Cursuri Roman

Drept roman-prof.Cristinel Murzea Curs.1

01.03.2010

Succesiunile Institutia succesiunii este nemijlocit legata de prop privata , aceasta constitutind mijlocul juridic de mentinere a ordinii social-econmice si politice din statul roman . in expresia sa clasica mostenirea exprima un sistem juridic prin care se inlocuieste o pers printr-o printr-o alta persoana persoana perpetuandu-se perpetuandu-se pe aceasta cale cale structura structura de clasa a societatii. Materia suceesiunilor cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza transmiterea patrimoniului defunctului catre mostenitorii sai. In epoca veche pornindu se de la principiul ca nu exista patrimoniu fara titular, romanii au considerat ca patrimoniul unei pers dispare odata cu moartea sa. Acum raportul dintre o pers si patrimoniul sau apare ca o legatura materiala intemeiata pe notiunea de putere care se stingea odata cu moartea titularului patrimoniului. Ca atare dobandirea dobandirea bunurilor defunctului defunctului de catre mostenitori mostenitori nu implica implica ideea de transmitere a unui patrimoniu. Deoar Deoarec ecee drept dreptul ul defun defunct ctul ului ui se sting stingea ea odata odata cu perso personal nalit itate ateaa sa roma romanii nii considerau ca mostenitorii dobandesc un drept nou , un asa numit drept de proprietate putere. Asadar succesiunea se intemeiaza la origine nu pe transmiterea unui patrimoniu, ci pe stapanirea stapanirea dobandita de catre mostenitor mostenitorii asupra bunurilor bunurilor defunctului, defunctului, astfel se si explica faptul ca cel mai vechi termen care desemneaza pe succesor este acela de heres, termen care vine de la Herus , care desemneaza notiunea de stapan. Termenii de succesiune si succesor apar mai tarziu abia dupa ce romanii au admis principiul continuitatii persoanei defunctului. Romanii au cunoscut trei sisteme de transmitere a bunurilor pentru cauza de moarte : - mostenirea ab intesta ( comform legii) - mostenirea testamentala - mostenirea diferita contra testamentului

1

Drept roman-prof.Cristinel Murzea

succesiune ab intesta

mostenirea in sistemul legi celor XII table Succ Succes esiu iune ne ab intes ntesta ta se desc deschi hide deaa atun atunci ci cand cand nu exi existau stau moste osteni nito tori ri testamentari, fie pt ca defunctul nu a lasat un testament, fie pt ca testamentul nu a fost valabil intocmit. Aceasta mostenire este desemnata si legala pt ca ea este reglementata de legea celor XII table , comform legii celor XII table existau trei categ de mostenitori: - heredes sui - agnatus proximus - gentiles. Sui heredes

Sunt persoanele persoanele care prin prin moartea moartea lui pater famili familias as devin devin persona personaee sui iuris , aceste persoane vin la mostenire cu prioritate fata de toate celelalte rude civile ale defunctului si ele formeaza prima categorie de mostenitori legali. Sui iuris erau fii, ficele, sotia casatorita cu manus in calitate de fiica precum si nepotii din fi daca tatal lor a murit inaintea bunicului. Adoptatul Adoptatul si abrogatul abrogatul fac si ei parte din prima categorie de mostenitori desi ei nu erau rude de sange cu defunctul. Agnatus proximus

Vin la mostenire in lipsa sui heredesilor , expresia agnatus proximus desi este formulata la singular ea poate cuprinde mai multe pers aflate in cel mai apropiat rang de rudenie cu defunctul si ea cuprinde : - fratii , verii si nepotii de frate sau de var. In lipsa unor agnati apropiati cei mai indepartati agnati vor veni la mostenire in calitate de agnatus proximus. Aceasta categorie de mostenitori nu este fixa, ea fiind mobila. Asadar daca exista frati acestia vin la mostenire ca cele mai apropiate rude civile, in lipsa lor verii vor fi considerati agnatus proximus. In lipsa unor agnati apropiati cei mai indepartati agnati vor veni la mostenire facand astfel aplicatiune principiului reprezentarii. Daca cel mai apropiat agnat refuza nu va veni la mostenire agnatul urmator fiindca lege legeaa ceml cemlor or XII XII tabl tablee inte interz rzic icea ea cola colate tera ralililo lorr sa vina vina la most mosten enir iree prin prin reprezentare. 2


succesiune ab intesta

mostenirea in sistemul legi celor XII table Succ Succes esiu iune ne ab intes ntesta ta se desc deschi hide deaa atun atunci ci cand cand nu exi existau stau moste osteni nito tori ri testamentari, fie pt ca defunctul nu a lasat un testament, fie pt ca testamentul nu a fost valabil intocmit. Aceasta mostenire este desemnata si legala pt ca ea este reglementata de legea celor XII table , comform legii celor XII table existau trei categ de mostenitori: - heredes sui - agnatus proximus - gentiles. Sui heredes

Sunt persoanele persoanele care prin prin moartea moartea lui pater famili familias as devin devin persona personaee sui iuris , aceste persoane vin la mostenire cu prioritate fata de toate celelalte rude civile ale defunctului si ele formeaza prima categorie de mostenitori legali. Sui iuris erau fii, ficele, sotia casatorita cu manus in calitate de fiica precum si nepotii din fi daca tatal lor a murit inaintea bunicului. Adoptatul Adoptatul si abrogatul abrogatul fac si ei parte din prima categorie de mostenitori desi ei nu erau rude de sange cu defunctul. Agnatus proximus

Vin la mostenire in lipsa sui heredesilor , expresia agnatus proximus desi este formulata la singular ea poate cuprinde mai multe pers aflate in cel mai apropiat rang de rudenie cu defunctul si ea cuprinde : - fratii , verii si nepotii de frate sau de var. In lipsa unor agnati apropiati cei mai indepartati agnati vor veni la mostenire in calitate de agnatus proximus. Aceasta categorie de mostenitori nu este fixa, ea fiind mobila. Asadar daca exista frati acestia vin la mostenire ca cele mai apropiate rude civile, in lipsa lor verii vor fi considerati agnatus proximus. In lipsa unor agnati apropiati cei mai indepartati agnati vor veni la mostenire facand astfel aplicatiune principiului reprezentarii. Daca cel mai apropiat agnat refuza nu va veni la mostenire agnatul urmator fiindca lege legeaa ceml cemlor or XII XII tabl tablee inte interz rzic icea ea cola colate tera ralililo lorr sa vina vina la most mosten enir iree prin prin reprezentare. 2

Drept roman-prof.Cristinel Murzea Gentiles Reprezenta Reprezenta a treia categorie categorie de mostenitori mostenitori legali care veneau la mostenire in lipsa celor doua categorii.

Reformele pretorului in materie succesorala Aceste reforme au operat in directia ocrotirii rudelor de sange precum si in directia consolidarii raporturilor dintre soti in cadrul casatoriei fara manus. Most Mosten enir irea ea pret pretor oria iana na este este dese desemn mnat ataa prin prin term termen enul ul de bono bonoru rum m pose posesi sioo ( poses posesiu iune neaa bunur bunurililor or succe succesor soral ale) e) iar iar moste mosteni nito tori riii erau erau impar imparti titi ti in patru patru categorii : 1) bonoru bonorum m posesio posesio unde liber liberiiii format formataa din sui heredes heredes , si alte rude de sange sange care au suferit o capitis deminutio, pierzand drepturile succesorale comform sistemului dreptului civil. 2) Bonorum posesio unde legitimi, aici intrau agnati si gentili prevazuti de legea celor xii table. Modificare consta in faptul ca daca cel mai apropiat agnat recudeaeza mostenirea aceasta nu devine vacanta ci ea trece la urmatoarea categorie de mostenitori. 3) Bonorum Bonorum posesio unde cognati, cognati, aceasta este alcatuita alcatuita din acei cognati cognati care nu sunt in acelasi timp si agnati cum este cazul copiilor fata de mama lor in cadrul casatoriei fara manus . 4) Bonoru Bonorum m posesio posesio unde vir educso educso , aici aici intra intra sotul si sotia casatori casatoriti ti fara manus . dr de mostenire a sotilor unul fata de altul se deschidea numai in lipsa rudelor civile si de sange . Dreptul imperial aduce modificari in materia succesiunilor, acum sunt initiate , din initiativa imparatilor doua senatusconsulta prin care s-a extins si mai mult cercul rudelo de sange chemate la succesiune. Prin senatusconsultul senatusconsultul Tertulian Tertulian , votat in timpul imp Hadrianus s-a acordat un dr de succesiune mamei fata de copii rezultati dincasatoria fara manus. Spre deosebire de sist pretorului in care mama venea la mostenirea copiilor sai in calitate de cognata in sist dr imperial mama isi mostenea copii in calitate de ruda legitima alaturi de ceilalti agnati . Imparatul Iustinian a pus capat definitiv sistemului succesoral intemeiat pe rudenia civila , facand din rudenia de sange unicul temei al mostenirii. Sunt create acum patru categorii de mostenitori : 1 ) descendenti 2) ascendenti , fratii si surorile buni si copii lor 3)fratii si surorile consangvin sau uterin si copii lor 4) ceilalti colaterali 3

Drept roman-prof.Cristinel Murzea Astfel diferenta intre agnatiune si cognatiune avea sa dispara pt viitor

Curs 2.

