Întrebări contracte speciale (I) 01. Ce sunt contractele speciale? Răspuns: Contractele care beneficiază de un anumit set de reguli specifice, recunoscute ca atare. 02. Caracterizaţi regulile referitoare la contractele speciale Răspuns: Regulile referitoare la contractele speciale, în principiu, nu sunt imperative, ci supletive, fiind aplicabile ca „drept comun” atunci când părţile contractante nu au prevăzut altfel. 03. Ce înseamnă a califica juridic un contract? Răspuns: Înseamnă, în esenţă, a stabili cărei categorii îi aparţine pentru a determina regimul juridic căruia i se supune, atât în privinţa formării, cât şi a efectelor sale. 04. Ce presupune calificarea? Răspuns: Determinarea elementelor juridice caracteristice (esenţiale) sau definitorii ale unui contract. Calificarea contractelor nu se face după denumirea utilizată, ci după voinţa internă a părţilor, adică după ceea ce au dorit în realitate să facă încheind contractul, nu după ceea ce ele declară sau exprimă direct 05. Cum se face calificarea în cazul contractelor complexe sau mixte? Răspuns: a) calificare unică; b) calificare distributivă. 06. Ce este calificarea unică? Răspuns: dacă unul dintre elemente este prevalent asupra celuilalt, contractul va avea o calificare unică: aceea a obligaţiei principale conform principiului accesorium sequitur principale. 07. Ce este calificarea distributivă? Răspuns: Situaţia în care acordul de voinţe este guvernat de regulile a două contracte, nici unul dintre acestea neavând prevalenţă asupra celuilalt. 08. Există deosebiri de esenţă între contractele civile şi cele comerciale? Răspuns: Nu. 09. Definiţi contractele translative de proprietate Răspuns: Contractele translative de proprietate (sau de alte drepturi) se caracterizează prin faptul că asigură transferul proprietăţii unui lucru dintr-un patrimoniu în altul, asigurând dobânditorului o putere efectivă şi directă (neintermediată) asupra bunului la care se referă acel drept. 10. Care sunt elementele categoriei contractelor translative de proprietate?
a) vânzarea; b) schimbul; c) donaţia.
Întrebări contracte speciale (II) 01. Definiţi vânzarea Răspuns: “O convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui” (art. 1294 C.civ.) „Proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor” (art. 971 C.civ.) „Vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat” (art. 1295 C.civ.)
02. Care sunt cele trei elemente definitorii pentru vânzare? Răspuns: a) lucrul vândut; b) preţul; c) acordul de voinţe. 03. Care sunt caracteristicile contractului de vânzare-cumpărare? Răspuns: a) sinalagmatic; b) consensual; c) oneros; d) comutativ; e) translativ de proprietate; f) instantaneu. 04. În ce constă principiul liberei circulaţii a bunurilor? Răspuns: “Toate lucrurile care sunt în comerţ pot fi vândute, afară numai dacă o lege a oprit aceasta.” (art. 1310 C.civ.) 05. Care sunt condiţiile pe care lucrul trebuie să le îndeplinească pentru a forma obiect al vânzării? Răspuns: a) să fie determinat sau determinabil; b) să existe; c) să fie în circuitul civil; d) să aparţină vânzătorului. 06. Ce presupune determinarea bunului certe? Răspuns: Indicarea acestora prin datele de identificare.
a) vânzarea; b) schimbul; c) donaţia.
Întrebări contracte speciale (II) 01. Definiţi vânzarea Răspuns: “O convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui” (art. 1294 C.civ.) „Proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor” (art. 971 C.civ.) „Vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat” (art. 1295 C.civ.)
02. Care sunt cele trei elemente definitorii pentru vânzare? Răspuns: a) lucrul vândut; b) preţul; c) acordul de voinţe. 03. Care sunt caracteristicile contractului de vânzare-cumpărare? Răspuns: a) sinalagmatic; b) consensual; c) oneros; d) comutativ; e) translativ de proprietate; f) instantaneu. 04. În ce constă principiul liberei circulaţii a bunurilor? Răspuns: “Toate lucrurile care sunt în comerţ pot fi vândute, afară numai dacă o lege a oprit aceasta.” (art. 1310 C.civ.) 05. Care sunt condiţiile pe care lucrul trebuie să le îndeplinească pentru a forma obiect al vânzării? Răspuns: a) să fie determinat sau determinabil; b) să existe; c) să fie în circuitul civil; d) să aparţină vânzătorului. 06. Ce presupune determinarea bunului certe? Răspuns: Indicarea acestora prin datele de identificare.
Răspuns: În cazul bunurilor de gen (fungibile) determinarea se face prin stabilirea speciei şi a cantităţii, contractul luând naştere astfel în mod valabil la data acordului de voinţe, dar transferul proprietăţii nu poate avea loc solo consensu, ci doar la individualizarea bunurilor prin numărare, cântărire sau măsurare (art. 1300 C. civ.), adică după separarea lor de bunurile de acelaşi fel care alcătuiesc genul respectiv. 08. Care este sancţiunea nedeterminării lucrului? Răspuns: Nulitatea vânzării prin lipsa unui element de validitate. 09. Care este regula privind existenţa lucrului care face obiectul vânzării? Răspuns: În principiu, lucrul trebuie să existe la momentul încheierii vânzării în realitate, iar nu numai în conştiinţa (imaginaţia) părţilor contractante. 10. Bunurile viitoare pot face obiectul vânzării? Răspuns: Da. 11. Ce se întâmplă cu vânzarea unui lucru pierit? Răspuns: Nulitatea afectează vânzarea numai dacă lucrul este pierit în totalitate, nu şi în cazul pieirii parţiale, situaţie în care cumpărătorul are alegere între „a se lăsa de contract” sau a-l menţine cu reducerea corespunzătoare a preţului, afară dacă a contractat în cunoştinţă de cauză, acceptând lucrul în starea şi cu preţul respectiv. 12. Ce este vânzarea cu caracter aleatoriu? Răspuns: Este situaţia în care părţile îşi asumă cu bunăştiinţă posibilitatea ca lucrul să nu existe la momentul încheierii contractului, speculând o şansa de câştig sau pierdere.
Întrebări Între bări contr cont racte speciale spe ciale (III) (III ) 01. Enunţaţi principiul liberei circulaţii a bunurilor Răspuns: “Toate lucrurile care sunt în comerţ pot fi vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta.” (art. 1310 C.civ.) 02. Ce se înţelege prin lucrurile "în afara comerţului"? Răspuns: Îndeobşte se consideră că lucrurile „în afara comerţului” sunt cele care nu pot forma obiect al circulaţiei juridice, neputând fi transferate de la un subiect de drept la altul prin acte juridice între vii. 03. Ce este clauza de inalienabilitate? Răspuns: Este o formă de inalienabilitate stabilită prin voinţa omului, în cazuri justificate de un interes serios şi legitim, dar numai pe o durată de timp limitată. 04. În ce tip de acte se pot institui clauze de inalienabilitate? Răspuns: Liberalităţi (donaţiile şi legatele).
05. Care este sancţiunea nerespectării clauzei de inalienabilitate? Răspuns: Nulitatea relativă a actului prinm care s-a realizat încălcarea, la cererea celui în interesul căruia a fost stipulată clauza, cu condiţia ca actul din care s-a născut să fie opozabil terţilor în condiţiile legii. 06. În ce situaţie vorbim despre vânzarea lucrului altuia? Răspuns: Obiectul vânzării este un lucru cert (sau unul asimilat, cum este cazul vânzării în bloc), iar părţile nu au convenit ca acesta să fie achiziţionat sau confecţionat ulterior de vânzător. Vânzarea va fi a lucrului altuia după cum la acest moment bunul se află sau nu în patrimoniul vânzătorului. 07. Când se transferă proprietatea în cazul unei vânzări afectate de o condiţie suspensivă? Răspuns: În cazul unei vânzări afectate de o condiţie suspensivă, proprietatea nu se transferă la cumpărător la data acordului de voinţe, ci la data a îndeplinirii ei, dar cu efecte de la momentul acordului de voinţe. 08. Vânzarea bunurilor de gen poate fi asimilată vânzării lucrului altuia? Răspuns: Nu. În cazul bunurilor de gen, vânzarea este valabilă chiar dacă la momentul acordului de voinţe vânzătorul nu are în patrimoniu bunuri de natura celor cu privire la care a contractat cu cumpărătorul, până la data individualizării acestora prin numărare, cântărire sau măsurare având posibilitatea să şi le procure. 09. Care este sancţiunea vânzării lucrului altuia? Răspuns: Nulitatea relativă. Lipsa dreptului vânzătorului asupra lucrului vândut echivalează cu situaţia când lucrul este pierit în întregime la data încheierii contractului, atunci, pentru identitate de raţiune, trebuie să conchidem că “vinderea este nulă”. 10. Cine şi în ce termen poate invoca nulitatea relativă a vânzării lucrului altuia? Răspuns: Nulitatea relativă a vânzării lucrului altuia poate fi invocată doar de cumpărător, care o poate face atât pe cale de acţiune, în termen de 3 ani de la data când a aflat sau trebuia să afle că bunul nu aparţinea vânzătorului la data vânzării, cât şi pe cale de excepţie, la cererea vânzătorului de a se executa contractul (plată a preţului), cumpărătorul invocând excepţia nulităţii relative a vânzării. 11. De ce vânzătorul de bună credinţă nu poate invoca anularea vânzării lucrului altuia? Răspuns: În ceea ce îl priveşte, vânzătorul, indiferent dacă a fost de bună-credinţă sau nu, nu poate cere anularea nici pe cale de acţiune, nici pe cale de excepţie, nici direct, nici prin creditorii săi (pe cale oblică); fiind ţinut să garanteze cumpărătorului liniştita posesiune a lucrului vândut, adică să-l garanteze pentru evicţiune, vânzătorul nu ar putea provoca el însuşi evicţiunea cumpărătorului în favoarea terţului adevărat proprietar, acţiunea lui fiind în acest caz şi lipsită de interes în ceea ce îl priveşte, nefiind el cel protejat de lege. 12. Care este diferenţa dintre cumpărătorul de bună credinţă şi cumpărătorul de rea credinţă în cazul vânzării lucrului altuia? Răspuns: Primul poate atât restituirea preţului cât şi daune-interese, cel de-al doilea nu poate cere decât restituirea preţului, nu şi daune-interese. 13. Care este efectul vânzării lucrului altuia în raport cu adevăratul proprietar?
Răspuns: Niciunul. Vânzarea lucrului altuia este un act care nu poate să-l priveze pe adevăratul proprietar în nici un fel de dreptul său, iar ca proprietar al bunului acesta poate să îl revendice de la „cumpărător” (persoana care a contractat cu vânzătorul neproprietar), actul de vânzare, faţă de care este terţ, neobligându-l la vreo prestaţie. 14. Poate un coindivizar să înstrăineze un bun indiviz fără acordul celorlalţi? Răspuns: Neîndoielnic că în cazul când proprietatea unui bun aparţine mai multor coproprietari (în cote indivize), iar nu unei singure persoane, fiecare dintre coindivizari poate să vândă în întregime sau doar în parte cota sa ideală cui şi când doreşte, fără acordul celorlalţi coindivizari, dar, în principiu, nici unul dintre aceştia nu poate vinde bunul în întregime (sau o cotă mai mare decât partea sa) fără acordul tuturor celorlalţi coindivizari, conform regulii unanimităţii. 15. Care sunt consecinţele juridice ale vânzării unui bun indiviz de către un singur coindivizar? Răspuns: Până la partaj oricare dintre coindivizarii necontractanţi poate cere constatarea inopozabilităţii vânzării în ceea ce îl priveşte, opunându-se în acest fel pe cale de excepţie unei eventuale acţiuni a cumpărătorului pentru predarea lucrului vândut, ori, dacă bunul a ajuns în posesia cumpărătorului, acţionând pentru revendicarea bunului de la terţul cumpărător. După partaj, dacă bunul este atribuit coindivizarului înstrăinător, vânzarea se consolidează, iar dacă este atribuit unui alt coindivizar, vânzarea este anulabilă la cererea terţului cumpărător întrucât este vorba de o vânzare a lucrului altuia, prin efectul retroactiv al partajului, care urcă dincolo de data vânzării, coindivizarul vânzător fiind în situaţia celui care a înstrăinat lucrul altuia.
16. Ce se întâmplă dacă prezumţia mandatului tacit este răsturnată? Răspuns: Dacă prezumţia mandatului tacit este răsturnată, vânzarea este anulabilă la cererea soţului necontractant, cu excepţia cazului în care până la judecarea acţiunii în anulare a intervenit, în condiţiile legii, partajul bunurilor comune, iar bunul vândut a fost atribuit în deplină proprietate soţului contractant.
Întrebări contracte speciale (IV) 01. Ce este şi care sunt consecinţele preţului neserios (derizoriu)? Răspuns: Este un preţ atât de redus încât să nu poată constitui o cauză suficientă a transferului proprietăţii din partea vânzătorului, caz în care fie operaţiunea trebuie recalificată în donaţie, dacă se demonstrează existenţa intenţiei de a gratifica din partea vânzătorului (animus donandi). 02. Se poate stabili preţul unei vânzări pe cale judecătorească? Răspuns: Nu, doar prin acordul părţilor. 03. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le întrunească preţul pentru a fi valabil? Răspuns: a) să fie stabilit în bani; b) să fie determinat sau determinabil; c) să fie real sau serios. 04. Există o obligaţie imperativă ca vânzarea să se facă exclusiv în bani?
Răspuns: Dacă preţul vânzării trebuie stabilit în bani, acesta nu trebuie să fie însă şi exclusiv, fiind posibil ca prestaţia cumpărătorului să fie stabilită parte în bani, parte într-o altă prestaţie (de a face sau de a da un alt bun), cu condiţia ca acestea din urmă să fie doar accesorii, iar nu principale. 05. Poate exista contractul în lipsa acordului de voinţe al părţilor asupra preţului? Răspuns: Nu. 06. În ce situaţie preţul este determinabil? Răspuns: Susceptibil de a fi determinat în viitor pe baza clauzelor contractului, prin relaţie cu elemente care nu mai depind de voinţa uneia sau alteia dintre părţile contractante. 07. Se mai poate vorbi despre preţ determinabil în situaţia în care contractul conţine clauza ofertei concurente? Dar pentru clauza clientului celui mai favorizat? Răspuns: Da. 08. Este posibil ca determinarea ulterioară a preţului să depindă doar de voinţa uneia dintre părţile contractante? Răspuns: Nu. 09. Este admisibil preţul legat de rentabilitatea lucrului vândut? Răspuns: Da. Se consideră că preţul legat de rentabilitatea lucrului vândut este valabil, fiind legat prin voinţa părţilor de un element aleatoriu, iar nu de voinţa exclusivă a cumpărătorului. 10. Care este sancţiunea pentru nedeterminarea preţului? Răspuns: Nulitatea relativă a contractului.
Întrebări contracte speciale (V) 01. Definiţi preţul real (nefictiv) Răspuns: Preţul este real (adevărat) atunci când nu este fictiv sau simulat, adică stabilit doar de formă, fie pentru a se crea aparenţa unei vânzări care în realitate nu există, părţile convenind în secret că acesta nu trebuie plătit, caz în care este vorba despre o donaţie deghizată (A), fie pentru a se disimula doar o parte din preţ (B). 02. Care este soarta donaţiei deghizate? Răspuns: În principiu, simulaţia preţului nu este ilicită, legea nesancţionând-o decăt în mod excepţional. O asemenea înţelegere este aşadar valabilă, dar întrucât se dovedeşte că preţul a fost doar fictiv (inexistent), operaţiunea este nulă ca vânzare, dar valabilă ca donaţie deghizată, dacă se dovedeşte existenţa intenţiei de a gratifica (animus donandi) din partea înstrăinătorului şi întrunirea condiţiilor de fond ale donaţiei. 03. Care este soarta disimulării parţiale a preţului în scopul eludării plăţii taxelor fiscale? Răspuns: În acest caz nu se mai pune problema unui preţ care nu este plătit, deci a unei vânzări fictive
spre deosebire de vânzarea fictivă, trebuie plătit în realitate. În acest caz, conform dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, este nul atât actul aparent, cât şi actul secret, fiind vorba de o simulaţie făcută în frauda legii (dispoziţiile legale imperative referitoare la taxele fiscale).
