Eficienţa personală
Oamenii au tendinţa de a se angaja în comportamente despre care cred că le vor aduce ce-şi doresc şi pe care cred că le pot face. Alegem acele acţiuni şi acele strategii despre care credem că le vom putea duce la bun sfârşit, şi nu acele acţiuni care ne depă depăşe şesc sc posib posibil ilit ităţ ăţil ile. e. Câte Câteva va teori teoriii psih psihol ologi ogice ce impo import rtant antee s-au s-au aplec aplecat at asupr asupraa probl probleme emelor lor compet competenţ enţei ei percepu percepute, te, a eficie eficienţe nţeii personal personalee şi a contro controlul lului. ui. Teoria Teoria eficienţei personale (Bandura 1977; 1982) se şează în această tradiţie a teoriilor asupra competenţei personale. Ea a generat în ultimii 20 de ani mai multe cercetări în domeniile psihologiei sociale, clinice şi a personalităţii decât alte teorii similare. Esenţa acestei teorii poate fi exprimată astfel: iniţierea şi persistenţa în comportamente este determinată de: 1. Valoarea rezultatelor (importanţa anumitor rezultate, consecinţe sau scopuri); 2. Expect Expectanţ anţaa cu privir priviree la rezult rezultate ate (expect (expectanţ anţele ele privin privindd eficie eficienţa nţa anumit anumitor or mij mijloa loace ce comportamentale în a produce aceste rezultate); 3. Expectanţa cu privire la auto-eficienţă (judecăţile şi expectanţele privind abilităţile comportamentale şi probabilitatea de a fi capabi capabill să imple implement menteze eze cu succes succes cursul cursul acţiun acţiunii ii ales). ales). Teoria Teoria eficie eficienţe nţeii persona personale le menţionează, de asemenea, că aceşti factori joacă un rol important în adaptarea şi disfuncţiile psihologice precum şi în intervenţiile terapeutice eficiente în problemele emoţionale şi de conduită. Modele ale eficeinţei personale Mai mulţi cercetători au explorat natura sentimentelor şi credinţelor noastre cu privire la competenţă şi efectele acestor sentimente şi credinţe asupra comportamentului şi adaptării psihologice. Dat fiind că înţelegerea teoriei care ne interesează depinde de capacitatea de a o plasa într-un context teoretic mai larg, în rândurile care urmează vom trece succint în revistă alte modele preocupate de competenţa personală. Motivaţia de efectanţă . Încercând să explice comportamentul uman care nu este direcţionat către satisfacerea nevoilor biologice precum foamea, setea şi dorinţa sexuală, White (1959) a sugerat că oamenii pot fi motivaţi de altfel de scopuri. El a avut în vedere mai cu seamă scopul de a explora, manipula şi stăpâni mediul. White a numit această motivaţie motivaţia de efectanţă (effectance motivation) şi a susţinut că satisfacerea ei duce la “sentimente de eficienţă”. Potrivit acestui autor, suntem programaţi din punct de vedere biologic să stăpânim şi să explorăm mediul şi ne simţim bine atunci când explorăm situaţii noi, când le cunoaştem cunoa ştem şi le facem faţă cu succes. Motivaţia de împlinire. Motivaţia de a tinde către împlinire, succes şi excelenţă se numeşte în literatura psihologică motivaţie de împlinire. Ea este similară noţiunii lui White de motivaţie de efectanţă în măsura în care ambele sunt tendinţe cu bază biologică de a stabili scopuri, a înainta spre ele şi a culege satisfacţie din atingerea lor. Cercetările asupra motivaţiei de împlinire s-au ocupat mai curând de ceea ce oamenii au nevoie sau vor să realizeze şi mai puţin de ceea ce se aşteaptă să realizeze. Nivelul de aspiraţie. Teoria asupra nivelului de aspiraţie (în special, Festinger, 1942) se interesează cu precădere de ceea ce indivizilor le-ar place să realizeze şi de felul în care aspiraţiile lor le infuenţează comportamentul. Aşadar, conceptul de nivel de aspiraţie se referă la scopurile pe care indivizii le stabilesc pentru ei înşişi în situaţii relevante pentru îndeplinire, şi nu la nivelurile de performanţă pe care indivizii se
1
