UNİVERSİTATEA POLİTEHNİCA DİN BUCUREŞTİ BUCUREŞTİ FACULTATEA DE TRANSPORTURI
DEZVOLTARE DURABİLĂ ÎN TRANSPORTURI
2009
Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".Raportul Brundtland, 1987. "Durabilitatea se referă la capacitatea unei societaţi, ecosistem, sau orice asemenea sistem existent de a funcţiona continuu într-un viitor nedefinit fară a ajunge la epuizarea resurselor cheie"- Robert Gilman, Presedinte Institutului Context. "O societate durabilă, este cea care îşi modelează sistemul economic şi social astfel încat resursele naturale şi sistemele de suport ale vieţii să fie menţinute". "Cuvantul durabil (de sustinere) are radacini în limba latină, subtenir însemnand "a stavili/reţine" sau "a sprijini de jos". O comunitate trebuie să fie sprijinită de jos-de către locuitorii actuali si viitori. Unele locuri, prin combinarea specifică a caracteristicilor fizice, culturale şi poate spirituale, inspira oamenii să aibă grijă de comunitatea lor.Acestea sunt locurile în care durabilitatea are cele mai mari şanse de existenţă (mentinere)- Muscoe Martin, 1995. "Durabilitatea este doctrina de urgenţă prin care dezvoltarea şi progresul economic trebuie să aiba loc şi să se menţina de-a lungul timpului, în limitele stabilite de ecologie în sensul cel mai larg- prin interdependenţa fiinţelor umane si slujbelor lor, biosferei si legilor fizicii si chimiei care o guverneaza.. Rezulta ca protectia mediului si dezvoltarea economica sunt intr-adevar procese antagonice" - William D. Ruckelshaus, September 1989. Dezvoltarea durabilă este o strategie prin care comunităţile caută căi de dezvoltare economică, beneficiind de asemenea de mediul inconjurător local sau care să aducă beneficii calitaţii vieţii. A devenit un ghid important pentru multe comunitaţi care au descoperit că modurile de interpretare tradiţionale de planificare şi dezvoltare creează, mai mult decât rezolva, probleme de mediu inconjurător sau sociale. Acolo unde interpretările tradiţionale pot conduce la aglomerare,extindere, poluare şi consumul excesiv de resurse, dezvoltarea durabilă oferă soluţii reale şi de durata care ne consolidează viitorul . Conceptul de dezvoltare durabilă, înseamnă nu doar o dezvoltare a societăţii de consum, ci o dezvoltare sănătoasă, economică, al carui scop nu este interesul imediat ci construirea unei lumi care să ducă la o viată tot mai bună a cetăţenilor şi mai ales al generaţiilor care urmează.
2
Dezvoltarea durabilă nu este un concept nou. Este cea mai recentă exprimare a unei etici foarte vechi, care implică relaţiile oamenilor cu mediul înconjurător, şi responsabilităţile generaţiilor actuale faţă de generaţiile viitoare. Ca o comunitate să fie într-adevăr durabilă trebuie să adopte o abordare în trei directii care ia în considerare resursele economice, ale mediului înconjurător şi cele culturale. Comunitaţile trebuie sa ia în considerare aceste necesitati nu numai pe termen scurt, ci şi pe termen lung. Cheia pentru o definiţie funcţională a durabilităţii ecologice este înţelegerea faptului că nu trebuie să constituim de la zero comunităţi umane durabile, ci că le putem croi după modelul ecosistemelor din natură, care sunt, în fond, comunităţi durabile de plante, animale şi microorganisme. De aceea, o comunitate umană durabilă trebuie să fie constituită astfel încât stilul ei de viaţă, precum şi tehnologiile şi structurile ei comerciale, economice şi fizice să menţină natura şi viaţa, nu să le distrugă. Comunităţile durabile îşi dezvoltă modelele de viaţă în timp, într-o interacţiune permanentă cu alte sisteme vii, umane şi non-umane. Durabilitatea nu presupune ca lucrurile să nu se schimbe. Ea nu este un proces static, ci unul dinamic, de evoluţie comună.Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural. Dezvoltarea durabilă urmăreşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie că e vorba de mediu înconjurător, economic sau social. Punctul de concentrare şi mărimea eforturilor durabilităţii depind de condiţiile locale, inclusiv de resurse, acţiuni politice, individuale si de trasaturile remarcabile ale comunitatii. Conceptul de dezvoltare durabilă introdus de curând propune conştientizarea efectelor pe care le au acţiunile noastre asupra mediului şi care în viitor ne vor afecta şi pe noi şi de asemenea ofera metode prin care activitaţile omului să nu dauneze naturii. Dezbaterea privind dezvoltarea durabilă, de viitor are ca scop atingerea unui consens social privind noile scopuri de dezvoltare, altele decât creşterea industrială, neglijarea principiilor naturale şi fantaziile de fezabilitate tehnologică pe care se sprijină modelul de civilizaţie occidentală. Această perspectivă vizează elaborarea unui concept inovator, capabil să facă faţă
3