08.10.2010

Succesiunea testamentara Testamentul

este un act solemn prin care o pers numita testator instituie unul sau mai multi mostenitori pt ca acestia sa execute ultima sa vointa , in principal mostenitorul sau mostenitorii instituiti in calitatea lor de executor testamentari asigurau distribuirea bunurilor defunctului conform dispozitiilor cuprinse in testament. Testatorul putea favoriza pe unii dintre herezi spre deosebire de mostenirea legala unde mostenitorii veneau la mostenire in mod egal. Testamentul indeplinea si alte functii cum ar fi spre exemplu numirea unui tutore sau dezrobirea unui sclav. Forme de testament

Vechiul dr roman a cunoscut trei forme de testament : - testamenul calatis comitiis - testamentul in procinctu - per aes et libram Testamentul calatis comitiis

Acesta imbraca forma unei legi votata de catre comitia curiata de unde si ideea ca la inceput romanii aveau reticienta fata de testament. Legea celor XII table consfintea rolul poporului de martor colectiv care era chemat sa ia act de ultima vointa a testatorului. Acest testament prezenta doua incoveniente : 1) era acccesibil numai patricienilor caci numai ei participau la lucrarile comitiei curiate . 2) aceasta adunare se convoca numai de doua ori pe an , respectiv la 24 martie si 24 mai. Testamentul in procinctu

Apare mai tarziu decat testamentul calatis comitiis fiind chemat sa inlature o seama din inconvenientele sale Testamentul in procinctu se facea in fata armatei gata de lupta el fiind accesibil in acest fel si plebeilor. Acest testament prezenta dezavantajul ca el era acccesibil numai soldatilor deci numai cetatenilor avand varsta intre 17 si 46 de ani. 4

Drept roman-prof.Cristinel Murzea Testamentul per aes et libram

Reprezenta una din formele de aplicare ale mancipatiuni tribuciare astfel tastatorul transmitea prin mancipatio patrimoniul sau unei persoane care purta denumirea de emtor familie , dupa care incheia cu acesta din urma anumite pacte fiduciare. Pacte in care se nota numele mostenitorului precum si felul in care urmau sa fie impartite bunurile. Acest testament era accesibil tuturor cetatenilor romani dar el prezenta un serios inconvenient. Emptor familie era asadar un executor testamentar sui generis , el devenind proprietar asupra bunurilor succesorale iar pactele de fiducie prin care urma sa transmita bunurile succesiunii conform intelegerii cu testatorul nu erau sanctionate in vechiul drept roman, deci executarea testamentului libram depindea de buna credinta a lui emptor familie . Evolutia dr in epoca clasica conduce la noi forme de a testa. Apare astfel : - testamentul nuncupativ , care reprezenta un testament ce se facea in forma orala in prezenta a sapte martori , - avem apoi testamentul pretorian care se facea in forma scrisa si el purrta sigilile a spate martori, - avem testamentul militar care nu cuprindea o conditie speciala de forma , el putea fi facut oricum cu conditia ca vointa testatorului sa fie clar exprimata . capacitatea unei pers de a-si face testamentul sau de a fi martora la intocmirea unui testament precum si capacitatea sa de a veni la succesiune in calitate de mostenitor sau de legatar sa numeste testamenti factio. Au testamenti factio activa ( capacitatea de a -si face testament) cetatenii romani sui iuris precum si peregrinii care se bucurau de ius comerci. Nu isi puteau face testament sclavi , cu exceptia sclavilor publici, cat si cei ce au fost declarati incapabili de drept , Nu aveau testamenti factio pasiva adica capacitatea de a veni la succesiune incapabili de drept si de fapt , precum si persoanele incerte . Instituirea de mostenitori trebuia facuta in termeni inperativi si solemni : titius heres esto adica titius sa fie mostenitor. Conditiile de fond ale instituiri de mostenitori sunt exprimate in doua mari principii ce guverneaza materia succesiuni testametare : 1) nimeni nu poate muri in parte cu testament si in parte fara testament 2) odata herede pentru totdeauna herede. In baza primului principiu nu era permisa instituirea de mostenitori numai pt o parte din mostenire , daca testatorul incalca aceasta dispozitie heredele dobandea si 5

Drept roman-prof.Cristinel Murzea partea pentru care nu a fost instituit , deci nu se putea deschide mostenirea ab intesta alaturi de mostenirea testamentala. Al doilea principiu arata ca nu era admisa instituirea de mostenitori pana la un anumit termen. Substituirea de mostenitori

Daca cel instituit mostenitor nu vrea sau nu poate accepta mostenire se deschide succesiunea legala. Testatorul poate evita aceasta perspectiva introducand in testament o clauza prin care dispune ca o alta persoana numita substituit sa ia locul celui instituit mostenitor in cazul in care acesta din urma nu dobandeste mostenirea. Deci este o institutie de gradul 2 sau conditionala . Romanii au cunoscut trei forme de substituire : - substituirea bulgara care este cea obisnuita si care consta in substituirea unuia sau mai multor mostenitori in locul mostenitoruli instituit - substituirea pupilara care consta in numirea unei pers care sa vina la succsiune in locul mostenitorului instituit daca acesta din urma ar muri inaintea pubertati. - Substituirea cvasipupilra care se face prin numirea de catre testator a unui mostenitor pt descendentul sau lipsit de minte. Dobandirea mostenirii presupune o anumita atitudine subiectiva din partea mostenitorilor in functi de statutul lor juridic precum si i functie de felul mostenirii care se deschide . Sui heredes venea la mostenire in mod necesar ca mostenitor de plin drept si ei nu puteau repudia succesiunea . Acceptarea mostenirii se facea prin trei moduri: - cretio : acesta reprezenta un mod solemn de acceptare a mostenirii si se realiza printr-o declaratie facuta in fata martorilor - micro erde gesto : acesta reprezenta actul din care rezulta ca heredele accepta mostenirea desi nu se pronunta expres in acest sens , de ex : cazul mostenitorului care instraineaza un bun apartinand sucesiunii - nuda voluntas : este o declaratie de acceptare expresa dar nesolemna , datorita avantajelor ei ea s-a generalizat. Efectele acceptarii mostenirii

Principalul efect il constiutie confuziunea patrimoniului defunctului cu cel al eredelui . o prima consecinta a confuziuni patrimonilor este aceea ca mostenitorul raspunde de toate datoriile defunctului chiar daca aceste datorii depasesc activul succesoral ( ultra dires ereditatis) 6

Drept roman-prof.Cristinel Murzea Pt a i proteja pe mostenitorii necesari pretorul a creat ius abstinendi ( dr de a se abtine in virtutea caruia herezii numai puteau fi siliti sa-i plateasca pe creditori defunctului dincolo de limitele activului succesoral. Iustinian a creat benficium inventari , adica beneficiul de inventar in baza caruia mostenitoril care face un inventaral bunurilor succesorale va raspunde fata de creditori defunctului numai in limita activului succesoral. Daca heredele era insovabil pt a proteja interesele creditorului defunctului pretorul a creat acestora posibilitatea sa ceara o separatie honorum asa incat acestia numai riscau sa vina in concurs cu creditorii mostenitorului ci ei isi valorificau dr de creanta din activul succesoral inaintea altor creante . Olatio bonorum sau raportul bunurilor Este un alt efect al acceptarii conform caruia mostenitorii sunt obligati sa aduca la masa sucseorala toate bunurile pe care le au primit , fiecare in parte in timpul vietii lui pater familias. Se au in vedere bunurile totale sau bunurile donate de catre pater familias unui descendent . Repudierea mostenirii Succesori voluntari puteau accepta mostenirea dupa cum putea sa i renunte la ea , repudierea mostenirii se putea face printr-o simpla manifestare de vointa. In dreptul clasica daca mostenitorul nu se pronunta intr-un anumit termen , teremnul stabilit pt acceptare se considera ca se realiza o repudiere tacita a mostenirii. Daca erau instituiti mai multi mostenitori prin testament si unul renunta efectul firesc era acrescamantul. Daca testatorul instituia un singur mostenitor si acesta renunnta la mostenire venea la succeiune substituitul iar in lipsa substitutiuni se deschidea succesiunea legala. Daca nu erau nici succesori legitimi mostenirea revenea statului in conformitate cu legile caducale.

Curs 3.

15.03.2010

Sanctiunea mostenirii Mostenitorul civil isi putea valorifica dreptul de succesiune prin intermediul petitiunii de hereditate. Actiunea va fi intentata de catre mostenitor impotriva celui ce exercita o stapanire in fapt asupra succesiunii. Aceasta actiune are un caracter universal, ea priveste intreaga mostenire fata de actiunea in revendicare care poarta asupra unui lucru, actiune fata de care mai prezinta si avantajul ca nu se cere pentru reclamant a face dovada faptului ca defunctul a fost proprietarul 7

Drept roman-prof.Cristinel Murzea bunurilor lasate ca mostenire.prin intenatrea acestei actiuni erau necesare urmatoarele conditii : - reclamantul sa dovedeasca titlul sau de mostenitor civil si sa nu posede ; - paratul sa posede bunurile succesorale fie proherede situatie in care cu bunacredinta se crede mostenitor, fie proposesore cand el stie ca nu este mostenitor dar pune reclamantului calitatea de posesor ; Legate si Legatul este o dispozitie formulata in termeni inmperativi si solemni grevand pe cel instituit mostenitor prin care testatorul dispune de anumite bunuri individual determinate in profitul unei persoane numita legatar. Deci legatul trebuie sa fie cuprins intr-un testament, el trebuie formulat in termeni imperativi si solemni si el apasa asupra heredului testamentar avand ca obiect bunuri individual determinate si este facut cu scopul de a-l ratifica pe legatar fata de cuvintele solemne utilizate -sunt cun 4 forme de legate : - legatul perlitigatione prin acesta testatorul transimte direct legatarului proprietatea asupra unui bun determinat : »dau si leg lui Trax pe sclavul Petrus » numele mostenitorului nu era trecut in legat deoarece intre mostenitor si legatar nu se stabilea un raport juridic, faceau obiectul unor asemenea legate doar bunurile stapanite cu titlu de proprietar qvilitar ; - legatul per damnatione este dispozitia prin care testatorul il obliga pe heredele testamentar sa transmita legatarului proprietatea asupra unui lucru, de exemplu : heredele meu sa fie obligat sa dea lui Trax pe scalvul Petrus ; in acest caz legatarul nu mai dobandeste direct dreptul de proprietate ca in cazul precedent ci numai dreptul de a cere heredelui sa-i transmita proprietatea asupra bunului legal. Intre herede si legatar se stabileste un raport juridic in temeiul caruia heredele poate fi silit sa-l execute legatul - legatul per receptione poate imbraca urmatoarea forma : 1.Prin luare mai inainte, de exemplu : sclavul Trax sa ia mai inainte pe sclavul Petrus, in virtutea acestui legat unul dintre herezi testamentari care era in acelasi timp si testamentar avea dreptul de a intra in stapanirea bunui legal inainte de impartirea mostenirii.Prin asemenea legate testatorul putea favoriza pe unul dintre mostenitori. - legatul sinenehi di modo acesta creaza heredelui testamentar obligatia de a nu-l impiedica pe legatar sa intre in stapanirea unui lucru potrivit formulei : « heredele meu sa fi obligat, sa permita lui Trax sa ia cu el pe sclavul Petrus si sa-i apartina », spre deosebire de legatul per dalmatione heredele avea obligatia de a indeplini o anumita prestatiune in cazul legatului sineni modo legatarul avea numai obligatia de a nu impiedica executarea legatului. Conditiile de fond ale legatului : Legatarul trebuia sa aibe testamention factio pasiva, cel lipsit de capacitatea necesara nu putea dobandi un legat. Legatul apasa asupra mostenitorului cu exceptia 8

