Cuprins:
Introducere................................ Introducere....................................................... .............................................. .............................................. .........................................................2 ..................................2 Capitolul I. Consideraţii generale privind fenomenul turistic......................................................... turistic......................................................... 4 1.1 Generalităţi privind activitatea de turism ............................................ ................................................................... ..................................4 ...........4 1.2 Locul şi rolul turismului în societate................................................. societate............................................................................. ..................................10 ......10 1.3 Factorii ce influenţează activitatea de turism........................................ turism...................................................... .............................. ................16 16 Capitolul II. Dimensiunile actuale ale fenomenului turistic....................................... turistic.......................................................... ...................23 23 2.1 Indicatori de bază ai fenomenului turistic................................................... turistic............................................................................23 .........................23 2.2 Evoluţia turismului pe plan mondial.................................................. mondial.......................................................................... ..................................27 ..........27 2.3 Prognoza evoluţiei turismului pe plan mondial................................... mondial................................................................... ................................32 32 Încheiere................................ Încheiere....................................................... .............................................. .............................................. .............................................. ....................................35 .............35 Bibliografie...................................... Bibliografie............................................................. .............................................. .............................................. ............................................... .........................36 .36 Anexe................................ Anexe....................................................... .............................................. .............................................. .............................................. ....................................... .................38 .38 Încasări................................... Încasări.......................................................... .............................................. .............................................. ......................................................38 ...............................38
INTRODUCERE Actualitatea Actualitatea temei.
Inclus Inclus relativ relativ recent recent printre printre necesităţi necesităţile le de consum consum ale
omului modern, cuantificat ca indicator al calităţii vieţii, turismul îşi merită pe deplin importanţa pe care i-o acordă astăzi specialiştii în economie şi în general administraţiile unor regiuni cu condiţii propice practicării lui. Multitudinea de interdependenţe din economia mondială, precum şi tehnica actuală actuală care, care, comprim comprimând ând spaţiul spaţiul şi timpul, timpul, apropie apropie civiliza civilizaţiil ţiilee şi pop popoar oarele, ele, creează turismului un statut special şi de largă recunoaştere: este o sursă extrem de avantajoasă avantajoasă pentru multe state în acoperirea nevoii lor de valută, dă ecosistemului ecosistemului posibilităţi de refacere r efacere şi chiar ameliorare, şi, nu în î n ultimul ulti mul rând, susţine cultura şi tradiţiile diverselor popoare, raspândindu-le în lume sub imboldul preţuirii şi respectului reciproc. Turismul mileniului trei este marcat de mutaţii permanente şi semnificative care care se man anif ifes estă tă atât atât la nive nivelu lull prod produs usul ului ui turi turist stic ic,, cât cât şi în motiv otivaţ aţia ia cons co nsum umato atoru rului lui de turis turism. m. Socie Societa tatea tea co conte ntemp mpor oran anăă este este ma marca rcată tă astăz astăzii de fenomenul globalizării şi de trecerea la societatea informaţională, care îşi pune din ce în ce mai mult amprenta şi asupra evoluţiei fenomenului turistic. Noile modalităţi de informare/documentare stimulează cererea turistică şi conduc la includerea unor noi destinaţii pe orbita circuitului turistic mondial, ampl am plifi ificâ când nd pres presiun iunea ea co comp mpeti etiţio ţiona nală lă ex exist isten entă tă în prez prezen entt pe piaţ piaţaa turis turistic ticăă inter interna naţio ţiona nală. lă. Av Avân ândd în ve vede dere re că feno fenome menu null creşt creşteri eriii econ econom omic icee globa globale le continuă, turismul ramâne unul dintre sectoarele economice cele mai importante şi mai dinamice din lume şi joacă un rol din ce în ce mai important în economia mondială. Turismul nu este numai o şcoală despre ceilalţi, dar determină cum vom trăi cu ceilalţi, ce atitudine vom avea. Lumea noastră, cea creată de producătorii de turism, este una globală, o singură etnie: rasă umană. Prezentată în specificitatea ei, element cu element pentru diversitate. Cu trecut, prezent şi speranţe. Orice greşeală
2
INTRODUCERE Actualitatea Actualitatea temei.
Inclus Inclus relativ relativ recent recent printre printre necesităţi necesităţile le de consum consum ale
omului modern, cuantificat ca indicator al calităţii vieţii, turismul îşi merită pe deplin importanţa pe care i-o acordă astăzi specialiştii în economie şi în general administraţiile unor regiuni cu condiţii propice practicării lui. Multitudinea de interdependenţe din economia mondială, precum şi tehnica actuală actuală care, care, comprim comprimând ând spaţiul spaţiul şi timpul, timpul, apropie apropie civiliza civilizaţiil ţiilee şi pop popoar oarele, ele, creează turismului un statut special şi de largă recunoaştere: este o sursă extrem de avantajoasă avantajoasă pentru multe state în acoperirea nevoii lor de valută, dă ecosistemului ecosistemului posibilităţi de refacere r efacere şi chiar ameliorare, şi, nu în î n ultimul ulti mul rând, susţine cultura şi tradiţiile diverselor popoare, raspândindu-le în lume sub imboldul preţuirii şi respectului reciproc. Turismul mileniului trei este marcat de mutaţii permanente şi semnificative care care se man anif ifes estă tă atât atât la nive nivelu lull prod produs usul ului ui turi turist stic ic,, cât cât şi în motiv otivaţ aţia ia cons co nsum umato atoru rului lui de turis turism. m. Socie Societa tatea tea co conte ntemp mpor oran anăă este este ma marca rcată tă astăz astăzii de fenomenul globalizării şi de trecerea la societatea informaţională, care îşi pune din ce în ce mai mult amprenta şi asupra evoluţiei fenomenului turistic. Noile modalităţi de informare/documentare stimulează cererea turistică şi conduc la includerea unor noi destinaţii pe orbita circuitului turistic mondial, ampl am plifi ificâ când nd pres presiun iunea ea co comp mpeti etiţio ţiona nală lă ex exist isten entă tă în prez prezen entt pe piaţ piaţaa turis turistic ticăă inter interna naţio ţiona nală. lă. Av Avân ândd în ve vede dere re că feno fenome menu null creşt creşteri eriii econ econom omic icee globa globale le continuă, turismul ramâne unul dintre sectoarele economice cele mai importante şi mai dinamice din lume şi joacă un rol din ce în ce mai important în economia mondială. Turismul nu este numai o şcoală despre ceilalţi, dar determină cum vom trăi cu ceilalţi, ce atitudine vom avea. Lumea noastră, cea creată de producătorii de turism, este una globală, o singură etnie: rasă umană. Prezentată în specificitatea ei, element cu element pentru diversitate. Cu trecut, prezent şi speranţe. Orice greşeală
2
poate duce la traume nevindecabile. Şi asta asupra unei mase de oameni numiţi „turişti”, toate acestea, în opinia noastră, confirmă actualitatea temei de cercetare. Scopul şi sarcinile lucrării.
În acord cu aspectele expuse mai sus scopul
prezentului studiu stu diu este cercetarea dimensiunilor fenomenului f enomenului turistic şi rolul lui în societate. În elaborarea acestui studiu ne propunem să urmărim următoarele sarcini: - cercetarea generală privind activitatea de turism; - analiza importanţei şi rolului turismului în societate; - analiza eficienţei şi factorilor ce influenţează activitatea de turism; - identificarea influenţei indicatorilor de bază ai fenomenului turistic; - cercetarea cadrului de evoluţie a turismului pe plan mondial; - prezentarea prognozei evoluţiei turismului pe plan mondial. Realizarea acestor sarcini este importantă atât din punct de vedere teoretic, deoarece deoarece asigură o complexitate complexitate sporită a investigaţiilor investigaţiilor efectuate, efectuate, cât şi din punct de vedere aplicativ, deoarece contribuie la extinderea arealului de soluţii pentru problemele cu care se confruntă turismul la etapa actuală. Obiectul Obiectul cercetării cercetării
îl constit constituie uie fenomen fenomenul ul turisti turistic, c, dimens dimensiune iuneaa actuală actuală
precum şi impactul acestuia în societate. Suport Suportul ul metodo metodolog logic ic şi teoret teoretico ico-şt -ştiin iinţif ţific ic al tezei tezei .
Baza Baza teo teoreti retică că şi
meto me todol dolog ogică ică a tezei tezei o co cons nstit tituie uie lucră lucrăril rilee funda fundame menta ntale le ale cerce cercetă tăto toril rilor or şi practicienilor din Republica Moldova şi străinătate ce ţin de dezvoltarea şi creşterea economică prin intermediul sectorului de servicii. Bazele teoretice în domeniile menţionate au fost abordate în următoarele lucrări: F. Bran, G. Cazes, G. Coman, I. Cosmescu, C. Cristureanu, C. Diaconescu, C. Florescu, M. Grofu, I. Istrate, A. Jivan, I. Mărculescu, C. Minciu, D. Miron, I. Moldovan, P. Nistoreanu, V. Nistorescu, G. Stănciulescu, G. Tigu. Volumu Volumull şi struct structura ura tezei tezei.
Scopu Scopull şi sarci sarcinil nilee cerce cercetă tării rii au de dete term rmina inatt
structura structura tezei, care cuprinde introducerea, două capitole, care redau conţinutul de bază al tezei, concluziile, bibliografia şi anexele. anexele .
3
CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FENOMENUL TURISTIC
1.1 Generalităţi privind activitatea de turism Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfăşurată în alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti, geografi, psihologi şi sociologi. Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIIIlea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei. Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIXlea fiind puternic articulat în mediul înconjurător. Din punct de vedere etimologic, cuvântul "turism" provine de la englezescul "tour " (călătorie), sau "to tour ", "to make a tour " (a călători, a face o călătorie, a colinda) care a apărut în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa, în general, şi în Franţa, în special. 1 La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez "tour" (călătorie, plimbare, mişcare în aer liber, drumeţie în circuit), fiind ulterior preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement, destindere, recreare, plăcere. Termenul francez derivă însă din cuvântul grec " tournos" şi respectiv din cel latin "turnus" şi înseamnă călătorie în circuit, spre deosebire de " periplu" (călătorie în circuit, dar numai pe mare, în jurul unei insule, ţări, continent sau în jurul pământului). Expresia în ebraică "tour " corespunde noţiunii de călătorie de descoperire, recunoaştere, explorare. Derivat din termenul " turist ", care defineşte acea persoană care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie. 1
Cosmescu I. Turismul-fenomen complex contemporan. – Ed. Economică, Bucureşti 1998, p.78.
