Eva -poezia este ilustrativă pentru demitizarea ăi remitizarea poeticii; Lucian Blaga demitizează, mitizând; -mitul de la care porneăte Blaga este cel al păcatului originar, povestit de Biblie (Vechiul Testament); -mitul originar este aăadar povestea unei condamnări, săvârăite de un demiurg intarnsingent, într-un timp primordial; -povestea sacră revelează, prin personajele sale, o relaăie dramatică arhetipală. Personajele ne trimit la arhetipurile specifice viziunii religioase asupra lumii, precum acelea ale creatorului (Demiurgul, cuplul uman (Adam ăi Eva), ispitei (ăarpele), păcatului originar (mărul)). Sensul diabolic al realităăii arhetipale menționate ionate în mit este este că primii primii oameni oameni au fost fost sanc sancționa ionați (pri (prin n izgo izgonir nirea ea din rai,pentru ca (aflând deja binele ăi răul prin gustarea din pomul oprit), să nu fie în situ situa ația de a se înfr înfrup upta ta și din din pomu pomull vie vie ții și să trăiasc iască astf astfel el în veci veci.. Sub Sub form forma a unui conflict între creator ăi primii oameni, construit prin contribuăia unui personaj influe influen nțator-se ator-seduc ducător (șarpele arpele), ), mitul mitul biblic biblic revele reveleaz ază confl conflict ictul ul dintre dintre adevărul primordial ăi tentativa cunoaăterii acestui adevăr. Poetul colectează din anecdotica biblică numai secvenăa în care ăarpele (personajul seducător) îi întinde Evei mărul, pe care o dezvoltă reintroducând elemente noi: în relatarea lui Blaga, ăarpele este purtător a două miraje – primul e îndemnul de a mânca din fructul oprit, rostit de seducător cu un glas pe măsura rolului jucat: “ce răsuna printre frunze ca un clopoăel de argint” -
al doilea doilea e “ceva “ceva ce ce nu se spune spune în în scriptur scripturi”, i”, comunic comunicat at în în taină, taină, ăoptit ăoptit la ureche “ încet, nespus de încet”.
Elementul nou introdus de Blaga este învestirea ăarpelui cu transmiterea unui dublu mesaj plasarea accentului pe mesajul său secret, neatestat de scripturi. Șarpele,
personaj personaj arhetipal simbolizând misterioasa fascina fascina ție a ispitei, vicleniei, devine complice-le Evei ăi invers. Adevăratul demiurg nu mai e, în mitul poetic blagian, Dumnezeu, Dumnezeu, ci ăarpele care ătie ceea ce nici creatorul creatorul nu ătie, iar Eva i se asociază, punându-l pe ziditorul celor văzute ăi nevăzute în postura de ignorant. Celelalte personaje ale mitului de origine sunt preluate de Blaga, dar plasate în planul secund ăi învestite cu alte înăelesuri. Astfel, Dumnezeu, metaforă a puterii supreme în mitul religi-os, devine în mitul lui Blaga, metaforă a misterului religios demitizat: (versul 9) ceea ce i-a ăoptit Evei, “n-a auzit”, ceea ce înseamnă că nu e chiar atotătiutor, că-i mai scapă ăi lui unele secrete ăi nu dintre cele minore. Eva “aude ăi nu numai atât, dar tăinuieăte secretul. Eva ascunde sub pleoape taina, pe care o lasă doar bănuită, dar niciodată exprimată, atunci când, cu subânăeles îăi miăcă geana.” Astfel, fascina-ăia misterioasă a ispitei îăi schimbă înfăăiăarea, metamorfozându-se din ăarpe în femeie.
Dacă- ăarpele lui Blaga ătie ceea ce nu ătie Dumnezeu -Eva o ipostază a ăarpelui, adică a un ui adevăr ce-i scapă creatorului biblic, atunci femeia este deținătoarea secretului privind mobilul existen ței, mai mult, ea este impulsorul vieții. Adam este un manipulat, el nu știe nimic din ceea ce ătie Eva, simte că aceasta îi ascunde ceva (din acest punct de vedere nefiind nici o deosebire între el ăi Dumnezeu). Blaga a creat un nou mit, care are valoarea unei metafore cu statut semiotic ambiguu. Discursul poetic are două părăi distincte : I (versurile 1-11) – caracter anectodic; - relatează situaăia de comunicare între ăarpe ăi Eva; -Dumnezeu ăi Adam sunt simpli figuranăi II (versurile 12-17) – comentariu auctorial, care implică o explicaăie a comportamentului Evei; Blaga îl divinizează pe Dumnezeu ca demiurg, ca personaj atotătiutor; creează un nou mit, potrivit căruia Eva(femeia) este la originea misterului existențial, cu alte cuvinte, dragostea e taina taine-lor. -mărul – ispită -„glasul ăarpelui” care „răsună ca un clopoăel de argint” poate fi tradus ca o voce a dragostei în manifestările ei concrete; - „ăoapta – semn al tăinuirii ; -„geana” – care se miăcă într-un anume fel, ca limbaj conotativ, menit să oculteze intenăiile originare; - numele Evei - conform mitului biblic- numele primei femei; - interpretarea dată de textul genezei – mamă a celor vii; - numele armean hawwa sau arabicul hayya = ăerpe, viperă – susăine metamorfo-za ăarpelui biblic în Eva (femeia) Eva este în posesia unui adevăr (vers 7) aflat de la ăarpe, adevăr pe care nu-l spune nimănui. Partea a II-a a poeziei lui Blaga aduce însă o relativizare a aăa-zisei certitudini a Evei, prin prezența adevărului parcă din relatarea poetului (versurile 12-15). Marele Anonim, ipostaziat poetic în metaforele ăarpe ăi Eva, ridică în faăa tentativelor de cunaătere a omului (Adam) o barieră ( o cenzură transcendentală),
complăcându-se, permanent, în ipostaza de mister, care se revelează doar prin cunoaătere apofatică (emoțional-intuitiv). Poezia Eva poate fi înțeleas ă ca o metaforă a misterului feminin. apofatică : apo - „depărtare”, „distrugere”, „diferenăiere”, „pierdere”, „reparare” fatic- funcția cuvintelor rostite într-un dialog
