CENTRUL ŞCOLAR „ SF. ANDREI” GURA HUMORULUI
TEMA: EMPATIA Ş I RELAŢ IA IA PROFESOR-ELEV PROFESOR-ELEV
PROF. CHICHIFOI MARIANA
1
EMPATIA Ş I RELAŢ IA PROFESOR-ELEV
Definirea empatiei
Problematica empatiei a devenit, relativ recent o preocupare special ă a psihologiei ştiinţ ifice şi îndeosebi a psihologiei sociale şi a psihopedagogiei.
După
defini ţ ia
dic ţ ionarului
Enciclopedic
empatia
este
modalitatea de înţ elegere, de cunoaştere a unei persoane prin fuziune afectiv ă, prin identificarea par ţ ial ă sau total ă cu sentimentele acesteia. După Karl Rogers, autor de prestigiu în psihologia mondial ă, a fi empatic înseamnă a percepe cadrul intern de referinţă al altuia cu toate componentele sale emoţ ionale ca şi cum ai fi cealalt ă persoană, dar f ăr ă a pierde condi ţ ia de „ca şi cum”. Autorul are în vedere, prin cadrul intern de referinţă al altuia psihologia partenerului sau, aşa cum subliniaz ă, atât elementele cognitive, ca şi cele emoţ ionale din psihologia acestuia. Unii autori au încercat să pună fenomenul empatiei pe seama unui proces de imitare dar totuşi în cazul acestui fenomen nu avem de a face propriu-zis cu un act imitativ. De altfel, coborârea la nivelul de gândire şi de simţ ire a copilului nu înseamnă nici regresie de vârst ă din partea adultului şi nici alte forme de a imita comportamentul copilului ci o transpunere mintal ă în psihologia acestuia cu scopul de a-l înţ elege şi de a-l ajuta. 2
O alt ă confuzie care se mai face se refer ă la conceptul de simpatie prin raportare la cel de empatie. Un cadru terminologic se impune cu atât mai mult cu cât între cele dou ă fenomene pot apărea diferite corelaţ ii. Este foarte probabil c ă faţă de o persoană care î ţi este simpatic ă poţ i fi mai empatic decât faţă de o persoană care-ţ i este antipatic ă. Dar nu întotdeauna aceast ă relaţ ie devine obligatorie. Sunt frecvente cazuri când poţ i fi empatic şi faţă de persoane antipatice, iar atunci când conduita empatic ă se ridic ă la valoarea unui comportament exersat dependenţ a acestuia de gradul de simpatie sau de antipatie al partenerului devine o frână în activitate. Un profesor va trebui să fie la fel de empatic şi s ă se transpună în psihologia elevului, fie c ă acesta îi este simpatic sau nu pentru c ă obiectivul urmărit nu este simpla relaţ ie ci ac ţ iunea de a exercita o activitate eficient ă de educaţ ie. Rolul empatiei în activitatea didactic ă
În urma unor studii de specialitate s-a ajuns la concluzia c ă „în structura personalit ăţ ii unui bun cadru didactic se insereaz ă cu necesitate calitatea de a fi empatic.” Ca premis ă psihologic ă a optimiz ării relaţ iei profesor - elev şi ca o condi ţ ie a unei comunic ări eficiente. Înţ eleasă ca o însuşire deosebit ă între aptitudinile pedagogice, empatia devine cadrul de referinţă pentru evaluarea unui bun profesor.
3
Studii privitoare la aptitudinile pedagogice au scos în evidenţă func ţ ia special ă pe care o capăt ă conduita empatic ă în relaţ ia profesor-elev. Empatia ca însuşire de personalitate presupune capacitatea de transpunere a unei persoane într-un mod uman exterior, condi ţ ionând înţ elegerea şi comunicarea implicit ă şi o retr ăire afectiv ă a st ărilor emoţ ionale ale modelului. Ca şi în procesul de creaţ ie sau de receptare artistic ă, în terapie sau negociere şi în activitatea didactic ă empatia capăt ă valenţ e aptitudinale, devenind o însuşire f ăr ă de care nu se poate obţ ine eficienţă maximă în profesie. Numeroşi autori români şi de pretutindeni dezvolt ă un astfel de punct de vedere, aducând argumente teoretice şi experimentale în sprijinul tezei potrivit c ăreia aptitudinile pedagogice presupun implicarea capacit ăţ ii empatice ca o condi ţi e special ă a optimiz ării relaţ iei profesor-elev. Arta de a preda presupune pe lâng ă st ă pânirea cuno ştinţ elor, claritatea şi plasticitatea expunerii alimentate de vioiciune şi pasiune ştiinţ ific ă cât şi aptitudinea deosebit ă de transpunere în situaţ ia ascult ătorului. Fireşte transpunerea în psihologia elevului nu trebuie să ating ă limitele unei extreme identific ări. Nu astfel trebuie înţ eles comportamentul de coborâre la nivelul elevului. Empatia în acest caz trebuie să exprime o reac ţ ie atitudinal ă (intelectiv - afectiv ă ) în care dragostea faţă de copil să fie subordonat ă nevoii de a-l înţ elege şi ajuta.
