Cartea nunţii De George Călinescu George Călinescu este o personalitate plurivalentă a culturii române, remarcându-se ca prozator, poet, critic şi istoric literar. Prin apariţia primului său volum, Cartea nunţii în 1933, George Călinescu a anulat idea lansată de Titu Maiorescu(1886) că un critic literar este incapabil să scrie proză de ficţiune, domeniul pe care le l-a abordat, aşa cum mărturiseşte, din cel puţin două motive: "pe de o parte de a mă recrea, pe de alta de a face un exerciţiu minor în vederea unei plănuite opera epice." Călinescu susţinea idea unui roman de atmosferă modernă, deşi respingea teoria lui Camil Petrescu despre sincronizarea literaturii cu filosofia şi pshihologia, argumentând că "literature nu e în legătură cu pshihologia, ci cu sufletul uman". Susţinea deasemenea scoaterea romanului din mrejele tematicii romane şi inaugurarea unui nou tip de roman- romanul citadin. Titlul Cartea nunţii, defineşte latura lirică a romanului, care are ca temă centrală eternul sentiment de iubire ce se maniferstă reciproc între tânărul proaspăt doctor în litere, Jim Marinescu şi absolventa de liceu Vera Policrat şi care se împlineşte prin căsătorie. Tema romanului ilustrează, în principal împlinirea în plan erotic a cuplului Jim Marinescu şi Vera Policrat, apoi o radiografie a şcolii româneşti în perioada interbelică, în care accentual cade pe relaţia elev- professor. Nu în ultimul rând cartea reliefează, prin contrast, societatea modernă, în plin process de civilizaţie care învinge definitive colecţia de babe decrepite (ramolite) şi fete bătrâne sterile din "casa cu molii". Romanul Cartea nunţii de George Călinescu are o insuficientă substanţă epică, fiind structurat pe trei planuri care se întrepătrund şi se determină reciproc. Primul plan priveşte poemul iubirii şi căsătoria lui Jim cu Vera, al doilea plan conturează imaginea şcolii româneşti, relaţia elev- professor în perioada interbelică şi în sfârşit, aceeaşi epocă istorică este ilustrată din punct de vedere al înnoirilor, civilizaţiei şi progresului în plan social, economic, tehnologic, etc. George Călinescu este un narator omniscient, care ştie totul despre personaje, emite aprecieri asupra lor prin naraşiunea la persoana a III-a, conturând adevărate caractere, într-o unitate canonică. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese şi trăsătura de roman obiectiv. Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor, iar cea spaţială reflectă un spaţiu real, deschis, acela al caselor, străzilor, locurilor concrete din Bucureşti şi unul imaginar, închis, prin care se conturează trăirile interioare şi gândurile personajelor. “Estetica lui Călinescu nu va arăta niciodată ce este arta, ci cum este arta, normele sale fiind deschise continuu libertăţii creaţiei, fără restricţii canonice”1. Romanul începe prin relatarea detaliată a stărilor provocate personajului principal, Jim, de disconfortul călătoriei cu trenul: tehnica detaliului înregistrează aspectul canapelelor, mirosul încins şi atmosfera sufocantă din compartiment, acestă desciere constituind şi incipitul romanului. Romanul este structurat în douăzeci de capitole, fiecare purtând un titlu sugestiv pentru conţinutul acestuia, de la O sărutare în tren, ca simbol esenţial al sentimentului de iubire şi terminând cu Facerea lumii, sugerând perpetuarea speciei umane, prin facerea altei lumi, înnoitoare şi moderne care să se înalţe pe ruinele celei învechite. În primul capitol ne este prezentat Jim, care se urca în tren. Acesta se aşează pe locul lui de lângă fereastra din compartiment şi începe să privească pe geam. La un moment dat, el zăreşte în compartiment o fată tânără, care stătea pe fotoliul din faţa lui. După puţin timp, fata a vrut să deschidă mai mult geamul compartimentului, dar nu a reuşit. Jim se ridică şi deschise mai mult geamul, atingând şi mâinile fetei. Jim se gândea cum va fi când va ajunge acasă. Când trenul a ajuns la Breaza, tânăra vru să închidă geamul, deoarece se făcuse frig. Jim se repezi s-o ajute, şi 1
Literatura Română Crestomaţie de critică şi istorie literară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983.
