr/connaitre/societe/demographie/article/la-vitalite-de-la-demographiefrancaise, accesat in data de 31.10.2011.
5
Constituţia Franţei stipulează în articolul 1: “Franţa este o Republică indivizibilă, laică, democratică şi socială. Ea asigură egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, fără deosebire de origine, de rasă sau de religie. Ea respectă toate credinţele. Organizarea sa este descentralizată. Legea favorizează accesul egal al femeilor şi bărbaţilor la mandatele electorale şi la funcţiile elective, precum şi la responsabilităţile profesionale şi sociale” 7. Republica franceză se bazează pe ideea că în cultura politică franceză statul poate recunoaşte doar indivizii, nu şi grupurile sau comunităţile etnice, religioase sau sexuale. Nerecunoaşterea ca minorităţi naţionale a acestor grupuri duce la neutilizarea de mijloace pentru protecţia minorităţilor naţionale. Franţa a ratificat Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, însă a declarat că prevederile articolului 27, care se referă la drepturile civile şi politice ale minorităţilor sunt inaplicabile. Politica Franţei de a nu recunoaşte minorităţile naţionale duce la inexistenţa unor mijloace şi modalităţi de apărare a identităţii minorităţilor. Franţa este cunoscută ca o ţară cu o mare diversitate culturală şi dezvoltă eforturi de a promova integrarea culturală şi economică, organizând multiple acţiuni pentru sprijinirea imigranţilor. Însă, incidentele violente generate de imigranţi în toamna anului 2005, urmate de cele din 2007 si 2010 au demonstrat existenţa unor fisuri în programul de integrare al minorităţilor. Aceste tulburări se datorează imigranţilor, diferiţi ca şi formaţie şi cultură şi frustrărilor acestora, dintre care unele istorice, imigranţii obţinând slujbe doar de mâna a doua, mai prost plătite şi având perspective de avansare în carieră reduse considerabil faţă de cele ale unui occidental.
1.7.2.
Structura confesională
Nu există foarte multe date statistice despre cultele religioase ai căror adepţi sunt francezii, deoarece Franţa este un stat laic, iar separarea de Biserică este foarte bine conturată. Statul francez nu recunoaşte nicio religie ca fiind oficială, însă permite tuturor religiilor să se desfăşoare între graniţele lui. Cu toate astea, potrivit Institutului de sondaj de opinie din Franţa(CSA), în anul 2006
7
Articolul 1 din Constitutia Frantei, http://www.conseil-constitutionnel.fr/conseilconstitutionnel/root/bank_mm/constitution/constitution_roumain.pdf , accesat in data de 3.11.2011.
6
51% dintre francezi s-au declarat catolici, 31% au declarat că nu sunt practicanţii vreunei religii, 6% nu au dat niciun răspuns, 4% s-au declarat creştini, 4% musulmani, 3% protestanţi si 1% evrei 8.
2.