viitorului, de dezvoltare socială în sensul unei idei regulatoare, la fel ca de ex. democraţia, libertatea, dreptatea ş.a.m.d. Una dintre definiţiile generale ale conceptului de dezvoltare durabilă precizează că acesta are ca obiectiv general găsirea optimului interacţiunii între patru sisteme: economic, tehnologic, ambiental şi uman. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltări de lungă durată care poate fi susţinută de către cele patru sisteme. Cerinţele minime pentru asigurarea dezvoltării durabile includ: - redimensionarea creşterii economice, având în vedere o distribuţie mai echitabilă a resurselor şi accentuarea laturilor calitative ale producţiei; - asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil (creştere demografică controlată); - conservarea şi sporirea resurselor naturale, supravegherea impactului activităţilor economice asupra mediului; - reorientarea tehnologiilor şi punerea sub control a riscurilor; Datorită importanţei sale capitale, conceptul de dezvoltare durabilă s-a impus în întreaga lume, ca obiectiv strategic.Aceste metode se refera la reducerea consumarii resurselor . Resursele naturale se împart în 2 grupuri : cele care pot fi reinnoite ( care pot fi înnoite în timp prin procese naturale : populaţia de peşti, vegetaţia naturală sau cele inepuizabile ca energia solară ) si cele care nu pot fi reînnoite ( care se găsesc în depozite limitate ce nu pot fi înlocuite decat în lungi perioade de timp ca depozitele minerale sau combustibilul fosilier). Amenajarea teritoriului În perspectiva dezvoltării durabile, spaţiul geografic amenajat şi locuit – cuprinzând elemente fizice naturale şi antropice dar şi elemente instituţionale şi culturale –reprezintă un complex funcţional care susţine calitatea vieţii populaţiei şi reprezintă acea parte a avuţiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii. Amenajarea teritoriului a apărut dintr-o necessitate practică de a utiliza raţional spaţiul. Amenajarea teritoriului –constituie unul dintre principalele instrumente de investigare şi cunoaştere, de previziune şi planificare, de edificare şi permanentă readaptare a mediului uman, a cadrului material creat de societate şi indispensabil existenţei sale. Amenajarea teritoriala este un amsamblu de avtivitati complexe, cu caracter global si interdisciplinar, avand ca obiectiv final organizarea fizica a spatiului; ca obiective specifice pot fi mentionate: localizarea activitatilor industriale, a marilor infrastructuri teritoriale, dinamica
4
fenomenelor demografice si migrationiste, protectia mediului, dezvoltarea urbana s.a. Necesita coordonarea activitatilor economice, sociale, culturale si ecologice pentru obtinerea unui cadru natural si construit armonios, menit sa satisfaca nevoile sis a raspunda valorilor recunoscute ale unor comunitati. Amenajarea teritoriului se deosebeşte, prin complexitatea sa şi prin atribuţiile multiprofilate pe care le deţine, de toate celelalte discipline care se ocupă, direct sau indirect, doar parţial de problema mediului uman, datorită capacităţii sale de a analiza global şi de a prezenta sintetic multitudinea de date obţinute prin mijloace proprii sau prin cooperarea cu numeroase sfere polispecializate complementare în vederea readaptării continue a structurii mediului uman, pe măsura evoluţiei cerinţelor sociale.Amenajarea teritorială (regionala) a aparut dintr-o necesitate practică de a utiliza raţional spatiul, forta de munca, respectiv de a impune un anumit mod de organizare a resurselor naturale pentru diverse activitati. Amenajarea teritoriului rezulta din necesitatea utilizarii teritoriului: - in favoarea omului, a societatii umane; - astfel încât să fie satisfacute nevoile umane pe termen lung, răspunzând, în acelaşi timp, nevoilor umane pe termen scurt; - prin prisma dezvoltarii durabile, respectiv a conservarii resurselor naturale şi a evitarii proceselor care decalnşează degradarea acestora. Amenajarea teritoriului are la origine modul în care au evoluat asezarile urbane de-a lungul timpului. Astfel, intr-o prima etapa, acestea s-au dezvoltat in raport cu existenta unor conditii favorabile: resurse de hrana si de apa, conditii materiale care sa permita dezvoltare unor aglomerari umane intr-un spatiu restrans. Dacă iniţial dezvoltarea localitaţilor era mai mult sau mai puţin anarhică, odată cu creşterea dimensiunilor acestora s-a pus problema unei concepţii privitoare la organizarea urbană ca principala preocupare a amenajării teritoriului. Organizarea urbană a avut şi are în vedere mai mulţi factori: - tipologia oraşelor: militare, comerciale, industriale si miniere, culturale ,dministrative, resedinte temporare (orase turistice si statiuni balneare), mixte; - extinderea oraşelor şi formele acestora (radiale, concentrice, polinucleare); - relaţia cu mediul inconjurător (ecologia urbana). Legile care stau la baza amenajării teritoriale pot fi enunţate astfel:
5
