DREPT PENAL –PARTE SPECIALĂ ( note de curs) Lector dr. Sergiu BOGDAN CAP. I. NO ŢIUNI GENERALE. 1. Noţ Noţiunea dreptului penal parte specială special ă. Dreptul penal parte special ă conţine acea categorie de norme care determin ă faptele ce constituie infrac ţiuni, reglementeaz ă conţinutul specific al infrac ţiunilor şi stabilesc pedepsele aplicabile în cazul s ăvâr şirii lor. Dreptul penal parte special ă cuprinde: - partea a doua a Codului penal ( art. 155-361 C pen.) - toate textele de incriminare cuprinse în legisla ţia penală specială( ex. Legea nr. 143/2000 privind combaterea consumului şi traficului de stupefiante) sau în legislaţia extrapenal ă ( ex Codul silvic, Codul vamal, Codul muncii). 2. Corelaţ Corelaţia dintre partea generală general ă şi partea specială special ă a dreptului penal. Regulile dreptului penal parte general ă se aplică de principiu tuturor infracţiunilor din partea special ă şi legi penale speciale. Ca şi asemănare se poate afirma c ă ambele norme servesc la definirea infracţiunii, a condi ţiilor r ăspunderii penale şi a sistemului sanc ţionator, şi au ca finalitate lupta împotriva fenomenului criminalit ăţii. Deosebirile sunt: a. Din perspectiva obiectului specific , normele de parte general ă definesc infracţiunea ca şi concept, stabilesc condi ţiile r ăspunderii penale şi limitele generale de sanc ţionare în cazul angaj ării r ăspunderii penale. În schimb normele de parte special ă reglementează infracţiunile în particular, în tipicitatea lor ( defini ţia furtului, omorului etc), precum şi pedeapsa aplicabil ă acelei fapte.( de exemplu închisoare între 3 şi 15 ani pentru furtul calificat.) b. Din perspectiva structurii normelor. Normele de parte generală cuprind principii generale de r ăspundere penal ă ( definiţia intenţiei, a culpei, a legitimei apăr ări, pe când normele de parte special ă sunt norme tipice de incriminare care stabilesc con ţinutul specific al fiec ărei infracţiuni şi pedeapsa abstractă aplicabilă. Din punct de vedere structural norma de incriminare se caracterizează prin dispozi ţia de incriminare şi dispozi ţia de sancţionare. La norma de parte special ă poate fi eviden ţiată mai uşor structura generic ă a unei norme în general adic ă ipoteză, dispozi ţie şi sancţiune. c. Se diferenţiază prin dinamismul lor. Normele de parte general ă sunt mai stabile şi mai puţin dinamice pentru c ă sunt expresia unor concepte abstracte, generice. Dimpotriv ă normele de parte special ă trebuie să se adapteze imediat evoluţiei relaţiilor sociale fie prin dezincriminarea unor fapte ( homosexualitatea, ofensa adus ă autorităţii etc), incriminarea unor fapte ( manipularea genotipului uman, infrac ţiunile informatice etc.) sau modificarea sancţiunii aplicabilă faptelor( doar pedeapsa amenzii pentru insult ă, sau sancţionarea furtului cu o pedeaps ă cuprinsă între 1 şi 12 ani).
1
d. Ele se deosebesc şi prin vechimea lor istorică istorică. Normele de parte special ă sunt cele mai vechi. Normele de parte general ă au apărut ulterior , când gândirea penală a ajuns s ă elaboreze concepte abstracte fundamentale ale no ţiunilor de drept penal( noţiunea de r ăspundere penal ă etc).
3. Calificarea sau încadrarea juridică juridic ă. Încadrarea juridic ă constă în aplicarea normei penale care define şte conţinutul specific al unei infrac ţiuni la cazul sau faptul concret fiind o opera ţiune de concretizare a legii sau de introducere a faptei în tiparul legii. Este mijlocul prin care sistemul penal î şi realizează finalitatea, şi anume lupta împotriva infrac ţionalităţii. Factorii care concur ă la o calificare juridică exactă sunt: - stabilirea exact ă a stării de fapt. - cunoaşterea riguroasă a textelor de incriminare şi a normelor de drept penal parte general ă . - aptitudinea de a identifica în starea de fapt împrejur ările care corespund conţinutului legal al unei infrac ţiuni. Consecinţele unei încadr ări juridice greşite sunt: - fapta învinuitului este calificat ă ca fiind infracţiune deşi în realitate nu are acest caracter. - fapta este considerat ă ca fiind o anumit ă infracţiune deşi în realitate este o alt ă infracţiune. - fapta nu e considerat ă infracţiune deşi în realitate corespunde tipicit ăţii unei infracţiuni. 4. Metode de definire a conţ con ţinutului infracţ infracţiunii: - o determinare sumar ă sau relativ determinat ă. - o determinare amănunţită sau absolut determinat ă. Ideal este ca s ă se foloseasc ă o definiţie care să aibă un caracter de generalitate f ăr ă însă a lăsa loc vreunei neclarit ăţi. Principiul legalit ăţii incriminării este considerat un drept fundamental de jurisprudenţa CEDO şi rezultă obligaţia pentru puterea legiuitoare de a redacta texte care să fie clare. 5. Clasificare infracţ infracţiunilor este f ăcută de legiuitorul român în func ţie de obiectul juridic al infracţiunii. Partea special ă a codului penal con ţine titluri, capitole , sec ţiuni şi articole. De exemplu exist ă 11 titluri, unele având capitole şi secţiuni. Îns ă elementul esen ţial îl reprezint ă articolul căruia de principiu îi corespunde o infracţiune.
2
CAP II. INFRACŢ INFRAC ŢIUNI CONTRA VIEŢ VIE ŢII 1. Generalităţ Generalităţi.i. În codul penal român în categoria infrac ţiunilor contra vie ţii persoanei sunt incluse infracţiunile de omor ( simplu calificat sau deosebit de grav), pruncuciderea, uciderea din culp ă şi determinarea sau înlesnirea sinuciderii. O primă chestiune este legat ă de faptul dac ă dreptul la viaţă al persoanei este un drept absolut şi indisponibil. Este acceptat de toat ă lumea că viaţa omului se bucur ă de protecţie penală indiferent de capacitatea de a tr ăi, indiferent de speranţa de via ţă sau de interesul de a tr ăi, indiferent de vârsta persoanei sau starea sa de s ănătate. Consecinţa practică a faptului c ă acest drept nu ar fi unul absolut, ar fi aceea că în anumite împrejur ări acest drept ar putea fi înc ălcat, spre exemplu în cazul pedepsei capitale. To ţi autorii accept ă că acest drept este absolut dar trebuie pus ă în discuţie şi ipoteza în care acest drept este înc ălcat, de exemplu în cazul uciderilor comise în timp de r ăzboi. Dac ă acest drept ar fi unul absolut atunci nu ar putea fi încălcat în nici o împrejurare. În realitate de şi de dorit o astfel de interpretare, ea este uneori limitată la situaţia de principiu, adic ă în principiu dreptul la via ţă este unul absolut dar în anumite situa ţii speciale se poate deroga de la acest caracter absolut al dreptului. Nu lipsit de interes este şi situaţia euthanasiei pasive când medicul decide că nu ar nici un sens s ă mai lupte prin orice mijloace pentru salvarea vie ţii deoarece decesul este inevitabil. O a doua chestiune este aceea de a stabili dac ă este un drept indisponibil sau nu. În situa ţia în care este incriminat ă euthanasia nu se poate vorbi de un drept disponibil al persoanei pentru c ă deşi ea îşi dă acordul cu privire la uciderea sa consimţământul său nu are valoarea unei cauze justificative. O a treia chestiune ce trebuie solu ţionată este aceea de a stabili de când începe viaţa unei persoane şi când se termin ă, pentru că aceste infracţiuni pot fi comise doar împotriva unei persoane în via ţă. În ceea ce prive şte momentul iniţ iniţial din care se consider ă că o persoană este în viaţă în dreptul penal exist ă două concep ţii. Într-o concepţie mai veche se consider ă că un om este în via ţă din momentul în care f ătul după naştere a respirat, dovada fiind existenţa a aerului în plămâni. În concep ţia actuală majoritar ă în doctrina european ă şi română se consider ă că o persoan ă este în via ţă din momentul începerii procesului biologic al naşterii. Acest moment este reprezentat de începerea durerilor na şterii, indiferent dacă acest proces se declan şează natural sau este declan şat medicamentos. Plecând de la aceast ă concep ţie trebuie delimitat omorul de întreruperea cursului sarcinii. Elementul nodal în aceast ă discuţie este obiectul material al infracţiunii. Dacă e vorba de o fiin ţă umană atunci s-a comis un omor sau ucidere din culpă, dacă dimpotrivă obiectul material este f ătul sau produsul de concep ţie atunci fapta intr ă sub inciden ţa textului care incrimineaz ă întreruperea cursului sarcinii. Cum se calific ă fapta gravidei care desf ăş ăşurând activităţi riscante, mers pe bicicletă, c ălărie sau ridicat greut ăţi mari şi declanşează prematur procesul na şterii cu consecin ţa pierderii sarcinii, poate fi calificat ă ca o fapt ă de ucidere din culp ă? Nu, deoarece întreruperea cursului sarcinii din culp ă nu este incriminat ă. Cum se calific ă fapta medicului care în procesul na şterii din cauza culpei medicale produce moartea copilului? Ucidere din culp ă deoarece fapta este comis ă asupra unei persoane în via ţă. Cum se califică fapta celui care ucide ulterior un copil n ăscut prematur ca urmare a unor manopere avortive? Întrerupere a cursului sarcinii în concurs cu omor calificat. 3
Cum se calific ă fapta medicului care în stadiul prenatal administreaz ă greşit un medicament care afecteaz ă copilul dup ă naştere ducând la decesul acestuia dup ă naştere? Ucidere din culp ă. Există discuţii doctrinare legate chiar de o posibil ă anticipare a momentului în care o persoan ă se consider ă în viaţă. A se vedea decizia Cur ţii de apel franceze care a condamnat un şofer pentru un concurs de infrac ţiuni ( vătămare corporală faţă de femeia gravidă în luna a 8-a, victim ă a unui accident şi uciderea din culp ă faţă de f ătul acesteia, încă nenăscut, decedat ca urmare a accidentului). În ceea ce prive şte momentul final se consider ă că o persoan ă este decedat ă atunci când activitatea cerebral ă a încetat. Astfel cel care se afl ă în stare de agonie sau moarte clinică posibil reversibil ă este considerat ă o persoană în viaţă. Cum se califică fapta medicului care constat ă că nu mai exist ă activitate cerebrală la victima unui accident şi decide deconectarea de la aparate de şi inima şi plămânii acestuia mai func ţionau cu scopul de ai recolta rinichii necesari unui alt pacient? Fapat nu e comis ă împotriva vieţii unei persoane. Care este momentul mor ţii unui nou n ăscut anencefal ( copil lipsit de creier mare , )? În lipsa altor posibilit ăţi de apreciere se consider ă că momentul mor ţii este cel în care a încetat inima şi nu mai respir ă. Infracţiunile contra vie ţii au ca obiect juridic via ţa persoanei iar ca obiect material corpul acesteia. Subiectul pasiv este persoana ucis ă.
2. Omorul. Art. 174. C pen prevede c ă: uciderea unei persoane se pedepse şte cu închisoare între 10 şi 20 de ani . În doctrină s-a susţinut că omorul nu este definit ci doar se prevede c ă uciderea unei persoane se sanc ţionează. De aceea ar trebui ca omorul s ă fie definit ca uciderea unei persoane cu inten ţie a unei alte persoane. Consider ăm că elemtul subiectiv se deduce automat automat prin interpretare art. 19 alin 2 C. pen. Elementele constitutive: Latura obiectivă obiectiv ă const ă în „ucidere”. Prin ucidere se în ţelege activitatea comisivă sau omisivă, săvâr şită prin orice mijloace, prin care s-a realiza suprimarea vieţii unei persoane. Uciderea unei persoane se poate realiza prin acte comisive asupra victimei sub forma unor acţiuni fizico-mecanice (sugrumare, lovire, t ăiere, împuşcare, înţepare electrocutare), acţiuni chimice(otr ăvire) sau acţiuni psihice. Infracţiunea se poate comite şi prin omisiune atunci când exist ă obligaţia legală, contractual ă sau natural ă de a împiedica producerea mor ţii victimei. Uciderea se poate realiza nemijlocit sau prin intermediul unor for ţe sau energii neanimate sau animate. Ac ţiunea de ucidere poate s ă constea chiar din fapta victimei. Mijloacele întrebuin ţate trebuie să fie apte să producă rezultatul prin ele însele (idonee) sau prin întrebuin ţarea lor în anumite moduri, împrejur ări sau condi ţii. Momentul consum ării faptei este acela în care s-a produs moartea victimei, fiind o infracţiune instantanee sau momentan ă. Între acţiunea de ucidere şi moartea victimei trebuie s ă existe raport de cauzalitate. Latura subiectivă subiectivă a infracţiunii de omor const ă în intenţia directă sau indirectă. Elementul subiectiv se deduce din cel obiectiv ( dolus ex re ). Intenţia de a ucide se poate deduce din urm ătoarele împrejur ări de fapt: folosirea unui instrument apt de a produce moartea ( ţinând seama de felul instrumentului, dimensiunile, soliditatea, greutatea acestuia). 4
-
locul sau regiunea corporal ă unde s-au aplicat loviturile ori asupra căreia s-a acţionat. numărul şi intensitatea loviturilor alte împrejur ări preexistente, concomitente sau subsecvente.
Participaţia la omor se poate realiza în toate formele( coautorat, instigare complicitate). In caz de aberratio ictus şi aberratio delicti se va reţine un concurs de infracţiuni între tentativ ă de omor şi ucidere din culp ă, respectiv fapta consumat ă din culpă( distrugere din culp ă), iar în caz error in personam se va reţine o singur ă infracţiune de omor consumat ă. Motivaţia acestor solu ţii a fost prezentată detaliat în partea general ă a dreptului penal. În practica judiciar ă se pune frecvent problema delimit ării infracţiunii de omor de infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, ambele fiind fapte inten ţionate şi ambele având ca şi consecin ţă moartea unei persoane. Astfel cele dou ă se delimiteaz ă prin: sub aspectul acţ acţiunii sau inacţ inac ţiunii infracţ infracţionale, astfel la omor acţiunea trebuie să fie aptă să producă în mod obi şnuit decesul victimei, pe când la loviturile cauzatoare de moarte ac ţiunea nu produce în mod obişnuit moartea unei persoane , moartea fiind doar un element circumstan ţial. sub aspectul raportului de cauzalitate , în cazul omorului procesul cauzal este linear în sensul c ă există o legătur ă imediată de la cauz ă la efect, factorul cauzal fiind chiar factorul declan şator. La lovituri cauzatoare de moarte (lcm) cauzalitatea nu este linear ă fiind prezenţi şi alţi factori cauzali care pot fi preexisten ţi, concomitenţi sau ulteriori factorului traumatic declanşator. Sub aspectul poziţ pozi ţie psihice omorul se comite cu inten ţie iar lcmurile se comit cu praeterinten ţie. La aprecierea elementului subiectiv se pot lua în calcul pe lâng ă mijloacele de comitere a faptei şi alte elemente cum ar fi raporturile anterioare dintre victim ă şi infractor, comportarea faţă de victimă după acţiune şi înainte de decesul ei.
3. Omorul calificat. Art. 175 C pen. prevede care sunt împrejur ările în care un omor este considerat ca fiind calificat: cu premeditare din interes material asupra soţului sau unei rude apropiate profitând de neputin ţa victimei de a se ap ăra prin mijloace ce pun în pericol via ţa mai multor persoane; în legătur ă cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urm ărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse pentru a înlesni sau a ascunde s ăvâr şirea unei infracţiuni; în public. 5
Aceste împrejur ări privesc fie gradul inten ţiei, mobilul, scopul, modul , mijloacele de comitere, calitatea subiectului pasiv sau locul comiterii faptei. În cazul existenţei mai multor împrejur ări care califică omorul, nu se va re ţine un concurs de infracţiuni între formele calificate ci autorul va comite un singur omor calificat în condiţiile mai multor împrejur ări de calificare ( de exemplu omorul cu premeditare asupra soţului se încadreaz ă la art. 175 alin. 1 lit. a şi c raportat la art. 174 C. pen.). Pluralitatea de forme de calificare se va reflecta în sanc ţiunea concret ă aplicată între limitele de pedeaps ă ale omorului calificat. În cazul în care, anumite împrejur ări sunt prevăzute concomitent şi ca circumstanţe agravante generale şi ca împrejurare de calificare a omorului se va reţine doar omorul calificat de acea împrejurare f ăr ă a se agrava r ăspunderea penal ă urmare a reţinerii şi a circumstan ţei agravante ( omorul comis prin violen ţa asupra membrilor familiei se încadreaz ă doar la omorul calificat asupra so ţului sau unei rude apropiate). Dac ă însă există alte circumstanţe agravante generale acestea pot s ă agraveze pedeapsa chiar dac ă sunt întrunite condi ţiile unui omor calificat ( omorul profitând de neputinţa victimei de a se ap ăra comis de 3 sau mai multe persoane împreună art. 75 lit a).
a. Omorul cu premeditare În dreptul penal român nu exist ă o definiţie legală a noţiunii de premeditare şi de aceea sarcina definirii acesteia i-a revenit doctrinei şi jurisprudenţei. Cu privire la aceste aspect s-au formulat dou ă teorii: teoria subiectiv ă şi cea obiectiv ă. Teoria subiectiv ă defineşte premeditarea ca o circumstan ţă ce ţine de elementul subiectiv al infrac ţiunii şi constă în luarea unei hot ărâri de a ucide ucide pe baza baza unei reflecţii sau deliber ări lungi şi temeinice, cump ănind motivele pro şi contra ale faptei sale şi chibzuind la rece asupra lor. Sunt necesar n ecesar a fi îndeplinite dou ă condiţii( o stare de relativ calm cu privire la modul şi mijloacele de comitere şi un interval îndelungat între momentul lu ării hotărârii şi acela al punerii în executare a hot ărârii infracţionale. Actele preparatorii sunt doar elemente ce probeaz ă existenţa premeditării, f ăr ă a fi singurele mijloace în acel sens şi f ăr ă a intra în structura praeterintenţiei. Urmare a acestei naturi juridice coexisten ţa premeditării cu provocarea este exclus ă. Teoria obiectivă, dominat ă în dreptul penal român consider ă premeditarea ca fiind o traducere obiectiv ă a rezoluţiei infracţionale într-o activitate premerg ătoare şi pregătitoare. Trebuie ca hot ărârea infracţională să se exteriorizeze în acte de preg ătire, care devin elemente componente indispensabile premedit ării. În acest sens omorul nu este doar unul premeditat ci este un omor dinainte preg ătit. Consecin ţă acestei teorii este că premeditarea poate coexista cu provocarea. Premeditare fiind o circumstan ţă personală nu se r ăsfrânge asupra celorlal ţi participanţi, dacă însă ea este concretizat ă şi în acte de preg ătire cunoscute de participanţi aceştia ar putea r ăspunde pentru participa ţia la omorul calificat incriminat de art. 175 lit.a C. pen. Aceast ă circumstanţă transformându-se într-o circumstanţă subiectivă de individualizare.
b. Omorul din interes material. Elementul circumstan ţial de calificare calificare a acestei acestei fapte fapte rezidă în acest caz în mobilul special al infracţiunii şi anume interesul material care l-a determinat pe autor 6
să comită fapta. Astfel poate consta în urm ărirea obţinerii, urmare a omorului, a unor foloase sau avantaje materiale directe sau indirecte ( mo ştenirea victimei, stingerea unor datorii etc). Ceea ce particularizeaz ă acest interes material este faptul c ă dobândirea folosului material trebuie s ă se realizeze pe o cale aparent legal ă urmare a decesului victimei. Nu e necesar ca agentul să şi realizeze efectiv acel interes material. Este posibil ca nici m ăcar să nu existe în realitate acel folos. Este suficient ca autorul să acţioneze din acest mobil pentru a se încadra în dispozi ţia legală. Se subsumeaz ă acestei forme şi cazul uciga şului plătit, în acest caz calea aparent legală este reprezentat ă de plata realiz ării unui serviciu. Este o circumstan ţă personală care nu se r ăsfrânge asupra participan ţilor.
c. Omorul să săvârş vârşit asupra soţ so ţului sau unei rude apropiate. Aceast ă formă calificată se raporteaz ă la calitate special ă a victimei. În doctrină se susţine că împrejurarea nu se r ăsfrânge asupra participan ţilor deoarece priveşte calitatea special ă a autorului. Consider ăm că se poate reţine şi un punct de vedere contrar. Dac ă este o circumstan ţă personală subiectivă calitatea de so ţ al autorului, tot atunci calitatea special ă a subiectului pasiv ( so ţia sau ruda infractorului) se constituie ca o circumstan ţă reală care se r ăsfrânge asupra participan ţilor în măsura în care au cunoscut sau prev ăzut aceast ă circumstanţă. Calitatea de so ţ durează de la data încheierii c ăsătorie şi până la desfacerea sau încetare ei, indiferent de coabitare sau nu faptic ă a acestora. No ţiunea de rud ă apropiată este definită în art. 149 . C pen. Calitatea de so ţ sau rudă apropiată trebuie să existe în momentul comiterii actelor de executare.
d. Omorul să săvârş vârşit profitând de neputinţ neputin ţa victimei de a se apă ap ăra. În acest caz omorul este calificat raportat la modul de comitere al faptei şi anume profitând de neputin ţa victimei de a se ap apăra. Această circumstanţă este una reală şi se r ăsfrânge asupra participan ţilor în măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o. Nu are importanţă cauza sau durata st ării de neputinţă de a se ap ăra fiind suficient ca în momentul comiterii actelor de executare victima s ă se afle în aceast ă stare iar infractorul s ă profite de această stare. Nu trebuie îns ă ca stare de neputin ţă de a se ap ăra să fie provocată chiar de infractor deoarece în acest caz ac ţiunea de aducere a victimei în neputin ţă de a se ap ăra se subsumeaz ă acţiunii de ucidere a victimei fiind absorbită în conţinutul acesteia. Dacă agentul nu a cunoscut c ă victima este în neputin ţă de a se ap ăra crezândo aptă de apărare nu se va re ţine această formă calificată, deoarece agentul nu a profitat şi din punct de vedere subiectiv de aceast ă împrejurare. Sunt în neputin ţă de a se ap ăra persoanele care, datorit ă unor stări fizice sau psihice ori datorită altor împrejur ări nu pot reac ţiona împotriva agresorului. Aceast ă stare de neputin ţă de a se ap ăra poate fi generat ă chiar de victimă ( stare avansată de ebrietate etc). Starea de neputin ţă se apreciaz ă în concret şi nu în abstract.
e. Omorul să săvârş vârşit prin mijloace ce pun în pericol viaţ via ţa mai multor persoane.
7
Agravanta are un caracter real şi se refer ă la mijloacele de comitere a faptei care pun în pericol via ţa mai multor persoane. Prin Prin mijloace ce pun în pericol via ţa mai multor persoane se în ţeleg acele mijloace folosite la uciderea unei persoane, care, prin natura lor ( materiale explozibile, bombe etc) sau prin modul de întrebuin ţare ( incendierea, otr ăvirea apei) pot pune în pericol via ţa mai multor persoane. Pentru reţinerea agravantei este necesar ca fapta s ă constea într-o ac ţiune unică, să fie săvâr şită prin astfel de mijloace şi să fi avut ca rezultat moartea unei singure persoane şi punerea în primejdie a vie ţii mai multor persoane. Fapta se comite cu inten ţie directă faţă de victima vizat ă şi intenţie eventuală faşă de victimele a c ăror viaţă a fost pus ă în pericol. Tentativa exist ă când persoana vizat ă nu a decedat dar datorit ă mijlocului folosit a fost pus ă în primejdie viaţa mai multor persoane.
f. Omorul să s ăvârş vârşit în legă legătură tură cu îndeplinirea atribuţ atribu ţiilor de serviciu sau publice ale victimei. Pentru a se re ţine această agravantă este necesar ca omorul s ă fie comis în legătur ă cu atribuţiile de serviciu sau publice ale victimei. Totu şi e necesar ca aceste atribuţii s ă fie exercitate în limita legii, dacă victima se comport ă abuziv dep ăşindu-şi atribuţiile de serviciu atunci nu mai poate fi re ţinută acea agravant ă. Nu este necesar ca omorul să fie comis în timpul serviciului victimei( a şa cum se întâmpl ă cel mai frecvent) ci este suficient ca fapta s ă fie comisă în legătur ă cu serviciul victimei ( de exemplu este nemul ţumit de atitudinea victimei care l-a nedrept ăţit sau dimpotrivă nu l-a favorizat). Dacă victima este un func ţionar care exercit ă autoritatea de stat există un concurs de calific ări între ultraj şi aceast ă formă de omor calificat, autorul fiind sancţionat doar pentru omorul calificat.
g. Omorul să s ăvârş vârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmă urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse. Aceast ă agravantă ţine de scopul infractorului şi anume acela de a se sustrage sau a sustrage sustrage pe altul prin comiterea omorului de la urm ărire, arestare sau executarea unei pedepse. Cu toate acestea nu e necesar ca acest scop s ă se şi realizeze fiind suficient ca atunci când comite omorul infractorul s ă îl comită cu acest scop. Autorul urmăreşte suprimare fizic ă a persoanei chemate s ă exercite acte de urmărire penală ori să execute mandate emise împotriva celor în cauz ă ori a oricăror persoane care contribuie direct sau indirect la procedura de urm ărire sau arestare. Pentru reţinerea agravantei este necesar s ă fie pusă în mişcare o procedur ă de urmărire, arestare sau executare a unei pedepse şi ca f ă ptuitorul să realizeze uciderea în scopul z ădărnicirii procedurii judiciare de urm ărire, arestare şi executare. Dac ă arestarea se face ilegal atunci nu sunt îndeplinite cerin ţele art. 175 lit. g C. pen.
h. Omorul să s ăvârş vârşit pentru a înlesni sau ascunde s ăvârş vârşirea altei infracţ infracţiuni. Raţiunea legiuitorului a fost aceea c ă nu exist ă nici o justificare pentru a ucide o persoană ca să se înlesneasc ă sau să se ascundă comiterea unei alte infrac ţiuni, care de regulă are un pericol social mai redus decât omorul ( deoarece este o infrac ţiune contra vieţii persoanei). 8
Aceast ă formă de agravare sanc ţionează comiterea unui omor cu scopul de a înlesni sau a ascunde comiterea unei alte infrac ţiuni. Nu e necesar ca infrac ţiunea ce se doreşte a fi înlesnit ă să se şi comită, iar în cazul comiterii este indiferent dac ă a r ămas în formă de tentativă sau este consumat ă. Nu intereseaz ă dacă f ă ptuitorul va participa la comiterea infracţiunii pe care dore şte să o înlesnească şi nici dacă a participat la comiterea infrac ţiunii pe care vrea s ă o ascundă. Actele de violen ţă comise pentru a înlesni uciderea persoanei se absorb în acţiunea de ucidere şi nu se re ţin ca şi concurs cu conexitate etiologic ă între infracţiunea de loviri comis ă pentru a înlesni uciderea persoanei lovite ini ţial. Dacă prin comiterea omorului se înlesne şte sau se comite o tâlh ărie va exista un concurs de calific ări şi se va r ăspunde pentru omorul deosebit de grav incriminat de art. 176 lit d C. pen. Este posibil ca s ă se comită omorul pentru a înlesni un viol deoarece legiuitorul incrimineaz ă ca formă calificată omorul comis cu acest scop special şi nu aptitudinea de a se realiza în concret acest scop.
i. Omorul comis în public public Aceast ă formă de calificare vizeaz ă locul în care se comite fapta. În art. 152 C. pen. se define şte ce se înţelege prin comiterea unei infrac ţiuni în public: într-un loc care prin natura sau destina ţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dac ă nu este nici o persoan ă; în orice alt loc accesibil publicului dac ă sunt de faţă două sau mai multe persoane; în loc neaccesibil publicului, cu inten ţia însă ca fapta s ă fie auzită sau văzută .şi dacă acest rezultat s-a produs fa ţă de două sau mai multe persoane într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excep ţia reuniunilor care pot fi considerate c ă au caracter de familie, datorit ă naturii relaţiilor dintre persoanele participante; prin orice mijloace cu privire la care f ă ptuitorul şi-a dat seama c ă fapta ar putea ajunge la cuno ştinţa publicului.
4. Omorul deosebit de grav Este reglementat de art. 176 C. pen. Legiuitorul român, considerând c ă omorul calificat nu r ăspunde necesit ăţii de a proteja via ţa persoanelor în toate împrejur ările, a creat şi şase forme de omor deosebit de grav: prin cruzimi asupra a dou ă sau mai multe persoane de către o persoan ă care a mai s ăvâr şit un omor pentru a s ăvâr şi sau ascunde s ăvâr şirea unei tâlh ării sau piraterii asupra unei femei gravide asupra unui magistrat, poli ţist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în leg ătur ă cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora. 9
După cum se poate observa împrejur ările care confer ă omorului un caracter deosebit de grav sunt legate de modalitatea de comitere, de vreo calitate special ă a subiectului pasiv, de pluralitatea de subiec ţi pasivi sau de repetarea comiterii unui omor de către agent.
a. Omorul prin cruzimi Circumstanţa constă în modul feroce, sadic, brutal sau crud folosit pentru a provoca moartea moartea unei persoane. persoane. Este o circumstan circumstan ţă reală. Prin „cruzimi” în sensul legii penale se în ţeleg modurile, procedeele, mijloacele şi actele de violen ţă aplicate victimei de natur ă sau pentru a-i provoca suferinţe deosebit de mari şi prelungite în timp, fie pentru a o ucide, fie pentru a o chinui înainte de a o ucide sau înainte de survenirea mor ţii acesteia, sau care denot ă ferocitate, sadism, un mod inuman, ie şit din comun de săvâr şire a omorului, care trezeşte în con ştiinţa opinie publice un sentiment de oroare. Se reţine agravanta chiar dac ă victima era în stare de incon ştienţă fiind insensibilă din punct de vedere senzorial. De regul ă suferinţele cauzate victimei sunt fizice dar pot fi şi de natura moral ă atunci când spre exemplu victima este obligat ă să asiste la brutalit ăţile comise asupra unei persoane de care era legat ă afectiv. Indiscutabil că omorul presupune şi în forma de baza o anumit ă cruzime dar pentru a se re ţine circumstanţa cruzimilor trebuie s ă se comită acte care s ă depăşească nivelul de suferin ţă pe care îl presupune uciderea unei persoane. Este necesar ă existenţa unor activităţi diferite calitativ de uciderea obi şnuită pentru a se încadra în definiţia cruzimilor ca formă a omorului deosebit de grav. Un criteriu practic în aprecierea existen ţei unor cruzimi îl poate reprezenta în opinia noastr ă inutilitatea unor acte de executare pentru producerea decesului victimei. În cazul acestei forme agravate nu se poate re ţine şi circumstanţa agravant ă generală a cruzimilor, deoarece exist ă un concurs de calific ări între cele dou ă şi are prioritate circumstan ţa specială.
b. Omorul să săvârş vârşit asupra două dou ă sau mai multe persoane. Agravanta se re ţine din cauza pluralit ăţii de victime. Agravanta are natura juridic ă a unei infracţiuni complexe deoarece în con ţinutul său intr ă ca elemente constitutive două acţiuni care constituie prin ele însele fapte prev pr ev ăzute de legea penal ă. Cu privire la ac ţiunea de ucidere în cazul acestei forme de omor deosebit deosebit s-au exprimat două opinii. Într-o primă opinie s-a sus ţinut că moartea a două sau mai multe persoane trebuie să fie rezultatul unei singure ac ţiuni( cel care printr-un singur foc de arm ă ucide două persoane). Într-o altă opinie, pe care o împ ărtăşim, s-a considerat c ă se poate reţine forma deosebit de grav ă ori de câte ori uciderea a dou ă sau mai multe persoane s-a comis în aceeaşi împrejurare, chiar dac ă acţiunile sunt diferite ( cel care aplic ă lovituri de cuţit asupra a doua persoane diferite în aceea şi împrejurare). Ceea ce confer ă unicitate legală faptei este unitatea de împrejurare. Acest punct de vedere a fost împ î mp ărtăşit şi de practica judiciar ă şi a fost exprimat şi în Decizia nr. 4/1970 a Tribunalului Suprem. Discuţii interesante au fost generate de ipoteza în care , urmare a ac ţiunii de ucidere o persoan ă decedează şi una este salvat ă. Nu se poate re ţine o infracţiune 10
consumat ă de omor deoarece rezultatul acestei infrac ţiuni const ă în uciderea a cel puţin două persoane. Nu se poate reţine nici o tentativ ă la omor deosebit de grav deoarece s-a produs jum ătate din urmarea prev ăzută de lege şi anume moartea unei persoane. Singura soluţia acceptabilă constă în ruperea unit ăţii legale şi încadrarea faptei într-un concurs de infrac ţiuni dintre o tentativ ă de omor şi un omor consumat. Tentativă la aceast ă infracţiune există în ipoteza în care nici o persoan ă nu a decedat. Dacă două persoane au au decedat iar o a treia victimă a fost salvat ă, se va reţine o singur ă infracţiune de omor deosebit de grav .
d. Omorul să săvârş vârşit de o persoană persoan ă care a mai comis un omor. Aceast ă agravantă s-a impus ca urmare a voin ţei legiuitorului de a sanc ţiona mai grav pe cel care persist ă în acţiuni de ucidere, fiind a şa cum s-a sus ţinut în doctrină o formă de recidivă specială. Din acest motiv aceast ă circumstanţă este una personală şi nu se r ăsfrânge asupra participan ţilor. Pentru a se re ţine această formă de omor deosebit de grav trebuie ca autorul s ă mai fi comis anterior o infracţiune de omor( art174-176 C pen.) indiferent dac ă fapta anterioar ă a r ămas în formă de tentativă sau consumat ă. În cazul în care pentru primul omor a fost condamnat se vor aplica regulile recidivei între primul omor ca prim termen şi omorul deosebit de grav ca cel de-al doilea termen al recidivei. Dacă autorul nu a fost condamnat pentru primul omor se vor aplica regulile concursului între primul omor şi cel de-al doilea omor care este unul deosebit de grav. În cazul concursului este necesar ca cele dou ă omoruri să nu fie comise în aceea şi împrejurare caz în care ar fi îndeplinite condi ţiile omorului deosebit de grav de la litera b. Criteriul de delimitate între cele dou ă omoruri deosebit de grave îl reprezint ă tocmai unitatea de împrejurare. Dac ă nu există unitate de împrejurare vom avea un concurs de infrac ţiuni între primul omor şi cel de-al doilea omor deosebit de grav. Dacă uciderea a dou ă persoane se va realiza în aceea şi unitate de împrejurare se va reţine infracţiunea complex ă de omor deosebit de grav prev ăzută de art. 176 lit.b C. pen. Subiecţii pasivi să fie diferiţi sau pot fi aceea şi ( tentativă de omor urmat ă de o altă tentativă omor sau de forma consumat ă împotriva aceluiaşi subiect pasiv). Nu se va reţine dacă tentativa de omor se comite în form ă în formă continuată. În cazul în care pentru primul omor infractorul a fost reabilitat nu mai sunt îndeplinite condi ţiile cerute de tipicitatea formei deosebit de grave deoarece reabilitarea are ca efect înl ăturarea oricăror interdicţii decăderi şi incapacit ăţi ce ar rezulta din hot ărârea de condamnare. La fel şi în cazul faptei comise în timpul minorit ăţii deoarece în art. 109 alin 4. C pen. se prevede c ă nu atrag incapacităţi sau decăderi condamnările pronunţate pentru fapte comise în timpul minorit ăţii. Dacă nu am accepta o asemenea solu ţia ar însemna să cream minorului o situa ţie mai grea decât a majorului deoarece un omor comis în timpul minorit ăţii nu va putea s ă fie înlăturat în nici o ipotez ă, fiindcă o cerere de reabilitare ar fi respinsă ca fiind lipsit ă de obiect. În cazul amnistierii primului omor se va re ţine comiterea omorului de o persoană care a mai comis un omor dar nu se vor putea aplica suplimentar şi dispoziţiile de sancţionare specifice recidivei.
11
d. Omorul să săvârş vârşit pentru a să s ăvârş vârşi sau a ascunde să s ăvârş vârşirea unei tâlhă tâlhării sau piraterii Aceast ă formă sancţionează mai grav omorul comis cu scopul s ăvâr şirii sau pentru ascunderea unei tâlh ării sau piraterii. Este o form ă asemănătoare cu a omorului comis pentru a înlesni sau ascunde s ăvâr şirea unei alte infrac ţiuni (art.175 lit. H C pen.) şi de deosebe şte de acea form ă de omor calificat prin tipurile de infrac ţiune expres prevăzute de lege ce se urm ăresc să se comită sau să se ascundă. S-a susţinut că este necesar ca omorul s ă fi creat în mod obiectiv condiţiile favorabile săvâr şirii sau ascunderii unei tâlh ării sau piraterii. O astfel de abordare ar conduce la concluzia c ă un omor care deşi este realizat cu scopul de a înlesni sau ascunde o tâlh ărie sau pirateria va fi înl ăturat dac ă nu există şi acte de ucidere care s ă nu fi creat obiectiv condi ţii favorabile comiterii sau înlesniri comiterii acelor infracţiuni. O astfel de abordare insereaz ă un element obiectiv în structura unei componente subiective şi anume scopul agentului. Consider ăm c ă este suficient ca omorul s ă fie comis cu acest scop pentru a se încadra în dispozi ţiile art. 176 lit d. C pen, fiind indiferent ă sub acest aspect realizarea efectivă a scopului sau crearea unor premize favorabile f avorabile atingerii scopului. Dacă se va comite şi tâlhăria se vor aplica regulile de la concurs între omor deosebit de grav şi tâlhărie în formă simplă. Nu se poate re ţine o tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei deoarece în acest caz fapta ar fi una praeterinten ţionată ceea ce exclude ab initio intenţia de a ucide victima şi cu atât mai mult exclude uciderea cu un anumit scop. Dacă vreuna din fapte va r ămâne în faza tentativei se va re ţine acea form ă a infracţiunii. De exemplu se poate ca omorul s ă r ămână în fază de tentativă şi tâlhăria sa se consume. Se va re ţine un concurs între o tentativ ă de omor deosebit de grav în concurs cu tâlh ăria. Circumstanţa fiind una subiectiv ă nu se r ăsfrânge asupra participan ţilor.
e. Omorul să săvârş vârşit asupra unei femei gravide. Aceast ă circumstanţă este una real ă şi vizează o anumită calitate a subiectului pasiv şi anume femei gravid ă. Legea impune ca şi condiţii existenţa reală a stării de graviditate. Dac ă autorul a dorit să ucidă o femeie gravidă dar aceasta între timp pierduse sarcina sau nici nu fusese în realitate îns ărcinată nu se va re ţine omorul deosebit de grav. Solu ţia e determinată de faptul c ă în acest caz fapta nu mai este una tipic ti pic ă lipsindu-i o calitate a subiectului pasiv. Cea de-a doua condi ţie ţine de elementul subiectiv şi anume ca autorul s ă cunoasc ă starea de graviditate a victimei. Dac ă agentul nu a cunoscut acea stare, eroarea de fapt în care s-a aflat înl ătur ă reţinerea formei deosebit de grave. Nu are importanţă dacă starea de graviditate era vizibil ă sau nu ori dac ă agentul a cunoscut aceast ă stare din alte surse decât forma copului victimei. Fiind o circumstan ţă reală se r ăsfrânge asupra participan ţilor în măsura în care au cunoscut-o sau au prev ăzut-o.
12
f. Omorul să săvârş vârşit asupra unui magistrat, poliţ poli ţist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legă leg ătură tură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei. Omorul este deosebit de grav datorit ă calităţii subiectului pasiv, a timpului în care se comite sau împrejur ările în care se comite. Din aceste motive este o circumstanţă reală care se r ăsfrânge asupra participan ţilor în măsura în care au cunoscut-o sau au prev ăzut-o. Pentru a se realiza tipicitatea acestei forme agravate este necesar ca victima s ă aibă calitate enunţată în art. 176 lit. f C. pen, dar şi ca fapta să fie comisă în timpul serviciului sau în leg ătur ă cu îndeplinirea legal ă a îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei. Omorul comis în timpul serviciului, indiferent de mobilul acestuia este un omor deosebit de grav.
5. Pruncuciderea. a. Noţ Noţiune. În articolul 177 C pen. este incriminat ă pruncuciderea care const ă
în uciderea copilului nou n ă scut, să vâr ă imediat dup ă na ştere de că tre vâr şit ă tre mama ă într-o puternic ă stare de tulburare pricinuit ă de na ştere. aflat ă Aceast ă infracţiune a generat discu ţii aprinse în doctrin ă cu privire la natura sa juridică. Astfel unii autori au sus ţinut că aceast ă faptă este una autonom ă, f ăr ă vreo legătur ă cu infracţiunea de omor, cu toate consecin ţele pe care le genereaz ă aceast ă constatare asupra formelor de participa ţie. Dimpotrivă alţi autori au sus ţinut că pruncuciderea nu este altceva decât o formă atenuată de omor determinat ă de calitatea subiectului activ şi de starea psihic ă a acestuia ( mamă aflată în puternică stare de tulburare pricinuit ă de procesul na şterii. Acesta din urm ă este şi puntul de vedere pe care îl împ ărtăşim. De altfel ast ăzi se constat ă o dispariţia aproape total ă a vreunui text similar celui ce incrimineaz ă pruncuciderea din majoritatea codurilor europene considerându-se c ă incriminarea omorului este suficient ă pentru a realiza şi protecţia penală a vieţii noului născut. Cu privire la ra ţiunile incriminării acestei fapte exist ă două abordări. Prima, existentă în ţările democratice şi în România interbelic ă considera c ă acest omor trebuia să fie unul atenuat din considerente de ordin moral şi social ( mama care nu putea să îşi crească copilul, excluderea social ă a mamei care avea copii din afara căsătorie, vârsta imatur ă a mamei etc). Aceste cauze determin ă majoritatea mamelor să îşi ucidă copiii nou n ăscuţi. O a doua abordare , specific ă statelor comuniste, prezent ă şi în legisla ţia română actuală consider ă pruncuciderea un omor atenuat datorit ă stării psihofiziologice în care se g ăseşte mama. Se bazeaz ă pe împrejur ările că pot exista st ări psiho-fiziologice, anormale, consecutive na şterii care pot provoca femeii o tulburare psihofizică de natur ă să o împingă la uciderea propriului copil. Aceste st ări deşi nu echivalează cu o stare de iresponsabilitate, totu şi justifică atenuarea r ăspunderii penale.
b. Conţ Conţinutul infracţ infracţiunii.