ISTORICUL STATULUI FRANCEZ Teritoriul Franţei este populat încă din anchititate de triburi celtice (gali) şi este cucerit şi
transformat în procvincie romană de către Caesar între anii 51 – 59 î.Hr. În secolul V d.Hr. se stabilesc în Gallia francii, popor germanic, iar prin fuziunea cu poporul galo-roman, de limbă latină, ia naştere în secolele următoare poporul francez. Regatul Francez ia naştere sub Clovis (481 511). Revoluţia franceză din 1789 culminează cu proclamarea Primei Republici, la 22.09.1792, iar după lovitura de stat din 1799 Napoleon Bonaparte instaurează un regim autoritar, întâi sub forma consulatului, iar din 1804 sub cea a imperiului. În 1815 este reinstaurată domnia Bourbonilor care, la rândul ei, este înlăturată de revoluţia din iulie 1830 şi este impusă monarhia constituţională. În urma revoluţiei din februarie 1848 este proclamată a II-a Republică. În anul 1852 puterea este acaparată de Ludovic Napoleon, nepotul lui Napoleon I, care se proclamă împărat al Franţei. În anul 1870 este proclamată cea de a III-a Republică în urma înfrângerii în războiul cu Prusia. Pe plan extern, conducătorii francezi au dus o politică expansionistă. Poporul francez s-a confruntat de-a lungul timpului cu numeroase războaie şi lupte politice. Franţa a ajuns să deţină un imperiu colonial format din colonii aflate pe continentul asiatic, african şi sud-american. În anul 1904 Franţa aderă la Tripla Alianţă(Antanta) alături de Rusia şi Marea Britanie, iar între anii 1914-1918 ia parte la Primul Război Mondial din pozţia de membru al Triplei Alianţe care luptă împotriva Puterilor Centrale. Acest război s-a încheiat cu victoria Antantei. Astfel, Franţa a ieşit învingătoare, dar acest fapt a avut ca şi consecinţe un milion trei sute de mii de morţi, cinci
8
Henri Tincq,
Les Français sont de moins en moins catholiques, in Le Monde, http://www.lemonde.fr/cgi-
bin/ACHATS/acheter.cgi?offre=ARCHIVES&type_item=ART_ARCH_30J&objet_id=972321&clef=ARC-TRK-NC_01, accesat in data de 1.11.2011.
7
sute de mii de dispăruţi, trei milioane de răniţi si un teritoriu national distrus si ruinat pe două cincimi9. În anul 1939 se declanşează Al Doilea Război Mondial datorită faptului că Franţa şi Marea Britanie declară război Germaniei în urma invadării Poloniei. Pe data de 10 mai 1940 Germania invadează Franţa, aceasta capitulează, iar Generalul De Gaulle se refugiază la Londra şi formează Comitetul Naţional Francez. Acest comitet coordonează rezistenţa antinazistă în interiorul Franţei şi pe teritoriul coloniilor, rezistenţa din interiorul Franţei fiind una dintre cele mai puternice din Europa10. Prin Constituţia din octombrie 1946, este proclamată cea de a IV-a Republică, iar ca urmare a politicianismului şi a războiului de emancipare naţională din Indochina şi Algeria este adâncită criza celei de a IV-a Republici. Generalul Charles de Gaulle, aflat în fruntea guvernului la 4.10.1958, proclamă cea de a V-a Republică, cu atribuţii sporite pentru şeful statului. După cel de Al Doilea Razboi Mondial, Franţa a început să se confrunte cu numeroase probleme în cadrul domeniului său colonial. Astfel, conştientă de pericolul sovietic şi pentru a face faţă războiului rece, ea a decis să schimbe politica colonială, şi deci politica mondială şi să ofere independenţă coloniilor sale. Politica colonială a fost inlocuită cu o politică de asociere şi cooperare cu ţările vechiului imperiu colonial in cadrul Comunităţii francofone 11. În plan european, pentru a-şi apăra interesele în faţa instabilităţii politice şi economice pe care Europa şi lumea o traversa Franţa, alături de Germania, a pus bazele Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului, devenită astăzi Uniunea Europeană.
3.
FRANŢA-CULTURĂ ŞI TRADIŢII
3.1.
Limba
9
Horia C.Matei, Silviu Negut, Ion Nicolae, Ioana Vintila Radulescu, Caterina Radu, Luciana Ghica, Valentin Burada, Adrian Chiroiu, Alina Vranceanu, Statele Uniunii Europene: mica enciclopedie, Bucuresti, Ed. Meronia, 2007, p. 123. 10
Istoria Frantei, in Geografia lumii, http://www.geografialumii.ro/istorie, accesat in data de 1.11.2011. 11
Aymeric Chauprade, Francois Thual, Dictionar de geopolitica , Bucuresti, Ed. Corint, 2003, p. 125.
