Enigma Otiliei de George Călinescu
- argumentare roman interbelic/realist/obiectiv de tip balzacian -
Opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu a apărut în perioada interbelică (anul 1938) si este primul nostru roman citadin modern, obiectiv, de tip clasic si balzacian. balzacian , cu elemente moderniste, apartinând prozei Enigma Otiliei , este un roman realist de tip balzacian, interbelice. De asemenea, este un roman social si citadin. este un roman, având o actiune amplă, desfăsurată pe mai multe Opera literară Enigma Otiliei este planuri, un conflict complex, numeroase personaje si este realizată o imagine amplă asupra vietii. este un roman realist balzacian balzacian prin prin prezentarea unor aspecte ale soci etătii Enigma Otiliei este
bucurestene de la începutul secolului XX, prin motivul mostenirii si al paternitătii, prin structura simetrică, circulară, închisă, prin tehnica detaliului, importanta decorului, a vestimentatiei, a mijloacelor de caracterizare, realizarea personajelor încadrabile în tipologii, veridicitatea, naratiunea la persoana a III-a, cu focalizare 0 si viziunea ”dindărăt”, narator omniscient si omniprezent. Tema romanului Tema romanului este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucurestene de la începutul secolului XX, ceea ce determină caracterul citadin si social al operei. Romanul prezintă formarea/maturizarea
unui tânăr care, înainte de a-si face o carieră, trăieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Titlul initial a fost ”Părintii Otiliei”, întrucât fiecare personaj se comportă oarecum patern cu aceasta, determinându-i destinul. Sunt prezente toate modurile de expunere, cu diverse trăsături si semnificatii: descrierea are
functie simbolică si de anticipare; naratiunea este obiectivă si are functia de reprezentare a realitătii prin absenta mărcilor subiectivitătii iar dialogul sustine veridicitatea. Romanul este alcătuit din 20 de capitole iar prin tehnica planurilor narative paralele este urmărit destinul mai multor personaje: destinul Otiliei, destinul lui Felix cât si destinul clanului Tulea.
Secventele narative sunt prezentate prin alternantă, iar succesiunea evenimentelor este redată prin înlăntuire. Un plan urmăreste lupta membrilor clanului Tulea pentru înlăturarea Otiliei si obtinerea averii lui Costache. Cel de-al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la
Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele său si trăieste iubirea adolescentină pentru secundare, pentru sustinerea imaginii ample a Otilia Mărculescu. Autorul acordă interes si planurilor secundare, societătii citadine. Romanul este caracterizat de o simetrie între incipit si final datorită căruia romanul are o strucutră
circulară. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul spatial si temporal al evenimentelor,
prezintă principalele personaje, sugerează conflictul si trasează principalele planuri narative. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului si prezintă, în mod simetric, acelasi cadru, însă într-un alt moment temporal (după aproximativ zece ani: ”după război”). Actiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima, la Bucuresti, în casa unchiului si
tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intentia de a o înfia. Aglae o consideră un pericol pentru mostenirea fratelui ei.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre celor două familii înrudite, cea a lui Costache
Giurgiuveanu si cea surorii lui Costache, Aglae. Acestea sugerează universul social prin t ipurile umane realizate.
Istoria moştenirii determină conflicte succesorale iar rivalitatea dintre adolescentul Felix şi maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei iscă un conflict erotic. al romanului este dat de prezentarea diverselor aspecte ale societătii burgheze: avaritia, lăcomia, parvenismul, cât si de prezentarea unor aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre părinti si copii, relatia dintre soti, căsătoria. Caracterul de frescă
este realizată prin tehnica balzaciană a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Personajele reprezintă tipologii: mos Costache - avarul sufletist, iubitor de copii; Otilia – cocheta; Felix – ambitiosul; Pascalopol – aristocratul rafinat, Aglae – baba absolută si rea; Aurica – fata bătrână; Simion – dementul senil. Aceste tipuri realiste pornesc de Construcţia personajelor
la caracterele clasice pe care realismul le preia. Tot un element clasic este si triunghiul amoros. Tehnicile de caracterizare a personajelor utilizate sunt caracterizarea directă, realizată de
narator încă de la începutul romanului când ne dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă si biografia personajelor reunite la jocul de table cât si de personaje si caracterizarea indirectă ce
rezultă din fapte, comportamente, limbaj, vestimentaţie, relaţii între personaje. din titlul romanului este de a înfătisa enigma eternă a feminitătii, receptată din perspectiva lui Felix. Fire complexă, plină de neprevăzut, ea are o influentă magică Rolul substantivului ”enigma”
asupra celorlalti. Relatia dintre Felix si Otilia este cea mai interesantă relatie între personajele romanului. Ea este constituită de povestea de dragoste dintre cei doi tineri. Acestia alcătuiesc un cuplu de personaje care
ilustrează tema iubirii, în acest roman realist. Cocheta si ambitiosul, din tipologia clasică, fata exuberantă si tânărul rational, personaje ce pun în evidentă antiteza romantică, dar si atractia contrariilor, au în comun conditia socială – adolescenti orfani care au încă nevoie de protectori - si statutul intelectual superior.
Între cei doi se naste, încă de la început, o afectiune delicată. Impulsiv si încă i matur, Felix percepe dragostea la modul romantic, transformând-o pe Otilia într-un ideal feminin. El are nevoie de
certitudini, iar comportamentul derutant al fetei îl descumpăneste. Se remarcă limbajul uniformizat, utilizarea frazei ample, prefe rinţa pentru epitetul neologic (faţa juvenilă, aspect bizar) si a procedeelor artistice utilizate mai ales în descrieri. Precizia notaţiei are uneori rolul didascaliilor şi susţine împreună cu dialogul sau monologul caracterul scenic al secvenţelor. Toate aceste trăsături – prezentarea unor aspecte ale societătii bucurestene de la începutul secolului XX, motivul mostenirii si al paternitătii, structura simetrică, tehnica detaliului, importanta decorului si a vestimentatiei, a mijloacelor de caracterizare si realizarea personajelor încadrabile în tipologii, veridicitatea si naratiunea la persoana a III-a – conduc la concluzia că opera literară Enigma Otiliei de
George Călinescu este un roman realist balzacian, care se înscrie, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.
