Cicero I.Introducere:
1. Cariera politica : Marcus Tullius Cicero s-a nascut in anul 106 i.Hr si a murit in anul 43 d. Hr. Dupa ce a terminat cursurile scolare obisnuite in orasul sau natal, Arpinum, si apoi a urmat Noua Academie din Roma, Cicero a debutat ca orator si avocat in anul 81. i.Hr. De asemenea, acesta incepe si o cariera senatoriala si se angajeaza in viata politica. În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr. Astfel, acesta atinge cea mai inalta treapta din Cursus Honorum si astfel, un vis al sau este implinit. În timpul consulatului său, Cicero descoperă așa numita conjurație a lui Catilina. El va ordona arestarea și executarea complicilor lui Catilina - fapt ce atrage nemulțumirea partidei popularilor în frunte cu Caesar, care-l va urmări cu înverșunare. După asasinarea lui Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid șeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios dușman al republicii, însă fără succes. Aceasta a reprezentat singura sa activitate in viata politica de dupa anul 60 i.Hr. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius. In opera sa, putem distinge, in primul rand, discursurile din anul 58, ce reprezitna o fericita armonizare intre talentul nativ (ingenium) , cultura vasta ( doctrina) si practica forului (usus forensis). Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani (81-43 î. Hr.) de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății, "de la interesul sau nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau somnul" (Pro Archia poeta, VI, 12). Între aceste discursuri se disting : In Verrem (Împotriva lui Verres) - o serie de șapte discursuri ținute în 70 î.Hr. împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei (73-70 î.Hr.), care era acuzat de a fi comis abuzuri foarte grave și malversațiuni în timpul guvernării Siciliei; se remarcă de asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina, Catilinarele), poate cele mai cunoscute cuvântări ciceroniene pronunțate împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspirației acestuia împotriva republicii; celebre sunt și cele 14 discursuri pronunțate împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea să urmeze politica lui Caesar.
2. Oratoria: Marcus Tullius Cicero s-a nascut in anul 106 i.Hr si a murit in anul 43 d. Hr. Acesta a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în
primul rând discursurile ciceroniene în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vastă (doctrina) și practica forului (usus forensis). Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani (81-43 î. Hr.) de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății, "de la interesul sau nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau somnul" (Pro Archia poeta, VI, 12). Între aceste discursuri se disting : In Verrem (Împotriva lui Verres) - o serie de șapte discursuri ținute în 70 î.Hr. împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei (73-70 î.Hr.), care era acuzat de a fi comis abuzuri foarte grave și malversațiuni în timpul guvernării Siciliei; se remarcă de asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina, Catilinarele), poate cele mai cunoscute cuvântări ciceroniene pronunțate împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspirației acestuia împotriva republicii; celebre sunt și cele 14 discursuri pronunțate împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea să urmeze politica lui Caesar. Cicero s-a remarcat și ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinții oratoriei antice. În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice și o analiză a principalelor curente retorice care aveau adepți în epoca sa (aticismul și asianismul), dezbătând problema formării oratorului și a funcției sale în societate; oratorul ideal (orator summus et perfectus) este, în concepția lui, prototipul omului și cetățeanului desăvârșit, o personalitate complexă. El își materializează ideile în tratate numeroase, dintre care sunt demne de amintit: De oratore libri tres (Trei cărți despre orator) - tratat alcătuit în 55 î. Hr., dedicat lui Quintus, fratele său și redactat sub forma unui dialog între celebritățile forului roman Crassus și Marcus Antonius (omonim al generalului); Partitiones oratoriae (Diviziunea părților artei elocinței) alcătuit în 54 î.Hr., un adevărat manual de retorică în formă dialogală între Cicero-tatăl și fiul său Marcus; deosebit de valoroase sunt și alte două lucrări ca Brutus, scris în 46 î.Hr., în care Cicero își proclamă idealurile sale de armonizare a tuturor ideilor școlilor retorice, opunându-se curentului aticist, prea simplu și sobru, care apăruse la Roma între 51-50 î.Hr. și tratatul Orator, unde Cicero își apără din nou idealul său retoric moderat, amenințat de influența crescândă a aticismului. Cicero are, de asemenea, o deosebită pasiune pentru filozofie, insuflată, după propria-i mărturie, de reprezentanții principalelor doctrine din acea vreme (epicureismul, stoicismul, neoacademismul) pe care îi audiase la Roma sau în Grecia, cu unii dintre ei păstrând relații chiar familiare (cum ar fi stoicii Diodotus și Posidonius, academicienii Philon și Antiochos).
