METACOGNITIA METACOGNITIA IN PROCESUL DE INVATARE Psihologia educatiei – cap. Modele ale invatarii, Dorina Salavastru, Polirom, 2004 Scarlat Valentina Georgiana, anul I, DPPIPP
IDEILE AUTORULUI Metacognitia reprezinta o provocare a practicii educationale romanesti deoarece in repetate randuri sistemul romanesc de invatamant a fost criticat. S-a insistat foarte mult pe idea de schimbare a accentului de pe achizitia de cunostinte foarte multe, pe dezvoltarea proceselor cognitive superioare, a factorilor motivationali si de personalitate. Conceptul de metacognitie este introdus relative recent, pentru a desemna rolul subiectului in cunoasterea, autocontrolul, reglarea si constientizarea propriei cognitii. “Metacognitia se defineste ca fiind cunostintele pe care le are un individ despre functionarea propriului sau system cognitiv. Ea este factorul – cheie al controlului pe care individual poate sa-l exercite asupra cognitiei sale.”(Dorina Salavastru, Psihologia educatiei, p. 64) J. S. Brown afirma ca in procesul de autocunoastere al elevului, intervin patru factori: “elevul sa stie cand stie, sa stie ceea ce stie, sa stie ceea ce are nevoie sa stie sis a sties a utilizeze strategiile de interventie. Elevul bun stie cand stie si cand nu stie”
Conform psihologului John Flavell, metacogniţia include: a) cunoştinţe despre cogniţie şi b) reglarea cogniţiei. Cunoştinţele despre cogniţii constau în: •
cunoştinţe despre propria gândire şi modul în care gândesc alţii, • cunoştinţe legate de faptul că diverse tipuri de sarcini impun diverse cerinţe cognitive şi • cunoştinţe despre strategiile cognitive şi metacognitive necesare pentru îmbunătăţirea învăţării şi performanţei. Cunostintele metacognitive ar putea reprezenta aspectul declarative al metacognitiei, care cuprinde: • cunostinte referitoare la persoana (intraindividuale – idei,
IDEILE MELE “Dezvoltarea metacognitivă favorizeaza transferul învăţării” şi are o influenţă pozitivă asupra subiectului, dezvoltându-i capacitatea de a-şi însuşi mai eficient metodele de lucru şi de a le transfera în situaţii noi.” (Wolfs, 1992). Capacităţile metacognitive ale elevilor se formează şi se dezvoltă într-un mediu în care procesele reale de gândire reprezintă o parte importantă a instruirii şi a conversaţiei curente la clasă. Pentru a crea acest mediu, profesorii şi elevii trebuie să-şi dezvolte un limbaj al gândirii pe care să îl utilizeze cu toţii în mod consecvent. Atunci când profesorii folosesc frecvent termeni precum „strategie,” „proces” şi „metacogniţie”, ei comunică importanţa acestor termeni elevilor şi subliniază procesele care sunt importante pentru învăţarea eficientă. Metacogniţia, sau “învăţare despre învăţare” se referă la procesele mentale care controlează şi se adaptează la modul în care elevii gândesc. Metacogniţia este în special importantă în cadrul muncii la proiect, deoarece elevii trebuie să ia decizii asupra strategiilor pe care trebuie să înveţe să le aplice şi cum să le aplice. Reglarea cogniţiei presupune procesele executive de monitorizare şi control Monitorizarea realizată prin achiziţia de informaţii despre procesul de gândire al persoanei. Modelarea proceselor metacognitive, e important să se modeleze procesele de gândire astfel încât să se influenţeze capacităţile proprii ale elevilor. Modelarea strategiilor de învăţare, cum ar fi metode de înţelegere a textelor (de ex., prin punerea de întrebări) sau rezolvarea unor probleme legate de cuvinte (de ex., identificarea variabilelor), este o metodă eficientă de a le preda elevilor strategiile de învăţare, dar, spre deosebire de
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1)Psihologia educatiei – cap. Modele ale invatarii, Dorina Salavastru, Polirom, 2004; 2)
http://snow.utoronto.ca/Learn2/mod2/index.html