Roxana Ungureanu
Floare albastră, de Mihai Eminescu Eseu în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume reflectate într un text poetic studiat aparţinând lui MEminescu: evidenţierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea întro tipologie; perioadă; curent literar sau orientare tematică; prezentarea pre zentarea temei prin referire la două imagini/ idei poetice; sublinierea a patru elemente semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a poetului; exprimarea unei opinii v iziunea despre lume sunt reflectate în textul poetic ales argumentate despre modul în care tema şi viziunea
Poezia Floare albastră este o meditaţie pe tema iubirii, o idilă desfăşurată într-un cadru feeric şi este o capodoperă a lirismului eminescian din etapa de tinereţe. Viziunea romantică este dată de tema şi motivele literare, simbolul central al poeziei referindu -se la mitul fericirii prin iubire şi aspiraţia spre ideal. La romantici, tema iubirii apare în corelaţie cu natura, întrucât natura vibrează la stările sufleteşti ale eului liric. Tema iubirii este redată din două perspective, care corespund, in structura poeziei celor două planuri lirice : cel feminin şi cel al bărbatului, care ilustrează cele două modalităţi de a înţelege lumea şi iubirea. Planul iubitei a re forma unui monolog alcătuit dintr -un reproş, o provocare inocentă şi o încercare de seducţie. Planul bărbatului conferă poeziei caracter de meditaţie, subliniind condiţia geniului. Vocea lirică feminină reproşează geniului înstrăinarea, preocuparea pent ru absolut, avertizându-l că fericirea nu stă în „câmpiile asire”, ci în iubirea specifică lumii terestre : „Nu căta în depărtare / Fericirea ta, iubite !”. Principiul masculin este contemplativ : „Eu am râs, n -am zis nimic” ; „Ca un stâlp eu stam in lună” şi meditativ : „Totuşi este trist în lume”. Încă din titlu apare motivul florii albastre, care, la Eminescu semnifică aspiraţia spre iubirea ideală posibilă, proiectată în viitor, dar şi imposibilitatea împlinirii cuplului, idee îmbogăţită de poet cu accente
Roxana Ungureanu
filozofice profunde privind incompatibilitatea a două lumi diferite, din care fac parte cei doi îndrăgostiţi. O altă interpretare pe care critica românească a dat-o acestui motiv este aceea a „florii de nu -mă-uita”, simbol al credinţei autohtone că iubirea împlinită rămâne mereu în amintirea, în mintea şi în sufletul omului îndrăgostit. De asemenea, titlul poeziei este alcătuit din două sintagme : „floare”, reprezentând efemeritatea, delicateţea şi „albastră”, sugerând infinitul cosmic, dar şi aspiraţia. Pe lângă titlu, un alt element al textului poetic semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume îl reprezintă relaţia de opoziţie şi simetria. Poezia este alcătuită din patru secvenţe lirice, două ilustrând monologul fetei, iar celelalte dou ă monologul lirico-filozofic al poetului. Strofa a patra poate fi considerată o strofă de tranziţie care face legătura între cele două moduri de a înţelege lumea. Primul mod, al femeii, poate fi considerat unul „al aproapelui”, iar cel al bărbatului „al departelui”. Aceste denumiri capătă semnificaţie dacă ne gândim la opoziţia dintre lumea naturală, reală în care îl invită femeia şi lumea ideilor şi misterelor la care visează eul liric. Timpul trecut al verbelor („am râs”, „stam”, „a murit” etc. ) subliniază aceeaşi idee. Datorită acestor elemente se crează senzaţia unui joc între prezenţă şi absenţă care poate fi extins până la jocul dintre viaţă şi moarte. Ceea ce pare prezent se dovedeşte a fi, în final, doar o amintire, o meditaţie asupra iubirii pierdute. Moartea poate fi reprezentată în text de lucrurile abstracte spre care tinde bărbatul. Acestea sunt considerate zadarnice de către iubită, care, în locul acestei lumi a „cerurilor înalte”, cu „stelele” şi „norii” lor, îi oferă „codrul cu verdeaţă”, adică viaţa. Următorul element semnificativ pentru ilustrarea viziunii poetului asupra lumii este incipitul care constă într o interogaţie retorică a
Roxana Ungureanu
iubitei adresată bărbatului visător „cufundat în stele” şi în
„ceruri nalte” Adverbul „iar” arată repetabilitatea bărbatului asupra căilor omului de a fi fericit iar versul „de nu m ai uita încalte” sugerează dorinţa inocentă a fetei de a nu fi uitată de bărbatul meditativ
Elementele de prozodie sunt un alt element semnificativ în ilustrarea
viziunii despre lume şi se caracterizează prin rimă îmbrăţişată măsură în spiritul metricii metricii populare populare care de şapte opt silabe şi ritm trohaic în conferă muzicalitate textului În concluzie; „ Floare albastră” este nu numai o poezie de d ragoste ci şi o meditaţie cu rezonanţe asupra aspiraţiei în iubire Mihai Eminescu dezvoltând un motiv de circulaţie europeană într o viziune lirică
proprie