13
Subiectul activ este unul calificat, fiind mama care se afl ă în stare de puternic ă tulburare pricinuită de procesul na şterii. Două condiţii trebuie să îndeplinească subiectul activ: - să fie mamă mamă a copilului ucis, ceea ce înseamn ă că acesta este o infrac ţiune cu autor unic, care exclude coautoratul. - în momentul comiterii faptei mama s ă se afle într-o stare de tulburare pricinuită pricinuită de procesul naş na şterii. Prin tulburare se în ţeleg st ări psiho-fiziologice anormale, de natur ă psiho-patologică, consecutive na şterii care pot fi provocate în perioada puerperală de diver şi agenţi nocivi ( infec ţii, intoxicaţii, psihotraumatisme, anemii, carenţe endocrine periodice, teren neurodistrofic etc) şi care acţionează prin efectele lor asupra con ştiinţei femei lehuze diminuând controlul asupra asupra conduitei sale. Aceast ă tulburare trebuie s ă depăşească prin gravitatea şi intensitatea ei tulburarea acceptat ă sau normală suportată de majoritatea mamelor. Subiectul pasiv este şi el unul calificat fiind copilul nou-n ăscut. Calitatea de nou născut de stabile şte după criterii medicale morfo-fiziologice ( 10-14 zile). Acţiunea de ucidere nu prezint ă particularităţi faţă de omor, fapta putându-se comite prin comisiune propriu zis ă sau să constea într-o comisiv ă prin omisiune. O particularitate a laturii obiective cost ă în faptul că acţiunea de ucidere trebuie să fie comisă imediat după după naş naştere. Legea nu determin ă riguros cronologic care este durata pân ă la care se poate fapta este comis ă imediat după naştere, aceast ă împrejurare se delimiteaz ă după criterii medicale morfo-fiziologice în concret. Momentul până la care se consider ă că fapta e comisă imediat după naştere este acel în care dispar semnele na şterii recente, şi care difer ă de la caz la caz. Dac ă fapta nu e comisă imediat după naştere chiar dacă este comis ă asupra unui nou n ăscut fapta nu se mai încadreaz ă la pruncucidere ci la omor. Fapta trebuie să fi avut ca rezultat moartea copilului deoarece tentativa la aceast ă infracţiune nu este incriminat ă. Este o infracţiune instantanee şi de rezultat. Infracţiunea se comite cu inten ţia directă sau indirectă dar datorită stării de tulburare intenţia este una repentin ă, şi ea trebuie să se fi format sub impulsul st ării de tulburare psihopatologic ă consecutivă naşterii în intervalul de timp cât aceast ă tulburare persist ă sau se men ţine. Participaţ Participaţia. Nu este posibil coautoratul la aceast ă infracţiune. Cel care comite acte de executare al ături de mamă este autor al infracţiunii de omor calificat asupra unei persoane în neputin ţă de a se ap ăra. Tot pentru participa ţie la omor calificat va r ăspunde şi instigatorul sau sau complicele complicele mamei, de şi mama va r ăspunde ca autoare a infrac ţiunii de pruncucidere. Dacă mama participă cu acte de instigare sau complicitate la uciderea copilului său nou n ăscut şi sunt îndeplinite celelalte condi ţii ale tipicităţii pruncuciderii, autorul va r ăspunde pentru omor calificat iar mama ca instigator sau complice la pruncucidere. Aceste forme de participaţie rezultă din natura juridic ă de omor atenuat a pruncuciderii. Cei care împărtăşesc opinia cu privire la autonomia infrac ţiunii de pruncucidere consider ă că participanţii vor r ăspunde pentru instigare respectiv complicitate la pruncucidere. Tentativa este posibil ă dar nu este incriminat ă. Fapta mamei se va încadra eventual la infracţiunile contra integrit ăţii corporale şi sănătăţii ( loviri sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă. R ăspunderea participantului la tentativa de pruncucidere a mamei se va angaja pentru participa ţie la omor.
14
5. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii. a. Noţ Noţiune. Fapta este incriminat ă de art. 179 C pen şi este definită legal ca
fiind „ fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc”. Infracţiunea are o form ă agravată incriminată de alineatul 2 al art. 179 C pen atunci „ când fapta s-a săvâr şit fa ţă de un minor sau fa ţă de o persoan ă care nu era în stare s ă- şi de-a seama de fapta sa, ori nu putea s ă fie st ă până pe actele sale. Legiuitorul incrimineaz ă formele de participaţie la sinucidere f ăr ă a incrimina şi fapta autorului de a se sinucide. Aceasta deoarece legiuitorul dore şte s ă protejeze şi în acest fel dreptul la via ţă al persoanei, care trebuie ap ărat în mod absolut. b. conţ conţinutul infracţ infracţiunii. Pentru existen ţa laturii obiective trebuie îndeplinite mai multe condi ţii: - fapta trebuie să constea într-o activitate de determinare sau de înlesnire . Determinarea la sinucidere const ă în acţiunea de a îndemna şi de a convinge pe altul să ia hotărârea de a se sinucide, sinucide, fie prin insuflarea ideii de sinucidere( când sinucigaşul nu se gândise la o asemenea posibilitate) fie prin convingerea victimei (atunci când aceasta înc ă avea îndoieli cu privire la luarea unei astfel de hot ărâri). Determinarea se poate realiza expres dar şi implicit prin acte de supunere la chinuri, abuzuri repetate etc. Aceasta deoarece este suficient ca autorul s ă accepte producerea rezultatului prevăzut şi anume determinarea sinuciderii. Dacă victima a fost ”constrâns ă” la sinucidere, f ăr ă a avea libertatea de a decide dac ă se sinucide sau nu, vom fi în prezen ţa unui omor comis prin fapta
victimei. Înlesnirea const ă în sprijinul sau ajutorul material oferit victimei pentru executarea sinuciderii( procurarea armei, înl ăturarea obstacolelor etc). Activitatea de suprimare a vie ţii trebuie să fie opera exclusiv ă a sinucigaşului. Dacă autorul comite acte de executare la activitatea de sinucidere va r ăspunde pentru infracţiunea de omor şi nu pentru determinare sau înlesnire la sinucidere. Cel care dup ă ce violeaz ă victima o şi determină să se sinucid ă va r ăspunde pentru un concurs de infracţiuni, deoarece forma agravat ă a violului, adic ă violul urmat de moartea sau sinuciderea victimei, se poate re ţine doar dac ă rezultatul mai grav îi este imputabil cu titlu de culp ă. - a doua condi ţie presupune ca fapta s ă fi produs un anume rezultat şi anume sinuciderea sau încercarea de sinucidere a victimei. Făr ă producerea acestui rezultat fapta va r ămâne în stadiul de tentativ ă nepedepsită. Fapta se consum ă în momentul în care se produce sinuciderea sau încercarea de sinucidere. Fapta se poate comite cu inten ţie directă sau indirect ă. Participaţia este posibil ă în toate formele. c. Forme agravate. Legiuitorul a incriminat şi forme agravat ale acestei infracţiuni: - comiterea faptei faţă faţă de un minor . Raţiunea acestei forme agravate este corectă şi anume faptul c ă minorul va putea mai u şor să fie influenţat cu privire la luarea unei astfel de decizii deoarece personalitatea sa înc ă este în formare. Cu toate acestea credem c ă se poate discuta dac ă nu cumva în cazul în care minorul are o vârstă foarte fragedă ( în doctrin ă s-a propus vârsta de 14 ani) când el nu în ţelege ceea ce presupune via ţa respectiv moartea, o activitate de „determinare” la sinucidere ar consta practic într-un act de ucidere al minorului, caz în care ar deveni incidente 15
dispoziţiile care incriminează omorul. Dacă fapta se comite prin înlesnire chiar dac ă minorul avea o vârst ă fragedă fapta se va încadra la determinare sau înlesnirea sinuciderii în formă agravată. Dacă cel care înlesne şte sinuciderea se afl ă pe pozi ţia de garant atunci acesta comite un omor deoarece prin înlesnirea sinuciderii el practic omite să împiedice moartea victimei. - comiterea faptei faţă fa ţă de o persoană persoan ă care nu era în stare să s ă-şi de-a seama de fapta sa ori nu putea fi stă st ăpână până pe actele sale. Aceeaşi precizare credem c ă se impune şi anume că în cazul în care victima nu putea s ă-şi de-a seama de fapta sau actele sale. Este dificil a considera fapta ca o determinare la sinucidere atunci cân ea apare mai mult ca o ucidere prin fapta victimei. E discutabil de a vorbi de libertatea de a decide sinuciderea în cazul acestor persoane. p ersoane. Mutatis mutandis ca în cazul minorului cu vârstă fragedă se rezolvă şi determinarea şi înlesnirea sinuciderii în cazul unei persoane iresponsabile Există autori care susţin că nu are importan ţă dacă victima era responsabil r esponsabilă sau nu, nefiind necesar ă o capacitate minim ă de înţelegere a actului s ău pentru ca sinuciderea s ă poată fi considerat ca un act consim ţit sau voit.
6. Uciderea din culpă culp ă. a. Noţ Noţiune. Codul penal incrimineaz ă în art. 178 C pen. uciderea din culp ă a unei persoane. Legiuitorul român a preferat s ă incrimineze mai multe forme agravate de ucidere din culp ă. Astfel uciderea din culp ă este agravat ă dacă: - s-a comis ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi. - s-a comis de un conduc ător de vehicul cu trac ţiune mecanic ă, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legal ă sau care se afl ă în stare de ebrietate. - când este comisă de orice alt ă persoană în exerci ţiul profesiei sau meseriei şi care se afl ă în stare de ebrietate. - când s-a cauzat moartea a dou ă sau mai multe persoane. b. Forma de bază baz ă a uciderii din culpă culp ă. Obiectul juridic şi material este acela şi ca şi la omor. Latura obiectiv ă constă în orice activitate material ă ( comisivă sau omisiv ă) prin care se provoac ă moartea unui om. Între activitate ilicit ă şi moartea victimei trebuie s ă existe un raport de cauzalitate. Practica judiciar ă în materia uciderii din culp ă a consacrat teoria echivalenţei condiţiilor. Orice nerespectare a unor reglement ări, indiferent dac ă a fost cauza sau condi ţie de producere a mor ţii a determinat angajarea r ăspunderii penale pentru uciderea din culpă. Acest lucru este eviden ţiat în practica judiciar ă din domeniul circulaţie rutiere. De exemplu împrejurarea c ă şoferul nu avea permis chiar dacă accidentul nu putea fi evitat de nici un alt şofer a condus la condamnare pentru uciderea din culp ă. De acea propunem a se renun ţa la aceast ă practică şi a se accepta ca mijloc de apreciere a existen ţei raportului de cauzalitate teorii imput ării obiective. Fapta se comite din culp ă cu sau f ăr ă prevedere. În legisla ţia română nu se face o diferenţiere în ceea ce prive şte angajarea r ăspunderii penale între gradul culpei( lata, levis sau levissima ). Eventuala culp ă concurentă a victimei în producerea rezultatului se eviden ţiază doar în ceea ce prive şte soluţionarea laturii civile, f ăr ă a influenţa elementul de tipicitate al uciderii din culp ă.
16
În practica judiciar ă s-a susţinut că la infracţiunea de ucidere din culp ă ar fi posibil coautoratul( de exemplu când doi şoferi prin încălcare regulilor de circula ţie produc moartea unei persoane). Nu împărtăşim acest punct de vedere deoarece coautoratul presupune existen ţa unei leg ături subiective, inexistent ă în cazul culpei. Pentru situaţiile în care mai mul ţi autori din culp ă produc moartea victimei propunem a se recunoa şte ca o form ă distinctă de pluralitate de f ă ptuitori pluralitatea materialcomplementară complementară. În acest caz s-ar recunoa şte faptul că împreună f ă ptuitorii au produs acelaşi rezultat dar şi faptul că nu exist ă o legătur ă subiectivă între ei pentru producerea urm ării.
c. Uciderea din culpă culp ă calificată calificată. Aceast ă formă constă în uciderea unei persoane ca urmare a nerespect ării dispoziţiilor legale ori a m ăsurilor de prevedere pentru exerci ţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activit ăţi. Condiţ Condiţii de aplicare a acestei forme agravate: - agentul s ă desf ăş ăşoare în concret o profesie, meserie sau anumit ă activitate - să existe dispozi ţii legale sau m ăsuri de prevedere pentru exerci ţiul profesiei, meseriei sau activit ăţii. - uciderea din culp ă să fie săvâr şită în timpul exerci ţiului profesiei, meseriei sau activităţii. Latura obiectivă obiectivă are ca şi conţinut specific, pe de o parte, împrejurarea c ă fapta este săvâr şită în cadrul şi cu ocazia exercit ării unei profesii, meserii sau anumitor activităţi, iar, pe de alt ă parte, este urmarea nerespect ării dispozi ţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerci ţiul unei profesii sau meserii, ori pentru desf ăş ăşurarea unei anumite activit ăţi. Faptul că nerespectarea anumitor norme de prevedere este incriminat ă distinct nu înlătur ă reţinerea formei agravate a uciderii din culp ă şi nici absorbirea acelor texte de incriminare speciale( infrac ţiunile din domeniul protec ţiei muncii, circulaţiei rutiere, etc) de uciderea din culp ă calificată. În acest caz se vor aplica regulile concursului de infrac ţiuni între infracţiunea din legea special ă( de exemplu conducerea f ăr ă permis) şi uciderea din culp ă în forma agravat ă. Numeroase probleme au generate de art.158 care prevede un conduc ător de autovehicul este obligat s ă reducă viteza, dac ă prevede un pericol din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 , care consacr ă o prezum ţie de culp ă. În concret activitatea agentului poate fi realizat ă defectuos (de exemplu circulaţia cu vitez ă excesivă etc) sau prin neîndeplinirea unui act necesar impus ca măsur ă de prevedere ( de exemplu cel care nu face verificare tehnic ă a frânelor autoturismului pe care îl conduce). Subiect activ al acestei infrac ţiuni poate fi orice persoană persoan ă care a s ăvâr şit fapta aflându-se efectiv în exerci ţiul profesiei meseriei ori în efectuarea unor anumite activităţi, indiferent de calitatea, calificarea ori autorizarea profesional ă sau special ă corespunzătoare acestor activit ăţi.
d. Uciderea din culpă culp ă comisă comisă de un conducă conduc ător de vehicul cu tracţ trac ţiune mecanică mecanică de că către un conducă conduc ător auto având în sânge o îmbiba ţie alcoolică alcoolică peste limita legală legală sau se află afl ă în stare de ebrietate. În art. 178 alin 3 C pen este incriminat ă aceast ă formă agravată de ucidere din culpă. Condiţiile reţinere a acestei forme agravate sunt: 17
- uciderea din culpă să fie comisă de un conduc ător de vehicul cu trac ţiune mecanic ă. Noţiunea de conduc ător este definită în art. 6 pct. 26 din OUG 195/2002, iar. Noţiunea de vehicul este definit ă în pct.15 al aceluia şi Regulament. - conducătorul să fie în stare de ebrietate sau cu o îmbiba ţie alcoolică peste limita legală. Prin stare de ebrietate se în ţelege starea de tulburare psiho-fiziologic ă manifestă, produsă ca efect sau sub influen ţa intoxicaţiei cu alcool. Aceast ă stare este un element de fapt şi poate fi constat ă şi prin alte mijloace de prob ă decât examenul toxicologic. Depăşirea limitei legale a îmbiba ţiei alcoolice în sânge înseamn ă depăşirea valorii de 0,8 la mie. Credem că infracţiunea de ucidere din culp ă în aceast ă formă agravat ă şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism cu o alcoolemie ce dep ăşeşte limita legală, se găsesc în relaţie de concuren ţă şi nu se absorb. O fapt ă din culpă nu poate absorbi una inten ţionată pentru a alcătui o infracţiune praeterintionat ă. Forma de vinovăţie în acest caz ar trebui s ă fie o culpă culpă depăş depăşit ităă (!!!) şi nu intenţie depăşită.
e. Uciderea din culpă culp ă comisă comisă de orice altă altă persoană persoană în exerciţ exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află afl ă în stare de ebrietate Art. 178 alin . 4 C pen stabile şte cea de-a patra form ă calificată a uciderii din culpă. Condiţiile acestei forme agravate sunt: - fapta să fie comisă de o persoan ă în exerciţiul profesiei sau meseriei( alta decât cea comisă de u n conduc ător de vehicul cu trac ţiune mecanic ă) şi - f ă ptuitorul să se afle în stare de ebrietate. Dacă starea de ebrietate în care se afl ă f ă ptuitorul îndeplineşte condiţiile unui alt text de incriminare se vor aplica regulile concursului de infrac ţiuni între acea infracţiune şi forma agravată de la art. 178 alin 4. C pen. ( de exemplu art. 18 alin 2 lit b din Decretul 400/1981 care care incriminează prezenţa în unitate în stare de ebrietate).
f. Uciderea din culpă culp ă a două două sau mai multe persoane. Legiuitorul a stabilit ca o form ă agravată generală aplicabilă tuturor celorlalte forme de ucidere din culp culpă ( simplă sau agravate), uciderea din culp ă a două sau mai multe persoane. În acest caz legiuitorul a dorit s ă stabilească o unitate legal ă. Singura condiţie este ca s ă fie decedat dou ă sau mai multe persoane în aceea şi împrejurare. Dacă autorul comite mai multe fapte de ucidere din culp ă în împrejur ări diferite se va reţine un concurs de infrac ţiuni între fiecare dintre acestea. Dacă unele dintre victime urmare a accidentului din aceea şi împrejurare nu au decedat se va re ţine pentru fiecare victim ă care nu a decedat şi câte o infrac ţiune de vătămare corporală din culpă în concurs cu uciderea din culp ă a două sau mai multe persoane, deoarece infracţiunea de v ătămare corporală din culpă nu are ca form ă agravată vătămarea corporală a două sau mai multe persoane, neoperând vreo unitate legală pentru aceste victime.
18
CAP. III. INFRACŢ INFRACŢIUNI CONTR Ă INTEGRITĂŢ INTEGRITĂŢII II CORPORALE ŞI A ĂŢII SĂNĂTĂŢII
1. Aspecte generale. Infracţiunile contra integrit ăţii corporale sau s ănătăţii persoanei constituie o subgrup ă a infracţiunilor contra persoanei şi cuprinde acele fapte, s ăvâr şite prin orice mijloace, prin care se cauzeaz ă unei persoane o suferin ţă fizică sau o v ătămare a integrităţii corporale ori a s ănătăţii sale. Este incriminată vătămarea unei alte persoane şi a nu propriei persoane, cu excepţia cazului când ar contraveni interesului general ( autov ătămarea pentru sustragerea de la serviciu militar 348 C pen,). Integritatea fizică a persoanei este intangibil ă şi de principiu disponibil ă. Consimţământul persoanei nu poate exonera de r ăspundere penal ă atunci când acea dispunere ar avea un caracter ireversibil, ar contraveni bunelor moravuri sau dispoziţiilor legale.( 180 regula, 181 de regul ă şi excepţional 182 C pen). Obiectul material este reprezentat de corpul persoanei. Prin „integritate corporal ă se înţelege integritatea anatomo-morfologic ă, iar prin „sănătate” se în ţelege starea de func ţionare psihofiziologic ă a organelor corpului sau starea starea de normalitate bio-fiziologică a victimei. Integritatea corporal ă şi sănătatea sunt protejate indiferent de starea acestora în momentul săvâr şirii infracţiunii. Latura obiectivă constă, în general, în lovirea sau v ătămarea corporală a unei persoane prin orice mijloace. Conceptul de lovire sau v ătămare indică atât fapta cât şi rezultatul acesteia, faptele din aceast ă subgrupă sunt de rezultat. În general încadrarea juridic ă se face în func ţie de gravitatea urmărilor produse. Pentru evaluarea nivelului de gravitate al v ătămărilor sunt folosite diverse criterii: - criteriu curativ, al duratei îngrijirilor medicale - criteriul fizio-patologic, al gradului tulbur ării sau vătămării provocate integrităţii corporale - criteriul socio-economic, al gradului pierderii sau reducerii capacit ăţii de muncă. Consumarea are loc la momentul producerii rezultatului v ătămător. Faptele por fi comise cu inten ţie, praeterintentie sau culp ă. În caz de pluralitate de subiec ţi pasivi se va re ţine şi o pluralitate de infrac ţiuni. 2. Lovirea sau alte violenţ violen ţe. În art. 180 C pen. se prevede c ă lovirea sau orice acte de violen ţă cauzatoare de suferin ţ e fizice se pedepsesc . Fapta se poate comite prin lovire sau prin orice act de violen ţă cauzator de suferinţe fizice. Lovirea este acel act de agresiune care const ă în acţiunea mecanic ă, a unei energii cinetice exterioare, de atingere, compresiune sau izbire brusc ă şi violentă, a suprafeţei de contact a corpului victimei, cu sau de un corp contondent, de regul ă prin proiectare, c ălcare, alunecare, aruncare sau c ădere.
19
Prin act de violen ţă se înţelege orice alt alt mod de exercitare exercitare a unei for ţe brutale, constrângeri sau energii de orice natur ă care cauzeaz ă suferinţe fizice. Prin suferinţă fizică se înţelege suportarea unei dureri fizice, indiferent de gradul său de intensitate. Se apreciaz ă la fiecare caz concret. În categoria suferin ţelor intr ă, eritem traumatic (iritaţia cutanată), escoriaţia ( zgârâieturi) şi echimoza( vânătaia). Fapta se poate comite printr-o ac ţiune sau printr-o omisiune improprie, prin for ţa proprie, prin for ţe animate sau neanimate sau chiar prin fapta victimei. În cazul lovirii cauzarea de suferin ţe fizice este prezumat ă pe când în cazul celorlalte acte de violen ţă existenţa unei suferinţe reale trebuie dovedit ă. Infracţiunile contra s ănătăţii şi integrităţii persoanei î şi pierd autonomia atunci când sunt prev ăzute ca element constitutiv sau form ă agravată a unei alte infrac ţiuni (ultraj, tâlhărie etc). Dreptul de corecţia aplicat minorilor nu mai este justificat de vreun drept cutumiar sau autorizat autorizat de lege deoarece deoarece în art. 2 din Legea Legea nr. 217/ 2003 privind prevenirea violenţei în familie este interzise orice form ă de violenţa ca mijloc de educare a copiilor, a şa că fapta părinţilor care cauzeaz ă suferinţe fizice minorilor în exercitarea dreptului de „educare” poate intra sub inciden ţa art. 180 alin. 1 ind .1 C pen. Fapta se consum ă în momentul s ăvâr şirii actului de violen ţă care corespunde şi cu momentul producerii suferinţei. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Acţiunea penal ă se pune în mi şcare la plângerea prealabil ă. Forme agravate ale infrac ţiunii de loviri sau alte violen ţe: a. fapta să săvârş vârşită ită asupra unui membru de familie. Noţiunea de membru de familie este definit ă în art. 149 ind 1 C pen.. Ac ţiunea penal ă se pune în mi şcare şi din oficiu, dar împ ăcare păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă. b. Fapta a pricinuit o v ătămare ce necesită necesit ă pentru vindecare cel mult 20 de zile de îngrijiri medicale. Prin „îngrijiri medicale” se în ţelege în sens larg supunerea victimei la un regim sau tratament adecvat în vederea vindec ării. Este indiferent dacă îngrijirile se acordă de medic sau de orice alt ă persoană, în spital sau ambulatoriu. Criteriu de delimitate a formei agravate a lovirilor de forma simpl ă este criteriu curativ sau terapeutic al îngrijirilor medicale, iar criteriu legal de apreciere al gravităţii leziunilor este timpul sau durata îngrijirilor medicale, care cuprinde global perioada de tratament a leziunilor şi urmărilor acestora, a eventualelor boli postraumatice, a complicaţiilor legate de traumatism şi a tratamentelor preventive generale ( antitetanic, antirabic etc.). În caz de îngrijiri repetate de ia în calcul durata totală. Durata minimă pentru a se reţine aceast ă formă agravat ă este de o zi iar în caz de exact 20 de zile de îngrijiri medicale se re ţine aceast ă formă agravată. Fapta se poate comite şi cu praeterintenţie atunci când inten ţia iniţială a fost de a lovi astfel încât victima să nu aibă nevoie de îngrijiri medicale dar în concret se produce din culpă urmare specifică acestei forme agravate. Ac ţiunea penal ă se pune în mi şcare la plângere şi opereaz ă împăcarea păr ţilor. c. Fapta a pricinuit o vă v ătămare unui membru de familie ce necesit ă pentru vindecare cel mult 20 de zile de îngrijiri medicale. Acţiune penal ă se pune în mişcare şi din oficiu opereaz ă împăcarea păr ţilor. 20
3. Vă Vătămarea corporală corporal ă. Este definită în art. 181 C pen. şi const ă ă în fapta prin care s-a pricinuit ăţ ii ăţ ii ă mare care necesit ă ă pentru vindecare cel integrit ăţ ii corporale sau a s ă nă t t ăţ ii o vă t tă mare mult 60 de zile . Particularităţile acestei fapte în ceea ce prive şte latura obiectivă sunt date de durata îngrijirilor medicale care trebuie s ă se situeze între 21 şi 60 de zile de îngrijiri
medicale inclusiv. Legiuitorul folose şte un termen imprecis atunci când denume şte latura obiectivă ca fiind „fapta”.... O astfel de formulare este criticabil ă deoarece nu stabileşte caracterul de infrac ţiune comisiv ă sau omisivă cu consecin ţe în ceea ce priveşte forma de vinov ăţie. În realitate no ţiunea de „fapt ă” se refer ă la lovirea sau a oricărui act de violen ţă care a avut aceast ă urmare, formulare specifică unei forme agravate şi nu a unui nomen juris distinct. Fapta se comite cu inten ţie directă sau indirectă dar şi cu praeterintenţie. Fapta se urmăreşte la plângere prealabil ă, împăcare păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă. Fapta are şi o formă agravată atunci când fapta este săvârş vârşită ită asupra unei membru de familie. În acest caz ac ţiunea penal ă se pune în mi şcare şi din oficiu dar împăcare păr ţilor produce efecte indiferent de modalitatea de sesizare a instan ţei.
4. Vă Vătămarea corporală corporal ă gravă gravă. Este definită în art. 182 C pen. şi const ă ă în fapta prin care s-a pricinuit ăţ ii ăţ ii ămare are care necesit ă ă îngrijiri medicale mai integrit ăţ ii corporale sau s ă nă t t ăţ ii o vă t t ă m mari de 60 de zile sa. Prima formă agravată constă în fapta care a produs vreuna din urm ătoarele consecin ţe: pierderea unui sim ţ sau organ, încetarea func ţionării acestora, o infirmitate fizică sau psihică permanentă, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vie ţii
persoanei. În cazul acestei infrac ţiuni se foloseşte pentru evaluarea gravit ăţii urmării atât criteriul curativ (durata îngrijirilor medicale) cât şi criteriul fizio-patologic(al naturii acestor vătămări). Elementele particulare fa ţă de lovire sau alte violen ţe şi vătămare corporală sunt urmările specifice care atrag această încadrare. Pierderea unui simţ sim ţ. Prin aceasta se în ţelege lipsirea sau privarea complet ă, totală şi permanent ă a victimei de facult ăţile de percep ţie exterioar ă( văz, auzul, pipăitul, gustul sau mirosul). Pierderea unui organ . Se înţelege pierderea complet ă a ansamblului de elemente, a unei piese sau p ăr ţi anatomo-fiziologice a corpului care îndepline şte o atribuţie sau funcţie biologică (ochi, ureche, rinichi etc). Încetarea funcţ func ţionă ionării unui simţ simţ sau organ . În acest caz se în ţelege punerea simţului sau organului în stare de a nu mai func ţiona. Organul exist ă dar a încetat complet aptitudinea de a func ţiona. Infirmitate permanentă permanent ă fizică fizică sau psihică psihică. Prin aceasta se în ţelege orice stare anormală a integrit ăţii corporale sau a s ănătăţii care aduce corpul uman într-o stare de inferioritate fizic ă sau psihică permanentă, ireversibilă. Inferioritatea se raportează la alţii sau la starea victimei înainte de a suferi v ătămarea. Traumatismul 21
suferit slă beşte, îngreuneaz ă, alterează sau reduce par ţial funcţionalitatea ini ţială sau anterioar ă a organismului victimei( sc ăderea sau alterarea vederii, auzului, dificult ăţi de vorbire, mastica ţie, mers, folosirea mâinilor). Infirmitatea este permanent ă dacă este în mod natural ireversibil ă, chiar dacă există posibilitatea ca efectele ei s ă fie diminuate sau înl ăturate prin tratamente chirurgicale, sau folosirea de aparate sau mijloace artificiale. ăţişării fizice sau Sluţţirea. Prin sluţire se înţelege alterarea în orice fel a înf ăţ Slu aspectului normal al unei p ăr ţi a corpului, care face acea parte a corpului inestetic ă, urâtă sau chiar resping ătoare. Sluţirea trebuie s ă aibă un caracter permanent şi ireversibil natural. Nu înl ătura tipicitatea faptei posibilitatea ca prin operaţii estetice s ă fie restabilit aspectul normal al corpului victimei. Aceasta pentru c ă o eventual ă operaţie estetică nu face decât s ă ascund ă urmarea faptei . Înl ăturarea pe cale artificială a acestei urmări nu este decât o modalitate de a repara prejudiciul produs f ăr ă a mai influenţa consumarea faptei. T ăierea părului şi raderea sprâncenelor nu are un caracter ireversibil şi de aceea nu îndepline şte tipicitatea sluţirii. Avortul. Fapta să fi avut ca urmare întreruperea cursului sarcinii indiferent dacă f ătul s-a născut viu şi a supravieţuit sau sau a murit f ătul. Condi ţii: - victima trebuie s ă fie însărcinată în momentul actului de executare - avortul să fie urmarea direct ă a lovirii sau violen ţei f ă ptuitorului sau să fie determinată de intervenţiile medicale necesare înl ătur ării urmărilor a faptei săvâr şite - f ă ptuitorul să fi cunoscut sau prev ăzut că femeia este îns ărcinată. Dacă a urmărit producerea avortului fapta const ă în întreruperea cursului sarcinii. Fapta se comite doar cu praeterinten ţie. Dacă agentul a urm ărit sau a acceptat producerea acestei urm ări fapta se va încadra în dispozi ţiile textului care incriminează întreruperea cursului sarcinii. Dac ă a urmărit atât vătămarea corporal ă gravă cât şi întreruperea cursului sarcinii se va re ţine , în opinia noastr ă, un concurs de infrac ţiuni între cele dou ă.
Punerea în primejdie a vieţ vie ţii persoanei. Aceast ă urmare există atunci când vătămarea pricinuită, prin tulbur ările sau alter ările profunde ale vreuneia din func ţiile vitale creeaz ă sau determină ca rezultat particular probabilitatea concret ă a compromiterii vieţii şi a survenirii iminente a mor ţii victimei. Fapta în cazul acestei urmări se poate comite doar cu praeterinten ţie deoarece acceptarea sau urm ărirea punerii în primejdie a vie ţii victimei semnifică intenţia de a ucide persoana. De regul ă vătămarea corporal ă gravă, în formă simplă, se comite cu inten ţie eventuală sau praeterinten ţie. Infracţiunea are şi o a doua form ă agravată, atunci când fapta a fost comis ă în scopul producerii acestor consecin ţe. Elementul de particularitate îl reprezint ă intenţia directă în cazul comiterii faptei în forma agravat ă. Evident acest scop este exclus în cazul când autorul urm ăreşte avortul deoarece fapta constituie o întrerupere a cursului sarcinii şi în cazul când agentul urmăreşte punerea în primejdie a vie ţii victimei când fapta se va încadra la tentativa de omor. La forma agravat ă este incriminată şi tentativa. 5. Loviturile cauzatoare de moarte. Art. 183 defineşte loviturile sau v ătămările cauzatoare de moarte ca fiind faptele prevăzute în articolele 180-182 c pen care au avut ca urmare u rmare moartea victimei. 22
Elementul particular în cazul laturii obiective este reprezentat de cerin ţa producerii unui rezultat specific şi anume moartea victimei. Credem că este posibil ă participaţia în tote formele la comiterea faptei ( coautorat , instigare sau complicitate). Aceast ă soluţie se explică prin legătura subiectivă care există între participanţi cu privire la actul de executare şi rezultatul intenţionat. Împrejurarea c ă ulterior se produce şi o urmare mai grav ă nu face să dispar ă existenţa legăturii subiective între participan ţi. Rezultatul mai grav din culp ă este imputabil în aceea şi măsur ă tuturor participan ţilor. În plan subiectiv fapta se poate comite doar cu praeterinten ţie.
6. Vă Vătămarea corporală corporal ă din culpă culpă. În art 184 C pen. este incriminat ă fapta celui care din culp ă produce o vătămare care necesit ă pentru îngrijire mai mult de 10 zile dar mai pu ţin de 61 de zile de îngrijiri medicale. Elementul particular al acestei infrac ţiuni raportat la celelalte infrac ţiuni ce privesc sănătatea şi integritatea fizică a persoanei este reprezentat de faptul c ă infracţiunea este comis ă din culpă. Fapta se urmăreşte la plângere prealabil ă iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă. Fapta are şi 4 forme agravate. a. dacă dacă fapta a avut vreo urmare specific ă vătămării corporale grave , adică leziunile cauzate au necesitat mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, pierderea sau încetarea func ţionării unui simţ sau organ, infirmitate fizic ă sau psihică permanentă, sluţire, avort sau punerea în primejdie a via ţii victimei. În acest caz urm ărirea penal ă se face din oficiu. b. Când să săvârş vârşirea faptei este urmarea nerespect ării dispoziţ dispoziţiilor legale sau a mă măsurilor de prevedere pentru exerci ţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţ activit ăţi.i. În acest caz fapta se constituie ca o culpă în profesional ă f ăr ă a impune îns ă vreo calitate subiectului activ. Fapta se urmăreşte la plângerea prealabil ă iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă. c. Când fapta a avut vreo urmare specifică specific ă vătămării corporale grave şi în acelaş acelaşi timp să săvârş vârşirea faptei este urmarea nerespect ării dispoziţ dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerci ţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţ activit ăţi.i. d. Dacă fapta este urmarea nerespectă nerespectării dispoziţ dispoziţiilor legale sau a mă m ăsurilor de prevedere pentru exerciţ exerci ţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţ activităţi,i, indiferent de gravitatea urmă urm ărilor iar autorul se află afl ă în stare de ebrietate. Dacă cel care a fost în stare de ebrietate nu a produs leziuni care s ă fi necesitat mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale atunci fapta nu îndepline şte condiţiile tipicităţii faptei în forma de baz ă . În acest caz persoana nu va r ăspunde pentru vătămarea corporală din culpă.
23
7. Avortul. Art. 185 C. pen. incrimineaz ă întreruperea cursului sarcinii, prin orice ă în vreuna din urm ă toarele ări: mijloace, să vâr vâr şit ă toarele împrejur ă r i: în afara institu ţ iilor iilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop, de c ă tre tre o persoan ă care nu are calitatea de medic de specialitate sau dac ă vârsta sarcinii a dep ăşit ămâni âni. paisprezece să pt ă m Prin incriminarea acestei fapte legiuitorul a dorit s ă protejeze atât relaţiile sociale ce ţin de sănătatea, integritatea sau via ţa femei însărcinate cât şi dezvoltarea normală intrauterină a produsului de concep ţie. Legiuitorul trebuie s ă ţină seama de două interese aparent contrare şi anume dreptul mamei de a dispune de propriul corp dar şi dreptul la via ţă al produsului de concep ţie. Nu se poate vorbi doar de protejarea dreptului la viaţă al produsului de concep ţie, deoarece legea permite efectuarea unui avort cu respectarea anumitor condiţii legale. E greu de acceptat ca legea s ă protejeze dreptul la via ţă al acestei fiin ţe doar în anumite împrejur ări. Decizia femei de a purta sau nu o sarcin ă ar trebui să fie în acest caz f ăr ă vreo semnifica ţie. Mai mult decât atât, fapta se consum ă în momentul întreruperii cursului sarcinii indiferent dac ă copilul tr ăieşte sau nu. Dac ă s-ar proteja exclusiv dreptul la via ţă al acestuia fapta nu ar fi considerat ă infracţiune în situa ţia când urmare a manoperelor avortive f ătul tr ăieşte, putându-se eventual re ţine cel mult o tentativă la aceasta. Condiţia fundamentală a conţinutului infracţiunii de avort este reprezentat ă de existenţa unei sarcini a femeii. Prin sarcin ă se înţelege intervalul de timp cuprins între fecundare şi naştere sau între fecundare şi avort, interval în care embrionul şi apoi fetus-ul se dezvolt ă în interiorul organelor genitale ale femei. În accepţiunea medical ă se face distinc ţie între avort şi naştere prematur ă. Avortul ar însemna expulsia produsului de concep ţie, mort sau viu neajuns la epoca vârsta viabilităţii, iar prin naştere prematur ă se înţelege expulsia f ătului după luna a şasea, dar înainte de ajungerea sarcinii la termen. În accep ţiunea juridic ă avortul cuprinde întreruperea cursului sarcinii pe toat ă durata acesteia adic ă de la fecundare până la naştere. Pentru reţinerea acestei infrac ţiuni este indiferent ă durata sarcinii sau dacă produsul de concep ţie sau f ătul erau viabili sau nu. Prin embrion se în ţelege o fiinţă umană aflată în stare de dezvoltare celular ă în primele 3 luni ale sarcinii. Prin fetus se înţelege acel embrion dup ă a 3 lună de sarcină.
Latura obiectivă obiectivă. Actul de întrerupere a cursului sarcinii se poate realiza prin orice mijloace, metode sau procedee ( medicale sau empirice). Folosirea de b ăuturi alimente, violenţă etc.). La o vârst ă timpurie a sarcinii actul de întrerupere a sarcinii se poate realiza prin aspirarea cu ajutorul unei seringi, apoi prin ciuretaj, iar dup ă 12 să ptămâni injecţii prostaglandine etc. Infracţiunea este una comisiv ă dar ea se poate comite şi prin omisiune, atunci cât există obligaţia de a împiedica întreruperea cursului na şterii. Fapta trebuie să aibă ca rezultat specific întreruperea cursului sarcinii, indiferent de momentul în care se realizeaz ă, dar nu mai târziu de începerea procesului na şterii deoarece dup ă acest moment via ţa noului n ăscut este protejat ă prin incriminarea omorului şi nu a avortului. Consumarea faptei are loc în momentul în care s-a întrerupt cursul firesc al sarcinii indiferent dacă fetusul era mort sau dac ă acesta a fost expulzat sau eliminat viu, şi indiferent dacă a continuat sau nu s ă tr ăiască.
24
În forma de baz ă întreruperea cursului sarcinii se face cu consim ţământul mamei, deoarece în caz contrat s-ar re ţine forma agravat ă de la alin. 2 al art. 185. C pen. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Subiect al acestei infrac ţiuni poate fi orice persoan ă. Ar fi de dorit ca legiuitorul să fi prevăzut expres dac ă şi fapta mamei îns ărcinată de a-şi provoca avortul constituie sau nu infrac ţiune, regul ă respectată de majoritatea codurilor penale europene. În lipsa unei prevederi exprese femeia îns ărcinată va r ăspunde şi ea pentru comiterea infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii( de şi de lege ferenda ar fi de dorit un tratament atenuat). Ni se pare inechitabil s ă existe un tratament penal atenuat pentru mama care îşi ucide copilul nou n ăscut în anumite împrejur ări specifice( pruncucidere) în schimb să nu existe un tratament penal atenuat în cazul mamei care întrerupe cursul sarcinii. Tentativa la aceast ă infracţiune este incriminat ă. Dacă acceptăm că subiectul pasiv al acestei infrac ţiuni este doar statul atunci fapta se poate comite şi în formă continuată. În art.185 sunt incriminate şi forme agravate ale infrac ţiunii de avort:
a. întreruperea cursului sarcinii, s ăvârş vârşită ită în orice condiţ condi ţii, dacă dacă s-a realizat f ără consimţă consimţământul mântul femei însă îns ărcinate. Fapta se consider ă comisă f ăr ă consimţământul femei îns ărcinate şi în următoarele cazuri: când victima este minor ă sub 14 ani sau este iresponsabil ă, deoarece nu are capacitatea de a în ţelege sau de a voi. Avortul nu este consim ţit atunci când consim ţământul a fost smuls prin constrângere sau fraud ă ori când, deşi a consimţit ca altcineva să-i provoace avortul, totuşi avortul a fost realizat cu un mijloc sau procedeu avortiv pe care l-a refuzat expres şi categoric. Fapta nu se pedepse şte dacă întreruperea cursului sarcinii a fost realizat ă de medic f ăr ă consimţământul femeii, aflate în imposibilitatea de a- şi exprima voin ţa, dar întreruperea se impunea din motive terapeutice( art. 185 alin. 6 lit c C pen.). b. dacă dacă prin întreruperea cursului sarcinii s-a cauzat femei vreo v ătămare corporală corporal ă gravă gravă sau fapta a avut ca urmare moartea femei îns ărcinate. Fapta are un caracter agravat datorit ă producerii pe lâng ă urmarea dorită sau acceptat ă de f ă ptuitor şi a unei urm ări mai grave imputabil ă cu titlu de culp ă. Fapta în aceast ă modalitate agravat ă se comite cu praeterinten ţie. Diferenţa faţă de vătămarea corporală gravă care a avut ca urmare avortul se face prin raportare la ac ţiunea comisă, raportul de cauzalitate şi forma de vinovăţie. Art. 185 alin 6 prevede şi 3 situa ţii în care întreruperea cursului sarcinii nu este pedepsită: a. dacă dacă fapta comisă comisă de medic era necesară necesar ă pentru a salva viaţ via ţa, să sănătatea sau integritatea corporală corporal ă a femeii însă îns ărcinate de la un pericol grav şi iminent şi care nu putea fi înlă înl ăturat astfel. Credem că c ă este o reluare practic a definiţ defini ţiei stă stării de necesitate. Legiuitorul a dorit s ă accentueze c ă în aceste circumstan ţe există o propor ţionalitate necesar ă între întreruperea cursului sarcinii şi pericolul pentru viaţa, integritatea corporal ă sau sănătatea femei însărcinate, restul condi ţiilor de la starea de necesitate fiind îndeplinite. Credem că se poate reţine starea de necesitate indiferent dac ă cel care comite fapta are calitatea de medic atunci când exist ă un pericol grav iminent pentru via ţa sau integritatea corporal ă sau sănătatea mamei, fapta în aceste circumstan ţe fiind justificată de art. 45 C pen. 25
b. Nu se pedepseş pedepse şte întreruperea cursului sarcinii atunci când vârsta sarcinii a depăş dep ăşit it 14 să săptă ptămâni, dacă dacă întreruperea cursului sarcinii efectuată efectuat ă de medic se impunea din motive terapeutice, terapeutice, potrivit dispoziţ dispozi ţiilor legale. În doctrină s-a ar ătat că motivele terapeutice pot privi atât s ănătatea femeii cât şi sănătatea copilului. Sănătatea femei poate s ă privească integritatea fizic ă sau psihic ă a femei. Există un pericol ca prin dezvoltarea sarcinii s ă fie afectată integritatea corporal ă sau sănătatea mamei. S-a discuta dac ă operează cauza de nepedepsire dac ă există pericolul de sinucidere al mamei. Consider ăm că în cazul în care cauzalitatea între sarcină şi sinuciderea victimei poate fi anticipat ă, întreruperea nu ar trebui pedepsit ă. Facem precizarea c ă aceast ă circumstanţă are un caracter de excep ţie aşa că nu orice ameninţare cu sinuciderea din partea gravidei face operant ă aceast ă cauză de nepedepsire. Tot în aceast ă categorie este inclus şi avortul etic ( când este consecutiv ă unui viol sau incest). În ceea ce prive şte sănătatea copilului se analizeaz ă destul de larg aceast ă noţiune. Dacă copilul sufer ă de malformaţii grave acest avort se mai nume şte şi avort eugenic. Exist ă dispoziţii legale care stabilesc în ce condi ţii se impune avortul din motive terapeutice. c. Fapta nu se pedepseş pedepse şte dacă dacă întreruperea cursului sarcinii este realizată realizat ă de medic deş de şi s-a realizat f ără consimţă consimţământul mântul femei, deoarece aceasta a fost în imposibilitatea de a-ş a-şi exprima voinţ voinţa, când întreruperea se impunea din motive terapeutice.
