Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”
Arhitectura Spațiului Interior 2012-2013
ATENEUL ROMÂN Relația spațiu spectacol – spațiu teatral
Ristea Daria – GR. 46A
Ateneul Român Relația spațiu spectacol – spațiu teatral « Dans l’évolution du théâtre, un instrument nouveau ne peut affirmer sa supériorité que s`il assume et conserve les formes qui sont déjà connues. » Jean Jacquot Un oraş este ca o fiinţă: se naşte, creşte, se dezvoltă şi poate muri, dacă „viaţa” sa nu este întreţinută de o „hrană” permanentă, materială şi spirituală, aşa cum istoria stă mărturie la dispariţia unor oraşe înfloritoare în epocile anterioare (antichitate şi chiar evul mediu). Bucureşti, capitala României, îşi defineşte personalitatea sa urbană, existenţa sa, prin edificiile sale. Multe dintre acestea s-au înălţat în cei 40 de ani cât a domnit regele Carol I, perioadă fastă în modernizarea rapidă a oraşului, în prosperitatea economică, dar şi în grija pentru artă şi ştiinţă. Oricând ajungi în Bucureşti, pe Calea Victoriei, în Piaţa George Enescu, la Ateneul Român1 te aşteaptă o întâlnire cu istoria şi cultura, edificiu simbol pentru Bucureştiul de ieri şi de azi, edificiusimbol al culturii naționale construit în inima Bucureștilor în urmă cu 125 de ani (1886-1888), devenind exponentul arhitectonic și spiritual nu doar al unui oraș, al unei Capitale, ci al unei națiuni. Templul din inima Capitalei s-a transformat în "cartea de vizită" nepieritoare a României contemporane. TEATRU este cuvântul prin care numim azi atât conceptul legat de spectacol dramatic, cât și pe cel referitor la spațiul în care acesta are loc. Sunt, de fapt, două noțiuni indisolubil legate între ele încă din cele mai vechi timpuri; amplitudinea interferențelor lor a condus la suprapunerea lor totală, de unde și folosirea acestui unic cuvânt pentru cele două noțiuni. Este cert că actorul, obligând spectatorii – ca să-i poată vedea fața – să se așeze în semicerc în jurul lui, a creat esența localului de teatru. Spațiul teatral este locul de întâlnire al unei opere și al interpreților săi cu publicul. Acest spațiu nu include numai noțiunea de cadru arhitectural, ea include tot complexul de modalități în care publicul se întrunește și al condițiilor create pentru a se naște în cadrul spectatorilor o unitate cât mai închegată, capabilă să participe la spectacolul dramatic și să recepționeze mesajul său major. Construcțiile teatrale sunt mărețe, monumentale, anume clădite pentru a atrage atenția, a impune și a fi admirate. Spectatorii și actorii nu mai alcătuiesc o comunitate, nu mai beneficiază de o trăire în comun, publicul fiind alcătuit dintr-o societate amorfă, gălăgioasă și luxoasă, lipsită de un orizont intelectual. În această categorie a edificiilor teatrale, monumentale se înscrie și bine-cunoscuta clădire a Ateneul Român. 1
Cuvântul ateneu are înţelesul de şcoală (în Belgia, școlile secundare se numesc Iltenee) şi înţelesul de societate literară sau ştiinţifică
2
Proiectul Ateneului Român a fost realizat de arhitectul francez Albert Galleron împreună cu românii Grigore Cerchez, Constantin Olanescu, Ion Mincu, Ion Gr. Cantacuzino, în apropierea Palatului Regal, gândit ca un loc al rafinamentului şi complexităţii arhitecturale, dovedindu-se o autentică operă de artă. Puțini ştiu astăzi că Palatul Ateneului Roman s-a clădit cu banii dintr-o subscripție publică, în urma organizării unei loterii naționale (500.000 de bilete in valoare de un leu)2, apelul adresat cetăţenilor, de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societății Ateneul Român 3, sunând ca o chemare populară, printr-un slogan de-a dreptul comic și banal: "Dați un leu pentru Ateneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzător într-o lecție de unitate, de trezire a conștiinței naționale. După toate cercetările ce s-au făcut până acum iniţiativa se datorează