Drept roman-prof.Cristinel Murzea legatului per receptione unde legatarul era el insusi mostenitor ;in cazul celorlalte legate heredele testamentar pierdea anumite bunuri din mostenire in profitul legatarilor. Potrivit legii celor XII table libertatea de a dispune prin legat a testatorului era nelimitat. Datorita acestui fapt la sf epocii vechi mostenitorii sunt interesati tot mai mult sa recudieze mostenirile grevate cu legate mari, fapt ce nu era in interesul creditorilor defunctului. Prin 3 legi succesive la sf epocii vechi s-a limitat dreptul de a dispune prin legat. Prin legea Curia testamentaria s-a interzis ca legatul sa aibe drept obiect un lucru mai mare de 1000 de asi. Legea Voconia prevede ca legatarul sa nu poata primi mai mult decat heredele. Dispozitiile acestor legi n-au fost eficiente deoarece testatorul putea lasa mai multe legate decat 1000 de asi, dupa cum putea lasa un numar de legate mai mici decat partea heredelui. In acest fel prin aceste legi situatia nu se imbunatatea cu nimic. Pentru a putea preveni asemenea practici in anul 40 I.Hr a fost adoptata legea palecidia prin care se preciza ca heredele are dreptul la un sfert din mostenirea ce i s-ar fi cuvenit potrivit succesiunii legale. Cea de a treia conditie de fond a legatului este exprimata in regula catoniana, potrivit acesteia legatul este valabil numai daca poate fi executat la momentul intocmirii testamentului. Sanctiunea legatului

In cazul legatului per indicatione, legatarul devine proprietar la moartea testatorului astfel incat el poate intenta actiunea in revendicare(revindicatio), lagatul per damnatione si lagatus sinendi modo erau sanctionate prin actiunea actio... ............................................................................. ............................................................................. ............................................................................... Fidei comisul este actul de ultima vointa prin care o anumita persoana(disponent)roaga pe o alta persoana(fiduciara)sa transmita cuiva(fidei comisa) un anumit lucru sau chiar o parte din mostenire. Executarea fidei comisului cadea fie in sarcina mostenitorului fie in sarcina legatarului. Aceasta institutie a sanctionat formalismul caci prin intermediul ei orice persoana putea dispune de bunurile sale fara a respecta formele proprii testamentului sau legatului. Prin intermediul fidei comisului cei lipsiti de testamenti factio pasiva puteau primi anumite bunuri dintr-o mostenire. Asadar fidei comisul se putea forma si inafara testamentului dar nimeni nu-l impiedica pe testator sa-i produca un fidei comis chiar in testamentul sau. Sanctiunea fidei comisului pana in vremea lui Augustus fidei comisul nu a fost sanctionat juridic astfel ca indeplinirea lui depindea de bunacredinta(fidei comisul) a fiduciarului. Fiduciarul jura ;juramantul avea insa doar un efect de natura religioasa, iar neindeplinirea lui avea accente morale caci fiduciarul era declarat infam. Prin sanctionarea fidei comisului de catre Augustus se va da o puternica lovitura formalistului caci toate conditiile de forma al testamentului sau ale legatului puteau fi eludate. Fidei comisul de familie 9

Drept roman-prof.Cristinel Murzea Prin intermediul acestuia disponentul lasa un bun fiduciarului cu conditia ca acesta din urma sa-l transmita urmasilor sai, se crea astfel mijlocul juridic pt pastrarea bunurilor in sanul familiei. Potrivit mecanismului sau fidei comisul de familie determina ca beneficiarul adica fidei comisarul sa se transforme la randul sau in fiduciar. Fidei comisul de ereditate

Spre deosebire de fidei comisul particular ce avea ca obiect bunuri individuale fidei comisul de ereditate purta asupra unei parti din mostenire sau chiar asupra intregii mosteniri. Fidei comisul de ereditate a dat nastere unor complicatii intrucat mostenitorul in sarcina caruia statea executarea fidei comisului trebuia sa plateasca datoriile succesorale desi nu primea decat o parte din mostenire sau chiar nimic. In scopul reglementarii raporturilor dintre mostenitori si fideli comisarii s-au introdus prin senatus consultele Trebelian si Patasian unele reguli noi. In perioada lui Iustinian cele mai importante dispozitii privind materia legatelor si a fidei comiselor aveau sa fie unificate Obligatiile Definitia si elementele obligatiei

Din doctrina dreptului roman ne-au ramas mai multe definitii obligatiei dintre care una dintre cele mai importante este acea data de el ,Paul : »daca cea care este apropiata sensului din dreptul modern o regasim in institutele lui Iustinian » acesta arata : »obligatio est iuris vinculum qvo necesitate at strigemum dicuius solvenderei secundum nostre civitatis iura »(obligatia este o legatura de drept prin care suntem siliti a plati ceva conform dreptului cetatii noastre). Desi, definitia data de catre Justinian reprezinta obligatia ca pe un raport de drept(viculum iuris)ea prezinta si unele imperfectiuni in special in precizarea elementelor obligatiei, astfel definitia ne infatiseaza numai un aspect al obligatiei si anume situatia debitorului. Se vorbeste numai despre constrangerea la care debitorul este supus fara sa se aminteasca despre dreptul creditorului de a plati vreo plata, pe de alta parte in definitie nu se precizeaza ca obligatia intr-un stadiu evoluat presupunea datoria juridica de a face si nu numai constrangerea de a plati. In acest text termenul plata nu desemneaza pur si simplu obligatia de a plati o suma de bani ci obligatia de dare, facere sau prestare. Cuvintele vinculum iuris prim care se desemneaza o legatura de drept fac aluzie la cele 2 persoane intre care se stabileste raportul juridic. Situatia debitorului este aratata in mod expres,cea a creditorului este insa numai sugerata. Termenii de creditor si de debitor nu au fost cunoscuti la romani de la origine, multa vreme atat debitorul cat si creditorul au fost desemnati in termenul de raus ca parte in proces. In sens etimologic cuvantul creditor vine de la credo care insemna a da cu imprumut de unde deducem ca primul creditor este cel caruia i se datora o suma de bani, cu timpul termenul a fost extins asupra tuturor persoanelor carora li se datora ceva

10


Curs 4.

22.03.2010

Elementele -

-

1. 2. 3. 4. -

-

-

alături de aceste elemente mai figurează: obiectul ș i sancț iunea; creditorul este subiectul activ căci el are dreptul să pretindă o plată; debitorul este subiectul pasiv întrucât el urmează să facă plata, la nevoie chiar și prin constrângere; un element important îl reprezintă obiectul obligaț iei, desemnat prin cuvț ntul plată, care constă în dare, facere sau prestare; prin urmare, acest element se referă la obligaț ia la care s-a îndatorat debitorul; pentru nașterea unei obligaț ii care să producă efecte juridice, obiectul acesteia presupune anumite condiț ii: obiectul trebuie să fie licit- astfel , nu îndeplineș te această condiț ie promisiunea de a comite un delict; tre sa fie posibil- imposibilitatea este posibilă atunci când se promite ceea ce nu există în natură (imposibilitatea juridică – când se promite un lucru extrapatrimonium-scos din circuitul civil) obiectul trebuie să fie determinat- astfel, nu este valabilp promisiunea de a se remite un număr de sclavi fără a se preciza numărul lor; obiectul trebuie să constea dintr-o prestaț iune pe care debitorul o face pentru creditor; în dr. roman, efectele actelor juridice se produc numai între părț i, nu ș i faț ă de terți, și ca atare, nimeni nu poate promite fapta altuia sau în interesul altuia; fapta trebuie să prezinte un interes pecuniarcare se apreciază în persoana creditorului, astfel nu este valabilă promisiunea de a ……. Un lucru ce nu se află în patrimoniul său; dreptul de creanță de regulă,este sancț ionat printr-o acț iune personală în intentio acțiunii păersoanale vor figura cuvintele : dare, facere sau aportere, prin care se exprimă ideea că debitorul trebuie să îndeplinească o prestațiune;

CLASIFICAREA OBLIGA ȚIILOR

11

Drept roman-prof.Cristinel Murzea -

un prim criteriu îl reprezintă izvoarele care le generează(faptele juridice care le determină); in func.ie de acest criteriu, obligațțile cunosc o clasificare cavrtipartită: delictuale cvasicontractuale cvasidelictuale potrivit mecanismului sancțiunii lor, obliagțiile se împart în : obl. Civile obl. Naturale

OBLIGA ȚIILE CONTRACTUALE -

-

se numesc astfel fiindcă izvorăsc din contracte; dacă la origine, simpla convenție a părț ilor nu dădea naș tere la vreo consecință juridică, în dreptul calsic apar contractuale consensuale, care se formează prin simpa manifestare de voinț ă ; în doctrina dreptului roman, contractele se clasifică în baza a trei criterii 1. după sanctiune 2. după efcte 3. după modul de formare

-

-

potrivit sancțiunii lor, contractele sunt: contracte de drept strict (cele sancționate prin acț iuni de drept strcit) contracte de bună credință(cele sancț ionate prin acț iuni de bună credinț ă) în funcție de efectul lor, contractele sunt:

-

unilaterale

-

bilaterale(sinalagmatice)

-

contractele unilaterlae creează obliagț ii în sarcina unei singur persoane, pe când cele nbilaterale dau naș tere la obligaț ii în sarcina ambelor părț i;

-

contractele bilaterlae se mai numesc ș i sinalagmatice(vezi contractul de vânzare-cumpărare) în cadrul căruia drepturile ș i obliagț iile vânzătorului ș i cumpărătotului sunt simultane ș i reciproce;

