CUPRINS UNTRODUCERE………………………………………………………………………….
3
CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PROCEDURALE PRIVIND
URMĂRIREA PENALĂ………………………………………………………………….
5
1.1. Obiectul urmăririi penale…………………………………………………………
5
al e urmăriirii penale……………………… penale……………………………………… ………………. 1.2. Trăsăturile principale ale
8
Subordonarea ierarhică în î n efectuarea actelor de urmărire penală…………… 1.2.1. Subordonarea
9
1.2.2. Lipsa de publicitate a urmaririi penale………………………………………
10
1.2.3. Caracterul preponderent preponderent al formei scrise…………………………………… . 11
CAPITOLUL 2. DESFĂŞURAREA URMĂRIRII PENALE………………………….. 14 penală……………………………… …… . 2.1. Modul de sesizare a organelor de urmărire penală…………………………
14
2.1.1. Plângerea…………………………………………………………………… .. 16 2.1.2. Denunţul…………………………………………………………………… ... 22 2.1.3. Sesizarea din oficiu ………………………………………………………… .. 24 2.2. Desfăşurarea urmăririi penale…………………………………………………… . 22 2.2.1. Începerea urmăririi penale………………………………………………… ... 25 2.2.2. Punerea în mişcare a acţiunii penale……………………………………… ...
28
CAPITOLUL 3. TERMINAREA URMĂRIRII PENALE ŞI SOLUŢIILE CE SE POT DA DIN PUNCT DE VEDERE PROCESUAL PENAL ………………………….
33
3.1. Încetarea urmăririi penale………………………………………………………… .
36
3.2. Scoaterea de sub urmărire penală………………………………………………… .
37
3.3. Clasarea cauzelor penale ………………………………………………………… ... 38
3.4. Trimiterea în judecată …………………………………………………………… ..
38
3.5. Urmărirea penală în proiectul Noului Cod de Procedură Penală………………… Penală………………… .
41
CONCLUZII……………………………………………………………………………….
47
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………..
50
2
INTRODUCERE
În mod practic, identificarea autorului unei infracţiuni, prinderea acestuia şi administrarea probelor în vederea trimiterii în judecată impun în mod necesar existenţa unei faze procesuale premergătoare judecaţii, această etapă fiind urmărirea penală. Săvârşirea unei infracţiuni aduce atingere, în primul rând, ordinii de drept, iar aceasta din urmă nu poate fi restabilită decât prin sancţionarea penală a
infractorului. Aceeaşi infracţiune poate provoca şi o pagubă unei persoane, în această situaţie instrumentul juridic cu ajutorul căruia se poate obţine repararea pagubei fiind acţiunea civilă. c ivilă. De asemenea, comiterea c omiterea unei infracţiuni de serviciu poate aduce atingere şi disciplinei în muncă, caz în care se poate naşte o acţiune disciplinară ce va avea ca finalitate aplicarea sancţiunilor prevăzute de dreptul muncii. Cele de mai sus constituie arg umente în favoarea ideii că, în funcţie de
natura valorilor sociale periclitate prin acţiunea sau inacţiunea săvârşită, restabilirea ordinii de drept se realizează prin p rin intermediul unei acţiuni. În lucrarea de faţă ne vom referii la efectele juridice ale î nceperii a urmăririi penale. Motivaţia elegerii acestei teme este datorată de preocuparile mele de a cerceta şi expune aspectele teoretice şi practice ale primei etape ale – si dorinţa de a oferii căteva clarificări cu privire procesului procesului penal – cercetarea cercetarea – si la urărirea penală. Lucrarea este structurată pe trei capitole care privesc aspecte procedurale privind urmărirea penală, desfăşurarea urmăririi penale şi terminarea urmăririi penale şi soluţiile ce se pot da din punct punct de vedere procesual penal. ul primului capitol al acestei lucrări am surprins obiectul urmăririi În cadr ul penale şi trăsăturile principale ale urmăriirii penale. Astfel, pricipalele trăsături 3
vizate au fost: s ubordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală, lipsa de publicitate a urmaririi penale precum şi caracterul preponderent al formei scrise. Cel de-al doilea capitol este dedicat desfăşurării urmăririi penale. Sunt
prezentate aici cele două aspecte privind urmărirea penală: modul de sesizare a organelor de urmărire penală prin: Plângere, Denunţ, Sesizare din oficiu şi desfăşurarea urmăririi penale unde am urmărit: Începerea urmăririi penale şi Punerea în mişcare a acţiunii penale. Terminarea urmăririi penale şi soluţiile care se pot da din punct de vedere procesual procesual penal face obiectul celui de-al trelea capitol. capitol. În cadrul acestuia, acestuia,
lucrarea se axează pe încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, clasarea cauzelor penale şi trimiterea în judecată. Ultima parte a acestui capitol este dedicat u rmărir irii irii penale în proiectul Noului Cod de Procedură
Penală.