26
CAP. IV. INFRACŢ INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢ LIBERT ĂŢII II PERSOANEI.
1. Noţ Noţiuni generale. Prin incriminarea faptelor din acest titlu legiuitorul a dorit să ocrotească pe lângă dreptul la via ţă, integritate corporal ă sau sănătate a persoanei şi dreptul constituţional constând în libertatea persoanei ca o dimensiune dimensiune fundamentală a unei societ ăţi democratice. Aceast ă libertate cuprinde libertatea fizic ă ( de mişcare, deplasare etc), libertatea moral ă sau psihică ( persoana este liber ă să-şi aleagă conduita pe care o dore şte, inviolabilitatea domiciliului, secretului corespondenţei şi a datelor personale. Libertatea persoanei este de principiu intangibil i ntangibil ă şi de principiu disponibil ă. 2. Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C pen. incrimineaz ă lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal . Ea const ă în lipsirea sau restric ţia ilegal ă a posibilit ăţii unei persoane de a acţiona fizic sau de a se mi şca nestingherit în spa ţiu potrivit voinţei sale. Infracţiunea este comisiv ă ( ex. leag ă victima) dar în concret se poate comite şi prin omisiune ( nu elibereaz ă persoana care fusese legal lipsit ă de libertate). S-a susţinut că este şi omisivă propriu-zisă. Nu împărtăşim acest punct de vedere deoarece, acceptând o asemenea solu ţie, ar trebui s ă fie sancţionată şi lipsirea de libertate din culp ă, deoarece art. 19 alin 3. C pen. prevede c ă o faptă constând într-o omisiune este incriminat ă indiferent dacă e comisă cu intenţie sau din culp ă. Acţiunea de lipsire de libertate se poate comite printr-un singur act sau prin mai multe de imobilizare, împiedicare sau re ţinere a unei persoane de a se mi şca, deplasa ori acţiona fizic după voinţa sa, sau de obligare, silire a unei persoane de a se mişca, deplasa ori ac ţiona contrar voin ţei sale. Lipsirea de libertate poate fi total ă sau par ţială. Lipsirea de libertate trebuie s ă aibă o anumită durată doar astfel se produce şi urmarea prevăzută de lege şi anume ca persoan ă să fie lipsită de libertate. Evident nu e necesar un anumit interval de timp ci se va aprecia de la caz la caz dac ă persoana a fost lipsită de libertate sau nu. Această durată califică fapta ca fiind una continu ă. Nu e necesar ca victima s ă şi conştientizeze c ă este lipsit ă de libertate. (victima nu ştie ca a fost încuiat ă în casă, victima este adormit ă etc). În acest caz legea protejează libertatea unei persoane. O persoan ă este liber ă atunci când în orice moment poate s ă decidă dacă să se deplaseze sau nu acolo unde dore şte. Faptul c ă i se lasă victimei o libertate par ţială nu înlătur ă tipicitate camerei ( victima dorme în camera în care a încuiat-o infractorul, şi evident c ă se poate deplasa în interiorul camerei). Decizia victimei ca la un anumit moment s ă încerce s ă se elibereze, nu modifică acţiunea agentului de lipsire de libertate şi nici elementul subiectiv al acestuia. O persoan ă lipsită de libertate prin administrarea administrarea unui drog este este în mod evident lipsit ă de libertate f ăr ă a fi conştientă pe moment de situa ţia în care se afl ă. Lipsirea de libertate trebuie s ă aibă un caracter ilegal. Elementul de ilegalitate este un element de tipicitate a faptei şi nu unul de antijuridicitate. Dac ă legea permite lipsirea de libertate a unei persoane în anumite condi ţii fapta nu mai este tipic ă. Este însă posibil ca o lipsire legal ă să se transforme într-o lipsire ilegal ă de libertate. Lipsirea de libertate a minorilor comis ă de cei care au dreptul de educa ţie asupra lor nu are un caracter ilegal.
27
Dacă lipsirea de libertate se realizeaz ă printr-o reţinere, arestare sau executarea unei pedepse ilegale fapta se va încadra în art. 266 alin 1 C. pen, arestare nelegal ă şi cercetare abuziv ă. În cazul infrac ţiunilor contra persoanei este evident c ă victima unui omor sau vătămări corporale este şi lipsită de libertate, îns ă în acest caz opereaz ă o absorbţie naturală între acţiunea violent ă asupra persoanei şi lipsirea sa de libertate. Dac ă însă actul de lipsire de libertate dep ăşeşte durata actului de executare al celeilalte infracţiuni comise cu violen ţă ( omor, viol, v ătămare corporală) atunci atunci se va reţine un concurs de infrac ţiuni. Fapta are un moment al consum ării atunci când persoana a început a fi lipsit ă de libertate şi un moment al epuiz ării atunci când persoanei îi este redat ă libertatea. Tentativa se pedepse şte. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Formele agravate ale infrac ţiunii de lipsire de libertate: a. Atunci când fapta a fost comis ă prin simularea de calităţ calit ăţii oficiale, prin răpire, de o persoană persoan ă înarmată înarmată, de două dou ă sau mai multe persoane împreună împreun ă, dacă dacă în schimbul eliberă eliberării lor se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi când victima este minoră minor ă sau este supusă supus ă unor suferinţ suferin ţe ori să sănătate sau viaţ viaţa îi sunt puse în pericol . - prin simulare de calit ăţ i oficiale . Este o circumstan ţă reală şi constă în procedeul folosit şi anume prin simularea simularea unei unei calităţi care i-ar da dreptul s ă priveze de libertate în cazul concret acea persoan ă.( procuror, poli ţist etc). Dacă a realizat şi acte specifice calit ăţii oficiale se va re ţine în concurs şi uzurparea de calit ăţi oficiale ( art. 240 C pen). - prin r ă pire. Circumstanţă reală se refer ă la procedeul folosit de infractor şi anume r ă pirea victimei şi ducerea ei împotriva voin ţei ei într-un alt loc. - să vâr ă. Infractorul trebuie s ă aibă asupra vâr şirea faptei de o persoan ă înarmat ă sa o armă propriu zisă( instrument, piesă sau dispozitiv declarat arm ă de dispozi ţiile legale) sau orice alt obiect pe care îl folose şte la atacarea victimei lipsirii de libertate pentru ca acel obiect s ă dobândească statutul de arm ă raportat la art. 151 alin 2 C.pen. Definiţia juridică a armei este în art 2 alin 1 pct pct 1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muni ţiilor) prin armă se înţelege „ orice dispozitiv a c ărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substan ţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împr ăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în m ăsura în care se reg ăseşte în una dintre categoriile prev ăzute în anexă”. Anexa con ţine o clasificare detaliat ă a tuturor armelor. Nu e necesar ca arma să fie vizibil ă pentru victimă ci autorul trebuie să fie încurajat de faptul c ă el este înarmat. Este o circumstan ţă reală. Cel care are de exemplu o cros ă de golf asupra sa şi comite lipsirea de libertate va comite fapta în formă agravată doar dacă foloseşte crosa la atac. - de două sau mai multe persoane împreun ă . Se iau în calcul coautorii sau complicii concomiten ţi. Este o circumstan ţă reală. - dacă în schimbul eliber ă ării r ii se cere un folos material sau orice alt avantaj . Ceea ce configureaz ă tipicitatea acestei forme agravate este cererea f ăcută de infractor. Nu are importan ţă dacă este îndeplinit ă sau poate fi îndeplinit ă, şi nu contează natura avantajului solicitat. În aceast ă modalitate fapta absoarbe în conţinutul său infracţiunea de şantaj. Este o circumstan ţă reală.
28
- când victima este minor ă ă. Victima trebui să aibă mai puţin de 18 ani în la momentul consum ării faptei chiar dacă nu mai are aceast ă calitate până la epuizarea ei. Este o circumstan ţă reală. - dacă victima este supus ă unor suferin ţ e. Suferinţele pot fi de natur ă fizică sau psihică şi trebui să fie consecinţa acţiunii de lipsire de libertate sau a tratamentului aplicat victimei lipsit ă de libertate.(lipsă de mâncare, frig, frică, etc). În con ţinutul acestei forme agravate este absorbit ă infracţiunea de loviri sau alte violen ţe. Dacă fapta constă în v ătămare corporală sau vătămare corporală gravă se va reţine concurs între infracţiunea de lipsire de libertate şi infracţiunile respective. Este o circumstan ţă reală. - în cazul în care s ă nă tatea tatea sau via ţ a victimei sunt puse în pericol . Datorită conceperii sau execut ării în concret este posibil ca via ţa sau s ănătatea victimei să fie puse în pericol şi de aceea legiuitorul a stabilit c ă aceasta este o forma agravat ă. Forma de vinov ăţia este praeterinten ţia. Este o circumstan ţă reală. Tentativa la aceast ă formă agravată se pedepse şte. b. comisă comisă în scopul de a obliga la practicare prostitu ţiei. Calificarea lipsirii este dată de scopul cu care e comis ă fapta , dac ă persoana este exploatat ă prin constrângerea la prostitu ţie atunci se va re ţine infracţiunea de trafic de persoane. Tentativa la aceast ă formă agravată se pedepse şte. Traficul de persoane este incriminat de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. c. dacă dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod ca statul sau o persoană persoan ă juridică juridică, o organizaţ organizaţie internaţ internaţională ională interguvernamentală interguvernamentală sau un grup de persoane să s ă îndeplinească îndeplinească sau sa nu îndeplinească îndeplineasc ă un anume act . Fapta absoarbe şi infracţiunea de şantaj. Tentativa la aceast ă formă agravată se pedepse şte. Constituie tentativ ă şi producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de m ăsuri în vederea comiterii acestei fapte ( art. 189 alin.8 C pen). Fapta poate fi absorbit ă în conţinutul infracţiunii de terorism ale c ăror particularităţi sunt prevăzute de art 2 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. d. Faptele sunt comise de o persoan ă care face parte dintr-un grup organizat. Art. 2 lit a din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, define şte noţiunea de grup infracţional organizat. Conform definiţiei legale prin grup infrac ţional organizat se în ţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exist ă pentru o perioad ă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii unei sau mai multor infrac ţiuni grave, pentru a ob ţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infrac ţiuni şi care nu are continuitate sau o structur ă determinată ori roluri prestabilite pentru membrii s ăi în cadrul grupului. e. Fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Fapta se poate comite doar cu praeterinten ţie.
3. Violarea de domiciliu. Art. 192 C pen. incrimineaz ă pă trunderea ă r ă trunderea f ă ră drept, în orice mod, într-o ă pere, dependin ţă sau loc împrejmuit ţ inând ă r ă locuin ţă , înc inând de acestea, f ă ră
29
ă consim ţă mântul mântul persoanei care le folose şte, sau refuzul de a le p ă r ră si la cererea acesteia. Prin domiciliu în sensul legii penale se în ţelege orice locuin ţă, încă pere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.. Nu constituie domiciliu imobilele neocupate de nimeni( nelocuite), înc ă perile unor imobile cu altă destinaţie decât de locuit ( magazine, depozite, etc) şi nici spaţiile comune ale unui imobil (sc ări , lift, curtea comună). Locuinţa este locul ales de o persoan ă pentru a-şi desf ăş ăşura viaţa personală, indiferent dacă locuinţa este permanent ă sau temporar ă, Nu conteaz ă dacă imobilul este destinat pentru locuin ţă sau este folosit în concret ca locuin ţă. Încă perea este doar o parte dintr-o construc ţie care are destina ţia de locuin ţă. (cel care locuie şte în acelaşi imobil în care are şi un magazin). Dependinţa este locul care constituie un accesoriu al locuin ţei şi care întregeşte folosinţa acesteia ( pivni ţă, cămar ă etc). Locul împrejmuit semnific ă un loc separat printr-o îngr ăditur ă de locurile învecinat, care întrege şte şi el folosinţa locuinţei( curtea imobilului, gr ădina de lâng ă casă a locuinţei etc). În caz de ocupare f ăr ă drept a unui imobil care nu îndepline şte cerinţa unui domiciliu în sensul legii penale, penale, se va putea eventual angaja angaja r ăspunderea penal ă
pentru tulburare de posesie. În doctrina european ă se discut ă dacă şi o persoan ă are un domiciliu care trebuie protejat prin interpretarea extensiv ă a noţiunii de domiciliu. Doctrina şi jurisprudenţa franceză au considerat întemeiat ă o asemenea abordare. Preciz ăm că şi jurisprudenţa franceză a decis în cazul unei scoli sau spital, de şi pătrunderea este ilegală se consider ă că fapta nu este tipic ă. Cu alte cuvinte trebuie stabilite criterii suplimentare de a diferen ţia persoanele juridice care au libertatea domiciliului protejate penal de cele care nu se bucur ă de o asemenea ocrotire. Doctrina german german ă consider ă că aceast ă infracţiune nu este o infrac ţiune contra libert ăţii persoanei ci una contra ordinii publice, caz în care este evident c ă şi sediul unei persoane juridice poate fi vizat de protecţia penală. Cel care pătrunde f ăr ă drept tulbur ă ordinea public ă. De lege lata credem că este dificil a se concilia conceptul de libertate specific naturii umane cu dreptul la „libertate” a persoanei juridice. Latura obiectivă obiectivă. Fapta se poate comite în dou ă modalităţi fie prin pătrunderea în domiciliul altuia f ăr ă drept fie prin refuzul de a-l pă p ărăsi. Pătrunderea trebuie s ă se realizeze cu întregul corp indiferent de modalitate concretă, aceast ă modalitate putând s ă constituie la rândul ei chiar şi o alt ă infracţiune( distrugere etc). P ătrunderea trebuie s ă se facă f ăr ă drept, ilegalitatea în acest caz fiind o condi ţie a tipicităţii. Astfel pătrunderea proprietarului în locuin ţa închiriată, f ăr ă consimţământul chiriaşului constituie infracţiunea de violare de domiciliu. Infracţiunea de violare de domiciliu subzist ă chiar şi atunci când persoana vătămată locuia f ăr ă forme legale în acel imobil sau dac ă nu deţinea nici un titlu asupra folosin ţei imobilului, dar în concret locuia acolo. Pătrunderea trebuie s ă se realizeze f ăr ă consimţământul persoanei care foloseşte respectiva locuin ţă. În cazul locuin ţelor comune acordul unui locatar este suficient ca p ătrunderea s ă fie legală. Lipsa consim ţământului se prezum ă, dar se poate dovedi c ă autorul a avut consim ţământul păr ţii vătămate. În cazul celei de-a doua modalit ăţi avem o situaţie premisă şi anume că f ă ptuitorul să se afle în locuin ţa păr ţii vătămate şi să refuze eliberarea domiciliului acesteia la cererea ei expres ă. Este necesar ca cererea de eliberare a imobilului s ă fie expresă şi categorică. Refuzul poate s ă fie explicit dar şi implicit atunci când agentul nu păr ăseşte imobilul la cererea p ăr ţii vătămate. 30
În cazul când agentul p ătrunde f ăr ă drept şi apoi refuză să elibereze imobilul se va reţine o singur ă infracţiune deoarece exist ă un proces execu ţional unic. Atât pătrunderea cât şi refuzul de a păr ăsi domiciliul persoanei trebuie s ă se facă f ă ăr ă drept . În cazul în care organele de poli ţie p ătrund în temeiul unei autoriza ţii r ă de perchezi ţie fapta nu mai este tipic ă. În cazul p ărinţilor care intr ă în locuinţa copiilor pe care îi educ ă fapta nu este infrac ţiune, deoarece ea este autorizat ă de dreptul conferit de lege p ărinţilor de a-şi educa copilul. Dac ă părinţii locuiesc împreună cu copiii atunci fapta nu mai îndepline şte condiţia tipicităţii şi anume pătrunderea f ăr ă drept. Furtul calificat se va re ţine în concurs cu violarea de domiciliu atunci când hoţul pătrunde prin efracţie, escaladare sau prin folosirea de chei mincinoase. Nu operează nici absorbţia legal ă şi nici cea natural ă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Tentativa nu se pedepse şte. Fapta se urmăreşte la plângere prealabil ă, iar împăcarea înlătur ă r ăspunderea penal ă. Formele agravate ale infrac ţiunii: a. fapta se să s ăvârş vârşeşte de o persoană persoan ă înarmată înarmată. b. de două două sau mai multe persoane împreună împreun ă. c. în timpul nopţ nop ţii. Aceasta este o împrejurare de fapt, revenind jurispruden ţei sarcina de a stabili în fiecare caz concret dac ă fapta este comis ă în timpul nopţii. În general se utilizeaz ă ca reper instalarea întunericului ca fenomen natural sau dimpotrivă dispariţia întunericului şi apariţia luminii diurne. Dac ă fapta se comite într-un imobil luminat artificial se va re ţine forma agravat ă atunci când afar ă se instalase întunericul. d. prin folosirea de calităţ calit ăţii mincinoase. Se va re ţine ori de câte ori agentul î şi atribuie o calitate calitate pe care în realitate nu o are, indiferent dac ă este oficială sau nu. Dacă folosirea acelei calit ăţi constituie prin ea îns ăşi o infracţiune se va reţine concursul de infrac ţiuni( uzurpare de calit ăţi oficiale art. 240 C pen.).
4. Ameninţ Ameninţarea. Art. 193 C pen define şte conţinutul acestei infrac ţiuni care const ă în fapta de a amenin ţ a o persoan ă cu să vâr vâr şirea unei infrac ţ iuni iuni sau a unei fapte p ă gubitoare ă să o îndreptate împotriva ei, a so ţ ului ului ori a unei rude apropiate dac ă este de natur ă alarmeze . Din definiţia acestei infracţiuni rezultă că pentru realizarea tipicit ăţii acestei fapte trebuie să fie îndeplinite mai multe condi ţii: - să existe o ac ţiune de amenin ţare. Legea nu define şte acţiunea de amenin ţare dar semnificaţia ei rezult ă din înţelegerea profană a acestei noţiuni. Prin amenin ţare se înţelege încunoştinţarea sau avertizarea subiectului pasiv c ă va fi expus s ă sufere un anumit pericol sau prejudiciu, iminent sau viitor şi injust. Acţiunea se poate realiza prin orice mijloace: oral, în scris, semne grafice, simboluri gesturi sau acte cu asemenea semnifica ţie. Ea poate s ă fie explicită sau implicită. Poate fi adresat ă direct sau indirect subiectului pasiv. - trebuie ca amenin ţ area area să se refere la s ă vâr vâr şirea unei infrac ţ iuni iuni sau a unei ( faptă cauzatoare de prejudicii materiale nu şi morale). ă gubitoare fapte pă Ameninţarea cu suportarea acestor consecin ţe trebuie s ă aibă un caracter injust , să
fie determinată determinată, iar consecinţ consecinţele să să fie iminente sau să s ă se producă produc ă în viitorul apropiat. Lipsa caracterului determinat al faptei cu care se amenin ţă poate eventual să atragă r ăspunderea penal ă pentru insultă. Dacă se ameninţă cu un r ău just ( cu o 31
acţiune în justi ţie, întreruperea furniz ării apei în caz de neplat ă a facturii etc) fapta nu mai este tipică. - consecin ţ ele ă sau ele cu care se amenin ţă pot să privească persoana amenin ţ at at ă ă apropiat ă ă. Semnificaţia de rudă apropiată este oferit ă de art. chiar so ţ ul ul sau o rud ă 149 C pen. Credem c ă ar fi de dorit ca textul s ă extindă sfera persoanelor împotriva cărora se pot realiza consecin ţele ameninţării şi la alte persoane de care persoana ameninţată este legat ă sentimental ( prieteni, concubin ă etc). - Ultima condi ţie priveşte aptitudinea actului de amenin ţ are are de a produce de a ă să o alarmeze. Ameninţarea îndepline şte aceast ă produce o stare de temere de natur ă condiţie când este apt ă în concret să insufle şi să creeze în con ştiinţa celui amenin ţat temerea reală şi serioasă că fapta cu care se amenin ţă s-ar putea realiza. Fiind o infracţiune de pericol fapta se consum ă în momentul comiterii ameninţării de natură natură (s.n S.B.) a alarma victima. Nu e necesar ca victima s ă şi ajungă în aceast ă stare pentru a se consuma fapta. Dacă în aceeaşi împrejurare se comite şi infracţiunea cu care s-a amenin ţat atunci ameninţarea se absoarbe în con ţinutul acesteia. Dac ă ameninţarea este pus ă în practică ulterior se va reţine un concurs de infrac ţiuni. Uneori amenin ţarea este element component al unei infrac ţiuni complexe ( tâlh ărie, şantaj, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti etc) Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Fapta prezint ă o particularitate din punct de vedere sanc ţionator şi anume faptul că sancţiunea nu poate dep ăşi cuantumul sanc ţiunii infracţiunii cu care s-a ameninţat. Se urmăreşte la plângere prealabil ă iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă.
5. Şantaj. Art. 194 C pen incrimineaz ă constrângerea unei persoane, prin violen ţă sau amenin ţ are, are, să dea, să facă , să nu facă sau să sufere ceva, dac ă fapta este comis ă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul . Diferenţa de infracţiunea de lipsire de libertate este aceea c ă în cazul şantajului se încalcă libertatea morală a persoanei. Victima poate s ă se deplaseze din punct de vedere fizic a şa cum dore şte dar libertatea ei de con ştiinţă( morală) este încălcată. Datorită constrângerii victima ea nu este liber ă să decidă cum să acţioneze şi îi este impus din punct de vedere moral o alt ă conduită decât cea dorit ă de ea. Latura obiectiv ă a acestei infrac ţiuni presupune mai multe condi ţii:
- Să se realizeze o acţ ac ţiune de constrângere prin violen ţă sau ameninţ amenin ţare. Textul face referire la con ţinutul infracţiunilor de loviri sau alte violen ţe( 180 C pen ) şi cea de amenin ţare( 193 C pen) care sunt absorbite în con ţinutul infracţiunii de şantaj ca elemente constitutive. Infrac ţiunile absorbite trebuie s ă realizeze şi tipicitate acestora în caz contrar constrângerea nu se realizeaz ă prin violenţă sau ameninţare. Dacă actul de violen ţă îndeplineşte tipicitatea vătămării corporale, sau v ătămării corporale grave se va re ţine un concurs de infrac ţiuni. - Acţ Acţiunea de constrângere trebuie să s ă fie exercitată exercitată asupra victimei pentru a o sili să s ă îndeplinească îndeplinească conduita impusă impus ă sau pretinsă pretinsă de f ăptuitor şi anume : să s ă dea, să să facă facă, să nu facă facă sau să să sufere ceva. Tipicitatea faptei se realizează indiferent de dacă persoana şantajată satisface sau nu preten ţia f ă ptuitorului. 32
- Fapta trebuie comisă comis ă pentru ca f ăptuitorul să să dobândească dobândeasc ă în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul . Această cerinţă condiţionează realizarea tipicităţii de comiterea faptei cu inten ţie directă, deoarece scopul devine un element constitutiv al acestei infrac ţiuni. Este tipică fapta celui care pretinde unui chiria ş să evacueze imobilul pentru neplata chiriei, deoarece în caz contrar îi vor fi distruse bunurile din cas ă. Modul este injust chiar dac ă folosul este just. Diferen ţ a între şantajul prin constrângerea unei persoane s ă dea un bun şi o tâlh ă rie. rie. Pe lângă diferenţele de obiect juridic protejat de cele dou ă texte de incriminare, diferenţa este pe de o parte, dat ă de concomitenţ concomitenţa actului de constrângere cu cel de remitere a bunului, şi pe de alt ă parte de existenţ existenţa unei
libertăţ libertăţii limitate de decizie a victimei generate de actualitatea pericolului cu care este constrâns sau de eventualitatea unui pericol. La tâlhărie constrângerea este comis ă în aceea şi împrejurare cu remiterea bunului ( dă-mi bunul c ă te omor), pe când la şantaj victima trebuie ca în viitor s ă remită acel bun ( peste dou ă să ptămâni să îmi aduci bunul ca te omor). La tâlh ărie victima nu poate s ă decidă dacă să remită sau nu bunul fiind constrâns ă de un pericol iminent să îl remită, pe când la şantaj victima poate decide dac ă va ţine cont de constrângerea f ă ptuitorului şi îi va îndeplini în viitor cererea sau nu. Tâlh ăria se consum ă în momentul lu ării bunului în scopul însu şirii pe când şantajul în momentul realizării constrângerii. Fapta se comite în momentul realiz ării actului de constrângere cu cel scop special, indiferent de realizarea sau nu a conduitei cerut ă de şantajist. Forma agravată agravat ă. Fapta are ca formă agravat ă ipoteza în care se comite prin constrângerea constrângerea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromi ţătoare pentru persoana ameninţată, pentru so ţul acesteia sau pentru o rud ă apropiată. Prin darea în vileag se în ţelege aducerea la cuno ştinţa altor persoane, indiferent de modalitatea de informare a altora. 6. Violarea secretului corespondenţ coresponden ţei. Art. 195 C pen incrimineaz ă deschiderea unei coresponden ţ e adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunic ă ri ri efectuate prin telefon, telegraf sau ăr ă drept . În aceea şi manier ă este prin alte mijloace de transmitere la distan ţă f ă r ă incriminată şi sustragerea , distrugerea sau re ţ inerea inerea unei coresponden ţ e, e, precum şi divulgarea con ţ inutului inutului unei coresponden ţ e, e, chiar atunci când a fost trimis ă deschis ă ă , ori divulgarea con ţ inutului sau a fost deschisă din gre şeal ă inutului unei convorbiri sau comunic ă ri ri interceptate, chiar în cazul în care f ă ptuitorul a luat cuno ştin ţă de acesta ă sau din întâmplare . din gre şeal ă Deşi legea incrimineaz ă în două alineate distincte practic exist ă o singur ă formă de bază cuprinzând mai multe modalit ăţi de comitere a acestei infrac ţiuni. În alineatul 2 al art. 195 C pen. sunt forme asimilate ale viol ării secretului corespondenţei. Modalităţile de comitere: - deschiderea f ă ă r ă ră drept a unei coresponden ţ e adresate altuia . E necesar ca scrisoarea s ă fie adresate altuia decât cel care o deschide şi deschiderea s ă fie f ăr ă drept ( cu încuviin ţarea instanţei, dreptul de educa ţie al părinţilor). Nu e nevoie ca cel care o deschide s ă o şi citească. Dacă nu are destinatar scris pe coresponden ţă şi nici
33
cel care o deschide nu ştie cui îi este adresat ă, deschiderea nu îndepline şte condiţia tipicităţii. Fapta se consum ă în momentul deschiderii corespondenţei. Credem că operează secretul şi în cazul so ţilor când scrisoarea este adresat ă doar unui dintre ei şi nu familiei. E adev ărat că mandatul tacit care func ţionează între ei genereaz ă o prezumţie de consimţământ la deschiderea coresponden ţei de către celălalt soţ, dar se poate face şi dovada contrar ă. - interceptarea f ă ăr ă drept a unei convorbiri sau comunic ă ri r ă ri efectuate prin telefon, telegraf sau alte mijloace de transmitere la distan ţă . În cazul acestei modalităţi fapta se consumă când s-a realizat interceptarea comunic ării, indiferent dacă f ă ptuitorul a interceptat toat ă comunicarea sau o parte din ea sau a auzit doar o parte din convorbire. Prin alte asemenea mijloace se în ţeleg comunic ările prin e-mail, sms, mms etc. - sustragerea f ă r ă ră drept a unei coresponden ţ e. Noţiunea de sustragere are semnificaţia de luare, specific ă furtului ( 208 C pen). Fiind un concurs de calific ări se aplică norma specială adică textul art. 195 C. pen. Dac ă scrisoarea con ţine şi alte obiecte decât comunicarea adresat ă unei alte persoane se va re ţine un concurs cu furtul acelor bunuri. - distrugerea f ă ăr ă drept a unei coresponden ţ e. Prin distrugerea se în ţelege r ă activitatea specifică actului de executare al infrac ţiunii de distrugere 217 217 C pen. - re ţ inerea ăr ă inerea f ă r ă drept a unei coresponden ţ e. În acest caz coresponden ţa ajunge în posesia agentului f ăr ă ca acesta s ă o sustrag ă, dar el nu o mai transmite destinatarului reţinând-o. În acest caz se aseam ănă cu fapta de însu şire a bunului g ăsit ( art. 216 C pen.), care dac ă sunt îndeplinite condi ţiile tipicităţii, este absorbit ă de aceast ă modalitate doar cu privire la coresponden ţă. Dacă sunt şi alte bunuri agentul va comite un concurs de infrac ţiuni. În aceast ă modalitate fapta are un caracter continuu. Nu e necesar ca să şi deschidă corespondenţa pe care a sustras-o, distrus-o sau reţinut-o. - divulgarea con ţ inutului inutului unei coresponden ţ e, e, chiar dac ă a fost trimis ă ă sau divulgarea con ţ inutului deschis ă sau a fost deschis ă din gre şeal ă inutului unei convorbiri sau comunică ri ri interceptate, chiar în cazul în care f ă ptuitorul a luat cuno ştin ţă de ă sau din întâmplare . A divulga înseamn ă a-l aduce la cuno ştinţa aceasta din gre şeal ă altora, indiferent c ă se divulgă unei singure persoane sau mai multora. Ca o condi ţie prealabilă este necesar ca agentul s ă fi luat cunoştinţă de conţinutul coresponden ţei, convorbirii sau comunic ării. Nu conteaz ă modalitatea practică prin care se realizeaz ă divulgarea şi nici comunicarea în totalitate sau doar în parte a con ţinutului corespondenţei. Subiect pasiv este atât persoana care trimite coresponden ţa sau ini ţiază convorbirea cât şi destinatarul coresponden ţei sau comunicării. Infracţiunea se comite cu inten ţie directă sau eventual ă şi se consum ă atunci
când se comite actul de executare. Se urmăreşte la plângere prealabil ă iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă.
7. Divulgarea secretului profesional. Art. 196 C pen. incrimineaz ă divulgarea f ă ă r ă ră drept, a unor date, de c ă tre tre acela că ruia ruia i-au fost încredin ţ ate, ate, sau de care a luat cuno ştin ţă în virtutea profesiei ă a aduce prejudicii unei persoane . sau func ţ iei, iei, dacă fapta este de natur ă
34
Pentru existen ţa infracţiunii este necesar ca şi condiţie preexistentă faptul ca între f ă ptuitor şi victimă să fi intervenit în prealabil o leg ătur ă cu caracter profesional în baza c ăreia persoana vătămată i-a încredinţat date sau acesta a luat la cuno ştinţă date ce constituie secret profesional. Infracţiunea este una cu subiect activ special şi anume persoana care în virtutea profesiei sau func ţiei i se încredin ţează date cu caracter personal( avocat, medic , preot, psiholog etc). Coautoratul nu este posibil deoarece obliga ţia de a p ăstra secretul profesional este una personal ă. Latura obiectiv ă are următoarele tr ăsături: - să existe o ac ţ iune iune de divulgare de date cu caracter secret . Nu îndeplinesc acele date care sunt de notorietate. - divulgarea s ă se facă f ă ă r ă ră drept . Pot fi divulgate date dac ă persoana consimte ca datele s ă fie divulgate., sau când exist ă o obligaţie legală ( nedenuţarea etc). Divulgarea datelor colaboratorilor de serviciu al avocatului, medicului etc nu îndeplineşte aceast ă condiţie. Credem că există o situaţie de obliga ţii contrare ambele incriminate în cazul avocaţilor. Dacă denunţă fapta autorităţilor atunci când exist ă obligaţia de denun ţ ei comit infracţiunea incriminat ă de at. 196 C pen. Dac ă păstrează secretul profesional aşa cum pretinde art 196 C pen, fapta sa lor poate fi considerat ă ca fiind o nedenun ţare ( art. 262 C pen). Nu ar mai fi de conceput o ap ărare eficientă atunci când justiţiabilul ştie că avocatul în care trebuie s ă aibă încredere îl denun ţă. Pot fi divulgate date în scop didactic dac ă identitatea persoanei nu este dezv ăluită. - divulgarea trebuie s ă fie de natur ă ă a-i aduce prejudicii . Aptitudinea de a aduce prejudicii divulgarea se analizeaz ă în concret. Infracţiunea se comite cu inten ţie directă sau eventual ă şi se consum ă atunci când se divulg ă datele. Se urmăreşte la plângere prealabil ă iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă.
35
CAP. V. INFRACŢ INFRAC ŢIUNI PRIVITOARE LA VIAŢ VIA ŢA SEXUALĂ SEXUALĂ. 1. Violul. Art. 197 C pen incrimineaz ă actul sexual, de orice natur ă ă , cu o persoană de ş şi sex prin constrângerea acesteia sau profitând de sex diferit sau de acela imposibilitatea ei de a se ap ă ra ra sau de a- şi exprima voin ţ a. Obiectul material al acestei infrac ţiuni este reprezentat de corpul persoanei. Dacă victima era decedat ă şi autorul a cunoscut aceast ă împrejurare fapta poate s ă fi calificată ca fiind profanare de morminte. Infracţiunea poate fi comis ă de orice persoană( femeie sau bărbat), iar subiect pasiv poate fi orice persoan ă de acelaşi sex sau de sex diferit infractorului. Consider ăm că legea incrimineaz ă şi violul comis între so ţi, deşi o mare parte a doctrinei susţine că în cazul so ţilor există un consim ţământ prezumat la raport sexual, iar cel care refuz ă poate să divor ţeze. Faţă de noua formulare a textului de incriminare, care nu mai stabile şte ca fiind cauz ă de nepedepsire c ăsătoria dintre autor şi victimă, aceast ă opinie pare discutabil ă. Mai mult decât atât acest viol este acum
unul agravat. Participaţia este posibil ă în toate formele, dar dac ă fapta e comis ă de două sau mai multe persoane împreun ă ea îndepline şte condiţiile tipicităţii unei forme agravate a violului. Latura obiectivă obiectiv ă. O primă condiţie este aceea ca fapta s ă constea într-un act sexual de orice natură natură. În conţinutul acestei no ţiuni nu se includ doar raporturile sexuale fire şti ci şi actele sexuale de orice natur ă. În vechea reglementare, violul presupunea doar un raport sexual firesc, şi întreg capitolul de infrac ţiuni privitoare la via ţa sexuală se raporta la aceast ă reglementare. Unele dintre textele de incriminare din acest capitol nu au fost corelate cu noua concep ţie în materie şi anume de act sexual de orice natur ă ca fiind un act de executare al violului. Recent Înalta Curte de Casa ţie şi Justiţie prin Decizia nr. III din 23 mai. 2005 a hotărât că prin act sexual de orice natur ă, susceptibil a fi încadrat în infrac ţiunea de viol se înţelege: orice modalitate de ob ţ inere inere a unei satisfac ţ ii ii sexuale prin folosirea sexului sau ac ţ ionând ionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acela şi sex. Într-o astfel de abordare actul sexual de orice natur ă constă în orice act prin care se ob ţine satisfac ţie sexual ă atunci când este comis cu sexul sau asupra sexului. Dacă s-ar fi publicat doar motivarea solu ţiei, poate că interpretarea textului putea s ă se apropie de defini ţiile pe care legisla ţiile europene le dau violului, şi anume existen ţa unui act de penetrare sexual ă. Nu obţinerea satisfacţiei sexuale este elementul care particularizeaz ă actul sexual ci faptul realiz ării unei penetr ări cu caracter sexual. Sunt considerate acte cu caracter sexual sodomia, fela ţia, cunilingusul. În definirea perversiunilor sexuale prin decizia mai sus men ţionată s-a decis c ă acestea sunt orice alte acte cu caracter sexual care nu se includ în defini ţia actului sexual specific violului. Înalta instan ţă a r ămas tributar ă vechii concep ţii în definirea perversiunilor sexuale prin raportare la viol, dar o astfel de soluţie astăzi poate fi criticată deoarece, actele de perversiune sunt orice alte acte sexuale decât cele care intr ă în categoria de act sexual de orice natură natur ă. Mai potrivită ni se pare utilizarea no ţiunii de act de penetrare , ca şi caracteristică a actului sexual de orice natur ă specific violului. Actul de penetrare se 36
poate realiza prin conjunc ţia corporală dintre victimă şi agresor sau prin folosirea unui corp str ăin. O astfel de abordare nu este la ad ă post de orice critică dar ofer ă o soluţie corectă în majoritatea ipotezelor în care este necesar a se stabili dac ă autorul a comis un act de viol sau act de perversiune sexual ă. O a două condi ţie este ca actul sexual s ă se realizeze f ără consimţă consimţământul mântul victimei. Lipsa consim ţământului rezult ă din faptul ca victima fie a fost constrânsă fie s-a profita de imposibilitatea de a se apăra sau de a- şi exprima voinţa. Constrângerea poate fi de natur ă fizică ( folosirea de violen ţe). Infracţiunile incriminate de art 180 şi 181 C pen. sunt absorbite în con ţinutul infracţiunii de viol. Dacă violenţele au o anumit ă intensitate (produc urm ările de la v ătămare corporală gravă) fapta va avea un caracter agravat. Constrângerea poate fi şi de natur ă psihică. Consider ăm că în conţinutul acesteia intr ă ameninţarea ca şi infracţiune dar şi acte care deşi nu îndeplinesc condiţia tipicităţii ameninţării sunt totuşi acte de constrângere psihic ă ( ameninţarea cu un r ău asupra unei unei persoane care nu este prev ăzută în art. 193 C. pen.) Nu are importanţă modalitatea în care victima s-a opus actului sexual( opunerea violent ă sau victima nu dore şte s ă îşi agraveze şi mai mult situaţia), ci ceea ce conteaz ă este ca actul sexual s ă se realizeze f ăr ă consimţământul ei. Evident c ă opoziţia de circumstanţă la actul sexual nu semnific ă lipsa unui consim ţământ. Dacă autorul obţine consim ţământul prin în şelăciune ( autorul se mascheaz ă şi este confundat de femeie cu partenerul ei) sau profitând de lipsa de aten ţie a victimei ( autorul se a şează în patul conjugal în locul partenerului şi femeia crede c ă are relaţii sexuale cu partenerul ei), fapta nu este tipic ă, deoarece nu exist ă un act de constrângere. În cazul în care victima este în imposibilitatea de a se ap ăra sau de a- şi exprima voinţa, practic se instituie o prezum ţie de inexisten ţă a consimţământului la raport sexual. Motivul pentru care se afl ă în aceast ă stare este irelevant ( provocat de victimă sau de alt ă persoană, cauze fizice sau psihice etc). Fapta este tipic ă şi dacă victima ar fi consim ţit la raport sexual dac ă ar fi putut s ă îţi exprime voin ţa. În acest din urmă caz ea poate s ă nu depună plângere penal ă împotriva autorului. Dac ă imposibilitatea de a se ap ăra sau de a- şi exprima voin ţa este produsă chiar de către infractor, lipsirea de libertate pe care o comite se absoarbe în mod natural în conţinutul infracţiunii de viol. Constrângerea trebuie comisă comisă în scopul să s ăvârş vârşirii actului sexual . Dacă ulterior comiterii actului sexual, infractorul love şte, ameninţă sau chiar ucide victima pentru a nu-l denunţa sau pentru alte motive, infrac ţiunea subsecvent ă( loviri, vătămare corporală, v ătămare corporală gravă, ameninţare, omor calificat) va intra în concurs cu infrac ţiunea de viol sau tentativ ă de viol. În cazul acestei modalit ăţi trebuie ca f ăptuitorul să să profite de această aceast ă stare a victimei. Dacă autorul nu a cunoscut c ă victima se afla în neputin ţă de a-şi exprima voinţa sau de a se ap ăra, actul sexual de şi s-a realizat cu o persoan ă în neputinţă de aşi exprima voinţa, ea nu va fi tipic ă deoarece agentul nu a profitat de starea în care se afla victima, pentru c ă nu putea profita, din punct de vedere subiectiv, de ceea ce nu ştia că există. În doctrină şi în practica judiciar ă s-a discutat de situa ţia bolnavilor psihici şi a minorilor sub o anumit ă vârstă. S-a decis c ă un minor de 9 ani nu poate consim ţi valabil la un raport sexual şi de aceea fapta se va încadra la viol. Decizia cu privire la înţelegerea semnifica ţiei actului sexual de c ătre minor se va aprecia de la caz la caz. În cazul bolnavilor psihici se face diferen ţa între cei care pot realiza semnifica ţia faptelor pe care le îndeplinesc şi cei care nu o astfel de abilitate. În cazul în ţelegerii 37
semnificaţiei fapta nu este considerat ă viol. Situaţia bolnavilor psihici genereaz ă şi o problemă de etică, în cazul în care orice raport sexual cu ace ştia ar fi încadrată ca fiind viol şi urmare a acestui lucru, practic, sunt împiedica ţi s ă aibă relaţii sexuale cu persoane care sunt responsabile. Fapta se consum ă în momentul în care s-a realizat actul de penetrare indiferent dacă autorul a avut sau nu vreo satisfac ţie sexual ă. Simplu contact al organelor sexuale constituie tentativ ă de viol şi nu fapta consumat ă. Fapta se comite cu inten ţie directă. Tentativa se pedepse şte. Infracţiunea se urm ăreşte la plângerea prealabil ă dar nu opereaz ă împăcarea păr ţilor. Forme agravate : a. fapta a fost să săvârş vârşită ită de două două sau mai multe persoane împreună împreun ă. b. victima se află află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul f ăptuitorului. În acest caz fapta are un caracter agravat datorit ă calităţii subiectului activ şi anume o persoan ă care trebuia s ă o îngrijeasc ă, ocrotească, educe p ăzească sau să o trateze. c. victima este un membru de familie . Noţiunea de membru de familie are semnificaţia din art. 149 ind. 1 C pen. şi cuprinde so ţul sau o rud ă apropiată dacă aceasta locuie şte şi gospod ăreşte cu f ă ptuitorul. Acest text stabileşte f ăr ă dubiu că violul între soţi este incriminat. d. S-a cauzat victimei o vă În acest acest caz caz legiuitorul v ătămare corporală corporal ă gravă gravă. În incriminează urmarea mai gravă produsă victimei ca urmare a violen ţelor pentru a se înlesni actul sexual. Fapta în aceast ă formă agravată se poate comite cu inten ţie directă, eventual ă sau praeterintenţie e. victima nu a împlinit vârsta de 15 ani . f. fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei . Forma de vinovăţie este praeterinten ţia. Moartea trebuie s ă fie consecinţa violenţelor exercitate pentru a o constrânge la actul sexual. Credem c ă este posibil ă reţinerea tentativei la aceast ă faptă . În ceea ce prive şte sinuciderea ea trebuie s ă fie determinată de faptul victimizării prin comiterea violului. Credem c ă este un caz de r ăspundere penal ă obiectivă deoarece este dificil de sus ţinut existenţa unei culpe în ceea ce prive şte neprevederea faptului c ă o persoană se va va sinucide sau sau nu. nu. Dac ă se accept ă existenţa unei culpe în acest caz , ea ar putea constitui temei pentru o r ăspundere a medicului psihiatru sau a psihologului pentru ucidere din culpă deoarece nu au prev ăzut că victima se va sinucide.