8
Franceza este singura limbă recunoscută oficial, fiind folosită în administraţia centrală şi locală şi vorbită de totalitatea populaţiei. Limba franceză face parte din familia indo-europeană, ramura romanică, grupul galoromanic. Are numeroase dialecte, fapt pentru care statul a dus o luptă politică pentru unificare lingvistică, astfel că multe dialecte au dispărut. Cu toate astea, în Franţa se întâlnesc aşa-numitele limbi regionale sau minoritare(in jur de 75 de idiomuri), acestea constituind un patrimoniu foarte valoros din punct de vedere lingvistic şi cultural. Dintre acestea amintim: dialectul german alsacian, basca, bretona, corsicana, occitana 12.
3.2.
Cultura franceză Cultura Franţei este vastă, cu multe implicaţii la nivel regional. Domeniile care reflectă
natura umană, trăirile şi specificul naţional sunt redate în sculptură, pictură, muzică, balet, arhitectură, în teatru sau cinematografie. Locul care adună cele mai multe situri cu caracter cultural, locul unde s-au întâlnit şi au lucrat numeroşi artişti este Parisul-capitala Franţei, supranumit „Oraşul luminilor”.
4.
SITUATIA ECONOMICA Franţa continuă să fie şi in mileniul al III-lea una dintre puterile economice europene şi
mondiale cu un PIB ce depăşeşte 1900 md. $(5% din PIB mondial) 13. Punctele de atracţie ale economiei franceze sunt dimensiunea şi dinamismul pe termen lung al pieţei sale, calitatea şi productivitatea forţei de muncă, densitatea şi eficienţa infrastructurii. La puterea economică a Franţei contribuie toate cele trei sectoare: agricultura(2% din PIB), industria(20,7% din PIB) şi serviciile(77,2% din PIB). În ceea ce priveşte forţa de muncă pe sectoarele economiei, aceasta este de 4,1% în agricultură, 24,4% în industrie şi de 71,5% în
12
La diversité des langues régionales, http://www.france.fr/connaitre/culture-etpatrimoine/langue-francaise/article/la-diversite-des-langues-regionales, accesat in data de 31.10.2011. 13
Horia C.Matei, Silviu Negut, Ion Nicolae, Ioana Vintila Radulescu, Caterina Radu, Luciana Ghica, Valentin Burada, Adrian Chiroiu, Alina Vranceanu, Statele Uniunii Europene: mica enciclopedie, Bucuresti, Ed. Meronia, 2007, p. 121.
9
servicii14. Principalele produse agricole pe care Franţa le produce sunt: grâu, cereale, sfeclă de zahăr, cartofi, carne de vită, produse lactate, peşte, vin. Astfel, Franţa este considerată principalul producător şi exportator agricol din Europa. Acest lucru se datorează numeroaselor terenuri fertile, tehnologiilor moderne şi subvenţiilor europene utilizate. În sectorul industrial identificăm produse precum: maşini şi mecanisme, produse chimice, automobile, avioane, produse textile, produse electrocasnice. Referindu-ne la sectorul terţiar, acesta reprezintă cea mai mare forţă a economiei, în special prin serviciile turistice, însă în ultima perioadă s-au amplificat serviciile financiar-bancare. Turismul aduce economiei franceze cele mai mari profituri, Franţa clasându-se pe primul loc în topul statelor cu cel mai mare număr anual de turişti în anul 2006. Acest lucru se datorează investiţiilor masive în acest sector, numărului foarte mare de hoteluri şi locuri de cazare, dar rolul cel mai important îl reprezintă obiectivele turistice atât de numeroase şi speciale pe care Franţa le deţine şi le promovează intens(Parisul, Coasta de Azur, Alpii francezi, castelele, catedralele catolice, muzeele). Infrastructura reprezintă un punct cheie în economia unei ţări, iar infrastructura Franţei este una foarte bine dezvoltată, beneficiind de un număr foarte mare de kilometri de autostrăzi, drumuri naţionale, căi ferate şi aeroporturi. Franţa ocupă locul 9 în lume în ceea ce priveşte căile ferate cu un total de 29473 de km 15, locul 1 în lume privind reţeaua de trenuri de mare viteză(TGV) cu o lungime de 1547 km şi deţine cea mai mare reţea rutieră din Europa cu 990577 km. În ceea ce priveşte aeroporturile şi telecomunicaţiile Franţa face parte din rândul statelor cu cele mai performante tehnologii16. Transportul fluvial, dar şi cel maritim sunt foarte dezvoltate, existând numeroase canale navigabile şi porturi moderne(Le Havre, Bordeaux, Marseille, Calais, Dunkerque, Nantes, Paris, Rouen) care permit Franţei accesul la Oceanul Planetar, acest lucru semnificând un avantaj enorm pentru economie.
