JOHN GRISHAM ASOCIATUL
Regulamentul Ligii pentru Juniori din New Haven prevedea că fiecare component al echipei trebuia să evolueze cel puţin patru minute în fiecare meci. !cepţiile erau admise în cazul "ucătorilor care î#i iritaseră antrenorii$ chiulind de la antrenamente ori încălc%nd alte prevederi regulamentare. &n astfel de situaţii$ antrenorul avea dreptul ca înainte de meci să întocmească un raport #i să'l informeze pe scorer că "ucătorul (cutare) nu va "uca mult sau nici nu va intra pe teren din cauza comiterii unei infracţiuni. *cest lucru nu era privit cu ochi tocmai buni de cei din conducerea ligii+ la urma urmei$ "ocul era mai cur%nd recreativ dec%t competitiv. ,um din meci mai rămăseseră de "ucat patru minute$ antrenorul -le s'a uitat la "ucătorii pe care îi mai avea pe banca de rezerve$ a făcut semn din cap către un băiat cu faţa serioasă #i îmbufnată$ pe nume /ar0uis$ #i i'a zis1 2 3rei să "oci4 5ără să mai răspundă$ /ar0uis s'a îndreptat spre masa scorerului #i a a#teptat să audă #uieratul fluierului. Lista păcatelor lui era lungă 6 chiul de la antrenamente$ absenţe de la #coală$ note slabe$ pierderea uniformei #i limba" necorespunzător. 7e fapt$ după zece săptăm%ni de campionat #i cincisprezece meciuri$ /ar0uis încălcase p%nă la ultima cele c%teva reguli pe care antrenorul lui se străduise să le impună. -le înţelesese cu multă vreme în urmă că orice regulă nouă ar fi fost imediat încălcată de vedeta echipei$ #i tocmai din acest motiv reducea numărul acestora #i î#i înfr%na tentaţia de a adăuga noi interdicţii. fortul lui nu avea nici un efect. &n sezonul de iarnă$ încercările lui de a impune cu duhul bl%ndeţii disciplina în r%ndul celor zece pu#ti de la periferie făcuse ca echipa Red -nights să ocupe ultimul loc în divizia rezervată "uniorilor de 89 ani #i sub această v%rstă. /ar0uis avea doar unsprezece ani$ dar era de departe cel mai bun "ucător de pe teren. :refera să arunce #i să marcheze$ lăs%nd în sarcina altora pasele #i apărarea$ iar în mai puţin de două minute trecuse în dribling #i se înălţase din apropierea unor "ucători mai masivi #i de statură mai mare #i marcase de"a #ase puncte. /edia lui pe meci era de paisprezece puncte$ iar dacă i se îngăduia să "oace mai mult de "umătate din meci$ probabil că ar fi a"uns să marcheze chiar treizeci. 7upă părerea lui de "ucător neformat$ nu avea nicidecum nevoie să participe la antrenamente. &n ciuda acelui spectacol oferit de un singur "ucător$ diferenţa de scor era aproape imposibil de recuperat. -le /c*vo stătea tăcut pe bancă$ urmărind "ocul #i a#tept%nd ca în cur%nd cronometrul să indice sf%r#itul meciului. &ncă o etapă$ apoi sezonul se va încheia$ ultimul pentru el ca antrenor de baschet. &n doi ani c%#tigase douăsprezece meciuri #i pierduse de două ori mai multe$ #i se întreba ce om în toate minţile s'ar mai arăta dispus să antreneze la un nivel sau altul. ; făcea pentru pu#ti$ a#a î#i spusese în sinea lui de o mie de ori$ copii fără taţi$ proveniţi din
familii dezorganizate$ adolescenţi care aveau nevoie de o influenţă pozitivă din partea unui bărbat.
'a uitat "ur$ la care sala era de sport aproapedepustie$ din clădirea veche din cărămidă de la periferia ora#ului NewînHaven$ de cincizeci ani gazda ligii pentru "uniori. ,%ţiva părinţi$ să'i numeri pe degetele de la două m%ini$ stăteau dispersaţi prin tribune$ cu toţii a#tept%nd fluierul final. /ar0uis a marcat încă un co#. Nu l'a aplaudat nimeni. Red -nights erau condu#i cu douăsprezece puncte #i mai aveau de "ucat două minute. La capătul celălalt al terenului$ chiar sub tabela de marca"$ veche de c%nd lumea$ un bărbat îmbrăcat într'un costum de culoare închisă a intrat pe u#ă #i s'a rezemat de tribunele mobile. >ărea în ochi oricui$ pentru că era alb. &n niciuna din echipe nu evolua vreun copil alb. e găseau la început de februarie$ iar sala de sport era$ ca întotdeauna$ foarte friguroasă.
lavă ,erului$ meciul se sf%r#ise. Jucătorii uneia din echipe au ovaţionat$ pe c%nd componenţilor celeilalte le era totuna. *mbele formaţii s'au aliniat pentru a'#i adresa salutul obligatoriu$ acel ritual caracterizat prin lovirea palmelor cu adversarii #i prin adresarea de felicitări pentru ("ocul bun)$ gesturi la fel de lipsite de sens pentru "ucătorii de doisprezece ani ca #i pentru cei de colegiu. &n timp ce îi adresa felicitări echipei adverse$ s'aafară4 uitat prin sală. alb dispăruse. >ăantrenorului pună rămă#ag că avea să fie -le a#teptat >igur că ?ărbatul asta mirosea a paranoia$ dar această stare se instalase în viaţa lui -le cu at%ta vreme în urmă$ înc%t acum nu putea dec%t să o confirme$ să o accepte #i să trăiască pe mai departe cu ea. Jucătorii echipei Red -nights s'au str%ns în vestiarul destinat oaspeţilor$ un spaţiu îngrămădit #i cu tavanul scund$ aflat sub tribunele permanente de pe latura lungă a sălii. *colo$ antrenorul -le le'a spus "ucătorilor cuvintele potrivite unei asemenea ocazii 6 efort bun$ circulaţie satisfăcătoare a mingii$ "ocul echipei se îmbunătăţise în anumite privinţe$ dacă se putea$ nu ar fi fost rău să încheie cu o victorie meciul de duminică. ?ăieţii î#i schimbau hainele #i ascultau cu g%ndurile în altă parte. >e săturaseră de baschet$ pentru că li se făcuse lehamite să tot piardă #i$ desigur$ toată vina cădea în capul antrenorului. ra prea t%năr$ prea alb$ prea aducea mult cu unul care studiase la vreo universitate #ic de pe ,oasta de st. :uţinii părinţi care veniseră la meci a#teptau acum în faţa vestiarului$ iar momentele acelea defolosul încordare erau cele 3a maitrebui cumplite pentruacelea#i -le în nemulţumiri ceea ce privealegate serviciul pe care presta în comunităţii. să asculte de timpul c%tîl "ucaseră odraslele lor. /ar0uis avea un unchi$ un fost "ucător cu renume în tot statul$ în v%rstă de douăzeci #i doi de ani$ slobod la gură$ căruia îi făcea plăcere să se pl%ngă de modul nedrept în care antrenorul -le îl trata pe (cel mai bun "ucător din liga pentru "uniori). 7in vestiar se putea ie#i pe o altă u#ă$ care dădea într'un coridor îngust #i întunecos$ trec%nd prin spatele tribunei principale #i$ în cele din urmă$ ducea spre o u#ă de unde se putea a"unge pe o alee. -le nu era primul antrenor care descoperise respectiva cale de scăpare$ iar în acea seară voia nu doar să evite familiile #i nemulţumirile lor$ ci #i să'l ocolească pe agent. &n c%teva secunde a a"uns afară$ pe alee$ după care a pornit grăbit pe trotuarul îngheţat. @ăpada fusese îndepărtată$ dar pe trotuar rămăsese un strat subţire de gheaţă$ foarte lunecos. Aemperatura aerului era cu mult sub punctul de îngheţ. ra ora 9B1CB$ într'o seară de miercuri$ iar el se îndrepta spre birourile ziarului de drept de la 5acultatea de 7rept Dale$ unde avea să lucreze p%nă cel puţin miezul Nuspre a fost să fie.nopţii. *gentul stătea rezemat de bara de protecţie a unui Jeep ,heroEee ro#u$ parcat paralel pe stradă. 3ehiculul era înmatriculat pe numele lui John /c*vo din DorE$ :ennslvania$ însă în ultimii #ase ani fusese companionul de toată încrederea al fiului său$ -le$ care era #i adevăratul proprietar al ma#inii. ,u toate că #i'a simţit dintr'odată picioarele ca de plumb$ iar genunchii i s'au înmuiat$ -le a reu#it să se apropie ca #i cum nu s'ar fi înt%mplat nimic ie#it din comun. (Nu numai că m' au descoperit$ #i'a zis el$ încerc%nd să g%ndească limpede$ dar #i'au făcut bine temele #i mi'au găsit #i ma#ina. ,eea ce nu presupune o investigaţie chiar at%t de laborioasă. 7ar nu am făcut nimic ilegal)$ #i'a spus el$ repet%nd de c%teva ori apăsat vorbele din urmă. 2 >lăbuţ "oc$ domnule antrenor$ i'a spus agentul atunci c%nd -le a a"uns la vreo trei metri de el #i a încetinit ritmul pa#ilor.
-le s'a oprit #i l'a e!aminat pe t%nărul masiv$ cu obra"ii ro#ii #i cu perciuni ro#caţi care îl urmărise în sala de sport. 2 ,u ce vă pot a"uta4 * întrebat el$ observ%nd imediat umbra numărului doi travers%nd grăbit strada. ;amenii ace#tia acţionau întotdeauna în tandem. Numărul unu a v%r%t m%na în buzunar. 2 !act cu asta ne poţi a"uta$ a spus el #i a scos un portofel din piele pe care l'a deschis. ?ob :lant$ de la 5?FG 2; adevărată a zis -le$ simţind că i se învălmă#esc toate g%ndurile #i nereu#ind să'#i ascundăînc%ntare$ o tresărire. Numărul doi a apărut #i el în c%mpul vizual al lui -le. ra mult mai slab #i cu zece ani mai v%rstnic dec%t celălalt$ av%nd părul cărunt la t%mple. * v%r%t la r%ndu'i m%na în buzunar #i a e!ecutat manevra de prezentare a legitimaţiei cu un gest ce trăda un antrenament îndelungat. 2 Nelson inard$ 5?F$ a spus el. ?ob #i Nelson. *m%ndoi irlandezi. 'ar putea dovedi foarte fructuos. 2 /ă îndoiesc. 2 7acă pleci$ ne vom ţine scai$ a spus :lant$ ridic%ndu'se din poziţia aceea lenevoasă #i făc%nd2 un/ă pasameninţaţi4 mai aproape*deîntrebat -le. >per -le.că nu vrei să intrăm cu tine în campus$ nu4 Aranspira din nou$ acum la subsuori$ #i$ în ciuda aerului glacial$ a simţit o broboană sau două alunec%nd pe coaste. 2 &ncă nu$ a spus :lant$ cu un sur%s. 2 *scultă$ hai să stăm zece minute de vorbă la o cafea$ a propus inard. unt convins că acolo e mai cald dec%t pe stradă. 2 *m nevoie #i de un avocat4 2 Nu. 2 *#a spuneţi voi întotdeauna. Aatăl meu e avocat$ iar eu am copilărit în biroul lui. 3ă #tiu tertipurile. 2 5ără tertipuri$ -le$ îţi "ur$ l'a asigurat inard$ iar glasul lui a sunat sincer. &ţi promit că nu vei regretaG 2 ce zece este vorba4 27espre Hai$ doar minuteG 7oar at%t îţi cerem. 2 7aţi'mi un indiciu despre ce va fi vorba$ altfel vă refuzG ?ob #i Nelson s'au consultat din priviri. *m%ndoi au ridicat în acela#i timp din umeri. La o adică$ de ce nu4 /ai devreme sau mai t%rziu$ oricum trebuiau să'i spună. inard s'a întors #i a privit de'a lungul străzii$ rostind ca pentru sine1 2 7u0uesne =niversit. *cum cinci ani. ; beţie a c%torva studenţi dintr'o frăţie #i o fată. /intea lui -le a reacţionat diferit faţă de trup. ,orpul a confirmat 6 printr'o pleo#tire bruscă a umerilor$ un icnet slab$ o tresărire sesizabilă a picioarelor. &nsă mintea a respins totul instantaneu. 2 *sta'i o prostieG * spus el$ apoi a scuipat pe trotuar. *m mai trecut prin asta. Nu s'a înt%mplat nimic$ iar voi #tiţi prea bineG * urmat o tăcere lungă$ inard continu%nd să privească în lungul străzii$ în timp ce :lant observa fiece reacţie a subiectului. -le simţea cum i se înv%rte"esc g%ndurile prin minte. 7e ce
se amesteca acum 5?F'ul într'o presupusă infracţiune statală4 &n anul doi de facultate$ la cursul de :rocedură Judiciară$ studiase noile legi referitoare la interogarea de către 5?F. /ai nou$ o simplă minciună spusă unui agent într'o situaţie ca aceasta devenise o infracţiune. >ă'#i ţină gura4 >ă'l sune pe tatăl lui4 Nu$ nu'#i va apela tatăl sub nici un motiv. inard s'a întors$ a făcut trei pa#i spre el$ apoi$ ca un actor nepriceput$ a str%ns din dinţi #i a încercat să'#i rostească #uierat cuvintele de ameninţare$ ca un dur ce era1 2 Hai să trecem la esenţa problemei$ domnule /c*vo$ pentru că îngheţ. o acuzare formulată :ittsburgh$ de acord. 3iol. 7acă vrei săsuni facipepetăticuI$ isteţulatunci ca orice studentvasclipitor 7rept #i săîn"oci tare chem%nd un avocat$ sau dacă'l acuzaţia fi făcutăde la public m%ine$ iar viaţa pe care ai visat'o se va duce cu totul naibiiG ,u toate astea$ dacă ne oferi zece minute din preţiosul tău timp$ chiar acum$ în localul ăla de după colţ de care vorbeam mai devreme$ acuzaţia va fi pusă în adormire$ dacă nu chiar #tearsă cu totul. 2 :oţi scăpa de acuzare$ i'a spus :lant$ aflat într'o parte. 5ără nici un cuv%nt. 2 7e ce să am încredere în voi4 * izbutit să spună -le$ simţindu'#i gura uscată. 2 @ece minute. 2 *veţi #i aparat de înregistrare4 2 >igur. 2 &l vreau pe masă$ la vedere$ bine4 in să mi se înregistreze fiecare vorbă$ pentru că nu am încredere în voi. 2 /i se pare cinstit. ,ei cu doipas #i'au v%r%t-le m%inile în buzunarele trenciurilor asemănătoare #i s'au îndepărtat apăsat. #i'aad%nc descuiat "eepul #i a urcat. * pornit motorul$ a dat radiatorul la ma!imum$ apoi prin minte i'a trecut g%ndul de a pleca de acolo. Localul ?usterIs 7eli avea o sală lungă #i îngustă$ cu separeuri decorate cu material plastic ro#u$ în#irate pe partea dreaptă. &n st%nga se aflau barul #i un grătar în spatele te"ghelei$ precum #i un r%nd de ma#ini de "ocuri mecanice. :e pereţi erau at%rnate la înt%mplare diverse obiecte ce aminteau de =niversitatea Dale. -le m%ncase acolo de c%teva ori în primul an de facultate$ dar asta se înt%mplase cu multe luni în urmă. =ltimele două separeuri erau rezervate$ a#a cum se cuvenea pentru o instituţie guvernamentală. =n al treilea individ îmbrăcat în trenci stătea la ultima masă$ flecărind cu :lant #i cu inard$ a#tept%nd. ,%nd -le a apărut merg%nd încet$ agentul l'a măsurat din priviri$ apoi i'a adresat un sur%s$ după care s'a a#ezat în separeul alăturat. *colo$ sorbind dintr'o cea#că de cafea$ îl a#tepta numărul patru. :lant #i inard comandaseră platouri cu sendvi#uri #i cartofi pră"iţi cu murături$ toate neatinse. încărcată deca m%ncare #i agenţii ce#ti cusă'#i cafea. :lant s'a ridicat în picioare #i arămase trecut de cealaltă/asa parteera a mesei$ astfel am%ndoi poată urmări victima în mod direct. Răma#i îmbrăcaţi în trenciuri$ cei doi stăteau umăr la umăr. -le s' a strecurat în separeu. >istemul de iluminare era vechi #i sărăcăcios+ colţul acela de la capătul localului era cufundat în semiîntuneric. Hărmălaia făcută de automatele de "oc se întrepătrundea cu zgomotul unui meci transmis de canalul de programe sportive >:N$ meci pe care barmanul îl urmărea c%nd #i c%nd pe un televizor cu ecran plan. 2 ra nevoie de patru pentru treaba asta4 * întrebat -le$ făc%nd semn cu capul peste umăr$ spre separeul din spatele lui. 2 7oar at%t poţi tu vedea$ i'a răspuns inard. 2 Nu vrei un sendvi#4 L'a întrebat :lant. 2 Nu.
7e#i$ cu o oră în urmă$ -le era rupt de foame. *cum sistemul lui digestiv$ deopotrivă cu cel e!cretor #i cel nervos$ erau pe punctul de a se autodistruge. >e chinuia să respire normal$ cu aceea#i disperare cu care se străduia să pară netulburat. ă'l văd #i eu pe'al tău. inard datmai ochii #i a dus m%na buzunarul de la spate 7intr'un portofel#i'a ceva rospeste dec%tcap celălalt a scos unspre permis de conducere emisalînpantalonilor. statul ,onnecticut$ purt%nd o fotografie sinistră. -le a e!aminat'o #i a notat data na#terii #i datele legale de permis. 2 *rată mai rău dec%t o fotografie pentru pa#aport$ a remarcat el. 2 Nu vrei să'mi vezi #i soţia cu copiii4 L'a întrebat inard$ apoi a scos o fotografie color pe care a aruncat'o pe masă. 2 Nu$ mulţumescG 7e la ce birou sunteţi4 2 Hartford$ a zis inard. * făcut semn din cap către celălalt separeu #i a adăugat1 i sunt din :ittsburgh. 2 5rumos. -le a e!aminat apoi insigna #i permisul de conducere ale lui :lant+ după ce a terminat$ #i'a scos telefonul mobil #i s'a apucat să butoneze. 2 faci4 >'a să mirat inard. 2 ,e Fntru pe net vă verific. 2 ,rezi că suntem postaţi pe vreun web site frumu#el al 5?F'ului4 * întrebat :lant$ într'o scurtă izbucnire de iritare. :rocedura li s'a părut amuzantă am%ndurora. Niciunul nu părea prea deran"at de astfel de căutări. 2
2 Ae rog să precizezi data$ ora #i locul$ a zis -le cu un aer de siguranţă care l'a surprins #i pe el. 'a întors aparatsite'ul #i a rostit datele preliminare. -le uita încă la ecranul mobil$ iarpuţin c%nd spre i'a apărut căutat$ a introdus numele lui se Nelson dward inard. *u trecut c%teva secunde #i$ lucru ce nu a luat pe nimeni prin surprindere$ agentul inard a fost confirmat drept agent operativ 5?F$ de la biroul din Hartford. 2 3rei să vezi4 * întrebat -le$ îndrept%nd micul ecran al telefonului spre el. 2 5elicitări$ nu s'a putut abţine inard. *cum e#ti mulţumit4 2 Nu. *# prefera să mă aflu în altă parte. 2 :oţi pleca oric%nd dore#ti$ a ţinut să precizeze :lant. 2 *ţi spus că durează zece minute$ a zis -le$ consult%ndu'#i ceasul. *mbii agenţi s'au aplecat în faţă$ pun%ndu'#i coatele pe masă #i alcătuind astfel un #ir$ făc%nd ca separeul să devină brusc mai str%mt. 2 /ai ţii minte un om pe nume ?ennie Kright$ anchetator'#ef$ infracţiuni de natură se!uală$ de la :oliţia din :ittsburgh4 ,uvintele fuseseră rostite de către inard$ dar ambii agenţi se uitau fi! la -le$ urmărind orice tresărire nervoasă a pleoapelor acestuia. 2 Nu. 2 Nu l'ai cunoscut acum cinci ani$ în cursul anchetei4 2 Nu'mi amintesc numele de ?ennie Kright. >'ar putea să'l fi înt%lnit$ dar nu ţin minte numele. La urma urmei$ au trecut cinci ani de c%nd acest non'eveniment nu s'a petrecut. ,ei doi au ascultat cu atenţie$ apoi au analizat mintal spusele$ menţin%nd însă contactul vizual. -le avea senzaţia că am%ndoi ar fi vrut să spună1 (/inţi). &n loc de asta$ inard a zis1 2 i bine$ detectivul Kright se află în ora# #i ar dori să purtaţi o discuţie peste vreo oră. 2 *ltă discuţie4 2 7acă nu te deran"ează. Nu va dura mult$ #i ai toate #ansele să scapi de acuzare. 2 *cuzare$ pentru ce4 22 3iol. Nu s'a petrecut nici un violG :oliţia din :ittsburgh a stabilit asta acum cinci ani. 2 i bine$ s'ar părea că fata #i'a reconsiderat poziţia$ a e!plicat inard. e desfă#ura un meci de colegiu$ iar tribunele erau pline de studenţi care urlau c%t îi ţineau bo"ocii+ -le s'a întrebat ce căuta el în acel loc. (,ontinuă să vorbe#ti$ a g%ndit el$ dar nu le spune nimic.) 2 :ot întreba ceva4 * zis -le. 2 >igur. 2 7acă s'a depus de"a pl%ngerea$ cum mai poate fi oprită4 ,e rost mai are discuţia asta4
2 7in ordinul tribunalului$ e deocamdată blocată$ a spus inard. :otrivit afirmaţiilor făcute de detectivul Kright$ procurorul vrea să'ţi propună o înţelegere$ una pe care a pus'o la cale avocatul victimei$ una care îţi va permite să scapi din toată mizeria asta. 7acă tu accepţi condiţiile$ atunci pl%ngerea penală împotriva ta nu va vedea lumina zilei. 2 Aot nu înţeleg. :oate c'ar trebui să'l sun pe tata. 2 *sta depinde de tine$ dar$ dacă e#ti de#tept$ ar fi mai bine să a#tepţi p%nă ce stai de vorbă cu detectivul Kright. 2 mi'aţi precizat care le am. a spus :lant într'un t%rziu. *sta nu este o 2 Nu ,eea ce facem noidrepturile nu este unpe interogatoriu$ anchetă. 7upă aceea$ agentul a întins m%na spre co#uleţul cu ton afumat #i a luat o bucăţică plină de grăsime. 2 *tunci$ ce naiba e4 2 ; discuţie amicală. inard #i'a dres glasul$ s'a lăsat pe spetează #i a continuat1 2 o infracţiune comisă într'un alt stat$ -le$ #i #tim asta cu toţii. &n mod normal$ noi nu trebuia să intervenim$ dar$ cum tu te afli în ,onnecticut$ iar acuzaţia e în :ennslvania$ băieţii din :ittsburgh ne'au rugat să organizăm discuţia asta. La o adică$ noi ne dăm deoparte. 2 Aot nu pricepG 2 Hai$ lasă. ; minte sclipitoare ca a ta 7oar nu vrei să te credem prost. urmata molfăit o pauză olungă$ în caredefiecare a analizat următoarea atacinard sau de a apărare.*:lant a douatimp bucăţică ton$ dar fără a'l slăbi din ochicale pe de -le. luat o gură de cafea$ gustul făc%ndu'l să se încrunte$ însă a continuat să'l fi!eze pe -le. *utomatele de "oc amuţiseră. Localul se golise$ în el răm%n%nd doar cei patru agenţi$ barmanul absorbit de meci #i -le. &n cele din urmă$ -le s'a rezemat la r%ndul său pe coate #i$ av%nd aparatul de înregistrare la doar c%ţiva centimetri de gură$ a zis1 2 Nu a avut loc nici un viol$ nici o infracţiune. Nu am făcut nimic răuG 2 ?ine$ dar spune'i asta lui Kright. 2 7ar el unde e4 2 La ora 99$ se va afla la Holida Fnn de pe >aw /ill Road$ camera 999. 2 Nu'mi place ideea. /i'ar trebui un avocat. 2 :oate că da$ poate că nu$ a spus inard$ aplec%ndu'se mult peste masă$ astfel înc%t capetele lor auîţia"uns la două palme *scultă$ că nudeaiaîncredere în noi$ dar te rog ne crezi c%nd recomandăm să staidepărtare. de vorbă cu Kright#tiu înainte te consulta cu cineva. ,e să naiba$ poţi apela la un avocat sau la tatăl tău$ pe la miezul nopţii. ;ri m%ine. 7acă reacţionezi nepotrivit acum$ rezultatul ar putea fi dezastruos. 2 u plec. *m încheiat discuţia. &nchideţi aparatulG Niciunul dintre agenţi nu a făcut vreun gest către aparat. -le s'a uitat la acesta$ apoi s'a aplecat spre el #i$ cum nu se poate mai clar$ a rostit1 2 >unt -le /c*vo. ste ora 9B1MB. Nu mai am nimic de declarat. Nu am făcut nici o depoziţie #i părăsesc chiar acum localul ?usterIs 7eli. >'a ridicat de pe banchetă #i era aproape ie#it din separeu$ c%nd :lant a rostit brusc1 2 *re o înregistrare videoG Nici măcar o lovitură de copită în vintre nu l'ar fi cutremurat at%t de tare. -le s'a prins de masa de plastic ro#u$ lăs%nd impresia că mai avea puţin să le#ine. &ncet$ s'a a#ezat la loc. La fel
de încet$ a întins m%na după un pahar de plastic #i a luat o înghiţitură lungă de apă. ?uzele #i limba îi erau uscate iască$ iar apa nu a reu#it să'l a"ute deloc. &nregistrarea video. >e spusese că un t%năr din frăţie$ unul dintre cei beţi de la acea mică petrecere$ înregistrase ceva pe telefonul mobil. >e presupunea că imaginile înfăţi#au fata goală de pe canapea$ prea beată ca să se ridice$ #i trei sau patru fraţi ?eta$ toţi despuiaţi ori pe cale de a se dezbrăca. -le î#i amintea ca prin ceaţă întreaga scenă$ dar nu văzuse înregistrarea. :otrivit celor din gruparea ?eta$ ea fusese #tearsă. :oliţi#tii din :ittsburgh efectuaseră percheziţii$ dar nu reu#iseră să o#igăsească. 7ispăruse$ îngropată întresăsecretele frăţiei ?eta. :lant inard stăteau din fusese nou cotfăcută la cot$uitată$ privindu'l fi!$ fără clipească. 2 ,e înregistrare video4 * izbutit să îngaime -le$ dar at%t de pierit #i de neconvingător$ înc%t nici el nu a dat crezare acelui protest. 2 ,ea pe care voi aţi ascuns'o faţă de poliţie$ a spus :lant$ abia mi#c%ndu'#i buzele. ,ea care constituie dovada că ai fost de faţă. ,ea care îţi va distruge viaţa #i te va scoate din r%ndul lumii vreme de douăzeci de ani. *ha$ înregistrarea aceea. 2 Nu #tiu despre ce vorbiţi$ a rostit -le #i a mai luat o înghiţitură de apă. 3aluri de greaţă i'au traversat stomacul$ îndrept%ndu'se spre cap$ at%t de violent$ înc%t a crezut că va vărsa. 2 *$ eu sunt de părere că #tii$ a zis inard. 2 *ţi văzut voi înregistrarea asta4 * întrebat -le. ,ei doi au dat din cap în semn de încuviinţare. 2 *tunci #tiţi că nu m'am atins de fata respectivă. 2 :oate că da$ poate că nu. 7ar ai fost acolo$ a spus inard. *i fost complice. ,a să'#i reprime starea de vomă$ -le$ a închis ochii #i s'a frecat la t%mple. 5ata aceea fusese o libertină împieliţată$ care î#i petrecuse mai mult timp în sediul frăţiei ?eta dec%t în propria cameră. ; fată de ga#că$ o lipitoare$ o fiinţă dornică doar de petreceri$ care avea bani g%rlă pu#i la dispoziţie de tăticul ei. 5raţii ?eta #i'o pasau unul altuia. ,%nd ea ţipase în gura mare că fusese violată$ fraţii amuţiseră instantaneu #i alcătuiseră un zid impenetrabil de negare #i de nevinovăţie. &n cele din urmă$ după ce fata nu adusese amănunte incriminatorii$ poliţi#tii renunţaseră. Nimeni nu fusese pus sub acuzare. =lterior$ ea plecase de la 7u0uesne #i$ spre u#urarea tuturor$ dispăruse. /arele miracol legat de micul incident neplăcut fusese că totul rămăsese tăinuit. Nu se distrusese viaţa nimănui altcuiva. 2 &n actul de acuzare sunteţi numiţi tu #i încă trei băieţi$ a spus inard. 2 Nu avăavut loc că nicia un a zis -le$ se! cu cineva$ asigur fostviol$ cu acordul ei. continu%nd să se frece la t%mple. 7acă a făcut 2 Nu #i dacă #i'a pierdut cuno#tinţa$ a spus inard. 2 -le$ noi nu avem chef să ne contrazicem cu tine$ a zis :lant. sta e rolul avocaţilor. Noi am venit aici ca să încheiem o înţelegere. 7acă e#ti dispus să cooperezi$ facem totul uitat ori măcar o parte. 2 7espre ce învoială este vorba4 2 7e asta se ocupă detectivul Kright. Lăs%ndu'se încet pe spate$ -le s'a proptit cu capul de speteaza banchetei. &i venea să se roage de ei$ să se milogească$ să e!plice că nu era cinstit$ că se afla pe punctul de a absolvi$ urm%nd să susţină e!amenul de barou$ pentru a'#i începe cariera. 3iitorul lui suna foarte promiţător. Arecutul lui era fără de pată. *proape. 7ar oamenii ace#tia #tiau de"a astfel de amănunte. -le a aruncat o privire spre aparatul de înregistrare #i a decis să nu mai declare nimic.
2 ?ine$ bine$ a zis el. ; să mă duc acolo. inard s'a aplecat #i mai aproape de chipul lui #i i'a spus1 2 *i o oră la dispoziţie. 7acă dai vreun telefon$ sigur vom afla. 7acă încerci să fugi$ te vom prinde din urmă$ înţelegi4 Nu'i de glumă$ -leG Hotăr%rea asta de acum e cea potrivită$ te asigurG Respect'o #i iotul va fi #ters cu buretele. 2 Nu vă credG 2 ; să te convingi. -lep%nă i'a lăsat acolo$ cu intersecţii sendvi#urile reci #i cafeaua amară masă.prin >'a baia îndreptat spre "eep$ apoi a mers acasă$ la trei depărtare de campus. * pe scotocit colegului de apartament$ a găsit un flacon de 3alium$ după care a încuiat u#a dormitorului său$ a stins lumina #i s'a întins pe podea. *parţin%nd reţelei Holida Fnn$ hotelul acela fusese construit prin anii 8OPB$ în vremea în care motelurile #i restaurantele din lanţurile fast'food se luaseră la întrecere pentru a se alinia de'a lungul autostrăzilor #i al străzilor principale. -le trecuse prin dreptul lui de o sută de ori$ probabil$ dar nu avusese ochi pentru el. &n spatele lui era un local care făcea clătite$ iar alături$ un mare magazin ce vindea obiecte de uz casnic la preţ redus. ,%nd a dat în mar#arier ca să ocupe un loc alături de o furgonetă din Fndiana$ -le a observat că doar o treime din parcarea întunecoasă era ocupată. * stins farurile "eepului său ro#u$ dar a lăsat motorul #i instalaţia de încălzire pornite. ,ădea o ninsoare u#oară. 7e ce nu se st%rnise vreun viscol$ vreun cutremur sau o inundaţie$ o invazie chiar$ ceva care să pună capăt acelui scenariu îngrozitor4 7e ce mergea ca un somnambul drept răspuns la planul acelor oameni4 &nregistrarea video. &n ora ce trecuse îi dăduse prin g%nd să'i telefoneze tatălui său$ dar discuţia ar fi devenit cu mult prea lungă. John /c*vo îi putea oferi c%teva sfaturi "uridice utile$ iar asta încă repede$ însă povestea aceea veche presupunea prea multe complicaţii. >e g%ndise să'l sune pe profesorul ?art /allor$ consultantul lui$ prieten #i profesor de procedură "udiciară$ dar #i fost "udecător$ care ar fi #tiut pe dată cum trebuia acţionat. ,u toate astea$ e!istau prea multe lucruri de lămurit #i nu avea timp de a#a ceva. >e g%ndise apoi să'i contacteze pe doi dintre membrii frăţiei$ aflaţi încă la 7u0uesne$ dar de ce să'#i bată capul4 >faturile lor puteau fi la fel de #ubrede ca #i strategiile care i se fugăreau lui acum prin minte. Nu avea nici un rost să le distrugă vieţile. e părea că 3aliumul
avusese un efect contrar$ d%ndu'i o stare în care era gata să tresară la orice zgomot$ indiferent c%t de neînsemnat. L'a salutat cu un gest din cap pe bătr%nul funcţionar aflat la recepţie$ dar nu a primit răspuns inteligibil. ,%t a urcat cu ascensorul vechi #i îngălat p%nă la eta"ul doi$ s'a întrebat ce dement ar fi în stare să pătrundă din proprie iniţiativă într'o cameră de motel plină de poliţi#ti #i de agenţi$ cu toţii pregătiţi să'l acuze de ceva ce nu se petrecuse nicic%nd. 7e ce făcea asta4 7in pricina acelei înregistrări. Nu o văzuse. Nu cuno#tea pe nimeni care să o fi vizionat. &n lumea secretoasă a fraternităţii ?eta circulau zvonuri$ negări #i ameninţări$ darsenimeni #tiuse sigursedacă laine) fusese înregistrată. Realitatea că acea înregistrare făcuse nu #i că dovada afla (treaba acum încu posesia poliţiei din :ittsburgh #i a 5?F îl forţa să analizeze la modul serios varianta sinuciderii prin aruncarea de pe un pod. (>tai puţin. 7oar n'am făcut nimic rău. Nu m'am atins de fată$ cel puţin$ nu în noaptea aceea.) Nimeni nu se atinsese de ea. &n orice caz$ a#a suna versiunea verificată #i asupra căreia se făcuseră "urăminte în s%nul fraternităţii ?eta. 7ar dacă înregistrarea dovedea contrariul4 Nu va #ti dec%t dacă o va vedea. /irosul otrăvitor de vopsea proaspătă l'a izbit de cum a a"uns pe holul de la eta"ul doi. >' a oprit în dreptul camerei 999 #i a aruncat o privire spre ceas$ pentru a se asigura că nu a"unsese nici măcar cu un minut mai devreme. * bătut de trei ori la u#ă$ apoi a auzit zgomot de mi#care #i glasuri înfundate. Lanţul de siguranţă a zăngănit$ u#a s'a deschis brusc$ iar agentul special Nelson dward2inard a spus1 /ă bucur că ai reu#it să a"ungiG -le a pă#it înăuntru$ lăs%ndu'#i fosta lume în urmă. ,ea nouă din faţa lui era$ dintr'odată$ terifiantă. inard î#i scosese haina$ iar peste căma#a albă avea prins hamul de umăr$ de unde ie#ea un pistol negru$ destul de masiv$ st%nd comod într'un toc negru la subsuoara braţului st%ng. *gentul :lant #i ceilalţi doi prezenţi în separeul vecin de la ?usterIs 7eli se uitau fi! la el+ toţi trei nu purtau sacouri$ astfel că t%nărul -le a putut evalua pe deplin arsenalul de care dispuneau agenţii. :istoale ?eretta identice$ de calibrul nouă milimetri$ toate în tocuri #i hamuri de piele neagră. ;ameni înarmaţi la modul serios$ toţi av%nd aceea#i e!presie pe feţe$ ca #i cum ar fi fost mai mult dec%t înc%ntaţi să'l împu#te pe violator. 2 ?ună hotăr%re$ a spus :lant$ d%nd aprobator din cap. 7e fapt$ g%ndea -le în deruta de moment$ venirea lui acolo fusese o gre#eală uria#ă. ,ameraîntr'un 999 fusese într'un birou de campanie matrimonial fusese împins colţ. transformată :erdelele stăteau trase perfect în dreptulprovizoriu. geamurilor.:atul >e aduseseră două mese pliante$ acum pline de obiecte ce trădau o activitate febrilă 6 dosare$ plicuri groase #i carnete de însemnări. Arei laptopuri stăteau deschise #i$ pe cel mai apropiat de u#ă$ -le a surprins o imagine a lui$ preluată dintr'un anuar al liceului pe care îl absolvise. Liceul ,entral DorE$ promoţia 9BB8. :rinse pe peretele gol din spatele meselor pliante se găseau fotografiile color cu dimensiunile de douăzeci pe douăzeci #i cinci de centimetri înfăţi#%ndu'i pe trei dintre fraţii ?eta. La capătul celălalt$ aproape de draperii$ se găsea una a lui laine -eenan. ,amera avea legătură cu o altă încăpere$ a cărei u#ă era deschisă. :e acolo a apărut agentul numărul cinci 6 aceea#i armă$ acela#i tip de toc 6 care s'a holbat la -le. ,inci agenţi4 (7ouă camere. 7osare cu nemiluita. Aoate eforturile astea$ at%ţia oameni$ doar ca să mă încolţească4) -le a simţit că'l ia cu ameţeală observ%nd puterea guvernului ţării sale în plină acţiune.
2 Ae'am ruga să'ţi gole#ti buzunarele$ i'a spus inard$ întinz%nd spre el o cutie mică de carton. 2 :entru ce4 2 Ae rogG 2 ,redeţi că sunt înarmat4 3ă temeţi că a# putea scoate vreun #i# ca să vă atac4 >esiz%nd gluma$ agentul numărul cinci a spart gheaţa cu un hohot sănătos de r%s. -le #i'a scos brelocul cu chei$ le'a zăngănit în faţa lui inard$ ca să le vadă mai bine$ apoi le'a v%r%t înapoi în 2 buzunar. ,e zici de o mică percheziţie corporală4 * spus :lant$ apropiindu'se de"a de -le. 2 *$ sigur$ a zis el$ ridic%nd apoi braţele. Aoţi studenţii de la Dale sunt înarmaţi p%nă'n dinţiG :lant s'a apucat să'l palpeze foarte u#or. * încheiat la c%teva secunde după ce începuse$ după care a dispărut în cealaltă încăpere. 2 7etectivul Kright este în camera de vizavi$ a spus inard. *#adar$ încă o cameră. -le l'a urmat afară pe agent$ a"ung%nd în holul cu aer îmb%csit$ apoi a a#teptat c%t timp inard a bătut discret la u#a camerei 99M. *tunci c%nd i s'a deschis$ -le a intrat singur. ?ennie Kright nu era înarmat. F'a întins m%na$ i'a str%ns'o scurt pe a lui$ după care a spus precipitat1 2 7etectiv Kright$ 7epartamentul de :oliţie :ittsburgh. (; veritabilă plăcere$ -le$dedar nuun s'abărbat e!primat cu voce tare. ;arefizică$ ce cautcuaici4) Kright era trecut bineadeg%ndit patruzeci ani$ scund$ în bună formă chelie$ av%nd doar c%teva #uviţe de păr negru ce stăteau lipite de ţeastă puţin înapoia urechilor. ;chii îi avea tot negri$ ace#tia fiind parţial ascun#i dinapoia unei perechi de ochelari minusculi pentru citit$ cocoţaţi pe la "umătatea nasului subţire. * închis u#a după intrarea lui -le$ apoi a făcut un semn larg spre locul dorit #i a spus1 2 Ae rog să iei locG 2 ,e vreţi de la mine4 L'a întrebat -le$ fără să se clintească. Kright a trecut pe l%ngă pat #i s'a oprit alături de o altă masă pliantă$ aceasta av%nd în apropiere două scaune ieftine$ cu cadru din metal$ a#ezate faţă în faţă. 2 >ă stăm de vorbă$ -le$ a spus el pe un ton amabil$ iar -le #i'a dat seama că omul vorbea cu un u#or accent. &n pruncie$ atunci c%nd deprinsese primele cuvinte$ acestea nu fuseseră în engleză$ dar -le nuKright a reu#itdin să'#i dea seama care îi era limbasă maternă. 5oarte ciudat. =nstrăin. bărbat pe nume ?ennie :ittsburgh n'ar prea fi trebuit vorbească cu un accent -le a observat o cameră video montată pe un trepied a#ezat într'un colţ. ,ablurile de legătură a"ungeau p%nă la masă$ la un laptop cu ecran av%nd diagonala de CB de centimetri. 2 Ae rog$ l'a invitat Kright$ făc%nd semn către un scaun$ în vreme ce se a#eza pe celălalt. 2 3reau ca totul să fie înregistrat$ a spus -le. Kright a privit scurt peste umăr$ către cameră$ #i a zis1 2 Nici o problemă. &ncet$ -le s'a îndreptat spre celălalt scaun #i s'a a#ezat. Kright tocmai î#i sufleca m%necile cămă#ii. *vea de"a slăbit nodul cravatei. &n dreapta lui -le se găsea laptopul pe al cărui ecran nu se zărea nici o imagine. >pre st%nga lui$ un dosar gros$ rămas nedeschis. &n mi"locul mesei trona un blocnotes$ peste care fusese plasat un pi! de culoare neagră$ parcă a#tept%nd. 2 :orne#te camera$ a cerut -le.
Kright a tastat ceva pe laptop$ iar figura lui -le a apărut pe ecran. *cesta din urmă #i'a privit chipul #i a citit acolo numai spaimă. Kright a umblat cu pricepere prin conţinutul dosarului$ e!trăg%nd filele strict necesare$ ca #i c%nd t%nărul -le ar fi solicitat doar o carte de credit pentru studenţi. 7upă ce a găsit foile trebuincioase$ le'a a#ezat în centrul mesei #i a precizat1 2 &nt%i de toate$ trebuie să îndeplinim formalitatea ce ţine de drepturile constituţionale. 2 ?a nu$ a spus -le$ cu glas slab. &nt%i trebuie să'ţi văd insigna #i un document de identificare *sta personală. l'a deran"at pe detectiv$ dar numai vreme de c%teva clipe. 5ără să scoată un cuv%nt$ omul a e!tras cu oarece efort un portofel din piele cafenie dintr'un buzunar de la spatele pantalonilor$ l'a desfăcut #i a spus1 2 ; am de peste douăzeci de ani. -le a e!aminat insigna din bronz$ care$ într'adevăr$ evidenţia semne lăsate de trecerea vremii. ?en"amin J. Kright$ 7epartamentul de :oliţie :ittsburgh$ numărul de ofiţer PPMQ. 2 :ot să'ţi văd #i permisul de conducere4 Kright a tras cu un gest smucit portofelul spre sine$ a desfăcut un alt compartiment$ a scotocit printre c%teva c%rduri #i cartele$ apoi i'a v%r%t sub nas un permis emis în statul :ennslvania. 2 *cum e#ti mulţumit4 >'a răţoit el. -le i l'a înapoiat #i a întrebat1 2 amestec are cu 5?F'ul în drepturilor4 treaba asta4 * zis Kright$ aran"%ndu'#i h%rtiile în ordine. 2 ,e :utem termina citirea 2 >igur. unt convins. 7oar e#ti un student eminent la o 5acultate de 7rept care se bucură de un prestigiu deosebit. =n t%năr foarte inteligent. -le citea în vreme ce Kright îi adresa acele cuvinte. 2 *i dreptul de a păstra tăcerea. ;rice spui ar putea fi folosit împotriva ta într'o sală de "udecată. *i dreptul la un avocat. 7acă nu îţi poţi permite unul$ atunci vei primi unul din oficiu. *i alte întrebări4 2 Nu$ a spus -le. >'a semnat pe două formulare #i i le'a împins peste masă lui Kright. 2 7e ce se amestecă 5?F'ul în treaba asta4 * repetat el întrebarea. 2 ,rede'mă$ -le$ 5?F'ul este ultima problemă care ar trebui să te preocupe. avea m%ini păroase$încet$ nemi#cate #i calme$ degetele pe teanculKright de file albe. F se adresase cu autoritate. Nuiarîncăpea niciîi orămăseseră îndoială căîmpreunate acea discuţie avea să fie condusă de el. 2 -le$ am o sugestie. *vem multe de discutat$ iar timpul zboară. *i "ucat vreodată fotbal4 2 *m "ucat. 2 7acă da$ să presupunem că această masă e un teren de fotbal. ,omparaţia nu e prea fericită$ dar ne va slu"i c%t de c%t. Ae afli aici$ la linia de pornire a atacului. ,u st%nga$ Kright a trasat o linie imaginară în faţa laptopului. *i de înaintat o sută de arzi$ trebuie să marchezi$ să c%#tigi$ ca să ie#i întreg de aici. ,u dreapta$ Kright a trasat o altă linie de pornire$ alături de dosarul voluminos. :almele îi erau depărtate la mai bine de un metru. ; sută de arzi$ -le$ înţelegi ce spun eu$ da4 2 7a. Kright #i'a împreunat palmele #i a bătut u#or peste filele de h%rtie.
2 =ndeva pe aici$ cam pe la linia de cincizeci$ la "umătatea discuţiei noastre$ o să'ţi arăt înregistrarea video care constituie sursa conflictului. N'o să'ţi placă defel$ -leG ; să'ţi vină rău. ; să ţi se facă greaţă. 7ar$ dacă vom putea$ ne vom continua înaintarea spre linia de ţintă$ iar c%nd vom a"unge acolo$ te vei simţi foarte u#urat. Ae vei socoti din nou un băiat de aur$ un t%năr atrăgător cu un viitor e!traordinar în faţă #i cu un trecut nepătat. 5ii atent la mine$ -le$ permite' mi să fiu #eful$ antrenorul$ omul care stabile#te regulile #i$ împreună$ vom a"unge pe tăr%mul făgăduit. ,uă sperăm că poţi răspunde la ele. *ccentul acela nu era spaniol. /ai degrabă aparţinea cuiva născut în uropa de st$ iar în unele momente devenea at%t de slab$ înc%t aproape că dispărea cu totul. Kright a atins cu m%na st%ngă linia de ţintă$ aflată în faţa laptopului. 2 -le$ acum trebuie să pornim de la chestiunile de esenţă. ,%te ceva despre trecutul tău$ bine4 2 ,um spui. Kright a e!tras c%teva file din dosar$ le'a e!aminat preţ de o clipă$ apoi a ridicat un pi! de pe masă. 2 Ae'ai născut pe februarie 8OQC$ în DorE$ :ennslvania$ al treilea copil al lui John #i :att /c*vo. :ărinţii au divorţat în 8OQO$ c%nd aveai #ase ani$ #i niciunul din ei nu s'a recăsătorit$ adevărat4 2 ,orect. Kright a bifat o casetă$ după care s'a lansat într'o serie de întrebări scurte referitoare la membrii de familie$ datele lor de na#tere$ studii$ slu"be$ adrese$ hobb'uri$ afiliaţii religioase$ ba chiar #i simpatii politice. :e măsură ce lista se lungea$ Kright trecea de la o filă la alta$ semnele de marcare înmulţindu'se. Fnformaţiile sale e!celau prin precizie$ p%nă la ultima$ indiferent despre ce ar fi fost vorba. anta /onica$ în v%rstă de doi ani. 7upă ce a încheiat cu familia$ a scos #i alte documente. -le începea să resimtă cele dint%i simptome ale stării de epuizare. Far asta$ în vreme ce discuţia încă se afla în faza de încălzire. 2 3rei să bei ceva4 L'a întrebat Kright. 2 Nu. 2 Aatăl tău este avocat pe probleme generale$ în oră#elul DorE4 *ceasta reprezenta o afirmaţie$ mai puţin o întrebare. -le nu a făcut dec%t să dea aprobator din cap. * urmat o rafală de întrebări despre tatăl lui$ despre viaţa$ cariera #i interesele acestuia. 7upă fiecare a patra sau a cincea întrebare$ -le simţea nevoia de a întreba1 (,hiar e relevantă treaba asta4) Aotu#i$ #i'a ţinut gura. Kright deţinea toate informaţiile. -le nu făcea dec%t să confirme ceea ce aflase nu se #tie cine. 2 /ama ta este$ într'un fel$ artistă4 L'a auzit -le întreb%nd pe detectiv. 2 7a$ #i cam cum stăm cu fotbalul în momentul ăsta4 2 *i c%#tigat aproape zece arzi. ,u ce fel de artă se ocupă4 2 ,u pictura. *u măr#ăluit cu bocancii prin viaţa lui :att /c*vo vreme de zece minute.
&n cele din urmă$ detectivul a încheiat cu familia #i s'a concentrat asupra suspectului. * pornit cu c%teva întrebări simple despre copilăria lui$ fără a se opri însă asupra amănuntelor. (Le cunoa#te de"a)$ #i'a zis -le. 2 *i absolvit cu onoruri Liceul ,entral DorE$ distincţie ca sportiv de frunte$ cerceta# cu gradul de 3ultur 7e ce ai ales 7u0uesne =niversit4 2 /i'au oferit o bursă pentru practicarea baschetului. 2 *lte oferte nu au e!istat4 2 două$ dar nu de ai la prea universităţi mai mărunte. 2 3reo ,u toate astea$ "ucat pentru 7u0uesne. 2 *m "ucat treisprezece minute ca boboc$ apoi m'am ales cu o rupere de ligament în ultimul minut al meciului. 2 unt convins că deţii evidenţele în dosarul de pe masă. 2 :rima ta arestare$ -leG 2 7oar una. =na singură$ nu a e!istat o a doua. :%nă în momentul de faţă$ presupun. 2 ,e s'a înt%mplat atunci4 2 ; chestie obi#nuită pentru membrii fraternităţii. ; petrecere gălăgioasă$ care nu s'a oprit dec%t după apariţia poliţiei. *m fost surprins cu un recipient deschis$ o sticlă de bere. /ărunţi#uri. =n delict minor. *m plătit o amendă de trei sute de dolari #i m'am ales cu o perioadă de probă de #ase luni. 7upă aceea$ evidenţa privind acea infracţiune avea să se #teargă$ astfel că la Dale nu trebuiau 2oficialităţile Aatăl tău s'adeocupat denici problema asta4 să afle despre ea. 2 * intervenit$ dar puţin$ pentru că eu aveam un avocat în :ittsburgh. 2 :e cine4 2 ; doamnă$ pe nume >lvia /arEs. 2 *m auzit de ea. Nu cumva s'a specializat în apărarea celor care fac tot felul de năzb%tii în cadrul fraternităţilor4 2 7e ea e vorba. Numai că'#i cunoa#te meseria. 2 *m avut impresia că a e!istat #i o a doua arestare. 2 Fne!act. La un moment dat$ am fost oprit de poliţi#ti în campus$ dar nu am fost arestat. *m primit doar un avertisment. 2 ,e făceai4 2 Nimic. 2 *tunci$ de ce te'au oprit4
2 ,%ţiva membri ai fraternităţii trăgeau unii în alţii cu rachete din sticlă8. ?ăieţi isteţi. u nu aveam nici o treabă cu bătălia lor. Nimic nu a a"uns în cazierul meu$ a#a că mă întreb de unde ai aflat dumneata de acest incident. Kright s'a făcut că nu aude #i a notat ceva în carneţelul lui. 7upă ce a terminat de scris$ a spus1 2 7e ce ai decis să urmezi dreptul4 2 *m luat hotăr%rea c%nd aveam doisprezece ani. 7e mic am vrut să devin avocat. :rima mea slu"bă în domeniu a fost să mă ocup de aparatul de copiat din biroul de avocatură al tatei. :ractic$ acolo am crescut. 2 =nde ai depus cereri pentru a urma dreptul4 2 La :ennslvania$ Dale$ ,ornell #i >tanford. 2 ă revenim la împrumuturile contractate ca student. 2 &n mai$ c%nd voi absolvi facultatea$ voi fi dator cam #aizeci de mii de dolari. Kright a dat din cap$ ca #i cum ar fi fost de acord că aceasta era suma corectă. * trecut la altă pagină$ iar -le a văzut că #i aceea era plină de întrebări. 2 >crii articole pentru ziarul 5acultăţii de 7rept4 2 >unt redactorul'#ef al Dale Law Journal. 2 Far aceasta e cea mai prestigioasă onoare ce se acordă de către facultate4 2 *#a susţin unii. 2 3ara trecută ai lucrat la o firmă din New DorE. :oveste#te'mi despre acea activitate. 2 raperioada la una dintre firmele alea uria#e de pe#iKall >treet$ >cull o slu"bă tipică pentru de vară. Ni s'a oferit o masă băutură$ după care S ni :ershing$ s'au acordat condiţii lesnicioase de lucru$ practică obi#nuită la care apelează marile firme. le î#i cocolo#esc funcţionarii$ după care îi ucid c%nd le devin asociaţi. 2 cull S :ershing ţi'au oferit un post după absolvire4 2 7a. 2 *i acceptat$ ai refuzat4 2 Niciuna$ nici alta. Nu am luat o decizie. 5irma mi'a lăsat la dispoziţie o oarecare perioadă pentru a lua o hotăr%re. 2
2 :oveste#te'mi despre ele. 2 ,hiar prezintă relevanţă4 2 Aot ce spun eu prezintă relevanţă$ -leG 2 7ar ni#te apă ai aici4 2 >unt sigur că găse#ti la baie. -le a sărit în picioare$ s'a strecurat printre patul matrimonial #i o comodă$ a aprins lumina din baia str%mtă$ apoi a umplut un pahar subţire din plastic cu apă de la chiuvetă. * băut pe nerăsuflate$ după care #i'a reumplut paharul. Revenind aran"at paharul undeva în prea"ma liniei proprii de douăzeci de arzi$ verific%nd felullaînmasă$ care îi#i'a apărea chipul pe monitor. 2 ram curios$ a spus el. ,um mai stăm cu partida de fotbal4 2 *i o a treia încercare #i mult teren de c%#tigat. :oveste#te'mi despre ofertele de slu"bă$ de la celelalte firme. 2 ,e'ar fi să'mi arăţi acum înregistrarea$ ca să putem sări peste toate prostiile astea4 7acă ea e!istă cu adevărat #i chiar mă implică$ atunci o să plec de aici #i o să'mi anga"ez un avocat. Kright s'a aplecat în faţă$ #i'a a#ezat coatele mai bine pe tăblie #i s'a apucat să'#i lovească u#urel v%rful degetelor între ele. :artea de "os a feţei i s'a rela!at într'un z%mbet$ însă cea superioară a rămas distantă. ,u multă răceală în glas$ a spus1 2 &ţi pierzi cumpătul$ -le$ iar asta te'ar putea costa viaţa. L'ar costa viaţa în sens de deces4 ;ri l'ar costa viaţa în sensul spulberării unui viitor strălucit4 -leizbucnire nu era tocmai sigur. * tras ad%nc aer în piept$ apoi a mai luat o#iînghiţitură 5ulgerătoarea de furie dispăruse$ înlocuită fiind de apăsarea derutei spaimei. de apă. >ur%sul prefăcut s'a lăţit pe faţa lui Kright. 2 -le$ te rog$ p%nă aici e bine. 7oar c%teva întrebări #i apoi o să pătrundem pe un teritoriu ceva mai delicat. :rin urmare$ celelalte firme. 2 /i s'a oferit o slu"bă la Logan S -upec$ în New DorE$ la ?aEer :otts în >an 5rancisco$ #i la arton$ în Londra. *m spus nu tuturor$ încă vreau să obţin o slu"bă de interes public. 2 ,a să faci$ ce4 treet'ul putea să mai a#tepte. Nu se muta din loc. Aatăl lui îl încura"ase să lucreze c%ţiva ani la nivelul cel mai de "os$ m%n"indu'se pe m%ini$ departe de stilul corporatist de activitate "uridică pe care el$ John /c*vo$ îl dispreţuia.
:otrivit datelor de la dosar$ >cull S :ershing oferea un salariu de bază de 9BB.BBB de dolari$ plus acoperirea altor cheltuieli obi#nuite. ;fertele făcute de celelalte firme erau similare. 2 ,%nd o să'ţi alegi slu"ba4 L'a întrebat Kright. 2 5oarte cur%nd. 2 igur4 2 Kright ?ineînţelesG a întins m%na spre dosar$ clătin%nd din cap cu un aer sumbru #i încrunt%ndu'se$ de parcă ar fi fost insultat. * e!tras alte c%teva file$ le'a răsfoit$ după care l'a ţintuit pe -le cu privirea. 2 Nu ai făcut nici un anga"ament verbal să accepţi o funcţie la o instituţie numită :iedmont Legal *id$ din Kinchester$ 3irginia$ încep%nd din 9 septembrie anul acesta4 Lui -le i'a scăpat o răsuflare fierbinte printre buzele uscate. &n timp ce analiza vorbele lui Kright$ s'a uitat instinctiv la monitor #i$ bineînţeles$ arăta la fel de pierit precum se #i simţea. * fost c%t pe ce să e!clame1 (7e unde dracuI #tii #i asta4G)$ dar$ dacă ar fi făcut'o$ ar fi însemnat să recunoască adevărul. &nsă nici nu'l putea nega. Kright #tia de"a. :e c%nd el se chinuia să găsească un răspuns c%t de c%t satisfăcător$ adversarul i'a administrat lovitura nimicitoare1 2 >ă numim asta /inciuna Numărul =nu$ -le$ de acord4 * zis Kright r%n"ind dispreţuitor. cazrevedem că a"ungem #i lac%nd /inciuna Numărul 7oi$ oparada să oprim camera$ ne spunem noapte bună &n #i ne m%ine$ vei fi arestat. ,ătu#e$ de identificare$ poza din faţă #i din profil$ poate #i un reporter$ doi. N'o să te mai g%nde#ti să prote"ezi imigranţii ilegali$ #i nici la Kall >treet n'o să'ţi mai stea g%ndul. -le$ nu mă minţiG unt convins că o să mă anga"ez la o firmă$ undeva$ ca să'mi încep cariera. 2 ,e părere ai de >cull S :ershing4 2 /are$ puternică$ bogată. ,red că e cea mai mare firmă de avocatură din lume$ în funcţie de cele cu care a fuzionat sau pe care le'a înghiţit ieri. ,u birouri în treizeci de ora#e de pe cinciasupra continente. ,u anga"aţi foarte de#tepţi lucrează din greu #i e!ercită o presiune enormă unii celorlalţi$ îndeosebi asupra celorcare tineri. 2 alariul e grozav. *ctivitatea e brutală. 7ar te afli în frunte. :robabil că voi a"unge acolo. 2 &n ce departament ai lucrat acolo vara trecută4 2 /'am plimbat peste tot$ dar am stat cel mai mult la cei de la Litigii. 2 &ţi place să te ocupi de a#a ceva4 2 Nu în mod deosebit. /'aţi putea lămuri ce legătură au întrebările astea cu treaba petrecută nu #tiu c%nd la :ittsburgh4 Kright #i'a ridicat coatele de pe masă #i s'a străduit să se a#eze mai comod pe scaunul pliabil.
