,,Cartea egipteana a mortilor’’ a fost publicata oentru prima oara in anul 1842 de catre lingvistul prusac Karl Richard Lepsius si cuprindea initial 165 de formule, reprezentand o traducere a unui papyrus pastrat la Torino. In present, ,,Cartea’’ este alcatuita din 190 de texte numite capitol, care nu au neaparat o legatura cronologieca, dar au fost aranjate intr-o formula cat mai unitara. Pentru a putea intelege insemnatatea lor adevarata, trebuie sa vorbim despre contextual egiptean antic. Initial, trecerea in Tara Vesnica constituia un privilegiu de care se puteau bucura numai faraonii si cei apropiati lor. La sfarsitul domniei lui Pepi al II-lea, ultimul rege din dinastia a VI-a, (aprox. Anul 2181 I. Hr.), a izbucnit o revolta popular de o rara violent. Atunci, numeroase sarcofage au fost scoase din piramide, din mormintele impodobite cu tone de aur si bogatii si au fost profanate, iar apoi aruncate in puturi cat mai adanci, in funtie de rangul social. De atunci, pe toata durata Egiptului antic, destinul le-a devenit accesibil tuturor egiptenilor, indifferent de locul pe care-l ocupau in ierarhia sociala.. Astfel, scopul textelor este de a ajuta sufletul raposatului in ,,marea trecere’’, spre viata vesnica din Lumea de Apoi, pregatindu-l cu instructiuni, povete, descantece, formule magice si rugaciuni. Totodata, conditia umana de a dobandi vesnicia trebuia sa fie conforma cu Maat Adevar so Dreptate. De altfel, moartea si invierea lui Osiris, zeul vietii de apoi, este un model arhetipal. Mitul osirian a condus la idea de mumificare, procedeu prin care trupul era consevat pentru vesnicie, ceea ce asigura supravietuirea in Lumea Vesnica. Pe tot parcursul ,,Cartii’’, apare grija pentru pastrarea intact a madularelor sale: a picioarelor, a organelor, a bratelor, a capului, ce ar putea fi peirdute, furate sau distruse, fapt ce conditioneaza mantuirea. Interesant este si momentul judecatii osiriene. Aceasta avea loc in Dubla Sala a lui Maat Adevar si Dreptate, la spovedania mortului in fata a 42 de jurati, numita si judecata ,,cuvantului’’. Decedatul trebuia sa arate ca nu este strain de notiunea de ,,pacat’’ din lumea in care traise si sa incerce cat mai bine sa convinga juratii ca nu este vinovat.
Dupa ce era absolvit de Tribunalul osirian si iertat din carea celei de- a doua morti, mortul devenea un spirit sfant si trebuia sa isi gaseasca un locas in Campiile Fericitilor sau in Campiile Pacii. Aceasta noua viata era asemanatoare cu cea de pe pamant, respectiv putea sa se hraneasca din ofrandele trimise de cei vii, era liber sa respire aerul racoros stand la umbra sicomorilor, era liber sa faca dragoste, ba chiar sis a conceapa copii. Erau credinte si in metamorfozarea spiritului, raposatul transformandu-se in planta, in pasare sau intr-un animal. De departe, cea mai placuta indeletnicire din Lumea de Dincolo era considerate calatoria, fie pe picioarele proprii, fie in barca lui Ra. Totusi, pe langa placerile cu care erau incantati, mortii erau deranjati zilnic de demoni, uneori cu infatisari fioroase, care puteau fi inlaturati numai cu descantecele din Cartea fiecaruia. Insusi istoricul Herodot afirma ca ,, egiptenii sunt cei mai credinciosi dintre toti oamenii’’. Literatura egipteana dovedeste si in zilele noastre o constanta preocupare fata de problema mortii si a enigmelor ei, fapt ce ii confera o unicitate stranie si inimitabila. Stradaniile ei de a constientiza moartea aveau ca scop depasirea pragului impus de conditia umana, pentru a supravietui intr-o alta dimensiune, intr-un Egipt ideal, sustinut de atotputernicia zeilor.