04. Definiţi preţul neserios Răspuns: Preţul este neserios sau derizoriu când valoarea lui este atât de disproporţionată în raport cu valoarea lucrului vândut încât se poate considera că nu există. Cu alte cuvinte, spre deosebire de preţul fictiv sau de preţul disimulat, care presupun ceva ascuns faţă de terţi, preţul derizoriu este de regulă declarat de părţi ca atare şi cunoscut de cei interesaţi. 05. Cum se poate sancţiona preţul lezionar? Răspuns: În dreptul nostru, leziunea nu constituie o cauză de sine stătătoare de resciziune (anulare) a vânzării. Teoretic, sancţionarea legală a leziunii ar putea fi fundamentată fie pe o concepţie delictuală (leziunea prezumând culpa celui care exploatează nevoia, uşurinţa sau lipsa de experienţă a celuilalt), fie pe o concepţie voluntaristă (leziunea prezumând existenţa unui viciu de consimţământ: eroare, dol sau violenţă). 06. În ce constă principiul potrivit căruia oricine poate vinde? Răspuns: Regula este că „oricine poate vinde”, dar există şi excepţii care rezultă fie din incapacităţile de a vinde prevăzute de lege, fie din îngrădirea libertăţii de a vinde în anumite situaţii. 07. Care este sancţiunea prohibiţiei vânzării între soţi? Răspuns: Încălcarea prohibiţiei este sancţionată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată în termenul general de prescripţie de oricare dintre soţi, precum şi de moştenitorii şi creditorii personali ai acestora, pentru anularea vânzării nefiind necesară altă probă decât cea a încheierii contractului, nu şi a fraudării intereselor reclamantului. 08. În ce constă principiul libertăţii de a contracta sau de a nu contracta, ori de a-şi alege liber cocontractantul? Răspuns: Art. 481 C. civ. consacră regula potrivit căreia „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”. Aşadar, proprietarul unui lucru nu poate fi obligat să consimtă la înstrăinarea acestuia decât dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Principiul rămâne însă cel potrivit căruia proprietarul unui lucru este liber să vândă sau să nu vândă, precum şi să-şi aleagă cumpărătorul. 09. Care sunt excepţiile de la principiul libertăţii de a contracta sau de a nu contracta, ori de a-şi alege liber cocontractantul? Răspuns: a) exproprierea pentru cauză publică; b) obligaţia legală de a vinde (cazul comercianţilor); c) existenţa unui drept de preempţiune; d) retractul litigios.
Întrebări contracte speciale (VI) 01. În ce constă obligaţia legală a comercianţilor de a vinde? Răspuns: În raporturile juridice dintre comercianţi sau dintre comercianţi şi consumatori există o obligaţie legală de a contracta cu orice solicitant, esenţa activităţii comerciale fiind tocmai aceea de a oferi bunuri spre vânzare publicului. 02. Ce este dreptul de preempţiune? Răspuns: Preempţiunea este un drept de sorginte legală care, la preţ egal, conferă preferinţă anumitor persoane faţă de altele la dobândirea unui bun atunci când proprietarul acestuia se decide să-l vândă. 03. Care este natura juridică a preempţiunii? Răspuns: Este un drept potestativ care are ca obiect o abstracţiune ─ situaţia juridică născută ca urmare a înstrăinării bunului unui terţ (altul decât titularul dreptului de preempţiune), pe care preemptorul, printr-un act unilateral, după cum doreşte, fie o poate lăsa aşa cum este, neexercitând dreptul său de preferinţă, fie o poate desfiinţa, solicitând instanţei anularea actului care i-a nesocotit dreptul, ori, după caz, modifica, substituindu-se în locul terţului cumpărător, eliminându-l din contract şi devenind proprietar al bunului vândut în locul acestuia, părţile contractante (vânzătorul şi cumpărătorul) fiind obligate să se supună oricăreia din aceste opţiuni. 04. Care este regimul juridic al dreptului de preempţiune? Răspuns: Dreptul de preempţiune are un caracter de ordine publică, în sensul că nu se poate renunţa la el anticipat, adică înainte de a se naşte prin manifestarea de voinţă a proprietarului de a vinde, ci numai după acest moment. 05. Care sunt consecinţele nerespectării dreptului de preempţiune? Răspuns: Fie anularea (nulitatea relativă) a actului de înstrăinare încheiat de proprietar cu un terţ la cererea celui îndreptăţit (titularul dreptului de prempţiune), fie substituirea (subrogarea) acestuia în drepturile cumpărătorului, cu despăgubirea cumpărătorului cu echivalentul preţului pe care l-a plătit vânzătorului. juridic civil. 06. Definiţi retractul litigios Răspuns: Conform art. 1402 C. civ., dacă un drept litigios este vândut, cel contra căruia acesta subzistă „se poate libera de cesionar numărându-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii”. 07. Care sunt părţile retractului litigios? Răspuns: Persoana contra căreia subzistă dreptul litigios (pârâtul) şi care este singura care poate exercita retractul se numeşte retractant (retrăgător), iar cesionarul (dobânditorul dreptului litigios) retractat (retras). 08. Care este scopul retractului litigios? Răspuns: Menirea retractului este aceea de a pune la dispoziţia celui contra căruia subzistă dreptul litigios un instrument juridic eficient de ţinere în frâu a eventualelor tendinţe speculative ce i-ar putea anima pe
din diferenţă în caz de câştigare a procesului.
09. Enumeraţi condiţiile retractului: Răspuns: a) să existe un drept litigios; b) dreptul să fie concesionat de reclamant unui terţ contra unui preţ; c) cesiunea să se facă la un moment în care procesul asupra dreptului litigios. 10. În ce constă condiţia existenţei dreptului litigios? Răspuns: Conform dispoziţiilor art. 1403 C. civ., „lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului”. Pentru ca un drept să fie considerat litigios în sensul dispoziţiilor textului de lege menţionat, nu este suficient doar să existe un proces în privinţa unui drept, ci se cere ca, pe de o parte, procesul să poarte asupra fondului dreptului, adică asupra însăşi existenţei sau întinderii sale, iar pe de altă parte să existe contestaţie asupra acestui drept, fiind necesar ca, într-un fel oarecare, „pârâtul să-şi fi manifestat voinţa de a rezista pretenţiilor reclamantului”. 11. Ce fel de prerogativă este aceea a exercitării retractului? Răspuns: Drept potestativ. 12. Care este consecinţa principală a exercitării retractului? Răspuns: Prin exercitarea retractului, aşa cum precizează art. 1402 C. civ., retractantul „se va putea libera de cesionar”. Cu alte cuvinte, efectul principal este stingerea litigiului, cesioanarul (retractatul) nemaiputând continua acţiunea începută de cedent contra retractantului. Retractul este aşadar un mijloc de liberare a retractantului (pârâtului) prin stingerea dreptului litigios. Prin retract nu are loc o tranşare a procesului, neajungându-se la o „pronunţare a dreptului”, ci, aşa cum am văzut, doar stingerea acţiunii care l-a ameninţat pe retractant, acesta reunind în persoana sa calităţile incompatibile de reclamant şi pârât.
13. Care sunt cauzele în care retractul nu se poate exercita? Răspuns: a) cesiunea s-a făcut unui comoştenitor sau coproprietar al dreptului cedat; b) cesiunea s-a făcut unui creditor pentru plata creanţei sale; c) cesiunea s-a făcut posesorului fondului asupra căruia există dreptul litigios.
Întrebări contracte speciale (VII) 01. Ce sunt clauzele de agrement? Răspuns: Sunt acele clauze contractuale care subordonează perfectarea valabilă a unor vânzări agrementului cumpărătorului ales de vânzător de către un terţ. 02. Care este sancţiunea nesocotirii agrementului? Răspuns: Sancţiunea nesocotirii agrementului impus în mod valabil este inopozabilitatea vânzării (cesiunii) faţă de beneficiarul clauzei, ceea ce înseamnă că în discuţie nu se pune valabilitatea vânzării, care între
beneficiarul clauzei, ca şi când nu s-ar fi încheiat.
03. Enumeraţi incapacităţile de a cumpăra Răspuns: a) incapacitatea străinilor şi apatrizilor, precum şi a persoanelor juridice străine de a cumpăra terenuri în România; b) incapacitatea tutorilor, mandatarilor, administratorilor şi funcţionarilor publici de a cumpăra bunurile care se vând prin intermediul lor; c) incapacitatea judecătorilor, procurorilor, avocaţilor de a fi cesionari de drepturi litigioase de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea. 04. Definiţi consimţământul Răspuns: În materie contractuală, noţiunea de consimţământ are două semnificaţii: una care se referă la manifestarea de voinţă a fiecăreia dintre părţi, adică la exteriorizarea acesteia, iar cealaltă care are în vedere acordul de voinţe între cele două părţi, din care se naşte contractul, lucru ce rezultă „nu din juxtapunerea a două declaraţii din care fiecare ar fi obligatorie izolat una de cealaltă, ci din întâlnirea voinţelor care face să se nască o voinţă nouă, aceea de a realiza o operaţie comună care este obiectul contractului”. 05. Ce înseamnă formarea vânzării? Răspuns: Formarea valabilă a vânzării implică în mod necesar întâlnirea ofertei ─ fie de a vinde, fie de a cumpăra, iniţiativa încheierii contractului putând proveni de la oricare dintre părţi. 06. Ce se înţelege în sens juridic prin ofertă? Răspuns: În sens juridic prin ofertă, cunoscută şi sub denumirea de policitaţie, se înţelege propunerea fermă de a încheia un contract, în condiţii determinate, astfel încât acceptarea acesteia este suficientă pentru a lua naştere vânzarea. 07. Care sunt condiţiile de valabilitate ale ofertei? Răspuns: Să fie: a) declarată (exprimată); b) precisă si completă; c) fermă; d) să exprime un consimţământ neviciat. 08. Se consideră că oferta este un angajament unilateral obligatoriu pentru ofertant chiar şi înaintea acceptării? Răspuns: Da. 09. Când devine oferta caducă? Răspuns: Oferta devine caducă (lipsită de efecte) de drept la expirarea termenului expres sau tacit pentru care a fost asumată. Aşadar, dacă acceptarea nu survine în interiorul termenului, contractul nu mai poate fi valabil format, afară de cazul în care ofertantul se declară de acord cu aceasta. 10. În ce situaţii oferta devine caducă înaintea expirării termenului de acceptare?
Răspuns: În cazul în care beneficiarul declară că nu o acceptă sau face o contrapropunere (o altă ofertă), ceea ce, implicit, echivalează cu neacceptarea ofertei dintâi, precum şi în cazul în care bunul care formează obiectul ofertei este individual determinat şi pirere fortuit înaintea acceptării.
Întrebări contracte speciale (VIII) 01. Ce este acceptarea? Răspuns: Acceptarea este manifestarea de voinţă a destinatarului în sensul primirii propunerii de contract venite din partea ofertantului. Ea trebuie să concorde întocmai ofertei, fiind necondiţionată şi integrală, ducând la realizarea consimţământului (acordului de voinţe), aşadar la naşterea contractului, printr-un simplu „da”. 02. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acceptarea? Răspuns: Aceleaşi ca şi oferta. 03. În ce constă acceptarea expresă a ofertei? Răspuns: Acceptarea este expresă atunci când voinţa destinatarului ofertei de a primi propunerea ofertantului este exteriorizată şi adusă la cunoştinţa acestuia fie prin viu grai, fie în scris, fie prin anumite gesturi sau semne care, conform uzanţelor, relevă voinţa de a accepta oferta. 04. În ce constă acceptarea tacită a ofertei? Răspuns: Spre deosebire de acceptarea expresă, acceptarea tacită nu implică o manifestare de voinţă făcută în scopul de a fi adusă la cunoştinţa ofertantului, ci doar îndeplinirea unei acţiuni din care se poate desprinde implicit voinţa destinatarului de a primi propunerea ofertantului. 05. Poate fi echivalat consimţământul cu acceptarea tacită a oferte? Răspuns: Nu, tăcerea este considerată ca indiferentă din punct de vedere juridic. 06. Enumeraţi excepţiile de la regula potrivit căreia tăcerea nu echivalează cu acceptarea implicită a ofertei Răspuns: a) tăcerea valorează acceptare dacă legea sau uzanţele (specifice unui loc, profesii sau comerţului) prevăd aceasta; b) tăcerea valorează acceptare când părţile au convenit anterior expres că tăcerea uneia dintre ele la propunerea provenind de la cealaltă valorează acceptare a acelei promisiuni; c) tăcerea valorează acceptare când între părţi au existat relaţii de afaceri anterioare care s-au concretizat în încheierea repetată a unor contracte de aceeaşi natură, prin oferte periodice nerefuzate niciodată până la momentul respectiv, caz în care, în lipsa unui refuz, ofertantul poate conta pe încheierea contractului; d) se consideră că tăcerea constituie acceptare în cazul în care oferta este făcută în interesul exclusiv al destinatarului. 07. Care este în principiu momentul formării contractului? Răspuns: Acela al întâlnirii celor două voinţe – oferta şi acceptarea.
08. În ce constă teoria emisiunii acceptării? Răspuns: Conform teoriei emisiunii acceptării, (cunoscută şi sub denumirea de teoria declaraţiei sau expedierii), locul încheierii contractului fiind cel unde acceptantul se află la momentul la care, într-un fel sau altul, acceptă oferta. 09. În ce constă teoria recepţiei? Răspuns: Teoria recepţiei (cunoscută şi sub denumirea de teoria informaţiei), considera contractul încheiat doar la momentul recepţionării acceptării ofertei, contractul fiind considerat încheiat la primirea de către policitant a acceptarii, locul încheierii contractului fiind acela unde acesta se află la momentul respectiv. Codul comercial consacră teoria recepţiei ca reglă, precizând că pentru a fi perfect contractul este necesar ca acceptarea să ajungă „la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptării, după natura contractului” (art. 35 alin.1), prin excepţie, conform teoriei emisiunii, admiţându-se însă că atunci când ofertantul cere executarea imediată a contractului, iar acceptarea nu a fost cerută, „contractul este perfect îndată ce cealaltă parte a întreprins executarea lui”.
Întrebări contracte speciale (IX) 01. De câte feluri sunt antecontractele: Răspuns: a) promisiunea unilaterală; b) pactul de preferinţă; c) promisiunea sinalagmatică. 02. Definiţi promisiunea unilaterală Răspuns: Promisiunea unilaterală (pactul de opţiune) de a vinde este contractul prin care o persoană, numită promitent, se obligă ferm faţă de o altă persoană, numită beneficiar, să îi vândă un anumit bun pentru un preţ anume (determinat sau determinabil), dacă aceasta din urmă se va decide să cumpere în viitor, întrun termen determinat sau nedeterminat. 03. Care este specificul promisiunii unilaterale? Răspuns: Originalitatea şi totodată specificul promisiunii unilaterale constă aşadar tocmai în faptul că, în principiu, pentru a se forma vânzarea este suficientă doar manifestarea de voinţă a beneficiarului în sensul ridicării opţiunii, voinţa promitentului de a vinde fiind deja exprimată şi pusă la dispoziţia celui dintâi. 04. Ce este indemnizaţia de imobilizare? Răspuns: Denumirea de promisiune unilaterală ar putea conduce la concluzia că aceasta este întotdeauna cu titlu gratuit, idee care însă nu poate fi reţinută întrucât, din contra, de regulă, în schimbul imobilizării bunului promis la dispoziţia beneficiarului pentru un anumit termen, acesta trebuie să achite o sumă de bani (de regulă, zece la sută din preţul vânzării) numită indemnizaţie de imobilizare. 05. Care este soarta indemnizaţiei de imobilizare? Răspuns: Dacă beneficiarul ridică opţiunea, indemnizaţia de imobilizare se va include în preţul vânzării, iar dacă nu, rămâne definitiv câştigată promitentului.
06. Ce se întâmplă cu indemnizaţia de imobilizare încasată în cazul nulităţii promisiunii de vânzare? Răspuns: Promitentul este obligat s-o restituie. 07. Ce se întâmplă cu indemnizaţia de imobilizare în situaţia în care promisiune a fost contractată sub condiţia suspensivă a obţinerii unui împrumut de către beneficiar, iar această condiţie nu s-a realizat? Răspuns: Indemnizaţia trebuie restituită. 08. Care este soarta indemnizaţiei de imobilizare în situaţia în care promitentul face imposibilă ridicarea opţiunii prin modificarea substanţială sau distrugerea voluntară a bunului după data încheierii promisiunii, ori prin înstrăinarea bunului promis unui terţ? Răspuns: Indemnizaţia trebuie restituită. 09. Care sunt condiţiile de fond de validitate a promisiunii? Răspuns: Fiind un contract, promisiunea unilaterală de vânzare este valabil formată la momentul acordului de voinţe între promitent şi beneficiar. Acest acord trebuie să poarte asupra lucrului şi preţului, întocmai ca în cazul vânzării, dat fiind că pentru naşterea acesteia (a vânzării) este suficient ca beneficiarul să ridice opţiunea. Pentru acelaşi motiv, promitentul trebuie să aibă capacitatea de a vinde la momentul promisiunii, în timp ce beneficiarul, dacă părţile au stipulat o indemnizaţie de imobilizare, trebuie să aibă doar capacitatea de a se obliga la data promisiunii, iar capacitatea de a cumpăra numai la momentul ridicării opţiunii (când se formează vânzarea). 10. Care sunt condiţiile de formă de validitate a promisiunii? Răspuns: În principiu, promisiunea este consensuală, afară de cazul în care legea impune forma autentică ad validitatem vânzării în considerarea obiectului acesteia (cazul terenurilor), situaţie în care, dat fiind că din punctul de vedere al promitentului consimţământul la promisiune este unul şi acelaşi cu cel la vânzare, iar acesta nu este valabil decât dacă este dat în formă autentică, trebuie să fie dat în formă autentică. 11. Care sunt modalităţile care pot afecta promisiunea? Răspuns: Promisiunea, prin natura lucrurilor, întrucât dreptul de opţiune poate fi execitat o anumită perioadă de timp, determinată sau nedeterminată, este întotdeauna afectată de un termen (a), putând fi în acelaşi timp afectată şi de o condiţie (b). 12. În ce constă termenul extinctiv al promisiunii? Răspuns: Dreptul beneficiarului de a ridica opţiunea poate fi conferit pe o anumită durată de timp începând de la data încheierii promisiunii, fiind deci afectat de un termen extinctiv. Termenul poate fi determinat, stabilindu-se o anumită dată a expirării promisiunii, sau nedeterminat, dar nu nelimitat în timp, dat fiind că orice drept patrimonial (şi dreptul de opţiune este neîndoilenic un asemenea drept) se prescrie în termen de trei ani de la data naşterii raportului juridic. 13. În ce constă termenul suspensiv al promisiunii? Răspuns: Promisiunea poate fi stipulată şi sub un termen suspensiv, prevăzându-se că opţiunea poate fi ridicată doar cu începere de la o anumită dată de la încheierea promisiunii, iar nu imediat. 14. În ce constă promisiunea post mortem?
