Cura lui Louis KUHNE Eram la Spitalul Bernat Andrei, la clinica Profesorului Tantinel ILIESCU, cu ambele picioare învineţite peste genunchi şi cu toate insistenţele chirurgilor, stabilisem o strategie cu profesorul, prin care nu tăiam picioarele deoarece nu îmi periclitau încă viaţa. Făceam gimnastică BÜRGER cu picioarele, un minut aproape pe verticală pe perete, un minut pe pat la orizontală, un minut lăsate în jos la marginea patului dar nesprijinite, un minut pe pat la orizontală, o oră ca să nu suprasolicităm inima, după spusele profesorului. Medicamente luam cu pumnul, româneşti şi străine, iar cel mai important lucru, mă rugam la Dumnezeu ca după ce mi-a luat voleiul, cu toate speranţele legate de el, să-mi lase măcar picioarele ca să pot trăi oarecum normal. Credinţa mea în Dumnezeu mi-a fost răsplătită nu direct, ci pe calea pe care a hotărât-o El şi anume m-a intoxicat cu medicamente, iar profesorul a stabilit să plec acasă pentru câteva luni, perioadă în care să nu iau vreun medicament pentru a mă dezintoxica. Cu dragostea-i părintească caracteristică, profesorul m-a sfătuit să urmăresc cu atenţie starea picioarelor şi cea generală, iar la prima alarmă, care de fapt ar fi putut însemna un pericol pentru viaţa mea, să vin urgent la el la Bucureşti, unde eventual să tăiem unul sau chiar ambele picioare în funcţie de situaţia care s-ar constata. La Ploieşti eram împreună cu părinţii mei, părăsit de toată lumea, dintre care foarte rar a mai trecut pe la mine, dar au mai trecut Ştefănel LUCINESCU şi Fănel NEGULESCU. Înainte să plec la Bucureşti, mama îmi făcuse rost de o carte a lui Louis KUHNE de la Steluţa ŞTEFĂNESCU, o fostă vecină de-a noastră, care o recomandase cu mare căldură fiindcă o vindecase de o boală incurabilă. Cartea, tradusă din germană prin 1905 avea un stil imposibil, aşa că pe parcursul primei lecturi, în starea de nervi provocată de boală, efectiv o aruncasem, dar am reluat-o, fiindcă mama a început să plângă şi am citit-o de mila ei. Autorul susţinea că prin tratamentul specific asociat unui regim alimentar, se dezintoxică organismul, care eliberat de toxinele acumulate prin hrana nepotrivită, poate acţiona liber şi va vindeca orice boală de care suferă pacientul. Acum când tot nu luam medicamente, element principal al curei lui KUHNE, am stabilit cu mama să începem, aşa că urmam tratamentul la sânge, dacă tot încercam ceva să am şansele maxime. Tratamentul l-am început pe data de 2 februarie 1959, la acea dată unchiul meu, preotul Petre NICOLESCUVESELU făcea o slujbă la biserica Maica Precista din Ploieşti, cu ocazia intrării în biserică a Maicii Domnului, aşa că mama a dat şi ea un acatist şi a făcut un artos, în vederea reuşitei tratamentului meu. Iarna, făceam băi combinate de
trunchi şi de frecături câte cinci pe zi, reprezentând foarte mult deoarece între ele mai făceam şi pauze. Dimineaţa şi după amiază, în sezonul cald, făceam reprize de stat la soare cam o jumătate de oră, nu direct ci sub frunze foarte mari de brusture proaspete, luate de mama de la o vecină de vis-à-vis. De trei ori pe săptămână făceam abur într-o cutie de carton făcută de tata, în care puneam peste un reşou un vas cu apă, iar capul îl aveam scos printr-o gaură afară ca să rezist mai mult în aburul puternic, după abur făceam o baie de trunchi de cinci minute. Băile le făceam într-o cadă specială comandată la un tinichigiu, băile de frecături constau în frecarea penisului ţinut cu mâna stângă, de la cotor spre vârf, cu o cârpă aspră de cânepă, peste 20 de minute în