2 >ă discutăm despre fraternitatea de la 7u0uesne. 2 ,um dore#ti. 2 *vea vreo zece membri din anul tău de studiu$ adevărat4 2 Nouă. 2 /ai păstrezi legătura cu ei4 2 &ntr'o oarecare măsură. 2 *cuzaţia vă prive#te pe tine #i pe alţi trei$ de aceea propun să vorbim despre ceilalţi trei. =nde se află =ndeva *lan >trocE4 *cuzaţia. în blestematul ăla de dosar$ aflat la mai puţin de un metru de el$ se găsea acuzaţia. ,um se putea ca numele lui să a"ungă pe lista acuzaţilor4 l nu se atinsese de fată. Nu fusese martor la vreun viol. Nu văzuse pe nimeni făc%nd se!. i amintea ca prin negură că fusese prezent în cameră$ dar că$ la un moment dat în cursul nopţii$ în timpul desfă#urării episodului$ i se rupsese filmul. ,um de a"unsese complice$ dacă el î#i pierduse cuno#tinţa4 *cesta va fi argumentul apărării lui la proces$ #i va beneficia de o apărare beton$ însă spectrul unui proces era prea îngrozitor. La proces se va a"unge la multă vreme după arestare$ publicitatea ce ar însoţi totul$ groaza de a'#i vedea poza în ziare &nchiz%nd ochii$ -le a prins să'#i maseze t%mplele #i să se g%ndească la telefoanele pe care va trebui să le dea acasă$ înt%i tatălui$ apoi mamei. 3or urma #i altele1 c%te unul către directorii de recrutare care îi oferiseră slu"be+ apoi$ fiecăreia dintre surorile lui. i va susţine nevinovăţia$ #i a#a mai departe$ dar #tia că asta nu va zdruncina suspiciunea de viol. &n acel moment$ -le 7acă nu avea deloc detectivul în înţelegerea pe care acesta o avea în vedere. e!ista cu încredere adevărat oînpunere sub Kright acuzare$#iatunci nici un miracol n'o putea menţine îngropată. 2 *lan >trocE4 * repetat Kright întrebarea. 2 la 5acultatea de /edicină de la ;hio >tate. 2 *i întreţinut corespondenţă cu el în ultima vreme4 2 =n e'mail$ acum două zile. 2 Far Joe ?ernardo4 2 la :ittsburgh$ unde lucrează la o firmă de broEera". 2 ,ontacte recente4 2 =n telefon$ acum c%teva zile. 2 >'a adus vorba despre laine -eenan în discuţiile cu *lan sau cu Joe4 2 Nu. 22 7a.&ncercaţi să uitaţi de laine$ adevărat4 2 i bine$ a revenit în forţăG 2 ,onstat. Kright s'a a#ezat mai bine pe scaun$ a renunţat la poziţia picior peste picior$ s'a îndreptat de spate #i a revenit la cea mai comodă dintre posturi$ aceea cu ambele coate proptite de tăblia mesei. 2 laine a plecat de la 7u0uesne imediat după anul de boboc$ a început el cu glas ceva mai molcom$ semn că avea de spus o poveste lungă. ra tulburată. *vea note ca vai de lume. *cum susţine că violul i'a produs suferinţe emoţionale grave. * locuit la părinţi timp de un an$ în rie$ după care a pornit'o în derivă. /ulte medicamente nerecomandate neapărat de medici$ băutură #i droguri. * mers la c%ţiva terapeuţi$ dar nimic nu i'a fost de folos. *i auzit ceva din toate astea4 2 Nu. 7upă ce a plecat de la facultate$ nu am mai auzit de ea.
2 &n orice caz$ are o soră mai mare în >cranton$ care a luat'o la ea$ i'a acordat ceva a"utor #i a plătit cura de dezinto!icare. *poi au găsit un psihiatru care$ evident$ a făcut treabă bună #i a reu#it să o pună pe laine din nou pe picioare. *cum nu mai consumă droguri$ nu bea$ se simte grozav$ iar memoria ei s'a îmbunătăţit în mod spectaculos. unt poliţist$ -le. >unt sceptic faţă de orice$ dar$ iată$ o am pe această femeie t%nără care spune că a &n fost violată mai am o înregistrare care constituie probă foartes%nge. convingătoare. plus$ mai #i e!istă #i avocata$ care e video pusă pe fapte mari #i ovrea să vadă 2 *vem de a face cu un mare #anta"$ nu4 vorba doar de bani4 2 La ce te referi$ -le4 2 ,el de'al patrulea acuzat e ?a!ter Aate #i$ desigur$ #tim despre ce vorbim. 5amilia Aate este foarte înstărită. =na dintre familiile vechi #i bogate din :ittsburgh. ?a!ter a avut fonduri la dispoziţie încă de la na#tere. ,%t vrea fata4 2 u pun întrebările aici. *i făcut vreodată se! cu 2 7a$ am făcut se! cu laine -eenan$ la fel ca mai toţi colegii de an. ra c%t se poate de libertină$ î#i petrecea mai mult timp în sediul clubului ?eta dec%t oricare membru$ bea de ne băga pe toţi ceilalţi sub masă #i avea mereu po#eta doldora de pastile. :roblemele ei au început cu mult înainte de sosirea la 7u0uesne. ,rede'mă$ sunt convins că nu vrea să a"ungă în faţa tribunalului. 2 7e c%te ori ai făcut se! cu ea4 2 cu apro!imativ lunăa înainte de relaţii presupusul viol. 2; copul lui în viaţă e să a"ungă actor #i să moară de t%năr$ cam ca James 7ean. 2 * apărut în vreun film4 2 &n niciunul. &n schimb$ a apărut în multe baruri. ?rusc$ Kright a părut plictisit de at%tea întrebări. &ncetase să'#i mai ia notiţe. :rivirea lui a început să'#i piardă concentrarea. * v%r%t la loc ni#te h%rtii în dosar$ apoi a bătut u#or cu un deget în tăblie$ la mi"locul mesei. 2 *m făcut ceva progrese$ -le$ bravoG ?alonul a a"uns la mi"locul terenului. /ai vrei să vezi înregistrarea aia4 Kright s'a ridicat pentru prima oară în seara aceea$ s'a întins$ apoi a pă#it spre un colţ$ unde se găsea o cutie de carton de mici dimensiuni. ra albă$ iar pe ea$ cu un scris îngri"it$ cineva
notase$ cu un marEer negru$ cuvintele1 (&N R1 -le L. /c*vo et al.) -le /c*vo #i ceilalţi. Kright a e!tras ceva din cutie #i$ cu hotăr%rea concentrată a unui călău care se pregăte#te să apese pe comutatorul ce pune în funcţiune scaunul electric$ a scos un disc din plicul lui$ l'a introdus în tăviţa 737'ului de pe laptop$ a tastat ceva$ după care s'a a#ezat pe scaun. -le abia dacă mai respira. &n timp ce computerul a scos un declic #i un u#or zb%rn%it de roţi dinţate$ Kright a început să vorbească1 2 Aelefonul a fost un NoEia >martphone$ produs 9BBC$ av%nd instalat un softdeAF ,amcorder$ cartelă de memorie de unPBBB gigabte$ care poate stocaînaproape trei sute de minute imagini video comprimate$ calitate de ordinul megapi!elilor$ cincisprezece cadre pe secundă$ comenzi vocale$ activat prin voce$ ultimul răcnet la vremea respectivă. =n telefon cu adevărat tare. 2 :roprietatea cui4 Kright i'a aruncat o privire de om care le #tie pe toate$ spun%nd1 2 Regret$ -leG 7in anumite motive$ Kright a socotit că ar fi util să îi arate chiar telefonul în sine. * apăsat o tastă$ iar pe ecran a apărut o fotografie a aparatului NoEia. 2 *i văzut vreodată a#a ceva4 2 Nu. 2 *#a mă g%ndeam #i eu. =ite scena$ -le$ în caz că e#ti cam confuz în privinţa amănuntelor. 9M aprilie 9BBC$ de ultima de cursuri$ e!amenele dede absolvire încep peste o săptăm%nă. >untem o zi depevineri$ neobi#nuit caldzipentru :ittsburgh$ treizeci grade$ aproape un record pentru acea perioadă a anului$ iar pu#tii de la 7u0uesne decid să procedeze la fel ca toţi cei din colegiile de pretutindeni. >e apucă de băut încă de după'amiază #i'#i fac planuri mari$ adică să bea toată noaptea. La comple!ul unde$ împreună cu alţi trei băieţi$ ai închiriat un apartament$ se str%nge multă lume. :etrecerea se înfiripă în apropierea piscinei. /ai toţi$ fraţi ?eta #i c%teva fete. ¬aţi puţin$ vă bronzaţi o idee$ beţi bere #i ascultaţi muzica trupei :hish. 5etele sunt în biEini. 3iaţa e frumoasă. 7upă căderea întunericului$ petrecerea se mută înăuntru$ în apartamentul vostru. ,omandaţi pizza. /uzica$ de data asta grupul Kidespread :anic$ este dată tare. /ai aduceţi bere. ,ineva apare cu două sticle de te0uila care$ bineînţeles$ se termină aproape imediat. /ai ţii minte ceva din treburile astea4 2 &n mare parte$ da. 2 *i douăzeci de ani$ tocmai ai încheiat anul de boboc 22*m înţeles asta. *mestecaţi te0uila cu Red ?ull$ iar tu #i compania începeţi să daţi păhărele pe g%t. >unt sigur că #i tu ai dat c%teva de du#că. -le a confirmat cu un semn din cap$ fără să'#i dezlipească ochii de la ecran. 2 La un moment dat$ începeţi să vă scoateţi hainele$ iar proprietarul telefonului mobil decide să filmeze acest lucru în secret. ,red că a vrut să aibă propriul filmuleţ cu fete fără sutien. -le$ mai ţii minte cum arăta apartamentul4 2 7a$ am locuit acolo timp de un an. 2 L'am e!aminat. un "eg$ bineînţeles$ ca mai toate spaţiile de cazare din colegii$ dar$ potrivit părerii proprietarului$ el nu s'a schimbat mai deloc. Noi am bănuit că tipul a plasat telefonul pe pervazul îngust care desparte bucătărioara de restul suprafeţei de locuit. :ervazul ăla părea un spaţiu care atrăgea toate manualele$ cărţile de telefoane$ cutiile goale de bere$ aproape mai tot ce trecea prin apartament la un moment sau altul. 2 *devărat.
2 cena de început e un dezmăţ total. *m studiat'o cu atenţie$ #i la ea participă #ase fete #i nouă băieţi$ dans%nd cu toţii în diferite stadii de dezbrăcare. &ţi sună cunoscut aspectul ăsta$ -le4 2 &n parte$ da. 2 Le #tim numele tuturor. 2 &mi #i arăţi$ ori te mulţume#ti doar să'mi poveste#te despre cele petrecute4 2 Nuîncepe fi chiarlaat%t de nerăbdător spun%nd asta$ Kright a apăsat o tastă. &nregistrarea 9C18$ a spus el$ #isăavezi. tastat%nii7ecefapt$ se leagănă în ritmul dansului sunt pentru a filam%ng%iaţi str%n#i de către băieţi. pielea dezgolită$ indiferent de disponibili se!ul participantului petrecere$sau este disponibilă tuturor. >e încura"ează unii pe alţii să se atingă #i să se str%ngă în braţe. Arupurile se ating$ se str%ng #i se împing$ apoi se despart$ pentru a se mi#ca #i a se atinge din nou în altă formulă. =nii dintre oaspeţi sunt gălăgio#i #i brutali$ în vreme ce alţii par să se stingă sub avalan#a de alcool #i de substanţe halucinogene. /ai toţi par să c%nte împreună cu membrii grupului rocE. >e văd c%teva perechi înlănţuite în săruturi lungi$ în vreme ce m%inile cotrobăiesc prin locuri #i mai intime. 2 ,red că ăla cu ochelari de soare e#ti tu$ a spus Kright cu satisfacţie în glas. 2 /ersi de informaţie. ;chelari de soare$ #apcă de culoare galbenă cu logoul echipei de baseball :ittsburgh :irates pe ea$ pantaloni scurţi de un alb decolorat$ oarecum căzuţi$ un trup zvelt cu pielea palidă care ar avea nevoie de puţin soare. =n pahar de plastic într'o m%nă$ o ţigaretă în cealaltă. ,u gura c%t #ura$ unei lălăind de atrupa rocE. =n prostănac beat. =n dement de douăzeci de ani$ aflat în prea"ma noialături pierderi cuno#tinţei. *cum$ la distanţă de cinci ani$ nu mai simţea nici o nostalgie$ nici o dorinţă de a retrăi acele zile lipsite de gri"i #i scandaloase de care avusese parte în colegiu. Nu'i era deloc dor de v%nzoleala hărmălăioasă$ de stările de mahmureală$ de trezirea t%rzie în paturi pe care nu le recuno#tea din prima clipă. &nsă$ în acela#i timp$ nu simţea deloc remu#cări. Arăia o stare de "enă că fusese surprins pe acea înregistrare$ dar totul se petrecuse cu foarte mult timp în urmă. :erioada de colegiu fusese una tipică$ nu4 :ractic$ nu participase la mai multe petreceri dec%t alţi colegi$ #i nici nu se manifestase mai activ dec%t unii pe care îi cuno#tea. /uzica s'a oprit vreme de o clipă$ între două c%ntece$ timp în care erau pregătite alte doze de tărie pentru a fi trecute din m%nă în m%nă. =na dintre fete s'a prăbu#it pe un scaun$ lăs%nd impresia că petrecerea putea continua #i fără ea. *poi a început un alt c%ntec. 2 ,eea ce vezi continuă timp de încă opt minute$ a precizat Kright$ arunc%nd o privire spre notiţe.
-le nu se îndoia c%tu#i de puţin că Kright #i ai lui analizaseră #i memoraseră fiecare secundă$ fiecare cadru. 2 7upă cum bagi de seamă$ laine -eenan încă nu a apărut$ a continuat detectivul. * declarat că se afla într'un apartament alăturat$ unde bea cu ni#te prieteni. 2 *#adar$ #i'a schimbat din nou declaraţia. Kright a ignorat respectiva remarcă #i a zis1 2 7acă nu te superi$ o să dau cu viteză mai mare înainte$ p%nă în momentul c%nd apare poliţia. -le$ mai ţii minte poliţi#tii4 2 7a. &nregistrarea a înaintat cu viteză mare vreme de un minut$ după care Kright a apăsat o tastă. 2 La 9C19M$ petrecerea se opre#te brusc. *scultă. &n mi"locul unui c%ntec$ moment în care mai toţi cei cincisprezece petrecăreţi sunt încă vizibili$ dans%nd$ b%nd #i zbier%nd$ cineva aflat în afara unghiului surprins de cameră a strigat1 (:oliţiaG :oliţiaG) -le s'a urmărit pe sine cum a în#făcat o fată de braţ #i a dispărut din cadru. /uzica s'a oprit. Luminile s'au stins. cranul s'a întunecat aproape complet. Kright a continuat1 2 7acă ţinem seama de evidenţe$ în acea primăvară poliţia a intervenit de trei ori la apartamentul vostru. &n înregistrarea noastră vedem cel de'al treilea apel. =n t%năr$ pe nume *lan >trocE$ unul dintre colegii tăi de apartament$ a deschis u#a #i a stat de vorbă cu poliţi#tii. * "urat că nu era o*petrecere care participau sub v%rsta ma"oratului. Aotul c%t se în regulă. promis călava opri muzica #ipersoane că va păstra lini#tea. :oliţi#tii i'au datera numai unputea de avertisment$ apoi au plecat. *u presupus că toţi ceilalţi se ascunseseră în dormitoare. 2 /a"oritatea au #ters'o pe u#a din spate$ a precizat -le. 2 Nu are importanţă. Aelefonul mobil era programat pe activare vocală$ astfel că$ după #aizeci de secunde de lini#te aproape morm%ntală$ s'a oprit. >e afla la cel puţin #ase metri de u#a de intrare în apartament. :roprietarul lui a fugit panicat$ uit%nd de el$ iar în graba aia dementă$ cineva a răsturnat c%teva lucruri de pe pervaz$ telefonul a fost deran"at din loc$ astfel că imaginea s'a autoreglat. Nu mai vedem la fel de multe lucruri ca înainte. *u trecut aproape douăzeci de minute$ #i lini#tea predomină. La 9C1Q$ se aud voci$ iar luminile se aprind. -le s'a apropiat #i mai mult de ecran. *proape o treime din ecran era ocupată de ceva de culoare galbenă. 2 *rată ca o carte de telefon$ :agini aurii$ probabil$ a spus Kright. /uzica a pornit din nou$ dar7oar la un mai scăzut$ în volum #orturi mult #i tricouri$ av%nd suportabil. pahare cu băutură în m%nă$ cei patru colegi de apartament 6 -le$ *lan >trocE$ ?a!ter Aate #i Joe ?ernardo 6 trec prin faţa camerei. laine -eenan se plimbă #i ea prin dreptul telefonului$ vorbind fără #ir$ după care se a#ază pe marginea canapelei$ fum%nd ceva ce arată ca o ţigară cu mari"uana. 7oar "umătate din canapea este vizibilă. =n televizor$ rămas în afara cadrului$ funcţionează la volum sonor normal. ?a!ter Aate se apropie de laine$ îi spune ceva$ apoi lasă paharul pe podea #i î#i trage #ortul în "os. l #i laine se prăbu#esc grămadă pe canapea$ din c%te se pare$ îmbrăţi#%ndu'se$ în vreme ce restul se uită la televizor #i se plimbă fără noimă prin apartament. 7iscută$ dar muzica #i televizorul ce funcţionează le acoperă vocile. *lan >trocE a"unge în faţa obiectivului$ î#i dă #ortul "os #i'i spune ceva lui ?a!ter$ care nu apare în imagine. 7inspre laine nu se aude nici un sunet. *cum răm%ne vizibilă doar "umătate din canapea$ dar se vede o învălmă#eală de picioare goale. 7upă aceea$ luminile se sting #i$ vreme de o secundă$ întunericul domină în încăpere. Areptat$ lumina dinspre televizor se concentrează #i se reflectă din pereţi$ asigur%nd o oarecare
iluminare. Joe ?ernardo apare în obiectiv$ scoţ%ndu'#i la r%ndul său tricoul. >e opre#te #i prive#te ţintă spre canapea$ unde se desfă#oară o activitate frenetică. 2 *scultă$ i'a #optit Kright lui -le. Joe spune ceva ce nu se înţelege prea clar. 2 *i reu#it să auzi4 L'a întrebat Kright. 2 Nu. Kright a oprit derularea discului #i a zis1 2 !perţii no#tri analizat foarte i'a cuno#tinţa spus lui ?a!ter Aate1 (/ai e trează4) 7inauc%te rezultă$ Aateatent face partea se! cuaudio. laine$Joe care?ernardo #i'a pierdut din cauza băuturii$ iar ?ernardo s'a oprit în dreptul lor$ a priceput cum stăteau lucrurile #i s'a întrebat dacă fata mai era con#tientă. 3rei să mai asculţi o dată4 2 7a. Kright a dat înapoi înregistrarea$ după care a reluat'o. -le s'a aplecat spre laptop #i$ st%nd cu nasul la o palmă de ecran$ #i'a concentrat privirea$ a ascultat foarte atent #i a auzit cuv%ntul (trează). 7etectivul a clătinat din cap cu gravitate. *ctivităţile au continuat la fel$ muzica #i sonorul televizorului devenind doar zgomote de fundal #i$ cu toate că mai tot apartamentul era cufundat în întuneric$ prin umbră se pot zări c%teva siluete. ?a!ter Aate coboară în cele din urmă de pe canapea$ se ridică în picioare$ păr%nd a fi complet gol$ #i se îndepărtează. ; altă siluetă$ cea a lui Joe ?ernardo$ îi ia locul lui ?a!ter. =nele dintre sunete abia se mai aud. 7inspre scena filmată se aude un pocneteste ritmic. 2 *m considerat că sursa zgomotului canapeaua$ a spus Kright. Nu prea cred că ne' ai putea a"uta în privinţa asta$ adevărat4 2 Nu. ,ur%nd$ dinspre sofa se aude un #uierat ascuţit$ iar pocnetele încetează. Joe se ridică de pe canapea #i dispare din imagine. 2 *ici se cam termină filmul$ a anunţat Kright. &nregistrarea a continuat vreme de alte douăsprezece minute$ dar nu s'a mai înt%mplat nimic. 7acă fata$ laine$ s'a clintit de pe canapea$ asta nu mai apare pe film. >untem aproape siguri că ?a!ter Aate #i Joe ?ernardo au făcut se! cu ea. Nu avem nici o probă că tu #i *lan >trocE le'aţi urmat e!emplul. 2 >igur nu. Jur că nuG 2 *i idee unde te aflai în timpul acestor două scene de viol4 L'a întrebat Kright pe -le$ după care a tastat ceva #i ecranul s'a stins. 2 convins că ai s'a emis de"a odin teorie. 2 >unt 7e acord. Kright înarmat nou cu pi!ul #i cu blocnotesul. laine a declarat că s' a trezit c%teva ore mai t%rziu$ cam pe la trei dimineaţa$ goală$ încă pe canapea$ #i$ brusc$ #i'a dat seama destul de confuz că fusese violată. >'a speriat$ nu #tia prea bine unde se afla$ a recunoscut că încă era foarte beată$ în cele din urmă #i'a găsit hainele$ s'a îmbrăcat #i te'a văzut pe tine$ adormit bu#tean$ într'un #ezlong în faţa televizorului. ,%nd te'a văzut$ #i'a dat seama unde se afla$ amintindu'#i mai multe lucruri despre ceea ce i se înt%mplase. Nici urmă de >trocE$ de Aate sau de ?ernardo. * vorbit cu tine$ te'a scuturat de umăr$ dar tu nu ai reacţionat$ a#a că a ie#it precipitată din apartament #i a"ung%nd alături$ a adormit într'un t%rziu. 2
socotit că a fost violată. :oliţia s'a arătat foarte bănuitoare faţă de o asemenea poveste$ adevărat4 &ntr'un t%rziu$ au a"uns #i la apartamentul nostru$ dar #i la sediul ?eta$ #i au pus o mulţime de întrebări$ primind foarte puţine răspunsuri. 7e ce4 :entru că nu a fost viol. Aotul a fost cu consimţăm%ntul părţilor. ,rede'mă$ domnule detectiv$ fata aceea ar fi consimţit la oriceG 2 ,um putea să'#i dea consimţăm%ntul$ -le$ dacă î#i pierduse cuno#tinţa4 2 7acă era incon#tientă$ cum de #i'a dat seama că a fost victima unui viol4 Nu s'a efectuat nici un e!amen medical. Nu s'a folosit trusa pentru stabilirea violului. Nu s'a obţinut nici ocaz probă. ţinut amintirile neclare ale unei femei derutate. :oliţia a renunţat la acum>'a cinci ani$seama #i a#adoar ar fide trebuit să răm%nă. 2 Numai că nu s'a înt%mplat a#a. * ie#it din nou la suprafaţă. /arele "uriu a socotit că înregistrarea video dovede#te că este vorba de un viol. 2 *sta e o t%mpenie$ #i o #tii prea bineG Nu vorbim aici de viol$ ci despre bani. 5amilia lui ?a!ter Aate este dezgustător de bogată. Far laine #i'a găsit o avocată hrăpăreaţă. *cuzaţia nu este altceva dec%t un #anta". 2 *#adar$ e#ti dispus să ri#ti spectacolul creat de un proces$ plus o condamnare4 3rei ca "uriul să vizioneze acea înregistrare4 ,u tine #i cei trei colegi de apartament beţi criţă$ incapabili să mai g%ndiţi$ în vreme ce profitaţi de o t%nără care nu are posibilitatea de a se apăra4 2 u nu m'am atins de eaG 2 *devărat$ dar ai fost de faţă$ foarte aproape$ la mai puţin de trei metri de ea. Hai să fim serio#iG 2 ţin din minte. 2 Nu ,e mai comod partea taG -le s'a ridicat încet în picioare #i s'a îndreptat spre baie. cena aceea îi crea o greaţă de nedescris. >e simţea nevinovat$ dar nu avea convingerea că "uriul va fi de aceea#i părere. *păs%nd un buton$ Kright a făcut tăviţa computerului să scoată discul afară$ după care a pus gri"uliu ,7'ul înapoi în plic. -le rămăsese cu sunete privireadeţintă la mocheta holseseplictisiseră. auzeau zgomote$ voci înăbu#ite$ picioare t%r#%itedepecalitate podea+proastă. probabil7inspre că agenţii ,hiar că nu se sinchisea de asta. i simţea urechile vuind$ #i nu'#i dădea seama de ce. Fndiferent c%t de efemer ar fi fost$ fiecare g%nd era alungat de un altul$ astfel că i'a fost imposibil să se concentreze$ să g%ndească raţional$ să'#i îndrepte atenţia asupra lucrurilor ce trebuiau spuse #i a celor ce trebuiau tăinuite. 7eciziile luate în acel moment e!trem de neplăcut puteau avea efecte de durată. :e moment$ s'a g%ndit la cazul celor trei "ucători de lacrosse9 de la 7uEe =niversit$ care fuseseră acuzaţi pe nedrept de violarea unei dansatoare e!oticeC. ,ei trei fuseseră absolviţi de orice vină$ dar numai după chinuri de nedescris.
Kright s'a a#ezat răbdător la masă$ împreun%ndu'#i m%inile păroase deasupra blocnotesului. Aimpul nu însemna nimic pentru el. ra capabil să a#tepte #i o ve#nicie. 2 *m a"uns cumva la mi"locul terenului4 * întrebat -le$ rup%nd astfel tăcerea. 2 *m trecut de"a$ mai avem patruzeci de arzi de c%#tigat #i avem mingea. 2 *# vrea să văd pl%ngerea. 2 >igur. -le s'a ridicat #i a privit spre masa pliantă. 7etectivul a început să facă o serie de mi#cări au devenit imediat derutante. &n primul r%nd$ scos dina buzunarul de de la spate al care pantalonilor$ a e!tras permisul de conducere #i l'a#i'a a#ezat peportofelul masă. *poi scos insigna poliţist #i a pus'o pe masă. 7intr'o cutie aflată pe podea a luat alte cartele #i insigne$ pe care le'a aran"at într'un #ir pe masă. * întins m%na spre un dosar$ i l'a înm%nat lui -le #i a zis1 2 Lectură plăcutăG 7osarul se intitula (FN5;R/*FF). -le l'a deschis #i a luat un teanc de file capsate laolaltă. ,ea aflată deasupra avea un aspect foarte oficial. ,u litere mari de tipar$ pe ea scria1 (>tatul :ennslvania$ 7istrictul *lleghen$ Aribunalul pentru ,auze ,ivile). =n titlu cu litere mai mici suna astfel1 (>tatul :ennslvania contra ?a!ter 5. Aate$ Joseph N. ?ernardo$ -le L. /c*vo #i *lan ?. >trocE). !ista #i un număr de registru de #edinţă$ un număr de dosar #i alte însemne oficiale. Kright a scos apoi la iveală o foarfecă #i s'a apucat metodic să'#i taie permisul de conducere în două pătrate aproape perfecte. :rimul alineat suna1 :rezenta punere sub acuzare în numele #i în baza autorităţii >tatului :ennslvania împotriva mai sus menţionatelor persoane Kright tocmai forfeca alte cartele din plastic$ ma"oritatea păr%nd a fi permise de conducere sau cărţi de credit. ,are$ av%nd în vedere "urisdicţia prezentei curţi Kright #i'a smuls insigna de bronz din portofelul de piele #i a aruncat'o pe masă$ insigna făc%nd pe tăblie c%teva salturi înainte de a se opri. 2 ,e faci4 >'a mirat într'un t%rziu -le. 2 7istrug probele. 2 ,are probe4 2 ,ite#te pagina a doua. -le$ care abia a"unsese la partea de "os a primei pagini$ a trecut la cea de'a doua. ra albă$ lapeaea nu apărea nici un cuv%nt$ nicifăcea măcar literă$ * sărit la pagina treia$ laactul a patra$ apoi cincea. Aoate$ albe. Kright î#i deolucru cunimic. celelalte insigne. -le aa ridicat fals de punere sub acuzare #i s'a holbat la detectiv. 2 Fa loc$ domnule -le$ i'a spus Kright cu un z%mbet$ făc%nd un semn către scaunul pliabil rămas vacant. &n efortul de a rosti ceva$ -le a izbutit doar să scoată un sc%ncet slab. *poi s'a a#ezat. 2 -le$ nu e!istă nici o punere sub acuzare$ a continuat Kright$ ca #i cum totul se lega în cele din urmă. Nu avem nici un mare "uriu$ nici poliţi#ti$ nici arestări$ nici proces. Nimic altceva dec%t o înregistrare video. 2 5ără poliţi#ti4 2 *$ nuG Aoate chestiile astea sunt falsificate. * făcut semn către mormanul de documente ciop%rţite. Nu sunt poliţist. Far băieţii de peste drum nu sunt agenţi 5?F. -le #i'a rotit capul ca un bo!er rănit$ apoi s'a frecat la ochi. :unerea sub acuzare a căzut pe podea.
2 *tunci$ cine sunteţi4 * reu#it el să mormăie. 2 ?ună întrebare$ -le$ dar ar dura prea mult ca să prime#ti răspuns la ea. Nevenindu'i a crede$ -le a ridicat de pe masă una dintre insigne 6 cea a lui inard de la 5?F. * #ters'o #i a spus1 2 7ar l'am verificat pe omul ăsta pe net. ,hiar lucrează la 5?FG 2 7a$ numele sunt reale. Noi doar le'am luat cu împrumut în noaptea asta. 2 7eci$ tu te'ai dat drept poliţist4 >igur$ dar asta e doar o infracţiune minoră. Nu merită să'ţi faci gri"i. 227ar de ce4 2 ,a să'ţi reţinem atenţia$ -leG >ă te convingem să vii aici pentru a purta această discuţie cu mine. &n caz contrar$ probabil c'ai fi rupt'o la fugăG :lus că am vrut să te lăsăm mască în privinţa resurselor pe care noi le avem. 2 Noi4 2 7a$ firma mea. 3ezi tu$ -le$ eu lucrez pentru un contractor$ unul privat$ #i am fost anga"aţi să facem o anumită treabă. *vem nevoie de tine$ #i în acest fel ne recrutăm oamenii. -le a lăsat să'i scape un hohot încordat de r%s. ,ăldura îi revenise în obra"i$ iar s%ngele începuse să'i circule din nou prin vine. Arăia un colosal sentiment de u#urare la g%ndul că nu va fi pus sub acuzare$ că scăpase de plutonul de e!ecuţie. &nsă furia abia ce începuse să'i fiarbă în s%nge. 2 5aceţi recrutări prin #anta"4 * întrebat -le. avocată.2 7acă este nevoie. 7eţinem înregistrarea video. imţind că "urist. povara strivitoare ce îi apăsase pe umeri se ridicase brusc #i av%nd senzaţia că putea respira din nou c%t de c%t normal$ -le a aruncat o privire spre ceasul de la încheietura m%inii. Arecuse bine de miezul nopţii. >'a uitat la Kright$ sau cum 7umnezeu i'o fi fost numele$ #i i'a venit să sur%dă$ ba chiar să'l str%ngă în braţe pe individ$ pe motiv că nu era poliţist din :ittsburgh #i că nu venise pentru a'i prezenta un denunţ. *#adar$ nu putea fi vorba de arestare$ de punere sub acuzare$ nici de vreo umilire #i$ ţin%nd seama de aceste lucruri$ -le a devenit euforic. &nsă$ în acela#i timp$ i'a trecut prin minte g%ndul de a se repezi peste masă pentru a'l pocni pe Kright peste bot$ c%t de tare ar fi fost în stare$ după care să'l doboare la podea #i să'l piseze sub tălpi p%nă ce răm%nea ţeapăn. * respins ambele idei. Kright era bine clădit #i probabil pregătit de luptă$ #i'#i putea purta singur de gri"ă.
2 ă ne mulţumim deocamdată cu ?ennie Kright. :ractic$ nu prezintă nici o importanţă$ pentru că niciodată nu îmi vei #ti numele real. că'mi/'aţi placeGţinut *stacae pe ceva ce ţine de misterele cu patru mu#chetariG pricepeţi$ trebuie2 să Hai$ recunoscG "ăratic vreme de aproape ore. *m3ăsimţit că măbăieţi$ constip pentru cel puţin o săptăm%nă. ,hiar mă g%ndeam să găsesc un pod de pe care să'mi fac v%nt în gol. 3ă urăsc din ad%ncul fiinţei mele$ #i vă rog să nu uitaţi astaG 2 7upă ce termini de dat din gură$ ne putem apuca de treabă. 2 :ot pleca de aici chiar acum4 2 >igurG 2 igur. *cum că am scăpat de arestare$ viitorul meu a devenit dintr'odată mai luminos. 2 vorba despre slu"ba pe care dore#ti să o accepţi. La :iedmont Legal *id. 7e ce vrei să'ţi risipe#ti c%ţiva ani din viaţă salv%nd lumea4 2 u nu văd lucrurile chiar a#a. &n 3irginia e!istă o mulţime de lucrători migratori$ dintre care$ o mare parte sunt ilegali$ iar ace#tia sunt supu#i la numeroase abuzuri. Locuiesc în cutii de carton$ măn%ncă orez de două ori pe zi$ muncesc pentru doi dolari pe oră$ deseori nu sunt plătiţi pentru activităţi ce le fr%ng spinările$ #i a#a mai departe. ,onsider că ace#ti oameni merită să fie a"utaţi. 2 7ar de ce4 2 vorba despre lege în interesul public$ de acord4 >e vede treaba că nu înţelegi. =nii avocaţi î#i sacrifică timpul pentru a'inoi a"uta pecred ace#ti *semenea lucruri încă se predau la facultăţile de drept. Far unii dintre mai în năpăstuiţi. ele. Kright nu s'a lăsat impresionat. 2 Hai să discutăm despre >cull S :ershing. 2 ,e e cu firma asta4 >unt convins că aţi făcut verificări minuţioase. 2 i'au oferit o slu"bă4 2 ,orect. 2 &ncep%nd de c%nd4 2 7in 9 septembrie$ anul acesta. &mi iau e!amenul de barou în iulie #i încep activitatea din septembrie. 2 ,a asociat4 2 Nu$ ca partener cu drepturi depline. >au ca secretar$ sau ca arhivar4 5ii serios$ ?ennie$ doar #tii cum se desfă#oară lucrurileG 2 Nu te înfuria$ -leG *vem un drum lung de străbătut.
2 &nţeleg. cull S :ershing. 2 7ar dacă nu am poftă să lucrez acolo4 2 Nu prea ai de ales. -le s'a rezemat pe coate$ apoi #i'a frecat ochii. /asa pliantă era îngustă$ astfel că feţele lor se aflau maicăpuţin de să "umătate de cealaltă. 2 *ilazis nu vrei lucrezide la metru >culluna S :ershing4 * întrebat Kright. 2 :resupun că #tii de"a răspunsul la întrebarea asta. cull S :ershing. F'am informat că mă g%ndesc serios să devin "urist în interesul public vreme de doi ani$ #i am analizat posibilitatea unei am%nări. ,ei de la firmă mi'au oferit ceva timp suplimentar de g%ndire$ dar trebuie să iau o hotăr%re. 2 :rin urmare$ încă vor să te anga"eze4 2 7a. 2 unde salariu pornire de se dolari pe an4 în domeniu. 2 ,u ,eva genulde ăsta. 7oarde #tii9BB.BBB cifrele ce vehiculează 2 7a$ e vorba de una dintre cele mai mari #i mai renumite firme de avocatură din lume. 2 ,ea mai mare$ cel puţin a#a se laudă ei peste tot. 2 5irmă uria#ă$ clienţi importanţi$ parteneri înstăriţi$ cu contracte în toată lumea. 3ino'ţi în fire$ -le$ e o ofertă pentru care aproape orice student la 7rept ar fi în stare de crimăG 7e ce nu o accepţi4 -le a sărit în picioare #i s'a plimbat nervos p%nă la u#ă #i înapoi. >'a uitat aspru la Kright #i a zis1 2 >tai puţin$ să mă asigur că te'am înţeles bine. 3rei să accept slu"ba de la >cull S :ershing$ din motive care$ sunt convins$ îmi afectează interesele$ iar dacă voi refuza$ atunci o să mă #anta"aţi cu filmuleţul ăla #i cu acuzaţia de viol. ,orect4 &n direcţia asta ne îndreptăm$ ?ennie4 2 mai puţin. Far (#anta") e un*m cuv%nt ur%t. că e#ti un tip e!trem de 2 /ai N'ammult vrutsau să supăr pe nimeni$ ?ennieG toatăfoarte convingerea sensibil. 7ar tot #anta"$ sau e!torcare$ se nume#te$ indiferent cum i'ai spune. o infracţiune$ ?ennieG Far tu e#ti un nemernic. 2 ine'ţi gura$ #i nu'mi mai spune că sunt un nemernicG 2 /%ine m'a# putea duce la poliţie ca să te denunţ. Ae'ai dat drept ofiţer de poliţie #i ai făcut o tentativă de #anta". 2 Nu merge. 2 *# putea fi crezut. Kright s'a ridicat cu încetineală #i$ vreme de o clipă$ îngrozindu'l pe -le$ a sugerat că îi va trage un pumn drept în figură. *poi$ cu un aer dega"at$ a împuns cu degetul spre -le #i$ cu o voce fermă #i distantă$ a zis1 2 Nu e#ti dec%t un ţ%#ti'b%#ti$ care'#i închipuie că #tie drept. 7acă vrei să dai fuga la poliţie$ poftim$ du'teG :une'ţi în aplicare teoriile de doi bani despre cine are dreptate #i cine nu$
dar #tii ce se va înt%mpla$ -le4 Hai să'ţi spun eu ce o să se înt%mple. N'o să mă mai vezi. ?ăieţii de peste drum$ agenţii 5?F$ au #ters'o de"a. Nici o urmă$ nicăieri. Aoţi au dispărut$ fără să'i mai vezi vreodată. 7ar$ peste foarte scurt timp$ eu$ împreună cu procurorul$ îi voi face o vizită lui laine -eenan$ îi arăt înregistrarea$ mă uit încă o dată la averea lui ?a!ter Aate$ îi pun la dispoziţie domiciliile$ numerele de telefon #i adresele de e'mail ale tale$ ale lui *lan >trocE #i ale lui Joe ?ernardo$ o îndemn să poarte o discuţie cu procurorul din :ittsburgh #i$ p%nă să vă dezmeticiţi$ lucrurile vor scăpa de sub control. :oate că acuzaţiile vor fi formulate oficial$ poate că nu. ;ricum fi$ crede'mă$ te voi 2 =ndeareste laine acum4 *idistrugeG ascuns'o în vreun buncăr$ undeva4 2 Nu are importanţăG *vem toate motivele să credem că ea este convinsă că a fost violată în apartamentul vostru. 2 5oarte bine$ atunciG 2 -le$ fata asta e o bombă cu ceas$ iar filmul o va face să e!plodeze. /ai ai #apte ani în care să'ţi rozi unghiile. 7upă ce a rostit aceste cuvinte$ Kright a revenit pe scaunul lui #i s'a apucat să'#i noteze ceva. -le s'a a#ezat pe marginea patului$ cu faţa spre oglindă. 2 Lucrurile ar putea deveni de'a dreptul neplăcute$ a continuat Kright. %nde#te'te bine$ -leG ,el mai sclipitor student la 7rept de la Dale$ arestat sub acuzaţia de viol. ;rganizaţiile de femei care urlă$ cu g%nd să te castreze. 5ilmul acela$ postat pe internet. =n proces fără mena"amente. :osibilitatea de a te alege cu o condamnare. &nchisoarea. ; carieră distrusă. 22 AaciG Nu vreauG *#adar$ dacă'ţi închipui cumva că mă sperie ameninţările tale de două parale$ te rog să fii convins că mă doare în cotG Hai să discutăm clar. >ă luăm filmul ăla #i să'l ascundem undeva$ astfel înc%t să nu'l mai vadă nimeni de aici înainte. ,um îţi sună propunerea asta$ -le4 &i suna foarte bine în acele momente. -le #i'a trecut palma peste miri#tea de pe faţă #i a zis1 2 ,e dore#ti4 2 7oresc să accepţi slu"ba de la >cull S :ershing. 2 7e ce4 2 *$ acum ne mai înţelegem$ -leG *cum putem discuta cu cărţile pe faţă. ,redeam că n'o să întrebi niciodată de ceG 2 7e ce4 7e ce4 7e ce4 2 am nevoie de informaţii. 2 :entru rozavGcă*sta chiar limpeze#te lucrurile. /ulţumesc foarte multG 2 *scultă'mă cu atenţie c%teva clipe$ -leG &n situaţia de faţă ai nevoie de puţină documentare. *vem două corporaţii gigantice$ aflate într'o competiţie acerbă. *mbele au dovedit că sunt nemiloase$ ambele valorează miliarde de dolari #i se dispreţuiesc una pe cealaltă. &ntre ele au e!istat procese$ chiar ur%te$ spectacole publice respingătoare$ în care nu a e!istat un c%#tigător sau un perdant clar. 7e aceea$ de'a lungul anilor$ am%ndouă s'au străduit să evite apariţia în "ustiţie. *sta$ p%nă acum. *cum$ sunt pe cale să se înfrunte în cel mai mare proces din istorie. :rocesul urmează să se înainteze peste c%teva săptăm%ni la tribunalul federal din New DorE ,it. ste în "oc o sumă de apro!imativ opt sute de miliarde de dolari$ #i s'ar putea ca partea care pierde procesul să nu supravieţuiască. vorba de un litigiu ur%t$ perfid. ; adevărată mină de aur pentru avocaţi. 5iecare din companiile astea a apelat la c%te o firmă de pe Kall >treet$ dar$ să vezi minuneG ,ele două firme de avocatură sunt la cuţite. 2 *bia a#tept să nimeresc eu la mi"locG
2 :ăi$ într'acolo ne îndreptăm. =na din firme este >cull S :ershing. ,ealaltă este *gee$ :oe S pps. 2 ,unoscută #i sub numele de *:. 2 7a. 2 *m mers la un interviu acolo. 2 i'au oferit o slu"bă4 2 ,redeam că #tiţi totul. 2 Nu$ 7oarnuceea trebuiafirma să #tiu 2 mi'aceplăcut aia.eu. 2 ?ravo$ băieteG *cum poţi să'i ură#ti pe drept cuv%nt. -le s'a dus în baie$ a lăsat apa rece să curgă în chiuvetă$ s'a spălat pe faţă #i pe g%t$ după care s'a privit îndelung în oglindă. (Nu te lăsa dobor%t de oboseală$ #i'a zis el. Nu lua în seamă epuizarea #i spaima$ încearcă să anticipezi ce va urma. &ncearcă să'l plimbi$ dă'i planurile peste cap$ de"oacă'i intenţiile.) >'a întors în încăpere #i s'a a#ezat vizavi de Kright. 2 =nde aţi găsit înregistrarea aia4 2 -le$ -le$ ce'ţi mai pierzi vremea cu asemenea întrebări4 2 7acă filmul se folose#te în cadrul unui proces$ proprietarul telefonului va trebui să depună mărturie. &n acel moment$ nu veţi mai putea să'i ascundeţi identitatea. l #tie asta4 F'aţi e!plicat cum stau lucrurile4 unul dintre fraţii mei de fraternitate$ #i pariez că va refuza să depună2 mărturie la proces. 3orbe#ti de proces4 ,hiar vrei să a"ungi p%nă acolo4 :rocesul presupune pericolul de a fi condamnat$ ceea ce înseamnă închisoare$ iar închisoarea pentru băieţii albi #i frumu#ei$ condamnaţi pentru viol$ nu sună deloc bine. 2 :un rămă#ag că fata nu va depune pl%ngereG 2 Nu ai motive să pariezi pe asta. 5ata are nevoie de bani. 7acă'i poate stoarce de la domnul Aate$ plus ceva mărunţi# de la tine #i de la ceilalţi doi$ atunci a#a va face. ,rede'mă pe cuv%ntG 2 Nu ţi'a# încredinţa nici rufele mele murdare. 2 *"unge cu insulteleG /ergem la avocata ei #i'i vom e!plica precis ce #i cum să facă. ;ri poate că nu vom proceda astfel. :oate că o să postăm pe internet o versiune cenzurată a filmului$ chiar în noaptea asta. Aăiem partea cu violul #i le oferim tuturor ocazia să vadă scenele de petrecere. Aransmitem filmul prin e'mail către toţi amicii tăi$ familiei$ potenţialilor anga"atori$ întregii lumi$ -leG *poi$ poate că îl mai prelucrăm o parte din viol$ #i îl postăm din nou. ,%nd o să'l vizioneze #i laine$ o săpuţin$ a"ungipoate să'ţiincludem vezi #i poza în ziare. &n acea clipă$ -le s'a trezit că rămăsese cu gura căscată$ iar umerii i se pleo#tiseră. Nu a reu#it să găsească un răspuns prompt$ însă i'a trecut fulgerător prin minte g%ndul că ar putea să fie împu#cat. *cest domn Kright era un nemernic fără pic de milă$ care acţiona în slu"ba unui grup cu resurse nelimitate #i e!trem de hotăr%t. *cei oameni erau dispu#i să'l distrugă. ?a chiar să'l ucidă. ,a #i cum i'ar fi ghicit g%ndurile$ Kright s'a aplecat peste masă #i i'a zis1 2 -le$ nu suntem la cursurile de cerceta#i. Far eu m'am săturat să tot oscilez ba încoace$ ba încolo. Nu mă aflu aici ca să negociez cu tine. *m venit să'ţi dau ordine. ;ri faci e!act ce'ţi spun$ ori dau un telefon la birou #i le spun amicilor mei să te termine. 2 Ae dispreţuiescG 2 N'o să mor eu din asta. u nu'mi fac dec%t treaba. 2 /izerabilă treabă.
2 :utem discuta despre noua ta slu"bă4 2 Nu am urmat dreptul ca să devin spion. 2 -le$ să nu numim activitatea asta drept spiona". 2 *tunci$ dă'i tu alt nume$ ?ennG 2 Aransfer de informaţii. 2 Hai$ lasă'măG Nu e altceva dec%t spiona"G 2 /ă interesează prea puţin cum o nume#ti. 2 de informaţii e vorba4 2 7espre 7upă cecesefeldeclan#ează procesul$ vor fi emise un milion de documente. :oate chiar zece milioane$ cine #tie4 ; sumedenie de documente #i tot at%tea secrete. *nticipăm că fiecare din cele două firme de avocatură va desemna c%te cincizeci de "uri#ti pentru acest caz 6 poate c%te zece parteneri$ iar restul$ asociaţi. Au vei face parte din 7epartamentul Litigii de la >cull S :ershing$ astfel că vei avea acces la o mulţime de materiale. 2 /ăsurile de securitate la astfel de firme sunt foarte stricte. 2 unt convins. &mi dai voie să te întreb pentru ce se războiesc aceste două firme uria#e4 2 :entru secrete. Aehnologie. 2 rozavG /ulţumescG unt în topul 5ortune MBB. ; să'ţi dau informaţii suplimentare pe măsură ce progresăm. 2 >ă înţeleg că o vreme vei face parte din viaţa mea4 2 ; să fiu instructorul tău. Noi vom petrece o grămadă de timp împreună. 2 *tunci$ prefer să ies din "oc. Hai$ n'ai dec%t$ împu#că'măG Nu vreau să spionez$ #i nici să fur. &n momentul c%nd o să ies de la >cull S :ershing cu vreun document ori disc pe care n'ar trebui să'l scot din firmă ca să ţi'l dau ţie sau cine #tie cui va însemna că am încălcat legea #i canoanele eticii. 3oi fi scos din barou #i condamnat. 2 7oar dacă vei fi prins. 2 >igur mă vor prinde. 2 ?a nu. >untem prea de#tepţi$ -leG *m mai făcut asta #i'n alte ocazii. *sta ne e meseria. 2 *dică firma voastră e specializată în furtul de documente4 2 >ă numim activitatea asta drept spiona" corporatist. ; facem tot timpul #i ne pricepem de minune. 2 *tunci$ duceţi'vă #i #anta"aţi pe altcineva. 2 Nu. 7e tine avem nevoie$ -le. %nde#te'te numai. *ccepţi slu"ba pe care ţi'ai dorit'o dintotdeauna$ prime#ti un salariu revoltător de mare$ #i o să trăie#ti elegant într'o metropolă. Ae vor e!ploata la s%nge vreme de c%ţiva ani$ dar te vor recompensa pe măsură. :%nă la treizeci de ani o să a"ungi asociat senior$ cu un salariu de patru sute de mii pe an. =n apartament drăguţ în >oHo. ; parte dintr'o casă de vacanţă în Long Fsland$ în zona Hamptons. =n :orsche. =n cerc de prieteni$ cu toţii inteligenţi #i bogaţi$ urc%nd pe scară socială la fel de repede ca #i tine. *poi$ într' o bună zi$ procesul se încheie$ iar noi dispărem. ,azul din :ittsburgh se prescrie. &nregistrarea video se face uitată în cele din urmă$ iar c%nd o să a"ungi la treizeci #i doi sau treizeci #i trei de ani$ vei fi invitat să faci parte din >cull S :ershing ca partener cu drepturi depline. >alariu$ un milion sau două pe an. ,ulmea succesului. ,u o carieră e!traordinară în faţă. 3iaţa e minunată.
7urerea de cap$ care în ultima oră abia mocnise$ a a"uns la împlinire #i i'a e!plodat e!act în mi"locul frunţii. -le s'a întins pe pat #i s'a masat la t%mple. * închis ochii$ dar$ în bezna ce'l încon"ura$ a izbutit să vorbească în continuare1 2 *scultă$ ?ennie$ #tiu că tu nu te sinchise#ti de probleme morale sau etice #i altele asemenea$ dar eu ţin la ele. ,um anume o să suport viaţa c%nd #tiu că trădez încrederea acordată de firmă #i de clienţii ei4 &ncrederea este cel mai important lucru pentru un "urist. *m învăţat asta de la tatăl meu încă de c%nd eram adolescent. 2 :e la noimoralitate. ne interesează e!clusiv obţinerea de informaţii. Nu ne pierdem vremea g%ndindu'ne 2 7e treaba asta mi'am dat #i eu seama. 2 *m nevoie de un anga"ament$ -leG 7e un cuv%nt de'al tău. 2 N'ai cumva un Alenol4 2 Nu. ?atem palma$ -le4 2 Nu ai nimic pentru dureri de cap4 2 Nu. 2 :istol ai4 2 &n haină. 2 7ă'mi'lG >'a scurs un minut fără ca vreunul din ei să scoată vreun sunet. Kright nu l'a slăbit din ochi pe -le$ care a rămas neclintit$ cu e!cepţia degetelor$ pe care #i le apăsa delicat pe frunte. *poi -le s'aplănuie#ti ridicat încet #i a întrebat în #oaptă1 2 ,%t să mai răm%i aici4 2 *$ să #tii că mai am de pus multe întrebăriG 2 ,hiar mă temeam de asta. Nu mai pot continua. &mi crapă capul de durere. 2 ,um spui$ -leG 7e tine depinde. 7ar vreau un răspuns. &ncheiem înţelegerea$ batem palma$ ceva4 2 *m de ales4 2 Nu prea văd cale de scăpare. 2 Nici eu. 2 'a făcut de"a dimineaţă. Kright a a"uns la u#ă. * deschis'o$ iar -le l'a urmat pe coridor+ l'au traversat împreună$ apoi au intrat în camera 999. 5ostul a#a'zis centru de comandă 5?F revenise acum la starea dinainte$ o cameră de motel de QO de dolari pe noapte. inard #i :lant$ dar #i ceilalţi fal#i agenţi$ dispăruseră de mult$ lu%nd cu ei tot ce se aflase acolo 6 dosare$ computere$ fotografii mărite$ trepiede$ genţi diplomat$ cutii$ mese pliantă. :atul revenise în mi"locul camerei$ făcut impecabil. 2 >ă te trezesc peste c%teva ore4 L'a întrebat Kright cu amabilitate în glas. 2 Nu. Lasă'mă singur.
2 /ă găse#ti peste drum. 7upă ce a rămas singur$ -le a tras deoparte cuvertura$ a stins lumina #i cur%nd a adormit. &n ciuda celor mai bune intenţii ale sale$ -le s'a trezit după c%teva ore. 3oia cu disperare să doarmă pe veci$ să se scufunde pur #i simplu în somn #i să fie uitat acolo. >'a de#teptat într'o cameră călduroasă$ pe un pat tare #i$ preţ de o secundă$ nu #i'a dat seama unde se afla #i nici cum a"unsese acolo. 7urerea de cap nu dispăruse #i î#i simţea gura uscată. ,ur%nd totu#i$ co#marul a revenit$ iar el a simţit dorinţa presantă de a fugi$ de a ie#i afară$ de unde să poată privi peste umăr la motel #i să'#i spună convingător detectivul nu avusese$ de fapt$ loc. *vea nevoie de aer curat #i probabilcădeînt%lnirea cineva cucucare să stea Kright de vorbă. * ie#it pe furi# din cameră #i a mers pe v%rfuri pe coridor$ cobor%nd apoi scările. &n holul mare$ c%ţiva agenţi de v%nzări beau cafea #i discutau precipitaţi$ abia a#tept%nd să înceapă ziua de muncă. Ninsoarea încetase$ iar soarele se ivise pe cer. *fară$ aerul era rece #i proaspăt$ #i el l'a tras cu nesaţ în plăm%ni$ de parcă p%nă atunci s'ar fi sufocat. >'a îndreptat spre "eep$ a pornit motorul$ apoi instalaţia de încălzire #i a a#teptat ca sistemul de climatizare să topească gheaţa formată pe parbriz. e înt%lneau de patru luni$ iar relaţia dintre ei era mai cur%nd amicală dec%t romantică. ,u toate acestea$ -le nu se arăta prea dornic să însăileze nesigur o poveste pentru a'#i "ustifica modul în care î#i pierduse noaptea. 7in spate s'a apropiat cineva. * văzut apoi m%na cuiva$ ţin%nd între degete o carte de vizită. >'a uitat spre dreapta #i s'a trezit faţă în faţă cu bărbatul pe care îl cunoscuse drept agent special inard$ îmbrăcat acum cu o haină sport din păr de cămilă #i cu blugi. 2 7omnul Kright ar dori să te înt%lnească azi la trei după'amiază$ după cursuri$ în aceea#i cameră$ a spus el$ apoi a dispărut înainte ca t%nărul să apuce să deschidă gura.
,u e!cepţia mesa"ului scris de m%nă1 (C1BB :. /.$ azi$ camera 99M$ Holida Fnn)$ cartea de vizită era albă. -le s'a uitat la ea vreme de c%teva minute$ timp în care i'a pierit cu totul interesul faţă de restul de m%ncare din farfurie. (*sta să'mi fie viitorul4 >'a întrebat -le. =rmărit mereu de c%te cineva$ supravegheat$ p%ndit din umbră$ ascultat4) L%ngă u#ă mai erau oameni care a#teptau să se elibereze locuri. ,helneriţa i'a strecurat nota de plată sub cea#ca de cafea #i i'a adresat un sur%s grăbit care îi sugera1 (liberează locul). * plătit la casă #i$ a"uns a refuzat să verifice ma#inile parcate în "ur pentru a'l descoperi pe eventualul urmăritor. F'aafară$ telefonat ;liviei$ care dormea. 2 *i păţit ceva4 L'a întrebat ea. 2 Nu$ n'am nimic. 2 Nu vreau să #tiu nimic altceva$ doar spune'mi că e#ti teafăr. 2 >unt teafăr. >unt bine$ #i'mi pare răuG 2 Nu'ţi cere scuzeG 2 ?a'mi cer scuze$ e bine4 Arebuia să fi sunat. 2 Nu vreau să #tiu ce s'a înt%mplat. 2 ?a da. *ccepţi scuzele mele4 2 Nu #tiu. 2 *sta e ceva mai bine. /ă a#teptam să te înfurii. 2 Nu mă st%rniG Ne vedem la pr%nz4 22 Nu. 2 7e ce4 2 *m treabă. 2 7ar nu poţi sări masa de pr%nz. 2 =nde e#ti acum4 2 La uilford. 2 =nde mai e #i asta4 2 :e drumul dinspre New Haven. *m descoperit un loc grozav pentru micul de"un. ; să te aduc odată p%nă aici. 2 *bia a#teptG 2 Ne vedem la Ahe rill$ la amiază. Ae rogG 2 /ă mai g%ndesc. * pornit înapoi spre Newdiscret Haven$înrefuz%nd să se lui uite#iîna oglinda fiecare Eilometru parcurs. >'a strecurat apartamentul făcut unretrovizoare du#. /itch$ după colegul de apartament$ era în stare să doarmă #i dacă ar fi avut loc un cutremur$ iar c%nd acesta a ie#it$ în cele din urmă$ somnoros$ din camera lui$ -le î#i bea de"a cafea la masa din bucătărie #i citea un ziar online. /itch i'a pus c%teva întrebări vagi despre felul cum î#i petrecuse noaptea precedentă$ dar -le le'a evitat cu abilitate #i a lăsat impresia că abia cunoscuse o fată$ #i că lucrurile mergeau e!trem de bine. /itch s'a întors în pat. &n urmă cu c%teva luni$ căzuseră de acord asupra unei fidelităţi depline$ astfel că$ după ce s'a convins că nu fusese în#elată$ ;livia s'a mai înmuiat niţel. :ovestea pe care -le o încropise vreme de c%teva ore suna cam a#a1 se zbătuse să analizeze dacă să urmeze o carieră în dreptul civil sau să accepte o slu"bă la o mare firmă de avocatură. Nu plănuia să facă din meseria de "urist de interes public o carieră$ astfel că nu avea rost să înceapă de acolo. :%nă la urmă$ tot la New DorE avea să a"ungă$ a#a că$ la ce bun să am%ne inevitabilul4
călătorie lungă cu ma#ina$ spre est$ fără să #tie de ce pornise într'acolo$ pe *utostrada 8$ trec%nd de New London #i a"ung%nd în Rhode Fsland. e răzg%ndise. *vea să accepte oferta celor de la >cull S :ershing din New DorE. * povestit toate acestea la masa de pr%nz de la Ahe rill. ;livia l'a ascultat cu un aer sceptic$ dar nu l'a întrerupt. :ărea să dea crezare pove#tii despre noaptea precedentă$ dar nu înghiţea defel brusca schimbare legată de planurile de carieră. 2 că glume#ti$ a spus ea$ c%nd el a a"uns la capătul istorisirii. 2 ,red Nu mi'e u#or$ a spus el$ adopt%nd de"a o atitudine defensivă. ă nu dăm na#tere la o scenă. a a cobor%t glasul$ dar nu #i ochii cu care îl fi!a1 2 -le$ tu singur ai spus'o de o sută de ori. Aoţi pornim spre 5acultatea de 7rept cu g%nduri măreţe$ că vom face bine$ că'i vom a"uta pe unii$ că vom lupta împotriva in"ustiţiei$ dar pe drum ne vindem sufletele. Ne lăsăm sedu#i de bani. 7evenim ni#te t%rfe ale corporaţiilor. *stea sunt chiar cuvintele tale$ -leG 2 /i se păreau mie cunoscute. 2 vine să credG *uNu'mi luat c%teva îmbucături$ dar #i'au pierdut cur%nd orice interes faţă de m%ncare. 2 *vem la dispoziţie treizeci de ani ca să facem bani$ a spus ea. 7e ce să nu petrecem c%ţiva a"ut%ndu'i pe oameni4 -le se simţea înghesuit în corzi$ ca un bo!er cu figura #iroind de s%nge. 2 cull S :ershing î#i va păstra oferta #i peste doi$ trei ani. &ncă o minciună$ dar$ ce naiba4 ;dată pornit pe panta asta$ se mai putea oare opri4 /inciunile aveau să se ţină lanţ de acum încolo. 2 Hai$ fii seriosG :oţi obţine o slu"bă la orice firmă din ţară$ #i acum$ #i peste cinci ani. 2 Nu sunt chiar at%t de convins. :iaţa slu"belor s'a cam redus. =nele dintre firmele mari ameninţă cu disponibilizări. ;livia a împins deoparte farfuria cu m%ncare$ #i'a încruci#at braţele #i a clătinat încet din cap. 2 Nu cred asta$ a spus ea. &n acele momente nici -le nu credea$ dar era important$ acum #i pe viitor$ să lase impresia că el c%ntărise cu atenţie problema #i doar a#a a"unsese să ia respectiva decizie. ,u alte cuvinte$ trebuia să'#i v%ndă #i să'#i promoveze varianta. Far ;livia reprezenta primul "udecător. =rmau prietenii$ după care$ profesorii preferaţi. 7upă ce va e!ersa acest rol de c%teva ori$ iar minciunile se vor perfecţiona$ devenind ceva mai convingătoare$ î#i va face cumva cura" pentru a' #i vizita tatăl$ d%ndu'i vestea care sigur avea să nască o ceartă de pomină. John /c*vo detesta ideea de a'#i vedea fiul lucr%nd pentru o firmă corporatistă de pe Kall >treet. &ncercarea lui -le de a'#i vinde povestea nu a prea reu#it să o convingă pe ;livia. *u schimbat ironii răutăcioase vreme de c%teva minute$ apoi au lăsat baltă pr%nzul #i au plecat fiecare în treaba lui. Nu au făcut'o nici măcar cu un sărut fugar pe obraz$ de despărţire$ nici nu s' au îmbrăţi#at$ nici nu #i'au promis să se sune mai t%rziu. -le #i'a petrecut o oră în biroul de la sediul revistei de drept$ apoi$ fără nici un chef$ a plecat$ duc%ndu'se din nou la motel.