Răspuns: Beneficiarul poate ridica opţiunea doar după moartea promitentului. 15. Poate avea transmisiunea mortis causa a promisiunii? Răspuns: Promisunea unilaterală de vânzare este transmisibilă pentru cauză de moarte atât activ, cât şi pasiv în caz de deces al uneia sau alteia din părţile contractante. Aşadar, în caz de moarte a promitentului sa beneficiarului, drepturile şi obligaţiile se transmit la moştenitorii acestora, care vor beneficia, repectiv, vor fi ţinuţi la executare, ca şi autorii (antecesorii) lor. 16. În ce constă cesiunea prin acte între vii a dreptului de opţiune (substituirea beneficiarului)? Răspuns: Dreptul de opţiune născut în favoarea beneficiarului fiind unul de natură patrimonială, poate fi cedat unui terţ cu titlu gratuit sau oneros, afară de cazul unei convenţii contrare, care face ca dreptul în discuţie să aibă un caracter intuitu personae. Cu atât mai mult, dreptul de opţiune poate fi cedat când există o clauză expresă în acest sens, denumită în parctică „clauză de substituire”. 17. În ce situaţii promisiunea devine caducă? Răspuns: a) expirarea termenului de opţiune, caz în care ridicarea opţiunii este ineficace, afară de cazul în care promitentul consimte la prorogarea termenului; b) pieirea fortuită totală sau exprorierea lucrului promis; c) exercitarea dreptului de preempţiune de către un terţ.
Întrebări contracte speciale (X) 01. Definiţi pactul de preferinţă Răspuns: Pactul de preferinţă este un contract prin care o persoană, numită promitent, se angajează faţă de o altă persoană, numită beneficiar, care primeşte acest angajament, să o prefere faţă de oricine altcineva ca şi cumpărător în condiţii egale de preţ şi plată a acestuia, dacă în viitor se va decide să vândă bunul care îi aparţine şi formează obiectul pactului. 02. Care este durata pactului de preferinţă? Răspuns: Poate fi nelimitat în timp. Nu se pune problema prescripţiei extinctive 03. Obligaţia de preferinţă excede cadrul vânzării? Răspuns: Obligaţia de preferinţă funcţionează doar în cazul vânzării, nu şi al înstrăinărilor pe alte temeiuri juridice, cum ar fi cele făcute cu titlu de liberalitate (donaţie sau legat), întreţinere, schimb, aport în societate, dare în plată etc. 04. Există vreo obligaţie pentru beneficiarul pactului de preferinţă să accepte oferta promitentului? Răspuns: Nu. 05. Se poate face transmisiunea pactului de preferinţă? Răspuns: Pactul de preferinţă poate fi transmis pentru cauză de moarte la moştenitorii părţilor contractante
06. Definiţi promisiunea sinalagmatică Răspuns: Promisiunea sinalagmatică de vânzare este contractul prin care ambele părţi se obligă ferm să încheie în viitor un contract de vânzare ale căror elemente esenţiale (lucru vândut şi preţ) sunt deja convenite. 07. Cum se mai numeşte promisiunea sinalagmatică? Răspuns: a) antecontract; b) contract provizoriu; c) precontract; d) promisiune autonomă; e) compromis de vânzare. 08. Care este utilitatea promisiunii sinalagmatice? Răspuns: Promisiunea sinalagmatică de vânzare, ca instituţie autonomă, distinctă de vânzarea propriu-zisă, îşi găseşte raţiunea şi utilitatea în cazul în care precedă o vânzare solemnă în virtutea legii sau a unei stipulaţii contractuale neechivoce în acest sens. 09. Cu cine se aseamănă promisiunea sinalagmatică? Răspuns: a) vânzarea propriu-zisă; b) proiectul neobligatoriu; c) acordul de principiu; d) promisiunea de porte-fort; e) contractul cadru de concesiune şi distribuţie. 10. Care sunt normele juridice aplicabile în cazul promisiunii sinalagmatice? Răspuns: Promisiunea sinalagmatică este un contact nenumit (nereglementat în mod expres de lege), fiind supusă normelor generale aplicabile în materie de contracte (art. 942-1206 C. civ.). 11. Care sunt condiţiile de fond necesare pentru valabilitatea promisiunii? Răspuns: a) să existe un consimţământ valabil exprimat; b) părţile să aibă capacitatea de a contracta; c) acordul să privească elementele esenţiale ale vânzării: lucrul vândut şi preţul; d) cauza să existe, să fie licită şi morală Se impune precizarea că pentru validitatea promisiunii: a) nu este necesară autorizarea prealabilă cerută în cazul anumitor vânzări; b) nici îndeplinirea formalităţilor de preempţiune la care este supusă vânzarea propriu-zisă.
12. Care sunt obligaţiile principale ale promitentului-vânzător? Răspuns: a) obligaţia de a nu înstrăina sau greva în folosul altei persoane lucrul promis,
b) obligaţia de a nu încheia cu terţii acte juridice susceptibile de a restrânge sau înlătura drepturile promitentului-vânzător, c) obligaţia de a consimţi la autentificarea vânzării.
13. Care sunt obligaţiile secundare ale promitentului-vânzător? Răspuns: a) ocazional, dacă părţile convin astfel, obligaţia de a preda anticipat promitentului-cumpărător lucrul promis, b) obligaţia de a permite promitentului-cumpărător să construiască pe terenul care formează obiectul promsiunii. 14. Care este obligaţia principală a promitentului-cumpărător? Răspuns: Să autentifice contractul de vânzare. 15. Care este obligaţia accesorie a promitentului-cumpărător? Răspuns: Să plătească anticipat, în tot sau în parte, preţul vânzării. 16. Care este durata în timp a promisiunii? Răspuns: Promisiunea este un contract aparte, care prin esenţa sa are un caracter tranzitoriu, temporar. Situaţia juridică născută din promisiune este creată de părţi în scopul perfectării vânzării în formă autentică, fiind una de aşteptare. Dar ea nu se poate eterniza, adică perpetua la nesfârşit, căci ori se execută promisiunea şi se realizează vânzarea, ori, într-o formă sau alta, încetează efectele promisiunii. 17. Care sunt situaţiile în care încetează efectele promisiunii? Răspuns: a) acordul de voinţe al părţilor; b) prescripţia extinctivă; c) caducitatea.
Întrebări contracte speciale (XI) 01. Care dintre erori este reţinută ca viciu de consimţământ? Răspuns: Eroarea care priveşte “substanţa obiectului convenţiei”. 02. Ce este substanţa obiectului convenţiei? Răspuns: Ceea ce părţile au convenit că este esenţial pentru fiecare dintre ele într-un contract anume şi deci aşteptat de la cealaltă în urma executprii obligaţiilor asumate. 03. Enumeraţi condiţiile erorii ca viciu de consimţământ Răspuns: a) să fie determinantă pentru consimţământul celui care invocă eroarea; b) să poarte asupra unei calităţi convenite de părţi, fiind cunoscută de ambele; c) să nu fie scuzabilă.
04. În ce tip de contracte eroarea purtând asupra persoanei cocontractantului atrage anularea convenţiei? Răspuns: Contractele intuitu personae. 05. În a cui sarcină cade proba erorii viciu de consimţământ? Răspuns: Sarcina probei erorii, element psihologic dificil de evidenţiat, revine celuicare pretinde că i-a fost viciat consimţământul, reclamantul fiind ţinut să dovedească nu numai faptul că a fost în eroare la data încheierii contractului, ci şi că aceasta a fost substanţială şi determinantă pentru consimţământul său. 06. Cum se sancţionează eroarea viciu de consimţământ? Răspuns: a) nulitatea relativă a contractului; b) repararea prejudiciilor cauzate unei părţi de încheierea contractului din eroare; c) anularea vânzării şi indemnizarea pe calea acţiunii de in rem verso a cumpărătorului care a contribuit prin eforturile sale la descoperirea identităţi pe temei delictual a prejudiciilor suferite de părţi. 07. Cine o poate invoca? Răspuns: Partea care a căzut în eroare şi de succesorii universali sau cu titlu universal ai acesteia. 08. Definiţi dolul Răspuns: În contracte (inclusiv cel de vânzare), dolul este orice mijloc neonest utilizat de una dintre părţi şi care este determinant pentru smulgerea consimţământului celeilalte părţi la încheierea contractului. Este vorba aşadar despre o eroare provocată, care nu mai este spontană, ci opera celeilalte părţi contractante, realizată prin mijloace înşelătoare (de inducere în eroare). 09. Care sunt elementele care ne indică faptul că ne aflăm în situaţia unui dol? Răspuns: a) un element material (manevre, minciuni, retincenţe); b) un element intenţional; c) dolul să provină de la un cocontractant. 10. În ce constă proba dolului? Răspuns: Art. 960 alin. 2 C. civ precizează că „dolul nu se presupune”, ceea ce înseamnă că trebuie să fi dovedit de partea care îl alegă. Proba dolului include şi proba erorii în care a fost indusă victima acestuia, perspectivă din care o importanţă decisivă o vor avea aptitudinile (inaptitudinile) victimei faptelor dolosive legat de obiectul contractul încheiat. 11. Cum se sancţionează dolul? Răspuns: a) anularea contractului din cauză de nulitate relativă; b) repararea prejudiciului folosit. 12. Definiţi violenţa
Răspuns: Violenţa este o ameninţare care insuflă unei persoane o temere căreia nu-i poate rezista, fiind astfel constrânsă să contracteze. 13. În ce constă ambivalenţa violenţei? Răspuns: Violenţa are o natură duală: pentru autorul ei este un delict civil, în vreme ce pentru victima sa este un viciu de consimţământ. 14. Care este conţinutul ameninţării? Răspuns: Sub aspect obiectiv (material), violenţa constă în desfăşurarea unui arsenal de mijloace de presiune fizice sau morale care să insufle teamă uneia din părţile contractante, şi anume, teama că „va fi expusă… unui rău considerabil” (art. 956 alin. 1 C. civ.). 15. De câte tipuri pot fi ameninţările? Răspuns: a) de ordin fizic; b) de ordin moral; c) de ordin pecuniar. 16. Ce este temerea reverenţiară? Răspuns: Temerea este reverenţiară atunci când decurge din dorinţa de a nu dezamăgi o persoană faţă de care există puternice sentimente de respect şi afecţiune, cum este cazul părinţilor. Autoritatea morală a celui care inspiră asemenea sentimente, singură, fără exercitarea altor mijloace de presiune, nu are nimic reprobabil în sine, astfel încât încheierea unui contract din asemenea considerente nu este sancţionabilă cu nulitatea. 17. Cum se sancţionează violenţa viciu de consimţământ? Răspuns: Nulitate relativă.
Întrebări contracte speciale (XII) 01. În ce constă obligaţia vânzătorilor profesionişti de informare şi consiliere în faza formării vânzării? Răspuns: Vânzătorii profesionişti sunt obligaţi prin lege să comunice consumatorilor informaţiile utile pe care le deţin în legătură cu bunurile vândute, sens în care trebuie să descrie produsele, să indice modalităţile lor de utilizare şi eventualele contraindicaţii sau pericole pe care le prezintă utilizarea lor, preţul de vânzare etc. 02. În ce constă formalismul informativ în cazul obligaţiilor de informare şi consiliere? Răspuns: Profesioniştii au obligaţia redactării contractului în scris şi de a insera în acesta menţiuni destinate să informeze pe consumatori asupra drepturilor şi obligaţiilor izvorâte din contract sau asupra existenţei unor dispoziţii legale protectoare în favoarea lor. 03. Care sunt consecinţele neîndeplinirii obligaţiei de informare? Încălcarea obligaţiei de informare fiind un fapt delictual, sancţiunea specifică este aceea a
acordării de daune-interese creditorului pentru repararea prejudiciului suferit de el prin încheierea contractului în poziţie de parte slabă neinformată.
04. În ce constă vânzarea pe gustate? Răspuns: În cazul anumitor bunuri, cum sunt vinul, uleiul sau alte care conform obiceiului locului se gustă înaintea achiziţionării, consimţământul cumpărătorului nu se consideră dat decât după ce acesta verifică direct sau printr-un intermediar desemnat de el produsul şi declară că îi convine, moment până la care „vinderea nu există”. 05. Când ia naştere vânzarea pe gustate? Răspuns: Când este pe gustate, vânzarea nu ia naştere decât la momentul la care cel căruia i se adresează promisiunea (cumpărătorul) declară că bunul îi convine. Dacă cumpărătorul declară că nu agrează bunul, vânzarea nu ia naştere, iar vânzătorul nu are la îndemână, în principiu, nici un mijloc de a controla decizia luată, refuzul şi agreerea fiind la discreţia cumpărătorului. 06. În ce constă vânzarea după mostră? Răspuns: Vânzarea după mostră este o vânzare în care obiectul este determinat prin referire la o mică parte prelevată dintr-o marfă anume, care defineşte caracteristicile acesteia, constituind elementul de referinţă pentru ceea ce trebuie predat la termenul stipulat în contract, fiind de regulă sigilată şi depozitată în mâinile unui terţ. 07. În ce constă vânzarea pe încercate? Răspuns: Acordul de voinţe cu privire la încheierea vânzării este dat de la bun început, dar ea nu devine definitivă decât după ce cumpărătorul încearcă bunul şi constată că acesta corespunde celor convenite de el cu vânzătorul. 08. Cine deţine proprietatea lucrului în cazul vânzării pe încercate? Răspuns: Deşi încercarea presupune preluarea bunului de către cumpărător şi utilizarea lui o perioadă de timp, cumpărătorul nu este pe durtata acestei perioade decât un detentor precar (comodatar sau locatar, după cum folosinţa îi este acordată gratuit sau oneros), iar nu proprietar. 09. În ce constă vânzarea cu pact de răscumpărare? Răspuns: Pactul de răscumpărare sau retractul convenţional consta într-o clauză contractuală permiţând vânzătorului ca într-un termen de cel mult cinci ani de la data încheierii contractului, printr-o simplă manifestare de voinţă din partea sa, să obţină desfiinţarea acelei vânzări şi reluarea lucrului înstrăinat, cu obligaţia de a restitui cumpărătorului preţul, cheltuielile vânzării şi echivalentul sporului de valoare al lucrului vândut rezultată din cheltuielile utile făcute de cumpărător cu bunul între timp. 10. Care este utilitatea vânzării cu clauză de răscumpărare? Răspuns: În mod tradiţinal, vânzarea cu pact de răscumpărare este un instrument de credit, permiţînd vânzătorului care are nevoie urgentă de lichidităţi băneşti să obţină imediat de la cumpărător sumele necesare (achitate de acesta cu titlu de preţ), restituirea împrumutului (preţul plătit de cumpărător plus dobânzile) fiind garantată cu proprietatea lucrului formând obiectul vânzării. 11. Ce este clauza de dezicere?
