CORINA PANTEA
TEHNICI SPECIALE DE MASAJ
TIMIŞOARA 2010
EXAMENUL FIZIC AL PACIENTULUI 1.1. Examinarea pielii şi a ţesutului celular subcutanat Pielea şi ţesutul celular subcutanat recepţionează toţi stimulii produşi de acţiunile maseurului, transmiţând efectele procedeelor aplicate. Între straturile de la suprafaţa corpului şi organe interne există strânse relaţii funcţionale ceea ce explică efectele obţinute prin aplicarea masajului în tratarea unor disfuncţii organice. Anamneza – este cea prin care obţinem de la pacient informaţii legate de eventualele boli de care suferă şi care constituie contraindicaţii ale masajului. De asemenea pot fi evidenţiate uneori senzaţii de furnicături, prurit, tensiuni, arsuri, dureri spontane sau la atingere ceea ce indică o hiperestezie. Examenul fizic – cuprinde: Inspecţia – ne dă detalii privind: § culoarea: o este interpretată în funcţie de rasă, particularităţi individuale, profesie o variaţii patologice care pot constitui contraindicaţii ale masajului precum şi topografia acestora. Exemple: • eritem • cianoză • melanodermie • vitiligo • paloare § granulaţia – indică fineţea texturii superficiale § relieful – poate fi mai mujlt sau mai puţin regulat, în funcţie de grosimea ţesutului adipos § fanerele – al căror aspect ne dă informaţii legate de troficitate § aspecte patologice: o existenţa unor modificări ale aspectului pielii pot constitui contraindicaţii ale masajului. Exemple: • tendinţă la hemoragii • tumori benigne • eriteme • papule • vezicule • bule • eroziuni o alte modificări pot constitui indicaţii ale masajului: • cicatrici • unele ulceraţii • vergeturile • acneea • cuperoza o descuamarea pielii apărută ca urmare a imobilizării în aparat ipsat nu constituie contraindicaţie a masajului Palparea – apreciază: § temperatura: o poate fi apreciată prin atingerea pielii cu partea dorsală a mâinii kinetoterapeutului o se compară temperatura părţilor simetrice o o temperatură crescută poate semnifica o inflamaţie o o temperatură scăzută în special la extremităţi indică existenţa unor tulburări de vascularizaţie o se poate monitoriza variaţia temperaturii de la o şedinţă de masaj la alta, cu menţiunea că măsurarea trebuie efectuată la începutul şedinţelor de masaj deoarece efectele vasomotorii ale masajului determină o uşoară creştere a temperaturii locale § umiditatea – apreciem dacă pielea este umedă, uscată sau grasă § grosimea:
se apreciază prin prinderea unui pliu cutanat între police şi index, police şi vârfurile celorlalte degete sau între podul palmei (rădăcina mâinii) şi faţa palmară a degetelor o realizând un studiu comparativ putem depista fie diminuarea grosimii = atrofie, fie o creştere = hipertrofie, datorată grosimii stratului cornos sau a stratului adipos mobilitatea – se apreciază în funcţie de gradul de deplasare a stratului superficial pe planurile subiacente. Poate fi: • diminuată: în fibroze (sclerodermie) şi în cazul cicatricilor • crescută – în unele afecţiuni ale fibrelor elastice consistenţa – în mod normal la palpare se percepe o senzaţie de rezistenţă elastică, fără ca pacientul să acuze durere elasticitatea – reprezintă capacitatea pielii de a-şi relua poziţia iniţială după deformare sensibilitatea – vom testa sensibilitatea la ciupire. Putem depista o sensibilitate crescută (hiperestezie) sau durere cauzată de prezenţa unor alterări structurale profunde aspecte patologice: o infiltratele: • sunt localizate cel mai frecvent la nivelul: o reiunii cefei, o umerilor, o regiunii lombare o feţei interne a genunchilor • la nivelul ţesutului celular subcutanat se produce o distrofie • prin palpare profundă, ciupiri şi rulări ale pliului cutanat se constată: o reducerea mobilităţii o creşterea sensibilităţii o existenţa unor benzi indurate sau a unor noduli induraţi o cicatrici o vergeturi o escare o ulceraţii o acnee o cuperoză o edemul – în regiunile cu masă musculară mare este greu de apreciat. Poate fi : o moale – care prezintă godeu o edemul dur este: § vechi, § organizat, § întărit, § cu aspect „cartonat” § nu lasă godeu § frecvent dureros o
§
§ § § §
1.2. Examinarea ţesutului muscular Pentru a putea realiza această examinare este necesară poziţionarea pacientului astfel încât săse obţină relaxarea grupelor musculare examinate, ţinând cont de caracteristicile afecţiunii şi de posibilitatea de acces a examinatorului la regiunea respectivă. Poziţia pentru examinarea musculaturii: § membrului superior – aşeazat cu braţul abdus, cotul flectat şi antebraţul sprijinit pe o masă § membrului inferior § decubit dorsal cu un sul de burete sub spaţiul popliteu § decubit ventral cu un sul de burete sub articulaţia gleznei § spatelui § aşezat cu fruntea sprijinită pe un plan mai înalt - pentru musculatura cervicală § decubit ventral - pentru musculatura dorsală şi lombară § decubit lateral - pentru musculatura situată pe părţile laterale ale trunchiului
Examenul fizic: Inspecţia – poate depista existenţa unei amiotrofii. Prezenţa unui edem poate masca o eventuală pierdere de volum muscular. Palparea – ne dă informaţii asupra următoarelor aspecte: § volum o atrofie musculară unilaterală o variaţii mici de volum, situaţie în care vom ţine cont de diferenţele existente între segmentele simetrice, în funcţie de sportul practicat, profesie şi predominanţă (stângaci sau dreptaci) o atrofia musculară • reprezintă scăderea volumului muscular • poate fi o regională (uşor de sesizat) o difuză, când se poate confunda cu unele aspecte ale carenţelor de creştere – în acest caz la examenul fizic se adaugă rezultatele obţinute la analiza capacităţii funcţionale a respectivelor grupe musculare o hipertrofia musculară • reprezintă creşterea volumului muscular • poate fi întâlnită în unele miopatii • poate fi moderată şi difuză, situaţie în care poate trece neobservată deoarece este considerată o caracteristică morfologică individuală • este obligatorie asocierea examenului fizic cu analiza capacităţii funcţionale a muşchilor respectivi § sensibilitate o în mod normal la palparea (de intensitate moderată) muşchilor nu apare durere o durerea poate apare doare trecător ca o consecinţă a unui efort fizic intens ceea ce indică o stare de oboseală § durerea musculară se deosebeşte de durerea de origine cutanată sau osteoarticulară o durerea musculară dacă apare cu regularitate poate indica prezenţa unor modificări structurale sau a unei stări de surmenaj o interpretarea unei dureri musculare poate fi dificilă deoarece cauza reală poate fi la nivelul muşchiului sau la nivel osteoarticular, nervos sau visceral, de cele mai multe ori fiind asociată cu infiltrate, hipertonie, hematoame o durerea musculară poate fi considerată ca expresie reflexă a diverselor tulburări de funcţionalitate ale organismului § tonus o pot exista variaţii individuale de la o regiune la alta, de la o zi la alta, care sunt normale o hipertonia musculară • reprezintă starea în care muşchiul este întărit, tensionat şi opune o oarecare rezistenţă la palpare • cea mai frecvent etiologie este cea neurologică • se asociază frecvent cu dureri cutanate şi prezenţa infiltratelor la nivelul ţesutului celular subcutanat • care apare în lipsa oricăror semne neurologice poartă numele de contractură musculară, acest tip de hipertonie răspunde foarte bine la tratamentul prin masaj § induraţiile şi infiltratele o necesită o palpare atentă, blândă dar profundă, executată cu vârfurile degetelor sau cu faţa lor palmară o Maigne a descris induraţiile astfel:”mici corzi dure, tensionate, sensibile,a căror consistenţă este superioară celei a restului muşchiului în care sunt localizate, acesta fiind de obicei hipotonic. Dimensiunile lor sunt variabile, la palpare semănând cu un fir de sârmă subţire, cu o coardă mai groasă sau chiar cu un creion, având lungimi între 2-10 cm, paralele cu direcţia fibrei musculare. Palparea lor produce,adesea, o
o o §
§
durere spontană, vie, asemănătoare cu cea produsă de o crampă musculară (cârcel) şi localizată într-un anumit punct.” induraţiile apar frecvent în nevralgiile sciatice, cervico-brahiale şi crurale muşchii interesaţi sunt: solearul, fesierul (gluteul) mijlociu, cvadricepsul, muşchii paravertebrali. În cazul acestor muşchi masajul constituie o metodă terapeutică simplă şi eficientă
fibrozele o
sunt modificări structurale care apar ca urmare a modificărilor funcţionale sau a unor stări inflamatorii şi distrofice o se caracterizează prin retracţia muşchiului o se depistează prin mobilizarea forţată a segmentului respectiv o la palpare ansamblul muşchiului apare întărit, cu elasticitatea pierdută total sau parţial o durerea apare în cazul în care se asociază cu o stare inflamatorie sau cu o contractură o masajul nu este suficient pentru a trata fibroza ci mai degarabă este eficient în profilaxia acesteia alte aspecte patologice o hematoame – mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puţin difuze o stări inflamatorii – de tipul miozitelor în care întregul muşchi este dureros şi infiltrat o nuclei de osificare sau miozita osifiantă o aponevrozite o rupturi musculare 1.3. Examinarea tendoanelor
Examinarea tendoanelor se face diferenţiat de cea a muşchilor. Foloseşte palparea (deplasarea degetelor pe toată lungimea tendonului) şi punerea în tensiune a tendoanelor. Palparea § dureri la nivelul inserţiei o durerea vie la presiunea efectuată pe punctul de inserţie indică o tenoperiostită de inserţie însoţită de infiltrate ale planurilor supraiacente. (în aceste situaţii durerea se asociază cu durerea musculară) o cele mai frecvente localizări ale tenoperiostitelor de inserţie sunt: • muşchii labei de gâscă • gluteul (fesierul) mijlociu şi mic • pelvitrohanterieni • adductorii membrului inferior şi inserţiile lor pubiene • tensorul fasciei lata • peronierii laterali • fasciculul clavicular al deltoidului • fasciculul superior al trapezului • supraspinosul • epicondilienii • muşchii paravertebrali • muşchii regiunii periscapulare § rupturi ale tendonului o pot fi produse de traumatisme sau de tenosinovite o sunt însoţite de impotenţă funcţională mai mică sau mai mare în funcţie interesarea totală sau parţială a tendonului o acestea sunt contraindicaţii ale aplicării masajului § tumori o prin palpare se pot decela creşteri de volum localizate pe traiectul tendonului o aceste creşteri pot fi datorate unor tumori xantomatoase însoţite de fenomene inflamatorii o tumorile pot determina ruperea parţială sau totală a tendonului 2. Examinarea articulaţiilor Bilanţul articular ne dă informaţii legate de mobilitatea şi stabilitatea articulară.
Anamneza – ne dă informaţii asupra caracterului durerii şi asupra existenţei eventualelor fenomene de blocaj articular. Examenul fizic: § inspecţia permite observarea existenţei o unei poziţii antalgice sau produsă de deformarea articulaţiei o unei modificări a volumului articulaţiei în sensul creşterii acestuia datorită: • unei hipertrofii a sinoviale • unui revărsat • unei hipertrofii a epifizelor • unui edem periarticular § palparea o ligamentele • durerea localizată la locul de inserţie ligamentară indică o interesare mai mică sau mai mare a periostului şi/sau a burselor seroase • rupturile ligamentare nu sunt percepute prin palpare pentru că de cele mai multe ori sunt mascate de revărsatul lichidian local • palparea trebuie să fie completată de punerea în tensiune pasivă a ligamentului şi observarea reacţiilor care apar o capsula • în localizările care permit efectuarea palpării putem decela o capsulă dureroasă: § durere difuză în procesele inflamatorii şi de retracţie § durere localizată în cazul unei leziuni localizate la nivelul unei inserţii o sinoviala • poate fi percepută doar în cazul existenţei unor fenomene inflamatorii, situaţie în care este îngroşată şi tumefiată • cantitatea crescută de lichid sinovial este detectată prin palparea fundului de sac sinovial şi creşterea tensiunii sinovialei o interlinia articulară • prin palpare urmărim identificarea § unei zone dureroase care poate fi tratată prin masaj § recunoaşterea unor modificări care pot constitui contraindicaţii ale masajului 3. Examinarea circulaţiei Anamneza – poate evidenţia unele semne funcţionale ca de exemplu: § senzaţie de greutate § senzaţie de tensiune § crampe la nivelul membrelor inferioare § apariţia claudicaţiei intermitente § vechimea tulburărilor § modalitatea de producere § antecendente Examenul fizic (inspecţia şi palparea) – urmăreşte depistarea în cazul circulaţiei: § venoase şi limfatice § a edemelor § a eventualelor modificări de culoare ale pielii § a tulburărilor trofice § a durerilor § a unor adenopatii în special la nivel inghinal § arteriale § a eventualelor tulburări trofice § prezenţa sau absenţa pulsului la nivelul piciorului, tibial posterior, popliteu şi femural 4. Examinarea sistemului nervos Prezintă importanţă depistarea unor tulburări trofice şi testarea sensibilităţii: § hiperestezia cutanată
§ hiperestezia profundă § hipoestezia § anestezia 5. Examinarea viscerelor din cavitatea abdominală Anamneza – ne dă detalii despre prezenţa anumitor afecţiuni. Examenul fizic: § palparea o ficat – se palpează sub marinea inferioară a rebordului costal drept o vezică biliară (colecist) – se palpează în hipocondrul drept la nivelul punctului Murphy o stomac – în zona epigastrică o splină – în hipocondrul stâng o colon – se palpează de la fosa iliacă dreaptă, spre hipocondrul drept până la unghiul hepatic, apoi spre unghiul splenic şi apoi spre fosa iliacă stângă o intestin subţire – în regiunea mezogastrică § percuţia – se foloseşte pentru studiul sonorităţii ansamblului viscerelor goale din cavitatea abdominală şi pentru delimitarea organelor parenchimatoase (ficat, splină) STABILIREA CONŢINUTULUI ŞEDINŢELOR DE MASAJ În cadrul masajului terapeutic se pot combina mai multe metode, tehnici şi procedee de masaj. Această corelare a diferitelor procedee şi tehnici de masaj constă din selectarea metodelor, a procedeelor şi tehnicilor care se completează reciproc. În general în asocierea tehnicilor de masaj ţinem cont de rezultatele obţinute la examenului fizic şi de tipul afecţiunii. Cele mai importante elemente pe care le urmărim când stabilim asocierea procedeelor şi tehnicilor de masaj sunt: § diagnosticul § vechimea afecţiunii § simptomele § recomandările medicale § bolile asociate § scopul urmărit prin masaj § observaţiile de la examenul fizic § starea pacientului – generală şi la începutul şedinţei de masaj § radul de reactivitate al pacientului § modul de obţinere a recţiilor de răspuns § evoluţia generală § evoluţia ca urmare a efectelor obţinute prin aplicarea masajului Stabilirea protocolului şedinţei de masaj Pentru a putea stabili protocolul şedinţei de masaj trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte: § poziţia pacientului § poziţia regiunii sau a segmentului pe care se aplică manevrele de masaj § succesiunea aplicării procedeelor şi tehnicilor de masaj: o procedee şi tehnici cu efecte generale asupra organismului, în sensul reechilibrării neurovegetative o procedee şi tehnici cu efecte predominant reflexe, aplicate la distanţă de regiunea sau segmentul afectat o procedee şi tehnici aplicate la distanţă de regiunea sau segmentul afectat sau directe pe regiunea sau segmentul respectiv în scop de pregătire pentru următoarele mijloace terapeutice o procedee şi tehnici aplicate pe regiunea sau segmentul afectat cu scop strict terapeutic-recuperator, în funcţie de tipul afecţiunii şi de particularităţile individuale ale subiectului o procedee şi tehnici ajutătoare, care completează şi susţin efectele celor aplicate anterior o procedee şi tehnici care au ca efecte principal relaxarea Principalele elemente ale protocolului unei şedinţe de masaj care urmăreşte obţinerea unor efecte predominant circulatorii: § toate tipurile de masaj au ca efect stimularea circulaţiei
§
însă pentru drenarea unui edem sau pentru a facilita circulaţia sangvină şi limfatică într-un anumit teritoriu se pot selecta şi combina cele mai eficiente metode, tehnici şi procedee, prin aplicarea cărora se obţin efecte mai puternice, mai rapide şi mai stabile § poziţia subiectului este cât mai comodă în aşa fel încât să obţinem relaxare musculară optimă § poziţia membrului (membrelor) afectat este declivă pentru facilitarea circulaţiei de întoarcere venoasă şi proclivă pentru facilitarea circulaţiei arteriale § succesiunea procedeelor şi tehnicilor de masaj: § masaj reflex al ţesutului celular subcutanat cu efect de reechilibrare neurovegetativă § masaj „de apel” o abdominal – pentru membrele inferioare o toracal – pentru membrele superioare § masajul segmentar al membrului afectat, respectând sensul circulaţiei de întoarcere venoasă (se începe de obicei cu segmentul proximal, exemplu: coapsă, gambă şi picior) § masajul reflex al piciorului – pe zonele ce corespund sistemului circulator (sangvin şi limfatic) § masaj de relaxare aplicat la nivelul umerilor şi pe regiunea cefei § masaj stimulator aplicat pe regiunile trunchiului Pentru ca rezultatele să fie cât mai bune masajul se completează în cadrul programului kinetoterapeutic cu procedee şi metode de gimnastică, cu posturări şi aplicarea de contenţii elastice. Toate acestea au drept scop amplificarea şi durabilitatea efectelor circulatorii obţinute. Efectele circulatorii induc şi efecte trofice motiv pentru care masajul este eficient în profilaxia şi tratamentul escarelor şi ulcerelor varicoase. Principalele elemente ale protocolului unei şedinţe de masaj care urmăreşte obţinerea unor efecte predominant sedative, antalgice: § pentru obţinerea efectelor sedative procedeele de masaj trebuie efectuate lent, cu intensitate redusă, aplicate continuu timp îndelungat şi superficial § pentru a obţine efectele dorite trebuie asigurate condiţiile de mediu – temperatură, luminozitate, linişte § efectul sedativ, antalgic localizat se poate obţine şi prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de masaj o la distanţă de locul dureros - pe cale reflexă - masajul zonelor reflexogene o pe locul dureros – masajul transversal profund Principalele elemente ale protocolului unei şedinţe de masaj care urmăreşte obţinerea unor efecte predominant stimulante: § efectele stimulative se obţin prin aplicarea manevrelor de masaj discontinuu, rapid, cu schimbări rapide de ritm, intensitate mare, cât mai profunde
MASAJUL TRANSVERSAL PROFUND ( TEHNICA CYRIAX ) Masajul transversal profund este o metodă descrisă de J. Cyriax ce are ca scop mobilizarea pielii, a ţesuturilor subcutanate şi a musculaturii superficiale pe elementele anatomice profunde. Se adresează în special durerilor posttraumatice de la nivelul aparatului capsulo-ligamentar şi musculotendinos. Acest tip de masaj are un efect antalgic care este explicat prin îmbunătăţirea circulaţiei locale ce are ca efect creşterea eliminării “ pain substance “ = substanţa durerii = substanţa algogenă care răspunde de permanentizarea durerii locale. Masajul transversal profund contribuie la ruperea aderenţelor, care nu se mai refac dacă tratamentul este completat cu un program de exerciţii active corespunzător. Aplicăm acest masaj pentru: § elementele capsulei articularea; § ligamente; § fibre musculare; § tendoane; § teacă sinovială şi tendon. Prin această metodă tratăm prin mobilizare elemente care fiziologic sunt mobile dar care la un moment dat au suferit perturbări ale mobilităţii datorită unor inflamaţii, a instalării unor aderenţe sau datorită unor tensionări anormale. Indicaţii: Patologia capsulo-ligamentară: entorse benigne recente; § sechele după entorse; § sechele ale capsulitei în afara stadiului acut; § Patologia tendinoasă: § tendinite posttraumatice; § tendinoze; § tenosinovite; § Patologia musculară: § sechele ale rupturilor musculare. Particularităţi metodologice: § Diagnosticul leziunii trebuie stabilit foarte precis de medicul specialist pentru a evita aplicarea greşită a acestei metode în cazul falselor sindroame musculare sau ligamentare. § Metoda o aplicăm pe epicentrul leziunii. § Profunzimea procedeului este adaptată astfel încât să influenţeze elementul lezat ( de ex. mai superficial la nivelul ligamentului lateral al articulaţiei tibio-tarsiene sau a tendoanelor epitrohleene şi mai profund pentru structurile de la nivelul marelui trohanter sau a tuberozităţii de pe faţa inferioară a calcaneului ). § După localizare şi stabilirea contactului cu elementul lezat se efectuează mobilizarea ţesuturilor care îl acoperă transversal faţă de direcţia fibrelor ligamentului sau tendonului. În cursul acestei manevre fibrele asupra cărora acţionăm sunt supuse unei forţe de presiune şi unei forţe de translaţie, transversală. Fricţiunea longitudinală deplasează doar sângele şi limfa iar cea transversală mobilizează ţesutul interesat. Atunci când suprasolicitarea care a cauzat leziunea s-a exercitat în sens longitudinal, fricţiunea transversală este curativă. § Degetul maseurului nu trebuie să alunece pe piele ci să mobilizeze în bloc straturile superficiale pe fibrele elementului anatomic tratat. § Amplitudinea mişcării se adaptează la dimensiunea leziunii. § Poziţionarea pacientului trebuie să pună segmentul tratat în tensiune sau relaxare şi anume tendoanele, ligamentele se tratează după ce sunt puse în poziţie de tensionare iar muşchii după ce sunt puşi în poziţie de relaxare. Tehnica: § În funcţie de zona pe care se aplică se va folosi: § pulpa indexului, întărită prin sprijinul mediusului pe faţa dorsală a celei de-a treia falange; § pulpa mediusului, întărită de index; § pulpa indexului şi mediusului sau indexului, mediusului şi inelarului; § partea dorsală a celei de-a doua falange a indexului;
§ partea dorsală a articulaţiei interfalangiene proximale a indexului. Ritmul mişcărilor va fi adaptat după criteriul toleranţei pacientului. Durata de acţiune eficientă este: § în leziuni tendioase sau ligamentare recente ( afecţiunile musculare sunt excluse ) 1-3 minute, precedate eventual de un efleuraj prelungit – 15 minute; § în leziunile vechi 10-15 minute. § Se recomandă aplicarea masajului transversal profund de 2-3 ori pe săptămână deoarece şedinţele zilnice suprasolicită structurile tratate. § Intensitatea aplicării procedeului, numărul şedinţelor se adaptează în funcţie de reacţiile pacientului. Există un profil tip al acestor reacţii: § Raportat la şedinţă: § La început timp de 2-3 minute durerea locală creşte, apoi scade treptat sub pragul algic iniţial până la dispariţia aproape completă a durerii. § Dacă durerea creşte pe tot parcursul şedinţei masajul trebuie oprit deoarece poate fi vorba de o smulgere periostală care a trecut neobservată sau poate fi o leziune tendinoasă mai gravă pentru care necesită recomandarea medicului pentru aplicarea masajului transversal profund. § Raportat la tratament: § După scăderea sau dispariţia durerii determinată de aplicaţiile din timpul şedinţei de masaj, suferinţa locală poate să reapară dar cu o intensitate mai mică decât înainte de începerea tratamentului. § Scăderea treptată a durerii locale, de la o şedinţă la alta, confirmă buna evoluţie a tratamentului. § Dispariţia totală a durerii poate apare după 2-4 săptămâni. § Revenirea durerii, având aceiaşi intensitate ca înainte de începerea tratamentului impune renunţarea la acest tip de masaj şi folosirea altor metode curative. Efecte: 1. În timpul şedinţei de masaj durerea provocată de fricţiune, în general, scade. 2. După şedinţa de masaj punerea în tensiune a muşchiului, tendonului sau ligamentului este mai puţin dureroasă, uneori chiar indoloră. Mecanismele pe care se bazează aceste efecte sunt: § hiperemia – fricţiunea produce creşterea temperaturii locale cu efect analgezic § mobilizarea – în întregime a unui ligament sau a unui tendon pe planurile vecine şi mobilizarea fibrelor ligamentare sau musculare unele pe celelalte, înlăturând astfel rugozităţile sau ţesutul cicatriceal existent.
§ §
Principii generale de aplicare a masajului transversal profund Leziuni musculare § În faza acută leziunile musculare se tratează cu antiinflamatorii, fizioterapie, repaus şi masaj ce urmăreşte stimularea circulaţiei sangvine şi limfatice. § După aproximativ 3 săptămâni se începe progresiv recuperarea pentru obţinerea unei contracţii nedureroase astfel: § lucru analitic înaintea celui global § mişcare condusă înaintea celei libere § la sfârşitul şedinţei contracţii musculare voluntare sau provocate prin stimuli electrici § dacă muşchiul oboseşte repede, în special la începutul tratamentului, folosim contracţii induse prin iradiere. § Pentru a localiza punctul cel mai dureros este necesară examinarea atentă a zonei lezate prin punerea în tensiune simplă sau cu contracţie izometrică a muşchiului. După localizarea durerii se aplică fricţiunea cu pulpa degetelor transversal pe corpul muscular relaxat prin poziţionarea pacientului. § Durata intervenţiei este de 10 minute exceptând situaţiile când reacţiile dureroase sunt prea intense şi determină scurtarea timpului de aplicare. Leziuni la nivelul tendoanelor Tendinite § Diagnosticul este dat de triada: § absenţa durerii la mişcările pasive
§
durerea ce apare la contracţia izometrică a tendonului interesat pe toată amplitudinea mişcării § zonă dureroasă evidenţiată la palparea tendonului § În această categorie de leziuni eficienţa masajului transversal profund este variabilă în funcţie de muşchiul interesat şi de localizarea afecţiunii. § Exemple – răspund bine la tratament prin masaj transversal profund următorii muşchi: § rotatorii umărului § bicepsul brahial § epitrohleenii § adductorii coapsei § ischiogambierii § cvadricepsul la nivelul rotulei. Tenosinovite § În acest tip de afecţiuni masajul transversal profund este indicat datorită rezultatelor bune care au fost observate. § Tenosinovita flexorilor şi extensorilor degetelor ( în special police ), a gambierilor anteriori şi posteriori, a peronierilor laterali reacţionează foarte bine la acest tip de masaj. § Tenosinovita lungului abductor şi a scurtului extensor al policelui nu răspunde la acest tip de tratament dacă sediul leziunii este între stiloid şi trapez. Leziuni ligamentare Înainte de a aplica tratamentul trebuie apreciată gravitatea traumatismului deoarece masajul transversal profund nu este indicat în ruptura parţială sau totală şi nici în cazul existenţei semnelor inflamatorii. Se aplică masajul transversal profund pentru refacerea jocului ligamentar normal în special după imobilizare. Leziuni ligamentare recente § Tratamentul poate începe imediat după producerea leziunii în cazul unui diagnostic benign, aplicându-se următoarea schemă: § efleuraj regional anesteziant al zonei lezate 10-20 minute; § masaj transversal profund pe ligament 1-3 minute; § crioterapie la sfârşitul masajului 20-30 minute. § În a doua săptămână: § suprimarea efleurajului şi crioterapiei; § aplicaţii prelungite şi intense ale masajului transversal profund; § fizioterapie complementară ( ultrasunete, unde electromagnetice ); § începerea contracţiilor izometrice la nivelul muşchilor a căror tendoane pot susţine şi întări acţiunea ligamentului lezat. § În a treia săptămână: § lucru cu încărcătură sau stimulare proprioceptivă, în funcţie de caz; § integrarea mişcărilor articulaţiei lezate în schema motică generală; § tonifiere musculară; § continuarea masajului transversal profund până la dispariţia totală a durerii. Leziuni ligamentare vechi § Tratamentul este identic cu precedentul iar momentul de începere corespunde celui de-al doilea stadiu. În cazul leziunilor vechi persistă un punct dureros la palpare şi uneori inhibarea unor scheme motorii, sechele care pot fi ameliorate prin masaj transversal profund. Leziuni articulare Masajul transversal profund poate fi aplicat doar pe anumite porţiuni ale capsulei articulare şi pe ligamente neputând fi aplicat la nivelul întregii capsule. Uneori leziunile artrozice pot fi indolore, dar cel mai frecvent fenomenele dureroase apar precoce. Masajul transversal profund este indicat în leziunile localizate la nivelul: § supraspinosului; § capsulelor posterioare şi externe a articulaţiilor interapofizare; § ligamentelor ilio-lombare; § ligamentelor sacro-iliace posterioare; § ligamentului sacro-sciatic ( partea superioară ). La nivelul coloanei vertebrale se indică masajul transversal profund ca adjuvant în cazul unei lovituri puternice care interesează o articulaţie artrozică ( sindrom de entorsă ligamentară vertebrală )
sau pentru a obţine o reducere mai rapidă a durerii. Durerile la nivelul coloanei vertebrale apar în situaţiile în care discul intervertebral degenerat nu mai poate asigura amortizarea şi frânarea deoarece joncţiunea intervertebrală este plasată în poziţie extremă iar ligamentele aflate pe margine sunt solicitate mai mult decât de obicei. Tratamentul în aceste situaţii constă în diminuarea tensionării ligamentare printr-o educaţie posturală adecvată asociată cu masajul transversal profund. Contraindicaţii: § leziuni care nu răspund la tratament datorită localizării lor, masajul fiind inutil § leziuni foarte grave, situaţii în care masajul poate fi dăunător § inflamaţii § exemple: § dureri de origine cervicală care dau semne cervicale şi scapulo-humerale înşelătoare; § leziuni ale bursei seroase subdeltoidiene cu semne înşelătoare ce indică supra- sau subspinosul sau tenosinovite ale bicepsului cu semne înşelătoare de tendinită a supra- sau subspinosului; § capsulita retractilă în faza de debut ce poate indica o leziune de supraspinos, subscapular, biceps sau articulaţie acromio-claviculară ( umăr blocat înainte de apariţia semnelor caracteristice, cu limitarea mişcărilor pasive ); § smulgerea unui fragment de os de către un ligament sau tendon poate da semne pseudomusculare ( fracturi ale rotulei, fractura unei tuberozităţi a humerusului ); § osteita, neoplasmul osos, orice afecţiune localizată în faţa inserţiei unui ligament pot da semne înşelătoare; § când leziunea este localizată la nivelul unui tendon sau ligament ce se găseşte în vecinătatea unui trunchi nervos maseurul trebuie să se asigure că în cursul masajului nu acţionează direct pe trunchiul nervos, cerând pacientului să spună dacă simte furnicături în teritoriul respectiv.