&ncăperea suferise unele schimbări. ,amera video #i laptopul dispăruseră+ nu se vedea nici urmă de echipamente electronice$ de#i -le era convins că$ într'un fel sau altul$ avea să fie înregistrat fiecare cuv%nt rostit acolo. /asa pliantă continua să fie terenul central$ dar ea fusese mutată mai aproape de fereastră. *celea#i două scaune pliante. 7ecorul era la fel de frust ca o cameră de interogatorii de la poliţie$ plasată undeva într'un subsol. 7urerea de cap revenise. -le a aruncat pe masă cartea de vizită lăsată de inard #i a rostit cu eleganţă1 2 >untem >pune'i$#itenoi rog$ ticălosului 2 puţin curio#i$ăstuia -leGsă nu mă mai urmăreascăG 2 ?ennie$ nu'mi place să fiu urmărit$ înţelegi4 *cesta a etalat un sur%s #mecheresc. 2 &nţelegerea cade$ ?ennieG Nu vreau să'mi trăiesc viaţa urmărit de o bandă de nenorociţi$ care vor să #tie tot ce fac. ?ennie$ încetează cu supravegherea$ cu interceptarea convorbirilor mele$ cu microfoanele ascunse #i scotocirea prin e'mailuri. /ă auzi4 Nu vreau să merg prin New DorE întreb%ndu'mă cine se ţine coadă de mine. Nu vreau să vorbesc la telefon g%ndindu'mă că nu #tiu ce imbecil mă ascultă. /i'ai distrus viaţa$ domnule$ a#a că te rog măcar să'mi permiţi o doză de intimitateG 2 Nu ne'am pus în plan să 2 *sta'i o minciună #i #tii foarte bineG ?ennie$ îţi propun o înţelegere nouă. ,onvenim acum ca tu #i oamenii tăi să nu vă mai v%r%ţi cu bocancii în viaţa mea. Nu mai trageţi cu urechea$ nu mă mai#iurmăriţi$ ascundeţi prin cotloane întunecate încetaţi #oarecele pisica. ;nusăvă facmai ce vreţi voi$ indiferent despre ce'ar fi #i vorba$ dar"oaca să'miasta daţide'a paceG 2 *ltfel4 2 *ha$ altfel. *ltfel$ îmi asum toate riscurile legate de treaba cu laine #i presupusa ei reclamaţie de viol. *scultă$ ?ennie$ dacă viaţa mea se duce de r%pă$ ce mai contează4 /ăcar îmi aleg singur otrava. ; am pe laine pe de o parte$ #i de cealaltă$ pe voi. ?ennie a e!pirat încet$ #i'a dres glasul #i a zis1 2 7a$ -le$ dar pentru noi e important să stăm aproape de tine. *sta e natura muncii noastre. *sta #tim să facem. 2 #anta"$ pur #i simpluG 2 -le$ lasă asta acum$ te rogG *#a balonul nu a"unge nicăieri. 2 Ae rog$ n'am putea să lăsăm baltă treaba asta cu partida de fotbal4 Nici nu #tii c%t mă obose#te o asemenea discuţie. 2 putem lăsa chiar de capul tăuurmărit în Newsau DorE. 2 Nu =itetecare e treaba1 nu vreau să fiu supravegheat$ înţelegi asta$ ?ennie4 2 *sta ar putea ridica probleme. 2 7e"a a creat. ,e dore#ti4 3ei #ti unde locuiesc #i unde lucrez 6 practic$ va fi acela#i loc pentru următorii cinci ani$ cel puţin. 3oi sta la serviciu optsprezece ore pe zi$ dacă nu mai mult. 7e ce$ mă rog$ va fi necesar să mă ţii sub supraveghere4 2 !istă anumite proceduri ce trebuie respectate. 2 *tunci$ schimbă'leG Nu mă t%rgui în privinţa asta$ a zis -le #i a sărit în picioare$ îndrept%ndu'se către u#ă. ,%nd ne revedem4 2 =nde pleci4 L'a întrebat ?ennie$ ridic%ndu'se la r%ndul său. 2 Nu e treaba ta$ #i să nu te ţii de mineG >ă nu mă urmăriţi$ a zis -le$ av%nd m%na pe clanţă. 2 ?ine$ bine. *scultă$ -le$ în privinţa asta putem fi fle!ibili. *m înţeles ideea. 2 ,%nd #i unde4
2 *cum. 2 Nu$ am de rezolvat ni#te treburi$ fără să fiu urmărit. 2 7ar avem multe de discutat$ -leG 2 ,%nd4 2 ,e zici de ora #ase$ în seara asta4 2 3in la opt$ #i stau doar o oră. treet Journal$ #i nu se deosebea c%tu#i de puţin de ceilalţi funcţionari cu ochi somnoro#i care se grăbeau să a"ungă la birou. :e măsură ce peisa"ul îngheţat se derula neclar prin dreptul ochilor$ a ignorat ziarele cumpărate$ lăs%ndu'#i mintea să o ia razna. >'a întrebat dacă va locui într'o bună zi în suburbii #i dacă va fi silit să călătorească cu trenul trei ore pe zi$ astfel înc%t copiii lui să poată urma #coli bune #i să poată merge pe biciclete de'a lungul unor străzi umbrite de copaci. La v%rsta de douăzeci #i cinci de ani$ perspectiva nu era prea îmbietoare. *cum însă$ mai toate g%ndurile lui de viitor erau complicate #i sumbre. >e va socoti norocos dacă va scăpa neprins$ fără a fi pus sub acuzare #iUsau scos din barou. 3iaţa în cadrul firmelor mari era îndea"uns de brutală$ iar acum îl a#tepta sarcina aproape imposibilă de a traversa trudind primii ani$ #terpelind în acela#i timp informaţii confidenţiale rug%ndu'se zilnic să nu descoperit. :oate că$ p%nă la #i urmă$ naveta cu trenul nu fie reprezenta chiar o idee proastă. 7upă trei zile #i multe ore de discuţii$ de t%rguieli$ de proteste #i de ameninţări$ ?ennie Kright părăsise în sf%r#it ora#ul. >e topise în umbră$ dar$ desigur$ avea să apară din nou destul de cur%nd. -le îi detesta vocea$ cli#eele$ m%inile mari #i păroase$ mutra vicleană$ atitudinea lui sigură de sine #i insistentă. &l detesta pe ?ennie Kright de la cap la coadă$ precum #i compania sau firma lui$ sau orice ar fi fost$ iar de multe ori în cursul săptăm%nii ce trecuse se răzg%ndise la miez de noapte #i le spusese să se ducă dracului cu toţii. *poi$ ca întotdeauna$ tot pe întuneric$ simţea cătu#ele la m%ini$ î#i vedea faţa în ziare$ î#i închipuia e!presiile de pe figurile părinţilor lui #i$ mai rău dec%t orice$ se vedea pe sine$ prea speriat ca să se uite la "uraţi atunci c%nd înregistrarea video avea să fie prezentată unor privitori amuţiţi din sala de tribunal. (/ai e trează4) întreabă Joe ?ernardo$ în vreme ce ?a!ter Aate o poseda pe laine pe canapea. (/ai e trează4) ,uvintele vor răsuna cu ecou în sala de "udecată. :eisa"ul rural a dispărut pe măsură ce trenul gonea prin suburbii #i prin oră#ele$ pătrunz%nd apoi în subteran+ la un moment dat a trecut pe sub ast River #i a intrat în /anhattan. -le a ie#it din rand ,entral #i a oprit un ta!i la intersecţia dintre Le!ington *venue cu 5ort' 5ourth >treet. :%nă să a"ungă acolo$ se uitase peste umăr de c%teva ori. >cull S :ershing avea spaţii de birouri închiriate în "umătatea superioară a unei clădiri numite 88B ?road$ un edificiu zvelt$ cu faţada de sticlă$ de patruzeci #i patru de eta"e$ chiar în inima cartierului financiar. -le î#i petrecuse acolo zece săptăm%ni în vara precedentă în calitate de intern 6 procedura obi#nuită folosită de marile firme de a seduce #i introduce în sistem$ de a invita la masă$ de a vizita baruri$ de a urmări c%te un meci al celor de la DanEees #i de a efectua c%teva ore plăcute de muncă. ra o glumă de slu"bă$ #i toţi cei implicaţi în acel "oc #tiau asta. 7acă treaba cu mesele #i cu barurile mergea 6 #i mergea mai mereu 6 după absolvire$ internii deveneau asociaţi$ iar vieţile lor se cam terminau acolo.
ra aproape 8B1BB dimineaţa$ iar liftul era gol. *vocaţii se găseau de"a la mesele lor de lucru de c%teva ore bune. -le s'a oprit la eta"ul treizeci$ recepţia principală a firmei$ #i a zăbovit vreme de o clipă ca să admire plăcuţa masivă din bronz care îi informa pe toţi vizitatorii că acum se aflau pe terenul sf%nt al firmei >cull S :ershing. *vocaţi$ toţi cei două mii o sută de oameni din respectiva parte a clădirii$ cea mai mare firmă de avocatură care a e!istat vreodată pe lumea asta. :rima #i în continuare singura firmă din lume ce se putea lăuda cu mai bine de două mii de anga"aţi care absolviseră dreptul. ,onsiliind "uridic mai multe companii incluse în anuarul 5ortune MBB#i dec%t orice altă firmăhotare. de avocatură istoria *mericii. ,u birouri zece mari ora#e americane în douăzeci de peste ; sutădin #i treizeci de ani de tradiţie #i deînrecunoa#tere. =n adevărat magnet pentru cele mai mari talente din domeniul "uridic ce puteau fi atrase cu bani. :utere$ avere$ prestigiu. >e simţea de"a ca un intrus. :ereţii erau decoraţi cu obiecte de artă abstractă$ mobilierul era contemporan #i trăda bogăţia. =n anume geniu asiatic se ocupase de decorarea interiorului la o calitate demnă de o revistă de design interior$ iar pe o masă se găsea chiar #i o bro#ură care intra în amănunte privind acest aspect. ,a #i cum cineva care lucra acolo ar fi avut vreme să se oprească pentru a admira #i a analiza planurile de design interior. ; recepţioneră e!trem de atrăgătoare$ purt%nd pantofi cu toc cui$ i'a notat numele #i l'a rugat politicos să a#tepte. -le a întors spatele tuturor celor ce'l încon"urau$ lăs%ndu'se fascinat de o operă de artă at%t de bizară$ înc%t nici nu î#i dădea seama ce anume privea. 7upă c%teva minute de contemplare absentă$ a auzit'o pe recepţioneră anunţ%ndu' l1
2 7omnul :ecEham vă a#teaptăG 7ouă eta"e mai sus. -le a pornit'o pe scări. *semenea multor firme de avocatură din /anhattan$ >cull S :ershing cheltuia bani buni pe lifturi$ pe spaţii de primire #i pe săli de conferinţă 6 locurile pe care le vedeau de fapt clienţii #i vizitatorii 6 însă$ în birourile firmei$ acolo unde trudeau avocaţii$ domnea o eficienţă glacială. ,oridoarele erau mărginite de dulapuri cu dosare. >ecretarele #i dactilografele 6 toate femei 6 munceau în cubiculumuri str%mte$ #i practic î#i puteau atinge vecinele. ,urierii #i alte a"utoare lucrau fără să se a#eze+ spaţiile închiriate din New DorE erau pur #i simplu prea scumpe ca să li se poată oferi #i acestora un spaţiu sau vreun colţi#or pe care să'l poată numi al lor. *sociaţilor seniori #i partenerilor "uniori li se acordau mici birouri aflate spre e!terior$ de la ferestrele cărora puteau vedea clădiri similare. *sociaţii începători erau îngrămădiţi în spaţii str%mte$ fără ferestre+ c%te trei sau patru dintremai ei$ izolate v%r%ţi alături în cubiculumuri de mici dimensiuni$ (cuburi).un*ceste (birouri) erau #i ascunse vederii vizitatorilor. >paţii "enantporeclite de sărăcăcioase$ program cumplit de lung$ #efi cu tendinţe sadice$ o presiune insuportabilă 6 toate acestea făceau parte din e!perienţa oricărei firme de avocatură de prestigiu$ iar -le auzise tot soiul de pove#ti de groază încă înainte de a termina primul an de drept la Dale. >cull S :ershing nu constituia o e!cepţie faţă de alte megafirme care dădeau de'a azv%rlită cu bani după studenţii cei mai buni$ după care îi storceau de toată vigoarea. La colţurile fiecărui eta"$ în birourile cele mai spaţioase$ partenerii adevăraţi aran"au lucrurile #i aveau un cuv%nt important de spus în ceea ce privea decorul general. =nul dintre ace#tia era 7oug :ecEham$ un partener de patruzeci #i unu de ani de la 7epartamentul Litigii$ absolvent al Dale =niversit$ care îl îndrumase pe -le în cursul perioadei petrecute acolo ca intern. >tabiliseră relaţii destul de amicale.
-le a fost invitat în biroul lui :ecEham la c%teva minute după ora zece$ imediat după plecarea unei perechi de asociaţi. Fndiferent despre ce fusese vorba$ discuţia dinainte nu mersese bine. *sociaţii păreau cam scuturaţi$ iar :ecEham se străduia să se calmeze. *u schimbat saluturi #i c%teva amabilităţi$ b%rfele obi#nuite despre draga lor universitate Dale. -le #tia că :ecEham era plătit cu QBB de dolari pe oră$ #i lucra cel puţin zece ore pe zi$ a#adar$ timpul pe care -le i'l risipea acum era foarte scump. 2 Nu mai sunt convins că vreau să'mi petrec vreo doi ani lucr%nd ca "urist care să'i a"ute pe cei fără mi"loace$ a spus -le$ la scurtă după i'a ce începuseră discuţia propriu'zisă. 2 >ă #tii că nu te acuz deloc pentruvreme asta$ -le$ spus :ecEham cu glas vioi$ cam repezit. &n lumea reală$ ai un potenţial prea mare. *ici e viitorul tău. ă fim serio#i$ -le$ redactor'#ef la Dale Law Journal. >untem fericiţi să trecem cu vederea un astfel de amănunt. ; să discut cu Kood$ de la :ersonal$ ca să rezolve problema. Recrutarea noastră a mers foarte bine. 3ei face parte din cea mai bună echipă de începători pe care am avut'o în ultimii ani. *cela#i lucru se spunea despre fiecare echipă de novici de la firmele mari. 2 /ulţumescG /i'ar face plăcere să mă integrez în grupul celor care se ocupă de litigii. 2 >'a făcut$ -leG ,onsideră că s'a #i aran"at. Fmediat după aceea$ :ecEham s'a uitat discret la ceas. &nt%lnirea se încheiase. Aelefonul lui suna de"a$ din faţa u#ii se auzea zvon de glasuri stăp%nite. &n vreme ce îi str%ngea m%na #i'#i lua la revedere$ -le se g%ndise că nu voia defel să devină un al doilea 7oug :ecEham. Nu avea habar ceînsă dorea să fie$propriului sau dacă voia cupentru adevărat să devină altceva dec%t avocat alungatsale. din barou$ v%nzarea suflet a a"unge partener sigur nu un intra în planurile *sociaţii a#teptau la u#ă$ tineri îmbrăcaţi elegant$ nu cu mult mai v%rstnici dec%t -le. :lini de importanţă$ dar în acela#i timp fugăriţi$ agitaţi$ ace#tia au pătruns în b%rlogul leului$ însă$ chiar în clipa c%nd u#a s'a închis$ -le l'a auzit pe 7oug ridic%nd glasul. ,e viaţă cull S :ershing$ merg%nd cu liftul p%nă la parter alături de alţi zeci de oameni$ el trebuia să poarte ascunse asupra sa ori între obiectele personale informaţii strict secrete care nu îi aparţineau lui$ ci firmei #i$ îndeosebi$ clientului acesteia. Far el va transmite aceste date valoroase lui ?ennie cel cu m%inile păroase$ sau cum naiba l'o fi chem%nd$ care le va folosi împotriva firmei #i a clientului acesteia.
(:e cine păcălesc eu aici4) s'a întrebat -le. &n lift se mai găseau patru persoane. >imţea cum pe frunte îi apar broboane de sudoare. (*#adar$ cam la asta se va rezuma viaţa mea. ; ocazie de a a"unge în închisoare sub acuzaţia de viol în :ennslvania sau posibilitatea de a a"unge după gratii în New DorE pentru furt de secrete. ; a treia cale nu e!istă4 :atru ani de colegiu$ trei de drept$ #apte ani destul de reu#iţi$ cu tot potenţialul din lume$ iar eu devin un hoţ plătit rege#te.) ă scape din lift$ aceea infernală. * închis ochiiastea. #i a vorbit în sinea lui. din clădire$ din ora#. >ă scape de situaţia &n :ennslvania e!istau dovezi$ dar în New DorE$ niciuna. &ncă. ra convins că va fi prins. ,u luni bune înainte de a comite vreo infracţiune$ el #tia că va fi prins. La două intersecţii depărtare$ a găsit o cafenea. >'a a#ezat pe un scaun înalt de bar la fereastră #i a privit îndelung #i pierdut spre 88B ?road$ clădirea'turn care avea să'i devină cur%nd cămin ori temniţă. ,uno#tea cifrele$ statisticile. >cull S :ershing va anga"a o sută cincizeci de noi asociaţi$ o sută doar pentru birourile din New DorE. Li se va plăti un salariu frumu#el$ care se va ridica la apro!imativ 8BB de dolari pe oră$ iar$ la r%ndul ei$ firma va ta!a clienţii foarte bogaţi la un tarif de c%teva ori mai mare dec%t î#i plătea asociaţii. La fel ca toţi începătorii în ale meseriei de pe Kall >treet$ -le va trebui să lucreze cel puţin două mii de ore pe an$ de#i va trebui să facă mai multe ore pentru a crea o impresie bună. >ăptăm%nile în care va sta la birou în "ur de o sută de ore nu vor reprezenta o e!cepţie. ,am după doi ani$ asociaţii vor începe să se sature de dintre un asemenea căut%ndu'#i locuriîncepători de muncă vor maisupravieţui omene#ti. :este patru ani$de "umătate ei vor fiprogram$ plecat. @ece la sută dintre #i$ slu"indu'se dinţi #i de gheare$ se vor căţăra p%nă în v%rf$ căpăt%nd$ după #apte sau opt ani de activitate$ titlul de parteneri. ,ei care nu se pierdeau pe drum aveau să fie eliminaţi chiar de firmă$ dacă nu erau socotiţi demni de a deveni parteneri. /unca devenise at%t de îngrozitoare$ înc%t se crease tendinţa ca firmele de avocatură să se prezinte drept firme ce asigurau (calitatea vieţii). ra de anticipat ca asociaţii să lucreze mai puţine ore$ să beneficieze de concedii mai lungi #i a#a mai departe. Aotu#i$ de cele mai multe ori$ acesta nu era dec%t un truc folosit la recrutare. &n cultura activităţii trudnice fără program normat din cadrul fiecărei firme$ asociaţii cei mai proaspeţi trebuiau să scoată la fel de mulţi bani ca #i partenerii$ indiferent de ceea ce le promiseseră recrutorii cu c%teva luni înainte$ atunci c%nd luaseră masa împreună. ?ineînţeles că salariul era grozav. ,el puţin 9BB.BBB de dolari pentru început. :este cinci ani$ caunasociat acesta se dubla. Far peste se dubla din nou$ partener "unior.cutreet. -le i'a plătit #oferului$ a salutat din cap portarul$ după care a urcat cu liftul p%nă la eta"ul patru$ intr%nd apoi într'o cameră unde îl a#tepta instructorul lui. ?ennie i'a făcut semn să se a#eze la o masă rotundă$ în centrul căreia se afla un vas cu mere de un verde strălucitor$ dar -le a refuzat să se a#eze ori să'#i scoată haina. 2 ;ferta este încă valabilă$ a spus el. 3oi începe din septembrie$ odată cu ceilalţi asociaţi. 2 ?un. Nu mă surprinde.
2 *#a crede :ecEham. ?ennie avea un dosar în privinţa lui :ecEham$ precum #i dosarele tuturor partenerilor din 7epartamentul Litigii #i cele ale altor avocaţi din cadrul firmei. 2 7ar nu am nici o garanţie$ a adăugat -le. 2 :oţi forţa puţin nota. 2 3om vedea. 2 Ae'ai g%ndit să'ţi închiriezi un apartament aici$ în /anhattan4 227eocamdată$ i bine$ noi nu. am făcut unele cercetări$ am aruncat o privire. 2 ,iudat$ nu ţin minte să vă fi cerut a"utorul. 2
mea$ silindu'mă să mă privesc bine în oglindă$ #i m'a convins că problema cu băutura se va agrava. 2 rai alcoolic4 2 Nu. 7octorul Ahorp nu era de această părere. Nici eu nu credeam asta. 7ar în viaţa mea era prea multă băutură$ mai ales atunci c%nd mergeam la vreo petrecere. 7e fumat droguri$ mi s'a înt%mplat rareori. 2 tudenţii sunt încura"aţi să lucreze c%ţiva ani pentru a a"uta femei abuzate$ copii proveniţi din familii dezorganizate$ deţinuţi aflaţi pe lista de a#teptare în vederea e!ecuţiei$ imigranţi$ adolescenţi fugiţi de acasă$ inculpaţi lipsiţi de mi"loace financiare$ oameni fără adăpost$ persoane în căutare de azil politic$ refugiaţi haitieni sosiţi în *merica pe calea mării$ americani care sunt deţinuţi în străinătate #i străini care sunt deţinuţi în închisori americane$ proiecte ce ţin depe:rimul *mendament$ proiecte au drept demonstrarea nevinovăţiei unor persoane baza testelor de *7N$ grupuricecare luptă scop pentru conservarea habitatului animalelor sălbatice$ activi#ti din domeniul mediului #i a#a mai departe. 7orinţa de a slu"i publicul larg are o tradiţie îndelungată la Dale. *dmiterea acolo este deseori condiţionată de dovezi privind acţiunile de voluntariat ale solicitantului #i de părerile sale$ scrise ori e!primate prin viu grai referitoare la folosirea diplomei #i a cuno#tinţelor de drept pentru a aduce beneficii lumii. >tudenţilor din anul înt%i li se propovăduiesc virtuţile meseriei de "urist în domeniul asistenţei sociale$ anticip%ndu'se că ei se vor implica în asemenea activităţi imediat ce vor absolvi.
săptăm%ni de distracţie #i de "oacă la New DorE$ la Kashington sau la >an 5rancisco. ,eea ce este mai important$ ace#tia deţin cheia carierelor bănoase. La 5acultatea de 7rept de la Dale se produce un cliva"$ la fel cum se înt%mplă în mai toate universităţile de prestigiu. /ulţi dintre îndrăgostiţii de visurile "ustiţiare ce au în vedere a"utorarea celor amăr%ţi schimbă brusc registrul #i încep să viseze la cum să a"ungă în cadrul marilor echipe din dreptul american$ în vreme ce alţii ignoră o asemenea seducţie #i se agaţă de ideile idilice de a slu"i comunitatea. >eparaţia este evidentă$ dar civilizată. ,%nd un redactor de launDale Journal acceptă în cadrul serviciilor sociale$ el devine erouLaw pentru cei care sunt odeslu"bă parteaplătită lui #i modest$ pentru ma"oritatea profesorilor din facultate. Far c%nd el cedează brusc ademenirii Kall >treet'ului$ este privit cu ochi mai puţin buni de către aceia#i oameni. 3iaţa lui -le a devenit ca vai de lume. :rietenilor săi care aleseseră să fie folositori societăţii nu le venea să creadă. ,ei care înclinau spre partea corporată erau prea ocupaţi ca să se sinchisească. Relaţiile lui cu ;livia s'au redus la o partidă de se! o dată pe săptăm%nă$ #i asta doar pentru că am%ndoi simţeau nevoia de a#a ceva. a susţinea că el se schimbase. -le devenise mai capricios$ mai sumbru$ preocupat de chestiuni neclare$ refuz%nd să'i spună ;liviei despre ce era vorba. (7acă ai #ti ce e în capul meu) g%ndea el. a acceptase să lucreze ca intern pe timpul verii$ în cadrul unui grup din Ae!as care milita împotriva pedepsei cu moartea+ astfel că se simţea plină de zel #i nutrea planuri mari$ sper%nd să schimbe mai mult.lucrurile în acel stat. >e vedeau din ce în ce mai rar$ însă reu#eau cumva să se certe tot =nul dintre profesorii preferaţi ai lui -le era un vechi radical care în anii #aizeci participase la mai toate mar#urile organizate în favoarea sau împotriva unui lucru ori altuia$ #i tot el era primul întotdeauna gata să emită o petiţie împotriva oricărui lucru pe care îl percepea drept in"ust în cadrul campusului. ,%nd acest profesor a aflat vestea că studentul -le /c*vo î#i schimbase părerea în privinţa slu"bei pentru următorii ani$ l'a sunat #i l'a invitat la masă. 3reme de o oră$ c%t au m%ncat enchilada la un mic restaurant me!ican din apropierea campusului$ au discutat în contradictoriu. -le a dat de înţeles că nu agrea acel amestec în viaţa lui$ dar$ în ad%ncul sufletului$ #tia că nu avea dreptate. :rofesorul a protestat #i l'a îmboldit$ însă fără nici un folos. >'a despărţit de -le cu o replică supărătoare #i descura"antă1 2 /'ai dezamăgitG 2 /ulţumesc$ i'a răspuns -le$ apoi$ în timp ce se îndrepta spre campus$ s'a ocăr%t în sinea lui. *poi i'a blestemat pe ?ennie Kright #i pe laine -eenan$ #i pe >cull S :ershing$ #i tot ce mai e!ista în viaţa sa în acel moment. *"unsese să în"ure #i să blesteme destul de mult în ultima vreme. 7upă c%teva runde de confruntări ur%te cu prietenii$ -le #i'a făcut în cele din urmă cura" ca să dea ochii #i cu familia. Neamul /c*vo a migrat spre estul :ennslvaniei spre sf%r#itul secolului al W3FFF'lea$ la fel ca mii de alţi coloni#ti de srcine scoţiană. *u fost fermieri vreme de c%teva generaţii$ apoi #i' au continuat drumul$ a"ung%nd în 3irginia$ în ,arolina de Nord #i de >ud$ #i chiar mai departe în sud. =nii au rămas pe loc$ între care #i bunicul lui -le$ un preot prezbiterian$ care a murit înainte de na#terea lui. Reverendul /c*vo a păstorit c%teva biserici de la marginea ora#ului :hiladelphia$ după care a fost transferat în DorE în 8OPB. >ingurul lui fiu$ John$ a absolvit liceul acolo #i a revenit acasă după ce mai înt%i a terminat colegiul$ apoi serviciul militar efectuat în 3ietnam #i 5acultatea de 7rept.
&n 8OTM$ John /c*vo #i'a părăsit slu"ba de conţopist prost plătit la o mică firmă din domeniul imobiliar cu sediul în DorE. * traversat /arEet >treet$ a închiriat un (apartament) de două camere dintr'o casă ca at%tea altele$ #i'a at%rnat tăbliţa cu numele la u#ă #i a declarat că era gata să se bată în tribunal. *ctivitatea "uridică legată de imobiliare era prea plicticoasă. John dorea conflicte puternice$ săli de tribunal$ dramatism #i verdicte. 3iaţa din DorE era lipsită de evenimente notabile. Far el$ fost pu#ca# marin$ avea chef de luptă. * muncit cu înd%r"ire$ trat%ndu'#i clienţii omene#te. *ce#tia aveau libertatea de a'i telefona #i acasă$ iar$ dacălaera necesar$ el era dispus să îi înt%lnească s%mbătă 5ăcea vizite la domiciliu$ spital$ în închisoare. >e socotea un avocat#i al străzii$după'amiaza. un sfătuitor pentru clienţii care lucrau în fabrici$ care sufereau vătămări sau discriminări$ ori pentru cei care intrau în conflict cu legea. ,lienţii lui nu erau bănci sau companii de asigurare ori corporaţii. ,lienţii lui nu erau ta!aţi cu ora. 7eseori$ ei nu plăteau nici un cent. Notele de plată erau achitate c%teodată sub alte forme1 lemne de foc$ ouă #i pui$ fripturi #i muncă de voie prin casă ori grădină. *ctivitatea biroului a căpătat amploare$ e!tinz%ndu'se #i la eta"ul casei$ astfel că$ în cele din urmă$ John a cumpărat toată casa. *vocaţii tineri veneau #i plecau$ niciunul nu răm%nea la el mai mult de trei ani. 7omnul /c*vo emitea pretenţii faţă de asociaţii lui. /ai bl%nd era cu secretarele. =na dintre ele$ o t%nără divorţată pe nume :att$ s'a căsătorit cu #eful ei după ce acesta a curtat'o două luni$ #i cur%nd a rămas gravidă. ?iroul de avocatură John /c*vo nu avea o specializare anume$ ci doar reprezenta clienţi fără posibilităţi financiare deosebite. ,u programare sau fără$ oricine putea intra ca să discute cude John imediatdecemici acesta devenea #i disponibil. >e ocupa testamente #i de proprietăţi$ de divorţuri$ vătămări$ infracţiuni de nenumărate alte de cazuri ce se înfăţi#au în biroul său de pe /arEet >treet. *ctivitatea era constantă$ u#ile stăteau deschise de dimineaţă devreme p%nă seara t%rziu$ iar sala de a#teptare rareori răm%nea pustie. :rin volumul de muncă #i datorită simplităţii traiului$ rod al educaţiei prezbiteriene$ biroul î#i acoperea cheltuielile #i asigura familiei /c*vo un venit care o situa în r%ndul clasei mi"locii de sus din DorE. 7acă ar fi fost mai lacom sau mai pretenţios$ sau chiar ceva mai ferm în privinţa onorariilor$ John ar fi putut să' #i dubleze veniturile #i să devină membru al unui countr club. &nsă el detesta golful #i nu'i înghiţea pe înstăriţii ora#ului. Lucru #i mai important$ el socotea avocatura drept o chemare$ o misiune pentru a"utorarea celor mai puţin favorizaţi de destin. &n anul 8OQB$ :att a născut două gemene. &n 8OQC$ s'a născut -le$ care a început să'#i facă veacul prin biroul tatălui încă înainte de a merge la grădiniţă. 7upă divorţul părinţilor$ a preferat stabilitatea biroului de avocatură în locul chinului creat de custodia comună$ astfel că$ în fiecare #coală$ se înfiinţa într'o camerăfăcea mică cafea de la eta" #i'#i termina zece anizi$sedupă ocupa de funcţionarea copiatorului$ #i punea în ordinetemele. cărţileLa dinv%rsta mica de bibliotecă de specialitate. ra plătit cu un dolar pe oră în numerar. La cincisprezece ani a"unsese să stăp%nească tainele investigaţiei "uridice #i putea alcătui înt%mpinări pe teme simple. &n liceu$ atunci c%nd nu mergea să "oace baschet$ se afla la birou sau într'o sală de tribunal$ alături de tatăl lui. -le ţinea la biroul de avocatură al tatălui său. 7e multe ori stătea de vorbă cu clienţii care a#teptau să fie primiţi de John. 5lirta cu secretarele #i îi s%c%ia pe asociaţi. 5ăcea glume atunci c%nd situaţia era încordată$ mai ales în momentele în care domnul /c*vo se înfuria pe vreun subordonat$ #i le "uca feste avocaţilor veniţi în vizită. ;rice avocat #i "udecător din DorE îl cuno#tea pe -le$ #i nu era un lucru neobi#nuit ca el să se strecoare în vreo sală de "udecată goală$ pentru a prezenta "udecătorului vreo cerere către instanţă$ susţin%nd conţinutul acesteia dacă era necesar #i plec%nd apoi cu o hotăr%re semnată. refierii tribunalului îl tratau de parcă ar fi fost de"a avocat.
&nainte de a pleca la colegiu$ în fiecare marţi$ se găsea mereu la birou în "urul orei cinci după'amiază$ c%nd domnul Randolph KeeEs trecea pe acolo pentru a aduce alimente 6 primăvara #i vara$ fructe #i legume din grădina lui$ iar toamna #i iarna$ carne de porc sau de pui$ ori chiar v%nat. &n ultimii zece ani$ în fiecare zi de marţi$ la ora cinci$ domnul KeeEs venea să'#i achite o parte din onorariu. Nimeni nu #tia cu e!actitate c%t de mult datora sau c%t din datorie restituise$ dar era limpede că domnul KeeEs socotea că încă îi rămăsese dator domnului /c*vo. ,u mulţi ani în urmă$ el îi e!plicase lui -le că tatăl lui$ un mare avocat$ săv%r#ise un miracol #i'l salvase de la închisoare fiul lui adolescent$ cel mare. fusese avocatul neoficial al domni#oarei ?ril$ o bătr%nă Far -le$ pe de#i doar scr%ntită care fusese alungată de toate birourile de avocatură din DorE. *ceasta umbla pe străzile ora#ului t%r%nd după sine un dulăpior de lemn pe roţi$ cutii cu documente despre care ea susţinea că dovedeau clar că tatăl ei$ care decedase la v%rsta de nouăzeci #i #ase de ani X#i$ cu toate acestea$ femeia pretindea că nu murise de moarte bunăY$ era mo#tenitorul de drept al unor zăcăminte uria#e de cărbune din estul :ennslvaniei. -le citise mai toate (documentele) aflate în posesia ei #i a"unsese imediat la concluzia că femeia era încă mai ţicnită dec%t bănuiau ma"oritatea avocaţilor din ora#. &nsă el o lini#tea #i îi asculta pl%ngerile cum că ar fi victima unor conspiraţii. La vremea aceea$ el c%#tiga de"a patru dolari pe oră$ #i erau bani meritaţi din plin. Aatăl lui îl instala deseori în sala de a#teptare ca să'i descoasă #i să'i îndrume pe clienţii noi care$ la prima vedere$ lăsau impresia că îl puteau face pe domnul avocat să piardă prea mult timp. &n afara visului obi#nuit pentru un adolescent$ acela de a deveni sportiv profesionist$ -le ameseria$ avut mereu convingerea va fi avocat. #tia asigur ce fel de avocat =niversit$ sau unde'#i se vaîndoia practica dar$ la data c%nd acăpărăsit DorEulNu pentru merge la 7u0uesne că se va mai întoarce acolo. e arăta e!igent$ cer%nd muncă înd%r"ită #i note e!celente$ dar p%nă #i el a rămas oarecum surprins văz%nd rezultatele academice ale lui -le de la colegiu #i de la 5acultatea de 7rept de la Dale. ,%nd -le a mers pentru interviuri la mari firme corporate de avocatură$ John a avut multe de spus în această chestiune. -le a telefonat în cele din urmă #i i'a spus tatălui său că va sosi la DorE vineri după' amiază t%rziu. *u convenit să ia masa împreună. ,a de obicei$ la birou era încă activitate la ora 8T1CB$ c%nd -le a sosit acolo. /a"oritatea firmelor de avocatură se închideau devreme vinerea$ iar ma"oritatea avocaţilor erau de"a în baruri sau la countr club. John /c*vo lucra p%nă t%rziu întruc%t mulţi dintre clienţii lui erau plătiţi la sf%r#it de săptăm%nă$ iar unii treceau pe acolo ca să scrie sau#ase pentru a se interesa de mersuliarproceselor pepărut care le aveau pe rol.cecuri -lepentru nu maisume fusesemodeste acasă de săptăm%ni$ de la ,răciun$ biroul i s'a a arăta ceva mai ponosit dec%t îl #tia. /ocheta trebuia înlocuită. Rafturile bibliotecii se coco#aseră #i mai rău sub greutatea cărţilor. Aatăl lui nu reu#ea să se lase de fumat+ drept urmare$ fumatul era permis în birouri$ #i$ la acea oră t%rzie de după'amiază$ un soi de ceaţă albăstrie stătea în suspensie în apropiere de tavan. >bil$ secretara'#efă$ a închis brusc telefonul în clipa în care -le a pătruns pe u#ă. 5emeia a sărit în picioare$ a scos un chiot reţinut$ l'a prins în braţe #i l'a împuns cu s%nii ei gigantici. >'au sărutat u#or pe obraz$ bucur%ndu'se din plin de acel salut fizic. Aatăl lui -le se ocupase de cel puţin două divorţuri de'ale lui >bil$ iar soţul actual avea să a"ungă în cur%nd pe stradă. -le auzise amănunte despre asta în cursul vizitei de ,răciun. 5irma avea la acea dată trei secretare #i doi asociaţi$ astfel că a mers dintr'o cameră în alta$ înt%i la parter$ apoi la eta"$ unde î#i aveau mesele de lucru tinerii avocaţi$ discut%nd cu anga"aţii care î#i str%ngeau lucrurile în gentile
diplomat sau în po#ete #i'#i făceau ordine pe birouri. :oate că #efului îi făcea plăcere să stea p%nă mai t%rziu vinerea$ dar ceilalţi se simţeau obosiţi. -le a sorbit o băutură răcoritoare dietetică în camera unde se pregătea cafeaua #i a ascultat vocile #i sunetele ce veneau dinspre birourile în care activitatea se încheia. ,ontrastul era izbitor. *ici$ la DorE$ în firmă găseai oameni care erau prieteni$ oameni demni de încredere. Ritmul de lucru era intens uneori$ dar niciodată disperat. trocE #i ?a!ter Aate 6 nu povestise părinţilor ce se înt%mplase. Fnvestigaţia se stinsese înainte ca ace#tia să fie siliţi să apeleze la familii. 7acă i'ar fi povestit acum$ tatăl lui ar fi întrebat imediat1 (7e ce nu mi'ai spus atunci despre asta4) Far -le nu era pregătit să aibă o confruntare de acest fel. *r urma alte întrebări$ mai nemiloase$ un interogatoriu în toată regula ţinut de un luptător de instanţă$ care î#i supusese fiul la astfel de tratamente încă de c%nd era ţ%nc. ra preferabil pentru -le să păstreze secretul$ sper%nd că totul va merge bine. *vea să'i fie #i a#a destul de greu să dea ochii cu părintele său. 7upă ce a#ezat a plecatcomod #i ultimul client$ iar >bil luat ladespre revedere #i a încuiatde u#abaschet de intrare$ tatăl #i fiul s'au în biroul spaţios #i au#i'a discutat campionatele #i de hochei ale colegiilor. *poi$ despre familie1 înt%i despre surorile gemene$ ca întotdeauna$ #i la urmă despre :att. 2 /ama ta #tie că e#ti în ora#4 L'a întrebat John. 2 Nu. ; sun m%ine. ,um se simte4 2 Nimic nu s'a schimbat. bine. :att locuia #i lucra în podul unui vechi depozit din DorE. *vea un loc spaţios$ cu multe ferestre$ care îi asigurau lumina necesară pentru a picta. John plătea chiria$ utilităţile #i tot ce mai avea ea nevoie printr'un stipendiu lunar de C.BBB de dolari. *cei bani nu reprezentau pensie alimentară$ nici vreo sumă pentru îngri"irea copilului$ ci pur #i simplu un cadou pe care el se simţea dator să îl facă pentru întreţinerea lui :att$ deoarece ea nu'#i putea asigura subzistenţa. Nimeni din familie nu #tia ca ea să fi v%ndut vreo pictură sau vreo sculptură în ultimii nouăsprezece ani. 2 &i telefonez în fiecare marţi seara$ a spus -le. 2 uferea de o gravă depresie bipolară$ iar schimbările ei de dispoziţie erau c%teodată e!trem de #ocante. John încă o iubea #i nu se recăsătorise$ de#i avusese c%teva prietene. :att traversase cel puţin două legături amoroase ruinătoare$ ambele cu arti#ti$ bărbaţi mult mai tineri$ iar John fusese acela care trebuise să rezolve problemele. Relaţia dintre ei era complicată$ de#i acest cuv%nt nu e!primă întregul adevăr. 2 ,um merge #coala4 L'a întrebat John. 2 pe sf%r#ite. :este trei luni sunt absolvent. 2 Nici nu'mi vine să cred. -le #i'a înghiţit nodul din g%t #i a decis să "oace cu cărţile pe masă. 2 /'am răzg%ndit în legătură cu slu"ba. /ă duc pe Kall >treet. >cull S :ershing.
John #i'a aprins alene o nouă ţigară. *vea #aizeci #i doi de ani$ era masiv$ dar nu gras$ iar părul său cărunt$ încă viguros #i ondulat$ îi începea chiar deasupra frunţii. La cei douăzeci #i cinci de ani ai lui$ -le pierduse mai mult păr dec%t tatăl său. John a tras un fum lung din ţigara Kinston$ apoi #i'a e!aminat fiul din spatele ochelarilor de citit$ cu ramă metalică$ pe care îi ţinea pe v%rful nasului. 2 *i vreun motiv anume4 Lista de motive fusese învăţată pe de rost$ dar -le #tia că argumentele vor suna neconvingător$ indiferent cum socială le'ar fi îmbrăcat el. de vreme. ;ricum o să a"ung pe Kall >treet$ #i 2 ,hestia cu asistenţa e o pierdere atunci$ de ce să nu'mi încep cariera chiar de acum4 2 Nu te credG 2 igur a#a va fi. *i crescut aici$ printre oameni #i clienţi adevăraţi. La New DorE poţi să lucrezi #i zece ani$ #i nu o să apuci să vezi vreun client la faţă. 2 o firmă bună$ tatăG =na dintre cele mai renumite. John a scos un pi! dintr'un buzunar. 2 =ite$ o să scriu cuvintele astea pe care le'ai rostit$ ca să ţi le citesc peste un an. 2 ,hiar te rogG *m zis1 ( o firmă bună. =na dintre cele mai renumite). John #i'a notat #i a spus1 2 ; să ură#ti firma asta$ avocaţii ei #i cazurile de care va trebui să te ocupi$ #i probabil că o să a"ungi să le dete#ti p%nă #i pe secretare$ laolaltă cu ceilalţi asociaţi începători. ; să ţi se aplece de at%ta trudă$ de rutină$ de lucrările plicticoase #i lipsite de logică pe care ţi le vor arunca în braţe. *i ceva de spus la asta4 2 sunt dea spus acord.John$ încă not%nd pe h%rtie. *poi a scos încă o ţigară #i a suflat un nor 2Nu rozav$ impresionant de fum. * lăsat "os pi!ul. /ă g%ndeam că vrei să încerci ceva diferit #i prin asta să'i a"uţi pe unii oameni. Nu cuvintele astea le'am auzit din gura ta acum c%teva săptăm%ni4 2 /'am răzg%nditG 2 *tunci$ mai răzg%nde#te'te o datăG Nu e timpul pierdut. 2 Nu. 2 7e ce$ mă rog4 Arebuie că ai un motiv. 2 Nu vreau să'mi petrec trei ani în 3irginia rurală$ străduindu'mă să învăţ suficientă spaniolă c%t să înţeleg problemele oamenilor care$ în primul r%nd$ au venit aici în mod ilegal. 2 Regret$ dar mie mi se pare o modalitate e!traordinară de a'ţi petrece următorii trei ani. Nu mă păcăle#ti cu asta. /ai dă'mi un motiv. >pun%nd acestea$ John #i'a împins în spate scaunul rotativ îmbrăcat în piele #i a sărit în picioare. -le văzuse faza asta de nenumărate ori. ,%nd era agitat sau c%nd turuia întrebare după
întrebare$ tatăl lui prefera să se plimbe de colo'colo #i să'#i v%nture m%inile. ra un vechi obicei$ deprins în instanţă$ #i nu venea deloc pe nea#teptate. 2 *# vrea înt%i să fac ni#te bani. 2 :entru ce4 ,a să cumperi lucruri$ "ucării noi4 Nici nu vei avea vreme să te folose#ti de ele. 2 3reau să economisesc 2 *$ sigur a#a vei faceG 3iaţa în /anhattan e at%t de ieftină$ înc%t o să economise#ti o avereG se plimba prin dreptul :eretelui 3anităţii$ pe care$tudepelamine podea p%nă înplace tavan$ etalate John certificate #i fotografii înrămate. Nu mă îmbrobode#ti #i nu'mi căerau încerci asta. ;bra"ii lui căpătaseră culoare. Aemperamentul scoţian ie#ea la iveală. (3orbe#te calm$ #i'a spus -le în g%nd. =n cuv%nt prea repezit ar înrăutăţi situaţia.) 3a supravieţui acestei mici confruntări$ a#a cum trecuse #i peste altele$ #i$ c%t de cur%nd$ toate vorbele aspre aruncate vor fi date uitării$ iar -le va fi departe$ la New DorE. 2 Aotul se reduce la bani$ -le$ adevărat4 * spus John. ,redeam că te'am crescut mai bine. 2 N'am venit să mă insulţi$ tatăG *m luat hotăr%rea. Ae rog să mi'o respecţi. /ulţi părinţi ar fi înc%ntaţi de o asemenea slu"bă. John /c*vo s'a oprit din plimbare #i a rămas cu ţigara în m%nă$ fără să mai tragă din ea$ apoi s'a uitat la chipul atrăgător al singurului fiu pe care'l avea$ un t%năr de douăzeci #i cinci de ani care se7ecizia maturizase #i luată. devenise incredibil inteligent$ a hotăr%t lase se lucrurile a#aîmpingă cum picaseră. fusese Far el spusese de destule. 7acă#imai adăugasăceva$ putea să lucrurile prea departe. 2 ?ine$ a zis el. &n regulă. viaţa ta. #ti suficient de de#tept ca să #tii ce vrei$ dar eu răm%n tatăl tău #i voi avea dreptul să'mi e!prim părerile despre următoarea ta hotăr%re importantă #i a#a mai departe. :entru asta mă aflu aici. 7acă n'o să faci alegerea care ţi se potrive#te cel mai bine$ fii sigur că o să ţi'o spun fără fereală. 2 N'o să fac nici o alegere gre#ită$ tatăG 2 u nu mai vreau să discutăm pe tema asta. 2 /ergem la masă4 2 7a$ pentru că vreau să beau ceva. *u mers împreună p%nă la restaurantul 3ictor$ cu specific italian$ ritualul de vineri seara al lui John$ pe care -le îl cuno#tea de c%nd era copil. John a comandat obi#nuitul său martini de sf%r#it de săptăm%nă. a cerut#i$sădupă i se aducă băutura 6 apă minerală cu osăidee de lăm%ie. *u comandat paste cu-le chifteluţe cel de'al doileatipică martini$ John a început se mai înmoaie. ra totu#i ceva de laudă să'#i #tie fiul la cea mai mare #i mai prestigioasă firmă de avocatură din ţară. ra însă derutat de nea#teptata schimbare de plan a fiului său. (7acă ai #ti)$ î#i zicea -le mereu în g%nd.
astfel că orice sugestie de a se înt%lni la o cafea sau pentru a m%nca la pr%nz era respinsă aproape invariabil. 7acă medicamentele tocmai î#i făceau efectul$ ea vorbea neîncetat$ forţ%ndu'l în acela#i timp pe -le să'i admire ultimele capodopere. ,u medicamentele neluate$ mama lui stătea întinsă pe o canapea$ cu ochii închi#i$ neîmbăiată$ neîngri"ită$ deseori de neconsolat în suferinţa #i în mohoreala ei. Rareori îl întreba despre propria lui viaţă 6 despre colegiu$ facultate$ prietene$ planuri de viitor. ra mult prea cufundată în propria lume măruntă #i îndurerată. >urorile gemene ale lui -le se ţineau c%t de departe cu putinţă de DorE. -le aNici lăsatn'a mesa"ul peînrobot în timp ora#ul$ sper%nd ceea ca eace sănu nu'i prea cur%nd. făcut'o+ realitate$ ea ce nu părăsea i'a dat nici un răspuns$ erarăspundă deloc neobi#nuit. :atru ore mai t%rziu$ -le se afla în :ittsburgh. Joe ?ernardo avea bilete la meciul de hochei de s%mbătă seară dintre :enguins #i >enators. Arei bilete$ nu două. >'au înt%lnit la ?oomerangIs$ un bar preferat de pe vremea c%nd erau la colegiu. 7upă ce se lăsase de băut XJoe nu făcuse astaY$ -le evitase să mai pună piciorul în baruri. :e drumul spre :ittsburgh$ sperase că putea petrece puţin timp în tihnă cu fostul coleg de apartament$ dar nu avea să fie a#a. ,el de'al treilea bilet era pentru ?lair$ logodnica pe care Joe avea să o prezinte familiei în cur%nd. Fmediat ce toţi trei s'au a#ezat într'un separeu îngrămădit$ Joe a anunţat vestea că el #i ?lair tocmai se logodiseră #i plănuiau data nunţii. *m%ndoi radiau iubire #i sentimente frumoase #i păreau să nu observe nimic altceva din ceea ce se petrecea în "urul lor. >e ţineau de m%nă$ stăteau lipiţi unul de celălalt$ chiar chicoteau la lucruri doar de ei #tiute$ astfel că$ după vreo cinci minute -le dur a început să se:ittsburgh$ simtă de prisos. ,e secăpitan petrecuse cu prietenul =nde era vechiul Joe 6 tipul din >outh fiul unui de pompieri$ un lui4 bo!er desăv%r#it$ funda# de netrecut al echipei de fotbal din liceu$ cu un apetit enorm pentru fete$ un pontos cu aere de superioritate #i de cinism care î#i închipuia că femeile trebuiau schimbate pe bandă rulantă$ omul care "urase că nu se va căsători dec%t după ce va împlini cel puţin patruzeci de ani4 ?lair făcuse o marionetă din el. -le rămăsese înmărmurit văz%nd o asemenea transformare. &ntr'un t%rziu$ cei doi au obosit să tot vorbească despre planurile lor de căsătorie #i despre posibilele destinaţii pentru petrecerea lunii de miere$ #i discuţia a c%rmit'o spre carierele pe care voiau să le urmeze. ?lair$ o limbută care î#i începea fiecare frază cu (eu) sau cu (pe mine) sau cu (mie)$ lucra la o agenţie de publicitate #i le'a tocat o mulţime de timp vorbindu'le cu lu! de amănunte despre cele mai recente manevre de marEeting. Joe îi sorbea fiece cuv%nt$ pe c%nd -le a început să se uite pe furi# la ceasul de perete din spatele lor$ plasat sus pe zid$ deasupra unui #ir devizual ferestre. ea turuiaînsă în continuare$ -le s'asăstrăduit dinogreu contactul c%t &n să vreme mimezeceinteresul$ în minte începuse deruleze partesăa menţină înregistrării video. (/ai e trează4) îl întreabă Joe pe ?a!ter$ care face se! cu laine -eenan$ prime"dios de beată. 2 ?lair călătore#te la /ontreal foarte des$ a precizat la un moment dat Joe$ atunci c%nd ea se apucase să vorbească despre acel ora# #i frumuseţile lui. =nde mai pui că învăţa #i francezăG (/ai e trează4) >t%nd acolo$ cu o m%nă pe sub masă #i$ fără îndoială$ pipăind'o pe ?lair$ Joe habar nu avea de e!istenţa acelei înregistrări. ,%nd se g%ndise Joe ultima oară la respectivul incident4 ; făcuse vreodată măcar4 ;ri uitase cu desăv%r#ire de el4
aducea aminte nici un moment în care episodul respectiv să fi fost măcar menţionat. laine dispăruse$ iar tot ce fusese legat de ea trecuse în uitare. -le ar fi vrut să #tie dacă ?ennie Kright #i oamenii lui scotociseră pe la 7u0uesne #i la :ittsburgh în săptăm%nile din urmă. >e putea înt%mpla ca Joe să fi văzut sau să fi auzit ceva. ;ri poate că nu. Joe nu mai băga de seamă multe lucruri în ultima vreme$ mai ales dacă era cu ?lair. 2 *i mai vorbit cu ?a!ter4 L'a întrebat Joe$ atunci c%nd ?lair s'a oprit într'un t%rziu ca să mai #i respire. pregătea2oN'am glumă.mai vorbit cu el de vreo lună sau cam a#a ceva. Joe tocmai sur%dea$ semn că 2 &n sf%r#it$ a fost #i el distribuit într'un film$ #tiai4 2 Hai$ nu mai spuneG Nu m'a anunţat. ?lair a chicotit ca o #colăriţă$ pentru că #tia restul pove#tii. 2 *sta pentru că nu vrea să afli tu$ a continuat Joe. 2 &nseamnă că e un film tareG 2 7a$ într'o seară s'a făcut pra#tie apropo$ acum a a"uns să bea de nu se mai opre#te #i m'a sunat să'mi spună că #i'a făcut debutul. ra un film prost pentru televiziunea prin cablu$ despre o fată care descoperă un picior de om adus de valuri pe pla"ă$ iar în restul filmului are co#maruri în care este urmărită de un uciga# cu un singur picior. 2 trocE era ocupat p%nă peste cap cu enormul material ce trebuia învăţat la 5acultatea de /edicină de la ;hio >tate #i$ dintre cei patru$ din c%te se părea$ el avea să se implice cel mai puţin. :entru Joe riscurile erau mari. l apărea pe înregistrare$ întreb%ndu'se cu voce tare dacă laine mai era trează #i con#tientă$ în vreme ce ?a!ter î#i făcea treaba cu ea$ după care chiar Joe îi luase locul. &n prezent$ el se ocupa de conturi la o firmă regională de broEera" din :ittsburgh #i fusese de"a promovat de două ori. ra înamorat lulea de aeriana ?lair$ iar orice aluzie la violul petrecut demult le putea da peste cap acestora vieţile care le mergeau aproape perfect.
:e de o parte$ -le se simţea de parcă ar fi fost ales el drept ţap ispă#itor pentru Joe. Nu se atinsese de laine în acea noapte$ #i totu#i viaţa #i cariera îi fuseseră confiscate de către ?ennie Kright #i de filmuleţul lui sc%rbos. Nu se cuvenea ca Joe să aibă măcar habar de asta4 :e de altă parte$ -le nu se putea convinge pe sine că trebuia să lanseze bomba în faţa lui Joe chiar în acele momente. 7acă el$ -le$ accepta slu"ba de la >cull S :ershing #i îndeplinea cererile lui ?ennie Kright$ #i dacă nu era prins$ e!ista o #ansă oarecare ca înregistrarea video să fie făcută uitată. ,%teva în timpullaunei pauze a meciului$ c%tplece ?lairdevreme se dusesedin la ora#$ toaletă$ a sugerat să se ore vadămai dint%rziu$ nou duminică micul de"un. Arebuia să a -le precizat el$ #i se puteau vedea pentru o oră$ două$ fără să mai fie de faţă #i ?lair4 >ă o lase dormind$ de pildă4 >'au înt%lnit la un local ce făcea parte dintr'un lanţ de magazine$ unul ce nu e!ista atunci c%nd -le era la 7u0uesne. ?lair încă dormea$ iar Joe a recunoscut că avea nevoie de momente de respiro. (>impatică fată)$ spusese -le în c%teva r%nduri$ #i de fiecare dată se simţise vinovat pentru faptul că minţise. Nu se putea închipui trăind alături de o asemenea mori#că de vorbe. Aotu#i$ avea picioare lungi$ grozave$ în genul celor după care Joe se dăduse mereu în v%nt. *u discutat îndelung despre New DorE 6 despre viaţa în cadrul unei mari firme$ despre stresul e!ercitat de ora#$ despre echipe de tot felul$ despre alţi prieteni care se aflau acolo #i a#a mai departe. &n cele din urmă$ -le a adus discuţia către fostul grup ?eta$ #i am%ndoi au derulat o serie de amintiri comune. de glumele de consumul de droguri$ de petrecerile date de poantele neroade făcute*u der%s ei altora sau alefăcute$ căror victime fuseseră. *cum trecuseră cu toţii de#i douăzeci #i cinci de ani$ lăsaseră în urmă nebuniile de pe vremea colegiului$ iar nostalgiile prindeau bine vreme de c%teva minute. (,hestia cu laine) a apărut în discuţie de c%teva ori$ a#tept%nd un comentariu ori vreo întrebare$ dar Joe a trecut de fiecare dată mai departe. :entru el$ (chestia) era uitată. ,%nd #i'au luat rămas'bun$ -le avea convingerea că Joe îngropase episodul acela pe vecie #i$ mult mai important$ nimeni nu i'l reamintise în ultima vreme. * mers cu ma#ina spre nord$ spre autostrada Fnterstate QB$ după care a pornit spre est. New DorEul nu era departe$ nici ca timp$ nici ca distanţă. &ncă două$ trei săptăm%ni în confortabila lume universitară$ apoi două luni de pregătire pentru e!amenul de barou$ după care$ în septembrie$ avea să se prezinte la post ca să înceapă să lucreze pentru cea mai mare firmă de avocatură din lume. 3or fi acolo o sută de asociaţi din aceea#i promoţie$ toţi tineri inteligenţi$ proveniţihaine$ de la toţi celedornici mai bune facultăţi din toţiînsclipitori #i îmbrăcaţi cu cele bune #i mai scumpe să pornească în ţară$ trombă strălucitoarele lor cariere ca mai avocaţi. @i după zi$ -le se simţea tot mai singur. &nsă nu era chiar izolat$ nici pe departe. 7eplasările lui spre$ în #i în "urul DorEului #i :ittsburghului erau urmărite cu atenţie de ?ennie Kright #i de oamenii lui. =n mic emiţător magnetic$ de mărimea unui portofel$ era culcu#it undeva sub un strat de noroi #i de alte mizerii$ în bara de protecţie spate a ,heroEee'ului ro#u al lui -le. >e alimenta de la stopul st%nga #i emitea în permanenţă un semnal :> cu a"utorul căruia se putea #ti în orice clipă încotro se deplasa vehiculul. 7in biroul lui aflat în sudul /anhattanului$ ?ennie #tia cu precizie unde se găsea ma#ina. Nu a fost surprins de vizita lui -le acasă$ însă călătoria făcută pentru a'l vedea pe Joe ?ernardo fusese cu mult mai interesantă. ?ennie avea dispozitive cu grămada 6 unele de înaltă performanţă$ altele comune$ dar toate foarte eficiente$ pentru că el se ocupa de urmărirea unor civili$ nu a spionilor adevăraţi.