celor trei persoane : V. A. Urechia, Constantin Esarcu şi Nicolae Kreţulescu. Ideea a dat-o Urechia, a îmbrățișat-o Esarcu şi a sprijinit-o Kreţulescu. Aceştia sunt iniţiatorii, dar cu timpul rolurile lor s-au schimbat şi Esarcu a devenit factorul cel mai însemnat din viaţa Ateneului. Stilul clădirii este neoclasic, dar în ea se regăsesc elementele eclectismului şi ale arhitecturii franceze de sec. XIX. Pare greu de crezut astăzi, când locul e considerat ultra-central şi e îndesat cu clădiri istorice, dar la finele secolului XIX, fosta livadă a familiei Văcărescu era doar un maidan, socotit prea la periferie, pentru o construcţie de aşa însemnătate. Aici funcţionase o vreme un circ american, care dăduse faliment înainte să apuce să ridice o clădire propriu-zisă. Probabil că instituţia de divertisment era completată cu un cort, dar ca structură construită nu exista decât fundaţia şi un zid circular de 1-2 m. Proiectul Ateneului a ţinut cont de datele existente şi a preluat forma rotundă a fostului manej, în care se prezentau numere de dresură de cai. Aripile din spate au fost adăugate mai târziu în proiect, reprezentând o suplimentare de săli expoziţionale şi administrative. Faţada are un pronaos cu şase coloane ionice având proporţii similare cu cele ale templului Erechteion de pe Acropole, şi geamuri încadrate de rame decorate, într-o succesiune de spații goale și pline, care pe verticală conduc spre un tambur de mari dimensiuni cu ferestre rotunde și cupolă barocă. Îmbinarea stilului ionic al coloanelor exterioare cu cel doric din interior, fastul decoraţiei şi grandoarea sălilor, fac din Ateneu una dintre clădirile cele mai frumoase ale capitalei. Distincţia şi aerul aristocrat i s-au păstrat în timp, mai ales că, după mai multe destinaţii, a ajuns ceea ce se voia iniţial: un loc privilegiat al artei, în speţă al muzicii. Daca utilitatea de bază a ateneului e cea de sală de concerte, el are şi o funcţie simbolică, aceea de a reprezenta măreţia moştenirii culturale a românilor şi de a evoca trecutul glorios al unor personalităţi istorice marcante. Atât în sală, cât şi la exterior se regăsesc numele şi reprezentările personalităţilor pe care epoca le-a reţinut ca memorabile, împreună cu numele artelor şi domeniilor ştiinţifice. Sub frontonul triunghiular sprijinit pe oase coloane ionice maiestuoase se află portretele în mozaic a cinci domnitori: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Carol I şi Matei Basarab. Mozaicul aurit aminteşte 2
La 1 Iunie 1889 se arăta că se adunase suma de1.017.741 lei şi se cheltuise 1.017.737 lei. Trebuie să notăm că veniturile au fost adunate din : a) moştenirea lăsată de Contele Se. Rosetti. b) din donaţii c) din produsul loteriei ; d)din două împrumuturi făcute la Creditul funciar urban din Bucureşti ale căror rate au fost plătite de stat 3
În Martie 1886 Societatea Ateneului Român este recunoscută ca persoană juridică
3
moştenirea bizantină a Ţării şi sugerează un adevărat cult al figurilor dinastice. S-a născut astfel o sală de concerte cu o acustică de excepţie, dintre cele mai reuşite din lume. Orga instalată în 1939 în urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele îmbunătățiri tehnice produse după cutremurele de pământ și bombardamentul din 1944, de la sfârșitul celui de al doilea război mondial, dar mai ales modificările din 1966-1967 (introducerea aerului condiționat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, lărgirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Român într-un complex arhitectural singular în centrul Capitalei. De peste o jumătate de veac, a devenit sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 "Cartierul general" al Festivalurilor Internaționale "George Enescu". Filarmonica a ţinut concerte aici fără întrerupere, din 1888, dar Ateneul a mai găzduit conferinţe, expoziţii de pictură, simpozioane.