2. Actul sexual cu un minor. Art. 198 C pen. incrimineaz ă actul sexual, de orice natur ă ă , cu o persoană de sex diferit sau de acela şi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani . O modalitate asimilat ă este reprezentat ă şi de actul sexual, de orice natur ă , cu ă de o persoană de sex diferit sau de acela şi sex între 15 şi 18 ani, dac ă este să vâr vâr şit ă tutore sau curator ori de c ă tre tre supraveghetor, îngrijitor , medic curant, profesor sau ă ptuitorul a abuzat de încrederea educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dac ă f ă victimei sau a abuzat de autoritatea sau influen ţ a sa. Elementul de particularitate al acestei infrac ţiuni este dat, pe de o parte, de existenţa unui consim ţământ la actul de natur ă sexuală, aşa cum este interpretat şi în
38
cazul violului, iar de pe alt ă parte de vârsta victimei, persoană sub 15 ani, sau între 15 şi 18 ani dacă există o relaţia particular ă între autor şi victimă. Dacă vârsta minorului este atât de fraged ă încât nu se poate vorbi de existen ţa în concret a unui consim ţământ la actul sexual, fapta se va încadra î ncadra la viol. Este necesar ca subiectul activ s ă se foloseasc ă de calitatea sa, sau s ă abuzeze de încrederea sau autoritatea ori influen ţa sa asupra victimei, pentru a ob ţine consimţământul minorului. Dac ă agentul nu a ob ţinut consimţământul minorului, folosindu-se de aceast ă situaţia particular ă, fapta nu este infrac ţiune. Legea nu define şte conceptul de persoan ă în care victima are încredere şi nici de cea care are influen influenţă asupra victimei. S-ar putea include aici un vecin sau o rud ă îndepărtată în care are încredere, sau liderul unei mi şcări religioase sau secte etc). Persoana care a abuzat de autoritate este o persoan ă căreia minorul îi este subordonată în orice fel. ( şef, director, etc). Fapta se poate comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Tentativa se pedepse şte. Forme agravate: a. dacă dacă actul sexual cu o persoan ă care nu a împlinit 18 ani a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori de alte foloase de c ătre f ăptuitor, direct sau indirect, victimei. În acest caz consim ţământul minorului este ob ţinut prin oferirea sau darea de bani sau orice alte foloase. Dacă victima solicită sume de bani sau alte foloase în schimbul relaţiei sexuale atunci fapta nu se mai îndepline şte condiţia tipicităţii acestei forme agravate. Se poate observa c ă aceast ă formă agravată prezintă o particularitate şi anume aceea c ă în cazul minorului între 15 şi 18 ani fapta are structura unei incriminări distincte. b. dacă dacă toate faptele de act sexual cu un minor au fost comise în scopul producerii de materiale pornografice . În aceast ă modalitate actul sexual cu minorul este realizat cu scopul de a produce materiale pornografice. Nu are importan ţă dacă sa şi realizat efectiv materialul pornografic. Fapta se consum ă în momentul realiz ării actului sexual cu scopul producerii de materiale pornografice. No ţiunea de materiale pornografice se analizează în raport de Legea nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei. Prin pornografie, în sensul acelei legi, se în ţelege actele cu caracter obscen, precum şi materialele care reproduc sau difuzeaz ă asemenea acte. Prin materiale cu caracter obscen se în ţelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publica ţii, filme, înregistr ări video şi audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale, precum şi orice alte forme de exprimare care prezintă prezint ă explicit sau sugerează sugereaz ă o activitate sexuală sexuală. În aceast ă formă agravată fapta se comite doar cu inten ţie directă. c. dacă dacă toate faptele de act sexual cu un minor au fost comise în scopul producerii de materiale pornografice şi dacă dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea. constrângerea. Trebuie f ăcută distincţia între constrângerea la actul sexual, ca modalitate de comitere a violului şi constrângerea în scopul realiz ării de materiale pornografice. Dac ă constrângerea se realizeaz ă în aceeaşi împrejurare cu actul sexual atunci fapta va constitui un viol. Dac ă actul de constrângere este comis în alt ă împrejurare decât cea în care se realizeaz ă actul sexual, atunci forma agravat ă a actului sexual cu un minor va avea semnifica ţia unei forme particulare de şantaj pe care îl va absorbi. d. când victima nu are 15 ani şi se află află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul f ăptuitorului.
39
e. când în orice modalitate de comitere a faptei s-a cauzat victimei o vătămare corporală corporală gravă gravă. În aceast ă situaţie vătămarea se produce ca urmare a actului sexual. Fapta se comite doar cu praeterinten ţie. Dacă autorul urmăreşte să provoace minorei şi anumite suferin ţe fapta va fi concurent ă cu infracţiunea contra integrităţii corporale, dac ă consimţământul minorei nu este cauz ă justificativă pentru actul de violen ţă. f. dacă dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei . Fapta se comite doar cu praeterinten ţie. În cazul sinuciderii victimei este şi mai evident caracterul de r ăspundere obiectiv ă, căci după un act sexual consim ţit, dacă victima decide să se sinucidă, autorul va r ăspunde pentru provocarea acestei urm ări. 3. Seducţ Seducţia. Art. 199 C. pen incrimineaz ă fapta aceluia care, prin promisiuni de c ă să torie, torie, determin ă o persoană de sex feminin, mai mic ă de 18 ani de a avea cu el raport sexual . Subiect activ al acestei infrac ţiuni este bărbatul iar subiectul pasiv este femeia mai mică de 18 ani. Fapta este tipic ă doar dacă victima este determinată determinată la un raport sexual, şi nu la orice act sexual de orice natur ă. Aceasta pentru c ă legiuitorul nu a modificat corespunzător şi textul de incriminare al seduc ţiei prin raportare la actul de executare
al violului. Raportul sexual este consim ţit, dar consim ţământul este viciat de promisiunea de căsătorie. Dacă victima se ofer ă bărbatului cu inten ţia de a-l convinge s ă se căsătorească fapta nu mai este tipic ă. Dacă consimţământul este ob ţinut prin altă modalitate decât promisiunea de căsătorie, fapta nu este tipic ă. Promisiunea de c ăsătorie trebuie s ă aibă un caracter determinant în obţinerea consimţământului victimei. Pentru existen ţa infracţiunii este necesar ca autorul s ă nu îşi respecte promisiunea. Dac ă ulterior, nu îi este imputabil ă neîncheierea căsătoriei fapta nu mai este tipică, deoarece în momentul ob ţinerii consimţământului la raport sexual, acesta avea intenţia de a se c ăsători cu femeia sub 18 ani. Dacă promisiunea de c ăsătorie i se face unei persoane sub 15 ani fapta de seducţie este absorbit ă în infracţiunea de act sexual cu un minor. Fapta se consum ă în momentul realiz ării raportului sexual. Fapta se comite cu inten ţie. Nu este posibil coautoratul la seducţie, deoarece nu este posibil ă îndeplinirea unei promisiuni de c ăsătorie a victimei, concomitent , cu dou ă persoane. Deşi infracţiunea se urm ăreşte din oficiu împ ăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă.
4.Perversiunea 4.Perversiunea sexuală sexual ă. Art. 201 C pen incrimineaz ă actele de perversiune sexual ă ă comise în public sau dac ă au produs scandal public . Fapta este o infrac ţiune bilaterală cu pluralitate natural ă de f ă ptuitori. O problemă esenţială a acestei infrac ţiuni este aceea, de a delimita actele sexuale de orice natur ă, comise cu o persoan ă de acelaşi sex sau de sex diferit, de actele de perversiune sexual ă. 40
Înalta Curte de Casa ţie şi Justiţie prin decizia nr. III/2005 a statut c ă prin acte ă , se în ţ elege ăţ i de ob ţ inere de perversiune sexual ă elege orice alte modalit ăţ inere a unei satisfac ţ ii ii ă. Astfel, celelalte practici sexuale decât cele specifice actelor sexuale de orice natur ă sexuale, care nu sunt fiziologic apte s ă producă orgasm nu sunt acte sexuale în accepţiunea codului penal român. De exemplu mângâierile obscene, feti şism, voyeurismul, exibi ţionismul sau bestialitatea. Aceasta, deorece autorul, prin comiterea actelor, nu urm ăreşte un raport sexual ci doar ob ţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate. Pentru realizarea tipicit ăţii, fapta trebuie comis ă în public sau s ă fi produs
scandal public. Fapta comisă în public are semnifica ţia acordată de art. 151 C pen. şi se consum ă în momentul realiz ării actelor de perversiune. Actele au produs scandal public în situa ţia în care au fost s ăvâr şite astfel încât au ajuns la cuno ştinţa unor persoane, provocând din partea acestora o reac ţie de dezaprobare şi un sentiment de repulsie şi indignare. Între infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi perversiune sexual ă există un concurs de calific ări. În cazul în care în public se comit acte de perversiune sexuală se aplică art. 201 C pen, dac ă însă se comit şi orice alte acte care tulbur ă ordinea şi liniştea publică se va reţine şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri ( art 321 C. pen). De lege ferenda, art. 201 ar trebui abrogat. Fapta se consum ă în momentul realiz ării actului de perversiune, dac ă fapta este comisă în public sau când s-a produs scandalul public în celelalte cazuri. Se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Tentativa este incriminat ă. Forme agravate: a. fapta e comisă comisă cu o persoană persoan ă care nu a împlinit 15 ani. b. fapta e comisă comisă cu o persoană persoan ă între 15 şi 18 ani de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor , medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă dac ă f ăptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau a abuzat de autoritatea sau influenţ influen ţa sa. c. actele de perversiune sexual ă cu o persoană persoan ă care nu a împlinit 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori de late foloase de c ătre f ăptuitor, direct sau indirect, victimei. d. dacă dacă formele agravate anterioare au fost comise în scopul producerii de materiale pornografice. e. dacă dacă pentru realizarea materialelor pornografice s-a folosit constrângerea. f. actele de perversiune comise asupra unei persoane aflat ă în imposibilitatea de a se apă ap ăra ori de a-ş a- şi exprima voinţ voin ţa sau prin constrângere. Fapta se realizeaz ă doar dacă este comisă în public sau a produs scandal public. Este defectuoasă includerea actelor de perversiune sexual ă prin constrângere ca o form ă agravată a unei infrac ţiuni ce de regul ă presupune tocmai consim ţământul la actul de perversiune. Este un alt argument pentru interven ţia legiuitorului. g. dacă dacă faptele au avut ca urmare vă v ătămarea corporală corporal ă gravă gravă a victimei. Fapta se comite doar cu praeterinten ţie. h. dacă dacă faptele au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
5. Corupţ Corupţia sexuală sexuală. Art. 202 C. pen. incrimineaz ă actele cu caracter obscen s ă vâr vâr şite asupra unui minor sau în prezen ţ a unui minor . 41
Prin acte cu caracter obscen se în ţelege orice acte, fapte, gesturi, reale sau simbolice, ori chiar înso ţite de expresii triviale, referitoare la anumite aspecte ale vieţii sexuale, susceptibile de a leza pudoarea şi moralitatea sexual ă a unei persoane. Art 2 din Legea Legea nr.196/ nr.196/ 2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei define şte actul cu caracter obscen ca fiind gesturi sau comportamente sexuale explicite, să vâr vâr şite individual sau în grup, imagini, sunete, ori cuvinte care, prin semnifica ţ ia ia lor, aduc ofens ă la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecent ă ă , dacă se să vâr privind via ţ a sexual ă vâr şesc în public .
Actele cu caracter obscen comise asupra unui minor trebuie delimitate de actele sexuale de orice natur ă, când fapta const ă în act sexual cu un minor sau de actele de perversiune sexual ă, când fapta ar intra sub inciden ţa textului care incriminează perversiunea sexual ă. Sunt acte cu caracter obscen palparea organelor genitale, mângâierea zonelor erogene etc. Fapta comisă asupra unui minor se refer ă asupra corpului unui minor, iar în prezenţa unui minor atunci când minorul a fost de fa ţă sau într-un loc de unde le-a putut vedea sau auzi. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Tentativa la aceste infrac ţiuni este incriminat ă. Forme agravate: a. când fapta este comisă comis ă în cadrul familiei . Noţiunea de fapt ă comisă în cadrul familiei are o sfer ă mai largă decât noţiunea de fapt ă comisă asupra unui membru de familie, în sensul legii penale. b. când faptele au fost comise în scopul producerii de materiale pornografice. Legiuitorul incrimineaz ă în alin. 3 al art. 201 şi ademenirea unei persoane în vederea de să vâr vâr şire de acte sexuale cu un mino r. Fapta nu este o form ă agravată a corupţiei de minori ci are o natur ă juridică distinctă.
6. Incestul. Art. 203 C pen. incrimineaz ă raportul sexual între rude în linie direct ă sau între fra ţ i şi surori . Şi în acest caz este incriminat doar raportul sexual nu actul sexual de orice natur ă. Dacă raportul sexual este comis prin constrângere infrac ţiunea de viol se va reţine în concurs ideal cu infrac ţiunea de incest, aceasta pentru c ă violul comis asupra unui membru de familie nu presupune în mod necesar şi o infracţiune de incest( violul între verişori primari, dacă aceştia locuiesc şi gospod ăresc împreună, este un viol asupra unui membru de familie f ăr ă a fi şi un incest). În acela şi sens şi Decizia nr. II/2005 a Înaltei Cur ţi de Casaţie şi Justiţie. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Infracţiunea este una bilateral ă. Tentativa este incriminat ă.
42
7. Hă Hărţuirea sexuală sexual ă. Art. 203 ind. 1 C pen incrimineaz ă hă r r ţ uirea uirea unei persoane prin amenin ţ are are ă sexual ă ă , de că tre sau constrângere, în scopul de a ob ţ ine ine satisfac ţ ii ii de natur ă tre o ă de autoritatea sau influen ţ a pe care i-o confer ă ă func ţ ia persoan ă care abuzeaz ă ia îndeplinit ă la locul de munc ă . Subiectul activ este calificat, fiind cel care de ţine o funcţie care îi confer ă autoritate sau influen ţă asupra victimei la locul de munc ă. Dacă f ă ptuitorul este subalternul victimei atunci subiectul activ nu îndepline şte cerinţa textului de incriminare. Hăr ţuirea const ă în fapta repetată de a sâcâi pe cineva, de a cic ăli, a purta discuţii repetate şi contradictorii. Hăr ţuirea trebuie s ă se realizeze prin amenin ţare sau constrângere, fizic ă sau morală. Dacă victima este amenin ţată sau constrâns ă la un act sexual de orice natur ă, în aceeaşi împrejurare cu h ăr ţuirea, atunci fapta îndepline şte tipicitatea infrac ţiunii de
viol.
Dacă hăr ţuirea este urmat ă în viitor şi de constrângerea victimei la un act sexual fapta de h ăr ţuire se poate re ţine în concurs cu infrac ţiunea de viol. Infracţiunea este una de obicei, care se consum ă în momentul în care s-au comis suficiente acte din care s ă rezulte obişnuinţa şi se epuizeaz ă în momentul când a încetat h ăr ţuirea. Fapta se comite cu inten ţie directă. Tentativa nu este posibil ă la infracţiunea de obicei şi de aceea nu este incriminată.
CAP.VI. INFRACŢ INFRAC ŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢ DEMNITĂŢII. II. 1. Insulta. Art. 205 incrimineaz ă atingerea adus ă onoarei ori reputa ţ iei iei unei persoane prin cuvinte, gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocur ă . Infracţiunea cuprinde şi o modalitate asimilat ă, şi anume, este incriminat ă atribuirea unei persoane un defect, boal ă sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate . Infracţiune se poate realiza în una din urm ătoarele modalit ăţi: a. atingerea adusă adus ă onoarei sau demnităţ demnit ăţiiii unei persoane . Aceast ă modalitate cuprinde orice act prin care este înc ălcat sentimentul de onoare, con ştiinţa propriei demnităţi, sau care este de natur ă a ştirbi sau leza renumele, stima, respectul, preţuirea sau considera ţia de care se bucur ă persoana în societate.
b. expunerea la batjocură batjocur ă a unei persoane , cuprinde orice act prin care o persoană este pusă într-o situaţie ridicolă, caraghioas ă, umilitoare sau înjositoare. ăţi c. prin atribuirea unei persoane a unui defect, a unei boli sau infirmit ăţi care, chiar reale de ar fi, nu ar fi trebuit relevate ( surd, bolnav psihic, etc). Există comportamente care au caracter insult ă ător tor intrinsec (înjur ături) şi comportamente cu caracter insult ă ător t or extrinsec , care deşi nu sunt insult ătoare prin natura lor pot dobândi un astfel de caracter prin raportare la împrejur ările în care se realizează. În cazul primelor func ţionează o prezumţie de vinovăţie, agentul fiind cel care trebuie s ă dovedească lipsa caracterului insult ător( afirmaţie f ăcută în glumă etc) 43
pe când în cazul celor extrinseci partea v ătămată trebuie să facă dovada caracterului insultător al actelor. Fapta se comite cu inten ţie. Participaţia este posibil ă în orice formă, cu excep ţia coautoratului în form ă orală. Subiect activ poate fi orice persoan ă fizică. Uneori calitatea subiectului activ( funcţionar aflat în exerci ţiul atribuţiilor de serviciu) face ca fapta s ă fie absorbit ă în conţinutul unei infracţiuni complexe. ( de exemplu purtarea abuziv ă, insulta superiorului sau insulta inferiorului, când sunt comise de militari) Până la consacrarea r ăspunderii penale a persoanei juridice, pentru faptele persoanelor juridice vor r ăspunde conduc ătorii acestora. Subiect pasiv poate fi orice persoan ă fizică. Pluralitatea de subiec ţi pasivi determină existenţa unei pluralit ăţi de infracţiuni de insult ă. Insultarea ”persoanei juridice, de lege lata, poate presupune o insult ă mediată a conducătorilor acesteia sau a unor reprezentanţi ai ei, dar dac ă vizează exclusiv doar persoana juridic ă atunci fapta este un delict civil şi se aplică regulile de r ăspundere civil ă delictuală. Acţiunea penal ă se pune în mi şcare la plângerea prealabil ă iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă.
2. Calomnia. Art. 206 C pen incrimineaz ă afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoan ă , care, dacă ar fi ă , ar expune acea persoană la o sanc ţ iune ă , administrativă sau adevă rat rat ă iune penal ă disciplinar ă ori dispre ţ ului ului public . Latura obiectivă obiectivă constă în acţiunea de afirmare sau imputare . Afirmarea sau imputarea se pot realiza prin orice mijloace. Îns ă actul de executare trebuie s ă îndeplinească anumite condi ţii: - afirmarea sau imputarea să privească privească o faptă faptă determinată determinată. Autorul trebui s ă se refere la o fapt ă concretă sau care s ă poată fi identificată ori individualizat ă. Dacă afirmaţia nu priveşte o faptă determinată se poate reţine eventual o infrac ţiune de insultă. - fapta să fie neadevă neadevărată rată sau chiar dac ă este adevărată, pentru dovedirea acestui lucru să nu fie admisibilă proba verităţii.
- fapta să expună expună persoana unei sancţ sanc ţiuni penale, administrative, disciplinară disciplinar ă sau dispreţ dispreţului public. - fapta să fie comisă în public. Noţiunea de fapta comis ă în public are semnifica ţia din art.152 C pen. Dac ă se foloseşte mass-media, fapta este comis ă în public. În schimb nu este comis ă în public dac ă afirmaţiile sunt cuprinse în acte, înscrisuri, plângeri sau denunţuri, când aceste acte ajung doar la cuno ştinţa unor persoane care nu trebuie s ă le dezvăluie conţinutul. Dacă nu este îndeplinit ă aceast ă condiţie fapta poate constitui eventual o infrac ţiune de insult ă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă Subiect activ şi subiect pasiv poate fi orice persoan ă fizică. În cazul persoanei juridice, regulile se aplic ă mutatis mutandis ca în cazul insultei. Acţiunea penal ă se pune în mi şcare la plângerea prealabil ă iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă.
44
3. Proba verităţ verit ăţii. ii. Art. 207 prevede c ă proba verit ăţ ăţ ii ii celor afirmate sau imputate este ă , dacă afirmarea sau imputarea a fost s ă vâr ă pentru ap ă rarea admisibil ă vâr şit ă rarea unui interes legitim. Fapta de insult ă sau calomnie cu privire la care s-a f ă cut cut proba ăţ ii verit ăţ ii nu constituie infrac ţ iune iune.
Suntem în prezenta unei cauze justificative speciale. Prin proba verit ăţii se înţelege posibilitatea legal ă acordată inculpatului de a dovedi că afirmaţiile sau imput ările se refer ă la fapte adev ărate. Condiţiile de aplicare sunt: - afirmarea sau imputarea s ă fi fost săvâr şite pentru apărarea unui interes legitim. Adică imputarea s ă fi fost necesar ă pentru apărarea acelui interese legitim. - dacă fapta afirmată afirmată sau imputată imputată este adevă adev ărată rată. Dovada acestui lucru se realizează cu orice mijloc de prob ă.
CAP. VII. INFRACŢ INFRAC ŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI 1. Furtul. Art. 208 c pen incrimineaz ă luarea unui bun mobil din posesia sau deten ţ ia ia ă r ă altuia, f ă ră consim ţă mântul mântul acestuia, în scopul însu şirii pe nedrept . Textul de incriminare nu protejeaz ă proprietatea ca şi situaţie juridică, ci posesia, ca stare de fapt, şi de aceea autor al furtului poate fi chiar şi proprietarul bunului. Obiectul material al infrac ţiunii de furt este reprezentat de un bun mobil corporal care are şi o minimă valoare economic ă. Cel care fur ă un şerveţel f ăr ă valoare crezând c ă sunt bani, comite o tentativ ă improprie de furt şi nu o infracţiune consumat ă. În alin. 2 C pen sunt asimilate bunurilor mobile şi orice energie care are o valoare economic ă precum şi înscrisurile. Pentru detalii cu privire la distinc ţia dintre furtul de energie şi folosirea f ăr ă drept a unui serviciu a se vedea S Bogdan, Considera ţ iiii cu privire la conectarea ă la un serviciu telefonic. Diferen ţ a fa ţă de infrac ţ iunea ilegal ă iunea de furt de energie cu valoare economic ă , în Pandectele române, nr. 2/2002 Conectarea ilegal ă la serviciul de cablu TV este incriminat ă în art 144 ind.1 alin 2 din OUG nr. 123/2005 care incriminează Fapta persoanei care se racordeaz ă ă ă r ă ă f ă ă r ă ă persoan ă la servicii de programe cu f ă ră drept sau care racordeaz ă ră drept o alt ă acces condi ţ ionat ionat constituie infrac ţ iune iune. Credem că se includ în categoria energiilor cu valoare economic ă, în sensul art 208 alin. 2 C pen doar acele energii care se consumă consumă prin sustragere ( nu intr ă în aceast ă categorie energia cinetic ă, eoliană, solar ă etc).
Latura obiectivă obiectiv ă a furtului presupune îndeplinirea mai multor condi ţii: - să existe o acţ acţiune de luare a unui bun mobil din posesia sau deten ţia altuia. Acţiunea de luare este alc ătuită din punct de vedere didactic din dou ă componente , deposedare şi imposedare. Precizăm c ă noţiunile de posesie sau deten ţie în dreptul penal nu este similar ă cu cea din dreptul civil. În sens penal prin posesie se în ţelege o st ă pânire în fapt a unui 45
bun mobil, f ăr ă vreo legătur ă cu condi ţiile posesiei din dreptul civil. De exemplu în ipoteza ajut ării unei persoane la transportul bagajelor sale, bunurile nu intr ă în detenţia celui care ajut ă la transportarea bunurilor. Consumarea infrac ţiunii: Teoria contractaţ contractaţiunii Paulus- fapta se consum ă la atingerea bunului. Teoria amovă amovării. Ulpian – fapta se consum ă la mutarea bunului Teoria ablaţ ablaţiunii- fapta se consum ă în momentul transport ării bunului Teoria ilaţ ilaţiunii- fapta se consum ă în momentul ascunderii bunului Teoria apropriaţ apropriaţiunii.- fapta se consum ă în momentul când bunul a intrat în sfera de dispoziţie a autorului. Momentul în care bunul a intrat în sfera de dispozi ţie a autorului se apreciaz ă în concret. Pentru a se u şura sarcina practicienilor s-a propus distinc ţia între însuşirea obiectelor mici, când fapta se consum ă atunci când f ă ptuitorul a pus bunul în buzunar, sau într-o saco şă indiferent dacă a păr ăsit imobilul din care s-a sustras sau nu, pe când în cazul bunurilor mari, furtul se consum ă atunci când agentul a scos bunul din spa ţiul în care se afla el de obicei ( a scos frigiderul din cas ă etc). Acesta deoarece în cazul bunurilor mari, spre deosebire de cele mici, doar dup ă acest moment se poate aprecia că acesta a intrat în sfera de dispozi ţie a hoţului. Asta nu înseamn ă că nu este posibil ca furtul s ă fie consumat chiar dac ă era un bun mare şi nu s-a dep ăşit spaţiul în care se afla bunul, când ho ţul se comport ă faţă de acesta ca un st ă pân. (de exemplu deterioreaz ă intenţionat bunul pentru a putea sus ţine că acesta are semne particulare care dovedesc c ă apar ţine hoţului). - luarea bunului trebuie s ă se realizeze f ără consimţă consimţământul mântul posesorului sau detentorului.
Latura subiectivă subiectiv ă. Fapta se comite doar cu inten ţie directă, deoarece sustragerea trebuie comis ă în scopul însu şirii pe nedrept. Dacă un bun este luat cu titlu de garantare a unei datorii a posesorului, sau pentru a determina o anumită conduită din partea acestuia, exist ă scopul însu şirii pe nedrept. Aceasta pentru c ă în cazul în care posesorul nu îndepline şte cererea hoţului bunul r ămâne în st ă pânirea sa, aceasta fiind inten ţia agentului în momentul lu ării. Subiect activ este chiar şi proprietarul sau coproprietarul bunului care sustrage bunul său, atunci când bunul se g ăsea în posesia sau deten ţia legitimă a unei alte persoane. Fapta proprietarului nu constituie infracţiune dacă posesia sau deten ţia nu era legitimă. (ex. sustrage bunul de la cel care l-a furat). Art. 208 alin. 4 C pen incrimineaz ă luarea unui vehicul cu scopul de a-l folosi pe nedrept. Credem c ă este o modalitate distinct ă de comitere a furtului care poate fi ă în concurs cu furtul comis în scopul sustragerii unui bun . re ţ inut inut ă Definiţia vehiculului este cea oferit ă de art. 6 pct 15 din OUG 195/ 2002: ăr ă mijloace de vehiculul este un sistem mecanic care se deplaseaz ă pe drum, cu sau f ă r ă autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucr ă ri ri. În cazul în care agentul, dup ă ce foloseşte autoturismul, sustrage şi piese ale acestuia, comite un concurs de infrac ţiuni între furtul în scopul folosirii vehiculului şi furtul în scopul însu şirii bunului respectiv. Momentul consum ării furtului în această modalitate are anumite particularit ăţi. Cel care împinge ma şina din parcare în vederea lu ării în scopul folosirii comite o tentativă de furt până în momentul în care reu şeşte să folosească acel vehicul. De lege ferenda ar trebui incriminată fapta celui care folose şte f ăr ă drept un vehicul ,
46
pentru că, în esenţa, în aceasta const ă în concret fapta celui care ia un vehicul în scopul folosirii f ăr ă drept. Dacă folosirea vehiculului se face pe o durat ă mare de timp asta înseamn ă că în realitate suntem în prezen ţa unui furt în scopul însu şirii, chiar dacă cel care a sustras restituie bunul dup ă folosirea îndelungat ă a acestuia. Tentativa este incriminat ă. Coautoratul la aceast ă modalitate a furtului este posibil doar în m ăsura în care acel vehicul se poate conduce de dou ă sau mai multe persoane. Prin conduc ător al unui autovehicul se în ţelege persoana care determină punerea în mi şcare şi ă asupra direc ţ iei ac ţ ioneaz ioneaz ă iei de deplasare pe drum a vehiculelor art. 6 pct. 26 din OUG 195/2002.
Formele calificate ale furtului sunt reglementate de art. 209 C pen: Prima formă formă agravată agravată, prevăzută în alineatul 1, const ă în comiterea faptei în următoarele împrejur ări: a. de două dou ă sau mai multe persoane împreun ă. Cel care distrage aten ţia păr ţii este complice la furt şi nu coautor pentru c ă nu comite acte de executare. b. de o persoană persoan ă având asupra sa o armă arm ă sau o substanţă substan ţă narcotică narcotică. Noţiunea de armă este definit ă în art. 151 C pen cu referire la art 2 alin 1 pct 1 din Legea nr. 295/2004. Nu se include aici şi noţiunea de armă asimilată. Prin substan ţa narcotică se înţelege orice substan ţă care este apt ă să provoace artificial adormirea unei persoane. Nu este similar ă cu substan ţa stupefiată sau drogurile. c. de că către o persoană persoan ă mascată mascat ă, deghizată deghizată, sau travestită travestit ă. Persoana este mascat ă atunci când are fa ţa acoperit ă cu o mască. Ea este deghizat ă atunci când şi-a schimbat înf ăţ ăţişarea în întregime, sau în parte, pentru a fi percepută ca o alt ă persoană sau un alt obiect, lucru sau fiin ţă. Dacă însă noua înf ăţ ăţişare semnifică caracteristicile sexului opus atunci persoana este travestit ă. d. asupra unei persoane aflată aflat ă în imposibilitate de a-ş a-şi exprima voinţ voin ţa sau de a se apă apăra. Partea vătămată nu trebuie s ă ajungă în aceast ă stare datorită acţiunii infractorului, deoarece fapta ar fi o tâlh ărie. e. într-un loc public Intr ă în discuţie doar art 152 lit a şi b. Adică locul care este întotdeauna accesibil publicului precum şi locul care este accesibil publicului în anumite împrejur ări. Condiţia cu privire la prezen ţa a cel pu ţin 2 persoane nu mai trebuie a fi îndeplinită deoarece fapta trebuie comis ă în loc public şi nu în public. f. într-un mijloc de transport în comun. Trebuie să fie un mijloc de transport în comun efectiv folosit la aceasta şi nu un vehicul destinat mijlocului de transport în comun. Nu se includ taxiurile. g. în timpul nopţ nop ţii. Se ia în calcul doar fenomenul natural al nop ţii, care difer ă în funcţie de anotimp. Se apreciaz ă în concret dac ă era instalat ă noaptea sau nu şi nu trebuie s ă fie folosite criterii rigide gen apusul soarelui, retragerea oamenilor la culcare etc. Nu are importanţă dacă autorul a profitat sau nu de starea de întuneric sau de fenomenul nopţii. Această interpretare a fost dat ă de Tribunalul Suprem prin Decizia de îndrumare nr.3/1970. h. în timpul unei calamităţ calamit ăţii.
47
Nu e necesar ca autorul s ă fi profitat de stare ci doar s ă fie în intervalul cuprins între declanşarea calamităţii şi până la dispariţia situaţiei de excepţie impusă de aceast ă stare. i. prin efracţ efrac ţie, escaladare sau prin folosirea f ă f ără drept a unei chei adevă adev ărate ori a unei chei mincinoase . Efrac ţ ia ia presupune distrugerea unei încuietori, sistem sau dispozitiv de închidere. Infracţiunea de distrugere a sistemului de închidere este absorbit ă în aceast ă formă calificată de furt. Nu este considerat sistem de închidere sigiliul. Dacă agentul p ătrunde în casă şi găseşte un dulap încuiat, pe care îl sparge, fapta va fi comis ă prin efracţie. Dacă însă pătrunde în cas ă şi găseşte o valiză încuiată pe care o sustrage, atunci nu există nici un act specific distrugerii unui sistem de închidere. Escaladarea presupune dep ăşirea pe deasupra a unui obstacol în calea pătrunderii neautorizate ( gard, perete, fereastr ă) prin sărirea acestuia, căţărarea, folosirea unor aparate de zbor etc. P ătrunderea pe sub acel obstacol nu constituie o escaladare, chiar dac ă agentul încearc ă să depăşească acel obstacol, deoarece s-ar face o analogie în defavoarea celui acuzat. În cazul în care inculpatul a s ărit gardul de 40 de cm care înconjura imobilul apoi a pătruns în cas ă pe uşa deschisă şi a sustras mai multe bunuri, fapta nu e comis ă prin escaladare, deoarece acel gard nu era un obstacol în calea pătrunderii neautorizate. ă drept a unei chei adev ă rate Folosirea f ă r r ă rate. În acest caz agentul nu este autorizată să folosească cheia respectiv ă care însă este adevărată. Cheia a ajuns în posesia autorului fiind g ăsită, furată, etc. Cheia multiplicată este o cheie adev ărată dacă este multiplicată de cel care are dreptul să folosească cheia original ă şi este mincinoas ă dacă multiplicarea se face de către o persoan ă care nu este autorizat ă să folosească cheia originală. Folosirea unei chei mincinoase presupune folosirea oric ărui dispozitiv care descuie o încuietoare f ăr ă a o distruge, indiferent c ă este o cheia multiplicat ă neautorizat , ş peraclu sau orice alt instrument de aceast ă natur ă. Relaţia furtului cu violarea de domiciliu poate fi abordat ă ca fiind o unitate naturală naturală, o unitate legală legal ă, s ă se reţină un concurs de infracţiuni între cele dou ă sau ca violarea de domiciliu s ă fie absorbită absorbită din cauza caracterului subsidiar al acesteia raportat la furt. Consider ăm că se va reţine un concurs de infrac ţiuni între violarea de domiciliu şi furtul calificat, deoarece textul legal înl ătura posibilitatea de a se re ţine unitatea legal ă sau caracterul caracterul subsidiar. Aceasta pentru c ă nu există reglementare a acestor soluţii în con ţinutul furtului calificat sau al viol ării de domiciliu. Nu se poate reţine nici absorb ţia naturală deoarece se poate comite un furt calificat prin efrac ţie f ăr ă a se comite şi o violare de domiciliu ( de exemplu p ătrunderea într-un spa ţiu comercial prin distrugerea sistemului de închidere). î nchidere). În alineatul 2 al art. 209 sunt prev ăzute şi alte împrejur ări de calificare a furtului: a. sustragerea unui bun care face parte din patrimoniul cultural . Bunurile care fac obiectul acestui furt calificat sunt definite în art. 1 şi 3 din Legea privind protejarea patrimoniului cultural mobil nr. 182 /2000. b. un act care serveş serve şte pentru dovedirea stă st ării civile, pentru legitimare sau identificare.
48
Se refer ă la actele de stare civil ă sau orice acte care servesc la legitimare sau identificare ( de exemplu, carte de identitate, legitima ţie de student, pa şaport, legitimaţie de serviciu). Nu intr ă în categoria acestor acte, actele prin care s-ar putea ajunge în mod indirect la stabilirea s ării civile, legitimare sau identificare ( actele de studii, de calificare profesional ă, diplome sau distinc ţii) S-a susţinut că atunci când se sustrage o geant ă cu scopul a- şi însuşi banii însă agentul sustrage şi actele de identitate ale persoanei, furtul ar fi comis cu inten ţie eventuală. Există intenţie directă de gradul II în acest caz. Mai mult decât atât, circumstan ţa reală a calităţii speciale a obiectului material se r ăsfrânge asupra unui participant la furt, în m ăsura în care a cunoscut-o sau a prevă prevăzut-o, ori asta nu înseamn ă că participantul ar fi comis furtul din culp ă. Ar fi ilogic ca atunci când fapta este comis ă în participaţie să existe intenţie directă şi r ăspundere pentru furtul calificat, iar dac ă fapta este comis ă doar de o persoan ă în aceleaşi împrejur ări să existe o inten ţie eventuală cu privire la furtul calificat.
A doua formă formă agravată agravată de furt este reglementat ă de art. 209 alin 3. C pen, şi cuprinde furtul comis în urm ătoarele împrejur ări: a. sustragerea de ţiţei, gazolină gazolină, condensat, etan lichid, benzină benzin ă, motorină motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne sau vagoane cisternă cisternă. La aceast ă formă agravată de furt unele acte preparatorii sunt asimilate tentativei. Astfel sunt considerate tentativ ă şi efectuarea de s ă pături pe terenul aflat în zona de protec ţie a conductei de transport a ţiţeiului, gazolinei, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum şi de ţinerea în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor cistern ă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oric ăror dispozitive de prindere ori perforare. b. sustragerea de componente ale sistemelor de iriga ţii. c. sustragerea de componente ale re ţelelor electrice. d. sustragerea unui dispozitiv ori a unui sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situa ţii de urgenţă urgenţă publică publică. e. sustragerea unui mijloc de transport sau orice alt mijloc de interven ţie la incendiu, la accidentele de cale ferată ferat ă, rutieră rutieră, navală navală sau aeriană aerian ă ori în caz de dezastru. f. instalaţ instalaţii de siguranţă siguran ţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval şi aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente. g. bunuri prin însuş însu şirea că cărora se pune în pericol siguran ţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice. h. cabluri, linii, echipamente, şi instalaţ instalaţii de telecomunicaţ telecomunicaţii, radiocomunicaţ radiocomunica ţii, precum şi componente de comunicaţ comunica ţii A treia formă formă agravată agravat ă de furt calificat este reglementată de alin 4 al art. 209 C pen. şi incriminează furtul care a produs consecinţ consecin ţe deosebit de grave . Această noţiune este definit ă în art.146 C pen. Prin consecin ţe deosebit de grave se în ţelege o pagub ă materială mai mare de 2 miliarde de lei sau o perturbare deosebit de grav ă a activităţii, cauzat ă unei autorităţi publice sau oric ăreia dintre unit ăţile la care se refer ă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.