METODA TERRIER = MASAJUL MANIPULATIV Această metodă seamănă cu mobilizarea pasivă, cu deosebirea că una dintre mâinile kinetoterapeutului păstrează un contact ferm şi constant pe acea parte a corpului este tratată (contact fix) iar pulpele degetelor nu se deplasează pe piele. După Terrier şi Benz metoda poate fi folosită pentru toate elementele aparatului neuromioartrokinetic, în cazul leziunilor, distoniilor, disfuncţiilor de originetraumatică sau reumatică. Tehnică: § contactul cu corpul pacientului este exclusiv pulpar şi pe suprafeţe mici § rar se folosesc: marginea radială sau cubitală a mâinii, articulaţia metacarpofalangiană a indexului sau priza “în brăţară” § mâna aplicată pe zona tratată nu se mişcă masajul realizându-se prin mişcarea indusă de mobilizarea pasivă a segmentului masat § priza cu care se efectuează mobilizarea trebuie să nu fie puternică pentru a nu produce microtraumatisme la nivelul tegumentelor în timpul tracţiunii § mişcările imprimate segmentului respectiv se datorează balansării întregului corp al maseurului § ritmul este lent § se evită mişcările active pe care pacientul are tendinţa să le efectueze § în cazul articulaţiilor dureroase însoţite sau nu de redoare acest tip de masaj se adresează musculaturii profunde, exemple: § umăr – muşchilor rotatori § şold – muşchii: pelvitrohanterieni, iliopsoas, pectineu § genunchi – muşchiul popliteu
§
coloană – muşchii transverşi spinali
METODA RABE Este o metodă de terapie manuală prin care se asociază mobilizarea elementelor osteo-articulare cu întinderea fasciei pentru a stimula influxurile miotatice. Tehnică: § mobilzarea segmentelor şi tracţiunile se efectuează rapid pentru a anticipa apariţia reflexului de apărare al pacientului § masajul segmentar şi mobilizarea se execută sub tracţiune § în cazul apariţiei durerii terapeutulva trata alternativ mai multe zone.
METODA BUGNET Este o metodă folosită în recuperarea deficitelor motorii datorate unor paralizii periferice. Metoda constă din asocierea în cadrul aceleiaşi secvenţe terapeutice a unei stimulări exogene – produsă printr-o acţiune manuală viguroasă, cu o contracţie musculară voluntară. Intervenţia terapeutului are drept scop întărirea aferenţelor proprioceptive ale efectorului tratat. Este o modalitate de redeşteptare a reflexului miotatic (strech reflex). Spre deosebire de tehnica Rabe receptorii articulari nu sunt solicitaţi sau sunt solicitaţi foarte puţin de deplasarea segmentelor osoase. Iniţial metoda era aplicată la deficitele în care bilanţul muscular era cotat între 1-3. În timp s-a dovedit că metoda dă rezultate bune şi în cazul deficitelor musculare posttraumatice, postchirurgicale şi reumatologice = degenerescenţe musculare legate de o artroză evoluată. Tehnica: § Maseurul realizează o priză “în cleşte” transversal pe muşchiul aflat în stare de relaxare, îndepărdează apoi corpul muşchiului de planul oso subiacent şi îl supune unei torsiuni care lungeşte fibrele şi stimulează baroreceptorii şi fusurile neuromusculare. § Pacientul trebuie să elibereze muşchiul din priza realizată de maseur. § Exerciţiul se repetă de 10 ori cu pauze de câteva secunde între repetiţii. § Trebuie să se ţină cont de starea de oboseală a pacientului § Intensitatea se situează la limita apariţiei durerii.
SPORTMASAJUL SAU MASAJUL UTILIZAT ÎN SPORT După Meagher şi Boughton sportmasajul are particularităţi: § Ca orice metodă de masaj contribuie la creşterea cantităţii de sânge şi oxigen în muşchi, surplus ce se epuizează repede. § Compresiunile profunde şi repetate produc nu numai un drenaj al ţesuturilor ci şi hiperemie. Hiperemia se extinde asupra tuturor muşchilor, atât ca profunzime cât şi ca întindere, ea persistând datorită histaminelor şi acetilcolinei eliberate prin repetarea compresiunilor profunde. § Fibrele musculare sunt prelucrate prin stimulare separată, repetată de mai multe ori, pentru a le îmbunătăţi elasticitatea, contractilitatea şi funcţionalitatea. Îmbunătăţind elasticitatea muşchilor aceştia vor răspunde mai repede cerinţelor de contracţie şi relaxare. § Hiperemia determină creşterea aportului de oxigen şi eliminarea eficientă a produşilor de metabolism, ceea ce întârzie instalarea anoxiei şi acumularea de toxine care provoacă glicoliza. Datorită elasticităţii musculare (dezvoltată prin sportmasaj) se păstrează aceeaşi energie de la începutul până la sfârşitul efortului. Avantajele sportmasajului: § permite menţinerea corpului în cea mai bună formă fizică § previne accidentările şi pierderile de mobilitate datorate existenţei unor puncte supratensionate § îmbunătăţeşte performanţa şi anduranţa sportivă § îngrijeşte ţesuturile musculare afectate redându-le mobilitatea § prelungeşte cariera sportivă. Obiectivele sportmasajului sunt: § permite sportivului executarea mişcărilor cu amplitudine maximă § folosirea la maxim a capacităţilor fizice
§ contribuie la prelungirea duratei vieţii sportive şi la creşterea nivelului performanţelor. Procedeele utilizate în sportmasaj sunt: § presiunea directă – se efectuează cu vârful policelui sau cu mediusul întărit de index, direct pe muşchi. Presiunea se menţine 15-60 secunde în funcţie de caz. § fricţiunea – se execută în sens liniar sau circular: § cu palma § cu pumnul, § cu un deget § cu mediusul întărit de index § compresiunea – este o acţiune de presare executată ritmic şi are drept scop creşterea profunzimii prin diminuarea suprafeţei de aplicare. Se comprimă muşchiul pe os cu pumnul, palma, rădăcina mâinilor sau cu vârfurile degetelor. § tapotamentul – constă în loviri ritmice alternante. § suplimentar se pot folosi: § netezirea (efleurajul) § frământatul.
DRENAJUL LIMFATIC MANUAL Drenajul limfatic manual are următoarele etape: § Drenajul ganglionilor limfatici: § are drept scop golirea conţinutului prin presiuni repetate lent şi cu intensitate slabă § mâna se aplică pe reţeaua ganglionară cu degetele aşezate transversal pe vasele aferente. Degetele întinse trag pielea şi ganglionii subjacenţi în timp ce fac o presiune uşoară, care va determina evacuarea limfei § ritmul mişcărilor 2-3 la fiecare 10 secunde, deoarece ganglionul se goleşte de limfă foarte încet § mişcarea se repetă de 10 ori pentru fiecare reţea ganglionară. § Drenajul “de apel” (acţionează asupra colectorilor): § se aplică asupra colectorilor de evacuare situaţi mai jos de regiunea pe care dorim să o drenăm § scopul este de a golii colectorii realizând astfel o aspiraţie la nivelul regiunii drenate § mişcarea mâinii urmează mişcarea de circumducţie a umărului § presiunea exercitată este la început uşoară, apoi creşte şi spre final scade astfel încât la sfârşitul masajului să fie nulă § mişcarea se efectuează dinspre proximal spre distal § degetele sunt aşezate transversal pe vasele limfatice, pentru a le stimula în timpul presiunii § presiunea stimulează limfaticele superficiale, hipodermice § presiunea degetelor trebuie să se resimtă la nivel subcutanat şi nu trebuie să depăşească 40-50 mm Hg § mişcările se execută foarte lent, în ritm de +/- 3 mişcări la 10 secunde § mişcările se efectuează de mai multe ori pe acelaşi loc 2-5 ori după care mâinile se deplasează § stimularea colectorilor limfatici se face numai după ce s-au drenat reţelele ganglionare, mişcările se execută progresiv de la rădăcina membrului spre periferie. § Drenajul de “resorbţie”: § se foloseşte numai când avem un edem ce a invadat ţesuturile situate între derm şi fascia musculară superficială
§
de la nivelul zonelor infiltrate lichidul excedentar este împins progresiv din spaţiul interstiţial spre capilarele limfatice de unde limfa este condusă lent spre colectoarele limfatice § se aplică imediat după drenajul “de apel” la graniţa dintre marginea inferioară a edemului şi regiunile neinfiltrate § mâna urmează mişcarea de circumducţie a umărului § presiunea se aplică distal şi se termină proximal, fiind orientată spre colectori § dacă edemul este mare el trebuie fragmentat în timpul drenajului de resorbţie pentru a putea acţiona din aproape în aproape § mâinile trebuie să cuprindă întreaga suprafaţă cu edem (atunci când nu este posibil măcar suprafaţa asupra căreia se acţionează în acel moment) § mişcările sunt lente executate în ritm de +/- 3 pe secundă § faza cea mai importantă a mişcării este relaxarea presiunii, în acest moment capilarele îşi revin la calibrul lor iniţial § presiunea împinge limfa din capilare spre colectori iar relaxarea permite reumplerea capilarelor. Indicaţiile drenajului limfatic manual sunt: § în faza iniţială a tratamentului edemului de origine venoasă, limfatică sau cardiacă, excepţie face edemul elefantiazic congenital § în tratamentul proceselor inflamatorii cu mare conţinut proteic § pre-şi postoperator în cazurile de grefă cutanată § în tratamentul leziunilor cutanate – drenajul limfatic manual al pielii şi ţesuturilor subcutanate accelerează procesele de regenerare § în tratamentul tulburărilor trofice distale ale membrelor consecutive insuficienţelor arteriale sau venoase § are efect de relaxare (prin ritmul lent al mişcărilor) fiind folosit în masajul de relaxare. Contraindicaţii: § procese inflamatorii grave § neoplasme § metastaze.
Canalul toracic – § lungime = 40 cm, § este cel mai gros trunchi limfatic din corpul uman, § ia nastere in fata vertebrei L2 sub forma unui sac numit cisterna lui Peque, sub diafragm, § primeste limfa din : o membrele inferioare (trunchiul lombar), o sistemul digestiv (trunchiul intestinal), o partea stanga a toracelui, o membrul superior stang, o partea stanga a capului. Canalul limfatic drept § primeste limfa de la nivelul o bratului drept, o partii dreapte a capului, o partii drepte a toracelui. Transportul limfei este mult mai lent decat transportul sangelui →3l/24h si intervin mai multe mecanisme pentru buna desfasurarea a circulatiei:
- contractiile musculare scheletice, - valvulele care impidica refluxul, - diferitele valori ale presiunii intra-toracice care se modifica datorita respiratiei, - pulsatia arterelor, - contractiile musculaturii intinse (intrinseca) a peretilor trunchiului si canalului toracic. Iata de ce activitatea activitatea fizica are inca o data un rol foarte important. !!! Vasele limfatice prezinta : - o retea superficiala – formata din colectorii limfatici paraleli cu venele superficiale, - o retea profunda – formata din colectorii limfatici ai trunchiului si viscerelor digestive, Fiziopatologia formarii edemului limfatic Mecanismele ce concureaza la formarea edemului limfatic sunt inca misterioase. Semnele clinice ele insele sunt uneori contradictorii: anumite edeme apar seara si mai rar apar cand pacientul merge in zone cu altitudini ridicate. Activitatea fizica favorizeaza drenarea limfei pe cand de cele mai multe ori repausul este cel mai indicat. Exista 2 tipuri de edeme: - edem vascular şi edem limfatic. Adesea se poate instala edem mixt. § Edem vascular – se datoreaza unui exces de aport lichidian (F↑↑). Clinic se caracterizeaza prin : - semnul godeului, edem mobilizabil, se amelioreaza in pozitie decubit dorsal. Cauze o ↑ P.H.- in ortostatism , o varice, o flebita, o insuficienta cardiaca: - inima dreapta = staza venoasa, edem membrul inferior o inima stanga = edem pulmonar cu repercursiuni asupra inimii drepte. o Edem limfatic – se datoreaza unui defect de drenaj (R↓↓). Clinic se caracterizeaza prin: semnul godeului negativ, edem nemobilizabil, se amelioreaza putin in decubit,piele clara, unghii galbene, semnul lui Stemmer pozitiv = fata dorsala a celui de-al 2-lea deget de la picior nu se poate indoi,tendonul lui Achile este ingrosat.
Factori responsabili de aparitia edemului • Limfedem primar – cauze: o agenezie (defect in dezvoltarea fizica), o hipoplazie, o insuficienta valvulara cu rezultat de reflux al limfei. • Limfedem secundar - cauze o infectioase, o neoplzice, o post-operatorii, o post traumatice. I.
Practica – drenajul manual
Ca si practica se aplica: - manevra de apel, - manevra de resorbtie. o Manevra de apel : – se efectueaza pe colectorii de evacuare de la nivelul regiunii infiltrate, - mana este in contact cu pielea prin bordul radial-index, - in timpul manevrei se deruleaza degetele de la index pana la nivelul degetului mic, - pielea se trage in sens proximal, - se incepe dinspre proximal si se deruleaza catre distal. Urmari : - se videaza colectorii, - stimuleaza functia limfatica.
manevra de apel o Manevra de resorbtie - se aplica direct pe edem, - mana este in contact cu pielea prin bordul cubital al celui de-al 5-lea deget, - mana intra in contact cu pielea si manevra se deruleaza dinspre distal spre proximal, - presiunea se orienteaza catre colectorii de evacuare. Urmari : - lichidul interstitial penetreaza in capilarele limfatice.
– manevra de resorbtie
Modalitati de aplicare : o fara unguent, preferabil pudra, o presiune foarte lejera (P<40mm Hg) o mana kinetoterapeutului sa fie in contact permanent cu pielea, o degetele perpendiculare pe colectori, o ritm lent (1 manevra/ 3 sec.) o manevra de apel – se executa 3-4 manevre pe suprafata de inceput a manevrei. o manevra de resorbtie – se executa atatea manevre cat este necesar pana se poate observa la palpare o ↓ a edemului, o la nivelul ganglionilor limfatici se executa 1-2 serie de 10 manevre de apel. Contraindicatii :
o limfangite, o infecii la nivelul dermei si hipodermei, o probleme cardiace severe, o recidive neoplazice. Preventia edemelor : o evitarea expunerii la soare, o evitarea termoterapiei ( fango, sauna), o prevenirea micilor plagi (in timpul manichiurii-pedichiurii), o a se feri de muscaturi si/sau intepaturi de insecte, o a se evita munca grea cu membrele afectate, o a se proteja in activitatile de gradinarit (lovituri, intepaturi), o a se feri de muscaturi de animale, o a se hidrata bine pielea, o a se evita purtarea hainelor care strang, compreseaza, o a se evita intepaturile, luarea analizelor si luarea tensiunii la nivelul membrului superior afectat. Drenajul limfatic al membrului inferior • Poziţia pacientului : o decubit dorsal, o capul pe o perna, o membrul inferior ce urmeaza a fi drenat trebuie sa fie pozitionat mai sus in raport cu bazinul. • Etape : o Drenarea ganglionilor inghinali: o se aseaza mana pe ganglioni cu degetele indreptate spre organele genitale, o se executa 2-3 serii a cate 10 manevre de apel, o se executa mici miscari circulare de sus in jos.
drenarea inghinali
o
ganglionilor
limfatici
Drenajul de apel al coapsei: o se incepe cu drenajul radacinii coapsei, o unghiul police-degete larg deschis, indicele drept orientat spre S.I.A.S. o se executa 3-7 manevre de apel pe suprafata de lucru (de la bordul radial pana la bordul cubital), apoi se coboara cu aceleasi manevre pana la nivelul genunchiului.
– drenajul de apel al coapsei
o
Drenajul zonei poplitee: o genunchiul larg flectat, o se executa impartirea zonei poplitee in 2 regiuni: o o regiune proximala (in vecinatatea coapsei) o o regiune distala (in vecinatatea gambei) o degetele se aseaza in spatiul popliteu, cu cele 2 policele indreptate spre genunchi. o mainile executa miscari de alunecare spre in sus, cu derularea mainilor dinspre bordul radial spre cel cubital.
- drenarea spatiului popliteu
o
Resorbtia gambei : o se incepe cu resorbtia zonei proximale a edemului apoi se continua cu resorbtia zonei distale, o apoi partea proximala a gambei pana la partea distala a piciorului, o 3 timpi – se apuca gamba cu bordul cubital a celor 2 maini, o se trege pielea in sensul proximal, o se deruleaza mainile catre bordul radial exersand o lejera presiune catre colectori. – manevra de resorbtie a gambei
o o o o o o o o
manevra de apel al coapsei pana la nivelul ganglionilor inghinali, drenajul ganglionilor inghinali, apelul ganglionilor inghinali pana la nivelul genunchiului, resorbtia gambei, manevra de apel a gambei pana la nivelul ganglionilor inghinali, drenarea ganglionilor inghinali, apelul ganglionilor inghinali pana la nivelul labei piciorului, resorbtia gleznei si a labei piciorului : § resorbtie bi-maleolara – se aseaza bordul cubital al celor 2 maini retro maleolar,
§ § §
mainile se deruleaza catre bordul radial. resorbtia retro-maleolara – varful degetelor pozitionate în spaţiul retro-maleolar, resorbtia spatiilor retro-maleolare.
- resorbtia labei piciorului § §
§ § §
resorbtia partii dorsale a piciorului –se executa cu bordul cubito-radial, resorbtia art. metatarso-falangiene – cele doua police sunt plasate pe degete si perpendiculare pe axul piciorului.
– drenajul labei piciorului resorbtia degetelor piciorului – police, index, medius apuca fata laterala si dorsala a degetelor. manevra de apel a degetelor pana la nivelul ganglionilor inghinali, drenajul ganglionilor inghinali.
Drenajul limfatic al membrului superior : § Poziţia pacientului – decubitus dorsal cu bratele in lejera abductie. § Etape : o drenarea celor 2 cruci retro-claviculare – kinetoterapeutul trece de partea stg. a pacientului. o se executa 2-3 serii de cate 10 manevre de apel la nivelul celor 2 cruci retroclaviculare. Manevrele sunt orientata de la umar catre gat, crucea retro-claviculara si apoi spre mediastin. o drenarea celor 2 cruci axilare – degetele sunt plasate pe grupul central, o presiunea este orientata catre ganglionii subclaviculari, o se executa 2-3 serii a cate 10 manevre de apel o drenarea cailor dorsale – pacientul in decubit lateral de partea opusa bratului drenat; bratul drenat se aseaza pe umarul kinetoterapeutului, o kineto isi plaseaza mainile pe hemitrunchiul drenat - se executa manevra de apel cu ambele maini pana la nivelul radacinii bratului. o drenajul bratului – se apuca radacina bratului in bratara si se executa manevre de apel pana la nivelul cotului. o drenajul ganglionilor supra-epitrohleeni – kineto apuca bratul pacientului cu mana externa si mana interna dreneaza ganglionii : - 10 manevre de apel pe fata ant. a cotului, 10 manevre de apel pe fata posterioara a cotului. o drenajul antebratului - cotul pacientului pe masa, antebratul sprijinit pe toracele kinetoterapeutului . Kineto apuca antebratul intre unghiurile police-degete si executa manevra de apel-resorbtie cu poilicele rulandul pana la nivelul pumnului. o drenajul mainii si al degetelor – mana si degetele sunt relaxate. Palma este orientata in sus. o resorbtia palmei si mainii (in 2 parti)
o partea proximala (cea dinspre articulatia pumnului)- se executa miscari apel cu ajutorul policelui la nivelul eminentei tenere si hipotenare. o partea distala (cea dinspre degete) – se executa manevra de resorbtie policele catre spatiile interdigitale. o Resorbtia partii dorsale a mainii si degetelor – se executa cu policele miscari alunecare catre articulatia pumnului, se executa resorbtia fiecarui deget incepand la radacina spre varf si se revine. o Se continua manevrele de la nivelul degetelor si pana la nivelul crucilor axilare. o drenajul celor 2 cruci axilare, o drenajul celor 2 cruci retro –claviculare.
de cu de de
Drenajul limfatic al fetei § Indicatii: § sinuzite, rinite, § edeme ale fetei (post traumatice, post-chirurgicale § inflamatii ale urechilor si maxilarului § migrene. § Poziţia pacientului : asezat lejer usor inclinat spre inapoi, in sprijin pe occiput. § Etape : o drenarea celor 2 cruci retro-claviculare (idem membrus superior) o drenarea cailor sternocleido-mastoidiene o drenajul ganglionilor sub-maxilari si sub-mentonieri se executa cu varful degetelor orientate in sus (privesc barbia) si se despart orientandu-se spre caile sterno-cleidomastoidiene. o urmeaza drenajul releelor pre-auriculare. Drenajul manual al gatului pana la nivelul ganglionilor cervicali, este executat cu miscari de dute –vino astfel degetele se deplaseaza de la crucea retro-claviculara catre releele ganglionare apoi revin cu miscari circulare catre punctul de plecare retro-clavicular. Drenajul gatului constituie astfel drenajul limfatic manual de apel pt fata. o drenajul obrajilor – se executa miscari de alunecare cu varful mediusului dinspre piramida nazala spre releele ganglionare ale perimetrului cervical (pre-auricular, sub –maxilar si sub mentonier.) o drenajul nasului – cu varful unui deget sau mai multe se executa miscari de alunecare de la nivelul superior al piramidei nazale pana la nivelul obrajilor. Se coboara pana la nivelul inferior al piramidei nazale. o drenajul lanturilor parotidiene si preauriculare – degetele asezate orizontal executa miscari de alunecare spre zona urechilor, o drenajul tamplelor – cu varful degetelor asezate in zona tamplelor se executa piscari de alunecare inspre reteaua ganglionara parotidiana, o drenajul fruntii – degetele asezate orizontal pe frunte trag pielea spre exterior si se executa miscari de alunecare spre zona tamplelor.
– drenajul limfatic al fetei si gatului
Concluzii – drenajul limfatic are ca scop drenarea lichidelor excedentare mentinand totodata echilibrul hidric al
spatiilor interstitiale si evacuind asa zisele deseuri provenite sin metbolismul celular.