Fig.1 – vestibul, cele 12 coloane dorice; capăt de perspectivă – scara monumentală ce duce spre sala principală de concerte
La intrarea în clădirea înaltă de 41 m, spectatorul e întâmpinat în fantasticul hol de marmură de cele 12 coloane dorice de susţinere a sălii de concerte. Patru scări monumentale în spirală şi o scară de onoare din marmură de Carrara te vor conduce în sala cu aproape o mie de locuri dispuse sub forma anticelor amfiteatre greco-romane. Coloanele sunt în stil doric – exprimă o impresie de severitate impunătoare, prin masivitatea corpului coloanei și simplitatea decorației capitelului și a bazei, caracteristică a genului masculin cu care este asociat doricul în arhitectura greacă. Despre sala centrală, Al. Odobescu povestea: ”Ne trebuie ca […], să ne revedem cât mai curând adunați, întreit și împătrit de mulți, în vasta sală circulară care, la ora acesta de nopte, se cască aci alături, d-asupra tavanului nostru, ca un chaos întunecos, unde, în beznă, ne-am împiedica de bernele încrucișate ale schelelor și de mormanele de talași și de moloz. Ne trebuie, zic, acea sală spațioasă, ce are să ne încânte vederile cu mii de podoabe artistice și să ne înalțe pepturile când, întrînsa, vom răsufla în voie plină, sub bolta ei măreață, rotunjită în prelarg, străpunsă cu ochiuri de lumină și ticsită cu genii aripați, cu zmei sclipitori, cu delfini mlădioși, cu pere de flăcări, cu steme și cu stele de tot felul, întocmai ca și tăria cerurilor din basmele bătrânesci!”4 4
Al.Odobescu , Ateneul Român și clădirile antice cu dom circular, 1888
4
Imensa cupolă bogat decorată îţi va răpi privirea. În mijloc există un coronament făcut după monumentul coragic al lui Lysicrat din Atena. Cupola are o înălţime de 16 metri şi un diametru de 28,5 m. Bustul lui George Enescu, cel care s-a urcat la pupitrul filarmonicii încă de la vârsta de 17 ani, tronează în centrul primului nivel intermediar al scării de onoare.
Fig.2 – cupola, sala principală
Repaosul necesar este în formă de balcon rotunjit în interiorul vestibulului. Din aceste patru balcoane privitorul poate cuprinde cu o privire întregimea sălii centrale. Încăperile laterale au împrumutat decoraţiunea lor după templul Sibilei de la Tivoli. Frumoasele scări elicoidale laterale dau vestibulului Ateneului o înfățișare cu atât mai variată, mai originală și mai elegantă, cu cât fiecare din acele patru scări de marmură prezintă, la o înălțime de 3 metri de la pavimentul interior, câte un vast balcon; ele sunt dispuse în simetrie, în cele patru unghiuri ale sălii. Așadar, patru largi semicercuri, animate în spațiu, pătrund adânc în galeria vestibulului și fac repaosurile spectatorilor deosebit de plăcute. Deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepţia locului unde se află scena, ţi se desfăşoară o frescă lată de trei metri şi lungă de 70 de metri, operă a pictorului Costin Petrescu. Fresca este alcătuită din 25 de scene definitorii pentru istoria României, care reproduce scene exemplare din istoria românilor, de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian, la domnia lui Ştefan cel Mare, Unirea lui Mihai Viteazul, domnia lui Cuza, războiul de independenţă şi perioada regală de sub Carol I şi Ferdinand. Biblioteca Ateneului are în jur o serie de balustrade de fier, la nivelul superior și este luminată numai prin partea superioară, printr-un luminator. Spațiul Bibliotecii este desfășurat pe 2 niveluri ce comunică deschis. În partea opusă se găsește Muzeul, ce are două niveluri separate; la cel de-al doilea nivel se găsește un muzeu industrial, ce comunică cu sala de conferințe și alte spații anexe. Printr-o incursiune în istoria arhitecturii, putem asemăna Ateneul Român cu diferite clădiri antice romane, caracterizate prin planul circular și dom. Una dintre aceste clădiri este Pantheonul din Roma. Templul Pantheonului este cea mai perfectă din operele arhitecturii romane ce ni s-au păstrat 5
până acum.5 Pantheonul este o clădire de plan circular, acoperită cu o cupolă. În partea anterioară se află o sală dreptunghiulară, ce se deschide cu un portic cu coloane de ordin corintic și un fronton. Diametrul cupolei și înălțimea sunt de 44 de metri, iar grosimea zidurilor este de 6 m. În centrul cupolei este o mare deschidere cu diametrul de 9 m – aceasta fiind singura zonă prin care se luminează spațiul interior. Pardoseala este înclinată spre centrul edificiului, unde se găseau scurgerile. Există considerația că această sală era principala termelor înălțate de Agrippa. Baie, templu și mormânt, locaș al curățeniei și sănătății, al cuvioșiei către domnii patriei și al apoteozei unui trecut glorios, Pantheonul din Roma ni se înfățișează ca o emblemă vie și dăinuitoare a unei cetăți, a unei țări ce a îmbătrânit în domnirea lumii. Astfel, și Ateneul nostru român, plin de tinerețe și de făgăduințe nobile6 se poate compara cu această măreață clădire a antichității romane, prin valoarea și semnificația pe care o are pentru poporul român. Ca diferențe materiale între ambele edificii – si parva licet componere magnis (Vergilius) – vom mai însemna că cercul Pantheonului este cu aproximativ 7 metri și jumătate mai spațios decât al sălii Ateneul nostru și, apoi, că acesta are două niveluri suprapuse, în vreme ce templul lui Agrippa nu este despărțit nici pe suprafața pavimentului, nici pe înălțimea zidurilor lui. Pe deasupra, pereții împrejmuitori ai Pantheonului formează un cerc perfect, pe când rotonda internă a Ateneului este cuprinsă într-un pătrat de ziduri ce îi aduce, pe ambele părți laterale, adaosuri importante. Nu sunt cu totul lipsite de însemnătate aceste adaosuri, ele având o funcțiune importantă – logiile pentru spectatori, un adaos suplimentar de locuri pentru spectatori, muzeul și biblioteca.