4
Asemenea oricărei activităţi în plină evoluţie şi afirmare, turismul se bucură de o atenţie deosebită din partea specialiştilor care încearcă să-i stabilească dimensiunile în timp şi spaţiu, conţinutul, caracteristicile, factorii de influenţă etc. “într-un cuvânt să-l definească” Încă de la începutul secolului XX (1905) datează definiţia lui R GuyerFreuler care denotă că “turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbarea mediului de viaţă, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii.” Odată cu evoluţia turismului s-au format şi punctele de vedere asupra acestuia, iar considerentele definitorii au variat în funcţie de optica profesională a celor care-şi exprimă opiniile. În lucrarea “Industria călătorului” (1910) belgianul P. Picard a definit turismul ca “ansamblul organelor şi funcţiilor lor, nu numai din punct de vedere al celui ce se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar în principal din punct de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el şi al celor care în ţările unde soseşte cu portmoneul doldora, profită direct şi indirect de cheltuielile pe care le face spre a-şi satisface nevoile de cunoştinţe sau de plăcere”.2
Cea mai simplă definiţie este cea a lui Peyromaure Debord care susţine că “turismul este acţiunea, dorinţa, arta de a călătorii pentru propria plăcere ”. În 1938 Liveille Nizerolle dă următoarea definiţie: “turismul este ansamblul activităţilor nonlucrative ale omului în afara ariei de reşedinţă ”.
Aceasta explică
integrarea călătoriilor de afaceri în activitatea de turism. Cu aceeaşi tentă se înscrie în definirea turismului şi economistul francez Marc Boyer care menţionează că “turismul este schimbul unei valori economice (bani) contra achiziţiei unor valori culturale, estetice, de agrement.”
Psihologul Claire Lucques consideră turismul
“cheltuială inutilă si nefastă, consecinţă a tendinţei spre risipă si distrugere a bogăţiei materiale în scopul satisfacerii plăcerii, dar care nu poate restabili echilibrul afectiv al individului ”. 2
Această definiţie, consideră, ca principală
Cosmescu I. Turismul. - Ed. Eonomică, Bucureşti 1998, p.39.
5
motivaţie a turismului o trăsătură negativă a comportamentului uman, specifică acestuia, neglijând motivaţia reală şi generalizând anumite aspecte minore ale societăţii de consum. În lucrarea de prestigiu “The Shoter Oxford English Dictionary“ turismul este definit ca fiind “teoria şi practica din sfera călătoriilor, călătoria fiind de plăcere”, iar turistul drept “ cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel care face aceasta pentru recreare, cel care călătoreşte de plăcere sau pentru motive culturale vizitând diverse locuri pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare”.
Dicţionarul enciclopedic român (1966) propune următoarea definiţie a turismului “activitate cu caracter recreativ sau sportiv constând în parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport, a unor distanţe pentru vizionarea regiunilor pitoreşti ale localităţilor, a obiectivelor culturale, economice şi istorice”. În 1938, Levaille-Nizerolle definea turismul ca „ansamblul activităţilor nelucrative ale omului în afara ariei de rezidenţă”. 3 O reflectare sugestivă a conţinutului şi complexităţii activităţii turistice este redată astfel: „Latură a sectorului terţiar al economiei unde activitatea prestată are drept scop organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement, de recreare sau deplasarea persoanelor la diferite congrese şi reuniuni şi care include toate activităţile necesare satisfacerii nevoilor de consum şi de servicii de turism”.4 Prin ansamblul proceselor şi relaţiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale turiştilor, turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate şi se constituie într-o ramură a economiei naţionale care, prin specificul său, se integrează în sfera sectorului terţiar. Totodată, diversitatea activităţilor ce dau conţinut prestaţiei turistice ca şi prezenţa uneia dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferenţă. Cercetările întreprinse asupra rolului turismului au evidenţiat faptul că are „un
3 4
Snak O. Marketing in industria turismului. -Bucureşti: Institutul de management şi turism Eden, 1991, p.19. Mic Dicţionar Enciclopedic. -Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, 1999, p.996.
6
impact considerabil asupra economiilor, societăţilor şi culturilor diferitelor ţări de referinţă”.5 Dicţionarul turistic internaţional (1969) conţine următoarea definiţie: “Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri realizate fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o perioadă limitată de timp, precum şi industria care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor.” O altă concepţie în ce priveşte definirea turismului este acea potrivit căreia aceasta este “ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător în general”. În definiţiile de mai sus nu se observă o distincţie între turismul naţional şi internaţional. În cadrul Conferinţei Internaţionale asupra Turismului şi Statisticii Turismului de la Ottawa din iunie 1991 s-au definit noile concepte de bază în turism. Astfel turismul a fost definit ca “activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărui scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare ”.
De asemenea, a fost clarificată şi noţiunea de turism internaţional care este considerat ca un vizitator temporar care locuieşte cel puţin 24 ore într-o ţară şi ale cărei motive de călătorie pot fi grupate în loisir (agrement, vacanţă, sănătate, studii, religie, sport.); afaceri, familie, misiune. Plecând de la această definiţie, s-a afirmat că “turismul internaţional reprezintă acţiunea de deplasare temporară a rezidenţilor unei ţări în calitate de vizitatori spre o altă ţară în scopul satisfacerii unor motivaţii
5
Pascariu G.C. Turism internaţional. -Iaşi: Ed. Fundaţiei “Gh. Zane”, 1996, p.98.
7
şi consumuri specifice acoperite de activităţi de producţie generatoare de venituri în ţara de destinaţie”. În 1933, englezul F.W.Oglivie definea turiştii drept nişte persoane ce "satisfac două condiţii: sunt departe de casă pentru o perioadă ce nu depăşeşte un an şi cheltuiesc bani în acele locuri fără să-i câştige". Alt englez, A.C. Norwal (1936), considera că: "... turistul este acea persoană care intră într-o ţară străină pentru orice alt scop decât pentru a-şi stabili reşedinţa permanentă sau pentru afaceri şi care îşi cheltuie, în ţara unde se stabileşte temporar, banii câştigaţi în altă parte ...". Elveţianul dr. W. Hunziker a elaborat, în 1940, o definiţie a turismului, acceptată pe plan mondial: "Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul si deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă si o activitate lucrativă oarecare". Dicţionarul enciclopedic român (1966, vol. IV) propune următoarea definiţie a turismului: "Activitate cu caracter creativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor culturale, economice si istorice".6 În concepţia noastră, prin turism se înţelege în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţii cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament, iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general. În concepţia de turism este surprins şi subiectul acţiunii turistice, turistul fiind definit ca orice persoană care se deplasează pe o durată de cel puţin 24 ore într-o altă ţară sau altă localitate decât cea de reşedinţă permanentă.(vezi tabelul din anexa 1)
6
Ionescu I. Turismul - fenomen economic, social şi cultural. - Ed. Oscar Print, Bucureşti 2000, p.24.
8
Sunt consideraţi turişti, persoanele ce călătoresc pentru propria plăcere sau din alte motive: familiale, de sănătate, cei care participă la diferite manifestări internaţionale sau naţionale, sau persoane ce călătoresc în interes de afaceri. Deci, există trei forme de turism principale, şi anume: turismul intern rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară; turismul internaţional receptor vizitarea unei ţări de către nonrezidenţi; turismul internaţional emitent - rezidenţii unei ţări care vizitează alte ţări. În acelaşi timp, fiecare motivaţie va genera un flux turistic omogen care se va particulariza printr-o evoluţie specifică generată de factori individualizaţi, la nivelul fiecărei forme de turism. Apar astfel noţiunile de turism internaţional de vacanţă, de tratament, de studii, de congrese, religios etc. Conferinţa ONU pentru turism şi călătorii internaţionale de la Roma din anul 1963 a recomandat adoptarea şi uzitarea termenului de „vizitator internaţional” ca subiect al relaţiilor turistice internaţionale, pe baza criteriilor ţării de reşedinţă şi a motivului voiajului, termen definit ca „orice persoană care călătoreşte într-o altă ţară decât cea de reşedinţă pentru orice alt motiv decât exersarea unei profesiuni remunerate în ţara vizitată ”.
În anul 1968 OMT, Organizaţia Mondială a Turismului
a operat o distincţie în cadrul vizitatorilor internaţionali, între turiştii internaţionali şi excursionişti, turistul internaţional fiind definit, după criteriile duratei călătoriei, ca „un vizitator temporar care sejunează minimum 24 de ore într-o ţară şi ale cărui motive de călătorie sunt: loisir (vacanţă, agrement, sănătate, studii, religie, sport, etc.), familie, afaceri, misiune. Excursionistul este vizitatorul care se deplasează în scopuri turistice pentru o durată mai mică de 24 de ore, fără a include o înnoptare”.
Aceste definiţii conduc la conturarea definirii turismului ca fenomen internaţional astfel: „Turismul internaţional reprezintă acţiunea de deplasare temporară a rezidenţilor unei ţări în calitate de vizitatori spre o altă ţară, în scopul satisfacerii unor motivaţii şi consumuri specifice, acoperite de activităţi de producţie generatoare de venituri în ţara de origine”.7 7
Cristureanu C. Economia şi politica turismului internaţional. - Bucureşti: Casa Editorială pentru Turism şi Cultură,1992, p.63.