>piona"ul industrial se făcea mult mai u#or dec%t cel militar sau cel care viza securitatea naţională. Aelefonul mobil al lui -le era interceptat de multă vreme$ astfel că membrii echipei ascultau fiecare convorbire a lui. :u#tiul încă nu menţionase chinurile prin care trecea către nimeni$ cel puţin$ nu prin telefon. *scultau #i flecărelile ;liviei$ la fel #i pe ale lui /itch$ colegul de apartament al lui -le. 7eocamdată$ nimic. &i citeau #i mesa"ele e'mail. &n medie$ avea cam douăzeci #i #apte pe zi$ dar aproape toate erau legate probleme de facultate. *ltede încercări de a'i intercepta discuţiile erau mai greu de realizat. =n agent cinase la localul 3ictor din DorE$ la o masă situată la vreo #ase metri depărtare de aceea la care -le se întreţinuse cu tatăl lui$ dar nu auzise aproape nimic. =n altul reu#ise să găsească un loc la meciul celor de la :enguins$ la două r%nduri depărtare$ dar fusese un efort inutil. ,u toate acestea$ la ?oomerangIs$ unul dintre localurile unde ?ennie avusese cel mai mare succes$ o blondă de douăzeci #i #ase de ani$ în blugi str%mţi$ reu#ise să ocupe separeul aflat alături de cel în care se găseau -le$ Joe #i ?lair. 5ata trăsese de o bere timp de două ore$ citise o carte de aventuri #i raportase că ?lair vorbise fără încetare #i$ de fapt$ nu spusese nimic. ?ennie era în general mulţumit de progresele făcute. :e nea#teptate$ -le refuzase oferta de a'#i lua o slu"bă în domeniul serviciilor sociale în 3irginia. >e deplasase la New DorE #i lămurise lucrurile cu cei de la >cull S :ershing. >e înt%lnea tot mai rar cu ;livia #i era evident$ cel puţin pentru ?ennie$ că relaţia se destrăma. &nsă călătoria nea#teptată p%nă la :ittsburgh supărătoare. :lănuise să i sede a lua destăinuiască lui Joe4 5ăcuse de"a asta4 =rma *lanfusese >trocE4 3a face -le încercarea legătura cu el #iUsau cu ?a!ter Aate4 ?ennie trăgea cu urechea în toate locurile potrivite #i stătea în a#teptare. &nchiriase două sute de metri pătraţi de spaţiu pentru birouri într'o clădire situată vizavi de ?road >treet #i la două intersecţii de >cull S :ershing. Numele sub care se făcuse închirierea era 5ancher roup$ o companie proaspăt înfiinţată$ specializată în servicii financiare$ cu sediul social în Fnsulele ?ermude. Reprezentantul acesteia la New DorE se numea *aron -urtz$ cunoscut #i sub numele de ?ennie Kright$ de asemenea cunoscut #i sub multe alte identităţi$ av%nd #i actele necesare pentru a face dovada că putea fi$ oric%nd$ oricare dintre acele persoane. 7in noul lui post de observaţie$ ?ennie putea îmbrăţi#a ?road >treet dintr'o privire la fereastră$ iar$ peste c%teva luni doar$ avea să fie în stare chiar să'l vadă pe -le$ băiatul lor$ intr%nd #i ie#ind de la locul lui de muncă. ,auza a fost înregistrată la tribunalul federal înainte din NewdeDorE$ >outhern 7istrict$ /anhattan 7ivision$ într'o vineri după'amiază$ cu zece minute ora cinci$ oră aleasă astfel înc%t depunerea dosarului să nu atragă mai deloc atenţia presei. ra vorba despre ceea ce$ în limba" "uridic neoficial$ se numea (lansare fără spectatori). *vocatul care a depus dosarul era un cunoscut specialist în litigii$ pe nume Kilson Rush$ partener senior la >cull S :ershing care$ pe mai toată durata zilei$ îi telefonase mereu grefierului ca să se asigure că documentul avea să fie primit conform legii #i trecut în registru înainte de încheierea programului. La fel ca mai toate cazurile$ înregistrarea s'a efectuat în mod electronic. Nimeni de la firmă nu a fost silit să se prezinte personal la Aribunalul >=* 7aniel :atricE /onihan de pe :earl >treet pentru a înm%na un teanc impresionant de gros de documente menit a declan#a o acţiune în instanţă. 7intre cele aproape patruzeci de acţiuni civile înregistrate în acea zi în >outhern 7istrict$ aceasta era de departe cea mai serioasă$ mai comple!ă #i mai a#teptată. :ărţile din proces se băteau de ani de zile #i$ de#i mai toate argumentele aduse de o parte sau de alta fuseseră prezentate nepărtinitor$ ma"oritatea chestiunilor erau mult prea sensibile pentru a fi date publicităţii. :entagonul$ mulţi
membri ai ,ongresului$ ba chiar oameni de la ,asa *lbă acţionaseră cu delicateţe pentru a împiedica respectivul litigiu$ însă toate eforturile se dovediseră zadarnice. &ncepuse următoarea bătălie din acel război$ #i nimeni nu se a#tepta ca acesta să se încheie prea cur%nd. :ărţile #i avocaţii lor aveau să se lupte #i cu m%inile goale vreme de ani de zile$ în timp ce disputa î#i va croi drum prin sistemul "udiciar federal$ a"ung%nd$ în cele din urmă$ la ,urtea >upremă$ unde se va da verdictul final. Fmediat după ce a primit pl%ngerea$ grefierul a diri"at'o spre un fi#ier securizat$ pentru a împiedica de aacum se a"unge la conţinutul acesteia. La un astfel de se !ista apela e!trem de orice rar #i încercare el era folosit la solicitarea e!presă a "udecătorului'#ef al procedeu districtului. pregătit un rezumat la s%nge al cauzei$ care se putea pune la dispoziţia presei. *cesta fusese alcătuit sub îndrumarea domnului Rush$ iar conţinutul lui fusese aprobat tot de către "udecător. Reclamantul era Arlon *eronautics$ un contractor bine'cunoscut din domeniul apărării$ cu sediul în New DorE$ o companie privată care proiectase #i produsese avioane militare vreme de patru decenii. *cuzatul era ?artin 7namics$ un contractor din domeniul apărării$ companie de stat$ cu sediul în ?ethesda$ /arland. ?artin avea contracte guvernamentale în valoare de apro!imativ 8M miliarde de dolari pe an$ sumă ce reprezenta OMV din veniturile sale anuale. ?artin folosea diferiţi avocaţi pentru diversele ei necesităţi$ dar în bătăliile cele mai importante era apărată de firma *gee$ :oe S pps de pe Kall >treet. La acea dată$ >cull S :ershing avea anga"aţi două mii o sută de avocaţi$ a#a că se pretindea a fi cea mai mare firmă de avocatură din lume. *gee$ :oe S pps avea cu două sute de avocaţi mai5iecare puţin$ din dar ele se lăuda cu prea mai multe filiale alte ţări+ de aceea$lăud%ndu'se susţinea că ea cea mai mare. pierdea mult timp în în dispute cu cealaltă$ cu era anvergura$ puterea$ prestigiul$ încasările$ profilul partenerilor #i multe alte lucruri care i'ar fi putut spori nivelul de ierarhizare. /iezul disputei îl reprezenta ultima dorinţă a :entagonului de a risipi fondurile publice în ideea de a construi bombardierul hipersonic ?'8B$ un aparat al epocii spaţiale care constituise un vis vreme de decenii$ iar acum era pe cale de a deveni o realitate. &n urmă cu cinci ani$ 5orţele *eriene lansaseră o competiţie între contractorii săi de v%rf pentru proiectarea aparatului ?'8B$ un bombardier e!trem de rapid care să înlocuiască bătr%nica flotă de ?'M9'uri #i de ?'99'uri #i care să poată răm%ne în serviciu p%nă în anul 9BPB. 5usese de a#teptat ca LocEheed$ cel mai mare contractor din domeniul apărării$ să se afle în fruntea acestei competiţii$ însă compania se văzuse rapid depă#ită de o cooperare organizată de Arlon #i de ?artin. &n acea structură mi!tă$ un rol mai mic îl avusese un consorţiu alcătuit din c%teva companii străine 6 britanice$ franceze #i israeliene. /iza era enormă. 5orţele *eriene aveau să ofere companiei c%#tigătoare 8B miliarde avans pentru a elabora tehnologiile de ultimă generaţie #i pentru construirea prototipului$ iar apoi urma să încheie un contract pentru producerea unui lot de 9MB p%nă la BB de aparate ?'8B în următorii treizeci de ani. Ridic%ndu'se la o sumă estimată la QBB de miliarde$ contractul urma să fie cel mai consistent din istoria :entagonului. 7epă#irile anticipate ale costurilor nu se puteau calcula la acea dată. :roiectul Arlon'?artin era uimitor. *paratul lor ?'8B putea decola de la orice bază aeriană de pe teritoriul >tatelor =nite cu o sarcină comparabilă aceleia a unui ?'M9$ zbur%nd apoi cu peste 89.BBB de EmUh 6 sau mach 8B 6 #i e!ecut%nd misiunea de bombardament de cealaltă parte a globului în decurs de o oră$ la o viteză #i de la o altitudine care sfidau orice măsuri de apărare actuale #i de perspectivă. 7upă lansarea încărcăturii$ oricare ar fi fost aceasta$ ?'8B putea reveni la baza de plecare fără a se realimenta$ fie în zbor$ fie la sol. *paratul avea să plutească practic la limita atmosferei păm%nte#ti. 7upă ce urca la B.BBB de metri$ puţin dincolo de
stratosfera$ ?'8B putea să'#i oprească motoarele #i să plutească înapoi p%nă la suprafaţa atmosferei. *"uns acolo$ motoarele$ care aveau nevoie de aer pentru a funcţiona$ porneau$ ridic%nd aparatul înapoi la înălţimea de B.BBB de metri. *ceastă procedură$ o deplasare în salturi$ semăn%nd foarte mult cu aceea a unei pietre plate ce sare pe suprafaţa unei ape lini#tite$ se repeta p%nă c%nd avionul a"ungea la destinaţie. ; cursă de bombardament care pornea din *rizona #i sf%r#ea în *sia avea nevoie de apro!imativ treizeci asemenea salturi$ aparatul ?'8B trec%nd prin atmosferă o dată la fiecare nouăzeci de secunde. ,um motoarele aveau să fie folosite în mod intermitent$ ar fiînfost nevoie de cantităţi mult reduseavea de combustibil. e afla în acel moment la masa lui de lucru din redacţia publicaţiei Dale Law Journal$ corect%nd pe computer un articol foarte lung. 3reme de mai binedar de trei verificase toate depunerile de dosare la tribunalele federale din New DorE$ #i desăptăm%ni la celelalte tribunale statale. &n cursul nefericitelor prime discuţii purtate cu el$ ?ennie adusese vorba de iniţierea unei mari acţiuni în "ustiţie la New DorE$ cea în care -le urma să se infiltreze. La discuţiile ce se purtaseră după aceea$ -le îl îmboldise în mod repetat pe ?ennie pentru a'i da informaţii despre acel proces$ dar de fiecare dată se alesese cu refuzuri care sunaseră cam a#a1 (; să discutăm cu altă ocazie despre asta). &n mod ciudat$ postarea online a procesului nu a dezvăluit nimic altceva dec%t titlul #i numele$ adresa$ firma de avocatură #i numărul de înregistrare la barou al avocatului Kilson Rush. 7upă titlu apărea cuv%ntul (>,RA)$ astfel înc%t -le nu a reu#it să afle care era obiectul reclamaţiei. &n >outhern 7istrict din New DorE$ nici un alt caz înaintat în ultimele trei săptăm%ni nu fusese securizat de a#a manieră. *sta a făcut să i se aprindă ni#te beculeţe ro#ii.
* căutat *gee$ :oe S pps pe net #i a e!aminat lista lor completă de clienţi corporaţi. 5irma o reprezenta în instanţă pe ?artin 7namics încă din anii 8OQB. -le a uitat cu desăv%r#ire de articolele ce trebuiau verificate pentru publicarea în revista de drept$ care se adunaseră pe birou #i împre"urul scaunului său$ #i s'a lansat pe internet. ,ăut%nd Arlon$ a descoperit cur%nd proiectul bombardierului hipersonic ?'8B #i toate problemele pe care le declan#ase #i$ evident$ încă le st%rnea. -le a închis apoi u#a micului său birou #i a verificat dacă avea suficientă h%rtie în imprimantă. vineri$ aproape de optciudate seara #i$ toate că mai studenţii lucrau pentru la redactarea revistei erau ra recunoscuţi pentru orele decu activitate$ toţi ocare #terseseră$ că venise vacanţa de primăvară. -le a tipărit toate informaţiile corporate puse la dispoziţie de Arlon #i de ?artin$ apoi a adăugat h%rtie în tava imprimantei. !istau c%teva zeci de articole de ziar #i de revistă privind fiascoul înregistrat de aparatul ?'8B. Le'a tipărit pe toate #i s'a apucat să le citească pe cele mai serioase. * descoperit apoi o sumedenie de site'uri militare #i de apărare$ iar pe unul ce se ocupa de arme ale viitorului a găsit pagini referitoare la istoria lui ?'8B. * verificat depuneri anterioare de reclamaţii în instanţă pentru a vedea c%t de des acţionase >cull S :ershing în "ustiţie$ ca acuzator sau ca apărător al companiei Arlon$ proced%nd la fel #i pentru *gee$ :oe S pps ca reprezentantă a companiei ?artin. ,u c%t afară întunericul se îndesea$ -le săpa tot mai ad%nc #i$ pe măsură ce dosarul pe care începuse să'l alcătuiască devenea tot mai gros$ el se simţea din ce în ce mai rău. !istaNu posibilitatea asemenea privinţa altui acela care trebuia. avea cum să să întreprindă #tie asta dec%t după cecercetări ?ennie îiînconfirma sau îiproces infirmadec%t bănuielile. &nsă nu prea e!ista loc de îndoieli. /omentul depunerii reclamaţiei se cam potrivea. ra vorba despre cele două firme de avocatură. rau în "oc miliarde de dolari$ a#a cum afirmase #i ?ennie. 7ouă corporaţii care se găseau într'o concurenţă acerbă de ani #i ani. 7ouă firme de avocatură care se urau. >ecrete militare. Aehnologie furată. >piona" industrial. >ervicii străine de informaţii. *meninţări de dare în "udecată #i chiar riscul de începere a urmăririi penale. ra vorba despre o porcărie sordidă$ de proporţii monumentale$ iar acum el$ -le /c*vo$ trebuia să se amestece în acea încăierare. &n ultimele săptăm%ni$ se g%ndise deseori ce tip de caz merita eforturile #i costurile unei acţiuni de spiona" at%t de complicate. Fdeea că două corporaţii rivale se luptau pentru un purcoi de bani putea descrie orice fel de dispută. :utea fi vorba de un caz antitrust ori de o dispută referitoare un patent$ de două companii producătoare de medicamente careera se certau legătură culavreo tabletă ori pentru combaterea obezităţii. >cenariul cel mai nefericit cel pe în care tocmai îl descoperise 6 un program de înzestrare a :entagonului$ o adevărată mină de aur$ care cuprindea tehnologii secrete$ politicieni care se aveau la cuţite$ directori în stare să sf%#ie pe oricine. Lista era lungă #i descura"antă. 7e ce oare nu se întorcea la DorE pentru a practica avocatura alături de tatăl lui4 La ora unu dimineaţa$ #i'a îndesat carnetele de notiţe în sacul de spate #i$ vreme de c%teva secunde$ a e!ecutat inutilul ritual de a face ordine pe birou. >'a uitat în "ur$ a stins lumina$ apoi a încuiat u#a$ d%ndu'#i din nou seama că orice agent c%t de c%t priceput ar fi putut pătrunde acolo după pofta inimii. ra convins că ?ennie #i acoliţii lui trecuseră prin acel birou$ instal%nd probabil microfoane #i alte dispozitive de interceptare la care -le nici nu îndrăznea să se g%ndească. &n plus$ era sigur că oamenii lui ?ennie îl supravegheau. &n ciuda cererilor de a fi lăsat în pace$ -le #tia că era permanent urmărit. &i #i văzuse în c%teva r%nduri. ;amenii se pricepeau$ dar
făcuseră c%teva gre#eli. *#a cum î#i spusese în repetate r%nduri$ marea provocare era să se poarte ca #i cum nu ar fi avut habar că nu le scăpa nici o clipă din ochi. Arebuia să "oace rolul unui t%năr student naiv #i nepăsător$ care umblă cu un sac de spate prin campus #i aruncă ocheade fetelor. Niciodată nu'#i schimba drumul$ nici obiceiurile$ nici măcar locurile de parcare. /%nca invariabil în acela#i restaurant. ?ea cafea în aceea#i cafenea$ unde$ după cursuri$ o înt%lnea c%teodată pe ;livia. ,u puţine e!cepţii$ #i acelea înt%mplătoare$ putea fi găsit la facultate sau în apartament. trocE #i lui ?a!ter Aate$ dar toate mesa"ele erau scurte saluturi$ care nu aveau nici un conţinut real. * procedat la fel #i în cazul mesa"elor transmise fo#tilor fraţi ?eta$ toate sub prete!tul de a'#i încura"a amicii să facă mai multe eforturi pentru a păstra legătura între ei. *"unsese să telefoneze fiecăruia dintre ei o dată pe săptăm%nă$ discut%nd cu ace#tia despre sport #i carieră. într'adevăr ascultalui respectivele convorbiri$ ?ennie nu putea auzi nici o vorbă care să'i dea7acă de bănuit că urmăritul ar avea vreo suspiciune. -le s'a convins pe sine că$ pentru a putea supravieţui în următorii #apte ani$ trebuia să înveţe să g%ndească #i să acţioneze la fel ca adversarii lui. >igur e!ista o cale de salvare. =ndeva. ?ennie revenise în ora#. >'au înt%lnit într'o s%mbătă$ pentru a se ospăta cu un sendvi# la o pizzerie din partea de nord a ora#ului$ departe de campus. :romisese să apară cam o dată la două săptăm%ni în cursul primăverii$ p%nă în mai$ c%nd se încheiau cursurile universitare. -le voise să #tie dacă acest lucru era absolut necesar. ?ennie îi servise c%teva e!plicaţii lipsite de logică privind nevoia de a păstra legătura. &n cadrul fiecăreia dintre înt%lnirile ulterioare$ -le constatase că ?ennie se mai înmuiase puţintel. inea mereu să răm%nă instructorul arogant$ care nu admitea prostii #i avea o misiune$ dar se purta ca #i cum ar fi vrut ca perioadele petrecute împreună să fie ceva mai plăcute. La urma urmelor$ aveau să stea unul cu altul multe ore$ spunea el$ vorbe care îl făceau pe -le să se încrunte$ nu dorea c%tu#i de vacanţa puţin săde aibă parte de asemenea plezanterii. 2întruc%t i'ai făcut planuri pentru primăvară4 L'a întrebat ?ennie$ în timp ce'#i desfăceau sendvi#urile. 2 :lanuri de muncă$ a spus -le. 3acanţa începuse cu o zi în urmă$ iar "umătate din studenţii de la Dale se găseau acum undeva prin sudul 5loridei. 2 Hai$ nu se poateG ultima ta vacanţă de primăvară #i nu te grăbe#ti să a"ungi pe pla"ă4 2 Nu. ; să mă duc la New DorE pentru a'mi căuta un apartament. ?ennie a părut surprins. 2 Ae putem a"uta noi$ a spus el. 2 ?ennie$ am mai discutat pe tema asta. N'am nevoie de a"utorul vostru. *u mu#cat am%ndoi voinice#te din sendvi#uri #i apoi au mestecat în tăcere. &ntr'un t%rziu$ -le a întrebat1 2 *i ceva ve#ti despre procesul ăla4 =n gest rapid din cap$ a negare. Nimic.
2 7ar a fost înaintat instanţei4 * insistat -le. 7e ce nu'mi spui nimic despre asta4 ?ennie #i'a dres glasul #i a sorbit o gură de apă1 2 >ăptăm%na viitoare. Hai să ne vedem săptăm%na viitoare$ c%nd o să te afli la New DorE$ #i te informez atunci despre proces. 2 *bia a#teptG *u mu#cat din nou cu poftă din sendvi#uri #i au mestecat o vreme. 2 ,%nd dai e!amenul pentru barou4 * vrut să #tie ?ennie. 2 2&n'a g%ndit/ossad la israelieni #i la talentul lor aparte în deprinderea limbilor străine$ îndeosebi în r%ndul agenţilor #i al militarilor. Nu era pentru prima oară c%nd se întreba în favoarea cui va spiona #i împotriva cui o va face. ,inci zile mai t%rziu s'au înt%lnit la Ritz',arlton din sudul /anhattanului. -le l'a întrebat pe ?ennie dacă avea un birou în ora#$ ori dacă î#i desfă#ura toată activitatea dintr'o cameră de hotel. Nu a primit e!plicaţii. &nainte de a se înt%lni$ -le vizitase patru apartamente$ toate în >oHo #i în Aribeca. ,el mai ieftin era la 9BB de dolari pe lună$ #i avea o suprafaţă de TM de metri pătraţi$ iar cel mai scump se ridica la P MBB de dolari$ av%nd OB de metri pătraţi #i fiind situat într'un depozit renovat. Fndiferent c%t ar fi costat chiria$ trebuia să o suporte singur$ deoarece nu voia să închirieze în comun cu cineva. 3iaţa lui avea să fie oricum suficient de complicată$ astfel că nu mai avea nevoie #i de stresul creat de traiul sub acela#i acoperi# cu altcineva. :e de altă parte$ ?ennie nu agrea ideea unui coleg de apartament. ?ennie #iastfel oamenii lui îie!act urmăriseră pe -le #i pe agentul imobiliar /anhattanului$ că #tiau unde erau situate apartamentele. :%nă prin c%ndsudul -le a"unsese la hotel$ agenţii lui ?ennie telefonaseră de"a la firma de imobiliare$ interes%ndu'se de apartamente #i plănuind să le viziteze. -le va locui acolo unde dorea$ dar$ p%nă să se mute$ apartamentul urma să fie înţesat de microfoane. ?ennie avea c%teva dosare groase$ pe care le lăsase pe măsuţa din camera de hotel. 2 7osarele au fost înaintate vinerea trecută$ a început el$ la tribunalul federal de aici$ din /anhattan. Reclamantul este o companie pe nume Arlon *eronautics. *cuzatul este o companie care se nume#te ?artin 7namics. -le a ascultat totul fără nici o e!presie revelatoare pe chip. :ropriul dosar alcătuit în privinţa acelui caz #i a părţilor în litigiu cuprindea de"a trei carneţele de notiţe de dimensiuni considerabile$ peste două mii de pagini$ un mic munte de informaţii care cre#tea de la o zi la alta. ra convins că nu cuno#tea cazul la fel de bine ca amicul ?ennie$ dar oricum #tia al naibii de multe lucruri.
Far ?ennie #tia de preocupările lui -le. 7in biroul său comod din ?road >treet$ ?ennie #i speciali#tii lui în tehnică operativă supravegheau atent laptopul lui -le #i computerul de la biroul redacţiei revistei de drept. &l monitorizau permanent$ iar c%nd -le pornea laptopul în apartamentul său pentru a transmite un mesa" profesorului îndrumător$ ?ennie avea #tiinţă de conţinutul acestuia. ,%nd lucra #i redacta vreo notă de caz pentru revistă$ ?ennie era la curent. 7e asemenea$ ?ennie #tia #i de momentele în care -le monitoriza prezentările de dosare la tribunalele din New DorE$ efectu%nd cercetări #i căut%nd lucruri neplăcute despre Arlon #i despre ?artin. (>tai acolo #i fă pe prostul$ fiuleG ; să'ţi fac "ocul. #ti al naibii de de#tept$ dar #i prea t%mpit ca să'ţi dai seama că te'ai implicat p%nă peste cap.) :e măsură ce primăvara se instala în New ngland$ cam fără tragere de inimă$ campusul căpăta viaţă$ parcă alung%nd frigul pătrunzător #i cerul neguros al iernii. :lantele cre#teau e!ploziv$ iarba căpăta culoare #i$ cum zilele se lungeau$ studenţii găseau tot mai multe motive să stea în aer liber. 7iscuri frisbee zburau de colo'colo cu sutele. Fmediat ce răsărea soarele$ se organizau în mod spontan mese bogate #i chiar picnicuri. :rofesorii se leneviseră$ iar cursurile se scurtau. &n acel ultim semestru petrecut în campus$ -le a decis să ignore festivităţile. * rămas mai mult în birou$ lucr%nd cu febrilitate pentru a definitiva detaliile ediţiei pe iunie din Dale Law Journal. *cesta avea să fie ultimul redactat de el$ de aceea dorea să fie #i cel mai bun. /unca îi punea la dispoziţie scuza perfectă pentru a nu lua în seamă aproape pe nimeni. &n cele din urmă$ ;livia situaţia aceea$ astfel că s'au despărţit în termeni amicali. :rietenii studenţiseînsăturase anul treideaflaţi pe punctul de a absolvi$ se împărţiseră în două grupuri. :rimullui$ se toţi concentra asupra chefurilor #i a petrecerilor$ încerc%nd să savureze viaţa din campus p%nă în ultima clipă$ înainte de a se vedea pu#i pe liber #i trimi#i în lumea reală. ,ei care alcătuiau cel de' al doilea grup se g%ndeau de"a la carierele lor$ studiau pentru e!amenul de admitere în barou #i căutau apartamente în ora#ele mari. Lui -le îi era u#or să evite ambele grupuri. La 8 mai$ i'a trimis lui Joe ?ernardo o scrisoare cu următorul conţinut1 7ragă Joe$ Aermin facultatea pe 9M mai. *i cumva posibilitatea de a veni p%nă la mine4 *lan nu poate #i mă tem să'l invit pe ?a!ter. *r fi grozav să stăm împreună vreo două zile. 5ără prietenă$ te rogG Răspunde'mi prin po#tă normală la această adresă. 5ără e'mail sau telefon. &ţi e!plic eu. ,ele mai bune urări$ -le. >crisoarea fusese scrisă de m%nă #i trimisă ca din partea redacţiei revistei de drept. Răspunsul a sosit o săptăm%nă1 ?ună$ -le$peste 7e ce ai apelat la po#ta normală$ care merge ca melcul4 *i un scris de toată "ena. 7ar probabil că e mai frumos dec%t al meu. ; să vin la sărbătorirea de absolvire$ sper să ne simţim bine. 7e ce naiba ai devenit at%t de secretos$ de nu mai putem conversa la telefon sau coresponda prin e'mail4 Ae lasă nervii4 ,ă asta s'a înt%mplat cu ?a!ter. pe ducă. sta moare într'un an dacă nu reu#im să facem ceva. &n fine$ mă doare m%na #i mă simt ca un bă#inos bătr%n scriind cu cerneală. *bia a#tept să primesc următoarea ta misivă. ,u drag$ Joe. Replica lui -le a fost mai lungă #i încărcată de amănunte. >crisoarea de răspuns a lui Joe s'a dovedit la fel de sarcastică #i înţesată de #i mai multe întrebări. -le a aruncat'o la co# imediat ce a citit'o.
ar fi complicat lucrurile. :att sărise peste ceremonia de înm%nare a diplomelor de la 7u0uesne$ în urmă cu trei ani$ tot astfel cum ratase$ în cazul celor două fiice$ serbarea în cadrul căreia se dăduseră diplomele de absolvire. :e scurt$ :att nu participa la sărbătoririle prile"uite de absolvire$ indiferent c%t de importante ar fi fost acestea. Reu#ise să ia parte la nunţile celor două fiice$ dar nu fusese în stare să contribuie cu nimic la planurile legate de pregătirile nici uneia. John nu făcuse dec%t să semneze cecuri #i$ cum'necum$ familia supravieţuise ambelor încercări. Joe ?ernardo a sosit în New Haven s%mbătă după'amiază$ cu o zi înainte de ceremoniile organizate despre universitate$ a#a cum primise instrucţiuni prin scrisorile trimise prin aflată :o#ta la >=*$ s'a îndreptat o pizzerie#i$întunecată$ cu aspect ca de pe#teră$ ce se numea >antoIs$ un Eilometru #i "umătate de campus. La ora 8M1BB fi!$ s%mbătă 9 mai$ Joe a luat loc într'un separeu din colţul cel mai îndepărtat spre dreapta de la >antoIs #i s'a pus pe a#teptat. ra amuzat #i foarte curios$ pentru că încă î#i punea întrebarea dacă nu cumva prietenul lui î#i pierduse minţile. =n minut mai t%rziu$ -le a apărut de undeva din spate #i s'a a#ezat vizavi de el. pringsteen. 2 Fa spune$ care'i treaba$ a zis Joe$ deocamdată vag amuzat. 2 >unt urmărit. 2 Ae'ai ţăcănitG >e pare că te'a dobor%t #i pe tine stresul. 2 ine'ţi gura #i ascultăG ; chelneriţă s'a aoprit la masao lor c%tmare să afle cerut coca'cola fără adolescentă zahăr$ iar -le comandat pizza cudacă ardei.voiau ceva. *m%ndoi au 2 Nu eram chiar flăm%nd$ a spus Joe$ după ce chelneriţa a plecat. 2 >untem într'o pizzerie$ a#a că'i musai să comandăm o pizza. *ltfel$ vom st%rni dubii. :este c%teva clipe$ pe u#ă va intra un individ purt%nd blugi decoloraţi$ un tricou verde'închis de rugbi$ cu m%necă lungă$ #i o #apcă de golf de culoare EaEi #i$ ignor%ndu'ne cu desăv%r#ire$ se va duce probabil să se instaleze la bar. ; să stea acolo vreo zece minute$ după care va pleca. 7e#i nu'#i va răsuci capul deloc spre noi$ va vedea tot ce facem. La plecare$ el$ ori vreunul din echipa lui$ te va urmări ca să'ţi vadă plăcuţele de înmatriculare #i să le verifice$ iar peste c%teva minute vor #ti că am avut o înt%lnire pe "umătate secretă cu vechiul meu amic Joe ?ernardo. 2 Aipii ă#tia sunt amici de'ai tăi4 2 Nu. >unt agenţi operativi profesioni#ti$ dar$ pentru că e vorba de mine$ #i nu de cine #tie ce răufăcător deosebit de bine instruit$ ei î#i închipuie că nu am habar că sunt urmărit. 2 rozavG *sta lămure#te 2 o poveste foarte lungă.lucrurile. per că nu te'ai apucat din nou de băutG ;ri ai dat'o iar pe heroină4 2 N'am luat niciodată heroină$ doar #tii bine asta. Nu$ nici nu beau$ #i nici nu mi'a sărit o doagă. 3orbesc c%t se poate de serios$ #i am nevoie de a"utorul tău. 2 ?a ai mai cur%nd nevoie de un psihiatru$ -leG /ă îngroze#ti$ băieteG *i #i o sclipire ciudată în ochi. =#a s'a deschis #i agentul a intrat în pizzerie. ra îmbrăcat e!act cum spusese -le$ numai că purta #i o pereche de ochelari rotunzi$ cu rame de baga. 2 Nu te holba la el$ a #optit -le$ văz%nd că lui Joe îi căzuse falca. Le'au sosit băuturile răcoritoare #i au luat c%te o înghiţitură. Fndividul s'a dus la bar$ a comandat o bere de la dozator+ de pe scaunul înalt pe care s'a a#ezat putea vedea masa lor în #irul lung de oglinzi din spatele r%ndurilor de sticlă cu băutură$ însă nu avea cum să #i audă ce vorbeau.
2 prima oară că'#i pune ochelarii ăia de vedere$ a spus -le$ z%mbind cu gura p%nă la urechi$ de parcă ar fi zis vreo glumă. ,ei de soare ar bate la ochi aici. untem doi amici vechi care deapănă amintiri. Nu discutăm chestii serioase. &nsă Joe rămăsese mut de uimire #i nu a reu#it nici să z%mbească$ nici să r%dă. 7e aceea$ -le a e!plodat într'un hohot sonor de r%s$ apoi #i'a luat o felie din pizza subţire imediat ce i'a fost adusă la masă. ra vioi #i z%mbitor #i$ cu gura plină$ a zis1 2 Joe$ #i z%mbe#te$ 2 /ăn%ncă$ ,e'ai făcut4 Aipul este poliţistdarsauspune ceva#idec%teva genulcuvinte. ăsta4 2 ,eva de genul. N'am făcut nimic rău$ dar povestea tot complicată răm%ne. ă discutăm mai bine despre :irates. 2 :irates sunt pe ultimul loc$ #i tot acolo vor răm%ne #i în septembrie. *lege alt subiect ori altă echipă. &ntr'un t%rziu$ Joe a luat o felie de pizza #i a v%r%t în gură "umătate din ea. >imt nevoia de o bere. Nu pot m%nca pizza fără bere. -le i'a făcut semn chelneriţei care l%ncezea prin apropiere #i a comandat o bere. &ntr'un colţ al localului era un ecran mare de televizor. ,analul >:N transmitea rezumate de la meciurile de baschet. 3reme de c%teva minute$ au m%ncat pizza #i s'au uitat la televizor. Aipul cu tricoul de rugbi se chinuia să termine halba mică de bere$ iar după aproape zece minute a reu#it. * plătit apoi în numerar #i a plecat. 7upă ce a închis u#a$ Joe a zis1 2 ,e naiba se înt%mplă4 2 7espre asta vaspre trebui discutăm$ darmai nu aici. Ne'ar lua facem o oră sau dar conversaţia va conduce altesăsubiecte #i a#a departe. 7acă astadouă$ în weeEendul de acum$ ne vor prinde. Aipii mă supraveghează atent$ iar dacă ne vor vedea discut%nd serios$ î#i vor da seama. *cum$ important este să ne terminăm pizza$ să ie#im pe u#ă #i să nu mai fim văzuţi singuri p%nă m%ine$ c%nd vei părăsi ora#ul. 2 /ulţumesc pentru invitaţieG 2 Joe$ nu te'am invitat pentru ceremonia de absolvire. &mi pare răuG Ae'am chemat să vii ca să'ţi dau asta. -le i'a strecurat peste masă o foaie de h%rtie împăturită. ?ag'o în buzunar$ dar repedeG Joe a înhăţat'o$ s'a uitat în "ur de parcă ar fi văzut asasini apropiindu'se #i a v%r%t h%rtia într'un buzunar al blugilor. 2 7espre ce e vorba$ -le4 2 Ae rog să crezi ce'ţi spun$ JoeG *m dat de bucluc #i am nevoie de a"utor. &n afară de tine$ nu2pot altcineva. copul acestei aventuri este de a scăpa de supraveghere. 7upă ce a"ungem pe r%u #i intrăm în munţi$ nu mai au cum să se ţină de mine. :utem sta de vorbă c%t poftim$ fără să ne mai facem gri"i că suntem supravegheaţi. 2 *sta e o nebunieG *i luat'o raznaG
2 Aaci din gură$ JoeG N'am înnebunit. 3orbesc foarte serios. /ă urmăresc permanent. &mi ascultă convorbirile telefonice #i mi'au interceptat #i laptopul. 2 :N. Far ?ruce >pringsteen a continuat să c%nte. c%teva minute$ -le 2 Hai$ trebuie să plecăm. *m multe să'ţi spun$ dar nu pot acum. 7acă reu#e#ti să organizezi e!cursia pe r%u$ o să ne #i distrăm #i o să'ţi pot spune toată povestea. 2 *i mai fost vreodată cu barca pe r%u4 2 ?ineînţelesG Au nu4 2 Nu. Nu'mi place apa. 2 Ni se pun la dispoziţie veste de salvare. Hai$ Joe$ distrează'te #i tu puţinG :este un an$ o să fii căsătorit #i viaţa ta s'a isprăvit. 2 /ulţumesc$ amiceG 2 ; să fie doar o plimbare pe r%u$ un grup de prieteni din colegiu. Aransmite e'mailurile acelea #i organizează treaba. ,e zici4 2 ?ine$ -le. ,um vrei tu. &nsă c%nd îmi trimiţi mie e'mail$ apelezi la o diversiune. 22 7iversiune4 2 7a$ ţi'am scris acolo. &n mesa"ele către mine$ spui că o să mergem pe fluviul :otomac$ în vestul /arlandului. Nu vreau să le oferim nici o #ansă indivizilor. 2 :ăi$ ce vor face$ o să ne urmărească pe fluviu cu vreo #alupă4 2 Nu. doar o măsură de precauţie. Nu'i vreau prin prea"mă. 2 -le$ ce propui tu e de'a dreptul ciudatG 2 e holba la -le$ căruia i se fr%ngea inima la vederea suferinţei prietenului său. (/ai e trează4) *#a întrebase Joe. ?a!ter Aate nu'i dăduse răspuns. igur. ,um spui tu.
&n aceea#i seară$ -le s'a înt%lnit cu tatăl său pentru a lua cina la un restaurant cu specific grecesc numit *thenian. Li s'a alăturat #i Joe ?ernardo$ care$ pregătindu'se pentru masă$ băuse c%teva păhărele$ astfel că era cam moale$ ba chiar adormit. ;ri poate era doar năucit sau speriat$ cine #tie$ dar sigur avea o e!presie de îngri"orare pe faţă. John /c*vo a dat de du#că două pahare cu martini înainte de a se atinge de meniu$ #i cur%nd s'a apucat să depene pove#ti despre vechi procese #i cazuri interesante. Joe a ţinut pasul cu el la martini$ iar ginul băut i'a încleiat limba #i mai abitir$ dar nu l'a făcut să se mai însenineze. -le îl invitase pentrulegii că nucorporate voia ca tatăl se lanseze ultimcuatac ideea de a'l convinge să se opună relelor #i să lui facăsălucruri mai într'un folositoare viaţaînlui. &nsă$ după cel de'al doilea pahar de martini #i av%ndu'l la masă #i pe Joe$ care nu mai vorbea coerent$ John /c*vo a deschis subiectul. -le a preferat să nu discute în contradictoriu cu el. * m%ncat biscuiţi cu usturoi #i hummus #i a ascultat. Le'a sosit apoi vinul ro#u comandat$ iar tatăl lui a mai spus o poveste despre felul cum reprezentase un om fără bani$ dar av%nd dreptatea de partea lui$ c%#tig%nd în instanţă$ după cum se înt%mplă în naraţiunile mai tuturor avocaţilor. John /c*vo era eroul tuturor istorisirilor sale. >ăracii erau salvaţi. Far cei slabi$ apăraţi. -le aproape că'i simţea lipsa mamei. A%rziu în acea noapte$ mult după cină$ -le s'a plimbat prin campusul de la Dale pentru ultima oară ca student. ra uimit de repeziciunea cu care trecuseră cei trei ani$ însă se #i săturase de facultate. Nu mai voia să audă de cursuri$ de seminarii #i de e!amene$ nici de e!istenţa frugală$ în baza bugetului de student. La douăzeci #i cinci de ani$ era un bărbat matur #i educat$ întreg la minte #i*"uns la trup$ fără obiceiuri #i fără trebuia infirmităţi în acest punct al proaste vieţii$ viitorul să îipermanente. ofere lucruri mari #i interesante. &n loc de toate acestea$ trăia numai un sentiment de teamă #i îngri"orare. treet$ în apropierea primăriei #i a podului ?rooEln. ra mai mic #i mai ieftin$ doar C.QBB de dolari$ totu#i o sumă obscen de piperată av%nd în vedere suprafaţa lui. &n New Haven$ -le împărţise chiria de 8.BBB de dolari pe lună cu un coleg+ o cocină$ dar un apartament de trei ori mai spaţios dec%t oricare altul pe care îl vizitase în /anhattan. ,ei de la >cull S :ershing îi plătiseră o primă de semnare a contractului de 9M.BBB de dolari #i -le se g%ndea să folosească respectiva sumă pentru a'#i asigura un apartament frumos la începutul verii$ c%nd erau libere mai multe. 3oia să se încuie în noua locuinţă$ să studieze neîntrerupt vreme de #ase săptăm%ni #i să ia e!amenul pentru barou$ care se ţinea în New DorE la sf%r#itul lunii iulie. ,%nd a priceput că în acele momente -le era pe punctul de a închiria apartamentul din ?eeEman$ ?ennie a făcut astfel înc%t unul dintre oamenii lui să apară brusc #i$ s%c%indu'l pe
agentul imobiliar$ să'i ofere mai mulţi bani. >tratagema a reu#it$ iar -le a a"uns să aleagă locuinţa din cartierul ce fusese c%ndva al măcelarilor. 7upă ce a convenit verbal să închirieze apartamentul M7 cu M.8BB de dolari pe lună$ vreme de un an$ încep%nd cu 8M iunie$ ?ennie a trimis o echipă de tehnicieni pentru a'l (decora) cu două săptăm%ni înainte de data la care -le plănuia să se instaleze. *ce#tia au instalat c%te un microfon în pereţii din fiecare cameră. ,ablurile de telefon #i de internet au fost interceptate #i conectate la receptoare din computerele aflate direct deasupra$ în P7. >'au plasat #i patru camere video 6 în camera de zi$ în bucătărie #i în cele două acestea dormitoare. &n fi situaţia care -le altcineva s'ar filaapucat să scotocească prin apartament$ puteau retraseînimediat.
păm%nt. >unt aici pentru că mă #anta"ezi. Ae dispreţuiesc$ înţelegi4 >ă nu uiţi nici un moment asta. unt profund mi#catG ?ennie #i'a lăsat "os paharul de cafea #i a pus m%na pe un carnet de notiţe destul de gros. F l'a întins lui -le. 2 *i aici ultimele documente depuse în cazul Arlon'?artin. /oţiuni ce trebuie respinse$ depoziţii scrise sub "urăm%nt$ probe constatatorii$ pledoarii în spri"inul #i pledoarii de respingere. ;rdinul pre#edintelui completului pentru respingerea moţiunii. Răspunsul prezentat de partea p%r%tă$ ?artin$ #i a#a mai departe. 7upă cum #tii$ dosarul e secret$ a#a că tot ceea ce ai tu acolo reprezintă documente pe care nu e#ti autorizat să le deţii. 2 cull S :ershing să mă repartizeze chiar la grupul din cadrul 7epartamentului Litigii care se ocupă de acest caz$ #i e #i mai greu de crezut că vor permite ca un asociat ce abia a a"uns acolo să se apropie de o asemenea treabă. >unt convins că te'ai g%ndit la aspectul ăsta. 2
vedere legal$ nu avea cum să'i forţeze m%na. -le i'a promis că o va suna peste c%teva zile$ pentru a relua căutările$ fiindcă î#i dorea un apartament mai mic #i mai ieftin. oho$ închiriat de ,harles #i ,harles$ doi absolvenţi de drept de la Dale$ care terminaseră în urmă cu un an$ iar acum lucrau la megafirme diferite. 5ăcuseră parte din echipa de lacrosse de la HopEins$ #i probabil că alcătuiau un cuplu$ dar reu#iseră să păstreze secretul în privinţa respectivei situaţii$ cel puţin la Dale. :e -le nu'l interesa relaţia dintre ei. *vea nevoie de un pat pentru o vreme #i de un loc să'#i upravegherea lui se desfă#urase fără eforturi. ,ălătoria la :ittsburgh din februarie fusese analizată pas cu pas$ #i nu prezenta deloc motive de îngri"orare. &nsă acum -le găsea într'o mai metropolă$ urmărirea mai#idificilă. =ncomportament obiectiv persoană civilăse este de obicei u#or deunde urmărit$ pentrului că era are mult g%nduri tipare de previzibile. 7e ce să încerce să scape de (codiţe) dacă nu #tie că le are pe urmă4 7ar c%t de multe #tia sau bănuia -le4 ,%t de previzibil era el4 ?ennie #i'a lins rănile vreme de o oră$ după care s'a apucat să'#i pună la punct planul pentru următorul proiect1 verificări în cazurile ,harles #i ,harles #i o inspecţie rapidă a apartamentului deţinut de ace#tia. ,ea de'a doua cură de dezalcoolizare a lui ?a!ter Aate a debutat cu o ciocănitură la u#a lui. * urmat o alta. Nu răspunsese la telefonul mobil. 5usese adus acasă de un ta!i la ora patru dimineaţa$ venind de la un club de fiţe din ?everl Hills.
,um cei patru fraţi ai lui nu erau în stare să ia nici cea mai simplă decizie de viaţă$ Kalter î#i asumase de multă vreme rolul de #ef al familiei. l supraveghea modul în care se investeau banii$ el se vedea cu avocaţii$ se ocupa de presă c%nd era cazul #i intervenea cam fără chef c%nd vreunul dintre nepoţi o lua razna. :ropriul fiu$ de e!emplu$ murise într'un accident cu deltaplanul. *ceasta era cea de'a doua intervenţie în cazul lui ?a!ter #i avea să răm%nă #i ultima. :rima se consumase în urmă cu doi ani$ tot la Los *ngeles$ #i atunci băiatul fusese e!pediat la un ranch /ontana$ unde ce se ?a!ter lăsase de băutură$ î#ide făcuse situaţia în care sedin găsea. &nsă$ după revenise la călărise$ cariera lui două prieteni parale de#ilaînţelesese Hollwood$ perioada de abstinenţă durase numai două săptăm%ni. Kalter era dispus să organizeze #i să plătească două acţiuni de dezinto!icare. 7upă aceea$ beneficiarii lor puteau să'#i pună capăt zilelor$ pentru că el nu se mai sinchisea. 7e aproape nouă ore$ ?a!ter nici nu #tia pe ce lume se afla$ c%nd$ brusc$ unchiul Kall l'a scuturat de un picior îndea"uns de mult #i de puternic pentru a'l trezi din beţie. 3ăz%ndu'i pe cei trei bărbaţi necunoscuţi st%nd l%ngă pat$ ?a!ter s'a speriat. >'a tras din faţa lor$ a"ung%nd la capătul celălalt al patului$ apoi l'a recunoscut pe unchiul Kall. /ai pierduse ceva păr #i mai pusese c%teva Eilograme. ,%tă vreme trecuse de c%nd îl văzuse ultima oară4 /embrii familiei nu se reuneau niciodată+ în realitate$ ei depuneau toate eforturile pentru a se ocoli unul pe altul. ?a!ter s'a frecat la ochi$ apoi la t%mple. L'a săgetat brusc o durere cumplită de cap. >'a uitat înt%i la unchiul Kall$ apoi la cei doi necunoscuţi. 2 Fa te uită$ a făcut el.dintre ,e maisoţiile face mătu#a Rochelle4 Rochelle fusese prima lui Kalter$ dar răm%nea singura de care'#i amintea ?a!ter. *ceasta îl îngrozise atunci c%nd era mic$ a#a că avea să o dispreţuiască mereu. 2 * murit anul trecut$ i'a răspuns Kalter. 2 roaznicG ,e te aduce la Los *ngeles4 7upă care ?a!ter #i'a lepădat pantofii din picioare #i #i'a încolăcit braţele pe după o pernă. *cum era evident încotro mergeau lucrurile. 2 ; să facem o călătorie$ ?a!ter. Noi patru. ; să te v%r%m într'o clinică$ te lecuim de darul beţiei$ apoi vom vedea dacă te putem repune pe linia de plutire. 2 *#adar$ asta e o intervenţie4 2 7a. 2 /inunatG *ici se înt%mplă mereu chestii dintr'astea. un miracol că se reu#e#te încheierea filmărilor la vreun proiect cinematografic după c%te asemenea intervenţii au loc la Hollwood. te treze#ti rugat dai o m%nă delaa"utor intervenţie. =ite$ n'o vă vină a crede$/ereu dar acum două luni amsăparticipat #i eu una. la ; c%te'o legătură$ a#a s'a chemat$ darsăîmi închipui că voi$ băieţi$ #tiţi despre ce este vorba. 3ă puteţi imagina a#a ceva4 >tăteam într'un hotel cu celelalte legături$ pe unii îi cuno#team$ pe alţii$ nu$ #i sărmanul Jimm apare înăuntru$ cu o cutie de bere în m%nă$ #i se treze#te într'o ambuscadă pe cinste. 5ratele lui l'a făcut să se a#eze$ apoi am traversat #i noi camera să'i spunem omului ce rahat nenorocit este. L'am făcut să pl%ngă$ dar toţi pl%ng în situaţii din astea$ nu4
2 Ni#te analgezice nu aveţi la voi4 * spus el cu glas aproape disperat. F'au dat ni#te pastile #i încă o sticlă cu apă. 7upă ce le'a înghiţit cu apă$ sorbind'o cu g%lg%ituri$ ?a!ter a zis1 2 7e data asta unde mergem4 2 &n Nevada. ; clinică l%ngă Reno$ în munţi$ cu priveli#ti de neuitat. 2 Nu e tot o imitaţie de ranch$ adevărat4 N'a# mai suporta alte treizeci de zile pe cal. pusese toate acestea cu ochii str%ns închi#i$ pentru că durerea îl făcea să'#i simtă capul e!plod%nd. 2 Nu$ aici e altfel. 2 ,um a#a4 2 Regimul e mai dur$ #i o să răm%i acolo ceva mai multă vreme. 2 Nu mai spuneG ,%t timp4 2 ,%t va fi nevoie. 2 N'a# putea să promit acum că mă las de băut$ ca să scap de toată tevatura asta4 22 Nu.'a spălat pe faţă$ s'a uitat în oglindă #i #i'a văzut ochii umflaţi #i înro#iţi$ reu#ind să admită că nu i'ar fi stricat c%teva zile de abstinenţă. 7ar nu'#i putea imagina o viaţă întreagă fără băutură #i droguri. 5ondurile bancareavioanelor de urma# fuseseră deschise de un nu avusese habar#ice făcea. &n zilele dinaintea cu reacţie personale #i astrăbunic iahturilorcare lu!oase$ a cocainei a altor numeroase modalităţi de a topi averea unei familii$ era un lucru foarte prudent să păstrezi banii pentru generaţiile viitoare. &nsă bunicul lui ?a!ter simţise semnele premonitorii. *nga"ase avocaţi #i modificase clauzele de administrare a fondului$ astfel că o comisie de consilieri avea dreptul să impună anumite măsuri. ; parte din bani îi parveneau lunar drept alocaţie$ permiţ%ndu' i lui ?a!ter să trăiască foarte confortabil fără să muncească. &nsă sumele mai mari puteau fi oprite ca de la un robinet$ iar unchiul Kall controla acest robinet cu o m%nă de fier. Far dacă unchiul Kall spunea că trebuia să a"ungă la dezinto!icare$ atunci nu mai era loc de întors. ?a!ter a rămas în picioare în u#a băii$ proptindu'se de un canat$ #i s'a uitat la cei trei. *ce#tia nu se clintiseră din loc. >'a uitat la specialistul aflat mai aproape de el #i i'a zis1 2 ?ăieţi$ aţi venit aici ca să'mi rupeţi degetele dacă opun rezistenţă4 2 Nu$ a venit răspunsul acestuia.
2 Hai să mergem$ ?a!ter$ a spus Kalter. 2 Nu'mi fac baga"ele4 2 Nu. 2 #ti cu avionul tău4 2 7a. 2 =ltima oară mi s'a permis să mă trosnesc. 2 ,ei de la clinică au spus că poţi bea c%t pofte#ti pe drumul de ducere. ?arul e bine aprovizionat. 2 ,%t durează zborul4 2 ; oră #i "umătate. 2 3a trebui să beau sub presiune. 2 >unt convins că te descurci tu. ?a!ter a fluturat din braţe #i s'a uitat prin dormitor. 2 ,e facem cu apartamentul4 ,u notele de plată$ cu mena"era$ cu po#ta4 2 /ă ocup eu de toate. HaiG ?a!ter s'a spălat pe dinţi$ s'a pieptănat$ #i'a schimbat căma#a$ după care i'a urmat pe unchiul Kall #i pe ceilalţi doi p%nă la o furgoneta neagră. *u călătorit în tăcere vreme de c%teva minute$ însă starea aceea de încordare a fost ruptă de sc%ncetele de pl%ns ale lui ?a!ter$ aflat pe bancheta din spate. ,ursul de recapitulare în vederea e!amenului pentru intrarea în barou era oferit la 5ordham pe >i!t'>econd >treet$ într'o uria#ă sală de era plină dedefo#ti studenţi la=niversit$ 7rept$ toţide foarte nerăbdători. 7e la O1CB p%nă la 8C1CB$ în lectură fiecare care zi a săptăm%nii lucru$ diferiţi profesori de la facultăţile de drept din apropiere prezentau sinteze privind aspectele mai complicate ale legii constituţionale$ ale legii corporatiste$ ale legii penale$ ale legislaţiei legate de proprietate$ de probele de dosar penal$ de contracte #i multe alte subiecte. ,um$ practic$ toţi cei prezenţi în sală tocmai absolviseră 5acultatea de 7rept$ materialul discutat era familiar #i u#or de înţeles. &nsă volumul de informaţie era cople#itor. Arei ani de studiu intens se reduceau la un e!amen de co#mar$ care se desfă#ura pe o durată de #aisprezece ore în decurs de două zile. Areizeci la sută dintre cei înscri#i pentru prima oară la e!amen aveau să pice$ #i din această cauză absolvenţii nu ezitau prea mult atunci c%nd trebuiau să plătească C.BBB de dolari pentru participarea la cursul recapitulativ. >cull S :ershing achita nota de plată pentru -le #i pentru ceilalţi tineri proaspăt recrutaţi. :resiunea era palpabilă încă din prima zi c%nd -le a intrat în sala de la 5ordham$ #i nu a dispărut cea de'aîntreia zi$ împreună cu o #i serie prieteni de la Dale$ alcătuitt%rziu. un grup de studiudeloc. care se&nîntrunea fiecare după'amiază$ de de multe ori repetau p%nă anoaptea &n decursul celor trei ani de drept$ se g%ndiseră cu groază la ziua în care vor trebui să revină asupra te!telor confuze privitoare la impozitarea federală sau la prevederile plicticoase ale ,odului ,omercial$ însă iată că acel moment sosise. !amenul pentru barou îi acaparase complet. ,ei de la firma >cull S :ershing aveau obiceiul de a trece cu vederea un prim e#ec la acest e!amen$ dar$ în cazul celui de'al doilea$ deveneau neiertători. 7acă rata două e!amene$ candidatul pleca. =nele firme$ ceva mai necruţătoare$ aplicau regula potrivit căreia cei picaţi din prima încercare erau pu#i pe liber$ dar e!ista #i o m%nă de firme mai înţelegătoare$ care ofereau iertare în două r%nduri dacă asociatul se dovedea promiţător pe toate celelalte fronturi. ,u toate acestea$ teama de e#ec răzbătea la suprafaţă #i deseori candidaţilor le venea greu să doarmă. -le s'a pomenit făc%nd plimbări lungi prin ora#$ la orice oră din zi #i din noapte$ pentru a mai ie#i din acea monotonie #i pentru a'#i limpezi mintea. :limbările erau făcute #i cu scop informativ$ iar c%teodată deveneau fascinante. * învăţat astfel străzile$ amplasamentul staţiilor de
metrou #i legăturile posibile$ sistemul de transport în comun asigurat de autobuze #i regulile care se aplicau pe trotuar. * aflat ce cafenele răm%neau deschise toată noaptea #i ce brutării ofereau baghete fierbinţi la ora cinci dimineaţa. * descoperit de asemenea un minunat anticariat în 3illage$ făc%nd astfel să renască interesul febril pentru romanele de spiona". 7upă trei săptăm%ni petrecute în ora#$ a găsit în cele din urmă #i un apartament corespunzător. &ntr'o dimineaţă$ la crăpatul zorilor$ stătea pe un scaun înalt de la vitrina unei cafenele de pe >eventh *venue din ,helsea$ b%nd un espresso dublu #i citind ziarul Aimes$ c%nd a văzut să scoată canapea pe ocă u#ănua mena"au unui blocdeloc de vizavi. >e vedea de la o po#tădoi căbărbaţi oameniichinuindu'se nu erau speciali#ti în omutări$ pentru respectiva canapea. :ractic$ au aruncat'o într'o furgonetă$ apoi au dispărut din nou pe u#ă. ,%teva minute mai t%rziu au apărut iară#i$ de astă dată cu un scaun masiv$ îmbrăcat în piele$ care s'a bucurat de acela#i tratament brutal. ?ărbaţii se grăbeau #i se părea că nu se mutau de plăcere. =#a blocului era alături de un magazin ce vindea hrană sănătoasă #i$ două eta"e mai sus$ un anunţ plasat la o fereastră anunţa un apartament disponibil pentru subînchiriere. -le a traversat imediat strada$ l'a abordat pe unul din bărbaţi$ apoi l'a urmat p%nă sus ca să arunce o privire. *partamentul era unul între alte patru de la eta"ul doi. *vea trei camere mici #i o bucătărie îngustă #i$ în urma discuţiei cu bărbatul$ >teve nu #tiu cum$ -le a aflat că omul închinase apartamentul$ dar că trebuia să părăsească ora#ul de urgenţă. eventh >treetîn#i"eep Kest Awent'>i!th. :rimele achiziţii făcute au fost un pat folosit din plin #i o noptieră de la un magazin de mobilă la m%na a doua. * urmat un televizor cu ecran plat #i diagonala de 89T de centimetri. Nu s'a grăbit să se apuce de mobilare sau de decorare. >e îndoia că urma să locuiască acolo mai mult de cele opt luni #i nu'#i închipuia că va avea vreodată oaspeţi. ra o locuinţă potrivită pentru început$ ulterior put%ndu'#i găsi ceva mai frumos. &nainte de a pleca spre 3irginia de 3est$ -le a a#ezat cu atenţie capcanele g%ndite. * tăiat c%teva bucăţi de aţă de cusut cafenie$ lungi de vreo zece centimetri$ #i$ cu o picătură de vaselină$ le'a lipit de partea de "os a trei u#i interioare. >t%nd în picioare #i privind în "os$ abia dacă putea vedea firele lipite de pragul de ste"ar al u#ilor$ dar$ în caz că intra cineva în lipsa lui #i le deschidea$ #i'ar fi dat seama$ pentru că aţele ar fi fost desprinse. 7e'a lungul unui perete din camera de zi î#i stivuise manualele$ carnetele de notiţe$ dosarele pentru una$ alta$ în general lucrurilainutile de caredar nu el sepusese îndura totul să se într'o despartă. Aoateordine acestea păreau a alcătui unfiecare morman a#ezat înt%mplare$ anumită #i apoi fotografiase detaliu cu o cameră digitală. ,el care s'ar fi uitat prin acele h%rtii ar fi fost tentat să le arunce la loc cum o fi$ iar dacă a#a s'ar fi înt%mplat lucrurile$ -le ar fi descoperit imediat.