METODA WETTERWALD Este cunoscută sub numele de metodă de “palpare – rulare”. Acţionează numai asupra pielii unde se adresează fenomenelor de aderenţă şi de infiltraţie, ce pot fi asociate cu celulită. Schema terapeutică cuprinde 4 timpi: § Constituirea pliului cutanat urmată uneori (dacă reacţiile pacientului ne permit) de o tracţiune axială, ce urmăreşte să îndepărteze pielea de planurile subjacente (în special în zona lombară). § Alunecarea laterală a celor 2 părţi ale pliului, unul pe altul, asociată cu o stoarcere de intensitate variabilă. § Torsionarea pliului. § Rularea progresivă, pulpele degetelor II, III, şi IV trag pliul spre police făcându-l să înainteze cu 1-2 cm = un fel de val cutanat. Toate zonele care prezintă infiltraţii sau aderenţe sunt tratate astfel până la obţinerea hiperemiei, care apare după 3-5 minute. § Orientarea şi deplasarea valului cutanat depinde de consistenţa leziunii existente. La începutul şedinţei pielea poate fi deplasată într-un singur sens, mobilizarea ei în sens opus declanşează dureri insuportabile. Evoluţia consistenţei zonei infiltrate (în cursul şedinţelor de masaj) ne va permite efectuarea rulării pliului cutanat în noi direcţii. § Presiunea aplicată trebuie să fie cât mai uniformă. § Primele mişcări de mobilizare ale pielii se vor face pe suprafeţe mai mari pentru că sunt mai puţin traumatizante pentru pacient şi mai uşor de efectuat de către kinetoterapeut. § În timpul aceleiaşi şedinţe sau pe parcursul tratamentului priza devine din ce în ce mai mică pentru ca efectele să fie cât mai bune. § Evoluţia infiltratelor sau a aderenţelor tratate prin această metodă este diferită: § cele din zona interscapulo-vertebrală T4 – T9 sau cele localizate pe inserţia comună a marelui oblic şi a marelui dinţat dispar sau se ameliorează după aproximativ 4-5 şedinţe de masaj § infiltratul submamelonar este mai rezistent § cele cu localizare cruro-pelviană şi crurală joasă (faţa internă a genunchiului) sunt rezistente la această metodă şi chiar şi la alte tehnici. § Regiunile în care circulaţia sangvină este mai puţin activă şi unde se acumulează “deşeuri” sunt zone care reacţionează mai slab la masaj. § Infiltratul datorat unui conflict mecanic recent are prognostic mai bun decât infiltratul datorat unei tulburări metabolice sistemice. §
MASAJUL MECANIC A. MASAJUL MECANIC VIBRATOR Acest tip de masaj se realizează cu ajutorul unor aparate şi dispozitive speciale care produc micromasaj şi electromasaj local. 1. Dispozitive utilizate în micromasaj şi electromasaj local: a.Diferite tipuri de impulsuri de curent electric şi câmp magnetic: § Curent electric de joasă frecvenţă (0-1000 Hz): § impulsuri de tip rectangular § impulsuri de tip exponenţial § impulsuri de tip trapezoidal § impulsuri de tip sinusoidal § impulsuri de tip triunghiular se aplică în trenuri de impulsuri simple sau ondulate cu diferite frecvenţe de aplicare în funcţie de efectul dorit, exemple: § frecvenţe mai mici de 10 Hz – efect excitomotor al muşchilor striaţi normoinervaţi § frecvenţe de 12-35 Hz – efect decontracturant şi vasculotrofic § frecvenţe de 80-100 Hz – efect analgezic
§
Curenţii diadinamici sunt derivaţi din curentul sinusoidal redresat şi modulaţi exponenţial pe panta descendentă, având efecte dinamogene predominant în frecvenţa de 50 Hz § Curent electric de medie frecvenţă (1000 – 100.000 Hz) se aplică după tehnica: § stabilă: § plană, cu electrozi tip placă, tip pernuţă sau cu vacum § spaţială (stereo), cu electrozi stelaţi § cinematică – cu electrozi palmari (mănuşă), care permite efectuarea în dinamică a electromasajului pe diferite regiuni ale organismului. § Curent de înaltă frecvenţă (100 kHz – 50 MHz) sub formă de unde electromagnetice din domeniul undelor scurte (frecvenţă 27 MHz, lungime de undă 11,06 m) pulsatile (diapulse, curapulse): § Impulsuri de câmp magnetic generate de magnetodiaflux sub forma regimurilor întrerupte, modulate ritmic sau aritmic, creează un micromasaj la nivelul celulelor, cu efect asupra macrosistemului. b. Unde mecanice: § Se aplică sub formă de ultrasunet (aparţine domeniului de înaltă frecvenţă, componenta mecanică fiind cea principală) realizează un micromasaj prin “vibrarea” celulelor cu o amplitudine de 100 de ori mai mare decât diametrul celulelor § Ultrasunetul se aplică direct (folosim o substanţă de contact) sau indirect (în apă) sub formă de câmp continuu sau discontinuu cu frecvenţă de 50 Hz. 2. Dispozitive utilizate în masajul vibrator: a. Ventuze cu vid: § Sunt ventuze speciale ataşate la o pompă de vid ce produce alternanţa cu vacum de 0,4 kg / cm2 în trenuri de impulsuri de 15-30-60 impulsuri / minut, în acest mod se realizează sucţiuni şi decompresii succesive ale ţesuturilor, cu intensitatea unui masaj clasic. § Prin ataşarea la ventuze a unor electrozi putem aplica variate forme de impulsuri de curent electric ceea ce determină sumarea efectelor celor două proceduri. b. Fotolii, mese, pături vibratorii (oscilante): § Prin ataşarea unui angrenaj mecanic la acestea se obţin oscilaţii cu frecvenţă mare şi amplitudine mică sau frecvenţă mică şi amplitudine mare. Dispozitivul poate fi basculat în diferite direcţii. Frecvenţa oscilaţiilor este stabilită pe baza unor studii statistice. § Se realizează un masaj vibrator al întregului organism (inclusiv organe interne) § Cel mai vechi aparat de acest tip este patul oscilant (frenocinetic) al lui Maccagno. § Dezavantaje: § ocupă un spaţiu mare § sunt greu de manipulat § sunt complicate c. Aparate vibratorii portabile: § se folosesc în masajul parţial § utilizează frecvenţe vibratorii verificate statistic § aparatele prezintă cap de masaj interschimbabil, care datorită formelor sale diferite accentuează anumite efecte § sunt uşoare şi simplu de manipulat
B. MASAJUL MECANIC NEVIBRATOR Este folosit în special în tratamentul afecţiunilor circulatorii periferice (arteriale, venoase sau limfatice). 1.Metoda van der Mohlen: § Este varianta mecanică a drenajului limfatic § Se aplică după cea manuală § Constă din exprimarea mecanică a edemului restant cu ajutorul unui tub de cauciuc înfăşurat sub tensiune şi spire lade la degete spre rădăcina membrului afectat § Accentuează şi menţine o perioadă mai îndelungată efectul variantei manuale 2.Gheta cu presiune de sucţiune:
§
Gheata Angiomat cu pereţi dubli realizează sucţiuni la presiune de 30-40 mm Hg cu durată de 5 secunde, urmată de decompresii. Ciclul se repetă timp de 5 minute. § Prin compresii şi decompresii succesive, centripete ale extremităţilor distale ale membrelor inferioare este favorizată trecerea sângelui din sistemul arterial în cel venos şi stimulată circulaţia limfatică. § Metoda poate fi aplicată şi în timpul mersului supravegheat § În prezent pot fi folosite mănuşile de sucţiune. 3.Sincardon: § Este un aparat de stimulare electrică intensă a traiectului vaselor sincaron cu unde R de pe EKG § Poate fi aplicat pe membre superioare şi inferioare, static sau dinamic § Se foloseşte în special în afecţiunile arteriale periferice.
MASAJUL UMED §
Efectele masajului umed sunt determinate de factorul mecanic şi cel termic. Factorul mecanicde obicei este de intensitate mai mică decât în cazul masajului manual dar are acelaşi efect. Prin suprapunerea factorului termic se măreşte efectul factorului mecanic în sensul instalării mai rapide a efectelor specifice şi a persistenţei lor în timp. § Masajul umed poate precede sau succede masajul clasic uscat § Din punct de vedere al termoreglării organismul prezintă 2 zone de reacţie fiziologică: § Zona periferică cu caracter poikiloterm (tegumentul cu receptorii săi, ţesutul adipos şi extremităţile) § Zona centrală cu caracter homeoterm (capul, toracele, abdomenul şi pelvisul) § Efectul masajului umed se apreciază prin evaluarea reacţiei dermo-vasculare. 1. Masajul umed clasic Utilizează: a. fricţiunile b. spălările c. afuziunile d. băile e. duşurile a. Fricţiunile: Sunt proceduri la care pe lângă factorul termic intervine şi factorul mecanic într-o măsură mai mare. Se pot clasifica după următoarele criterii: § după temperatură: § reci – de 160 - 180 Celsius § alternante – de 380 – 400 Celsius cu 160 – 180 celsius § După regiune şi mod de aplicare: § Parţiale – care interesează extremităţile: § Reci – bolnavul dezbrăcat este aşezat pe un pat, învelit în cearceaf şi pătură, având descoperită numai extremitatea asupra căreia acţionăm. Cu un prosop îmbibat în apă rece şi bine stors se acoperă membrul respectiv, se fixează prosopul la rădăcina membrului şi apoi se fricţioneză rapid cu ambele mâini corpul, folosind mişcări lungi, până ce acesta se încălzeşte uşor. Apoi se acoperă extremitatea cu cearceaful cu care este învelit bolnavul şi se repetă procedura. În final se acoperă cu pătura şi se trece apoi la alt membru. § Alternante – se foloseşte Aceeaşi tehnică, dar prosopul iniţial este udat cu apă caldă şi apoi cu rece, cu parcurgerea aceloraşi etape § Complete – de obicei reci şi numai rareori alternante: § Parţial complete – se fricţionează într-o succesiune prestabilită toate segmentele corpului, terapeutul stă în partea dreaptă a bolnavului, membrul inferior stâng – membrul inferior drept – spatele – toracele – abdomenul în sensul evacuării intestinale – membrul superior stâng –
membrul superior drept. După fiecare fricţionare regiunea se înveleşte în cearceaf şi pătură. § Total complete – iniţial bolnavul se udă cu apă rece pe faţă şi I ser aplică o compresă rece pe frunte pentru evitarea congestiei cerebrale retroactive. Cearceaful se îmbibă cu apă, se stoarce iar bolnavul stând în picioare este invitat să ridice braţele pentru a putea fi în velit în cearceaf astfel: un colţ al cearcefului în axila stângă – în spate peste umărul drept – bolnavul coboară braţele – se trece cearceaful peste faţa anterioară a toracelui şi peste umărul stâng – marginea superioară a cearceafului se aplică în jurul gâtului. Se încep fricţiunile lungi şi repezi de la gât până la picioare, mergând cu mâinile pe faţa anterioară şi posterioară în sens contrar. Se trece în faţa bolnavului şi se fricţionează părţile laterale. Fricţiunea se efectuează până la încălzirea cearceafului. La terminare se şterge rapid bolnavul şi se înveleşte într-un cearceaf uscat şi se lasă să se odihnească sau I se recomandă o plimbare de 2 ore. Efectul fricţiunii complete poate fi întărit de : § Baia de cearceaf – după terminarea fricţiunii se aruncă puternic de jos în sus, peste cearceaf de la 1-3 m, câte o găleată cu apă rece. Apoi se loveşte cu palmele întreaga suprafaţă până se încălzeşte. La terminare se continuă ca la fricţiune completă. § Baia de curent de aer – indiferent dacă este urmată sau nu de cearceaf – la terminarea fricţiunii se aplică un cearceaf uscat peste gâtul bolnavului cu colţurile peste umeri şi care sunt ţinute de către acesta cu ambele mâini. Terapeutul prinde colţurile opuse şi execută vânturări de sus în jos până se înroşesc tegumentele. b. Spălările: Sunt proceduri la care acţionează în principal factorul termic, acţiuneă celui mecanic este mică, dar există şi favorizează acţiunea primului. Se realizează cu un prosop umed, cu mişcări lungi de sus în jos şi invers, repetate de 5-6 ori, apoi se spală regiunea respectivă. La final se şterge cu cearceaful de învelit şi apoi se acoperă. Pot fi clasificate după următoarele criterii: § Temperatură: § Reci - de 180 - 220 C § Calde - de 380 - 400 C § Alternante - de 380 - 400 C urmate de 180 - 220 C § Regiune şi metodologie: § Parţiale: § Ale extremităţilor - iniţial faţa anterioară şi apoi posterioară § Superioare şi inferioare - iniţial faţa posterioară, apoi anterioară şi în final părţile laterale § Complete - bolnavul stă în picioare, I se spală întâi partea posterioară a corpului de la călcâie până la ceafă, apoi partea anterioară de la degete la bărbie şi în final părţile laterale inclusiv membrele superioare şi inferioare. c. Afuziunile: Constau din turnări de apă fără presiune asupra diverselor regiuni ale corpului cu o stropitoare fără rozetă sau cu un furtun. Clasificare: § Temperatura: § Reci - de 180 - 220 C § Calde - de 380 - 400 C § Alternante de 380 - 400 C urmate de 180 - 220 C § Regiune şi metodologie: § Parţiale: § La membrule inferioare - la bolnavul în ortostatism se începe cu zona posterioară internă şi externă, apoi cu cea anterioară internă şi externă § La braţe - bolnavul şezând se începe de la police în sus pe faţa internă până la umăr şi se coboară pe faţa externă § Superioară - bolnavul în sprijin cu spatele mai sus decât umerii îşi apără cu o mână ceafa iar afuziunile se fac de-a lungul coloanei vertebrale din zona lombară până la ceafă, executând concomitent şi mişcări de lateralitate
§
La ceafă - aceeaşi poziţie ca anterior dar se toarnă la nivelul cefei o cană de 2 - 3 l, având grijă să nu udăm părul § Completă - la bolnavul în ortostatism se efectuează pe partea posterioară ascendent de la călcâi la omoplat, se trece prin zona interscapulară şi se coboară pe partea opusă § Fulger - după aceeaşi metodologie ca la cea completă, la care se adaugă şi părţile laterale după care se aplică un duş cu presiune de 1,5 atmosfere de la 3 - 5 m (în acest caz factorul mecanic este predominant). d. Băile: Factorului termic şi mecanic i se adaugă la băile simple şi imersia în apă (cu sau fără plante medicinale), suportată de diferitele regiuni ale corpului sau de corpul în întregime. Clasificare: § Băi simple: § Generale: § La temperatura de indiferenţă de 340 - 350 C: § Tonicizante cu o durată de 10 - 15 minute § Calmante cu o durată de 15 - 30 - 60 minute § Reci de 180 - 200 C şi răcoroase de 200 - 230 C: § Băi reci complete excitante - cu o durată de 10 - 30 secunde până la 1 minut, la care se aplică în prealabil o spălare a feţei cu apă rece § Băi de imersiune reci, excitante şi tonicizante 3 - 5 imersii de 3 - 10 secunde, bolnavul fiind aşezat pe un cearceaf cu care este imersionat § Baia cu valuri - într-o vană umplută ½ sau ¾ cu apă se aşează bolnavul cu picioarele depărtate şi îndoite din genunchi, se produc valuri cu un dispozitiv aşezat între picioarele bolnavului având sensul de la picioare spre umeri, timp de 3 - 5 minute § Baia de jumătate (“halbbad”): § Într-o vană umplută cu apă la un nivel de 25 - 30 cm se aşează bolnavul cu jumătatea inferioară imersată până la ombilic § Bolnavul îşi spală faţa şi îşi aruncă sau se fricţionează pe mâini, torace, abdomen § Cu o cană de 1 - 1,5 l, din poziţie laterală şi puţin înapoia bolnavului se fac turnări puternice asupra spatelui şi umerilor de 8 - 15 orişi apoi realizăm fricţiuni rapide cu apă pe spate şi părţile laterale ale toracelui § Pacientul se culcă pe spate cu picioarele depărtate şi din dreapta picioarelor se fac 8 - 15 turnări pe piept § Terapeutul trece rapid la capul bolnavului şi fricţionează sub apă în ordine părţile anterioară şi laterale ale toracelui, apoi abdomenul în sensul evacuării intestinale § Se fricţionează cu mişcări lungi sub apă membrul superior de partea opusă şi apoi de aceeaşi parte şi membrele inferioare în aceeaşi ordine § Baia cu peria: § Bolnavul aşezat într-o vană umplută ¾ îşi spală faţa § Cu mişcări lungi şi înmuind peria de fiecare dată când coboară se spală spatele § Bolnavul se lungeşte pe spate şi se periază sub apă în ordine: torace pe faţa anterioară şi părţile laterale cu mişcări verticale, abdomenul cu mişcări circulare în sensul evacuării intestinale, membrul superior de partea opusă şi apoi de aceeaşi parte, membre inferioare pe ambele părţi, regiunea fesieră. § Bolnavul se ridică puţin sprijinit pe călcâie şi braţe se reia periajul în aceeaşi ordine 0 § Calde de 36 - 390 C şi fierbinţi de 400 - 430 C § Băi calde: § Simple de 360 - 370 C cu o durată de 15 - 30 minute § Kinetoterapeutice de 360 - 370 C cu o durată de 20 - 30 minute:
§ §
§ § § § §
§
Într-o vanăumplută ¾ bolnavul este lăsat liniştit 5 minute Timp de 5 minute se execută pasiv dinspre distal spre proximal toate mişcările posibile ale articulaţiilor membrului inferior opus şi de aceeaşi parte, membrului superior opus şi de aceeaşi parte, corpului şi coloanei cervicale Bolnavul se odihneşte 5 minute Timp de 5 minute execută activ aceleaşi mişcări Bolnavul se odihneşte 5 minute Bolnavul se şterge şi este lăsat să se odihnească, uşor acoperit
Băi fierbinţi: § Complete (piretoterapie) - într-o vană cu apă de 350 C după 2 minute de şedere se creşte temperatura apei cu 10 C/1 minut, până când ajunge cu 230 C mai mare decât temperatura corpului, bolnavul fiind menţinut astfel 1 - 1 ½ ore § Simple într-o baie de 400 - 430 C se stă 1 minut pentru efecte calmante şi 5 - 10 minute pentru efecte excitante.
Parţiale: § De mâini, de picioare sau de şezut - în recipiente în care membrele pot fi introduse până la coate sau până la genunchi sau regiunea fesieră în întregime relizând băi: § Reci de 150 - 180 C cu o durată de 1 - 5 minute § Calde de 380 - 400 C sau fierbinţi de 400 - 450 C cu o durată de 10 20 minute § Alternante băi calde de 400 C timp de 2 - 3 minuteapoi băi reci de 150 - 180 C timp de 20 - 30 secunde, cu repetarea alternantă de 3 - 5 ori § Ascendente (Hauffe) când apei de 360 C I se creşte temperatura cu 10 C/ 1 - 2 minute până la temperatura de 400 - 440 C cu o durată totală de 15 - 30 minute § Speciale: § Plimbatul prin vană sau prin râu de 10 - 20 cm timp de 5 - 10 minute, dimineaţa cu picioarele goale § Călcatul prin apă în apă rece sub 150 C şi la un nivel de 10 - 15 cm bolnavul se plimbă 1 - 5 minute cu picioarele goale. § Băi medicinale: § Cu ingrediente chimice (iod, sulf, sare, sublimat, săpun), plante medicinale şi substanţe organice înrudite (malţ, tărâţe de grâu, amidon, flori de fân, muştar, mentă, coajă de stejar sau castan) - într-o vană cu apă de 250 – 350 C se introduc, în anumite proporţii, substanţele respective şi bolnavul se îmbăiază timp de 5 - 10 - 20 minute. La efectul termic şi mecanic se adaugă cel specific adjuvantului, ele completându-se reciproc. Totodată apare o stare de bine a bolnavului, cu creşterea confortului fizic şi psihic. § Cu bule de diverse gaze (CO2, O2) - într-o vană cu apă la 300 - 350 C se introduce gazul în apă de la un tub, printr-un furtun legat la un capăt de un manometru de presiune şi prin celălalt la un generator de bule. Durata băii este de 5 - 20 minute. Bulele aderă la firele de păr ale tegumentului şi realizează un “micromasaj” local. Totodată prin excitarea receptorilor periferici se generează o vasodilataţie locală şi un schimb termic între zona centrală şi periferică a organismului. Rolul factorului mecanic este mic însă cu efecte benefice. e. Duşurile: Sunt aplicaţii de apă cu temperatură variabilă sub presiune, cu ajutorul unor dispozitive speciale. Factorul mecanic se adaugă celui termic căpătând o importanţă cel puţin egală. Clasificare: § După temperatura apei: § Reci de 180 - 200 C timp de 0,5 - 1,5 minute cu caracter excitant
§
§
§
Calde de 380 - 400 C şi fierbinţi de 450 C care în aplicaţie sub 5 minute au efect calmant iar în aplicaţie peste 5 minute au efect excitant § Alternante de 380 - 400 C timp de 40 secunde, cu cele de 180 - 200 C timp de 10 - 15 secunde având efecte tonifiante După forma jetului produs de dispozitivul de evacuare: § Duşuri rozetă cu efect calmant § Duşuri sită cu efect tonifiant § Duşuri sul cu efect excitant (dacă se aplică sub forma duşului alternant, cu o presiune de 1,5 - 2 atm şi de la o distanţă de 2 - 4 m cu 2 - 4 alternaţii, realizează “duşul scoţian”) După direcţia jetului: § Orizontale § Verticale ascendente sau descendente de tip: § General § Local duş de şezut.
1. Masajul umed special a. Băile cu vârtej de apă (whirl – pool): Într-o vană cu apă la temperaturi variate, cuprinse între 180 - 390 C se realizează vârtejuri de apă fie prin mijloace rotatorii fie prin diuze, care introduc aer sub presiune. Factorul mecanic este dominant, realizând un masaj tonic general. b. Duşul masaj: Se aplică mai multe duşuri rozetă de 380 - 400 C verticale timp de 8 - 15 minute, perioadă în care se efectuează şi masajul parţial (de obicei) sau general (mai rar). Componenta mecanică este foarte importantă în acest caz. c. Duşul subacval: Într-o vană cu apă la 350 - 380 C se aplică duşul sub apă la o temperatură cu 10 - 20 C mai mare decât temperatura vanei şi o presiune a jetului de 1 - 3 atm, pe direcţie oblică menajantă sau perpendiculară tonifiantă, la o deschidere de 1 - 5 cm şi folosind o diuză sită (sedativă) sau sul (tonifiantă). c. Terapia cu factori contrastanţi (cura Kneipp): Din această categorie fac parte: § §
Băi în bazine cu apă termală în aer liber, urmate de duşuri reci Bazine de mers mers lent prin apă caldă de 380 - 400 C şi întors rapid prin apă rece de 180 - 200 C, 4 - 5 alternanţe § Helioterapie urmată în ordine de oncţiuni cu nămol rece, băi de lac şi masaj uscat. d. Masajul cu gheaţă: Cu un calup mare de gheaţă se freacă uşor zona algică şi/sau contracturată, cu mişcări alternante în ambele sensuri de circulaţie până când apare analgezia (în medie 5 - 7 minute). Este urmat obligatoriu de mişcări şi manevre.
METODA GROSSI Metoda se bazează pe existenţa legăturilor viscero-cutanate. Este o metodă reflexoterapică prin care un stimul aplicat pe suprafaţa cutanată a peretelui abdominal acţionează la distanţă asupra musculaturii netede a stomacului şi intestinului. Este o metodă indicată în ptozele gastrice şi cele ale colonului precum şi în dereglările secretorii determinate de aceste ptoze. Grossi a pornit de la următoarea constatare hiperestezie cutanată pe o zonă bine definită a pielii ce aparţine aceluiaşi segment medular ca şi organul ptozat. Grossi constată că efleurajul (netezirea) zonelor cutanate care exprimă conflictul visceral atrage o modificare a zgomotelor percepute prin ascultaţie. Repetarea acestor manevre determină după câteva şedinţe un fel de automatism contractil al fibrelor netede, care evoluează spre normalizarea activităţii peristaltice sau/şi a activităţii secretorii gastrice sau intestinale. Pentru reperarea zonelor pacientul este aşezat în poziţia de decubit dorsal cu membrele inferioare întinse, pentru a întinde peretele abdominal. Cu stetoscopul kinetoterapeutul reperează
zgomotele produse de contracţia viscerală. Kinetoterapeutul stă pe un scaun plasat lateral faţă de pacient, cu o mână deplasează stetoscopul şi cu cealată execută masajul. Au fost descrise 6 zone reflexogene: § o linie verticală situată între apendicele xifoid şi ombilic (ce corespunde unei părţi a liniei albe) cu o lungime de 10 – 11 cm § o linie oblică de sus în jos şi din afară spre înăuntru ce merge de la mamelonul stâng până la un punct situat la stânga jos faţă de ombilic şi are o lungime de aproximativ 12 cm. Porţiunea cea mai sensibilă este situată între rebordul costal inferior şi ombilic. § O linie curbă transversală ce merge de la regiunea subsplenică până la un punct situat la dreapta jos faţă de ombilic şi are o lungime de 13 – 14 cm. § Două linii oblice simetrice care încep deasupra foselor iliace şi merg spre pube, lungimea fiind de 7 cm. § O suprafaţă circulară de aproximativ 6 cm diametru aflată sub apendicele xifoid = zona solară, care este deosebit de sensibilă şi activă. Indicaţii: § Se efectuează neteziri uşoare în ritm lent. § Nu există o ordine specială a zonelor ce sunt supuse tratamentului. § Se efectuează mai întâi o trecere pe fiecare zonă, apoi se repetă de mai multe ori netezire pe sectoarele care se dovedesc a fi cele mai reactive. § La începutul tratamentului maseurul poate auzi zgomote foarte slabe şi neclare dar după câteva şedinţe zgomotele devin mai puternice şi mai ample ceea ce dovedeşte o mai bună funcţionare a organului confirmată clinic. § Este obligatoriu ca maseurul să nu efectueze nici o altă formă de masaj local, superficial sau profund înaintea şedinţei de masaj deoarece acestea pot slăbi reflexele viscerale sau pot produce o stimulare anarhică a acestora. De asemenea nu trebuie provocată o nouă excitaţie reflexă înainte ca efectul celei precedente să se fi estompat. § Durata şedinţei de masaj nu trebuie să depăşească 20-25 minute pentru a nu declanşa spasme dureroase în teritoriul visceral solicitat. Din acelaşi motiv nu se va aplica masajul când stomacul este gol. Se recomandă întotdeauna înainte de masaj să se bea cel puţin un pahar cu apă. § Prin repetarea masajului în fiecare zi, la oră fixă, se va declanşa automatismul contracţiei viscerale, iar după 15 zile de tratament durerile dispar şi revine apetitul. Grossi menţionează o singură contraindicaţie neoplasmele.
MASAJUL SHIATSU Terapia SHIATSU, al carei scop este prevenirea si tratarea holistica a bolilor, reprezinta un sistem de ameliorare a sanatatii, prin indepartarea discomforturilor fizice, contracturilor musculare si a diferitelor staze, oboseala si de stimulare a fortelor naturale de refacere ale corpului uman, prin aplicarea presiunii cu degetele, palmele, asupra punctelor de acupunctura de pe traseele meridianelor energetice cunoscute in medicina clasica chineza. SEGMENTELE DE APLICARE A PRESIUNII IN SHIATSU — policele, cu pulpa şi nu cu extremitatea, restul mâinii rămânând în contact cu corpul primitorului, atât pentru a repartiza greutatea corpului cât şi pentru a linişti pe acesta — faţa externă a indexului şi faţa internă a policelui (“muşcătura dragonului”); — palmele - se utilizează podul palmei, în timp ce restul mâinii, destinsă fiind, este tot timpul în contact cu corpul primitorului; — coatele în unghi “deschis”; — genunchii - maseurul trebuie să fie cu şezutul pe călcâie, degetele de la picioare fiind flectate, şi să-şi treacă greutatea de pe un genunchi pe altul fără a îngenunchea pe cel masat. TEHNICILE SHIATSU Se utilizează de fapt două tehnici principale: — presiunea — tracţiunile Varietatea lor constă în utilizarea diferitelor segmente (mâini, coate, genunchi şi picioare). Se utilizează greutatea propriului corp. Braţele sunt drepte pentru ca suportul să fie solid, iar presiunea nu vine din umeri, care sunt destinşi, ci din mişcarea înainte a bazinului. EXERCITIILE DE BAZA IN SHIATSU — Pentru început, cel masat este culcat ventral, cu braţele întinse pe lângă corp. Coborând în lungul corpului, se tratează mai întâi spatele, apoi bazinul şi şoldurile, continuând cu gambele şi talpa, urcând din nou, în final, până la umeri şi cap. Cel masat va răsuci frecvent capul, pentru a nu-şi contracta muşchii gâtului. — În continuare, pacientul fiind culcat dorsal, se tratează în mod sistematic partea anterioară a gâtului şi umerilor, faţa şi capul, braţele, mâinile, “hara”, terminând cu gambele. Cei care au dureri dorsale este de preferat ca în poziţia culcat dorsal să aibă genunchii îndoiţi. INDICAŢII • boli cronice • depresii • probleme de dependenţă • cancer • SIDA • Alzheimer • atenuarea efectelor secundare a chimioterapiei • anxietate • impotenţă • frigiditate • dureri musculare • lombosciatica • spondiloza cervicală • cefalee • ameţeli
CONTRAINDICAŢII — se evită apăsarea venelor dacă pacientul are varice; — nu se practică Shiatsu pe abdomen în timpul sarcinii; — la sfârşitul sarcinii se evită presiunile puternice pe membrele inferioare şi nu se utilizează “Marele Eliminator” (IG4). — răni deschise — inflamaţii — astm — boli cardiovasculare — osteoporoză
MASAJUL SPATELUI Întinderea pe diagonală — Cel masat este în decubit ventral, braţele întinse pe lângă corp. Se îngenunchează lângă pacient având genunchii îndepărtaţi şi se plasează mâinile în diagonală, una pe omoplat, cealaltă pe şoldul opus, mâinile şi degetele orientate în sens opus pentru ca priza să fie mai bună. — Maseurul îşi deplasează înainte bazinul (centrul de greutate) pentru a întinde coloana vertebrală a pacientului. — Se schimbă apoi mâinile lucrându-se apoi la fel pe cealaltă diagonală. — Se va încerca sincronizarea apăsării cu expiraţia partenerului. Întinderea lombară — Se încrucişează braţele, se deplasează o mână pe mijlocul bazinului şi cealaltă pe coloana vertebrală deasupra. — Se duce bazinul înainte şi se întinde astfel regiunea lombară a coloanei. Presiuni descendente ale palmelor în jurul coloanei vertebrale — Se plasează mâinile de fiecare parte a coloanei şi se coboară începând din dreptul umerilor cu podul palmelor în lungul coloanei vertebrale, iar cu palmele şi degetele deasupra coastelor orientate spre exterior. — Executantul deplasează bazinul înainte transferând astfel greutatea proprie pe spatele partenerului păstrând braţele întinse, apoi se aşează din nou pe călcâie şi coboară mâinile câţiva centimetri, şi coboară astfel până în dreptul şoldurilor, încet, fiecare presiune trebuind să dureze minimum 3 secunde. — Apăsarea asupra coloanei se va sincroniza cu expiraţia pacientului, verificând totodată ca acesta să nu-şi ţină respiraţia.