într-un anumit spaţiu, amenajarea teritorială nu reglează direct distanţele dintre centru şi periferie şi nici pe cele dintre regiunile amenajate; - amenajarea teritoriala trebuie să se bazeze pe aptitudinea spaţiului în care urmează a se realiza, respectiv pe specializarea acestui spaţiu cu toate elementele si factorii (naţionali, sociali, etc.) acestuia, care dictează modul în care se va realize amenajarea, costurile şi menţinerea pe un termen cât mai lung; - gestionarea teritoriului va fi realizată de către autoritatea locală în favoarea celor care populează regiunea respectivă, urmând ca surplusul rezultat sa fie oferit regiunilor limitrofe sau aflate la distante mici. Obiective principale ale amenajarii teritoriului: - utilizarea raţională a teritoriului; - valorificarea eficienta a resurselor existente pe teritoriu (umane, materiale, naturale); - dezvoltarea armonioasa si echilibrata a localitatilor; - pastrarea echilibrului ecologic si protejarea mediului. Utilizarea rationala a teritoriului - se urmareste buna gospodarire a fondului funciar avandu-se in vedere carasteristicile sale de raritate si nereproductibilitate; - se are in vedere posibilitatea utilizarii multiple cu randamente diferite a suprafetei amenajate; - prin organizarea teritoriului se urmareste: -stabilirea dimensiunii optime a suprafetelor sistematizate; -stabilirea celor mai adecvate destinatii; Amenajarea teritoriului presupune acţiuni teoretice şi practice care se direcţionează pe două căi distincte, dar simultane şi care se completează, respectiv se susţin reciproc. Cele două căi vizează acelaşi cadru material, dar la scări calitativ deosebite: la scară microteritorială şi la scară macroteritorială. Studiul de amenajarea teritoriului la scară microteritorială are un caracter preponderent analitic. El porneşte de la unitatea de bază – aşezarea (urbană sau rurală) şi de la componentele morfologice ale acesteia: zona, cartierul, ansamblul urbanistic etc. Studiul de amenajarea teritoriului la scară macroteritorială abordează problematica într-un concept global şi sintetic, prefigurându-se modele structurale de perspectivă care se referă la întreg teritoriul ţării. Pe baza unei selecţii a modelelor iniţiale se compartimentează teritoriul în
6
regiuni echilibrate ca profil social-economic, în arii judeţene specializate funcţional care determină fluxurile majore de comunicaţie şi energetice. Se pot stabili astfel zonele, platformele şi modurile polarizatoare ale forţelor de producţie, se estimează mărimea şi specificul tuturor localităţilor din reţea, făcându-se şi ierarhizarea lor în teritoriu. Pot fi prevăzute direcţiile de dezvoltare şi se pot anticipa necesităţile de echipare complexă, amplasarea şi etapele de edificare a investiţiilor, priorităţile şi urgenţele. Un efect deosebit de negativ asupra amenajării teritoriului urban (în vederea realizării căilor de rulare pentru vehicole) îl are scoaterea din circuitul normal de folosinţă a unor suprafeţe de teren imense. Pe de altă parte, chiar arterele de circulaţie sunt blocate de vehicule parcate, ceea ce conduce la strangularea traficului, cel mai adesea în zonele centrale, cu efecte paralizante asupra activităţilor economice şi sociale. Apare astfel paradoxul: o imobilitate crescândă datorită abuzului de mobilitate. Transportul durabil Transportul durabil reprezintă un sistem complex destinat să asigure necesităţile de mobilitate pentru generaţiile actuale fără a deteriora factorii de mediu şi sănătate.Acesta reprezintă un factor important în dezvoltarea socio-economică, care însă dacă nu este dezvoltat în mod durabil impune costuri seminificative pentru societate în ceea ce priveşte impactul asupra mediului şi sănătăţii. Transportul durabil este un element fundamental pentru asigurarea prosperităţii, prin creşterea accesului la pieţe, asigurarea de locuri de muncă, locuinţe, bunuri şi servicii, dar implică realizarea unui compromis între mărimea beneficiilor şi constrângerile legate de efectele costurilor de mediu şi sociale asociate. Unul dintre elementele fundamentale ale relaţiilor interumane îl constituie mijloacele de comunicare, care, pe diverse planuri, asigură un caracter unitar al întregului complex al vieţii sociale. Aceste necesităţi au dezvoltat mijloace variate de legătură, între care transportul rutier a devenit de o semnificaţie şi importantă deosebite. Importanţa sistemelor de transport este legată de apariţia şi dezvoltarea societăţii omeneşti. În epoca modernă,prin dezvoltarea forţelor de producţie, necesitatea dezvoltării circulaţiei mărfurilor şi persoanelor au determinat perfecţionarea mijloacelor şi a căilor de transport, Sistemul de transport durabil se realizează, în principal, prin: - moduri de transport nepoluante sau care au un impact scăzut asupra mediului şi sănătăţii,
7