7atorită popularităţii lui$ pe firul r%ului e!istă o serie de persoane care s'au specializat în organizarea de e!cursii. -le găsise un asemenea om în apropierea ora#ului ?ecEle. >'au înt%lnit acolo la un motel$ unde au petrecut prima noapte. Joe$ -le #i alţi patru fraţi ?eta. *u băut două lăzi de bere pentru a sărbători ziua de Fulie #i s'au sculat suferind de mahmureală. -le a rămas fidel sticlei de coca'cola fără zahăr$ astfel că s'a trezit g%ndindu'se la misterele legii falimentelor. 7upă o singură privire aruncată celor cinci prieteni ai lui$ s'a simţit m%ndru de mintea lui limpede. hidul lor c%torva era un localnic înfăţi#are destul de lungă rustică$depe#apte nume ,lem$ iarîiacest ,lem cerea respectarea reguli pecubarca lui gonflabilă$ metri$ care asigura traiul. :urtarea că#tilor #i a vestelor de salvare era obligatorie. Nu se fuma$ #i punct. &n barcă nu era permis consumul de băuturi alcoolice atunci c%nd ea se deplasa în aval. ,%nd se opreau pentru masa de pr%nz ori pentru a'#i petrece noaptea$ pasagerii puteau bea pe săturate. ,lem a numărat cele zece lăzi de bere #i a înţeles pe dată ce îl a#tepta. :rima dimineaţă a trecut fără nici un incident. >oarele era fierbinte$ iar echipa"ul$ ascultător$ chiar puţin suferind. >pre sf%r#itul după' amiezii$ clienţii se împro#cau unii pe alţii cu apă$ apoi au sărit în r%u #i au început să facă baie. :e la ora cinci după'masa$ erau ar#i bine de soare$ iar ,lem a găsit un banc de nisip pe care să'#i instaleze tabăra pentru prima noapte. 7upă c%teva cutii de bere băute de căciulă$ #i una pentru ,lem$ au ridicat patru corturi #i s'au a#ezat la odihnă. ,lem a făcut antricoate de vită la grătar$ iar după cină membrii e!pediţiei au plecat în e!plorare. -le #i Joe au urmat cursul r%ului cale de un Eilometru$ iar c%nd s'au convins că nu'i putea vedea s'au a#ezat pe unJoe$ bu#tean$ cu picioarele în apa căl%ie. 2 Hainimeni$ să discutăm$ a propus trec%nd direct la subiect. 3reme de săptăm%ni$ chiar luni$ -le se chinuise să'#i imagineze cum va decurge discuţia pe care urmau să o poarte. =ra ideea de a'i da peste cap viaţa prietenului său$ dar socotise că nu avea de ales$ #i trebuia să'i spună toată povestea. 7e'a fir a păr. i "ustifica decizia conving%ndu' se pe sine că ar vrea să #tie dacă lucrurile căpătau un curs contrar. 7acă Joe fusese cumva primul care văzuse înregistrarea video #i era con#tient de pericolele pe care le genera aceasta$ el$ -le$ ar fi dorit să #tie asta. &nsă motivul mai important$ #i acela care îl făcea să simtă că dovedea egoism$ era că tot el$ -le$ avea nevoie de a"utor. >e străduise să alcătuiască un plan general$ iar acesta era prea complicat pentru a'l pune singur în aplicare$ mai ales că ?ennie îl p%ndea tot timpul din umbră. >e putea ca planul să nu dea nici un rezultat$ #i la fel de bine se putea să dea na#tere unei situaţii prime"dioase. :utea fi abandonat în orice moment. :e de altă parte$ putea fi respins din capul locului de Joe ?ernardo. :rima etapă o includea #i pe laine -eenan. Joe cu a ascultat într'o tăcere pierdutădederularea tuturor amănuntelor legate de de prima confruntare omul cunoscut sub numele ?ennie. >'a arătat foarte descumpănit #tirea că e!ista o asemenea înregistrare. >'a îngrozit la g%ndul că o fată pe care aproape că o uitase îl acuza acum de viol #i avea la dispoziţie #i dovada ce venea în spri"inul afirmaţiilor ei. -le i'a povestit totul$ mai puţin subiectul procesului în cadrul căruia trebuia să acţioneze. &ncă nu luase e!amenul pentru intrarea în barou$ #i încă nu avea drept de practică$ dar semnase cu >cull S :ershing #i simţea că avea obligaţia etică de a prote"a afacerile firmei. >una ridicol$ av%nd în vedere ce va fi silit să facă în viitor$ dar pentru moment cariera lui era imaculată #i socotea că dovedea o purtare conformă cu etica. :rima reacţie a lui Joe a fost o încercare neconvingătoare de a nega orice contact se!ual cu laine$ dar -le i'a făcut semn să înceteze cu astfel de proteste. 2 *pari pe film$ i'a zis el pe un ton c%t se poate de înţelegător. 5aci se! cu o fată care probabil î#i pierde cuno#tinţa #i î#i revine în c%teva r%nduri. &n apartamentul nostru. ?a!ter a fost primul$ apoi ai urmat tu.
va fi prezentată în instanţă$ înregistrarea va apărea pe un ecran mult mai mare$ masiv. 3a fi ca #i cum te'ai afla într'un cinematograf$ unde imaginile #i sunetul sunt îmbunătăţite #i amplificate$ astfel că toată lumea prezentă acolo$ îndeosebi "uraţii$ nu vor avea nici un dubiu că tu e#ti în imagini. &mi pare rău$ Joe$ dar tu e#ti. 2 ol pu#că4 2 N'ai nimic pe tine. /ai ţii minte4 2 >'a înt%mplat acum cinci ani$ -leG /'am chinuit să uit totul. 2 7arnici maiunţiichef minte4 5ără în glas$ Joe a zis1 2 7a$ sigur$ dar nu a fost viol. ,e dracuI$ ea a venit cu ideea să facem se!G 2 *sta nu rezultă prea clar din înregistrare. 2 :ăi$ din film lipsesc c%teva amănunte importante. &nt%i$ în seara aia$ c%nd au apărut poliţi#tii$ noi ne'am împră#tiat. u #i ?a!ter ne'am furi#at vizavi$ în apartamentul lui Ahelo$ unde petrecerea era mai modestă #i mai lini#tită. laine era acolo$ luată rău$ ca de obicei$ #i distr%ndu' se nemaipomenit. Noi am rămas vreo c%teva minute$ am a#teptat p%nă s'au cărăbănit poliţaii$ după care laine mi'a zis că voia să plece de acolo$ că voia să se întoarcă la noi pentru o (#edinţă)$ cum îi plăcea ei să se e!prime. *#a era tipa$ -le$ mereu la p%ndă. ,ea mai accesibilă fată la pat din 7u0uesne. Aoată lumea #tia asta. laine era frumu#ică #i foarte u#or de agăţat. 2 in bine minte asta. 2 u n'am mai văzut vreodată o fată at%t de promiscuă #i de agresivă. Aocmai de'aia am rămas năuciţi c%nd ade'aia început săpierdut se dea de ceasul morţii pentru cum căcaz. a fost violată. 2
2 7estul de simplu. 7ar ce se înt%mplă dacă e#ti prins4 2 >cos din barou$ pus sub acuzare$ "udecat$ condamnat la cinci ani de închisoare 6 de stat$ nu federală. 2 *t%ta tot4 2 5ără un ban$ umilit$ #i lista nu se opre#te aici. 2 *i nevoie de mai mult dec%t de prieteni. estoasa s'a t%r%t pe uscat #i a dispărut printre rădăcinile unui copac prăbu#it. 2 bine să să mai ne întoarcem$ a spus3reau -le.să mă g%ndesc niţel la treaba asta. 2 *r 3afitrebui stăm de vorbă. 2 Ne strecurăm afară din tabără mai t%rziu. *u luat'o de'a lungul r%ului$ către corturi. >oarele cobor%se dincolo de crestele munţilor$ iar noaptea se a#ternea cu repeziciune. ,lem a încins cărbunii #i a mai pus lemne pe foc. /embrii grupului s'au str%ns în "urul focului$ au desfăcut cutii de bere #i au început să discute. -le a întrebat dacă avea cineva idee ce mai făcea ?a!ter. >e zvonea că familia îl internase într'o instituţie de dezinto!icare de înaltă securitate$ dar această #tire nu fusese confirmată. 7e trei săptăm%ni nimeni nu mai #tia de el. *poi au povestit îndelung istorioare despre ?a!ter. Joe rămăsese deosebit de tăcut$ semn că îl preocupa serios ceva anume. 2 *i necazuri cu vreo fată4 L'a întrebat ,lem la un moment dat. 2 Nu$ sunt doar somnoros. :e la 981CB$ erau cu toţii în aceea#i stare. ?erea$ soarele #i friptura consistentă i'au dobor%t celehaz$ din urmă. 7upă terminat de spus-le #i cel#ide'al bancacela#i lung dintr'o serie camînfără erau gata să ce se ,lem v%re îna sacii de dormit. Joe treilea împărţeau cort #i$ în timp ce'#i aran"au saltelele gonflabile destul de subţiri$ ,lem le'a strigat de pe partea cealaltă a taberei1 2 *veţi gri"ă #i verificaţi să nu vă fi intrat #erpi în cortG *poi a început să r%dă$ iar ei au presupus că era vorba despre o altă încercare de a glumi. @ece minute mai apoi l'au auzit sforăind. >usurul apei r%ului i'a adormit cur%nd pe toţi. La ora C19B$ -le #i'a verificat ceasul de la m%nă #i a văzut că mai era p%nă dimineaţă. 7upă trei săptăm%ni zbuciumate de recapitulare a materiei pentru e!amenul de barou$ nopţile lui deveniseră cam apro!imative. 5aptul că acum dormea pe păm%nt nu schimba cu nimic situaţia. 2 #ti treaz4 L'a întrebat Joe în #oaptă. 2 7a. :resupun că #i tu e#ti. 2 Nu pot dormi. Hai să discutăm. desfăcut fermoarul cortuluicu#i băgare au ie#it$deîndepărt%ndu'se apoisădenutabără. -le a *u pornit înaintefără cu ozgomot lanternă$ deplas%ndu'se seamă$ fiind atent dea peste #erpi. :a#ii i'au dus către o potecă printre st%nci #i$ după c%teva minute de urcu#$ s'au oprit l%ngă un bolovan uria#. -le a stins lanterna$ #i cur%nd ochii li s'au adaptat la întuneric. 2 &ncă o dată$ a spus Joe. /ai descrie înregistrarea video. ,um aceasta era imprimată ad%nc în memoria lui$ -le nu a înt%mpinat nici o dificultate în a o derula 6 momentele e!acte$ poziţia camerei$ unghiul de filmare$ persoanele implicate$ sosirea poliţiei$ prezenţa lui laine -eenan. Joe a ascultat atent$ fără să scoată nici un cuv%nt. 2 ?un$ -le$ a spus el într'un t%rziu. Arăie#ti scena asta din februarie. *i avut timp berechet să te g%nde#ti. *cum g%ndurile mele nu sunt prea limpezi. >pune'mi ce trebuie să facem. 2 /area hotăr%re este de"a luată. >unt anga"at oficial de către >cull S :ershing$ iar la un moment dat voi a"unge să fac #i treburile murdare de care îţi pomeneam. 7ar sunt două lucruri pe care trebuie să le avem în vedere. :rimul e legat de laine.
l'a depă#it4 *re o viaţă a ei$ ori trăie#te în trecut4 :otrivit celor spuse de ?ennie$ are un avocat #i încă vrea să se facă dreptate. :oate a#a e$ poate nu$ dar a# vrea să #tiu adevărul. 2 7e ce4 2 :entru că ?ennie este mincinos prin profesiune. ste important de #tiut dacă e încă furioasă$ ori dacă visează să stoarcă bani de la noi$ îndeosebi de la ?a!ter. *sta ar putea influenţa ceea ce voi face la firma de avocatură. 2 =nde se află laine acum4 2 Locuie#te în >cranton$ darcare maisă multe nu #tiu. :entru apro!imativ două mii de putem anga"a un detectiv particular investigheze ce se înt%mplă cu ea. :lătesc eu$dolari dar nu pot aran"a direct chestiunea$ pentru că oamenii ă#tia mă supraveghează #i ascultă tot ce vorbesc. 2 7eci vrei să fac eu asta4 2 7a. &nsă trebuie să procedezi cu precauţie. 5ără telefoane sau e'mailuri. !istă un detectiv renumit în :ittsburgh$ nu prea departe de biroul tău. &ţi dau banii$ tu îl plăte#ti$ el se ocupă de investigaţie$ ne prezintă raportul #i nimeni nu va #ti nimic. 2 'ar putea să lucreze pentru o firmă de avocatură concurentă ori pentru un client implicat în procesul ăsta$ ori pentru vreun serviciu de informaţii$ intern sau străin. 7acă sunt silit să spionez$ ţin să #tiu în numele cui acţionez. 2 prea periculos. 27a$ foarte periculos$ dar poate reu#im. 2 ,um4 2 &ncă n'am a"uns at%t de departe cu planul. 2 rozavG ună cumplitG
cull S :ershing. /arţi dimineaţă$ 9 septembrie$ ora Q1BB fi!. ; sută trei asociaţi noi$ îmbrăcaţi elegant #i cu figuri preocupate$ s'au str%ns la mezaninul de la eta"ul patruzeci #i patru al firmei de avocatură pentru a bea cafea #i suc de fructe. 7upă ce au semnat de prezenţă #i au primit ecusoanele pe care le erau trecute numele$ s'au prezentat unii altora$ vorbind emoţionaţi #i căut%nd printre cei prezenţi chipuri cunoscute #i prietenoase. La ora Q18M$ au început să pătrundă c%te unul în sala spaţioasă de #edinţe$ iar la intrare fiecăruia i s'a înm%nat o agendă groasă de aproape zece centimetri$ av%nd imprimată pe copertă$ în relief$ logoul firmei$ >cull S :ershing$ scris cu litere gotice. *genda cuprindea informaţiile obi#nuite 6 istoria firmei$ o listă de telefoane$ pagini întregi în care era prezentată politica firmei$ formulare de asigurări de sănătate #i multe altele. La secţiunea (7iverse) apărea o prezentare statistică a promoţiei lor1 bărbaţi$ T8+ femei$ C9+ albi$ TM+ afro'americani$ 8C+ hispanici$ T+ asiatici$ M+ alte srcini$ C+ protestanţi$ MQ+ catolici$ 99+ evrei$ O+ musulmani$ 9+ religie nedeclarată$ 89. 5iecare membru avea o mică fotografie în alb'negru$ cu o biografie de numai un bine alineat. ,ei proveniţi dinuniversităţi instituţii dedeînvăţăm%nt superior de pe ,oasta de st dominau$ dar erau reprezentate #i alte renume$ precum New DorE =niversit$ eorgetown$ >tanford$ /ichigan$ Ae!as$ ,hicago$ North ,arolina$ 3irginia #i 7uEe. Nu era nimeni din vreo universitate socotită de rangul doi. -le a rămas cu un grup de la Dale #i a făcut unele socoteli. :aisprezece erau de la Harvard #i$ de#i nu ie#eau cu nimic în evidenţă în acele momente$ nu va trece multă vreme #i restul celor din promoţie vor #ti precis cine sunt. ,inci de la Dale. Niciunul de la :rinceton$ pentru că acolo nu se înfiinţase o 5acultate de 7rept. Nouă de la ,olumbia =niversit. ,u 8BC asociaţi care aveau un salariu de pornire de 9BB.BBB de dolari pe an$ asta însemna că în acea încăpere stăteau proaspete talente "uridice care valorau 9B de milioane anual. ; groază de bani$ dar în următoarele douăsprezece luni fiecare dintre ei va realiza măcar două mii de ore de muncă la CBB'BB de dolari pe oră. Numărul de ore putea varia$ dar nimeni nu ar fi gre#it cu nimic dacă ar fi afirmat că în anul următor acea promoţie de începători va produce cel puţin TM de
milioane de dolari pentru firmă. *semenea cifre nu se găseau cuprinse în anuar$ dar calculele erau u#or de făcut. Lipseau #i alte cifre$ bineînţeles. 7intre cei 8BC$ 8MV vor părăsi firma după cel de'al doilea an petrecut acolo. 7oar 8BV vor rezista pentru a deveni parteneri după #apte sau opt ani. *cel război de uzură era foarte brutal$ dar celor de la >cull S :ershing nu le păsa. !ista un flu! nesf%r#it de forţă de muncă la care se putea renunţa$ chiar dacă ea provenea de la universităţi precum Harvard sau Dale. La Q1CB$ în sală au intrat c%ţiva pe bărbaţi maidirector v%rstnici$ care s'au a#ezat pe scaune aran"ate de'a lungul scenei înguste. :artenerul post de general$ Howard /eezer$ a urcat la tribună #i a început să ţină o cuv%ntare alambicată de bun venit$ pe care o memorase$ fără îndoială$ după ce o rostise de multe ori de'a lungul anilor. 7upă ce le'a povestit c%t de atent fuseseră selecţionaţi$ bărbatul a lăudat vreme de c%teva minute măreţia firmei. *poi a prezentat programul pentru restul săptăm%nii. =rmătoarele două zile vor fi petrecute de noii anga"aţi în acea sală$ pentru a asculta diferite prelegeri referitoare la toate aspectele carierelor #i vieţii de care ace#tia vor avea parte la respectabila firmă >cull S :ershing. /iercuri urmau să petreacă o zi întreagă pentru a fi instruiţi în ceea ce privea folosirea tehnicii #i a tehnologiei informatice. Joi aveau să se disperseze în grupuri mai mici pentru a începe activitatea orientativă în diferite domenii specializate. >e aborda cu repeziciune nivelul la care începea munca de salahor. =rmătorul vorbitor le'a cuv%ntat despre prime #i beneficii. La tribună a apărut #i bibliotecarul firmei$ care le'a vorbit o oră despre modul de documentare în domeniul dreptului. =n psiholog le'a povestit stres #i :entru încordare delicată$primele le'a recomandat răm%nă necăsătoriţi c%t dedespre mult posibil. cei #i$ careîntr'o eraumanieră de"a căsătoriţi$ zece firmesăde avocatură din New DorE înregistrau la acea dată un procenta" al divorţurilor de T9 la sută în r%ndul asociaţilor cu v%rsta sub treizeci de ani. /onotonia acelor prelegeri a fost întreruptă de (echipa de tehnicieni) care a dat fiecărui proaspăt anga"at c%te un laptop nou'nouţ #i sclipitor. * urmat un instructa" c%t se poate de lung. 7upă ce laptopurile s'au încălzit$ următorul consultant tehnic i'a înm%nat fiecăruia detestatul 5irm5one. *cest aparat semăna cu ma"oritatea telefoanelor inteligente de pe piaţă$ însă fusese g%ndit special pentru "uri#tii harnici de la >cull S :ershing 6 proiectat #i realizat de o firmă de software #i aparatură specială$ pe care firma de avocatură o listase la bursă cu mare succes în urmă cu un deceniu. *paratul conţinea informaţii biografice #i de contact pentru fiecare om din firmă$ din toate cele treizeci de birouri$ la care se adăugau serviciile paralegale #i de secretariat$ a#adar$ aproape cinci mii de persoane doar din New DorE. ?aza de date cuprindea prezentări abreviate ale tuturor clienţilor pe care îi avea >cull S :ershing$ o mică bibliotecă legislaţia cela mai des"udecătorilor folosită$ cele#imai recente hotăr%ri "udecătore#ti la nivel de statprivind #i federal #i o listă tuturor grefierilor din tribunalele ce ţineau de New DorE #i de New Jerse. Aelefonul era dotat cu acces de mare viteză la internet #i cu o gamă ameţitoare de sonerii #i de alte sunete. ra scump #i de nepreţuit$ iar dacă vreunul dintre ele era pierdut ori rătăcit cumva$ proprietarului său nu avea să'i fie deloc u#or. Arebuia păstrat la îndem%nă douăzeci #i patru de ore din douăzeci #i patru$ #apte zile pe săptăm%nă$ asta p%nă la noi ordine. ,u alte cuvinte$ încep%nd din acel moment$ micuţul #i elegantul 5irm5one le controla vieţile. 5olclorul megafirmei era doldora de pove#ti scandaloase legate de folosirea abuzivă a telefoanelor celulare #i a e'mailurilor. *u apărut #i comentarii în surdină$ precum #i unele gemete din r%ndul ascultătorilor$ dar nimic nu a răzbătut prea departe. Niciunul dintre membrii acelei promoţii nu ţinea să iasă prea mult în evidenţă.
:r%nzul a însemnat un bufet frugal la mezanin. 7upă'amiaza se derula cu încetineală$ dar interesul celor prezenţi rămăsese ridicat. *cestea nu erau prelegeri plicticoase de drept$ a#a cum avuseseră din plin la facultate. *cestea erau importante. treet. 7e regulă$ un (mitralior) se a#ază în primul r%nd$ pune întrebări complicate$ se dă bine pe l%ngă oricine se înt%mplă să urce la tribună$ încearcă orice soluţie$ e în stare să iamerge g%tul la oricui doar ca să obţină notecel maimai bune$ din coate ca să a"ungă facă analize "uridice$ interviuri doar la firmele binedăcotate$ indiferent cat de să proastă le este reputaţia$ #i vine la orice firmă cu intenţia declarată de a deveni partener înaintea tuturor celorlalţi din generaţia lui. (/itraliorii) reu#esc în mod magnific+ ma"oritatea devin parteneri în cadrul firmei. Numele acestuia era Jeff Aabor$ iar ceilalţi au înţeles neînt%rziat de unde provenea$ deoarece$ în cadrul primei sale întrebări$ a reu#it să strecoare1 2 :ăi bine$ la Harvard am învăţat că în prima înt%mpinare la proces nu se includ toate elementele cunoscute. *uzind acestea$ asociatul cu vechime de cinci ani care ţinea respectiva prelegere i'a răspuns scurt1 2 *ici nu mai suntem în -ansas$ amiceG *#a e procedura aici$ altfel$ la revedereG &n afară de (mitralior)$ toţi cei prezenţi au r%s. seara$ la ora 981BB$ noi asociaţi la 7epartamentul înt%lnit/iercuri într'un restaurant de trei steleceidindoisprezece centrul /anhattanului pentru ceea ce se Litigii dorea as'au fi o cină plăcută cu 7oug :ecEham$ partenerul care îl supervizase pe -le în vara precedentă. *u a#teptat în bar #i au băut c%te ceva$ iar la 9818M s'au înregistrat primele comentarii referitoare la 7oug #i la înt%rzierea acestuia. Aoţi cei doisprezece aveau în buzunare telefoanele 5irm5one. 7e fapt$ fiecare avea c%te două telefoane. -le #i'l ţinea pe cel vechi în buzunarul drept al pantalonilor$ iar pe cel al firmei$ în buzunarul st%ng. La ora 981CB$ au început să discute ideea de a'l apela pe domnul :ecEham$ dar au decis că nu era cazul. *poi$ la 981B$ acesta l'a sunat pe -le pentru a'#i cere scuze. :articipase la un proces$ lucrurile trenaseră$ iar acum a"unsese la birou$ pentru că trebuia să se ocupe de o serie de urgenţe. *sociaţii erau rugaţi să continue seara$ adică să ia cina$ fără să'#i facă vreo gri"ă în privinţa achitării notei. 5aptul că un partener al firmei lucra p%nă la ora zece seara într'o zi de miercuri a înăbu#it entuziasmul participanţilor la masă. *cela#i lucru a dat #i tonul conversaţiei de la cină. :e măsură ce vinul bun curgea în pahare$ cei prezenţi s'au apucat să povestească cele mai ur%te istorii pe
care le auziseră privind abuzurile suferite de asociaţi. ,oncursul a fost c%#tigat de Aabor /itraliorul$ care$ atunci c%nd dădea de puţin alcool$ nu se mai dovedea acela#i individ nesuferit din cursul zilei. &n cadrul unei vizite de prospectare a pieţei$ făcute cu un an în urmă$ Aabor trecuse pe la un prieten pe care îl cunoscuse în colegiu. *cest prieten era asociat în al doilea an la o altă megafirmă$ #i se simţea cumplit în noua lui profesiune. *vea o încăpere de lucru minusculă #i$ în vreme ce sporovăiau$ amicul încercase să strecoare sub birou un sac de dormit$ pentru a'l ascunde vederii. ,urios ca întotdeauna$ Aabor întrebase1 (La ce'ţi folose#te sacul de dormit4) &nsă imediat ce pusese întrebarea î#ic%nd dăduse #i ce urma sănevoia primească. *micul îi e!plicase ru#inat că$ deseori$ atunci eraseama cople#it cu răspuns munca$ simţea să prindă măcar c%teva ore de somn pe noapte. Aabor insistase #i reu#ise să stoarcă adevărul. 5irma aceea era un loc de muncă mizerabil. /a"oritatea începătorilor lucrau la acela#i eta"$ care primise porecla de (Aabăra de corturari). &n cea de'a nouăzecea zi de recuperare a lui ?a!ter$ la Kashoe Retreat$ Kalter Aate a pătruns în sala mică de conferinţe a instituţiei #i a dat m%na cu nepotul său. *poi i'a str%ns m%na doctorului ?oone$ terapeutul principal al lui ?a!ter. Kalter vorbise la telefon în c%teva r%nduri cu ?oone$ însă încă nu'l cunoscuse personal. ?a!ter era bronzat$ într'o formă fizică bună #i destul de binedispus. &mplinise nouăzeci de zile de c%nd nu se mai atinsese de droguri sau de băutură$ perioada cea mai lungă de acest gen din ultimii zece ani. >ub îndrumarea unchiului Kall$ el semnase fără nici o tragere de inimă documentele prin care î#i dădea acordul ca Kashoe Retreat să îl ţină prizonier acolo vreme de p%nă la #ase luni. *cum era pregătit de plecare. ,u toate acestea$ unchiul Kall nu se arăta at%t de sigur. ,uv%ntul principal îi aparţinea doctorului ?oone$ care a prezentat un rezumat destul de lung al progreselor înregistrate de ?a!ter. 7upă ce eliminase din organism #i ultimele resturi de droguri #i de alcool$ ?a!ter traversase bine stadiile iniţiale ale terapiei. ra con#tient de problema cu care se confrunta. &n ziua a douăzeci #i treia$ recunoscuse că era alcoolic #i consumator de droguri. Aotu#i$ nu voia să admită că$ din punct de vedere fizic$ era dependent de cocaină$ drogul lui preferat. ?a!ter se dovedise în toate ocaziile cooperant faţă de consilierii lui$ ba chiar dăduse o m%nă de a"utor în cazul altor pacienţi. 5ăcea pregătire fizică în fiecare zi #i devenise aproape fanatic în privinţa regimului alimentar. Nu consuma cafea sau ceai$ nici zahăr. :e scurt$ ?a!ter devenise un model de comportament. :%nă în acel moment$ cel puţin$ reabilitarea lui fusese o reu#ită. 2 :oate fi eliberat4 * întrebat unchiul Kall. 7octorul ?oone L'a a tăcut o clipă #i s'a uitat ţintă la ?a!ter. 2 #ti pregătit4 întrebat. 2 >igur că daG /ă simt grozavG
5iecare din ei a tras ad%nc aer în piept #i s'a uitat la doctorul ?oone. 3enise vremea "udecăţii$ a dării sentinţei$ a cuv%ntului definitiv în cadrul acelei instituţii îngrozitor de scumpe. 2 7octore$ vreau părerea ta sinceră$ a spus Kalter. 7octorul ?oone a dat din cap #i$ fără să'#i dezlipească ochii de la ?a!ter$ a început1 2 Nu e#ti pregătit. 7eocamdată nu e#ti gata$ pentru că nu ai devenit un om furios$ ?a!terG Arebuie să atingi un punct în care să te înfurii împotriva celui care ai fost$ împotriva vieţii pe care ai dus'o p%nă acum #i a vechilor tale dependenţe. Arebuie să dete#ti felul în care ai fost$ iar c%nd această ură #i această furie3ăd te vor abia7eocamdată$ atunci vei avea puterea #i hotăr%rea să nu mai revii la vechile obiceiuri. astacuprinde$ în ochii tăi. nu crezi asta. Ae vei întoarce la Los *ngeles$ la aceia#i vechi prieteni$ vor urma petrecerile #i după aceea te vei apuca din nou de băut. ; să'ţi spui în sinea ta că un păhărel nu te afectează nicicum. ; poţi duce fără nici o problemă. *sta s'a înt%mplat #i în trecut. &ncepi cu două sticle de bere$ apoi treci la trei sau la patru$ după care totul se duce de'a dura. La început băutura$ dar cocaina va veni imediat după ea. ,u puţin noroc$ vei reveni aici #i vom mai face o încercare. 7acă nu$ vei a"unge să te sinucizi cu droguri #i tărie. 2 Nu cred$ a spus ?a!ter. 2 *m discutat #i cu ceilalţi consilieri. Ne'am pus de acord. 7acă pleci acum$ e!istă toate #ansele să dai din nou gre#. 2 Fmposibil a#a cevaG 2 *tunci$ c%t trebuie să mai stea aici4 * întrebat Kalter. 2 *sta depinde ?a!ter. am răzbit$ pentru nu e furios fostul comportament. 7octorulde?oone l'a7eocamdată privit drept înnuochi pe ?a!ter. &ncăcătrăie#ti acea pe iluzie cumluică vei deveni mare la Hollwood. 3rei să fii celebru$ o stea$ să fii încon"urat de fete$ să dai petreceri$ să apari pe copertele revistelor$ în filme de succes. :%nă nu'ţi scoţi toate astea din minte$ nu poţi să te abţii de la nimic$ fie băutură$ fie droguri. 2 ; să'ţi găsesc o slu"bă adevărată$ i'a spus Kalter. 2 Nu vreau o slu"bă adevăratăG 2 3ezi la ce mă refeream4 * zis doctorul ?oone$ pe un ton repezit. *cum stai lini#tit$ străduindu'te să ne convingi că totul e bine$ doar ca să poţi a"unge din nou la Los *ngeles #i să'ţi reiei aventurile de unde le'ai întrerupt. Nu e#ti prima victimă a Hollwoodului pe care o am în faţa ochilor$ ?a!terG *m mai văzut oameni ca tine$ #i încă de multe ori. 7acă te întorci acolo$ în mai puţin de o săptăm%nă a"ungi la cel puţin o petrecere. 2 N'ar fi mai bine să a"ungă în altă parte4 * întrebat Kalter. 2 ,%nd >igur$ va fi e!ternat recomanda cu tărie un alt domiciliu$ de vechii prieteni. băuturădefinitiv$ se găse#tevom peste tot$ dar stilul de viaţă trebuie să #i'ldeparte schimbe. 2 ,e'ar fi să meargă la :ittsburgh4 * întrebat Kalter. 2 *$ nu$ ce dracuIG * e!clamat ?a!ter. Aoată familia mea e în :ittsburgh$ #i uitaţi'vă la ei. :refer să mor prin vreo fundătură. 2 :ropun să mai acţionăm timp de încă treizeci de zile$ a spus doctorul ?oone. 7upă aceea$ vom efectua o reevaluare. *v%nd în vedere costurile$ 8.MBB de dolari pe zi$ Kalter s'a arătat rezervat. 2
2 *i încredere în mine$ ?a!terG *m petrecut împreună ore nenumărate$ #i sunt convins că încă nu e#ti pregătit. 2 ?a sunt foarte pregătitG Nici nu'ţi închipui ce pregătit suntG 2 *i încredere în mine. 2 ?ine$ atunci$ ne revedem peste treizeci de zile$ a spus Kalter. :erioada de adaptare a continuat toată ziua de "oi #i a devenit la fel de plicticoasă ca #i dosarele de litigii care în cur%nd aveau să le fie încredinţate noilor asociaţi. 3ineri$ au reu#it în cele din urmă să a"ungă la ţinea aspectul care$ în modsuprafeţei vădit$ fusese ignorat 6 că atribuirea de birouri. *sta de organizarea locative. Nuîntreaga încăpeasăptăm%nă nici o îndoială spaţiile vor fi str%mte$ mobilate sărăcăcios #i ascunse vederii$ astfel că adevărata întrebare ce se ridica suna astfel1 c%t de proastă va fi situaţia4 7epartamentul Litigii se concentra la eta"ele C9$ CC #i C$ iar undeva în acel spaţiu$ departe de ferestre$ se găseau cubiculumuri purt%nd nume noi$ trecute pe mici plăcuţe #i lipite de pereţii mobili. -le a fost condus la cubiculumul său de la eta"ul treizeci #i trei. >uprafaţa cubică fusese împărţită în patru secţiuni egale cu despărţituri de p%nză$ astfel că e!ista posibilitatea de a se sta la birou$ de a se vorbi cu voce scăzută la telefon #i de a se folosi laptopul în condiţii de relativă intimitate. :ractic$ nimeni nu putea vedea ce face -le+ totu#i$ dacă Aabor$ aflat în dreapta lui$ #i doctor 7ale *rmstrong$ aflat în st%nga$ î#i împingeau scaunele în spate cu ceva mai mult de "umătate de metru$ atunci ei îl puteau vedea pe -le$ iar el îi vedea pe ei. Aăblia biroului avea o suprafaţă suficientă c%t să'#i poată a#eza laptopul$ blocnotesul$ telefonul #i cam at%t.unui ,%teva desăv%r#eau acel aran"ament. * remarcat că abia#idacă loc pentrufi! desfă#urarea sac rafturi de dormit. &ncă nu se încheiase după'amiaza de vineri$ lui era -le i se făcuse de"a lehamite de acea firmă. 7octor 7ale era o matematiciană genială care predase la un colegiu$ după care$ din anumite motive$ hotăr%se să devină "urist. *vea treizeci de ani$ era necăsătorită$ atrăgătoare$ serioasă #i îndea"uns de glacială c%t să fie lăsată în pace. Aabor era mitraliorul de la Harvard. ,el de'al patrulea membru al cubului lor se numea Aim Renolds$ un absolvent de la :ennslvania =niversit$ care tot trăgea cu ochiul la doctor 7ale încă de miercuri. a însă nu părea să manifeste nici un interes faţă de el. &n avalan#a de politici ale firmei$ care cuprindeau da'uri #i nu' uri$ recomandări ce le fuseseră făcute toată săptăm%na$ cel mai autoritar suna interdicţia strictă de a în"gheba relaţii amoroase la locul de muncă. 7acă se înfiripa vreo idilă$ atunci unul din cei doi trebuia să plece. 7acă se descoperea vreo legătură de acest gen$ urmau pedepse$ de#i natura e!actă a acestora nu era precizată în regulamentul de ordine interioară. >e zvonea însă cu insistenţăcare că$ în urmă cuseuntrezise an$ o trimis asociată necăsătorită concediată$ căsătorit o curtase tocmai la sediulfusese din Hong -ong. în vreme ce partenerul ,ei patru primiseră o secretară. ; chema >andra #i lucra la firmă de optsprezece ani$ care de care mai stresant #i mai nesf%r#it. Reu#ise la un moment dat să intre în elita meseriei$ ca secretară e!ecutivă a unui partener senior$ dar presiunea trăită în acel post se dovedise insuportabilă pentru ea$ astfel că$ treptat$ a"unsese să coboare pe scara funcţiei p%nă c%nd a"unsese în compania începătorilor$ unde î#i petrecea mai tot timpul îngri"ind de ni#te pu#ti care cu patru luni înainte erau pe băncile facultăţii. :rima săptăm%nă se sf%r#ise. -le nu lucrase pe bani nici măcar o oră$ dar situaţia avea să se schimbe încep%nd de luni. * găsit un ta!i #i s'a îndreptat spre hotelul /ercer din >oho. Araficul era lent$ astfel că a deschis geanta diplomat #i a scos un plic 5ed! e!pediat de o casă de broEera" din :ittsburgh. ?iletul însoţitor$ scris de m%nă de Joe$ suna a#a1 (=ite raportul. Nu mi'e clar ce înseamnă. 7ă'mi #i mie o veste).
Lui -le i se părea imposibil ca ?ennie să fie capabil să controleze avalan#a de corespondenţă zilnică ce se perinda la >cull S :ershing 6 o mie cinci sute de avocaţi care produceau documente pe bandă rulantă$ pentru că e!act asta erau plătiţi să facă. >ala de sortare a corespondenţei era mai spaţioasă dec%t oficiul po#tal al vreunui oră#el. l #i Joe hotăr%seră să meargă la sigur$ apel%nd la po#ta obi#nuită #i la livrări po#tale de pe o zi pe alta. Raportul fusese întocmit de o firmă privată de securitate din :ittsburgh. *vea opt pagini #i investigaţia costase 9.BBB de dolari. >e ocupa de laine -eenan$ acum în v%rstă de douăzeci #i trei de ani$ care locuiaseînocupau prezent >cranton$ statul #i:ennslvania$ cu o altă :rimele două pagini deînfamilie$ de studii de locurile deîmpreună muncă avute p%năt%nără. în prezent. =rmase colegiul 7u0uesne timp de numai un an$ iar o verificare fugară a datei de na#tere confirma că încă nu avea optsprezece ani atunci c%nd se petrecuse nefericitul episod. 7upă 7u0uesne$ urmase$ cu întreruperi$ cursuri la două universităţi din rie #i din >cranton$ dar încă nu'#i încheiase studiile. &n semestrul de primăvară din anul precedent urmase c%teva cursuri la =niversit of >cranton. ra membră a :artidului 7emocrat #i avea două afi#e de campanie lipite pe bara de protecţie spate a automobilului Nissan din 9BB pe care îl conducea$ înmatriculat pe numele ei. :otrivit evidenţelor e!istente$ nu poseda nici o proprietate$ nici nu deţinea arme de foc$ după cum nici acţiuni în bănci din străinătate. !istau două mici încălcări ale legii$ ambele legate de consumul de alcool sub v%rsta ma"oratului$ ambele fiind rezolvate în mod e!peditiv în instanţă. ,ea de'a doua infracţiune impusese consilierea privind consumul de alcool #i de stupefiante. *vocata ei era o localnică pe nume /ichelin ,hiz$ cunoscută mai cur%nd sub numele de *cest lucru era demn de reţinut$ deoarece lucrasecubucura program pentru biroul de /iEe. avocatură /ichelin ,hiz S *ssociates. 7oamna laine /iEe ,hiz de oredus reputaţie deosebită ca avocată specializată în divorţuri$ ţin%nd cu înfocare partea soţiilor #i fiind oric%nd dornică să'i vadă castraţi pe soţii care călcau str%mb. >lu"ba cu program normal a lui laine era la :rimăria din >cranton$ ca director asistent pentru parcuri #i zone de agrement. >alariul ei$ 9.BBB de dolari pe an. Lucra acolo de aproape doi ani. *nterior$ sărise tot mereu de la o slu"bă part'time la alta. /odul ei de viaţă privată nu era tocmai clar. ,olega ei de apartament era o t%nără în v%rstă de douăzeci #i opt de ani$ care lucra într'un spital$ dar urma #i cursurile unui colegiu local+ nu fusese căsătorită #i nu avea cazier. laine a fost urmărită cu intermitenţe vreme de treizeci #i #ase de ore. &n prima zi$ după serviciu$ s'a înt%lnit cu colega ei de apartament într'o parcare din apropierea unui bar frecventat cu precădere de persoane cu alte înclinaţii se!uale. &n timp ce se îndreptau spre bar$ cele două colege de apartament #i'au str%ns m%inile pentru scurtă vreme. &năuntru$ s'au a#ezat la masa altor trei femei. comandat o băutură răcoritoare dietetică$ nimic alcoolic. * fumat ţigarete brune$ foarte laine subţiri.a5emeile s'au arătat foarte apropiate una faţă de cealaltă #i$ ei bine$ ceea ce era evident a devenit #i mai vădit. &n >cranton se afla un adăpost pentru femei$ numit Haven$ care se lăuda că reprezintă un refugiu #i un centru de resurse pentru victime ale violenţei casnice #i ale abuzurilor se!uale. ra o instituţie nonprofit$ av%nd personal alcătuit din voluntare$ dintre care multe susţineau că fuseseră victime ale abuzurilor se!uale. &n informarea lunară prezentată oficial de centrul Haven$ laine -eenan era înfăţi#ată drept (consilier). ; anga"ată a firmei de securitate folosise un telefon public de la periferia ora#ului >cranton$ o sunase pe laine acasă$ pretinsese că era victima unui viol #i spusese că avea nevoie să discute cu cineva. 7in multe motive$ se temea să apară la centru. 7ar cineva de la Haven o sfătuise să o apeleze pe laine. >tătuseră de vorbă aproape treizeci de minute$ timp în care laine recunoscuse că #i ea fusese victima unui viol #i că făptuitorii Xmai mulţi de unulY nu a"unseseră în faţa instanţei. >e arăta foarte dornică să dea o m%nă de a"utor$ #i conveniseră să se
înt%lnească în ziua următoare la sediul organizaţiei Haven. ,onversaţia fusese înregistrată în întregime #i$ desigur$ înt%lnirea stabilită pentru a doua zi nu mai avusese loc. (&ncă "oacă rolul de victimă)$ a mormăit în sinea sa -le$ aflat pe bancheta din spate a ta!iului. &n noaptea c%nd -le făcuse amor cu ea$ asta cu o lună înainte de presupusul viol$ el se afla în pat #i dormea bu#tean$ iar ea se strecurase goală pe sub pătură #i obţinuse imediat ce î#i dorise. Aa!iul a"unsese la /ercer. -le a v%r%t raportul într'un buzunar interior al genţii diplomat$ #oferului #i aaer intrat în hotel. ?ennie era într'o cameră de la de eta"ul patru$ a#tept%nd$acaplătit de obicei$ cu un hotăr%t$ #i lăs%nd impresia că se afla acolo c%teva ceasuri. *u trecut peste amabilităţi. 2 ,um a decurs prima săptăm%nă de activitate4 * întrebat ?ennie. 2 rozavG ,hestiuni de adaptare. *m fost numit în 7epartamentul Litigii$ a spus -le$ de parcă ar fi făcut ceva de care merita să fie m%ndru. 7e"a reu#ise să îndeplinească o parte din plan. 2 *sta e o #tire foarte bună. !celentG 3reo #ansă de a a"unge la cazul Arlon4 2 Nu$ nu ni s'a oferit prile"ul să ne apropiem de vreun caz concret. *bia de luni începem activitatea. >ăptăm%na asta a fost doar de încălzire. 2 ?ineînţeles. i'au dat laptop4 L'a întrebat ?ennie. 2 7a. 2 ,e tip4 2 convins căAehnologia #tii de"a. se schimbă la fiecare #ase luni. *# dori să'l văd. 2>unt ?a nu$ nu #tiu. 2 Nu l'am adus cu mine. 2 >ă'l aduci data viitoare. 2 ; să mă mai g%ndesc. 2
?ennie a făcut cale întoarsă$ apropiindu'se la o distanţă de la care l'ar fi putut lovi pe -le. 2 *i nevoie de ceva care să'ţi aducă aminte cine e #eful aici. 7acă nu'mi e!ecuţi ordinele$ atunci voi face apel la un mic avertisment. /ă g%ndeam destul de serios să postez pe internet prima "umătate a filmului. &l lansez #i după aia îi în#tiinţez pe toţi cei care l'ar putea considera interesant$ a#a$ ca să mă distrez. -le a ridicat din umeri. 2 vedea grup de7ar pu#ti dintr'un care 2 3or !act$ nu'idoar mareunscofală. chiar vrei săcolegiu apară pe net$sunt să'lbeţi. vadă toată lumea$ -le4 ,olegii tăi de la >cull S :ershing ce vor crede4 2 3or socoti că am fost un pu#ti prost #i beat$ la fel ca mulţi dintre ei c%nd erau mai tineri. 2 3om vedea$ a zis ?ennie$ apoi a ridicat un dosar subţire de pe comodă$ l'a deschis #i a e!tras o filă pe care era chipul unui bărbat. &l cuno#ti pe individ4 * întrebat el$ întinz%ndu'i foaia lui -le$ care a aruncat o privire #i a clătinat din cap. Nu$ nu'l cuno#tea. *lb$ în "ur de treizeci de ani$ la costum #i cravată$ cel puţin a#a se putea "udeca văz%ndu'l de la umeri în sus. 2 &l cheamă avin /eade$ #i lucrează la >cull S :ershing de patru ani$ în 7epartamentul Litigii$ unul dintre cei aproape treizeci de asociaţi care trudesc la cazul Arlon contra ?artin. &n mod normal$ probabil că'l vei cunoa#te în decurs de c%teva săptăm%ni$ dar domnul-le /eade e pe punctul a fi concediat. a ridicat foaia dedeh%rtie #i a privit mai atent chipul atrăgător al lui avin /eade$ întreb%ndu'se ce păcat comisese. 2 >e pare că #i el are o problemă cu trecutul$ a zis ?ennie$ gust%nd din plin rolul de călău. 'a încheiat o înţelegere afara sub tribunalului$ s'au plătit ni#te iar fata numai nu a mai ca procesul să aibă loc$ totul fiindîntrecut tăcere. /eade a scăpat cubani$ faţa curată$ că vrut are cazier. Nici o problemă$ s'a hotăr%t să mintă în legătură cu asta. ,%nd a depus cerere pentru a intra la 7rept în /ichigan$ a minţit. ,%nd la >cull S :ershing s'a făcut verificarea de rutină privind trecutul lui$ a minţit din nou. terminat în mod automat. 2 /ă bucur mult pentru tine$ ?ennieG &mi dau seama c%t de mult înseamnă pentru tine asemenea povestioare. 7u'te #i prinde'lG 7istruge'lG ?ravo ţieG 2 Aoată lumea are secrete$ -le. :ot distruge pe oricine. 2 singurul lucru la care te pricepi. %mbătă la amiază$ trei autobuze închiriate au plecat din faţa clădirii în care firma >cull S :ershing î#i avea birourile #i au ie#it din ora#. &n ele se îmbarcaseră cei 8BC membri ai promoţiei de asociaţi din primul an. &n fiecare autobuz se găsea c%te un bar complet #i m%ncare din bel#ug$ astfel că s'a băut repede #i temeinic. Arei ore mai t%rziu$ au sosit la un club de iahting
din zona Hamptons. :rima petrecere s'a desfă#urat într'un cort din apropiere de /ontauE ?each. ,ina s'a luat în alt cort de pe terenurile hotelului. ,ea de'a doua #i ultima petrecere s'a organizat la conacul unuia dintre descendenţii familiei >cull. L%ngă piscină c%nta o trupă reggae. (Fe#irea) aceea avea menirea de a sparge gheaţa #i de a'i face pe nou'veniţi să fie fericiţi că intraseră în firmă. 7e faţă se aflau #i mulţi dintre partenerii firmei$ iar ace#tia s'au îmbătat cot la cot cu asociaţii. Noaptea s'a lungit$ iar dimineaţa nu a fost defel plăcută. 7upă un de"un ţinut devreme$ la care s'a băut cafea în draci$ invitaţii s'au instalat într'o mică sală de bal pentru a'i asculta pe bătr%nii înţelepţi împărtă#ind din secretele lor privind realizarea cariere de succes. ,%ţiva parteneri pensionaţi$ legende ale firmei$ au depănat pove#ti de luptă$unei au făcut glume #i au oferit sfaturi. 7iscuţia era deschisă$ astfel că oricine putea pune orice fel de întrebare. 7upă ce ţapii bătr%ni au dispărut$ dinaintea tinerilor asociaţi s'a înfăţi#at un grup foarte pestriţ$ iar componenţii acestuia au continuat cu pove#tile. =n negru$ o albă$ un hispanic #i un coreean 6 cu toţii parteneri 6 au vorbit despre toleranţa ce predomină în cadrul firmei$ despre egalitatea în drepturi #i'n #anse #i a#a mai departe. ,eva mai t%rziu în cursul aceleia#i zile$ au m%ncat creveţi #i stridii pe o pla"ă privată$ după care au urcat din nou în autobuze #i au pornit spre /anhattan. Ainerii "uri#ti au sosit după căderea întunericului #i$ obosiţi$ s'au dus pe la casele lor pentru a profita pe c%t de mult cu putinţă de noaptea scurtă. :entru ei$ conceptul de epuizare era pe cale de a fi redefinit. ;rice speranţă de a desfă#ura o activitate c%t de c%t cu sens a fost spulberată luni dimineaţă la ora T1CB$ c%nd doisprezece noi asociaţi la Litigii fost trimi#i 7epartamentului *rhivă. Nutoţi maiceideparte de primul an de drept$ -leau auzise pove#tiîndeabisul groază despre tineri asociaţi$ sclipitori #i dornici de afirmare$ care fuseseră t%r%ţi în cine #tie ce subsol sumbru$ înlănţuiţi de un birou$ pun%ndu'li'se apoi în faţă documente scrise mărunt$ ce trebuiau citite. cull :ershing se să lăudau promovabilitate la sută la sesiunea din anul precedent$ a#a că se presupunea că toată lumea îl luase. ;pt ore de muncă era durata minimă a zilei de activitate$ cel puţin deocamdată$ #i$ ţin%nd seama de pauza de pr%nz #i de cafea$ asta însemna$ în mare$ zece ore pe zi. ,um nimeni nu începea activitatea mai t%rziu de ora opt$ tot astfel oamenilor nici măcar nu le trecea prin minte să plece de la birou mai devreme de ora #apte seara. &n caz că erau curio#i$ -arleen însumase două mii patru sute de ore în anul ce trecuse. Lucra la firmă de cinci ani #i se comporta ca #i cum ar fi fost legată de >cull S :ershing pe viaţă. 3iitoare parteneră. -le a furi#at o privire prin biroul ei foarte bine echipat #i a observat o diplomă obţinută la 5acultatea de 7rept ,olumbia. /ai era o fotografie a unei -arleen ceva mai tinere$ călare pe cal$ dar niciuna în care să apară vreun soţ$ vreun prieten sau copii.
Le'a e!plicat că e!ista posibilitatea ca vreun partener să aibă nevoie de -le sau de 7ale pentru vreun proiect de scurtă durată$ de aceea trebuiau să fie pregătiţi în orice moment. *rhiva nu avea strălucirea altor departamente$ dar reprezenta colacul de salvare pentru toţi noii asociaţi. 2 3ă puteţi duce oric%nd acolo ca să efectuaţi lucrări ce se plătesc$ le'a spus -arleen. /inimum opt ore$ dar numărul ma!imum e la latitudinea voastră. (,e înc%ntător$ #i'a zis -le. 7acă$ din anumite motive$ cele zece ore pe zi nu sunt de a"uns$ u#a arhivei de documentare răm%ne oric%nd deschisă ca să completezi.) :rimul lor cazi s'a se referea la -le$ un client numesă'#i destul de absurd #i comic$ :lacid /ortgageM 6 ridicol părut lui dar cu s'aun abţinut e!prime opinia$ întruc%t -arleen turuia despre elementele ce ie#eau mai mult în evidenţă în respectiva speţă. &ncep%nd cu 9BB8$ c%nd în fruntea unor organisme guvernamentale de reglementare a"unsese un nou val de oameni$ iar instituţiile lor adoptaseră o atitudine mai puţin dură$ :lacid #i alte companii uria#e din domeniul ipotecar imobiliar deveniseră agresive în dorinţa lor de a obţine alte #i alte credite. 5ăcuseră o publicitate foarte insistentă$ îndeosebi pe internet$ #i convinseseră astfel milioane de americani din clasa mi"locie #i inferioară că î#i puteau permite să cumpere case care în realitate nu erau de nasul lor. Nada o constituise vechiul concept de ipotecă cu rată revizuibilă$ iar în m%inile unor escroci precum cei de la :lacid$ rata respectivă era revizuită în moduri ce sfidau orice imaginaţie. :lacid îi atrăsese pe oameni în plasă$ o lăsase mai moale cu actele$ str%nsese onorarii frumu#ele$ după care v%nduse toată porcăria pe pieţele secundare. ,ompania nu mai deţinea contractele atunci c%nd piaţa imobiliară (supraîncălzită) se prăbu#ise în cele din urmă$ preţul caselor violenţă rară. scăz%nd dramatic$ iar procesul de e!ecutare silită a garanţiilor devenind unul de o -arleen a folosit un limba" mult mai delicat în prezentarea ei rezumativă$ dar -le #tia de multă vreme că >cull S :ershing reprezenta compania :lacid. ,itise zeci de articole despre năruirea sistemului de ipoteci #i văzuse numele firmei pentru care lucra acum menţionat deseori$ mereu în apărarea companiei :lacid$ care înregistrase e#ecul. *cum$ "uri#tii se străduiau să facă ordine în tot acel balamuc. :lacid se vedea hăituită de procese$ dar speţa cea mai gravă dintre toate era o acţiune comună înaintată de treizeci #i cinci de mii dintre fo#tii ei debitori. *cest proces fusese iniţiat la New DorE în urmă cu un an. -arleen i'a condus p%nă într'o încăpere mai mult lungă dec%t lată$ cu aspect de temniţă$ fără ferestre #i cu podeaua de beton simplu$ o cameră prost iluminată unde se găseau stive ordonate de cutii din carton alb$ fiecare av%nd aplicată la c%te un capăt o #tampilă cu numele (:lacid /ortgage). ra muntele despre care -le auzise vorbindu'se at%t de mult. ,utiile$ după cum le'adintre e!plicat -arleen$ dosarele tuturor celor treizeci #i cinci de mii de reclamanţi. 5iecare acele dosare conţineau trebuia analizat. 2 Nu sunteţi singurii$ le'a spus -arleen r%z%nd prefăcut$ chiar în clipa în care -le #i 7ale erau pe punctul de a'#i arăta groaza. La caz mai lucrează #i alţi asociaţi$ ba chiar #i c%ţiva oameni care nu sunt absolvenţi de drept. * deschis o cutie$ a e!tras un dosar gros de două degete #i a făcut cu repeziciune un rezumat al elementelor pe care trebuia să le caute echipa de litigii. &ntr'o bună zi$ în instanţă$ a zis ea cu voce gravă$ va fi deosebit de important ca avocaţii no#tri să poată afirma în faţa "udecătorului că noi$ cei de la firmă$ am e!aminat fiecare document privitor la acest caz. -le a presupus că era de asemenea important ca firma să aibă #i clienţi care să plătească p%nă le ie#ea pe nas pentru o muncă at%t de inutilă. ?rusc$ a simţit că'l iau ameţelile g%ndindu'se că doar peste c%teva minute va începe să fie plătit la tariful de CBB de dolari pe oră pentru timpul petrecut acolo. Nu valora nici pe departe at%t de mult.
-arleen i'a lăsat acolo$ iar tocurile ei au ţăcănit ascuţit pe podeaua din beton p%nă la ie#irea din încăpere. -le s'a uitat lung la cutiile de carton$ apoi la 7ale$ care părea la fel de descumpănită ca #i el. 2 ,red că glume#ti$ a spus el. &nsă 7ale era hotăr%tă să dovedească ceva$ a#a că a luat o cutie$ a tr%ntit'o pe masă #i a smuls c%teva dosare din ea. -le s'a dus spre celălalt capăt al încăperii$ c%t mai departe posibil$ de unde #i'a luat c%teva dosare. * deschis unul aruncat o#ase privire la ceas1 T1MB. Juri#tii de la >cull contorizau #i #i zecimile. ; zecime de #i orăa însemna minute. 7ouă zecimi însemnau douăsprezece minute$ a#a mai departe. =nu virgulă #ase ore însemna o oră #i treizeci #i #ase de minute. >ă dea ceasul înapoi cu două minute$ la T1Q$ pentru a putea contoriza două zecimi înainte de ora opt4 ;ri să se întindă puţin$ să ia o gură de cafea$ pentru a se mai acomoda cu situaţia$ #i să a#tepte p%nă la T1M ca să'#i înceapă primul minut plătibil ca "urist4 Nu era nevoie de multă minte ca să ia hotăr%rea. >e afla pe Kall >treet$ unde totul se făcea în mod agresiv. 7acă ai îndoieli$ ta!ează agresiv. 7acă n'o faci tu$ o va face următorul$ #i atunci răm%i de căruţă. F'a luat o oră ca să citească fiece cuv%nt din dosar. =nu virgulă două ore$ mai precis$ #i$ dintr'odată$ nu a mai avut nici o rezervă în privinţa ta!ării celor de la :lacid pentru 8$9 ore$ adică CPB de dolari pentru analiza dosarului. ,u puţin timp în urmă$ adică acum nouăzeci de minute$ îi venea greu să creadă că valora CBB de dolari pe oră. Nici măcar nu #tia dacă luase e!amenul de admitere în barouG *cum însă$ era cu totul convertit. :lacid îi datora bani$ deoarece porcăriile făcute de ei îi aduseseră în faţa asta tribunalului. ,inevaLatrebuia să capăt r%nească prin gunoaiele ta!a compania în mod agresiv$ din răzbunare. celălalt al mesei$ 7ale lucralor. 3a răbdătoare$ fără să se lase distrasă de nimic. *"uns undeva pe la mi"locul celui de'al treilea dosar$ -le a făcut o pauză suficient de lungă pentru a analiza c%teva lucruri. 5iind în grafic în privinţa dosarelor de verificat$ s'a întrebat unde se afla camera rezervată cazului Arlon'?artin. =nde se găseau documentele strict secrete$ #i cum erau ele prote"ate4 &n ce fel de seif erau depozitate4 Aemniţa în care se găsea acum părea să nu beneficieze de măsuri de securitate$ însă cine s'ar fi deran"at să prote"eze un morman de dosare de ipotecă ale căror prevederi nu fuseseră respectate de nimeni4 7acă firma :lacid avea lucruri murdare de ascuns$ putea paria că ele nu erau îngropate într'un loc în care el$ -le$ să le poată descoperi. >'a g%ndit la propria viaţă. *ici$ în cea de'a treia oră a carierei lui profesionale$ se întreba de"a dacă era întreg la minte. ,e fel de om putea sta acolo$ zăbovind ore #i ore$ zile după zile$ asupra unor ce cuprindeau clauze fără cum i'o ia mintea arătură4 ,umpagini se a#tepta să fie viaţa unui lipsite asociatde însens$ primul ansădesimtă activitate4 ;are ea ar fipe fost mai u#oară la o altă firmă4 7ale a plecat$ lipsind zece minute$ apoi a revenit. :robabil că făcuse o pauză pentru a merge la toaletă. -le îndrăznea să parieze că ea lăsase cronometrul să meargă. :r%nzul se servea în restaurantul'cantină al firmei$ plasat la eta"ul patruzeci #i trei. >e făcuse un tam'tam deosebit privind calitatea e!traordinară a m%ncării. Renumiţi bucătari'#efi ofereau consultanţă$ se foloseau ingredientele cele mai proaspete$ e!ista o varietate ameţitoare de feluri de m%ncare u#oară #i a#a mai departe. *nga"aţii erau liberi să iasă din clădire #i să meargă la un restaurant$ dar puţini dintre asociaţi îndrăzneau să procedeze astfel. :oliticile firmei erau etalate cu ostentaţie #i distribuite fiecăruia$ dar e!istau #i multe reguli nescrise+ conform uneia dintre acestea$ începătorii m%ncau în clădire$ cu e!cepţia situaţiei în care clientul putea fi ta!at pentru un pr%nz adevărat. 7e asemenea$ mulţi dintre parteneri foloseau restaurantul'cantină. :entru ei era important să fie văzuţi de subordonaţi$ să se laude în privinţa meniului grozav #i$
lucru mult mai important$ să măn%nce în "umătate de oră$ ceea ce constituia un e!emplu de eficienţă demn de urmat. Fnteriorul era în stilul art dZco$ foarte bine realizat$ însă ambianţa amintea în mod inerent de sala de mese a unei închisori. :e fiecare perete e!ista c%te un ceas$ #i mesenii aproape că le auzeau ticăind. -le #i 7ale s'au a#ezat alături de Aim Renolds la o măsuţă din apropierea unei ferestre uria#e care oferea o priveli#te spectaculoasă asupra altor clădiri înalte. Aim părea să fi suferit un #oc e!trem de puternic 6 avea în ochi o sticlire ciudată$ privea oarecum în pustiu #i vorbea cu glas pierit. 'a întrebat ce s'ar înt%mpla dacă1 X8Y treptat$ în următoarele zile sau săptăm%ni$ s'ar apropia mai mult de ea+ X9Y reu#ea asta+ #i XCY se asigura că vor fi prin#i4 Lui i se va face v%nt de la firmă$ ceea ce$ av%nd în vedere situaţia de moment$ i s'a părut o idee grozav de bună. ,are ar fi reacţia lui ?ennie4 *r fi fost vorba despre o concediere ur%tă$ nicidecum dorită$ de la >cull S :ershing. ;rice t%năr are dreptul să curteze femeile$ iar dacă e#ti prins$ ce dacă4 /ăcar te treze#ti concediat pentru ceva lăudabil. ?ennie #i'ar pierde spionul. Far spionul ar primi un #ut în fund fără să fie alungat din barou. Fnteresantă ideeG
7esigur$ a#a norocos cum era$ s'ar alege probabil cu încă o înregistrare video$ de astă dată av%ndu'i ca protagoni#ti pe -le #i pe 7ale$ iar ?ennie ar pune imediat labele lui murdare pe ea #i$ în acest caz$ cine #tie4 -le cugeta toate acestea la un tarif de CBB de dolari pe oră. Nici nu i'a trecut prin g%nd să oprească vreo clipă cronometrul$ pentru că ţinea foarte mult ca :lacid să sufere. *flase că 7ale î#i luase doctoratul în matematică la v%rsta de douăzeci #i cinci de ani$ #i încă la /FA$ apoi predase vreme de c%ţiva ani$ după care socotise că meseria de profesoară era plicticoasă. *#a că se studieze dreptul la ,ornell. care a#a î#i închipuise putea face trecerea de apucase la sala desăclasă la cea de tribunal nu era/otivul limpede$pentru cel puţin considera că -le. &n acele momente$ o sală de curs cu studenţi care se străduiesc să înţeleagă o problemă de geometrie i se părea o adevărată distracţie. 7ale avea treizeci de ani$ nu fusese niciodată căsătorită$ iar -le abia începuse operaţiunea de a'i desc%lci personalitatea complicată #i caracterul retras. -le s'a ridicat cu g%nd să facă o plimbare$ ceva care să'i pună s%ngele în mi#care prin creierul sufocat de tot soiul de g%nduri. 2 3rei o cafea4 * întrebat'o el pe 7ale. 2 Nu$ mulţumesc$ i'a răspuns ea$ izbutind să'i ofere un z%mbet adevărat. ,um cele două ce#ti de cafea tare nu au reu#it să'i urnească mintea din loc$ spre sf%r#itul după'amiezii -le a început să se teamă că suferise vreo leziune cerebrală permanentă. ,a să se pună la adăpost de posibile repro#uri$ el #i 7ale au decis să a#tepte p%nă la #apte seara$ #i abia dupăacela#i aceea g%nd să plece. *u ie#it #i auîncălcau cobor%t încă cu liftul să regulile scoată o vorbă$ am%ndoi nutrind 6 plec%nd at%tîmpreună de devreme$ una fără dintre nescrise. 7ar au trecut peste asta #i au mers cale de patru intersecţii$ după care au intrat într'o bodegă irlandeză$ unde Aim Renolds rezervase un separeu #i aproape că terminase de băut prima halbă de bere. ra împreună cu verett$ absolvent al New DorE =niversit$ care lucra la >cull S :ershing de un an #i fusese inclus în grupul de practică imobiliară comercială. 7upă ce s'au a#ezat #i s'au acomodat c%t de c%t cu atmosfera$ au pus pe masă telefoanele 5irm5one. talate pe tăblie$ cele patru aparate semănau cu ni#te pistoale încărcate. 7ale a comandat un martini. -le a cerut o apă minerală$ iar după ce chelnerul s'a făcut nevăzut$ Aim l'a întrebat1 2 Au nu bei4 2 Nu. * trebuit să mă las c%nd eram în colegiu. *ceea era replica'#ablon pe care o folosea -le$ #i cuno#tea toate reacţiile pe care le putea provoca. 2 * trebuit să te la#i4 2 !act. ?eam prea mult$ a#a că am renunţat cu totul. 2 *dică ai trecut pe la dezinto!icare$ *lcoolicii *nonimi #i tot tac%mul4 2 Nu. /'am dus la un consilier$ iar el m'a convins că problema se va agrava. 7e aceea$ m'am lăsat de tot #i nu am mai călcat niciodată str%mb. 2 *sta e de'a dreptul impresionant$ a spus Aim$ apoi a dat peste cap restul de bere. 2 Nici eu nu beau$ a zis 7ale. 7ar$ după ziua de azi$ o să mă înec în alcool. 3enind din partea unei persoane cu totul lipsite de simţul umorului$ acea mărturisire era de'a dreptul caraghioasă. 7upă o porţie sănătoasă de r%s$ s'au apucat să'#i povestească aventurile primei zile de muncă. Aim contabilizase Q$P ore citind istoria legislativă a unei vechi legi neworEeze ce avea ca scop descura"area proceselor colective. verett însumase O ore citind contracte de închiriere. &nsă -le #i 7ale au c%#tigat competiţia după ce au descris temniţa în care lucraseră la c%teva dintre cele treizeci #i cinci de mii de dosare.