4
CAPITOLUL 1.
ASPECTE GENERALE PROCEDURALE PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ 1.1. Obiectul urmăririi penale
Necesitatea şi importanţa urmăririi penale că fază distinctă a procesului penal reprezintă un factor important în sfera cercetării penale. Se apreciază că , în condiţiile vieţii sociale moderne, infracţiunile devin din ce în ce mai variate iar modul lor de realizare ţine pasul cu dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii. Astfel, orice persoană particulară, victima, s-ar găsi dezarmată faţă de infractori, fără sprijinul unor organe abilitate de
stat, care au dotarea şi pregătirea profesională necesară în lupta contra infracţionalităţii.1 Că fază premergătoare fază premergătoare judecăţii, efectuarea urmăririi penale are şi rolul de a evita trimiterea în judecată a tuturor persoanelor asupra cărora planează o bănuiala că
ar fi comis a fapta penală, având în vedere că judecat a se desfăşoară cu respectarea principiului publicităţii, lucru care ar fi destul de dăunător pentru o persoană nevinovată2. Potrivit Codului de Procedura Penală, urmărirea penală are că obiect
strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constată dacă este sau nu cazul să dispună trimiterea în judecată. Prin "strângerea de probe necesare" se înţelege
atât operaţia de adunare a probelor, cât şi examinarea şi evaluarea lor, pentru a se constată dacă sunt suficiente în vederea luării hotărârii privind trimiterea sau netrimiterea cauzei în judecată.
"Existenţa infracţiunilor" trebuie înţeleasă că obligaţie a organelor judiciare de a avea în vedere infracţiunile, indiferent de faza de desfăşurare a activităţii
1 Iancu Tănăsescu, Curs de drept penal general, Editura INS, Craiova, 1999. p 17 2 Petre Bieltz, Logică Juridică, Editura ProTransilvania, Bucureşti, 1998, p 70 5
infracţionale. Organele de urmărire penală vor adună probe atunci când este vorba de o infracţiune consumată, cât şi în cazul în care infracţiunea in fracţiunea a rămas în faza de tentativă.3 Prin expresia "identificarea făptuitorilor" legiuitorul a vrut să precizeze că, în
cadrul urmăririi penale, probele adunate trebuie să ajute la depistarea celor care au săvârşit fapta penală (autori, instigatori, complici), înţelegând prin această atât stabilirea faptului că urmarea periculoasă se datorează unei activităţi umane, cât şi aflarea datelor de identitate a celui care a săvârşit fapta penală. 4 Prin expresia "stabilirea răspunderii făptuitorului" se înţelege că probele adunate în cursul urmăririi penale trebuie să contribuie la lămurirea aspectelor privind fapta penală, şi la elucidarea aspectelor privind vinovăţia făptuitorului, dacă acesta poate sau nu să fie subiect al răspunderii penale. Organele de urmărire penală pot lua măsuri de constrângere cu caracter
personal sau real, uneori dispunerea unor măsuri fiind obligatorie. Spre exemplu, în cazul unor infracţiuni flagrante, potrivit legii se aplică procedura specială de urmărire şi judecată, reţinerea învinuitului este obligatorie, iar dacă procurorul constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru trimiterea în judecată, întocmeşte rechizitoriul prin care pune în mişcare acţiunea penală şi propune instanţei arestarea preventivă a inculpatului.5 Caracter obligatoriu au şi măsurile de ocrotire atunci când a fost luată măsur a reţinerii sau a arestării preventive faţă de un învinuit sau inculpat în a cărui ocrotire se află persoane află persoane din categoria celor menţionate la art. 161 C.pr.pen.6 Organele de urmărire penală trebuie să aibă în vedere şi alte măsuri cu caracter real, cum sunt: restrângerea inviolabilităţii domiciliului în caz de percheziţie, violarea secretului corespondenţei în cazurile interceptării acesteia, restrângerea
atribuţiilor proprietăţii prin aplicarea unui sechestru, etc. Pe lângă obiectul principal al urmăririi penale, această nu exclude preocuparea şi desfăşurarea unor activităţi legate leg ate de aspectele civile civil e ale unei cauze, fie 3 Gh. Mateuţ, Tratat de procedură penală , Partea generală, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p.57 4 Ibidem, p 58 5 I. Tănăsescu, op.cit., p 19 6 161 C.pr.pen spune ca: Atentatul săvârşit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natură să slăbească puterea de stat, se pedepseşte cu detenţiune pe detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. 6