Presiuni descendente ale policelor în lungul coloanei vertebrale — Se aşează degetele deasupra coastelor şi policele de fiecare parte a coloanei din dreptul mijlocului omoplaţilor. — Se coboară încet, exercitând presiune prin avansarea bazinului si prin retragerea bazinului.
MASAJUL BAZINULUI Presiuni asupra găurilor sacrate — Maseurul îngenunchează de o parte şi de alta a coapselor pacientului. — El va localiza găurile superioare cu policele. — Prin avansarea bazinului se va apăsa asupra primei perechi de găuri, după care bazinul se retrage încetând apăsarea. Se va localiza a doua pereche de găuri sacrate, situate doi centimetri mai jos şi se va exercita aceeaşi presiune asupra lor. Găurile inferioare fiind mai dificil de reperat, maseurul îşi va utiliza intuiţia pentru a exercita presiune asupra lor.
Compresiune asupra şoldurilor — Executantul îngenunchează de o parte şi alta a genunchilor pacientului. — Cu podul palmelor, el localizează uşor superior şi posterior punctul unde trohanterul este proeminent, degetele fiind orientate spre interior. — Prin aplecarea trunchiului înainte se apasă cu podul palmelor în locurile indicate. Presiunea descendentă cu cotul în lungul bazinului — Cu genunchii depărtaţi aşezat de o parte a pacientului, maseurul îşi va plasa mâna cu care apasă pe marginea superioară a sacrului. — Îşi va relaxa cealaltă mână şi îşi va plasa cotul (care face un unghi deschis) pe meridian, aproape de linia mediană a feselor. — Îşi va lăsa greutatea corpului pe cot. MASAJUL FEŢEI POSTERIOARE ŞI EXTERNE A MEMBRULUI INFERIOR — —
Se lucrează ambele meridiane ale aceluiaşi picior, după care se trece la celălalt picior. Pacientul trebuie să aibă picioarele pe acelaşi plan cu membrele inferioare şi ele să fie răsucite spre interior.
— Nu se apasă excesiv pe spaţiul popliteu. — În timpul efectuării presiunilor, ambele mâini rămân în contact cu corpul primitorului. Presiunea palmelor pe faţa posterioară a membrului inferior — Se îngenunchează paralel cu membrul inferior al pacientului. Se apasă, coborând în lungul membrului inferior, cu palma. Se aşează mâna “mamă” pe fesă şi se apasă foarte uşor pe spaţiul popilteu şi moderat pe partea moale a gambei. Presiunea genunchiului pe faţa posterioară a membrului inferior — Mâinile vor fi aşezate drept sprijin pe fiecare extremitate a membrului inferior. Executantul se va aşeza pe călcâie, degetele fiind în flexie iar genunchii se vor aşeza deasupra liniei mediane a membrului inferior. Se va evita zona genunchilor. Se reia apăsarea cu genunchii, fără ca executantul să se aşeze pe picioarele primitorului. Presiunea asupra punctelor “tsubo” ale gleznei — Se ridică piciorul aceluiaşi membru inferior şi se apasă de fiecare parte a piciorului în adâncitura dintre tendonul lui Achile şi gleznă. Mobilizarea şoldului în trei direcţii — Se pune o mână pe sacru. Cu cealaltă mână se flectează genunchiul, apucând piciorul de degete, pentru a obţine o flexie maximă. În punctul flexiei maxime se extinde şi vârful piciorului. — Se readuce gamba în semiflexie pentru a relaxa genunchiul, apoi se duce piciorul către faţa opusă, flectându-l cât mai mult posibil, apăsând asupra vârfului piciorului pentru a mări întinderea. — Se readuce piciorul în poziţie de semiflexie. Apoi se trage către executant, în rotaţie externă cât mai mult posibil, apăsând din nou asupra vârfului piciorului. Se readuce în semiflexie, fără a lăsa vârful degetelor şi se face o rotaţie internă, genunchiul fiind îndreptat către exterior. Presiunea palmei pe faţa externă a membrului inferior — Maseurul va îngenunchea aproape de picioarele pacientului şi îşi va plasa mâna “mamă” pe sacru, de partea piciorului pe care se lucrează. — Cu palma celeilalte mâini va coborî pe mijlocul feţei externe a membrului inferior, balansându-şi centrul de greutate înainte şi înapoi. Presiunea pe “tsubo” a gleznei — Cu ajutorul policelui se exercită o presiune în punctul situat inferior şi uşor anterior maleolei externe. — Se reiau exerciţiile pe celălalt membru inferior. Călcarea plantelor picioarelor cu călcâiele — Picioarele pacientului trebuie să fie în flexie plantară maximă, întinse pe sol. Maseurul stă în picioare, cu spatele la pacient, cu călcâiele pe tălpile lui, fără a urca prea sus. Maseurul îşi va ridica alternativ călcâiele de pe picioarele pacientului. Presiunile de “tsubo” al plantei piciorului — Se apasă cu policele pe punctul rinichiului, în mijlocul liniei arcuite. Masajul călcâiului — Se masează marginile externe şi interne ale călcâiului printr-o mişcare circulară, policele de o parte, celelalte patru degete de cealaltă parte. — Ciupirea marginii externe a piciorului — Se face pentru a stimula meridianul vezicii. Tracţiuni ale degetelor — Se face tracţiunea fiecărui deget în parte apucându-l din lateral. — Degetele pocnesc câteodată când tensiunea scade. Tapotamentul plantei piciorului — Se începe cu plescăitul cu faţa palmară a degetelor. — Apoi se execută bătătoritul cu partea ventrală. — În final se mângâie talpa piciorului.
TRATAMENTUL FEŢEI POSTERIOARE A OMOPLAŢILOR —
Pacientul fiind în decubit ventral, maseurul va îngenunchea, plasându-şi genunchii de o parte şi de alta a capului acestuia. Presiunea exercitată va fi dată de greutatea părţii superioare a trunchiului, fără a se ridica bazinul.
Presiunea policelui pe partea superioară a umerilor — Maseurul îşi va plasa mâna “mamă” pe un omoplat şi policele celeilalte mâini în lungul părţii superioare a umărului (m.trapez). Cotul mâinii active se va sprijini pe coapsa proprie. — Executantul se va apleca înainte şi va apăsa uşor, începând de la umăr, spre articulaţia umărului de trei ori pe fiecare parte urmând cu policele drumuri paralele. Presiunea cotului între omoplaţi — Se aşează mâna “mamă” pe un umăr iar cotul mâinii active se plasează, într-un unghi deschis de partea cealaltă a coloanei vertebrale. Se coboară treptat, începând de la baza gâtului până în dreptul bazei omoplaţilor. Se schimbă mâna “mamă” şi se aşează cotul celeilalte mâini de partea cealaltă a coloanei. Bazinul rămâne tot timpul înapoi pe călcâie. Rotaţia omoplaţilor — Maseurul îşi aşează mâinile pe omoplaţii pacientului, cu degetele depărtate înspre părţile laterale ale omoplaţilor, şi le răsuceşte puternic, deplasând omoplaţii. Presiunea picioarelor asupra umerilor — Executantul se aşează sprijinindu-se pe mâini înapoi. Îşi aşează picioarele în partea superioară a umerilor, exercitând presiuni rapide şi blânde. MASAJUL FEŢEI ANTERIOARE, LATERALE ŞI POATERIOARE A UMERILOR ŞI GÂTUL Masajul asupra feţei anterioare a umerilor — Pacientul se întoarce în decubit dorsal, iar maseurul îşi reia poziţia şezând, cu genunchii depărtaţi, de o parte şi cealaltă a capului pacientului. — Presiuni asupra umerilor: maseurul îşi plasează mâinile pe coaste şi policele pe faţa anterioară a toracelui, aplecându-se uşor înainte şi apăsând foarte uşor policele alunecând spre exteriorul sternului; apoi îşi plasează policele în spaţiul intercostal următor şi aşa mai departe Masajul feţei posterioare şi laterale a gâtului — Tratamentul gâtului se face în sens ascendent, pentru a obţine o presiune destul de puternică fără a ridica capul.
Presiunile asupra feţei posterioare a gâtului Se efectuează în maniera următoare: — Executantul, îngenuncheat de o parte şi cealaltă a capului primitorului, îşi sprijină coatele pe coapse şi îşi înclină trunchiul înainte, exercitând o presiune cu ajutorul degetului mijlociu, de o parte şi alta a coloanei vertebrale, deplasându-l cu o jumătate de centimetru de fiecare dată, începând de la baza gâtului spre craniu. — Se vor deplasa degetele spre părţile laterale ale feţei posterioare ale gâtului. Se exercită o presiune deplasând degetele la un interval de jumătate de centimetru, plecând de la baza gâtului. Se exercită o presiune mai puternică în adânciturile de la baza craniului. — Se revine la linia mediană a feţei posterioare a gâtului, se încalecă degetele şi se apasă pe spaţiile intervertebrale. Se încheie prin apăsarea adânciturilor de la baza craniului. — Se deplasează degetele şi se apasă puternic spre exterior, în lungul bazei craniului, în direcţia urechilor, respectând mereu progresia intervalelor de un centimetru. Masajul circular al feţelor laterale ale gâtului — Se aşează degetele apropiate pe feţele laterale ale gâtului pacientului urmând relieful gâtului. Se fac de mai multe ori mişcări circulare, deplasând tegumentul peste masa musculară. Elongaţia coloanei cervicale — Maseurul aflat la capul pacientului se aşează având genunchii depărtaţi, călcâiele lipite de fese, braţele întinse printre genunchi.Mâinile apucă ceafa pacientului, policele se îndreaptă spre claviculă, podul palmelor pe maxilarul inferior şi faţa internă a antebraţelor, în lungul obrajilor.Maseurul îşi înclină trunchiul înapoi. TRATAMENTUL CAPULUI ŞI AL FEŢEI —
În această zonă Shiatsu se practică destul de uşor pentru a-l destinde pe pacient, dar destul de puternic pentru a debloca energia. Presiunea trebuie să fie fermă dar mângâietoare, iar degetele trebuie să se plieze când se apasă pe puncte situate în adâncituri sau în despicături. 1.Alunecarea mâinilor pe pielea capului — Se lasă să alunece de mai multe ori mâinile în părul pacientului, masând pielea capului cu degetele, apoi se revine la linia mediană. 2.Tragerea părului — Se iau câteva şuviţe şi se trage uşor de ele. 3.Masajul urechilor — Se masează urechile între police şi index, efectuând o mişcare ascendentă asupra pavilioanelor până la vârf. Se trece de două ori peste suprafaţa urechilor. 4.Presiunea asupra punctelor din creştetul capului — Se aşează mâinile pe tâmplele pacientului, policele se aşează pe linia mediană. Se exercită o presiune, centimetru de centimetru, urcând spre creştet şi posterior, atât cât este posibil. 5.Tratamentul zonei ochilor — Se exercită o presiune asupra punctelor extremităţii interne a pleoapelor, timp de 3-5 secunde. — Se ciupesc uşor sprâncenele pe toată lungimea lor. — Se exercită o presiune pe punctele din marginea externă a ochiului, la extremitatea fiecărei sprâncene.
6.Tratamentul zonei tâmplelor — Se urcă plecând de la sprâncene spre punctele tâmplelor. Nu se apasă prea tare şi se efectuează mişcări rotative. — Se coboară în linie dreaptă până la punctele situate exact sub pomeţi. — Se coboară în linie dreaptă până la unghiul maxilarului unde se află un mic nod muscular şi se caută punctul central al fiecărui nod. În momentul în care a fost găsit, pacientul trebuie să aibă o senzaţie apropiată de cea a durerii de dinţi. 7.Tratamentul zonelor nasului şi gurii — Cu marginea externă a policelui se apasă pe şanţul de la marginea fiecărei narine. — Se apasă, începând de la marginile externe ale gurii, în lungul “liniei surâsului”, dirijând presiunea sub osul zigomatic. — Cu mâinile sub bărbie se apasă pe punctele din centrul şanţului mento-labial şi din centrul şanţului nazo-labial (VG 26). TRATAMENTUL MEMBRELOR SUPERIOARE 1. Presiunea palmei de-a lungul feţei interne a membrului superior: — maseurul îngenunchează la nivelul şoldurilor pacientului, întinzând braţul acestuia în abducţie de 90 cu mâna în supinaţie; — mâna “mamă” se aşează pe muşchiul pectoral şi se exersează o presiune a palmei coborând de-a lungul feţei interne a membrului superior de la umăr până la pumn. 2. Priza asupra braţului: — pacientul duce braţul lângă corp cu mâna în pronaţie; — având mâna “mamă” pe umăr cu cealaltă mână se apucă braţul la nivelul axilei şi se exercită o presiune pe faţa lui externă cu extremitatea degetelor, începând de la umăr până la cot. 3. Presiunea descendentă a palmei de-a lungul antebraţului: se exercită o presiune directă coborând în lungul antebraţului de la cot până la pumn. 4. Tracţiuni asupra degetelor: — executantul se aşează pe călcâie şi apucă mâna primitorului de articulaţia pumnului cu o mână. — cu cealaltă face tracţiuni şi scuturări ale degetelor, ţinându-le de părţile laterale, interne şi externe. 5.Presiuni asupra lui Ho-Kou (Marele Eliminator, IG 4): se apasă pe punctul de la mijlocul spaţiului dintre police şi index. 6. Scuturări ale mebrului superior: se ţine ferm mâna pacientului cu amândouă mâinile şi se execută înclinarea înapoi a trunchiului pentru a trage uşor braţul executându-se scuturări rapide, dar nu prea puternice. HARA —
Sediul tuturor energiilor, Hara este o zonă extrem de sensibilă. Presiunea exercitată trebuie să fie mai mult uşoară şi gradată decât profundă. — Se lucrează tot timpul în sensul acelor de ceasornic. — Poziţia maseurului pentru lucrul asupra harei este aşezat lângă pacient, şold lângă şold. 1.Hara inferioară — Utilizând marginea externă a mâinii se trece pe lângă osul iliac pentru a se lucra pe intestinul gros. — Punând trei degete pe abdomen, se apasă la intervale de 2 cm, efectuând o mişcare în sensul acelor de ceasornic în exteriorul potcoavei vezicii urinare, pentru a trata zona vezicii urinare. Se face acelaşi lucru în interiorul potcoavei, graniţa în semicerc a muşchilor centrului abdomenului, apăsând mai îndelung asupra punctului liniei mediane. În acest mod se vor trata şi zona rinichilor şi a ombilicului (Tan-Den). 2.Hara superioară — Se apasă uşor, dar profund, cu toată lungimea policelui, sub partea stângă a cutiei toracice, deplasarea făcându-se de sus în jos. Palma şi degetele trebuie să rămână destinse şi în contact permanent cu rebordul costal. — Se face acelaşi lucru pe partea dreaptă, terminând cu aceeaşi presiune asupra coastelor. — Se apasă cu vârful degetelor sub partea inferioară a cutiei toracice. Este zona plămânilor.
—
Se apasă uşor, cu ajutorul unui deget, asupra sternului, apoi se aşează trei degete pe plexul solar şi la jumătatea drumului între plex şi ombilic. Se trece apoi la zona ombilicului. 3.Apăsarea în val a Harei: — ⇒ se îngenunchează în dreptul Harei partenerului; — ⇒ se aşează o mână peste cealaltă şi se leagănă Hara efectuând o mişcare asemănătoare cu mişcarea ondulatorie a valurilor; — ⇒ se împinge cu podul palmei şi se trage către sine cu vârful degetelor, într-o mişcare continuă. TRATAMENTUL FEŢEI ANTERIOARE ŞI INTERNE A MEMBRULUI INFERIOR 1. Presiunea pumnului pe faţa internă a coapsei: — se flectează membrul inferior, punând piciorul pe genunchiul opus; — se utilizează palma sau “muşcătura dragonului”, coborând de-a lungul feţei interne a coapsei şi exersând presiune asupra muşchiului central. 2. Presiunea descendentă a podului palmei de-a lungul marginii interne a tibiei: — se continuă coborârea de-a lungul membrului inferior; — se răsuceşte mâna în supinaţie, pentru a apăsa uşor în spaţiul situat superior faţă de tibie; — se întinde apoi membrul inferior. 3. Presiunea palmei pe faţa anterioară a coapsei: — se apasă de fiecare parte a muşchiului anterior şi coapsei, cu fermitate; — în continuare se tratează meridianele stomacului şi ale splinei, pe faţa anterioară a gambei (punctul S36 este atât de important, încât numai de data aceasta mâna “mamă” poate părăsi Hara pentru a se aşeza pe S36). 4. Mobilizarea rotulei: — se continuă cu acelaşi membru inferior; — se utilizează o mână pentru a-l susţine la nivelul genunchiului şi cealaltă pentru a susţine ferm rotula şi pentru a face să se mişte de 2-3 ori în fiecare direcţie. 5. Presiunea pe punctul S36: — cu policele se apasă profund, iar pacientul va simţi o senzaţie puternică de durere, care va parcurge meridianul până la gleznă; — odată focalizat punctul S36, mâna “mamă” va coborî, menţinând policele în acest punct. 6. Presiunea descendentă de-a lungul marginii externe a tibiei: — se păstrează policele mâinii “mamă” pe punctul S36; — se utilizează celălalt police pentru a exercita o presiune descendentă de-a lungul marginii externe a tibiei; — Se reîncepe procedeul de mai sus pentru celălalt membru inferior 7. Flexia plantară a piciorului (extensie): — se ia poziţia de “start”; — se ridică piciorul posterior de pe sol, ţinându-l ferm; — maseurul se va înclina înainte, pentru a întinde piciorul. 8. Flexia dorsală a piciorului (flexie): — din aceeaşi poziţie executantul trage piciorul posterior către el; — executantul se înclină înapoi; Se reiau aceste două mişcări. EFECTELE MASAJULUI IN FUNCTIE DE ZONA Faţa posterioară a corpului Spatele - de fiecare parte a coloanei vertebrale: echilibrează toate funcţiile interne. Bazinul - pe feţele laterale ale feselor (se presează cu podul palmei): □ decontractează bazinul, □ deblochează Ki-ul şi-l dirijează spre membrele inferioare, □ înlătură durerile de ciclu menstrual; — găurile sacrale: decongestionează bazinul; — centrul liniei fesiere:destinde musculatura centurii pelviene şi a regiunii lombo sacrale.
Membrele inferioare - faţa posterioară a genunchiului (susţinându-se genunchiul, se apasă puternic cele două police): înlătură sciatalgia. Gleznele - pe marginile interne şi externe ale călcâiului în acelaşi timp: □ stimulează funcţiile elementului Apa, □ înlătură durerile lombo-sacrate. Faţa anterioară a corpului 1. .Picioarele — la 4 cm deasupra punctului unde se întâlnesc degetul mare şi cu degetul al doilea de la picior: armonizează energia ficatului; — centrul feţei interne a călcâiului: stimulează funcţia rinichilor. 2. Umerii — la 3 cm deasupra umărului, pe marginea claviculei: stimulează funcţia rinichilor. 3. Membrele superioare — Ho-Kou (“Marele Eliminator”, IG4): □ înlătură durerile reumatice, □ înlătură durerile de cap, □ înlătură durerile de dinţi; — mijlocul palmei: relaxează psihic şi emoţional; — faţa externă a cotului la nivelul articulaţiei: □ tonifică Intestinul Gros, □ înlătură durerile braţului şi ale umărului. 4.Hara — la 7 cm de fiecare parte a ombilicului, exercitându-se presiuni în direcţia acestuia: stimulează intestinele şi relaxează stomacul. 5.Coapsele şi gambele — Stomac 36: controlează energia vitală generală şi starea de sănătate; — se urcă cu 4 degete de la gleznă spre tibie: calmează şi înlătură durerile de ciclu menstrual.
YUMEIHO
Scurt istoric Tehnicile si procedeele speciale de masaj precum si celelalte aplicatii terapeutice manuale incluse in practica Yumeiho deriva din elemente ale medicinei traditionale Chineze si Japoneze, cum ar fi practica ancestrala Zheng Ti Fa, (aplicatii terapeutice manuale practicate in cadrul cunoscutei manastiri SHAOLIN). Parte din aceste metode terapeutice au fost aduse in Japonia in anul 1948 de catre maestrul japonez SHUICHI OHNO HIDEGATSU. Dl. dr. MASAYUKI SAIONJI, elev al maestrului OHNO, a studiat peste 20 de ani diverse practici terapeutice traditionale extrem orientale. In consecinta sistematizarii si perfectionarii acestora a conceput terapia YUMEIHO Maestrul dr. Saionji Masayuki este considerat fondatorul terapiei Yumeiho. Terapia YUMEIHO este raspandita la nivel mondial prin intermediul Institutului Internatianl de Medicina Preventiva din Tokyo – Japonia. Terapia YUMEIHO se practica in peste 30 de tari, in cadrul a diverse centre medicale, cabinete private, clinici, centre de recuperare medicala sau institutii de cercetare medicala in care experienta clinica si investigatiile efectuate prin metode stiintifice au dovedit complexitatea si multitudinea efectelor benefice ale terapiei.
Terapia Yumeiho YUMEIHO este o metoda terapeutica bazata pe actiuni manuale efectuate asupra intregului corp uman in vederea pastrarii sau ameliorarii starii de sanatate; cuprinde circa 100 de manevre care se efectueaza asupra intregului corp al pacientului. Este cunoscuta si sub denumirea de “Metoda de îndreptare a coxalelor, masaj si presopunctura” sau “Masaj special Oriental Saionji”, insa denumirea originala este Terapia YUMEIHO. Tearapia YUMEIHO consta in aplicarea metodica a unui ansamblu complex de procedee manuale si exercitii fizice in scopul restabilirii echilibrului functional al organismului uman, astfel fiind eliminate sau ameliorate o gama variata de tulburari care pot genera atat imbolnaviri acute cat si suferinte cronice. Desi este o metoda conceputa pentru a fi aplicata preponderent in scop preventiv se numeste totusi terapie Yumeiho deoarece telul principal al acesteia este tratarea sau diminuarea cauzelor tulburarilor functionale care, in timp, pot genera suferinte cronice. De asemenea Terapia Yumeiho poate fi aplicata si in scopul prevenirii sau incetinirii evolutiei suferintelor deja prezente. Procedeele terapeutice manuale, aplicate in scop profilactic sau corectiv in cadrul terapiei Yumeiho, constau in: tehnici de manipulare osteo-articulare si gimnastica mio-articulara pasiva; procedee de puncto-terapie (in principiu similare celor utilizate in presopunctura si reflexoterapie); tehnici si procedee speciale de masaj; elemente de stretching; metode de corectare respectiv echilibrare a posturii, ale mersului si staticii; exercitii de optimizare a biomecanicii aparatului locomotor, etc. Indicatii terapeutice A intocmi un grupaj de indicatii medicale adresate masajului, manipularilor osteoarticulare, punctoterapiei, gimnasticii, respectiv a tuturor tehnicilor si procedeelor incluse in terapia Yumeiho (si a metodelor terapeutice similare) – cum se obisnuieste in alte domenii ale fizioterapiei – este o tentativa si o misiune aparent facila, dar totodata dificila si, paradoxal, inutila si absurda. De ce ? Pentru ca indicatiile acestor aplicatii terapeutice sunt nenumarate. Chiar daca dorim sa incercam o clasificare a acestora, riscam sa ne expunem criticii, datorita hazardului si omisiunilor. Prezentam o expunere aproximativa a acestor indicatii, cu scopul de a reduce la minimum ignorarea sau necunoasterea lor. Tulburari de statica si dinamica ale aparatului locomotor cum ar fi: asimetrii de bazin, cifoze, scolioze, hiperlordoze si combinatii si complicatii ale acestora (cifoscolioze, etc.); distributia necorespunzatoare a greutatii corpului la nivelul bazinului respectiv la nivelul membrelor inferioare (prevenirea patologiei induse de aceste tulburari sau ameliorarea patologiei prezente); rigiditate musculo-articulara, laxitate ligamentara; tulburari de mers, echilibru, statica, datorate cauzelor mai sus mentionate si a complicatiilor induse, etc. Nevralgii si neuromialgii, indiferent de localizarea, substratul anatomo-functional si cauza acestora (cu exceptia cauzelor care se constituie in contraindicatii, vezi hernia de disc lombara cu sciatica): reumatismale, neurologice, post-traumatice, psihogene, afectiuni articulare, miozite, miofascite, miogeloze, celulite, nevrite si polinevrite, retractii musculo-tendinoase, contracturi musculare, hipotrofii si atrofii musculare de diferite cauze (centrale si periferice, neurologice si post-traumatice, postinflamatorii si postinfectioase etc). Afectiuni si suferinte ale aparatului cardiovascular, periferice si centrale: staze venoase si limfatice, cu edeme circulatorii periferice, ischemii vasculare periferice in stadii functionale, incipiente, hipertensiuni arteriale in stadii functionale; Tulburari gastro-intestinale cum ar fi: tulburari functionale ale tranzitului intestinal de origine vegetativa, constitutionala sau ca urmare a dietei necorespunzatoare (tranzit intestinal diminuat, constipatia, diareea fara cauze infectioase). Diskinezii biliare, staza pilorica (cauzata de stress), etc. Afectari psihogene de diferite etiologii: multiple forme de nevroza astenica, spasmofilii, tetanii cronice, distonii neurovegetative; Afectiuni dismetabolice: obezitate, diabet, guta; Afectiuni din sfera ginecologica: hipotrofii si dezaxari ale uterului, ptoze, aderente, inflamatii cronice etc. Pregatirea gravidei pentru nastere;
Pediatrie: anemii diverse, rahitism, sindroame hipoanabolice de diferite cauze; Geriatrie: tratament de intretinere si stimulare a musculaturii scheletice, a articulatiilor si a metabolismului diminuat, etc. Dupa explorari paraclinice permisive (biologice, laborator etc.). Stresul. Tulburari induse de stres cum ar fi: insomnii, anxietate, agitatie, tensiuni musculare dureroase, oboseala cronica psihica si fizica, tulburari neurovegetative diverse, etc. Prevenirea aparitiei stresului sau a instalarii tulburarilor induse de stres. Incapacitatea persoanei de a se relaxa. Diminuarea sau chiar eliminarea efectelor nocive induse de sedentarism; Pregatirea sportivului pentru performanta; Recuperarea capacitatii de miscare si efort la sportivi. Recuperarea pacientilor care au suferit imobilizari prelungite; Ameliorarea, corectarea si cresterea ventilatiei pulmonare. in cazurile in care se diminueaza capacitatea ventilatorie prin rigidizarea cutiei toracice (contracturi musculare, artroze vertebrale toracale, etc.), sau printr-o respiratie incorecta (insuficienta). Bineinteles ca pe langa indicatiile mai sus mentionate, mai mult sau mai putin precise, sunt numeroase alte cazuri in care aplicarea terapiei Yumeiho poate fi benefica in cazul fiecarei indicatii, pot sa apara particularitati specifice fiecarui caz in parte, care sa determine contraindicarea aplicarii terapiei sau a anumitor tehnici si procedee incluse in aceasta. Spre exemplu: nevralgia sciatica este una din indicatiile aplicarii terapiei Yumeiho, cu conditia sa nu fie generata de o hernie de disc (in acest caz sunt interzise manipularile vertebrale). si chiar si in acest caz pot fi intalnite situatii diferite, individualizate de la caz la caz. in consecinta, selectarea, evaluarea si monitorizarea pacientilor este indispensabil a se efectua de catre medici specialisti. In cazul persoanelor confirmate de catre medic ca fiind clinic sanatoase, aplicarea terapiei se poate face integral, in siguranta. Abordarea se va face preponderent in plan profilactic. Adica se vor corecta acele tulburari functionale care creaza disconfort sau care pe termen lung pot induce stari patologice. Efectele terapiei 1. produce caldura, invigorare si placere. 2. inlatura oboseala, da o senzatie de confort. 3. previne bolile grave. 4. creste imunitatea. 5. inalta corpul. 6. infrumuseteaza chipul. 7. face corpul mai elastic si invigoreaza miscarile. 8. imbunatateste functia sexuala. 9. armonizeaza functiile psihice.