-

potrivit modului de formare, contractele sunt: 12


solemne

-

nesolemne

-

pentru nașterea contractelor solemne este nevoie de întrebuinț area unor forme speciale de fond și formă;

-

romanii au cunoscut următoarele contracte solemne:

-

sponsio religiosa

-

ius iurandum liberti(jurământul dezrobitului)

-

stipulațiunea

-

datis dictio(promisiunea pe dotă)

-

lexum

-

contractul literis

-

contractele nesolemne sunt cele care nu necesitau o formă specială, ele subdivizându-se în 3 categorii:

-

contractele reale

-

contractele consensuale

-

contractele nenumite

-

contractele reale presupun pe lângă consimț ământul părț ilor, remiterea materială a lucrului

-

contractele reale sunt:

-

mutuum(împrumutul de consumație)

-

fiducia

-

gajul 13


comodatul

-

depozitul

-

contractele consensuale se formează prin simplul acord de voinț ă al părț ilor

-

ele sunt în număr de 4:

-

vânzarea

-

locațiunea

-

societatea

-

mandatul

-

contractele nenumite se formează printr-o convenț ie însoț ită de executarea obligației de către una dintre părți;

OBLIGA ȚIILE DELICTUALE -

sunt obligațiile care izvorăsc din delicte romanii înțelegeau prin delict – o faptă ilicită, cauzatoare de prejudicii, care dădea naștere la obligaț ia delicventului de a repara prejudiciul cauzat;

OBLIGA ȚIILE PE BAZE CONTRACTUALE -

sunt acele obligații care izvororăsc din cvasicontracte (ca și din contract); cvasicontractul este un fapt ilicit care generează efecte juridice similare celor ale contractului;

OBLIGA ȚIILE CVASIDELICTUALE -izvorăsc din cvasidelicte; cvasidelictele sunt fapt ilicite pe care totuș i romanii nu le-au încadrat datorită mentalității lor conservatoare în categoria delictelor; construcția juridicăa celor două figuri juridice este identică, astfel că nu există mijloace de conținut pentru distingerea lor; CLASIFICAREA OBLIGA ȚIILOR DUPĂ SANCȚIUNE -

în funcție de acest criteriu distingem: 14


obligații civile obligații naturale;

obligațiile civile sunt sancționate printr-o acț iune, după cum obligaț ia este de drept strict sau de bună- credință, și sancț iunea sa va fi o acț iune de drept strcit sau de bună credință; - în cazul obligaț iilor de drept strict, interpretarea se va face urmând litera actului care a generat aportul juridic respectiv; intenția părților sau alte circumstanț e nu prezintă nicio semnificaț ie, obligațiile de bună credință însă sunt interpretate ț inându-se seama de voinț a părților precum și de alte împrjurări; - astfel, debitorul care a fost determinat să încheie un contract prin înșelăciune, poate opune debitorului o excepț iune, refuzând astfel să execute obligația; - obl.naturale nu sunt sancț ionate printr-o sancț iune; - astfel, dacă debitorul natural nu plăteș te, creditorul nu dispune de o acț iune pentru a-l urmări în justiție; - sancțiunea acestor obligaț ii este totuș i excepț iunea; - așadar, obligațiile naturale nu pot fi valorificate printr-o acț iune, dar ele sunt totuși sancționate prin intermediul excepțiunii; - rezultă, așadar; că debitorul nu poate fi silit să-ș i plătească datoria ; dacă însă debitorul plătește de bunăvoie, plata nu mai poate fi înapoiată; - cu alte cuivinte, nu se poate cere restituirea prestaț iei; - în ipoteza în care după executarea de bunăvoie a obligaț iei, debitorul va intenta acțiunea în revenire, creditorul va paraliza cererea saprin intermediul unei excepțiuni; - această excepțiune este de natură să facă zadarnice strădaniile debitorului, iar prin aceasta se dă valoare juridică obligaț iei naturale conturând-o ca pe o figură juridică distinctă în materia obligațiilor ; OBLIGA ȚIILE CU PLURALITATE DE SUBIECTE -

-

obligația se configurează ca un raport juridic încheiat între 2 persoane(creditorul și debitorul); în cazul pluralităț ii de subiecte trebuie să distingem între situaț ia în care debitorul sau debitorul se găsesc pe picior de egalitate, ș i situaț ia în care aceștia nu se găsesc pe picior de egalitate juridică; în prima situație, obligaț iile pot fi conjuncte sau coreale; în cea de –a 2- a situaț ie, în care părț ile nu sunt pe picior de egalitate, alături de creditorul pricipal, poate apărea un creditor accesor, după cum alături de debitorul principal poate apărea un debitor accesor sau garanț i; 15


obligațiile conjuncte- în cazul lor funcționează principiul divizibilității creanțelor și datoriilor; asfel, dacă sunt mai mulț i creditori, fiecare dintre aceș tia va putea pretinde numai partea sa din creanț ă, iar dacă sunt mai mulț i debitori, fiecre dintre ei va putea fi ținut numai pentru partea sa din datorie ;

OBLIGA ȚIILE COREALE(SOLIDARE) -

-

se definesc prin acccea că oricare dintre creditori poate pretinde întreaga creanță, după cum simetric, oricare dintre debotori poate fi ț inut pentru întrega datorie; atunci când sunt mai mulți creditori, corealitatea este activă, iar când sunt mai mulți debitori, corealitatea este pasivă;

în cazul corealităț ii, creanț ele ș i datoriile sunt indivizibile; obligațiile coreale au o fizionomie proprie ce se exprimă în unicitatea de obiect ș i în pluralitatea de raporturi juridice ; -spre deosebire de obligațiile conjuncte(unde sunt mai multe obiecte în funcț ie de numărul subiectelor), la obligațiile coreale obiectul este unic. AD STIPULATIO ȘI AD PROMISIO -atunci când în cadrul pluralității de subiecte păț ile nu sunt pe picior de egalitate juridică, întâlnim două situații: 1. AD STIPULATIO 2. AD PROMISIO -

AD STIPULATIO este actul prin care un creditor accesor se alătură creditorului principal; În mod obișnuit se încheie un contract numit stipulatio, prin care debitorul promite creditorului accesor ceea ce i-a promis și crditorului principal; Creditorul accesor se numește ad stipulator; apariția acestei instituții trebuie pusă în legătură cu exigenț ele practicilor comerciale, îăntr-o epocă înc are contractul de mandat nu apăruse încă adstipulator putea să-l urmărească pe debitor atunci când din anumite motive creditorul principal nu putea face acest lucru;

AD PROMISIO - este actul în baza căruia un debitor accesor se alătură debitorului principal; - debitorul accesor, numit adpromisor, promit prin stipulaț iune, cea ce a promis și debitorul principal; 16


rolul debitorul accesor este acela de a-l pune pe debitor la adăpost de consecințele eventualei insolvabilităț i a debitorului principal;

ELEMENTELE CONTRACTELOR SUNT DOUĂ: 1. ELEMENTE ESEN ȚIALE 2. ELEMENTE ACCIDENTALE ELEMENTELE ESEN ȚIALE - sunt cele ce dau identitate proprie contractului, iar în dreptul roman sunt în număr de 3: obiectul, consimțământul ș i capacitatea; - în lipsa uneia din cele trei elemente nu există contract; - spre deosebire de dreptul modern, în dreptul roman cauza nu a figurat între elementele contractului, deș i romanii au cunoscut acest element, dar l-au utilizat într-o altă accepțiune juridică; - obiectul contractului, în sens strict, se traducea în : id quod debetur; - acesta consta în crearea unei obligaț ii ; - în această accepț iune, obiectul obligaț iei se condunda cu efectele sale; - în sens larg, obiectul obligaț iei este identic cu obiectul contractului ș i constă în prestaț iunea pe care debitorul trebuie să o facă faț ă de debitorul său(dare, facere, prestare); CONSIM ȚĂMÂNTUL - în dr. roman, pentru existenț a contractului era necesar acordul de voinț ă al celor două părți, în scopul creării unor drepturi și datoprii; - astfel, oferta unei părț i nu era de natură se creeză vreo obligaț ie, ea putând fi retrasă până la cceptarea sa de celaltă parte; - prin consimțământ înț elegm manifestrea de voinț ă a unei părț i, în sensul dorit de cealaltă parte; termenul de consimțământ(consensu) vine de la cum sentire (a avea o părere comună cu cealaltă parte); - dretul roman cunoaște anumite cazuri care duc fie la inexistenț a consimțământului(neseriozitatea sau eroarea), fie la vicii de consimțământ(teama(metus) și dolul(dolus)) NESERIOZITATEA -duce la inexistența consimțământului întrucât acesta a fost dat în glumă sau în imprejurări care în mod evident exclud intenția părții de a se obliga, adică jocandi causa; 17

Drept roman-prof.Cristinel Murzea EROAREA -reprezintă înțelegerea greș ită a unor împrejurări; -următoarele cazuri de eroare atrag nulitatea contractului: eror in negatio eror in persona eror in corpore eror in substantia EROR IN NEGOTIO(EROAREA ASUPRA NATURII ACTULUI CARE SE ÎNCHEIE) - apare în acele situaț ii când o parte intenț ionează să încheie un anumit contract, iar celaltă parte crede că este vorba de o altă operaț iune juridică; EROR IN PERSONA(EROAREA ASUPRA IDENTITĂ ȚII PERSOANEI) -se produce atunci când o parte crede că a încheiat un constract cu o persoană, ș i în realitate l-a incheiat cu alta; EROR IN CORPORE(ASUPRA IDENTITĂ ȚII LUCRULUI) -se produce atunci când o parte crede că obiectul materila al contractului este una numit lucru, iar celaltă crede că este vorba despre un alt lucru; EROR IN SUBSTANTIA(EROAREA ASUPRA CALITĂ ȚILOR ESENȚIALE ALE LUCRULUI) -apare atunci când o parte crede că a dobândit un lucru făcut dintr-o anumită materie și în realitate dobânziște un lucru făcut din altă materie (inel de aramă ș i de aur); TEAMA (METUS) -expimă violența ce se exercită asupra unei persoane, în scopulde ao determina să încheie un contract; - teama nu duce la inexistenț a contractului ci numai la vicierea sa, ceea ce înseamnă că victima violenței dispune de anumite mijloace juridice prin care o parte obț ine, pe cale indirectă, anularea contractului; în vechiul drept roman, potrivt dretului civil, violenț a fizică (vis phisica) reprezenta o cauză de inexistență a consimțământului; pretorul a pus la îndemâna victimei violenț ei un mijloc procedural numit exceptio metus, prin care se paraliza acț iunea reclamantului; în același timp s-a acordat victimei o acțiune numită actio metus, prin care se jungea la anularea contractului; 18


Curs 5.