aşteaptă să le atingă. Studiile care şi-au propus să clarifice această distincţie au arătat că nivelul de aspiraţie al indivizilor este mai mare decât expectanţele lor de succes. Locul controlului. Locul controlului (Rotter, 1966) se referă la credinţa generală potrivit căreia comportamentul individului poate avea impact asupra mediului şi că individul este capabil să controleze rezultatele prin propriul comportament. Indivizii care cred că propriul comportament controlează rezultatele şi că mediul răspunde în general la comportamentul lor au un loc al controlului intern. Dimpotrivă, indivizii care cred că rezultatele sunt determinate de şansă (bună sau rea) sau de fiinţe supranaturale puternice (Dumnezeu) şi că mediul nu răspunde în general la eforturile lor au un loc al controlului extern. Locul controlului se referă mai mult la ceea ce indivizii cred sau nu că pot controla decât la nevoia lor de control sau la ceea ce ei vor să controleze. Locul controlului e mai aproape de expectanţa cu privire la rezultate decât de expectanţa de eficienţă personală deoarece locul controlului se referă la credinţe despre efectul comportamentului asupra mediului şi mult mai puţin la credinţele despre capacitatea de a efectua anumite comportamente. Conceptul de sine şi stima de sine. Conceptul de sine este totalitatea atitudinilor şi credinţelor cu privire la eu – ce fel de persoană este individul, care sunt preferinţele şi antipatiile lui, ce este capabil să facă, etc. Stima de sine este evaluarea individului asupra acestor credinţe, sau ceea ce simte individul depre aceste credinţe. Credinţele despre eficienţa personală sunt aspecte importante ale conceptului de sine şi stimei de sine. Dacă individul crede că are capacitatea de a realiza un anumit lucru, credinţa aceasta va face să aibă o stimă de sine ridicată. Judecăţile de ineficacitate în domenii de competenţă evaluate de individ ca fiind lipsite de importanţă nu influenţează în mod semnificativ stima de sine şi conceptul de sine. Stima de sine este apropiată de conceptul lui White de motivaţie de efectanţă, fiind mândouă constructe de esenţă afectivă; expectanţele cu privire la succes şi la valoarea rezultatelor au o esenţă cognitivă. Teoria eficienţei personale se centrează pe aspectele cogitive ale eficienţei (expectanţe şi valori) şi mai puţin pe constructe ca nevoi, motive sau sentimente de eficienţă. Motivele şi nevoile pot fi utile în prezicerea pe perioade relativ îndelungate a tendinţelor generale în comportamentul orientat spre stăpânirea mediului. Dimpotrivă, prezicerea comportamentelor specifice în situaţii specifice se face mai uşor luându-se în consideraţie expectanţele specifice. Teoria eficienţei personale Teoria eficienţei personale susţine că toate procesele de schimbare psihologică şi compotamentală operează prin modificarea credinţelor individului despre stăpânirea mediului şi eficienţa personală. Potrivit lui Bandura (1977), “Indivizii procesează, cântăresc şi integrează diverse surse de informaţie cu privire la capacitatea lor şi îşi reglează comportamentul ales şi efortul în consecinţă” (p. 212). Expectanţele privind eficienţa determină alegerea acţiunilor, efortul pe care-l depudem, persistenţa noastră în faţa dificultăţilor şi experienţele noastre afective. Potrivit modelului eficienţei personale, trei procese cognitive de bază sunt fundamentale în explicarea şi prezicerea comportamentelor pe care indivizii le iniţiază şi a gradului în care ei persistă în acţiunile care întâmpină dificultăţi şi obstacole. Aceeaşi mediatori cognitivi pot fi văzuţi ca nişte componenete importante ale problemelor psihologice şi ale intervenţiilor clinice eficiente: 1. Expectanţele de eficienţă personală, credinţele privind propria capacitate de a executa
2
un comportament; 2. Expectanţele cu privire la rezultate, credinţele privind probabilitatea ca acest comportament să ducă la anumite consecinţe sau rezultate; 3. Valoarea rezultatelor, valoarea subiectivă pe care individul o atribuie unor rezultate sau seturi de rezultate. Trebuie menţionat că contribuţia principală a teoriei eficienţei personale la corpusul cunoştinţelor asupra eficienţei persoanale şi controlului constă tocmai în distincţia dintre cele trei procese mediatoare. Expectanţa de eficienţă personală Expectanţa de eficienţă personală are cea mai puternică influenţă asupra comportamentului. Judecăţile de auto-eficienţă se referă la ceea ce individul poate să facă cu abilităţile pe care le are sau la abilitatea individului de a executa acţiuni ce fac faţă în mod eficeint situaţiilor problematice şi în urma cărora sunt atinse scopurile dorite. Există extrem de multe studii care au arătat că expectanţele de eficienţă personală sunt predictori satisfăcători pentru comportament. În cercetările experimentale s-a demonstrat importanţa expectanţelor de eficienţă personală în influenţarea intenţiilor comportamentale, a comportamentelor şi a stărilor afective. Expectanţele de eficienţă personală