MASAJUL TERAPEUTIC 1. APLICAŢIILE MASAJULUI ÎN AFECŢIUNILE MUSCULARE §
§
§
miopatii – definiţie denumire generică pentru orice boală musculară o în aceste cazuri masajul este indicat pentru a preveni apariţia retracţiilor musculare o masajul se asociază cu tratamentul balneofizical (termoterapie) şi cu posturări sistematice ale tuturor segmentelor a căror grupe musculare pot suferi retracţii o se aplică precoce o folosim procedee de întindere aplicate atât longitudinal cât şi transversal miozite – definiţie inflamaţie a muşchiului striat o în evoluţie pot produce retracţii cicatriciale o masajul nu este indicat în faza inflamatorie o după dispariţia fenomenelor inflamatorii se aplică masaj uşo asociat cu punerea muşchiului în tensiune, în acest mod se asigură profilaxia deformaţiilor crampe musculare – definiţie contracţie involuntară, dureroasă şi tranzitorie a unui muşchi sau grup muscular o datorate oboselii musculare (în special la sportivi) şi stazei venoase (varice, sarcină) impun efectuarea unui masaj care să asigure drenajul sangvin o datorate distoniilor musculare întâlnite în afecţiunile osteoarticulare şi neurologice impun folosirea procedeelor de întindere şi de presiune locală o masajul este indicat în cazul crampelor musculare datorită în special efectelor sale circulatorii şi sedative, calmante
2. APLICAŢIILE MASAJULUI ÎN AFECŢIUNILE NEUROLOGICE §
în afecţiunile sistemului nervos periferic: o în această categorie intră patologia traumatică, inflamatorie, virală a cărei evoluţie depinde de localizarea, de intensitatea şi de evoluţia tulburărilor o acest tip de afecţiuni sunt însoţite sau urmate de tulburări trofice la nivelul ţesuturilor care sunt sub influenţa structurilor nervoase afectate o o parte din aceste afecţiuni au remisiune spontană sau doar sub acţiunea tratamentului medicamentos sau chirurgical o procesul de reinervare consecutiv unei denervări parţiale sau totale este foarte lent, iar pentru a se desfăşura în condiţii optime este necesară asigurarea troficităţii ţesuturilor afectate o masajul se asociază cu fizioterapia şi mobilizarea articulară o masajul nu are efect asupra afecţiunii neurologice ci asupra tulburărilor trofice, senzitive şi motorii consecutive acesteia o obiectivele masajului sunt: • profilaxia tulburărilor trofice cutanate şi musculare, asigurând vasomotricitatea superficială şi profundă • întreţinerea elasticităţii structurilor musculo-articulare supuse inactivităţii o se folosesc tehnicile cu efecte calmante, sedative la care se poate adăuga frământatul lent şi profund o în cazul hiperesteziilor aplicăm manevrele corespunzătoare dar cu intensitate redusă iar dacă nu este posibilă efectuarea acestor manevre se renunţă momentan la masaj. Definiţie hiperestezie – sensibilitate exagerată a unui organ de simţ. o în tulburările motorii de tipul paraliziilor, parezelor sau diskineziilor masajul are rol de întreţinere a musculaturii, asigurând stimulări proprioceptive care favorizează apariţia contracţiei voluntare o în caz de paraplegie sau tetraplegie se impune masajul zonelor de sprijin – frământat profund – pentru prevenirea escarelor o în situaţiile în care apar edeme se pot folosi tehnicile de drenj limfatic o definiţii:
§ §
§
§
paralizie – diminuarea sau dispariţia funcţiei motorii musculare pareză – deficit motor al ambelor membre inferioare într-un grad mai mic decât acela produs de paraplegie, având de obicei aceleaşi cauze § paraplegie – paralizia ambelor membre inferioare § tetraplegie – paralizia mai mult sau mai puţin completă a celor 4 membre § tetrapareză – diminuarea forţei musculare în cele 4 membre în afecţiunile sistemului nervos central o în aceste afecţiuni masajul se adresează tulburărilor trofice şi musculare care apar şi nu afecţiunii propriu-zise o în stările de comă - masajul: • previne apariţia escarelor • asociat cu mobilizările articulare, cu contracţiile izometrice şi cu posturile previne instalarea retracţiilor musculare o în paraliziile flasce – datorită pierderii motricităţii voluntare şi a sensibilităţii masajul este indicat de asemenea pentru prevenirea apariţiei escarelor şi a retracţiilor musculare. În cazul în care starea de flascitate este: • trecătoare masajul menţine troficitatea ţesuturilor până la trecerea în faza spastică • definitivă (ex. paraplegia prin secţiune medulară) masajul este înlocuit cu respectarea unor reguli speciale de igienă a pacientului o în hipertoniile centrale pot fi: • hipertonie piramidală – situaţie în care masajul este contraindicat, deoarece poate accentua această stare datorită excitaţiilor cutanate şi musculare pe care le produce. Putem masa grupele musculare antagoniste celor hipertone pentru tonicizare • hipertonie extrapiramidală – putem utiliza presiunile locale puternice cu efecte sedative şi care reduc gradul de spasticitate exemple de afecţiuni neurologice în care se aplică masajul o în infirmitatea motorie de origine cerebrală (IMOC) – în literatura de specialitate date sunt contradictorii în sensul că unii autori contraindică masajul deoarece cotribuie la creşterea spasticităţii, iar alţii recomandă aplicarea masajului datorită efectelor sale reflexe, circulatorii şi trofice o în hemiplegie: • se indică masaj tonifiant în faza flască • masajul este contraindicat în faza spastică, unii autorii recomandându-l doarpe musculatura antagonistă celei aflată în spasticitate o în tetraplegie şi paraplegie • masaj trofic pe punctele de sprijin pentru prevenirea şi combaterea escarelor • în paraplegie se indică masaj abdominal pentru prevenirea paraliziei intestinale o sindrom de neuron motor periferic o poliomielită • masajul este contraindicat în faza acută • în faza de recuperare se indică masajul membrelor afectate asociat cu masaj general şi aplicaţii locale de căldură pentru stimularea circulaţiei şi pentru păstrarea tonusului muscular • în faza sechelară se recomandă masaj de stimulare a circulaţiei o boala Parkinson (paralizia agitantă) • se indică masaj general folosind în special netezire profundă, presiuni pe punctele dureroase o miopatii
•
apar tulburări ale circulaţiei la nivel muscular motiv pentru care este indicat masajul general datorită efectelor de stimulare a circulaţiei şi implicit a nutriţiei ţesuturilor afectate (muşchi)
3. APLICAŢIILE MASAJULUI ÎN AFECŢIUNILE REUMATICE §
§
Regiunea cervicală o cervicalgiile determinate de modificările artrozice • în cazul existenţei unei contracturi în regiunea cervicală se începe masajul în partea inferioară a regiunii şi apoi se extinde pe întreaga regiune • se recomandă 6-8 şedinţe de masaj cu o durată de 30 minute efectuate de 3 ori pe săptămână o cervicalgiile posturale • se întâlnesc mai frecvent la femei • imaginea radiologică este normală • la examenul fizic se constată o mobilitate pasivă exagerată (laxitate) • se recomandă reeducare funcţională asociată cu masaj • procedeele de masaj ce pot fi aplicate sunt: § presiuni asociate cu neteziri (presiuni alunecate) § frământat • se recomandă 10 şedinţe cu o durată de 20 minute o cervicalgiile asociate cu spasmofilia • în general în cazul spasmofiliei şi tetaniei confirmate pacienţii nu suportă masajul (datorită durerii cervicale care ocupă un loc important în tabloul clinic) motiv pentru care iniţial testăm reactivitatea pacientului la manevrele de masaj. În cazul în care suportă masajul se aplică: § presiuni locale uşoare § frământat profund şi lent • pe tot parcursul masajului kinetoterapeutul trebuie să urmărească permanent modul în care respiră pacientul pentru că o simplă hiperpnee emoţională poate declanşa o criză o cervicalgiile acute – nevralgiile cervicobrahiale • tratamentul poate fi aplicat doar la ieşirea din faza de repaus absolut, când încă prezintă un grad de hiperestezie • este necesară folosirea posturărilor şi mobilizărilor indolore • masajul poate fi aplicat doar în poziţie nedureroasă • masajul poate fi asociat cu tracţiuni uşoare în ax (efectuate cu prudenţă) şi cu contracţii izometrice indolore ale musculaturii locale • recomandări 8-15 şedinţe cu odurată de 15 minute Regiunea dorsală o Dorsalgiile cronice § asociate cu procese artrozice o la examenul fizic se constată prezenţa infiltratelor şi a contracturilor care difuzează spre regiunea cervicală sau lombară o se aplică procedeele clasice de masaj o numărul şedinţelor variază în funcţie de gravitate o durata medie a unei şedinţe de masaj este de 20 minute § asociate spondilitei şi distrofiei rahidiene de creştere o intensitatea contracturilor este mai mare decât în cazul leziunilor artrozice
se are în vedere poziţionarea pacientului în funcţie de deformările existente şi de asigurarea unui confort maxim pe tot parcursul şedinţei de masaj o se recomandă alternarea masajului cu reeducarea funcţională o la final masaj de relaxare § asociate cu cifoze – constituie o indicaţie pentru masajul clasic § la pacienţii astenici o aceşti subiecţi prezintă un grad de impotenţă funcţională datorită existenţei unor leziuni structurale la nivelul coloanei dorsale o se recomandă aplicarea unui masaj de stimulare la nivelul regiunii afectate acţionând în principal asupra musculaturii paravertebrale o recomandări 10-15 şedinţe de masaj cu o durată de 30-40 minute § de suprasolocitare o se întâlnesc la sportivi şi la persoane la care profesia este factorul determinant o la examenul fizic se constată § contracturi intense prezente pe zone întinse § durere difuză § preznţa infiltratelor o se aplică masaj uşor, relaxant, pe o suprafaţă cât mai mare o se folosesc presiunile locale profunde efectuate cu antebraţele pentru a avea o suprafaţă cât mai mare de contact o se recomandă suprimarea temoporară sau definitivă a factorului cauzal o Dorsalgia acută § nu necesită repaus § se identifică factorul declanşator al durerii (extensia, înclinarea laterală, inspiraţia, expiraţia) § kinetoterapeutul poziţionează pacientul în poziţie opusă celei care provoacă durere § masajul se începe la distanţă de punctul cel mai dureros şi se va apropia treptat de acesta § se aplică presiuni locale, presiuni alunecate profunde, frământat uşor § în unele cazuri poate apare o senzaţie de calmare bruscă a durerii însoţită sau nu de un cracment articular perceptibil, care face inutilă continuarea masajului dacă au fost înlăturate contracturile reflexe Regiunea lombară o lombalgiile cauzate de artroza lombară • se recomandă aplicarea procedeelor clasice de masaj cu intensitate moderată şi mare • pentru .ligamentele iliolombare şi articulaţiile sacroiliace se recomandă masajul transversal profund • pentru ligamentele inter- şi supraspinoase folosim o tehnică specială de fricţiune „în cleşte” = între police şi index • masajul trebuie alternat cu contracţii izometrice şi mobilizări active • se recomandă 15 şedinţe cu durată de 20 minute o lombalgiile cauzate de deformaţii şi anomalii structurale • datorită deformărilor se alege poziţia în care pacientul se simte cel mai confortabil o
§
•
§
se indică masaj transversal profund în alternanţă cu procedee decontracturante • durata tratamentului este stabilită de kinetoterapeut în funcţie de particularităţile individuale ale bolii şi bolnavului o lombalgii posturale fără anomalii morfologice • examinarea pacientului indică: § imaginea radiologică normală § mobilitate segmentară normală sau peste normal § starea musculaturii în general afectată • se indică masaj de stimulare, masaj transversal profund, tehnicile Rabe şi Terrier o lombalgii asociate cu spasmofilia • se urmăreşte obţinerea unei relaxări musculare locale şi generale care reprezintă modul cel mai eficient de combatere a durerii o lombosciatica • masajul se poate aplica în faza acută dar cu prudenţă deoarece există pericolul recidivei • poziţionarea este în decubit ventral cu sau fără pernă sub regiunea abdominopelvină (pentru delordozare) sau în decubit lateral • în cazul în care pacientul nu suportă încă masajul în regiunea lombară acesta va fi aplicat la distanţă – pe regiunea cervicală şi dorsală • profunzimea manevrelor va creşte gradat • se indică masajul membrului inferior pe faţa sa posterioară prin aplicarea de presiuni statice şi alunecate, frământat şi ridicări musculare • se propune un tratament de 15 şedinţe cu o durată de 20 minute şi în funcţie de evoluţie se recomandă tratamentul ulterior Regiunea umărului o artrozele sternoclaviculare şi acromioclaviculare • se aplică masajul transversal profund la care trebuie să dozăm fricţiunea în aşa fel încât să nu depăşească pragul toleranţei la durere al pacientului • poziţia pacientului este decubit sau aşezat • durata şedinţei este de 10 minute, timp de 3-4 săptămâni în funcţie de ameliorarea simptomatologiei şi de normalizarea funcţională
o
tendinitele şi tendinozele • se recomandă masaj transversal profund – fricţiune cu un singur deget sau index întărit de medius • poziţia pacientului: § aşezat cu membrul superior în extensie şi rotaţie internă pentru supraspinoşi § aşezat cu membrul superior în flexie şi rotaţie externă pentru subspinoşi • se recomandă ca durata şedinţei să fie cuprinsă între 5-10 minute sau 10-20 minute în funcţie de reactivitatea pacientului • exemplu – în tendinita capului lung al bicepsului brahial se recomandă fricţiunea cu vârful unui deget sau a două degete efectuată transversal pe tendonul aflat în şanţul intertuberozitar. Efectele pot fi: § sedative
§
§
sau de exacerbare a durerii (probabil datorită unei reacţii inflamatorii la nivelul manşonului sinovial ce înconjoară tendonul § în aceste cazuri se recomandă mai bine efectuarea unei fricţiuni longitudinale pe culisa bicipitală cu intensitate mică şi fricţiune insistentă la nivelul nodulilor şi infiltratelor percepute la nivelul pielii pe traiectul tendonului o durerile musculare – la nivelul umărului necesită aplicarea masajului pe o suprafaţă mai întinsă. Se foloseşte masajul clasic din care manevra fundamentală este fricţiunea şi tehnici speciale de tipul metodei Wetterwald sau palpare-rulare • în cazul durerii localizate la nivelul deltoidului se aplică masaj: § pe faţa externă a braţului § în partea superioară a trapezului § la nivelul cefei • durerea din regiunea scapulară necesită masaj: § local § în partea mediană a spatelui § pe regiunea cefei o algoneurodistrofia, sindromul umăr-mână – în această afecţiune aplicarea masajului riscă să agraveze reacţia neurovegetativă. Evoluţia bolii este spre apariţia redorii şi implicit spre instalarea sindromului de „umăr blocat” • se recomandă: § cură marină § hidromasaj § afuziuni § mişcări active • în stadiul retractil nedureros se aplică frământatul pe principalele grupe musculare (în special deltoid) pentru a combate amiotrofia. Masajul trebuie alternat cu contracţii şi întinderi ale formaţiunilor retractate. Articulaţia coxofemurală o coxartroza • poziţia pacientului este aleasă astfel încât să asigure un confort maxim pacientului. Dacă există o uşoară flexie la nivelul şoldului folosim poziţia de: § decubit ventral cu o pernă aşezată sub abdomen la nivelul crestelor iliace § decubit lateral cu o pernă aşezată între genunchi pentru limitarea adducţiei dureroase a şoldului opus celui pe care se realizează sprijinul • se folosesc presiuni profunde executate în ritm lent şi cu intensitate dozată în funcţie de gradul de toleranţă al pacientului – durata 12 minute (după acest interval musculatura contractată se destinde) • masajul este alternat cu tracţiuni în ax timp de 10-12 secunde, acestea amplifică efectul sedativ. Tracţiunile pot fi efectuate doar în cazul în care examenul radiologic nu a evidenţiat existenţa unei decoaptări articulare • hidromasaj • durata medie a unei şedinţe de masaj este de 20 minute, recomandarea fiind de 15 şedinţe cu repetarea lor la interval minim de 6 luni
TERAPIA MIOFASCIALĂ (Myofascial release) Este o forma de terapie a tesuturilor moi, ce include tehnici de masaj pentru intinderea fasciei si pentru a degaja spatiile dintre fascie, tegument, muschi si oase. Aceste tehnici ajuta la eliminarea durerii si la cresterea gradului de miscare a corpului. Fascia este manipulata direct sau indirect, ceea ce permite fibrelor tisulare sa se reorganizeze intr-un mod mai flexibil si mai functional. Eliberarea miofasciala poate fi considerata si tehnica generala de masaj, utilizata pentru a inlatura contracturile fasciale. Eliberarea miofasciala de obicei incepe cu un masaj usor, care are rolul de a incalzi si relaxa musculature. In timpul masajului, terapeutul identifica zonele de tensiune, zone care necesita o atentie marita, si la care se revine pentru a intinde fascia. Uneori eliberarea miofasciala poate fi chiar intensa, mai ales in cazurile in care muschii sunt foarte incordati si tensionati. Dupa sedinta, unii pacienti simt o usoara retinere si durere, care de obicei dispare dupa cateva zile. Eliberarea miofasciala se bazeaza pe principiul ca multi oameni au contracturi musculare care cauzeaza blocarea lor . Pe langa acest fenomen, durerea se amplifica si datorita vatamarii musculare. Are ca obictiv accesarea acestor zone de blocaj si tensiune, pentru a le detensiona, eliberand muschii si permitandu-le sa se mobilizeze mai usor si mai efficient. In timpul eliberarii miofasciale, pacientul poate fi manipulat din mai multe pozitii, in schimb terapeutul poate intinde muschiul doar intr-un anumit mod, folosind cateva degete pentru a junge in profunzimea acestuia. Pentru un maxim de confort si eficienta, pacientul este sfatuit sa respire adanc, in timp ce terapeutul efectueaza stretchingul. Eliberarea miofasciala se recomanda la pacientii cu fibromialgii, dureri de spate, si alte probleme de sanatate care privesc muschii. Din acest motiv, multi doctori recomanda aceasta metoda impreuna cu alte forme de terapie pacientilor, pentru a le oferi mai multe optiuni. Efectuata regulat, poate imbunatati postura, poate inlatura durerea musculara acumulata in diferite zone, si poate imbunatati flexibilitatea. Nu trebuie sa fie dureroasa, in cazul aparitiei durerii, terapeutul ar trebui sa lucreze intr-un mod diferit asupra zonelor dureroase sau sa se mute in alta zona. Traumatismele, stresul, inflamatiile, ranile si deficientele de postura pot cauza contracturi la nivelul fasciei. Datorita faptului ca fascia e ca o retea care are legaturi stranse, atunci cand exista o contractura la un anumit nivel, in timp se poate raspandi in alte regiuni ale corpului. Obiectivul principal al metodei miofasciale este sa elibereze fascia sis a restabileasca sanatatea tisulara. In literatura medicala termenul “miofascial”, a fost folosit pentru prima oara in 1940 de catre Janet G. Travell, referindu-se la sindroamele musculosheletale si la punctele cheie. In 1976 Dr. Travell a inceput sa foloseasca termenul de punct cheie miofascial, si in 1983 a publicat manualul : “Disfunctia si durerea miofasciala: Manualul punctelor cheie”. Aici, termenul de eliberare/degajare miofasciala, se refera la tehnicile de manipulare ale tesuturilor moi. Exista doua scoli principale in ceea ce priveste eliberarea miofasciala metoda directa si indirecta. Metoda directa de eliberare miofasciala Se refera la fascia contractata. Practicienii folosesc articulatiile interfalangiene proximale si coatele, sau alte ustensile pentru a intinde usor fascia contractata aplicand o forta de cateva kg. Aceasta metoda are ca obictiv, schimbari produse la nivelul structurilor miofasciale cu ajutorul stretchingului, elongatiilor si mobilizarii tesuturilor aderente. Practicienii incearca sa mobilizeze usor straturile fasciei pana se ajunge la nivelul tesuturilor profunde. Robert Ward a mentionat ca metoda directa vine de la scoala de osteopatie din 1920 care la un moment dat, a fost numita “ Fascial Twist” Michael Stanborough a facut un rezumat al acestei tehnici directe si anume: - manipularea unei anumite suprafete a corpului cu ajutorul articulatiilor interfalangiene proximale sau a antebratelor; - scufundare la nivelul tesuturilor moi; - contact cu prmul strat contractat; - se aplica o tensiune usoara; - se angreneaza fascia radicand o bucata de tesut;
-
in final, se misca de-alungul suprafetei, in timp ce se pastreaza legatura cu straturile profunde; - se iasa cu usurinta din zona. Metoda indirecta de eliberare miofasciala Metoda indirecta implica o intindere usoara cu o presiune de doar cateva grame, ceea ce permite fasciei sa se desire. In urma usoarei tractiuni ce se aplica la nivelul fasciei contractate, va rezulta o crestere a temperaturii si a circulatiei sangelui in zona respective. Aceasta permite organismului sa se echilibreze datorita abilitatii inerente de autocorectare, astfel se elimina durerea si se restabileste performanta optima a corpului. Metoda indirecta isi are originea in scoala osteopatica avandu-l ca fondator pe Andrew Taylor Still, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Conceptele si tehnicile acestei metode au fost in continuare dezvoltate de catre succesori. Carol Menheim a rezumat principiile metodei de eliberare miofasciala: - fascia acopera toate organele corpului, neputand fi separata de muschi; - orice intindere musculara este o intindere miofasciala; - intinderea miofasciala intr-o zona a corpului poate fi simtita si va afecta si alte zone; - decontracturarea miofasciala poate afecta si alte organe prin eliberarea tensiunii la nivelul intregului system fascial; - tehnicile de eliberare miofasciala functioneaza chiar si fara intelegerea completa a mecanismului. Conform lui john Barnes, tehnica indirecta de eliberare miofasciala se prezinta astfel: - contactul usor asupra fasciei cu mainile relaxate; - intinderea usoara a fasciei pana la nivelul restrictiei; - mentinerea unei presiuni usoare pentru a intinde zona restrictionata timp de 3-5 minute; - inainte de eliberare/degajare, terapeutul va simti un puls terapeutic (o caldura); - in timp ce zona se elibereaza, mana va simti o miscare si o catifelare a tesutului. Autoeliberarea miofasciala ( Self Myofascial Release) Desi nu este o metoda noua, a devenit din ce in ce mai folosita printe sportivi si nu numai. Exercitii de autoeliberare miofasciala: Pentru adductori:
-
Din decubit ventral pe saltea; Extensia coapselor si plasarea unui sul de spuma sub acestea; atentie la nivelul complexului adductor care are originea la nivelul pelvisului, atunci cand se ruleaza sulul pe saltea daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana cand durerea scade pana la 75%.
Pentru tendonul popliteu:
-
Plasati sulul de spuma sub genunchi ( cu sprijin pe palme), la nivelul tendoanelor poplitee. Picioarele pot fi unul peste celalat in asa fel incat sulul sa fie doar sub un genunchi. - se ruleaza de la nivelul genunchiului inspre sold in partea posterioara; - daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana cand durerea scade pana la 75%. Pentru cvadriceps:
-
din decubit ventral cu sulul sub cvadricepsi, sprijin pe antebrate; este important sa se mentina un control la nivelul abdominalilor si a glutealilor pentru a preveni compensatia la nivelul coloanei lombare inferioare; - se ruleaza sulul de la nivelul bazinului la nivelul genunchilor, punandu-se accent pe partea laterala a coapsei; - daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana cand durerea scade pana la 75%. Pentru tendonul iliotibial:
-
din decubit lateral cu sulul de burette la nivelul soldului; M.I. de deasupra flectat se sprijina se saltea; MI de dedesubt este usor ridicat; mentineti capul in pozitie neutral;
-
se ruleaza in partea inferioara a articulatiei soldului pe partea laterala a coapsei pana la nivelul genunchiului. - daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana cand durerea scade pana la 75%. Pentru spatele superior:
-
din decubit dorsal cu genunchii flectati, mainile la ceafa, sulul de burette la nivelul omoplatilor; se ridica soldurile, se stabilizeaza capul intr-o pozitie neutral si se ruleaza sulul pana la nivelul spatelui mijlociu; daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana cand durerea scade pana la 75%.
MASAJUL CHINEZESC CLASIC Sistemul chinez de îngrijire naturală a sănătăţii Este deosebit prin faptul că este natural, preventiv, caută rădăcinile problemelor, este holistic şi se bazează pe încrederea de sine. - Legea sănătăţii este legea naturii. Alimentele sunt considerate o sursă de hrănire şi de leacuri eficiente. - Tratamentul cel mai bun este prevenirea. - Sistemul chinez de sănătate vizează înlăturarea cauzelor care stau la baza bolilor nu a simptomelor. - Sistemul holistic tratează întreaga persoană nu porţiuni izolate ale trupului. Omul este o trinitate a spiritului, minţii şi trupului. - Vindecarea vine dinăuntru. Trupul omenesc este o maşinărie care se întreţine, se repară şi se vindecă singură, câtă vreme ştim cum să acumulăm, să păstrăm şi să controlăm qi-ul lui. PRINCIPALELE PROCEDEE DE MASAJ 1.JO-FA Frământarea circulară Acest procedeu se execută cu pulpa degetului mare sau mijlociu sau cu podul palmei şi constă în mişcări circulare, de rotaţie progresivă pe spate şi pe membre.Astfel se stimulează grupări de puncte reflexogene. Mişcările se efectuează pe spate de sus în jos, simetric, pe direcţia meridianului vezicii urinare, iar pe membre în direcţie distală. Mişcările iniţiale reprezintă rotaţii uşoare, intensificate pe măsură ce se repetă procedeul, transformându-se într-o frământare superficială, de intensitate moderată. Trăsătura definitorie a acestui procedeu constă în caracterul de impuls al manevrelor, cu orientare vectorială, fără desprinderea mâinii de pielea pacientului. Acest procedeu se execută de 1020 de ori cu o frecvenţă de 60-90 de mişcări pe minut.Pacientul trebuie să aibe senzaţia de căldură, relaxare, confort. Efectele procedeului sunt: ameliorarea stării generale, a circulaţiei sanguine şi limfatice, relaxarea musculaturii, calmarea mialgiilor şi diminuarea tumefierii ţesuturilor.
2. NA–FA Frământarea cu prindere, ciupirea Procedeul constă în frământarea energică a masivului muscular şi a stratului adipos subcutanat. Porţiunea masată este apucată şi ridicată uşor deasupra bazei osoase şi a straturilor musculare mai profunde. În timpul acestei manevre degetul mare este opus celorlalte. Procedeul poate fi executat şi sub formă de ciupire, dacă se masează un strat muscular mai puţin reliefat, dar se efectuează la fel de uşor, fără a se atinge pragul dureros. Manevrele se execută cu intensitate moderată, de câte 2-3 ori şi numai pe porţiuni ale corpului pregătite în prealabil. Direcţia este de sus în jos, distal. Caracteristica acestui procedeu este mişcarea progresivă a mâinilor, energică dar în acelaşi timp blândă, fără a se desprinde de porţiunea masată. Pacientul are senzaţia de moleşeală şi de căldură. Efectele sunt de calmare a spasmului muscular, relaxarea musculaturii, normalizarea circulaţiei sanguine.