29.03.2010

Dolul(Dolus) DOLUL DOLUS -sunt mijloacele viclene, manoperele dolosive utilizate de căptre o parte în scopul de a determina cealaltă parte să încheie un anumit act; în secolul întâi, pretorul creează aș a-numită actio in dolo prin care victima dolului obținea pe cale indirectă anularea actului încheiat printr-un consimț ământ viciat prin dol; toate acestea actio de dolo și actio metus nu sunt acț iuni în anulare ci numai procedee în anulare; ambele acțiuni sunt arbitrarii aș a încât judecătorul anunț a sentinț a de condamnare numai dacă autorul delictului de dol sau de violență nu satisfacea pretenț iile reclamantului; CAPACITATEA – exprima aptitudinea unei persoane de a încheia acte juridice ; - în dreptul roman, capacitatea se definea în raport cu condiț ia juridică a persoanelor; - între cetăț eanul roman sui iuris care avea plenitudinea drepturilor sale ș i sclavul care nu avea nici un drept fiind asimilaț i cu lucrurile, se aflau numeroase categorii de persoane cu o capacitate limitată, astfel că limitele capacității de drept sunt fixate de lege, pe când capacitatea de fapt este determinată de factori subiectivi și constau în posibilitatea cuiva de a-ș i da seama de consecințele actelor sale; - incapabilii de fapt sunt nebunii, infantes, minorii precum ș i femeia sui iuris ; ELEMENTELE ACCIDENTALE ALE CONTRACTELOR - aceste elemente pot figura sau nu, potrivit voinț ei părț ilor ; - acestea sunt TERMENUL ȘI CONDIȚIA TERMENUL SAU DIES- eveniment viitor și sigur de care depinde exigibilitatea sau stingerea unui drept; - atunci când afectează exigibilitatea unui drept termenunl se numeș te suspensiv (DIES AD QUO) iar atunci când afectează stingerea dreptului el se numește EXTINCTIV (DIES AD QUEM);

19


-

dacă creditorul intentează acțiune în justiț ie în scopul valorificării unui drept înainte de împlinirea termenului, acț iunea va fi respinsă ș i totodată el va pierde și dreptul material la acț iune ; dacă debitorul va plăti înainte de termen, el nu va avea la îndemână acț iunea în repetire întrucât nu sunt create condițiile pe care le reclamă plata lucrului nedatorat; momentul în care dreptul ia naș tere se numeș te DIES GENENS iar omentul în care dreptul devine exigibil se numeș te DIES VENIENS ;

CONDI ȚA (CONDITIO) este un eveniment viitor ș i nesigur de care depinde naș terea sau stingerea unui drept ; - este de 2 feluri 1. suspensivă- (conditio ad quo) – afectează naș terea unui drept 2. rezolutorie ad quam – afectează stingerea dreptului; -

STINGEREA OBLIGA ȚIILOR -

-

deesebirea esențială dintre drrepturile reale ș i cele personale constă în ceea ce privește valorificarea acestora ; astfel, drepturile reale se valorifică prin exercitarea unor anumite arribute de către titularii dreptului, pe când drepturile personale se valorifică prin executarea obligației de către debitor ; rezultă a șadar că drepturile reale sunt în principiu perpetue , pe când drepturile personale sunt în principiu temporare; de ex. dreptul de proprietate, ca formă juridică de apropriere a lucrurilor nu se stinge prin trecerea timpului, pe când dreptul creditorului izvorât dintr-un contract sau dintr-un delict se stinge la omentul valorificării sale ; aș adar, obligațiile dispar la momentul valorificării lor ;

-

modurile voluntare de stingere a obligaț iilor :

PLATA (SOLUTIO) - este modul obișnuit de stingere a obligaț iilor, ș i se realizează prin îndeplinirea prestaț iunii care face obiectul legăturii juridice ; conform etimologiei sale, cuvântul „plată” sau solvere, ne evocă dezlegarea debitorului de raportul juridic prin executarea oricărei prestațiuni; - plata are ca obiect fie remiterea unei sume de bani, fie transmiterea proprietății, fie execcutarea unei lucrări; 20


-

-

-

-

plata poate fi făcută atât de către debitor sau chiar de către o altă persoană, deoarece pe creditor nu-l interesează cine execută obligaț ia; când obligația constă în transmiterea proprietăț ii, plata se face numai de către proprietar; cel ce plătește trebuie să fie capabil; pupilul nu poate plăti fără încuviinț area autorităț ii tutelare ; plata poate fi primită de către creditor sau de către reprezentantul să legaltutore sau curator , sau de către reprezentantul său convenț ional – mandatar; cel ce primește plata treebuie să fie capabil ș i să aibă discernământ; plata trebuie să fie integrală; creditorul nu poate fi silit să primeasccă plata în rate ; debitorul nu se poate libera plătind altceva decât lucrul datorat; în rpincipiu plata este făcută la domiciliul debitorului;astfel, plata este sustenabilă dacă părțile n-au stabilit prin contract altfel sau locul plăț ii a rezultat din natura obligației; în ipoteza că plata nu se efectuează la scadenț ă, creditorul intentează acțiune la domiciliul debitorului(actor sequitur forum rei); creeditorul care pretinde să i se plătească în alt loc decât cel fixat prin contract comite potrivt dreptului civil o pluris petitio loco , fapt pentru care acțiunea sa va fi respinsă; când între creditor și debitor există mai multe datorii succesive se pune problema imputării plății; proba plății in dr. roman se făcea prin martori, prin jurămât, precum ș i prin alte mijloace; în epoca clasică s-a generalizat sistemul eliberării unui înscris debitorului, pentru ca acesta să poată face mai lesne proba plăț ii; chitanța era scrisă de către debitor ș i purta sigiliile a 7 martori;

DAREA ÎN PLATĂ (DATO IN SOLUTUM) -

creditorul nu putea fi obligat să primească un alt lucru decât cel datorat; dacă însî creditorul este de acord ,d ebitorul se poate elibera printr-o altă prestație, transferând de pildă proprietatea asupra unui sclav în locul sumei de bani datorate;

STINGEREA OBLIGA ȚIEI prin plata altui lucru decât cel datorat cu acordul creditorului constituie o operațiune juridică distinctă de plată și este cunoscută prin termenul de „datio in solutum”(darea în plată); 21


-

la origine, când debitorul nu se putea libera plătind altceva fără consimțământul debitorului, darea în plată era voluntară (datio in solutum voluntaria ) datio in solutum voluntaria a fost creată ș i utilizată în scopul deposedării micilor proprietari de pământurile lor; în acest mod cei bogaț i dădeau ț ăranilor împrumuturi băneș ti cu dobânzi mari iar la scadență, întrcât țăranii nu putea plăti, creditorii acceptau să primească în locul sumei de bani o suprafaț ă de pământ ;

-

novațiunea Este înlocuirea unei vechi obligații cu o obligație nouă prin intermediul stipulaț iunii sau a contractului literis; Această operațiune juridică presupunea stingerea unei obligaț ii, dar în acelaș i timp presupune apariț ia unei obligaț ii noi, fapt ce i-a determinat pe jurisconsulț ii romani să afirme că novațiiunea constăîn transferul obiectului vechii obligaț ii în noua obligație; Novațiunea nu îmbracă așadar forma unui act juridic de sine stătător ci ea este efectul unui act, adică efectul stipulaț iunii sau al contractului în formă literală; - pentru realizarea novaț iunii este necesar să fie întrunite urmăoarele condiț ii: - 1. o obligație veche; - 2. o obligație nouă - 3. aceeași datorie (idem debitum) - 4. ceva nou(aliqui novi) - 5. intenția de a nova (animus novandi ) EFECTElE NOVA ȚIUNII -

-

prin realizarea novaț iunii, accesoriile vechii obligaț ii se sting; în acest mod , garanțiile personale sau reale ale vechii obligaț ii dispar ; dobânzile datorate de către debitor se sting; dacă debitorul fusese pus în întârziere înainte de novaț iune, prin novarea obligației efectele morei se sting; așadar, o serie de avantaje ale creditorului dispar prin realizarea novaț iunii; cu toate acestea, novaț iunea este o operaț ie juridică favorbaliă creditorului; prin realizarea novaț iunii viciile vechii obligațiuni dispar

? -

este operațiunea juridică prin care datoriile ș i creanț ele reciproce se scad unele din altele pentru ca executarea să poarte numai asupra diferenț ei; realizarea conversațiunii presupune aș adar existenț a a două datorii ș i a două creanțe reciproce ; 22


-

în loc să se facă două plăți distincte se făcea o cumpănire a celor două datorii se plătea numai diferenț a ; și pe această cale, două operaț iuni juridice se reduc la una singură ; commmm…. Se putea realiza și prin acordul părților; în acest caz ea este convențională; dacă părțile nu ajung la o înțelegere , confestaț iunea se putea face pe cale judiciară;

REMITEREA DE DATORIE (IERTAREA DE DATORIE) -

este un mod de stingere a obligaț iei, constând din renunț area creditorului la dreptul său iertarea de datorie se face prin moduri civile sau prinmmoduri pretoriene;

modurile voluntare de stingere a obligaț iilor

-

pentru că aceste moduri nu presupun acordul de voinț ă al părț ilor, aceste moduri sunt uneori desemnate ca fiind moduri forțate sau necesare ; acestea sunt:

1. 2. 3. 4.

imposibilitatea de executarea confuziunea moartea prescripția extinctivă;