nu sunt trăsături de personalitate. Ele sunt cogniţii specifice ce pot fi înţelese şi definite numai în raport cu comportamente specifice în situaţii specifice. Deşi eficienţa personală este folosită pentru a ne referi la credinţele despre competenţă şi eficienţă ale individului, termenul este mai util atunci când este definit, operaţionalizat şi măsurat ca o expectanţă cu privire la un comportament specific sau la un set de comportamente într-un context specific. De pildă, cea mai bună modalitate de a prezice succesul unui individ în a se lăsa de fumat este de a măsura expectanţa sa de eficienţă personală cu privire la abandonarea fumatului, şi nu nivelul general al încrederii în sine sau al stimei de sine. În plus, vom fi mai precişi dacă vom măsura expectanţele fumătorului cu privire la abţinerea de la fumat în condiţii specifice (la o petrecere, după ce a luat masa, când se află în compania altora care fumează, etc.) Exectanţa cu privire la rezultate Relaţia dintre eficienţa personală şi expectanţa cu privire la rezultat a fost subiect de controversă. În concepţia lui Bandura, expectanţele cu privire la rezultate sunt văzute ca mai puţin importante şi ca dependente de expectanţele de auto-eficienţă. Bandura a sugerat de la început că cele două tipuri de expectanţe sunt complet independente. În 1984, el a adăugat că cele două sunt distincte din punct de vedere conceptual, dar că rezultatele pe care le anticipează indivizii sunt influenţate de expectanţele de eficienţă personală (expectanţele mele cu privire la consecinţe sau rezultate depind de expectanţele mele privind capacitatea mea de a executa comportamentul în cauză). Valoarea rezulatelor Valoarea rezultatelor sau importanţa lor a fost puţin studiată. Cei mai mulţi cercetători asumă, în mod logic, că valoarea rezultatelor trebuie sa fie mare pentru ca expectanţa de eficienţă personală şi expectanţa privind rezultatele să influenţeze comportamentul. Astăzi există totuşi studii care atestă că expectanţa privind valoarea rezultatelor este un predictor independent alături de expectanţa că comportamentul va duce la anumite rezultate şi expectanţa de eficienţă personală. Dimensiuni ale eficienţei personale Expectanţele de eficienţă personală variază de-a lungul a trei dimensiuni: magnitudine, tărie şi generalitate. Magnitudinea eficienţei personale se referă la numărul
3
de paşi de dificultate crescândă pe care persoana se crede capabilă să-i facă. De exemplu, o persoană care încearcă să se lase de fumat poate să creadă că se poate abţine atunci când se simte relaxată şi când nu sunt prezenţi alţii în jur care fumează. Ea se poate îndoi de capacitatea ei de a se abţine în condiţii de stress sau în prezenţa altor fumători. Tăria expectanţei de eficienţă personală se referă la hotărârea cu care o persoană crede ca ea poate să efectueze comportamentul în cauză. De pildă, din doi fumători care cred că sunt capabili să se abţină de la fumat la o petrecere, unul are o convingere mai fermă decât celălalt în această privinţă. Tăria expectanţelor de eficienţă personală se află în legătură cu persistenţa în faţa frustrării, durerii şi a altor bariere în calea performanţei. Generalitatea expectanţelor de eficienţă personală se referă la gradul în care succesul sau eşecul influenţează expectanţele într-un domeniu limitat, specific, sau dacă schimbările în expectanţele de eficienţă personală se extind la alte comportamente şi contexte. De pildă, fumătorul a cărui expectanţă de eficienţă personală în abstinenţă a fost amplificată de un comportament de abstinenţă într-o situaţie cu multe tentaţii (într-un bar, cu alţi fumători) poate să-şi extindă credinţele de eficienţă personală către alte contexte în care n-a avut încă succes. În plus, succesul în abstinenţă se poate generaliza către alte contexte de auto-conmtrol, ca menţinerea unui regim alimentar şi menţinerea programului de exerciţii fizice dimineaţa. Deşi Bandura (1977) a arătat că o analiză riguraosă a expectanţelor de eficienţă personală implică o examinare detaliată a magnitudinii, tăriei şi generalităţii, cele mai multe sttudii se bazează pe măsuri unidimensionale ale eficienţei personale, apropiate de dimesniunea “tărie” a lui Bandura (încrederea în capacitatea proprie de a efectua un comportament în anumite condiţii). Surse ale informaţiilor privind eficienţa personală Există patru surse de informaţie care pot influenţa expectanţele de auto-eficienţă: