1.Proiectarea 1.1
sistemului de producţie de bază
Determinarea tipului de producţie şi alegerea formei de organizare a producţiei.
În partea tehnologică a proiectului de diplomă, am determinat tipul de producție prin metoda tabelară care este orientativă și servește la realizarea calculelor tehnologice. La compartimentul dat, pe baza proceselor tehnologice deja proiectate, vom verifica autenticitatea tipului de producție, primită după tabele, și se efectuează după indicatorii organizatorici: Tipul de produc ție se determină după ,,coeficientul de întărire a operațiilor” k î.o î.o.
Coeficientul de întărire a operațiilor se determină după următoarea formulă:
k î.o î.o.
T
;
Unde: −tactul −tactul de producere producere a piesei, minute ;
– timpul pe bucată mediu la îndeplinirea unei operați, minute; T buc – timpul Fa – fondu anual de timp, minute;
programul anual de producere, bucăți; N – programul k î.o î.o.
Valorile numerice următoarele:
N∗T
10≤ 20≤
∗
= ∗, 72,54
2,71 2,96 2,32 0,32 1,63 5
k î.o î.o.
1.998 min
pentru tipul de producție corespunzător sunt
k î.o î.o. ≤
1≤
1 – producția producția de masă;
k î.o producția de serie mare; mare; î.o. ≤ 10 – producția k î.o producția producția de serie medie; medie; î.o. ≤ 20 – k î.o producția producția de serie mică; mică; î.o. ≤ 40 –
40≤
k î.o. – producția
de unicate;
După ce am determinat tipul de producție alegem forma de organizare a producerii. În dependență de tipul de tipul de producție se recomandă să se efectueze următoarele forme de organizare: Producția de unicate
- specializare tehnologică; -Sector de producere.
1.2 Determinarea
numărului necesar de utilaje şi a coeficientului de încărcare a acestora.
Pentru linia în flux de un articol, tactul liniei se calculează după formula: 60
Fr - fondul real de timp al liniei în flux, Fr =1860h N- programa de producere a pieselor cu evidența necesității în articole de asamblare, pentru livrarea articolelor pe piață și piese de schimb. 60
1860ℎ 770
114,93
Determinăm nr teoretic al utilajului pentru fiecare operație: ′ ′
9.94 114,93
0,08 ≈ 1
Valoarea primită se rotunjește până la un nr. întreg în direcția majorării. Aceasta va fi C pi-nr primit al mașinelor unelte. Determinăm coeficientul de încărcare al utilajului pentru fiecare operație î.. î..
0,08 1
0,08 8 %
′
În urma calculelor efectuate observăm că coeficientul de încărcare este foarte mic și nu corespund normelor care trebuie să cuprindă valori mai mari de 50%. Pentru a utiliza eficient utilajul este nevoie:
De mărit programa de producție. De lărgit asortimentul de producție; De redus timpul efectiv de producere a lotului de piese; E revizuit conținutul fiecărei operații, în raportul modificărilor regimului de așchiere|; 5. Structura operațiilor; 1. 2. 3. 4.
1.3
Determinarea numărului necesar de muncitori şi a coeficientului de încărcare a acestora.
Pentru producția de unicate și în serie se efectuează prin două modalități: a) După volumul de m.u. pentru executarea articolului pe m.u. de tipul dat în decurs de un an: determinăm numărul de muncitori pe m.u. pentru fiecare operație după volumul de m.u. pentru executarea articolelor.
∑= ∗ Fr ∗ 60 ∗ Kd. m
Unde ∑= 9,94 , Fr = 1860 ore; K d.m. – coeficientul deservirii multiple a m.u; K d.m. = 1 (pentru m.u. universale); K d.m. = 0.33-0.5 (pentru m.u. ce produc piese de dimensiuni mari); K d.m. = 2-3 ( pentru m.u. cu C.N.);
Deoarece la producerea piesei se utilizează doar m.u. cu C.N. coeficientul deservirii multiple îl luăm K d.m. = 2.