-

IMPOSIBILITATEA DE EXECUTARE - dacă obiectul obligației este un lucru individual determinat ș i acesta piere fără vina debitorului, obligația se stinge conform reguliid e drept: „debitor re incerte interitu rei eliberatum”, adică debitorul unui lucru individual determinat este loberat prin pieirea lucrului; CONDI ȚIILE 1. lucrul să fie in mod individual determinat căci genera non pereunt ; 2. debitorul să nu fi fost pus în întârziere ș i nici să nu fie pus sub culpă CONFUZIUNEA -

este reunirea asupra aceleaș i persoane a calităț ii de debitor ș i a celei de creditor; cel mai frecvent caz îl constituie moștenirea creditorului de către debitor sau a debitorului de către creditor ; 23

Drept roman-prof.Cristinel Murzea CAPITIS DEMINUTIO (PIERDEREA PERSONALITĂ ȚII) - CONSTITUIE o cauză involuntară de stingere a obligaț iilor PRESCRIP ȚIA EXTINCTIVĂ ca mod de stingere a obl. -

-

-

Scurgerea dtimpului poate influenț a raporturile juridice în două direcții: 1. fie să consolideze o situație de fapt, transformând-o într-un drept prescripție achizitiva (uzucaoiune) 2, fie se ducă la stingerea unui drept, situaț ie în care se numeș te prescripț ie extinctvă dacă prescripția achizitivă a fost admisă de romani încă di cele mai vechi timpuri, presc. Extinctivă s- admis mai greu întrucât obligaț iile se sting prin utilizarea formelor cerute de principiul simetriei și nu prin ajungerea la termen , conform regulii: ad tempus deberi, non potest; în anul 424, Împăraț ii HONORIUS ș i THEODOSIUS al II-lea au intruds prescripția de 30 de ani pentru aciunile care la aceea dat erau perpetue, în legătura cu presc. Extc s-au exprimat două opinii: 1, prin trecerea termenulu de prescripș iei drepturile se sting în intregime 2, dreptul se stinge numai ăn senul că debitorul poate opune în apărare faptul prescripției de natură să paralizeze pretenț iile reclamantului; debitorul rămânea totuși obligat natural, căci dacă face plata de bunăvoie el nu poate pune actiunea in revenire căci nu este i n ssituaia de a face plata lucrului nedatorat;

Curs 6.

12.04.2010

Contractele solemne -reprezinta cea mai veche categorie de contracte denumite si contracte formale deoarece fizionomia lor este puternic grevata de trasaturi specifice formalismului ce s-au atenuat treptat in contextul evolutiei vietii economice romane -aceste contracte sunt guvernate de urmataorele principii: 1.principiul unilateralitatii actului -contractele solemne generand obligatii in sarcina numai a uneia dintre partile contractante 2.principiul interpretarii literale -lucru care face ca aceste contracte sa fie contracte de drept strict 24

Drept roman-prof.Cristinel Murzea 3.principiul oralitatii -contractele solemne implinindu-se cu o singura exceptie in forma orala Contractele in forma religioasa

-initial aceasta a fost forma in care se incheiau toate contractele -institutiile juridice in epoca veche au stat sub semnul ideologiei religioase caci in conceptia vechilor romani cultul legilor statea alaturi de cultul zeilor -cele mai importante contracte incheiate in aceasta forma sunt: sponsio religioasa, ius iurandum liberti. Sponsio religioasa

-reprezenta cea dintai obligatie contractuala si ea a rezultat din intelegerea intervenita intre pagubas si garant, intelegere insotita de pronuntarea unui juramant religios. Ulterior acest mod de contractare s-a extins si asupra altor cazuri: debitorul se obliga prin pronuntarea cuvantului spondeo care insemna “promit” urmata de invocarea divinitatii printr-un juramant a carui nerespectare era considerata a atrage mania zeilor asupra celui vinovat -cuvantul spondeo avea in conceptia romana insusirea de a asigura favoarea zeilor, fiind in consecinta rezervat in exclusivitate cetatenilor romani Ius iurandi libertum (sau juramantul dezrobitului)

-este contractul intervenit intre patron si dezrobit prin intermediul caruia dezrobitul se obliga sa efectueze un numar de zile de munca in favoarea patronului -obiectul acestui contract il constituia prestarea unor servicii ce necesitau o pregatire speciala (o prefabriles) -stapanul care dorea sa elibereze un scalv rezervandu-si de la acesta un numar de zile de lucru se afla in idficultate cu privire la modul de a-l obliga intru-cat sclavul nu beneficia de capacitate juridica. Din aceasta cauza ius iurandi liberti consta intrun dublu juramant: primul juramant este pronuntat de sclav inainte de dezrobire, prin care el se obliga sa presteze opere pentru stapanul sau; el nu avea obiect religios opozabil sclavului in calitate de participant la cultul domestic; al doilea jurmanat cu acelasi continut si care producea efecte pe plan civil deoarece sclavul dezrobit devenea atunci capabil pentru a se putea obliga -juramantul religios producea astfel efecte pe plan juridic -ius iurandum liberti era sanctionat printr-o actiune numita iudicium opaerarum (actiune privind zilele de munca) format dupa modelul lui sponsi religioasa -ius iurandum liberi reprezinta un exemplu elevat al felului in care proprietarii de scalvi au inteles sa alature fortei dreptului forta religiei in scopul realizarii propriilor lor inerese economice Contractele in forma verbala Sponsio laica 25

Drept roman-prof.Cristinel Murzea -evolutia societatii romane determina o delimitare intre normele de drept numite ius si cele religioase numite fas. -dupa alungarea ultimului rege si proclamarea republicii, pontifex Maximus si-a pierdut atributiile de ordin politic aceastea revenind adunarii poporului, senatiiolor sau magistratilor. Toate acestea vor produce schimbari la nivelul institutiilor juridice. Ca urmare forma de a contracta sufera modificari iar sponsio religioasa se transforma dintr-un act sacral intr-un act juridic civil -sponsio laica se aseamana cu sponsio religioasa prin aceea ca se pastreaza un element important al fizionomiei primului contract; astfel ea se forma prin intrebare si raspuns. Intrebarii formulate de catre creditor ii urmeaza raspunsul dat de catre debitor:” spontesne michi centrum dare”, raspunsul era “spondeo”. -un alt numitor comun il reprezinta utilizarea cuvnatului “spondeo” prin care debitorul isi asuma o obligatie; cuvantul “spondeo” putea fi folosit numai de catre cetatenii romani datorita insusirilor sale de a mijloci raporturile cu divinitatea. -Deosebirea esentiala dintre cele 2 forme de a contracta consta in faptul ca intrebarea si raspunsul n mai sunt insotite de pronuntarea unui juramant religios -sponsio laica reprezinta asadar modul general de a contracta si putea fi utilizata in vederea realizarii unor multiple operatiuni juridice constitutind deci un mod de creare al unor obligatii rezervata exclusiv cetatenilor romani ea apare ca o expresie a raporturilor din sanul unei societati inchise cu o economie de schimb slab dezvoltata in cadrul caruia relatiile cu vecinii avea un caracter accidental Stipulatiunea -dezvoltarea economica si participarea strainilor la viata comerciala a romei au adus anumite schimbari. Cu toate acestea romanii nu au permis strainilor sa foloseasca cuvantul spondeo. Locul acestuia fiind luat de alte verbe precum fidepromitisme (raspunsul era fidepromito), sau promitis (raspunsul promito), dabis (raspunsul dabo), facies (raspunsul facio). -stipulatiunea poate fi deci definita ca fiind contractul incheiat in forma verbala, aesta formandu-se prin intrebare si raspuns la care vor avea acces si preregrinii -aparitia stipulatiunii nu a determinat disparitia lui sponsio laica care s-a aplicat in exclusivitate in raportulrile dintre cetatenii romani -stipulatiunea este asadar un contract ce se prezinta ca o forma care poate imbraca orice acord de vointa transfirmandu-l in contract, dandu-I tarie si valabilitate -astfel se explica si etimologia cuvantului stipulatiune care dupa Paul vine de la stipulus, echivalentul lui firmus care inseamna tare, aceasta reflectand opinia romanilor conform careia orice institutie juridica se infatiseaza ca o expresia a puterii Functiile stipulatiunii 26

Drept roman-prof.Cristinel Murzea -fiind un mod abstract de creare a unei obligatiuni stipulatiunea are o forma generala care i-a permis sa fie utilizata pentru consemnarea celor mai vechi conventii -functia generala a stipulariunii deriva sub aspect tehnic din caractel sau abstract fapt pentru care ea a putut servi la o multitudine de operatiuni juridice -intr-o epoica anterioara aparitiei contractului consensual de vanzare operatiunea juridica a vanzarii putea fi realizata prin intermediul a doua stipulatiuni: -o stipulatiune a pretului prin care cumparatorul promite vanzatorului ca ii va plati pretul cerut -si o stipulatiune a pretului prin care vanzatorul se obliga sa remita lucrul cumparat -cele 2 stipulatiuni in fapt, acte juridice independente, intruneau dupa ce partile cazusera de acord forma juridica a vanzarii Curs 7.