-creşterea eficienţei energetice a carburanţilor şi scăderea consumului de carburanţi -scăderea consumului de carburanţi proveniţi din resurse neregenerabile -scăderea continuă a deşeurilor solide şi lichide rezultate în urma construcţiei, întreţinerii şi abandonării mijloacelor de transport. Adoptarea politicilor specifice conceptului de transport durabil nu înseamnă modificarea imediată şi totală a stilului de viaţă. Nu sunt imperative măsuri de reducere a mobilităţii sau de limitare a achiziţionării de autovehicule.Important este ca în prezent, o dată cu utilizarea unui mijloc de transport care generează efecte adverse mediului şi sănătăţii, să fie luate măsurile necesare pentru diminuarea sau eliminarea acestor efecte şi ca măsurile să fie valabile pe termen lung. Îmbunătăţirea transportului conduce la dezvoltarea economică prin creşterea mobilităţii. Durabilitatea se sprijină pe trei piloni :enonomic,social şi de mediu.Problemele sociale legate de transport sunt deseori neclare sau nu sunt luate în considerare iar factorii sociali /psihologici ce sprijină modelele de transport sunt adeseori ignoraţi.Sistemele durabile de transport măresc coeziunea socială,reduc problememe de mediu şi ajută în crearea unei economii mai eficente si la creşterea calităţii vieţii. Transportul durabil este absolute fezabil economic.O reducere a transportului duce la creşterea eficientei economice şi a producţiei Stimulează o utilizare a resurselor şi creşte productivitatea ecomomică în zonele care au avut de suferit din cauza unei distribuţii dezechilibrate a valorilor datorită concentrării spaţiale şi proceselor de centralizare. Promovarea dezvoltării impune găsirea unui echilibru optim între obiectivele economice, sociale şi ecologice dezvoltarea sistemelor de transport către transportul durabil depinzând de aceşti factori. Transportul constituie un pivot al dezvoltării economice. Realizarea creşterii economice şi reducerea sărăciei presupun, pe de o parte, accesul la resurse şi pieţe, iar pe de altă parte, de accesul la muncă, servicii, locuinţe şi educaţie. Transportul are patru funcţii importante în cadrul dezvoltării economice: – alimentarea procesului de producţie, care permite ca bunuri şi persoane să fie transferate între şi în centrele de producţie şi consum; – progresul transportului, care poate conduce la modificarea funcţiilor de producţie, prin reducerea costurilor şi introducerea investiţiilor în procesul de producţie; – creşterea mobilităţii şi posibilitatea transferării factorilor de producţie, în special a forţei de muncă, în locuri unde pot fi utilizaţi eficient;
8
– creşterea nivelului de trai, prin extinderea facilităţilor şi asigurarea de bunuri, coeziune şi securitate socială. Studii macroeconomice au arătat că investiţiile în transport asigură creşterea capitalului investit faţă de cel asigurat de alte sectoare de activitate, în baza unor efecte directe sau indirecte. Aceasta rezultă din economisirea de costuri şi de timp prin îmbunătăţirea transportului, precum şi din asigurarea resurselor necesare pentru realizarea unor infrastructuri moderne de transport. Serviciile de transport eficiente sunt necesare pentru dezvoltarea economică, constituind un proces complex de valorificare a resurselor naturale şi a talentelor unei ţări.Dezvoltarea transportului rural asigură accesul pe piaţă, costuri mai mici de producţie şi facilitează dezvoltarea economiei rurale neagricole. Transportul urban măreşte eficienţa pieţei şi accesul la distracţii. Transportul interurban şi cel internaţional facilitează comerţul intern şi extern prin accelerarea deplasării de bunuri şi de persoane. În multe ţări în curs de dezvoltare, insuficienta dezvoltare a infrastructurii şi ineficienţa serviciilor de transport sunt obstacole în dezvoltarea socio-economică şi integrarea socială. Progresele înregistrate în transporturi, în afara dezvoltării economice, măresc interesul pentru o dezvoltare durabilă şi un transport durabil. Neglijarea acestor aspecte atrage costuri economice, sociale şi ecologice semnificative.De aceea, impactul transportului trebuie analizat într-o perspectivă mai largă: – omenirea a început să conştientizeze necesitatea unei reconcilieri între economie şi mediul înconjurător, pe o noua cale de dezvoltare care să susţină progresul uman pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat; – orice dorinţă de mobilitate care generează efecte negative asupra factorilor de mediu şi sănătate trebuie satisfăcută concomitent cu abordarea unor măsuri de diminuare a acestor efecte. Dezvoltarea transporturilor are în vedere facilitarea includerii sistemelor urbane din România în mediul European prin îmbunătăţirea serviciilor rutiere, feroviare, maritime,fluviale şi aeriene având destinaţiile principale în Europa. Domeniul transporturilor este considerat prioritar în contextual planurilor de dezvoltare ale României, date fiind relaţiile sale de interdependenţă cu celelalte ramuri ale economiei naţionale, valoarea serviciilor oferite pentru populaţie şi impactul considerabil asupra mediului.