14
Ghid de afaceri-Franta, http://mfa.sites.mfa.gov.md/gae/ghid.franta.html, accesat in data de 31.10.2011. 15
The world factbook, Transportation-Railways , https://www.cia.gov/library/publications/theworld-factbook/geos/fr.html, accesat in data de 3.11.2011. 16
Ghid de afaceri-Franta, http://mfa.sites.mfa.gov.md/gae/ghid.franta.html, accesat in data de 31.10.2011.
10
5.
SITUAŢIA MILITARĂ ŞI STRATEGICĂ
5.1.
Puterea militară a Franţei Franţa dispune de una din cele mai bine organizate şi dotate forţe militare din lume.
Conform Constituţiei Franţei, comanda armatei este asigurată de preşedintele ţării asistat de Consiliul Suprem de Apărare, iar ministrul Apărării deţine competenţa în ceea ce priveşte organizarea şi administrarea forţelor armate. Forţele armate franceze sunt repartizate în: forţele terestre, Marina Naţională, forţele aeriene şi jandarmeria 17, iar cheltuielile de apărare ale Franţei ocupă primele locuri în lume. Armata este alcătuită din peste 250.000 militari profesionişti, sub contract şi peste 80.000 angajaţi civil. Franţa are o parte din trupe staţionate în afara ţării, în departamentele şi teritoriile franceze de peste mări: Reunion-Mayotte, Guyana Franceza, Noua Caledonie, Polinezia Franceză. Un număr important de militari francezi fac parte din cadrul forţelor de pace sub egida ONU şi NATO. Trupele de uscat sunt cuprinse organizatoric într-un corp de armată, cu patru divizii de infanterie, o divizie blindată în Eurocorps, o brigadă franco-germană creată în 1988, 8 brigăzi interarme cu 4-7 regimente fiecare: infanterie, tancuri, artilerie, geniu, o brigadă aeromobilă cu 4 regimente de elicoptere de luptă, 2 brigăzi logistice cu câte 4 regimente de transport şi un regiment medical, mai multe brigăzi independente de paraşutişti, lansatoare de rachete, de rachete sol-aer, de elicoptere de luptă. Trupele Jandarmeriei cu peste 100.000 jandarmi participă la apărarea teritoriului, menţinându-şi statutul militar, dar începând cu 1 ianuarie 2009, acestea fac parte din cadrul Ministerului de Interne 18. Franţa mai dispune de aşa numita “Forţă de acţiune rapidă” pentru acţiuni rapide în oricare parte a Europei sau în spaţiul extraeuropean, cuprinzând o divizie de paraşutişti, una de puşcaşi marini, una de blindate uşoare, una de vânători de munte. 17
L’organisation de la Défense française , http://www.france.fr/connaitre/monde/defense-etsecurite/article/lorganisation-de-la-defense-francaise, accesat in data de 1.11.2011. 18
L’organisation de la Défense française , http://www.france.fr/connaitre/monde/defense-etsecurite/article/lorganisation-de-la-defense-francaise, accesat in data de 1.11.2011.