3. IAA-FA Rotaţie cu apăsare Manevra se execută cu palma uţor îndoită din articulaţiile metacarpo-falangiene, relaxată şi elastică. Suprafaţa masată se atinge cu podul palmei, cu falangele distale ale degetelor şi cu toată suprafaţa liberă a policelui.În felul acesta sub palmă se formează un spaţiu în care este concentrată energia. Zonele pe care se aplică acest procedeu sunt spatele şi membrele. Mâna maseurului se deplasează pe suprafaţa masată de sus în jos şi distal, fără a se desprinde de piele. În timpul masajului coloanei vertebrale mâna este dispusă perpendicular pe aceasta. Fiecare mişcare este însoţită de o creştere a presiunii. Efecte: relaxarea musculară şi atenuarea senzaţiei de durere.
4.TUI-FA Frecţia liniară, alunecarea Manevra se execută cu podul palmei sau cu pulpa degetului mare, sub forma unei neteziri sau frecţii superficiale simetrice. Degetele maseurului alunecă spre piept sau spre spate în timpul masaului spaţiilor intercostale şi al masajului paravertebral. Pt maseur este mai comod să stea la capul pacientului. Manevra se execută blând, dar repede, fără ca maseurul să desprindă mâna când revine la poziţia de plecare. Aceeaşi zonă se masează de 3-5 ori. Intensitate execuţiei creşte uşor, până atinge o valoare medie. Frecţia liniară poate preceda diferite tipuri de frământare şi poate încheia şedinţa de masaj. În acest timp pacientul are senzaţia de încălzire a pielii şi a stratului celular subcutanat şi senzaţia de relaxare musculară.
5. CUEN-FA Netezire liniară, tăvălirea Procedeul se execută cu suprafaţa cubitală a mâinii relaxate, cu degetele semiîndoite. Mişcările alunecate uşoare, se efectuează din articulaţia radiocarpiană, alternând faţa palmară cu cea dorsală a mâinii. În interiorul palmei, datorită degetelor unite şi semiîndoite se formează un spaţiu care concentrează energia. Falangele proximale ale degetelor 3-5 efectuează o mişcare de alunecare atunci când se întoarce mâna pe faţa palmară, apăsând pe degetul mic. Zonele pe care se aplică acest procedeu sunt muşchii superficiali ai spatelui şi membrelor, în direcţia de sus în jos, distal. Numărul manevrelor este de 3-5. Ritmul optim de efectuare este de 80 de mişcări ale mâinii pe minut Efectul: înlăturarea oboselii, a mialgiilor şi spasmelor musculare.
6. ŢZI-FA Percuţia cu palma Se efectuează cu muchia palmei ambelor mâini simultan. Degetele sunt întinse, unite şi uşor încordate. Manevra se execută pe direcţia circulaţiei energiei în meridianele iang. Percuţiile se execută uşor dar într-un ritm destul de rapid , 120 -180 pe minut. Aceaşi zonă se masează de 3-5 ori. Pacientil are senzaţia de vibraţii. Acest procedeu permite optimizarea circulaţiei sanguine în ţesuturi, accelerarea proceselor metabolice, relaxarea musculaturii înlăturarea senzaţiei de oboseală.
7. COU-FA Percuţia cu pumnul Manevra se execută cu pumnul gol: mâna relaxată, cu degetele îndoite, fără a fi încordate, ca şi cum ai ţine un ou de găină. În spaţiul astfel format se concentrează energia. Masajul se efectuează mişcând mâna din articulaţia radiocarpiană de sus în jos, de câte 3-5 ori. Forţa cu care se acţionează este moderată. Ritmul rapid de 60-100 bătăi pe minut.
8.FEN-ŢZIN-FA Frământarea cu vibraţie Manevra se execută cu policele sau indexul în zona de masaj sau a punctului trigger. În timpul apăsării, ţesuturile se deplasează pe direcţia fibrelor musculare, apoi revin la poziţia iniţială. Se efectuează o presiune vibratorie de intensitate moderată. Începutul şi sfârşitul frământării se efectuează lin. Procedeul se execută de 8-10 ori. Drept criteriu de eficacitate se consideră atingerea pragului dureros, senzaţia de vibraţie şi durere după încetarea intervenţiei
9.DIAN-SIUE-FA Frământarea cu apăsare Se efectuează o presiune intermitentă asupra punctului cu policele, indexul sau mediusul, fără a deplasa pielea. Dacă se foloseşte policele, acesta trebuie îndoit aproape în unghi drept. Este interzisă efectuarea manevrei cu vârful unghiei. După atingerea pragului dureros apăsarea se mai prelungeşte 10-12 secunde. Zona punctului se stimulează de 3-7 ori. Caracteristică pt acest procedeu este poziţia verticală a degetelor 2 şi 3 în raport cu suprafaţa de contact.
10.TAN-ŢZIN-FA Ciupirea cu alunecare Această manevră se efectuează cu policele şi degetele 2,3 şi 4 strâns unite. Acestea apucă muşchiul apăsându-l cu intensitate moderată, după care îl lasă să alunece. Se aplică în zona muşchiului trapez, a marginii laterale a muşchilor pectorali şi pe membre. Se prinde cu degetele masivul muscular şi se ridică de un capăt ca şi cum s-ar desprinde de straturile aflate dedesubt, după care se slăbeşte strânsoarea lăsând muşchiul să alunece printre degete.
Manevra se execută cu intensitate moderată, de-5 ori. Sunt posibile dureri. Efectele urmărite sunt restabilirea conducţiei musculare, atenuarea durerilor şi a senzaţiei de oboseală musculară.
11.ŢO-FA Frământarea superficială Această manevră se execută cu toată suprafaţa palmei sau cu muchia indexului îndoit. Se masează oasele carpiene şi antebraţul, regiunea gleznelor, genunchilor şi gambei. Porţiunea masată a membrului se află între ambele mâini ale maseurului; acestea se deplasează energic şi rapid în direcţii opuse. Amplitudinea mişcărilor nu depăşeşte o lăţime de palmă. Părţile laterale ale carpului se masează mai eficient cu indexul. Manevra se efectuează cu intensitate moderată dar destul de energic, în direcţie distală, de câte 2-4 ori în fiecare parte. Procedeul are ca efect relaxarea musculară, înlăturarea oboselii. Pacientul are senzaţia de vigoare şi prospeţime, simte căldură în membre, moleşeală, are senzaţia de plutire.
12. BO-ŢZIN-FA Frământarea profundă Procedeul se aplică în zona muşchilor paravertebrali şi se efectuează cu patru degete ale mâinii încordate şi uşor arcuite. Direcţia este de sus în jos şi de la coloana vertebrală spre exterior. Masajul poate fi efectuat alternând mâinile sau cu ambele mâini simultan, cu intensitate moderată. Degetele frământă masa musculară cu mici rotaţii până când aceasta devine maleabilă alunecând distal, fără a se desprinde de piele. Coborând, degetele maseurului nu pierd contactul cu spatele pacientului, în momentul schimbării locului încetează încordarea degetelor, pentru ca pe noua zonă de masaj, starea moale şi elastică să fie înlocuită de o puternică încordare. Procedeul se repetp de 3-5 ori pe aceeaşi linie. Muşchii se relaxează, dispare starea iniţială de durere chinuitoare, precum şi contracturile musculare existente anterior masajului.
13.CHJEN-DIN-FA Apăsarea , presiunea pe punct Manevra se execută cu policele îndoit şi încordat sau cu degetul mijlociu, evitându-se apăsarea cu unghia. Pentru stimulare se alege un punct activ, degetul pătrunde în punct cu suficientă forţă, până la atingerea pragului dureros. După 1-3 secunde, se slăbeşte presiunea, pt ca aproape imediat să se repete apăsarea. Apoi încordarea degetului trebuie să scadă, acesta iese din punct luând cu sine durerea.
14.CHJEN-CHAN-FA Presiunea pe punct cu vibraţie Procedeul poate fi efectuat cu policele îndoit sau drept, cu indexul sau cu mediusul neîndoit. Intrarea în punct se face rapid si elastic. Stimularea se face fără schimbarea locului, cu o uşoară vibraţie, la limita pragului dureros, crescând uşor intensitatea presiunii, apoi ieşirea din punct se face brusc, luând durerea odata cu degetul. Timpul stimulării 5-10 secunde. PROCEDEE SPECIALE DE MASAJ CHINEZESC 1.CHJUA-FA Scărpinarea , zgârierea, apucarea capului Maseurul stă în picioare, în faţa pacientului aşezat şi relaxat. Manevra se execută cu degetele arcuite şi încordate ale ambelor mâini. Capul se masează prin mişcări circulare dinspre zona temporală spre cea parietală şi în continuare spre ceafă. Mişcările sunt rapide, aspre dar nedureroase. Degetele nu pierd contactul cu pielea capului. După fiecare mişcare circulară urmează momentul apucării. Mâinile maseurului sedeplasează pe capul pacientului una spre cealaltă, în simetrie axială faţă de axa sagitală. Durata procedeului este de câteva zeci de secunde şi depinde de reacţia pacientului. Efectele sunt îmbunătăţirea şi normalizarea circulaţiei sanguine în zona capului, înlăturarea oboselii, mai bună concentrare, etc.
2.CHJO-FACiugulirea , laba cu gheare Procedeul este analog precedentului în ceea ce priveşte indicaţiile şi modul de efectuare a manevrelor dar este aspru şi întrucâtva mai agresiv. Mâinile maseurului au aceeaşi poziţie de apucare a unui glob imaginar, însă cu o treime mai mic. Degetele sunt foarte încordate şi sugerează o labă cu gheare. Distanţa între vârfurile degetelor este egală. În timpul masajului este mai rapid, deci creşte frecvenţa momentelor de ciugulire, după fiecare mişcare de rotaţie. Este interzisă zgârierea dureroasă a pielii sau efectuarea masajului cu unghiile. Este foarte important să nu se supradozeze intervenţia, pacientul trebuie să rămână după masaj cu senzaţia de vigoare şi prospeţime.
3.MIN-TIAN-CU Percuţia urechii Pacientul este aşezat iar maseurul stă în picioare în faţa acestuia. Manevra se execută în mod simetric, pe ambele pavilioane ale urechilor. Cu degetul mare, maseurul apasă pe tragus, închizând intrarea în conductul auditiv extern iar cu arătătorul sprijină pavilionul urechii în partea posterioară. Cu degetul mijlociu se efectuează uşoare percuţii pe suprafaţa apofizei mastoide, câte 2-3 la fiecare ureche, de câte 3-5 ori. Înainte de finalul manevrei, se apasă uşor pe tragus, apoi se îndepărtează brusc degetele. Acest procedeu permite înlăturarea durerilor de cap, ameţelii, conferă claritate gândirii şi favorizează concentrarea, îmbunătăţeşte memoria.
4.ER-CO-DOU-FA Vibraţia pavilionului urechii Acest procedeu este eficient după efectuarea manevrei mn-tian-cu, pe care o completeaza în mod organic. Modul de efectuare este analog : egetul mare apasă strâns pe tragus, închizând intrarea în conductul auditiv extern, în timp ce arătătorul fixează pavilionul urechii în partea posterioară. Se
efectueză o vibraţie energică, de joasă amplitudine. Stimularea este intensă dar de scurtă durată câte 3-4 mişcări. Procedeul propiu-zis constă din 3-4 stimulări. Pacientul are senzaţia de vuiet sau vâjâit în urechi. 5.COU-TI-ŢZIAN-ŢZIA-FA Stoarcerea omoplatului Pacientul este aşezat, iar maseurul stă în picioare, întors spre umărul acestuia. Cu o mână maseurul fixează umărul pacientului, ridicând şi depărtând cotul de corp. Cealaltă mână se află pe omoplatul pacientului, cu degetele sub unghiul inferior.. În acest timp, muşchii centurii scapulare trebuie să fie relaxaţi. Procedeul se execută cu intensitate moderată, cu stoarceri energice ale muşchilor spatelui, dinspre unghiul inferior al omoplatului în sus. Efectul este relaxarea musculaturii spatelui şi a centurii scapulare.
6. BAO-FA Îmbrăţişarea Pacientul stă în picioare iar maseurul este în spatele acestuia, puţin spre dreapta. Maseurul apucă pacientul cu ambele mâini la nivelul spaţiilor intercostale VI-IX. Palmele, cu degetele înlănţuite, se află la nivelul procesului xifoidian al sternului. Deplasându-şi puţin în spate piciorul stâng, maseurul ia o poziţie stabilă în timp ce pacientul îşi pierde punctul de sprijin, înclinându-se pe spate şi rămânând suspendat. Este important ca în timpul exerciţiului, pacientul să fie relaxat. Maseurul efectuează balansări laterale. De mică amplitudine, ale pacientului, până la instalarea senzaţiei de relaxare deplină. Apoi se realizează o strângere bruscă a cutiei toracice, de jos în sus, cu scuturare. Procedeul se execută o singură dată, în timpul expiraţiei, brusc, prin surprindere, fără eforturi suplimentare. Efectul este dispariţia senzaţiei de apăsare în piept, dificultăţii respiraţiei, şi încetarea spasmelor din zona sternului.
7. ŢZI-TU-FEN-ŢZIN-FA Frământarea uşoară a coloanei vertebrale Pacientul este aşezat, muşchii gâtului şi ai spatelui sunt relaxaţi. Degetele maseurului sunt strânse pumn, indexul este semiîndoit şi opus policelui astfel încât să formeze o furculiţă între falanga distală a policelui şi cea mediană a indexului. Cu această furculiţă se masează fiecare proces spinos al coloanei vertebrale, începând cu vertebra a VII-a cervicală şi terminând cu a V-a lombară. Fieacare vertebră se masează uşor de jos în sus, cu mişcări de apucare şi ridicare de sub procesul spinos al vertebrei. Procedeul se execută pe colona vertebrală de sus în jos, de 2-3 ori şi este indicat în osteocondroză, oboseală musculară a spatelui.
8.BEI-FA Rucsacul Maseurul şi pacientul stau spate în spate, având coatele înlănţuite. Maseurul se înclină puţin înainte, îndoaie genunchii şi ridică pacientul pe spate. Caracteristicile procedeului sunt : suprapunerea centrelor de greutate, contactul lejer al vârfurilor picioarelor pacientului cu podeaua şi poziţia comodă a pacientului pe spinarea maseurului, ceea ce ii permite să îşi relaxeze musculatura. La finalul procedurii maseurul efectuează exerciţii de scuturare a membrelor. Procedeul trebuie să aibe ca rezultate înlăturarea blocurilor funcţionale ale discurilor intervertebrale, deplina relaxare a pacientului, înlăturarea oboselii.
9.GUN-CHUAB-FA Legănatul Pacientul este întins pe spate, apucându-şi cu mâinile genunchii, ridicaţi la nivelul abdomenului. Bărbia este sprijinită în piept, spatele este arcuit. Maseurul sprijină pacientul cu o mână sub ceafa acestuia iar cu cealaltă în zona articulaţiilor gambei şi îl leagănă de 5-7 ori, crescând progresiv amplitudinea. Procedura se efectuează pe o suprafaţă orizontală moale. Indicaţii: dureri ale coloanei vertebrale în regiunea lombară, modificări post-traumatice.
10.CHUI-FA Percuţii pe genunchi Pacientul este aşezat, picioarele sunt relaxate. Maseurul, aşezat lateral, efectuează percuţii deasupra şi dedesubtul rotulei, cu muchia palmei. Degetele sunt relaxate, semiîndoite ca şi cum ar apuca un ou. Ritmul este moderat, percuţiile au o intensitate slabă. Pentru o mai bună relaxare musculară, piciorul masat nu trebuie să se sprijine pe podea, ci trebuie să atârne, iar în acest scop, sub coapsa şi genunchiul pacientului se aşează un rulou moale. Procedeul se efectuează o singură dată, timp de 20-30 secunde. Se utilizează în caz de artrită a articulaţiei genunchiului şi în fenomene posttraumatice.
MASAJUL PENTRU Este incontestabil
BEBELUSI faptul cǎ masajul este foarte
benefic pentru bebeluşi.Şi nu este vorba de doar de le crea senzaţii de placere, ci mai ales de a-i ajuta sǎ se dezvolte atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Da, chiar aşa. Doar micul om este chiar la începutul adaptării sale în noul mediu care îl înconjoară. Iar pentru aceasta are nevoie de forţă, precum şi de numeroase deprinderi. Masajul îl ajută să-şi fortifice musculatura, determinând-o să “intre în acţiune”, şi să facă faţă solicitǎrilor.
Când începem masajul bebeluşului? Dacǎ bebeluşul a împlinit deja 6 luni, iar medicul pediatru nu a manifestat nici o nemulţumire în ceea ce priveşte starea lui de sǎnǎtate, prin masajul pe care il puteţi face chiar dumneavoastrǎ nu are decât de castigat. Ar fi de dorit sǎ recurgeţi la aceastǎ îndeletnicire într- un anumit moment al zilei. De exemplu, la 40 de minute dupǎ masǎ, sau cu o jumatate de ora înainte de alaptare. Cum organizam sedinta de masaj? Alegeţi acea perioadǎ a zilei când bebeluşul este vioi şi liniştit.Înainte de a începe exerciţiile, aerisiţi bine camera şi urmǎriţi ca temperatura camerei sǎ fie peste 20°C. Cel mai bine e sǎ aşezaţi copilul pe o masǎ, potrivitǎ înǎlţimii dvs, pe care sǎ aşterneţi o pǎturǎ moale. Mîinile dvs trebuie sǎ fie spǎlate, cu unghiile tǎiate scurt. Nu folosiţi creme speciale de masaj, nu are rost sǎ îmbâcsiţi porii cu grǎsimi.Mişcǎrile trebuie sǎ fie blânde, pentru a nu irita pielea extrem de sensibilǎ şi scheletul osos foarte fragil al copilului. Urmǎriţi ca în timpul masajului, copilul sǎ fie bine dispus.Dacǎ este capricios, încetaţi manevrele pânǎ se va linişti. N-ar trebui ca micuţul sǎ asocieze masajul cu vreun disconfort anume, altfel peste câteva zile il va considera o sursa de neplaceri şi va deveni neliniştit chiar de la primele manevre. Exercitii pentru masaj Iatǎ o serie de exerciţii prin care sǎ puteţi contribui la fortificarea musculaturii copilului, sǎ-l ajutaţi sǎ şi-o dezvolte, precum şi sǎ-i verificaţi reflexele. 1.Masajul mîinilor – netezire Poziţia iniţialâ (PI), aşezaţi copilul pe spate cu picioruţele spre dvs. Prindeţi-l cu mâna stângǎ de mânuţa lui dreaptǎ, usor ridicatǎ, iar cu dreapta, neteziţi-i uşor prin alunecare, fǎrǎ presiune, partea inferioarǎ a antebraţului şi a umǎrului, dinspre cot spre piept. Efectuaţi mişcǎrile de 4-6 ori, şi repetaţi mişcarile şi pentru cealaltǎ mânuţǎ. 2.Masajul abdomenului Poziţia iniţialâ (PI), aşezaţi copilul pe spate cu picioruţele spre dvs. a) Cu mâna stângǎ ţineţi copilul de picioruşe, iar cu dreapta îi masaţi uşor burtica cu mişcǎri circulare, în sensul acelor de ceasornic, ocolind zona ficatului. Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori. b) de la vârsta de 3 luni îi putiţi masa şi musculatura acestei zone.În acest scop veţi recurge la o fricţionare, o uşoarǎ apâsare cu ambele mâini pe musculatura burţii, mai întâi cu toatǎ palma, apoi doar cu buricele degetelor. Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori. 3.Masajul picioarelor Poziţia iniţialâ (PI), aşezaţi copilul pe spate cu picioruţele spre dvs. Neteziţi usor partea dorsalǎ a piciorului, dinspre cǎlcâi, spre zona inghinalǎ. Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori pentru fiecare picior în parte. 4.Masajul coloanei vertebrale
Aşezaţi copilul pe o parte.Treceţi-vǎ câte doua degete dea lungul coloanei, pe pǎrţile laterale a acesteia, de la funduleţ spre umeri. O asemeanea manevrǎ va conduce la extensia coloanei vertebrale.Executaţi câte o asemenea manevrǎ pentru fiecare parte a coloanei. 5.Masajul spatelui ( dupa varsta de 2 luni ) P.I:copilui este aşezat pe burticǎ şi se sprijinǎ cu piciorele de dvs.Netezi-ţii cu dosul palmei spatele, de la funduleţ spre gât, apoi cu faţa palmele, de la gât spre funduleţ. Repetaţi mişcarea de 4-6 ori.
Flexia coloanei vertebrale şi a picioarelor P.I: copilui este aşezat pe burticǎ şi se sprijinǎ cu piciorele de dvs Sprijiniţi corpul copilului de sub piept, picioarele îi sunt întinse. Ridicaţi-l uşor deasupra mesei.În mod reflex copilui îşi va îndrepta spatele şi-şi va ridica capul.Exerciţiul contribuie la fortificarea musculaturii spatelui, a coloanei vertebrale şi a cefei.
6.Masajul tǎlpilor P.I : culcat pe spate. a) cu degetele aratatoare de la ambele mâini sǎltaţi uşor tǎlpile copilului şi menţineţi-le ridicate.Cu degetele mari fricţionaţi-i uşor partea exterioarâ a tǎlpilor, de la degete spre cǎlcâi. b) Cu palmele ambelor mâini, fricţionatţ-i degetele. Repetaţi mişcarea de 4-6 ori . Gimnastica degetelor de la picioare ( masajul reflexogen al tǎlpilor ) P.I : culcat pe spate. Ridicaţi cu o mânǎ piciorul copilului, cu degetul arǎtǎtor apǎsaţi uşor pielea şi muşchii de la baza degetelor.in mod reflex, copilu şi le va îndoi.Plimbaţi uşor degetul pe partea interioarǎ a tǎlpii, de la degete spre cǎlcâi.În mod reflex, copilul îşi va desface degetele. Exerciţiul ajutǎ la tonifierea musculaturii tǎlpilor.Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori. Reflexul de mers Aşezaţi copilul pe masǎ, cu faţa spre dvs, sprijinit de subsori.La atingerea de suprafaţa durǎ a mesei, copilui isi va întinde în mod reflex picioarele din genunchi şi articulaţiile coxo-femurale.Repetaţi mişcarea de 4-6 ori, asemenea mişcǎri ajutând la fortificare musculaturii picioarelor, copilui deprinzându-se astfel sǎ se sprijine în ele.
Masajul pentru vârsta 3 luni ! 1.Masajul mâinilor - netezire. Aceleaşi manevre ca în exercitiul pentru un prichindel de 1,5 luni. Puteţi mǎri însǎ numǎrul mişcǎrilor la 6-8 . Exerciţiu cu mâinile - încrucişarea şi desfacerea Aşezaţi copilul pe spate cu faţa spre dvs.Întinde-ţi mâinile spre el, atingându-i cu degetele palmele.Micuţul vǎ va apuca de degete.Încrucişaţi-i mâinile deasupra pieptului, dupǎ care desfaceţi-le în lateral.Un asemenea exerciţiu, repetat de 4-6 ori faciliteazǎ o respiraţie profundǎ, şi tonificarea muşchilor umerilor.
2.Masajul abdomenului P.I : Aşezaţi copilul pe spate, cu picioruluşele spre dvs. Cu mâna stângǎ ţineţi-i pipcioruşele uşor ridicate, iar cu dreapta fricţionaţi-i uşor burtica, cu mişcǎri circulare, în sensul acelor de ceasornic.La începutul exerciţiului o faceţi cu toatǎ palma, pentru ca spre sfǎrşit sâ o faceţi doar cu buricele degetelor.Repetaţi mişcǎrile de 6-8 ori. Întoarcerea de pe spate pe burtǎ. Aşezaţi copilul pe spate.Cu mâna dreaptǎ susţine-ţi picioarele, iar cu stânga, îndoitǎ din cot, prindeţi-l de manuţa stangǎ.Provocaţi-l sǎ se întoarcâ din poziţia pe spate pe cea pe burtǎ, rasucindu-şi încet picioarele şi bazinul.Repetaţi mişcǎrile de 1-2 ori pe fiecare parte a corpului. Dupǎ un timp, daca micuţul se întoarce cu uşurinţǎ de pe o parte pe cealaltǎ, sprijiniţi-l doar de picioruşe. 3.Masajul spatelui Culcat pe burta. De 4-6 ori mişcǎri de netezire, şi tot atâtea fricţionari efectuate cu buricele degetelor de la ambele mâini, prin mişcǎri circulare, de la funduleţ spre ceafǎ.Terminaţi exerciţiul cu manevre de netezire. Extensia picioarelor şi a coloanei. Aşezaţi copilul pe burticǎ, susţineţi-i corpul cu mâinile, prinzându-l de sub piept, şi întindeţi-i picioruşele.Ridicaţi-l cu grijâ deasupra mesei.În mod reflex, micuţul îşi va îndoi spatele şi va ridica capul. Sunt suficiente 12 mişcǎri. 4.Masajul tǎlpilor Culcat pe spate. Cu degetul arǎtǎtor de la ambele mâini ridica-ţi uşor tǎlpile copilului, şi menţineţi-le ridicate,Cu degetele mari, fricţionaţi-i uşor partea exterioarâ a tǎlpilor, de la degete spre cǎlcâi. Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori. Apoi treceţi la fricţionarea degetelor, de 6-8 ori fiecare, dupǎ care, cu degetele îndoite, aplicaţi uşoare percutǎri în cǎlcâiele copilului. Gimnastica tǎlpilor Culcat pe spate. Apǎsaţi uşor cu degetul arǎtǎtor al mâinii drepte pe marginea interioarǎ a tǎlpii, dupa care, cu un numǎr dublu de mişcǎri, partea exterioarǎ a acesteia.Se începe cu degetul mic, şi se repetǎ fiecare mişcare de 2-4 ori.Un asemenea exerciţiu ajutǎ la fortificare muşchilor articulaţiilor, şi a ligamentelor talpilor. "Dansul" picioarelor. Aşezaţi copilul pe masâ, sprijinindu-l de axilǎ , cu faţa spre dvs. În mod reflex, intrând în contact cu suprafaţa durǎ a mesei, micuţul îşi va întinde din genunchi şi şolduri.În felul acesta vǎ ajutaţi copilul sǎ-şi întǎreascǎ musculatura picioarelelor, cǎpǎtând şi desprinderea de a se sprijini în ele atunci când va începe sǎ meargǎ.Repetaţi manevra de 4-6 ori.Toate aceste manevre, executate cu blandeţe, sunt o plǎcere dublǎ, atât pentru mamǎ, cât şi pentru copil. Sfatul de la Desprecopii.com Nu veţi avea nevoie de prea mult timp pentru efectuare acestor manevre.Cu siguranţǎ vi se va pǎrea interesant sǎ urmǎriţi cum reacţioneazǎ la asemenea evenimente,şi sǎ vǎ bucuraţi de reuşitele lui.Esenţial este sǎ reţineţi cǎ nu doar îl ajutaţi sǎ se relaxeze, ci îi antrenaţi corpul şi il învǎţaţi muşchii sǎ facǎ faţaǎ solicitǎrilor.Efectuând corect şi în mod regulat aemenea exerciţii, veţi evita multe eventuale neplǎceri pe viitor.