prin restituirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, fie prin indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile prin măsuri asigurătorii. În practică există posibilitatea ca, în timpul urmăririi penale să intervină o tranzacţie între cel vătămat şi învinuit sau inculpat, părţile determinând cuantumul pagubei, iar persoana vătămată fiind despăgubită declara că renunţă la orice alte
pretenţii. Astfel, latura civilă a cauzei se consideră stinsă, iar partea nu mai poate reveni în faţă instanţei asupra celor cuvenite, formulând noi pretenţii, în valorificarea aceleiaşi pagube.7 În vederea realizării obiectului de urmărire penale, organele de cercetare penală şi procurorul îşi concretizează activitatea în acte de urmărire penală, care p ot fi acte procesuale sau de dispoziţie şi acte procedurale prin care sunt aduse la îndeplinire dispoziţiile cuprinse în actele procesuale. Actele de dispoziţie aparţin procurorului, spre exemplu: punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor de prevenţie, dispoziţia de a efectua percheziţia, trimiterea în judecată, etc. uneori şi organele de cercetare penală pot să-şi manifeste voinţă într -un act procesual, de exemplu: începerea urmăririi penale, luarea măsurii reţinerii, luarea măsurilor asigurătorii. Actele procedurale, că acte de urmărire penală, sunt realizate, în general, de către organele de cercetare penală. S pre exemplu: efectuarea percheziţiilor, cercetarea la faţa locului, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, etc. Actele de urmărire efect uate sunt consemnate în înscrisuri procedurale constatatoare, înscrisuri care trebuie să aibă o anumită formă şi un anumit conţinut. Dosarale de urmărire penală cuprind o serie de înscrisuri procedurale constatatoare care reflectă întreaga activitate desfăşurată pentru realizarea obiectului urmăririi penale. În vederea realizării obiectului de urmărire penale, procurorul îşi concretizează activitatea în acte de urmărire penală, care pot fi acte procesuale sau de dispoziţie şi acte procedurale prin care sunt aduse la îndeplinire dispoziţiile cuprinse în actele procesuale.
7 Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept penal, partea specială - Teorie si practica judiciara, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p.510. 7
Actele de dispoziţie precum punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea
măsurilor de prevenţie, dispoziţia de a efectua percheziţia, trimiterea în judecată, etc. aparţin procurorului. Uneor i şi organele de cercetare penală pot să -şi manifeste voinţă într-un act procesual, de exemplu: începerea urmăririi penale, luarea măsurii reţinerii sau luarea măsurilor asigurătorii. Ca acte de urmărire penală, actele procedurale sunt realizate, în general, de
către organele de cercetare penală, de exemplu: efectuarea percheziţiilor, cercetarea la faţă locului, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, etc. Actele de urmărire efectuate sunt consemnate în înscrisuri constatatoare, înscrisuri care trebuie să aibă, o anumită formă şi un anumit conţinut. Dosarele de urmărire penală cuprind o suma de înscrisuri procedurale constatatoare care reflectă întreagă activitate desfăşurată pentru realizarea obiectului urmăririi penale. 1.2. Trăsăturile principale ale urmăririi penale
În cadrul urmăririi penale sunt aplicabile toate regulile de bază ale procesului penal. Particularităţile activităţii de urmărire penală pot influenţa modul specific în care unele din regulile de bază se realizează în această fază. În literatura de specialitate8 sunt menţionate ca trăsături caracteristice ale
urmăririi penale: lipsa de colegialitate a organului de urmărire penală, subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală, nepublicitatea activităţilor judiciare, caracterul necontradictoriu expres al procesului penal în această faza, formă
preponderent scrisă a urmăririi penale. Numai ultimele patru trăsături pot fi considerate specifice fazei de urmărire penală, deoarece lipsa de colegialitate a organului care efectuează această activitate este întâlnită şi în faza de judecată în unele etape ale desfăşurării acesteia.9
8 Nicolae Volonciu, Drept procesual penal, Bucuresti, Editura Didactica şi Pedagogică, 1972, p 102 9 Ibidem 8
1.2.1. Subordonarea ierarhic ă în efectuarea actelor de urm ărire penală
Organele de urmărire penală sunt constituite într -un sistem organizatoric de strictă subordonare, în care dispoziţiile organizatorice superioare sunt obligatorii pentru cei în subordine. Această regulă este valabilă nu numai în domeniul activităţii administrative a acestor organe ci în întreagă activitate judiciară. Spre deosebire de faza de judecată în care, potrivit art. 124 pct. 3 din