11
Forţele aeriene dispun de peste 700 avioane şi peste 400 elicoptere, efective de peste 60.000 de militari activi şi baze militare în afara Europei: Reunion, Noumea Dakar, Djibouti, Papeete, Martinique.19 Celebră în Franţa este „Legiunea Străină” cu sediul la Aubagne, lângă Marseille. Aceasta înglobeaza peste 7000 militari, din care peste 400 ofiţeri, peste 1700 subofiţeri şi peste 5.500 legionari. Marina franceză prezintă o organizare la nivel naţional şi planetar, având ca zone de acţiune: Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Oceanul Indian, Oceanul Pacific, Antile-Guyana, cu efective de peste 40.000 de militari. Franţa a întreprins măsuri de modernizare a echipamentului militar, cuprinzând cca. 400 tancuri grele Leclerc, 600 tancuri AMX 30 B2, 4.000 vehicule blindate, 600 elicoptere, peste 500 avioane de luptă, 4 submarine strategice cu propulsie nucleară, fiecare purtând 16 rachete cu 6 focoase nucleare de atac, peste 100 nave de suprafaţă între care 3 portavioane, un crucişător, 4 distrugătoare, 35 fregate. 5.2.
Cultura strategică În anul 2011, guvernul francez a atribuit Ministerului Apărării un buget de 40,810 milioane
Euro, adică 11,3% din bugetul statului20. Franţa are ca şi obiectiv central în ceea ce priveşte politica de securitate apărarea populaţiei franceze, a teritoriului naţional şi a intereselor sale strategice. Evoluţia unui context geopolitic instabil, globalizarea, difuzarea rapidă a informaţiei, instabilitatea economică şi modificarea raporturilor de forţă au obligat Franţa să adopte o nouă strategie pentru a face faţă noilor ameninţări şi vulnerabilităţi apărute. Noua strategie denumită « Carta Albă a Apărării şi securităţii Naţionale din 2008 » este alcătuită în jurul a cinci funcţii strategice: cunoaşterea şi anticiparea, prevenirea, descurajarea, protecţia şi intervenţia. Astfel, politica de apărare franceză se bazează pe o politică 19
Horia C.Matei, Silviu Negut, Ion Nicolae, Ioana Vintila Radulescu, Caterina Radu, op.cit., p.161. 20
Les chiffres clés de la défense 2011 , http://www.defense.gouv.fr/portaildefense/ministere/organisation/les-chiffres-cles-de-la-defense-2011, accesat in data de 2.11.2011.
12
activă de solidaritate diplomatică, economică şi culturală pe toate continentele, iar dezvoltarea acesteia se traduce prin numeroase angajamente, atât in cadrul structurilor internaţionale, cât şi prin acorduri bilaterale, sau la nivel regional. Apartenenţa la structurile NATO presupune respectarea fidelă a angajamentelor si principiilor sale, iar ca membră permanentă a Consiliului de Securitate al ONU, Franţa urmăreşte implicarea în prevenirea crizelor şi reducerea ameninţărilor care afectează sistemul internaţional21. Fiind membră fondatoare a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi a Uniunii Europene, Franţa a participat la operaţiuni militare şi misiuni de pace în Caucaz, Balcani, Africa, Orientul Apropiat şi Asia. Aceste misiuni au constat în misiuni umanitare şi de evacuare, consiliere şi asistenţă, gestiunea crizelor şi restabilirea păcii 22.
6.
SITUAŢIA POLITICĂ INTERNĂ Statul francez se caracterizează printr-o tradiţie centralizatoare specifică statelor în care
predomină dreptul roman. Această tradiţie presupune acordarea unei importanţe mai mari puterilor publice decât oricărei alte instituţii, precum şi misiunea de a apăra interesul general şi de a consolida unitatea naţionala 23. Statul beneficiază atât de un mare prestigiu, cât şi de o mare responsabilitate, cetăţenii francezi aşteptând ca statul să le asigure bunăstarea. În continuare sectorul public naţional reprezintă un punct de atracţie, cu toate că în ultimii ani s-a înregistrat un proces de descentralizare care continuă şi acum. Colectivităţilor teritoriale li se recunoaşte faptul că sunt mai aproape de cetăţeni şi li se acordă atribuţii tot mai importante atât pe plan tehnic şi juridic, cât şi uman şi financiar.