când s-a întins să închidă geamul o sărută pe fata. În scurt timp trenul ajunse în Gara de Nord unde Jim a coborât. Casa cu molii. Ion Marinescu(Jim) ajunse acasă pe strada Udricani. În casă totul era vechi şi plin de praf. Toate femeile care locuiau în acea casă: Baba Chiva, tanti Magdalina(mama lui), tanti Ghenca, tanti Fira, tanti Mali, tanti Agespina şi tanti Caterina(soţia domnului Popescu) strângeau toate vechiturile şi le păstrau în lăzi vechi, ceea ce nu-i plăcea deloc lui Jim. Acesta nu se prea înţelegea cu nici una dintre femei, nici măcar cu mama lui cu care mereu se contrzicea şi se certa. Lola, Dora şi Medy. A doua zi, Jim s-a trezit mai devreme, s-a spălat în camera lui, a mâncat şi apoi a plecat cu maşina lui mică, un Peugeot, în oraş. Ajuns în dreptul unei cabine telefonice, acesta o sună pe o foarte bună prietenă, Dora, care îl invită la Lola la ora patru unde va veni şi Medy(altă prietenă de a lui). Acesta s-a distrat împreună cu cele trei fete, fiind foarte bucuros să le vadă, dar s-a întrebat dacă nu cumva fetele îl iubesc. Oracolul lui Bobby. Bobby nu şi-a învăţat acasă la istorie, şi deoarece înainte avea muzica, spera ca în acea oră să îşi înveţe pentru că presimţea că Silivestru Capitanovici(rudă cu Jim, şi locuiau în aceeaşi casă) avea de gând să le dea lucrare. Dar profesorul de muzică (Ostrogotul), l-a ascultat printre alţii şi n-a apucat să înveţe. Cum se aştepta, au dat lucrare la istorie. Bobby, nu ştia nimic, aşa că a început să copieze din carte, dar după puţin timp îi căzu cartea pe jos şi Silivestru veni lângă el şi îi luă cartea şi un caiet din bancă după ce îi semna lucrarea lui Bobby. Acel caiet era un oracol al unei colege de-a lui pe care acum Silivestru îl citea cu interes. După terminarea orei, singurul lucru la care se gândea Bobby acum era să-şi repare greşeala. Planetă de tânăr. Bobby s-a gândit să-şi trimită sora la Silivestru şi să-i ceară scuze în numele lui. Între timp, Jim avea impresia că s-a îndrăgostit de Dora. Vera, sora lui Bobby s-a dus la Silivestru şi cel care a condus-o până la el a fost Jim, care a realizat că fata pe care a sărutat-o în tren era chiar Vera. După ce Silivestru i-a dat oracolul, Jim a condus-o pe Vera cu maşina lui şi se împrieteniră. O partidă de nataţie. Dora i-a trimis lui Jim o scrisoare prin care îl invita la Constanţa împreună cu Lola şi Medy. Când Jim credea că Dora îi va spune că îl iubeşte, aceasta îi spune că este logodită, iar Jim rămâne fără cuvinte şi acum avea impresia că o iubeşte pe Lola. Pitia modernă şi căile soartei. Tanti Magdalina le ghicea surorilor ei în cărţi şi se tot certau pe tema destinului fiecăruia, cât timp Jim se gândea la ce s-a întâmplat la Constanţa şi la Vera cu care trebuia să se întâlnească mai târziu aşa că profita că toate femeile erau strânse într-o cameră şi începu să umble prin camerele fiecăreia, dar trecu şi pe lângă camera lui Silivestru unde el scria scrisori de dragoste unei colege. Ce are Vera noastră? Vera se îndrăgosti atât de tare de Jim, încât nu mai ieşea din casă şi nici părinţii ei nu ştiau ce se întâmplă cu ea. Ea şi Jim se întâlneau aproape în fiecare seară, dar Jim nu voia să facă primul pas încă, pentru că nu ştia ce simţea Vera pentru el. Eros asiatic. În fiecare după-amiază, Jim se ducea la Lola, cu care se înţelegea foarte bine, şi într-o zi i-a spus că o iubeşte, dar ea era mai cu nasul pe sus şi nu a primit vestea prea bine. În următoarea zi în care Lola l-a invitat pe Jim, ea a invitat şi pe sublocotenentul Popescu, lucru care l-a supărat pe Jim şi a înţeles că nu o iubeşte