II. Prima parte a discursului: Prima parte a discursului incepe cu o serie de intrebari retorice, o metoda neobisnuita de inceput, rezultand astfel intr-o noua denumire a acestui inceput, “exordium ex abrupto”.
Cicero i se adreseaza lui Catilina si este intrigat de acest abuz de rabdare a consulului si a celorlalti senatori. Merge mai departe si ii aduce o acuzatie grava, aceea ca ar fi nebun. Oratorul foloseste substantivul “furor” pentru a arata dispretul oratorului fata de Catilina si lipsa ratiunii acestuia. In structura “ furor iste tuus nos eludet”, Cicero creeaza o imagine vizuala formata cu ajutorul figurilor de stil, mai exact a personificarii. De asemenea, “iste tuus nos” are rolul de a arata antiteza dintre cele doua parti aflate in conflict. Cicero continua interogatiile si , folosind inversiunea, care este si hiperbat, “effranata iactabia audacia” , o trasatura personificata, oratorul doreste sa-l intimideze pe Catilina. De asemenea, folosirea tuturor verbelor la timpul viitor evidentiaza amenintarea pe care o reprezinta Catilina pentru viitorul Romei. Oratorul continua intimidarea conspiratorului, aratandu-i tot felul de evenimente intamplate dupa demascarea complotului. Folosirea partii de vorbire “nihil” are rolul de a nega vehement lipsa de sensibilitate si de perceptie a masurilor pe care le ia Cicero, neaga o alta insusire a lui Catilina. Cicero incheie prima parte a exordiumului reamintindu-i lui Catilina ca sfarsitul vietii sale normale si a carierei sale se apropie. Chiasmul “Urbis vigiliae” “timor populi” evidentiaza termeni antitetici si, in acest caz, efectul masurilor de securitate luate de consul. De asemenea, repetitia de tip polyuptoton “ hic” , “horum” ne avertizeaza ca Cicero insista, dar arata si atasamentul acestuia fata de Templul lui Juppiter Stator, fata de senatori. Enumeratia de tip climax si incheierea cu cele doua fraze arata insistarea pe pierderea uzului ratiunii lui Catilina, totul avand rolul de a-l intimida pe acesta pentru a-l constrange sa renunte la complot.
IIi. A doua parte a discursului: Partea a doua a exordiumului incepe cu patru completive interogative indirecte ce formeaza o enumeratie de tip climax.Acestea arata etapele complotului lui Catilina,Cicero, abordandu-le, intr-un mod subiectiv. Expresia celebra inca din antichitate “ O, tempora , O, mores!” exprima ingrijorarea oratorului privind starea degradata a societatii romane. Acuzativul exclamativ creeaza un hiat, o pauza de mare efect ce semnifica lumea putreda in care au ajuns sa traiasca,oricine putand ameninta patria fara probleme. Discursul continua cu alaturarea unor propozitii principale prin juxtapunere ce accentuaza duritatea in expresie a oratorului. Acesta chiar intareste propozitia “ hic ??? vivit” prin figura retorica “corectiam?? vera etiam” insistand cu indignare asupra cutezantei lui Catilina de a venit in senat. Repetarea cuvantului?? “vivit” in alta functie sintactica indica dezamagirea lui Cicero asupra libertatii lui Catilina, faptul ca acesta este inca in viata, motivul principal fiind nepasarea
optimatilor. Cicero se invinovateste pentru ca da dovada de slabiciune.Acesta evidentiaza aceasta vinovatie prin sintagma “fortes viri”, incadrat intr-o apozitie. Discursul se incheie cu amenintarea cu moartea a conspiratorului care ar fi trebuit sa fie decisa de mult “iamp??” de catre consul. Verbul “oportebat” la mod indicativ timp perfect are valoare de contidional si da senzatia unui timp ireal.