TERAPIA TRIGGER POINT Trigger point = punct de declanşare Trigger point este descris ca un punct cu hipersensibilitate situat în muşchii scheletici, care este asociat cu un nodul palpabil. Trigger points sunt puncte care prezintă senzaţii de durere acută, durere surdă, amorţire, senzaţie de cald sau rece, putând duce şi la simptome precum greaţă, dezechilibru şi tulburări de vedere. Originea terapiei Trigger point Este una dintre cele mai recente terapii adresate musculaturii, fiind in plină dezvoltare Janet Travell şi Dr. David Simions au lansat denumirea de trigger point therapy (terapia punctelor de declanşare) implicând şi stretchingul musculaturii afectate si termoterapia. Cei doi au aplicat aceasta tehnică în tratarea preşedintelui John F. Kennedy. În 1970 Bonnie Prudden a îmbunătăţit tehnica celor doi prin adăugarea unei proceduri non-invazive aplicate azi in cazul atleţilor si prescrisă şi recomandată de medici. Această tehnică este înrudită cu cea a masajului prin acupresiune, tehnica de tratament fiind una similară. Este un tratament care se poate face şi independent. Din cauza situării greu accesibile a multora dintre punctele de stimulare, autoaplicarea acestui tip de masaj este însă dificil de realizat. Se pot utiliza unelte specifice de masaj pentru a acţiona asupra acestor puncte. Harta alăturata este prezentată doar pentru vizualizarea informativă şi aproximativă a punctelor. Aceste puncte pot fi clasificate în: Active: acestea sunt dureroase, sunt cauza durerilor persistente Latente: puncte care dor numai când sunt supuse presiunii. Uneori punctele active pot avea puncte satelit, cum ar fi o durere la nivelul spatelui se poate reflecta la nivelul umărului, iar tratarea punctului din zona umărului nu are efect de durata fără tratarea punctului din zona spatelui. Obiectivele majore ale acestei tehnici sunt: - eliminarea tensiunii protective a musculaturii - eliminarea hipersensibilităţii receptorilor periferici, în special cei ai durerii - producerea de vasodilataţie reflexă - eliminarea ischemiei locale Etapele tehnicii trigger point 1. Depistarea punctelor dureroase active. 2. Inspectarea direcţiei în care radiază durerea şi căutarea de eventuale puncte satelit. 3. Se pune degetul pe punctul dureros si se aplica vertical presiune până când pacientul începe să simtă durere. In momentul apariţiei durerii presiunea rămâne constantă. După 10 secunde durerea simţită iniţial va dispărea. In următoarele 20 de secunde este posibilă acţionarea asupra punctului fără apariţia tensionării protective a musculaturii. 4. In încheierea aceste tehnici se realizează fricţiuni si frământări ale musculaturii timp de 5-7 minute cu scop inhibant. Se creşte gradul de presiune in sensul de aplicare a mişcărilor. 5. Presiunea aplicata se eliberează brusc pentru a realiza vasodilataţia si a elimina ischemia locala. Protocolul acestei tehnici este la fel de eficient pentru puncte motorii cât şi pentru alte categorii de puncte. Presiunea aplicată nu este niciodată suficientă pentru a depăşi pragul de durere al pacientului, provocând durere şi lezarea terminaţiilor nervoase motorii. Vasodilataţia periferica locala readuce pH-ul la normal şi creşte concentraţia de oxigen din ţesutul afectat ceea ce elimină treptat punctul dureros. Găsirea adevăratei surse de durere Majoritatea punctelor sunt uşor de depistat, prezentând durere la aplicarea presiunii. În unele cazuri poate fi vorba de un punct satelit, punctul principal fiind la distanţă de cel satelit. In acest caz este necesară tratarea ambelor.
Tratamentele au un efect cumulativ. Uneori efectele de durata apar imediat, dar de cele mai multe ori durează. Fiecare activare a răspunsului de vindecare va duce la însănătoşirea organismului. In cazul în care nu se observă rezultate într-un timp scurt, se poate creşte frecvenţa tratamentului. Creşterea frecvenţei este mai eficientă decât creşterea duratei tratamentului. Tratamentul se poate face de 3, 4 ori pe zi sau o dată la o oră. Este posibil ca după o şedinţă de tratament durerea să revină. Tratamentul se va face până la dispariţia durerii. In funcţie de organism şi de diferitele zone ale sale, se aplică o presiune diferită. Dacă durerea este intensă, se aplică o presiune uşoară. Gambele, faţa şi zonele genitale au o sensibilitate crescută. Spatele, fesele şi umerii, mai ales dacă musculatura este foarte dezvoltată, necesită o presiune crescută. Pentru spate şi umeri este recomandată folosirea uneltelor specifice.
Masajul Trigger point pentru gât şi umeri Se poate face prin simpla căutare a punctelor cu degetele. Prin palpare căutăm zonele cele mai sensibile si cele mai tensionate. Poziţia corpului trebuie să fie comodă, confortabilă, întins sau cu spatele sprijinit. Se începe prin exerciţii de respiraţie, iar cu policele se palpează ferm muşchii cu inserţii la baza craniului. Prima dată în spatele urechilor, coborând apoi pe coloana vertebrală. În urma palpării musculaturii şi găsirii zonelor sensibile sau dureroase se revine si se aplică presiune până când muşchiul se relaxează sau dispare/scade durerea. Apoi se insistă asupra celui mai dureros punct în timp ce se menţine o respiraţie adâncă şi controlată. Căutarea şi masarea punctelor se face pe partea stângă şi apoi pe dreapta. Aplicarea metodei la mase musculare mari Se foloseşte fixarea muşchiului cu degetele si palma si se aplica o presiune fermă cu policele. Se presează fără alte mişcări timp de câteva minute. Un minut de presiune aplicată treptat asupra unui punct dureros calmează şi relaxează sistemul nervos, accelerând procesul de vindecarea. Pentru a stimula o zona se aplică presiune timp de 4-5 secunde. Se frământă uşor muşchiul afectat cu o mişcare lentă. Se aplica si un tapotament rapid cu degetele în zonele sensibile sau neprotejate cum ar fi fata. Pentru suprafeţe mai mari, cum ar fi spatele, se foloseşte pumnul relaxat. Se poate folosi gheaţă pentru a reduce răspunsul nervos in zonă, permiţând astfel o presiune eficientă. In urma presiunii aplicate se recomandă stretching pe musculatura afectată.
REFLEXOTERAPIE Reflexologia este ştiinţa zonelor reflexogene ale organismului situate pe suprafaţa corpului, în general la distantă fată de organele pe care le reprezintă. Organele sunt componente inseparabile in ansamblul organismului uman, având legătură vasculară si energetică directă cu zonele corespunzătoare reflexogene. Se cunosc zone de proiecţie la nivelul picioarelor, mâinilor, coloanei vertebrale, limbii, urechii, intestinului gros. Se presupune ipoteza duală potrivit căreia întregul organism se proiectează pe fiecare organ, care la rândul lui se găseşte proiectat în orice punct al organismului. Reflexul este activitatea fundamentală a sistemului nervos, cu ajutorul căruia se reglează relaţiile dintre organe si se stabilesc relaţiile dintre organism si mediul înconjurător. Reflexodiagnosticul - Consta in reperarea punctelor dureroase din zonele reflexogene. In caz de suferinta sau dereglari, punctele reflexe devin sensibile sau dureroase la palpare, fiind sesizate de pacient si diagnostician. Durerea nu este intotdeauna direct proportionala cu gravitatea si vechimea afectiunii organului corespondent. Unele puncte reflexogene pot fi dureroase si datorita unor afectiuni locale in zonele de testare cum ar fi: clavusul, tumori, traumatisme, malformatii, afectiuni dermatologice etc. Pentru diagnosticare se folosesc proiectiile din suprafetele plantare, dialogand in permanent cu pacientul. Cand masajul este facut de un specialist in reflexoterapie, atat el cat si pacientul trebuie sa se gaseasca pozitii confortabile, relaxante, specifice punctelor care trebuiesc masate. In cazul masarii suprafetelor plantare, pacientul va sta culcat cu fata in sus, cu picioarele intinse, relaxat, iar terapeutul va sta la picioarele acestuia, pe un scaunel, mai jos decat pacientul. Piciorul care trebuie masat se aseaza pe genunchiul terapeutului, iar sub genunchiul pacientului se va pune o perna. Din aceasta pozitie se maseaza majoritatea punctelor reflexe pentru: rinichi, ficat, splina, stomac, plamani, ochi, urechi, sinusuri, cap, tiroida, paratiroidi, intestine, umeri, sani, limfe, gat, coloana etc. Masarea punctelor din partile laterale ale picioarelor (reflexoterapia pentru prostata, hemoroizi, anexe, testicole, vagin, uretra) solicita ca pacientul sa intoarca piciorul lateral, pe o parte sau alta. Dupa ce atat pacientul cat si terapeutul s-au instalat comod, s-au eliminat zgomotele din incapere sau orice perturbare din exterior se poate incepe masajul printr-o usoara si scurta masare a talpilor, apoi cu varful degetului mare de la mani se palpeaza punctul corespunzator, se continua cu apasiri usoare, care vor creste in intensitate, pana la limita suportata de pacient, urmerindu-i-se reactiiie. Se va lucra aproximativ 30 de secunde cu fiecare mana, prin rotatie, permitand astfel relaxarea mainilor. Zonele supuse masajului trebuie sa fie sanatoase, fara traumatisme sau afectiuni inflamatorii, dermatologice, cu o igiena riguros respectata. Durata sedintelor de tratament si numarul punctelor reflexe care se pot masa in cadrul unei sedinte vor fi strict individualizate, In functie de bioritmurile specifice si in raport cu starea de functionare a organului de detoxifiere, filtrare si eliminare, nu este indicat a se disloca mai multe toxine decat poate elimina rinichiul si detoxifia ficatul, splina, sistemul limfatic. Daca nu se tine cont de aceasta, toxinele vor circula liber in corp, creand unele simptome ca ameteli, somnolenta, cefalee si alte dereglari, care afecteaza starea generala. Reflexologia reprezintă mai mult decît studiul punctelor reflexogene. Aplicarea ei este în acelaşi timp o terapie naturistă şi un instrument de analiză a sănătăţii. Reflexologia poate fi folosită în doua moduri: 1. Ca terapie naturistă pusă în practică cu ajutorul mîinilor. Se acţionează asupra picioarelor, mîinilor şi, uneori, asupra urechilor pentru a induce relaxarea, a ameliora durerea şi a stimula capacitatea de autovindecare a organismului. 2. Ca instrument de analiză a sănătăţii. Pe lîngă asocierea punctelor reflexogene de pe tălpi şi din palme cu organele corespunzătoare, reflexoterapia are la bază şi o altă teorie: credinţa că întregul corp este străbătut de canale invizibile de energie. Aceste canale energetice poartă numele de zone.
Lucrul cu aceste benzi şi cu punctele aflate de-a lungul lor reprezintă aşa-numita terapie a zonelor.În terapia zonelor, corpul este împărţit în secţiuni longitudinale. Aceste benzi de energie străbat întregul organism şi influenţează organele întîlnite în cale.
Corelatia între anatomia corpului şi harta proiecţiilor organelor la nivel plantar Locul în care talpa se îngustează cel mai mult corespunde taliei corpului. Zonele reflexogene situate deasupra liniei imaginare a taliei, corespund partii superioare a corpuluilui (mai sus de talia reală). Partea dreaptă a corpului îşi are proiecţia principalelor organe pe talpa dreaptă. Coloana vertebrală, situată central în corp, se proiectează pe feţele interioare ale marginilor tălpilor. Degetele mari ale picioarelor simbolizează capul în întregime, cu emisfera stângă şi cea dreaptă; Organele, glandele şi funcţiunile situate pe cap, faţă şi creier, au proiecţiile pe talpă inversate, datorită încrucişării nervilor centrali ai celor două emisfere cerebrale.Vom masa deci zonele ochi, urechi, nas de pe suprafaţa dreaptă a corpului, pe talpa stângă şi organele din partea stângă a corpului - pe talpa dreaptă. Varful degetelor de la picioare corespund sinusurilor şi proeminenţelor feţei (obraji, pomeţi, frunte). Zonele subţiate ale articulaţiilor degetelor (de la picioare) sunt corespondente cefei şi gâtului. Organele pereche ca rinichi, plămâni, ochi îşi au proiecţiile situate pe ambele tălpi. Organele centrale, cum ar fi inima, timusul, coloana vertebrală îşi împart proiecţiile între cele două tălpi, simetric. Există totodată o bilateralitate corporală şi o acţiune metamerică. Legătura dintre partea dreaptă a corpului şi cea stângă se numeşte bilateralitate orizontală (ca şi cea dintre partea anterioară şi cea posterioară a corpului). Legăturile dintre părţile superioare şi inferioare ale corpului se numesc bilateralitate verticală (şi dintre mâini şi picioare). Atunci când nu avem acces la una dintre părţile corpului, din cauze obiective (durere, plaga, fractură), putem masa zona sa simetrică, bilaterală şi vom obţine efecte favorabile în ambele zone. Acest tratament „prin ocolire" este frecvent utilizat în medicina sportivă. Depunerile toxice in zonele reflexogene În refloxologie se consideră că depunerile de toxine sunt principala cauză a îmbolnăvirii curente şi modul de viaţă, hrana şi deprinderile vicioase sunt furnizorul lor. Dereglările circulaţiei energetice, sanguine şi procesele complexe le asimilaţiei şi funcţionării generale ale organismului constituie de asemenea cauze importante. În esenţă putem spune că depunerile de toxine în zonele reflexogene, ne
indică o defectuoasă funcţionare a organului aflat în corespondenţă. Astfel putem spune că toxinele localizate în ficat produc hepatita şi ciroza, cele localizate în pancreas produc diabetul, toxinele din rinichi duc la nefrită şi gută, cele din piele la dermatite, în articulaţii produc artritele şi reumatismul etc. Principalii factori care conduc la acumulare nocivă de toxine sunt: • modul de viaţă, de alimentaţie, starea psihică şi starea mentală; • circulaţia sanguină insuficientă într-un anumit organ sau zonă corporală; • clavusul de la mâini sau picioare conduce la staza circulatorie zonală; • fracturi consolidate greşit sau calusuri vicioase la mâini, picioare sau coloană vertebrală conduc la perturbări circulatorii şi de influx nervos zonal care afectează, organele corespondente; • folosirea de încălţăminte incomodă sau strâmtă, timp îndelungat, conduc la perturbări zonale ce influenţează negativ funcţiunile organice; Condiţia prealabilă a unui bun masaj reflexogen este ca terapeutul şi pacientul să fie aşezaţi comod şi relaxat. Piciorul persoanei tratate trebuie să fie liber şi curat. Piciorul care urmează a fi masat poate fi aşezat pe genunchii terapeutului sau acesta din urmă se aşază la picioarele bolnavului, având acces la ambele tălpi. Masajul poate fi executat fie cu pulpa degetelor mari (cu unghiile tăiate), fie cu falangele celorlalte degete. Important este să folosim creme sau uleiuri (aromatice) pentru a se obţine o bună alunecare pe piele, sau pudră de talc. În corespondenţă cu poziţia piciorului vom masa fie cu mişcări circulare, fie cu mi scări laterale de dute-vino. Presiunea îi timpul masajului trebuie să fie crescătoare în intensitate: se începe cu apăsări uşoare şi se măreşte gradat apăsarea. Pentru a şti când am ajuns la limita de suportabihtate trebuie să observăm mereu trăsăturile feţei pacientului. De obicei masajul trebuie să urmeze o anumită succesiune fiziologică (în bolile acute) • se masează la început rinichiul, vezica urinară şi uretra, pentru eliminarea toxinelor în exces; • se continuă cu masarea reflexogenă a capului - centrala coordonatoare a tuturor organelor; • urmează masajul tractului stomaco-intestinal, ficatul şi pancreasul; • se masează în continuare punctele limfatice, pentru descompunerea, transportul substanţelor toxice şi formarea anticorpilor; • urmează masarea tuturor celorlalte puncte sensibile, în funcţie de afecţiune. Iată ordinea de execuţie a traseelor în reflexoterapie pentru stabilirea diagnosticului şi ameliorarea bolilor cronice: 1. Rinichi / urctcr/ vezică urinară/ uretră/ organe genitale. 2. Suprarenale/ hipofiza/ hipotalamus/ epifiză/ creier mic/ creier mare/ sinus frontal/ tâmplă/ nerv trigemcn/ ceafă/ paratiroidă/ laringe/ esofag/ tiroidă/ timus/plex solar. 3. Stomac/ pancreas,/ duoden/ intestin subţire/ intestin gros/ ficat/ vezică biliară/ inimă/ splină. 4. Umăr/ plămân/ muşchi trapez/ ochi/ urechi/ sinusuri/ nas/ coloană (cervical,toracal, lombar, sacru, coccis). 5. Uter/ prostată/ limfa uterului/ rect/ hemoroizi/ articulaţia şoldului/ limfa inferioară/ nerv popliteu/ cot/ articulaţie cot/ genunchi/ articulaţie genunchi/ ovare/ testicule/ zona de relexare a organelor abdominale/ nerv sciatic/ articulaţie şold. 6. Limfa superioară/ căile respiratorii/ marea limfă/ urechea internă cu zona de echilibru/ tensiunea în caz de necesitate/ zona intercostală/ limfa ganglionară/piept/ diafragmă/ amigdale/ maxilar superior, inferior/ incisivi, canini, premolari,molari. 7. Centrul sistemului nervos/ centrul organelor sexuale. Se începe în general, cu masarea piciorul drept şi apoi se continuă cu stângul. Se realizează toate fazele pe un picior şi apoi se trece la celălalt. Trebuiesc respectate următoarele precauţii: a nu se leza pielea; să nu se maseze pielea afectată de eczeme sau răni; să nu se producă suferinţă prin masaj; Terapeutul trebuie să aibă o igienă impecabilă, o ţinută ordonată şi plăcută (de obicei haine albe şi de preferinţă din bumbac sau in), mâinile perfect curate, cu o manichiură riguroasă.
Şedinţa de reflexoterapie trebuie executată într-o încăpere curată, spaţioasă, bine aerisită, cu temperatură moderată (18-25°C) şi liniştită. Este imperios necesară existenţa unei mese sau pat special de masaj, a prosoapclor, cearceafurilor, uleiurilor etc. indispensabile unei şedinţe reuşite. Cele mai importante tehnici de masaj folosite în reflexoterapie sunt: 1. Netezirea - spre trunchi.
2. Prinderea alternativă - cu degetele mari într-o succesiune rapidă (mai ales pentru zonele reflexogene ale rinichilor).
3. Masajul circular - se execută de obicei cu pulpele degetelor mari, sau cu mai multe degete, pe zone reflexogene mai ample (uter, ovare, prostată, testicole).
4. Tragerea - este un masaj Ia care se foloseşte degetul mare îndoit (tiroidă, uter, fanngc, stomac, pancreas).
5. Prinderea laterală - se execută cu degetul mare pe zonele de articulaţie ale degetelor (ochi, ureche, ceafa).
6. Masarea înainte-înapoi: se execută cu pulpa degetului (ochi, ureche, ceafa).
7. Frământarea - este o tehnică de masare cu pumnul, aplicată pe zone întinse (intestin subţire).
8. Tehnica paşilor- reprezintă mişcări succesive efectuate în trepte, ca şi cum am păşi cu pulpa degetului (pentru coloană şi colon ascendent).
Dacă dorim să practicăm reflexoterapia cu rezultate optime, este de importanţă capitală folosirea corectă a policelui şi a indexului în timp ce efectuăm tratamentul. Direcţia de mişcare a policelui sau a degetului arătător este întotdeauna înainte şi niciodată înapoi şi se execută în general dinspre extremităţi înspre corp. Un alt clement important este faptul că în rcflcxoterapie se foloseşte cu precădere pulpa degetului şi nu vârful. Forţa de presiune exercitată cu degetul pe zonele reflexogene este şi ea de marc importanţă pentru reuşita masajului. Trebuie să ne folosim intuiţia şi experienţa: o presiune prea slabă nu va conduce niciodată la vindecare, iar o apăsare prea puternică ne va obosi sau chiar luxa degetele şi pacientul va avea senzaţii de durere sau disconfort. Se va aplica o presiune medie şi constantă cu un început mai lent şi mai uşor. astfel ca persoana tratată să nu tresară, să facă grimase sau să-şi retragă piciorul.
Mişcarea policelui sau a altui deget este similară mişcării unei omizi, cu deplasări ale degetului de doar 1,5 mm odată.
Harta punctelor reflexogene de la nivelul picioarelor
Vom descrie acum mai pe larg cea mai importantă tehnică de masaj din reflexologic: Tehnica paşilor sau tehnica şenilei permite acoperirea unor zone refiexogene întinse (de exemplu: plămâni, intestin gros, diafragmă) situate pe talpa piciorului. Ea constă în a „târî" degetul mare sau arătătorul pe distanţe mici, pliindu-1 la un unghi intermediar între 90 – 180 grade. Succesul acestei tehnici va depinde mai ales de aptitudinea dumneavoastră de a vă plia şi deplia alternativ articulaţia degetului mare, sugerând o mişcare de târîre. Această tehnică va avea o eficacitate sporită dacă veţi utiliza drept suport celelalte degete aşezate pe partea superioară a labei piciorului. Durata masajului reflexogen Oricare dintre punctele reflexogene pot fi masate timp de 5 minute tară urmări defavorabile. In cazul unei dereglări acute, acest timp poate fi dublat sau triplat tară nici un pericol. Este necesar să fim precauţi doar pentru zonele reflexe ale ficatului şi coloanei vertebrale. Zona reflexogenă a ficatului poate fi masată mai mult de 5 minute numai în cazul în care funcţionarea rinichiului este bună, în caz contrar toxinele eliberate prin masarea ficatului ajung în sânge şi nu sunt eliminate. În cazul zonei reflexe a coloanei vertebrale, creşterea duratei de masaj peste 5 minute poate conduce la o creştere a irigaţiei sanguine în zona respectivă, cu efecte diverse. În general masajul se execută pe ambele picioare câte 5 minute pentru rinichi, uretre şi vezică urinară, aproximativ 3 minute pentru cap şi ceafa, 2 minute pentru fiecare punct limfatic şi aproximativ 6 minute pentru o afecţiune mai puţin gravă, cumulând astfel o oră de masaj reflexogen. Reacţii adverse Prin stimularea intensă a unui organ, pot apare uneori reacţii nedorite, care dispar după scurt timp. Este indicat să nu ne speriem nici noi ca terapeuţi şi nici persoana aflată sub tratament. Aceste reacţii sunt: - tumefierea gleznelor, în special la persoanele cu stază limfatică; - proeminenţa varicelor, datorită accelerării circulaţiei sanguine; - accese de febră, după masarea zonelor limfatice (când în corp este o - infecţie latentă); - dureri accentuate ale unui organ, datorită stimulării funcţiilor sale; Efectele tratamentului reflexogen Masajul punctelor reflexe descongestionează musculatura şi stimulează circulaţia sângelui în organul respectiv, obţinând astfel eliminarea reziduurilor toxice şi alimentarea cu substanţe energetice noi şi regeneratoare. Pentru aceasta trebuie să regularizăm mai întâi funcţionarea organelor de eliminare a toxinelor şi cele de refacere a organismului, după care vom putea trece la tratamentul propriu-zis al organului bolnav, prin masarea punctului său reflex. Concomitent cu masajul, trebuiesc eliminate cauzele exterioare ale îmbolnăvirii, cum ar fi încălţămintea neadecvată sau obiecte vestimentare care produc ştrangulări şi congestii: brâul, cureaua, sutienul, elastice de jambiere, jartiere sau chiloţi strâmţi şi inadecvati. Durata tratamentului - Pentru afecţiuni recente şi uşoare, un tratament de 2-3 zile este suficient. În cazul bolilor grave şi cronice, o ameliorare semnificativă se obţine după aproximativ 3 luni de tratament, iar vindecarea completă este atinsă după un an de şedinţe consecutive. În afecţiuni acute efectul ameliorant se produce după 2-3 şedinţe de reflexoterapie şi vindecarea survine în câteva săptămâni, maxim o lună.
Reguli generale complementare reflexologiei Este foarte indicată combinarea terapiei cu o alimentaţie lacto-vegetariană, somn regulat şi suficient, multă mişcare şi gimnastică, drumeţii în zone montane, mersul pe jos desculţ prin iarbă sau prundul râurilor de munte, cură marină şi renunţarea sau reducerea viciilor dăunătoare ca fumatul şi alcoolul. Este recomandată o încălţăminte uşoară, lejeră şi elastică adoptată pentru întreaga viaţă. Hainele ideale pentru menţinerea sănătăţii sunt cele confecţionate din materiale naturale ca: in, bumbac, mătase, lână, piele şi blană naturală. Aşa cum încălţămintea noastră trebuie să fie adecvată absorbirii energiei Yin a pământului, la fel de importante sunt şi accesoriile vestimentare folosite pentru cap (pălării, şepci, căciuli ctc.) care să permită o pătrundere nestânjenită a energiei Yang, a cerului. Ce este reflexologia?1
Oxford English Dictionary defineste reflexologia2 ca:,,Practica masarii anumitor puncte ale piciorului in scopul eliberarii tensiunii si tratarii bolilor.” Reflexul3 este definit ca fiind: ,,Miscare involuntara si automata ca raspuns la un stimul.” Legaturile interactive ale membrelor superioare cu membrele inferioare sunt reprezentate astfel: UMAR – SOLD; BRAT – COAPSA; COT – GENUNCHI; ANTEBRAT – GAMBA; ARTICULATIA MAINII – ARTICULATIA PICIORULUI; (RADIO-CARPIANA – TALO-CRURALA) MANA – PICIOR; DEGETELE MAINII – DEGETELE PICIOARELOR. Localizarea zonelor reflexe4
1
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/ce-este-reflexologia.php Oxford English Dictionary 3 Oxford English Dictionary 4 http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/localizarea-zonelor-reflexe.php
2
Incepand cu degetele de la picioare, care reprezinta zona capului si a gatului, vom analiza principalele parti ale organismului influentate de zonele reflexe ale labei piciorului. Apoi, trecand la calcaie si la glezne, vom examina regiunea dintre umeri si diafragma, care corespunde metatarsului. in continuare, ne vom indrepta catre regiunea abdominala, care corespunde zonelor reflexe localizate intre metatars si calcai, apoi catre zona pelana, care se reflecta in calcai. In cele din urma vom explica partea interioara a labei piciorului, care reflecta coloana, apoi partea exterioara, ce corespunde bratelor, Coapselor, picioarelor etc. si, in final, vom trece la partea superioara a labei piciorului, pentru a ne concentra asupra altor zone reflexe corespunzatoare pieptului si circulatiei. Desi trecem in mod sistematic de la calcai la degete, multe dintre zonele reflexe corespunzatoare diferitelor parti ale corpului se suprapun. Sistemele specifice precum sistemul nervos, sistemul limfatic sau sistemul respirator sunt explicate, fiecare in cel mai bun loc posibil. Explicatiile anatomice aferente pentru parti ale corpului precum dintii, ochii sau bratele nu sunt detaliate. Cum facem reflexoterapia?5 In primul rand, trebuie stiti ce zona a talpii/piciorului sa masati. Pentru acesta incecati sa identificati locul pe plansa cu punctele reflexe si apoi gasiti zona corespunzatoare pe picior. Pentru masaj aveti aveti posibilitatea sa utilizati degetul, varful pumnului sau un betisor de lemn tare, rotunjit la capete cu care aplicati presiune pe locul respectiv. Ca alternativa puteti folosi o minge de golf sau o piatra rotunjita pe care sa calcati cu piciorul in asa fel incat sa stimulati punctul/zona reflexa de pe talpa, pe care-l /-o doriti.