9
Prin eficientizarea consumurilor energetice şi materiale, el trebuie să facă posibilă satisfacerea în condiţii optime, din perspectivă economico-ecologico-socială, a necesităţii de mobilitate pentru generaţiile următoare. Până de curând, industria era considerată ca fiind principala sursa de poluare a planetei. O dată cu dezvoltarea accelerată a transporturilor şi, în special, prin anvergura producţiei de autovehicule, balanţa surselor de substanţe toxice şi efecte neplăcute şi-a schimbat înclinarea, transportul devenind sursa principală de agresiune asupra mediului şi a sănătăţii umane. Dezvoltarea durabilă se va concretiza în diminuarea impactului transport-mediu şi stabilizarea la un nivel scăzut a emisiilor şi agenţilor poluanţi rezultaţi din activităţile de transport. Atingerea acestui obiectiv se va realiza prin extinderea transporturilor combinate şi inter-modale împreună cu dotările aferente şi prin folosirea unui material rulant specializat, cu performanţe ridicate privind consumul de energie şi protejarea mediului, introducerea gestiunii centralizate a traficului de marfă (platforme intermodale),utilizarea de mijloace de transport performante din punct de vedere tehnic şi operaţional. Deplasările zilnice ale unei părţi a populaţiei presupun şi pretind accesul în timp util şi în condiţii confortabile la zonele de interes aflate în localitate. Transportul se poate realiza cu ajutorul diferitelor mijloace, pe căi rutiere sau căi ferate (terestre şi/sau subterane). De corecta şi eficienta adaptare - prin proiectare şi execuţie – a acestor căi de comunicaţii depinde flexibilitatea şi facilitatea deplasărilor. Pentru evitarea unui consum exagerat de timp şi pentru a asigura eficienţa deplasării se urmăreşte asigurarea izocronelor (limitele în care timpul de transport de la domiciliu la locul de muncă se înscrie în intervalul de valori 30 – 45 min). Câteva dintre condiţiile realizării unei deplasări optime sunt : modernizarea căilor de circulaţie; asigurarea calităţii infrastructurii; folosirea mijloacelor de transport de mare viteză, care să ofere şi un înalt grad de confort; corelarea reţelelor de transport intraurban cu cele interurbane. Analiza acestor date şi condiţii conduce la rezultate care evidenţiază posibilitatea apariţiei a două situaţii:
10
una favorabilă în ceea ce priveşte izocronele, confortul şi securitatea deplasărilor, ceea ce conduce la acceptarea menţinerii navetismului, întrucât se poate desfăşura în condiţii avantajoase; o alta, nefavorabilă în ceea ce priveşte izocronele şi calitatea transportului, studiul sugerând nevoia cazării activilor în localitatea de bază şi impunând, în această conjunctură, construirea de locuinţe şi dotări specifice. Deplasările cu caracter săptămânal au fost luate mai puţin în calcul până acum, dar chestiunea lor a devenit din ce în ce mai generatoare de „presiuni” în ceea ce priveşte soluţionarea, fapt determinat de creşterea bugetului de timp liber, în special la sfârşitul săptămânii. Caracteristica acestui tip de deplasare este supraaglomerarea – uneori până la apariţia „gâtuirilor”- pe căile rutiere care leagă oraşul de zonele de agrement. Rezolvarea problemei trebuie să se coreleze cu soluţiile propuse la nivel micro şi macroteritorial. Mediu Cuvântul “mediu” exprimă şi acoperă o noţiune globală, utilizată în toate domeniile de activitate, inclusiv în ramurile ştiinţei care se ocupă, direct sau indirect, de protecţia factorilor de mediu naturali şi artificiali. Prin mediu înţelegem – ansamblul condiţiilor şi elementelor naturale ale Terrei: apa, aerul, solul şi subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului. Astfel definit, conceptul evidenţiază o dinamică aparte, exprimând tendinţa generală de includere în compunerea sa atât a elementelor naturale, cât şi a celor create de om. Având în vedere poziţia centrală pe care o ocupă omul în mediu, şi luând în considerare interesele sale fireşti de a trăi într-un ambient sănătos, despre noţiunea de mediu nu se poate vorbi decât cu referire la om care, ca vieţuitoare, face parte din mediul natural. Protecţia mediului trebuie abordată în strânsă legătură cu ecologia, care are ca obiect de studiu relaţiile de interacţiune dintre materia vie şi mediu, dintre sistemele alcătuite de plante şi animale. Mai concret, ecologia pune în evidenţă mecanismele intime ale vieţii pe Terra, ale proceselor naturale de transformare-conservare de substanţă, energie şi informaţie în care se angajează materia vie organizată sub formă de sisteme.