Fig.3,4 – plan, secțiune, vedere, perspectivă interioară Pantheonul din Roma – asemănare ca plan și configurație cu Ateneul Român; plan, secțiune, Ateneul Român 5
I. Burckhardt, Ciceronele monumentelor Italiei (Der Cicerone: Eine Anleitung zum Genuss der Kunstwerke Italiens), 1900-1901
6
Al.Odobescu, Ateneul Român și clădirile antice cu dom circular, 1888
6
Când, în primăvara trecută, am intrat eu pentru prima oară în vestibulul Atheneului nostru, aici, tocmai din dosul tribunei, - deși acea parte a edificiului era cu mult mai puțin distinctă de cum a ajuns să fie acum, eu mi-am zis îndată: „Iată aici o netăgăduită amintire a mausoleului creștin al sfintei Constanțe din Roma!”7 Neoclasică prin excelență, magnifica operă de arhitectură este aureolată de un spectacol de lumină ce-i redă splendoarea meritată, aceea de clădire monument-istoric. În iunie 2006, Enel a realizat un nou sistem de iluminare arhitecturală pentru clădirea Ateneului Român, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Primăriei Municipiului Bucureşti. Firma italiană şi-a motivat alegerea prin cuvântul ambasadorului Italiei la Bucureşti. "Ideea noastră a fost de a descoperi o instituție mare, emblematică pentru cultura română. Ne-am gândit că suntem legați de muzica lirică și nici o altă instituție nu ni s-a părut atât de importantă ca Ateneul Român“, a explicat Mancini. „Este vorba despre un mod de a ilumina destul de discret, modelul fiind folosit pentru iluminarea multor palate italiene“, a mai spus ambasadorul. Aici au conferențiat marile personalități și savanți ai României, aici au concertat toți consacrații și tinerii artiști profesioniști ai țării, aici au urcat pe podium multe formații și soliști de nivel mondial, aici s-au lansat “în primă audiție“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici sau organizat primele expoziții ample, retrospective de pictură și sculptură ale maeștrilor artei plastice naționale, aici s-au perindat regi și regine, oameni politici și oaspeți de seamă de peste hotare spre a participa la evenimente de importanță națională și universală într-un cuvânt, la Ateneul Român s-au petrecut momente de anvergură istorică ce s-au înscris în cartea de aur a poporului nostru. Leagăn de lansare a muzicienilor români, de la Enescu și Lipatti, Clara Haskil, Cella Delavrancea la Ion Voicu, Lola Bobescu, Radu Aldulescu, George Georgescu, Dimitrie Dinicu, Eduard Wachmann, Alfonso Castaldi, Ionel Perlea, D.G. Kiriac, Constantin Silvestri, Elena Teodorini, D. Popovici-Bayreuth, Zina de Nori, Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Iosif Conta, Cristian Mandeal, Erich Bergel, Horia Andreescu, Valentin Gheorghiu, Antonin Ciolan, Ion Nonna Otescu, Mircea Basarab, Mihai Brediceanu, Egizio Massini etc. Ateneul Român a oferit melomanilor bucureșteni întâlnirile de neuitat cu Pietro Mascagni, Vincent Indy, Richard Strauss, Bela Bartok, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev, Maurice Ravel, Felix Weingartner, Hermann Scherchen, Erich Kleiber, Pierre Monteux etc. Prin arhitectura sa neoclasică și eclectică totodată, prin varietatea materialelor puse în operă și mai ales, prin decorația sa interioară, bogată și viu colorată, Ateneul este o expresie fidelă a spiritului francez care, de la Charles Garnier încoace, a dominat în arhitectura celei de-a doua jumătăți a veacului XIX a mai tuturor țărilor Europei. Bibliografie: Boabe de grâu, anul II, nr. 3, martie 1931 Odobescu, Al., - Ateneul Român și clădirile antice cu dom circular, 1888 Iotzu, Al. - Teatrul - act de creație arhitecturală, Ed. Tehnică, 1981 Ionescu, Grigore – Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei Republicii ocialiste Rom nia, 1981 7
Al. Odobescu, Ateneul Român și clădirile antice cu dom circular, 1888
7