situaţiile de performanţă, experienţele vicariante, persuasiunea verbală şi excitarea fiziologică şi emoţională. Situaţiile de performanţă, mai ales cele de succes clar sau de eşec clar, sunt cele mai puternice surse de informaţie privind eficienţa personală. Succesul într-o sarcină sau comportament, abilitatea evidentă întăresc expectanţele de eficienţă personală pentru acea sarcină, abilitate sau comportament. Percepţiile de eşec diminuează expectanţele de eficienţă personală. O persoană care a încercat să abandoneze practica fumatului pentru o zi dar n-a reuşit, se va îndoi probabil de capacitatea sa de a lăsa fumatul pentru o zi în viitor. Experienţele vicariante (învăţare observaţională, modelare, imitare) influenţează astfel expectanţele de eficienţă personală: observăm comportamentul altora, constatăm ce sunt ei capabili să facă, notăm consecinţele comportamentului lor, apoi folosim această informaţie pentru a ne forma expectanţe asupra propriului comportament. Efectele experienţelor vicariante depind de similaritatea dintre subiect şi model, puterea percepută a modelului, numărul şi varietatea modelelor, etc. Experienţele vicariante au efecte mai slabe asupra expectanţelor de auto-eficienţă decât experienţele personale directe. Persuasiunea verbală (sau persuasiunea socială) constituie o sursă mai puţin puternică de schimbare durabilă în expectanţele de eficienţă personală decât experienţele de performanţă sau experienţele vicariante. Impactul persuasiunii verbale este stabilit de gradul de expertiză al sursei, atractivitatea şi măsura în care ea este demnă de încredere.
4
Excitarea fiziologică influenţează expectanţele de eficienţă personală atunci când indivizii asociază stări emoţionale neplăcute cu performanţa scăzută, cu incompetenţa şi eşecul perceput. Ca atare, când o persoană devine conştientă de excitarea fiziologică neplăcută, ea se va îndoi de competenţa ei într-o mai mare măsură decât atunci când starea ei fiziologică este plăcută ori neutră. Senzaţiile fiziologice comfortabile (sentimente de relaxare) îl fac pe individ să se simtă încrezător în capacitatea sa. Eficienţa personală şi problemele de adaptare Abordarea din perspectiva eficienţei personale a problemelor psihologice şi a tratamentului lor, pleacă de la premisa că indivizii devin stresaţi, nefericiţi sau anxioşi, intră în conflict cu alţii, au diverse probleme emoţionale şi de adaptare atunci când au expectanţe nerealiste privind propriul comportament şi comportamentul celorlalţi, atunci când nu extimează corect anumite rezultate sau consecinţe, atunci când cred că nu poate fi făcut nimic pentru a controla evenimentele importante din viaţă sau se cred incapabili să facă ceva pentru a controla evenimentele şi a-şi atinge scopurile (scopuri pe care alţii par capabili să le îndeplinească). Teoria eficienţei personale a inspirat numeroase cercetări asupra etiologiei şi tratamentului unor probleme psihologice şi emoţionale. De exemplu, expectanţele de eficienţă personală scăzute se află în legătură cu depresia. Indivizii depresivi cred în general că ei sunt mai puţin capabili decât alţii să realizeze anumite sarcini şi au un control perceput foarte slab asupra mediului. Eficienţa personală scăzută este un aspcet însemnat al anxietăţii şi al fricilor specifice. Multe din cercetările lui Bandura s-au focalizat pe înţelegerea şi tratamentul fobiilor. Eficienţa personală e importantă în anxietatea socială, în fumat, alcool, obezitate, orientarea profesională (alegerea carierei), realizarea în cercetare şi mediul universitar, performanţele sportive, etc. Anxietatea Chestiunile ce implică frica şi anxietatea au constituit un teren foarte fertil pentru dezvoltarea cercetărilor asupra eficienţei personale. În primele studii în acest domeniu, Bandura şi colaboratorii săi au făcut apel la subiecţi cu frici specifice sau fobii pentru a testa ipotezele de bază ale teoriei şi pentru a-i proba utilitatea practică clinică. Modelul anxietăţii din perspectiva eficienţei personale include două propoziţii de bază : 1. Persoana anticipează (sau are expectanţe) un pericol sau un rău ca fiind iminent ; 2. Persoana nu se crede în stare să prevină sau să facă faţă cu succes acestui eveniment. Potrivit lui Bandura (1986), anxietatea este rezultatul direct al expectanţelor de eficienţă personală foarte scăzute. Indivizii care au încredere în capacitatea lor de a face faţă în mod eficient unei situaţii