Răspuns: Principiul libertăţii contractuale îngăduie părţilor să convină bilateral asupra unei clauze unilaterale, care să fie la discreţia uneia sau alteia dintre ele, fără a mai necesita acordul celeilalte pentru punerea ei în lucru. 12. De câte feluri este arvuna? Răspuns: a) cu rol confirmatoriu; b) cu rol de dezicere. 13. Ce este arvuna cu rol confirmatoriu? Răspuns: Este un semn al încheierii contractului. Joacă rol de clauză penală. 14. Ce este arvuna cu rol de dezicere? Răspuns: Aceasta permite părţii în favoarea căreia dezicerea a fost stipulată să denunţe unilateral contractul, arvuna stipulată în contract fiind preţul acestei deziceri. 15. Ce este arvuna? Răspuns: Arvuna este clauza contractuală accesorie în temeiul căreia o parte contractantă remite celeilalte părţi la data încheierii contractului un bun (de regulă o sumă de bani) ca garanţie a îndeplinirii obligaţiilor asumate. 01. De unde pot rezulta constrângeri de ordin formal în cazul vânzării? Răspuns: Din necesităţile de probaţiune sau de realizare a opozabilităţii vânzării faţă de terţi. 02. Care este excepţia ad validitatem de la regula consensualismului în cazul vânzării? Răspuns: În dreptul nostru există norme legale care instituie necesitatea formei autentice (notariale) ad validitatem, prin excepţie de la regula consensualismului, acordul de voinţe nemaiputând duce la încheierea valabilă a contractului decât dacă este exprimat în formă autentică. Este cazul vânzării terenurilor cu şi fără construcţii. 03. Care este regula de drept comun în privinţa probaţiunii vânzării? Răspuns: Atunci când valoarea contractului este mai mare de 250 lei dovada acestuia nu poate fi făcută decât prin înscris. 04. Care este regula de drept comun aplicabilă interpretării uneia sau mai multor clauze contractuale? Răspuns: În caz de îndoială interpretarea se va face în favoarea celui care se obligă. 05. În ce constă regula transferului solo consensu a proprietăţii? Răspuns: Regula supletivă în cazul vânzării este aceea a transferului instantaneu al proprietăţii de la vânzător la cumpărător chiar din momentul încheierii valabile a contractului, „deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”.
06. Care este situaţia transferului proprietăţii în cazul bunurilor de gen? Răspuns: În cazul bunurilor de gen, vânzarea este valabil formată încă de la data acordului de voinţe şi produce efecte (conform dispoziţiilor art. 1300 C. civ., în caz de neexecutare, cumpărătorul are dreptul de a cere „sau predarea lucrurilor vândute sau daune-interese, dacă se cuvine”), numai transferul proprietăţii fiind amânat până la momentul individualizării. 07. Care este situaţia transferului proprietăţii în cazul vânzării în bloc? Răspuns: În cazul vânzării „cu grămada”, sau în bloc, vânzarea „este perfectă”, adică translativă de proprietate solo consensu, „deşi marfele n-au fost cântărite, numărate sau măsurate”. Este vorba de vânzarea unor bunuri care, deşi prin natura lor sunt bunuri de gen, totuşi, datorită faptului că sunt individualizate întrun mod oarecare transferul proprietăţii are loc chiar chiar la momentul acordului de voinţe. 08. Daţi exemplu de vânzare în bloc aleatorie Răspuns: Vânzarea unei recolte viitoare pentru un preţ determinat pe riscul cumpărătorului. Ceea ce se vinde/cumpără este doar o simplă speranţă. 09. Când se transmite proprietatea în cazul vânzării de bunuri viitoare? Răspuns: Dacă obiectul unei asemenea vânzări este un bun care trebuie confecţionat sau o recoltă viitoare, cumpărătorul va dobândi proprietatea la momentul terminării lui sau maturizării recoltei, iar nu pe măsura confecţionării bunului sau creşterii recoltei. 10. Ce este vânzarea alternativă? Răspuns: Vânzarea este alternativă atunci când uneia dintre părţi i se acordă dreptul de a alege în privinţa obiectului contractului între două sau mai multe lucruri. 11. Când se produce transferul proprietăţii în cazul vânzărilor alternative? Răspuns: Transferul proprietăţii în cazul vânzărilor alternative nu se produce decât în momentul alegerii, până atunci obiectul contractului fiind doar determinabil, nu şi determinat. 12. Când se face transferul proprietăţii în cazul vânzării acţiunilor la purtător? Răspuns: Este vorba despre acele acţiuni care nu indică numele titularului dreptului, fiind în genere identificate printr-un număr de ordine, şi a căror proprietate se transmite de la mână la mână prin simplă tradiţiune, dând dreptul posesorului la exercitarea drepturilor a căror existenţă ele o constată. 13. Cum are loc transferul proprietăţii în cazul vânzărilor afectate de un termen sau condiţie? Răspuns: În temeiul principiului libertăţii contractuale, părţile pot amâna prin voinţa lor transferul proprietăţii fie prin stipularea unui termen suspensiv (eveniment viitor şi sigur în privinţa producerii sale), caz în care, până la împlinirea termenului proprietatea rămâne la vânzător, fie prin stipularea unei condiţii suspensive (art. 1296 alin. 1 C. civ.), caz în care pendente conditione proprietatea rămâne în patrimoniul vânzătorului. 14. Ce este pactul reservati dominii (vânzarea cu clauza rezervei proprietăţii)? Răspuns: În vânzările pe credit, în care prestaţia principală a cumpărătorului, plata preţului, urmează a fi
executată la o dată ulterioară încheierii contractului, în vreme ce transferul proprietăţii de la vânzător la cumpărător, conform dreptului comun, se realizează instantaneu la momentul acordului de voinţe, dacă părţile nu au stipulat altfel, se crează un dezechilibru între părţile contractante, cumpărătorul fiind într-o situaţie net favorabilă celei a vânzătorului. Tocmai pentru a se contracara asemenea consecinţe, s-a admis unanim în practică şi în doctrină ideea că, în temeiul principiului libertăţii contractuale, părţile pot conveni încheierea vânzării cu o clauză de rezervă a dreptului de proprietate (cunoscută şi sub denumirea de pact reservati dominii) în favoarea vânzătorului până la plata integrală a preţului.
Întrebări contracte speciale (XIV) 01. Cum se face opozabilitatea vânzării faţă de terţi atunci când obiectul ei este un bun imobil? Răspuns: Atunci când obiectul vânzării îl constituie un imobil, opozabilitatea faţă de terţi a drepturilor reale transmise prin contract se face prin înscrierea acestuia în registrele de publicitate anume destinate acestui scop. 02. Care este condiţia esenţială pentru ca dobânditorul înscris în cartea funciară să beneficieze de prezumţia de existenţă a drepturilor evidenţiate de menţiunile pe care le conţine registrul de publicitate imobiliară? Răspuns: Să fi achiziţionat cu bună-credinţă. 03. Cum poate fi răsturnată prezumţia de existenţă a drepturilor înscrise în registrul de publicitate imobiliară? Răspuns: Prin acţiunea în rectificare. 04. Cine joacă rol de publicitate în privinţa mobilelor corporale? Răspuns: Posesia, care asociată cu buna-credinţă a dobânditorului valorează titlu de proprietate. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 972 C. civ., potrivit căruia „dacă lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la două persoane este mobil, persoana pusă în posesie este preferită şi rămâne proprietară, chiar când titlul său este cu dată posterioară, numai posesiunea să fie de bună-credinţă”. 05. Cum se dovedeşte proprietatea în cazul mobilelor incorporale? Răspuns: În cazul mobilelor incorporale, creanţelor, cesionarul (dobânditorul) nu poate să-şi facă opozabil dreptul decât după ce notifică debitorului cesiunea sau dacă acesta o acceptă printr-un act autentic. 06. Cine suportă riscul pieirii sau deteriorării fortuite a lucrului vândut între momentul încheierii contractului şi acela al preluării lui de către cumpărător? Răspuns: Este de principiu că riscul pieirii fortuite a lucrului vândut ulterior încheierii contractului este al celui care este proprietar la momentul respectiv (res perit domino), indiferent dacă s-a predat sau nu cumpărătorului. În acest sens, art. 971 C. civ., după ce mai întâi enunţă regula efectului translativ solo consensu în contractele care au ca obiect transferul proprietăţii, precizează mai apoi că riscul pieirii fortuite a bunului trece la dobânditor „chiar dacă nu s-a făcut tradiţiunea lucrului”. 07. În ce caz legea derogă de la aplicarea principiului res perit domino? Răspuns: Este cazul vânzătorului pus în întârziere în privinţa predării lucrului vândut (art. 1074 alin. 2 C.
la încheierea contractului, din momentul în care vânzătorul este pus în întârziere, riscurile trec din nou asupra sa cu titlu de sancţiune, deşi proprietatea rămâne în continuare la cumpărător. Dacă însă vânzătorul demonstrează că lucrul ar fi pierit şi la cumpărător, scapă de rigoarea textului mai sus menţionat, riscul fiind suportat de cumpărător (art. 1156 alin. alin. 2 C. civ.).
Întrebări contracte sp eciale (XV) 01. Definiţi predarea Răspuns: Predarea constă, în esenţă, în punerea lucrului vândut în materialitatea sa la dispoziţia cumpărătorului pentru a fi ridicat de acesta (obligaţie corelativă a cumpărătorului), iar întrucât obligaţia de predare este cherabilă (art. 1104 alin. 2 şi 3 C. civ.), cererea de executare a ei şi executarea propriu-zisă (plata) trebuind să fie făcute la domiciliul vânzătorului sau la locul unde lucrul vîndut se afla la data încheierii contractului. 02. La ce se referă predarea? Răspuns: a) lucrul convenit de părţi în contract; b) accesoriile acestuia. 03. Se poate confunda predarea neconformă calitativ cu viciile ascunse ale lucrului vândut? Răspuns: Nu. 04. Ce fel de obligaţie este aceea de a preda lucrul vândut? Răspuns: Codul civil pare a privi predarea lucrului vândut ca pe o obligaţie pozitivă (de a face) din partea vânzătorului, statuând că în materie de imobile această obligaţie se îndeplineşte „prin remiterea cheilor, dacă este vorba despre o clădire” sau „prin remiterea titlului de proprietate” dacă este vorba despre un teren (art. 1315), iar în materie de mobile corporale „prin tradiţiune reală” sau „remiterea cheilor clădirii în care se află puse” (art. 1316). În realitate însă, obligaţia de predare este mai degrabă una de a nu face, de a abandona bunul, permiţând cumpărătorului să îl preia (direct sau prin interpuşi) în stăpânire şi să exercite prerogativele specifice proprietăţii asupra lui. 05. Care este locul predării? Răspuns: Art. 1319 C. civ. precizează că „predarea trebuie să se facă la locul unde se afla lucrul vândut în timpul vânzării, dacă părţile nu s-au învoit altfel”, ceea ce înseamnă că este vorba despre o obligaţie cherabilă, iar nu portabilă. 06. Care este momentul predării? Răspuns: Dacă părţile nu au convenit ceva anume în acest sens, obligaţia de predare este scadentă de îndată ce proprietatea lucrului vândut se transferă de la vânzător la cumpărător. Aceasta întrucât numai după ce devine proprietar cumpărătorul este în drept să i se pună la dispoziţie lucrul pentru a se putea bucura de el efectiv, uzând de atributele dreptului de proprietate. 07. Ce este recepţia? Răspuns: În mod obişnuit, cumpărătorul preia bunul pus la dispoziţia sa de vânzător, ceea ce semnifică
de natură materială, ci despre recepţie care este un adevărat act juridic, dobânditorul care preia lucrul fără rezerve recunoscând implicit că este conform cu ceea ce s-a convenit, aşa încât, fiind astfel decăzut din acest drept, ulterior nu mai poate pune în discuţie predarea neconformă, fiind obligat la plata integrală a preţului.
08. Care sunt remediile pe care le are la îndemână cumpărătorul atunci când constată deficienţe de conformitate cu ocazia preluării lucrului vândut? Răspuns: a) să invoce excepţia de neexecutare; b) să solicite executarea silită în natură; c) să solicite rezoluţiunea contractului; d) să solicite obligarea vânzătorului la daune-interese sau reducerea preţului. 01. Ce răspundere poartă vânzătorul în raport cu cumpărătorul? Răspuns: a) de liniştita posesiune a lucrului (răspunderea de evicţiune); b) de viciile lucrului. 02. Cine datorează garanţia pentru evicţiune? Răspuns: Este de principiu că garanţia pentru evicţiune este datorată de orice vânzător (sau de succesorii săi universali sau cu titlu universal), indiferent dacă este vorba despre o vânzare obişnuită sau despre o vânzare silită. 03. În ce constă principiul “cine datorează garanţia nu poate evinge”? Răspuns: Vânzarea transmiţând cumpărătorului proprietatea lucrului vândut, rezultă implicit că vânzătorul, pentru a nu ajunge în situaţia de a „relua cu o mână ce a dat cu cealaltă”, trebuie să se abţină de la orice act, material sau juridic, comis înaintea sau după încheierea contractului, prin care ar putea leza pe cumpărător fie în privinţa dreptului de proprietate. Garanţia pentru fapta personală a vânzătorului este perpetuă, nestingându-se prin prescripţie extinctivă. 04. Ce se întâmplă dacă cumpărătorul este tulburat printr-o faptă personală a vânzătorului, cum ar fi cea de a vinde lucrul a doua oară unui terţ? Răspuns: Cumpărătorul are dreptul la restituirea preţului şi la despăgubiri. 05. Ce se întâmplă dacă vânzătorul invocă un drept asupra lucrului vândut, al cărui titular se pretinde? Răspuns: Dată fiind obligaţia de garanţie a cumpărătorul pentru orice evicţiune, inclusiv prin invocarea unui drept neprevăzut în contract, practic, vânzătorul nu va putea niciodată să-şi valorifice un asemenea drept în justiţie, chiar dacă ar fi titularul lui în realitate, întrucât orice acţiune a sa va fi respinsă de instanţă din capul locului ca inadmisibilă în temeiul excepţiei potrivit căreai „cine datorează garanţia nu poate evinge”, fără a se putea trece la judecarea fondului dreptului pretins, excepţia fiind imprescriptibilă extinctiv. 06. În ce constă garanţia pe care vânzătorul trebuie s-o asigure cumpărătorului? Răspuns: Garanţia pentru fapta terţilor se rezumă exclusiv la tulburările de drept, care constau în afirmarea unei pretenţii întemeiate pe un drept.
07. Care sunt cele trei condiţii pentru a se angaja garanţia pentru evicţiune? Răspuns: a) să existe o evicţiune sau o ameninţare cu evicţiunea; b) originea evicţiunii să fie anterioară vânzării; c) cumpărătorul trebuie să fi ignorat cauza de evicţiune. 08. Care sunt restricţiile legale ale libertăţii părţilor de a restrânge sau înlătura garanţia pentru evicţiune? Răspuns: a) sub sancţiunea nulităţii, sunt interzise clauzele prin care se restrînge sau se înlătură garanţia de evicţiune pentru fapta personală a vânzătorului (art. 1339 C. civ.). b) sub sancţiunea nulităţii, sunt interzise clauzele prin care profesioniştii îşi limitează răspunderea faţă de consumatori, aşadar inclusiv pentru evicţiune (de exemplu, art. 22 alin. 1 din Legea nr. 449/2003); c) în cazul evicţiunii pentru fapta terţilor, clauza de negaranţie stipulată în favoarea vânzătorului nu îl scuteşte pe acesta de obligaţia de a restitui preţul, afară de cazul în care cumpărătorul a cunoscut cauza de evicţiune sau a cumpărat pe riscul său (art. 1340 C. civ.). d) clauza de negaranţie este lipsită de efecte în cazul în care vânzătorul a fost de rea-credinţă la încheierea contractului, cunoscând cauza de evicţiune şi necomunicând-o cumpărătorului. 09. Ce sunt viciile ascunse? Răspuns: Viciile constau în deficienţele (lipsurile, neajunsurile) care fac lucrul impropriu utilizării lui conform destinaţiei sale sau aşteptărilor cumpărătorului. 10. În ce constă garanţia pentru vicii ascunse? Răspuns: Garanţia pentru vicii ascunse asigură cumpărătorului repararea prejudiciilor decurgând din deficienţele legate de utilitatea practică (economică, concretă) a lucrului vândut, adică cele din cauza cărora „lucrul nu este bun de întrebuinţat, după destinaţia sa, sau întrebuinţarea sa e atât de micşorată, încât se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile” (art. 1352 C. civ.). 11. Enumeraţi condiţiile pentru ca garanţia de vicii ascunse să intre în funcţiune Răspuns: a) să existe un viciu; b) viciul să fie ascuns; c) viciul să fie de o anumită gravitate; d) viciul să fie anterior sau contemporan vânzării. 12. Care sunt efectele garanţiei pentru vicii ascunse? Răspuns: Dacă un viciu ascuns afectează lucrul vândut, potrivit dispoziţiilor art. 1355 C. civ., „cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul şi a-şi primi preţul, sau a opri lucrul şi a cere înapoierea unei părţi din preţ arbitrate prin experţi”. 13. Care sunt acţiunile de care dispune cumpărătorul care vrea să invoce garanţia pentru vicii ascunse?