apă la 10-15 grade, stând însă pe un scăunel, iar baia de trunchi era fără scaun, stând direct în baie în apă la 20-29 de grade cu frecarea pe trei direcţii, de la coapsa dreaptă către încheietura picioarelor, de la buric către încheietura picioarelor şi de la coapsa stângă către încheietura picioarelor timp de 10-12 minute, la ambele băi după fiecare mişcare cârpa se înmuia în apă. Regimul alimentar este unul din elementele principale ale acestui tratament şi interzice carnea, sarea, condimentele, zahărul, alcoolul, tutunul, indicând în special crudităţile, mâncărurile negătite, fructele crude, salate de legume rase, chiar pâinea fără sare. După vreo trei săptămâni de tratament, am fost la baia comunală unde aveam condiţii pentru un abur excelent, alternat cu băi într-un bazin rece sau băi scurte în bazinul cu apă fierbinte, alternate cu cele în bazinul rece, unde se putea chiar înota 15-20 de metri. La baie m-am întâlnit cu Mirel VERMOND, a cărui mamă făcuse această cură cu ani în urmă şi a avut amabilitatea să discute cu Dna. BĂLĂCESCU, cea care o iniţiase, iar cele două au purtat prin Mirel un dialog permanent cu mine pentru diverse amănunte, care fără să pară a avea vreo importanţă, erau esenţiale pentru un novice în ale curei. Am fost ajutat în special în privinţa meniurilor alimentare, deoarece la un moment dat mâncarea devenise monotonă, iar eu o mâncam numai pentru că aveam o mare voinţă, dar nu aveam plăcere să o mănânc. Am mâncat foarte mult grâu zdrobit şi apoi fiert, la care se punea nucă şi foarte puţină miere, care făcea mâncarea mult mai plăcută decât grâul fiert. După ce am trecut de o lună de tratament, timp în care nu am abandonat gimnastica BÜRGER, în afara unei stări generale evident mai bune, am observat ca prim semn al unei circulaţii îmbunătăţite faptul că pe degetul mare al piciorului stâng, cel mai afectat mai mult de boală, au început să-mi crească fire de păr şi de acum încolo m-am convins că sunt pe calea cea bună. Am mulţumit lui Dumnezeu pentru bunele sale intenţii cu privire la mine şi am intensificat tratamentul printr-un ritm nebunesc, la două şedinţe de abur pe săptămână, 6 băi pe zi, 2 expuneri la soare sub brusture, gimnastică, program strict de mers prin casă, iar regimul alimentar dus la maximum. Tratamentul era aşa de intens, încât începusem să dorm extraordinar de
bine, iar durerile nocturne ale picioarelor aproape că dispăruseră. După două luni, picioarele se decoloraseră, iar programul de mers îl făceam la început prin curte apoi pe stradă, pe un traseu fix şi cronometrat. Cu timpul fără să schimb timpul de mers, am început să parcurg distanţe din ce în ce mai lungi. După trei luni am început să ies în oraş cam de trei ori pe săptămână în zilele în care nu făceam abur şi puteam să stau fără probleme o oră, dar nu prelungeam plimbarea din cauza faptului că pierdeam din timpul pentru tratament şi ca să compensez am început să fac băi nocturne. Cu respectul pe care i-l datoram, am fost pe la profesopul Tantinel ILIESCU, căruia i-am explicat totul şi care m-a pupat de bucurie ca un părinte, nevenindu-i aproape să creadă şi a organizat o comunicare specială cu mine, pentru a lua cunoştiinţă de cazul meu o mulţime de alţi medici, dintre care o parte mă mai văzuseră considerând că sunt pierdut, cu această ocazie a adresat un afront vehement chirurgilor, care se grăbiseră să-mi taie picioarele şi care au plecat cu coada între picioare, dar mai important a fost faptul că eu am rămas cu picioarele bolnave, cu o stare mult ameliorată