Constituţie, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, ceea ce exclude orice altă subordonare în activitatea de înfăptuire a justiţiei, desfăşurarea urmăririi penale implică respectarea principiului subordonării ierarhice. Această trăsătură definitorie pentru urmărirea penală presupune supravegherea de către procuror a activităţii de cercetare penală a Poliţiei judiciare, pe de o parte, dar şi subordonarea procurorului faţă de procurorul ierarhic superior, pe de altă parte. În cadrul urmăririi penale şi în supravegherea acesteia, procurorii conduc şi controlează activitatea de cercetare penală a organelor Poliţiei şi a altor organe, care sunt obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile procurorului în condiţiile legii. Potrivit legii, dispoziţiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală. Dacă acest organ are de făcut obiecţii, poate sesiza pe procurorul şef al unităţii sau, când dispoziţiile sunt date de acesta, pe Pr ocurorul ierarhic superior, fără a întrerupe executarea lor.
Prin prisma subordonării ierarhice a procurorului faţă de procurorul ierarhic superior, conform art. 64 şi 65 din Legea nr. 304/200410 , procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet, iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. Conform art. 64 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conf ormitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.
Lege nr. 304/2004 din 28/06/2004 privind organizarea judiciară, Republicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 827 din 13/09/2005 10
9
Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate că nelegale. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei
judecătorilor şi procurorilor, măsură infirmării. Principiul nu trebuie însă absolutizat deoarece organele de urmărire penală au şi o anumită independenţa în privinţa rezolvării anumitor aspecte legate de operativitatea urmăririi penale. 1.2.2. Lipsa de publicitate a urmaririi penale
În vechea legislaţie, acest principiu se intitula „caracterul secret al urmăririi penale” şi această nu în sensul că participanţii din cauza penală nu aveau cunoştinţă despre anumite activităţi realizate de către organele de urmărire penală, ci în sensul că
dosarul penal putea fi cunoscut fragmentat şi nu numai de către anumiţi subiecţi oficiali sau particulari, cauza penală nefiind publică aşa cum prevede legea pentru faz a de judecată.11 Că urmare a modificărilor legislaţiei, care au intervenit după decembrie 1989 cu privire mai ales asupra configuraţiei dreptului apărătorului, introduse prin modificarea art. 173 Cod procedura penală în care se arată că în cursul urmăririi penale apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală – s-a apreciat că e mai potrivită denumirea de „lipsa de publicitate a urmăririi penale”. Prin publicitate în procesul penal se înţelege admiterea prezenţei oricărei persoane, care nu este un participant la proces, la desfăşurarea activităţii procesuale şi procedurale. Sub acest aspect, activitatea de urmărire penală, desfăşurându-se în cabinetul organului de cercetare penală sau al procurorului, fără accesul publicului, se poate caracteriza activitatea de urmărire penală că nepublică. Unele elemente de publicitate sunt totuşi admise la efectuarea unor acte de cercetare penală că, de exemplu, prezenţa unor martori asistenţi la efectuarea cercetării la faţă locului, la percheziţii ori existenţa publicului ocazional la investigaţiile făcute cu ocazia unui 11 Când învinuitul cunoștea unele lucrari de urmărire penală; martorii cunoșteau declarațiile pe care le-au dat, precum si alte declarații de care au luat cunoștința cu ocazia unor confruntări Introduse prin Legea nr. 304/2004, republicată 10
accident de circulaţie etc.; de asemenea, organul de cercetare penală poate comunica prin mass-media unele date referitoare la un dosar de urmărire penală, asigurând astfel
dreptul la informaţie prevăzut în art. 31 din Constituţie.12 Caracterul nepublic al urmăririi e aplicabil tuturor aspectelor vizate de activitatea de urmărire penală. Lipsa de publicitate a urmăririi penale contrastează cu publicitatea în principiu a judecăţii. Judecată se desfăşoară la momente şi locuri