Răspuns: a) acţiunea redhibitorie; b) acţiunea estimatorie (quanti minoris). 14. Ce este acţiunea redhibitorie? Răspuns: Acţiunea redhibitorie este în esenţă o acţiune în rezoluţiune. Spre deosebire însă de rezoluţiunea de drept comun, care este condiţionată de culpa debitorului (art. 1020 şi 1021 C. civ.), desfiinţarea vânzării pentru vicii ascunse nu este condiţionată în nici un fel de culpa vânzătorului, buna sau reaua-credinţă a acestuia (cunoaşterea sau necunoaşterea existenţei viciilor la data vânzării) fiind indiferentă. 15. Ce este acţiunea estimatorie? Răspuns: Această acţiune permite cumpărătorului să menţină vânzarea şi să păstreze lucrul, dar cu o reducere a preţului arbitrată prin experţi (art. 1355 C. civ.). Reducerea va fi stabilită de instanţa de judecată, având în vedere pierderea de valoare a lucrului datorită viciilor ascunse care au apărut între timp. 16. În ce condiţii are cumpărătorul dreptul la daune-interese? Răspuns: Cumpărătorul unui bun afectat de vicii ascunse are dreptul de a obţine de la vânzătorul de reacredinţă (care a cunoscut existenţa viciilor la data încheierii contractului şi nu le-a adus la cunoştinţa cocontractantlui său) şi daune-ineterese care să acopere prejudiciile care i-au fost cauzate de acestea (art. 1356 C. civ.). Acordarea daunelor-interese presupune dovada în condiţiile dreptului comun a existenţei unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta şi viciile ascunse.
Întrebări contracte speciale (XVII) 01. În ce constă obligaţia de securitate? Răspuns: Este reglementarea unei obligaţii distincte de securitate puse în sarcina tuturor producătorilor şi vânzătorilor profesionişti care s-a concretizat în Directiva nr. 85/374 CEE cu privire la răspunderea pentru produse defectuoase, conform căreia „produsele şi serviciile, în condiţii normale de utilizare sau în alte condiţii rezonabil previzibile pentru un profesionist, trebuie săprezinte securitatea la care poate în mod legitim să se aştepte oricine şi a nu aduce atingere sănătăţii persoanelor” (art. 1). 02. Care sunt condiţiile pentru angajarea răspunderii pentru nerespectarea obligaţiei de securitate? Răspuns: a) să se facă dovada existenţei unui prejudiciu; b) să existe un defect al produsului; c) să există o legătură de cauzalitate între prejudiciu şi defect. 03. În ce condiţii producătorul este exonerat de răspundere? Răspuns: a) nu el este cel care a pus produsul în circulaţie; b) defectul a apărut ulterior punerii în circulaţie; c) produsul nu a fost destinat vânzării sau oricărei alte forme de distribuţie; d) defectul se datoreşte obligaţiilor impuse de autorităţi; e) defectul se datoreşte riscului de dezvoltare;
04. Ce se întâmplă cu clauzele contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului? Răspuns: Sunt lovite de nulitate absolută. 05. Când trebuie făcută plata? Răspuns: Plata trebuie făcută la termenul stipulat în contract, iar în cazul în care părţile nu au stipulat un aemenea termen, „la timpul în care se face predarea lucrului”. Aşadar, fiind vorba despre un contract sinalagmatic, în aplicarea principiului executării simultane a obligaţiilor, scadenţa supletivă a plăţii preţului este la momentul predării lucrului vândut de către vânzător, nu la acela al transferului de proprietate. 06. Care este sancţiunea neexecutării obligaţiei de plată a preţului? Răspuns: Vânzătorul poate să opteze între: a) să ceară executarea silită; b) să ceară rezoluţiunea vânzării. 07. Cine are obligaţia de a plăti cheltuielile vânzării? Răspuns: Potrivit dispoziţiilor art. 1305 C. civ., cheltuielile vânzării „sunt în sarcina cumpărătorului, în lipsă de stipulaţie contrară”.
Întrebări contracte speciale (XVIII) 01. Definiţi schimbul Răspuns: Codul civil defineşte schimbul ca fiind „un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul” (art. 1405). Părţile contractului de schimb se numesc „coschimbaşi” sau „copermutanţi”. 02. Există o deosebire esenţială între schimb şi vânzare? Răspuns: Nu. 03. Ce este schimbul cu sultă? Răspuns: Când între cele două bunuri nu există echivalenţă valorică, părţile pot stabili compensarea acesteia prin plata unei sume de bani în completare, numită sultă, de către partea a cărui bun este de valoare mai mică. 04. Cum se poate şti dacă schimbul cu sultă este cu adevărat un schimb sau o vânzare-cumpărare? Răspuns: Potrivit principiului accessorium sequitur principale, dacă sulta este superioară valorii bunului, contractul este de vânzare, iar dacă este inferioară, contractul este de schimb. 05. Care sunt caracterele juridice ale contractului de schimb? Răspuns: a) consensual; b) translativ de proprietate;
d) comutativ; e) oneros.
06. Care este regimul juridic al contractului de schimb? Răspuns: În principiu, schimbul este guvernat de aceleaşi reguli ca şi contractul de vânzare (art. 1409 C. civ.). Ca atare, fiind vorba despre un dublu transfer de drepturi, fiecare copermutatnt va beneficia faţă de celălalt de garanţia pentru evicţiune şi de garanţia pentru vicii ascunse. 07. Care sunt regulile vânzării inaplicabile schimbului? Răspuns: În materie de vânzare, cheltuielile contractului sunt puse de lege în sarcina cumpărătorului (art. 1305 C. civ.), pe când în materie de schimb, unde nu există un cumpărător, ci fiecare parte dă celeilalte un bun pentru ceea ce primeşte, nu o sumă de bani, cheltuielile contractului, în lipsă de stipulaţie contractuală, vor fi suportate de ambele părţi în mod egal. De asemenea, dispoziţiile art. 1312 C. civ. aplicabile în materie de vânzare, portivit cărora orice clauză obscură a contractului se interpretează în contra vânzătorului, nu îşi găsesc locul în materie de schimb, în cazul căruia vor fi incidente dispoziţiile dreptului comun, conform cărora „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă” (art. 983 C. civ.).
Teste grile contracte speciale, I 01. Prin natura sa, vânzarea transferă a) dreptul de proprietate b) un drept de creanţă c) un drept real 02. Antecontractul de vânzare-cumpărare este : a) o propunere de vânzare b) proiectul unui contract c) o promisiune de vânzare 03. Pot forma obiectul unei vânzări: a) bunurile viitoare, chiar dacă nu au fost individual determinate b) succesiunile nedeschise c) bunurile aflate în comerţ 04. Vânzarea lucrului altuia: a) este lovită de nulitate relativă în toate cazurile b) este o instituţie juridică reglementată de dispoziţiile Codului civil c) este lovită de nulitate absolută dacă părţile au fost de rea-credinţă 05. Evicţiunea reprezintă : a) orice tulburare a cumpărătorului în liniştita şi utila folosinţă a lucrului b) tulburarea vânzătorului în exercitarea prerogativelor sale de proprietar c) tulburarea cumpărătorului în utila folosinţă a lucrului 06. Când lucrul este afectat de vicii, cumpărătorul poate opta: a) pentru restituirea lucrului şi înapoierea preţului
c) numai pentru restituirea lucrului.
07. Suportarea cheltuielilor vânzării: a) constituie o obligaţie exclusivă a vânzătorului b) nu este reglementată c) cade în sarcina cumpărătorului Soluţii: 1. a 2. c 3. c 4. c 5. b 6. a 7. c
Teste grile contracte speciale, II 01. Prin contractul de donaţie: a) donatarul îşi micşorează patrimoniul, în mod irevocabil; b) se transmite, prin esenţa sa, numai dreptul de proprietate; c) numai una dintre părţi are obligaţii. 02. Sunt incapabili absolut de a dispune prin donaţii : a) doctorii şi farmaciştii ; b) preoţii; c) minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească. 03. Sunt incapabili absolut de a primi donaţii: a) persoanele neconcepute; b) minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească; c) numai persoanele neconcepute. 04. Irevocabilitatea donaţiei: a) ocroteşte atât interesele donatorului, cât şi pe cele ale donatarului; b) poate fi înlăturată oricând, convenţional, de părţi; c) poate fi înlăturată numai de donator. 05. Sunt clauze compatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiei : a) plata unor datorii anterioare încheierii contractului ; b) donaţia afectată de orice condiţie; c) donaţia afectată de o condiţie cazuală şi mixtă. 06. Sunt clauze incompatibile irevocabilităţii donaţiilor: a) donaţia afectată de un termen; b) denunţarea unilaterală a contractului de către donator; c) condiţia rezolutorie cazuală. 07. Sunt varietăţi ale donaţiei: a) donaţiile simulate şi donaţiile indirecte; b) donaţiile cu sarcini şi donaţiile simulate;
Soluţii : 01. c 02. c 03. a 04. a 05. a 06. b 07. a
Teste grile contracte speciale, III 01. Locaţiunea este un contract: a) translativ de proprietate; b) unilateral; c) cu executare succesivă. 02. Chiria datorată pentru folosinţa lucrului închiriat: a) se stabileşte numai în bani; b) trebuie să fie determinată sau cel puţin determinabilă ; c) trebuie plătită la domiciliul locatorului. 03. Cheltuielile prilejuite de predarea lucrului închiriat : a) sunt în sarcina locatorului ; b) aparţin, în exclusivitate, locatarului ; c) nu există prevederi exprese în acest sens. 04. Locatorul trebuie să efectueze : a) numai reparaţiile importante; b) toate reparaţiile lucrului închiriat; c) numai reparaţiile minore. 05. Sublocaţiunea: a) este permisă dacă există o clauză expresă în contract; b) trebuie să îmbrace forma autentică; c) reprezintă un alt contract de locaţiune. 06. Cesiunea contractului de locaţiune : a) este similară cu sublocaţiunea ; b) trebuie să fie acceptată de către locatar, pentru a fi opozabilă ; c) constituie o cedare a locului contractual al locatarului. 07. Tacita relocaţiune : a) nu poate fi exclusă printr-o clauză contractuală expresă ; b) prelungeşte efectele locaţiunii ; c) operează numai în contractele cu durată nedeterminată. Soluţii: 01. c 02. b 03. a
05. c 06. c 07. b
Teste grile contracte speciale, IV 01. Societatea civilă: a) este un contract multilateral; b) este un contract esenţialmente gratuit; c) este un contract cu executare dintr-o dată. 02. În contractul de societate, asociaţii au: a) obligaţia de aport şi obligaţia de loialitate; b) numai obligaţia de a contribui la pierderile societăţii; c) nu au obligaţii. 03. Aportul în societate : a) reprezintă o obligaţie a asociaţilor ; b) constă numai într-o sumă de bani; c) trebuie să fie obligatoriu determinat (nu şi determinabil). 04. Asociaţii au dreptul : a) să folosească şi să schimbe destinaţia bunurilor societăţii ; b) la beneficiile realizate, proporţional cu aportul depus ; c) să fie scutiţi de pierderi. 05. Societatea civilă: a) nu este o convenţie; b) este un contract cu executare succesivă; c) are drept obiectiv desfăşurarea unor fapte de comerţ. 06. Contractulde societate civilă: a) încetează la expirarea termenului pentru care a fost constituită; b) este un contract unilateral; c) este valabil încheiat chiar dacă unul dintre asociaţi este insolvabil. 07. Administrarea societăţii civile: a) este încredinţată, ca regulă, unui singur asociat; b) nu poate fi încredinţată mai multor asociaţi; c) are la bază buna-credinţă şi grija pentru dobândirea de beneficii. Soluţii: 01. a 02. a 03. a 04. b 05. b 06. a 07. c
Teste grile contracte speciale, V 01. Mandatul este un contract: a) numai cu titlu gratuit; b) numai cu titlu oneros ; c) cu titlu gratuit sau oneros. 02. Mandatul este un contract: a) consensual; b) solemn; c) real. 03. Mandatul este general atunci când: a) împuternicirea nu are limite; b) sunt împuternicite mai multe persoane; c) este dat pentru o singură operaţie juridică. 04. Mandatul este special atunci când: a) mandatarul săvârşeşte acte de administrare; b) sunt împuternicite mai multe persoane; c) este dat pentru o singură operaţie juridică. 05. Mandatul încetează: a) numai la moartea mandatarului ; b) la moartea uneia din părţi ; c) numai la moartea mandantului. 06. Antrepriza este : a) un contract cu executare dintr-o dată ; b) o varietate a contractului de muncă; c) un contract intuitu personae (în privinţa antreprenorului). 07. Preţul în contractul de antrepriză : a) poate fi stabilit şi plătit numai în bani ; b) este un element esenţial al contractului ; c) poate fi majorat de către antreprenor, chiar dacă este un preţ forfetar. Soluţii : 01. c 02. a 03. a 04. c 05. b 06. c 07. b
Teste grile contracte speciale, VI 01. Comodatul este: a) prin esenţa sa gratuit; b) numai prin natura sa gratuit;
c) este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
02. Comodatul este un contract : a) bilateral şi solemn; b) prin care se transmite dreptul de folosinţă; b) translativ de proprietate. 03. Împrumutul de consumaţie: a) poate fi gratuit sau cu titlu oneros; b) este o varietate a contractului de comodat; c) este numai translativ de folosinţă. 04. Împrumutul cu dobândă: a) este un împrumut de consumaţie cu titlu oneros; b) este un contract bilateral; c) poate fi gratuit sau oneros. 05. Creditul pentru consum: a) este o varietate a împrumutului de consumaţie cu titlu oneros; b) are ca obiect acordarea unui credit; c) nu beneficiază de reglementare legală. 06. Depozitul: a) este un contract esenţialmente gratuit; b) este o varietate a contractului de locaţiune; c) este un contract real. 07. Sechestrul: a) poate fi numai convenţional b) poate fi numai judiciar; c) poate fi atât convenţional, cât şi judiciar. Soluţii: 01. a 02. b 03. a 04. a 05. a 06. a 07. c
Teste grile contracte speciale, VII 01. Contractul de asigurare: a) este un contract real; b) este un contract cu executare dintr-o dată; c) este un contract cu titlu oneros. 02. Încheierea contractului de asigurare: a) se probează cu poliţa de asigurare; b) coincide cu data suportării riscurilor de către asigurator;
03. Părţile contractului de asigurare sunt: a) agentul de asigurare şi asigurătorul; b) asigurătorul şi asiguratul; c) asigurătorul, agentul de asigurare şi asiguratul. 04. Renta viageră: a) este un contract real; b) este un contract translativ de folosinţă; c) este un contract aleatoriu. 05. Contractul de întreţinere: a) este un contract real; b) este o varietate a contractului de rentă viageră; c) este un contract cu executare succesivă. 06. În contractul de întreţinere: a) întreţinerea datorată nu poate fi urmărită de către creditori; b) creanţa de întreţinere poate forma obiectul unei cesiuni; c) obligaţia de întreţinere nu are caracter continuu. 07. Obligaţia de întreţinere: a) este întotdeauna cherabilă; b) poate fi transformată în bani numai cu acordul părţilor; c) nu poate fi transformată în bani. Soluţii: 01. c 02. a 03. b 04. c 05. c 06. a 07. a
Contracte speciale, seminar nr. 1 1. Calificaţi următoarele convenţii sau clauze contractuale: a) A şi B încheie un contract prin care A îl autorizează pe B să închirieze cele 10 “bungalow-uri” ale sale din statiunea bihoreană 1 mai în perioada 10 august - 30 august 2010, urmând ca sumele de bani încasate să fie păstrate într-un seif al lui B până la reîntoarcerea lui A, cand va fi obligat să le returneze. b) A şi B încheie un contract prin care A transmite proprietatea unei construcţii care va fi ridicată de A pe terenul său. Aceeasi cerinţă pentru cazul în care construcţia va fi construită pe terenul lui B. c) A, cetăţean francez, colecţionar de monede rare este contactat de B care susţine că poate face rost de o monedă din 1844 de la o vecină de a sa. Părţile încheie un contract pe care îl numesc “vânzare-cumpărare” având ca obiect moneda în cauză, părţile stipulând că B are obligaţia de a cumpăra bunul de la vecina sa C, plata preţului fiind datorată doar din acel moment.
folosinţă. A nu avea pe stoc paharele dar s-a obligat să le obţină în termen de o lună, urmând apoi a le individualiza şi pune la dispoziţia societăţii B.
e) “În cazul în care A nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale, B are dreptul să rezoluţioneze în mod unilateral contractul, fără punere în întârziere”. 2. Explicaţi diferenţa dintre un contract de schimb şi o dublă vânzare. 3. Ce este contractul de “locaţiune-vânzare”? 4. Contractul prin care un comerciant cumpără de la un particular o maşină de tocat carnea pentru a o folosi în procesul său de producţie este civil sau comercial? 5. Care este diferenţa esenţială între vânzarea unor acţiuni la purtător, vânzarea unor acţiuni nominative emise în formă materială şi vânzarea unor acţiuni nominative emise în forma dematerializată. Soluţii propuse: 01. a) – Contract de mandat. 01. b) – Dacă terenul pe care se face construcţia pentru B îi aparţine lui A, atunci este un contract de vânzare-cumpărare. Dacă terenul pe care se face construcţia pentru B îi aparţine tot lui B, atunci este un contract de antrepriză. 01. c) – Dat fiind că lucrul pe care A vrea să-l cumpere şi B vrea să-l vândă nu se află în posesia lui B, vorbim de vânzarea unui lucru viitor. Este o vânzare condiţională, afectată de o condiţie suspensivă (B trebuie să cumpere bunul de la C). Dacă bunul nu intră în patrimoniul vânzătorului, contractul format valabil va fi caduc, întrucât un element esenţial al său nu se poate realiza. 01. d) – Este un contract de vânzare a unor bunuri care trebuie să fie individualizate prin numărare. Este afectat de un termen suspensiv. 01. e) – Clauză rezolutorie (pact comisoriu), de tipul cel mai sever. 2. Schimbul nu se confundă cu o dublă vânzare urmată de compensarea preţurilor (A vinde lui B un teren, iar B îi vinde lui A un apartament, cu compensarea preţurilor), criteriul de diferenţiere fiind acela că în cazul unui veritabil schimb nu se face nici o referire la echivalentul în bani al bunurilor care formează obiectul său, pe când în cazul dublei vânzări sunt prevăzute preţurile ambelor bunuri, trebuind să rezulte şi voinţa părţilor de a le compensa. 3. Contractul de locaţiune-vânzare se realizează când vânzătorul unui bun de valoare mai ridicată menţine proprietatea bunului în patrimoniul său până la plata integrală a preţului, bunul fiind pus de îndată la dispoziţia cumpărătorului cu titlul de locaţiune. 4. Dat fiind faptul că bunul va fi folosit de comerciant în legătură cu comerţul său, contractul este comercial, chiar dacă este cumpărat de la un particular. 5. În cazul acţiunilor la purtător emise de societăţile comerciale pe acţiuni, proprietatea se transmite de la vânzător la cumpărător prin simpla tradiţiune a acestora (art. 99 din Legea 31/1990 privitoare la societăţile comerciale). În cazul acţiunilor nominative emise în formă materială dreptul de proprietate se transmite prin declaraţie
făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Diferenţa esenţială dintre aceste tipuri de vânzare şi regula caracterului translativ de proprietate solo consensu al vânzării este faptul că simpla întâlnire a consimţământului părţilor trebui suplinită printr-o formalitate fără de care vânzarea nu are loc.