dar întregi. Nu am abandonat acest tratament vreo 12 ani, adaptându-l însă condiţiilor noi de viaţă, ca serviciul, relaţia cu femeile, concediile la mare unde nu puteam să fac băile, dar am ţinut cu dinţii de regimul alimentar, întrucât nici acum după aproape 50 de ani, când scriu aceste rânduri nu mai mănânc carne. Băi am făcut numai în perioadele de criză, când eram bolnav de gripă sau mă dureu picioarele, iar la regimul alimentar am acceptat o dată la două săptămâni un peşte, mănânc brânză, consum dovlecei sau alte legume prăjite în ulei, iar untul a fost înlocuit cu margarina. Băile, aburul, gimnastica se schimbă ca volum şi intensitate în funcţie de boală sau de gradul ei, de la foarte intense până la zero, dar regimul alimentar este foarte stabil. Regimul sexual are o mare importanţă în viaţa unui bolnav, fiindcă revigorează tot organismul punând în mişcare o serie de organe care altfel stau într-o stare de lâncezeală, fără excese, sexul face bine unui om bolnav în afara cazurilor în care medicul interzice acest lucru, deoarece orice cură nu trebuie să excludă un medic care cunoaşte bine bolnavul şi îl urmăreşte ca evoluţie. Se exclud acei medici care de la început, ştiu absolut totul şi după ce te-ai tratat ani fără vreun efect, continuă să ţină la lucrurile care nu au dat rezultat. Dintre numeroşii şi valoroşii mei colegi de liceu, deveniţi medici, niciunul nu a fost împotriva curei, dar în anumite momente delicate mi-au sugerat, cunoscând şi alergia mea la medicamente, o doză extrem de mică dintr-un medicament, care m-a ajutat să trec peste situaţiile de criză ivite. Subliniez că nu recomand evitarea unui medic, decât că la opoziţia acestuia fără justificare şi o analiză amănunţită, bolnavul trebuie să schimbe medicul şi dacă noul medic se opune tot categoric, nu mai ştiu ce sfat să dau, deoarece nu au făcut ei atâta şcoală degeaba, plus stagii şi o mulţime de specializări şi examene. Ca să poţi să alegi o cale
medicală alternativă trebue să te ajute Dumnezeu să ai alături de tine un medic adevărat, dispus să accepte că există şi alte căi de vindecare, dar care să te urmărească cu grije, fiindcă anumite boli dau complicaţii extrem de grave, rapide şi ireversibile. Cura nu este o metodă pentru urgenţe deoarece se bazează pe dezintoxicare şi biciuire nervoasă cu rezultate lente în timp, dar este drept foarte sigure. Revenind la sex remarc faptul că acesta trebuie să fie adevărat, fără prezervativ, pentru a putea realiza un schimb hormonal complex nu trebue ca partenerii să se spele imediat după sex ci să se relaxeze câteva clipe şi apoi să se spele. Este evident că acest lucru presupune un cuplu stabil, pentru a evita alte boli, dar acesta mai permite şi asigurarea obligatorie pentru ambii parteneri a orgasmului eliberator de tensiuni şi generator de energii interne. Fac aceste afirmaţii pe baza experienţei personale şi a numeroşilor bolnavi care au apelat la mine pentru sfaturi. În curând vestea salvării mele miraculoase m-a făcut celebru, iar solicitările pentru a ajuta diverşi bolnavi incurabili au devenit extrem de numeroase şi disperate. Pentru ajutorul acordat oamenilor mi-am stabilit anumite principii la care am ţinut cu aceeaşi stricteţe cu care ţin regimul alimentar. Să nu accept niciun fel de avantaje de la solicitanţi, să îndemn pe aceştia să consulte un medic înainte de începerea curei, să facă cura total fără rabatul la care oamenii sunt tentaţi, să nu cumva să bea sau să fumeze. Pe aceştia din urmă, mai ales fumătorii, îi invitam afară chiar dacă o