7upă ce le'au sosit băuturile$ au toastat în cinstea companiei :lacid /ortgage #i a celor BB.BBB de procese de luare în posesie a bunurilor ipotecate pe care aceasta le declan#ase. *u toastat apoi în cinstea lui Aabor$ care "urase să răm%nă la masa de lucru p%nă la miezul nopţii. *u toastat #i pentru >cull S :ershing #i minunatele salarii pe care le oferea începătorilor. 7upă ce a băut cam "umătate din paharul cu martini$ ginul a lovit'o parcă drept în cre#tet pe 7ale$ care #i a#a era la capătul puterilor$ astfel că ea a început să chicotească fără nici un motiv clar. &n momentul c%nd 7ale a comandat încă un pahar$ -le #i'a găsit o scuză #i a plecat pe "os spre casă. /arţi$ la M1CB după'amiaza$ -le cea de'acădoua petrecută temniţă #i lui începuse să redacteze în g%nd cererea de înregistra demisie. >ocotea se vazisimţi fericitînspun%ndu'i ?ennie să se ducă dracului #i$ la fel de fericit$ avea să o confrunte pe laine$ cu acuzaţia ei de viol cu tot$ în instanţa din :ittsburgh. ;rice altceva ar fi fost preferabil lucrurilor pe care le îndura el în acele momente. >upravieţuise acelei zile repet%ndu'#i mereu în minte$ ca pe o incantaţie1 (7ar sunt plătit cu 9BB.BBB de dolari pe an). &nsă pe la M1CB a început să nu'l mai intereseze cu c%t era plătit pe an. *paratul telefonic al firmei a scos un sunet prin care îl anunţa că primise un e'mail. * verificat imediat$ constat%nd că era de la 7oug :ecEham$ care îi scria1 (-le$ am nevoie de a"utor. La mine. *cum$ dacă se poate). * uitat cu totul de cererea de demisie$ a sărit în picioare #i a ţ%#nit spre u#ă. ,%nd a trecut prin dreptul lui 7ale$ i'a zis1 2 /ădacă duc să discutlui cusunau 7oughain$ :ecEham$ un situaţia. partenerFar de dacă la Litigii. #tiu cenu proiect. ,hiar vorbele asta era totul *re sunanu a laudă$ îi păsa. 7ale a părut uimită #i rănită$ dar -le a lăsat'o acolo$ singură'singurică$ în temniţa destinată companiei :lacid. * cobor%t în fugă pe scări două eta"e #i era aproape fără suflu c%nd a intrat pe u#a deschisă a biroului lui :ecEham. :artenerul vorbea la telefon$ st%nd în picioare #i frăm%nt%ndu'se pe loc$ dar i'a făcut lui -le semn să se a#eze pe un fotoliu frumos din piele$ aflat în faţa mesei lui de lucru. 7upă ce a încheiat convorbirea cu un1 (#ti un dobitoc$ >lade$ de'a dreptul idiot)$ :ecEham s'a uitat la -le$ a sur%s forţat #i a zis1 2 i$ cum merg treburile4 2 Revizuirea documentelor$ la arhivă. Nici nu era nevoie să spună mai multe. 2 &mi pare rău$ dar toţi am trecut prin asta. *scultă$ am nevoie de puţin a"utor. #ti pregătit pentru a#a ceva4 :ecEham prăbu#it brusc luilui #i a-le. început să se legene$ balans%ndu'se în spate #i în faţă fără să'#is'adezlipească ochiipedefotoliul la figura 2 ata de orice. &n clipa asta sunt dispus să'ţi lustruiesc #i pantofiiG 2 >unt de"a lustruiţi. *m un caz aici$ în >outhern 7istrict din New DorE$ unul mare. *părăm firma ?ar! într'un proces comun intentat de c%ţiva oameni care #i'au luat pastilele de inimă cu viermi săpători #i p%nă la urmă #i'au dat duhul. =n caz mare$ neplăcut #i complicat$ care face valuri mari în c%teva state. Arebuie să ne prezentăm cu el "oi dimineaţă în faţa "udecătorului ,affert. *i auzit de el4 (/ă aflu aici de două zile$ a fost -le c%t pe ce să se răstească la 7oug. Nu cunosc pe nimeni.) 2 Nu$ a răspuns el simplu. 2 ,affert ,afeina. >uferă de un dezechilibru chimic intern$ care îl face să stea treaz zi #i noapte$ iar c%nd nu'#i ia medicaţia$ le telefonează avocaţilor #i se răste#te la ei repro#%ndu'le că lucrurile se mi#că foarte încet. Far c%nd î#i ia medicamentele$ ţipă la fel de mult$ dar nu mai în"ură
cu acela#i aplomb. &n fine$ programările lui se numesc (rachete)$ pentru că împinge lucrurile$ făc%ndu'le să se desfă#oare cu o viteză ameţitoare. un "udecător bun$ dar e!trem de incomod. ;ricum$ cazul de faţă a trenat destul de mult$ iar acum ,affert ne ameninţă că îl va strămuta în altă "urisdicţie. -le î#i lua notiţe c%t putea de repede. :rofit%nd de prima pauză apărută în relatare$ a zis1 2 ,e'i cu viermii săpători4 2 &n realitate$ e vorba despre un medicament care îndepărtează depunerile de pe principalele artere sangvine$ ventriculul st%ng #i cel 7in punct de vederecare medical$ e o treabă complicată #i nu aiinclusiv avea motive să'ţi baţi capul cu drept. asta. *vem doi parteneri sunt absolvenţi de medicină+ ei se ocupă de acest aspect al cazului. :atru parteneri în total$ dar #i zece asociaţi. u sunt consilierul principal. :ecEham a rostit asta cu o satisfacţie mult prea mare în glas. *poi a sărit în picioare #i s'a apropiat de fereastra de la care se vedea ora#ul. ,ăma#a lui albă$ apretată era cu c%teva numere mai mare #i reu#ea foarte bine să'i ascundă fizicul nu tocmai atletic. Rezumatul prezentat de ?ennie fusese precis$ ca de obicei. :rima căsătorie a lui :ecEham se destrămase la treisprezece luni după ce începuse să lucreze la >cull S :ershing$ imediat ce absolvise dreptul la Dale. *ctuala soţie era tot avocat$ partener la o firmă al cărei sediu se găsea la c%teva străzi depărtare. ide era evaluat la C$M milioane de dolari #i mai deţineau obligatoria casă din zona Hamptons. &n anul precedent$ 7oug c%#tigase 8$C milioane+ soţia lui$ 8$9 milioane. rafarmaceutice$ socotit un "urist depersonal$ top în materie litigii$încare se specializase în în apărarea companii de#i$ rareorideapărea instanţă. ,u #ase ani urmă semarilor pierduse un caz important instrumentat de el$ în care fusese incriminat un analgezic ce provocase o serie de sinucideri$ cel puţin după opinia "uriului. >cull S :ershing îl trimisese pe 7oug la o staţiune din Ftalia$ pentru un tratament cu durata de două săptăm%ni. 2 ,affert vrea să scape de caz$ a spus el$ întinz%ndu'#i spinarea care părea să'l s%c%ie. ?ineînţeles$ noi vom lupta să împiedicăm asta. Aotu#i$ sincer să fiu$ a# prefera să văd cazul strămutat în altă "urisdicţie. !istă patru posibilităţi1 districtul 7uval$ din 5lorida+ un tribunal din centrul ora#ului /emphis+ un district rural din NebrasEa$ numit 5illmore+ sau 7es :laines$ Fllinois. 7acă accepţi această provocare$ misiunea ta este de a verifica aceste patru "urisdicţii. :ecEham s'a lăsat din nou pe fotoliu #i s'a apucat să se legene. 3reau să #tiu care e tendinţa "uriilor de acolo. ,um sună verdictele lor4 ,e soartă au marile companii în astfel de locuri4 *propo$ e!istă c%teva firme care fac analize statistice ale hotăr%rilor luate de "urii #i v%nd datele rezultate$ iardenoi cumpărăm concluziile lor. &nsă ele nu sunt precise. se prezintă sumedenie cifre$ dar nu e!istă prea multe informaţii utile.întotdeauna Arebuie să tot sapi. Ni Arebuie să o păstrezi legătura cu avocaţii din aceste patru localităţi #i să descoperi ce te poate a#tepta. *i înţeles cum stau lucrurile$ -le4 ,a #i cum ar fi avut de ales. 2 7a. /i se pare grozav. 2 u n'a# folosi acela#i cuv%nt. *m nevoie de un rezultat p%nă "oi dimineaţa$ în "ur de T1CB. *i avut prile"ul să faci o noapte albă aici4 2 Nu. /ă aflu aici doar de 2 *#a e$ ai dreptate. &n fine$ apucă'te de treabăG &mi prezinţi situaţia sub forma unui raport$ dar fără floricele. Ne vedem aici "oi la T1CB$ c%nd vor fi de faţă #i alţi doi asociaţi. ; să ai la dispoziţie zece minute ca să'ţi prezinţi poziţia. /ai vrei alte e!plicaţii4 2 *cum$ nu.
2 u răm%n la birou p%nă la ora zece$ a#a că poţi să'mi transmiţi un mesa"$ în situaţia că ai nevoie de ceva. 2 /ulţumesc$ #i încă o dată mulţumiri că m'ai scos de la documentare. 2 ,e pierdere de vreme e acolo Aelefonul de birou a început să sune chiar în timp ce -le se grăbea să iasă din birou. >'a dus drept în cubiculumul lui$ #i'a în#făcat laptopul #i a ţinut'o tot o fugă p%nă la biblioteca principală a firmei$ o încăpere ce amintea de o pe#teră$ aflată la eta"ul treizeci #i nouă. !istau cel puţin patru biblioteci mai mărunte$ împră#tiate prin sediul firmei$ dar -le trebuia să le #i găsească. Nu'#i amintea să mai fi fost vreodată at%t de atras de un proiect de cercetare. F se încredinţase un caz real$ ce trebuia rezolvat p%nă la o anumită dată #i care avea un "udecător furios$ la care se adăugau decizii strategice care pluteau în aer. Referatul pe care urma să'l întocmească va fi citit #i socotit demn de încredere de avocaţi adevăraţi$ prin#i în focul bătăliei din instanţă. Lui -le aproape că i s'a făcut milă de sărmanii începători care rămăseseră în sumbra sală de documentare. treet doar în douăzeci #i două de minute. Nu voia sărăutăcioasă$ se îngra#e. >ala de că pregătire fizică din cadrul,%teva firmei$dintre aflatăsecretare la eta"ul opatruzeci$ constituia glumă pentru era permanent pustie. mai foloseau uneorio în cursul pauzei de pr%nz$ dar avocaţii nu s'ar fi lăsat prin#i acolo nici morţi. ,ontorul lui a pornit e!act la M1BB dimineaţa. :e la O1BB s'a apucat să le telefoneze avocaţilor pledanţi #i de apărare din districtul 7uval din 5lorida$ #i din zona JacEsonville. *vea o listă lungă de cazuri ce apăruseră în instanţe$ #i dorea să discute la telefon cu orice avocat pe care îl putea găsi disponibil. ,u c%t dădea mai multe telefoane$ cu at%t se lungea lista. *vocaţi din 5lorida$ din /emphis$ din vestul statului Aennessee$ din Lincoln #i ;maha$ #i zeci din zona ,hicago. * descoperit alte #i alte cazuri$ noi #i noi procese$ iar asta îl făcea să apeleze mereu alţi avocaţi. * depistat toate procesele la care firma ?anc fusese parte în ultimii douăzeci de ani #i a comparat verdictele obţinute de aceasta. Nu a primit nici un mesa" verbal sau te!t #i nici vreun e'mail din partea lui 7oug :ecEham$căastfel că telefonul 5irm5one a rămas cuminte pe masă$ alături dei'a blocnotes. era înc%ntat i se dăduse fr%u liber$ asigur%ndu'i'se #i o discreţie totală. 7ale trimis un-le e'mail întreb%ndu'l dacă vine la masa de pr%nz. * înt%lnit'o la 8C1BB în restaurantul'cantină$ unde a m%ncat în pripă o salată. 7ale rămăsese încă prizonieră în cavoul destinat firmei :lacid$ însă$ din fericire pentru ea$ acolo mai fuseseră trimi#i trei începători pentru a o a"uta în activitatea de salahor. Aoţi trei se g%ndeau să'#i dea demisia. a părea sincer înc%ntată că unei persoane cunoscute ei i se dăduse o sarcină adevărată. 2 >ă'mi păstraţi #i mie c%teva dosare :lacid$ a spus -le c%nd au ie#it din restaurant. /ă întorc acolo m%ine. /iercuri$ a părăsit biblioteca la miezul nopţii$ după ce pontase optsprezece ore pentru ?ar!.
2 /ă a#tepta la ora #apte #i "umătate$ i'a zis el politicos secretarei. 2 &l voi anunţa$ a spus ea$ fără să facă nici un gest spre telefon. *u trecut cinci minute$ în care -le a încercat să'#i potolească starea de agitaţie #i să pară calm. >imţea un nod în stomac$ iar în "urul gulerului îi apăruseră c%teva broboane de sudoare. (7e ce sunt a#a de stresat4 >e tot întreba el. doar o scurtă prezentare în faţa unui public prietenos. 5acem parte din aceea#i echipă$ nu4) *u trecut zece minute$ apoi cincisprezece. *uzea voci răzbăt%nd din biroul lui :ecEham. &n cele din urmă$ unul dintre asociaţi a deschis u#a #i -le a intrat.:ecEham a părut surprins să'l vadă. 2 *$ da$ -le$ uitasem$ a spus el$ pocnind din degete #i încrunt%ndu'se. Arebuia să'ţi fi trimis un e'mail. *udierea s'a am%nat. *i scăpat de presiune. :ăstrează referatul. >'ar putea să am nevoie de el mai t%rziu. -le a rămas cu gura căscată #i a privit nedumerit în "ur. La o masă mică de lucru$ doi asociaţi stăteau ghemuiţi asupra unor documente. *lţi doi stăteau în apropierea biroului. Aoţi patru lăsau impresia că îi amuza ceva. Aermenul 5als. ?ineînţeles$ -le auzise de e!istenţa acelei mici manevre. Nefericitul asociat e trecut prin ma#ina de tocat ca să realizeze un referat sau cine #tie ce raport inutil ce trebuie prezentat la termen$ dar nu va fi folosit niciodată. &nsă clientul va fi ta!at #i chiar va plăti$ astfel că$ de#i cercetarea nu este trebuincioasă$ ea este măcar profitabilă. -le auzise de Aermenul 5als$ dar nu bănuise nici o clipă că trucul tocmai i se aplica #i 2 /da$ sigur$ nici o problemă$ a spus el$ băt%nd în retragere. 2 /ulţumesc$ i'a zis :ecEham$ d%nd o pagină din dosarul pe care îl studia. Ne vedem mai t%rziu. 2 7a$ bine. -le a"unsese la u#ă c%nd :ecEham l'a întrebat1 2 *scultă$ -le$ care este cel mai potrivit loc pentru "udecarea cazului ?ar!4 2 &n NebrasEa$ în districtul 5illmore$ s'a grăbit -le să precizeze. 7oi dintre asociaţi au hohotit de r%s$ iar ceilalţi doi s'au amuzat foarte mult. =nul dintre ei a spus1 2 NebrasEa4 Nimeni nu strămută procesele în NebrasEaG 2 -le$ îţi mulţumesc$ a spus :ecEham$ pe un ton împăciuitor. *i făcut o treabă bună. lui.
(
3ineri după'amiază$ c%nd a plecat de la birou$ -le a socotit că prima săptăm%nă de lucru reprezentase un succes$ cu toate că unul deprimant. :ontase treizeci de ore pentru :lacid #i douăzeci #i #ase pentru ?ar! ?iomed #i$ de#i practic tot acest timp valoros însemna puţin pentru oricare din cei doi clienţi$ el nu era plătit ca să'#i facă gri"i în legătură cu astfel de chestiuni. >e afla acolo cu un singur scop 6 să producă note de plată. 7acă menţinea acest ritm #i reu#ea să facă numai cincizeci de ore pe săptăm%nă$ avea să a"ungă la două mii cinci sute de ore pe an$ o cifră mare pentru un anga"at în primul an$ care va atrage atenţia celor din e#aloanele superioare. &n acea săptăm%nă$ Aabor#i/itraliorul contabilizase cincizeci de ore. 7ale$ patruzeci #i patru. Aim Renolds$ patruzeci trei. ra uimitor c%t de obsedaţi erau cu toţii de ceas$ iar asta după doar cinci zile de slu"bă. * mers pe "os p%nă la apartament$ s'a schimbat în blugi$ a îndesat c%te un telefon în fiecare buzunar #i s'a îndreptat spre zona de distracţii. /ets "ucau acasă împotriva celor de la :irates$ care aveau aproape asigurat un nou sezon nefericit. ,u #aptesprezece etape înainte de încheierea campionatului de baseball$ New DorE /ets ocupau locul înt%i$ av%nd două victorii în plus faţă de :hiladelphia :hillies$ #i erau porniţi să învingă orice echipă le apărea în cale. -le a cumpărat cu banii "os două bilete v%ndute de un broEer recomandat de un anga"at care nu absolvise dreptul$ dar lucra la firmă. &n timp ce se îndrepta spre stadionul >hea$ #i'a zărit omul care îl urmărea$ chiar în momentul c%nd acesta pornea în spatele lui. Locul lui se găsea la cincisprezece r%nduri în spatele băncii de rezerve de la baza a treia. Aocmai începuse meciul+ cei de la /ets începeau la aruncare$ iar tribunele erau înţesate. tadionul >hea vuia la fiecare aruncare$ astfel că erau slabe #anse să fie auziţi de altcineva. Joe a luat o gură dintr'un pahar înalt cu bere. 2 ,hiar te urmăresc #i acum4 2 ?ineînţeles. &n fiecare zi$ oriunde m'a# duce. 2 *u idee că tu #tii asta4 2 Nu cred. 2 7ar de ce4 2 *sta e #mecheria în spiona". 2 *$ sigur. 2 Fnformaţiile sunt esenţiale. ,u c%t mă supraveghează mai mult #i trag cu urechea la ce discut$ cu at%t #tiu mai multe despre mine. 7acă au idee ce măn%nc$ ce beau$ cu ce mă'mbrac$ ce urmăresc$ ce ascult #i cu cine stau de vorbă #i îmi petrec vremea$ unde îmi place să'mi fac
cumpărăturile #i unde prefer să îmi găsesc refugiul$ poate că într'o bună zi ar reu#i să folosească toate astea în avanta"ul lor. ,hiar dacă pentru noi totul pare foarte plicticos$ pentru indivizii ă#tia sigur nu e. &n vreme ce asculta toate acestea$ Joe sorbea din paharul de bere. ; minge a rico#at din peretele din partea st%ngă a terenului$ pun%nd capăt unei alergări$ astfel că publicul s'a ridicat în picioare să ovaţioneze. -le #i Joe au reacţionat la fel ca toţi ceilalţi suporteri. 7upă ce atmosfera s'a mai lini#tit$ -le a continuat1 e!emplu$ folosite am descoperit un magazin prin centrulceora#ului$ care vinde tot soiul2de7e dispozitive în spiona". ,amere e!traordinar minuscule$ microfoane pot fi disimulate$ aparatură de interceptare a convorbirilor telefonice #i o serie de chestii foarte sofisticate la care armata a renunţat. /agazinul e ţinut de doi rataţi care susţin că ar fi fo#ti agenţi ,F*$ dar oamenii care au lucrat cu adevărat la ,F* preferă să nu se laude cu asta. *m găsit magazinul online$ de la birou$ nu din apartamentul meu$ #i am intrat acolo de două ori$ atunci c%nd am reu#it să scap de (codiţa) mea. >'ar putea să am nevoie de magazinul ăsta într'o bună zi$ dar dacă ar #ti că am dat de locul respectiv$ "ivinele ce mă urmăresc s'ar alerta foarte serios. 2 /i se par prea ciudate toate treburile astea. ; femeie care stătea în faţa lui Joe s'a răsucit #i i'a aruncat o privire curioasă. -le #i Joe nu au mai vorbit c%t a durat prima rundă a meciului. 2 ,e zici de raportul referitor la laine4 L'a întrebat Joe în #oaptă. 2 /ă îngri"orează. 2 facem4 2cranton$ un ora# prin care nu cred că am călcat în ultimii zece ani$ o găsesc într'un fel oarecare$ o recunosc$ presupun că #i ea mă recunoa#te$ #i după aceea4 >tau la o #uetă cu ea despre ultima noastră înt%lnire4 Ne distrăm amintindu'ne de trecut4 ,e naiba$ -le$ doar m'a acuzat de violG 2 <##t$ a #uierat -le încet. ,uv%ntul (viol) a părut că l%nceze#te în aer o vreme$ dar nimeni nu a dat vreun semn că l' ar fi auzit. 2 >cuze$ a spus Joe în #oaptă$ după care au urmărit meciul în lini#te timp îndelungat. ?rusc$ după o fază foarte controversată$ la prima bază a izbucnit o dispută feroce$ #i toţi ceivacarmul cincizeci ce dese miist%rnise$ de suporteri s'auspus trezit aveau propria părere în privinţa deciziei arbitrului. &n -le i'a luicăJoe1 2 *r fi o înt%lnire interesantă. ,a să vedem cum reacţionează. ;are îţi va vorbi4 ;ri este înd%r"ită$ furioasă$ dornică de răzbunare4 Au va trebui să adopţi o atitudine înţelegătoare #i să nu iei în seamă ie#irile ei$ spun%nd că acea înt%mplare te'a tulburat #i că ai dori să discuţi despre asta. 3ezi dacă ar fi dispusă să vă înt%lniţi pentru a bea ceva #i pentru a discuta serios. Au nu vei recunoa#te nimic$ voiai doar să vezi în ce ape se scaldă. :oate că'ţi dore#ti să pui capăt problemei. ,e ai de pierdut4 2 7ar dacă mă recunoa#te$ scoate arma #i poc4 2 /ă ocup eu de ?lair în cazul ăsta. -le a reu#it să spună aceste cuvinte z%mbind$ de#i g%ndul de a sta multă vreme în compania prietenei lui Joe nu era deloc plăcut. 2 /ulţumesc. >ă #tii că e însărcinată.
2 7in motive biologice. 7ar am%ndoi am rămas surprin#i. 2 5elicitări$ tăticuleG 2 ,ăsătoria e una$ dar chestia cu paternitatea nu mă înc%ntă c%tu#i de puţin. 2 u aveam impresia că ea avea o carieră în plină ascensiune. 2 !act.
2 *$ minunată vesteG 2 *partamentul meu e ticsit de camere de filmare #i de microfoane. ;amenii ăia intră #i ies c%nd au chef. Nu mi'am instalat sistem de alarmă$ #i nici n'am de g%nd$ dar #tiu că au intrat acolo. Aot ce fac în apartamentul ăla e urmărit #i înregistrat. Numai că ei nu au habar că eu #tiu$ a#a că nu le ofer nimic din care să poată trage astfel de concluzii. 2 3rei să spui că îi duci de nas pe ni#te profesioni#ti în culegerea de informaţii4 2 *#a sper. * urmat o nouă pauză destul de lungă$ deoarece cei de la :irates schimbau oamenii aflaţi la aruncare. 2 -le$ #i cum se va încheia "ocul ăsta4 2 Nu am soluţie. 7eocamdată fac pa#i mici$ cu fereală. =rmătorul ar fi să luăm legătura cu fata$ ca să vedem c%t de rău merg lucrurile în privinţa asta. 2 ,red că merg destul de rău. 2 Hai să vedem. -le a dus m%na spre buzunarul în care telefonul vibra #i$ bineînţeles$ a scos la lumină aparatul 5irm5one. * butonat c%teva clipe$ a citit mesa"ul primit$ apoi a în"urat printre dinţi. 2 ,e s'a înt%mplat4 * întrebat Joe$ străduindu'se să nu se uite spre telefon. 2 * sunat un partener. *re de terminat un proiect. 3rea să a"ung la birou m%ine$ la ora #apte. 2 -le$ dar m%ine e s%mbătăG 2;amenii Far asta înseamnă nouă zi la birou. 2 ă#tia suntodemenţi4 2 Nu$ doar lacomi. &n timpul momentului de respiro din cadrul celei de'a #aptea runde$ -le s'a ridicat discret de pe scaunul din tribună #i a pornit spre ie#irea din stadion. Joe a rămas p%nă la runda a opta #i$ în cele din urmă$ a plecat #i el$ îndurerat că iubiţii lui piraţi pierdeau cel de'al nouăzecilea "oc al sezonului. >%mbăta #i duminica se permitea purtarea de blugi. 5aptul că e!ista un regulament privitor la ţinuta de s%mbătă #i de duminică$ indiferent c%t de rela!at ar fi fost acesta$ spunea multe despre modul în care se practica legea corporatistă pe Kall >treet. La o adică$ de ce se aflau acolo4 -le purta blugi$ la fel ca #i 7ale$ care arăta e!traordinar de bine într'o pereche de pantaloni str%mţi. Aim Renolds avea ni#te pantaloni EaEi$ scrobiţi. ,u toţii se simţeau ameţiţi de realitate1 aflau într'o micălor salădestul de conferinţe la eta"ul treizeci #i patru$ la oramai T1BBcudimineaţa$ în a doua se s%mbătă a carierei de firave.de >'au alăturat altor patru asociaţi vechime$ ni#te tineri pe care -le nu avusese plăcerea să'i cunoască #i nici măcar nu'i văzuse în primele două săptăm%ni de slu"bă. *u urmat prezentări de faţadă$ dar asta numai pentru că a#a era de a#teptat în situaţia respectivă. :artenerul care convocase acea #edinţă nu se zărea pe nicăieri. &l chema Aobias Roland$ i se spunea Aob în absenţă$ #i$ între b%rfele pe care le auzise -le$ cele mai ur%te se refereau la acest Aob. :ove#tile referitoare la el abundau în folclorul firmei$ #i nu e!ista vreuna care să'l prezinte într'o lumină favorabilă. >tudent la Dale$ apoi absolvent de drept la ,olumbia$ un copil sărman dintr'un cartier dominat de violenţe$ trăind un profund sentiment de inferioritate. >clipitor$ nemilos$ ve#nic pus pe intrigi$ el devenise partener în doar cinci ani$ în primul r%nd pentru că lucra cu mai multă înd%r"ire dec%t ceilalţi împătimiţi ai muncii #i nu se odihnea nici o clipă. Noţiunea lui de rela!are se confunda cu o partidă scurtă de se! cu vreo secretară$ pe canapeaua din biroul lui. /a"oritatea secretarelor erau îngrozite numai c%nd auzeau rostit numele
lui$ dar nu îndrăzneau să se pl%ngă de atitudinea lui$ nici să intenteze un proces. ,u toate acestea$ unele îl socoteau suficient de se! pentru o h%r"oană grăbită în cine #tie ce împre"urare. 7rept distracţie$ omul î#i hăituia asociaţii mai tineri$ deseori adres%ndu'li'se într'un limba" obscen p%nă #i pentru cea mai nevinovată gre#eală făcută. &i intimida pe ceilalţi parteneri$ deoarece era mai inteligent dec%t ei #i oric%nd mai bine pregătit. *"uns la v%rsta de patruzeci #i patru de ani$ devenise cel mai mare specialist în litigii X#i ponta"eY din cadrul firmei$ #i de opt ani nu pierduse nici un proces cu "uraţi. Aob era e!trem de căutat de avocaţii de casă ai multora dintre marile corporaţii. ,u pe un (cel an înmai urmă$ -le citise #iînchiar decupase un articol din revista 5ortune care îl ridica în slăvi mare specialist litigii) de la >cull S :ershing. ,%nd Aob îţi făcea cumva semn$ lăsai tot #i te duceai la el într'un suflet$ chiar dacă tremurai ca varga. &n acea dimineaţă$ în locul lui Aob venise un asociat senior$ pe nume ?ronson$ care$ după cum le'a e!plicat fără nici o urmă de entuziasm în glas$ îl înlocuia pe domnul Roland$ acesta din urmă afl%ndu'se în alt birou$ unde lucra la un alt aspect al procesului în pregătire. Roland putea însă apărea în orice clipă$ iar această perspectivă îi făcea pe toţi să fie cu ochii în patru. ,lientul lor era o mare companie petrolieră$ pe cale de a fi dată în "udecată de o firmă olandeză în legătură cu ni#te zăcăminte de ţiţei din olful /e!ic. >e anticipa că respectivul proces avea să fie intentat la New ;rleans$ dar domnul Roland hotăr%se să se intenteze un proces cu drept de preemţiune în New DorE. :lanul prevedea ca acţiunea să fie depusă luni dimineaţă la prima oră. *ceasta constituia o ambuscadă$ o tactică îndrăzneaţă$ care însă putea avea un efect advers 7upă nea#teptat$ reprezent%nd de manevră pentru era renumit Aob. ce a ascultat vremegenul de c%teva minute riscantă prezentarea unuicare proces descris în termeni ce aminteau de debarcarea din Normandia$ -le #i'a dat seama că se va alege praful de s%mbăta #i duminica lui #i că va trebui să'#i petreacă timpul în biblioteca "uridică pentru a cerceta probleme de "urisdicţie. * aruncat o privire spre 5irm5one$ a rulat lista cu e'mailuri #i ceva anume i'a reţinut atenţia. La T1CB$ s%mbăta dimineaţa$ firma le trimisese tuturor "uri#tilor săi un mesa" prin care erau anunţaţi de demisia lui avin /eade$ asociat cu vechimea de patru ani$ care lucrase la 7epartamentul Litigii. 5ără amănunte. 5ără comentarii. Nimic altceva dec%t o ie#ire rapidă #i discretă de pe scenă. (Aoată lumea are secrete de ascuns)$ a#a spusese ?ennie. ,um de reu#ise4 :robabil că fusese vorba despre un pachet anonim trimis cuiva de la Resurse =mane. 7ocumente$ evidenţe ale poliţiei$ tot tac%mul. >ărmanul /eade$ aflat la zece ani depărtare de păcatul comis$ lucra #i rezista în mori#ca firmei cu BB.BBB de dolari pe an c%nd$ brusc$ s'a trezit chemat la o #edinţă cu u#ile închise. ?ronson tocmai turuia despre faptul că el va reprezenta butucul unei roţi de lemn$ ale cărei spiţe vor merge către cei #apte asociaţi din subordinea lui$ dar #i către alţi c%ţiva care vor raporta totul domnului Roland #i celorlalţi parteneri de la Litigii. &n miezul chestiunii$ el$ ?ronson$ va coordona relaţiile dintre oamenii importanţi #i debutanţi. Aot el va organiza activitatea$ superviz%nd acţiunea de documentare$ #i se va ocupa de corespondenţa cu partenerii. Aotul avea să treacă pe la biroul lui. Far timpul era crucial. 7acă se scăpa vreo vorbă în afara firmei$ compania olandeză #i avocaţii acesteia puteau trece la tot soiul de acţiuni nedorite. >e afla în "oc aprovizionarea cu ţiţei a naţiunii$ ba poate chiar #i civilizaţia occidentală.
lumea reală$ î#i va petrece trei nopţi într'un cămin de readaptare din Reno. La o sută cinci zile după ce sosise beat mort$ av%nd o îmbibaţie alcoolică în s%nge de B$9Q la mie$ #i cu reziduuri considerabile de cocaină în organism$ ?a!ter a ie#it pe poarta clinicii$ lăs%nd în urmă siguranţa oferită de Kashoe Retreat. ra c%t se poate de curat la trup #i avea cu cinci Eilograme mai puţin. Nu se lăsase doar de băut #i de droguri$ dar abandonase #i fumatul. ra în formă fizică bună$ bronzat #i cu mintea limpede$ crez%nd cu convingere că î#i învinsese demonii #i că de acum înainte va duce o viaţă ferită de orice e!cese. :entru a purta acea bătălie$ era înarmat cu învăţăturile doctorului ?oone #i ale celorlalţi consilieri. iaceasta. mărturisise păcatele #i se plecase în faţa unei puteri mai mari$ indiferent ce #i oricine ar fi fost La v%rsta de douăzeci #i cinci de ani$ începea o viaţă nouă$ astfel că era #i m%ndru$ #i îngri"orat$ ba chiar înspăim%ntat. :e măsură ce ma#ina înghiţea un Eilometru după altul$ se simţea tot mai puţin în apele lui. &ncrederea de la început se risipea cu repeziciune. 7ăduse chi! de at%ta ori$ #i în at%tea feluri. *sta părea să fie o tradiţie în familia lui. ;ri purta înscris acest lucru în *7N4 =n asistent medical l'a condus de la clinica din /unţii Nightingale p%nă la Reno+ o călătorie de două ore$ în cursul căreia au discutat foarte puţin. ,%nd s'au apropiat de ora#$ au trecut prin dreptul unui panou publicitar uria# care făcea reclamă unei beri de import$ îmbuteliate în sticle de culoare verde. A%năra numai curbe$ care ţinea sticla de bere în m%nă$ putea ispiti un bărbat să facă aproape orice. Aeama l'a izbit #i mai tare pe ?a!ter. &l consuma pe dinăuntru$ iar pe frunte i'au apărut broboane de sudoare. &i venea să se răsucească #i să fugă înapoi la clinică$ unde nu e!istau alcool #i nicisealte tentaţii. m%lc. a ora#ului Reno 6 una presărată de clădiri Hope 3illageP găsea într'o7ar zonăa tăcut mai obidită abandonate$ de cazinouri ieftine #i de baruri. *cela era regatul 5ratelui /ann$ fondatorul$ pastorul #i liderul a#ezăm%ntului. ;mul a#tepta pe trotuar$ în faţa u#ii bisericii$ atunci c%nd ?a!ter a cobor%t din ma#ină pe asfaltul încins. L'a str%ns stra#nic de m%nă pe ?a!ter #i i'a scuturat'o energic. 2 7omnule Aate$ pot să'ţi spun ?a!ter4 &ntrebarea sugera #i răspunsul. 7oar era ?a!ter$ nu domnul Aate. 2 >igur$ a spus ?a!ter$ #i s'a încordat de spate ca să reziste mai bine acelui asalt fizic. 2 u sunt 5ratele /ann$ a zis omul$ după care #i'a lăsat solidul braţ st%ng pe umărul lui ?a!ter$ încheind în acest fel o primire foarte bărbătească. ?ine'ai venit în Hope 3illageG 7e srcine hispanică$ avea în "ur de cincizeci de ani$ pielea măslinie #i părul cărunt$ prins str%ns într'o coadă de cal care îi a"ungea p%nă la br%u$ ochi calzi$ un z%mbet generos$ care îi evidenţia dinţii mari$ #i 5aţa douăîicicatrici$ una maide mică aproapealbă$ de nara #i ofusese alta$ ceva mai ani mare$ pe obrazul drept. era împodobită o bărbuţă ca dest%ngă ţap$ care bibilită de zile. 2 &ncă un evadat de la Kashoe Retreat$ a spus el cu o voce profundă #i melodioasă. ,um o mai duce doctorul ?oone4 2 ?ine$ i'a răspuns ?a!ter. * constatat că nasul 5ratelui /ann se găsea la mai puţin de cincisprezece centimetri de al lui. ,ontactul at%t de apropiat nu'l deran"a defel pe /ann$ dar îi dădea o stare de disconfort lui ?a!ter. 2 &ţi transmite cele mai bune urări. 2 =n om de treabă. 3ino$ să'ţi arăt ce avem aici. 7in c%te am înţeles$ vei răm%ne la noi doar trei nopţi. 2 !act.
*u pornit fără să se grăbească. /ann î#i ţinea în continuare braţul peste umerii lui ?a!ter. ra un bărbat masiv$ cu pieptul puternic #i musculos. :urta salopetă de blugi #i o căma#ă albă 6 desfăcută la ce doi nasturi de sus 6 cu o coadă lungă ce at%rna la spate. &n picioare$ sandale$ dar fără #osete. ?iserica aparţinuse c%ndva unei comunităţi albe #i bogate$ care însă se refugiase în suburbii. :limbat în acest tur al locului$ ?a!ter a aflat #i o serie de lucruri despre ghid. /ann Lucera îl găsise pe 7umnezeu în timpul celei de'a doua detenţii 6 pedeapsă primită pentru un "af armat ale cărui roade erau destinate cumpărării de droguri iar dupăde eliberarea condiţionată fusese îndrumat de >f%ntul 7uh sprepentru Reno$consum unde î#ipersonal începuse6 cariera predicator. &n urmă cu #aptesprezece ani$ 7omnul îl binecuv%ntase cu mare dărnicie. ?iserica prosperase$ iar acum deţinea în subsol un adăpost pentru persoane fără locuinţă$ o bucătărie care oferea de m%ncare oricui solicita acest lucru$ un centru comunitar pentru copiii proveniţi din familii defavorizate$ un centru de primire pentru femei #i copii care fugeau de teroarea unor soţi #i părinţi violenţi$ #i e!istau planuri pentru înfiinţarea unui orfelinat. ,lădirile vechi din vecini fuseseră cumpărate #i renovate. ,omple!ul gemea de oameni 6 anga"aţi$ voluntari$ oameni ai străzii 6 care aproape că făceau reverenţe atunci c%nd îl vedeau pe 5ratele /ann. >'au oprit la o masă de picnic$ aflată undeva la umbră$ #i au băut limonada de la cutie. 2 ,e drog preferat ai avut4 L'a întrebat /ann. 2 ,ocaină$ băutură$ dar nu refuzam nimic$ a recunoscut ?a!ter. 7upă cincisprezece săptăm%ni în care î#i despuiase sufletul faţă de ni#te oameni care #tiau de"a totul$ spunea adevărul fără să mai ezite. 2 ,%tacum timp4 2 *m început cu moderaţie c%nd aveam vreo paisprezece ani. :e măsură ce am crescut$ lucrurile au căpătat amploare. *cum am douăzeci #i cinci de ani$ deci am fost consumator timp de unsprezece ani. 2 7e unde e#ti4 2 :ittsburgh$ la srcini. 2 unt consilier autorizat în materie de droguri #i alcool$ #i lucrez cu dependenţi în fiecare zi. Au e#ti dependent4 2 7a. 2 5ii binecuv%ntat$ frateG L'ai aflat pe Fisus Hristos4 2 ,red că da. /ama mă ducea la biserică de fiecare ,răciun. 5ratele /ann i'a z%mbit #i apoi #i'a ridicat fundul mare de pe tăblia mesei. 2 Hai să'ţi arăt camera. Nu'i ca la Ritz$ dar te descurci tu.
*dăpostul pentru persoanele fără locuinţă era o încăpere spaţioasă de la subsol$ av%nd o despărţire provizorie 6 femeile într'o parte$ bărbaţii în cealaltă. ra deschis$ av%nd paturi disponibilizate de armată$ a#ezate în #iruri ordonate. 2 /a"oritatea acestor oameni lucrează ziua. Nu sunt vagabonzi$ a precizat 5ratele /ann. &ncep să sosească pe la #ase seara. =ite'ţi #i camera. &n apropierea du#urilor$ erau două cămăruţe separate$ dotate cu paturi ceva mai arătoase #i cu ventilatoare portabile. 5ratele /ann a deschis u#a uneia din ele$ zic%nd1 ocupa pentru obţii o cameră trebuie2 să ; ai opoţi slu"bă$ a#apecăasta. vei ste contribui la supraveghetor. pregătirea cinei$,aiarsămai t%rziu$ c%nd personală$ toată lumea se culcă$ o să dai o m%nă de a"utor la pază. Rostise aceste sentinţe într'un asemenea mod$ înc%t orice idee de a protesta era neînt%rziat interzisă #i e!clusă. ?a!ter simţea cum universul său se rotea nebune#te. i începuse ziua în atmosfera confortabilă a unui ranch de dezinto!icare de patru stele$ #i îl fulgerase g%ndul ameţitor că$ în sf%r#it$ va pleca de acolo. Far acum se găsea în subsolul încins al unei biserici vechi$ care adăpostea cincizeci #i doi dintre cei mai săraci oameni din *merica$ iar el trebuia să trăiască alături de ei în următoarele trei zile. 7ar nu numai at%t$ ci trebuia să #i participe la pregătirea hranei lor$ ba chiar #i să'i despartă dacă se luau la harţă. ?a!ter Aate$ membru al dinastiei Aate din :ittsburgh. ?ancheri$ oameni cu s%nge albastru locuind în conace care se mo#teneau de la o generaţie nenorocită la următoarea$ persoane arogante care se căsătoreau cu membri ai altor clanuri asemănătoare$ ceea ce ducea la secătuirea#i#im%ndre$ sărăcirea genelor. ,um de a"unsese într'o asemenea situaţie at%t de devreme în viaţă4 7in punct de vedere legal$ putea pleca de acolo oric%nd dorea. >ă iasă pe u#ă$ să se urce într'un ta!i #i s'o'ntindă fără a mai privi în urmă. Nu e!ista nici o hotăr%re "udecătorească privind reţinerea lui acolo. >e putea înt%mpla ca unchiul Kall să fie dezamăgit$ dar$ dacă fugea$ asta ar fi fost ultima gri"ă a lui ?a!ter. 2 Ae simţi bine4 L'a întrebat 5ratele /ann. 2 Nu. F se părea înviorător că se putea e!prima cu at%ta sinceritate. 2 Arage un pui de somn. #ti palid la faţă. 7in cauza căldurii$ nu a reu#it să adoarmă. 7upă o oră$ s'a furi#at afară #i s'a trezit hălăduind prin centrul ora#ului Reno. * luat o cină t%rzie într'un local oarecare 6 după luni de zile$două m%nca burger cartofi pră"iţi. *vea el bani c%t săacesta se cazeze hotel*vreme sau #i$ un în timp ce#ihoinărea în zigzag pe la străzi$ g%ndul l'a totîntr'un frăm%ntat. trecutdeiaro#izi iar prin dreptul unor cazinouri. Nu'l interesaseră niciodată "ocurile de noroc$ dar orice cazinou avea bar$ nu4 ?ineînţeles că barurile îi erau interzise$ dar nu suporta nicicum g%ndul de a se întoarce la Hope 3illage$ cel puţin în acele momente. La o masă de blacE"acE$ a scos cinci bancnote de douăzeci de dolari$ #i'a luat ni#te "etoane verzi #i a "ucat pe mize de cinci de dolari vreme de c%teva minute. ; chelneriţă destul de v%rstnică a trecut pe l%ngă el #i l'a întrebat dacă voia ceva de băut. 2 ; sticlă cu apă$ a spus el fără să ezite$ apoi a simţit nevoia să se felicite pentru asta. ,elălalt "ucător de la masă era un cowbo$ cu pălărie neagră #i toate accesoriile de rigoare$ care avea o sticlă de bere în faţă. ?a!ter a băut apa$ #i'a "ucat m%inile #i$ din c%nd în c%nd$ a aruncat priviri spre sticla cu bere. *răta at%t de nevinovatăG 7e frumoasăG 7upă ce "etoanele i'au fost înhăţate de dealer$ ?a!ter a plecat de la masă #i s'a plimbat de colo'colo prin cazinou. ra un local sordid$ populat de oameni care nu'#i aveau locul acolo$
"uc%nd #i risc%nd bani pe care nu'#i puteau permite să'i piardă. * trecut prin dreptul unui bar cu profil sportiv$ unde$ pe ecrane mari$ se derulau vechi meciuri de fotbal. Rezultatele înregistrate în acel weeEend erau afi#ate la vedere. &n rest$ barul era pustiu. >'a a#ezat pe un scaun înalt #i a comandat apă. ,e părere ar avea doctorul ?oone despre asta4 Nu trecuseră nici #ase ore de la (reintegrare)$ iar el se a#ezase de"a la un bar. (Lini#te#te'te$ doctore ?oone. doar apă. 7acă rezist îndemnului aici$ la nivelul zero$ atunci$ următorul pas va fi u#or de făcut.) * băut o gură de apă #i$ în treacăt$ privit spre sticlede cubăutură4 băuturi. =n 7e #ir ce erau forme #i dimensiuni at%t de felurite4 7e ceae!istau at%t #irurile de multedetipuri întregdeera ocupat de votcă av%nd diferite arome$ lichide delicioase$ pe care le consumase cu butoia#ul pe vremea c%nd se îmbăta. >lavă ,erului că zilele acelea se isprăviseră. =ndeva departe$ din cealaltă parte a cazinoului$ s'a auzit urletul unei sirene #i ni#te clopoţei au început să sune e!ploziv. =n norocos de la o ma#ină de "ocuri dăduse lovitura cea mare$ iar hărmălaia aceea avea rostul de a le aminti tuturor celor prezenţi ce u#or era să c%#tigi. ?armanul a umplut un pahar cu bere de la canea$ apoi l'a tr%ntit cu un plescăit în faţa lui ?a!ter. 2 7in partea caseiG * strigat el. >uper >lot JacEpotG ?ăutură gratis pentru toţi cei aflaţi la bar$ adică doar pentru ?a!ter. * fost c%t pe ce să spună1 (Hei$ amice$ ia băutura de aici. /'am lăsat). Numai că barmanul se îndepărtase$ plus că acele vorbe ar fi sunat ridicol. ,%ţi nebăutori stau cocoţaţi pe un scaun de la barul unui cazinou la ora trei după'amiază4 era?ere aburit$ berea$ ca de=n la gheaţă. rapeceva la culoare$ iar *vea ?a!ter s'a uitat:aharul la canea. blondă derece Nevada. sortiment caremai nu'lînchisă încercase niciodată. gura uscată$ a#a că a mai sorbit ni#te apă. 3reme de o sută cinci zile fusese tocat la cap de doctorul ?oone #i de ceilalţi speciali#ti ai lui de la Kashoe Retreat ca să a"ungă să creadă că primul păhărel de băutură îl va împinge înapoi pe drumul dependenţelor. &i urmărise #i îi ascultase pe alţi pacienţi$ ori oaspeţi$ după cum erau numiţi$ cum se chinuiseră de'a lungul procesului de dezinto!icare #i cum î#i prezentaseră pove#tile legate de e#ecurile trăite p%nă atunci. (Nu te lăsa păcălit$ îl preveniseră ei în mod repetat$ nu te vei putea opri la primul pahar. ste nevoie de o abstinenţă totală.) :oate că era adevărat. :e pahar se formaseră mici broboane de apă$ care au început cur%nd să se scurgă pe #erveţelul plasat dedesubtul lui. *vea douăzeci #i cinci de ani$ #i nu crezuse nici o clipă cu adevărat$ nici măcar în momentele lui decolţi#or ma!imă de#tia la Kashoe$ căvoinţa va trăide totarestul fărăpoate să bea deloc. =ndeva$ într'un al castitate sufletului$ că va găsi bea unvieţii pahar$ două$ apoi se va opri$ înainte ca lucrurile să scape de sub control. 7acă avea de g%nd să mai bea c%te ceva$ de ce să nu înceapă chiar acum4 =ltima oară se torturase paisprezece zile$ după care cedase. 3reme de două săptăm%ni se minţise #i îi indusese în eroare #i pe prieteni$ lăud%ndu'se că iubea viaţa #i trezia$ dar$ de fapt$ t%n"ise în fiecare clipă doar să bea. 7e ce să trăiască aceea#i suferinţă încă o dată4 ?erea se încălzea. * auzit în minte vocile consilierilor lui. 'a auzit pe sine rostind scriptura celui care nu bea1 (>unt alcoolic$ slab #i neputincios$ #i am nevoie de încura"are din partea unei fiinţe superioare). :entru că$ într'adevăr$ erau slabi toţi acei fraieri de la Kashoe Retreat. &nsă ?a!ter nu era. Lui îi stătea în putinţă să se limiteze la c%teva păhărele$ pentru că era mai tare dec%t ei. F'a trecut prin minte că în nici un caz nu se va lăsa pradă m%ng%ierilor #i ororilor cocainei.
ceda ispitei e!ercitate de băuturile tari. 7oar c%te'o bere$ c%nd #i c%nd$ #i poate că va lua vinul ceva mai în serios. ,e mare scofală4 ,u toate acestea$ nu reu#ea să'#i îndemne m%na să pornească spre pahar #i să'l prindă între degete. >e găsea la "umătate de metru de el$ a#adar$ în raza de acţiune a m%inii$ st%nd acolo$ ca un #arpe cu clopoţei încolăcit$ gata să mu#te uciga#. *poi a devenit un aperitiv atrăgător care scotea un b%z%it plăcut. ,%nd una$ c%nd cealaltă. Răul contra binelui. (Arebuie să'ţi faci îi spusese mereu doctorul ?oone. 'a răsucit brusc #i l'a văzut pe 5ratele /ann apropiindu'se valv%rte" #i purt%nd pe figură o e!presie nici pe departe fericită. 2 ,e faci4 * întrebat el$ lăs%ndu'#i m%na grea pe umărul lui ?a!ter #i păr%nd gata să'l ia la pumni. ?a!ter nu #tia prea limpede ce făcea în acele momente. ?ea o bere$ una care îi era clar interzisă$ dar$ pe moment$ se îngrozise at%t de rău$ că rămăsese fără grai. 5ratele /ann i'a desprins cu bl%ndeţe paharul dintre degete #i l'a împins pe tăblia barului. 2 Fa chestia asta de aici$ a m%r%it el către barman$ apoi s'a a#ezat pe un taburet$ alături de ?a!ter$ apropiindu'se din nou de el$ p%nă c%nd nasurile lor s'au găsit la numai c%ţiva centimetri distanţă unul de altul. *scultă'mă$ fiule$ a zis el cu voce moale. Nu te pot sili să părăse#ti locul
ăsta chiar acum. *sta trebuie să fie hotăr%rea ta. 7ar dacă vrei să te a"ut$ spune'oG Ae iau de aici$ te duc la biserica mea$ facem o cafea #i vom sta de pove#ti. =merii lui ?a!ter s'au pleo#tit. * lăsat bărbia în piept. ?erea încă îi ataca papilele gustative. 2 *sta ar putea fi cea mai importantă hotăr%re a vieţii tale$ i'a zis 5ratele /ann. *cum$ chiar în acest moment. Răm%i sau pleci. 7acă răm%i$ o să mori peste cinci ani. 7acă vrei să ie#i de aici$ spune'o$ #i plecăm împreună. ?a!ter a str%ns din pleoape #i a zis1 2 ,e slab sunt 2 7a$ dar eu nu's. Hai să te scot de aiciG 2 Ae rog 5ratele /ann practic l'a ridicat de pe taburet$ apoi #i'a petrecut braţul pe după umerii lui. *poi$ încet$ au trecut pe l%ngă automatele de "ocuri #i ruletele la care nu se afla nimeni$ #i se găseau de"a aproape de u#a de ie#ire atunci c%nd pastorul #i'a dat seama că ?a!ter pl%ngea. Lacrimile l'au făcut să z%mbească. =n dependent trebuie să a"ungă la ultima limită #i abia după aceea va putea începe urcu#ul spre izbăvire. ?iroul 5ratelui /ann se găsea într'o încăpere spaţioasă$ dar înţesată de obiecte$ alături de sanctuar. >oţia lui$ care îi era #i secretară$ le'a adus un ibric de cafea tare #i două căni desperecheate. ?a!ter stătea afundat într'un fotoliu vechi din piele #i sorbea furios din cană$ de parcă ar fi putut astfel să îndepărteze gustul berii. Lacrimile se opriseră$ cel puţin deocamdată. 5ratele /ann #edea aproape de el$ pe un balansoar din lemn$ #i$ în timp ce vorbea$ se legăna încet înainte #i înapoi. 2 *m fost închis în ,alifornia$ tocmai spunea el. ram la a doua încarcerare$ făceam parte dintr'o bandă$ #i ne dedam la lucruri mai ur%te în închisoare dec%t afară. &ntr'o zi am fost negli"ent$ am ie#it de pe teritoriul nostru #i cei din banda rivală m'au căptu#it. /'am trezit apoi în spitalul închisorii$ cu oase fr%nte$ cu tăieturi #i alte răni. ,u fractură de craniu. *m avut dureri cumplite. in minte că mă g%ndeam că moartea ar fi fost o binecuv%ntare. /ă săturasem de toate$ mi'era silă de viaţa mea$ silă de omul mizerabil care devenisem. criptura lui Hristos$ #i devenise credincios. >punea că se ruga pentru mine$ a#a cum o făcea #i pentru o mulţime de alţi ticălo#i din închisoare. &ntr'o seară$ m'a invitat la o
lectură comună din ?iblie #i i'am ascultat cu prile"ul ăsta pe alţi deţinuţi spun%ndu'#i pove#tile #i lăud%ndu'L pe 7omnul pentru milostenia Lui$ pentru iubirea #i tăria Lui #i pentru promisiunea m%ntuirii eterne. Fmaginează'ţi doar$ o m%nă de criminali înrăiţi$ azv%rliţi într'o închisoare împuţită$ înălţ%nd c%ntece de laudă #i slavă pentru 7omnul lor. ra foarte impresionant$ #i aveam nevoie de a#a ceva. *veam nevoie de iertare$ pentru că în trecutul meu e!istau o mulţime de păcate. *veam nevoie de pace$ pentru că purtasem toată viaţa războaie. *veam nevoie de iubire$ pentru că uram pe toată lumea. *veam nevoie de tărie$ pentru că$ în sinea mea$ #tiam c%t de nevolnic eram. *veam nevoie de fericire$ că fusesem multă#ivreme nenorocit. ne'am rugat împreună$ eu #i ticălo#ii aceiapentru care erau ca ni#te prea mielu#ei$ am mărturisit faţă*#a de că 7umnezeu că eram un păcătos #i că voiam m%ntuire prin Fisus Hristos. 3iaţa mea s'a schimbat într'o clipă$ ?a!ter$ dar a suferit o modificare at%t de cople#itoare$ înc%t nici acum nu'mi vine să cred. >f%ntul 7uh mi'a pătruns în suflet$ iar vechiul /ann Lucera a pierit. >'a născut alt om$ unul care primise iertarea$ căpăt%nd eternitatea. 2 f%ntului 7uh e mult mai mare dec%t dorinţa umană. *m constatat asta de o mie de ori la dependenţi care încearcă orice pentru a se lăsa 6 clinici de dezinto!icare$ instituţii de stat$ psihologi #i doctori$ medicamente fistichii #i scumpe care se v%nd ca înlocuitori. ,%nd a"ungi dependent$ e#ti neputincios în faţa băuturii #i a drogurilor. Aăria vine de altundeva. :entru mine$ ea a venit din puterea >f%ntului 7uh. 2 *cum nu mă simt prea puternic. :ăi$ nici =ită'te la tineG 7e la reprezenta Kashoe Retreat$ direct?a!terG într'un bar dintr'un cazinou2"egos$ doarnu în e#ti. c%teva ore. *sta ar putea un record$ 2 Nu am vrut să intru în barul ăla. 2 >igur că nu. 7ar ai făcut'o. 2 7e ce oare4 * întrebat ?a!ter cu glas slab$ pe ducă. 2 :entru că nu ai spus niciodată (nu). :e obrazul lui ?a!ter s'a rostogolit o lacrimă$ pe care a #ters'o cu dosul palmei. 2 Nu vreau să mă întorc la Los *ngeles. 2 Nu trebuie s'o faci$ fiuleG 2 /ă poţi a"uta4 >unt cam nesigur în privinţa asta$ înţelegi4 ?a nu$ sunt de'a dreptul speriat. 2 >ă ne rugăm împreună$ ?a!ter. 2 ; să încerc. #ase luni dupăfusese ce litigiul Arlon'?artin public prin înregistrarea acţiunii "ustiţie$La terenul de luptă stabilit$ iar trupele aî#idevenit ocupaseră de"a poziţiile. *mbele părţi în prezentaseră moţiuni impresionante prin dimensiuni$ al căror scop era de a c%#tiga teren$ dar deocamdată niciuna nu reu#ise să'#i creeze vreun avanta". >e ciorovăiau$ desigur$ cu privire la termene$ la programări$ la aspecte diverse$ la descoperiri #i la cine a"ungea să consulte ce documente$ #i la ce dată. ?eneficiind de valurile de "uri#ti care lucrau în acela#i timp$ cazul înainta lent. Nu se întrevedea nicidecum data procesului$ dar oricum ar fi fost prematur să se facă p%nă #i previziuni. ,%nd încasările de la Arlon se ridicau în medie la M$M milioane de dolari pe lună$ de ce să se accelereze cazul pentru a fi "udecat în instanţă4 :e de altă parte$ ?artin 7namics plătea la fel de mult pentru apărarea viguroasă #i de cea mai bună calitate asigurată de *gee$ :oe S pps. *: deta#ase patruzeci de "uri#ti pentru acest caz #i$ la fel ca oamenii de la >cull$ deţinea o rezervă de cadre at%t de cuprinzătoare$ înc%t$ dacă era necesar$ putea trimite un al doilea val în orice clipă.