Contracte speciale, seminar nr. 2 I. Pronunţaţi-vă asupra validităţii următoarelor convenţii: 1. A se obligă să îi vândă lui B: a) „un teren din judeţul Cluj contra sumei de 100.000 RON”. b) „400 de mp din primul teren ce îl va moşteni de la oricare din rudele sale contra sumei de 100.000 RON”. c) “O parcelă de 400 de mp din terenul său de 1000 de mp de pe strada Floreşti nr. 56-58”. 2. A înstrăinează lui C un apartament dobândit în timpul căsătoriei cu B contra unui preţ de 400.000 RON, fără acordul prealabil al lui B. 3. Societatea A, specializată în vânzarea şi montarea de ascensoare, îi vinde Societăţii B un ascensor: a) “pe un preţ ce va fi stabilit de o comisie de manageri de la ambele firme la un termen ulterior”; b) “pe un preţ ce va fi stabilit în funcţie de valoarea totală a materialelor prefabricate, la care se adauga 9000 RON pentru asamblare”; c) “Contra unui preţ de 50.000 de euro, plata urmând a se efectua prin virament bancar.” d) “La un preţ cu 10% mai scăzut decât preţul cerut de oricare alt terţ furnizor de pe piaţa românească pe care îl va indica cumpărătorul.” e) “La preţul cel mai mic la care a vândut societatea A oricărui alt client al său în acel an.” II. Societatea comercială A convine cu societatea comercială B să îi furnizeze anumite agregate industriale contra plăţii unui preţ, fără însă ca acesta să fie stabilit de părţi (preţul). Societatea comercială A furnizează agregatele contractate şi facturează societăţii B un preţ stabilit de ea în mod unilateral. Societatea comercială B acceptă agregatele şi achită preţul care i-a fost facturat. Plata făcută de societatea B este legală sau nu? Poate ea solicita restituirea plăţii făcute sau nu? Explicati raspunsul. Soluţii propuse: I. 1. a) Convenţie nulă, deoarece lucrul nu este nici măcar determinabil.
succesiune ce nu este deschisă, nici se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţământul celui a cărui succesiune este în chestiune." - art. 965 alin. (2) C.civ.).
1. c) Convenţie valabilă, bunul care face obiectul vânzării fiind determinabil. 2. Regula este cea a existenţei unui mandat tacit reciproc între soţi, care face ca vânzarea unui bun comun de către un singur soţ fără acordul celuilalt să fie prezumată a fi făcută cu acordul celuilalt. Prin excepţie, în cazul imobilelor comune nicio înstrăinare sau grevare nuse poate face fără acordul expres şi prealabil al ambilor soţi, vânzarea făcută de un singur soţ fără acordul celuilalt este anulabilă în întregime la cererea soţului necontractant, iar nu doar în privinţa cotei reclamantului.
3. a) Convenţia nu este valabilă, întrucât pentru stabilirea preţului este nevoie de un acord de voinţe suplimentar ulterior. 3. b) Convenţie validă, preţul este determinabil în funcţie de elemente care nu depind exclusiv de una dintre cele două părţi în contract. 3. c) Convenţie validă, preţul fiind exprimat în bani. Deşi este stipulat într-o altă monedă decât cea naţională, validitatea vânzării nu este afectată, considerându-se că vânzătorul face apel la valută pentru a se pune la adăpost împotriva inflaţiei. În practică, chiar dacă preţul este stipulat într-o valută forte, plata efectivă se face în lei la cursul zilei. 3. d) Clauza ofertei concurente. Convenţie validă. 3. e) Clauza clientului celui mai favorizat. Convenţie validă. II. Este adevărat că preţul este nedeterminat, situaţie care ar fi putut atrage după sine anularea vânzării. Numai că B, achitând preţul indicat de A pe factură, a confirmat vânzarea anulabilă, şi nu mai poate invoca nevalabilitatea contractului.
Contracte speciale, seminar nr. 3 1. Prin ce diferă substituirea chiriaşului în locul terţului cumpărător în cazul nerespectării dreptului de preempţiune prevăzut de legislaţia specială în favoarea chiriaşilor (art. 18 şi 21 din OG nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţă; art 43 din Legea nr. 10/2001) de substituirea retractantului în locul retractatului în cazul exercitării retractului litigios? 2. În data de 12.12.2008, A introduce o acţiune în revendicare împotriva lui B având ca obiect un imobil din comuna Baciu, judeţul Cluj, valorând 150.000 de Euro. La scurt timp după introducerea acţiunii B vinde prin act notarial terenul lui C contra sumei de 90.000 de Euro. A se prezintă la dumneavoastră, avocat, solicitând o consultaţie cu privire la posibilitatea exercitării retractului litigios. 3. Mercedes România încheie cu ŢiriacAuto un contract-cadru de distribuţie care conţine următoarele clauze contractuale: 2.1.1. Concesionarul nu poate cumpăra autoturisme marca “Mercedes” decât de la cedent şi în condiţiile stabilite de prezentul contract. 2.1.2. Concesionarul îşi asumă obligaţia de a achiziţiona şi desface cel puţin 10 modele clasa A, 10 modele
clasa E (Limo, T-Model sau Coupe) şi 5 modele clasa S în fiecare an. […] 4.1.1 Prezentul contract prezintă un evident caracter intuitu personae. Drept urmare concesionarul trebuie să solicite agrementul concedentului în cazul în care: - doreşte să cesioneze acest contract de concesiune sau orice drept ce rezultă din acesta unui terţ; - se va modifica în orice fel participaţia la capital în cadrul societăţii-concesionar (de exemplu vânzarea titlurilor, majorarea capitalului social). Dobândirea titlurilor se va face doar cu acordul prealabil al concedentului. Concedentul va trebui să examineze propunerile de cesiune în mod echitabil şi cu bună-credinţă, obligânduse să comunice cu celeritate decizia sa concesionarului. 1. Calificaţi clauzele contractuale de mai sus. 2. La un an si 6 luni după încheierea contractului-cadru, societatea ŢiriacAuto începe tratativele pentru cesiunea acestuia firmei NăstaseAutoBrand. Proiectul de cesiune este înaintat societăţii Mercedes România de către ŢiriacAuto la data de 12.04.2009.
a) Societatea Mercedes trimite la scurt timp după notificare un fax cu următorul conţinut: “în urma deciziei Directoratului nr. 23/2009, regretăm să va informăm că societatea Mercedes se opune proiectului de cesiune către NăstaseAutoBrand”. Un fax similar a fost trimis şi la sediul NăstaseAutoBrand, care a doua zi anunţă retragerea sa de la tratative. La data de 28.04.2009 sunteţi contactat de Ion Ţiriac care doreşte să afle dacă societatea sa are vreo acţiune în justiţie contra societăţii Mercedes. (v. pentru o speţă similară Cass. Com. 2 iulie 2002, obs. J. Maestre şi B. Fages, RTD civ. 2002, p. 98 )
b) Având în vedere că trecuseră două luni de la data notificării societăţii Mercedes, societatea ŢiriacAuto, fără a preciza în timpul tratativelor nimic în legătură cu clauza 4.1.1., încheie cu NăstaseAutoBrand cesiunea de contract. Care sunt remediile juridice la îndemâna societăţii Mercedes? Soluţii propuse: 1. S-ar spune că, dat fiind faptul că dreptul de preempţiune şi substituirea retractantului în locul retractatului în cazul exercitării retractului litigios au natura unor drepturi potestative, nu există o diferenţă notabilă între cele două. Şi totuşi, câteva diferenţe subzistă. Astfel, în cazul dreptului de preempţiune al chiriaşului, acesta are de ales între a se substitui în drepturile cumpărătorului sau a cere anularea actului de înstrăinare încheiat de proprietar cu un terţ. Retractantul poate doar să se substituie restractatului. Preempţiunea există doar în cazul în care este vorba despre vânzarea unui bun în privinţa căruia legea instituie un asemenea drept. Retractul priveşte un drept litigios.
2. În această situaţie A nu poate exercita retractul litigios, pentru că el nu este pârât ci reclamant. El trebuie să ducă până la capăt acţiunea în revendicare contra cesionarului începută iniţial contra cedentului. 3. Clauzele din contractul încheiat între Mercedes România şi ŢiriacAuto sunt clauze de agrement. a) Conform punctului 4.1.1. din contract, concedentul va trebui să examineze propunerile de modificare a participaţiei la capital în cadrul societăţii concesionar „în mod echitabil şi cu bună-credinţă”. Chiar dacă nu este precizat în mod explicit, răspunsul pe care Mercedes România trebuie să-l transmită societăţii ŢiriacAuto nu poate fi discreţionar. El trebuie să fie justificat prin imperativul protejării intereselor sale
comerciale legitime şi, pentru a elimina orice arbitrariu, trebuie să fie motivat. Or, dat fiind faptul că Mercedes Auto trimite un simplu fapt în care notifică refuzul său, fără nicio justificare din care să reiasă un examen făcut „în mod echitabil şi cu bună-credinţă”, concesionarul ŢiriacAuto dispune de o acţiune prin care sancţioneze un abuz de drept.
b) Conform punctului 4.1.1. din contract, modificarea participaţiei la capital în cazul societăţii-concesionar se poate face doar în urma obţinerii agrementului din partea concedentului. Cum tăcerea simplă nu poate fi echivalată unui acord, cesiunea este inopozabilă faţă de beneficiarul clauzei. Mercedes România dispune de acţiunea în constatarea inopozabilităţii.
Contracte speciale, seminar nr. 4 1. Analizaţi principalele asemănări şi deosebiri între eroare şi dol sub aspectul condiţiilor şi a sancţiunilor specifice. 2. Principalele deosebiri între eroare şi dol, pe de o parte, şi violenţă, pe de altă parte. 3. Precizaţi sancţiunile civile ataşate: - Dolului principal; - Dolului incident; - Dolului provenind de la un terţ; - Dolului penal (înşelăciunea în convenţii). 4. Sancţiunile neexecutării obligaţiei de informare (contractuale şi extracontractuale). 5. Care este diferenţa dintre dolul tolerat (dolus bonus) şi dolul incident (dolus incidens)? 6. Cui îi revine sarcina de a proba: - Existenţa obligaţiei de informare; - Executarea obligaţiei de informare; - Executarea incompletă sau inadecvată a obligaţiei de informare? 7. Colonelul Gogoaşă îl cheamă pe caporal Tilică, care era responsabil cu aprovizionarea, în cabinetul său şi îi ordonă să trimită un e-mail firmei SC ArmyStuff SA prin care să comande în numele unităţii militare 80 de pături noi. Tilică, care nu ştia cum să redacteze textul folosind diacritice trimite e-mailul comandând 80 de “paturi”, comandă confirmată imediat tot prin e-mail de un reprezentant al societăţii. Societatea ArmyStuff livrează apoi unităţii militare, în loc de 80 de pături, cele 80 de paturi de o persoană care a înţeles ea că fac obiectul contractului. Colonelul se prezintă la dumneavoastră, jurist la unitatea militară, solicitându-vă o consultaţie juridică. Formulaţi această consultaţie. Soluţii propuse: 01. Sub aspectul condiţiilor, notăm asemănările: - eroarea viciu de consimţământ trebuie să fie determinantă, de asemenea, inducerea în eroare a cocontractantului în cazul dolului trebuie să fie şi ea determinantă (aşadar, ambele vicii de consimţământ trebuie să aibă caracter determinant); - în ambele situaţii proba trebuie s-o facă cel care pretinde că i s–a viciat consimţământul. Sub aspectul condiţiilor, notăm deosebirile: - eroarea poate proveni şi din propria prestaţie, nu doar a cocontractantului, în vreme ce dolul provine
- la baza erorii se află o reprezentre greşită asupra unuia dintre elementele care l-au determinat pe errans să contracteze, în timp ce d.p.d.v. material dolul constă în manevre viclene, minciuni sau reticenţe. Sub aspectul sancţiunilor specifice: - eroarea asupra substanţei atrage sancţiunea nulităţii relative a contractului; în paralel, cel căruia i s-a cauzat un prejudiciu în urma erorii este îndreptăţit să introducă o acţiune pentru angajarea răspunderii cocontractantului; - dolul viciu de consimţământ atrage tot sancţiunea nulităţii relative a contractului; în planul răspunderii pentru prejudicii, în planul răspunderii civile delictuale există daunele-interese.
02. Spre deosebire de dol, care nu duce la anularea contractului decât dacă provine de la cocontractant, ameninţarea constitutivă de violenţă poate proveni nu numai de la cocontractant, ci şi de la altă persoană decât aceea în folosul căreia s-a făcut convenţia (art. 955 C.civ.). 03. Sancţiunea civilă pentru dolul principal: anularea contractului şi daune-interese. Sancţiunea civilă pentru dolul incident: daune-interese. Sancţiunea dolului provenit de la un terţ: anularea contractului pentru eroare asupra substanţei (954 C.civ.) şi repararea prejudiciului suferit de victimă (art. 998 C.civ.). Sancţiunea dolului penal (înşelăciunea în convenţii) este închisoare între 6 luni şi 12 ani (art. 215 alin. 3 C.pen.).
04. Încălcarea obligaţiei de informare fiind un fapt delictual, sancţiunea specifică este aceea a acordării de daune-interese creditorului pentru repararea prejudiciului suferit de el prin încheierea contractului în poziţie de parte slabă neinformată. Când neîndeplinirea obligaţiei de informare constituie în acelaşi timp şi un viciu de consimţământ, creditorul obligaţiei de informare poate opta fie pentru anularea contractului (sancţiunea specifică pentru viciile de consimţământ), dovedind întrunirea tuturor cerinţelor legii, fie pentru menţinerea contractului şi despăgubirea sa pe temei delictual (art. 998 şi art. 999 C.civ.) pentru daunele suferite pentru prejudicierea sa prin încheierea contractului în atare condiţii.
05. Dolus bonus este un dol tolerat (ex: lăudarea exagerată a mărfii de către un comerciant). Dolus malus este un dol care depăşeşte o anumită gravitate (dolul determinant), trădând intenţia de a înşela.
06. Existenţa obligaţiei de informare trebuie probată de cel care se pretinde creditor al obligaţiei de informare. Executarea obligaţiei de informare trebuie probată de debitorul acelei obligaţii a cărei existenţă a fost mai întâi dovedită. Proba executării incomplete sau inadecvate a obligaţiei de informare revine tot celui care se pretinde creditorul acesteia.
07. În urma tehnoredactării greşite a comenzii, s-a produs situaţia numită eroare-obstacol: astfel, unitatea militară crede că a comandat pături, în vreme ce societatea comercială crede că trebuie să livreze paturi, eroarea producându-se asupra obiectului contractului. Această neînţelegere fundamentală nu poate duce decât la nulitatea contractului.
Personal, caporalul Tilică va trebui să dezdăuneze S.C. ArmyStuff S.A. pentru cheltuielile legate de livrarea şi recuperarea paturilor (art. 998 C.civ.).
