Binele si Dreptul Introducere ce inseamna FD
I ncă de la început, trebuie să subliniem faptul că nu doar dreptul stabileşte reguli de conduită socială.Binele reglementează reglementează şi călăuzeşte conduita oamenilor în societate. Binele are ca valori fundamentale principiile dreptăţii, justiţiei şi adevărului, valori
promovate şi apărate de drept. Una din exi genţele demersului filosofic este represent ată de ncesitatea e s i t a t e a d e f i n i r i i şiinţelegerii conceptelor. Numai odată aceste lucruri clarificate, putem să ne lansăm în dialogul sa sau di sc ur su l fi lo so fi c. Intalnim două mari categorii de definire a dreptului : o definiţie juridică a dreptului dată cu
predilecţie de jurişti şi o definire antropologică a dreptului aparţinând filosofilor şi antropologilor de drept.
Din perspectivă formală, cea mai răspândită şi aplicată , dreptul este un ansamblu de reguli, de norme, ce guvernează raporturile dintreoameni şi sunt prevăzute de sancţiunea statală. Din punct de vedere etimologic, normă vine de la cuvântul grec Gnomon .Norma trasează o linie de conduită pe care trebuie să o urmăm, ne indică marja de manevră în interiorul căreia acţiunea noastră trebuie să se înscrie, ceea ce putem face şi ce trebuie să facem. Conform juriştilor, specificitatea regulii de drept constă în caracterul ei obligatoriu – nonrespectul ei este cu necesitate sancţionat, pe de o parte, iar pe de alta că această sancţiune este etatică. Cu alte cuvinte dreptul este implicit l egat de Stat.
Odata cu aparitia gandirii filosofice, binele a devenit obiect de cercetare si printer primii care au abordat acest subiect a fost Aristotel. Acesta spunea ca exista un bine ca rezultat al reusitei noastre, un bine ca reusita in afaceri, in sanatate etc. rel interumane dau natura faptelor bune. Trecand prin grecescul agatos si latinul bonus binele a ajuns astazi sa semnifice ceea ce comunitatea umana recomanda oamenilor sa faca si lauda comportamentul acelora care corespunde cerintelor umanitatii. Binele este expresia interesului general si rezulta din necesitatea convietuirii oamenilor. El presupune a da ceva din esenta noastra umana si nu orice, atunci cand semenii nostrii au nevoie. Binele moral are cateva caract de baza: tb sa fie un act constient sit b sa fie un act pur si dezinteresat. Intre bine si rau este o rel f stransa. Abordand aceasta relatie Democrit spunea ca de unde ne vine binele de acolo ne vine si raul.
Apa adanca spunea Democrit ca este benefica pt ca ne ajuta sa vaslim in ea dar in acelasi timp si foarte periculoasa. Omul a descoperit insa mijlocul inotul - pt a scapa de rau. Exista si situatii in care binele se poate transformat in rau. Cauzele principale ce duc spre rau sunt: ignoranta, prostia, egoismul, confuzia intre imediat si important. Exista confuzii in teoriile filosofice deoarece unii teoreticieni confunda raul cu durerea si binele cu placerea. Ca valoare binele a stat la temelia formarii si devenirii societatii umane , a oamenilor in general si de aceea trebuie promovat si inteles correct, el fiind un semn al comportamentului omului cizelat de cultura. Binele este strans legat de morala, aceasta ingloband notiunile de bine si de rau Morala
Sunt autori care considera ca „morala este totalitatea regulilor de comportare a oamenilor. Altii considera morala ca un ansamblu de reguli si conceptii despre bine si rau, despre just si
injust, despre admisibil in interzis” .Avand in vedere definitiile dreptului si ale binelui raportat la morala constatam, in primul rand, ca atat dreptul, cat si binele se ocupa de comportarea oamenilor, stabilind regului sociale. Cu toate acestea s-a ajuns la concluzia ca intre drept si bine nu exista o deosebire fundamentala ci una formala, care se refea la caracterul sanctiunii. Pentru ca intre drept si morala nu exista deosebire nici de natura, nici de scop si nici de continut. Influenta directa a morale asupra dreptului Fireste, normele binelui nu au o valoare juridica, si nici nu opereaza prin masuri coercitive (de constrangere). Si, totusi, ele au un caracter obligatoriu pana si in dreptul international, fiind adeseori respectate sub presiunea opiniei publice. Principiile legii morale, ale binelui influenteaza de altfel toate ramurile dreptului international, civil, penal etc. Filosofi celebri au incercat definirea binelui in raport cu dreptul. Socrate definea dreptul in conformitate cu binele : legea trebuie sa fie o descoperire cu ceea ce exista. Notinea de echitate e cea care tr sa fie intotdeauna a magistratului chiar daca libertatea devine o copioasa dorinta.
Platon este părintele tradiţiei raţionaliste – adevărata cunoaştere este cunoaşterea ideilor, care sînt adevăratele realităţi. Ideile alcătuiesc un sistem logic subordonat unei idei supreme, care este ideea Binelui. Ideea de Bine este principiu universal, deoarece: universul este
ordonat, este armonic, iar armonia presupune dreptate; nu putem gîndi armonia lumii fără ideea din care izvorăsc ordinea şi dreptatea, fără ideea de Bine, ce se identifică cu Dumnezeu (demiurgul), creatorul lumii. Astfel, lumea sensibilă este o copie palidă a lumii ideilor, o lume de umbre şi de păreri ce nu
au realitate decît dacă se împărtăşesc din idei, eternele prototipuri ale lucrurilor.
Pe aceste coordonate filosofice fundamentale poate fi înţeleasă concepţia lui Plat on despre cetate, dreptate, drept şi legi.
Concluzie : Legătura dintre drept şi bine a fost apreciată ca necesară şi ocupând un loc central în însăşi clarificarea noţiunii de drept. Nu este exclus dezacordul între drept şi modelele morale. Morala căreia trebuie să i se conformeze dreptul este autentică, adică morală raţională. Între Drept şi Morală nu există decât o aparentă contradicţie, cele două noţiuni fiind, de fapt, complementare. „Dreptul este un fel de morală, dar o morală impusă, cu garanţia de asigurare a respectului ce i se datoreşte(...). Altfel spus, dreptul este morala celor ce nu au morală”, cuvinte asupra cărora merită să reflectăm