,∗ ∗∗2
= 0,03
b) După numărul primit de m.u. determinăm numărul de muncitori pe m.u. pentru fiecare operație după următoarea formulă:
∗∗ ∗.
,
P c1 =
∗2∗,5 ∗2
0,46 1
Unde K i= 0,85 pentru producția în serie mică și unicat, K i= producția în serie mare și masă.
0,83 pentru
Numărul total de muncitori de producție pe sector sau în secție se determină prin sumarea numărului de muncitori pe operație: = ∑= ,
Unde n – numărul de operații pentru executarea unui articol. = ∑= 1.
Coefiientul de încărcare a muncitorilor se determină după formula: î..
0,46 1
0,46 46 %
Observăm că pentru realizarea lotul-ui de piese vom avea nevoie de un muncitor la care coeficientul de încărcare este egal cu 46% care nu corespunde normelor, pentru a obșine o productivitate mai bună este nevoie de reorganizat sectorul de producer. 1.4
Determinarea suprafeței de producție.
La suprafața de producție se referă suprafața ocupată de m.u., mesele de lăcătușărie și standurile (bănci) de asamblare operațională, mijloacele interoperaționale de transport și ridicare, pasaje și treceri interoperaționale, depozite (stocuri interoperaționale) de semifabricate pentru m.u. În dependență de utilajul ales, se determină din ce grupă face parte acest utilaj, apoi se determină suprafața sectorului după formula: ∑ ∗ . 1 ∗ 40 40 m2
Unde, Nutilaj – numărul de mașini unelte; SS.C - suprafața specifică comună; 1.5 Organizarea raţională a sectorului de producere şi a locului de muncă
Locul de muncă este cel mai mic compartiment productive, înzestrat cu utilaje, SDV-le necesare pentru indeplinirea sarcinilor de producţie. De înzestrarea
locului de muncă depind în mare măsură calitatea produselor, productivitatea muncli etc. Un element al locului de muncă este spaţiul de lucru, și înzestrarea tehnică a acestuia. Uti larea locului de muncă se face în funcţie de sarcinile fixate pentru acesta şi de forma de diviziune a muncii adoptată de întreprindere. Utilajul şi instalaţiile urmează tehnologia producţiei şi specializarea locului de muncă. Pentru asigurarea unei pr oductivităţi sporite a muncii, la locul de muncă trebuie să existe nu numai mijloacele necesare pentru executarea lucrărilor respective, ci şi diferite instrucţiuni de folosire a aces tora. În producţia de masă (serie mare) se recomandă întocmirea unor instrucţiuni speciale care să cuprindă toate problemele muncii operative şi de deservire a locului de muncă. La producţia în serie mică (unicate) unde, la fiecare loc de muncă, se execută lucrări variate, se stabilesc numai reguli generale privind î ngrijirea locului de muncă, menţinerea ordinii şi curăţeniei.
Pentru păstrarea diferitor mijloace auxillare, care nu sunt folosite în permanenţă, sunt necesare dulapuri, mese etc. Amenajarea sp aţiului de lucru trebuie să asigure efectuarea muncii cu economie de mişcări, astfel încât muncitorul să poată ma nipula obiectul supus prelucrării cu un efort şi un consum de timp cât mai reduse.
Economisirea mijloacelor şi a suprafeţelor de producţie se face prin amplasarea raţională a mijloacelor de muncă cu care este înzestrat locul de muncă, prin aşezarea, cât mai aproape de muncitor, a tuturor aparatelor de comandă, a sculelor şi materialelor. Componenta cea mai importantă a locului de muncă este omul. Poziţia muncitorului trebuie să fie optimă, ea influenţează mărimea câmpului vizual, viteza şi precizia mişcărilor, efortul şi capacitatea de muncă ale acestuia. Un alt element al locului de muncă este iluminarea şi asigurarea corespunzătoare a acestuia. Un alt element deosebit de important este deservirea preventiv ă. a locului de muncă, mai ales în producţia de masă (serie. mare), în care planurile calendaristice de deservire, elaborate în timp, joacă. un rol de seamă.