Contracte speciale, speţa 1 În data de 01.05.2004, A încheie cu B un contract pe care îl intitulează “vânzare-cumpărare” consemnat într-un înscris sub semnătură privată, având ca obiect un teren de 1000 mp şi cabana edificată pe acesta, din localitatea Borcea, jud. Călăraşi, contra unui preţ de 18.000 de Euro. Plata preţului şi predarea cabanei s-au făcut la data de 10.07.2004. Dorind să îşi înscrie dreptul în CF, la data de 10.01.2007 B depune o cerere la registratură, care îi este respinsă însă de judecătorul delegat pe motiv că titlul în baza căruia doreşte B să se înscrie nu este valabil pentru neobservarea formei ad validitatem cerută de lege. În repetate rânduri, B îi cere lui A să se prezinte la notar pentru a reitera înţelegerea lor într-un act autentic. A refuză. Mai mult, la data de 07.07.2007, A introduce o acţiune prin care solicită evacuarea lui B de pe terenul proprietatea sa, motivând că acesta ocupă terenul în baza unui titlu nul absolut. B cere pe cale reconvenţională ca instanţa să recalifice contractul încheiat între el şi pârâtul-reconvenţional în promisiune sinalgamatică de vânzarecumpărare şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic. În subsidiar, B solicită acordarea de despăgubiri valorând preţul de 18.000 de Euro şi diferenţa între acesta şi valoarea la zi a terenului şi a construcţiei, care conform unui expertize judiciare efectuate în cadrul procesului se ridică la valoarea de 30.000 de Euro (diferenţa fiind prin urmare de 12.000). Sunteţi judecător, daţi soluţia şi motivaţi.
Soluţie propusă: Contractul intervenit între A şi B este o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare (antecontract). Aşa cum a fost el încheiat, promisiunea este consensuală, însă legea impune vânzării promise forma autentică ad validitatem. Acordul consensual de voinţe realizat de părţi în acest condiţii nu este un contract, ci doar un simplu proiect, care nu poate fi impus de niciuna dintre părţi celeilalte prin forţa de constrângere a statului. A trebuie să returneze preţul plătit de B, adică 18.000 de euro. El nu are însă dreptul de a primi diferenţa de 12.000 de euro, întrucât nu este vorba în mod riguros de o evicţiune, transferul proprietăţii nepetrecându-se cu adevărat în urma promisiunii sinalagmatice (caz în care ar fi fost incidente prevederile art. 1344 C.civ.). Contracte speciale, speţa 2 Printr-un act sub semnătură privată încheiat la data de 1 octombrie 2003, A se angajează faţă de B să îl prefere în cazul în care se va decide să vândă terenul proprietatea sa situat în Cluj-Napoca. La 10 ianuarie 2004, A îi face lui C o ofertă de vânzare a terenului pentru preţul de 50.000 de Euro. Aflând despre aceasta, B notifică pe A şi C că el are proritate la cumpărare în temeiul angajamentului asumat faţă de el de A, declarând şi că este dispus să accepte el oferta făcută lui C. A îi răspunde că angajamentul nu este valabil, pe de o parte, întrucât nu a fost încheiat în formă autentică, iar pe de altă parte întrucât nu conţine preţul. La 1 martie 2004 A şi C încheie contractul de vânzare a terenului în faţa notarului public şi se întabulează în CF. B, care nu se poate consola cu această situaţie, se prezintă la dumneavoastră, care sunteţi avocat, şi vă solicită o consultaţie asupra situaţiei juridice evocate mai sus. Formulaţi această consultaţie.
Soluţie propusă: Convenţia intervenită între A şi B este pactul de opţiune. Prin intermediul acestui pact, A s-a angajat faţă de B să-l prefere faţă de orice altă persoană ca şi cumpărator în condiţii de preţ şi plată a acestuia, dacă în viitor
Valabilitatea pactului nu este condiţionată decât de stabilirea exactă a obiectului acestuia, iar nu şi de stabilirea preţului. De asemenea, nu este nevoie de încheierea sub formă autentică a acestei convenţii. Dat fiind faptul că B i-a notificat pe A şi pe C în privinţa disponibilităţii sale de a accepta oferta putem spune că: a) acceptarea acesteia de către beneficiar face să se nască în mod valabil vânzarea; şi b) C, în calitate de terţ dobânditor, este de rea-credinţă, cunoscând nu doar existenţa pactului la data achiziţionării bunului, ci şi a intenţia beneficiarului de a invoca pactul în favoarea sa. În această situaţie B poate cere anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între A şi C cu nesocotirea pactului şi daune-interese. În egală măsură, B ar putea cere şi anularea contractului încheiat cu C şi substituirea sa în drepturile lui.
Contracte speciale, speţa 3 La data de 01.01.2007 A şi B încheie un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un tablou, pe un preţ de 50.000 de Euro. Anterior vânzării, pentru a se asigura de autenticitatea taboului, A angajează un expert, care îi confirmă că taboul pe care doreşte să îl vândă este un original, cumpărătorul bazându-se la rândul său pe raportul întocmit de acesta. Ulterior se dovedeşte însă că tabloul era un fals. Prin urmare, în data de 01.01.2008 B introduce o acţiune prin care solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru eroare asupra substanţei şi obţine anularea, A fiind obligat a-i restitui preţul. A îl cheamă în garanţie pe C (expertul care îi garantase autenticitatea tabloului) solicitând diferenţa dintre valoarea lucrului vândut şi preţul returnat. Prima instanţă a admis cererea lui A, C declarând apel. În faţa instanţei de apel A, care încă nu returnase preţul, vinde creanţa litigioasă lui B pe un euro simbolic. C notifică cesionarului că doreşte să exercite retractul litigios, consemnând la dispoziţia acestuia suma de 1 euro. Analizaţi situaţia juridică din speţă.
Soluţie propusă: Eroarea asupra substanţei este imputabilă expertului, din ea rezultând un prejudiciu pe care acesta trebuie să-l repare. Evaluarea daunelor-interese la nivelul diferenţei dintre valoarea lucrului vândut şi preţul falsului este justă. În această situaţie A are faţă de B o creanţă constituită prin anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru eroare asupra substanţei. Concomitent, C are faţă de A o creanţă de un nivel apropiat. Atunci când A îi vinde creanţa litigioasă lui B pe un euro simbolic, are loc o dare în plată făcută în considerarea obligaţiei de despăgubire pe care cedentul o avea faţă de cesionar ca urmare a anulării vânzării tabloului. C nu va putea exercita retractul litigios în această situaţie (art. 1404 alin. (2) C.civ.).
Contracte speciale, speţa 4 1) În data de 04.01.2009, C.Ţ. (vânzător) încheie cu N.G. (cumpărător) un contract de vânzare-cumpărare cu rezerva dreptului de proprietate, având ca obiect un lănţişor de aur de 1.5 kg. Predarea s-a făcut pe loc, iar plata preţului urma a se efectua în 4 rate egale a câte 10.000 de Euro fiecare: - Prima rată până în data de 01.02.2009; - A doua rată până în data de 01.03.2009; - A treia până în data de 01.10.2009; - Ultima rată până în data de 24.12.2009. În data de 15.03.2009, N.G. având nevoie urgentă de bani apelează la N.C., solicitându-i acordarea unui
împrumut în valoare de 50.000 de Euro, obligandu-se să restituie suma până la data de 15.03.2010 şi garantând obligaţia prin constituirea unui drept de gaj în favoarea lui N.C., care în acelaşi moment intră în posesia lănţisorului. La scadenţă, N.G. refuză să plateasca ratele 3 şi 4. Prin urmare, C.Ţ. introduce o acţiune în revendicare împotriva lui N.C.. N.C. se apără invocând buna sa credinţă la momentul încheierii contractului de împrumut şi demonstrează cu martori că C.Ţ. aflase de intenţia lui N.G. de a amaneta lănţişorul. În plus, N.C. argumentează că datorită faptului că el nu ştia nimic despre contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C.Ţ. şi N.G., acest act nu îi este opozabil. Sunteţi judecător. Daţi soluţia şi motivaţi. 2) Aceeaşi cerinţă pentru cazul în care N.C. înstrăinează lănţişorul unui terţ de bună-credinţă (E.B.A.), acesta din urmă fiind chemat în instanţă de C.Ţ.
Soluţii propuse: N.C. se dovedeşte a fi de rea-credinţă atunci când primeşte lănţişorul de la N.G. fără să verifice dacă acesta din urmă este adevăratul proprietar al obiectului. În felul acesta este eludată una din condiţiile de valabilitate a gajului însuşi. C.Ţ., în temeiul relei-credinţe constatate la N.C., poate să-şi revendice bunul înstrăinat cu rezerva dreptului de proprietate. Se consideră că restituirea valorează plată, creanţa plăţii preţului stingându-se în limita valorii bunurilor restituite. În situaţia în care N.G. vinde unui cumpărător de bună-credinţă, C.Ţ. nu mai poate introduce acţiunea în revendicare (art. 1909 alin. (1) C.civ.). El se poate îndrepta împotriva lui N.G., cerând executarea silită a creanţei.
Contracte speciale, speţa 5 A si B sunt coproprietari în cote de câte ½ - ½ asupra unui teren situat în comuna Beliş, jud. Cluj. A, fără a cere acordul lui B, încheie la data de 1 august 2003 un act notarial cu C prin care îi vinde acestuia 1000 mp din terenul de 1 ha a cărui coproprietar este, cu dreptul pentru cumpărător de a-şi alege singur amplasamentul, preţul de 100.000 RON fiind achitat la data încheierii contractului. C îsi alege amplasamentul celor 1000 mp de teren cumpărat şi îl delimitează de restul terenului, intrând în posesie. B, care este nemulţumit de situaţia creată, sfătuit de o cunoştinţă, introduce o acţiune prin care solicită constatarea nulităţii absolute a vânzării pentru nedeterminarea obiectului, deoarece prin contract i s-a oferit lui C posibilitatea de a-şi alege unilateral amplasamentul celor 1000 mp din întregul de 1 ha, ceea ce contravine regulilor aplicabile vânzării. Ulterior, înainte de primul termen de judecată, B se prezintă la dumneavoastră care sunteţi avocat şi vă cere o consultaţie. Formulaţi această consultaţie.
Soluţie propusă: O acţiune în constatarea nulităţii vânzării pentru nedeterminarea obiectului este sortită eşecului, întrucât obiectul, fără să fie determinat, este determinabil.
Ceea ce trebuie să facă B este mai degrabă să introducă o acţiune în revendicare a bunului de la C, în paralel cu partajul terenului între el şi A. După partaj, dacă parcela vândută este atribuită lui A, vânzarea se consolidează, iar dacă este atribuită lui B, vânzarea este anulabilă la cererea lui C, pe motivul vânzării lucrului altuia, prin efectul retroactiv al partajului.
Contracte speciale, speţa 6 A îi vinde lui B prin act notarial un teren în Cluj-Napoca pentru pretul de 50.000 de Euro, contractul fiind întabulat în CF la 1 iunie 2002. Ulterior, la 10 ianuarie 2003, A introduce împotriva lui B o actiune în justitie pentru anularea vânzării pe motiv de dol. Profitând de faptul că actiunea în anulare nu a fost notată de A în cartea funciară, vinde printrun act notarial terenul lui C pentru 100.000 de Euro, C înscriindu-se în CF în baza acestui contract la data de 28 martie 2003. Contractul este anulat pentru dol, hotărârea devenind definitivă si irevocabilă pe data de 10 iunie 2004. După anularea vânzării încheiate cu B, A, care doreste să-si reia terenul în natură, nu acceptă să fie despăgubit de B cu echivalentul pretului pe care acesta l-a încasat de la C si introduce împotriva lui C o actiune prin care solicită constatarea nulitătii absolute a vânzării încheiate între acesta si B, motivând că în temeiul principiului resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis, desfiintarea titlului de proprietate a lui B atrage desfiintarea automată a titlului subsecvent dobândit de C de la el. Această actiune a lui A este respinsă pe motiv că C a fost de bună credintă la data încheierii contractului, ignorând fără culpă dolul comis de B la încheierea vânzării dintre el si A, solutia rămânând irevocabilă in această formă la data de 11 mai 2006. La data de 10 august 2006 A introduce o actiune în revendicare în contra lui C. a) Discutati solutia pronuntată în prima actiune intentată de A. b) Sunteti judecătorul actiunii în revendicare. Dati solutia si motivati.
Soluţii propuse: a) Dat fiind că atunci când C cumpără, acţiunea de anulare introdusă de A nu este înscrisă în cartea funciară, buna-credinţă a lui C nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Actul subsecvent (al vânzării făcute de neproprietarul B) nu se desfiinţează preferându-se aparenţa creată de titlul fals, în temeiul principiului error communis facit ius. b) Acţiunea în revendicare introdusă de A împotriva lui C este caducă în temeiul prescripţiei extinctive. C îşi înscrie dreptul dobândit de la proprietarul aparent B la data de 28 martie 2003, iar A introduce acţiunea la 10 august 2006, cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani.
Contracte speciale, speţa 7 În data de 01.01.2004 Adrian Porumboiu încheie cu George Becali un contract în formă autentică prin care Porumboiu se obligă să îi vândă lui nea Gigi apartamentul său din Bucureşti de pe strada Eroilor contra unui preţ de 100.000 de Euro, dacă acesta se va decide să cumpere în următoarele 90 de zile. În schimbul imobilizării apartamentului pe această perioadă Becali îi remite în acel moment suma de 5000 de euro. În 01.03.2004, George Becali, în timpul derby-ului Steaua-Dinamo, bucuros că echipa sa conducea cu 2-0, îl anunţă telefonic pe Adrian Porumboiu că acceptă şi remite lui MM Stoica o valiză cu 100.000 de Euro
mandatându-l să facă plata către vânzător. Cristi Borcea, care era de faţă când Becali a acceptat oferta, supărat, după meci, îl contactează pe Porumboiu informându-l că plateşte oricât pentru acel apartament. În data de 03.03.2004, Adrian Porumboiu încheie cu Cristi Borcea un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect acelaşi apartament contra unui preţ de 120.000 de euro. George Becali încearcă să îşi înscrie dreptul în CF în data de 21.03.2004, dar îi este respinsă cererea pe motiv că actul în baza căruia doreşte să se înscrie este o simplă promisiune unilaterală de vânzarecumpărare, promisiunea fiind însă notată pentru opozabilitate. A doua zi, Cristi Borcea îşi înscrie dreptul în CF, şi îi trimite lui Gigi un MMS cu refrenul piesei “Ce binemi pare ca ai luat ţeapă” al trupei Ca$$a Locco. Exasperat, în data de 24.03.2004 George Becali se prezintă la dumneavoastră şi vă solicită o consultaţie juridică, dorind să ştie pe ce temei îi poate chema pe Adrian Porumboiu şi Cristi Borcea în instanţă, specificând că dacă este posibil doreşte să dobândească acel apartament – sau măcar să nu rămână la Borcea – şi acesta din urmă să îi plătească daune pentru că a aruncat pe geam, din Maybach, I-Phone-ul sau când a văzut mesajul şi de două zile tremură de nervi.
Soluţie propusă: Între Adrian Porumboiu (promitent) şi George Becali (beneficiar) a intervenit o promisiune unilaterală. Înainte de expirarea termenului beneficiarul se hotărăşte să ridice opţiunea, însă promitentul înstrăinează bunul promis lui Cristi Borcea înainte ca ridicarea promisiunii să ia forma solemnă impusă de lege pentru vânzarea bunurilor imobile. Cel din urmă este în raport cu părţile un terţ de rea-credinţă, întrucât avea cunoştinţă de promisiune la data când a încheiat contractul translativ de proprietate cu promitentul. Dacă George Becali (beneficiar) doreşte să obţină apartamentul promis, poate să introducă acţiunea pauliană (art. 975 C.civ.) prin care instanţa de judecată să declare inopozabil faţă de reclamant contractul încheiat între Adrian Porumboiu (promitent) şi Cristi Borcea (terţ de rea-credinţă). Dacă George Becali renunţă la apartament, atunci poate cere rezoluţiunea promisiunii unilaterale şi-l poate obliga pe Adrian Porumboiu la plata daunelor-interese. Paralel, George Becali poate introduce o acţiune în despăgubiri împotriva lui Cristi Borcea în temeiul art. 998 C.civ. (“Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”).
Contracte speciale, speţa 8 Societatea comercială A, specializată în construirea şi vânzarea de locuinţe, prin intermediul unui terţ, îl convinge pe B să cumpere un apartament de 3 camere pentru preţul de 50.000 de Euro, prezentându-i afacerea ca fiind deosebit de avantajoasă pentru el întrucât, conform unei legi recente, poate obţine o deducere fiscală (reducere a impozitului pe venit) de 10.000 de euro ca sprijin de la stat pentru cei ce achiziţionează o locuinţă. Stimulat de cele aflate şi dornic de un câştig şi mai mare, B cumpără încă un apartament similar de la un terţ C, căruia, cu prilejul încheierii contractului, i-a mărturisit ce îl determină să cumpere acest al doilea apartament.
fiscală aşa cum scontase, legea nefiindu-i aplicabilă. a) B se prezintă la dumneavoastră, care sunteţi avocat, şi vă solicită o consultaţie prin care să realizaţi o analiză juridică detaliată a cazului de mai sus. Formulaţi această consultaţie. b) Care era soluţia dacă terţul C era tot o societate comercială specializată în construirea şi vânzarea de locuinţe.
