Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul 1. Ce este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul? Este vorba de un canon de pocăinț ă, adică un lung imn liturgic liturgic (peste 250 stihiri), stihiri), alcătuit din 9
cântări cântări bogate, compuse, compuse, la rândul lor, lor, din stihiri stihiri scurte scurte de pocăinț ă, ritmate ritmate de invocaț ia: “Milui “Miluieește-mă, te-mă, Dumne Dumnezeul zeule, e, miluie miluieș te-mă! te-mă!” ”, cerere cerere care care aminte amintește de rugăci rugăciunea unea vame vameș ului ului din prima duminică a perioadei Triodului. Triodului. Canoanele
liturgice liturgice au apărut la sârșitul secolului secolului al !""#lea ș i $nceputul $nceputul secolului al !"""#lea, !"""#lea, $nlocuind, $n mare măsură, imnele liturgice liturgice numite %ondac. Totu Totuș i, $ntre cântarea a &#a &#a ș i a '#a a iecărui %anon se mai păstreaă un %ondac urmat de un "cos. %anoanele, care au ost compuse la $nceput de creștini sirie sirieni ni elinia eliniați din alesti alestina, na, sunt sunt mai sobre sobre din din punct de de vedere muical muical ș i au un conținut teologic teologic mai mai accentuat. accentuat. Canonul liturgic are nouă cântări lungi, ormate din multe stihiri scurte, iar acestea nouă
intercalau la $nceput cele nouă cântări biblice biblice olosite $n viaț a liturgică răsăriteana: răsăriteana: *. %ântarea %ântarea lui +oise +oise ("e ("eșirea *5, *#*9) *#*9) 2. -oua cântare a lui +oise (euteronom /2, *#/) /. 1ugăciunea nei, mama lui 3amuel (* 1egi 2, *#*0) . 1ugăciunea proetului vacum vacum (4abacuc) (vacum /, 2#*9) 5. 1ugăciunea lui "saia ("saia 2&, 9#20) &. 1ugăciunea lui "ona ("ona 2, /#*0) '. 1ugăciunea celor Trei tineri . %ântarea celor Trei tineri 9. %ăntarea -ăscătoarei de umneeu (6uca *, 7) ș i rugăciunea lui 7aharia, tatăl 3ântului 3ântului "oan 8oteatorul (6uca *, &#'9). Fiecare cântare a %anonului
$ncepe cu un "rmos (o stroă dătătoare de ton), se continuă cu stihiri mai scurte și se $ncheie cu o laudă de preamărire adresată 3intei Treimi Treimi (doastion) ș i o laudă adresată +aicii omnului (theotoion). La %anonul inițial al 3ântului 3ântului ndrei ndrei %riteanul, mai mai precis la cântările a /#a, a #a, a #a ș i a 9#
a, au ost adăugate de timpuriu câteva canoane mai mici, ormate din trei căntări (trei ode),
compuse de “Teodor” și “Iosif”, adică 3ântul Teodor 3tuditul (;2&) ș i "osi de 3icilia (;&). In secolele <"#<"", un canon de
două stihiri pentru o cântare a ost adăugat $n cinstea 3intei %uvioase +aria =gipteanca, din vremea $n care duminica a !#a din ostul 3intelor aș ti a ost $nchinată pomenirii 3intei +aria =gipteanca. poi a ost adăugată la sârș itul iecărei cântări o stihiră de cerere către 3ântul ndrei %riteanul $nsuși. upa sinaar se cânta sau recita *& stihiri, toate intercalate $ntre >ericiri. 2. Cum și când se cântă/citește Canonul cel Mare? Acest canon al 3ântului ndrei %riteanul se cântă pe glasul al &#lea, care este mai trist. "rmosul se cântă de două ori, la $nceputul ș i la sârș itul cântării. 1ugăciunea “Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-ma!” este $nsoțită de metanie mică ș i de semnul sintei cruci.