La inceput s-ar putea ca unele zone sa va doara la apasare dar aceasta se intampla deoarece la nivelul organului al carui punct reflex il masati este un dezechilibru sau poate avea o problema deosebita. 5
http://www.soothe.ca/reflexo/r_cum_77.htm, Dan Micu, Dr. Acupuncturist www.soothe.ca
In acest caz nu apasati prea tare insa notati unde ati simtit durerea (pentru o viitoare referinta; eventual dati si o nota durerii pe o scara de la 1 la 10) si masati zona respectiva pana cand simtiti ca durerea s-a potolit. Nu exagerati pentru ca daca masati pana zona respectiva amorteste creati alt dezechilibru si ce-i mult nu-i bun. Este important sa beti multa apa dupa masaj / reflexoterapie pentru a ajuta la indepartarea substantele toxice "dizlocate" in timpul masajului. Avantajele reflexologiei6 Reactiile tipice din timpul si de dupa tratamentul de reflexologie sunt urmatoarele: 1. Cresterea nivelului de energie; » Liniste interioara si un sentiment de caldura in interiorul si/ sau exteriorul corpului; » Senzatii usoare de furnicaturi, mai ales in maini, care pot parea fierbinti; » O senzatie de energie care circula prin corp si/sau in jurul corpului; 2. Simturi mai clare ; » Mai putin stres si mai putine probleme emotionale; 3. Sanatate fizica imbunatatita; » Capacitate sporita de rezolvare in mod pozitiv a situatiilor de stres; » Claritate sporita a mintii si intelepciune intuitii sau interioara mai profunda; » O senzatie de acasa\" si de legatura cu fluxul\" vietii; » Adancirea constiintei si a experientelor spirituale (de exemplu, obserrea sau perceperea aurelor, energiei, culorilor etc.); » Un sentiment general de intregire, de sanatate si de fericire; o mai profunda percepere a sinelui. Cu totii suntem diferiti. Se poate ca unele persoane sa nu simta nimic in timpul tratamentului ceea ce este, de asemenea, normal. Reflexologia functioneaza in raport cu nevoile noastre ca indivizi, prin urmare, nu trebuie sa asteptati ca doua persoane diferite sa reactioneze in acelasi fel, chiar daca sufera de aceeasi boala. Tehnicile7 TehnIcile doresc a ajuta la aplicarea presiunii si a miscarii pe maini si picioare si finetea acestora. Sistemul se foloseste de propriile puteri pentru a se concentra pe anumite puncte ale mainilor si picioarelor pentru a putea restabilii relaxarea prin presiune si miscare. Reflexoterapia este metoda practica de experienta sensoriala, in special a presiunii, aplicata pe puncte specifice ale mainii si picioarelor. Mersul (calcatul) este cheia impulsurilor senzoriale necesare deplasarii (mersului), datorita careia corpul se straduieste sa poarte un fel de dialog cu el insusi pentru a-si indeplini cerintele complexe prin presiune si miscare. In cadrul reflexoterapiei presiunea este aplicata de un deget unei anumite zone a corpului Tehnicile de baza8 bine la tratament.
6
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/avantajele-suplimentare-ale-reflexologiei.php Das grosse Buch der Reflexzonenmassage – Selbstbehandlung an Hand und Fuss – Kevin und Barbara Kunz / Weltbild, p 26-28 8 http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/tehnici-de-baza.php 7
Tehnica presiunii si a apasarii/ masarii cu articulatiile9
Priza (tehnica de baza a tuturor tehnicilor) Priza normala
Priza este tehnica de baza a tuturor tehnicilor de reflexoterapie. In forma sac ea mai simpla aceasta tehnica este folosita inclusiv de sugar pentru a prinde in mana degetul ce i se ofera.
9
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/tehnica-presiunii-si-a-apasarii-masarii-cu-articulatiile.php
Priza de forta
Este priza pe care o folosim de obicei atunci cand de exemplu manuim o surubelnita pentru a strange surubul. Priza care este folosita atuncea cand este folosita puterea. In cadrul acestei prize, policele intareste actiunea indexului in cadrul prizei si astfel intareste priza. Priza de precizie
Priza de precizie este folosita acolo unde este worba de exactitate. In cadrul acestei prize, policele sta in partea opusa restul degetelor.
I. Tehnicile prizei
Tehnicile de priza reprezinta o extindere a prizei. Gradul presiunii este direct proportional cu priza mainii de lucru care exercita o miscare si astfel alimentand degetul cu putere. Punctul de contact al presiunii aplicate este reprezentat de pulpa degetului folosit respectiv a policelui. In cazul aplicarii prizei cu un deget sau cu mai multe degete, policele si suprafata palmei sprijina functia oferindu-i degetului de presiune sprijin in aplicarea presiunii. In cazul aplicarii prizei sub forma de piscare (ciupire), sprijinul este efectuat de buricul format intre police si degetul folosit. In cazul prizei directe, punctual de contact este buricul policelui iar sprijinul este oferit de restul degetelor. Priza cu un deget
Priza cu un deget este folosita sub forma aplicarii presiunii punctuale atat la mana cat si la picior. Se foloseste astfel: Suprafata mainii cu care se lucreaza este in repaus pe mana de lucru. Varful degetului se afla pe regiunea mainii care urmeaza a fi prelucrata. Suprafata mainii de lucru este folosita ca si suprafata de sprijin, iar varful degetului acesteia formeaza contactul cu punctual ce urmeaza a fi prelucrat si exercita presiunea in punctual respectiv. Pentru presiune alternativa: - efectuati cu degetul de contact de mai multe ori presiune; - miscati mana la care se lucreaza; - miscati intreaga mana cu care se lucreaza sau; - combinati doua din elementele deja enumerate. Pentru presiune directa - efectuati presiunea cu degetul de lucru pe o perioada intre 15 si 30 secunde in punctual pe care il lucrati.
Priza cu mai multe degete
Aceasta priza este folosita pentru a acoperi si a lucra pe o suprafata mai mare atat la mana cat si la picior. In cadrul acestei prize, contactul este alcatuit de cele patru degete precum este aratat in imaginea sus disponibila, suprafata mainii de lucru este si in acest caz doar pentru sustinere. Pentru a crea presiune alternativa sau directa se vor folosii pasii enumerate pe priza cu un deget. Ciupirea
Prin contrapunerea dintre police si un alt deget se efectueaza presiunea in zona aflata intre cele doua degete (suprafete de contact). Daca folosim aceasta tehnica, aplicam policele si in general indexul de o parte si de cealalta a mainii ce urmeaza a fi prelucrata. In acest caz, indexul reprezinta partea fixa care este si sustinerea in timp ce policele este degetul care aplica presiunea. Pentru a avea o presiune directa se efectueaza la intensitatea dorita presiunea constanta pe zona (punctul) de lucru timp de 15 – 30 secunde. Pentru a avea o preiune alternativa policele va face miscari de dute-vino din prima articulatie (cea inter-falangiana), exercitand astfel o preiune dar incontinua unui anumti punct.
Priza directa
In acest caz, presiunea alternative sau cea directa este exercitata cu ajutorul ploicelui (deget de lucru) si miscarea indusa de mana care sustine suprafata de lucru (in general aici este vorba despre cealalta mana, cu alte cuvinte se lucreaza cu ambele maini). Pentru presiune directa: Asezati ambele maini pe picior. O mana sustine suprafata de lucru a piciorului pe cand cealalta tine piciorul in palma avand policele asupra suprafetei de lucru. Cu mana care sustine piciorul nu efectuati miscari ale acestuia, in timp ce policele mainii de lucru aplica presiune pe zona (punctul) de lucru. In acest moment se poate exercita o presiune cat de mare se doreste. Pentru presiunea alternative: Cu mainile asezate pe picior, cu mana care sustine piciorul efectuati miscari ale acestuia, in timp ce policele mainii de lucru aplica presiune pe zona (punctul) de lucru imprimand presiune alternative a zonei (punctului) de lucru. II. Miscarea circulara in jurul unui punct Acest tip de miscare este exemplul cel mai bun in forma caruie se obtine un efect rapid si mare fara prea multa osteneala. Prin multitudinea de tehnici se poate obtine cel mai usor o flexibilitate crescuta a piciorului. Decizional pentru efectul dorit este amestecul de tehnici de ridicare, miscare a piciorului si tehnica de impungere cu ajutorul policelui sau a indexului. Un mod mai simplu de a descrie ceea ce se intampla in cadrul acestei tehnici ar fi acela ca presiunea este exercitata de catre degetul de lucru asupra unui punct in timpul miscarii piciorului. De aici si denumirea de ,,miscare circulara in jurul unui punct”. Pentru a efectua o presiune de intepetura (tratamentul anumitor puncte aflate in profunzime) atat pe suprafata calcaneana cat si pe cea frontala a piciorului cel mai indicat deget este aratatorul (indexul). Pentru suprafata plantara a piciorului cel mai indicat deget este policele, celelatlte degete avand rolul unei parghii, unui plan de sustinere. In cazul acestei tehnici se va exercita presiune cu ajutorul prizei de forta in care sunt folosite pe langa index sau police, in functie de zona, punctual de acces, si celelalte degete pe post de priza. Prin miscarea, rotirea mainii sau piciorului care este tratat se obtine o presiune alternative.
Miscarea circulara cu un deget (in jurul unui punct)
Asezati piciorul precum in desen. Restul mainii sprijina degetul aratator (indexul), al carui punct de contact (pulpa) se afla in zona de contact ce urmeaza a fi tratata. Miscati apoi piciorul in sensul acelor ceasornice apoi in sens invers in timp ce aplicati presiunea pe punctual de lucru. Corectati apoi pozitia piciorului si luati-o de la capat cu miscarea / presiunea. Miscarea circulara cu policele (in jurul unui punct)
Asezati piciorul precum in imaginea alaturata. Felul de sustinere a piciorului sustine in acest caz si policele a carui (pulpa) suprafata de contact este si suprafata de lucru. Aveti grija ca in cadrul acestei tehnici articulatia inter-falangiana a policelui sa nu reprezinte un punct de contact cu suprafata mainii / piciorului asupra caruia se lucreaza. Mana formeaza astfel intre police si restul degetelor mainii de lucru un arc de cerc caz in care intre suprafata de lucru si mana / picior se formeaza o deschizatura. Prin opozitia degetelor mainii cu policele se obtine eficienta prizei si presiunii acestuia din urma pe suprafata de lucru. Presiunea este schimbata si data de relaxarea sau incordarea policelui.
Exercitati presiunea policelui in punctul de lucru. Miscati piciorul in sensul acelor ceasornicului apoi invers, miscare in care degetele piciorului descriu cercuri effectuate in aer. III. Lucrul cu policele si restul degetelor Scopul acestor doua tehnici este acela de a aplica o presiune constanta si de durata asupra punctului / zonei de lucru cu ajutorul restului mainii. Impreunarea tehnicilor de lucru dintre police si restul degetelor permite tratamentul asupra unei multitudini de zone. Lucrul cu policele Tehnica lucrului cu policele contine elemente de priza de forta si priza de precizie. Degetele actioneaza toate in acelasi moment in timp ce policele este liber pentru a putea efectua o presiune concisa contrara. Ca si suprafata de contact pentru efectuarea presiunii este pulpa policelui. Winclul natural al policelui in miscarea dorita eficientizeaza contrapresiunea degetelor. In cadrul tehnicii de lucru cu policele se porneste de la ideea prinderii in catarare. Mana formeaza o priza deschisa in timp ce degetele sunt deja pe muchia lemnului treptei. In aceste randuri voi explica imaginile alaturate impreuna cu priza si miscarea policelui.
Pentru inceput se va prinde mana de lucru cu cealalta mana.
Apoi se va elibera policele din priza, priza fiind insa mentinuta de restul degetelor.
Se va aplica policele pe mana de lucru. Punctul de contact este astfel marginea mediana a policelui, varful degetelor mentinand priza initiala. Intre police si restul degetelor se formeaza astfel un arc de crec care ii permite mainii de lucru o deschizatura fata de man ace urmeaza a fi lucrata. Prin varful policelui se efectueaza presiunea spre mana de lucru. Acesta isi poate schimba pozitia intre restul degetelor si mana la care se lucreaza, modificand odata cu ea si presiunea aplicata
Scopul lucrului cu policele este pastrarea aceleiasi presiuni din pulpa policelui cu suprafata de contact. In cadrul acestei tehnici se lucreaza cu intreaga mana insa doar policele este cel care se misca. Policele se flecteaza si se intinde pentru a se deplasa pe suprafata de lucru.
In cadrul lucrului cu policele in regiunea piciorului, mana de lucru prinde piciorul si il sustine. Degetele II-V ale mainii se odihnesc pe suprafata anterioara a piciorului si ii confera ajutor policelui, precum in imaginea de sus. Suprafata exterioara a policelui este punctual de contact cu fata plantara a piciorului. Acum puteti misca policele, dar numai policele pe suprafata plantara a piciorului. Fiecare modificare de presiune care apare este rezultatul unei intensificari a prizei dintre police si restul degetelor. In momentul in care priza este mai puternica se coboara incheietura mainii. Datorita corelarii dintre police si restul degetelor este posibila aplicarea de presiune si tratamenutl diferitelor suprafete ale mainii, picioarelor si corpului precum este aratat si in pozele ce urmeaza:
In urmatoarele imagini se poate vedea modul de aplicare a presiunii cu un deget (indexul in cazul de fata), ajutat de medius, inelarul si degetul mic sprijinind zona de lucru, iar policele avand rol de sustinere a suprafetei si de impregnare a fortei necesare presiunii dorite. Si in acest caz scopul principal al ,,exercitiului” este reprezentat de presiunea constanta aplicata unui punct.
In urmatoarele imagini se poate vedea modul de aplicare a presiunii cu mai multe degete, model in care degetele se indoaie si se intend pe suprafata de lucru, oferind pulpelor lor posibilitatea aplicarii presiunii, policele avand doar rol de sustinere.
TEHNICILE SPECIALE PENTRU PIELE • Kineplastia Morice: reprezintă un frământat al pielii şi al ţesutului conjunctiv sub forma unui
''malaxaj'' epidermo-dermic centripet, realizat cu una sau ambele mâini, în acelaşi sens sau în sens contrar; are rol în stimularea circulaţiei locale, în special a celei veno-limfatice, şi în menţinerea sau creşterea troficităţii locale.
Fig. 24 • Petrisajul Jaquet&Leroy: este un frământat numai al tegumentului, realizat în sens centripet şi folosind
toate tehnicile expuse anterior, cu un rol trofic deosebit (fig. 25). • Masajul trofic Glerant: constă în fricţiuni circulare ale epidermului pe ţesutul celular subcutanat, la 5 cm de plagă şi fără a desprinde mâna de pe tegument; are rolul de a ameliora circulaţia, de a dezvolta supleţea ţesutului şi de a combate instalarea edemului local în cazul plăgilor sau al grefelor tegumentare (fig. 26).
Fig. 25
Fig. 26
• Metoda “palpare-rulare” Wetterwald: se adresează fenomenelor de infiltraţie şi aderenţă ale
tegumentului, adesea asociate fenomenului celulitic, realizându-se în 4 timpi: 1. realizarea pliului cutanat ± tracţionare axială pentru îndepărtarea pielii de planurile subiacente; 2. alunecarea laterală a celor 2 părţi ale pliului, unul pe altul şi asociată cu o stoarcere de intensitate variabilă; 3. torsionarea pliului; 4. rularea progresivă , pulpele degetelor II-III-IV trăgând pliul spre police şi făcând să înainteze un “val” cutanat cu 1-2 cm la fiecare rulare.
Fig. 27 Tehnicile speciale pentru capsula articulară
• Masajul profund Cyriax: cu două sau trei degete se pătrunde profund în zona articulară şi
periarticulară, realizându-se fricţiuni transversale şi spiralate ale capsulei articulare şi inserţiilor ligamentare; are ca efect menţinerea “funcţionalităţii” acestor structuri relativ slab vascularizate şi cu o reacţie negativă rapidă la stimuli defavorabili interni şi externi.
Fig. 28 Tehnicile speciale pentru muşchi, tendoane, ligamente • Masajul manipulativ Terrier-Benz :constă într-un contact manual minimal al terapeutului cu zona afectată
(de obicei pulpar şi mai rar prin marginea radială sau cubitală a mâinii, articulaţia metacarpofalangiană a indexului, priza “în brăţară”), iar mâna aplicată pe zona de tratat nu se mişcă, masajul realizându-se prin mişcarea indusă zonei / segmentului de către mobilizarea sa pasivă prin balansarea corpului terapeutului; adresându-se de fapt tuturor structurilor aparatului NMAK, dar cu pedilecţie celor mai sus menţio-nate, se indică în afectările posttraumatice şi reumatismale ale acestora.
Fig. 29 • Masajul asociat cu contracţia musculară: utilizat în special după imobilizările prelungite, care ,de
foarte multe ori, determină absenţa contracţiei voluntare şi în constă contracţia voluntară a muşchiului / grupelor musculare în timpul masajului, având drept scop refacerea regiunii care este sediul fenomenelor de inhibiţie cu reintegrarea sa în ansamblul lanţului funcţional prin: ⇒ facilitarea contracţiei voluntare: muşchiul / grupul muscular este ridicat cu toată mâna, apoi este pus în tensiune transversală sau longitudinală faţă de axul său lung, în funcţie de necesităţi şi pacientul este invitat să-şi elibereze voluntar muşchiul / grupul muscular din aceste prize (contracţia poate fi stimulată uzitând de elementele facilitatorii ale exerciţiului fizic terapeutic); ⇒ facilitarea indirectă a relaxării: relaxarea obţinută prin asocierea contracţiei musculare la masaj este mai rapidă, mai puternică şi mai durabilă decât cea obţinută prin aplicarea masajului pe muşchiul necontracturat; există 3 metode de realizare a ei:
1. aplicarea unui masaj puternic şi intenţionat dureros la nivelul muşchiului contracturat şi realizarea unei contracţii voluntare a muşchiului, cât mai complete şi mai intense (fig. 30).
Fig. 30 2. scurtă tensiune manuală a muşchiului în perioada de relaxare a acestuia postcontracţie, succedată de o succesiune de contracţii-relaxări asociate masajului 3. hold-relax-ul (contracţia intensă contra rezistenţă) pe musculatura antagonistă • “Metoda începutului bun” Bugnet : terapeutul aplică o priză “în cleşte” transversală pe muşchiul aflat în stare de relaxare până la hipotonie-hipotrofie uşoară, îl îndepărtează de planul osos subiacent, îl supune unei torsiuni şi printr-o comandă verbală scurtă şi clară cere pacientului să-şi elibereze muşchiul din priza sa, exerciţiul repetându-se, după o pauză de câteva secunde, lent de 10 ori ; având drept scop întărirea aferenţelor proprioceptive ale sectorului tratat prin “revărsarea” influxurilor centripete în sensul extinderii stretch reflexului (spre deosebire de tehnica Rabe, unde receptorii articulari sunt stimulaţi prin deplasarea segmentelor osoase) este utilizată cu succes în deficienţele musculare posttraumatice, post-chirurgicale şi reumatologice (fig. 31).
Fig. 31
Fig. 32
Tehnicile speciale pentru fascii • Masajul manipulativ Rabe : reprezintă o “întindere” a fasciilor realizată printr-o mobilizare
tracţională pasivă şi rapidă a elementelor osteo-articulare, cu un contact manual cât mai mare al terapeutului cu zona / segmentul de tratat; realizând o “elasticizare” a fasciilor şi o “reglare” neuronală locală redă pacientului sensul corect al mişcării elementelor lezate (fig. 32). • Metode californiene de fasciterapie : ⇒ metoda Lehner: utilizează mobilizarea şi întinderea progresivă a fasciilor ca şi contracţii izometrice de tipul hold-relax, la limita durerii, asupra pacientului relaxat şi aflat într-un climat de confort (fig. 33); ⇒ metoda Rolf : întinderea fasciilor se realizează într-o modalitate mai agresivă decât precedenta şi peste limita dureroasă (fig. 34).
Fig. 33
Fig. 34
Tehnicile speciale pentru segmente • Masajul de apel al toracelui pentru membrul superior şi al abdo-menului pentru membrul inferior:
În dorinţa de a creşte eficacitatea masajului aplicat unui membru afectat de diferite cauze patologice se foloseşte iniţial acest tip de masaj, cu rol de creştere a circulaţiei locale, a excitabilităţii neuromusculare şi a troficităţii structurilor constituente; el se realizează prin tehnicile clasice cunoscute, alternativ centripet şi centrifug, dinspre şi înspre rădăcina membrului; ulterior se realizează masajul membrului respectiv în sens centripet. Tehnicile speciale pentru afecţiunile venolimfatice • Drenajul manual limfatic Leduc & Godard: precede aplicarea metodei van der Mohlen, având rolul
de a goli limfaticele până la limita posibilă manual şi se realizează într-o tehnică succesivă: ⇒ iniţial de aspiraţie (de apel) - dinspre zona distală a membrului se execută spre zona proximală fricţiuni profunde, lungi, progresive; ⇒ apoi de resorbţie - se execută succesiv presiuni intermitente urmate de relaxări, tot dinspre distal spre proximal, în genul “maşinii de cusut”; ⇒ se reia tehnica de aspiraţie şi apoi se aplică metoda van der Mohlen.
Fig. 35 • Masajul tălpii venoase Lejars: reprezintă o metodă care în ultima perioadă a căzut în desuetitudine, dar
poate fi încă folosită cu succes în tulburările venoase uşoare şi medii ale membrelor inferioare, cantonate de obicei la nivelul gambelor, care influenţează negativ afecţiunile reumatismale ale genunchilor. Se realizează dinspre distal spre proximal, începând din zona iniţială de pe plantă a marilor vase venoase şi continuând înspre gleznă şi treimea distală a gambei, prin neteziri urmate de fricţiuni şi frământări, continue şi intermitente. În final bolnavul adoptă o postură antideclivă timp de 30-60 minute. Tehnicile speciale pentru organele interne abdominale
• Metoda Grossi: bazându-se pe existenţa legăturilor viscero-cutanate în care un stimul aplicat pe
suprafaţa cutanată a peretelui abdominal acţio-nează asupra musculaturii netede a stomacului şi intestinului (fiind, de fapt, o metodă reflexoterapică specială), se adresează ptozelor gastrice şi intestinale, a dereglărilor secretorii determinate de acestea, de origini diverse (inclusiv posttraumatice şi chirurgicale, exclusiv tumorile neoplazice) şi se realizează succesiv astfel: 1. pacientul în decubit dorsal şi relaxat, iar terapeutul reperează zonele reflexe cutanate( existând 6 asemenea zone) hiperestezice; 2. teraspeutul execută efloraje uşoare şi lente pe toate zonele şi se repetă acestea pe zonele cele mai sensibile, durata şedinţei nede-păşind 20-25 de minute; eficienţa tratamentului se urmăreşte prin aprecierea modificărilor zgomotelor intestinale la ascultaţia abdominală (practic, terapeutul aşezat lateral faţă de pacient, cu o mână execută masajul şi cu cealaltă deplasează stetoscopul).
Fig. 36 Tehnicile speciale pentru efecte combinate (metode combinate) • Metoda Knap: propusă de Knap ca parte integrantă a unui program complex de menţinere a sănătăţii,
se poate folosi cu succes (iniferent de etiologia medicală sau postchirurgicală) pentru 1. stimularea circulaţiei sanguine: pacientul în decubit dorsal cu un membru inferior la verticală, iar terapeutul, printr-o priză “în brăţară” a membrului, execută 30-40 de presiuni alunecate profunde, dinspre distal spre proximal; 2. combaterea constipaţiei: pacientul în aşezat-rezemat cu genunchii flectaţi, iar terapeutul execută un masaj abdominal lent şi profund, folosind tehnicile clasice, în sens orar şi cu insistenţă pe colonul ascendent; 3. anihilarea punctelor dureroase musculare: fricţiunea circulară li profundă cu pulpa degetelor, repetată de 40- 50 de ori, a 8 puncte speciale de la nivelul regiunii cervico-scapulo-toracice (ele fiind de fapt, o parte din punctele topografice speciale “miogelotice” întâlnite în sindroamele miofasciale şi fibromialgice). • Metoda Vogler: se bazează pe declanşarea efectelor reflexogene la distanţă (fiind deci tot o metodă reflexoterapeutică specială) prin folosirea presiunilor aplicate pe anumite puncte şi obţinând, astfel, efecte antalgice şi metabolice: 1. masajul periostului: se realizează presiuni alunecate profunde şi ritmate (alternanţă de presiuni şi relaxări) pe suprafeţele periostale accesibile, pornind de la punctul tratat procedeul executându-se “în stea” (împingând ţesutul superficial spre marginea zonei tratate, fără ca degetele să alunece pe piele) şi apoi prin mişcări circulare lente pe locul dureros, la limita de toleranţă a durerii, 20-30 de minute / şedinţă; 2. masajul colonului: în constipaţiile atone, bradikineziile veziculare, manifestările spasmodice ale colonului, ulcerele duodenale se execută o presiune lentă şi profundă cu ultimele 4 degete pe peretele abdominal în sensul tranzitului intestinal (existând 5 zone speciale, la unghiurile colice şi regiunea rectală), 30 de minute zilnic. Mobilizările postmasaj Tehnica generală • Mobilizări pasive din articulaţiile masate şi în cele învecinate cu regiunile masate în toate axele de mişcare permise. • Mobilizări pasivo-active şi activo-pasive, progresive, iniţial în direcţiile libere şi apoi în direcţia cea mai deficitară. • Tehnici de facilitare neuromusculare proprioceptive: ⇒ fundamentale (de bază): iradierea influxului nervos de la musculatura puternică la cea slabă, iradierea de la un membru sănătos la cel bolnav, reflexe de postură şi echilibrare, vizualizarea directă a mişcării, reciprocitatea între două scheme; ⇒ speciale cu caracter general: inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere, contracţiile repetate, inversarea agonistă, secvenţialitatea pentru întărire; ⇒ specifice:
pentru promovarea mobilităţii: iniţiere ritmică, relaxare-opunere agonistă şi antagonistă, rotaţie ritmică, stabilizare ritmică, mişcarea activă de relaxare-opunere; > pentru promovarea stabilităţii: contracţia izometrică în zona scurtată, izometria alternantă; > pentru promovarea mobilităţii controlate: patrupedia; > pentru promovarea abilităţii: progresia cu rezistenţă, secvenţialitatea normală. Utilizarea de elemente facilitatorii ale răspunsului neuro-muscular: stretch-ul, rostogolirea ritmică repetată, telescoparea, acceleraţia liniară şi angulară, atingerea uşoară, contactele manuale şi presiunea pe tendoanele lungi. Mişcări active simple şi cu rezistenţă progresivă realizată manual sau cu ajutorul scripetoterapiei, suspensoterapiei, hidrokinetoterapiei, greutăţilor etalonate. Elemente de terapie ocupaţională. Sportul terapeutic, dintre care înotul este cel mai complex şi cu rezultatele cele mai rapide. >
• • • •
BIBLIOGRAFIE: 1. Borg S.- Trigger point and tender points – Rheum. Dis. Clinics of North America, 1996; 2. Scanlon, V.C., and Sanders – Essentials of anatomy and physiology, 3ed edition, Canada F. A., Davis Company, 2002; 3. Schleip R., Active fascial contractility: Fascia may be able to contract in a smoth muscle like manner and thereby influence musculoskeletal dynamics – Med hypoteses; 4. www.sport-fitness-advisor.com 5. www.myofascial-release.com 6. www.geek.com 7. www.wikipendia.org 8. Masajul chinezesc clasic, A.V.Traubert, Ed. Rovimed Publishers, Bucureşti 2002 9. Secretele medicinei chineze, Henry B.Lin, Ed.Polirom, Bucureşti 2006 10. http://www.triggerpointbook.com/ 11. http://en.wikipedia.org/wiki/Trigger_point 12. http://www.pressurepointer.com/PressurePointerManual.pdf 13. http://blue.regence.com/trgmedpol/docs/cpsMed39.pdf 14. BLANDINE Calais-Germain - Anatomie pour le movement. Introduction a l’analyse des techniques corporelles, Editions DesIris, 2000 15. JUDITH PITT-BROOKE, HEATHER REID, JANE LOCKWOOD, KATE KERR Rehabilitation of movement – theoretical basis of clinical practice, Ed. WB Saunders Company Ltd, 1998 16. ROBERT KING - Performance massage, Ed. Human Kinetics, 1992 17. GIOVANNI DE DOMENICO, ELIZABETH WOOD - Beard’s massage, Ed. Saunders, 1992 18. MARIO-PAUL CASSAR - Handbook of clinical massage, Ed. Churchill Livingstone, 2004 19. DOINA MÂRZA - Masajul terapeutic, Ed. Plumb, Bacău, 2002 20. DOINA MÂRZA - Metode speciale de masaj, Ed. Plumb, Bacău, 1998 21. TOKUJIRO NAMIKOSHI - Shiatsu, metodă terapeutică japoneză, Ed. Teora, 1995 22. MASAYUKI SAIONJI - Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin masaj şi presopunctură, Ed. Eurobit, 1988 23. TROISIER, O ET COLL.,- Massage transversal profond, Paris, EMK kinesitherapie, 1990 24. WETTERWALD, D - Traitemente manuel, Paris, Vigot Freres, 1970 25. DONNA FINANDO, STEVEN FINANDO – Trigger Point Therapy for Myofascial Pain, Healing Arts Press, 2005