ameninţătoare vor aborda situaţia calmi, siguri pe ei ; dimpotrivă, cei ce au îndoieli cu privire la capacităţile lor de a o duce cu bine la capăt vor anticipa catastrofe şi vor genera o stare de excitare afectivă care îi va împiedica să acţioneze cu eficienţă. Un studiu al lui Tilley şi Maddux (1989) a pus în evidenţă legătura cauzală dintre expectanţele de eficienţă personală şi anxietate. Acest studiu a indus diferite niveluri de eficienţă personală în a face faţă unor evenimente imaginare (un examen dificil). S-a constatat că subiecţii cu expectanţe de eficienţă personală scăzute anticipau anxietate. Teoria eficienţei personale afirmă că elementul cheie comun tuturor intervenţiilor clinice de succes în anxietate îl reprezintă amplificarea expectanţelor de eficienţă personală ale clientului în ceea ce priveşte stăpânirea situaţiei care provoacă anxietate.
5
Fobiile Primele aplicaţii ale teoriei eficienţei personale la problemele clinice au avut în vedere diverse fobii. Aceste cercetări au demonstrat că expectanţele de eficienţă personală sunt buni predictori ai capacităţii indivizilor cu fobii de a se apropia de stimulii fobici. Astfel de efecte au fost raportate pentru indivizi cu fobii de şerpi şi păianjeni, de înălţime, de întuneric, ca şi pentru subiecţi agorafobi (deşi există o dispută cu privire la clasificarea agorafobiei ca o fobie). Relaţia dintre expectanţele de eficienţă personală şi apropierea de obiectul fobiei a fost raportată în urma unor tratamente diverse. Măsurile asupra expectanţelor de eficienţă personală după tratament s-au dovedit predictori mai buni ai abordării de către subiect a obiectului fobiei decât pericolul perceput sau măsurile asupra anxietăţii. Anxietatea socială Anxietatea sau discomfortul în situaţiile interpersonale sau sociale este una din cele mai răspândite probleme de adaptare emoţională şi comportamentală. Potrivit modelului lui Schlenker şi Leary (1982) asupra auto-prezentării, anxietatea socială apare din preocuparea indivizilor în legătură cu felul în care sunt percepuţi şi evaluaţi de alţii. În acest model, anxietatea socială apare când individul e motivat să facă o anume impresie asupra celorlalţi dar apreciază că probabilitatea de a reuşi este foarte redusă. Maddux et al. (1988) au arătat că probabilitatea subbiectivă de a face impresia pe care o doreşte individul poate fi înţeleasă ca o combinaţie între expectanţa cu privire la rezultat (credinţa că anumite comportamente interpersonale, dacă sunt făcute cum trebuie, vor duce la impresia dorită) şi expectanţa de eficienţă personală în auto-prezentare (credinţa că individul este sau nu capabil să efectueze comportamentul interpersonal cerut). Această dinstincţie are implicaţii pentru antecedentele situaţionale şi dispoziţionale ale anxietăţii sociale, pentru alte reacţii afective ce pot însoţi anxietatea socială, pentru atribuirile pe care indivizii le fac cu privire la cauzele dificultăţilor lor interpersonale, ca şi pentru tratamentul anxietăţii sociale. De pildă, analiza din punctul de vedere al eficienţei personale sugerează că antrenamentul abilităţii sociale trebuie să includă eforturi pentru a face ca clienţii să perceapă o îmbunătăţire a abilităţilor lor sociale (focalizare asupra expectanţei de auto-eficienţă), dar să înţeleagă, de asemenea, că alegerea scopurilor interpersonale realiste poate fi crucială (focalizare asupra expectanţelor cu privire la rezultate). Din aceeaşi analiză se deprinde şi ideea că experienţele sociale încununate cu succes vor fi o cea mai bună sursă de informaţie cu privire la eficienţă pentru clientul anxios social, probabil mai importantă decât antrenamentul sistematic al abilităţilor sociale specifice. Depresia Depresia reprezintă, probabil, cel mai răspândit diagnostic în psihologia clinică şi psihiatrie. În ultimele două decenii, abordările cognitive au dominat studierea şi tratamentul depresiei. Modelele ce s-au bucurat de atenţie şi de suport empiric, modelul neajutorării învăţate şi teoria cognitivă a lui Beck au pus accentul pe percepţiile de control ale individului asupra propriului comportament şi asupra mediului. Ambele modelele tratează despre credinţele sau expectanţele cu privire la legătura dintre comportamentul personal şi evenimentele de viaţă pozitive sau negative. Teoria eficienţei personale oferă o perspectivă foarte potrivită asupra rolului cogniţiilor, în special expectanţele de control, în depresie.