cu adevărat pe Lola. În acea zi trebuia să se întâlnească şi cu Vera, dar pentru că era foarte târziu, el nu credea că l-a mai aşteptat mai ales că şi începuse să ningă şi era frig. Dar Vera era acolo şi îl aştepta. Acesta a întrebat-o dacă ea îl iubeşte, iar ea i-a spus că da, iar Jim a cerut-o de soţie imediat şi ea a acceptat fără ezitare. În restul capitolelor, Jim şi Vera s-au dus mai întâi să-i dea de veste mamei Verei care era foarte încântată şi nu s-a împotrivit în nici un fel celor doi. A doua zi, Jim le dădu vestea şi femeilor cu care locuia în aceeaşi casă (mamei şi mătuşilor), care nu au fost de acord, fiecare având ceva de obiectat, dar Jim nu le lua în seamă. Jim şi Vera se iubeau atât de mult, încât majoritatea timpului îl petreceau împreună povestindu-şi nimicuri şi făcându-şi planuri de viitor. Într-una din serile următoare, Bobby, Jim şi Vera au fost la o gală de box, unde Bobby s-a simţit foarte bine. Jim şi Vera se căsătoresc şi pleacă de acasă, pe când Silivestru, de singurătate se
sinucide, spânzurându-se. Cartea se încheie însă cu o întâmplare fericită. Vera descoperă că este însărcinată şi se bucură enorm de mult împreună cu Jim. Finalul romanului este, aşadar, unul fericit şi deschis, ultima frază fiind o declaraţie de dragoste plină de patos a tinerei soţii: "- Jim, te iubesc ca pe nimeni pe lume!...Te iubesc fiindcă tu eşti tatăl copilului nostru!". “Orice roman trebuind să fie clasic prin atitudinea faţă de realitate, e modern prin decor, care e isotric: aceasta fiind ideea de bază a lui G. Călinescu, ne vom întâlni în Cartea Nunţii cu o încercare de a o ilustra."2 Ion Marinescu, zis şi Jim, este tipul tânărului modern şi monden al perioadei interbelice din Bucureşti, care a călătorit în Europa şi s-a deprins să meargă la cinematograf, la gale de box, la bar, să vorbească la telefon şi să conducă autoturismul. El îndeplineşte, în unele secvenţe narrative, rolul de personaj-martor, deoarece prin ochii săi cititorul ia cunoştinţă de aspectul unei case ori de înfăţişarea unor persoane. Tânărul este prezent în roman şi în ipostaza de personajactor, despre care naratorul obiectiv ştie ce gândeşte, ce planuri are, ce sentimente îl frământă. Jim are o structură morală solidă, dar şi o sensibilitate accentuată, deoarece el se simte atras puternic de tânăra care, nu peste mult timp va deveni soţia sa. Delicat şi tandru, proaspătul soţ se poartă ca un bărbat adevărat, grijuliu şi ocrotitor cu femeia iubită. Bobby Policrat este elev la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, în clasa a VII-a B, fiind reprezentativ pentru liceenii din toate timpurile, indiferent de epocă sau ideologie, iar în roman el ilustrează, prin atitudine şi mentalitate, aspecte ale învăţământului de stat. Bobby este superficial, învaţă pe apucate şi numai dacă este în pericol de a rămâne coregent, chiuleşte de la cursuri pentru a merge la piscină sau la meciuri. Bobby sprijină, discret, dragostea dintre Jim şi Vera, duce scrisorile de amor de la unul la altul şi atunci când e nevoie, nu se sfieşte să ceară bani de la tânărul universitar. El este singurul prieten al cuplului după căsătorie, fiind acceptat ca musafir unic şi participant la distracţiile din casa tinerilor. Celelalte personaje ale romanului sunt construite prin tehnica detaliului, element care dă operei character balzacian, alături de prezentarea relaţiilor degradate dintre membrii familiei din "casa cu molii" sau ai familiei Policrat. Numele personajelor sunt sugestive pentru radiografia societăţii interbelice din Capitală, aspectele lumii