19.04.2010

Caracterele stipulatiunii La obiectul prevazut in intrebare si rapuns . spre exemplu spndesme dabis? Dabeo Apoi trebuia sa existe un obiect identic. Stipulantul il intreba pe promitent: “promiti sa-mi dai 100?”, iar promitentul nu putea raspunde 50, caci in astfel de conditii actul era lovit de nulitate. O alta trasatura o reprezinta caracterul ei continuu, lucru ce rezulta prin caracterul ei solemn si presupunea ca intrebarea facuta de catre stipulant sa fie urmata de raspunsul promitentului fara a interveni intre timp o alta operatiune juridica. acest lucru da tocmai nulitatea actuliu ce se realiza in stipulatiune. Stipultiunea este un act bilateral. Prin intermediul ei numai promitentul isi asuma obligatii si era deci debitor, creditor fiind stipulantul. Fiind un contract de drept strict, stipulatiunea era supusa unei riguroase interpretari in care judecatorul cerceta numai daca intrebarea si raspunsul au avut loc fara a cauta sa afle care a fost vointa reala a partilor. Din modul de formare al actului rezulta caracterul unitatii de timp si de loc. Ca o consecinta a oralitatii, se cerea ca partile sa se gaseasca intr-un moment anume si intr-un anumit loc. Pentru a obtine o sentinta de absolvire debitorul cauta uneori sa dovedeasca ca nu a fost prezent la locul stipulatiunii, la momentul incheierii ei. Stipulatiunea este un act abstract in sensul ca prin modul ei de formare nu rezulta motivul sau scopul pentru care debitorul se obliga. Pe aceasta particularitate se fundamenteaza de altfel functia sa generala, adica aptitudinea stipulatiunii de a reprezenta acel tipar in care se pot turna orice fel de obligatii. Transformarile stipulatiunii 27

Drept roman-prof.Cristinel Murzea -aceste caractere ale stipulatiunii sunt proprii fizionomiei acesteia in epoca veche, epoca ce se caracterizeaza printr-un formalism rigid. Incepand cu epoca clasica in contextul decaderii formalismului, desi stipulatiunea a continuat sa fie orala, in practica incepe sa fie utilizata tot mai mult forma scrisa. In epoca postclasica prin reforma infaptuita de imparatul Leon in anul 472 a fost suprimata conditia folosirii termenilor solemni.Din acest moment partile au putut utiliza orice termen cu conditia ca vointa lor sa fie clar exprimata. Astfel stipulatiunea s-a apropiat de natura actelor consensuale intru-cat conditia prezentei partilor a condus la nenumarate procese, Iustinian a decis printr-o Constitutiune din anul 531 ca actul constatator al stipulatiunii nu putea fi atacat decat cu conditia ca debitorul sa dovedeasca ca una dintre parti a lipsit din localitate intreaba zi. Aceasta dovada trebuia facuta cu mijloace temeinice de proba. Proba stipulatiunii

Daca la inceput stipulatiunea era dovedita cu martori, ulterior odata cu mentinerea sa in forma scrisa dovada se facea in scris. Dat fiind caracterul abstract al stipulatiunii, pentru a obtine condamnarea promitentului, stipulantului ii era suficient sa probeze cu martori sau cu inscrisuri ca actul a avut loc indiferent daca in fapt promitentul a primit mai putin sau chiar nimic din cat a promis. Ca urmare a numeroaselor abuzuri, pretorul a dat posibilitatea debitorului sa se apere prin exceptia de dol si sa dovedeasca ca in realitate a primit mai putin. In acest scop partile incheiau o conventie speciala incorporata stipulatiunii (la o suma doli) prin care se angajau sa nu comita vreun dol in temeiul careia judecatorul putea sanctiona savarsirea dolului. In cazul neexecutarii de debitor a acuzatiilor insumate prin stipualtiune, creditorul avea la indemana mai multe mijloace juridice in functie de obiectul actului ce se incheia. Conform Legii celor XII Table obligatiile creditorului erau sanctionate prin iuticis postulatio, iar mai tarziu in temeiul legilor Siria si Calcunia, daca debitorul se obliga printr-o suma de bani putea fi urmarit in caz de neexecutare prin asa numita condictio certe pecunie, iar daca promitea un lucru determinat prin condition certe rei sau conditio triticaria. Daca promitea un fapt oarecare avea la indemana o actio ex stipuatum. Nexum

Contextul social-economic al aparitiei constractului intitulat necsum. Contractul solemn in forma autentica nexum reprezinta una dintre cele mai controversate institutii ale dreptului roman in ce priveste forma si functiile sale. In linii mari necsum este o conventie de aservire incheiata in fata magistratului in forma unei declaratii prin care creditorul afirma ca munca debitorului ii este aservita pentru un numar de zile, declaratie ratificata de catre magistrat. Asadar, atunci cand debitorul nu-si putea plati o datorie nascuta din stipualtiune partile in baza unei intelegeri prealabile se prezentau in fata magistratului unde vorbea numai creditorul. Acesta pronunta urmatoarea formula: “afirm ca serviciile acestui omimi sunt aservite pentru suma de …. pana la calendele lunii mai”. Fata de tacerea 28

Drept roman-prof.Cristinel Murzea debitorului, magistratul ratifica declaratia creditorului prin pronuntarea cuvantului “addico”. Se poate deci constata ca acest contract numit necsum apare ca fiind o aplicatie a lui in iure cessio deoarece pentru realizarea sa partile simulau un proces. Datorita functiilor sale contractul constituie o alternativa pentru debitorul insolvabil in sensul ca in acest fel el putea evita consecinta executarii silite prin manus iniertie, procedeu care purta asupra persoanei si care ducea in epoca veche in ultima instanta la vinderea debitorului trans iberium. Pe de alta parte necsum ii oferea creditorului posibilitatea de a-si procura pe aceasta cale forta de munca de care avea nevoie. Partricienii aveau neovie sa isi procure forta de lucru si ei au recurs intr-o prima etapa la exploatarea clientilor lor. Numarul acestora era insa insuficient, motiv pentru care au creat necsum ca modalitate concreta de a-I aservi pe cetatenii saraci, desi formal juridic acestia continuau sa ramana oameni liberi. Aceasta solutie era folosita avand in vedere si situatia dupa executarea silita a debitorilor insolvabili care nu putea sa rezolve criza fortei de munca ajungandu-se la situatia ca debitorul plebeu sa fie asimilat scalvului dar numai in strainatate, conform principiului ca in cetatea sa un cetatean roman nu putea fi sclav. La randul sau debitorul insolvabil prefera sa se oblige prin necsum decat sa fie vandut ca sclav trans iberium. Conditia juridica a lui necsus Defintiile acestuia Este data de catre varoo in una dintre lucrarile sale : “omul liber care isi angaja serviciile sale pentru suma de bani pe care o datora pana cand se elibera de datorie se numeste nexus, ca fiind incarcat de datorii”. Necsus, desi era un om liber el era tratat tot ca un sclav. Odata ajuns necsus debitorul (de regula plebeu) era tratat de catre patrician ca un sclav fiind tinut ina ceasta stare in mod abuziv chiar si dupa ce isi indeplinea zilele de munca la care se obligase. In conditiile in care datoriile ajunsesera la Roma o adevarata calamitate, iar fenomenul exploatarii plebeilor prin transformarea lor in debitori necsati se afla pe punctul de a compromite unele principii fundamentale ale regimului juridic al persoanelor in anul 326 i.e.n a fost data legea Poetelia Papiria. Titus Livius a aratat ca aceasta a desfiintat pentru viitor necsum punand astfel capat abuzurilor camatarilor urmanad ca in lanturi sa nu mai fie tinuti decat delicvnetii pana la plata datoriei ce reprezenta echivalnetul dreptului de razbunare al victimei. Aceasta lege a avut si motivatii de ordin social-economic caci Roma incepuse epoca marilor cuceriri iar numarul sclavilor crescuse in numar foarte mare fapt ce avea sa rezolve criza fortei de munca. Contractele consensuale Contractul de vanzare-cumparare Defintiei : vanzarea este contractul

prin care o parte numita vanzator se obliga sa transmita posesia linistita asupra unui lucru celeilalte parti numita cumparator in 29

Drept roman-prof.Cristinel Murzea schimbul unei cantitati de metal numita pret, pe care cumparatorul se obliga la randul sau sa i-o transmita vanzatorului. Vanzarea reprezenta in aceasta etapa o forma evoluata a schimbului in care defapt isi avea si originea. vanzarea ca si contract consensual apare abia la sfarsitul epocii, in urma unei indelungate evolutii. Vanzarea mancipatiune

Functia principala a mancipatiunii a afost aceea de a transmite proprietatea asupra lucrurilor mancipii in schimbul unei cantitati de arama. Mancipatiunea s-a constituit in haina juridica ce a realizat operatiunea vanzarii. Curs 8.

26.03.2010

Momentul formarii actului coindicea cu formarea sa astfel ca transmiterea metalului pret constitutia o conditie de forma a mancipatiunii. Aceasta unitate dintre formarea vanzarii si executarea sa prezenta dificultati atunci cand cumparatorul nu putea face plata imediat. fapt pentru care pentru a separa formarea vanzarii de exectarea sa romanii au fost nevoiti sa adopte procedee mai subtile . Vanzarea prin stipulatiune

Datorita caracterului ei abstract, stipulatiunea putea realiza o multitudine de operatiuni juridice, chiar orice conventie, fapt pentru care ea a fost utilizata de catre romani si pentru efectuarea vanzarii. Cele 2 prestatiuni, respectiv predarea lucrului si plata pretului faceau obiectul a doua stipulaituni distincte. Prima stipulatiune genera obligatia de a preda pretul (promiti sa imi dai 100? Raspunsul: promit), iar cea de-a doua obligatie se referea la preadarea lucrului (promiti sa imi dai pe scalavul Dacius? Raspuns: promit) in acest fel operatiunea juridica unitara se realiza in acte distincte dar scopul partilor era atins. Executarea obligatiilor avea loc dupa nasterea lor. Obligatiile partilor erau create prin stipulatiune, iar executarea lor se facea ulterior prin acte distincte. Concluzia Dupa care vanzarea consensuala a fost precedata de vanzarea prin stipulatiune este confirmata si prin fizionomia termenului prin care romanii au denumit vanzarea consensuala, si anume entio vermitio. Aceasta dubla denumire se explica numai prin faptul ca inaintea aparitiei contractului consensual de vanzare acesta s-a facut prin 2 stipulatiuni reunite in vederea realizarii unui singur scop (entio venitio). Aparitia contractului de vanzare

Vanzarea consensuala prin simpla conventie a fost practicata mai intai in dreptul public si numai dupa aceea a trecut in dreptul privat. Astfel prizonierii de razboi erau vanduti fie de stat, fie de soldati in pietele publice. La sfarsitul Republicii datorita marilor cuceriri numarul prizonierilor de razboi creste foarte mult iar vanzarea lor in formele solemne ale mancipatiunii sau ala stipulatiunii devenise inoperanta. Ca urmare romanii au admis ca simplul raport de vointa dintre questor (magistrati imputerniciti cu vanzarea sclavilor) si particulari este suficienta pentru 30