4
De altfel, nici nu ar fi posibil de conceput o relaţ ie eficient ă între profesor şi elev f ăr ă apropierea dintre aceştia, dar şi f ăr ă păstrarea unei relaţ ii profesor-întreg colectivul de elev. Prima condi ţ ie deschide calea cunoaşterii şi trat ării individuale a elevului, cea de a doua cale permite consolidarea rela ţ iilor interpersonale la nivelul colectivului de elevi. Este evident faptul c ă acest echilibru între empatie şi distanţ are în comportamentul
profesorului
la
clasă
priveşte
întreaga
desf ăşurare a procesului instructiv educativ. Acest comportament se implic ă nemijlocit în procesul pred ării de cunoştinţ e, deci în fixarea nivelului de accesibilitate a cunoştinţ elor furnizate, în dependenţă de nivelul de înţ elegere şi posibilitatea de prelucrare a acestora de c ătre elevii cu nevoi speciale. Profesorul Vasile Pavelcu noteaz ă faptul c ă „reuşita unei lec ţ ii nu const ă numai în caracterul ei sistematic corect şi ştiinţ ific ci şi în puterea de a str ăbate până în straturile adânci ale inimii, în for ţ a ei de a mobiliza, de a mi şca, de a emoţ iona”. Comunicarea empatic ă şi relaţ ia profesor-elev cu cerin ţ e speciale
Starea de empatie se insereaz ă cu necesitate în procesul cunoaşterii interumane fiind adesea condi ţ ia necesar ă înţ elegerii psihologice a elevului deficient mintal, a comportamentului lui prezent, ca şi a celui aşteptat. Constantin P ăunescu semnaleaz ă cercet ări efectuate cu privire la relaţ iile interpersonale şi 5
intragrupale la deficienţ ii mintali prin care s-a urmărit mecanismul de reglare a acestor relaţ ii în procesul organiz ării personalit ăţ ii. În contextul analizei acestor mecanisme se evidenţ iaz ă rolul pe care-l joac ă comportamentul empatiei. Este surprinsă prezenţ a capacit ăţ ii empatice la deficientul mintal, întocmai ca şi la copilul normal, diferenţ iindu-se însă direc ţ ia motivaţ iei identific ării cu cel ălalt Relaţ ia profesor-elev constituie una dintre problemele majore ale înv ăţământului în general ,cu atât mai mult în înv ăţământul special. Sensul formativ al înv ăţământului contemporan impune mai mult ca oricând luarea în consideraţ ie a relaţ iei profesor - elev pe fondul c ăreia se realizeaz ă o modelare a comportamentului acestor elevi, precum şi sarcinile complexe ale formării personalit ăţ ii acestora. Dintre condi ţi ile realiz ării unei relaţ ii armonioase profesorelevi amintim: -
înţ elegerea empatic ă sau capacitatea de a înţ elege cadrul de referinţă intern al elevului deficient, lumea lui obi şnuit ă de tr ăiri şi semnificaţ iile care acestea le au pentru el, precum şi capacitatea de a exprima faţă de acesta înţ elegere. „Am înţ eles” presupune la profesor manifestarea unei atitudini consecutive, care să nu fie de respingere, ameninţ are sau blam, ci de valorificare. Înţ elegerea empatic ă presupune: 6
modificarea pozitiv ă a imaginii de sine, înl ăturarea sentimentului de vinov ăţ ie şi - sau inferioritate, schimbarea sistemului de valori ( a sensului acestora) propriu deficientului. La deficienţ i prin tulburarea relaţ iilor empatice profesor-elevi, efectele sunt: inhibi ţi a mecanismelor de înv ăţ are, reac ţ ia fobic ă faţă de activitatea de înv ăţ are de tip şcolar, sc ăderea sub cota minimă de activizare a energiilor motivaţ ionale. În viziunea pedagogiei moderne relaţ ia profesor-elev este conceput ă ca o relaţ ie de mare complexitate, care implic ă un dialog permanent între cei doi factori educator şi educat, o comunicare reciproc ă angajând toate laturile personalit ăţ ii acestora. Profesorul pentru a-şi realiza rolul său de a organiza şi stabili strategia ac ţi unii educaţ ionale, de a urmări sistematic achizi ţ iile comportamentale şi de a evalua randamentul şcolar trebuie să cunoasc ă psihologia elevului cu nevoi speciale.. Prin acesta , profesor trebuie să stimuleze activitatea şi angajarea lui în procesul propriei formări. Dialogul deschis dintre profesor şi elev trebuie să solicite spontaneitatea şi receptivitatea acestora, spiritul de investigare şi curiozitatea în rezolvarea problemelor. Climatul socioafectiv al grupului influenţ eaz ă comportamentul elevilor, imaginea despre propria lor persoană şi prin acesta dinamizeaz ă rolul elevului de subiect al formării sale.. 7
Procesul de înv ăţ are pe lâng ă aspectul său cognitiv, presupune cooperare sociabilitate care se formeaz ă pe fondul relaţ iilor specifice grupului clasei şi care pot favoriza şi stimula, sau dimpotriv ă, frâna şi inhiba comunicarea deschisă, liber ă între profesor şi elev. Studiile de specialitate au permis multiple referiri cu privire la rolul şi locul empatiei în procesul educaţ ional prin confruntarea permanent ă a profesorului cu elevii a c ăror comportare este variat ă şi faţă de care trebuie să existe o deplină înţ elegere de tip empatic pentru a se putea
cl ădi un sistem pertinent de
influenţ are. Faptul c ă profesori cu experienţă manifest ă un nivel superior de empatie faţă de elevii cu comportament şcolar incorect denot ă necesitatea utiliz ării acestor însuşiri ca pe un instrument de apropiere de psihologia elevului şi implicit de pătrundere mai adânc în vastul câmp de preocupări al acestuia. Este ceea ce asigur ă condi ţ ia psihologic ă pentru o intervenţ ie individualizat ă în consens cu factura personal ă a acestor elevi pentru a-i adapta cerinţ elor societ ăţ ii, pentru a le descoperi unele calit ăţ i şi a le pune în valoare pentru a le reduce defectele prin intermediul creării unei imagini de sine apte să le anihileze nonvalorile. Prof. Mariana Chichifoi
8