6.1. Situaţia politică 21
La doctrine francaise en matiere de Defense, http://www.france.fr/connaitre/monde/defenseet-securite/article/la-doctrine-francaise-en-matiere-de-defense, accesat in data de 2.11.2011. 22
La defense francaise dans l’Union europeene et dans l’Alliance atlantique , http://www.france.fr/connaitre/defense-et-securite/article/la-defense-francaise-dans-lunioneuropeenne-et-dans-lalliance-atlantique, accesat in data de 2.11.2011. 23
Andre Cabanis, Procesul de descentralizare in Franta: modernizarea impartirii administrativteritoriale si autonomia colectivitatilor locale , 9 pag., http://www.ramp.ase.ro/_data/files/articole/5_08.pdf , accesat in data de 2.11.2011.
13
Franţa este o republică semi-prezidenţială. Constituţia celei de a V-a Republici a fost adoptată prin referendum la 28.09.1958, promulgată la 06.10.1958 şi modificată în anii 1960, 1962, 1969, 1974 şi 1999. În anul 1962, prin modificările aduse Constituţiei se stabileşte alegerea preşedintelui prin vot universal. Puterea executivă este exercitată de către preşedinte şi de guvern, în fruntea căruia se află primul-ministru numit de preşedinte. Consiliul de Miniştri este răspunzător în faţa Parlamentului. Preşedintele Republicii este şeful statului, ales prin vot direct, pentru cel mult două mandate de câte 5 ani. Preşedintele actual al Franţei este Nicolas Sarkozy, ales la 16 mai 2007 pentru o perioadă de 5 ani. În fruntea guvernului se află primul-ministru Francois Fillon. Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul francez, care este bicameral : Senat şi Adunarea Natională. Senatul este compus din 321 membri, din care 296 reprezintă Franţa metropolitană, 13 reprezintă teritoriile de peste mări şi 12 reprezintă frencezii din străinătate. Senatorii sunt aleşi pentru un mandat de 9 ani, de către un colegiu electoral alcătuit din delegaţi ai Adunării Naţionale şi reprezentanţi ai consiliilor departamentale şi municipale. O treime din Senat se schimbă la fiecare 3 ani. Adunarea Naţională este compusă din 577 membri, 555 din Franţa metropolitană şi 22 din teritoriile de peste mări. Deputaţii sunt aleşi prin vot direct, pentru cel mult două mandate de câte 5 ani. Principalele grupuri parlamentare sunt organizate în jurul a două grupări politice opuse: gruparea de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist și gruparea de dreapta organizată în jurul Uniunii pentru Mişcare Populară. Partidul de extremă dreaptă Frontul Național este al treilea partid francez. Partidul de guvernământ este Uniunea pentru Mişcare Populară(UMP), singurul partid reprezentat în guvern. 6.2. Împărţirea administrativă Franţa este împarţită în 27 de regiuni administrative, din care 22 in Franţa metropolitană 21 pe partea continentală, 1 în comunitatea Corsica şi 5 în regiunile de peste mări. Regiunile sunt împărţite în 100 de departamente, numerotate, în general, după alfabet. Cele 100 departamente sunt subdivizate în 341 arondismente, care la rândul lor sunt împărţite în 4.032 cantoane. Cantoanele sunt împărţite în 36.686 comune. 14
Regiunile, departamentele şi comunele sunt cunoscute ca şi colectivităţi teritoriale, având adunări locale şi un executiv. Arondismentele şi cantoanele sunt diviziuni administrative cu competenţe reduse.24 Comuna este cel mai de jos nivel al administratiei franceze fiind incluse în cantoane, arondisemente şi departamente. Comuna, ca unitate administrativă, corespunde, în general, cu teritoriul unui oraş sau a unui sat. Suprafaţa şi populaţia unei comune poate varia foarte mult, comuna cea mai populată fiind Parisul cu peste 2 milioane locuitori, iar la extrema opusă fiind câteva comune nelocuite. Toate comunele franceze, indiferent de suprafaţă şi populaţie, au aceeaşi structură administrativă şi aceleaşi competenţe legale, cu excepţia Parisului. O comună este administrată de Consiliul Municipal ales prin sufragiu universal pe o perioadă de 6 ani. Consiliul Municipal alege primarul şi adjuncţii săi. Numărul consilierilor municipali este determinat de populaţia comunei, minimum fiind de 9 membri. Primarul are rolul de a aplica deciziile consiliului, iar adjuncţii săi au anumite roluri în administraţia comunei. Primarul, ca reprezentant al statului în comună, are în subordine actele de stare civilă şi mai are în subordine poliţia municipală, cu excepţia capitalei Paris unde poliţia este în subordinea prefectului de poliţie aflat sub autoritatea guvernului. Cele mai populate comune ale Franţei - Paris, Lyon si Marseille - sunt subdivizate în 45 arondismente municipale cu unele competenţe mai reduse.