49
În art. 210 C. pen. sunt incriminate şi anumite forme atenuate de furt . În acest caz celelalte forme agravate nu mai pot fi re ţinute. Aceste furturi se urm ăresc la plângerea prealabil ă iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă.
a. furtul să săvârş vârşit între soţ soţi. b. furtul să săvârş vârşit între rude apropiate. c. furtul să săvârş vârşit de minor în paguba tutorelui să s ău. d. de că c ătre cel care locuieş locuie şte împreună împreună cu partea vă vătămată mată sau este gă g ăzduit de aceasta. Noţiunea de locuire împreun ă şi cea de găzduire au fost definite de Tribunalul suprem prin Decizia de îndrumare nr.8/ 1971. Locuire împreună înseamnă folosirea de către f ă ptuitor şi partea v ătămată a aceleiaşi locuinţe, în mod permanent sau temporar, dar cu caracter de stabilitate. Nu locuiesc împreun ă cei care ocup ă ocazional împreun ă o camer ă de hotel etc. Găzduirea înseamn ă oferta gazdei, bazat ă pe încredere, f ăcută beneficiarului de a folosi locuin ţa pe o durat ă scurtă. Cel care sustrage bunuri din camera de hotel nu comite un furt atenuat deorece el este cazat nu g ăzduit. 2. Tâlhă Tâlhăria Art. 211 C pen incrimineaz ă sub denumirea de tâlh ărie furtul prin întrebuin ţ area area de violen ţ e sau amenin ţă ri, ri, ori prin punerea victimei în stare de incon ştien ţă sau neputin ţă de a se ap ă ra, ra, precum şi furtul urmat de întrebuin ţ area area ă turarea unor asemenea mijloace pentru p ă strarea bunului furat sau pentru înl turarea urmelor infrac ţ iunii iunii ori pentru ca f ă ptuitorul să - şi asigure sc ă parea. Este o infracţiune complex ă. Tâlhăria constă într-o modalitate particular ă de comitere a unui furt şi anume când aceasta se realizeaz ă prin constrângerea sau prin înfrângerea rezisten ţei victimei. Latura obiectivă obiectiv ă. Actul de executare al tâlh ăriei are un con ţinut complex şi este alcătuit din dou ă activităţi conjugate: furtul, ca ac ţiune principală şi constrângerea, ca ac ţiune subsidiar ă, aceasta din urm ă fiind modalitatea de înlesnire,
în sens larg, a sustragerii. a. acţ acţiunea de furt implică luarea unui bun mobil al altuia în scopul însu şirii pe nedrept. Sustragerea se realizează şi prin fapta victimei, când aceasta este constrânsă să remită ea bunurile( de exemplu s ă le pună în sacoşa tâlharului). Toate condiţiile de tipicitate ale furtului trebuie îndeplinite şi în cazul tâlh ăriei. Se reţine şi furtul în scopul folosirii pe nedrept având în vedere c ă legea nu face distinc ţie. Dacă sustragerea unui bun nu intr ă sub inciden ţa furtului, fiind aplicabil un text dintr-o lege special ă pentru o astfel de fapt ă, fapta nu se încadreaz ă la tâlhărie ci se va reţine un concurs de infrac ţiuni între sustragerea de material lemnos din p ădure şi infracţiunea de loviri sau alte violen ţe, ori amenin ţare după caz.( de exemplu sustragerea de lemn din p ădure care intr ă sub inciden ţa Codului silvic art. 98 C silvic). b. întrebuinţ întrebuinţarea de violenţ violen ţe, ameninţă ameninţări ri sau prin punerea victimei în stare de inconş incon ştienţă tienţă sau neputinţă neputin ţă de a se apă ap ăra. Condiţiile acestei componente: Fapta trebuie comisă comis ă asupra persoanei care deţine sau protejeaz ă deţinerea unui bun, care poate fi proprietarul, posesorul sau chiar cel care are în paza lucrul 50
respectiv. Se va re ţine o singur ă infracţiune de tâlh ărie atunci când sunt agresate mai multe persoane pentru a sustrage un bun apar ţinând unei singure persoane deoarece infracţiunea este una contra patrimoniului, acesta fiind protejat în principal prin incriminarea tâlh ăriei ( de exemplu, cel care love şte doi paznici pentru a sustrage un bun păzit de ace ştia va comite o singur ă tâlhărie). Dimpotrivă dacă prin aceeaşi acţiune de amenin ţare se sustrag bunuri apar ţinând mai multor persoane se vor re ţine atâtea infracţiuni de tâlh ărie câte persoane v ătămate sunt ( de exemplu cel care ameninţă călătorii dintr-un autocar cu moartea dac ă nu predau predau bunurile care se găsesc asupra lor.). Sustragerea unui l ănţişor de la gât prin ruperea acestuia, nu are semnifica ţia unei sustrageri prin violen ţă, deoarece se profit ă de surprinderea victimei, iar ruperea lănţişorului nu presupune comiterea vreunei violen ţe, deoarece trebuia ca fapta s ă cauzeze suferin ţe fizice. Dacă prin folosirea violen ţei se produc urm ări specifice art 181 C pen se va reţine un concurs de infrac ţiuni. Aceasta deoarece textul art 211 C pen., care folose şte expresia furtului prin întrebuin ţ area area de violen ţ e, nu poate fi interpretat extensiv şi pentru ipoteza când furtul ar fi comis prin vătămări corporale. De lege ferenda ar trebui să se revină la existenţa urmei forme agravate atunci când se comite printr-o vătămare corporală sau să se foloseasc ă o expresie care s ă poată fi extinsă şi la vătămările corporale ( de exemplu folosirea expresiei generale a faptei comis ă prin constrângere). Punerea victimei în stare de incon ştienţă sau neputinţă de a se apăra se poate realiza în concret prin administrarea sau folosirea de substan ţe narcotice, stupefiante, alcool sau orice alt ă modalitate prin care victima este adus ă în neputinţa de a se ap ăra.
Să fie comisă comisă în aceeaş aceeaşi împrejurare cu sustragerea, altfel poate fi şantaj. Tentativa se pedepse şte. Fapta se consum ă în momentul consum ării furtului dacă constrângerea este anterioar ă sau concomitent ă sustragerii, sau se consum ă în momentul comiterii actului de constrângere când este realizat pentru a p ăstra bunul furat, a înlătura urmele infracţiunii sau pentru a- şi asigura scă parea, indiferent dacă agentul a reuşit să păstreze bunul., s ă scape sau s ă înlăture urmele infracţiunii. Există tentativă şi atunci când tentativa de furt este urmat ă de exercitarea de violenţe pentru a înl ătura urmele infrac ţiunii sau a- şi asigura sc ă parea. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă deoarece este preluat scopul special al infrac ţiunii de furt. Exist ă tâlhărie şi atunci atunci când când scopul sustragerii este cel al folosirii f ăr ă drept a unui vehicul. Forme agravate: Prima formă formă agravată agravată, cea de la alin 2 din art. 211. c pen vizeaz ă tâlhăria comisă în următoarele împrejur ări: - de o persoană persoan ă mascată mascată, deghizată deghizată sau travestită travestit ă. - în timpul nopţ nop ţii - într-un loc public sau într-un mijloc de transport. Intr ă şi taxiul în categoria mijlocului de transport. A doua formă formă agravată agravată este cea reglementat ă de art. 211 alin 2ind 1 C pen când tâlhăria a fost comis ă în următoarele împrejur ări: - de două două sau mai multe persoane împreună împreun ă. - de o persoană persoan ă având asupra sa o armă arm ă, o substanţă substan ţă narcotică narcotică ori paralizantă paralizantă. În noţiunea de armă este cuprinsă atât arma propriu-zis ă cât şi arma asimilată în accepţiunea art. 151 c. pen. Elementele de diferen ţă faţă de furt sunt date de faptul c ă la furt arma trebuie s ă fie propriu-zisă spre deosebire de tâlh ărie unde poate fi şi o 51
armă asimilată, iar la tâlh ărie se reţine ca împrejurare de agravare şi faptul de a avea o substan ţă paralizantă. - într-o locuinţă locuinţă sau în dependinţ dependin ţele acesteia. Legea nu face distinc ţie deci poate fi şi locuinţa infractorului, ceea ce apare ca cel pu ţin curios. În cazul acestei forme agravate credem c ă violarea de domiciliu se absoarbe în conţinutul infracţiunii de tâlhărie în forma agravat ă. În mod evident legiuitorul s-a referit la semnificaţia de domiciliu în sensul art. 192 C pen. - în timpul unei calamităţ calamit ăţii. - a avut vreuna din urmă urm ările ară arătate în art 182. Din formulare rezult ă caracterul praeterintenţionat al acestor urm ări, deci aceast ă modalitate se poate comite doar cu aceast ă formă de vinov ăţie. Dacă autorul a dorit atât s ă tâlhărească victima, cât şi să îi producă o vătămare corporală gravă se va reţine un concurs între tâlh ăria în forma simplă în concurs cu v ătămarea corporală gravă.
Ultima formă formă agravată agravată este cea reglementat ă de art. 211 alin 3: - când tâlhă tâlhăria a produs consecinţ consecin ţe deosebit de grave ( art. 146 C. pen.) - când fapta a avut ca urmare moartea victimei . Se comite doar cu praeterinten ţie. Tentativa este posibil ă şi este şi incriminată. Dacă agentul comite fapta cu inten ţia de a ucide victima se va re ţine un concurs între omor deosebit de grav( 176 lit d) şi o tâlhărie în forma simplă. 3. Abuzul de încredere. Art. 213 C pen. incrimineaz ă însu şirea unui bun mobil al altuia, de ţ inut inut cu orice titlu, sau dispunerea de acel bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui . Elementul specific este reprezentat de faptul c ă bunul se afl ă în posesia sau detenţia autorului care transporm ă aceast ă stă pânire de fapt în una ilicit ă. Pentru existen ţa acestei infracţiuni trebuie îndeplinite dou ă condiţii premisă: - să fie un bun mobil al altuia, care în momentul comiterii faptei s ă se afle în detenţ detenţia altuia. Prin detenţie se înţelege dreptul de a st ă pâni un bun în numele altuia fie în interesul altuia( mandatarul, depozitarul) fie în interesul propriu al detentorului( comodatarul etc), f ăr ă însă a dobândi şi dreptul de a dispune de acel bun. Dacă în cazul unor bunuri consumptibile, beneficiarul lor are dreptul de a dispune de ele, acestea nu se subsumeaz ă noţiunii de bun mobil, specific ă abuzului de încredere. În acest acest caz, deoarece deoarece beneficiarul are are obliga ţia de a restitui un bun consumptibil de aceea şi natur ă ă, el va r ăspunde civil atunci când nu î şi îndeplineşte obligaţia de a restitui bunul ( de exemplu împrumut unei sume de bani etc). Dacă depozitarul unor bunuri consumptibile nu prime şte şi dreptul de a dispune de acele bunuri, iar el dispune de ele sau de o parte din ele, el va comite infracţiunea de abuz de încredere( de exemplu cel care prime şte în depozit fructe f ăr ă a avea dreptul a dispune de ele, şi totuşi el le înstr ăinează şi restituie o cantitate asemănătoare de fructe cu cele pe care le-a înstr ăinat). În conţinutul detenţiei cu semnificaţie penală nu intr ă şi simpla deţinere materială în afara unui raport juridic( cel care de ţine o valiz ă pentru a-l ajuta s ă coboare din tren etc). În acest caz de ţinătorul nu dobânde şte nici un drept de folosin ţă a acelui bun. Fapta în acest caz fiind un furt. - să fie un bun mobil deţ de ţinut de f ăptuitor cu orice titlu. Prin titlu se în ţelege temeiul juridic prin care o persoan ă dobândeşte posesia sau deten ţia unui lucru. Titlul trebuie să aibă un caracter civil, şi să privească raporturi patrimoniale netranslative de 52
proprietate. Dacă f ă ptuitorul deţine bunul în cadrul unui raport de munc ă şi dispune sau îşi însuşeşte acel bun el va comite fie infrac ţiunea de abuz în serviciu, delapidare sau infracţiunea de furt. Titlul trebuie s ă fie legal şi valabil. Latura obiectivă obiectivă. Fapta se poate comite în urm ătoarele modalităţi: - însuş însuşirea bunului. În acest caz f ă ptuitorul consider ă bunul ca fiind unul al s ău. - dispunerea de bun pe nedrept . Săvâr şirea unor acte de dispozi ţie, cu caracter juridic sau material, asupra bunului dincolo de limitele conferite de titlu. - refuzul de a-l restitui . Const ă în manifestarea de voin ţă de a nu restitui bunul deţinut şi de a-l reţine atunci când i se cere expres s ă restituie bunul. Refuzul trebuie să fie abuziv. Nu e abuziv în cazul dreptului de reten ţie al depozitarului. Refuzul de a restitui poate fi expres sau tacit. Refuzul de a restitui constituie o prezumţie de tipicitate dar poate fi r ăsturnată dacă se dovede şte că refuzul este unul legitim( dreptul de reten ţie din dreptul civil). Fapta se comite cu inten ţie directă sau indirectă. Tentativa nu se pedepse şte. Fapta se consum ă în momentul în care se comite actul de însu şire, dispunere sau refuzul restituirii, prejudiciul constând în valoarea bunului încredin ţat f ă ptuitorului. Infracţiunea este una de rezultat, care se produce îns ă imediat ce s-a încheiat şi actul de executare. Acţiunea penal ă se pune în mi şcare la plângere prealabil ă. Operează împăcarea păr ţilor.
4. Gestiunea frauduloasă frauduloas ă. Art. 214 incrimineaz ă fapta prin care se pricinuie şte o pagub ă unei persoane, ării cu rea credin ţă , cu ocazia administr ă r ii sau conserv ă rii rii bunurilor acesteia, de c ă tre tre ării rii sau conserv ă rii cel care are ori trebuie s ă aibă grija administr ă rii acelor bunuri . Obiectul material al acestei infrac ţiuni este reprezentat de orice fel de bunuri sau valori patrimoniale, mobile sau imobile, corporale sau incorporale care intr ă în patrimoniul unei persoane. Elementul de particularitate este acela c ă agentul are în
administrare sau conservare o universalitate de bunuri sau o parte dintr-o universalitate şi nu bunuri ut singuli . Aceast ă universalitate de bunuri trebuie s ă se afle în deten ţia subiectului activ. Latura obiectivă obiectivă constă în pricinuirea unei pagube atât printr-o ac ţiune cât şi printr-o omisiune produs ă cu ocazia administr ării. Trebuie ca fapta să şi producă o pagub ă nefiind suficient doar s ă aibă aptitudinea ca în viitor s ă producă o pagub ă. Fapta se consum ă în momentul producerii pagubei. Tentativa este posibil ă dar nu e incriminat ă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă, textul prev ăzând expres cerinţa relei credin ţe cu ocazia administr ării sau conserv ării. Subiectul activ este special şi este reprezentat de cel care are calitatea de administrator, gestionar sau custode al bunurilor altuia ( tutorele, executorul testamentar, custodele, depozitarul, mandatarul. Fapta are o forma agravat ă atunci când este săvârş vârşită ită în scopul de a dobândi un folos material . În aceast ă modalitate fapta se comite doar cu inten ţie directă. Nu este necesar s ă şi dobândeasc ă folosul material fiind suficient s ă urmărească acest lucru. Este obligatoriu s ă şi producă o pagub ă, ca şi condiţie de existen ţă a formei de bază a gestiunii frauduloase.
53
Acţiunea penal ă se pune în mi şcare la plângere prealabil ă. Operează împăcarea păr ţilor.
5.a. Înş Înşelă elăciunea în formă form ă de bază bază. Art. 215 C pen incrimineaz ă inducerea în eroare prin prezentarea ca ă a unei fapte mincinoase sau ca mincinoas ă a unei fapte adev ă rate, adevă rat rat ă rate, în scopul de a ob ţ ine ine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă .
Condiţ Condiţiile laturii obiective: - să existe o inducere în eroare , care presupune o ac ţiune care are ca efect crearea unei imagini deformate a realit ăţii în conştiinţa înşelatului, premisă care îl determină să acţioneze p ăgubitor pentru sine. Care este semnificaţia minciunii în dreptul penal? Într-o primă etapă , referitor la sanc ţiunea penal ă pentru minciun ă, a fost îmbr ăţ ăţişată aşa numita teorie clasic ă, sau abstract ă a criteriului obiectiv. Se considera c ă, pentru a se circumscrie dispoziţiei care incriminează înşelăciunea, un mijloc trebuie analizat în obiectivitatea sa, deci trebuie înso ţit de un fapt exterior, de un aranjament, din care să rezulte cu certitudine inten ţia de a în şela, mijloc care s ă permită un examen exterior obiectiv şi care exclude implicit simplele cuvinte cuvinte mincinoase. Aceast ă opinie era influenţată şi de textul de incriminare fr francez ancez al în şelăciunii. Consecinţa acestei teorii este aceea c ă cel care se las ă înşelat de o simpl ă afirmaţie mincinoasă face dovad ă de neprevedere şi este victima propriei sale u şurinţe, nemeritând astfel protec ţia legii penale. Pornind de la consecin ţele practice pe care le are teoria clasic ă, s-a încercat înlăturarea acestora, considerându-se c ă cel slab merită în primul rând protec ţia legii. Doctrina italiană împărtăşeşte pe scar ă largă această noua abordare elaborând a şa numita teorie a criteriului subiectiv. La început sus ţinătorii acestei noi teorii nu au renun ţat în totalitate la tezele teoriei obiective. Ei considerau c ă, deşi idoneitatea mijloacelor prin care se poate comite escrocheria trebuie judecat ă în mod obiectiv, simpla minciun ă neînsoţită de acel aparat exterior poate fi un mijloc idoneu atunci când ar fi putut induce în eroare pe oricine. Avînd în vedere dispozi ţiile art 332 C.pen. din 1864, care incrimina în şelăciunea simplă - text inspirat de art.241 C.pen. prusian, minciuna chiar grosier ă poate fi un mijloc de comitere a infracţiunii de în şelăciune deoarece legea nu cere decât o am ăgire indiferent de mijloacele prin care s-ar realiza aceasta. Teza a fost împ ărtăşită şi de doctrina şi jurisprudenţa germană unde codul penal imperial preluase dispozi ţiile art.241 C. pen. prusian. Doctrina şi jurisprudenţa interbelică a considerat d ăunătoare utilizarea unor teze doctrinare rigide, înclinând spre o abordare mai flexibil ă - lăsând judecătorului libertatea de a aprecia dac ă o afirmaţie mincinoas ă în concret era un mijloc idoneu sau nu de comitere a infracţiunii de în şelăciune. Doctrina postbelic ă a marcat o reîntoarcere la teoria obiectiv ă, considerându-se c ă simplul fapt de a afirma un neadev ăr sau de a nega un adev ăr nu constituie un mijloc de inducere în eroare dac ă minciuna nu s-a produs în strâns ă legătur ă cu anumite împrejur ări sau fapte care i-au dat o aparen ţă de veridicitate. În jurisprudenţă s-a considerat c ă pentru existen ţa infracţiunii de în şelăciune se cere ca în şelarea să fie rezultatul unor manopere dolosive. Simpla rea-credin ţă a infractorului la încheierea sau executarea conven ţiei nu poate fi un element component al laturii obiective a infrac ţiunii de în şelăciune în conven ţii; s-a decis, de exemplu, c ă faptul 54
de a trece şi încasa, în cadrul unui contract de construc ţii, sume superioare lucr ărilor, nu constituie elemente suficiente în stabilirea tr ăsăturilor infracţiunii de în şelăciune în conven ţii. În speţa de mai sus consider ăm c ă reaua-credinţă este suficientă pentru a îndeplini cerinţa textului art.215 alin.3, deoarece beneficiarul contractului a fost indus în eroare cu privire la suma pe care trebuia să o plătească constructorului - pre ţul fiind un element determinant pentru beneficiar. Originea art.551 C.pen din1937, care are o formulare asem ănătoare cu dispoziţiile art.215 alin.3 C.pen, a fost art.241 C. pen. prusian, text în baza c ăruia doctrina şi jurisprudenţa germană a considerat c ă simplele afirmaţii mincinoase întrunesc elementele constitutive ale infrac ţiunii de în şelăciune. Credem că este necesar a se renun ţa la teoria obiectiv ă şi de a se reveni la solu ţia din perioada interbelic ă, adică la teoria subiectiv ă, deoarece textul de incriminare român al înşelăciunii nu condi ţionează existenţa inducerii sau menţinerii în eroare de prezen ţa unor acte acte exterioare. Este suficient ca ca victima s ă se găseasc ă în eroare ca urmare a conduitei agentului , indiferent dac ă aceast ă conduită este comisivă sau omisiv ă şi indiferent de faptul c ă minciuna a fost înso ţită şi de o activitate material ă suplimentată având natura unei mise en scène. - acţ acţiunea de inducere să s ă se realizeze în scopul dobândirii de c ătre agent a unui folos material injust . - să se cauzeze o pagubă pagub ă. Practic în cazul în şelăciunii victima este determinat ă să îşi provoace singur ă o pagub ă, prin remiterea unui bun, prin plata nejustificat ă a unui serviciu, renunţarea la un drept etc). Fapta se consum ă în momentul producerii pagubei. Când agentul agentul ascunde un produs dintr-un supermarket supermarket în ambalajul ambalajul unui alt produs, acesta va comite infrac ţiunea de furt, care se consum ă atunci când el a ascuns bunul pe care dore şte s ă îl sustragă în ambalajul unui alt bun.( un inel într-o cutie de biscuiţi). Dacă agentul doar schimb ă codul de bare al produsului cu unul mai ieftin, atunci fapta va fi înşelăciune. Fapta se comite doar cu inten ţie directă. Forma agravat ă. Există atunci când inducerea în eroare este s ăvâr şită prin folosire de nume sau calităţ calit ăţii mincinoase ori de alte mijloace frauduloase . Numele şi calităţile mincinoase au un caracter exemplificativ şi se includ în categoria mijloacelor frauduloase. Mijloacele frauduloase pot fi definite ca fiind acele mijloace care prezint ă o mare aparenţă aparen ţă de veridicitate. De exemplu folosirea unei hot ărâri judecătoreşti greşite, dar irevocabile. Dac ă mijloacele folosite intr ă sub incidenţa unor texte de incriminare se va re ţine un concurs de infrac ţiuni. (Fals privind identitatea, uzurpare de calităţi oficiale, înscrisuri falsificate etc).
5.b. Înş În şelă elăciunea în convenţ conven ţii În art 215 alin 3 C pen este incriminat ă inducerea sau men ţ inerea inerea în eroare a ă astfel unei persoane cu prilejul încheierii sau execut ă rii rii unui contract, s ă vâr vâr şit ă ăr ă aceast ă ă eroare, cel în şelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în încât, f ă r ă ţ iile condi ţ iile stipulate. Este o modalitate distinct ă a înşelăciunii preluând de la aceasta doar scopul inducerii şi condiţia producerii unei pagube.
Latura obiectivă obiectiv ă. Condiţ Condiţii:
55
- Existenţ Existenţa unei acţ acţiuni de inducere sau menţ men ţinere în eroare . Elementul de particularitate este dat de cea de-a doua modalitate şi anume men ţinerea în eroare. Aceast ă modalitate confer ă reglementării româneşti aproape un caracter de unicitate, deoarece majoritatea codurilor penale europene nu con ţin o dispozi ţie asemănătoare. Astfel, infracţiunea de în şelăciune în conven ţii este săvâr şită şi în ipoteza în care victima a ajuns în eroare independent de conduita agentului, îns ă f ă ptuitorul se foloseşte de aceast ă stare a victimei şi o păgubeşte prin încheierea sau executarea respectivei conven ţii. - Acţ Acţiunea de inducere sau menţ men ţinere în eroare să s ă fie să săvârş vârşită ită cu prilejul încheierii sau execută executării unui contract. Prin contract se în ţelege numai conven ţia juridică, în sensul pe care o are aceasta în dreptul civil şi comercial. Legea penal ă utilizează noţiunea de contract f ăr ă a distinge între contractele valabile, anulabile sau nule din punct de vedere civil, deoarece chiar şi contractele lovite de nulitate produc efecte juridice. (Cazul schimbului valutar realizat pe strad ă, care este un contract de schimb lovit de de nulitate, deoarece deoarece fapta este o contraven contraven ţie etc.). Pentru a se circumscrie textului art.215 alin.3 activitatea infrac ţională trebuie săvâr şită cu ocazia încheierii unei convenţii, altfel spus în intervalul cuprins între declanşarea negocierilor şi până la finalizarea acestora şi realizarea acordului de voinţă. Aceast ă formulare a legii a fost criticat ă deoarece interpretarea ad literam ar conduce la concluzia c ă legea vizeaz ă doar momentul încheierii şi executării contractului, adică un interval scurt, iar prin aceast ă formulare textul legii legii nu ar mai mai corespunde raţiunii incriminării unor astfel de fapte. Consider ăm că textul incriminator este suficient de cuprinz ător deoarece legiuitorul foloseşte expresia cu prilejul încheierii sau execut ă ă rii rii unui contract , formulare care utilizeaz ă cuvântul prilej ce desemneaz ă întregul context cauzal care însoţeşte încheierea sau executarea unui contract, f ăr ă o condiţionare temporal ă strictă. Prin noţiunea cu prilejul execut ă ării r ii contractului , legea desemneaz ă intervalul de timp cuprins între momentul încheierii contractului (de când acordul de voin ţă produce efecte juridice) şi până la stingerea efectelor contractului în oricare din modalităţile prevăzute de lege. Rezolu ţiunea unui contract este inclus ă în intervalul de timp cerut de art.215 alin.3 C. pen. Dac ă s-ar admite contrariul ar însemna c ă, spre exemplu, introducerea ac ţiunii în rezolu ţiune pune cap ăt protecţiei penale a înşelatului, ceea ce nu poate fi admis pentru c ă soluţionarea laturii civile în procesul penal nu afecteaz ă întrunirea elementelor constitutive ale infrac ţiunii de înşelăciune în conven ţii. - Eroarea provocată provocat ă sau menţ menţinută inută să fie determinantă determinant ă pentru încheierea sau executare contractului în condiţ condi ţiile stipulate. Această cerinţă a legii penale a fost împrumutată, sub aspectul formul ării, din dreptul civil, şi reprezintă una din condi ţiile de existenţă a dolului. Astfel eroarea provocat ă prin dol trebuie s ă fie determinant ă la încheierea actului juridic, în caz contrar este considerat ă o simplă minciună. Instanţa de judecat ă va aprecia în concret dac ă elementul ascuns sau prezentat eronat de c ătre f ă ptuitor a avut un caracter determinant pentru încheierea şi executarea contractului. Cu certitudine efectele care decurg din natura şi esenţa contractului respectiv pot fi considerate ca fiind elemente determinante (spre exemplu pre ţul sau transla ţia proprietăţii la contractul de vânzare-cump ărare, cuantumul chiriei şi caracteristicile imobilului închiriat la contractul de loca ţiune ,etc.). P ăr ţile pot considera şi alte clauze
56
ca având un rol determinant pentru realizarea acordului de voin ţă şi executarea obligaţiilor în condi ţiile stabilite. - Producerea unei pagube. Deşi această condiţie nu este formulat ă expres de textul de incriminare, ea rezult ă din caracterul de norm ă specială a art.215 alin.3 C pen. în raport cu dispozi ţiile art.215 alin.1, unde existen ţa pagubei este cerut ă expres. Includerea înşelăciunii în conven ţii în Titlul III al Păr ţii speciale a Codului penal ne duce la concluzia c ă prin comiterea acesteia trebuie s ă se aducă atingere patrimoniului. Punctul de vedere a fost împ ărtăşit şi de practica judiciar ă, fiind sus ţinut constant şi în doctrină. Aceast ă condiţie se apreciaz ă raportat la forma consumat consumată a infracţiunii. Neexecutarea unui contract nu presupune presupune de regul regul ă existenţa unei înşelăciuni, de obicei fiind vorba de un litigiu civil. Asta nu înseamn ă că exclude o astfel de posibilitate atunci când neexecutarea este consecin ţa inducerii sau men ţinerii în eroare a cocontractantului. Fapta se comite doar cu inten ţie directă. Înşelăciunea în conven ţii are şi ea forma agravată agravat ă atunci când a fost s ăvâr şită prin folosire de calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Pentru detalii a se vedea S Bogdan, Latura obiectiv ă a infrac ţ iunii ăciune ciune în conven ţ ii iunii de în şel ă ii, în Revista de drept penal nr.3/1999.
5.c Înş Înşelă elăciune prin emitere de cecuri f ără acoperire. Alineatul 4 al art. 215 incrimineaz ă emiterea unui cec asupra unei institu ţ ii ii de credit sau unei persoane, ştiind c ă pentru valorificarea lui nu exist ă provizia sau ă precum şi fapta de a retrage, dup ă emitere, provizia în totul sau în acoperirea necesar ă parte, ori de a interzice trasului de a pl ă ti ti înainte de prezentare în scopul de a ob ţ ine ine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagub ă posesorului cecului. Este o formă distinctă de înşelăciune. Cecul este un instrument de plat ă prin care o persoan ă numită tr ăgător dă ordin unei bănci la care are disponibil b ănesc numită tras, să plătească la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane numit ă beneficiar.
Latura obiectivă obiectiv ă se poate realiza prin: - emiterea unui cec asupra unei instituţ institu ţii de credit sau unei persoane, ştiind că că pentru valorificarea lui nu există exist ă provizia sau acoperirea necesară necesar ă. - retragerea, după dup ă emitere, a proviziei în totul sau în parte . - interzicerea adresată adresat ă trasului de a plă pl ăti înainte de prezentare. Şi în cazul acestei modalit ăţi se cere ca şi condiţie producerea unei pagube. Subiect pasiv este beneficiarul, nu banca( trasul) Fapta se comite doar cu inten ţie directă existând un scop special. Cecurile în alb emise cu titlu de garan ţie, nu constituie decât în aparen ţă o înşelăciune prin emitere de cec-uri, deoarece beneficiarul trebuie s ă fie indus în eroare la momentul primirii cecului şi nu la momentul în care, v ăzând că tr ăgătorul, dintr-un motiv sau altul, nu mai are lichidit ăţi , completeaz ă cecul şi îl introduce în circula ţie. Efectuarea de adăugiri, pe un cec aflat în circula ţie constituie infrac ţiunea de falsificare de valori ( art 282 C pen ) şi nu de emitere de cecuri f ăr ă acoperire. Toate formele de în şelăciune au o formă formă agravată agravată comună comună şi anume atunci când înşelăciunea a produs consecinţ consecin ţe deosebit de grave .
57
Există şi alte forme de înşelăciune în codul penal (în şelăciune la măsur ătoare art.296 C pen. în şelăciune cu privire la calitatea m ărfii art. 297 C. pen, falsificare de produse sau alte alimente art. 313 C pen).
6. Delapidarea. Art. 215 ind 1 C pen incrimineaz ă însu şirea, folosirea sau traficarea, traficarea, de c ă tre tre un func ţ ionar, ionar, în interesul s ă u ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care ă sau de administreaz ă ă. le gestioneaz ă Obiectul material al acestei infrac ţiuni este reprezentat de bani, valori sau alte bunuri aflate în administrarea sau gestiunea unui func ţionar. Subiectul activ este unul calificat fiind un funcţionar în sensul art. 147 C pen care administrează sau gestioneaz ă banii sau alte valori. Art. 147 C pen prevede c ă prin funcţionar se în ţelege func ţ ionarul ionarul public precum şi orice salariat care exercit ă o însă rcinare rcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât o unitate public ă sau de interes public . Cu alte cuvinte orice salariat al unei persoane juridice este func ţionar. În acelaşi timp funcţionarul trebuie s ă aibă atribuţii de administrare sau
gestiune. Prin gestionare se în ţelege activitatea salariatului care are ca atribu ţii primirea, păstrarea şi eliberarea bunurilor societ ăţii. Actele de p ăstrare presupun mai mult decât paza acestora care nu necesit ă luarea în primire a bunurilor. Administrarea presupune activitatea acelor organe cu atribu ţii de conducere ale unei persoane juridice care au atribu ţii de a da dispozi ţii cu privire la circula ţia bunurilor f ăr ă a implica şi contactul direct. Latura obiectiv ă. Modalităţile prin care se comite fapta sunt: Însuş Însu şirea, care const ă în sustragerea acelui bun sau prin dispunerea de acel bun. Folosirea, care presupune folosirea unui bun în interes personal f ăr ă ca agentul s ă urmărească însuşirea acestuia. Traficarea, care const ă în scoaterea temporar ă a bunului din gestiune şi întrebuinţarea lui în scopuri speculative ilicite( împrumutul de bani din gestiune pentru a primi dobând ă, darea de bunuri pe credit în scopul unor foloase etc). Pentru realizarea tipicit ăţii este necesar să se producă şi o pagub ă. Aceasta const ă în valoare bunului însu şit sau diferenţa dintre valoarea bunului înainte de folosire sau traficare şi valoare dup ă încetarea folosirii sau trafic ării. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă. Fapta se consum ă în momentul producerii pagubei. Tentativa este incriminat ă. Fapta are o formă formă agravată agravată atunci când a produs consecin ţe deosebit de grave. În art. 272
pct 2 şi 3 din Legea nr. 31/1990 este incriminat ă fapta ,
administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al ăţ ii, societ ăţ ii, care folose şte, cu rea-credin ţă , bunuri sau creditul de care se bucur ă societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori ă societate în care are interese direct sau indirect sau care se pentru a favoriza o alt ă ă , sub orice formă , direct sau printr-o persoană interpus ă , de la societatea împrumut ă ă , de la o societate controlat ă ă de aceasta ori de la o societate pe care o administreaz ă ă societatea pe care el o administreaz ă sau face ca una dintre aceste care controleaz ă ăţ i să îi acorde vreo garan ţ ie societ ăţ ie pentru datorii proprii . Între cele două texte de incriminare exist ă concurs de calific ări care se rezolvă după criteriul subsidiarităţii, în sensul c ă art 272 se aplic ă doar dac ă fapta nu
58
constituie o infracţiune mai grav ă ( se prevede expres în art. 281 din Legea nr. 31/1990). Dacă administratorul societ ăţii comerciale are contrat de munc ă şi este funcţionar în sensul legii penale, va r ăspunde pentru delapidare, deoarece aceasta este sancţionată mai grav decât infrac ţiunea din Legea 31/1990 privind societ ăţilor comerciale. Dacă însă administratorul nu are calitatea de func ţionar în sensul legii penale atunci i se aplic ă dispoziţiile art. 272 din Legea nr. 31/1990.
7. Însuş Însu şirea bunului gă găsit Art. 216 C pen. incrimineaz ă fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun ă sit autorit ăţ ăţ ilor g ă ilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al să u. O altă modalitate de comitere a acestei fapte este incriminat ă în art. 2 şi constă în ţ ine fapta de însu şire pe nedrept a unui bun mobil ce apar ţ ine altuia, ajuns din eroare în posesia f ă ptuitorului. Prin bun găsit se înţelege bunul pierdut nu şi cel uitat. Bunul pierdut este acela care a ieşit în mod involuntar din posesia titularului s ău, iar bunul uitat este bunul lăsat involuntar şi momentan într-un anumit loc f ăr ă a fi considerat c ă a ieşit din posesia celui care îi apar ţine. Bunul nesupravegheat, dar asupra c ăruia se exercit ă stă pânirea de fapt a cuiva nu constitui un bun pierdut. Bunul abandonat nu constituie obiect nici al furtului şi nici al însu şirii bunului găsit. Calitatea de bun g ă ă sit , pierdut , uitat sau abandonat se raporteaz ă la conştiinţa autorului şi nu a p ăr ţii vătămate. Dacă partea v ătămată uită un bun într-o gar ă şi nimeni nu revendic ă nimeni posesia lui este în mod evident un bun g ăsit care este obiect al însu şirii bunului găsit. Dimpotrivă dacă agentul observă momentul în care victima pierde un bun şi îl recupereaz ă fapta lui va fi furt. Bunul în mod evident trebuie s ă fie al altuia atât în prima cât şi în cea de-a
doua modalitate. Latura obiectivă obiectiv ă: I. În prima modalitate fapta se poate comite prin dou ă activităţi: - nepredarea bunului celui îndreptăţit sau autorităţilor în termen de 10 zile. Fapta se consum ă doar după împlinirea termenului ceea ce înseamn ă că tentativa nu este posibil ă. Termenul este unul substan ţial. Este indiferent dac ă bunul este predat autorităţilor sau celui îndrept ăţit. - dispunerea de bunul găsit. Asta presupune un comportament echivalent cu al unui proprietar al bunului, indiferent dac ă dispunerea are un caracter juridic sau material. În aceast ă modalitate fapta se consum ă în momentul dispunerii. Tentativa este posibil ă dar nu este incriminat ă. Dacă până la comiterea actelor de executare, proprietarul se desizeaz ă voluntar de bun abandonându-l, fapta nu mai poate fi o însu însu şire a bunului g ăsit, deoarece pentru consumarea ei trebuie s ă se produc ă un prejudiciu. Fapta de însu şire a bunului abandonat nu este infrac ţiune. Dacă agentul declar ă în cursul celor 10 zile c ă nu a găsit bunul atunci când este întrebat de cel care l-a pierdut, comite o însu şire. Dacă îi spune că este la el dar s ă mai aştepte termenul legal pân ă o să i-l predea, atunci fapta sa va fi o tentativ ă nepedepsibilă. II. A doua modalitate de comitere a acestei infrac ţiuni const ă în însuşirea bunului mobil de ţinut din eroare. În concret un bun poate ajunge din eroare în posesia f ă ptuitorului astfel:
59
- datorită datorită erorii celui care predă pred ă bunul cu privire la identitatea destinatarului. Po ştaşul aduce pachetul unei alte persoane. Dac ă destinatarul, ştie că pachetul nu îi este destinat lui, fiind de rea credin ţă fapta lui poate fi în şelăciune. - datorită datorită erorii cu privire la identitatea bunului . De exemplu agentul ia un bun al altuia din gre şeală. Dacă agentul este de rea credin ţă, fapta const ă în furt. Latura obiectivă obiectiv ă. Fapta se comite în aceast ă modalitate doar în forma însuşirii pe nedrept a bunul ajuns din eroare în posesia sa. Însu şirea presupune comportarea faţă de bunul respectiv ca un proprietar şi se consum ă atunci când se comite actul din care rezultă însuşirea. Simpla folosire a bunului nu este infrac ţiune şi nici refuzul de a-l restitui într-un anumit timp. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie chiar şi în modalitatea omisiv ă, deoarece conceptual fapta este o infrac ţiune comisiv ă chiar dacă o modalitate de comitere este omisiv ă. Practic, nepredarea bunului g ăsit în termenul legal se transformă într-o prezumţie absolută de însuşire.
8. Distrugerea. Art. 217 C pen incrimineaz ă fapta celui care distruge, degradeaz ă ă , aduce în stare de neîntrebuin ţ are are un bun apar ţ inând inând altuia sau împiedic ă luare mă surilor de ă mă surile luate. conservare ori de salvare a unui astfel de bun sau înl ă tur tur ă
Obiectul material al distrugerii poate fi un bun mobil sau imobil. Latura obiectivă obiectiv ă. Fapta în forma de baz ă sa poate comite în urm ătoarele modalităţi: - distrugere, ea const ă în orice modalitate prin care, ca urmare a faptei autorului, bunul este în totalitate nimicit şi devine total inutilizabil. Fie dispare total substan ţa acestuia, fie se modific ă atât de mult, încât nu mai poate fi în nici un fel readus la forma iniţială. - degradare , ea este o form ă mai uşoar ă decât nimicirea, în sensul c ă bunul devine par ţial de nefolosit, dar reparabil. - aducerea în starea de neîntrebuinţ neîntrebuin ţare, semnifică faptul că prin anumite manopere deşi bunul nu este distrus fizic, el nu mai poate fi folosit ( de exemplu dac ă se pune 1 kg de sare în oala de sup ă a unui buc ătar) - împiedicarea luă luării mă măsurilor de conservare sau salvare a unui bun în caz de pericol. - înlă înlăturarea mă măsurilor luate în caz de pericol . Furtul se poate re ţine în concurs cu distrugerea atunci când prin sustragerea unor componente se aduce şi în stare de neîntrebuin ţare utilajul sau ma şina de la care s-a sustras componenta respectiv ă. În cazul în care ho ţul distruge bunul furat va r ăspunde doar pentru furt cu excepţia cazului în care este incriminat ă şi distrugerea propriului bun. Aceste modalit ăţi trebuie să cauzeze un prejudiciu. Tentativa este incriminat ă. Fapta se consumă atunci când s-a produs rezultatul păgubitor. Fapta se comite cu inten ţie, directă sau eventual ă. Se urmăreşte la plângerea prealabil ă iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă.
Formele agravate ale distrugerii privesc fie modalitatea de comiterii a distrugerii, fie vreo calitatea particular ă a obiectului distrus. Formele agravate se re ţin chiar dacă bunul apar ţine f ă ptuitorului. Sunt forme agravate: 60
- în art 217 alin 2 C pen este reglementat reglementat ă prima formă adică atunci când bunul are o valoare artistică artistică, ştiinţ tiinţifică ifică, istorică istorică, arhivistică arhivistică sau altă altă asemenea valoare . Art. 1 şi 3 din Legea privind protejarea patrimoniului patrimoniului cultural mobil nr. 182 /2000 - în art 217 217 alin. 3 C pen se prevede prevede că fapta are un caracter grav când se distruge, degradează degradeaz ă sau se aduce în stare de neîntrebuinţ neîntrebuin ţare o conductă conduct ă petrolieră petrolieră sau de gaze, un cablu de înaltă înalt ă tensiune, echipamente şi instalaţ instalaţii de telecomunicaţ telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apă ap ă a conductelor magistrale de apă ap ă. Legiuitorul dovede şte o neconsecvenţă deoarece prevede c ă aceste forme agravate se re ţin doar dacă se comit prin distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuin ţare. Nu înţelegem de ce o acţiune de împiedicare a m ăsurilor de conservare comise în cazul acestor categorii de bunuri constituie o form ă simplă şi nu una agravat ă. - în art 217 alin 4 este reglementat ă o altă formă agravată şi anume atunci când distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuin ţare se realizează realizeaz ă prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc şi dacă dacă rezultă rezultă pericol suficient a se folosi un astfel de mijloc ci trebuie trebuie în concret s ă şi public. Nu este suficient prezinte pericol public.