9
1.2 Locul şi rolul turismului în societate În noianul de transformări produse în viaţa social-economică după al II-lea război mondial introducerea automatizării, folosirea ciberneticii şi tehnicii de calcul în diverse sectoare de activitate, industrializarea agriculturii, conturarea ştiinţei ca ramură de producţie, modernizarea mijloacelor de transport, societatea omenească, indiferent de forma relaţiilor de producţie, de sistemul social-politic existent, s-a industrializat la scară planetară. Societăţile industrializate, mai mult sau mai puţin dezvoltate, au ca trăsătură definitorie o importantă concentrare a populaţiei în centre urbane, în cadrul cărora, pe suprafeţe restrânse, se înregistrează aglomerări ale locuitorilor de şcolarizare şi de muncă, ale cailor şi mijloacelor de transport, ale familiilor în blocuri de locuinţe. Societatea industrializata oferă, prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, prin tehnologia modernă şi concentrarea întreprinderilor producătoare, posibilităţi nelimitate de creştere a productivităţii muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societăţii, între care: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber, prin reducerea zilei şi a săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei de viaţă, dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor de informare. Însă, în acelaşi timp, societatea industrializată are şi efecte negative asupra membrilor ei, acestea manifestându-se sub forma agresivităţilor biologice (poluare, lipsa de mişcare), precum şi a celor de ordin nervos (stresul psihic, constrângerile din viaţa socială şi profesională). De aici, şi nu numai, dorinţa şi tendinţa oamenilor societăţii contemporane de a-şi petrece timpul liber călătorind, căutând sau visând la colturi liniştite din natură, vizitând oraşe şi sate pentru a cunoaşte oameni şi locuri, sau pentru a-şi îngrijii sănătatea. Şi cum numărul populaţiei a crescut considerabil în majoritatea ţărilor, iar influenţa factorilor distanţă-timp8 a fost diminuată simţitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul ca modalitate de petrecere plăcută şi utilă a timpului liber a cunoscut o "explozie" fără precedent, constituind una din cele mai remarcabile trăsături ale epocii contemporane. 8
Jivan A. Economia turismului, curs. - Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995, p.77.
10
Turismul reprezintă un fenomen economico-social specific civilizaţiei moderne, puternic ancorat în viaţa societăţii, şi ca atare, influenţat de evoluţia ei. Prin caracterul său de masă şi conţinutul complet, turismul antrenează un vast potenţial material şi uman, cu implicaţii importante asupra evoluţiei economiei şi societăţii, asupra relaţiilor internaţionale. Turismul prezintă trasaturile unui domeniu distinct de activitate constituinduse, aşa cum apreciază unii autori 9, într-o ramură a economiei naţionale, ramură care, prin specificul său, se integrează în sectorul terţiar. Referitor la rolul turismului în cadrul economiei naţionale, literatura de specialitate evidenţiază faptul că el are "un impact considerabil asupra economiilor, societăţilor şi culturilor diferitelor ţări de referinţă".10 Turismul joacă un rol important în viaţa economică şi socială, acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie al oamenilor. Turismul prezintă o complexitate în continuă creştere, în plan economic sintetizează rezultatele unui mare număr de activităţi, în plan psiho-social, se constituie ca o modalitate superioară de organizare a timpului liber. Marele avantaj de care dispune activitatea turistică constă în faptul că obţine efecte sociale şi economice fără a presupune eforturi şi măsuri speciale, iar pe altă parte, multe din efecte cunosc valori superioare greu de obţinut pe alte căi. Impune însă, ca o necesitate, îndeplinirea condiţiei ca întreaga activitate turistică să se desfăşoare la un nivel calitativ ridicat. Rolul pe care îl are turismul este de a răspunde unor nevoi umane, în special de refacere a capacităţii de muncă, deci, în final, contribuie la producerea de venit naţional prin activităţile din domeniul alimentaţiei publice, transportului, unităţilor de cazare şi bazelor de tratament.
9
Barbu Ghe. Turismul în economia naţională. - Ed. Sport-Turism, Bucureşti 1998., p. 45. Minciu R., Baron P., Neacşu N. Economia turismului. - Ed. Economica, Bucureşti, 1991., p. 18.
10
11
Activitatea de turism internaţional se dovedeşte a fi deosebit de favorabilă pentru creşterea venitului naţional prin practicarea de preţuri şi tarife mai ridicate pentru turiştii străini, comparativ cu cele utilizate în turismul intern. Considerăm, aşadar, contribuţia turismului la creşterea de venit naţional este explicată printr-o serie de funcţii ale turismului şi prin diferitele aspecte legate de desfăşurarea însăşi a activităţii de turism cum sunt: valorificarea superioară a resurselor de diferite naturi, şi anume, valorificarea superioară a resurselor naturale: ape minerale, peşte, apa mării, peisaje, plaje, păduri, soarele; resursele culturale: monumente istorice, de artă şi arhitectură, muzee, castele, elemente etnografice şi de folclor, lacuri de acumulare; resursele umane prin ocuparea forţei de muncă. Totodată, în completarea efectelor economice şi neeconomice ale activităţilor turistice se adaugă şi contribuţia sa la asigurarea unei circulaţii băneşti normale cu rol major în procesul trecerii, în perspectivă la libera convertibilitate a monedei. Turismul internaţional face parte din structura comerţului mondial invizibil, o formă a schimburilor internaţionale, dar care nu au ca obiect o marfă propriu-zisă. Subliniem deci, locul turismului şi în domeniul comerţului mondial. Unul dintre cei mai activi promotori ai relaţiilor economice internaţionale dintre ţări este turismul a cărui manifestare sub forma circulaţiei turistice internaţionale îl circumscrie în sfera circuitului mondial. Este ştiut că circulaţia turistică internaţională aparţine comerţului cu servicii internaţionale în cadrul circuitului economic mondial, adică “comerţul invizibil”. Pe lângă turism se încadrează aici serviciile de transport, asigurare, servicii comerciale (publicitate, intermediere), serviciile bancare, serviciile tehnice şi altele.11 Serviciile contribuie într-o proporţie însemnată la crearea produsului mondial brut, în ultimii ani această contribuţie cifrându-se la 60%. Însă doar 8% din servicii pătrund pe piaţa internaţională cu un volum valoric de aproximativ 500 miliarde dolari. Comerţul internaţional cu servicii a devansat în ultimii ani “producţia“ mondială de servicii ceea ce determină creşterea ponderii comerţului cu servicii internaţionale în produsul mondial brut.
11
Pascariu G.C. Turism internaţional. - Iaşi: Ed. Fundaţiei “Gh. Zane”, 1996, p.98.
12
Există şi un criteriu de departajare a categoriilor de servicii internaţionale, şi anume, locul prestaţiei serviciului în circuitul economic mondial. În funcţie de aceasta avem două categorii distincte: 1) servicii prestate dincolo de frontiera vamală a ţării prestatorului cum ar fi: transporturile internaţionale de călători şi mărfuri, telecomunicaţiile etc.; 2) servicii prestate pe teritoriul vamal al ţării prestatorului cum ar fi: turismul internaţional, servicii portuare, aeroportuare şi tranzitul. În cadrul balanţei de plăţi externe apare poziţia contului “servicii“ în care se înregistrează contravaloarea tuturor prestărilor de servicii care fac schimburile între ţări. Posturi distincte ocupă turismul şi transportul. Dat fiind caracterul complementar, chiar indispensabil al fluxurilor de servicii în raport cu circulaţia internaţională a persoanelor, ideilor şi bunurilor, serviciile se constituie ca un important mijloc de impulsionare a celorlalte componente ale circuitului economic mondial. Comparativ cu comerţul de mărfuri, comerţul cu servicii internaţionale prezintă unele caracteristici ale determinărilor, evoluţiei, etalării în spaţiu, înregistrării statistice şi reglementării internaţionale. Tratarea distinctă a acestuia pe plan teoretic şi practic se datorează acestor caracteristici. Specificul comerţului cu servicii, includerea sa relativ recentă în circuitul economic mondial aduc în atenţia teoriei şi practicii economice probleme deosebite. Pentru a putea fi rezolvate este nevoie de o aprofundată cunoaştere a întregului fenomen economic. Caracteristica importantă a serviciilor, ca ”obiect“ al schimbărilor internaţionale este puternica eterogenitate. Ele cuprind următoarele tipuri de componente: imateriale (prestaţiile, ambianţa, ideile); materiale (mijloace tehnice antrenate în activitatea de prestaţie: mijloace de transport, infrastructura etc. şi bunuri de consum valorificate). Bidirecţionalitatea este o altă caracteristică a schimburilor cu servicii internaţionale definită prin faptul că fiecare ţară este în acelaşi timp importatoare şi exportatoare de servicii de aceeaşi categorie. Această particularitate a comerţului cu servicii este accentuată prin faptul că situaţia activă sau pasivă a soldului balanţei 13
serviciilor este relativ stabilă pe intervale mari de timp. Caracteristicile de mai sus aparţin comerţului cu servicii internaţionale şi sunt asimilabile şi turismului internaţional care prezintă schimbul de servicii internaţionale prin specificul său.12 Aşadar, ca o concluzie asupra celor expuse mai sus menţionăm că, importanţa socială a turismului poate fi evidenţiată sub următoarele aspecte: - Turismul contribuie la menţinerea echilibrului biologic şi fiziologic al omului contemporan, pentru care turismul oferă soluţii la constrângerile de tot felul la care acesta este supus. - Turismul apare ca un mijloc de educare, de ridicare a nivelului de cultură, de instruire şi civilizaţie al oamenilor în calitate de turişti, dar şi a populaţiei locale aflată în zonele receptoare de turişti. - Turismul contribuie la menţinerea sănătăţii omului contemporan prin faptul ca-i oferă acestuia destinderea, refacerea forţei de muncă prin odihnă, mişcare, tratamente balneo-medical. - Turismul influenţează calitatea vieţii atât în mod direct (determină creşterea calităţii vieţii) cât şi în mod indirect (determină creşterea altor ramuri economice care pot influenţa pozitiv nivelul calităţii vieţii). - Turismul impune noi relaţii interumane, facilitează schimbul de idei şi consultarea de opinii ceea ce conduce la desăvârşirea formării intelectuale, la lărgirea orizontului cultural, iar pe de altă parte, la mai bună înţelegere între popoare, la apărarea păcii în lume. - Turismul internaţional se afirmă cât mai mult ca factor de intensificare a legăturii dintre naţiuni, contribuie la promovarea unei mai bune înţelegeri între popoare. Rolul turismului nu trebuie privit numai prin consecinţele de ordin social, ci şi economic, putând fi subliniate cu următoarele: - Turismul îndeplineşte o funcţie economică importantă întrucât contribuie la crearea şi utilizarea venitului naţional. 12
Popescu C. Reglementări de bază ale comerţului internaţional (Scurt istoric al Incoterms). Simpozion ştiinţific international Ştiinţa universitară la începutul mileniului III, Universitatea Liberă Internaţională Moldova. -Chişinău, 2002, p. 215.