IV. A treia parte a discursului: Cea de-a treia parte a discursului lui Cicero impotriva lui Catilina, narratio, incepe cu o exclamatie retorica, o invocatie a divinitatii “ O di immortales! “ . Acest procedeu ne exprima disperarea lui Cicero, faptul ca , in acel moment, zeii sunt singurii care mai pot ajuta, ei sunt ultima speranta. De asemenea, ne arata ca Cicero era si un om foarte religios. Oratorul continua, apoi, cu trei intrebari, enumeratii retorice, aratandu-si ingrijorarea fata de actualul sistem si de situatia actuala din Roma. Cicero se adreseaza senatorilor si , prin repetitii intentionate, isi exprima ingrijorarea, amentintandu-le pe unele persoane ce planuiesc pierirea tuturor. Acesta evidenteaza aceasta afirmatie, folosind repetitia de tip polyuptoton “ Urbis terrae” “Orbis terrarum” , amenintarea capatand proportii mondiale. Cicero remarca importanta senatorilor, dar si afectiunea sa fata de acestia folosind superlativul absolut “ sanctissimo gravissimoque”. Oratorul informeaza cunosintele sale in privinta evenimentelor recent petrecute, vigilenta sa si inchide aceasta parte a discursului aratandu-si intelepciunea. Structura “ Hos ego video consul “ este o antiteza, tot timpul discursului vorbind despre “ nos” iar acum totul se reduce la el,la consul. Se videntiaza, astfel, functia mare a lui Cicero. Oratorul foloseste verbul “trucidari”, un verb exagerat, dorind sa evidentieze pedeapsa pe care o merita Catilina. Pentru aceasta parte a discursului, Cicero foloseste enumeratia de tip anticlimax, incepand cu invocatia zeilor si terminand cu inca o mustrare fata de conspirator.
V. Incheierea : Marcus Tulius Cicero si-a castigat statutul de orator ideal prin zeci de ani de perfectionare si prin aspiratia lui de a devenit acest orator ideal. Personalitatea complexa ce imbina talentul nativ, cultura vasta si practica nesfarsita a avut un mare rol in atingerea acestui scop. Asadar, influenta lui Cicero poate fi simtita, mai apoi, atat in literatura , in pictura , in arhitectura si tot asa. O astfel de influenta o putem observa in tragedia lui William Shakespeare, Macbeth. Shakespeare a fost unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii,operele sale fiind cunoscute si analizate timp de sute de ani. In aceasta piesa, asemanarea evidenta o reprezinta tema complotului. Nereusind sa-si atinga scopul prin mijloace drepte,acesta apeleaza la metode ilegale, ba mai mult, strigatoare la cer, la eliminarea
adversarului prin crima. Aceasta tema ne duce cu gandul la complotul lui Catilina impotriva lui Cicero, Catilina stiind ca nu va putea castiga alegerile pe cale dreapta, Cicero fiind mult mai bun in meseria sa, dar si mai iubit. O alta tema o reprezinta puterea corupta a ambitiei.Ambitia ia o forma distructiva atunci cand se uita complet de principiile moralitatii. Macbeth este un om cu o gandire rationala la inceputul piesei. Treptat,insa, acesta isi pierde din ratiune. Ultimul semn al gandirii corecte este exprimat in versul “ Cutez sa fac tot ce e vrednic de-un barbat. Nu-i om cel ce se-ncumeta mai mult.” Acesta considera ca omul trebuie sa faca tot ce poate, dar in cel mai corect mod. Daca incearca sa exagereze sau sa incalce regulile, ratiunea este pierduta si totul se va transforma intr-o mare dezamagire si, in final, la distrugere. Mai apoi, dup ace pierde orice simt al ratiunii si al moralitatii, Macbeth este disperat de faptul ca nu isi putea spala sangele de pe mainile sale pe care era scris crima : “E-n stare oare marea lui Neptun sa-mi spele mainile de sange? Nu! Ci mana mea va-mpurpura talazul din verde-n rosu numai, prefacandu-l”. Acesta apeleaza la zei pentru a scapa de acest bluestem; considera ca divintatea reprezinta ultima sa speranta de salvare. Este un semn evident al nebuniei, furor, purand fi asociat cu acuzatia lui Cicero fata de Catilina. Macbeth era un general curajos, un luptator pentru dreptate, un exemplu demn de moralitate. Ambitia sa, insa, il duce, incet, pe drumul cel rau si, in final, la pedeapsa capitala, exact cum se intampla si cu Catilina. William Shakespeare a fost un geniu al literaturii si faptul ca a ales povestea complotului impotriva lui Cicero este inca un atestat al nesfarsitei liste de motive pentru care Cicero, oratorul ideal, ramane, pana in ziua de azi, un om exemplar, de amintit din toate punctele de vedere.