9. Distrugerea calificată calificat ă. Art. 218 C pen incrimineaz ă distrugerea calificat ă care în esen ţă este tot o formă agravată a infracţiunii de distrugere doar c ă legiuitorul a dorit s ă-i atribuie un articol distinct. Prima modalitate a distrugerii calificate este reprezentat ă de ipoteza în care fapta de la 217 C pen. a produs consecin ţe deosebit de grave. A doua modalitate este aceea în care fapta a produs un dezastru. No ţiunea de dezastru este definit ă în alin 2 al al art 218 C pen astfel. astfel. Dezastrul const const ă în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de m ă rfuri rfuri sau persoane, ori a ări ă marea gravă a unor instala ţ ii ii sau lucr ă r i şi care a avut ca urmare moartea sau v ă t tă marea ăţ ii ă integrit ăţ ii corporale ori s ă nă t tăţ ţ ii ii mai multor persoane. Forma de vinov ăţie este praeterinten ţia
10. Distrugerea din culpă culp ă. Art. 219 alin 1 C pen incrimineaz ă distrugerea, degradarea ori aducerea în ţ ţ are, stare de neîntrebuin are, din culp ă , a unui bun, chiar dacă acesta apar ţ ine ine ă ptuitorului, în cazul în care fapta este să vâr ă prin incendiere, explozie sau prin f ă vâr şit ă ă pericol public. orice alt asemenea mijloc şi dacă rezult ă De regul ă, distrugerea din culp ă a unui bun al altuia nu este infrac ţiune ci doar un delict civil. În art. 219 C pen legiuitorul a stabilit ni şte împrejur ări în care distrugerea din culp ă intr ă sub inciden ţa legii penale. Legiuitorul incrimineaz ă distrugerea din culp ă în prima modalitate doar dac ă este comisă prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă rezultă pericol public. Cele două condiţii ale laturii obiective trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Culpa poate fi cu sau f ăr ă prevedere. Este culp ă cu prevedere spre exemplu când incendiul este declan şat intenţionat cu scopul de a distruge ni şte resturi vegetale. Agentul a crezut c ă incendiul nu va ajunge şi la vegetaţia vecinului, deoarece exista un şanţ între cele dou ă proprietăţi, şi
61
cu toate astea vântul aprinde şi vegetaţia de pe terenul învecinat şi apoi pune în pericol mai multe case. Culpa este f ăr ă prevedere atunci când o persoana scap ă din greşeală o lumânare aprinsă decorativă, pe bradul uscat de Cr ăciun, şi se declan şează un incendiu care pune în pericol întregul imobil în care locuia proprietarul apartamentului. În alin 2 al art. 219 C pen este incriminat ă şi o altă modalitate de distrugere din culpă, şi anume atunci când se distruge sau degradeaz ă ă din culpă o conduct ă ă ă sau de gaze, un cablu de înalt ă tensiune, echipamente şi instala ţ ii petrolier ă ii de telecomunica ţ ii ii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori sisteme ă şi conducte magistrale de alimentare cu ap ă dacă fapta a avut de alimentare cu ap ă ş ca urmare aducerea acestora în stare de neîntrebuin ţ are are. Elementele de particularitate ale acestei forme privesc atât obiectul material al infracţiunii ci şi
producerea unui anumit rezultat. Condiţiile cu privire la obiectul material şi cele cu privire la aducerea acestuia în stare de neîntrebuin ţare trebuie îndeplinite cumulativ. Dac ă o persoan ă din culpă, loveşte şi deformează o ţeavă de alimentare cu gaz, dar nu o aduce în stare de neîntrebuinţare fapta sa nu este tipic ă pentru aceast ă modalitate. Legea nu prevede nimic cu privire la subiectul activ, adic ă dacă poate să comită fapta chiar proprietarul conductelor, etc. De obicei aceste bunuri sunt în proprietatea statului sau a unor companii şi de aceea nu s-a f ăcut precizarea expres ă, dar credem că fapta este tipic ă şi dacă este comis ă de proprietarul acestora deoarece sunt afectate şi alte persoane decât efectiv proprietarii conductelor, re ţelelor etc. În alin 3 al art. 219 C pen. legea incrimineaz ă orice fel de distrugere din culp ă dacă dacă a avut consecinţ consecin ţe deosebit de grave . Deşi această modalitate este considerat ă o formă agravat ă a distrugerii din culp ă, această formă prezintă particularitatea că poate să absoarbă atât una dintre modalit ăţile distrugerii din culp ă din alineatul 1 sau 2, cât şi orice acţiune de distrugere din culp ă, indiferent dac ă sunt întrunite elementele tipicităţii alineatului 1 şi 2. De exemplu este incriminat ă distrugerea din culp ă indiferent de modul de distrugere dac ă ea a produs consecin ţe deosebit de grave. Este dificil de acceptat ca forma agravat ă a uni infracţiuni să nu absoarb ă forma de bază, ori în exemplul de mai sus, forma de baz ă nu ar fi incriminat ă. Din acest motiv consider ăm că şi alineatul 3 este o modalitate distinct ă. Aceast ă din urmă modalitate are o formă formă agravată agravată, reglementată de alin 3 teza II al art 219 C pen. şi anume atunci când a avut ca urmare un dezastru. În alineatul 4 este incriminat ă a doua formă formă agravată agravată a alineatului 3 teza I, şi anume atunci când fapta care a produs consecin ţ e deosebit de grave sau dezastrul este
ă sirii urmarea pă r r ă postului sau a s ă vâr vâr şirii oric ă rei rei alte fapte de c ă tre tre personalul de ă conducere al unui mijloc de transport în comun ori de c ă tre tre personalul care asigur ă direct securitatea unor asemenea transporturi . Ceea ce confer ă faptei un caracter agravat este tocmai calitatea special ă a subiectului activ, şi nume personalul de conducere al unui mijloc de transport în
comun ori personalul care asigură asigur ă direct securitatea unor asemenea transporturi.
11. Tulburarea de posesie. Art. 220 C pen incrimineaz ă ocuparea, în întregime sau în parte, f ă r ă drept, a r ă ă ă aprobarea unui imobil aflat în posesia altuia, f ă r ră consim ţă mântul mântul acestuia sau f ă r r ă
62
ă în condi ţ iile prealabil ă primit ă iile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat
(test modificat de Legea nr. nr. 247/2005). 247/2005). Obiectul acestei infrac ţiuni este un bun imobil aflat în posesia altuia. Latura obiectivă obiectiv ă. Fapta se poate comite în dou ă modalităţi alternative: - ocuparea f ără drept, în întregime sau în parte a unui imobil aflat în posesia altuia. Rezultatul acestei modalit ăţi constă în instituirea posesiei de fapt asupra imobilului corelativ corelativ cu pierderea posesiei de c ătre cel tulburat în posesie. Ocuparea trebuie s ă se facă f ăr ă consimţământul proprietarului sau f ăr ă aprobarea prealabilă primită în condiţiile legii. În doctrină s-a susţinut că fapta are un caracter continuu şi durează până la eliberarea terenului astfel ocupat. Aceast ă opinie a fost împ ărtăşită de practica judiciar ă şi pentru că aceast ă infracţiune se urmărea la plângerea prealabil ă, şi era inechitabil ca cel al c ărui teren a fost ocupat s ă nu mai poat ă obţine condamnarea infractorului după scurgerea unui termen de 2 luni, de şi terenul său era ocupat şi după curgerea celor 2 luni. Într-o altă opinie s-a sus ţinut că fapta are un caracter instantaneu şi se consum ă atunci când infractorul ocup ă imobilul , la fel ca în cazul infrac ţiunii de violare de domiciliu. Legiuitorul incrimineaz ă acţiunea de ocupare şi nu starea în care se g ăseşte un teren ocupat. În opinia contrar ă nu ar putea fi justificat ă dobândirea prin uzucapiunea de rea credin ţă, deoarece din punctul de vedere al posesorului ini ţial fapta ar fi avut un caracter continuu şi ar putea solicita condamnarea celui care a uzucapat pentru tulburare de posesie. Consider ăm mai întemeiat ă aceast ă din urmă opinie. - refuzul de a elibera imobilul ocupat f ă f ără drept, f ăr ă consimţământul posesorului sau f ăr ă aprobarea prealabilă primită în condiţiile legii. Pentru a se putea vorbi de un refuz de eliberare este necesar ca partea v ătămată să facă o solicitare expresă de a i se elibera terenul. Refuzul de a elibera imobilul poate s ă fie expres exprimat sau poate să fie implicit, în acest ultim caz, rezultând din faptul c ă agentul nu încetează tulburare de posesie de şi partea vatămată i-a cerut expres acest lucru. Legiuitorul a reglementat aceast ă formă agravat ă la fel ca şi în cazul viol ării de domiciliu cu precizarea c ă în cazul viol ării de domiciliu aceast ă modalitate presupunea o pătrundere în domiciliu autorizat ă. În cazul acestei forme agravate practic ori de câte ori partea v ătămată solicită încetarea actului de tulburare agentul va comite o nou ă infracţiune. Dorinţa a fost aceea de a asigura un mijloc eficient de apărare a posesiei în sens penal atunci când partea v ătămată nu depunea plângerea penal ă în termenul prevăzut de lege. Forme agravate: Prima formă formă agravată agravată, prevăzută de art. 220 alin 2 C pen., exist ă dacă fapta se săvâr şeşte prin violenţă violenţă sau ameninţ ameninţare, ori prin desfiinţ desfiin ţarea semnelor de hotar, reperelor de marcare. Desfiinţarea semnelor de hotar sau reperelor de marcare înseamn ă distrugerea lor sau înl ăturarea lor astfel încât s ă nu îşi mai poată îndeplini rolul de a marca limita dintre imobile. Simpla distrugere a semnelor de hotar comis ă f ăr ă vreo legătur ă cu tulburare unei posesii constituie doar infrac ţiune de distrugere. A doua formă formă agravată agravată, prevăzută de art. 220 alin 3 C pen, exist ă atunci cînd prima formă agravată este comisă comisă de două două sau mai multe persoane împreună împreun ă. Infracţiunea se urm ăreşte din oficiu, iar împ ăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă. Lipsa de modificare corespunz ătoare a dispozi ţiilor procedurale a 63
f ăcut ca s ă se interpreteze textul în favoarea celui acuzat, în sensul c ă fapta s-ar urmări la plângerea prealabil ă.
12. Tă Tăinuirea. Art. 221 C pen incrimineaz ă ă primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorific ă rii rii acestuia, cunoscând c ă bunul provine din s ă vâr vâr şirea ă , dacă prin aceasta s-a urm ă rit unei fapte prev ă zute de legea penal ă rit ob ţ inerea, inerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos material . Este o infracţ infracţiune subsecventă subsecvent ă unei infracţiuni principale. Nu se poate vorbi de existenţa unei t ăinuiri dacă nu s-a comis în prealabil cel pu ţin o faptă prevăzută de legea penal ă. Obiect al infracţiunii de tăinuire este, de regul ă, un bun mobil. Doctrina susţine că doar un bun mobil poate fi t ăinuit. Raportat la reglementarea român ă credem că nu este exclus ca în modalitatea înlesnirii valorific ării, obiect al t ăinuirii să poată fi şi un imobil dobândit de autor ca urmare a comiterii unei infrac ţiunii de înşelăciune. Opinia noastr ă are un caracter minoritar. Bunul trebuie s ă provină din comiterea unei fapte prev ăzute de legea penal ă, ceea ce înseamn ă că nu este necesar ca s ă r ăspundă penal cineva pentru fapta prevăzută de legea penal ă prin care s-a dobândit bunul. Un bun sustras poate fi obiect al mai multor infrac ţiuni de t ăinuire. Latura obiectivă obiectiv ă. Fapta se poate comite în una din urm ătoarele modalităţi: - primirea. Înseamnă preluarea în deten ţie a bunului. - dobândirea. Înseamn ă că tăinuitorul a devenit proprietarul bunului( vânzare cumpărare, donaţie , schimb). - transformarea bunului. În aceast ă modalitate se modific ă substanţa sau forma
bunului( vopsire, reparare, etc). - înlesnirea valorifică valorificării bunului. Aceasta presupune acordarea de ajutor pentru a înlesni înstr ăinarea sau schimbarea bunului. ( anun ţuri de vânzare, aducerea de cumpăr ători etc. Trebuie îndeplinit ă şi o condi ţie negativă şi anume ca t ăinuitorul să nu fi participat la infracţiunea din care provin bunurile ce se „t ăinuiesc”. Dac ă agentul a participat la comiterea faptei atunci acesta nu va mai r ăspunde şi pentru infracţiunea de tăinuire a propriei infracţiunii. S-a exprimat şi o opinie contrar ă, pe care nu o împărtăşim, şi anume atunci când dup ă ce au împăr ţit bunurile unul dintre infractori îl ajută pe un altul s ă-şi valorifice şi el bunurile dobândite prin comiterea infrac ţiunii. Dacă agentul promite c ă va tăinui bunurile atunci el particip ă la comiterea infracţiunii principale în forma complicit ăţii. Fapta se consum ă în momentul în care bunul a fost primit, dobândit, transformat sau s-a înlesnit valorificare lui. În practica judiciar ă şi în doctrină se susţine că tăinuirea comis ă în formă continuată, are semnifica ţia unui act de complicitate la fapta autorului. Actul de tăinuire repetată întăreşte rezoluţia infractorului. De principiu suntem de acord cu o astfel de abordare cu precizarea c ă primul act de t ăinuire nu poate fi considerat ca act de complicitate deoarece se realizeaz ă după comiterea faptei, îns ă următoarele acte sunt acte de complicitate concurente cu primul act de t ăinuire. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă, deoarece prin săvâr şirea faptei agentul a urm ărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material. Dacă o persoană ajută la valorificare unui bun f ăr ă a urmări prin aceasta un 64
interes patrimonial atunci acea persoan ă va r ăspunde eventual pentru infrac ţiunea de favorizare a infractorului. Tentativa este posibil ă dar nu se pedepse şte. Fapta are în alineatul 2 şi o cauz ă specială de nepedepsire şi anume atunci când tăinuirea este comis ă de soţ sau de o rud ă apropiată. Fapta are şi o limitare a pedepsei şi anume faptul c ă sancţiunea aplicat ă pentru tăinuire nu poate dep ăşi pedeapsa prev ăzută de lege pentru infrac ţiunea din care bunul este tăinuit.
CAP: VIII. INFRACŢ INFRAC ŢIUNII CONTRA AUTORITĂŢ AUTORITĂŢII II 1. Ultrajul. Art. 239 C pen incrimineaz ă ă amenin ţ area ă în mod nemijlocit sau area să vâr vâr şit ă prin mijloace de comunicare direct ă contra unui func ţ ionar ionar public care îndepline şte o ţ iul ăţ ii func ţ ie ie ce implic ă exerci ţ iul autorit ăţ ii de stat, aflat în exerci ţ iul iul func ţ iunii iunii ori pentru fapte îndeplinite în exerci ţ iul iul func ţ iunii iunii. Elementul de specificitate este reprezentat de calitatea special ă a subiectului pasiv, şi anume un func ţionar public care îndepline şte o funcţie ce implic ă exerciţiul autorităţii de stat. OUG nr. 58/2002 aprobat ă cu modificări de Legea nr. 160 /2005 a abrogat ultrajul comis prin insult ă sau calomnie. Infracţiunea este una complex ă care absoarbe infrac ţiunile care incrimineaz ă actul ultragiant ( amenin ţare, loviri, vătămare corporală, vătămare corporală gravă) Prin funcţionar care îndepline şte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în sensul legii penale, se în ţelege numai acel func ţionar din cadrul organelor puterii statale sau administrative, ale justi ţie, care potrivit legii este împuternicit s ă ia măsuri cu caracter obligatoriu şi să impună respectarea lor. Uneori legiuitorul extinde aplicabilitatea textului şi pentru alte categorii de persoane care nu exercit ă autoritatea de stat. (p ădurar, portar etc ). Latura obiectivă obiectiv ă. Condiţiile ultrajului sunt:
- să existe o acţ acţiune ultragiantă ultragiant ă care constă const ă, în modalitate de la alin. 1 al art. 239, într-o ameninţ amenin ţare în sensul art 193 C. pen .. - ameninţarea să fie săvârş vârşită ită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă directă. Fapta este s ăvâr şită în mod nemijlocit atunci când amenin ţarea este comisă în prezenţa funcţionarului. Prin mijloace de comunicare direct ă se înţeleg acele mijloace prin care se realizeaz ă ameninţarea chiar în lipsa func ţionarului dar care îi duc sau pot duce fapta la cuno ştinţa sa. ( telefon, fax, radio, tv etc). - ameninţarea să fie adresat ă funcţionarului aflat în exerciţ exerci ţiul funcţ funcţiunii, ori pentru fapte îndeplinite în exerciţ exerci ţiul funcţ funcţiunii. Asta înseamn ă că funcţionarul trebuie să se afle fie în timpul serviciului sau s ă se afle în afara timpului serviciului dar ameninţarea este comis ă din cauza şi ca o ripost ă la fapte îndeplinite anterior de funcţionar. În mod evident atât faptele func ţionarului cât şi autoritatea sunt protejate de legea penal ă în m ăsura în care func ţionarul îşi îndeplineşte în mod legal atribu ţiile de serviciu. Fapta se consum ă în momentul consum ării ameninţării. Tentativa nu este incriminată. 65
Pluralitate de func ţionari atrage re ţinerea unei infracţiuni de ultraj pentru fiecare funcţionar în parte. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Art. 239 alin 2 C. pen. incrimineaz ă ă lovirea sau orice act de violen ţă , precum şi v ă t ămare are corporal ă ă să vâr ă împotriva unui func ţ ionar t ă m vâr şit ă ionar public care îndepline şte o ţ iul ăţ ii func ţ ie ie ce implic ă exerci ţ iul autorit ăţ ii de stat, aflat în exerci ţ iul iul func ţ iunii iunii ori pentru fapte îndeplinite în exerci ţ iul iul func ţ iunii iunii. În doctrină se susţine că aceasta este o form ă agravată a ultrajului. Credem c ă este o modalitate distinct ă, şi anume ultraj cu violen ţă. Elementul de particularitate este dat în aceast ă modalitate de natura actului ultragiant şi anume comiterea infrac ţiunii de loviri sau alte violen ţe sau vătămare corporală. Dacă se comite o v ătămare corporală gravă se va reţine forma agravat ă reglementată de teza a II a art. 239 alin 2. Dacă fapta const ă în lovituri cauzatoare de moarte atunci se va re ţine un concurs între ultraj cu violen ţă( alin 2) şi lovituri cauzatoare de moarte. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Tentativa nu este incriminat ă. Omorul calificat, prev ăzut de art. 175 lit. f C pen., comis în leg ătur ă cu îndeplinirea atribu ţiilor de serviciu ale victimei, sau omorul deosebit de grav prev ăzut de art 176 lit. f C pen, absoarbe infrac ţiunea de ultraj. Dacă omorul, deşi comis asupra unui func ţionar, nu este unul calificat pe temeiul literei f a art. 175, atunci se va putea re ţine un concurs între omor şi ultraj. Infracţiunea de nerespectare a hot ărârilor judecătoreşti, în prima modalitate ( art 271 alin 1 C pen) absoarbe infrac ţiunea de ultraj comis ă asupra organului de executare deoarece exist ă un concurs de calific ări, care se solu ţionează pe baza principiului specialit ăţii.
Art 239 în alin 3 prevede o formă formă agravată agravat ă comună comună şi anume atunci când fie ultrajul simplu fie ultrajul cu violen ţă sunt comise împotriva unui magistrat, poli ţ ţ ist, ist, jandarm sau alt militar.
Art. 239 ind 1 C pen stabile şte nişte forme agravate ale art 180-182, 189 şi 193 comise asupra so ţului, copiilor sau p ărinţilor unui magistrat, poli ţist, jandarm sau alt militar, în scop de intimidare sau de r ăzbunare pentru acte sau fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Reglementarea acestor forme agravate în categoria infrac ţiunilor contra autorităţii apare ca discutabil ă. E greu de imaginat cum este afectat ă autoritatea de stat prin faptul că loveşti părintele unui poli ţist. Nu trebuie uitat c ă în cazul acestor infracţiuni subiectul pasiv principal este statul, iar func ţionarul este subiect pasiv secundar. Aceste forme agravate se comit doar cu inten ţie directă. Trimiterea pe care o face legiuitorul la art. 239 alin 4, trebuie apreciat ă ca o eroare de tehnic ă legislativă, deoarece, acest alineat nu mai exist ă, ca urmare a modificării art. 239 prin .Legea . Legea 160/2005. 160/2005.
66
2. Uzurparea de calităţ calit ăţii oficiale. Art. 240 incrimineaz ă folosirea f ă ăr ă drept a unei calit ăţ i oficiale, înso ţ it ă sau r ă it ă ă de îndeplinirea vreunui act legat de aceast ă calitate . urmat ă Prin calitate oficial ă se înţelege o anumit ă funcţie care confer ă unui funcţionar atribuţii în cadrul aparatului de stat sau public. Latura obiectivă obiectivă presupune îndeplinirea cumulativ ă a două activităţi. Pe de o parte folosirea f ără drept a unei calităţ calit ăţii oficiale, iar pe de alt ă parte, îndeplinirea vreunui act legat de aceast ă calitate. De exemplu autorul pretinde c ă este inspector de mediu şi aplică o amendă unei persoane juridice. Faptul de a pretinde c ă agentul are o anumită calitate oficială nu înseamn ă şi folosirea acelei calit ăţi. La acest moment fapta poate fi considerat ă ca o tentativă sau act preg ătitor neincriminat. Îndeplinirea unui act legat de aceast ă calitate duce la consumarea faptei. Îndeplinirea unui act legat de acea calitate nu presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor de fond sau form ă cu privire la realizarea actului, ci trebuie doar ca actul s ă aibă aparen ţa unui act oficial.. Realizarea tipicit ăţii faptei nu depinde de faptul dac ă ter ţii percep ca fiind credibil ă calitate oficială a agentului. Exercitarea f ăr ă drept a profesiei de preot nu înseamn ă o uzurpare de calit ăţi oficiale, deoarece calitatea de preot nu este o calitate oficial ă în sensul legii penale. Doar într-un stat religios, în care biserica are atribu ţii statale, s-ar putea re ţine o astfel de infracţiune Atunci când uzurparea de calit ăţi oficiale este un mijloc fraudulos de inducere în eroare se va re ţine şi infracţiunea de în şelăciune în concurs cu uzurparea de calit ăţi oficiale. Fapta se comite cu inten ţie.
CAP.IX. INFRACŢ INFRAC ŢIUNILE DE SERVICIU 1. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor. Art. 246 incrimineaz ă fapta func ţ ionarului ionarului public, care, în exerci ţ iul iul atribu ţ iilor iilor de serviciu, cu ştiin ţă , nu îndepline şte un act ori îl îndepline şte în mod ă o vă t ămare are intereselor legale ale unei persoane . defectuos şi prin aceasta cauzeaz ă t ă m Este prima formă de abuz abuz în serviciu. Fapta are un caracter subsidiar , asta înseamnă că poate fi reţinută doar dacă nu este aplicabil vreun alt text de incriminare faptei comise de agent ( purtare abuziv ă, luare de mit ă, delapidare etc). Subsidiaritatea se raportează la acele texte de incriminare care au ca subiect activ un func ţionar şi nu la orice infracţiune comisă de acea persoan ă. Conţinutul normei speciale trebuie s ă reprezintă doar un aspect din sfera textului de incriminare de la abuzul în serviciu.
Latura obiectivă obiectiv ă se poate realiza fie comisiv fie omisiv. Condi ţiile laturii obiective: - Actul de executare al agentului să s ă constea în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act . - Acest comportament al funcţ func ţionarului trebuie să să se realizeze în exerciţ exerci ţiul atribuţ atribuţiilor de serviciu. - Fapta funcţ funcţionarului trebuie să s ă cauzeze o vă v ătămare a intereselor legale . Asta înseamnă că se produce o înc ălcare, lezare sau prejudiciere moral ă, fizică sau materială a intereselor legale ale unei persoane. 67
Fapta se consum ă în momentul producerii acestei v ătămări. Latura subiectivă subiectiv ă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Cerinţa intenţiei este subliniat ă şi de faptul că abuzul se comite cu ştiinţă. Subiectul activ este calificat fiind orice func ţionar. Deşi textul se refer ă la funcţionarii publici, art. 258 C pen prevede c ă dispoziţiile acestui acestui articol se aplică şi funcţionarilor, în sensul legii penale. În acest din urm ă caz se aplic ă o pedeapsă mai redusă. Cu alte cuvinte pentru autorul care nu este func ţionar public, dar este funcţionar fapta atrage atrage un tratament tratament sancţionator atenuat. Fapta are şi o formă formă agravată agravată şi anume atunci când fapta a produs consecinţ consecinţe deosebit de grave .
2. Abuzul în serviciu prin îngră îngr ădirea unor drepturi. Art. 247 C. pen. incrimineaz ă îngr ă ădirea, irea, de că tre d tre un func ţ ionar ionar public, a folosin ţ ei ei sau exerci ţ iului iului drepturilor vreunui cet ăţ ean, ean, ori crearea pentru acesta a unor situa ţ ii ii de inferioritate pe temei de na ţ ionalitate, ionalitate, ras ă , sex sau religie . Aceasta reprezint ă cea de-a doua form ă de abuz în serviciu. Condiţiile laturii obiective sunt:
- să se îngră îngrădească dească folosinţ folosinţa sau exerciţ exerci ţiul drepturilor unei persoane sau să s ă se creeze o stare de inferioritate pe temei discriminator . - fapta să să creeze o lezare efectivă efectiv ă a folosinţ folosinţei drepturilor. Fapta se consum ă atunci când s-a creat îngr ădirea drepturilor sau starea de inferioritate. Latura subiectivă subiectiv ă. Fapta se comite cu inten ţie directă datorită mobilului special şi anume îngr ădirea folosinţei dreptului sau creerea unei st ări de inferioritate pe temei de naţionalitate, ras ă, sex sau religie. Poate c ă textul ar trebui s ă extindă temeiurile de discriminare şi la alte ipoteze ( de exemplu pe temei de situa ţie socială, opinie politică etc) Şi această faptă are ca formă formă agravată agravată producerea de consecinţ consecinţe deosebit de grave.
3. Abuzul în serviciu contra intereselor publice. Art. 248 C pen incrimineaz ă fapta func ţ ionarului ionarului public, care în exerci ţ iul iul atribu ţ iilor iilor sale de serviciu, cu ştiin ţă , nu îndepline şte un act ori îl îndepline şte în ă bunului mers al unui mod defectuos şi prin aceasta cauzeaz ă o tulburare însemnat ă organ sau al unei institu ţ ii ii de stat ori al unei alte unit ăţ i din cele care se refer ă art. 145 sau o pagub ă patrimoniului acesteia. Aceasta este cea de-a treia form ă de abuz în serviciu reglementat ă în codul penal şi este şi cea mai grav ă formă. La rândul ei are un caracter subsidiar . Condiţiile laturii obiective sunt acelea şi ca şi la abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor cu elementul de particularitate şi anume urmarea acestor
conduite: - cauzează o tulburare însemnată însemnat ă bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unit ăţi la care se refer ă art 145 C pen. Prin tulburare însemnată se poate înţelege lezarea de o anumit ă gravitate şi într-o anumit ă propor ţie, care afectează ritmul de desf ăş ăşurare a activit ăţii acelui organ, institu ţie sau unitate. Tulburarea trebuie s ă fie reală, efectivă, determinat ă şi constatabil ă. - cauzarea unei pagube patrimoniului instituţiei. Consumare are loc atunci când s-a produs una dintre urm ările specifice. 68
Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Subiectul activ este calificat adic ă un funcţionar public sau un func ţionar. În cazul acestuia din urm ă, ca şi în cazul celorlalte forme de abuz în serviciu, fapta are un caracter atenuat. Şi această faptă are ca formă formă agravată agravată producerea de consecinţ consecinţe deosebit de grave. Art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 a reglementat o formă formă agravată agravată comună comună tuturor infracţiunilor de abuz în serviciu şi anume atunci când func ţ ionarul ionarul public a ob ţ inut inut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. În cazul acestei forme agravate tentativa se pedepse şte
4. Purtarea abuzivă abuziv ă Art. 250 C pen incrimineaz ă întrebuin ţ area area de expresii jignitoare fa ţă de o persoan ă , de că tre tre un func ţ ionar ionar public în exerci ţ iul iul atribu ţ iilor iilor de serviciu. Latura obiectivă obiectivă constă în întrebuinţarea de expresii jignitoare în exerci ţiul atribuţiilor de serviciu. În doctrină noţiunea de „expresii jignitoare” a fost interpretat ă ca însemnând orice atingerea adus ă onoarei sau demnit ăţii unei persoane. În acest fel practic se consider ă că infracţiunea de insult ă şi calomnie este absorbit ă în conţinutul acestei infracţiuni. Poate că de lege ferenda o astfel de abordare este de dorit dar o astfel de
interpretare conduce la o analogie în defavoarea celui acuzat. Credem că latura obiectivă a acestei infrac ţiuni const ă în folosirea de expresii jignitoare, în formă orală, indiferent dac ă acestea se subsumeaz ă sau nu condi ţiilor de tipicitate a insultei. În ipoteza în care func ţionarul îi face anumite semne cu caracter jignitor f ăr ă însă a rosti nici un cuvânt, de şi este lezat ă demnitatea persoanei nu vedem care este expresia întrebuin ţată de agent. În acest caz el va r ăspunde pentru insult ă. Ori de câte ori legiuitorul a dorit s ă absoarbă insulta şi calomnia în con ţinutul unei infracţiuni, a formulat textul în consecin ţă. Nu vedem care este ra ţiunea ca în cazul purt ării abuzive s ă fi dorit să exprime aceeaşi ideea dar folosind o formulare care conduce la o alt ă soluţie. Cerinţa esenţială este ca fapta s ă fie comisă în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Subiectul activ este calificat, dar subiectul pasiv este general ( orice cet ăţean sau chiar un coleg de serviciu al func ţionarului. Fapta se consum ă în momentul folosirii de expresii jignitoare. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Fapta are şi o altă modalitate de comitere, mai grav ă şi anume lovirea sau acte de violen ţă fa ţă de o persoan ă , comisă de că tre tre un func ţ ionar ionar public în exerci ţ iul iul atribu ţ iilor iilor de serviciu . Această modalitate absoarbe doar infrac ţiunea de loviri sau alte violenţe nu şi eventuală vătămare corporală, vătămare corporală grav ă, lovituri cauzatoare de moarte sau omor. În doctrin ă s-a susţinut că aceasta este o form ă agravată a purtării abuzive, caz în care în mod evident ea absoarbe forma de baz ă. În realitate aceast ă formă agravat ă are o formă juridică distinctă, fiind ca şi conţinut o formă agravată a infracţiunii de loviri sau alte violen ţe, mai mult decât o formă a agravant ă a jignirii cuiva de c ătre un funcţionar în exerci ţiul atribuţiilor de serviciu. Este injust ca dac ă agentul insult ă şi loveşte pe cineva va comite un concurs de infracţiuni dar dac ă funcţionarul comite aceste fapte el va r ăspunde pentru o singur ă infracţiune.
69
Ceea ce este mai greu de în ţeles este faptul c ă spre exemplu amenin ţarea comisă de funcţionar nu este incriminat ă ca o infrac ţiune de purtare abuziv ă care are o gravitate mai mare decât utilizarea de expresii jignitoare. Dacă întrebuinţarea de violen ţe se realizeaz ă asupra unei persoane aflate în curs de cercetare în vederea ob ţinerii de declara ţii, fapta constituie infrac ţiunea de cercetare abuziv ă care absoarbe purtarea abuziv ă( art. 266 C pen). Atunci când folosirea violen ţei de către funcţionar este autorizar ă de lege fapta nu mai este antijuridic ă.
5. Infracţ Infracţiunile de corupţ corup ţie. Aceast ă calificare a faptelor este dat ă de Legea nr. 78/2000 unde sunt enumerate ca fiind infrac ţiuni de corup ţie: luarea de mit ă, darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influen ţă şi cumpărarea de influen ţă. Ultima faptă este incriminată în legea special ă, de şi locul ei ar fi fost în codul penal. Mai exist ă şi alte categorii de fapte şi anume: infracţiuni asimilate infracţiunilor de corup ţie, care sunt prevăzute de art. 10-13 din Legea nr. 78/2000, şi infracţiuni în legătur ă directă cu infracţiunile de corup ţie, art 17 lit a-k din Legea nr. 78/2000. Acestea Acestea din urm ă nu fac, în acest moment, obiectul cursului de drept penal parte special ă. Ceea ce caracterizeaz ă întreaga grupă a infracţiunilor de corup ţie, aşa cum sunt ele reglementate ast ăzi, este faptul c ă aplicarea textelor de incriminare a fost extins ă şi în cazul altor persoane care nu au calitatea de func ţionar român în sensul legii penale. Credem că subiecţi activi ai acestor infrac ţiuni pot fi şi parlamentarii. Subiecţi ai infracţiunilor de corupţie sunt şi managerii, directorii, administratorii, cenzorii sau alte persoane cu atribu ţii de control la societ ăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi la orice al ţi agenţi economici( art. 8 din Legea nr. 78/2000) Astfel pot comite infrac ţiuni de corup ţie şi: - funcţionarii sau persoanele care î şi desf ăş ăşoar ă activitatea pe baza unui contract de munc ă ori alte persoane care exercit ă atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice interna ţionale la care România este parte. - membrii adunărilor parlamentare ale organiza ţiilor internaţionale la care România este parte. - funcţionarii sau persoanele care î şi desf ăş ăşoar ă activitatea pe baza unui contract de munc ă ori alte persoane care exercit ă atribuţii similare în cadrul Comunităţilor Europene. - persoanele care exercit ă funcţii judiciare în cadrul instan ţelor internaţionale a căror competenţă este acceptat ă de România, precum şi funcţionarii de la grefele acestor instanţe. - funcţionarii unui stat str ăin. - membrii adunărilor parlamentare sau administrative ai unui stat str ăin. ( art. 8 ind.1 din Legea Legea nr. 78/2000) O altă caracteristică este aceea c ă toate infracţ infracţiunile de corupţ corup ţie au ca formă formă agravată agravat ă comună următoarea împrejurare: Faptele de corup ţie sunt să vâr vâr şite în interesul unei organiza ţ ii, ii, asocia ţ ii ii sau grupă ri ri criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influen ţ a negocierile tranzac ţ iilor iilor comerciale interna ţ ionale ionale ori schimburilor sau investi ţ iile iile interna ţ ionale ionale . Infracţiunile de corup ţie nu au obiect material. În cazul în care faptele se comit
prin dare, respectiv primire de bunuri, acelea nu sunt obiecte materiale ale 70
infracţiunilor de corup ţie ci modalit ăţi materiale prin care se realizeaz ă latura obiectivă.
5a. Luarea de mită mit ă. Art. 254 incrimineaz ă fapta func ţ ionarului ionarului care, direct sau indirect, pretinde ori prime şte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accept ă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatorii . Latura obiectivă obiectivă constă în următoarele activităţi care trebuie s ă îndeplinească următoarele condiţii:
a. fapta s ă constea în una din urm ătoarele modalităţi de comitere: pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii, sau nerespingerea promisiunii de mit ă. În cazul pretinderii , iniţiativa apar ţine funcţionarului care, prin orice modalitate ( direct ă, aluzivă etc) solicită mita. Nu este necesar ca cel c ăruia i se solicită să înţeleagă semnificaţia gesturilor funcţionarului, să fie de acord sau s ă adopte o anumit ă pozi ţie cu privire la cerea func ţionarului. Fapta se consum ă în momentul pretinderii mitei. În cazul primirii agentul primeşte efectiv mita prin remiterea bunurilor ce alcătuiesc mita sau prin ob ţinerea folosului. Fapta se consum ă în momentul primirii sau a obţinerii folosului. Restituirea folosului primit, ulterior, nu înl ătur ă tipicitatea faptei. În cazul accept ă ă rii rii promisiunii unor astfel de foloase, ini ţiativa apar ţine mituitorului, iar agentul accept ă oferta care i se face. Fapta se consum ă în momentul accept ării ofertei f ăr ă avea importanţă dacă ulterior mituitorul îşi respectă sau nu promisiunea. Renunţarea ulterioar ă la folosul acceptat nu înl ătur ă existenţa infracţiunii. În ipoteza nerespingerii promisiunii , iniţiativa apar ţine mituitorului care face o ofertă, însă deşi funcţionarul nu o accept ă expres, nici nu o refuz ă expres. În realitate legiuitorul a vrut sa incrimineze expres şi acceptarea tacit ă a unei oferte de mit ă, instituind prezum ţia absolută că dacă funcţionarul nu respinge oferta de mit ă atunci el accept ă tacit aceast ă mită. Fapta se consum ă în momentul în care agentul de şi i se face oferta, nu o refuz ă în acelaşi moment. Aceste modalit ăţi se pot realiza direct sau indirect prin interpunere de persoane. b. Pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii sau nerefuzul ei trebuie să să fie comisă comisă în legă legătură tură cu un act privitor la atribu ţiile funcţ funcţionarului. De esen ţa luării de mită este încălcarea atribuţiilor de serviciu ale func ţionarului corupt. Dac ă suma de bani este pl ătită în legătur ă cu activitatea unei alte persoane fapta nu va mai constitui o luare de mit ă ci poate fi, o participare la dare de mit ă, un trafic de influen ţă sau chiar înşelăciune. Nu are importan ţă în ce manier ă funcţionarul trebuie s ă îşi încalce atribuţiile de serviciu ( s ă nu le îndeplineasc ă, să le îndeplineasc ă defectuos sau cu întârziere). Fapta constituie luare de mit ă şi când suma este pl ătită cu scopul de a realiza un act la care mituitorul este perfect îndrept ăţit, deoarece func ţionarul condiţionează realizarea acelui act de primirea mitei. Nu este necesar ca func ţionarul să şi îndeplineasc ă actul care i se solicit ă, fiind suficient ca el să ia mită cu acest scop. 71
c. Fapta s ă fie comisă înainte sau în cursul îndeplinirii actului solicitat de mituitor. În caz contrar fapta ar putea c ădea sub inciden ţa art. 256 C pen. şi anume primirea de foloase necuvenite. Mita constă în bani, sau alte foloase. Sfera de alte foloase cuprinde cuprinde orice alte bunuri, servicii sau beneficii acordate func ţionarului respectiv. În cazul în care bunurile sunt solicitate în interesul societ ăţii şi nu în interesul funcţionarului atunci fapta ar putea intra sub inciden ţa abuzului în serviciu. Latura subiectivă subiectiv ă. Fapta se comite cu inten ţie directă, deoarece pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii sau nerespingerea promisiunii de mit ă se comit în scopul încălcării atribuţiilor de serviciu în sens larg, indiferent de modalitatea prin care se încalc ă în concret aceste atribu ţii. Legea stabile şte modalităţile prin care se pot încălca atribuţiile de serviciu. Îndeplinirea înseamn ă că funcţionarul îţi respectă atribuţiile de serviciu, dar condi ţionează îndeplinirea acestora de mituirea sa. A nu îndeplini înseamn ă că agentul deşi avea obliga ţia să îndeplinească acel act el nu o face ( să înceapă urmărirea penală, să întocmească un proces verbal de contraven ţiei etc). A întârzia înseamn ă că mituitorul îi solicit ă să nu realizeze un act la termenul legal ci să tergiverseze cât mai mult realizarea lui ( punerea în executare a unei hotărâri definitive, a nu scoate la licita ţie un anumit bun sau serviciu pentru care trebuie organizat ă o astfel de licita ţie). O faptă este comisă în scopul de a face un act contrar acestor îndatorii, atunci când acesta spre exemplu elibereaz ă acte false, atest ă lucruri neadevărate, restituie un bun unei persoane neîndrept ăţite, etc.) Participaţia la luare de mit ă prezintă particularităţi, în sensul c ă nu este posibil coautoratul deoarece este o infrac ţiune cu autor unic. Fiecare func ţionar are obliga ţia personală de a îşi îndeplinii atribu ţiile de serviciu onest, ceea ce înseamn ă că încălcarea acestei obliga ţii are un caracter personal. Subiectul activ este special, şi anume funcţionarul sau persoana prevăzută în legea special ă în art. 8 şi 8 ind 1 din Legea nr. 78/2000. Alineatul 2 al art 254 incrimineaz ă o formă agravată şi anume atunci când fapta a fost comisă de un funcţionar cu atribuţii de control sau de c ătre o persoan ă care are atribuţii de constatare sau de sanc ţionare a contraven ţiilor, ori de constatare, de urmărire sau judecare a infrac ţiunilor ( art. 7 alin 1 Legea nr. 78/2000.) Bunurile, valorile sau alte bunuri care au f ăcut obiectul lu ării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se g ăsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor. Pentru detalii a se vedea şi S Bogdan, Câteva considera ţ iiii privind infrac ţ iunile iunile de luare de mit ă şi de trafic de influen ţă în Studia Iurisprudentia Universitatis Babeş-Bolyai nr. 1-2/1996.