făceam cu delicateţe, fiindcă unii începeau că o să fumeze mai puţin, că dacă o să vadă un rezultat se lasă de fumat şi alte lucruri inacceptabile pentru mine, mai ales la începutul tratamentului. Primul bolnav care a făcut cura a fost un vecin al meu de peste 50 de ani care pleca în oraş, iar acolo nu mai ştia cum îl cheamă şi unde locuieşte, aşa că pleca cu datele scrise pe un carton, dar pe care uneori uita să le mai arate. Dl. Gheorghe FRÂNCULESCU a făcut tratamentul ca la carte şi după un an şia reluat postul de revizor contabil, o funcţie de mare răspundere. Cu rezultate bune, a făcut tratamentul un student la medicină, care a avut o cădere fizică severă, aşa de severă, că ne-am înţeles destul de greu, însă în nebunia lui, se vedea clar hotărârea de a se face bine şi cu ajutorul părinţilor a făcut tratamentul şi a reluat facultatea, dar nu a mai trecut pe la mine, cu toate că după terminarea facultăţii l-am rugat acest lucru, mai ales că locuia prin apropiere. Rezultate excelente am avut cu sora prietenei şi vecinei mele, Cati ALEXANDRESCU, care avea o deformare avansată a coloanei vertebrale, încât abia a venit la mine, de ruşine că mergea cocoşat. Cum era un copil, am luat-o tare spunându-i că nu cred că este în stare să facă un tratament aşa de greu, dar îmi pierd timpul cu ea fiindcă sunt prieten cu sora ei. După şase luni când a venit la mine, tot cu mama ei, mergea mult mai bine şi mi-a adus prima radiografie şi cea de-a doua făcută special, cu câteva zile în urmă, între care
era o diferentă uriaşă. După încă un an a mai trecut pe la mine cu o a treia radiografie şi diferenţele erau clare, dar nu era nevoie, fiindcă fata mergea normal, dar mi-a mărturisit că a fost ambiţionată de spusele mele, a făcut tratamentul la sânge şi că îmi rămâne datoare toată viaţa. După câteva luni, cu toate că nu terminase facultatea, a fugit în Germania de Vest şi când mă întâlneam cu mama ei îmi spunea că nu există scrisoare în care să nu amintescă de Dl. GOCIMAN. Am avut şi destule eşecuri dar nu cu oamenii care au urmat tratamentul ci cu cei care nu au avut puterea să-l ţină sau cu cei care după câteva luni s-au simţit mai bine şi l-au abandonat, iar boala neînvinsă total atât a aşteptat şi s-a relansat necruţătoare. Culmea a constat în faptul că prinre pacienţii mei, am avut doi doctori bolnavi chiar de arterită, care urmând sfaturile mele şi-au ameliorat starea simţitor, dar şi aceştia au respectat destul de exact tratamentul şi regimul alimentar, iar unul din ei ca urmare a sfaturilor mele referitoare la sex, a lăsat-o însărcinată pe soţia lui şi cum mai avea doi copii, a rezolvat greu problema întreruperii de sarcină, deoarece pe vremea comuniştilor acest lucru era strict interzis. Un caz interesant l-am avut cu o doamnă locuind în preajma Bucureştiului, care m-a contactat telefonic pentru soţul ei grav bolnav de cancer şi pe care am întâlnit-o în parcul de la Floreasca. I-am procurat o carte şi soţul ei a început tratamentul, dar dânsa s-a gândit că dacă tot găteşte regim să-l facă şi ea aşa că soţul a murit fără mari dureri şi liniştit, iar doamna a continuat tratamentul şi ani de zile primeam de la dânsa un telefon prin care îmi spunea ce bine se simte şi de câte belele a fost lecuită rămânând o kunistă ferventă şi convinsă. După succesul tratamentului meu, unchiul meu preotul, făcea de fiecare 2 februarie câte o slujbă la care am luat parte cu regularitate şi care devenise celebră fiindcă venea foarte multă lume să ia o bucată din artosul sfinţit cu această ocazie.