6
În modelul eficienţei personale, depresia poate fi prezisă în condiţii de valoare mare a rezultatelor, expectanţă a rezultatelor mare şi expectanţă de eficienţă personală scăzută (Bandura, 1982). Mai precis, când individul crede că rezultate foarte valorizate pot fi obţinute prin realizarea unor comportamente anumite (expectanţă cu privire la rezultate înaltă) şi crede că este incapabil să realizeze comportamentele cerute (expectanţă de eficienţă personală scăzută), el va avea deficituri de performanţă (lipsa iniţiativei comportamentale şi a persistenţei), se va evalua negativ pe sine şi va fi afectat de depresie. Această perspectivă este compatibilă cu celelalte modele ale depresiei. Teoria eficienţei personale pune accentul atât pe percepţia lipsei de legătură dintre răspunsuri şi rezultate, percepţie care este importantă în modelul neajutorării învăţate, cât şi pe percepţiile de incompetenţă personală, care sunt importante în modelul cognitiv al lui Beck. Alegerea carierei Deşi luarea deciziei cu privire la carieră nu interesează în general psihologia clinică sau patologică, puţine decizii pe care le ia individul au efecte atât de puternice asupra fericirii şi adaptării sale psihologice ca alegerea domeniului în care va lucra. Cercetările asupra alegerii carierei au fost dominate de abordările din psihologia personalităţii şi de cele din psihologia developmentală. În ultimii 15 ani însă, modelele socio-cognitive au fost aplicate în explicarea, predicţia şi modificarea comportamentului vocaţional. Printre aceste modele, cel mai însemnat este cel propus din perspectiva conceptului de eficienţă personală. Conceptul de eficienţă personală ne ajută să înţelegem două chestiuni cu privire la dezvoltarea carierelor femeilor : 1. Reprezentarea foarte slabă a femeilor în domenii dominate de bărbaţi, ca matematica, ingineria de orice fel, etc. 2. Subutilizarea talentelor şi abilităţilor femeilor. Betz şi Hackett (1986) au arătat că diferenţele dintre sexe în ceea ce priveşte expectanţele de eficienţă personală influenţează decisiv opţiunile profesionale ale tinerelor femei. Aceste expectanţe de auto-eficienţă derivă din experienţele de socializare diferite ale băieţilor şi fetelor. * De la publicarea celebrului articol al lui Albert Bandura în Psychological Review în 1977, eficienţa personală a devenit unul din cei mai folosiţi termeni în domenii foarte diverse ale psihologiei : socială, clinică, psihologia personalităţii, psihologia sănătăţii, etc. Sunt şanse mari ca acest concept să se afle în continuare în atenţia psihologilor interesaţi în medierea cognitivă a comportamentului şi a emoţiilor. Cercetătorii din câmpul eficienţei personale îşi pun, în principal următoarele întrebări : 1. Care este rolul abilităţii percepute în luarea de către individ a deciziei de a se angaja în anumite comportamente şi de a insista în faţa obstacolelor sau eşecului ? 2. Cum sunt legate între ele percepţiile asupra competenţei şi consecinţele aşteptate ale comportamentului ? 3. Cât de exact pot aceşti factori să prezică afectele şi comportamentul ? 4. Care este legătura dintre aceste cogniţii şi dezvoltarea şi tratamentul neadaptărilor psihologice, comportamentale şi emoţionale?
7