5b. Darea de mit mităă. Art. 255 C pen incriminează promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, unui func ţ ionar, ionar, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu ale sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri . Latura obiectivă obiectiv ă trebuie să îndeplinească următoarele condi ţii:
a. să constea într-o activitate de promisiune, oferire sau dare de mit ă. Promisiunea presupune c ă mituitorul îi promite mituitului acordarea unor beneficii. Nu are importan ţă dacă iniţiativa apar ţine funcţionarului sau mituitorului şi nici dacă acesta accept ă sau nu promisiunea. Fapta se consum ă în momentul în care agentul face promisiunea func ţionarului. 72
Oferirea const ă în acea activitate în care mituitorul îi ofer ă mită funcţionarului. Este indiferent pentru re ţinerea infracţiunii dacă funcţionarul accept ă sau nu oferta şi nici dacă după acceptarea ofertei func ţionarul îi îndepline şte mituitorului cerinţa. Fapta se consum ă în momentul realiz ării ofertei de către mituitor. Darea constă în remiterea bunului de c ătre agent funcţionarului. Fapta se consum ă în momentul remiterii bunului func ţionarului b. promisiunea, oferirea sau darea de mită trebuie să fie în legă legătură tură cu îndeplinirea de că către funcţ funcţionarul mituit a unui act care intr ă în legă legătură tură cu atribuţ atribuţiile sale de serviciu . Dacă agentul nu are atribu ţii de serviciu astfel încât s ă poată îndeplini cel pu ţin teoretic cererea cererea mituitorului atunci atunci fapta agentului agentului nu intr ă sub inciden ţa textului de incriminare chiar dac ă şi ea are un caracter imoral. c. promisiunea, oferirea sau darea de mit ă trebuie să să se realizeze înainte sau în timpul realiză realiz ării activităţ activităţii ii solicitate de mituitor . Dacă fapta este comis ă după îndeplinirea acestor atribu ţii pentru ai mul ţumi pentru activitatea desf ăş ăşurată fapta nu intr ă sub inciden ţa legii penale. Suntem într-o ipotez ă similar ă cu „darea” mitei unui func ţionar care nu are atribu ţia de a îndeplini actul respectiv. Nu este incriminată „ darea de foloase necuvenite” în legisla ţia penală română. Subiectul activ este unul general. Latura subiectiv ă constă în intenţia directă, cu aceeaşi precizare ca şi în cazul luării de mită. Fapta are şi o formă formă agravată agravată şi anume atunci când fapta de dare de mit ă este săvâr şită faţă de un funcţionar cu atribuţii de control sau fa ţă de o persoan ă care are atribuţii de constatare sau de sanc ţionare a contraven ţiilor, ori de constatare, de urmărire sau judecare a infracţiunilor. ( art. 7 alin2 din Legea nr. 78/2000) Legea reglementeaz ă şi o cauz ă justificativă specială. Art. 255 alin. 2 C. pen prevede că fapta nu constituie infrac ţiune dacă mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. Constrângerea poate fi fizic ă sau morală. Spre deosebire de constrângere ca şi cauză justificativă general ă, este suficient ca agentul să fie constrâns, f ăr ă a se cere şi ca acea constrângere s ă nu poată fi înlăturată altfel decât prin comiterea faptei sau ca f ă ptuitorul s ă nu fi putut rezista constrângerii fizice. În art. 255 alin 3 este reglementat ă o cauză de nepedepsire şi anume atunci când mituitorul denun ţă autorităţilor fapta, mai înainte ca organul de urm ărire să fi fost sesizat pentru acea infrac ţiune. Bunurile date, promise sau oferite se confisc ă chiar şi prin echivalent dac ă nu se găsesc. Dac ă însă a operat cauza justificativ ă sau cauza de nepedepsire, bunurile se restituie celui care le-a dat, oferit sau promis. Legea special ă incriminează şi o formă formă specială specială de dare de mită mit ă şi anume atunci când se comite prin promisiunea, oferirea sau darea, direct sau indirect, de bani sau alte foloase unui func ţ ionar ionar al unui stat str ă in, in, ori al unei organiza ţ ii ii publice interna ţ ionale, ionale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul ob ţ inerii inerii unui folos necuvenit în cadrul opera ţ iunilor iunilor economice interna ţ ionale ionale ( art. 8 ind. 2 din Legea nr. 78/2000).
73
5c. Primirea de foloase necuvenite. Art. 256 incrimineaz ă fapta funcţionarului care prime şte, direct sau indirect, bani sau alte foloase, dup ă ce a îndeplinit un act în virtutea func ţ iei iei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia . Latura obiectivă obiectiv ă trebuie să îndeplinească mai multe condi ţii: a. s ă existe o acţ ac ţiune de primire de foloase necuvenite . Nu este suficient ca să accepte oferta, promisiunea sau s ă nu o refuze ci trebuie s ă primească acel bun. Fapta se consum ă în momentul primirii bunului.
Primirea se poate realiza direct sau indirect. b. Primirea să se realizeze după dup ă îndeplinirea unui act la care era obligat. Dacă primirea este anterioar ă sau concomitent ă fapta întruneşte elementele constitutive ale lu ării de mită. c. actul îndeplinit de funcţ funcţionar să să aibă aibă un caracter licit, doar la un astfel de act putând fi obligat în temeiul func ţiei sale. Subiectul este unul calificat şi anume funcţionar. Latura subiectivă subiectivă const ă în intenţie directă sau eventual ă. Şi în cazul acestei infrac ţiuni prin legea special ă sa instituit ca formă formă agravată agravat ă ipoteza când fapta a fost comis ă de un funcţionar cu atribuţii de control sau de către o persoan ă care are atribuţii de constatare sau de sanc ţionare a contravenţiilor, ori de constatare, de urm ărire sau judecare a infrac ţiunilor ( art. 7 alin 3 din Legea Legea nr. 78/2000). Si în cazul acestei infrac ţiuni bunurile primite se confisc ă în materialitatea lor sau prin echivalent.
5d. Traficul de influenţă influen ţă.. Art. 257 C pen incriminează primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru ă că are influen ţă asupra altul, s ă vâr vâr şite de o persoan ă care are sau las ă să se cread ă ă în unui func ţ ionar, ionar, pentru a-l determina s ă facă ori să nu facă un act ce intr ă atribu ţ iile iile sale de serviciu.
Latura obiectivă obiectiv ă presupune îndeplinirea urm ătoarelor condi ţii: a. fapta de traficare a influen ţei să se realizeze prin primirea, pretinderea, acceptarea promisiunii unui folos sau acceptarea de daruri. În cazul primirii fapta se realizeaz ă prin dobândirea de c ătre traficantul de influenţă a folosului. Fapta se consumă în momentul primirii acestor bunuri indiferent de conduita traficantului fa ţă de funcţionarul pe lâng ă care pretinde c ă are influenţă. În cazul pretinderii ini ţiativa apar ţine traficantului care solicit ă un anumit folos pentru traficarea influen ţei pe care o are sau pretinde c ă o are asupra unui func ţionar. În cazul accept ării promisiunii, iniţiativa apar ţine cumpăr ătorului de influen ţă, traficantul fiind cel care accept ă aceast ă ofertă. Fapta se consum ă în momentul accept ării promisiunii. În cazul accept ării de daruri, fapta se consum ă în momentul în care traficantul accept ă darurile oferite de cump ăr ătorul de influenţă. Traficarea influenţei se poate realiza direct sau indirect prin interpunere de persoane. 74
b. pretinderea, primirea sau acceptarea folosului, poate fi să săvârş vârşită ită pentru sine sau pentru altul . c. cauza primirii, pretinderii sau acceptă accept ării să să fie traficarea influenţ influenţei reale sau sau presupuse presupuse a agentului. Întreaga activitate infrac ţională să aibă ca şi mobil traficarea unei influenţe reale sau presupuse pr esupuse a agentului. d. primirea, pretinderea sau acceptarea s ă se realizeze pentru intervenţ interven ţia agentului asupra funcţ func ţionarului, pentru a-l determina să s ă facă facă sau să să nu facă facă un act ce intră intră în atribuţ atribuţiile sale de serviciu . Nu are importanţă dacă intervenţia se materializează sa nu. Este îns ă esenţial ca func ţionatul asupra c ăruia există sau se pretinde că există influenţă să fie determinat, fie cu numele, func ţia sau în orice alt ă manier ă. Doar în acest fel se poate şti dacă traficarea influenţei priveşte un func ţionar care are atribuţii în a soluţiona cererea cump ăr ătorului de influen ţă. În caz contrar fapta poate consta într-o în şelăciune. e. traficarea influenţ influenţei să se realizeze înainte sau concomitent cu realizarea actului de că c ătre funcţ funcţionarul, asupra că c ăruia, influenţ influen ţa este traficată traficată. În caz contrar fapta ar putea consta într-o în şelăciune comisă de către cel care vinde influenţa cu privire la un act care deja s-a realizat. În acest caz, nu mai exist ă posibilitatea teoretică ca traficantul să determine prin influen ţa sa acea acţiune a funcţionarului.
Latura subiectivă subiectiv ă. Intenţia este directă deoarece primirea, pretinderea sau acceptarea promisiunii, este comis ă în scopul de a interveni pe lâng ă un funcţionar şi de a-l determina pe acesta la o anumit ă conduită. Subiect activ general. Traficul de influen ţă are o formă formă agravată agravată şi anume când este comis de un funcţionar cu atribu ţii de control sau de c ătre o persoan ă care are atribuţii de constatare sau de sanc ţionare a contraven ţiilor, ori de constatare, de urm ărire sau judecare a infrac ţiunilor. În acest caz calitatea special ă a agentului face ca fapta s ă fie una agravat ă. Bunurile care au f ăcut obiectul traficului se influen ţă se confiscă în materialitatea lor sau prin echivalent. 5e. Cumpă Cumpărarea de influenţă influen ţă.. Art. 6 ind. 1 din Legea nr. 78/2000 incrimineaz ă promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri sau alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are ă că are influen ţă asupra unui func ţ ionar, influen ţă sau lasă să se cread ă ionar, pentru a-l ă în atribu ţ iile determina să facă , ori sa nu fac ă un act ce intr ă iile de serviciu . Chiar dacă aceast ă faptă este incriminată de o lege special ă, ea nu poate fi tratată separat de infrac ţiunea de trafic de influen ţă, deoarece reprezint ă cea de-a doua componentă a infracţiunii bilaterale. În acest caz este incriminat ă fapta celui care cumpăr ă influenţa reală sau presupus ă a unei persoane asupra unui func ţionar. Am numit această infracţiune în acest fel de şi ea nu are un nomen iuris distinct, fiind în sensul Legii nr. 78/2000 doar o infrac ţiune de corup ţie.. Latura obiectiv ă trebuie să îndeplinească următoarele condi ţii:
75
a. să existe o acţ acţiune de promitere, oferire sau dare de bani, daruri sau alte foloase. Fapta se consum ă după caz, în momentul promiterii, oferirii sau d ării preţului influenţei. Aceste modalit ăţi se pot realiza direct sau prin intermediul unor alte persoane. b. promiterea, oferirea sau darea trebuie să să se facă facă unei persoane care are influenţă influenţă sau pretinde că că are influenţă influenţă pe lângă lângă un funcţ funcţionar. Este necesar ca promiterea, oferirea sau darea s ă se realizeze fa ţă de o persoan ă care influenţă asupra unui funcţionar. Nu are importan ţă de la cine ştie agentul c ă acea persoan ă are influenţă, din surse proprii de informare, de la acea persoan ă sau chiar de la funcţionarul vizat de ac ţiunea de trafic de influen ţă. Condiţia cu privire la calitatea celui c ăruia i se promite, ofer ă sau dă este îndeplinită şi atunci când vânz ătorul de influenţă deşi nu are influen ţă el pretinde c ă are influenţă asupra unui func ţionar. În acest caz, informa ţia cu privire la cel care este traficantul de influen ţă, provine chiar de la acesta. c. cauza promiterii, ofertei sau dă d ării este cumpă cumpărarea influenţ influenţei. d. promiterea, oferirea sau darea trebuie s ă se comită comită pentru a-l determina pe funcţ func ţionar să să facă facă sau să să nu facă facă un act ce intră intr ă în atribuţ atribuţiile sale de serviciu. Nu are importanţă dacă agentul a reu şit să obţină realizarea sau împiedicarea realiz ării unui act, ce intra în atribu ţiile de serviciu ale acestuia. Este însă necesar ca influen ţa reală sau presupus ă, care se cump ăr ă, să privească un funcţionar care are ca atribu ţii de serviciu îndeplinirea actului solicitat de cump ăr ător. e. cumpă cumpărarea influenţ influenţei să se realizeze înainte sau concomitent cu realizarea actului pentru a că c ărui realizare s-a cumpă cump ărat influenţ influenţa. După acest moment prin ac ţiunea de cump ărare nu se mai sanc ţionează deoarece ipoteza este asemănătoare cu cazul în care nu se mai poate realiza o traficare a influen ţei cu privire la un act deja îndeplinit. Nu mai este posibil ă determinarea la o anumit ă conduită a funcţionarului cu privire la un act pe care acesta deja la îndeplinit.
Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă deoarece cump ărarea influenţei este comisă în scopul de a interveni pe lâng ă un funcţionar şi de a-l determina pe acesta la o anumit ă conduită. Subiectul activ este general. Cumpărarea de influenţă are o formă formă agravată agravat ă şi anume când este comis ă de un funcţionar cu atribu ţii de control sau de c ătre o persoan ă care are atribu ţii de constatare sau de sanc ţionare a contraven ţiilor, ori de constatare, de urm ărire sau judecare a infrac ţiunilor. În acest caz calitatea special ă a agentului face ca fapta s ă fie una agravat ă. Alin 2 al art. 6 ind 1 reglementeaz ă şi o cauză de nepedepsire şi anume când cumpăr ătorul de influenţă denunţă autorităţilor fapta, mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infrac ţiune. Bunurile date, promise sau oferite se confisc ă chiar şi prin echivalent dac ă nu se găsesc. Dac ă însă a operat cauza de nepedepsire, bunurile se restituie celui care le-a dat, oferit sau promis.
76
CAP. X. INFRACŢ INFRAC ŢIUNI ÎN LEGĂ LEG ĂTUR Ă CU ÎNFĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢ JUSTI ŢIEI. 1. Denunţ Denunţarea calomnioasă calomnioas ă. Art. 259 C pen incrimineaz ă ă învinuirea mincinoas ă f ă ă cut ă prin denun ţ sau cut ă ă persoană . plângere, cu privire la s ă vâr vâr şirea unei infrac ţ iuni iuni de că tre tre o anumit ă Condiţiile laturii obiective: - să existe o acţ ac ţiune de învinuire mincinoasă mincinoas ă. - învinuirea să se facă prin plângere sau denunţ denun ţ în sens procedural. Credem c ă se aplică textul şi în cazul plângerilor prealabile, chiar dac ă au existat şi opinii contare care au sus ţinut că plângerea prealabil ă nu îndeplineşte condiţia tipicităţii faptei. Chiar dacă aceasta din urm ă, prezintă anumite particularităţi, faţă de plângerea penal ă în sens procedural, ea nu î şi pierde caracterul de act de sesizare a organelor or ganelor judiciare. - învinuirea s ă fie f ăcută împotriva unei persoane determinate . - învinuirea s ă se refere la săvârş vârşirea unei infracţ infrac ţiuni. Nu e necesar ă o încadrare juridică ci doar ca fapta descris ă în plângere sau denun ţ să aibă aparenţa tipicităţii unei infracţiuni. Latura subiectivă subiectivă. Infracţiunea se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Fapta se consum ă atunci când plângerea a fost înregistrat ă la organul la care a fost depusă. Legea incrimineaz ă în art 259 alin 2 şi o variantă variantă asimilată asimilată, şi anume: Producerea ori ticluirea de probe mincinoase în sprijinul unei învinuiri nedrepte. Aceast ă variantă asimilată are atât elementele unei forme agravate, atunci când autorul unui denun ţ calomnios produce şi ticluieşte probe în sensul învinuirii sale, dar şi caracteristicile ale unei infracţiuni distincte, atunci când la plângerea mincinoas ă a altuia, agentul sus ţine învinuirea prin producerea sau ticluirea unor probe. Este posibil să se reţină comiterea infracţiunii şi atunci când cel care le produce sau ticluie şte ştie că învinuirea este mincinoas ă, în schimb autorul plângerii sau denun ţului a fost de bună credinţă. Producerea de probe înseamn ă crearea unor probe care nu au existat ( înscrisuri falsificate, etc) iar ticluirea înseamn ă crearea unui scenariu cu probe existente astfel încât s ă se creeze aparen ţa de probare a învinuirii mincinoase( aranjarea unor obiecte la locul infrac ţiunii astfel încât s ă se creeze o anumit ă aparenţă
etc). Fapta se consum ă în momentul producerii sau ticluirii indiferent dac ă au reuşit să înşele judecătorul sau nu. Fapta se comite cu inten ţie directă, deoarece trebuie comis ă în sprijinul unei învinuiri nedrepte. Art. 259 alin 3 prevede şi o cauz ă de atenuare şi anume atunci când agentul declar ă, mai înainte de punerea în mi şcare a acţiunii penale în contra c ăreia s-a f ăcut denunţul sau plângerea, ori împotriva c ăreia s-au produs probele, c ă plângerea, denunţul sau probele sunt mincinoase.
2. Mărturia mincinoasă mincinoasă. Art. 260 C pen. incrimineaz ă fapta martorului care într-o cauz ă ă penal ă ă , civil ă ă , ă cauz ă ă în care se ascult ă ă martori, face afirma ţ ii disciplinar ă sau în orice alt ă ii
77
mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejur ă rile rile esen ţ iale iale asupra c ă rora rora a fost întrebat . Condiţiile laturii obiective:
- martorul să facă facă afirmaţ afirmaţii mincinoase ori să s ă nu spună spună tot ceea ce ştie. Este indiferent dacă afirmaţiile sunt pozitive sau negative, trunchiate sau denaturate. Fapta se comite şi atunci când agentul omite s ă spună, deşi cunoaşte împrejur ările despre care este întrebat. - mărturia să să aibă aibă relevanţă relevanţă în soluţ soluţionarea cauzei . Aceasta deoarece afirma ţiile mincinoase sau omisiunea de a declara se raporteaz ă doar la împrejur ările esenţiale în soluţionarea cauzei. - agentul să să fi fost întrebat cu privire la acele împrejură împrejur ări. Dacă nu a fost întrebat şi nici nu declar ă atunci fapta lui nu este tipic ă. Nu are importan ţă cine l-a întrebat, organul judiciar, păr ţile, procurorul, avoca ţii etc. - declaraţ declaraţia mincinoasă mincinoas ă să fie comisă comisă cu prilejul audierii martorului într-o cauză cauz ă penală penală, civilă civilă, disciplinară disciplinară, sau în orice altă alt ă cauză cauză în care se audiază audiaz ă martori. Fapta se comite cu inten ţie directă. Se consumă în momentul în care semneaz ă declaraţia, până în acel moment este posibil s ă revină asupra declaraţiei sale, tentativa lui nefiind incriminat ă. Subiectul activ este unul calificat şi anume martorul. Coautoratul nu este posibil fiind o infrac ţiune cu autor unic. Art. 260 alin. 4 reglementeaz ă şi o variantă variantă asimilată asimilată atunci când fapta este comisă de un expert sau interpret . Fapta nu se pedepse şte dacă, în cauzele penale înainte de arestarea inculpatului, iar în cazul celorlalte cauze mai înainte de a se fi pronun ţat o hot ărâre sau de a se fi dat o alt ă soluţie ca urmare a m ărturiei mincinoase, martorul î şi retrage mărturia. În acest caz retragerea trebuie realizat ă înainte de orice solu ţie sau arestare a inculpatului. Tratamentul sancţionator este atenuat dac ă retragerea mărturiei se face înainte de soluţionarea definitiv ă a cauzei, îns ă după arestarea inculpatului şi după ce s-a pronunţat o hotărâre nedefinitivă. Cauza de nepedepsire şi de atenuare are un caracter personal şi nu re r ăsfrânge asupra participan ţilor
3. Încercarea de a determina m ărturia mincinoasă mincinoasă. Art. 261 C pen incriminează încercarea de a determina o persoan ă prin ă , civil ă , constrângere ori corupere s ă dea declara ţ ii ii mincinoase într-o cauz ă penal ă ă cauz ă ă în care se ascult ă ă martori. disciplinar ă sau în orice alt ă Latura obiectivă obiectiv ă trebuie să îndeplinească două condiţii: - să existe o acţ acţiune de încercare de a determina o persoană să facă declaraţii mincinoase. Nu e necesar ca acea persoan ă să aibă deja calitatea de martor, fiind suficient ca agentul s ă-l considere un poten ţial martor. - fapta să fie comisă prin constrângere ( fizică sau morală) sau corupere (
promisiunea, oferirea, darea unor bunuri sau alte foloase). Latura subiectivă subiectiv ă. Fapta se comite cu inten ţia directă, deoarece se face cu scopul de a face declara ţii mincinoase. Există şi o variant ă asimilată şi anume în cazul expertului sau interpretului. Diferenţele dintre instigare la m ărturie mincinoasă şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă sunt.: 78
- pe de o parte la instigare la m ărturia mincinoasă persoana trebuie s ă aibă calitatea de martor, pe când la încercarea de a determina m ărturia mincinoasă, persoana este suficient s ă fie un poten ţial martor. - la instigare trebuie ca persoan ă să fi luat hotărârea de a comite fapta indiferent dacă şi trece la executare( dac ă instigatul nu trece sau se desist ă ori împiedică consumarea faptei, comite doar o instigare neurmat n eurmat ă de executare), pe când la încercarea de a determina este suficient ca agentul s ă încerce determinarea, fiind f ăr ă relevanţă poziţia persoanei vizate de agent cu privire la încercarea de determinare. - instigarea la m ărturie mincinoas ă se poate realiza, prin orice mijloace, chiar prin convingere, pe când la încercarea de a determina m ărturia mincinoas ă, fapta se comite doar prin constrângere sau corupere. Dac ă se încearcă determinarea în orice alt mod, fapta nu mai este tipic ă.
4. Nedenunţ Nedenunţarea. Art. 262 incrimineaz ă omisiunea de a denun ţ a de îndat ă ă să vâr vâr şirea vreuneia dintre infrac ţ iunile iunile prev ă zute în art 174, 175, 176, 211, 212, 215 ind1, 217 alin 2-4, 218 alin 1 şi 276 alin 3 C pen. Latura obiectivă obiectiv ă presupune îndeplinirea urm ătoarelor condi ţii:
- nedenunţă nedenunţătorul torul să să fi avut cunoş cuno ştinţă tinţă de comiterea vreunei din infracţ infracţiunile incriminate de art. 174, 175, 176, 211, 212, 215 ind. 1, 217 alin 2-4, 218 alin 1 şi 276 alin 3 C. pen . - să nu denunţ denunţe de îndată îndată autorităţ autorităţilor ilor fapta de care a avut cuno ştinţă tinţă.. Legea nu prevede ce se în ţelege prin expresia „ de îndat ă ă ” şi de aceea, îndeplinirea acestei condi ţii se verifică în concret. Dup ă acest termen şi până la începerea urm ăririi penale operează cauza de nepedepsire prev ăzută de lege. Prin autorit ăţi se înţelege orice autoritate care exercit ă atributul autorităţii de stat şi care are o competen ţă generală de combatere a infracţionalităţii. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie şi din culpă, deoarece este o infracţiune omisivă. Legea reglementeaz ă şi cauze de nepedepsire a comiterii acestei infrac ţiuni. - când este comisă comis ă de soţ soţ sau rudă rudă apropiată apropiată. - când persoana încunoş încuno ştinţ tinţează ează autorităţ autorităţile ile competente despre acea infracţ infracţiune mai înainte de a se fi început urm ărirea penală penală pentru infracţ infracţiunea nedenunţ nedenunţată ată. De data aceasta denun ţul trebuie adresat autorit ăţilor competente şi nu oricăror autorităţi. - când nedenunţă nedenun ţătorul torul a înlesnit arestarea infractorilor, chiar dup ă ce s-a început urmă urm ărirea penală penală ori după după ce vinovaţ vinovaţii au fost descoperiţ descoperiţi.
5. Favorizarea infractorului. Art. 264 incrimineaz ă ajutorul dat unui infractor f ă r ă o în ţ elegere ă r ă elegere stabilit ă ărnici înainte sau în timpul s ă vâr vâr şirii faptei, pentru a îngreuna sau z ă d d ă r nici urmă rirea rirea ă , judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul penal ă sau produsul infrac ţ iunii iunii. Latura obiectivă obiectiv ă. Fapta se poate comite în dou ă modalităţi alternative:
- prin ajutorul pentru a îngreuna sau ză z ădărnici urmă urmărirea penală penală, judecata sau executarea pedepsei . - prin ajutorul dat pentru a asigura folosul sau produsul infrac ţiunii. 79
Ajutorul trebuie s ă fie realizat f ăr ă o înţelegere prealabil ă sau concomitent ă comiterii faptei cu persoana favorizat ă. În caz contrar agentul este participant la infracţiune şi nu poate fi favorizator al propriei sale fapte. Este incriminat doar ajutorul dat unui infractor nu şi ajutorul dat unei persoane care comite o fapt ă prevăzută de legea penal ă. Tăinuirea poate fi re ţinută în concurs cu favorizarea, atunci când, spre exemplu agentul tăinuieşte bunuri provenite de comiterea infrac ţiunii şi în acelaşi timp acorda ajutor aceleia şi persoane pentru a îngreuna urm ărirea penală ( îl ascunde pe cel favorizat). Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă. Pedeapsa este limitat ă deoarece ea nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Favorizarea s ăvâr şită de soţ sau rudă apropiată nu se pedepse şte.
6. Evadarea Art. 269 C pen incrimineaz ă evadarea din starea legal ă ă de re ţ inere inere sau de ţ inere inere. În cazul acestei infrac ţiuni este necesar ca persoana s ă se afle în stare de reţinere sau de ţinere. Nu se include în aceast ă categorie minorul care se afl ă internat într-un centru de reeducare, ori medical educativ sau persoana fa ţă de care s-a luat măsura de siguran ţă a internării medicale. No ţiunea de reţinere se refer ă la acea situaţie în care o persoan ă este privată de libertate, pe o durat ă provizorie, determinat ă de necesitatea ca ea s ă fie judecată în stare de arest. No ţiunea de deţinere vizeaz ă acea categorie de persoane care sunt lipsite de libertate ca urmarea unei hot ărâri definitive de condamnare. Nu se includ în aceast ă categorie persoanele aduse la judecat ă cu mandat de aducere. Latura obiectivă obiectiv ă. Fapta se comite prin evadarea unei persoane indiferent de modalitatea concret ă în care se realizeaz ă, şi indiferent dacă a fost sau nu ajutat ă de alţi deţinuţi, alte persoane sau chiar personalul care trebuie s ă împiedice evadarea. Există evadare şi atunci când de ţinutul păr ăseşte locul de munc ă, de şi acesta putea s ă lucreze f ăr ă a fi păzit. La fel, exist ă evadare şi atunci când de ţinutul fuge de sub escortă sau păr ăseşte sala de judecat ă atunci când acesta este adus în stare de de ţinere sau reţinere. Consumare faptei are loc atunci când persoana a reu şit să dobândeasc ă, urmare a evadării, starea de libertate. Tentativa este posibil ă şi este incriminat ă. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie. Subiectul activ este unul calificat, adic ă persoana care se afl ă în stare de reţinere sau de ţinere. Nu este posibilă complicitatea deoarece deoarece în caz de înlesnire fapta complicelui complicelui intr ă sub inciden ţa art. 270 C pen.. Fapta are şi o formă formă agravată agravată şi anume atunci când este comis ă în una din următoarele împrejur ări: - prin folosirea de violenţ violen ţe. Fapta absoarbe doar infrac ţiunea de loviri sau alte violenţe nu şi vătămarea corporal ă, vătămarea corporal ă gravă sau loviturile cauzatoare de moarte. - prin folosirea de arme sau alte instrumente . Nu este suficient ca o persoană să fi fost înarmată ci trebuie ca s ă folosească arma pentru evadare. La fel şi
80
în cazul instrumentelor care s-au folosit la efrac ţia sistemelor de închidere, la chei sau orice alte instrumente. - de două două sau mai multe persoane împreună împreun ă. Fapta prezint ă o modalitate particular ă de sancţ sancţionare şi anume aplicarea cumulului aritmetic între pedeapsa pentru evadare şi pedeapsa din care a evadat autorul. Aceast ă regulă se aplică doar persoanelor care evadeaz ă din executarea unei pedepse şi nu şi în cazul celor care evadeaz ă din starea de re ţinere, situaţie în care se aplică regulile generale în materie de sanc ţionare a concursului de infrac ţiuni.
7. Înlesnirea evadă evad ării. Art. 270 C pen incrimineaz ă înlesnirea prin orice mijloace a evad ă rii rii. Legiuitorul a dorit prin acest text s ă incrimineze ca act de executare distinct complicitatea la evadare. Latura obiectivă obiectivă constă în acţiunea de înlesnire a evad ării. Aceasta presupune orice activitate de „complicitate” la evadare din partea autorului. Activitatea presupune acordarea de sprijin material ( bani, instrumente care să înlesnească evadarea, etc) sau sprijin moral ( stabilirea de leg ături cu alte persoane etc) Consumare are loc în momentul în care ac ţiunea de înlesnire a avut ca rezultat evadarea. Tentativa se pedepse şte. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie. Infracţiunea are mai multe forme agravate: - când înlesnirea a fost comisă comis ă de o persoană persoan ă care avea îndatorirea de a-l p ăzi pe cel evadat. - când s-a înlesnit o evadare comis ă prin folosirea de violenţ violen ţe, arme sau de alte instrumente, ori de două dou ă sau mai multe persoane împreună împreun ă. - când înlesnirea a fost comisă comis ă de o persoană persoan ă care avea îndatorirea de a-l pă p ăzi pe cel evadat şi s-a înlesnit o evadare comisă comis ă prin folosirea de violenţ violen ţe, arme sau de alte instrumente, ori de două dou ă sau mai multe persoane împreună împreun ă. - când s-a înlesnit evadarea unei persoane re ţinute, arestate sau deţ de ţinute pentru comiterea unei infracţ infrac ţiuni sancţ sancţionată ionată de lege cu o pedeapsă pedeaps ă mai mare de 10 ani . - când înlesnirea a fost comisă comis ă de o persoană persoan ă care avea îndatorirea de a-l p ăzi pe cel evadat şi s-a înlesnit evadarea unei persoane re ţinute, arestate sau deţ de ţinute pentru comiterea unei infracţ infrac ţiuni sancţ sancţionată ionată de lege cu o pedeapsă pedeaps ă mai mare de 10 ani. Tentativa la forma de baz ă şi la formele agravate este posibil ă şi este incriminată.
Această Aceast ă infracţ infracţiune are şi o formă formă atenuată atenuată atunci când fapta este comisă comis ă din culpă culpă. Atunci când înlesnirea evad ării a fost comisă comisă din culpă culpă de către o persoană care avea îndatorirea de a-l p ăzi pe cel care a evadat. Este un caz de incriminare a „complicităţii” din culpă ca un act de executare propriu zis. 8. Nerespectarea hotă hot ărârilor judecă judecătoreş toreşti. Art. 271 alin1. C pen incrimineaz ă împotrivirea la executarea unei hot ă râri râri judec ă tore tore şti, prin amenin ţ are are fa ţă de organul de executare. Teza a doua a aceluia şi ă împotrivirea prin violen ţă . articol incrimineaz ă
81
Condiţiile laturii obiective: - să existe o acţ ac ţiune de împotrivire, fie prin ameninţ amenin ţare, fie prin violenţă violen ţă,, împotriva organului de executare. În sfera organului de executare intr ă atât executorul judecătoresc cât şi celelalte persoane care particip ă la activitatea de punere în executare a hot ărârii judecătoreşti. Pentru consumarea faptei nu este necesar s ă se şi reuşească împiedicarea punerii în executare. - împotrivirea să se refere la punerea în executare a unei hot ărâri judecă judecătoreş toreşti. Aceasta poate fi şi o ordonan ţă preşidenţială. - hotă hotărârea judecă judecătorească torească să fie executorie. Fapta se comite în momentul comiterii actului de împotrivire, adic ă a actelor de violenţă sau ameninţare. Latura subiectiv ă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Art. 271 alin 2 C pen incrimineaz ă ă împiedicarea unei persoane de a folosi o ţă ţă sau imobil, de ţ inute locuin ţă , ori parte dintr-o locuin inute în baza unei hot ă râri râri judec ă tore tore şti. Este o modalitate distinct ă a infracţiunii de nerespectare a unei hot ărâri judecătoreşti. Condiţiile laturii obiective: - să existe o deţ deţinerea a unei locuinţ locuin ţe sau unui imobil în baza unei hot ărâri
judecă judecătoreş toreşti pusă pusă în executare. - să existe o acţiune de împiedicare a folosinţ folosin ţei imobilului deţ deţinut în baza hotă hotărârii judecă judecătoreş toreşti. Acţiunea se poate concretiza în acte omisive sau comisive ( nu permite folosirea unor dependinţe, blocheaz ă accesul persoanei în imobil etc). Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. În aceast ă modalitate legea incrimineaz ă şi o formă formă agravată agravată şi anume atunci când împiedicarea se comite prin amenin ţare sau violen ţă.
Art. 271 calin 4 C pen incrimineaz ă nerespectarea hot ă ărârilor rârilor judec ă tore tore şti, prin sustragerea de la executarea m ă surilor de siguran ţă constând în interzicerea de a ocupa o func ţ ie ie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alt ă ocupa ţ ie ie şi în interzicerea de a se afla în anumite localit ăţ i. Aceasta reprezint ă cea de-a treia modalitate distinct ă de incriminare infracţiunii de nerespectare a hot ărârilor judecătoreşti. Condiţiile laturii obiective: - să existe o hotă hotărâre de condamnare definitiv ă şi executorie prin care agentului i se interzic drepturile prev ăzute de art 112 lit c şi d. cu titlu de m ăsuri de siguranţă - agentul să se sustragă sustrag ă de la executarea lor. Asta înseamn ă că acesta exercită din nou drepturile interzise, prin practicarea meseriei , prin p ătrunderea în
localitate unde îi este interzis accesul. Consumarea faptei se face atunci când începe exerci ţiul dreptului interzis şi se epuizeaz ă atunci când înceteaz ă încălcarea interdicţie legale. Fapta este una continu ă. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie. Fapta este comisiv ă în ciuda aparen ţei de omisiune, şi de aceea fapta comis ă din culpă nu este incriminat ă. Subiect activ calificat, şi anume persoana c ăreia i s-a aplicat m ăsura de siguranţă. Tentativa este posibil ă la toate formele infrac ţiunii dar nu este incriminat ă la nici una din ele. 82
CAP. XI. INFRACŢ INFRAC ŢIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PEMTRU UNELE ACTIVITĂŢ ACTIVIT ĂŢII REGLEMETATE DE LEGE 1. Nerespectarea regimului armelor şi muniţ muniţiilor Art. 279 C pen incrimineaz ă de ţ inerea, inerea, portul, confec ţ ionarea, ionarea, transportul, precum şi orice opera ţ ie ie privind circula ţ ia ia armelor şi muni ţ iilor iilor sau func ţ ionarea ionarea ă atelierelor de reparat arme, f ă r ră drept. Noţiunea de „arme” din cuprinsul textului de incriminare cuprinde doar armele propriu-zise şi nu şi cele asimilate prin raportare la l a art. 151 C pen. În Legea nr. 295/ 2004 în art. 2 alin 1 pct 2 arma este definită ca fiind orice dispozitiv a c ărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare, ori împr ăş ăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în m ăsura în care se reg ăseşte în una dintre categoriile prev ăzute în anex ă.( de exemplu arme militare, arme de ap ă rare ă , rare şi paz ă arme de autoap ă rare, rare, arme de tir, arme de vân ă toare, toare, arme utilitare, arme cu ă , arme de panoplie, arme de colec ţ ie, ă etc) destina ţ ie ie industrial ă ie, arme de recuzit ă ţ ia Muni ţ ia este definită ca fiind ansamblu format din proiectil şi, după caz, încărcătur ă de azvârlire, capsa de aprindere, precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigur ă funcţionarea şi realizarea scopului urm ărit
Latura obiectivă obiectiv ă. Fapta se comite prin deţ deţinere, port, confecţ confecţionarea, transport precum şi orice operaţ operaţiuni privitoare la circulaţ circula ţia armelor şi muniţiilor sau funcţ funcţionarea atelierelor de reparat arme. Modalităţile de mai sus se comit f ără drept, ceea ce este o condi ţie a tipicităţii faptei. În funcţie de scopul pentru care a solicitat autorizarea procur ării armei, autorităţile competente pot acorda solicitantului dreptul de de ţinere sau, dup ă caz, de port sau folosire a armei procurate, f ăcând menţiune, în mod expres, despre aceasta, în conţinutul permisului de arm ă. Dreptul de deţinere a armei se poate acorda numai pentru armele de vân ătoare, de tir, de colecţie sau de autoap ărare şi confer ă titularului posibilitatea de a p ăstra arma la domiciliul sau re şedinţa înscrisă în documentul de identitate, în condi ţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Dreptul de a purta şi folosi arme se poate acorda numai pentru armele de apărare şi pază, de vân ătoare şi de tir şi confer ă titularului posibilitatea de a purta asupra sa arma şi de a o folosi în scopul pentru care a fost autorizat ă procurarea acesteia, precum şi în caz de legitim ă apărare sau stare de necesitate, în condi ţiile prezentei legi. În modalitatea deţ deţinerii sau portului fapta are un caracter continuu. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. În alineatul 2 este incriminat ă şi o modalitate asimilat ă şi anume nedepunerea armei, sau a muni ţ iei iei în termenul fixat de lege la organul competent, de c ă tre tre cel că ruia ruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilit ăţ ii ii permisului. Inspectoratul General al Poli ţiei Române este autoritatea competent ă care exercită controlul privind de ţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, precum şi cu privire la opera ţiunile cu arme şi muniţii, în condi ţiile prezentei legi.
Termenul fixat de lege este de 10 zile.
83
Latura obiectivă obiectiv ă. Fapta se comite prin nedepunerea ei în termen de 10 zile de la respingerea cererii de prelungire a valabilit ăţii permisului de port arm ă. Infracţiunea fiind omisiv ă se sancţionează şi comiterea ei din culp ă. Prima formă formă agravată agravată. Aceasta presupune comiterea faptei în una din următoarele împrejur ări: - deţ deţinerea, înstră înstrăinarea sau portul, f ără drept, de arme ascunse, ori de arme militare, precum şi a muniţ muniţiei aferente pentru astfel de arme. Armele ascunse nu sunt definite legal dar prin ele se în ţeleg acele arme a c ăror destinaţie este disimulată. Prin arme militare se în ţelege arme destinate uzului militar( art. 2 alin III pct. 1 din legea 295/2004). - deţ deţinerea, înstră înstrăinarea sau portul, f ără drept, a mai multor arme, cu excepţ excep ţia celor ascunse sau militare, precum şi a armelor de panoplie ori muni ţiei respective în cantităţ cantităţii mari. Armele de panoplie sunt arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a transform ării lor de către un armurier autorizat. A doua formă formă agravată agravată const ă în portul de arme f ără drept, în localul ăţ ilor ă art 145 C pen, la întrunirile unit ăţ ilor de stat sau al altor unit ăţ i la care se refer ă publice ori în localurile de alegeri. Tentativa este incriminat ă, cu excep ţia formei asimilate comis ă din culpă, când nu este posibil ă. Nu este posibil coautoratul deoarece obliga ţia are un caracter personal.
2. Exercitarea f ără drept a unei profesii. Art. 281 C pen incrimineaz ă exercitarea f ă ă r ă ră drept a unei profesii sau a ăţ i pentru care legea cere autoriza ţ ie, orică rei rei alte activit ăţ ie, ori exercitarea acestora în ă prevede că să vâr alte condi ţ ii ii decât cele legale, dac ă legea special ă vâr şirea unor astfel ă potrivit legii penale. de fapte se sanc ţ ioneaz ioneaz ă Dispoziţia are caracterul unei norme penale cadru, care trebuie s ă se completeze cu dispozi ţiile din legea special ă care stabilesc condi ţiile de exercitare a profesiei sau activităţ ăţii şi care prev ăd în mod expres c ă nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează potrivit legii penale. La încadrarea juridic ă trebuie enun ţată şi dispoziţia din legea special ă care completeaz ă norma cadru. Latura obiectivă obiectiv ă. Condiţiile laturi obiective sunt:
- Să se exercitare f ără drept o profesie sau activitate pentru care legea cere o autorizaţ autoriza ţie, sau să să se exercite acestea în alte condiţ condi ţii decât cele legale. Fapta este una de obicei deoarece, exercitarea unei activit ăţi presupune o anumit ă repetabilitate a actelor de executare, ceea ce indic ă, caracterul de infrac ţiune de obicei. - legea specială special ă să prevadă prevadă că săvârş vârşirea acestei fapte se sanc ţionează ionează potrivit legii penale . Consumarea are loc atunci când se comit suficiente acte din care s ă rezulte „exercitarea unei activit ăţi” în mod obi şnuit. Un singur act de consultan ţă juridică realizat de o persoan ă care nu este avocat avocat sau un sfat sfat medical ori tratament medical propus unui bolnav, deşi sunt acte specifice avocatului, în prima ipotez ă, sau un act specific medicului în cea de-a doua, nu se vor încadra în tipicitatea faptei. Asta nu înseamnă că, teoretic, legea special ă nu poate prevedea expres c ă este suficient pentru angajarea r ăspunderii penale s ă se comită şi un singur act. Tentativa nu este posibil posibil ă şi de aceea nu este nici pedepsit ă. 84
Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Nu este posibil coautoratul.
CAP. XII. INFRACŢ INFRAC ŢIUNI DE FALS 1. Falsificarea de monedă moned ă sau alte valori. Art. 282 C pen. incrimineaz ă falsificarea de moned ă metalic ă , moned ă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea pl ăţ ilor, ilor, ă ori de alte institu ţ ii emise de institu ţ ia ia bancar ă ii de credit competente, sau falsificarea orică ror ror alte titluri ori valori asem ă nă toare toare. Obiectul material al acestei infrac ţiunii este alc ătuit din monede, titluri de credit, cecuri. Moneda de plastic nu este enumerat ă expres dar este obiect material al falsificării, fiind o valoare asem ănătoare. Ceea ce caracterizeaz ă obiectul material al acestei infrac ţiuni este puterea circulatorie pe care trebuie s ă o aibă moneda, valoarea sau titlul falsificat. De aceea o monedă scoas ă din circulaţia nu este obiect al acestei infrac ţiuni, la fel un cec care nu a fost pus în circula ţie etc. Latura obiectivă obiectivă. Fapta se comite prin falsificarea valorii, care const ă în alterarea adevărului cu privire la acea valoare, şi care în concret se poate realiza prin contrafacere (confecţionarea de monede prin imitarea celei adev ărate, astfel încât s ă creeze aparen ţa de autenticitate) sau prin alterare ( se modifică anumite aspecte ale bancnotei, astfel încât s ă se creeze impresia c ă are o alt ă valoare). Fapta se consum ă în momentul în care s-a falsificat valoarea. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie.
În alineatul al art. 282 C pen este incriminat ă şi o modalitate asimilat ă şi anume, punerea în circula ţ ie, ie, în orice mod a valorilor falsificate sau de ţ inerea inerea lor în vederea punerii în circula ţ ie. ie.