Canonul 3ântului ndrei %riteanul se citeș te pe ragmente $n prima săptămână a ostului
3intelor aști, in ilele de luni, marți, miercuri și ?oi, $n cadrul 3lu?bei avecerniț ei iar $n $ntregime se citește la enia de ?oi din săptâmana a 5#a a ostului 3intelor aș ti, la @trenie. 3. Ce conține Canonul cel Mare? Acest bogat și
rumos canon este, $n acelaș i timp, meditație biblică și rugăciune de pocainț ă. %anonul 3ântului ndrei %riteanul este un dialog al omului păcătos cu propria sa conș tiinț ă, luminată de citirea 3intei 3cripturi. 3uletul care se pocăiește plânge că nu a urmat pilda luminoasă a drepților virtuoși, ci robia patimilor arătate $n mulț i păcătoș i, dintre care unii nu s#au pocăit, iar alții s#au mântuit tocmai iindcă s#au pocăit. Cu
inima plină de smerenia vameș ului, cu strigătul de iertare al iului risipitor ș i cu gândul la $nricoșătoarea ?udecată, despre care vorbesc =vangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul %anonului cel +are ne arată, deodată, durerea ș i puterea pocăinț ei, leac ș i lumină a $nvierii suletului din moartea păcatului. ugăciunea vameș ului “Dumnezeule, miluieș te-mă pe mine păcătosul!” devine, $n %anonul 3ântului ndrei %riteanul, ritmul și respirația pocăinț ei $n stăruitorul stih: “Miluiește-mă, Dumnezeule, miluieș te-mă!”
!ocaința#rugăciune a iului risipitor: “Părinte, greșit-am la cer ș i înaintea ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, primeș te-mă ca pe una din slugile tale” ia accentul unui regret
nesârșit pentru păcat, ca pierdere ș i moarte a suletului care valoreaă mai mult decât toata lumea materială: “Ia aminte, erule, ș i voi grăi păm"ntule, primeș te în urec#i glasul celui ce se
pocăiește lui Dumnezeu ș i-$ laudă pe D"nsul%” (%ântarea a ""#a, 2)
!ăcatul este alipirea suletului de cele pământeș ti, $ncât: “toată mintea ț ăr"nă mi-am făcut”
(%ântarea a ""#a, &). rin păcat se pierde rumusețea nevinovăț iei din 1ai, se pustieș te suletul, se schimbă demnitatea omului $n rusine, iar apropierea de umneeu se preace $n $nstrainare de =l. !ăcatul pe care $l descrie %anonul cel +are nu este al unui singur om, ci al irii omeneș ti căute,
$ncepând cu dam ș i =va. e aceea, %anonul cel +are $mbină pocăinț a cu meditaț ia la căderile $n păcat sau biruința asupra păcatului, aș a cum se văd acestea $n 3ânta 3criptură. %anonul cel +are se cântă $n 8iserică $n timpul perioadei de pocăinț ă a ostului +are al 3intelor aș ti, tocmai pentru a se arăta că toț i oamenii au nevoie de pocăinț ă ș i de iertare a păcatelor pentru a a?unge la mântuire. Marii păcătoși care
s#au pocăit ș i s#au ridicat din păcat ș i patimi devin nu numai dascăli ai pocăinței pentru $ntreaga 8iserică, ci ș i rugători pentru cei ce se luptă cu păcatul sau se curaț ă de el prin pocăința. Astel, %uvioasa +aria =gipteanca este invocată $n %anonul cel +are $n stihul: “uvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoș ii!”. "ar mai târiu, 8iserica a adăugat $n %anonul 3ântului ndrei %riteanul ș i stihul#rugăciune adresat chiar lui, autorului: “uvioase Părinte &ndrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoș ii!”