7.
SITUAŢIA POLITICĂ EXTERNĂ Serviciul diplomatic francez cuprinde: 160 ambasade, 17 reprezentaţii permanente, 4
delegaţii în cadrul organizaţiilor internţionale, 97 consulate generale şi consulate şi 154 servicii de cooperare şi acţiune culturală 25.
24
Geografia Frantei, http://franta.hartaeuropa.com/page_informatii_turistice_geografia_frantei.html , accesat in data de 2.11.2011. 25
Le service diplomatique francais , http://www.france.fr/connaitre/monde/diplomatie/article/leservice-diplomatique-francais, accesat in data de 2.11.2011.
15
Cu toate că Franţa face parte din rândul statelor de talie mijlocie din punct de vedere al suprafeţei şi demografiei din lume, ea îşi asumă responsabilităţi importante în cadrul comunităţii internaţionale, fapt ce o clasează între puterile europene şi mondiale. În vederea realizării obiectivelor de menţinere a păcii şi a echilibrului planetar, diplomaţia franceză este promotoarea dreptului internaţional şi a cooperării multilaterale. Astfel, Franţa este membru fondator al Naţiunilor Unite şi este unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, cu drept de veto asupra deciziei acestuia. Ea face parte din G8, grupul statelor cel mai industrializate din lume şi este unul din principalii susţinători ai unei Uniuni Europene puternice pe plan global, atât economic, cât şi politic. După unele afirmaţii proiectul «Uniunea Europeană» este o invenţie franceză, o serie de figuri marcante ale Uniunii Europene aparţinând Franţei: Robert Schuman, Jean Monnet, Charles de Gaulle, Francois Mitterrand, Jaques Delors. Se consideră, în cadrul Uniunii Europene, că unul din principalele motoare ale funcţionării acestei uniuni îl constituie relaţiile Franţei cu Germania. Cooperarea dintre cele două ţări după cel de al Doilea Război Mondial a înlocuit situaţia tensionată dintre acestea, existentă din secolul al XIX-lea. Legătura dintre cele două state a revenit în atenţie la începutul noului mileniu atunci când au exprimat o opoziţie fermă faţă de intervenţia SUA în Irak. Franţa a insistat ca forţa să fie folosită ca ultimă soluţie, doar după ce mijloacele diplomatice şi intervenţia ONU ar fi eşuat. Priorităţile Franţei pe plan extern sunt: apărarea drepturilor omului, solidaritatea faţă de statele aflate în curs de dezvoltare, promovarea francofoniei, lupta contra schimbărilor climatice, a terorismului, a proliferării armelor 26. Franţa este cel mai mare donator dintre statele industrializate ale lumii, transferând anual 0,5% din PIB către acţiuni umanitare, iar până în 2015 se doreşte să se ajungă la 0,7% din PIB. Printre reuşitele Franţei se număra faptul că a convins comunitatea internaţională să anuleze datoriile ţărilor celor mai sărace. Franţa pledează pentru „datoria de a ajuta”, oferind asistenţă populaţiilor afectate de conflicte, catastrofe naturale sau pandemii şi investind în infrastructură şi educaţie, în toată lumea, dar cu precădere pe continentul african 27. În ceea ce priveşte cooperarea internaţională şi dezvoltarea relaţiilor economice şi tehnologiei, statul francez a apelat la parteneriatele bilaterale solide. Colaborează în privinţa 26
Pour une diplomatie plus solidaire , http://www.diplomatie.gouv.fr/fr/actions-france_830/pourune-diplomatie-plus-solidaire_70153.html, accesat in data de 2.11.2011. 27
L’aide au development et l’action humanitaire, http://www.diplomatie.gouv.fr/fr/actionsfrance_830/pour-une-diplomatie-plus-solidaire_70153.html, accesat in data de 2.11.2011.