11
În cadrul relaţiei om-mediu natural se poate sesiza un dificil – dar nu insurmontabil – moment de criză. De altfel în decursul istoriei societăţii posibilităţile oferite de mediu în unele momente au fost suprasolicitate. Fenomenul a generat reacţii specifice: crize alimentare, migraţii în ţinuturi intacte, dar noutatea constă în faptul că acum Pământul întreg este apreciat a funcţiona ca o unitate economică şi este în întregime suprasolicitat, iar omul a devenit conştient de acest fapt. Problemele de mediu sunt legate în perioada contemporană de creşterea demografică, urbanizare, nivelul şi structura consumului, evoluţia tehnică. Problemele cele mai grave au apărut în ultimele decenii, ele rezidând, în mare parte, din necesitatea evacuării deşeurilor provenite dintr-o producţie şi un consum mai mare. Utilizarea energiei de exemplu, determină deteriorări extrem de grave şi de variate ale mediului în toate stadiile de la producere şi până la evacuarea surplusului de căldură. Acţiunile umane au asupra mediului şi efecte globale care s-ar putea concretiza în modificări climatice generale. Se constată astfel unele schimbări: expansiunea zonelor aride şi semiaride, o modificare a climei determinată de degajarea unor cantităţi mari de CO2 în atmosferă prin arderea combustibililor clasici, perturbări în succesiunea şi durata anotimpurilor, modificări ale regimului precipitaţiilor etc. Se aşteaptă astfel ca mediul să se elibereze de sub efectele consumului abuziv de energie prin valorificarea unor noi surse şi forme ale acesteia, recurgerea la convertizori nepoluanţi, neutralizarea noxelor. Fiecare etapă istorică îşi pune amprenta asupra naturii ca urmare a modului diferit în care se desfăşoară relaţiile omului cu această natură. Caracteristicile epocii noastre sunt date de dezvoltarea tehnică, economică şi politică.Omenirea a ajuns într-un stadiu al civilizaţiei care îi permite să domine natura în manifestările ei obişnuite. Mediul este un factor economic de cea mai mare importanţă, considerat, în mod tradiţional, de analiza economică, drept factor de producţie, alături de capital şi muncă.Omul a înţeles că progresul societăţii umane s-a transformat – treptat – într-un instrument de distrugere, cu efecte inverse asupra sa şi asupra naturii.Odată cu apariţia primelor civilizaţii urbane s-a făcut simţită şi intervenţia brutală a omului în mediu prin exploatarea neraţională a terenurilor şi a alterării mediului prin poluanţi – de origine menajeră, agricolă şi industrială – rezultaţi în urma
12
desfăşurării unor activităţi umane.Efectul de seră, distrugerea stratului de ozon protector şi poluarea mediului în general au devenit probleme prioritare ale ecologiştilor. Pentru conceptul de dezvoltare durabilă este fundamentală necesitatea integrării obiectivelor economice cu cele ecologice şi de protecţia mediului. Consecinţele poluării atmosferei sunt uneori vizibile şi imediate, alteori ele se produc cu întârziere, cum este cazul distrugerii treptate, în anumite zone, a stratului de ozon. Pe măsura pătrunderii în atmosferă a unei cantităţi tot mai mari de raze ultraviolete, ca urmare a distrugerii păturii de ozon, creşte numărul cazurilor de cancer al pielii şi incidenţa cazurilor de cataractă. Aceeaşi cauză poate avea ca efect scăderea cantitativă şi calitativă a producţiilor agricole. În cadrul şi în urma acestui proces consecinţele nefaste apar nu numai în privinţa omului, animalelor şi plantelor, ci şi asupra clădirilor, a construcţiilor în general, materialul tehnic creat de om fiind supus şi el acestui fenomen care îi accentuează uzura. Este vorba, în această privinţă, mai ales de materialul electric şi electronic, din ce în ce mai miniaturizat, mai compact, cu funcţiuni din ce în ce mai complexe şi, deci, extrem de sensibil la poluarea aerului. Merită, de asemenea, să fie analizate o serie de aspecte prin care transportatorii provoacă daune unor factori neimplicaţi în activitatea de transport, fără să se achite vreo compensaţie celor afectaţi. Acestea sunt denumite costuri externe sau externalităţi şi sunt poluarea chimică, efectul de încălzire a planetei , poluarea fonică, vibraţiile, scăderea vizibilităţii, deteriorarea infrastructurii, ambuteiajele, accidentele de circulaţie, utilizarea de resurse energetice nerecuperabile, pierderea de spaţiu prin ocuparea de către infrastructură şi, în final, scăderea calităţii vieţii. Întreprinderile operează sub presiunea concurenţei şi vizează obţinerea de profituri pe termen scurt, în timp ce scopul dezvoltării durabile este securitatea ecologică pe termen lung.Dincolo de aceste elemente explicite, analiza conceptului de dezvoltare durabilă evidenţiază şi alte considerente de care trebuie ţinut seama. Iată câteva dintre ele: - problemele mediului înconjurător au un caracter din ce în ce mai marcat, pe măsură ce amploarea fenomenelor de poluare creşte („Poluarea nu recunoaşte graniţele!”). Ca urmare, deciziile luate nu mai pot ignora efectele asupra colectivităţii umane, în sensul cel mai larg al cuvântului. De exemplu, o ţară ce îşi accelerează creşterea economică pe seama unei exploatări extensive a resurselor naturale şi fără a ţine cont de efectele de poluare generate de creşterea sa