ugăciunile
din %anonul cel +are adresate +aicii omnului ș i 3inț ilor postoli arată, $n general, legătura dintre pocăinț ă ș i $nviere, dintre vremea ostului ș i sărbătoarea aș tilor. “&postoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleș i, aduceț i acum rugăciunea lui 'ristos, că să trecem toti curgerea postului, săv"rș ind rugăciuni de umilinț ă ș i săv"rș ind virtuț i cu os"rdie ca în acest c#ip să a(ungem să vedem învierea cea slăvită a lui 'ristos Dumnezeu, slavă ș i laudă aduc"nd%”
Maica
omnului, care a purtat $n pântecele ei ș i pe braț ele ei pe 4ristos#omnul, arătându#6 lumii, $mpreună cu postolii care au binevestit lumii pe 4ristos, arată aici $nsăș i taina 8isericii, $n care puterea ș i darul pocăinț ei devin pregătire si dor de $nviere, arvuna a vieț ii veș nice ca legătură de iubire a omului cu umneeu. Mărturisirea și preamărirea 3intei Treimi $n %anonul cel +are arată ca pocăinț a creș tină este
taina reacerii comuniunii oamenilor cu 3ânta Treime. 8oteaț i $n numele 3intei Treimi, creștinii re$nnoiesc Taina 8oteului prin lacrimile pocăinței, mor pentru păcat ș i $nviaă suletește pentru 4ristos.
Mărturisirea dreptei
credințe prin doologie se leagă strâns de redescoperirea dreptei vieț uiri prin pocăință. +ilostivirea 3intei, %elei de o iinț ă, de viaț ă ăcătoarei ș i nedespărț itei Treimi este temelia și puterea care ace ca “ușile pocăinț ei” să devină “porțile împărăț iei cerurilor” deschise $n inimile celor ce caută mântuirea ș i viaț a veș nică. "n
alt element care susține rugăciunea de pocăinț ă ș i, $n acelaș i timp, constituie semnul pocăinț ei prounde este plânsul sau lacrimile căinț ei. 6acrimile sunt un dar de la umneeu. 6acrimile care susțin rugăciunea de pocăinț ă sunt numite $ntristarea cea după umneeu, după epresia 3inț ilor ărinți. Sântul "oan amaschinul eplicând ericirea a doua, “)ericiț i cei ce pl"ng că aceia se vor m"ng"ia”, arată clar că nu orice plâns aduce ericire, nu orice tânguire ș i lamentare este o
virtute, ci plânsul pentru păcate, numai acela aduce mângâiere. -u plânsul celui ce este supărat pentru că ar i dorit să câștige mai mulț i bani, dar a câș tigat mai puț ini, sau a ratat o ș ansă de a a?unge $ntr#un rang mai mare, dar nu a reuș it. Sântul "oan amaschinul arată că nu
acesta este plânsul adevarat, ci acesta este un plâns egoist, un plâns din orgoliu. lânsul adevărat este regretul sau căinț a pentru păcatele pe care le#am ăcut, regretul și căința pentru timpul pierdut, pentru energiile suleteș ti ș i trupeș ti pe care le#am cheltuit $n adar, ără nici un sens duhovnicesc ș i ără nici o roadă olositoare altora. #n timpul ostului +are $n Triod se subliniaă legătura deosebită dintre taina smochinului
neroditor care s#a uscat pentru ca l#a blestemat 4ristos omnul ș i eistenț a umană cea $ndepărtată de umneeu, care nu aduce roadă aptelor bune. Sântul ndrei
%riteanul și alți 3inți ărinți, meditând la pilda smochinului neroditor, cer lacrimile pocăinței ca să ude cu ele smochinul neroditor al suletului pentru a nu se usca deinitiv. "ar 3ântul =rem 3irul ne spune că suletul omului păcătos este plin de spinii păcatelor și de uscăciunea lipsei de iubire smerită aț ă de umneeu ș i aț ă de semeni, iar lacrimile pocăinței vin peste suletul acesta plin de spini ș i de uscăciune ca o ploaie curăț itoare ș i roditoare. An acest sens, ărinții duhovniceș ti vorbesc despre curgerea lacrimilor nevoitorilor sau asceților din pustie care au ăcut roditoare pustia prin rodirea virtuților. -u e vorba doar de pustia iică, eterioară, ci, $n primul rând, ei au ăcut roditoare pustia suletului păcătos, transormând# o $ntr#un sol ertil al virtuților. !ărinții