,el mai arzător aspect p%nă în acel moment nu constituia o surpriză pentru niciuna dintre echipele de speciali#ti în litigii. ,%nd maria"ul făcut cu sila între Arlon #i ?artin se destrămase$ iar afacerea lor comună se făr%miţase$ avusese loc o dispută însoţită de lovituri sub centură pentru obţinerea documentelor. &n cursul elaborării proiectului pentru bombardierul hipersonic ?'8B$ se produseseră sute de mii$ poate chiar milioane de documente. 7ocumentari#tii anga"aţi de Arlon înhăţaseră toate documentele posibile. ,ei folosiţi de ?artin procedaseră la fel. :artea de soft fusese diri"ată #i rediri"ată$ iar o parte a ei se distrusese. :ărţi de hardware deţinute de o companie î#i găsise drumul cătrefuseseră cealaltă.tezaurizate /ii de fi#iere prote"ate Lăzi întregi de documente scoase la imprimantă #i ascunse. cull S :ershing o reprezenta str%ngerea$ inde!area$ copierea #i stocarea tuturor documentelor aflate în posesia celor de la Arlon. &n acest scop s'a închiriat un depozit în Kilmington$ ,arolina de Nord$ la apro!imativ un Eilometru #i "umătate de unităţile de testare deţinute de Arlon$ unde se desfă#urase mai toată activitatea de cercetarev%ntului pentru ?'8B. 7upă închiriere$ depozitul au a fost renovat complet$ asigurat contra incendiilor$ #i inundaţiilor. Aoate ferestrele fost înlocuite cu un zid de cincisprezece centimetri grosime din cărămidă de zgură. ; firmă de securitate din Kashington a plasat un sistem de televiziune cu circuit închis cu douăzeci de camere. ,ele patru u#i mari au fost echipate cu detectoare de metal #i cu alarme cu infraro#ii. ărzi înarmate au început să patruleze prin depozitul pustiu cu mult timp înainte de sosirea documentelor. *cestea au sosit transportate în camioane grele fără semne distinctive$ păzite de alţi gardieni înarmaţi. &ntr'o perioadă de două săptăm%ni de la mi"locul lunii septembrie au avut loc zeci de transporturi. 7epozitul$ poreclit 5ortul Rush$ a căpătat viaţă pe măsură ce tonele de documente se stivuiau ordonat în cutii albe de carton$ toate a#tept%nd să fie organizate într'un sistem desc%lcit doar de avocaţii din New DorE. 7epozitul era luat cu chirie de >cull S :ershing. 5iecare contract era semnat de Kilson Rush 6 contractele de renovare$ securitate$ transportul totul. Fmediat ce documentele intrau înoperaţiunile depozit$ se de considerau :** 6 :rodusdocumentelor$ al *ctivităţii *vocaţilor 6 a#adar$ trebuiau să respecte un alt set de reguli privind divulgarea conţinutului lor către cealaltă parte. 7omnul Rush a selecţionat zece asociaţi din echipa lui de litigii$ zece dintre cei mai inteligenţi #i mai de încredere. *ce#ti tineri nefericiţi au fost trimi#i la Kilmington #i v%r%ţi în hangarul acela lung$ lipsit de ferestre$ cu podele de beton lustruit #i lucios #i av%nd un miros înţepător$ de hală industrială. &n centru$ trona un munte de cutii. 7e'a lungul a două laturi se găseau #iruri de mese pliante$ iar dincolo de acestea se aflau zece copiatoare mari$ cu aspect fioros$ ale căror cabluri de conectare se vedeau #erpuind peste tot. *ceste copiatoare erau$ bineînţeles$ ultimul răcnet în privinţa calităţii culorilor #i a#a mai departe$ av%nd capacitatea de a scana$ de a colaţiona #i chiar de a capsa documentele. *flaţi departe de birourile de la New DorE$ acestor asociaţi li s'a îngăduit să poarte blugi #i pantofi de sport$ li s'au promis prime mai substanţiale #i alte bunătăţi. &nsă nimic nu putea
răsplăti cum se cuvine activitatea sordidă de a copia #i de a scana milioane de file. cull S :ershing$ erau ca #i vaccinaţi$ nimic nu'i mai putea #oca. Rotaţia a fost demarată după prima săptăm%nă. ;pt zile în depozit$ apoi patru la New DorE$ după care revenirea la Kilmington. >arcina era imensă #i solicitantă$ astfel că$ în cele din urmă$ s'a apelat la cincisprezece asociaţi. Auturor li s'a interzis să discute orice aspect legat de 5ortul Rush cu persoane din New DorE. >ecuritatea #i confidenţialitatea erau de importanţă vitală. :rimul proiect a durat #ase săptăm%ni. 9$9 milioane de documente au fost copiate$ inde!ate #i adăugate în bibliotecă. *sociaţii au scăpat de la 5ortul Rush #i au zburat la New DorE cu un avion închiriat. &ntre timp$ ?ennie aflase unde se găsea depozitul #i$ în general$ avea idee privind măsurile de securitate$ dar interesul lui faţă de aceste aspecte era numai pasager. ?ennie î#i dorea$ evident$ acces la:entru biblioteca accesfirma pe care doar spionul i'l puteaaasigura. încă virtuală$ o mie de un dolari$ de securitate dinlui :ittsburgh urmărit'o îndea"uns de mult pe laine -eenan pentru a'i stabili programul zilnic. 7e obicei$ lua pr%nzul cu ni#te colege la un mic restaurant situat nu departe de comple!ul de parcuri #i distracţii unde lucra. ; înt%lnire înt%mplătoare trebuia să fie credibilă$ astfel că Joe nu ar fi putut să dea peste ea în mod "ustificat în barul frecventat de lesbiene pe care ea #i colegele ei îl vizitau ocazional. &n acela#i timp$ indiferent de circumstanţele în care s'ar fi produs înt%lnirea cu laine$ Joe nu prea #tia cum avea să'#i e!plice prezenţa acolo. &n afara relaţiei de natură pur se!uală pe care o avusese cu ea în urmă cu cinci ani #i "umătate$ nu o cunoscuse mai deloc. a fusese doar una dintre fetele care dădeau t%rcoale fraternităţii ?eta$ iar el se străduise să le uite pe toate. 5irma de securitate îi pusese la dispoziţie #i trei fotografii color. Joe le e!aminase ore în #ir #i nu era convins că o cunoscuse c%ndva pe fata care apărea în ele. ,u toate acestea$ -le se uitase la ele #i susţinuse că #i'o amintea cu claritate.
*cum$ la v%rsta de douăzeci #i trei de ani$ părul ei$ c%ndva negru$ era vopsit ro#cat #i tuns foarte scurt. Nu se machia$ nu se ru"a$ nu avea dec%t două tatua"e similare pe fiecare antebraţ. Nu prea rezulta că ar fi dorit în vreun fel să fie atrăgătoare. 7incolo de această atitudine se percepea o fată simpatică$ dar se!'appeal'ul nu prezenta importanţă. Joe #i'a înghiţit nodul din g%t$ l'a blestemat încă o dată pe -le #i a intrat în restaurantul care servea sendvi#uri. >'a a#ezat în spatele lui laine$ care a#tepta la coadă$ iar după c%teva minute$ c%nd #irul s'a urnit încet înainte$ a reu#it să o îmbr%ncească u#or. 2 s'adar grăbit să spună$ un z%mbet fals#ip%nă a >cuze$ a z%mbit$ nu aelspus nimic.arbor%nd l s'a apropiat un pas a zis1la urechi. 2 Hei$ nu cumva ai studiat la 7u0uesne acum c%ţiva ani4 ,ele două colege de serviciu au aruncat o privire spre Joe$ dar nu au manifestat interes faţă de el. 2 7oar în treacăt$ a spus ea$ măsur%ndu'l cu atenţie$ căut%nd un element de identificare. l a pocnit din degete$ ca #i cum ar fi încercat să'#i aducă aminte ceva. 2 laine$ cumva4 *m dreptate4 Nu'mi aduc aminte numele de familie. 2 *devărat. 7ar tu cine e#ti4 2 Joe ?ernardo. ram în ?eta. ; e!presie de groază a apărut pe faţa ei$ după care laine #i'a aplecat capul spre podea. 3reme de o clipă a rămas încremenită$ incapabilă să articuleze vreun cuv%nt$ pregătită$ din c%te se părea$ să e!plodeze. *poi a mai făcut un pas$ încremenită$ înaint%nd odată cu #irul. >'a întors cu spatele spre bărbatul o violase c%ndva$ bărbat care scăpase de urmările acelei fapte$ nu doar nepedepsit$ ci pecare deplin reabilitat. Joeun o urmărea cu coada ochiului$ simţindu'se nelini#tit din mai multe motive. &n primul r%nd$ ea era înspăim%ntată de el$ dar$ cum se socotea victimă$ iar pe el în considera violator$ acest lucru nu reprezenta o surpriză. :e de altă parte$ era neplăcut să se afle at%t de aproape de cineva cu care făcuse c%ndva se!$ indiferent c%t de înt%mplătoare sau de lipsită de evenimente fusese acea relaţie. a s'a întors pe "umătate spre el #i l'a întrebat #uierat1 2 ,e cauţi aici4 2 3reau să măn%nc de pr%nz$ ca #i tine. 2 Ae rog să pleciG 3ocea ei abia se auzise$ dar una dintre colege s'a întors #i l'a privit ur%t pe Joe. 2 i$ na$ vreau să'mi măn%nc sendvi#ulG Nu #i'au mai spus nimic+ au dat comanda #i au înaintat p%nă la te"gheaua de unde #i'au luat m%ncarea. laine s'a se îndrepte spre o masă îndepărtată #i a m%ncatu#ii. repede împreună cu prietenele ei.grăbit Joe asăluat pr%nzul singur$ la o măsuţă din apropierea ?iletul era pregătit dinainte. laine1 a# vrea să discut cu tine despre cele înt%mplate. Ae rog să mă suni pe mobil la 89' QPP'BOB. 3oi răm%ne în >cranton p%nă m%ine'dimineaţă la ora O.BB. Joe ?ernardo.
*vocata lui laine era o femeie atrăgătoare de v%rstă mi"locie. La ea$ totul era în negru 6 taiorul$ colierul gros din coral$ cizmele$ machia"ul pleoapelor #i$ mult mai grav$ dispoziţia. 5emeia aceea părea dispusă să'i sară la beregată. ,artea de vizită pe care i'o dăduse$ #i la care Joe tocmai se uita$ îl anunţa că o avea în faţă de /ichelin (/iEe) ,hiz$ avocat #i consilier "uridic. 5emeia a început pe un ton neutru1 2 :rima mea întrebare$ domnule ?ernardo$ este1 ce căutaţi aici4 2 ,%te întrebări vreţi să'mi puneţi4 * întrebat Joe pe tonul cel mai obraznic pe care l'a putut mima. :rimise asigurări în mod repetat de la pseudoavocatul #i coacuzatul lui$ -le /c*vo$ că nu risca nimic înt%lnind'o înt%mplător pe laine -eenan. ;rice acţiune în "ustiţie pe care ar fi vrut fata să o declan#eze acum trebuia iniţiată cu mult timp în urmă. Arecuseră de atunci cinci ani #i "umătate. 2 7omnule ?ernardo$ pot să mă adresez cu Joe4 Nu e!ista nici o #ansă ca el să i se poată adresa avocatei cu /iEe$ astfel că a refuzat'o precipitat. 2 5oarte bine$ domnule ?ernardo$ am doar c%teva întrebări. ; reprezint pe domni#oara -eenan de ceva vreme. 7e fapt$ lucrează cu program redus la biroul meu$ ca a"utor$ #i îi cunosc trecutul. >puneţi'mi$ ce căutaţi aici4 2 &n primul r%nd$ nu sunt obligat să vă dau absolut nici o e!plicaţie. 3oi încerca totu#i să mă port politicos$ măcar în următoarele #aizeci de secunde. Lucrez la o firmă de broEera" din :ittsburgh$ avem c%ţiva clienţi >cranton.de*m venit să stau de vorbă cu *zi la pr%nz$pe mi s'a făcut#ifoame. *m ales acestînrestaurant patru stele la înt%mplare$ amace#tia. intrat #i$ văz%nd'o domni#oara -eenan aici de faţă$ am salutat'o$ ea s'a speriat$ eu a# fi vrut să schimbăm c%teva cuvinte$ iar acum mă trezesc luat la întrebări de avocatul ei. laine$ de ce anume ai nevoie de un avocat4 2 /'ai violat$ JoeG L'a repezit laine. Au #i ?a!ter Aate$ #i probabil -le /c*vo. :%nă să termine de spus acestea$ ochii ei se umeziseră. Respira cu greutate$ aproape g%f%ind$ #i lăsa impresia că ar fi dispusă să se repeadă la el în orice clipă. 2 :robabil ăla$ probabil ălălalt. Nu ai reu#it deloc să te lămure#ti ce variantă să prezinţi. 2 7e ce aţi vrut să discutaţi cu clienta mea4 * întrebat doamna ,hiz. 2 :entru că s'a petrecut o neînţelegere$ #i am vrut să'mi cer scuze pentru asta. *t%ta tot. 7upă ce ne'a acuzat cum că am violat'o nu am mai văzut'o. :oliţia a făcut cercetări$ nu a constatat nimic$ pentru că nu s'a petrecut nimic$ iar laine a dispărut înainte de încheierea anchetei. 2 Joe$ m'ai violat$ #i #tii bine asta. 2 Nu a fost vorba de viol$ laineG *m făcut se! 6 eu #i tu$ tu #i ?a!ter$ tu #i mulţi alţi băieţi din ?eta 6 dar totul s'a înt%mplat cu consimţăm%ntul tău. laine a închis ochii #i a început să tremure de parcă ar fi fost cuprinsă de frig. 2 7e ce are nevoie de avocat4 * întrebat'o Joe pe doamna ,hiz. 2 * suferit foarte mult. 2 Nu #tiu c%t de mult a suferit$ doamnă ,hiz$ dar #tiu că a suferit foarte puţin c%t a fost la 7u0uesne. ra prea ocupată să meargă la petreceri ca să mai ia în seamă suferinţa. /ultă băutură$ droguri #i se!$ asta a făcut acolo$ #i e!istă mulţi băieţi #i multe fete care pot să îi împrospăteze memoria. *ţi face bine să vă cunoa#teţi mai îndeaproape clienta înainte de a întreprinde vreo acţiune necugetată în "ustiţie. &n vremea aceea s'au înt%mplat multe lucruri ur%te. 2 Aaci din gurăG >'a răstit laine la el. 2 3reţi să vă cereţi scuze faţă de ea4 L'a întrebat avocata.
2 7a. laine$ îmi cer scuze pentru neînţelegere$ sau ce naiba a fost atunci. impla acuzare era însoţită de o doză masivă de îndoială$ #i$ pentru prima oară$ Joe #i'a pus întrebarea dacă nu cumva el #i ?a!ter profitaseră de ea. :atru zile mai t%rziu$ -le a trecut pe la camera de corespondenţă de la >cull S :ershing #i a ridicat o scrisoare de la Joe. ra unrespectiv rezumat#idetaliat al înt%lnirii$ la care se adăuga lista de sendvi#uri oferitecedeprezenta restaurantul o descriere a coafurii lui laine #i a tatua"elor pereche. 7upă faptele$ Joe a avansat #i c%teva păreri1 - s'a autoconvins în mod irevocabil că a fost violată de c%ţiva dintre noi$ J? #i ?A sigur$ #i (probabil) #i de -/. slabă$ fragilă$ instabilă emoţional$ urmărită de fantasme$ dar în acela#i timp manifestă o anumită infatuare în ce prive#te faptul de a se socoti victimă. tă cu degetul pe trăgaci. 7acă acel filmuleţ prezintă pericol măcar pe "umătate din c%t susţii tu$ atunci fă toate eforturile omene#ti posibile ca el să răm%nă departe de aceste două persoane. laine #i avocata ei sunt ca două cobre$ st%rnite #i gata să lovească. Joe încheiase cu1 Nu sunt sigur care'mi va fi viitorul proiect$ dar prefer să nu mă mai apropii de laine. Nu' mi place să mi se spună că sunt violator$ întregul episod a fost epuizant$ plus că a trebuit să o mint pe ?lair la meciul contra să iants pe 9P octombrie. >ăca te să sunpot cupărăsi vesteaora#ul. asta$ ca*m să două #tie #ibilete paznicii tăi4 udintre chiar >teelers cred că merită mergem la meci #i să stabilim următoarele mi#cări. * ta slugă credincioasă$ Joe. -le a citit scrisoarea #i rezumatul în biblioteca principală$ ascuns printre rafturi de cărţi vechi de drept. a îi confirma cele mai sumbre temeri$ dar nu prea avea vreme să se g%ndească la asta. * rupt foile scrisorii în sute de bucăţi$ apoi le'a aruncat într'un co# de h%rtii c%nd a plecat din bibliotecă. ;rice corespondenţă trebuia distrusă imediat$ a#a îl instruise el pe Joe. Hotelul cel mai apropiat de apartamentul lui era ,helsea arden$ situat la un sfert de oră de mers pe "os. La unsprezece noaptea$ -le abia s'a t%r%t pe >eventh *venue$ căut%nd hotelul. 7acă nu ar fi fost at%t de e!tenuat$ poate că s'ar fi bucurat de noaptea răcoroasă de toamnă$ cu frunze purtate de v%nt pe trotuare #i cu "umătate din lumea ora#ului încă trează #i merg%nd fiecare către o destinaţie. &nsă -le era amorţit de oboseală #i capabil să g%ndească doar c%te o idee o dată$ iar în unele momente p%nă #i acest lucru îi cerea un efort prea mare.
?ennie se găsea într'un apartament de la eta"ul trei$ unde îl a#tepta de două ore$ deoarece (asul lui din m%necă) nu putuse pleca de la birou mai devreme. &nsă ?ennie nu se arăta deran"at. ;mul său îi aparţinea biroului #i$ cu c%t î#i petrecea mai mult timp acolo$ cu at%t el$ ?ennie$ putea obţine mai repede ceea ce dorea. ,u toate acestea$ ?ennie a deschis discuţia cu un nepoliticos1 2 *i înt%rziat două ore. 2 7ă'mă în "udecată pentru asta. -le s'a întins pat.pusese *ceasta cea de'animic patradin înt%lnire New DorE -le se*poi mutase acolo$ #i încăpenu'i la era dispoziţie ceea cela?ennie nici de nu c%nd ar fi trebuit să primească. 7eocamdată$ profilul lui etic rămăsese nepătat. Nu încălcase nici o lege. ub parteneri apărea un grup de alte pătrate de dimensiuni mai mici. ?ennie a lovit cu degetul2 arătător apropiereaasociaţi acestora. !istăîn#aisprezece seniori$ iar sub ace#tia$ încă #aisprezece mai tineri. Numele lor sunt trecute în biblioraftul de acolo. Arebuie să le memorezi. 2 >igur$ ?ennieG -le a aruncat o privire spre biblioraftul albastru$ cu grosimea de cinci centimetri. =ltimele trei fuseseră negre #i mai voluminoase. *poi a e!aminat numele de pe diagramă. 2 ,u c%ţi dintre asociaţi ai lucrat4 2 ,u cinci$ #ase$ poate #apte$ a spus el fără să facă nici un efort de a fi precis. 7e unde să #tie ?ennie cu cine lucrase el4 7ar de unde #tia ?ennie numele tuturor celor patruzeci #i unu de "uri#ti care lucrau la cazul Arlon era o întrebare la care -le nici nu voia să se g%ndească. ,%teva dintre acele nume apăreau în dosarul prezentat instanţei$ dar numai cei din e#alonul superior. ,%te surse infiltrate avea ?ennie4 *cesta a indicat către o căsuţă mică. 2 *ici se află o asociată senior pe care o cheamă >herr *bne. *i cunoscut'o4
2 Nu. 2 ; stea în devenire$ urcă repede către titlul de partener. *re două diplome la Harvard #i una de consilier de "udecător federal. >e subordonează partenerului /ason$ care răspunde de obţinerea de probe. &n subordinea ei se află un asociat cu vechimea de doi ani$ pe nume JacE /c7ougle. /c7ougle are necazuri cu cocaina. ,ei de la firmă nu au cuno#tinţă de asta$ dar e pe punctul de a fi dat în vileag$ astfel că toată lumea va afla. 3a pleca imediat din firmă. -le a rămas cu ochii la caseta cu numele lui /c7ougle #i în minte i'au venit at%t de multe acelea4întrebări$ înc%t nici nu #tia de unde să înceapă. 7e unde #tia ?ennie toate amănuntele 2 herr *bne. *propie'te$ fă cuno#tinţă cu ea. *re treizeci de ani$ e necăsătorită$ dar are o relaţie cu un bancher de investiţii de la ,hase$ care lucrează la fel de multe ore c%t ea$ a#a că nu prea au vreme de distracţii. Nu au stabilit data nunţii$ cel puţin deocamdată$ #i nimic altceva ce poate fi anunţat. &i place să "oace s0uash$ atunci c%nd î#i găse#te timp$ #i$ după cum #tii$ firma are două terenuri la eta"ul patruzeci$ l%ngă sala de gimnastică. Au #tii să "oci4 2 ,red că acum #tiu. -le "ucase s0uash de c%teva ori la Dale. Nu's convins că voi găsi timp pentru asta. 2 Fnventezi tu o soluţie. 5emeia asta ar putea constitui intrarea ta în echipa Arlon. (Hai echipă$ hai.) -le î#i pusese în g%nd să evite cu cea mai mare precauţie includerea lui în echipa deapare litigii.o mică problemă$ ?ennie$ a spus -le. i'ai făcut bine temele$ dar îţi scapă 2 *ici aspectul cel mai evident. 7e acest caz nici măcar nu s'a apropiat vreunul dintre începătorii cu vechime sub un an. cull S :ershing folose#te un sistem de asistenţă pentru cei de la Litigii care se cheamă Jur ?o!$ a început Nigel$ vorbind repede. 7e altfel$ toate mi#cările lui erau iuţi #i precise. ?ritanic$ av%nd însă un accent ciudat. &n "ur de patruzeci de ani. =n metru #aptezeci #i cinci. :%nă în #aptezeci de Eilograme. ;chi căprui. Arăsături deloc demne de reţinut$ dar pomeţii u#or înalţi. ?uze subţiri. 5ără ochelari de vedere. 2 ,%t de multe lucruri ţi s'au e!plicat despre Jur ?o!4 * vrut să #tie Nigel.
2 Lucrurile esenţiale. L'am folosit în c%teva r%nduri. -le încă era afectat de apariţia nea#teptată a lui Nigel. 2 sistemul tipic de asistenţă pentru un astfel de departament. Aoate probele sunt scanate #i trimise într'o bibliotecă virtuală ce poate fi accesată de toţi avocaţii care lucrează la caz. 7ocumentele se pot e!trage cu rapiditate. !istă un sistem de căutare e!trem de rapidă pe baza cuvintelor'cheie$ a frazelor$ a limba"ului de contract$ a oricărui element dorit$ practic. &nţelegi tot ce spun4 22 7a. foarte sigur$ un sistem care a devenit aproape standard în prezent. cull folose#te un sistem mai sigur pentru fi#ierele #i cazurile delicate. >e nume#te ?arrister. 7e acesta ai auzit4 2 Nu. 2 Nu mă surprinde. >e păstrează secretul în privinţa lui. 5uncţionează aproape la fel ca Jur ?o!$ dar e mult mai greu de obţinut accesul$ ori de pătruns în mod neautorizat. >ă stai cu urechile ciulite$ poate afli de el. -le a dat din cap în semn de aprobare$ ca #i cum ar fi avut de g%nd să facă întocmai ce i se spunea. 7in februarie$ din noaptea aceea cumplită c%nd$ pe străzile îngheţate din New Haven$ fusese prins în ambuscadă după meciul de baschet al echipei de "uniori pe care o antrena$ se înt%lnise doar cu ?ennie Kright. ;ri cum naiba l'ar fi chemat. :resupusese$ fără să se g%ndească mai profund$ că ?ennie$ în calitatea lui de instructor$ va fi singurul om a cărui faţă o va vedea în cadrul acelei operaţiuni. !istau #i alte chipuri$ evident+ îndeosebi o echipă de -le agenţiîi de stradă$ care îl urmăreau zi #i noapte #i care făcuseră destule gre#eli$ astfel înc%t acum putea depista. &nsă nu'i trecuse prin minte că va fi prezentat altcuiva cu un nume fals care lucra în cadrul aceleia#i operaţiuni. 'a oprit c%t să'#i permită un z%mbet aprobator$ abia schiţat către ?ennie. (3ezi ce de#tepţi suntem noi4) 2 onic$ de la bombardierul hipersonic ?'8B$ nu foarte ingenios$ după părerea mea$ dar ei nu s'au g%ndit la asta$ dreptate4 Ha'haGîn>onic poate fi accesat cu a"utorul drăguţului de laptop pe care vi l'au dat am vouă$ începătorilor$ primanu zi$ nici vorbă$ domnuleG Nici un laptop nu se poate atinge de >onic. Nigel a sărit în partea cealaltă a trepiedului. * continuat1 &n clădirea voastră$ la eta"ul optsprezece$ e!istă o cameră secretă$ bine prote"ată$ atenţie$ unde se află un #ir de computere mari$ unele e!trem de performante$ #i acolo vei găsi programul >onic. ,odurile de acces se schimbă săptăm%nal. :arolele$ în fiecare zi$ uneori #i de două ori pe zi. Arebuie să deţii identitatea corespunzătoare înainte de a te loga$ iar dacă părăse#ti sistemul fără să respecţi toate procedurile$ e#ti trecut pe o listă #i e posibil să ţi se arate u#a de ie#ire. (*rătaţi'mi #i mie u#a asta)$ aproape că a zis -le. 2 :robabil că >onic este o versiune modificată a lui ?arrister$ astfel că s'ar putea să'ţi revină obligaţia de a stăp%ni ?arrister imediat ce ţi se oferă prile"ul. (*bia a#tept)$ a fost c%t pe ce să spună -le.
&ncet$ în ciuda #ocului #i a oboselii e!treme$ -le înţelegea că acum traversa o graniţă$ #i o făcea într'o manieră pe care nu o întrevăzuse. ,o#marul lui era să iasă din >cull S :ershing cu secrete la care nu ar fi trebuit să aibă acces$ pentru a le oferi ca un Fuda lui ?ennie$ pentru treizeci de arginţi. *cum însă$ i se comunicau secrete ale firmei din partea unei surse e!terne. &ncă nu fusese nevoit să fure nimic$ dar cu siguranţă că nu se cuvenea să #tie despre >onic #i despre camera secretă de la eta"ul optsprezece. :oate că acest lucru nu constituia o infracţiune$ #i poate că nu reprezenta nici o încălcare a canoanelor eticii$ dar oricum i se părea anapoda. 2 *"unge pentru azi$ i'a spus ?ennie. 7upă cum arăţi$ e#ti la capătul puterilor. 7u'te #i te odihne#te. 2 *$ mulţumesc. Revenit pe >eventh *venue$ -le s'a uitat la ceas. ra aproape miezul nopţii. La ora M.BB dimineaţa$ de'acum ora obi#nuită$ de#teptătorul a sunat la volum ma!im$ iar -le a trebuit să dea cu palma de două ori în întrerupător ca să oprească e!plozia de sunete stridente. * trecut în goană prin operaţiunile de du# #i bărbierit$ iar cincisprezece minute mai t%rziu se găsea pe trotuar$ îmbrăcat elegant$ deoarece acum î#i putea permite haine scumpe. 3iaţa lui devenise o caznă$ marcată de oboseală$ dar era hotăr%t să arate bine c%t se chinuia să traverseze ziua de la un cap la celălalt. treet cu >eventh >treet. @ece minute mai t%rziu terminase cu micul de"un$ frunzărise ziarul #i dăduse pe g%t "umătate din cafea. * intrat pe u#a dinspre ?road >treet a clădirii de birouri la /ai ora P.BB$ programului nu era singur în lift. avea conform drept tovară#i doi sau autoimpus. trei asociaţi&ncuciuda ochiiorei lipiţimatinale$ de somnniciodată #i supţi la faţă$ toţi neodihniţi$ toţi evit%nd orice contact vizual în vreme ce liftul b%z%ia discret #i se legăna u#urel în urcu#ul său$ toţi pun%ndu'#i acelea#i întrebări. (,e'a fost în mintea mea c%nd am ales să urmez dreptul4) (,%tă vreme o să rezist în ma#ina asta de tocat nervii4) (,e nebun a inventat metoda asta de a practica dreptul4) Rareori se puteau schimba c%teva cuvinte$ pentru că nu aveau ce să'#i spună. *semenea deţinuţilor în drum spre #treang$ ei preferau să cugete la c%te ceva #i să vadă lucrurile în perspectivă. *"uns la cubul lui$ -le nu a rămas deloc surprins atunci c%nd a văzut acolo un alt t%năr avocat. Aim Renolds fusese primul care adusese pe furi# la firmă un sac de dormit 6 un tip nou$ izolat termic$ marca ddie ?auer$ despre care susţinea că îl avea de ani de zile #i pe care îl purtase cu sine prin întreaga ţară. &nsă acum căpătase o altă aromă #i o altă destinaţie. Aim 6 fără pantofi$ sacului cravată$decăma#ă haină #ibu#tean. purt%nd-le un tricou vechi 6 stătea ghemuit sub biroul căldura dormit$sau dormind l'a atins peste picioare$ l'a trezit #i l'a mic$ în înt%mpinat cu un1 2 *răţi ca naibaG 2 ?ună dimineaţa$ a spus Aim$ ridic%ndu'se #ovăielnic în picioare #i întinz%nd m%na după pantofi. ,%t e ceasul4 2
2 :lec la bibliotecă$ a spus el$ arăt%nd ca o epavă. 2 Nu uita să te speli pe dinţi$ i'a strigat -le din urmă. 7upă plecarea lui Renolds$ -le a intrat pe internet #i a accesat un web site numit [uicE5ace.com. !istau în reţea c%teva site'uri care le permitea detectivilor amatori să alcătuiască schiţe de chipuri$ iar -le le studiase pe toate. [uicE5ace se dovedea de departe cel mai detaliat #i precis. * început cu ochii lui Nigel$ ace#tia constituind cea mai importantă trăsătură. 7acă nimerea corect ochii$ "umătate din identificare era realizată. >ite'ul oferea peste două de perechea ochi 6 dincea fiecare rasă$ culoare a pielii$ #i tip metisare. trecutsă rapid sute prin de ele$tipuri a găsit mai apropiată de ceea ce'#isrcine amintea căde văzuse #i s'a*apucat deseneze faţa. Nasul$ subţire #i ascuţit. >pr%ncenele$ nu prea groase #i puţin alungite spre laterale. ?uzele$ foarte subţiri. :omeţii$ mai înalţi #i laţi. ?ărbia$ nu lungă$ dar foarte plată$ fără gropiţă. =rechile$ ovale #i str%ns lipite de ţeastă. 7upă ce a adăugat #i părul$ -le a revenit asupra ochilor$ a încercat încă o pereche$ apoi o alta. =rechile erau prea înalte$ astfel că le'a mai cobor%t. * migălit #i a sculptat p%nă la P1CB 6 o "umătate de oră nepontată #i risipită$ asta dacă nu cumva alegea să se ocupe de un astfel de design #i în cursul zilei 6 iar c%nd Nigel a fost asamblat corespunzător #i u#or de identificat de la peste zece metri$ -le a scos faţa la imprimantă #i a dus foaia la bibliotecă$ av%nd cu sine un dosar gros$ pentru că în acea încăpere toată lumea ţinea c%te unul în m%nă. *scunzi#ul găsit de el era o fundătură dintr'un colţ prost luminat de la nivelul al treilea de rafturi$ un loc singuratic$ unde se depozitau volumele groase de adnotări pe care nimeni nu le folosea de zeci de ani. :e al doilea raft de "os$ a ridicat trei dintre cărţi #i a e!tras un plic de h%rtie maro$lucrate pe caredenuel scria nimic$ de mărimea unei scrisori. L'asău deschis #i a scos de acolo altedoi trei desene 6 o reproducere splendidă a du#manului de moarte$ ?ennie$ #i alţi dintre indivizii care îl urmăreau pretutindeni în New DorE ,it. 7in c%te #tia$ nu se aflase niciodată mai aproape de cincisprezece metri de ei$ #i nici nu stabilise vreodată contact vizual cu ei$ dar îi văzuse pe am%ndoi în c%teva ocazii #i era încredinţat că realizările lui constituiau măcar un punct de pornire decent. *dăugarea feţei îngrozitoare a lui Nigel la acea colecţie nu reu#ea să'i sporească în vreun fel frumuseţea #i atracţia. * ascuns plicul #i a revenit în cubul lui$ unde Aabor /itraliorul î#i făcea de lucru pregătindu'se$ foarte zgomotos$ să'#i înceapă ziua. :roblema referitoare la cel a cărui carieră era cea mai promiţătoare î#i găsise răspuns cu c%teva săptăm%ni înainte. Aabor era acela$ steaua$ partenerul în devenire$ omul care pornise cu toată viteza spre înălţimi$ #i toţi ceilalţi ar fi făcut bine să i se dea din cale. l î#i dovedise talentul prin pontarea a douăzeci #i una de ore într'o singură zi. i demonstrase priceperea pont%nd mai mult în prima lună dec%t oricare alt debutant de purta la Litigii$ de#i -le era cu precum doar patru l se oferea voluntar de pentru proiecte #i se în cantina'restaurant un ore #ef în de urma filialălui. a >ocietăţii AammanT pe vremuri. 2 *zi'noapte am dormit în bibliotecă$ a zis el imediat ce l'a văzut pe -le. 2 ?ună dimineaţa$ AaborG 2 /ocheta din biblioteca principală e mai subţire dec%t cea din biblioteca de la eta"ul douăzeci #i trei$ #tiai$ -le4 *#a că prefer să dorm la cea de la eta"ul douăzeci #i trei$ dar e mai mult zgomot. Au ce ai prefera4 2 Ne lasă nervii$ AaborG 2 7a$ a#a e. 2 Aim #i'a folosit sacul de dormit noaptea trecută. 2 7e ce4 l #i doctor 7ale au început să se combine$ în sf%r#it4 2 Habar n'amG L'am trezit acum o oră. 2 *#adar$ tu ai plecat acasă4
2 i bine$ eu am două proiecte de predat azi la amiază$ am%ndouă e!trem de importante #i urgente$ a#a că nu'mi permit lu!ul de a dormi. 2 #ti cel mai mare$ AaborG 7ă'i înainte tot a#a$ >upermanG
*lcoolicii *nonimi se întruneau de trei ori pe săptăm%nă la Hope 3illage 6 luni$ miercuri seara #i vineri la amiază. ?a!ter nu rata nici o întrunire. ra primit cu căldură de tovară#ii de suferinţă #i$ cu discreţie$ se minuna de alcătuirea pestriţă a grupului. Aoate rasele$ v%rstele$ at%t bărbaţi$ c%t #i femei$ oameni cu profesiuni serioase$ dar #i persoane fără locuinţă$ #i bogaţi$ #i săraci. *lcoolismul î#i croia un făga# larg$ sinuos$ ce săpa ad%nc prin fiecare clasă socială$ prin fiecare segment al societăţii. !istau băutori în v%rstă$ care se lăudau că rămăseseră abstinenţi vreme de decenii$ #i unii tineri$ ca el$ care recuno#teau că încă se temeau de propriile reacţii. >e simţeau însă încura"aţi decomparaţie veterani. ?a!ter făcuse un talme#'balme# viaţă$ însădeseori trecutul lui era floare la ureche în cu acela al altora. :ove#tile lordin eraupropria convingătoare$ #ocante$ îndeosebi acelea spuse de fo#ti deţinuţi. &n timpul celei de'a treia întruniri a *lcoolicilor *nonimi$ pe c%nd 5ratele /ann urmărea totul din fundul sălii$ ?a!ter se dusese în faţa grupului$ î#i dresese glasul #i spusese1 2 /ă numesc ?a!ter Aate$ alcoolic din :ittsburgh. 7upă ce rostise aceste cuvinte$ î#i #tersese lacrimile de pe obra"i #i ascultase aplauzele. =rm%nd cele 7ouăsprezece Arepte spre îndreptare$ alcătuise o listă a tuturor persoanelor cărora le făcuse rău$ apoi făcuse planuri de a îndrepta acele gre#eli. Lista nu era lungă$ #i cuprindea cu precădere membri ai propriei familii. &nsă nu a#tepta cu nerăbdare să se întoarcă la :ittsburgh. 7iscutase cu unchiul Kall. 5amilia #tia că încă nu se atinsese de băutură$ #i asta era cel mai important lucru. 7upă o lună$ începuse să devină nelini#tit. Nu îi plăcea ideea de a părăsi siguranţa oferită de 3illage$ dar #tia că#isosise săpentru se rupăa'#i de petrece acel loc.întreaga 5ratele /ann îl încura"a să facăHope planuri. ra prea t%năr prea vremea inteligent viaţă într'un adăpost. 2 7umnezeu are planuri mari cu tine$ i'a zis 5ratele /ann. *i încredere în l #i acestea ţi se vor revela. ,%nd a părut că vineri ar putea scăpa de la slu"bă la o oră rezonabilă$ Aim Renolds #i ceilalţi au pus la cale imediat o petrecere cu băutură #i au plecat precipitaţi din clădire. Rareori se înt%mpla ca s%mbăta să fie zi liberă. Nici un membru al grupului de litigii de la >cull S :ershing nu putea fi văzut la muncă în acea s%mbătă$ întruc%t era picnicul anual al familiilor$ care se desfă#ura în ,entral :arE. &n acest fel$ vinerea devenea disponibilă pentru o băută cumsecade. -le a refuzat să participe$ la fel #i 7ale. &n "urul orei 8O1BB$ pe c%nd î#i definitivau ultimele detalii ale unei săptăm%ni parcă nesf%r#ite de lucru$ iar nimeni altcineva nu se găsea prin prea"mă$ 7ale s'a aplecat pe după peretele din p%nză care despărţea cubicumurile înguste #i a zis1 2 ,e zici de o cină împreună4 2 a spusrela!a -le$#ifără să ezite. :referi unplace anume loc4 chinezească4 2 rozavă La mine. idee$ Ne putem în rest vedem noi. &ţi m%ncarea 2 /ă omor după eaG !presia (#i în rest) a început să'i "oace lui -le prin mintea obosită. 7ale avea treizeci de ani$ era necăsătorită$ atrăgătoare #i$ din c%te se părea$ fără înclinaţii se!uale aparte+ una peste alta$ era o femeie frumoasă #i singură într'un ora# mare #i plin de tentaţii. La un anumit moment$ trebuia să se g%ndească #i la se!$ de#i -le constata cu deprimare c%t de puţin se g%ndea el însu#i la această problemă. &l agăţa 7ale cumva4 =n astfel de lucru era surprinzător. a se purtase p%nă atunci at%t de timid #i de rezervat$ înc%t părea greu de conceput că ar fi în stare să se dea la cineva. 2 :oţi să aduci tu ceva de la vreun restaurant chinezesc4 * zis 7ale. 2 ?ună ideeG 7ale locuia singură în reenwich 3illage$ într'un apartament de la eta"ul patru. *u discutat despre diferite restaurante din cartier ce vindeau m%ncare pentru acasă$ apoi au plecat
împreună de la birou. ; oră mai t%rziu$ -le urca pe scări cu o saco#ă plină cu orez gătit cu crevete #i cu pui #i bătea la u#ă. 7ale i'a deschis z%mbitoare #i l'a invitat înăuntru. 7ouă camere$ o combinaţie de cameră de zi cu bucătărie #i un dormitor. /ic$ dar plăcut decorat$ o temă minimalistă cu piele #i metal cromat #i fotografii în alb'negru pe perete. untem la New DorE. 7ar nu ne'a silit nimeni să venim aici. a a ezitat$ ţin%nd sticla de ,hardonna. 2 &mi pare rău$ dar nu am apă minerală. *#adar$ vin sau apă. 2 ; să beau un pic de vin$ a spus el$ #ovăind puţin. însădupă imediat tortureze pendul%nd între niciodată a accepta internat sau a respinge ideea de*ahotăr%t bea ceva cincisăaninu#ise"umătate desingur abstinenţă. Nu fusese într'un centru de dezinto!icare$ nici nu trebuise să apeleze la vreo astfel de cură$ #i nici nu se considerase vreodată alcoolic. >e lăsase pur #i simplu pentru că bea prea mult$ iar acum dorea un pahar de vin. *u m%ncat la o măsuţă pătrată$ la care genunchii aproape că li se atingeau. ,hiar #i acasă fiind$ complet rela!ată$ lui 7ale matematiciana nu'i venea u#or să întreţină o conversaţie. -le nu #i'o putea imagina într'un amfiteatru$ sub privirile a cincizeci de studenţi. ă convenim că nu vom discuta despre muncă$ a spus -le$ prelu%nd conducerea. *poi a luat o înghiţitură de vin. 2 7e acord$ dar înt%i să'ţi spun ni#te b%rfe grozave. 2 >'auzimG *i auzit de disensiune4 22 Nu. 2 ,irculă un zvon$ l'am auzit de două ori azi$ cum că Aob Roland #i alţi patru parteneri$ toţi de la Litigii$ sunt pe punctul de a pleca pentru a'#i înfiinţa propria firmă. *r putea lua cu ei cam douăzeci de asociaţi. 2 7e ce4 2 7e la o neînţelegere în privinţa unui onorariu. ,a de obicei. 5irmele de avocatură sunt renumite pentru fenomenele de e!plozie$ implozie$ fuziune #i dispersare în toate direcţiile. 5aptul că o m%nă de parteneri nemulţumiţi voiau să'#i organizeze propriul spectacol nu constituia o surpriză$ nici la >cull$ nici la vreo altă firmă. 2 *sta înseamnă mai multă muncă pentru noi$ ceilalţi4 * întrebat el. 2 *#a trag năde"de. 2 L'ai cunoscut pe Aob4 2 7a.
2 ,are e cea mai mare "igodie pe care ai cunoscut'o aici4 a a luat o gură de vin #i a rămas pe g%nduri. 2 ?ună întrebare. >unt mulţi candidaţi la titlu. 2 :rea mulţi. Hai să discutăm despre altceva. -le a reu#it să îndrepte conversaţia către persoana ei. Arecut$ studii$ copilărie$ familie$ colegiu. Nu fusese căsătorită. ; relaţie amoroasă care încă o durea. 7upă un pahar de vin$ #i'a mai turnat unul$ iar alcoolul a făcut'o să'#i dezlege limba. -le a observat că ea nu m%ncase mai nimic. schimb$ devorase tot ce#iavusese în faţa 7alevorba a diri"at discuţia cătreiar viaţa lui$ astfel căl$auînvorbit despre 7u0uesne Dale. ,%nd #i ochilor. c%nd$ venea #i despre firmă$ ei se trezeau discut%nd înfierb%ntaţi pe respectiva temă. 7upă ce au terminat vinul #i m%ncarea$ 7ale a zis1 2 Hai să vedem un film. 2 ?ună idee$ a spus -le. ,%t ea s'a uitat prin 737'urile pe care le avea$ el a aruncat o privire la ceas. @ece #i douăzeci. &n ultimele #ase zile$ petrecuse două nopţi la slu"bă 6 acum avea #i el un sac de dormit 6 #i dormise în medie cam patru ore pe noapte. >e simţea epuizat fizic #i mintal$ iar cele două pahare #i "umătate de vin delicios pe care le consumase îi înmuiaseră ce'i mai rămăsese din creier. 2 5ilm romantic$ de acţiune sau comedie4 L'a întrebat ea$ frunzărind prin ceea ce părea să constituie o colecţie respectabilă. genunchi$ fusta abia dacă'idin acoperea fundul. -le s'a întins pe canapea$ pentru >tătea că nu'lînîmbiau delociarcele două scaune încăpere. 2 ;rice$ numai să nu fie e!clusiv pentru femei. 2 ,e zici de ?eetle"uice4 2 :erfectG 7ale a introdus discul$ apoi #i'a descălţat pantofii$ a înhăţat o pătură #i s'a a#ezat alături de -le pe canapea. >'a tot foit culcu#indu'se sub pătură$ pe care o trăsese astfel înc%t să'i acopere pe am%ndoi$ iar c%nd s'a lini#tit$ stăteau practic lipiţi unul de celălalt. >imţind'o at%t de aproape$ -le i'a adulmecat părul #i s'a g%ndit c%t de u#or devenea totul. 2 5irma nu are cumva vreo regulă împotriva unui asemenea comportament4 * întrebat el. 2 Nu facem dec%t să urmărim un film. ecţia de litigii a firmei organiza un picnic în familie în cea de'a treia s%mbătă din luna octombrie a fiecărui an$ în apropiere de debarcader. :rincipalul eveniment îl constituia turneul de softballQ$ dar se mai practicau #i alte sporturi$ precum aruncatul de potcoave$ crochet$ boceeO #i "ocuri pentru copii. =n anga"at al unei firme de catering frigea carne de pui #i vită pe un grătar. ; trupă rap î#i c%nta repertoriul zgomotos. Aot acolo se găsea un #ir întreg de butoia#e metalice reci ca gheaţa de bere HeineEen. :icnicul avea rolul de a promova camaraderia #i de a dovedi că firma credea cu adevărat #i în latura distractivă a vieţii. :articiparea era obligatorie. Nu se permitea prezenţa cu telefoane.
/a"oritatea asociaţilor totu#i socoteau că ar fi fost mai bine să'#i petreacă acel timp dormind. /ăcar nu riscau să fie t%r%ţi la birou pentru încă vreo noapte albă. 7oar sărbătorile mari 6 ,răciunul$ *"unul *nului Nou$ @iua Recuno#tinţei$ Rosh Hashanah #i Dom -ippur 6 le ofereau o protecţie asemănătoare. @iua era senină$ vremea$ perfectă$ iar "uri#tii obosiţi s'au scuturat de lenevie #i cur%nd s'au apucat să "oace cu înd%r"ire #i să bea #i mai înd%r"it. -le #i 7ale$ dorind să evite p%nă #i posibilitatea b%rfelor$ s'au despărţit cur%nd #i s'au pierdut în mulţime. c%tevaalminute$ -le a auzit vestea că JacE un asociat vechimea doi ani$7upă absolvent 7uEe =niversit$ fusese arestat cu o/c7ougle$ seară în urmă$ c%nd ocu echipă de la de *ntidrog îi spărsese u#a apartamentului din >oHo #i găsise o cantitate considerabilă de cocaină. ra încă în închisoare$ #i probabil avea să răm%nă acolo pe durata weeEendului$ p%nă luni$ c%nd se putea aran"a plata cauţiunii. 5irma făcea intervenţii pentru a'l scoate din belea$ dar amestecul ei în numele lui se limita cam la at%t. >cull S :ershing adopta o linie dură împotriva unor astfel de obiceiuri. /c7ougle urma să fie concediat imediat ce se formulau acuzaţiile. 7acă zvonurile se dovedeau adevărate$ omul avea să se trezească #omer în două$ trei săptăm%ni. -le #i'a îngăduit un răgaz de c%teva minute pentru a se g%ndi la ?ennie. :rorocirea lui aducătoare de fiori de spaimă pe #ira spinării se adeverise. &n 7epartamentul Litigii lucrau 9Q de parteneri #i 8CB de asociaţi. 7ouă treimi dintre ace#tia erau căsătoriţi$ astfel că nu duceau lipsă de copii mici$ bine îmbrăcaţi$ care alergau peste tot. Aurneul de softball a început după ce domnul Rush$ seniorul seniorilor$ a anunţat regulile #i poziţiile #i s'a declarat observator general în e!erciţiu. "uri#ti avut îndrăzneala huiduie$ dar într'o zi at%t de frumoasă aproape orice era,%ţiva permis. -leau hotăr%se să "oace 6 să'l acest lucru răm%nea la latitudinea fiecăruia 6 #i în echipa încropită la înt%mplare s'a trezit alături de doi oameni pe care îi cuno#tea #i de doi care îi erau necunoscuţi. :e post de antrenor al lor se găsea un partener pe nume ,ecil *bbott Xdin echipa ArlonY$ care purta pe cap o #apcă a celor de la New DorE DanEees #i avea pe el un tricou inscripţionat cu numărul #i numele marelui "ucător de baseball 7ereE Jeter+ cur%nd$ toată lumea s'a lămurit că antrenorul *bbott nu alergase niciodată în viaţă nici măcar p%nă la prima bază. in%nd o cutie de HeineEen rece în m%nă$ a pregătit o linie de început care nu ar fi fost în stare să învingă nici o echipă de A'ball8B$ dar cine se sinchisea4 -le$ de departe cel mai bine pregătit fizic$ a rămas în c%mpul din dreapta. &n centru era >herr *bne$ asociata cu vechime de cinci ani pe care ?ennie o avea în vedere ca u#ă de intrare a lui -le în echipa ce lucra la cazul Arlon'?artin. ,%nd au a"uns la bătaie în prima rundă$ -le s'a prezentat #i a schimbat c%teva amabilităţi cu ea. 5emeia era vizibil afectată de vestea arestării lui /c7ougle. Lucraseră împreună timp de doierau ani.încura"ate Nu$ ea habar nu avea că el se droga. 7iscuţiile cu persoane necunoscute la astfel de evenimente$ iar după ce echipa antrenorului *bbott a fost salvată în cele din urmă de regula îndurării88 în cea de'a patra rundă$ -le s'a strecurat în mulţime #i i'a salutat pe toţi necunoscuţii apăruţi în cale. /ulte dintre nume îi erau familiare. La urma urmelor$ studiase biografii vreme de #ase săptăm%ni. =n partener renumit$ ?irch /ason$ purt%nd #i el echipamentul celor de la DanEees #i fiind pe "umătate beat încă de la ora 81BB$ l'a prins de braţ pe -le ca pe un vechi prieten #i l'a prezentat soţiei #i copiilor săi de v%rsta adolescenţei. 7oug :ecEham l'a prezentat apoi c%torva parteneri. 7iscuţiile purtate semănau între ele 6 ce facultate urmase$ cum se descurca p%nă în acel moment$ îngri"orarea lui în legătură cu rezultatul obţinut la e!amenul pentru admiterea în barou$ faptul că viaţa devenea mai u#oară după primul an$ #i a#a mai departe.
competiţie. * găsit'o pe 7ale "uc%nd bocee$ apoi s'au îndreptat împreună spre cortul unde se pregătea grătarul. ,u farfurii pline #i cu c%te o sticlă de apă în m%ini$ am%ndoi li s'au alăturat lui Aabor #i prietenei lui destul de #terse$ care stăteau la o masă aflată în umbra unui copac. Aabor făcea parte$ bineînţeles$ dintr'o echipă neînvinsă$ iar el făcuse cele mai multe alergări p%nă în acel moment. &n plus$ avea treburi urgente de rezolvat la birou #i plănuia să a"ungă acolo a doua zi dimineaţă la ora #ase. (#ti un c%#tigător$ îi venea lui -le să spună. #ti un c%#tigător. 7e ce oare nu se apucă oamenii>pre ă#tiasf%r#itul să te declare partener c%nd de pesoarele acum4)cobora îndărătul clădirilor înalte de locuinţe din după'amiezii$ ,entral :arE Kest$ -le s'a deta#at discret din mulţimea ce continua petrecerea #i a găsit o bancă aflată pe o ridicătură de sub un ste"ar. &n "urul lui cădeau frunze aurii. * urmărit "ocul ce se desfă#ura undeva în depărtare$ a ascultat glasurile vesele$ a adulmecat ultimele rămă#iţe ale fumului ce se ridica dinspre grătar. 7acă ar fi făcut un efort$ aproape că ar fi reu#it să se convingă pe sine că locul lui era la acea petrecere$ că era unul dintre numero#ii "uri#ti noroco#i care î#i iau un moment de răgaz în cursul vieţii lor aiuritoare. oHo$ a reu#it să găsească un scaun liber la barul de la ?althazar$ un restaurant renumit$ ce imita un bistrou parizian #i era foarte lăudat în toate ghidurile de călătorie. * m%ncat ouă ?enedict cu suc de ro#ii #i s'a simţit înc%ntat de mulţimea foarte zgomotoasă. *poi a descoperit :odul ?rooEln$ a urcat p%nă în v%rf$ pe promenadă$ #i a mers pe "os pe deasupra ast River$ p%nă în ?rooEln. F'au trebuit patruzeci de minute pentru asta$ apoi tot at%tea ca să revină în /anhattan$ după care a pornit spre ?roadwa$ merg%nd prin cartierul marilor magazine de îmbrăcăminte$ cartierul teatrelor$ prin la Aimes >0uare$ a"ung%nd la ,olumbus :r%nzul eraprin la unsprezece #i "umătate$ apartamentul lui 7oug apoi #i >hell :ecEham,ircle. din =pper Kest >ide. ra situat într'o clădire veche de pe >i!t'Ahird >treet$ la două intersecţii de ,entral :arE$ iar c%nd a urcat cu liftul parcă lipsit de aer p%nă la eta"ul trei$ -le s'a surprins proced%nd la fel ca mai toţi neworEezii în timpul lor liber$ ba chiar #i în cursul programului de lucru. >'a g%ndit la proprietăţi. 7oug :ecEham$ ca partener cu drepturi depline în cadrul firmei$ la v%rsta de patruzeci #i unu de ani$ c%#tigase 8$C milioane de dolari în anul precedent. 3eniturile lui nu constituiau un secret. La fel ca ma"oritatea firmelor gigantice$ >cull S :ershing nu ezita să dezvăluie salariile anga"aţilor ei. :ecEham se putea a#tepta să c%#tige măcar aceea#i sumă în restul carierei$ astfel că'#i putea permite un apartament elegant. &nsă un c%#tig de 8$C milioane pe an în New DorE nu situa pe nimeni între bogăta#i. Nici măcar pe departe. ,ei care stăteau în fruntea listei erau bancherii din investiţii$ geniile fondurilor de asigurare #i diminuare a riscurilor$ antreprenorii din domeniul tehnologiilor de v%rf #i directorii corporaţiilor$ care încasau miliarde #i nici nu se sinchiseau dacă era vorba să arunce 9B de milioane pe un apartament din centrul
ora#ului. oţii :ecEham aveau o casă în ast Hampton. -le spera ca măcar >hell #i copiii să se bucure de casa de vară$ deoarece #tia că 7oug nu avea un asemenea noroc. l se afla la birou în ma"oritatea s%mbetelor #i deseori #i duminica. >hell l'a înt%mpinat îmbrăţi#%ndu'l$ deci se mai alesese cu o prietenă bună$ #i l'a invitat în apartamentul lor deschis lipsit oaspeţilor de pretenţii. blugi$ fără #i nebărbierit+ distribuia cocEtailuri ?lood#i/ar săi.7oug /ai era erauînprezenţi alţi #osete patru asociaţi$ toţi aflaţi sub supravegherea lui :ecEham. /asa aceea de pr%nz reprezenta încă un efort făcut de el #i de firmă pentru a mai reduce din încordare #i a lăsa impresia că >cull S :ershing constituia un loc unde$ p%nă la urmă$ se putea trăi. >copul acelei reuniuni era de a se înfiripa conversaţii. 7oug voia să le asculte problemele #i preocupările$ ideile #i planurile$ impresiile #i ţelurile pe care #i le propuneau. /ai voia #i să grăbească lucrurile$ pentru a termina masa mai devreme$ astfel înc%t să poată urmări împreună meciul dintre iants #i Oers #i să bea bere încep%nd cu ora 8C.BB$ c%nd avea loc lovitura de începere. >hell gătise totul singură$ iar 7oug a a"utat'o să servească lumea #i să toarne vin în pahare. 7upă o oră de flecăreală inutilă despre acelea#i procese plicticoase la care munciseră ca sclavii toată săptăm%na ce trecuse$ a venit vremea să vadă meciul celor de la iants. -le$ singurul asociat cu vechime de un an de la masă$ contribuise mai puţin dec%t oricine la conversaţia :e str%ns la "umătatea de"a pe mai "os p%nă acasă. 7upăgenerală. desert$ s'au cu toţiipr%nzului$ în camerasedeg%ndea zi$ unde un să micrefacă foc îndrumul #emineu încălzea #i înfrumuseţa atmosfera$ iar 7oug #i'a făcut de lucru cu telecomanda televizorului cu ecran plat #i de înaltă definiţie. &n efortul de a mai da viaţă petrecerii ce l%ncezea$ -le s'a prefăcut că ar fi un înfocat susţinător al celor de la Oers$ un om care îi ura pe cei de la iants$ iar asta a reu#it să st%rnească discuţii destul de aprinse$ pe un limba" cam fără perdea. >pre sf%r#itul primului sfert al partidei$ doi dintre asociaţii mai v%rstnici adormiseră. 7oug a început #i el să moţăie$ a#a că$ în pauza cea mare a meciului$ cu destulă st%ngăcie$ -le a reu#it să iasă de acolo$ #i să o pornească pe străzi. Luni dimineaţa la cinci era la birou$ instal%ndu'se în tran#ee pentru o nouă săptăm%nă lungă de muncă. =rmătorul meci al celor de la iants era în deplasare$ la :ittsburgh$ #i$ cu două ore înainte de începerea partidei$ -le #i Joe s'au a#ezat pe scaunele lor aflate în dreptul liniei de patruzeci de arzi #inoului s'au străduit se mai încălzească. =n7ar frontnudeavea aer importanţă. rece pusese ,a toamna pe fugă$ iar ai deasupra stadionsă plutea o ceaţă îngheţată. susţinători înrăiţi echipei >teelers$ ei tremuraseră la multe "ocuri disputate pe stadionul Ahree Rivers$ cel care acum era de domeniul trecutului. ,hiar apreciau frigul acela. ra o vreme favorabilă fotbalului. 7in fericire$ ?lair manifesta prea puţin interes faţă de acel sport. 5iind acum gravidă în cinci luni$ se îngră#ase enorm #i nu îndura prea bine postura de viitoare mamă. Joe începuse să aibă unele îndoieli în privinţa căsătoriei$ dar$ din anumite pricini$ se simţea prins în capcană. -le nu'i putea da nici un sfat util. 7acă ?lair nu ar fi fost însărcinată$ i'ar fi spus prietenului său să o rupă la fugă. 7ar nu'ţi poţi abandona logodnica într'o astfel de stare$ nu4 Nu i se părea cinstit. 7ar ce #tia el despre asemenea chestiuni4 :e măsură ce mulţimea se instala în tribune #i "ucătorii celor două echipe se încălzeau pe teren$ -le s'a pregătit de discuţie. 2 3orbe#te încet #i poveste#te'mi despre laine -eenan$ a zis el.