14
- Turismul contribuie la ridicarea social-economică a unor zone, asigurând eliminarea decalajelor interregionale. - Activitatea turistică face posibilă preluarea unei părţi a consumului intern casnic şi antrenarea circulaţiei băneşti, determinând atenuarea fenomenului inflaţionist. Turismul valorifică zonele bogate în resurse turistice naturale şi antropice neepuizând "materia primă", valorifică acele elemente care n-ar fi putut fi puse în valoare în cadrul altei activităţi. Turismul prezintă şi vocaţie ecologică întrucât, în strategia dezvoltării turistice, se impun măsuri de protejare mediului, a valorilor fundamentale a existenţei umane, a peisajului, a apei, a aerului, florei, faunei. Turismul se constituie într-o importantă sursă de valută fără a necesita eforturi deosebite pe plan extern, o sursă de valorificare în condiţii mai avantajoase a resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mijloace destinate exportului; turismul se manifestă ca un important capitol al exporturilor denumit export intern, oferind piaţa de desfacere unei game variate de produse şi servicii care, în alte condiţii nu se pot exporta sau se exporta în cantităţi mai mici, cu eforturi şi riscuri mai mari.13 Această formă de export, caracterizată prin consum la locul de producţie şi eterogenitatea produselor şi serviciilor solicitate este şi foarte eficientă: ea presupune costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, promovare, a taxelor vamale, comisioanelor. Turismul internaţional influenţează balanţa de plăţi prin intermediul balanţei valutare a turismului care, în funcţie de natura sa, poate compensa, reduce sau agrava o balanţa de plăţi deficitare. Pe lângă efectele economice şi sociale directe, turismul determina obţinerea unor efecte indirecte, prin impulsionarea celorlalte ramuri şi sectoare ale economiei (industriei, agricultura, transporturi, etc.), în aşa numitul efect mutiplicator.
13
Barbu Gh. Turismul şi calitatea vieţii. - Ed. Politică, Bucureşti, 1996, p.65.
15
1.3 Factorii ce influenţează activitatea de turism Potenţialul turistic este influenţat de o serie de factori: factori naturali (care rămân, în general, neschimbaţi) şi factori economici, demografici, politici, psihologici (ce sunt caracterizaţi printr-o dinamică accentuată dar şi cu posibilităţi de dirijare în sensul dorit). Factorii naturali au rol hotărâtor în practicarea turismului, formele de relief, reţeaua hidrograhică, clima, flora, fauna diferenţiază turismul în: turism montan, turism de litoral, de schi, de vânătoare etc. Unii factori influenţează turismul pe perioade lungi de timp. Aceşti factori sunt: creşterea populaţiei globului, creşterea veniturilor populaţiei, creşterea timpului liber, modernizarea mijloacelor de transport şi comunicaţii. În continuare vom analiza factorii ce influenţează activitatea de turism după următoarele categorii: A. După natura social - economică: a) factori economici:
veniturile populaţiei şi modificările acestora; preţurile
şi modificările acestora; preţurile şi tarifele; oferta turistică. Venitul reprezintă baza materială a oricărui act de consum care nu exclude şi practicarea turismului. Nivelul ratei de consum depinde atât de totalul veniturilor, adică de produsul intern brut, cât şi de partea dedicată cetăţenilor, deci venitul personal. Venitul disponibil a cunoscut în ţările dezvoltate o creştere valorică reală, stimulând, în anumită măsură, consumul la general şi cel al serviciilor, inclusiv cel al serviciilor turistice.14 Fluctuaţiile preţurilor relative, în special la serviciile turistice internaţionale, a condiţionat extinderea călătoriilor peste hotarele ţării. Această tendinţă s-a manifestat prin creşterea cererii la noi forme de turism, la noi destinaţii turistice. Un factor hotărâtor este şi preţul acestor servicii. Politica de preţuri este ajustată la premisa că un produs nu poate fi vândut dacă nu este racordat la posibilităţile financiare ale consumatorului. Nivelul veniturilor se reflectă nu numai prin gradul de participare al populaţiei la turism, dar şi la nivelul şi natura serviciilor turistice pentru care ei optează, deoarece 14
Barbu Gh. Turismul în economia naţională. - Ed. Sport Turist, Bucureşti, 1998, p.12.
16
preţul poate constitui un stimul de atracţie în alegerea destinaţiei turistice. În turism, piaţa poate fi privită ca suma produselor turistice oferite, fiecare piaţă a produsului turistic fiind reprezentată de cererea şi oferta aferentă acestora. Cererea turistică se manifestă la locul de reşedinţă al turistului, unde se conturează aria cererii care se particularizează în funcţie de criterii concrete cum ar fi: caracteristicile economice, sociale, demografice ale teritoriului căruia îi aparţine. Folosindu-se de potenţialul turistic existent, aceasta contribuie la dezvoltarea anumitelor judeţe, zone şi localităţi din ţară, la ridicarea economică şi culturală a perimetrelor respective. În acelaşi timp, strategia de turism presupune şi măsuri de protejare a mediului: cererea crescută de bunuri şi servicii pe care le presupune activitatea din turism, o constituie într-un element dinamizator al sistemului economic global; diversificarea structurilor economice prin crearea unor activităţi şi ramuri specifice turismului: industria agrementului, agenţii de turism, tur-operatori, pe lângă cele existente: industria hotelieră, industria alimentară, industria mijloacelor de transport; turismul se constituie într-un factor de instruire şi educaţie,15 de ridicare a nivelului de cultură, civilizaţie, stimulator al schimbului de valori şi îmbogăţirea orizontului cultural şi informaţional al turiştilor, dar şi al populaţiei locale. b) factori tehnici:
performanţele mijloacelor de transport; tehnologiile în
construcţii; parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor specifice. c) factori sociali: urbanizarea; timpul liber. d) factori demografici:
numărul populaţiei, modificarea mediei duratei de viaţă,
structura pe sexe, grupe de vârstă şi socio-profesionale. e) factori psihologici: educativi şi de educaţie:
nivel de instruire, setea de
cultură, dorinţa de cunoaştere, caracterul individului, temperamentul, moda. f) factori organizatorici:
formalităţi la frontieră, facilităţi sau priorităţi în
turismul organizat, regimul vizelor, diversitatea aranjamentelor. B. După durata de timp a acţiunii lor: a) factori de influenţă permanentă:
oamenii dispun de mai mult timp liber,
modificarea veniturilor, mişcarea naturală şi migratoare a populaţiei. 15
Ionescu I. Turismul - fenomen economic, social şi cultural. - Ed. Oscar Print, Bucureşti 2000, p. 35.
17
Timpul liber - actualmente diminuarea zilei, săptămânii, anului, precum şi a duratei timpului de muncă, a dus la o rezervă mai mare de timp liber destinat odihnei, creându-se posibilităţile necesare pentru manifestarea cererii turistice potenţiale mai mari. b) factori conjuncturali:
crize economice, dezechilibre politice şi convulsii
sociale, catastrofe naturale, condiţii meteorologice precare. C. După importanţa în determinarea fenomenului turistic: a) factori primari:
oferta turistică, veniturile populaţiei, timpul liber, mişcarea
populaţiei. b) factori secundari: cooperarea internaţională, facilităţi de viză sau alte
măsuri
organizatorice, varietatea serviciilor suplimentare. D. După natura provenienţei si sensul intervenţiei: a) factori exogeni:
sporul natural al populaţiei, creşterea venitului alocat pentru
practicarea turismului, creşterea gradului de urbanizare, mobilizarea sporită a populaţiei. b) factori endogeni
varietatea conţinutului activităţii turistice, lansarea de noi
produse turistice, diversificarea gamei de servicii turistice, ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism. E. După profilul de marketing: a) factori ai cererii turistice:
venitul populaţiei, urbanizarea, timpul liber,
dinamica evoluţiei populaţiei. Este cunoscut faptul că cererea turistică este generată de motivaţia turistică care este subiectivă, determinată de impulsuri endogene (legate de psihologia omului) şi exogene (influenţate de factorii mediului înconjurător). Motivaţiile consumatorului turistic sunt atât de individualizate, încât practic, nu există doi turişti care să solicite un produs turistic similar, o asemenea individualizare a produselor turistice devine tot mai vizibilă şi obiectivă, cerând eforturi considerabile de adaptare a ofertei turistice la cererea actuală şi potenţială. Individualizarea este determinată atât de motivaţii cât şi de comportamentul diferit al turiştilor faţă de fiecare element al produsului turistic oferit. 18
Motivaţiile turistice pot fi structurate în felul următor: 1. Motivaţia cognitiv formată care presupune descoperire, învăţare, creaţie, lărgire a orizontului de cunoaştere pe multiple planuri: afaceri, congrese ştiinţifice, istorie, cultură, tradiţie şi meşteşuguri populare. 2. Motivaţia socio-culturală, legată de dorinţa de recunoaştere şi afirmare socială, de realizare şi afirmare liberă şi independentă a sinelui; 3. Motivaţia fiziologică şi socială bazată pe repaos şi reconfortare - mobil esenţial pentru majoritate turiştilor. 4. Motivaţia afectivă şi estetică legată de atracţia umană pentru frumos, artă, creaţie, cultură şi civilizaţie, pentru obiective naturale şi culturale de excepţie. În acest context, turismul se confruntă cu două tipuri de probleme, pe de o parte, fiind tratat ca activitate economică, turismul urmează să-şi găsească formele de manifestare cele mai potrivite pentru a se conforma la legile economiei de piaţă, pe de altă parte, factorul uman determină şi structurează cererea pentru turism, mai ales în contextul unei oferte variate în produse turistice. b) factori ai ofertei:
diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor,
nivelul de pregătire şi structura forţei de muncă.16 Factori reprezentativi:Factorii
reprezentativi
sunt acei factori
a căror
influenţă este decisivă în evoluţia de ansamblu a turismului. A. Nivelul de dezvoltare economico-socială -
este ilustrat de PIB. pe locuitor,
care, la rândul său, influenţează venitul populaţiei. Veniturile populaţiei sunt destinate în cea mai mare parte pentru acoperirea "consumului obligatoriu", cel legat de nevoi vitale, determinate de nevoile fiziologice, care rămân aproximativ constante, iar într-o măsură mai mică sunt orientate spre satisfacerea cerinţelor de confort şi nu în ultimul rând, sunt folosite pentru subvenţionarea activităţilor legate de timpul liber. Creşterea globală a veniturilor atrage după sine o scădere a sumelor alocate pentru acoperirea nevoilor vitale în timp ce disponibilităţile pentru "consumul liber" devin tot mai mari. 16
Minciu R. Economia Turismului. -Bucureşti: Editura Uranus, 2000, p. 35.