8isericii, mari dascali și trăitori ai pocăinței, au $mpărțit lacrimile $n două categorii: lacrimile de $ntristare numite și “străpungerea inimii” și lacrimile bucuriei. 6acrimile de $ntristare ard păcatul și spală suletul păcătos precum ocul curăț ă ierul de rugină. ceste lacrimi pot continua și după ce au ost iertate păcatele lor, ele transormându#se $n lacrimile bucuriei care ivorăsc din rugăciunea curată. Ansă $n viaț a spirituală ortodoă, lacrimile bucuriei se dobândesc,
$n general, după ce credinciosul a trecut prin lacrimile pocăinț ei. cest adevăr ni#l arată 3ântul "oan 3cărarul care, $n lucrarea sa “*cara virtuț ilor”, vorbește despre “lacrimile pocăinț ei celei de +ucurie aducătoare”, adică despre bucuria iertării, bucuria ridicării, bucuria $nvierii suletului din moartea păcatului. $upă
$mpăcarea omului cu umneeu prin 3povedanie, lacrimile pocăinț ei aduc pace $n sulet. 6acrimile nu sunt un scop $n sine, dar sunt semnul căinț ei prounde ș i semnul bucuriei iertării ș i al reacerii comuniunii cu umneeu, "vorul bucuriei. Cântările noastre bisericești compuse, $n general, de monahi care au plâns o viaț ă $ntreagă, care
s#au $nvrednicit de lacrimile pocăinței ș i de lacrimile bucuriei, conț in o bucurie paș nică ș i paciicatoare. =le nu urmeaă ritmul naturii $mpătimite de plăceri, ci urmeaă ritmul metaniilor, acela al pocainței. B astel de muică ne a?ută la susț inerea rugăciunii de pocăinț ă. Muica
din timpul ostului +are este adaptată acestei perioade, după cum ș i veș mintele liturgice, de culoare cernită, $nchisă, ne antreneaă $n interioritatea pocăinț ei ele ne cheamă să privim nu atât la solemnitatea slu?belor eterioare, cât la sărăcia suletului nostru slăbit de păcate, pentru a aduna, prin smerita rugăciune, comori de lumină $n inimă. %otuși, $ntrucât pocăinț a are ca scop bucuria $nvierii, sâmbăta ș i duminica din timpul ostului
+are, 6iturghia 3ântului "oan Cura de ur ș i cea a 3ântului !asile cel +are se săvârș esc $n veșminte luminate, iar miercurea ș i vinerea, 6iturghia arurilor mai $nainte sinț ite unită cu !ecernia, ca semn de pocăinț ă, se săvârș eș te $n veș minte cernite. ceastă 6iturghie este săvârș ită pentru $mpărtășire euharistică mai intensă $ntrucât și postul acesta este mai intens sau mai sever. #n 8iserica veche nu se săvârș ea 6iturghia arurilor mai $nainte sinț ite dimineaț a, ci seara, la
vecernie. An mediul rural, primăvara, oamenii mergeau $n timpul ilei la câmp, iar după munca de la câmp, seara, veneau ș i se $mpărtăș eau, ca pregatire pentru $nviere, deoarece perioada ostului 3intelor aști este potrivită pentru $nvierea lentă a suletului din moartea păcatului ș i culmineaă cu eploia bucuriei $nvierii omnului din noaptea de aș ti. Să
rugăm pe 4ristos omnul și pe toț i sinț ii 6ui să ne a?ute cu rugăciunile lor ș i să ne daruiască puterea de a simți $n sulet roadele pocăinț ei din ostul +are, adică sinț irea vieț ii, după cum spune 3ântul "oan Cură de ur: “oi dăruim ceea ce avem, postirea, că să primim ceea ce nu avem, nepătimirea%”