Latura obiectivă obiectivă. Punerea în circula ţia presupunea introducerea acestora în circuitul economico-financiar. De exemplu atunci când o persoan ă foloseşte la plata unui serviciu o moned ă falsificată. Fapta se comite şi atunci când plata i se face unei persoane fizice pentru plata unei datorii sau pentru a i se acorda un împrumut. De esenţa punerii în circula ţie este faptul c ă acea valoare falsificat ă este utilizat ă în aceeaşi manier ă ca şi o valoare autentic ă. Dacă valoarea este dat ă unei alte persoane, cu o valoarea mult diminuat ă, deoarece beneficiarul cunoa şte că valoarea este fals ă se consider ă ca valoarea a fost pus ă în circulaţie. Fapta se consum ă atunci când valoarea falsificată a fost pus ă în circulaţie, indiferent dup ă cât timp de la punerea sa în circulaţie se constata c ă este falsă. Dacă falsificatorul pune ulterior valoarea falsificat ă în circulaţie va r ăspunde pentru un concurs între falsificarea de moned ă( art. 282 alin 1 ) şi punerea în circula ţie de monedă falsificată( art 282 alin. 2 C pen). S-a susţinut că persoana care este de bun ă credinţă atunci când prime şte o valoare falsificat ă şi apoi pentru a evita p ăgubirea sa, o pune în circula ţie, comite doar infracţiune de în şelăciune nu şi cea de punere în circula ţie de valori falsificate. Aceasta pentru că în acest caz este vorba de o repunere în circulaţie, şi nu de o punere.
85
Credem că legea nu face o distinc ţie între buna sau reaua credin ţă a dobânditorului ci sanc ţionează punerea în circula ţia a valorii falsificate. Pericolul pentru circuitul bancar este identic în cazul punerii în circulaţie a unei valori falsificate. În Codul penal Carol II fapta avea un caracter atenuat, dar prin înl ăturarea formei atenuate, la intrarea în vigoare a prezentului cod, nu înseamn ă că s-a abrogat forma de bază care se aplic ă şi în cazul dobânditorului de bun ă credinţă care pune apoi moneda în circula ţie. Mai mult decât atât, ni se pare greu de justificat logic diferen ţa dintre repunerea realizată de cel care este de rea credin ţă la dobândirea monedei false şi care va r ăspunde penal pentru punere în circulaţie de valori falsificate, dac ă pune în circulaţia monedele pe care le-a dobândit, şi repunerea comisă de cel care este de bună credinţă în momentul dobândirii monedei false şi care, se sus ţine că, şi din acest motiv, nu ar trebui s ă r ăspundă penal în cazul în care a descoperit falsul şi pune în circulaţie moneda fals ă. Deţinerea const ă în primirea şi p ăstrarea valorii falsificate în scopul punerii în circulaţie. Fapta se consum ă atunci când a început de ţinerea acelei valori cu scopul de a fi pusă în circulaţie şi se epuizeaz ă atunci când valoarea nu mai este în st ă pânirea agentului. Latura subiectivă subiectiv ă. Fapta se comite, în modalitatea asimilat ă a deţinerii în vederea punerii în circula ţie, doar cu inten ţie directă, deoarece se cere un scop special. Forme agravate . Prima formă agravată există dacă falsificarea, punerea în circulaţ circula ţia sau deţ deţinerea în vederea punerii în circulaţ circula ţie ar fi putut cauza o pagub ă importantă importantă sistemului financiar. Condiţia specifică acestei forme agravate const ă în pericolul potenţial pe care l-ar putea reprezenta comiterea infrac ţiunii. Ea se consum ă atunci când urmare a ac ţiuni infracţionale apare pericolul poten ţial. A doua formă agravată există dacă falsificarea, punerea în circulaţ circula ţia sau deţ deţinerea în vederea punerii în circulaţ circula ţie au cauzat o pagubă pagub ă importantă importantă sistemului financiar. În acest caz infrac ţiunea trebuie s ă fi produs acest rezultat specific. La producerea acestui rezultat fapta este consumat ă. Tentativa se pedepse şte. Art. 284. C pen prevede c ă dispoziţiile art 282 C pen se aplic ă şi monedelor sau timbrelor altor state ori ori altor valori valori str ăine. Art. 285 C pen incrimineaz ă fabricarea sau de ţ ţ inerea inerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art 282-284 C pen. Aceast ă infracţiune este una obstacol. Ea se va re ţine în concurs cu infracţiunea de falsificare, cu excep ţia cazului în care, în aceea şi împrejurare, sunt obţinute atât atât instrumentele instrumentele sau materialele necesare falsific ării cât şi se realizeaz ă
efectiv falsificarea, iar instrumentele sau materialele sunt apoi abandonate sau distruse de falsificatori.
2. Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C pen incrimineaz ă falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod de natur ă să producă consecin ţ e juridice .
86
În acest caz obiect material al falsific ării este un înscris oficial. Înscrisul este orice document care con ţine o manifestare de voin ţă, indiferent cum se realizeaz ă scrierea( manuscrisă, tipărită stenografiată etc). Înscrisul oficial este definit în art 150 alin 2 C pen care prevede c ă înscrisul oficial este orice înscris care eman ă de la o unitate din cele la care se refer ă art. 145 ăţ i. sau care apar ţ ine ine unui asemenea unit ăţ i. De exemplu, sunt astfel de acte: un certificat de înmatriculare a unei firme, o diplom ă de studii, un cazier fiscal sau judiciar, titluri de proprietate etc. Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale şi biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecin ţe juridice. Înscrisul care emană eman ă de la o unitate din cele la care se refer ă art. 145 trebuie să îndeplinească cerinţele minimale de formă ( ştampila unităţii şi semnătura funcţionarului competent s ă le semneze precum şi faptul ca unitatea s ă aibă competenţa de a emite acele înscrisuri). Înscrisurile care aparţ aparţin unităţii sunt orice înscrisuri care sunt de ţinute sau înregistrate la unitate , indiferent de cine au fost emise. Înscris oficial este considerat atât originalul cât şi duplicatele sau copiile legalizate sau certificate. În cazul unui act nul absolut acesta va putea fi obiect al falsului material, doar dacă se comite de orice alt ă persoană decât cele care au participat la falsificarea lui. Pentru falsificatori falsificatori acest act act nu poate avea nici o minim ă aparenţă de act oficial, fiind doar un fals. Asta nu înseamn ă că, folosirea înscrisului „falsificat” din nou de primii infractori, scap ă de sub inciden ţa penală. Ei vor r ăspunde pentru infrac ţiunea de uz de fals. Latura obiectivă obiectiv ă. Condiţii: - să existe o acţ acţiune de falsificare . Ea poate s ă constea în contrafacerea scrierii înscrisului oficial, atunci când se imit ă un înscris oficial. Ea poate s ă constea în subscrierea actului, adic ă semnarea în fals a înscrisului respectiv etc, sau poate s ă constea în alterarea înscrisului, prin modificarea unor aspecte ale înscrisului( ad ăugiri, ştergerea unor elemente ale înscrisului. etc). - acţiunea de falsificare să fie de natură natură să producă producă consecinţ consecinţe juridice. Este necesar pe de o parte ca înscrisul s ă conţină o manifestare de voin ţă de natur ă a produce efecte juridice iar pe de altă parte ca înscrisul falsificat s ă aibă o minimă aparenţă de veridicitate. Fapta se consum ă în momentul falsificării dacă aceasta este de natur ă să producă consecinţă juridică. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Fapta are o formă formă agravată agravată atunci când falsul este comis de un func ţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Tentativa se pedepse şte.
3. Falsul intelectual. Art. 289 C pen incrimineaz ă falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de c ă tre tre un func ţ ionar ionar aflat în exerci ţ iul iul atribu ţ iilor iilor de serviciu, ătoare prin atestarea unor fapte sau împrejur ă ri ri necorespunz ă t oare adevă rului rului ori prin omisiunea cu ştiin ţă de a insera unele date sau împrejur ă ri ri. Elementul de particularitate este dat de momentul în care se falsific ă un înscris şi de calitatea special ă a subiectului activ. Obiectul material ca şi la infracţiunea de
fals este un înscris oficial. Latura obiectiv ă. Condiţii.
87
- să existe o acţ acţiune de falsificare prin atestarea unor fapte sau împrejur ări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea cu ştiinţă tiinţă de a insera unele date sau împrejur ări. Falsificarea se poate realiza printr-o ac ţiune sau printr-o omisiune. Prin atestare se în ţelege, înscrierea, adeverirea, confirmarea în cuprinsul înscrisului de date sau fapte neadev ărate. Fapta se poate comite şi prin omisiunea inten ţionată de a înscrie date sau fapte ce trebuiau s ă fie înscrise în cuprinsul documentului întocmit.. - falsificare să să se realizeze cu prilejul întocmirii de c ătre funcţ funcţionarul competent a înscrisului oficial . Acesta este elementul de particularitate. Dac ă în cazul falsului material înscrisul oficial trebuie s ă preexiste acţiunii de falsificare, la falsul intelectual înscrisul este falsificat chiar în momentul redact ării acestuia, chiar de c ătre cel care avea competenţa de a întocmi acest înscris oficial. Dac ă înscrisul oficial preexist ă, atunci orice alterare a con ţinutului acestuia se va încadra la infrac ţiunea de fals material. Fapta se consum ă atunci când înscrisul este semnat şi ştampilat de funcţionarul care l-a întocmit în fals. Un astfel de înscris nu poate fi obiect al falsului material pentru acelaşi funcţionar, deoarece înscrisul pentru infractor nu este unul oficial, îns ă pentru ter ţi acesta poate fi obiect al falsului material. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Tentativa se pedepse şte. Subiectul activ este calificat, adică un funcţionar aflat în exerci ţiul atribuţiilor de serviciu.
4. Falsul în înscrisuri sub semnă semn ătură tură privată privată. Art. 290 C pen incrimineaz ă falsificarea unui înscris sub semnă tur ă privat ă ă tur ă prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dac ă ă ptuitorul folose şte înscrisul falsificat ori îl încredin ţ eaz ă unei alte persoane spre f ă eaz ă folosire, în vederea producerii de consecin ţ e juridice . Elementele de particularitate al acestei infrac ţiuni prin raportare la falsul material sunt: obiectului material este un înscris sub semn ătur ă privată şi faptul că este necesar ca înscrisul s ă fie folosit sau încredin ţat spre folosire. Prin înscris sub semn ătur ă privată se înţelege orice înscris care eman ă de la o persoană particular ă ce poate produce consecin ţe juridice şi care este semnat şi datat. Latura obiectivă obiectiv ă. Condiţii cumulative: -Să existe o acţ acţiune de falsificare a unui înscris sub semn ătur ă privată prin
contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod. - f ă ptuitorul să folosească folosească înscrisul falsificat sau să îl încredinţ încredinţeze unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţ consecinţe juridice. Aceasta înseamnă că în sarcina autorului unui fals în înscrisuri sub semn ătur ă privată nu se va putea reţine şi infracţiunea de uz de fals, deoarece folosirea înscrisului falsificat este o condiţie a tipicităţii. Fapta se consum ă atunci când înscrisul falsificat este folosit sau încredin ţat în vederea producerii de consecin ţe juridice. Tentativa se pedepse şte şi există atunci când se începe ac ţiunea de folosire sau încercare de încredin ţare. Simpla falsificare a unui înscris sub semn ătur ă privată nu este o tentativ ă pedepsibilă. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă..
5. Uzul de fals. 88
Art. 291 c pen incrimineaz ă folosirea unui înscris oficial ori sub semnă tur ă tur ă ă , cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecin ţ e juridice . privat ă Aceast ă infracţiune presupune ca şi condiţie prealabilă existenţa unui înscris falsificat, a cărui situaţie juridică era cunoscut ă de autor. Latura obiectivă obiectivă. Fapta se comite prin folosirea unui înscris falsificat în vederea producerii unor consecin ţe juridice. În concret se poate realiza prin prezentarea înscrisului, sau invocarea înscrisului în fa ţa unei autorit ăţi, sau unei alte persoane pentru a-i crea o imagine denaturat ă. Nu este necesar să se fi reuşit crearea imaginii denaturate, fiind suficient ca folosirea să fie aptă să producă consecinţe juridice. Fapta se consum ă în momentul folosirii înscrisului. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă. Subiectul activ este unul general, dar nu poate fi autor al acestei infrac ţiuni cel care a falsificat un înscris sub semn ătur ă privată, deoarece în cazul lui folosirea este o condiţie a tipicităţii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semn semn ătur ă privată. Regula se aplică nu doar autorului ci şi oricărui participant la falsul în înscrisuri sub semn ătur ă privată.. Fapta are şi o modalitate atenuat ă atunci când înscrisul falsificat este unul sub semnătur ă privată. Apare ca discutabil faptul dac ă aceasta este o form ă atenuată sau este o infrac ţiune distinct ă, deoarece folosirea unui înscris sub semn ătur ă privată nu realizează în nici un fel con ţinutul infracţiunii în formă de bază şi anume folosirea unui înscris oficial falsificat. Tentativa nu se pedepse şte.
6. Falsul în declaraţ declara ţii. Art. 292 C pen incrimineaz ă declararea ătoare toare adevă rului, ăcut ă declararea necorespunz ă rului, f ă c ut ă ă art. 145, unui organ sau institu ţ ii ii de stat ori unei unit ăţ i dintre cele la care se refer ă în vederea producerii de consecin ţ e juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci ăcut ă serve şte pentru producerea când, potrivit legii sau împrejur ă rilor, rilor, declara ţ ia ia f ă c ut ă acelei consecin ţ e. Or, în cazul acestei infrac ţiuni, spre deosebire de falsul intelectual, întocmirea înscrisului falsificat este consecin ţa declaraţiei unei persoane, alta decât func ţionarul care întocmeşte înscrisul prin care se consemneaz ă declaraţia falsă. Latura obiectivă obiectiv ă. Condiţii: - să existe o declaraţ declaraţie necorespunză necorespunz ătoare adevă adev ărului, f ăcută cută în faţ faţa unui organ
sau instituţ instituţii de stat sau a unei unităţ unit ăţii dintre cele la care se referă refer ă art. 145. Declaraţia se poate face oral sau în scris. De regul ă şi declaraţia f ăcută oral se consemneaz ă într-un înscris, întocmit de cel c ăruia i se adreseaz ă declaraţia. - declararea s ă se facă în vederea producerii consecinţ consecin ţelor juridice pe care le determină determină, potrivit legii sau împrejură împrejur ărilor, acea declaraţ declara ţie, pentru sine sau pentru altul. În lipsa acestei condi ţii o declara ţie, chiar neadev ărată, nu îndepline şte condiţia de tipicitate a acestei infrac ţiuni. Nu este necesar ca s ă se şi producă consecin ţele dorite de f ă ptuitor. S-a susţinut că dacă o persoană face o declara ţie mincinoasă la notar, fapta sa de fals în declaraţi exclude reţinerea în viitor şi a infracţiunii de uz de fals cu ocazia ulterioar ă a utilizării actului. Credem c ă trebuie nuanţată o astfel de opinie. Dac ă declaraţia devine un înscris oficial folosirea ei atrage un concurs de infrac ţiunii. Dacă este folosit ă pentru producerea consecin ţelor juridice pe care ea le determin ă potrivit 89
legii sau împrejur ărilor, atunci se va re ţine doar infracţiunea de fals în declara ţii şi eventual infracţiunea de înşelăciune în concurs. Fapta se consum ă atunci când se face declara ţia în formă orală, ori în momentul depunerii ei la organul competent dac ă este scrisă, sau în momentul când este consemnat ă în scris o declara ţie orală de cel c ăruia i se adreseaz ă. Latura subiectivă subiectiv ă. Fapta se comite cu inten ţie directă, deoarece declararea este f ăcută cu un scop special şi anume producerea unor anumite consecin ţe juridice.
7. Falsul privind identitatea. Art. 293 C pen incrimineaz ă prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea ăţ i altei persoane, pentru a induce sau men ţ ine unei asemenea identit ăţ ine în eroare un organ sau o institu ţ ie ie de stat sau o alt ă unitate dintre cele la care se refer ă art. 145 c pen, în vederea producerii unei consecin ţ e juridice, pentru sine ori pentru altul . Legiuitorul a dorit ca prin incriminarea acestei fapte ca falsul în declara ţii cu privire la identitatea unei persoane s ă aibă o natur ă juridică distinctă. Latura obiectivă obiectiv ă. Condiţii:
- să existe o acţ acţiune de prezentare sub o identitate falsă fals ă sau de atribuire unei alte persoane o identitate falsă fals ă. Fapta se poate comite prin prezentarea oral ă, sau prin prezentarea sunt a unei alte identit ăţi prin intermediul unor înscrisuri false sau folosite fraudulos. Agentul poate induce sau men ţine în eroare atât cu privire la propria identitate cât şi la identitatea unei altei persoane, prin atribuirea acelei persoane o alt ă identitate. - fapta să fie comisă pentru a induce sau menţ men ţine în eroare un organ sau o institu ţie de stat sau o alt ă unitate dintre cele la care se refer ă art. 145, în vederea producerii unei consecinţ consecin ţe juridice pentru sine sau pentru altul . Dacă este indusă în eroare o altă persoană decât cele enumerate de lege, fapta nu este tipic ă indiferent dacă inducerea în eroare a putut sau nu s ă producă consecinţe juridice. La fel simpla inducere în eroare f ăr ă intenţia de a produce efecte juridice nu este tipic t ipic ă. Fapta este tipic ă şi atunci când celui c ăruia i se face prezentarea se afl ă în eroare cu privire la identitatea persoanei care i se prezint ă, şi eroarea îi este men ţinută De obicei falsul privind identitatea este o infrac ţiune mijloc pentru comiterea unor alte infrac ţiuni ( înşelăciune, delapidare, favorizarea infractorului etc). Fapta se consum ă în momentul prezent ării sub o identitate fals ă, sau în momentul depunerii înscrisului care atest ă o altă identitate a persoanei. Latura subiectivă subiectiv ă. Fapta se comite cu inten ţie directă, deoarece trebuie comisă pentru a induce sau men ţine în eroare. Fapta, în alineatul 2 al art. 293 C pen., are şi o modalitate asimilat ă şi anume ării rii civile ori pentru încredin ţ area area unui înscris care serve şte pentru dovedirea st ă ă drept . legitimare sau identificare, spre a fi folosit f ă r r ă Obiectul material al acestei modalit ăţi este reprezentat de un înscris care serveşte pentru dovedirea st ării civile ( certificat de na ştere, de căsătorie),pentru legitimare( legitima ţie de serviciu, de acces, etc) sau de identificare( carte de identitate, paşaport, etc). . Latura obiectivă obiectivă. Fapta se comite prin încredin ţarea înscrisului, spre a fi folosit f ăr ă drept. Fapta se consum ă în momentul încredin ţării, indiferent dacă a fost apoi folosit
sau nu.
Latura subiectivă subiectivă. Infracţiunea se comite cu inten ţie directă.
90
Subiectul activ este titularul identit ăţii încredinţate sau cel care de ţine înscrisul, în mod licit sau ilicit.
CAP. XIII. INFRACŢ INFRAC ŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢ RELA ŢII PRIVIND CONVIEŢ CONVIEŢUIREA SOCIALĂ SOCIAL Ă 1. Bigamia Art. 303 C pen. incrimineaz ă ă încheierea unei noi c ă să torii torii de c ă tre tre o ă. persoan ă că să torit torit ă Aceast ă infracţiune este o infrac ţiune instantanee care se comite în pluralitate naturală. Ca şi condiţie premisă, este necesar s ă preexiste o c ăsătorie valabilă. Latura obiectivă obiectivă. Fapta se comite prin încheierea unei noi c ăsătorii. Fapta se consum ă în momentul încheierii c ăsătoriei din punct de vedere formal. Dacă ambele persoane care încheie c ăsătoria sunt căsătorite fiecare va r ăspunde de pentru propria infrac ţiune de bigamie. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă. Subiectul activ este unul calificat şi anume persoana c ăsătorită. În alineatul 2 este incriminat ă şi fapta persoanei necă ă s ă torite torite care se incriminat nu doar ă . Legiuitorul a incriminat că să tore tore şte cu o persoan ă pe care o ştie că să torit torit ă fapta bigamului ci şi a celui care încheie o c ăsătorie cu un bigam. Fapta persoanei necăsătorite nu se reţine ca o complicitate la bigamie ci ca o fapta distinct ă. Fapta funcţionarului de stare civil ă care încheie o c ăsătorie deşi ştie că un so ţ este deja căsătorit se va re ţine ca o complicitate la bigamie. Pentru ambele modalit ăţi există o cauză de nepedepsire şi anume dac ă vreuna dintre căsătorii este nul ă dintr-un alt motiv decât bigamia. Cauza trebuie s ă intervină până la condamnarea definitiv ă, în caz contrar hot ărârea trebuie supus ă revizuirii ca şi cauză extraordinar ă de atac. Dup ă admiterea revizuirii poate opera cauza de
impunitate. Dacă soţul bigam se c ăsătoreşte pentru a treia oar ă, după ce prima căsătorie a fost desf ăcută ca urmare a divor ţului, el nu va comite o a doua infrac ţiune de bigamie concurentă deoarece a doua c ăsătorie este lovit ă de nulitate absolut ă.
2. Abandonul de familie. Art. 305 C pen incrimineaz ă fapta persoanei care are obliga ţ ia ia de între ţ inere, inere, ăţ it ă si, alunga sau l ă sa f ă r ă fa ţă de cel îndrept ăţ it la între ţ inere inere de a-l p ă r r ă ră ajutor, expunându-l la suferin ţ e fizice sau morale, de a nu- şi îndeplini cu rea-credin ţă ă de lege sau de a nu pl ă ti obliga ţ ia ia de între ţ inere inere prevă zut ă ti cu rea-credin ţă , timp de ă pe care judecă toreasc două luni, a pensiei de între ţ inere inere stabilit ă toreasc ă . Infracţiunea este cu con ţinut alternativ, ceea ce înseamn ă că nu se va re ţine un concurs între cele 3 modalit ăţi. Latura obiectivă obiectivă: În prima modalitate fapta se comite prin p ăr ăsire, alungare sau lăsare f ăr ă ajutor dacă prin acestea întreţinutul este expus la suferin ţe fizice sau morale. Fapta se consum ă atunci când între ţinutul, urmare a ac ţiunii agentului, este
91
expus la suferinţe fizice sau morale. A expune la suferin ţă înseamnă a-l pune în situaţia în care suferin ţa prezint ă o mare probabilitate de a se produce. pr oduce. În a doua modalitate, fapta se comite prin nerespectarea obligaţ obliga ţiei de întreţ întreţinere prevă prevăzută zută de lege. În acest caz obliga ţia de întreţinere impune o anumit ă conduită activă, o obligaţie de a face, alta decât plata pensiei de între ţinere stabilit ă de instanţă. În cazul unui major, el trebuie s ă se afle în nevoie pentru a se datora întreţinere( a se vedea Codul familiei), spre deosebire de cazul unui minor c ăruia i se datorează întreţinere indiferent dacă este în nevoie sau nu. Neîndeplinirea are un caracter continuu. Ultima modalitate presupune neplata cu rea-credinţă rea-credin ţă, timp de dou ă luni a pensiei de întreţinere stabilit ă pe cale judec ătorească. Plata incomplet ă echivalează cu o neîndeplinire a obliga ţiei. Latura subiectivă subiectivă. Faptele se comit cu inten ţie. Condi ţia relei credinţe, existentă în textul de incriminare, arat ă voinţa legiuitorului de a incrimina doar faptele intenţionate. Fapta are şi un regim special de individualizare a sanc ţiunii, şi anume aplicarea suspend ării executării pedepsei dac ă până la soluţionarea definitivă a cauzei inculpatul î şi îndeplineşte obligaţia de întreţinere. Singurul temei al revoc ării acestei suspend ări condiţionate este comiterea unei noi infracţiuni de abandon de familie în cursul termenului de încercare.
3. Nerespectarea mă m ăsurilor privind încredinţ încredin ţarea minorului. Art. 307 incrimineaz ă re ţ inerea ă r ă inerea de că tre tre un pă rinte rinte a copilului s ă u minor, f ă ră consim ţă mântul mântul celuilalt p ă rinte rinte sau al persoanei c ă reia reia i s-a încredin ţ at at minorul potrivit legii. Situaţia premisă a acestei infrac ţiuni este ca minorul s ă fie încredinţat unui părinte sau unei alte persoane.
Fapta se comite prin reţ reţinerea minorului.. Fapta are un caracter cotinuu. Lipsirea de libertate se poate re ţine în concurs cu nerespectarea m ăsurilor privind încredinţarea minorului doar atunci când actul de re ţinere al minorului se exercită dincolo de limitele conferite de lege p ărintelui de a dispune de libertatea minorului. Subiectul activ este unul calificat şi anume p ărintele minorului. În cazul acestei modalit ăţi este împiedicată libertatea de circula ţie al minorului. În alineatul 2 este prev ăzută şi o modalitate asimilat ă şi anume fapta persoanei ărâre râre judecă toreasc ştere şi că reia reia i s-a încredin ţ at at minorul prin hot ă toreasc ă , spre cre ş ă turi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre p ă rin rin ţ i să aibă leg ă turi personale cu minorul, în condi ţ iile iile stabilite de p ă r r ţ i sau de c ă tre tre organul competent . Infracţiunea este una de obicei. Fapta se comite prin împiedicare repetată repetată a părinţilor de a avea leg ături personale cu minorul. Practic persoana căreia i s-a încredin ţat minorul îşi exercită drepturile în mod abuziv. În aceast ă modalitate este împiedicat ă apropierea p ărintelui de copilul s ău. Infracţiunea este una cu subiect activ special şi anume persoana c ăreia i s-a încredinţat minorul prin hot ărâre judecătorească. Din aceast ă categorie face parte şi părintele căruia i s-a încredin ţat minorul. Acţiunea penal ă se pune în mi şcare la plângerea prealabil ă, iar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penal ă.
92
4. Contaminarea venerică veneric ă Art. 309 C pen. incrimineaz ă transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin rela ţ ii ii sexuale între persoane de acela şi sex sau prin acte de perversiune ă , de că tre ă de o astfel de boal ă ă. sexual ă tre o persoană care ştie că sufer ă
Latura obiectivă obiectivă. Fapta se comite prin transmiterea unei boli venerice, care se realizează prin raport sexual, prin rela ţii sexuale între persoane de acela şi sex sau prin acte de perversiune sexual ă. Textul nu este adaptat cu defini ţia violului. Dac ă se comite şi o infracţiune contra libert ăţii sexuale se va re ţine un concurs de infrac ţiuni. Fapta este consumat ă în momentul îmboln ăvirii victimei, indiferent dac ă ea a ştiut sau nu că este bolnav ă. Dacă persoana bolnav ă este constrâns ă la un act sexual ( viol, perversiune sexuală prin constrângere) şi astfel va transmite o boal ă venerică, va opera cauza justificativă a constrângerii fizice sau morale. Dacă, raportat la urmarea produs ă sănătăţii victimei, fapta se încadreaz ă şi la o infracţiune contra integrit ăţii sau s ănătăţii persoanei se va re ţine un concurs de infracţiuni. Consimţământul la contaminare al victimei va înl ătura, dacă sunt îndeplinite toate condi ţiile cauzei justificative, doar eventuala infrac ţiune contra integrit ăţii corporale, dar nu şi pe cea de contaminare veneric ă. Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă. Subiectul activ este unul calificat şi anume persoan ă care ştie că sufer ă de o boală venerică. În alineatul doi este incriminat ă fapta de transmitere a sindromului imunoă de o astfel de deficitar dobândit -SIDA- de c ă tre tre o persoan ă , care ştie că sufer ă ă. boal ă Legea nu stabile şte în ce modalitate se face transmiterea transmiterea virusului, prin act sexual, injecţii infectate, ceea ce înseamnă că se poate face prin orice modalitate. Subiectul activ este special şi anume persoan ă care ştie că sufer ă de o astfel de boală. Dacă cel care infecteaz ă persoana, nu sufer ă de aceast ă boală fapta se va încadra la o infrac ţiune contra s ănătăţii persoanei. Un element de particularitate a individualiz ării sancţiunii penale este faptul c ă instanţa va dispune obligatoriu m ăsura de siguran ţă a internării medicale.
5. Sustragerea de la tratament medical. Art. 309 in1 incrimineaz ă sustragerea de la executarea mă surii de siguran ţă ă rii a oblig ă rii la tratament medical, în cazul infrac ţ iunii iunii de contaminare veneric ă . Condiţia premisă este aceea ca m ăsura de siguran ţă a obligării la tratament medical să fie dispusă ca urmare a comiterii infracţiunii de contaminare veneric ă. Fapta se comite cu inten ţie directă sau eventual ă.
6. Falsificarea de alimente sau alte produse. Art. 313. C pen incrimineaz ă prepararea de alimente sau bă uturi uturi falsificate, ăm ă toare ă alterate sau interzise consumului, v ă t t ă toare să nă t tăţ ţ ii, ii, expunerea spre vânzare sau
93
vânzarea unor astfel de alimente sau b ă uturi, uturi, cunoscând c ă sunt alterate ori interzise consumului . În alineatul 2 este incriminat ă şi o modalitate asimilat ă şi anume falsificarea sau substituirea altor mă rfuri rfuri sau produse, dac ă prin falsificare sau substituire ăm ă toare ă acestea au devenit v ă t t ă toare să nă t tăţ ţ ii ii. Forme agravate a celor două modalităţi: Dacă s-au produs vătămarea unei sau mai multor persoane care necesit ă
pentru îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile . Dacă s-au produs vătămarea unei sau mai multor persoane care necesit ă pentru îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile . Dacă s-au produs vă v ătămarea unei sau mai multor persoane care necesit ă pentru îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau consecin ţele de la art. 182 alin 1 C pen. Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei . Tentativa se pedepse şte. Fapta se comite cu inten ţie sau praeterinten ţie. În alineatul 3 este incriminat ă o formă specială şi anume punerea în consum
ă ieri public de carne sau produse din carne, provenite din t ă ieri de animale sustrase controlului veterinar, dac ă a avut ca urmare îmboln ă virea virea unei persoane . Nu are importanţă care este durata îngrijirilor medicale. Sunt absorbite infracţiunile contra s ănătăţii sau integrit ăţii. În caz de pluralitate de subiec ţi pasivi se va re ţine o pluralitate de infrac ţiuni. Formă Formă agravată agravată a acestei modalit ăţi.
Fapta a avut ca urmare moartea unei persoane.
7. Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniş liniştii publice. Art. 321 C pen incrimineaz ă fapta persoanei care, în public, să vâr vâr şe şte acte sau gesturi, profereaz ă cuvinte ori expresii, sau se ded ă la orice alte manifest ă ri ri prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public, ori se ă în alt mod, lini ştea şi ordinea public ă . tulbur ă Fapta trebuie comis ă în public (art. 152 C pen), iar comportamentul s ău trebuie să aduc ă atingere bunelor moravuri , să producă produc ă scandal public ori să
tulbure în orice mod liniş lini ştea şi ordinea publică publică. Dacă actele, gesturile sau manifest ările constau într-o alt ă infracţiune (distrugere, loviri, insult ă, etc) se va re ţine un concurs ideal de infrac ţiuni între acestea şi ultraj contra bunelor moravuri, chiar dac ă infracţiunile de insult ă, între ele, adresate unor persoane diferite prin acte diferite sunt în concurs real. O fapta încalcă bunele moravuri atunci când încalc ă acele obiceiuri, deprinderi sau comportamente care nu sunt compatibile cu respectul reciproc, cu p ăstrarea demnităţii umane cu respectarea decen ţei în cuvinte şi atitudini. O faptă produce scandal public atunci când revolta, indignarea se transmite în cadrul unei colectivit ăţi de persoane care asist ă sau iau cuno ştinţă de acea fapt ă. Conflictul personal care are loc în public de regul ă nu înseamnă că produce şi un scandal public, dar nici nu exclude o asemenea consecin ţă atunci când prin modul de comportament se aduce atingere bunelor moravuri, se produce scandal public sau se tulbur ă liniştea şi ordinea public ă. Formă Formă agravată agravată. 94
Când prin comiterea faptei s-au tulburat grav liniş lini ştea şi ordinea publică publică. Credem că o astfel de formulare contravine cerin ţelor de accesibilitate a unui text de incriminare. Este oricum oricum dificil de a discuta de de când un comportament comportament antisocial este contrar bunelor moravuri sau dac ă produce scandal public sau tulbur ă ordinea şi liniştea publică, şi aproape imposibil imposibil de a face ierarhie a gradului gradului de tulburare tulburare a liniştii şi ordinii publice.
8. Încă Încăierarea. Art. 322 C pen. incrimineaz ă participarea la o încă ierare ierare între mai multe persoane. Încăierarea sau rixul este definit în doctrina penal ă ca fiind lupta fizic ă între cel puţin două grupuri sau tabere adverse, compuse fiecare din cel pu ţin două persoane. Ea se caracterizează printr-un complex de acte de violen ţă reciproce aplicate în înv ălmăşeală şi la întâmplare, indiferent de modul sau mijloacele cu care au fost executate, desf ăş ăşurate în aşa fel încât devine dificil a se stabili şi a se individualiza contribu ţia fiecărui participant la desf ăş ăşurarea încăier ării. Latura obiectivă obiectivă constă în acţiunea de a participa la înc ăierare. Fiecare participant este autor al propriei sale fapte, fiind o infracţiune caracterizat ă de pluralitate naturală. Încăierarea vizeaz ă acţiuni specifice infrac ţiunilor contra integrităţii corporale sau s ănătăţii. Dacă, urmare a înc ăier ării, se produc fa ţă de cel puţin o persoan ă urmările de la 180 şi 181 C pen, acestea din urm ă vor fi absorbite de textul de incriminare al încăier ării.
Latura subiectivă subiectivă. Fapta se comite cu inten ţie repentin ă sau spontan ă. Forme agravate . - când în cursul încă înc ăieră ierării s-a cauzat o vă v ătămare corporală corporal ă gravă gravă unui participant la încă încăierare. Dacă încăierarea produce vreuna din urm ările de la v ătămare corporală gravă şi autorul este cunoscut acesta va fi sanc ţionat pentru v ătămare corporal ă gravă cu reducerea maximului pedepsei cu 1 an conform art art 322 alin.2, iar iar restul participanţilor vor fi sanc ţionaţi pentru încăierare, inclusiv victima. În acest caz, aceast ă formă agravat ă nu face decât s ă contravină ideii de încăierare care se deosebe şte de un act de violen ţă comis în participa ţie. Dacă nu se cunoa şte cine a cauzat în mod nemijlocit v ătămarea corporală, fapta absoarbe infrac ţiunea de v ătămare corporală gravă. În acest caz to ţi participanţi vor fi sancţionaţi în temeiul art 322 alin 3 C pen, iar victima va r ăspunde doar pentru încăierare în formă simplă. - când în cursul încă înc ăieră ierării s-a cauzat moartea unei persoane . Şi în cazul acestei forme agravate trebuie presupus ă ca existent ă condiţia care se refer ă la ipoteza în care nu se poate determina cine este autorul loviturii mortale. Dac ă se cunoaşte autorul loviturii acesta va r ăspunde pentru lovituri cauzatoare de moarte care absoarbe şi încăierarea, iar ceilal ţi participanţi vor r ăspunde pentru înc ăierare în forma de baz ă. Infracţiunea are în alin 4 al art. 322 C pen şi o cauz ă de nepedepsire şi anume atunci când persoana a fost prins ă în încăierare împotriva voin ţei sale, sau a încercat să despartă pe alţii, să respingă un atac ori s ă apere pe altul. Cauza de nepedepsire operează doar pentru infracţiunea de înc ăierare, şi doar în m ăsura în care, actele
95
persoanei se subsumează acestor ipoteze. Dac ă de exemplu autorul continu ă încăierarea după ce a respins atacul atunci şi acesta va r ăspunde pentru înc ăierare.
9. Asocierea pentru să s ăvârş vârşirea de infracţ infracţiuni. Art. 323 C pen incrimineaz ă fapta de a se asocia sau de a ini ţ ia ia constituirea unei asocieri în scopul s ă vâr vâr şirii uneia sau mai multor infrac ţ iuni, iuni, altele decât cele de complot, ori aderarea sau sprijinirea sub orice form ă a unei astfel de asocieri . Infracţiunea este un exemplu de pluralitate constituit ă. Latura obiectivă obiectivă. Fapta se comite prin asociere, ini ţiere, aderarea sau sprijinire sub orice form ă a asocierii. Ea se consum ă în momentul comiterii actului de executare. O instigare la ini ţierea constituirii unei asocieri este în realitate tot o iniţiere, iar instigarea la aderare reprezint ă un mod particular de a sprijini asocia ţia de
infractori. Fapta se comite doar cu inten ţie directă, fiind prezent scopul special. Participaţia nu este posibil ă deoarece orice act de participare ar fi un act propriu de executare. În cazul în care asocierea este urmat ă de comiterea vreunei infrac ţiuni se aplică regulile de la concurs. Pedeapsa aplicat ă nu poate dep ăşi pedeapsa pentru infrac ţiunea ce intr ă în scopul asocierii. Agentul nu se pedepse şte dacă denunţă autorităţilor asocierea mai înainte de a fi descoperită şi de a se fi început s ăvâr şirea infracţiunii care intr ă în scopul asocierii. În cazul ini ţierii opereaz ă cauza de nepedepsire chiar dac ă nu s-a realizat asocierea fiind un caz de analogie în favoarea celui acuzat.
10. Prostituţ Prostituţia. Art. 328 C pen incrimineaz ă fapta persoanei care î şi procur ă ă mijloacele sau principalele mijloace de existen ţă , practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane . Infracţiunea este una de obicei deoarece, condi ţia ca autorul faptei să îşi procure mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existen ţă practicând raporturi sexuale, conduce la ideea repetabilitate a realiz ării de de raporturi sexuale. Un singur raport sexual, chiar în schimbul unei sume de bani, nu îndepline şte condiţia tipicităţii. Latura obiectivă obiectivă. Persoana prin practicarea raporturilor sexuale trebuie s ă îşi procure mijloacele de existen ţă sau cel pu ţin principalele mijloace de existen ţă (hrană, îmbr ăcăminte, locuinţă). Fapta nu este tipic ă dacă infractorul obţine veniturile de baz ă onest dar ob ţine şi venituri suplimentare prin practicarea prostitu ţiei. Raporturile sexuale trebuie realizate cu diferite persoane. Dac ă se realizeaz ă raporturi sexuale cu aceea şi persoană fapta nu este tipic ă. Textul nu este adaptat realit ăţilor sociale deoarece nu ar intra sub inciden ţa legii penale celelalte acte sexuale cu excep ţia raportului sexual , care era definit ca
fiind un raport sexual firesc. Latura subiectivă subiectiv ă. Fapta se comite cu inten ţie directă deoarece se cere un scop special Subiect activ este atât femeia cât şi bărbatul. Legea nu face distinc ţie sub acest aspect.
96
Infracţiunea este cu autor unic, ceea ce înseamn ă nu este posibil coautoratul. Credem că actele de participa ţie sub forma instigării sau complicit ăţii intr ă sub incidenţa textului care incrimineaz ă proxenetismul.
11. Proxenetismul Art. 329 C pen incrimineaz ă îndemnul sau înlesnirea practic ă rii rii prostitu ţ iei iei sau tragerea de foloase de pe urma practic ă rii rii prostitu ţ iei iei de c ă tre tre o persoan ă . Practic, prin incriminarea proxenetismului se dore şte incriminarea formelor de participaţie la prostituţie de o manier ă mai gravă decât îns ăşi infracţiunea de prostituţie. În cazul îndemnului este suficient comiterea acestuia f ăr ă a fi nevoie ca acest îndemn să fi avut ca urmare determinarea persoanei ca în cazul unei instig ări. Fapta se consum ă în momentul îndemnului, înlesnirii sau tragerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei. Este incriminată comiterea faptei cu inten ţie. În alineatul 2 este incriminat ă fapta de a recruta o persoan ă pentru prostitu ţ ie ie ori traficul de persoane în acest scop precum şi constrângerea la prostitu ţ ie ie. Practic în cazul acestei forme asimilate, cele mai multe modalit ăţi de comitere intr ă sub incidenţa art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, şi se va aplica legea special ă. Astfel de exemplu recrutarea în scopul oblig ării la prostituţie, traficul în scopul obligării la prostitu ţie precum şi constrângerea la prostitu ţie intr ă sub inciden ţa art.12. În schimb recrutarea pentru o prostitu ţie consimţită, dacă nu reprezint ă o formă de exploatare sexual ă, intr ă sub inciden ţa art. 329 C pen. Formă Formă agravată agravată: - ambele fapte sunt mai grave dacă dac ă sunt să săvârş vârşite faţă faţă de un minor sau prezintă prezintă un alt caracter grav. Forma agravat ă a alineatului 2 trebuie raportat ă la art 13 din Legea nr. 678/2001. Este discutabil ă formularea cu privire la faptul c ă infracţiunea este în form ă agravată dacă ea prezint ă un alt caracter grav. Un astfel de text nu este accesibil, deoarece nu se poate circumscrie sfera expresiei fapt ă cu caracter grav. Tentativa se pedepse şte. Banii , valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate s ă servească la comiterea infracţiunii de proxenetism şi cele care au fost dobândite prin săvâr şirea acesteia se confisc ă în natur ă sau prin echivalent dac ă nu se găsesc. Legea nr. 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, incriminează două infracţiuni de trafic de persoane. Art 12 din lege incrimineaz ă recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ţ are, sau primirea unei persoane, prin amenin ţ are, violen ţă sau prin alte forme de ă pire, ă sau în şel ă ăciune, constrângere, prin r ă fraud ă c iune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se ap ă ra ra sau de a- şi exprima voin ţ a, a, ori prin oferirea, darea acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru ob ţ inerea inerea consim ţă mântului mântului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, în scopul ării rii acelei persoane . exploat ă Printre modalităţile prin care poate fi exploatat ă o persoană, în art. 2 pct 2 lit c din Legea nr. 678/2001 prevede c ă prin exploatarea unei persoane se în ţelege obligarea la practicarea prostitu ţ iei iei, la reprezent ări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexual ă ă .
97
Art. 13 din lege incrimineaz ă recrutarea, transportarea, g ă zduirea sau ării rii acestuia . Fapta are un caracter agravat dac ă primirea unui minor în scopul exploat ă este comisă prin amenin ţ are, are, violen ţă sau prin alte forme de constrângere, prin ă pire, fraud ă ă sau în şel ă ăciune, r ă c iune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se ap ă ra ra sau de a- şi exprima voin ţ a, a, ori prin oferirea, darea acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru ob ţ inerea inerea consim ţă mântului mântului persoanei care are autoritate asupra minorului .
98