13
economică riscă să perturbe întreg sistemul, care azi este puternic independent, atât geografic cât şi în relaţia economic-ecologic; - pentru satisfacerea nevoilor şi pentru dezvoltare s-a admis că trebuie luate în considerare două tipuri de capital: capitalul creat de om (infrastructura, de pildă.) şi capitalul uman (de exemplu, calificarea muncitorilor). În calcul trebuie luat în considerare însă şi un al treilea tip de capital, capitalul natural şi se poate admite că, printr-o gospodărire inteligentă, se poate substitui consumul de capital natural prin intermediul celorlalte două. Societatea contemporană este şi martora şi cauza unui fenomen extrem de periculos: mediul uman tinde să devină un mediu antiuman. Exploatarea intensivă a naturii şi extinderea mediului artificial tind să “sufoce” mediul natural şi să caracterizeze cadrul material al societăţii. Omul – în măsura în care poate fi inventiv şi constructiv – poate şi distruge ceea ce a creat, din cauza incapacităţii sale de a înţelege fenomenele în complexitatea şi globalitatea lor : pentru a-şi satisface rapid nişte interese meschine este în stare să compromită confortul şi securitatea generaţiilor viitoare. Termenul de “mediu uman” este unul relativ nou el exprimând acordul universal privind necesitatea obiectivă de integrare a celor două medii aparent contradictorii - mediul natural şi mediul artificial (creat de om) – precum şi idea de înlăturare a cauzelor care provoacă raporturi de neconcordanţă cu efecte autodistructive pentru societatea umană. Extinderea artificializării accentuate şi haotice a mediului are ca şi cauze: • aglomerarea excesivă a industriilor perturbatoare ale mediului ambiant; • concentrări uriaşe – ca număr şi densitate – ale populaţiei în formaţiuni urbane care depăşesc scara umană; • dezvoltarea haotică a reţelelor de comunicaţii şi de transport care utilizează o suprafaţă excesivă de teren ; • lipsa de control a unui trafic excesiv de intensificat; • ocuparea dezordonată şi extensivă a zonelor periurbane şi rurale; • distrugerea terenurilor agricole fertile; • degradarea masivelor forestiere; • poluarea atmosferei şi a apelor; • imposibilitatea rezolvării corespunzătoare a evacuării, refolosirii, depozitării şi distrugerii deşeurilor.
14
Comportamentul responsabil faţă de mediul înconjurător manifestat de utilizatorii de transport a suferit puternic din cauza lipsei investiţiilor în sistemul de transport public şi neglijării dezvoltării acestuia în România în ultimul deceniu. Utilizatorii de transport s-au orientat către achiziţionarea/utilizarea de autoturisme particulare şi au mărit investiţiile în acest domeniu. Această practică s-a accentuat odată cu tendinţele recente de dezvoltare economică. Mijloacele alternative de transport, precum mersul cu bicicleta şi mersul pe jos, nu au fost promovate în România, iar deteriorarea stării factorilor de mediu (în special poluarea crescândă a aerului în zonele urbane) nu favorizează sprijinirea şi promovarea acestui gen de măsuri. Îndreptarea utilizatorilor către transportul public şi sistemele de transport ecologic va dura mult timp dacă acţiunile de sensibilizare a utilizatorilor nu se vor axa în mod eficient pe informarea interactivă şi crearea cadrului de reacţie şi implicare a publicului. Pană de curând preocuparea principală a omului a fost obţinerea de beneficii materiale indiferent de mijloacele folosite sau de efectele lor asupra mediului. Despăduririle în scopul extinderii teritoriilor arabile sunt urmate de eroziuni ale terenurilor, irigarile salinizează solul, păşunatul excesiv distruge paşunile. Din cauza faptului că politicile guvernamentale în domeniul transporturilor sunt axate pe alte priorităţi naţionale, inclusiv dezvoltarea infrastructurii rutiere, sensibilizarea utilizatorilor de transport cu privire la utilizarea transportului rutier public, a celui feroviar şi a altor sisteme de transport, precum şi la efectele sistemului de transport asupra mediului în general va rămâne la un nivel redus.În acest context sensibilizarea utilizatorilor de transport în ceea ce priveşte efectele transporturilor cu grad ecologic scăzut asupra mediului nu vor fi incluse în strategia de mediu pentru sectorul transport, acest obiectiv va fi susţinut numai la un nivel superficial şi nu se prevăd efecte positive semnificative pe termen lung în rândul utilizatorului. În vederea respectării principiilor ecologice şi asigurării unui mediu de viaţă sănătos, organelor centrale şi locale ale puterii executive le revin o serie de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească în virtutea atribuţiilor ce le sunt stabilite prin lege. Astfel, autoritatea centrală pentru protecţia mediului (ministerul de resort) are următoarele atribuţii: elaborează şi promovează strategia naţională de mediu în general, inclusiv recomandările pentru strategiile şi politica în domeniu, precum şi planificarea de mediu, corelată cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