19
B. Preţurile şi tarifele.
Influenţa acestora se manifestă asupra produsului
turistic în ansamblul său componentelor sale luate separat sau în conexiune: cazare, masă, agrement, tratament, pieţei interne sau internaţionale. De fapt, din practica turistică se cunosc două tipuri de situaţii: - practicarea unor preţuri şi tarife ridicate, care limitează accesul la serviciile turistice şi se reflectă în reducerea numărului de turişti sau a duratei medii a sejurului; - practicarea preţurilor şi tarifelor scăzute stimulează, pe de o parte, cererea, dar, pe de altă parte, pot determina neîncrederea fluxurilor turiştilor sau a unor segmente ale cererii şi, ca urmare, o scădere a circulaţiei turistice. Considerăm că în practica activităţii turistice se impune adoptarea unei politici de preţuri şi tarife fundamentate ştiinţific, care să reflecte calitatea prestaţiilor şi să realizeze diferenţieri sezoniere şi zonale. O politică tarifară ştiinţifică trebuie să practice un sistem de facilităţi menite să sporească atractivitatea produselor turistice oferite, iar prin nivelul lor, tarifele trebuie să asigure stabilitatea fluxurilor turistice, un coeficient ridicat de utilizare a capacităţilor, respectiv, o rentabilitate sporită a întregii activităţi de turism. C. Oferta turistică:
este alcătuită din resurse turistice naturale şi antropice la
care se adaugă aşa-numita ofertă creată, respectiv, dotări şi echipamente sau baza tehnico-materială, influenţează uneori decisiv activitatea de turism. Astfel, bogăţia de valori materiale - relief, climă, ape, floră, faună, peisaj, istorie, civilizaţie şi cultură de care dispune o ţară sau o zonă, precum şi gradul lor de amenajare exercită o mare forţă de atracţie asupra fluxurilor turistice, determinând volumul circulaţiei turistice, structura acesteia şi direcţiile de orientare. În viziunea autorului producţia turistică reprezintă ansamblul serviciilor care mobilizează forţă de muncă, echipament de producţie şi bunuri materiale ce se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice, ceea ce înseamnă că sfera de cuprindere a ofertei este mai mare decât cea a producţiei, incluzând elemente de atracţie şi infrastructură, cu o existenţă potenţială şi care sunt transformate în produse efective prin acţiunea forţei de muncă, în momentul formării cererii. 20
D. Progresul tehnic:
are consecinţe şi influenţe directe asupra gradului de
mobilitate a populaţiei, favorizând deplasarea în interes turistic. Este de remarcat acţiunea asupra altor fenomene cum ar fi urbanizarea, industrializarea, deteriorarea şi conservarea mediului;
toate acestea cu implicaţii asupra fenomenului turistic. În
transporturi, introducerea progresului tehnic este reflectată de următorii factori:17 - creşterea densităţii reţelei de transport; - sporirea numărului şi diversificarea mijloacelor de transport; - modernizarea şi îmbunătăţirea performanţelor; - asigurarea condiţiilor pentru deplasarea unui număr tot mai mare de persoane spre destinaţii turistice; - sporirea confortului şi limitarea duratei călătoriei; - ieftinirea costului transportului; - perfecţionarea căilor şi mijloacelor de transport în comun; - creşterea gradului de dotare a populaţiei cu automobile. Orice modificare în dinamica şi structura transporturilor determină variaţii ale mişcării turistice în ceea ce priveşte volumul, forma de organizare, direcţia. E. Mutaţiile demografice:
sunt legate de creşterea numerică a populaţiei,
diferenţieri în structura pe grupe de vârstă, sexe, medii de viaţă, socio-profesionale. F. Procesul de urbanizare:
influenţa se manifestă datorită efectelor urbanizării
asupra mediului natural şi asupra solicitării nervoase a oamenilor. De aici nevoia de evadare din marile aglomeraţii urbane spre zone liniştite, nepoluate pentru recreere, odihnă, distracţie. Ritmul vieţii urbane şi monotonia ei determină orăşenii în timpul liber să iasă la plimbare după frontierele oraşelor. Odată cu aceasta în umbra turismului, uneori are loc distrugerea unor peisaje naturale încântătoare, desecarea unor spaţii umede, de mare însemnătate biologică, distrugerea (defrişarea) copacilor în anumite scuare naturale în favoarea unor construcţii. Pentru ca omul să se poată bucura în continuare de farmecul naturii, el trebuie nu numai să exploreze regiuni noi naturale, ci totodată să amenajeze, să refacă ceea ce au distrus înaintaşii.
17
Nedelea A. Politici de marketing în turism. - Ed. Economică, Bucureşti 2003, p.58.
21
Creşterea ponderii populaţiei are drept consecinţă sporirea dimensiunilor fluxurilor turistice. Creşterea spectaculoasă a numărului turiştilor a atras după sine o dezvoltare dinamică a unei noi industrii, veniturile din turism fiind în continuă creştere. G. Timpul liber:
Sporirea duratei timpului liber se realizează pe seama reducerii
duratei zilei de muncă la 8 ore şi chiar mai puţin, a reducerii săptămânii de lucru, a creşterii duratei concediului anual plătit şi a reducerii timpului total de lucru în cadrul duratei de viaţă. Diminuarea timpului de muncă se manifestă simultan în trei direcţii care pot genera trei categorii de recreere şi turism, respectiv: - micşorarea duratei zilei de muncă de 8 ore; - reducerea duratei săptămânii de muncă la 5 zile favorizează creşterea cererii turistice pentru turismul de sfârşit de săptămână, cu o durată de 1-2 zile care presupune eforturi financiare relativ reduse; - creşterea duratei concediilor anuale legale condiţionează sporirea gradului de participare a populaţiei ţării la odihnă prin turism, dar este evidentă tendinţa de scădere a duratei medii a sejurului ceea ce condiţionează creşterea cererii turistice pentru vacanţe scurte, preponderent de 2-7 zile. H. Alţi factori psiho-sociologici:
modă, tradiţie, dorinţă de cunoaştere şi
instruire. De asemenea, manifestările ştiinţifice, culturale, sportive sau de altă natură determină ample mişcări turistice.18 I. Factorul globalizării.
În procesul globalizării turismul este un sistem coerent,
încadrat în sisteme superioare (mediul economic, social, ecologic, politic, tehnologic) şi este format din subiectele şi obiectele turismului care se integrează prin diferite conexiuni cu supersistemele. Practica internaţională demonstrează că influenţa supersistemelor asupra dezvoltării turismului în diferite regiuni este de ordin diferit şi pentru realizarea unui management eficient este important a selecta factorii majori de influenţă.
18
Ionescu I. Turismul - fenomen economic, social şi cultural. -Bucureşti: Ed. Oscar Print, 2000, p.63.
22
CAPITOLUL II. DIMENSIUNILE ACTUALE ALE FENOMENULUI TURISTIC
2.1 Indicatori de bază ai fenomenului turistic Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori: sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional. Indicatorii principali de cuantificare a circulaţiei turistice cuprind şi redau, într-o exprimare sintetică, matematică, informaţii privind diferite aspecte ale activităţii turistice, informaţii privind diferite aspecte ale activităţii turistice, informaţii ce sunt utile pentru măsurarea fenomenului şi a efectelor sale, pentru anticiparea tendinţelor de evoluţie şi pentru fundamentarea politicii de dezvoltare turistică19. Aceşti indicatori furnizează şi cuantifică informaţiile necesare acţiunilor de politică turistică, permiţând, totodată, măsurarea ulterioară a efectelor respectivelor acţiuni20. Paleta indicatorilor utilizaţi în turism este foarte largă. Astfel, aceştia pot fi direcţi (rezultaţi în mod nemijlocit din sursele de înregistrare) sau indirecţi (prelucraţi), pot fi simpli sau agregaţi, cantitativi sau valorici, globali sau potenţiali, principali sau derivaţi etc. Indicatorii simpli
pot fi, la rândul lor, economici sau sociali, cu referire la
mărimi şi variabile turistice, la distribuţia, evoluţia şi interacţiunea acestora, atât în timp, cât şi în spaţiu sau pot fi indicatori (indici) sintetici, ce cuantifică relaţiile dintre mai multe variabile, simultan, verificând, în prealabil, calitatea legăturii lor cu fenomenul turistic analizat. Pentru elaborarea sistemului de indicatori sintetici s-a convenit ca toate ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) să-şi armonizeze metodologia evidenţei statistice a turismului internaţional, iar unitatea de măsură de bază, ce dă dimensiunea fizică a consumului turistic, să fie considerat turistul , 19 20
Minciu R. Economia turismulu., Ediţia a III-a. - Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 96 Cristureanu C. Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional. – Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 35
23
adică însuşi consumatorul de servicii turistice. Volumul fizic al fluxurilor turistice internaţionale este urmărit prin indicatorii „număr de sosiri” ale turiştilor străini, respectiv „număr de plecări” ale turiştilor naţionali, la frontiera ţării emiţătoare.21 Cei mai importanţi indicatori ai turismului internaţional pot fi clasificaţi22 astfel: a) indicatori de bază, referitori la cei doi factori corelativi ai pieţei (cererea şi oferta) şi care au scopul de a urmări repartiţia, evoluţia şi modificarea în tendinţe a acestor mărimi, precum şi modificarea structurii lor în timp şi spaţiu (indicatori ai cererii reale, respectiv ai circulaţiei turistice şi ai cererii potenţiale şi indicatori ai ofertei, în principal cei privind baza tehnico-materială a turismului); b) indicatori ai corelaţiei dintre cerere şi ofertă (capacitatea pieţei, gradul de ocupare a capacităţii etc.); c) indicatori ai efectelor economice directe ale turismului asupra economiei, în ansamblul său ori asupra anumitor sectoare ale acestora; d) indicatori ai utilizării forţei de muncă , ce reflectă situaţia, repartiţia şi evoluţia ocupării forţei de muncă, pe ramuri de activitate, pe niveluri profesionale şi după alte criterii. Comisia de statistică a OMT a propus următorul sistem de indicatori ai turismului: - Indicatori ai cererii turistice globale, interne şi externe; - Indicatorii ofertei turistice: hoteluri, alte unităţi de cazare turistică, agenţii de voiaj şi alte întreprinderi din sectorul turistic; - Indicatori ai relaţiei cerere-ofertă şi ofertă-cerere; - Indicatorii efectelor economice; - Indicatorii densităţii turistice, la nivel teritorial şi al popualţiei; - Indicatorii potenţialului turistic al pieţelor; - Indicatorii ocupării forţei de muncă. Dintre indicatorii circulaţiei turistice internaţionale, cei mai importanţi pot fi consideraţi următorii: 21 22
Idem, p. 38 Stănciulescu G. Managementul operaţiunilor de turism. - Ed. All Beck, Bucureşti 2002, p.155.