vetuste, nesociabile şi sterile contrastând flagrant cu preocupările şi activităţile tinerilor, care sunt neobosiţi şi plini de energie. Locatarele din "casa cu molii" poartă nume demodate şi ridicole, cărora toţi le spuneau tantiMagdalina, Ghenca, Fira, Iaca, Mali, Lisandrina, Agepsina, Caterina- şi ale căror obiceiuri caracterizau sterilitatea acestora. În contrast, tinerii din noua generaţie au nume scurte, moderne, de influenţă europeană- Lola, Dora, Medy, Vera, Jim, Bobby- sunt mereu în mişcare, iau lecţii de scrimă, dansează, merg la cinematograf sau în excursii la mare, conduc automobilul, vorbesc la telefon, fac vizite, plini de viaţă şi viguroşi. Romanul Cartea nunţii, ca şi următorul (Enigma Otiliei), reuneşte trei teme interesante pentru umanitate- iubirea, familia şi societatea- prezentate realist şi obiectiv, naratorul omniscient şi omnipresent reuşind să transmită o radiografie a mentalităţii şi structurii societăţii societăţii interbelice. Compoziţional, Cartea nunţii este şi un roman de familie, realizat de G. Călinescu în manieră balzaciană, evidenţiind idea că, dacă relaţiile între membrii familiei sunt nocive, atunci întreaga societate, lumea se duce de râpă. Definind ambiţia dăunătore şi distrugătoare a casei cu molii, Dumitru Micu afirma: "Edificiul cu pereţi igrasioşi în care ele veghează, ca într-o tristă vizuină, ocroteşte un mod de existenţă propriu unor rânduieli anacronice balcanice, un climat moral perpetuat din epoca
2
Literatura Română Crestomaţie de critică şi istorie literară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983.
matriarhatului. Prin opoziţie, căsnicia celor doi tineri devine simbolul prefacerii înnoitoare, al instaurării lumii moderne pe ruinele celei vechi, al triumfului civilizaţiei asupra naturii primare". Limbajul artistic anticalofil se caracterizează, în principal prin tehnica detaliului, utilizată atât în descrierea caselor, a interioarelor, cât şi pentru marcarea trăsăturilor fizice, a îmbrăcămintei şi a coafurii personajelor, constituind adesea un procedeu artistic de caracterizare. De pildă, este descrisă fiecare cameră locuită de femeile din "casa cu molii", înfăţişarea fiecărui erou în parte, din îmbinarea carora reiese firea sau caracteristica dominantă a personajului respectiv. Stilul colocvial defineşte limbajul artistic al romanului şi îndeplineşte funcţia de comunicare în sfera relaţiilor cotidiene dintre personajele romanului. Romanul Cartea nunţii de George Călinescu este mai mult un poem liric de iubire şi mai puţin un roman, este mai mult o "monografie a familiei văzută ca instituţie"(S. Damian). “Toate romanele lui G. Călinescu constituie moduri de experimentare a romanului, indiferent că scopul urmărit conştient de autor poate fi altul. Cartea Nunţii repeat Dafnis şi Chloe, punând într-o schemă dată fapte noi. Dar convenţia, în loc să fie atenuată, este agravată. Între aceste fapte de viaţă contemporană, (meciuri de box, călătorii cu trenul, cinematograf etc.) şi schema este un contrast căutat şi atât de mare încât sugerează de îndată caraterul experimental. Ce vom urmări în acest prim roman călinescian nu va fi adevărul psihologic sau social, deşi ambele pot să nu lipsească, ci adevărul unei estetici, practicarea unei teorii a romanului”.3 Bibliografie: 1. Literatura Română Crestomatie de critică şi istorie literară, Editura Dacia, ClujNapoca, 1983. 2. George Călinescu, Cartea nunţii, Editura eminescu, Bucureşti, 1972
3
Literatura Română Crestomaţie de critică şi istorie literară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983.