Soluţie propusă: a) Societatea A se face vinovată faţă de B de dolul viciu de consimţământ, comis prin intermediul unui terţ. Cum societatea A este specializată în construcţia de locuinţe, reaua sa credinţă în acest contract este o prezumţie absolută. Dat fiind faptul că între societatea A şi terţ există o relaţie de prepuşenie, lucru pe care B trebuie să-l dovedească, dolul va putea fi sancţionat în temeiul art. 960 C.civ. cu nulitatea relativă a contractului, eventual şi cu daune-interese în temeiul răspunderii civile delictuale. Pe de altă parte, raportul dintre B şi C ţine mai degrabă de eroarea asupra unor motive exterioare obiectului contractului. Chiar dacă B achiziţionează în scopul mărturisit, dar în final neatins, cunoscut de C, de a beneficia de avantajele fiscale ale unei legi inexistente, nu se poate ajunge la nulitatea convenţiei, întrucât în contractul intervenit între părţi nu există o stipulaţie expresă care să fi făcut ca acest motiv să intre în câmpul contractual cu titlul de condiţie. b) Dacă dimpotrivă C nu mai este o persoană fizică, ci o societate comercială specializată în construirea şi vânzarea de locuinţe, se presupune că este la curent cu legislaţia în materie, iar faptul de a tăcea se poate interpreta drept dol prin reticenţă. Tăcerea lui C în acest din urmă caz chiar dacă nu ţine de încălcarea unei obligaţii legale de informare, echivalează cu o minciună. Sub rezerva probaţiunii, se poate solicita nulitatea relativă a contractului.
Contracte speciale, speţa 9 A, proprietar al unui tablou intitulat “Car cu boi”, atribuit în mod ferm în cercurile de specialitate pictorului N. Grigorescu şi clasat ca obiect de patrimoniu conform dispoziţiilor Legii nr. 182/2000 privitoare la protejarea patrimoniului cultural naţional, îl propune lui B spre vânzare printr-o scrisoare. Scrisoarea a fost formulată în termenii următori: “vă ofer spre vânzare tabloul Car cu boi pentru preţul pe care îl veţi considera de cuviinţă”. La o săptămână de la data primirii scrisorii, B se declară de acord cu propunerea lui A, oferind pentru tablou 30.000 de Euro, sumă pe care o consemnează la dispoziţia lui A. A nu se mulţumeşte cu acest preţ şi scoate tabloul la vânzare prin licitaţie publică, apelând la serviciile unei galerii de artă din Bucureşti specializate în domeniu. La licitaţie tabloul este adjudecat de un colecţionar de artă, C, contra preţului de 50.000 de euro plătibil în termen de 6 luni de la data adjudecării, actul de vânzare urmând a fi redactat în scris şi semnat de părţi la momentul plăţii preţului. Anterior licitaţiei tabloului, după data propunerii sale de către B, A, dorind să afle valoarea de piaţă a tabloului, a apelat la serviciile unui expert al Muzeului de Artă al României, care l-a informat că valoarea de piaţă este de cel mult 5.000 de Euro întrucât, potrivit ultimelor cercetări în domeniu, necunoscute încă publicului, s-ar părea că tabloul nu a fost pictat chiar de N. Grigorescu, ci de un elev al acestuia. B, care se consideră proprietar al tabloului, acţionează imediat după licitaţie în judecată pe A şi pe C, solicitând faţă de A să se constate că el a devenit proprietar al tabloului la momentul plăţii preţului, iar
întrucât A nu mai era proprietar al bunului la momentul când aceasta a fost organizată, iar pe de altă parte, să se constate că pârâtul C nu are nici un drept asupra tabloului întrucât vânzarea între C şi A urma să se perfecteze doar la data plăţii preţului şi redactării contractului de vânzare. C, care între timp a aflat că tabloul “Car cu boi” licitat de el s-ar putea să nu aparţină lui Grigorescu, ci unui elev al acestuia, se prezintă la dumneavoastră, care sunteţi avocat, şi vă solicită o analiză juridică în scris a situaţiei create, urmând ca pe baza acesteia să-şi formuleze apărările în deplină cunoştinţă de cauză. Formulaţi această analiză.
Soluţie propusă: Între A şi B intervine o invitaţie la negociere formulată de primul la adresa celui de-al doilea. Este foarte adevărat că termenii în care iniţiază A sunt cât se poate de generoşi, dând naştere în mintea lui B la ideea că un vânzarea-cumpărarea este cât se poate de sigură, însă nespecificând preţul, A nu formulează o promisiune unilaterală de vânzare, ci doar un apel la ofertă. Întreruperea negocierilor în mod unilateral de către A poate suscita din partea lui B unele pretenţii de dezdăunare. B nu este proprietar al tabloului. Dimpotrivă, C devine proprietar al tabloului în urma licitaţiei, întrucât sunt întrunite toate condiţiile valabile pentru realizarea vânzării (lucrul determinat, preţul determinat, consimţământul liber). Faptul că preţul va fi plătit în urma realizării unui termen suspensiv de 6 luni, iar contractul va fi redactat şi semnat în momentul plăţii, nu schimbă caracterul translativ de proprietat al înţelegerii valabile între A şi C. Concluzionând, acţionea în revendicare introdusă de B împotriva lui C nu va face decât să constate că pretenţiile lui B sunt nefondate în raport cu C. Pe de altă parte, C va introduce împotriva lui A o acţiune în rezoluţiunea contractului pe temeniul erorii asupra substanţei, tabloul cumpărat dovedindu-se cu totul altceva faţă de ce s-a crezut iniţial.
Contracte speciale, speţa 10 La data de 11 aprilie 2008, reclamantul A.B. introduce o acţiune prin care solicită, în contradictoriu cu pârâtul D.E., rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu acesta din urmă la data de 5 ianuarie 2006, având ca obiect un autoturism. Predarea autoturismului s-a făcut la data de 1 martie 2006, ocazie cu care reclamantul a constatat existenţa unui viciu ascuns la sistemul de frânare. Prin întâmpinare, pârâtul invocă excepţia prescripţiei extinctive. Instanţa:
A. va admite excepţia, afară de cazul în care reclamantul va dovedi că viciul a fost ascuns cu viclenie; B. va respinge excepţia cu motivarea că reclamantul a cunoscut viciul în interiorul termenului de 18 luni prevăzut de art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă; C. va admite excepţia cu motivarea că viciul nu este suficient de grav pentru a justifica rezoluţiunea. Soluţie: A Practic, momentul din care A.B. putea lua cunoştinţă de existenţa viciului ascuns curge din momentul predării autoturismului (1 martie 2006), din care începe folosirea efectivă a acestuia. Faptul că s-a încheiat contractul cu aproape trei luni mai devreme nu are nicio importanţă. Conform art. 11 din Decretul nr. 167/1958: "Prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui
târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării.” Cu alte cuvinte, A.B. are în mod obişnuit un cel mult un an de la 1 martie 2006 pentru a constata existenţa viciilor ascunse. Prescripţia începe să curgă cel mai târziu după 1 martie 2007. Conform art. 5 din Decretul nr. 167/1958: „Dreptul la actiune privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrari executate, se poate prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie.” Prescripţia extinctivă duce la decăderea dreptului lui A.B. în data de 1 septembrie 2007. Desigur, dacă A.B. poate dovedi că viciul a fost ascuns cu viclenie, termenul la care ar acţiona prescripţia extinctivă s-ar prelungi de la 6 luni la 3 ani. (Sursa: Concurs de admitere în magistratură, 13 aprilie 2008 )
Contracte speciale, speţa 11 La 25 februarie 2008, A.B. introduce o acţiune în justiţie împotriva lui C.D. solicitând obligarea pârâtului la plata unei sume de 10.500 lei, cu titlu de preţ şi daune-interese moratorii pentru neplata preţului, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la 24 octombrie 2007. Scadenţa obligaţiei de predare a bunului vândut a fost stabilită prin contract la data de 25 octombrie 2008, nefiind stabilit un termen pentru plata preţului. Prin întâmpinare, pârâtul cumpărător susţine că nu i se poate cere plata preţului atât timp cât nu a fost pus în întârziere pentru executarea acestei obligaţii. Instanţa:
A. va admite acţiunea cu motivarea că obligaţiile neafectate de termen, aşa cum este şi obligaţia cumpărătorului în speţă, devin exigibile chiar de la data naşterii obligaţiei; B. va respinge acţiunea cu motivarea că obligaţia de plată a preţului nu devine, în speţă, exigibilă înainte de predarea bunului; C. va admite acţiunea cu motivarea că prin chiar introducerea acţiunii în justiţie cumpărătorul a fost pus în întârziere în privinţa obligaţiei sale de plată a preţului. Soluţie: B Se aplică art. 1362 C.civ.: „Dacă nu s-a determinat nimic în privinţa aceasta prin contract, cumpărătorul este dator a plăti la locul şi la timpul în care se face predarea lucrului. (Sursa: Concurs de admitere în magistratură, 13 aprilie 2008 )
Contracte speciale, speţa 12 A.B. şi C.D. cheamă în judecată pe pârâţii X.Y. şi Z.Y. pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între ei, menţionând că au fost în eroare asupra calităţii de soţi a pârâţilor la data încheierii contractului. Reclamanţii au mai arătat că, ulterior perfectării contractului au aflat că pârâţii erau divorţaţi. Instanţa:
A. respinge acţiunea, deoarece eroarea asupra stării civile a cumpărătorilor nu poate constitui motiv de anulare a actului; B. admite acţiunea şi dispune anularea contractului, deoarece calitatea de soţi a cumpărătorilor este un
element determinant pentru încheierea contractului;
C. admite acţiunea şi dispune anularea contractului, deoarece eroarea asupra stării civile a cocontractanţilor este asimilată erorii grave. Soluţie: A Contractul de vânzare-cumpărare nefiind în principiu cu caracter intuitu personae, eroarea asupra stării civile a cumpărătorilor este indiferentă. În speţă, faptul că X.Y. şi Z.Y. par să fie căsătoriţi, fiind în fapt divorţaţi, nu este de natură să influenţeze cu nimic validitatea contractului. În ipoteza în care cei doi ar părea divorţaţi, fiind de fapt căsătoriţi, excepţia de la prezumţia mandatului reciproc al soţilor ar putea fi ignorată, ducând eventual la anularea contractului (art. 35 alin. (2) teza a II-a C.fam.), însă nu la cererea cumpărătorului ci a soţului necontractant. (Sursa: Concurs de admitere în magistratură, 29 martie 2009)
Contracte speciale, speţa 13 X i-a vândut lui Y o casă cu preţul de 500.000 lei. La 3 luni de la data încheierii contractului, etajul casei s-a prăbuşit din cauza structurii de rezistenţă necorespunzătoare. Y l-a chemat în judecată pe X, solicitând rezoluţiunea contractului şi restituirea preţului. X a solicitat respingerea acţiunii, întrucât reclamantul are la dispoziţie fie o acţiune în reducerea preţului corespunzător cu partea din imobil prăbuşită, fie o acţiune în nulitatea contractului pentru eroare asupra calităţilor substanţiale ale lucrului vândut. Instanţa:
A. respinge acţiunea, cu motivarea că sancţiunea care intervine în speţă este nulitatea contractului pentru eroare asupra calităţilor substanţiale ale lucrului vândut; B. dispune rezoluţiunea contractului şi restituirea preţului plătit; C. respinge acţiunea, cu motivarea că, prăbuşindu-se doar etajul imobilului, reclamantul poate să solicite doar obligarea pârâtuluila restituirea părţii din preţ ce corespunde valorii etajului. Soluţie: B. Temeiul acţiunii lui X este garanţia pentru vicii ascunse. (Sursa: Concurs de admitere în magistratură, 15 noiembrie 2009
Contracte speciale, speţa 14 La data de 21.02.2005, între A, în calitate de vânzător, şi B, în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect înstrăinarea unui teren în suprafaţă de 250 mp. Printr-o hotărâre pronunţată în anul 2006, B a fost obligat să lase, în deplină proprietate şi posesie, imobilul
sus-menţionat către C, adevăratul titular al dreptului de proprietate. Instanţa a constatat că C a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului printr-un contract de schimb de imobile încheiat cu A în anul 1999, neavând relevanţă că B nu a cunoscut despre existenţa contractului respectiv, probându-şi buna-credinţă. C a fost pus în posesia imobilului prin intermediul executorului judecătoresc. Prin cererea de chemare în judecată introdusă la 3.03.2008, B a solicitat obligarea lui A la plata preţului în cuantumul plătit la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. A a solicitat obligarea sa la plata doar a unei părţi din preţ, deoarece, faţă de data încheierii contractului, valoarea imobilului vândut lui B s-a micşorat, dintr-un caz fortuit; a invocat, totodată, prescripţia dreptului material la acţiune. Instanţa:
A. va respinge cererea lui B, deoarece acesta nu a solicitat şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 2005 pentru cauză falsă; B. va respinge acţiunea ca prescrisă, deoarece termenul general de prescripţie curge de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi, în speţă, acest termen s-a prescris; C. va admite acţiunea, înlăturând apărarea lui A cu privire la existenţa cazului fortuit. Soluţie: C B nu este obligat să ceară nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 2005 pentru cauză falsă. Acţiunea lui B nu s-a prescris, întrucât termenul de prescripţie curge din data în care B ştia sau trebuia să ştie că există evicţiune. Apărarea lui A cu privire la existenţa cazului fortuit nu are relevanţă în speţă (art. 1342 C.civ.: „Dacă, la epoca evicţiunii, lucrul vândut se află de o valoare inferioară sau a suferit deteriorări ori prin neglijenţa cumpărătorului, ori prin evenimente independente de cumpărător vânzătorul nu se poate apăra de a restitui preţul intreg."). (Sursa: Concurs de admitere în magistratură, 21 martie 2010)
Grilă comentată 03, drept civil Posesorul va obţine respingerea acţiunii în revendicarea bunului furat de la proprietar ori de câte ori: A. a fost de bună credinţă la momentul intrării în posesie, dacă a cumpărat bunul într-un târg; B. au trecut mai mult de 3 ani de la data furtului; C. s-a încrezut, la data intrării în posesie, în aparenţa de proprietar a celui care i-a vândut şi predat bunul cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acţiunii.
Soluţie: A – fals (posesorul trebuie să returneze bunul obţinut pe această cale, primind înapoi preţul său, în temeiul art. 1910 C.civ.: „Dacă posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpărat la bâlci sau la târg, sau la o vindere publică, sau de la un neguţător care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate să ia lucrul înapoi decât întorcând posesorului preţul ce l-a costat");
B – fals (termenul de trei ani este de decădere pentru introducerea acţiunii în revendicarea unui bun mobil, însă numai împreună cu buna credinţă a posesorului; dacă cumpărătorul este de rea credinţă, acţiunea în revendicare poate fi introdusă şi după trei ani); C – adevărat (art. 1909 alin. (2) C.civ.: "Cel care a pierdut sau cel căruia s-a furat un lucru, poate să-l revendice, în curs de trei ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel la care-l găseşte, rămânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are.") (Sursa: Admintere INM, 30 august 2007)
Grilă comentată 04, drept civil Prescripţia acţiunii redhibitorii: A. nu se poate împlini, în niciun caz, mai târziu de 4 ani de la data încheierii contractului; B. este de 3 ani întrucât acţiunea este personală, iar nu reală; C. se întrerupe pe data ofertei de reparare a lucrului pe cheltuiala proprie, ofertă comunicată cumpărătorului de către vânzător.
Soluţie: A. fals (realitatea este că prescripţia acţiunii redhibitorii se poate împlini şi mai târziu de 4 ani de la data încheierii contractului; de exemplu, dacă viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul de prescripţie este cel general de 3 ani, însă începe să curgă în cazul construcţiilor "cel mai târziu de la împlinirea a trei ani de la predare" [art. 11 alin. (2) din Decretul 167/1958] – aşadar, prescripţia acţiunii redhibitorii se poate împlini la cel mult 6 ani de la încheierea contractului); B. fals (art. 5 din Decretul 167/1958: „dreptul la acţiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate, se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie); C. adevărat (art. 16 alin (1) din Decretul 167/1958: „Prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.”) (Sursa: Admintere INM, 30 august 2007)
Grilă comentată 05, drept civil Retractul litigios: A. are caracter aleatoriu; B. nu se poate exercita când cesiunea dreptului litigios s-a făcut cu titlu de dare în plată; C. desfiinţează, cu efect retroactiv, cesiunea dreptului litigios. Soluţie:
A. fals (retractul litigios are caracter comutativ); B. adevărat; C. fals (retractul litigios stinge litigiul însuşi).