24
- numărul turiştilor sau numărul de sosiri ale turiştilor internaţionali; - numărul de înnoptări (sau de zile-turist) ale turiştilor internaţionali; - durata medie a sejurului; - densitatea circulaţiei turistice; - preferinţa relativă pentru turism; - volumul încasărilor din turismul internaţional; - volumul cheltuielilor pentru turismul internaţional. Cererea turistică internaţională se măsoară, în principal, prin numărul de sosiri şi de înnoptări (zile-turist), precum şi prin partea de încasările înregistrate în balanţa de plăţi a unei ţări la capitolul „turism”, iar oferta turistică este evaluată în funcţie de capacitatea de cazare turistică, în principal, cea hotelieră, precum şi prin numărul de produse turistice oferite de organizaţii de turism. Turismul mondial se caracterizează prin foarte mari inegalităţi în repartiţia internaţională a fluxurilor turistice23. Astfel, ţările în curs de dezvoltare, chiar dacă se află în progres, nu deţin decât mai puţin de o treime din totalul sosirilor de turişti internaţionali, la nivel mondial. Aceste evoluţii sunt amplificate prin sporirea ponderii fluxurilor turistice intra-regionale, care reprezintă mai mult de 30% din turismul internaţional, în lume. Evoluţia numărului de turişti, la nivel mondial, a cunoscut creşteri spectaculoase, în ultimele trei decenii. Astfel, dacă în anul 1975, Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) înregistra 222 de milioane de sosiri ale turiştilor internaţionali, numărul acestora a ajuns la 808 milioane, în anul 2005 şi la cca 842 milioane de sosiri, în 2006, conform estimărilor provizorii ale O.M.T.24 Pe de altă parte, creşterea încasărilor obţinute din turismul internaţional s-a realizat într-un ritm şi mai rapid. Astfel, dacă în anul 1980, încasările din turismul internaţional, la nivel mondial, totalizau numai 102 miliarde dolari SUA, în anul 2005, acestea au atins, 23 24
Vellas, François, op. cit . (2007), p. 16 Organizaţia Mondială a Turismului, Comunicat de presă (“Un alt an record pentru turismul mondial”), Madrid, 29 ianuarie 2007, www.world.tourism.org
25
conform estimărilor O.M.T. cifra de 662 miliarde de dolari SUA (aceste cifre nu includ şi încasările din transporturile turistice internaţionale). În tabelul din anexa 2 este prezentată evoluţia numărului de sosiri şi a încasărilor din turismul internaţional, la nivel mondial, în perioada 1970 – 2005.25 În privinţa volumului încasărilor din turismul internaţional, pe marile regiuni turistice ale lunii, care au crescut, în ultimele decenii, într-un ritm superior celui al numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali (de exemplu, în anul 2005, faţă de 2004, rata de creştere a încasărilor a fost de 7,7%, faţă de 5,6%, rata de creştere a numărului de sosiri), remarcăm primul loc deţinut de Europa, cu 51% din totalul de încasări26 (exprimate în $ SUA, urmată de Americi, cu 21,3% şi de Asia de Sud şi Pacific, cu 18.9% din totalul încasărilor mondiale (vezi anexa 3). Se poate observa că Europa deţinea, în 2005, o pondere de 51% din totalul încasărilor din turismul mondial, deşi, din punctul de vedere al numărului de sosiri, în acelaşi an, cota de piaţă a Europei, la nivel mondial, era de peste 54,6%, în timp ce regiunea Americilor deţinea 21,3% din totalul încasărilor la nivel mondial, deşi cota de piaţă a acestei regiuni, ca număr de sosiri ale turiştilor internaţionali, era de doar 16,5%. Aceasta evidenţiază faptul că, în medie, încasările cele mai ridicate pe turist nu s-au înregistrat pe continentul european.
25
Grigore L.A., Vasilescu I., Luban Fl. Turismul în circuitul economic. Simpozion International. - Ed. Eficon-Press, 2005, pag.292. 26 Statistici WTO, www. world-tourism.org, 2006.
26
2.2 Evoluţia turismului pe plan mondial La scară globală, câteva bazine turistice emiţătoare domină fluxurile turistice internaţionale. Astfel, principalele 10 ţări emiţătoare de turişti, împărţite între America (SUA şi Canada), Europa (Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Italia, Belgia şi Spania) şi Asia (Japonia), reprezintă, împreună, peste 40% din bazinele de cerere turistică la nivel mondial. Acestea reprezintă principalele ţări bogate ale lumii. Mai mult de jumătate dintre turiştii internaţionali au, de fapt, domiciliul în ţări europene, ceilalţi provenind de pe continentul american (sub 20%) şi din Asia de Sud şi Pacific (regiune ce înregistrează cele mai ridicate ritmuri de creştere ale sosirilor de turişti internaţionali, în ultimii ani), în timp ce, împreună, Africa şi Asia de Sud abia ating 3%. Ţările cu economie dezvoltată reprezintă atât marii emiţători de turişti, cât şi principalele destinaţii turistice ale lumii, astfel că ambele „capete” ale fluxurilor turistice mondiale sunt situate, în principal, în Europa şi America de Nord. De fapt, la nivel mondial, există trei mari bazine de destinaţie turistică sau „trei mari lacuri de vacanţă ale lumii”, cum le-a denumit Georges Cazes 27, amplasate în jurul periferiilor meridionale ale marilor regiuni emiţătoare, care reprezintă „inima” sistemului, precum şi la frontierele destinaţiilor turistice emergente. Cel mai important dintre acestea este bazinul euro-mediteranean, cu o concentrare turistică mai mare pe ţărmul nordic al Mării Mediterane. Celelalte două sunt: bazinul America de Nord – Caraibe, zonă denumită şi „Mediterana americană” 28 şi bazinul Asia de Est şi Pacific. Turismul internaţional reprezintă 25-30 % din comerţul mondial de servicii. Principalele ţări furnizoare de turişti sunt: SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada, Olanda, Italia, Suedia, Japonia şi altele, iar dintre ţările primitoare amintim: Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia şi altele. Cele
27 28
Cazes, G., Fondements pour une géographie du tourisme et des loisirs, Bréal, Paris, 1992 Stock, M. (coordonator), Le tourisme. Acteurs, lieux et enjeux, Belin, Paris, 2003, p. 131
27
mai mari încasări din turism au fost înregistrate în Italia, urmată de Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia şi altele. Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o largă dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivaţii terapeutice; turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cura climaterică şi practicarea sporturilor de iarna; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termal şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări ale activităţi umane; turismul comercial expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziţii), care atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naţionale sau internaţionale; turismul sportiv, de care cunoaştem o mare extindere pe plan naţional şi internaţional, având ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive, interne şi internaţionale , până la manifestări sp0ortive de amploare (olimpiade, competiţii sportive regionale, campionate mondiale etc.); turismul de vânătoare (safari), practicat de ţările occidentale, în general pe teritoriul Africi, al Americi Latine, în teritoriile artice şi antartice. Este o formă de turism “distractiv”, a cărui dezvoltare – marcată de spectaculos şi inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, ameninţând cu diminuarea sau, după caz cu dispariţia unor specii extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei.29 Tipurile de turism se diferenţiază de la ţară la ţară, asigurând varietatea şi, prin acesta, atracţia asupra turiştilor autohtoni şi străini. Una dintre bogăţiile actuale de bază în domeniul turismului priveşte studiul elementelor regionale, în funcţie de care se organizează activităţi turistice tipice anumitor zone, şi se pun în evidentă posibilităţile de amenajare complexă a acestora. Deşi nu s-a ajuns la o viziune taxonomică unitară în domeniu, diferitele accepţiuni 29
Asaloş N. Restructurarea politicii produsului turistic. Sesiunea de comunicări ştiinţifice “Început de secol şi mileniu în economia românească”. Univ. “DimitrirCantemir”. – Ed. Ex. Ponto, Constanţa 2002, p.88.
28
utilizate pe plan internaţional şi în ţara noasta relevă următoarele unităţi ce pot fi luate în consideraţie: Regiunea turistică, concepută ca un spaţiu de mari dimensiuni, cu o structură organizatorică bine consolidată şi un patrimoniu turistic diversificat (de exemplu, regiunea Alpilor Dianarici, iar pentru România – cea a Carpaţilor Orientali) Zona turistică – un areal mai restrâns consacrat pentru activitatea turistică de un anumit tip, puternic marcat de importante obiective sau alte motivaţii pentru turism (exemplu : zona turistică a Coastei Dalmaţiei din Alpii Dinarici sau zona Bucovinei din Carpaţi Orientali) Centre turistice, reprezentând puncte de convergenţă (puncte de plecare pentru zonele montane, porturi, alte centre consacrate prin patrimoniul lor turistic) a unor fluxuri de turism, putând fi, în general, staţiuni alpine (Plitvice, în Alpii Dinarici) sau balneare şi de odihnă (Dubrovnik, Split, Rijeka – pe coasta Dalmaţiei). Pentru România, rămânând în acelaşi cadru al Carpaţilor Orientali, se pot menţiona Vatra Dornei şi Borşa.30 Puncte turistice amenajate (peşteri, defilee, gheţari, mănăstiri, case memoriale, hoteluri alpine etc.) În literatura recentă de specialitate sunt depistate, în funcţie de potenţialul natural (geomorfologic, climatic, hidrologic, floristic-faunistic) şi antropic o serie de unităţi turistice cu vocaţie polarizatoare, în jurul cărora s-au dezvoltat veritabile noduri turistice cu vocaţie locală ce susţin activitatea nucleului central. Este cazul unor localităţi satelit ce apar pe rivierele franco-italiene, Coasta Brava şi Coasta del Sol în Spania, unele microstaţiuni apărute pe litoralul marocan în apropiere de Agadâr sau între Rabat şi Casablanca. Alte asemenea centre polarizate apar în zonele montane, oraşul Chamonix (din Alpi Francezi) fiind un astfel de exemplu. Practic, aceste staţiuni nu sunt altceva decât centre de primire şi redistribuire a fluxurilor turistice în funcţie de “apetitul” individual sau colectiv pentru un anumit element al potenţialului turistic al zonei. 30
Asaloş N. Cererea şi oferta pe piaţa turistică. Sesiunea de comunicări ştiinţifice “Concepte economico-sociale pentru mileniul III”. - Ed. Mirton, Timişoara 25-26 mai 2001, p.45.