16
rezolvării conflictelor regionale şi a luptei contra terorismului cu Statele Unite ale Americii. Cu statele de pe ţărmul sudic al Mediteranei, ţările Magrebului, Franţa menţine legături strânse, promovând ideea unei Uniuni Mediteraneene. Ṣi cu puterile din Asia şi America Latină poartă un dialog politic bogat în vederea dezvoltării economice, tehnologice şi promovării culturii şi limbii franceze28.
8.
CONCLUZII Analizând din punctul de vedere al suprafeţei şi populaţiei, Franţa se clasează în rândul
statelor de talie mijlocie. Cu toate astea, statul francez este considerat una dintre marile puteri ale continentului european, dar şi unul dintre statele importante, puternice ale lumii. Această clasare se datorează atât politicii dusă în interiorul statului francez, a situaţiei interne, cât şi politicii şi relaţiilor manifestate pe plan internaţional. Franţa are o economie puternică, sectoarele acesteia fiind dintre cele mai dezvoltate, moderne şi productive. Astfel, agricultura, industria, serviciile, turismul, infrastructura aduc statului francez venituri substanţiale, clasându-l în rândul puterilor economice europene şi mondiale. Pe plan extern, Franţa, de-a lungul timpului, şi-a asumat responsabilităţi importante şi a întreprins diverse acţiuni pentru a-şi îndeplini obiectivele sale strategice, atât politice şi militare, cât şi culturale, fapt ce se petrece şi în prezent.
28
Les partenariats bilaterux , http://www.diplomatie.gouv.fr/fr/actions-france_830/pour-unediplomatie-plus-solidaire_70153.html, accesat in data de 2.11.2011.
17
BIBLIOGRAFIE
1.
Chauprade, Aymeric, Thual, Francois, Dictionar de geopolitica, Bucuresti, Ed. Corint,
2003. 2.
Ghid complet- Franta, Oradea, Ed. Aquila, 1993.
Matei, Horia C., Negut, Silviu, Nicolae Ion, Radu, Caterina, Radulescu Vitila, Ioana, Ghica, Luciana, Burada, Valentin, Chiroiu, Adrian, Vranceanu, Alina , Statele Uniunii Europene: mica enciclopedie, Bucuresti, Ed. Meronia, 2007. 3.
4. Matei, Horia C., Negut, Silviu, Nicolae Ion, Radu, Caterina, Radulescu Vitila, Ioana, Enciclopedia Europei, Bucuresti, Ed. Meronia, 2005. 5. Andre Cabanis, Procesul de descentralizare in Franta: modernizarea impartirii administrativ-teritoriale si autonomia colectivitatilor locale , 9 pag., http://www.ramp.ase.ro/_data/files/articole/5_08.pdf . 6.
www.france.fr
7.
www.diplomatie.gouv.fr
8.
www.gouvernement.fr
9.
www.insee.fr 18
10.
www.lemonde.fr
http://www.conseil-constitutionnel.fr/conseilconstitutionnel/root/bank_mm/constitution/constitution_roumain.pdf 11.
12.
www.cia.gov
13.
www.geografialumii.ro
19