15
creează cadrul organizatoric care să permită accesul la informaţii şi participarea la deciziile privind mediul, inclusiv cu privire la planurile de dezvoltare a teritoriului şi urbanism; în situaţii speciale, are împuternicirea de a declara zone de risc înalt în anumite regiuni ale ţării şi obligaţia de a elabora – împreună cu alte organisme specializate – programe speciale pentru înlăturarea riscului survenit în acele zone. În privinţa protecţiei mediului artificial (cel creat de om), un rol important îl au consiliile locale, care răspund pentru: îmbunătăţirea microclimatului urban prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, înfrumuseţarea şi protecţia peisajului şi menţinerea curăţeniei stradale; amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, precum şi a celorlalte căi de comunicaţii, a reţelelor de canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale, precum şi a altor obiective şi activităţi, fără a se prejudicia salubritatea, ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei; respectarea regimului de protecţie specială a localităţilor balneoclimaterice, a monumentelor istorice etc., fiind interzisă amplasarea de obiective şi desfăşurarea unor activităţi cu efecte dăunătoare în perimetrul şi în zonele de protecţie a acestora; adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densităţii de locuire, concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a aranjamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă. Legislaţia mediului stabileşte obiective şi activităţi care necesită studiu de impact. Prin aceasta se contribuie la prevenirea unui risc ecologic potenţial. Sunt necesare studii de impact asupra mediului pentru orice activitate sau obiectiv care poate să aibă un impact deosebit asupra mediului prin natura, dimensiunea sau amplasarea sa (activităţile de transport, de producţie, transport şi stocare de energie, de eliminare a deşeurilor şi ambalajelor, de sport, turism şi agrement etc.) Îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întregul lanţ resurse-producţie-transport-distribuţieconsum final prin optimizarea proceselor de producţie şi distribuţie şi prin reducerea consumului total de energie primară raportat la valoarea produselor sau serviciilor; creşterea ponderii
16
energiei produse pe baza resurselor regenerabile în consumul total şi în producţia de electricitate; utilizarea raţională şi eficientă a resurselor primare neregenerabile şi scăderea progresivă a ponderii acestora în consumul final; promovarea producerii de energie electrică şi termică în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă; valorificarea resurselor secundare de energie; susţinerea activităţilor de cercetare- dezvoltare-inovare în sectorul energetic, cu accent pe sporirea gradului de eficienţă energetică şi ambientală; reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului şi respectarea obligaţiilor asumate în privinţa reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi a emisiilor de poluanţi atmosferici; Protecţia împotriva poluarii este una din obligaţiile guvernelor. Ea include interzicerea sau limitarea folosirii pesticidelor si a altor materiale chimice, limitarea cantitatii de deseuri menajere si a poluantilor din aer, prevenirea producerii de materiale radioactive si restrictionarea trasportului de combustibil petrolier. Astfel dacă guvernele ar impune dublarea grosimii containerelor transportoarelor de petrol multe din accidentele care au dus la afectarea faunei ar fi avut efecte mai reduse. Resursele sunt cel mai bine protejate în rezervaţii naturale dar de asemenea guvernele pot interzice desfasurarea de activitati economice in anumite zone care au atat valoare ecologica cât şi estetica sau recreaţionala. După cum am văzut, cea mai importantă calitate a Pământului rezidă în capacitatea sa de a menţine viaţa. De aceea, o comunitate umană durabilă trebuie să fie constituită astfel încât stilul ei de viaţă, precum şi tehnologiile şi structurile ei comerciale, economice şi fizice să menţină natura şi viaţa, nu să le distrugă.
17
Bibliografie
1. ELENA-MARIA MINEA , notiţe curs “Protecţia mediului” 2. ELENA-MARIA MINEA, notiţe curs “Amenajarea teritoriului” http://www.mmediu.ro/dezvoltare_durabila http://www.agir.ro http://www.mt.ro/strategie/strategii%20sectoriale_acte%20normative/strategie%20dezvoltare %20durabila%20noua%20ultima%20forma.pdf http://terraiii.ngo.ro/transport_durabil.pdf
18