29
Pentru regiunile geografice mari receptoare ale unor fluxuri majore de turism, aceeaşi literatură mondială de specialitate vehiculează termenul de bazin turistic distingând:31 - Bazinul mediteranean – prima zonă de primire pentru turismul mondial, cu un potenţial natural şi antropic de excepţie; - Bazinul mezo-american, cuprinzând “arcul Antilelor” din America centrală, în majoritate “alimentat” de S.U.A şi Canada cu efective de vizitatori ce au crescut lent în ultimele decenii. - Bazinul Asia-pacific, constituit din ansamblu insular şi faţada Pacificului, inclusiv Thailanda, în care principali “furnizori” sunt Japonia, Australia şi Noua Zeelandă. Într-o serie de ţări cu vechi tradiţii (Austria, Canada, Germania, Finlanda, Danemarca, Franţa, S.U.A, Italia etc.), turismul este susţinut de un patrimoniu natural şi antropic de excepţie, mai importante fiind parcurile şi rezervaţiile naturale sau alte zone cu peisaj deosebit (ex. Yellowstone, Grand Canyon, Cascada Niagara, Death Vally, precum şi cele două mari regiuni turistice – California şi Florida, în S.U.A; Alpii Francezi, Munţii Pirinei, peisaje andine cu aşezări ce urcă pană la 5.000 m altitudine, pădurea amazoniană etc.) se adaugă un bogat patrimoniu istoric constituit din elemente unicat ale culturi şi civilizaţiei universale, precum vestigiile antichităţii din Italia, Grecia şi Egipt, cele ale vechilor civilizaţii din America Latină, monumentele istorice şi de artă ale ţărilor din vestul Europei, China, Japonia, Orientul Mijlociu şi Apropiat ş.a., elementele ale culturi populare, etnografice şi manifestări folclorice care personalizează modelele culturale naţionale, făcând din fiecare naţiune a Terrei un unicat în timp şi spaţiu. Privind evoluţia turismului pe plan mondial, se observă o creştere accentuată a în anii '60 şi '70, urmată de o încetinire a ritmului de creştere din cauza calamităţilor naturale şi a conflictelor. Repartizarea sosirilor internaţionale pe regiuni geografice confirmă poziţia de lider a Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi de 31
Negoescu B., Vlăsceanu Gh. Terra. Geografie Economică. - Editura Teora, 1998., p. 19.
30
continentul american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat şi sudul Asiei. Amploarea fenomenului turistic este ilustrat şi de faptul că, anual, peste 1,5 miliarde persoane, reprezentând aproape o treime din populaţia globului, efectuează călătorii în scopuri turistice, cheltuind peste 2000 miliarde $ SUA (din care peste 10 % pentru călătorii turistice în străinătate). Turismul mondial a crescut cu 4,5%, în trimestrul unu, conform rezultatelor preliminare din 2006 ale Organizaţiei Mondiale de Turism (OMT) unde s-a subliniat recuperarea netă a ţărilor asiatice, lovite de tsunami în 26 decembrie 2004, iar între ianuarie şi aprilie, 236 milioane de turişti au fost înregistrate în toată lumea, după numărul sosirilor în diverse destinaţii, adică cu 10 milioane mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2004 şi o creştere anualizată de 4,5% faţă de perioada similară a anului 2005. „În pofida riscurilor de scădere a activităţii, la care era expus turismul mondial în urmă cu 12 luni, în special din cauza terorismului, a alertei sanitare, datorată gripei aviare şi a creşterii preţului petrolului, 2006 a fost un nou an de creştere bună, depăşind ritmul de creştere de 4,1%, prevăzut pe termen lung, graţie uneia dintre cele mai lungi perioade de expansiune economică susţinută” afirma Secretarul general al O.M.T., dl. Francesco Frangialli, într-un comunicat de presă din 29 ianuarie 200732. În iunie 2006, cele mai mari creşteri ale numărului de sosiri de turişti au fost înregistrate în Maldive - 97%, în Şri Lanka - 25% şi în Tailanda - 29%, creşterea din urmă fiind calculată după numărul sosirilor pe aeroportul din Bangkok. Africa şi Orientul Mijlociu au înregistrat o creştere de 11%, urmate de regiunea Asia-Pacific cu 8%, de cele două Americi cu 2,7% şi de Europa, cu o creştere de 2,5%. Aşadar, pe marile regiuni turistice, evoluţia turismului mondial, în ultimii ani, a fost destul de diferită, deşi, în toate aceste regiuni, s-au înregistrat creşteri ale numărului de sosiri de turişti internaţionali.
32
www.world-tourism.org/francais/newsroom/
31
2.3 Prognoza evoluţiei turismului pe plan mondial În pofida unei evoluţii neuniforme şi dificil de previzionat, a turismului, în ultimii ani, Organizaţia Mondială a Turismului îşi menţine prognozele sale pe termen lung, pornind de la premise că tendinţele structurale nu s-au schimbat în mod semnificativ şi constată că ritmul de creştere observat până în anul 2000 a depăşit previziunile iniţiale. Astfel, turismul mondial va creşte cu 5% în 2008, în ciuda turbulenţelor de pe pieţele financiare şi a deprecierii dolarului, expansiunea sectorului este susţinută de accesul la vacanţe al clasei medii din ţările emergente asiatice şi de dorinţa de călătorii a pensionarilor din generaţia "baby boom" din Europa şi America de Nord. De asemenea, reapariţia tendinţelor inflaţioniste în America de Nord, în zona euro şi în China ar putea determina băncile centrale să înăsprească condiţiile de creditare şi să frâneze astfel creşterea sectorului. Tocmai de aceea, creşterea pe 2008 este estimată la doar 5%, faţă de 5,7% pentru anul 2007. Specialiştii spun că sectorul turismului internaţional ştie acum să anticipeze mai bine şocurile şi să răspundă mai eficient la crize iar călătorii sunt mai bine informaţi şi iau în considerare nevoia de securitate atunci când pornesc la drum. Zguduit de atentatele din 11 septembrie 2001, turismul internaţional a revenit pe creştere în 2004 şi continuă să evolueze bine în ciuda unor evenimente nefericite precum un tsunami, o epidemie de pneumonie atipică, o serie de atentate şi de catastrofe aeriene precum şi o creştere accentuată a preţului petrolului. În lipsa unei crize majore, se estimează creşterea turismului internaţional cel puţin până în 2030. Expansiunea ar putea fi frânată însă de probleme de congestie a traficului aerian şi de supraaglomerarea zonelor turistice.33 Astfel, din cele 1561 milioane de sosiri prevăzute a se înregistra în anul 2020 (vezi tabelul din anexa 4), se estimează că 76% vor proveni din turismul intra-regional, faţă de 82%, în anul 1995, evoluţia fiind mai lentă (+3,8% pe an), faţă de cea a turismului pentru destinaţii mai importante, a cărui pondere va spori de la 18%, la 24% (cu un ritm mediu de creştere de 5,4% pe an). Analizând evoluţia pe marile zone turistice mondiale, observăm că Europa îşi va păstra poziţia dominantă, chiar dacă îşi 33
http://www.tmctv.ro/articol_25970/turismul_mondial_va_creste_cu_5__in_2008.html
32
va diminua ponderea în totalul sosirilor mondiale de turişti internaţionali, în timp ce Americile îşi vor pierde, din anul 2010, locul al doilea în clasamentul mondial pe regiuni turistice, în beneficiul Asiei de Est şi Pacific şi Orientului Mijlociu, care vor înregistra ratele de creştere cele mai ridicate. Şi clasamentul primelor 10 ţări, în privinţa numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali va cunoaşte schimbări importante. Astfel, din anexa 5 se poate observa că se previzionează ca R.P. Chineză să ajungă pe primul loc, înaintea Franţei. De asemenea, Hong-Kong-ul, Federaţia Rusă şi Republica Cehă se vor regăsi printre primele 10 destinaţii turistice mondiale. Putem observa că, dacă la numărul de turişti internaţionali ce se estimează că vor fi înregistraţi de R.P. Chineză, în anul 2020, se adaugă şi cei estimaţi pentru Hong Kong (care este parte componentă a R.P. Chineze), suma cumulată a acestora ar ajunge la 186,6 milioane de turişti, superioară numărului cumulat al turiştilor străini anticipat pentru Franţa şi Spania, primele două ţări europene din clasamentul respectiv. Se preconizează că noi ţări vor intra în acest top: Cehia şi Rusia.34 O.M.T. anticipează că în anul 2020 să se înregistreze aproximativ 1,6 miliarde sosiri în turismul internaţional, aceşti turişti vor cheltui peste 1500 miliarde dolari. Previziunile arată faptul că în anul 2020, Europa va continua să fie cea mai mare zonă turistică receptoare, dar se anticipează că această poziţie va fi puternic ameninţată. Dacă în anul 2003 cota detinută de Europa în ceea ce priveşte sosirile internaţionale de turişti este de 57,7%, previziunile pentru anul 2020 indică un procent de 45,9%. De asemenea, turismul european va înregistra o creştere anuală de numai 3%, ritm mai scăzut decât orice altă regiune. La nivel mondial noi destinaţii turistice îşi vor face simţită din ce în ce mai mult prezenţa. Este vorba de ţările Europei Centrale şi de Est, spre care se vor îndrepta multe dintre preferinţele turiştilor, dar şi zona Asia de Est şi Pacific, care va fi a doua regiune receptoare de turişti. Cu o cotă de piaţă de 25,4% şi o rată de creştere de 6,5%, ea va devansa America (cu o cotă de 18,1%). Însă cea mai dinamică zonă turistică va fi Orientul Mijlociu, care va înregistra o rată de creştere de 7,1%, faţă de 4,1% la nivel mondial. O altă tendinţă care se va înregistra o constituie faptul ca deplasările turiştilor la mare distanţă vor creşte, în defavoarea deplasărilor la nivel intraregional. Se 34
– Tourism 2020 Vision, W.T.O., 2004.