Drept roman-prof.Cristinel Murzea formarea vanzarii. aceasta practica luata din dreptul public, treptat este preluata si de catre particulari fiind mereu perfectionata prin interventia pretorului. La inceput vanzarea consensuala a fost utilizata in raporturile dintre cetateni si peregrini pentru ca apoi ea sa fie utilizata si in raporturile dintre cetatenii romani ajunganduse ca la inceputul sec I inaintea erei noastre, operatiunea vanzarii sa fie sanctionata printr-o actiune de buna-credinta, asa cum relatat Titus Mucius Scaevola. Elementele vanzarii

Potrivit lui Gaius vanzarea se formeaza prin acordul de vointa asupra obiectului si pretului. Astfel deslusim cele 3 elemente ale vanzarii: consimtamantul, obiectul si pretul 1.constimtamantul daca in general consimtatmantul este manifestarea de vointa a unei parti in sensul dorit de cealalta parte, in amteria vanzarii consimtamnautl consta in acordul (contrahere) intalnirea dintre vointa celui ce intentioneaza sa vanda si a celui ce intentioneazsa sa cumpere. Gaius spunea ca vanzarea se naste din simplul consimtamant, fara sa fie necesarvreun element material, fapt ce arata ca pentru formarea contractului nu era necesara prezenta sau remiterea bunului sau a pretului. Contractul ia anastere de regula la momentul realizarii acordului de vointa, iar daca partile conditioneaza nasterea sa de indeplinirea nor forme, autnci actuul se va forma ulterior. Pentru a fixa momentul incheierii contractului, aprtile recurgeau uneori la practica remiterii unui lucru de mica valoare sau a unei sume de bani, remitere destinata sa probeze ca acordul de vointa al aprtilor s-a realizat. Cu timpul sistemul a capatat o fizionomie noua in sensul ca cel ce preda o suma de bani la mometul incheierii contractului putea renunta ulterior la act dar pierdea banii remisi si din alte parti. In epoca lui Iustinian daca partile se intelegeau sa redacteze un scris (venditio cum scriptura), contractul se formeaza la momentul redactarii acelui inscris si nu la momentul realizarii acordului de vointa. Pana la intocmirea actului oricare dintre parti avea dreptul sa renunte la promisiunea facuta. 2.Obiectul Purta denumirea de res sau mercs. Vanzatorul putea transmite posesiiunea asupra unor lucruri mobile sau imobile dupa cum putea transmite drepturi de creanta sau drepturi reale. El putea transmite exercitiul dreptului de uzufruct sau de emfiteoza sau chiar dreptul cu caracter universal. Cel mai des vnazarea avea ca obiect lucruri corporale existente la momentul incehierii contractului. Dupa cum rezulta din defintie vanzatorul nu se obliga sa transmita proprietatea, ci numai posesiunea linistita a lucrului. O prima consecinta ce decurge din aceasta functie a vanzarii este ca obligatia de a transmite lucruri se efectueaaza ptin intermediul traditiunii, act deliberat prin procedurile solemne. Pe de alta parte vanzatorul se poate obliga sa trsnsmita chiar un lucru ce nu ii apartine in credinta ca pana la va procura acel lucru pana la executarea obligatiei. Se admitea ca pot forma obiect al vanzarii si lucruri viitoare, ca de exemplu o recolta viitoare (entio reispecte)evident cu conditia ca aceasta sa apara. Daca recolta vanduta aparea indiferente de calitatea si cantitatea 31

Drept roman-prof.Cristinel Murzea ei cumparatorul trebuia sa plateasca pretul stabilit la incheierea contractului. Ba mai mult, romanii au admis chiar si vanzarea sperantei (entio speri) ca se vaobtine un lucru oarecare.o aseamenea vanzarea nu este afectata de conditie, ci ea este pura si simpla. Asa spre exemplu acela care promite sa cumpere pestele ce urmeaza a fi scos de catre pescar cu navodul trebuie sa plateasca pretul chiar daca nu s-a prins nimic, intru-cat el nu a cumparat peste ci numai speranta ca pescarul va prinde ceva. (spes alea) 3. pretul al treilea elememnt al vanzarii il reprezinta pretul constand in suma de bani pe care cumparatorul trebuia sa o plateasca vanzatorului. In dreptul roman, pretul trebuia sa indeplineasca anumite conditii intre care si aceea ca el sa fie exprimat intr-o suma de bani (im pecunia munerata). daca pretul nu a onctat in bani ci intr-un lucru vanzarea nu ar mai dobandi o identitate proprie ci easar confunda cu schimbul (permutatio erum). Pretul trebuia sa fie real (perum). Romanii nu au admis simularea pretului in contractul de vanzate caci aici vanzatorul nu avea intentia sa il ceara. Remiterea cu titlu gratuit al unui lucru nu reprezenta vanzare, ci onoratie. Mai mult decat atat romanii nu au admis vanazarea fictiva, cea realizata cu plata unui singur sestert (numo uno) sub pretextul ca pretul este neserios iar partile urmau sa faca o donatie deghizata. De asemenea pretul trebuia sa fie determinat sau cel putin determinabil (centrum). Pretul este determinat atunci cand se fixeaza din momentul incheierii contractului si este determinabil atunci cand se indica anumite mijloace pentru fixarea lui. In epoca postclasica s-a admis ca pretul sa fie fixat de catre o a treia persoana, daca aceasta persoana nu fizxa pretul, vanzarea nu lua nastere deoarece una dintre conditii si nume pretul nu era definita. In fine, pretul trebuia sa fie iustum, adica echitabil. In dreptul clasic caracterizat prin liberatatea neingradita de a contracta romanii nu au cunoscut ideea de leziune astfel incat un lucru putea fi vandut la orice pret in paguba fie a vanzatorului, fie a cumparatorului. In epoca lui Iustinian vanzatorul putea sa ceara anularea vanzarii cu restituirea celor doua prestatiuni daca pretul nu reprezenta nici o jumatate din valoarea lucrului (lezio enormis). Cumparatorul avea totusi posibilitatea de a plati in plus o suma de bani pana la acoperirea diferentie si daca vroia sa pastreze lucrul. Legislatia lui Iustintian proteja insa impotriva leziunii numai pe vanzaotr, nu si pe cumparator si numai cu privire la imobile. Explicatia acestei solutii se gaseste in structura social economica a dominatului, perioada in care micii porporietari de paamanturi apasati de impozite grele erau nevoiti sa isi instraineze loturile pe preturi mici in favoarea celor puternici din punct de vedere economic (potentiones) , fapt ce explica interventia factorilor politici de a proteja economia de o ruina totala avandu-se aici in vedere situatia celor nevoiti sa isi instraineze imobilele si care defapt reprezentau majoritatea populatiei. Efectele vanzarii

In dreptul roman vanzarea nu este translativa de proprietate ca in dreptul modern, ci numai generatoare de obligatii care sunt bilaterale si de buna credinta . in 32

Drept roman-prof.Cristinel Murzea virtutea lor vanzatorul trebuia sa pastreze lucrul si sa garanteze pentru evictiune si pentru vicii. Aceste obligatii sunt sanctionate prin actio enti sau exemptio.la randul sau cumparatrul are obligatia de a plati pretul sanctionata prin actio venditi sau ex ventito.ambele actiuni sunt ilius (actiuni in drept) si au o contemptatio incerta. Obligatiile vanzatorului

Vanztorul este obligat sa pastreze lucrul, iar daca acesta dispare din vina lui trebuie sa plateasca despagubiri. El trebuie sa administreze ca un bun pater familias si raspunde pentru cea mi mica neglijenta (culpa levis inabstracto). Daca insa lucrul piere fara vina vanzatorului, cumparatorul este totusi obligat sa plateasca pretul intru-cat in materia vanzarii riscurile sunt ale cumparatorului potrivit adagiului “emptori est periculum”. Regula potrivit careia riscurile sunt ale cumparatorului incalca unele principii de drept roman, caci vanzarea nu treansmite drepturi de proprietata intru-cat lucrul vnadut ramane in patrimoniul vanzatorului si ar fi normal ca el sa suporte pagube in calitate de proprietar conforma adagiului “res perit domino”. Aceasta se explica si in existenta anumitor interese conjuncturale care trebuiau aparate, lucru ce a determinat o serie de derogari de la linia generala a dreptului roman. Deci obligatia de a preda lucrul (vacuum posesione tratene) vanzatorul este obligat sa transmita cumparatorului posesiunea linistita a lucrului si nu dreptul de proprietate. Aceasta particularitate si are explicatia in faptul ca vanzarea consensuala ca act de drept al gintilor a fost creata pentru a facilita desfasurarea operatiunilor comerciale intr-o perioada in care proprietatea quiritara ingradita de forme solemne aveau o larga aplicatie iar alaturi de ea aparusera si alte forme de proprietate. Era suficient ca vanzatorul sa transmita posesiunea lcurului in forma simpla a traditiunii, dar aceasta transmiterea a posesiunii trebuia facuta in asemenea conditii care sa permtia cumparatorului sa se bucure de taote avantajele proprietatii. Posesiunea linistita a lucrurlui nu este o posesiune oarecare, ci o posesiune utila ce nu poate fi retrasa prin intermediul interdictelor in favoarea unor terti. Acesta este sensul pe care textele il dau termenilor de prestarelem sau vacuam posesionem gradere . regula transmiterii posesiunii are in primul rand o valoare teoretica deoarece de cele mai multe ori prin mijloace indirecte vanzatorul era obligat sa transmita chiar proprietatea. Astfel potrivit lui Paul spunea ca vanzatoarul trebuia sa transmita lucrul si sa abtina de la orice dol. Ori in cazul vanzarii se crea posibilitatea sa exploteze lucrul in cel mai desavarsit mod, deci orice vanzarot de buna credinta daca este proprietar trebuie sa transmnita chiar proprietatea caci altfel ar comite un dol fata de cumparatorul care ii transmite pretul cu titlu de proprietate. In executarea obligatiunii de a preda lucrul vanzatorul care este proprietar va trebui sa recurga la mancipatiune pentru lucrurile mancipi fie la traditiune pentru cele nec mancipi. Vanzatorul nu poate fi obligat sa predea lucrul inainte de plata pretului. In dreptul clasic s-a adoptat solutia ca cele 2 obligatii sa fie executate in acelasi timp (principiul simultaneitatii). Se constata asadar ca obligatia de predare a lucrului a fost astfel reglementata 33

Cursuri Roman

Recommend Documents