dinainte stabilite şi comunicate celor interesaţi, precum şi cu chemarea obligatorie a anumitor participanţi. Efectuarea actelor de urmărire penală de îndată ce sunt posibile (câ t mai repede cu putinţă şi nu la anumite termene), precum şi mobilitatea activităţii judiciare care se poate realiza oriunde (nu numai la sediul organului judiciar sau alt loc dinainte stabilit
şi adus la cunoştinţă) fac publicitatea imposibilă. De regulă, în cursul urmăririi penale dosarul cauzei, la care în principiu părţile sau alte persoane nu au acces, este secret. Pentru inculpat, urmărirea penală nu mai e secretă în momentul prezentării materialului urmăririi penale. Acest moment e însă plasat după ce au fost efectuate toate actele de urmărire penală13 În consecinţă, inculpatul nu mai are posibilitatea să impiedice administrarea probelor. 1.2.3. Caracterul preponderent al formei scrise
Actele procesuale ale organului care realizează procedura judiciară au de obicei formă scrisă. Consemnarea actelor procesuale şi procedurale în scris este o comună tuturor fazelor procesuale, deoarece existenţa formei scrise împiedică contestarea existenţei actului şi conţinutului sau. Pentru activitatea de urmărire penală această formă devine preponderentă, căpătând eficacitate şi relevanţă juridică numai 12 Art. 31 din Constitutie prevede ca Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. 13 Art. 250 alin. 1 Codul de procedură penală 11
actele care sunt cuprinse în dosar sub formă scrisă, iar pe de altă parte pe parcursul urmăririi penale părţile nu pot acţiona decât în scris prin cerere şi memorii sc rise. Caracterul preponderent al formei scrise nu exclude existenţa alăturată a actelor orale în cursul urmăririi penale. De asemenea, formă preponderent scrisă a urmăririi penale, nu trebuie înţeleasă în sensul excluderii posibilităţilor folosirii comunicării orale că mijloc de comunicare între participanţii la cauza penală.
Sub Codul de procedura penală din 1936, când instrucţia se desfăşura în faţă judecătorului de instrucţie şi a camerei de acuzare, existau mai multe elemente de contradictorialitate şi de oralitate, deoarece erau cazuri când procurorul susţinea oral învinuirea, iar inculpatul şi apărătorul sau susţineau oral apărarea cu privire la anumite chestiuni, asupra acestora pronunţându-se judecătorul de instrucţie sau camera de acuzare. După desfiinţarea judecătorului de instrucţie şi în urmă noii reglementări a urmăririi penale prin Legea nr. 3/1956, s-a accentuat lipsa de publicitate şi de contradictorialitate, implicit şi caracterul scris al urmăririi penale, deoarece întreagă activitate era în puterea procurorului; s-au adus şi unele elemente noi prin instituirea
actului de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului, dar numai după ce s-a terminat cercetarea penală. Codul de procedura penală din 1968 a introdus mai multe elemente de publicitate şi de contradictorialitate, prin dreptul părţilor de a
participa la unele acte de urmărire penală, limitativ prevăzute de lege, sau prin trecerea asupra instanţei a competenţei de a prelungi durata arestării preventive după o anumită perioada de timp, unde se realiza o anumită contradictorialitate.
După 1989 s-au extins reglementările care au introdus elemente de contradictorialitate, oralitate şi publicitate în cursul urmăririi penale. Astfel, apărătorului inculpatului i s-a permis să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală; învinuirea nu i se poate aduce la cunoştinţă învinuitului reţinut sau arestat decât în prezenţa apărătorului sau; înainte de ascultare, învinuitului i se pune în vedere că are dreptul la un apărător, care să asiste la ascultare; împotriva luării măsurii arestării preventive învinuitul sau inculpatul poate declara recurs, care se judecă în contradictoriu la instanţa de recurs; prelungirea duratei arestării preventive se soluţionează numai de către instanţa de judecată, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului sau, iar hotărârea instanţei este supusă recursului. 12
Există actualmente o tendinţă de a se extinde elementele de publicitate, de contradictorialitate şi oralitate la efectuarea urmăririi penale, fără însă a se aşeza această activitate pe principiile de desfăşurare a judecăţii14. S-a admis că, împotriva unor acte ale organului de urmarire penală, cum este ordonanta procurorului de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmaririi penale, persoana v ătămată să se poată plânge instanţei de judecată, unde va exista contradictorialitate, oralitate şi publicitate15.