33
anticipează ca deplasările către destinaţii îndepărtate se vor cifra la circa un sfert din totalul deplasărilor (24,2%) la orizontul anilor 2020, faţă de 17,9% în prezent. O.M.T. a reuşit s ă determine primele 9 priorităţi care vor influenţa turismul până în anul 2020 şi în perspectivă:35 - realizarea unei bănci de date complete, stabile asupra pieţelor turistice, prin accelerarea procesului de informatizare; - stabilirea unor cerinţe comune aplicabile în procedurile de planificare turistică, ţinând cont de nevoile şi aspiraţiile comunităţilor de primire; - găsirea unor soluţii pentru a reduce presiunea turistică asupra populaţiilor receptoare şi diminuarea efectelor asupra calităţii mediului ambiant prin asigurarea unei dezvoltări durabile şi responsabile a sectorului turistic; - crearea unui parteneriat viabil între instituţiile guvernamentale ale ţărilor de destinaţie şi domeniul privat în scopul gestionării eficiente a resurselor turistice, aplicând mecanisme de autoreglare; - intensificarea colaborării între ţări la nivel regional (pe regiuni turistice) pentru dezvoltarea pieţelor turistice şi pregătirea profesională a forţei de muncă; atragerea de investiţii, acestea fiind necesare pentru menţinerea şi modernizarea infrastructurii generale, a structurilor turistice; - formarea unor reglementări general valabile, care să permită tuturor structurilor sociale în ţările de destinaţie să beneficieze de veniturile şi avantajele aduse de turism; - realizarea unor sisteme unitare de formare, educare a forţei de muncă, a specialiştilor în domeniu, care să fie foarte bine pregătiţi în relaţiile cu clienţii; - sprijinirea acelui tip de valorificare şi dezvoltare turistică, care să fie în interesul comun al tuturor partenerilor participanţi (investitori, proprietari de resurse, clienţi, personal angajat etc.) pentru a asigura viabilitatea sectorului turistic pe termen mediu şi lung, asigurând deplină satisfacţie a vizitatorilor şi turiştilor. În fine, investigarea fenomenului turistic la scară mondială relevă tendinţa de creştere permanentă a circulaţiei turistice pe plan internaţional, tendinţă înregistrată şi de încasările realizate de acest sector.
35
Negrea A. Previziunile turismului internaţional la orizontul anilor 2020. – Bucureşti, 2003, p.
407 – 408.
34
ÎNCHEIERE Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIXlea fiind puternic articulat în mediul înconjurător. Privit ca un fenomen social-economic creator de benefici, turismul a fost definit în variante dinte cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşteri unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţi de refacere a sănătăţi şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturi ca rezultat al dezvoltări comerţului, industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport” (Guy Freuler). Rolul turismului nu trebuie privit numai prin consecinţele de ordin social reprezentând sursă de odihnă, ci şi economic, putând fi subliniate cu următoarele: - turismul îndeplineşte o funcţie economică importantă întrucât contribuie la crearea şi utilizarea venitului naţional; - contribuie la ridicarea social-economică a unor zone, asigurând eliminarea decalajelor interregionale; - activitatea turistică face posibilă preluarea unei părţi a consumului intern casnic şi antrenarea circulaţiei băneşti, determinând atenuarea fenomenului inflaţionist.etc. Turismul poate deschide noi orizonturi de cunoaştere pentru unii locuitori ai zonelor sărace. Având contact cu turişti proveniţi din diverse colţuri ale lumii, populaţia din zonele sărace poate afla ce se întâmplă în lume, cum trăiesc locuitorii altor ţări. Putem spune chiar că turismul îi determină pe aceşti oameni să-şi dorească mai mult, să înveţe mai mult, să-şi schimbe mentalitatea şi atitudinea fatalistă asupra vieţii. În concluzie, pot spune că, pe termen mediu, nesiguranţa va fi un aspect ce nu trebuie neglijat. Lumea se îndreaptă către o economie globală, iar graniţele politice tradiţionale vor continua să dispară. Actorii implicaţi în dezvoltarea sectorului turistic trebuie să facă faţă schimbărilor şi provocărilor cu care se confruntă turismul la începutul noului mileniu. 35
BIBLIOGRAFIE Literatura de specialitate:
1. Alexandru D., Negut S., Istrate I. Geografia turismului. - Bucureşti, 1997. 2. Barbu Gh. Turismul şi calitatea vieţii. - Ed. Politică, Bucureşti, 1996. 3. Barbu Ghe. Turismul în economia naţională. -Sport-Turism, Bucureşti 1998. 4. Băltăreţu A.Turismul internaţional de la teorie la practică. – Bucureşti, 2004. 5. Bran F., Marin D., Simion T. Economia turismului şi mediului înconjurător. - Ed. Economică, Bucureşti, 1998. 6. Cazes G. Turismul internaţional. – Ed. Hatier, Paris 1990. 7. Cocean P. Geografia turismului. - Ed. Carro, Bucureşti 1996. 8. Cosmescu I. Turismul-fenomen complex contemporan. – Bucureşti 1998. 9. Cristureanu C. Economia şi politica turismului international. - Casa Editorială pentru Turism şi Cultură, Bucureşti 1992. 10.Cristureanu C.Economia şi politica turismului internaţional. Bucureşti, 2003. 11.Cristureanu C.Strategii, tranzacţii în turismul internaţional. - Bucureşti 2006. 12.Cristureanu C., Neacşu N., Băltăreţu A. Turism internaţional. Studii de caz. Legislaţie, Ediţia a II-a. – Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002. 13.Draica C. Ghid practic de turism intern şi internaţional. – Bucureşti, 1999. 14.Draica C. Turismul internaţional. Practici de elaborare şi distribuţia produsului turistic. – Ed. All Beck, Bucureşti, 2003. 15.Glăvan V. Resurse turistice pe Terra. – Ed. Economică, Bucureşti, 2000. 16.Ionescu I. Turismul - fenomen economic, social şi cultural. - Bucureşti 2000. 17.Istrate I. Economia turismului şi mediului înconjurător. - Bucureşti 1996. 18.Jivan A. Economia turismului, curs. - Timişoara, 1995. 19.Mic Dicţionar Enciclopedic. - Bucureşti, 1999. 20.Minciu R., Baron P., Neacşu N. Economia turismului. - Bucureşti, 2005. 21.Neacşu N. Turismul şi dezvoltarea durabilă. - Ed. Expert, 2000. 22.Nedelea A. Politici de marketing în turism. - Economică, Bucureşti 2003. 23.Negoescu B., Vlăsceanu Gh. Terra. Geografie Economică. – Teora, 1998. 36
24.Negrea A. Previziunile turismului internaţional la orizontul anilor 2020. – Bucureşti, 2003. 25.Pascariu G.C. Turism internaţional. - Ed. Fundaţiei “Gh. Zane”, Iaşi 1996. 26.Popescu C. Reglementări de bază ale comerţului internaţional. Simpozion ştiinţific international Ştiinţa universitară la începutul mileniului III, Universitatea Liberă Internaţională Moldova. -Chişinău, 2002. 27.Simion T., Nistoreanu D. Ecoturism. - Ed. Economică, Bucureşti, 2000. 28.Stănciulescu G. Managementul operaţiunilor de turism. – Bucureşti, 2002. 29.Stock, M. Le tourisme. Acteurs, lieux et enjeux. - Belin, Paris, 2003. 30. - Tourism 2020 Vision, W.T.O., 2004. 31.Ţigu G. Resurse şi destinaţii turistice pe plan mondial. – Bucureşti, 2003. Lucrări şi articole ştiinţifice :
32.Asaloş N. Cererea şi oferta pe piaţa turistică. - Ed. Mirton, Timişoara 2001. 33.Asaloş N. Restructurarea politicii produsului turistic. Ponto, Constanţa 2002. 34.Grigore L.A., Vasilescu I., Luban Fl. Turismul în circuitul economic. Simpozion Internaţional. - Ed. Eficon-Press, 2005. 35.Stănciulescu G. Managementul operaţiunilor de turism. - Bucureşti 2002. 36.Stănciulescu G. Tehnica operaţiunilor de turism. - Ed. Beck, Bucureşti 1998. 37.Tigu Gabriela. Turismul montan. – Ed. Uranus, Bucureşti 2001. Resurse internet :
38.Strategia de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003-2015. (www.turism.md). 39.Statistici WTO, www.unwto.org, www.world-tourism.org, 2006. 40.Organizaţia Mondială a Turismului, Comunicat de presă (“Un alt an record pentru turismul mondial”), Madrid, 29 ianuarie 2007www.world.tourism.org 41.http://www.tmctv.ro/articol_25970/turismul_mondial_va_creste_cu_5__in_ 2008.html
37
ANEXE Anexa 1. Scopul, motivaţia călătoriei. Turişti motivaţia turistică
Recreere şi vacanţă
- recreere - evenimente culturale sport ( amator ) - alte motivaţii de recreere şi vacantă
Afaceri şi profesional
-
reuniuni misiuni călătorii de stimulare alte afaceri
Alte scopuri turistice
-
studii tratament medical tranzit cu o durată mai mare de 24 ore diverse
(schemă propusă de autor)
Anexa 2. Evoluţia numărului de sosiri şi a încasărilor din turismul internaţional, în perioada 1970 – 2005. Anul Nr. sosiri (mil.) Încasări (miliarde USD) 1970 165 18 1990 457 268 1995 551 405 2000 698 477 2004 766 632 2005 808 682 Sursa: O.M.T., 2006. (http://www.unwto.org/facts/eng/barometer.htm)
Anexa 3. Încasările din turismul internaţional, la nivel mondial şi pe marile regiuni turistice ale lumii, în anul 2005. - în miliarde $SUA –
Încasări 2005
% din totalul mondial Total mondial 681,5 100 Africa 21,3 3,1 Americile 145,3 21,3 Asia de Sud şi Pacific 129,0 18,9 Europa 347,4 51,0 Orientul Mijlociu 28,6 4,2 Asia de Sud 9,9 1,5 Sursa : Prelucrare după „Turismul de la A la Z”, Turismul mondial , www.tourisme.gouv.fr 38
