Dezîmblânzirea, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)
Nichita Stănescu se înscrie în curentul literar numit neomodernism aparţinând literaturii contemporane şi se remarcă prin expresivitatea limbajului, având o viziune cu totul inedită asupra cuvântului. Pentru Nichita, uvântul este !preumblare !preumblare prin şinele lucrurilor", poezia e de#nită ca !aventura cuvântului", iar lumea, ca atare, nu există în a$ara acestuia, ci se naşte o dată cu descoperirea eului, a cunoaşterii de sine. %n miezul lucrurilor se a&ă, aşadar, cuvintele, mărturisirea meta$orică a poetului #ind o neobişnuită autode#nire' !(m cunoscut pe cineva care vedea electricitatea. ineva m)a cunoscut pe mine, care vedeam cuvinte". *e$erindu)se la speci#cul liric stănescian, +uen Simion a#rma că poetul !se $ace că se joacă cu nişte jucării ce se cheamă univers, destin, existenţă, iubire, moarte, sinurătate". (rta este, în concepţia lui Nichita Stănescu, o modalitate de cunoaştere, iar artistul este -emiurul, identi#cându)se cu poezia într)un tot primordial, cuvintele #ind ipostaze ale existenţei sinelui poetic' !+u sunt cel care păzeşte poarta a nu cumva eu însumi să $u". Poezia -ezîmblânzirea, de Nichita Stănescu, se înscrie în lirica de maturitate şi a $ost publicată în volumul +pica mana din /012, care aduce o diversitate de teme şi motive, exprimând valori nomice, artistice, principii de viaţă şi din care mai $ac parte creaţiile' olinda colindelor, -e$ăimarea răului şi %nvăţăturile cuiva către #ul său. Titlul
3itlul poeziei este o meta$oră)sim meta$oră)simbol, bol, care care sintetizează, totodată şi tema, tema, prin care eul liric îşi autode#neşte starea interioară de zbucium artistic pe care)l impune creaţia poetică, produsul artistic născându)se din emoţii contradictorii, din totala dăruire spirituală. 3ermenul !îmblânzire", cu sens de domolire4, liniştire, calmare se a&ă în opoziţie cu necuvântul !dezîmblânzire", care suerează starea de tumult creativ, de $urtună interioară propice procesului de !naştere" a operei poetice. Structura şi compoziţia textului poetic
Poezia -ezîmblânzirea are /5 versuri neoranizate în stro$e, dar se pot distine trei secvenţe lirice, în care particularităţile stilistice şi transparenţa eului intim susţin ineditul imainar poetic stănescian.
rima sec!enţă lirică
Prima secvenţă lirică se compune din paradoxurile 6enunţ contradictoriu dar demonstrabil, părere contrară adevărului unanim acceptat, antinomie7 surprinzătoare care de#nesc starea interioară a artistului, mistuit de !$ebra" creaţiei. *elaţiile de opoziţie dintre antinomiile !neru" !mă albisem", !soare" !mă)nnoptasem", !viu murisem", !visare" !a&asem" de#nesc poetul damnat a osteni în ăsirea $ormelor de materializare a emotivităţii şi strălucirii poeziei. Nichita Stănescu
!(ventura cuvintelor" se mani$estă prin paradoxalul conceptelor exprimate de perechile antinomice a&ate în relaţii de simetrie, ast$el' în versurile unu şi trei ) adjectiv verb 6!neru" !albisem"8 !viu" !murisem"7 ), iar în versurile doi şi patru, substantiv verb 6!viu" !murisem"8 !visare" !a&asem"7. 9mper$ectul verbelor la persoana 9 ilustrează lirismul subiectiv şi accentuează permanentizarea tulburării şi trudei interioare a eului poetic, evidenţiind ideea că poetul este blestemat şi condamnat la eterna izbândă artistică, poezia, dobândită prin chin şi des$ătare spirituală. " doua sec!enţă lirică
( doua secvenţă lirică începe printr)o adresare directă, compusă din imperativul verbului !:ino" şi pronumele de persoana a 99)a sinular în vocativ, !tu", cu dorinţa arzătoare a eului intim de a se uni#ca într)un tot spiritual cu Poezia, cu propria creaţie artistică' !:ino, tu, cu tine;toată ca să) ntruchipăm o roată". ...? (ripa este $orma naturală a roţii. (ripa nu poate # învăţată, însă roata poate # învăţată. %nereasca o ştii sau n)o ştii, lumeasca se învaţă". 6(ripa şi roata7 9mperativul !:ino" exprimă ruămintea eului liric adresată direct poeziei, !:ino tu, $ără de tine" care, prin puritatea trăirilor, îi con$eră intimitate şi
împlinire spirituală' !ca să #u cu mine, mine". #ltima sec!enţă lirică
@ltima secvenţă lriică este dominată de invocaţii exprimate prin interjecţia !A" şi repetiţia verbelor la imperativ, ilustrând con$esiunea covârşitoare a eului lăuntric, care trebuie să pătimească spiritual, !in$ernul", pentru a crea o poezie divină !un rai"' !A răsai, răsai, răsai pe in$ernul meu, un rai". Poetul este dispus la sacri#ciul suprem pentru a atine idealul creaţiei artistice, este ata de răstinire ca să)şi păstreze sacralitatea Poeziei şi spiritul divin ce)l de#neşte ca artist' !A rămâi, rămâi, rămâi Palma bate)mi)o în cui pe crucea de carne când lumea adoarme". *epetiţia verbului la imperativ, !rămâi" accentuează ardoarea cu care eul poetic aspiră la !cruci#care" pe altarul artei lirice.
+ste de notorietate $aptul că Nichita Stănescu era împătimit de creaţia lirică a lui
=imbajul poetic al lui Nichita Stănescu se poate de#ni prin meta$ora)simbol rânduită armonic pe toate nivelurile limbii, $onetic, lexical, mor$oloic, sintactic, cu o măiestrie prozodică total oriinală. %n primele patru versuri avem de)a $ace cu monorimă, iar în restul poeziei rima este împerecheată 6aabb7. <ăsura versurilor este variabilă, între B şi 2 silabe.
Apera lui Nichita Stănescu înalţă !întâmplările eului la ranul unei mitoloii >...?, urmărind în esenţă desci$rarea enimei existenţiale a #inţei sale. uvintele produc realitatea unui CspectacolD al vieţii poetului independent de ea şi care)i va supravieţui. Poezia lui !deschide o poartă tulburătoare asupra adevărurilor pro$unde, s$âşietoare, ale #inţei lirice locuind o jumătate de veac într)un eniu al limbii române, Nichita Eristea Stănescu, cel a cărui viaţă s)a trans$ormat în timpul ei într)o dezesperată lecţie de iubire" 6(lexandru ondeescu ) *itual de iarnă7.