14 Grigore Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal editia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008, p 141 15 Art. 278 Cod procedura penal ă 13
CAPITOLUL 2.
DESFĂŞURAREA URMĂRIRII PENALE 2.1. Modul de sesizare a organelor de
urmărire penală
Pentru declanşarea procesului penal trebuie că organul judiciar penal competent să fie sesizat sau încunoştinţat despre săvârşirea unei infracţiuni. Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se înţelege „ mijlocul prin care acesta ia cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unei infracţiuni, determinând obligaţia acestuia de a se pronunţă cu privire la începerea urmăririi penale referitoare la acea infracţiune”.16 Sesizarea înseamnă aducerea la cunoştinţă organelor judiciare penale competenţe a împrejurării săvârşirii unei infracţiuni, în vederea luării măsurilor procesuale siprocedurale prevăzute de lege. Modurile de sesizare se clasifică, în raport cu sursă de informare în: 17 a) moduri de sesizare externe (plângerea, denunţul); b) moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu); Modurile de sesizare se clasifică, în raport de efectele pe care le produc în:
a) moduri de sesizare generale (plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu), care produc efectul de a încunoştinţă organul de urmărire penală, nefiind indispensabile pentru începerea urmăririi penale deoarece pot fi înlocuite;
b) moduri de sesizare speciale (plângerea prealabilă, sesizarea şi autorizarea organului competent, manifestarea dorinţei guvernului străin), care produc efectul de a încunoştinţă organul de urmărire penală, dar , spre deosebire de cele generale, sunt indispensabile pentru începerea urmăririi penale, neputând a fi înlocuite; Modurile de sesizare se clasifică, în raport de organul de urmărire sesizat în: a) moduri de sesizare primare, în situaţia în care încunoştinţarea despre săvârşirea unei infracţiuni a ajuns pentru prima dată în faţă unui organ de urmărire 16 Nicolae Volonciu , Drept procesual penal , Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1972, p 49 17 Ibidem 14
penală (de exemplu, plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu); b) moduri de sesizare complementare, în situaţia în care cauza a trecut anterior în faţă unui alt organ de urmărire penală (de exemplu, în cazul în care un organ de urmărire penală îşi declină competenţ a în favoarea altui organ potrivit art. 210 alin. (2) C. proc. pen.). 18
În ceea ce priveşte modurile generale de sesizare a organelor de urmărire penală, prin legea nr.202/201019 s-a prevăzut că plângerea şi denunţul trebuie să
cuprindă în mod obligatoriu pe lângă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de proba şi codul numeric personal în cazul persoanelor fizice. În cazul în care plângerea este îndreptată la organul de
urmărire penală competent şi nu cuprinde elementele de mai sus, se restitui e petiţionarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc. Asemenea posibilitate nu este prevăzută, în mod inexplicabil de legiuitor, în cazul denunţului.20 Organele judiciare au posibilitatea de a sesiza din oficiu în legătură cu faptele sau împrejurările care rezultă din plângerea sau denunţul formulat cu nerespectarea dispoziţiilor legale. În vederea asigurării celerităţii procedurilor, plângerea sau denunţul greşit îndreptate la instanţa de judecată se trimit pe cale administrativă organului de urmărire penală competent. În cazul în care plângerea sau denunţul este depus la organul de urmărire penală necompetent material sau teritorial, este necesară declinarea de competenţă şi nu trimiterea administrativă, către organul de urmărire penală competent.
Menţionarea codului numeric personal în plângere sau denunţ poate contribui la eficientizarea executării silite a cheltuielilor judiciare către stat. De asemenea, identificarea persoanei fizice care a formulat plângerea în bazele de date privind
evidenţă informatizată a persoanei nu se poate face numai prin raportare la nume, 18 Grigore Gr. Theodoru, Lucia Moldovan, Drept procesual penal, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1979, p 109 19 Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor. Mica reforma a Justitiei, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010 20 Alin. 4 al art. 223 C.proc. pen. făcând trimitere numai la art. 222 alin 9 C. proc. pen. nu şi la alin. 8 al acestui articol (denunţul nu poate fi restituit pe cale administrativă) 15
