Impunerea criteriilor economice in productia si difuzarea bunurilor simbolice. Civilizatia divertismentului. Realizat de: GHERMAN DOINA ICONARU ANDREEA-NICOLETA ILIE RAMONA-GABRIELA
De câte ori apare pe piaţă un produs nou, acest acestaa este accesi accesibil bil iniţial iniţial numai celor care dispun de resurse financiare, dupa care, încetul cu încetul, datorită principiului benzii rulantee şi industrializar rulant industrializarii, ii, devine accesibil accesibil şi masei. Iniţi Iniţial, al, respectivul respectivul produs conferă status, e o sursa de avantaj şi de confort, după care devine o necesitate. Cu timpul, publicul uita faptul că era scump, pentru ca achizitia sa devine o banalitate. În anul 1947 apare termenul de industrie
culturală ,
termen ce reprezintă ansamblul
tehnicilor tehnic ilor de producţ producţie ie şi reprodu reproducţie cţie socială a operel operelor or cultu culturale. rale. ‘’Industria ‘’Industria cultu culturală’’ rală’’ declanşează un proces de simplificare a culturii majore ( aceea a capodoperelor) pentru a o face accesibil accesibilaa maselor semi-educat semi-educate, e, pentru a le atrage şi a le convinge să cumpere asemenea produse distractive si ieftine; în acest proces sunt privilegiate divertismentul şi consumul facil, evaziunea în imaginar (pentru uitarea inegalităţilor şi conflictelor de clasă), dorinţa de schimbare permanentă a unor bunuri materiale perisabile (şi ieftine) cu altele, la fel de perisabile. În acest segment, cererea de produse este extrem de neclară. Cercetările de specialitate sau intuiţiile producătorilor nu pot oferi o configuraţie clară a nevoilor şi aşteptărilor publicului consumator. Gustul şi moda evoluează rapid, iar timpul pe care oamenii îl consacră relaxării prin consum de produse culturale este o valoare greu de calculat în termeni economici. Unii creatori au găsit “reţete” ale succesului, dar în timp şi acestea se epuizează. epuize ază. Gill Gilles es Lipove Lipovetsky tsky crede că dorinţ dorinţaa de consum cultural cultural şi curiozitatea curiozitatea trebui trebuiee reînnoite în mod constant şi de aceea industriile culturale sunt strâns legate de sistemele de publicitate. Marile grupuri din industriile culturale investesc sume foarte mari pentru a stimula interesul şi curiozitatea publicului, sperând să fixeze sau chiar să amplifice cererea. Se ştie că în sfera consumului de cultură cererea este ne-elastică: bugetul de timp şi de
energie de care dispune un om nu este nelimitat; el are nevoie de timp şi pentru transport, muncă, somn, activităţi casnice, alte forme de relaxare etc. Producţia de bunuri culturale, în regim industrial are urmatoarele trasaturi caracteristice: - introducerea principiului benzii rulante, ceea ce implică serializare, standardizare, stereotipie; - descompunerea produsului global în unităţi clare, realizate de grupuri de oameni specializaţi şi asamblarea lor ulterioară de catre alti specialisti; - scopul acestor proceduri este mărirea randamentului şi reducerea costurilor de producţie; - eforturile de rentabilizare ale producătorilor s-au concentrat preponderent asupra segmentului de execuţie, care devine tot mai diferit faţă de cel de concepţie; - etapizarea şi corelarea într-un sistem tip bandă rulantă a proceselor de creaţie şi de asamblare a ajuns să fie deosebit de riguroasă şi nu o dată birocratică; - ansamblul celor care sunt implicaţi în industriile culturale şi modul lor de plată sunt foarte eterogene; Distribuţia reprezintă cheia succesului unui produs cultural: o emisiune sau un film au aceleaşi costuri, indiferent dacă sunt privite de un milion sau de o mie de spectatori. Dacă se asigură o bună distribuţie, susţinută de o campanie de promovare reuşită, se asigură amortizarea costurilor de producţie şi se obţine profit. Finanţarea produselor din industriile culturale se poate realiza prin următoarele mijloace: - plata directă a actului de consum (cumpărarea la bucată); - abonamentul(televiziunea prin cablu); - taxe; - subvenţionarea de către stat sau organizaţii filantropice; - venituri obţinute din reclame, publicitate; - sponsorizarea. Cea mai importantă sursă de finanţare este, în prezent, publicitatea, care creează un sistem de corelări între amploarea distribuţiei şi cuantumul veniturilor din reclame, între structura produselor şi a programelor şi locul ori momentul de plasare a mesajelor
publicitare. Pe de altă parte, interesele şi exigenţele celor care plasează mesaje publicitare duc la schimbarea structurii unor emisiuni, la reorganizarea grilei de programe etc. Consumul de bunuri culturale este orientat către produse “perisabile”, care îşi epuizează mesajele (şi semnificaţiile) foarte repede şi care trebuie înlocuite cu alte produse, identice sau asemănătoare. Realizarea acestui circuit implică accesul liber la piaţa pe care circulă şi se vinde marfa culturală, adică democratizarea accesului la cultură. Preţul la care se asigură acest acces la bunuri culturale a scăzut mereu, nu mai reprezintă un obstacol pentru cei curioşi sau care simt nevoia de informare şi relaxare. Pe piaţa bunurilor culturale pătrund tot mai mulţi consumatori, de aceea producătorii sunt nevoiţi să-şi conceapă mărfurile în funcţie de cererile cumpărătorilor. Consumul de bunuri culturale şi informaţionale nu se poate dezvolta decât dacă produsele oferite au capacitatea de a răspunde tuturor aşteptărilor, de a satisface toate gusturile, de a fi pe înţelesul tuturor şi de a stârni interesul general. Produsele pot fi consumate în original sau în duplicat, iar preţurile scad continuu. Aceste produse, pentru a fi vândute, trebuie să răspundă cererilor pieţei, de aceea, ele sunt simplificate, reduse la scheme accesibile şi ambalate atrăgător. Deoarece sunt accesibile, şi pentru că sunt transportabile, produsele pot fi consumate individual. Din acest motiv, sălile de teatru şi cinema se golesc, dispare comunicarea dintre producator şi consumator, dispare solidaritatea celor care trăiesc actul artistic - teatru, expozitie. Scopul actului cultural nu mai este educarea sau informarea, ci relaxarea.
Rezultă ca latura intelectuală pierde în favoarea celei afective - adică
identificarea cu mesajul transmis sau cu protagonistii, interpretarea prin prisma trairilor personale, suprapunerea artisticului peste realitatea cotidiană. Aceste produse au o structura tip, pentru a fi descifrate de cât mai multi, funcţionează aici logica celui mai mic numitor comun - construirea unor mesaje generale, care să corespundă orizontului de aşteptare a cât mai multor oameni - acest lucru aduce profit dar, pentru că se adresează unui om mediu, uniformizează valorile, comportamentele şi aspiraţiile. Cercetările recente arată însă că puterea de modelare a produselor din industriile culturale nu este absolută, iar consumatorul dezvoltă nu numai strategii de întâmpinare şi acceptare, ci şi tehnici de contracarare şi resemnificare.