Joe avea o sticlă plată plină cu votcă$ leacul lui contra frigului. * luat o înghiţitură$ s'a str%mbat de parcă ar fi avut un gust îngrozitor #i i'a răspuns1 2 Aipa e de belea. >ingura corespondenţă dintre ei referitoare la laine fusese rezumatul scris de Joe privind înt%lnirea lor. -le avea nevoie de toate amănuntele$ pentru că trebuiau să pună la punct un plan. 2 5ata asta e pornită destul de rău$ a spus Joe. 7ar nu e nici pe departe la fel de rea ca avocata2aiaFa'o a ei.de la început #i spune'mi totul$ a#a cum s'a înt%mplat. &ncă o înghiţitură$ un plescăit din buze$ o privire în "ur$ ca să se convingă de nepăsarea celor din apropiere$ după care Joe s'a lansat într'o relatare lentă$ cumpătată #i amănunţită a călătoriei lui la >cranton. -le l'a întrerupt pun%ndu'i întrebări$ însă povestea a curs în continuare. ,u puţin înainte ca arbitrul principal să dea cu banul pentru alegerea terenului$ pe c%nd stadionul gemea de lume care începuse să se înfierb%nte$ Joe a încheiat cu un avertisment1 2 7acă li se dă p%nă #i cea mai mică #ansă$ femeile astea ne vor ataca în forţă. >ă nu le oferim prile"ul. >ă îngropăm acest episod minor. ; vreme$ au urmărit meciul #i nu au discutat dec%t despre fotbal. &n timpul unui time'out$ Joe a întrebat1 2 ?un$ #i care'i planul4 2 :oţi veni la New DorE în weeEendul viitor4 *tunci e meciul >teelers contra Jets. La patru$ duminică$ pe stadionul 5ac eu rost de bilete. 2 ;f$ 7oamneG Nu #tiu/eadowlands. dacă pot. :roblema era creată de ?lair$ iar banii reprezentau altă gri"ă. Joe scotea un salariu frumu#el din comisioane$ dar nu se prea îmbogăţea. *cum a#tepta să i se nască un copil #i cur%nd după aceea avea să se căsătorească$ sau invers$ pentru că deocamdată nu se hotăr%seră. &ntr'una din zile$ ?lair voia să am%ne nunta p%nă după na#terea copilului$ pentru a'#i recăpăta silueta. &n următoarea zi$ voia să urgenteze lucrurile #i să facă nunta$ astfel ca na#terea să fie în cadrul căsătoriei. Joe era pus în încurcătură$ se simţea purtat încoace #i încolo$ ne#tiind încotro să încline. &n prezent$ plăteau un apartament foarte scump. unt de părere să faci ce vor ei$ fă'le "ocul$ nu te lăsa prins$ #i astfel înregistrarea aia nenorocită răm%ne îngropată$ iar viaţa va fi din nou bună pentru noi. 2 /da$ probabil. 3ii la New DorE4 2 Nu #tiu. Arebuie să născocesc ceva. 2 foarte important. Ae rogG 2 *mice$ cum plănuie#ti să'i faci o poză acestui ?ennie4 >puneai că e profesionist$ nu4 2 ,eva de genul ăsta.
2 Au e#ti "urist$ eu$ broEer. Habar nu avem în ce ne v%r%m$ #i am putea da de bucluc una$ două. 2 7a$ adevărat. -le a scos un pachet mic dintr'un buzunar al gecii sale masive$ negru cu auriu$ culorile echipei >teelers. 2 Fa asta$ a spus el$ ţin%nd pachetul "os$ astfel înc%t nimeni din "ur să nu'l poată vedea. Joe l'a luat #i l'a îndesat într'un buzunar al gecii lui identice. 2; ,ecameră e chestia asta4 2 video. 2 Nu arată. 2 ?a asta e$ dar nu poţi vedea a#a ceva în vitrina oricărui magazin. ,ei de la >teelers au marcat în urma unei pase lungi$ acela fiind primul touchdown al meciului$ iar publicul a sărbătorit reu#ita vreme de cinci minute. &n cursul următorului time'out$ -le a continuat1 2 Nu e cu mult mai mare dec%t un stilou. &ncape în buzunarul unei cămă#i sau haine$ av%nd un fir subţire ce merge p%nă la un comutator din m%na st%ngă. :oţi vorbi cu cineva faţă în faţă #i înregistra video conversaţia fără ca persoana cealaltă să'#i dea seama. 2 7eci tu vrei ca eu să mă apropii de ?ennie$ care e probabil înarmat #i are în "ur alţi oameni înarmaţi p%nă'n dinţi$ să mă prezint #i să'l rog să z%mbească 2 Nu. !istă o altă modalitate. 7ar săptăm%na asta trebuie să o e!ersezi. 2 astaînare vreun nume4 instrucţiuni de folosire$ toate treburile astea. ,ite#te 2unt cam multe lucruri la care nu te'ai g%ndit. 2 &ţi trimit un e'mail marţi$ te anunţ că am făcut rost de bilete$ lucrurile obi#nuite. Ae v%ri în treaba asta$ Joe4 2 Nu #tiu. ,red că ai înnebunit #i mă faci #i pe mine să o iau razna. 2 Hai$ lasăG să ai parteprincipală #i de puţină distracţie$ ai ocazia. -le lucra deArebuie zor în biblioteca atunci c%nd$ lac%toramai patru "oi după'amiaza$ 5irm5one a vibrat discret. 'mailul se anunţa drept urgent #i le cerea tuturor asociaţilor din primul an de activitate să se str%ngă imediat la mezaninul de la eta"ul patruzeci #i patru$ cea mai mare sală de conferinţe de la >cull S :ershing. /esa"ul nu putea avea dec%t o e!plicaţie1 sosiseră rezultatele e!amenului pentru admiterea în barou. Far faptul că era chemat #i el însemna că îl luase. 3reme de săptăm%ni$ tinerii anga"aţi trudiseră contra cronometru #i înduraseră deseori presiunea insuportabilă de a se adapta la viaţa în cadrul unei firme mari$ iar la această suferinţă se adăugase incertitudinea privind rezultatul e!amenului$ care at%rnase deasupra capetelor lor ca un nor întunecat. :lanase mereu ameninţător asupra lor$ o chestiune rareori discutată$ pentru că e!amenul se desfă#urase cu mult timp în urmă$ iar discuţia despre el nu ar fi făcut dec%t să le înnegureze viaţa #i mai abitir. &nsă ideea îi trezea din a#ternut atunci c%nd aveau cel mai mult
nevoie de somn. &i urmărea la masă #i putea să le taie pofta de m%ncare într'o clipită. !amenul de admitere în barou. ,e se înt%mpla dacă picau acel e!amen4 Ritualul se deosebea de la o firmă la alta$ dar >cull S :ershing avea o metodă destul de plăcută de a anunţa #tirea. &i str%ngea pe noroco#i laolaltă #i organiza o petrecere. 7e#i se presupunea că era o surpriză$ încă din a doua săptăm%nă a lunii septembrie toţi asociaţii cei noi cuno#teau procedura. :artea de cruzime a festivităţilor ţinea de faptul că$ pur #i simplu$ ghinioni#tii nu erau invitaţi la petrecere. rau lăsaţi să se retragă$ să se furi#eze afară din clădire #i să rătăcească restul &n timppecestrăzi urca tot scările în zilei. goană #i fugea pe coridoare$ -le #i'a căutat prietenii din priviri. * asistat la gesturi semnific%nd victoria$ la strigăte de bucurie$ a văzut oameni care alergau cu pantofi ce nu erau făcuţi pentru a#a ceva. * văzut'o pe 7ale #i a îmbrăţi#at'o$ după care #i'au continuat drumul împreună$ merg%nd cu pa#i iuţi. *"unsă la mezanin$ mulţimea devenise de"a entuziastă #i zgomotoasă încă înainte ca domnul Howard /eezer$ partenerul director general$ să apară pe un mic podium #i să spună1 2 5elicităriG >ă petrecemG *stăzi nu se mai pontează nici o oră. ,ur%nd$ dopurile de #ampanie zburau care încotro. ?armanii erau ocupaţi$ chelnerii au început să servească ni#te aperitive delicioase. >entimentul general era unul de euforie$ ba chiar ameţeală$ întruc%t co#marul era de domeniul trecutului #i acum se vedeau a"un#i avocaţi pe viaţă. -le se delecta cu un pahar de #ampanie alături de 7ale #i de alţi c%ţiva$ c%nd discuţia a alunecat spre colegii lor mai puţin noroco#i. 2 L'aapucat văzut să'l cineva pe printre arwood4 >'au caute petrecăreţi pe arwood$ care nu era de găsit$ motiv pentru care au presupus că se afla pe cealaltă listă. Aim Renolds s'a apropiat de ei cu un sur%s sarcastic pe faţă$ av%nd un pahar cu băutură într'o m%nă #i o foaie scoasă la imprimantă în cealaltă. 2 Aabor a picat$ a anunţat el cu m%ndrie în glas. 3ă vine să credeţi4 ; victimă de la HarvardG -le nu s'a arătat la fel de înc%ntat. >igur$ Aabor era nesuferit #i oportunist$ dar reprezenta un coleg de cub$ iar picarea e!amenului avea să'l ucidă. 'au care c%t a putut$ plecat#iacasă cu automobile elegante$ puse&nladrum dispoziţie deîmbătat firmă. -le a băut doar apoi douăau pahare s'a îndreptat spre ,helsea pe "os. spre apartament$ i'a telefonat tatălui său pentru a'i transmite minunata veste. &nt%lnirea de vineri la amiază cu 7oug :ecEham era denumită pr%nz de lucru pentru analizarea unor probe de dosar$ dar$ c%nd -le a a"uns cu zece minute mai devreme$ partenerul i' a zis1 2 Hai să sărbătorimG *u ie#it din clădire #i s'au t%r%t prin trafic st%nd pe bancheta din spate a unui Lincoln sedan$ unul dintre numeroasele (automobile negre) care cutreieră ora#ul #i'i scutesc pe unii de ta!iurile de culoare galbenă. 5irma avea o flotă de asemenea ma#ini negre la dispoziţie. 2 *i călcat vreodată la leven /adison :arE4 L'a întrebat 7oug. 2 Nu. Nu prea ies în ora#$ 7oug$ pentru că sunt asociat în primul an de activitate #i ori sunt prea obosit ca să mă duc la c%te un restaurant$ ori n'am timp$ ori$ pur #i simplu$ uit. 2 Ae pl%ngi de"a$ nu4
2 >igur nu. 2 Ae felicit pentru e!amenul de barou. 2 /ulţumescG 2 ; să'ţi placă locul acesta. /%ncare bună$ o ambianţă plăcută >ă ne bucurăm pe îndelete de bucate$ să bem un pic de vin. uprapontare. F'a venit în minte să întrebe cu ce anume va fi clientul (înţepat). 7oar,re#terea cu costulcheltuielilor. mesei de pr%nz$ ceea ce reprezenta o certitudine$ ori clientul va fi ta!at #i pentru două ore din timpul lui$ dar #i pentru două ore din timpul lui 7oug :ecEham4 >'a abţinut însă să întrebe. Restaurantul se găsea în holul vechii clădiri /etropolitan Life$ cu vedere spre /adison >0uare :arE. 7ecorul era contemporan$ cu tavane înalte #i cu ferestre largi. 7oug$ bineînţeles$ a pretins că'l cunoa#te pe bucătarul'#ef$ pe #eful de restaurant #i pe somelier$ iar -le nu a rămas defel surprins atunci c%nd au fost condu#i la o masă foarte bună$ de unde se vedea parcul. 2 >ă scăpăm înt%i de evaluarea ta$ a spus 7oug$ rup%nd în două o p%ini#oară #i răsp%ndind astfel firimituri pe faţa de masă de un alb imaculat. 2 valuare4 2 7a$ treaba mea$ ca partener supraveghetor$ este să fac o evaluare după rezultatele de la e!amenul pentru admiterea în barou. vident$ dacă bu#eai e!amenul$ nu ne'am fi aflat aici$ iar eu n'a# să'ţi spun lucruri plăcute. că ne'am fi oprit l%ngă vreun cărucior #i dinpurtam alea o trasefideavut v%nzătorii ambulanţi$ alegeam:robabil un polonez fiert$ plin de grăsime$ ne plimbam discuţie acră. 7ar ai trecut$ a#a că o să mă port frumos. 2 /ulţumescG ,helnerul le'a prezentat meniurile c%t le'a turnat apă în pahare. 7oug a mu#cat din p%ini#oară$ #i alte firimituri s'au împră#tiat pe masă. 2 :onta"ul tău este peste medie+ de fapt$ e foarte impresionant. 2 /ulţam. Nu constituia o surpriză faptul că orice evaluare de la >cull S :ershing avea în primul r%nd în vedere c%ţi bani reu#ise să aducă el firmei. 2 N'am auzit dec%t comentarii pozitive din partea altor parteneri sau asociaţi cu vechime. 2 7e băut4 ,eva drept aperitiv4 * întrebat chelnerul. 2 ; să comandăm vin la m%ncare$ a spus 7oug$ aproape cu grosolănie$ iar chelnerul a dispărut. ,u*m toatedreptate4 astea$ la#i impresia că'ţi lipse#te implicarea$ ca #i cum nu te'ai simţi pe deplin la locul tău. -le a clătinat din cap #i s'a g%ndit ce să răspundă. 7oug era un tip direct+ #i atunci$ de ce să nu'i răspundă cu aceea#i monedă4 2 Arăiesc$ măn%nc #i dorm la firmă$ ca mai toţi asociaţii din primul an de activitate$ pentru că acesta e modelul de lucru pe care l'a inventat cineva cu ani în urmă. Aot astfel cum medicii rezidenţi lucrează douăzeci de ore pe zi ca să arate de ce sunt ei în stare. >lavă ,erului că noi nu tratăm bolnaviG Nu #tiu ce altceva a# mai putea face ca să'mi dovedesc dăruirea. 2 ?ine zis$ a recunoscut 7oug$ devenind brusc mai interesat de meniu. ,helnerul stătea în apropiere$ a#tept%nd. 2 #ti gata4 * întrebat 7oug. u mor de foameG -le nu apucase să consulte meniul #i încă se simţea atins de critica adusă dăruirii lui. 2 >igur$ a spus el.
Aotul arăta delicios. *u comandat$ chelnerul a aprobat alegerea făcută$ după care a apărut somelierul. La un moment dat$ în cursul discuţiei e!trem de serioase ce a urmat pe tema vinurilor$ 7oug a adus vorba de o (primă sticlă)$ apoi de o (a doua). :rima a fost un burgund alb. 2 ; să'ţi placă$ a spus 7oug. unul dintre vinurile mele preferate. 2 >unt convins. 2 ,eva probleme$ nemulţumiri4 L'a întrebat 7oug$ de parcă ar fi bifat punctele de pe lista cu!act baremuri de evaluare. în acel moment$ ca #i cum ar fi comandat asta$ 5irm5one'ul lui -le a vibrat. 2 ,ă tot veni vorba$ a spus el$ în timp ce scotea telefonul din buzunarul hainei #i se uita la e'mail. de la -arleen >anborn$ care vrea să'i ofer c%teva ore de muncă la acea mizerie de la :lacid /ortgage. ,e să'i răspund4 2 ,ă iei pr%nzul cu mine. -le a tastat mesa"ul de răspuns$ apoi a vrut să #tie1 2 :ot închide telefonul4 2 ?ineînţelesG *poi le'a fost adus vinul. 7oug a gustat de probă$ #i'a dat ochii peste cap$ iar chelnerul a turnat în două pahare. -le a continuat1 2 Nemulţumirea mea ţine de telefonul ăsta blestemat. * devenit parte din viaţa mea. *cum cincisprezece ani$ c%nd ai devenit tu asociat$ nu e!istau celulare$ nici telefoane inteligente #i nici 5irm5one'uri$ că 2 *m muncita#a la fel de intens$ l'a întrerupt 7oug$ cu un gest al m%inii prin care îi cerea să renunţe la subiect. (Nu te mai pl%ngeG 5ii tareG) ,u cealaltă m%nă$ a ridicat paharul pentru a'i e!amina conţinutul. &n cele din urmă$ a luat o gură #i a dat din cap în semn de aprobare. 2 i bine$ nemulţumirea mea este legată de telefonul ăsta. 2 ?un$ altceva4 &ncă o bifare în lista de întrebări. 2 Nu$ doar nemulţumirile obi#nuite legate de abuzurile comise faţă de asociaţi. *i mai auzit a#a ceva$ #i sunt sigur că nu vrei să le asculţi din nou. 2 *i dreptate$ -leG Nu vreau să le mai aud. *scultă$ ca parteneri$ noi #tim ce se petrece. Nu uităm nimic. *m supravieţuit condiţiilor de aici$ iar acum culegem roadele. un model nefericit de afacere$ pentru că toată lumea se simte în suferinţă. &ţi închipui că eu vreau să mă scol din patcalalaora cinci înanului fiecare pentru a petrece douăsprezece ceasuri nebune#ti birou$ astfel sf%r#itul să dimineaţă putem împărţi prada #i să a"ungem în v%rful ierarhiei4 *nullatrecut$ partenerii de la *: au luat în medie c%te 8$ milioane de dolari. Noi am primit doar 8$C milioane$ #i toată lumea a intrat în panică. Arebuie să reducem costurileG Arebuie să încasăm mai multG Arebuie să anga"ăm mai mulţi asociaţi ca să'i tocăm mărunt$ mărunt$ pentru că noi suntem cei mai mariG o demenţăG Nimeni nu se opre#te o clipă ca să spună1 (Hei$ #tii ceva4 :ot trăi #i cu un milion de dolari pe an$ petrec%ndu'mi mai mult timp cu copiii mei$ sau pe pla"ă). Nu$ domnule$ nici vorbăG Noi trebuie să fim numărul unu. 2 u m'a# mulţumi cu un milion pe an. 2 ; să a"ungi #i acolo. valuarea s'a terminat. 2 ; întrebare scurtă. 2 Ae'ascultG 2 !istă o asociată foarte atrăgătoare din seria noastră #i îmi place tot mai mult. ,um să fac4
2 Fnterdicţia este strictă. ,%t de simpatică4 2 Aot mai simpatică pe zi ce trece. 2 Numele ei4 2 Regret$ nu pot să'l dezvălui. 2 *i de g%nd s'o faci la birou4 2 N'am a"uns at%t de departe. 7ar sunt mulţi care dorm acolo în saci. 7oug a tras ad%nc aer în piept #i s'a aplecat în faţă$ rezem%ndu'se pe coate. 2de &nbărbaţi firmă se#i face mult se!. greu de evitat$ a#a e însună birouri. laolaltă cinci mii de femei$ asta selucru înt%mplă. Regula nescrisă a#a1 7acă nu te pui cupla cu anga"atele. >ecretare$ referente "uridice$ personal au!iliar$ funcţionare$ cele care sunt considerate oarecum subordonate nouă. Le numim non"uriste. &n ce le prive#te pe colegele asociate$ sau partenere$ dacă este cazul$ at%ta vreme c%t nu e#ti prins$ nimănui nu'i pasă. 2 *m auzit tot felul de pove#ti uimitoare. 2 :esemne că's adevărate. ,arierele multora au fost distruse. *nul trecut$ doi parteneri$ am%ndoi căsătoriţi cu alte persoane$ au avut o relaţie aprinsă$ au fost prin#i #i li s'a desfăcut contractul de muncă. unt convins că ai auzit. -le a dat din cap în semn de încuviinţare$ pentru că avea gura plină. 2 :robabil că se va înt%mpla p%nă la urmă. ,inci dintre partenerii no#tri de la Litigii vor să plece$ lu%nd cu ei o serie de asociaţi #i c%ţiva clienţi. Revolta e condusă de Aob Roland$ #i o să se cam lase cu s%nge. 2 ,%ţi asociaţi4 * întrebat -le. 2 :%nă azi'dimineaţă se #tia de douăzeci #i #ase. >unt liberi să o facă. Li se oferă bani mulţi #i se forţează m%na unora$ a#a că nimeni nu #tie c%ţi vor pleca p%nă la urmă$ dar la Litigii se va crea o gaură mare. ;ricum$ o să supravieţuim noi. 2
2 ,e'i cu disputa asta cu ?artin4 ,ei de la Journal spuneau că dosarul pentru instanţă e păstrat sub cheie$ deoarece chestiunile pe care le cuprinde sunt foarte sensibile. 2 >ecrete militare. >unt în "oc sume uria#e de bani. ,ei de la :entagon sunt în alertă. *u încercat din răsputeri să împiedice companiile să se ia la harţă$ dar lucrurile au e!plodat p%nă la urmă. La mi"loc e multă tehnologie de v%rf$ ca să nu mai vorbim de sumă$ c%teva sute de miliarde de dolari. 2 ă lucreze alţii pentru ei. 2 *sociaţii nu au de ales în privinţa firmelor pentru care lucrează. 2 ă văd ce pot face$ dar domnul Rush ia decizia definitivă. ,ea pinotînt%i noir6din *frica de >ud$ iar acest vin l'ade făcut 7oug 6 să'#i dea dinde'a noudoua ochiisticlă pesteera cap.un5elul cotlet de porc înăbu#it #i antricot vităpemarinat a sosit cur%nd$ astfel că s'au apucat să măn%nce cu poftă. 2 pusese oare (să faci o estimare a orelor lucrate de mine)4 !act a#a spusese$ dar asta era ceva nou. Nu se sugerase nici pe departe la instruire$ #i nici nu găsise în manual$ ceva
despre (estimarea) orelor lucrate. 7impotrivă. Li se recomandase să trateze ponta"ul drept cel mai important aspect al activităţii lor. Fmediat ce se punea m%na pe un dosar$ trebuia pornit cronometrul. 7acă se dădea un telefon$ se înregistra durata. 7acă se participa la o #edinţă$ se numărau minutele. 5iecare oră trebuia "ustificată$ iar ta!area se făcea imediat. Nu trebuiau să apară înt%rzieri în acest proces$ iar precizia era esenţială. 2 7ar cum se face estimarea orelor4 * întrebat -le cu precauţie. 2 Ae uiţi la dosar. 3erifici orele pe care le'ai trecut spre pontare. Ae uiţi la lucrarea mea$ apoi faci luna pe octombrie. mare br%nză. br%nzăG ?a$estimarea la QBB depedolari oră$ chiarNu erae mare 2 7ar să nu estimezi în minus$ i'a spus 7oug$ făc%nd vinul să se înv%rtă în pahar. ?ineînţeles că nu. 7acă e să procedăm pe ghicite$ măcar să fim siguri că nu gre#im în minus. 2 *sta e o practică obi#nuită4 * întrebat -le. 7oug a pufnit neîncrezător #i a înghiţit o bucată de friptură de vită. :arcă voia să spună1 (Nu fi ridicol$ băieteG *#a se procedează mereu). 2 cull S :ershing. 7ouă mii patru sute de dolari pentru pr%nz$ iar asta nu cuprindea m%ncarea$ vinul #i bac#i#urile. 2 Far acum$ după ce ai trecut e!amenul de barou$ a spus 7oug$ lu%nd încă o îmbucătură$ ai dreptul să folose#ti automobilele negre #i să îi ta!ezi pe clienţi pentru cină. Regula funcţionează astfel1 dacă lucrezi p%nă la opt seara$ chemi o ma#ină. ; să'ţi dau eu numărul #i codul$ dar te asiguri să'l ta!ezi pe client pentru folosirea ma#inii. Far dacă dore#ti$ poţi merge la un restaurant #i cheltuie#ti sub o sută de dolari #i treci suma în contul clientului. 2 ,red că glume#tiG 2 7e ce4 2 :entru că mă aflu la birou aproape în fiecare zi p%nă la opt$ iar dacă altcineva îmi plăte#te al băieteG naibii să fiu dacă nu stau în fiecare seară p%nă la ora astaG 2 cina$ ?ravo$ 2 /i se pare superb$ nu4 2 ,e anume4 2 >ă'l ta!ezi pe client pentru masa de pr%nz sau de seară$ sau pentru ma#ini. ; rotire a vinului în pahar$ o privire g%nditoare la lichidul ro#u$ o înghiţitură bună. 2 -le$ băiete$ să privim lucrurile cam a#a1 clientul nostru cel mai mare este ?WL$ cea de'a #aptea companie ca mărime din lume$ care a avut anul trecut v%nzări de 9BB de miliarde. *u oameni de afaceri foarte de#tepţi$ care au prevăzut bugete pentru orice. Arăiesc după buget. >unt fanatici în privinţa asta. *nul trecut$ bugetul lor pentru onorarii legale a reprezentat unu la sută din suma totală a v%nzărilor$ adică apro!imativ 9 miliarde. Nu am încasat noi toată suma asta$ pentru că oamenii folosesc douăzeci de firme de avocatură din întreaga lume$ dar ne'am ales #i noi cu o parte.
cifrele noastre sunt mici$ încep să dea telefoane #i să facă scandal. ,e facem noi$ avocaţii lor4 Nu'i apărăm cum se cuvine4 :roblema este că ei trebuie să cheltuiască banii alocaţi pentru consultanţă "uridică. 7acă noi nu le luăm banii$ atunci le dăm bugetul peste cap$ ei încep să'#i facă gri"i$ #i e!istă posibilitatea să caute altă firmă de avocatură$ una care să lucreze mai hotăr%t în privinţa ta!ării lor. *i înţeles cum stau lucrurile4 7a$ -le înţelegea. Lucrurile începeau să se lege. /esele scumpe erau necesare nu doar pentru a'i ţine pe avocaţii flăm%nzi pe linia de plutire$ dar #i pentru a echilibra corespunzător declaraţiile financiare ale clienţilor. i se părea aproape 2 7a$ a spus -le$ iar vinul *cum a prinstotul a'i încălzi creierul abiaînţelept. în acele momente$ făc%ndu'l să se simtă în largul lui. 7oug #i'a desfăcut larg braţele #i s'a uitat în "ur. 2 treet. >uccesul absolut în *merica. Ne aflăm aici$ în v%rf$ suntem de#tepţi$ duri$ talentaţi #i c%#tigăm un munte de bani ca să dovedim asta. *vem acest drept$ -le$ să nu uiţi asta. ,lienţii no#tri ne plătesc pentru că au nevoie de noi$ iar noi le oferim cele mai bune consultaţii "uridice care se pot plăti cu bani. >ă nu uiţi asta nici o clipă. John /c*vo lua pr%nzul în fiecare zi la aceea#i masă de la o cafenea străveche de pe [ueen >treet din DorE$ #i$ încă de c%nd avea zece ani #i'#i făcea veacul la birou$ lui -le îi plăcea să ia pr%nzul cu tatăl său. >pecialitatea casei la acea cafenea era un fel gătit cu legume$ cu chifle de casă #i ice'tea$ fără zahăr. Localul atrăgea avocaţi$ bancheri #i "udecători$ dar #i mecanici auto #i zidari.pr%nzul ?%rfeleăsta4) se întretăiau$ iar persiflările nulor se mai opreau. glumeau plăte#te 6 #i se lăudau cu clienţii bogaţi cărora*vocaţii le treceau în notamereu1 de plată(,ine C$OO dolari. -le se îndoia că tatăl lui se g%ndise măcar în treacăt să ta!eze vreun client pentru masa de pr%nz. 7oug a insistat să servească #i desert. La două ore după intrarea în restaurant$ s'au ridicat de la masă #i au ie#it pe u#ă$ urc%ndu'se în ma#ina neagră care îi a#tepta. &n cele cincisprezece minute ale călătoriei de întoarcere la birou$ pe am%ndoi i'a apucat moţăiala. ra pentru prima oară în nouă luni c%nd -le lua legătura cu ?ennie$ suger%nd o înt%lnire. Aoate înt%lnirile precedente fuseseră stabilite de instructor$ nu de spion. -le nu a precizat nici un motiv privind cererea lui$ dar nici nu era nevoie. >e presupunea că avea ceva important de transmis. ra aproape #ase după'amiază într'o vineri$ iar -le lucra în biblioteca principală de la eta"ul treizeci #i nouă. :rin e'mail$ ?ennie i'a sugerat hotelul PB Ahompson din >oHo$ iar -le a fostînt%lnire. de acord.Nu lavea întotdeauna confirma$ pentru că nu dreptul refuze ori săvineri sugereze loc de importanţă+ nu avea intenţia de avea a apărea$ maisăales în acea seară.altJoe nu a"unsese încă în ora#. :atru ore mai t%rziu$ -le stătea ascuns în morm%ntul rezervat companiei :lacid /ortgage$ frunzărind cu g%ndul aiurea dosare referitoare la e!ecutări de garanţii 6 acum la BB de dolari ora 6 c%nd i'a transmis un mesa" lui ?ennie cu trista veste că nu poate pleca de la birou prea cur%nd. !ista posibilitatea să răm%nă acolo #i peste noapte. 7e#i detesta activitatea aceea$ dar #i hruba în care se afla$ plus că i se părea greu de crezut că se afla încă la birou la o oră at%t de t%rzie vineri seara$ -le se amuza oarecum închipuindu'#i'l pe ?ennie a#tept%nd nerăbdător în camera de hotel pentru a purta o discuţie ce nu va avea loc întruc%t omul lui era blocat la birou #i nu putea veni. Fnstructorul nu avea dreptul să se pl%ngă dacă spionul lui muncea de zor. -le a sugerat o înt%lnire s%mbătă seara$ iar ?ennie a înghiţit nada. 7upă c%teva minute a transmis instrucţiunile prin e'mail1 ora 8O1BB$ s%mbătă$ camera 9 de la hotelul Kooster din >oHo. :%nă la acea dată$ la fiecare înt%lnire se folosise alt hotel.
7e pe un telefon al firmei$ -le a apelat noul număr de mobil al lui Joe #i i'a comunicat amănuntele. @borul lui de la :ittsburgh avea să sosească pe aeroportul Lauardia la 81CB s%mbătă după'amiază. =rma să ia un ta!i p%nă la hotel /ercer$ să se cazeze #i apoi să'#i omoare vremea c%t amicul lui stătea la slu"bă. Arebuia să umble haihui pe străzi$ să intre în baruri pe u#a din faţă #i să iasă pe cea din spate$ să arunce c%te'o privire prin librării$ să ia un ta!i #i să parcurgă distanţe scurte$ apoi să ia altul$ iar după ce se asigura că nu era urmărit$ să a"ungă la hotelul Kooster #i să'#i facă de lucru prin hol. *vea în buzunar un e!emplar al figurii lui ?ennie Kright$ compuse de -le portret pe care$ de'a lungulidentifica săptăm%nilor$ îl dusese la perfecţiune. Joe îl studiase orepeîncomputer$ #ir #i era încredinţat că l'ar fi putut pe individ în orice loc. *cum -le dorea ca ?ennie să apară într'o fotografie digitală$ color. La 8O1CB$ -le a pătruns pe u#a ce dădea în holul hotelului #i a luat liftul p%nă la eta"ul patru. ?ennie î#i luase de data aceasta o cameră mică$ nu un apartament. &n timp ce'#i arunca trenciul #i geanta diplomat pe pat$ -le a aruncat o privire în baie. 2 /ă uitam după Nigel$ ori poate după vreo altă surpriză$ a spus el c%nd a apăsat pe comutator. 2 7e data asta sunt doar eu$ a zis ?ennie. >tătea comod pe un scaun tapisat cu catifea. *i trecut e!amenul. 5elicităriG 2 /ulţumescG 7upă ce #i'a încheiat inspecţia$ -le s'a a#ezat pe marginea patului. 3erificarea aceea îl lămurise că în cameră nu se mai afla altcineva$ dar observase totodată lipsa oricărui baga"$ a trusei de lui. ras ori a vreunui alt obiect care să demonstreze că ?ennie va răm%ne acolo după plecarea 2 *m aflat că pontezi ore după ore$ a spus ?ennie$ făc%nd o nouă încercare de închegare a unei conversaţii. 2 *cum sunt avocat cu drepturi de pline$ astfel că este de a#teptat să lucrez #i mai mult$ evident. * observat căma#a lui ?ennie 6 albastră'deschis$ din bumbac$ fără model$ fără nasture la guler$ fără cravată. :antalonii erau cafeniu'închis$ din l%nă$ cu dungă. Haina se afla sigur în dulapul de l%ngă baie$ iar -le s'a blestemat în g%nd pentru că nu o văzuse. unt convins că ai #i un referat pe tema asta. -le a scos o singură foaie de h%rtie$ împăturită în trei$ #i i'a întins'o lui ?ennie. ,uprindea numele tuturor avocaţilor care voiau să plece de la >cull S :ershing. cull S :ershing. *v%nd în vedere caracterul mereu schimbător al personalului din cadrul
firmelor de avocatură$ #tirea nu fusese una de prima pagină. herr *bne4 2 7a$ amschimbat "ucat softball aceea#i echipă la picnicul cuno#tinţă #i am c%tevaîncuvinte$ dar nu ea răspundedin de ,entral asociaţii:arE. care *m suntfăcut numiţi să lucreze la caz. Hotăr%rea o ia domnul Kilson Rush. 2 Răbdare$ -le$ răbdareG Fnformaţiile de valoare se obţin în baza plasării îndelungate #i a relaţiilor întreţinute pe termen lung. ; să a"ungi #i acolo unde trebuie. 2 >unt convins$ mai ales că îi înlături pe asociaţii care'mi stau în cale. ,um ai făcut de'ai scăpat de /c7ougle4 F'ai strecurat drogurile în apartament4 2 5ii serios$ -leG A%nărul ăla avea probleme grave cu cocaina. 2 7ar nu avea nevoie de a"utorul tău. 2 *cum e pe cale de a'#i reveni la normal. 2 Aicălos ce e#tiG pe cale de a a"unge în închisoare. 2 Arafica narcotice$ -leG ra o ameninţare la adresa societăţii. 2 ,e'ţi pasă ţie de societate4 -le s'a ridicat #i s'a apucatmeu să'#iamic str%ngă 2 Arebuie să fug. 3echiul Joelucrurile. ?ernardo sose#te de la :ittsburgh ca să vedem împreună meciul celor de la Jets de m%ine. 2 ,e frumos$ a spus ?ennie$ ridic%ndu'se în picioare. 'a plasat în faţa celui din mi"loc$ a a#teptat cam zece secunde$ după care a apărut #i Joe$ în st%nga lui. &n încăpere nu mai era nimeni.
2 ,ăma#ă albastră'deschis$ fără cravată$ haină sport bleumarin$ totul sub un trenci cenu#iu'închis. ;chelari de citit cu rame negre$ pe care ba îi poartă$ ba nu$ probabil că nu'i va avea pe nas atunci c%nd coboară. >e pare că nu are geantă diplomat$ pălărie$ umbrelă sau alt asemenea articol. *r trebui să fie neînsoţit. Nu răm%ne peste noapte$ de aceea cred că va coborî peste foarte scurt timp. NorocG -le a tras maneta pentru declan#area "etului de apă$ a ie#it din toaletă #i a părăsit hotelul. Joe a a#teptat două minute$ apoi a revenit în hol$ unde #i'a ridicat din nou ziarul de pe scaun #i s' aochelari a#ezat. fără :ăruldioptrii$ lui negru tuns scurt cu o*paratul zi înainte acum era complet :urta un pi! cu fusese rame groase$ negre. de#iluat vederi$ ceva maicărunt. mare dec%t de unică folosinţă$ dar practic imposibil de deosebit de unul adevărat$ se afla în buzunarul de la piept al sacoului din catifea reiată$ alături de o batistă ro#ie elegant aran"ată. =n agent de securitate al hotelului$ purt%nd un costum negru tras la patru ace$ îl urmărea îndeaproape$ de#i curiozitatea lui avea mai mult de a face cu relativa inactivitate din hol dec%t cu o suspiciune "ustificată. ,u "umătate de oră mai devreme$ Joe îi e!plicase agentului că î#i a#tepta un prieten care se afla la eta". 7oi funcţionari de la recepţie î#i vedeau de treabă cu capetele plecate$ neobserv%nd nimic din ce se petrecea în hol$ dar neav%nd de ce să'#i facă s%nge rău cum că ar fi pierdut ceva semnificativ. >'au scurs zece minute$ apoi cincisprezece. 7e fiecare dată c%nd u#a vreunui lift se deschidea$ Joe devenea puţin încordat. i ţinea ziarul cobor%t$ pe genunchi$ astfel că putea lăsa impresia că citea$ în vreme ce camera avea perspectivă directă asupra obiectivului. =nsingur$ clinchet$ u#a liftului din st%nga s'a deschis$ iar ?enniedeinstructorul a apărut în cadrul acesteia$ cu trenciul lui cenu#iu. :ortretul'robot realizat -le se dovedea uimitor de precis 6 capul relativ chel$ c%teva #uviţe de păr negru #i gras coborau p%nă spre urechi$ nasul lung #i subţire$ falca pătrăţoasă$ spr%ncene stufoase #i ochi de culoare închisă. Joe #i'a înghiţit nodul din g%t #i a apăsat butonul de pornire al aparatului de înregistrare video cu un deget al m%inii st%ngi. ,ale de opt pa#i$ ?ennie a mers direct spre el$ după care a cotit$ odată cu aleea de marmură$ îndrept%ndu'se către u#a principală #i dispăr%nd din vedere. Joe #i'a răsucit u#or partea de sus a corpului$ astfel înc%t camera să'l poată urmări pe ?ennie$ după care a oprit filmarea$ a tras ad%nc aer în piept #i s'a cufundat în lectura ziarului. * continuat să ridice privirea de fiecare dată c%nd se deschideau u#ile vreunui lift$ iar după încă zece minute$ s'a ridicat #i s'a dus la toaletă. 7upă ce zăbovise altă "umătate de oră$ a mimat deznăde"dea faţă de purtarea prietenului$ care înt%rzia nepermis de mult$ #i a părăsit hotelul supărat. Nu l'a urmărit nimeni. Joe a pătruns în aglomeraţia de s%mbătă noaptea din centrul /anhattanului$ plimb%ndu' se cafenele. fără ţintă ra printre trecători$ uit%ndu'se la vitrine$ intr%nd la înt%mplare în magazine de muzică în convins că scăpase de orice (codiţă) cu c%teva ore în urmă$ dar nu voia să ri#te #i nimic. * mers grăbit pe după colţuri #i a luat'o pe scurtături oferite de străzi înguste. La un anticariat pe care îl ochise încă de după'amiază$ s'a încuiat în toaleta înghesuită$ unde #i'a spălat părul cu o loţiune de curăţare$ care a îndepărtat cea mai mare parte a încărunţirii. Restul de vopsea a rămas ascunsă sub o #apcă neagră pe care se vedea imprimată emblema celor de la >teelers. treet. >orbea c%nd #i c%nd dintr'un pahar cu vin alb #i schimba c%te'un cuv%nt cu barmanul. *vea două locuri rezervate pentru ora 981BB. &n situaţia cea mai nefericită$ singura în care li se putea da peste cap întreaga operaţiune$ ?ennie l'ar fi recunoscut pe Joe #i ar fi avut o confruntare cu acesta în holul hotelului Kooster. Aotu#i$ era aproape imposibil. ?ennie #tia că Joe se afla în ora#$ dar nu l'ar fi putut recunoa#te
deghizat$ #i nici nu s'ar fi a#teptat ca el să apară în apropierea hotelului. -le presupunea că$ de vreme ce era s%mbătă seara #i cum el făcuse prea puţine lucruri în ultimele două luni pentru a st%rni suspiciuni$ ?ennie acţionase superficial$ folosindu'#i doar o echipă redusă numeric pe străzi. Joe a sosit e!act la ora nouă. :ărul lui arăta aproape firesc+ de fapt$ atunci c%nd l'a văzut în pragul u#ii$ -le nu a depistat nici un fir cărunt. &n plus$ reu#ise$ nu se #tie cum$ să'#i schimbe haina uzată de catifea reiată cu o alta$ ceva mai elegantă$ de culoare neagră. @%mbetul de pe faţă îi trăda 2 satisfacţia. L'am înregistrat$ a spus el$ ocup%nd taburetul înalt #i încep%nd să caute din ochi ceva de băut. 2 Fa poveste#te$ a rostit -le încet$ uit%ndu'se către u#ă$ pentru a surprinde orice mi#care suspectă. 2 ; votcă dublă$ *bsolut$ cu gheaţă$ i'a zis Joe barmanului. *poi$ către -le$ mult mai încet1 ,red că l'am prins. * mai stat un sfert de oră$ a folosit liftul$ iar eu l'am filmat timp de cel puţin cinci secunde$ după care a trecut de mine. 2 >'a uitat spre tine4 2 Nu #tiu. u citeam ziarul. *m evitat să'l privesc direct în ochi$ a#a cum stabiliserăm noi doi înainte. 7ar nu a încetinit pasul c%nd s'a apropiat de mine. 2 Nu ai avut probleme în a'l recunoa#te4 2 Nu. :ortretul tău robot a fost e!traordinar. o vreme înstrăduindu'se tăcere$ răstimp în care a continuat să de supravegheze u#a #i dei'a intrare *u #i o băut parteapoi a trotuarului$ să nu bată -le la ochi. *poi #eful sală i'a preluat condus la o masă în partea din spate a restaurantului. 7upă ce li s'au întins meniurile$ Joe i'a predat camera lui -le. 2 ,%nd putem vedea ce'a ie#it4 * întrebat Joe. 2 :este c%teva zile. ; să mă folosesc de un computer de la birou. 2 >ă nu'mi trimiţi filmul prin e'mail$ l'a rugat Joe. 2 >tai lini#tit. ; să fac o copie #i ţi'o trimit prin po#ta normală. 2 unt m%ndru de tine. 2 Far m%ine vom merge să vedem cum >teelers mătură pe "os cu Jets. *u ciocnit paharele au savurat acel îltriumf. ?ennie a răcnit la cei#i trei agenţi care pierduseră pe Joe după sosirea acestuia în ora#. &l scăpaseră prima oară din fila" spre sf%r#itul după'amiezii$ la scurtă vreme după ce se cazase la hotelul /ercer #i apoi o pornise pe străzi. &l redescoperiseră în 3illage înainte de căderea întunericului$ după care îl pierduseră din nou. *cum lua cina cu -le la otham ?ar and rill$ dar acolo #i trebuia să se afle la acea oră. *genţii "urau că omul se deplasase ca #i cum ar fi #tiut că era urmărit. >e străduise în mod deliberat să scape de fila". 2 e punea ceva la cale. ?ennie a decis intensificarea supravegherii informative a domnului Joe ?ernardo. &l urmăreau totodată #i pe ?a!ter Aate$ asist%nd la remarcabila lui transformare.
Luni dimineaţa la ora 1CB$ -le a ie#it grăbit din lift la eta"ul treizeci #i trei$ după ce călătorise de astă dată singur$ #i s'a îndreptat spre cubul lui. ,a de obicei$ luminile stăteau aprinse$ u#ile erau deschise$ se fierbea cafea$ iar c%te cineva lucra. Fndiferent de ora din zi sau din noapte$ cineva era mereu surprins în plină activitate. Recepţionerele$ secretarele #i funcţionarele nu aveau să a"ungă acolo dec%t pe la O1BB$ dar ele aveau o săptăm%nă de lucru de numai patruzeci de ore. :artenerii adunau aproape #aptezeci. Nu reprezenta un lucru neobi#nuit ca vreun asociat să a"ungă la o sută de ore de muncă săptăm%nal. 2 dimineaţa$ domnule /c*vo$ a auzitîmbrăcaţi -le. civil$ care umblau pe coridoare la ra?ună *lfredo$ unul dintre agenţii de securitate cele mai ciudate ore. 2 ?ună dimineaţa$ *lfredo$ i'a răspuns -le$ în timp ce î#i scotea trenciul #i îl azv%rlea într'un colţ$ l%ngă sacul de dormit. 2 ,e ziceţi de ce'au făcut cei de la Jets4 L'a întrebat *lfredo. 2 /ai bine vorbim despre altceva$ i'a replicat scurt -le. ,u douăsprezece ore în urmă$ prin trei touchdownuri reu#ite pe o ploaie torenţială$ cei de la Jets îi striviseră pe cei de la >teelers. 2 ; zi bună$ i'a spus *lfredo fericit #i s'a îndepărtat$ simţindu'se e!trem de bine pentru că echipa susţinută de el îi călcase în picioare pe >teelers #i$ lucru #i mai important$ pentru că descoperise omul căruia să'i facă în ciudă pe tema asta. 2 #tia sunt fanii din New DorE$ a mormăit -le în barbă$ în timp ce'#i descuia sertarul ca să scoată ,%t alaptopul. a#teptat să pornească aparatul$ a aruncat o privire în "ur pentru a se convinge că era singur. 7ale refuza să înceapă ziua de lucru înainte de ora #ase. Aim Renolds ura dimineţile #i prefera să sosească în "ur de ora opt #i să compenseze st%nd p%nă la miezul nopţii. >ărmanul AaborG /itraliorul picase e!amenul de admitere în barou #i de atunci nimeni nu'l mai văzuse. i luase concediu medical pentru ziua de vineri ce urmase celei în care se anunţaseră rezultatele$ #i se pare că starea sa de rău continuase #i în cursul weeEendului. &nsă nu avea timp să'#i facă probleme pentru Aabor. Arebuia să'#i poarte sie#i de gri"ă. *cţion%nd cu repeziciune$ -le a introdus cone!iunea A'-lip a micuţei camere video într' un adaptor$ pe care l'a conectat apoi la laptop. * a#teptat c%teva secunde$ a dat un dublu clic$ după care$ la apariţia imaginii$ a încremenit cu ochii la ecran1 ?ennie$ în culori$ încadrat de u#ile întredeschise ale liftului$ a#tept%nd răbdător ca ele să se deschidă complet$ apoi înaint%nd calm$ evidenţiind mersul sigur al unui om care nu are temeri$ nu se grăbe#te$ patru pa#i pe podeaua de marmură$ apoi odupă căutătură înspre darcranul fără a părea să vadă încă cinci pa#i$ care alungă dispărut din Joe$ vedere. a rămas alb. *vreun reluatelement filmul$cunoscut+ mereu #i mereu$ cu viteză tot mai mică. 7upă cel de'al patrulea pas$ c%nd ?ennie s'a uitat din înt%mplare în direcţia lui Joe$ -le a oprit filmul #i a e!aminat faţa omului. Fmaginea era clară$ cea mai bună din toată înregistrarea. * dat clic pe (imprimare) #i a scos imediat cinci e!emplare. *cum îl avea la cherem pe acest om$ cel puţin ca înregistrare. (,e părere ai despre acest filmuleţ$ ?ennie4 >e pare că nu e#ti singurul care poate face glume cu aparate de filmat ascunse.) -le s'a dus grăbit să recupereze copiile făcute pe imprimanta aflată l%ngă biroul >andrei. Aot ce se imprima în cadrul firmei trebuia să fie logat #i ta!at pe seama unui client$ dar secretara nu punea nici o întrebare dacă se foloseau c%teva pagini pentru chestiuni personale. -le a ridicat cele cinci e!emplare #i s'a felicitat în sinea sa. >'a uitat atent la figura celui care îl teroriza #i'l #anta"a$ la acel ticălos care$ în acele momente$ îi diri"a viaţa.
F'a mulţumit în g%nd lui Joe pentru o asemenea treabă dusă la bun sf%r#it în chip strălucit. =n adevărat maestru al deghizărilor$ mult prea iute pentru ogarii ce erau pe urmele lui$ #i un operator desăv%r#it. -le a auzit un glas în apropiere$ astfel că s'a văzut silit să închidă laptopul$ să ascundă cone!iunea A'-lip$ după care a urcat #ase nivele$ p%nă la biblioteca principală de la eta"ul treizeci #i nouă. *colo$ pierdut printre teancurile înalte de cărţi$ a adăugat patru dintre filele imprimate la dosarul lui secret. ,ea de'a cincea avea să'i fie trimisă prin po#tă lui Joe$ însoţită de un mesa" de felicitare. 7intr'un balcon aflat cu un nivel mai sus$ -le a contemplat zona centrală a bibliotecii. alut$ Joe$căsunt ?a!terG mai faci4 Joe s'a descotorosit de client. 2 =nde e#ti4 L'a întrebat Joe. ?a!ter plecase din :ittsburgh în urmă cu trei ani$ după ce absolvise colegiul 7u0uesne$ #i revenise rareori. Aotu#i$ atunci c%nd o făcea$ reu#ea să str%ngă vechea ga#că$ pe cei care nu'l puteau ocoli$ #i organiza c%te'o petrecere la care toţi participanţii se îmbătau cumplit$ ceea ce le ruina weeEendul. ,u c%t stătea mai mult în Los *ngeles #i'#i (continua) cariera de actor$ cu at%t mai insuportabil devenea atunci c%nd se întorcea acasă. 2 >unt aici$ la :ittsburgh$ a spus el. Limpede la minte #i treaz de o sută #aizeci de zileG 2 *sta chiar este o veste grozavă$ ?a!terG /inunatG igur. ,are'i treaba4 2 Nimic special. 3oiam să te mai văd. tate :arE. *# vrea să stăm la aer #i să ne uităm la ambarcaţiuni. 2 ?ineînţeles$ ?a!terG ,um totul era plănuit cu minuţie$ Joe începuse să devină bănuitor. 2 bine la amiază4 2 7a$ ne vedem acolo. La amiază$ ?a!ter a apărut fără nimic de m%ncare$ av%nd la el doar o sticlă de apă. ra mai slab #i purta ni#te blugi vechi$ un tricou bleumarin decolorat #i o pereche de bocanci militari de culoare neagră$ toate cumpărate de la magazinul cu haine la m%na a doua aflat deasupra
adăpostului ţinut de 5ratele /ann pentru cei fără cămin. >e dusese vremea blugilor de firmă$ a sacourilor *rmani #i a pantofilor din piele de crocodil. 3echiul ?a!ter dispăruse cu totul. >'au îmbrăţi#at #i au schimbat c%teva insulte ca pe vremuri$ apoi au găsit o bancă neocupată în apropierea confluenţei dintre r%urile *lleghen #i /onongahela. &n spatele lor$ o f%nt%nă arteziană azv%rlea "eturi lungi de apă. 2 3ăd că nu măn%nci$ a constatat Joe. 2 Nu mi'e foame. /ăn%ncă tu$ nu te "enaG Joe #i'a lăsat deoparte sendvi#ul luat de la un magazin de delicatese #i a e!aminat bocancii soldăţe#ti. 2 L'ai mai înt%lnit pe -le4 * întrebat ?a!ter. *poi au petrecut c%teva minute vorbind despre -le$ despre *lan >trocE #i despre alţi fo#ti membri ai fraternităţii. *tunci c%nd vorbea$ ?a!ter o făcea tărăgănat #i pe un ton scăzut$ privind peste ape$ de parcă ar fi fost în tot acest timp cu mintea în altă parte. *tunci c%nd vorbea Joe$ ?a!ter asculta$ fără să pară însă că auzea cu adevărat. 2 :ari foarte deta#at de lume$ i'a zis Joe$ fără încon"ur$ a#a cum procedase întotdeauna. 2 ciudat să te'ntorci$ înţelegi4 :lus că acum$ c%nd nu mai beau$ lucrurile se văd total diferit. >unt alcoolic$ Joe$ un alcoolic desăv%r#it$ iar acum că am terminat'o cu băutura #i toată otrava aia a fost eliminată din organismul meu văd viaţa cu totul altfel. N'o să mai pun pic de băutură în gură$ JoeG 2 7acă zici tu 2 sunt acel ?a!ter care îl?a!ter #tiai. nu era un tip chiar at%t de rău. 2 Nu /ămai bucur pentru tine$ darAate nicipe vechiul 2 3echiul ?a!ter era un porc egoist$ înfumurat$ preocupat doar de sine #i beţivan. 2 *devărat. 2 *r fi murit în cinci ani. ; bar"ă antică urca r%ul cu o încetineală de melc #i au urmărit'o am%ndoi vreme de c%teva minute. Joe #i'a scos din ambala" sendvi#ul cu p%ine neagră de orz #i carne de curcan #i s'a apucat să măn%nce. 2 /ă străduiesc să revin la normal$ a spus ?a!ter încet. ,uno#ti procedura de la *lcoolicii *nonimi4 2 ;arecum. *m un unchi care s'a lăsat de băutură în urmă cu c%ţiva ani #i e încă activ în cadrul organizaţiei. un program grozav. 2 ,onsilierul #i pastorul meu e un fost deţinut$ cunoscut sub numele de alint de 5ratele /ann. /'a găsit într'un bar din Reno la numai #ase ore după ce părăsisem clinica de dezinto!icare. 2 *sta e adevăratul ?a!ter pe care'l #tiuG 2 *devărat. l m'a condus prin cele 7ouăsprezece Arepte ale procesului de recuperare. >ub îndrumarea lui$ mi'am alcătuit o listă cu toţi cei cărora le'am pricinuit vreodată rău. ; chestie greu de făcut. * trebuit să mă a#ez la masă #i să mă g%ndesc la toţi oamenii de care mi'am bătut "oc din cauza băuturii. 2
a căutat'o ca să'i spună că îi părea rău. 5emeia avea o cicatrice deasupra buzei de sus$ asta din cauza lui$ iar c%nd a acceptat în cele din urmă să'l înt%lnească$ el i'a cer#it iertarea. a a arătat tot mereu spre cicatrice. :l%ngea$ la fel #i el. >ună oribil$ nu crezi4 2 *#a e. 2 u am abuzat c%ndva o fată. 'a dus la poliţie. Ne'a speriat cumplit de rău atunci. * fost c%t pe ce să anga"ăm avocaţi. *m făcut tot posibilul să uit incidentul$ #i aproape că reu#isem. 7ar acum$ c%nd nu mai beau$ iar mintea mi'e limpede$ îmi amintesc lucrurile mult mai bine. *m profitat de fata aia$ JoeG Joe #i'a lăsat deoparte sendvi#ul. 2 :oate că memoria ta nu e chiar at%t de precisă cum îţi închipui. u ţin minte o fată scr%ntită$ căreia îi plăceau la nebunie petrecerile$ care ţinea la băutură #i priza cocaină$ dar cel mai mult aprecia se!ul făcut la înt%mplare. Nu am profitat de nimeni. ,el puţin eu$ unul$ nu am făcut'o. 7acă vrei să reinventezi istoria$ n'ai dec%t$ dar nu mă v%rî #i pe mine în chestia asta. 2 idepierduse fostcă primul$ c%t îmi făceam treaba$ mi'am că era dusă pe lumeacuno#tinţa. asta. *poiu ţinam minte tu te'ai#i apropiat de canapea #i ai spus dat cevaseama de genul1 (/ai e trează4) &ţi aminte#ti ceva din toate astea$ Joe4 2 Nu. :asa"e din relatarea aceea sunau familiar$ dar Joe nu mai era sigur de cum se înt%mplaseră lucrurile. >e chinuise mult să facă uitat acel episod$ după care suferise un #oc$ fiind readus brutal la realitate de descrierea scenelor înregistrate pe care -le le vizionase. 2 a a pretins că fusese violată. :oate avea dreptate. 2 Nici g%nd$ ?a!terG 7ă'mi voie să'ţi împrospătez memoria. Noi doi am făcut se! cu ea #i în noaptea dinainte. vident că i'a plăcut$ pentru că$ în seara cu bucluc$ am dat iară#i de ea$ plus că ne'a zis1 (Hai să o facem). a a consimţit înainte de a ne întoarce în apartament. * urmat un moment lung de tăcere$ în cuprinsul căruia fiecare dintre ei s'a străduit să anticipeze ce avea să se înt%mple în continuare. 2 g%nde#ti să porţi mică JoeG discuţie L'a în întrebat Joe. 2 Ae :oate. Arebuie să faco ceva$ Nucumălaine4 simt bine legătură cu cele petrecute atunci. 2 ?a!ter$ las'o moartă$ atunci eram cu toţii beţi de nici nu mai #tiam de noi. Aoată noaptea aia a fost o demenţă #i o ceaţă totală. 2 ;f$ minunile alcooluluiG ,omitem lucruri de care nu ne mai amintim. Le facem rău altora din cauza egoismului nostru. Far c%nd ne cuminţim$ suntem siliţi să ne cerem măcar scuze. 2 >ă ne cerem scuze4 5rate ?a!ter$ hai să'ţi spun o poveste foarte scurtă. *cum c%teva săptăm%ni m'am înt%lnit accidental cu laine. Locuie#te în >cranton. Areceam pe acolo cu treburi de slu"bă$ #i am văzut'o într'un restaurant la ora pr%nzului. *m încercat să mă port politicos$ ea a reacţionat ca dracuI #i m'a numit violator. F'am sugerat să ne vedem peste c%teva ore ca să bem o cafea #i să discutăm calm. * apărut cu avocata ei$ o tipă c%t se poate de dură$ care socote#te că toţi bărbaţii sunt ni#te gunoaie. cranton$ o găse#ti #i'i spui că'ţi pare rău$ confirm%ndu'i convingerea că$ p%nă la urmă$ adevărul e de partea ei$ iar tu vrei să te împaci cu trecutul #i cu tine însuţi$ fiindcă acum te'ai cuminţit #i te macină dorinţa de a fi un
alcoolic de treabă. ?a!ter$ #tii ce se va înt%mpla4 :unerea sub acuzare$ arestări$ dare în "udecată$ procese #i închisoarea 6 a#a cum îţi zic. ă nu te apropii de ea dec%t după ce noi patru 6 eu$ tu$ -le #i *lan 6 analizăm totul pe îndelete. ; să fie foarte neplăcut$ nu4 2 3reau să discut cu -le. l are mai multă minte dec%t noi$ ceilalţi. 2 7a$ are$ dar nu'#i vede capul de muncă. cranton cu scuzele tale$ ca să ne distrugi vieţile. ?a!ter$ ascultă bine ce'ţi spun$ fata asta vrea să ne vadă s%nger%nd$ iar avocata aia a ei e făcută pentru a#a cevaG * urmat o nouă pauză îndelungată în conversaţia lor. &n cele din urmă$ Joe s'a a#ezat pe bancă #i l'a bătut pe ?a!ter cu palma peste genunchi. *rătau ca doi vechi amici care încă ţineau unul la celălalt. 2 ?a!ter$ nu trebuie să faci asta$ a zis Joe cu toată convingerea de care era în stare. :e moment$ se g%ndea propria tocmai piele. ,um să'i spună a#a ceva ?lair$ care erasă mă duc însărcinată în cinci luni4 (Hei$lascumpo$ am primit un telefon. >elui pare că trebuie la poliţie$ ceva legat de o acuzare de viol. *r putea fi vorba despre ceva grav. Nu cred că o să a"ung acasă la cină. ,ineva mi'a zis că mă a#teaptă #i reporteri. :oţi prinde #tirea pe ,hannel . :aG &mbrăţi#ări #i pupiciG) 2 Nu sunt sigur ce s'a înt%mplat$ Joe$ a spus ?a!ter$ mai moale #i mai tărăgănat ca niciodată. 7ar #tiu că am făcut ceva rău. 2
2 *tunci ai aflat răspunsul. 7acă te apropii de laine #i'i cer#e#ti iertarea$ ea #i avocata vor lua foc #i$ pe l%ngă tine$ ne vor t%rî pe mine #i pe -le$ dar #i pe *lan$ în "ustiţie. Nu ai dreptul să procedezi a#a$ pentru că ne faci #i nouă rău. 2 7acă nu aţi făcut nimic rău$ nu aveţi de ce să vă îngri"oraţi. u vreau să răspund pentru fapta mea$ pentru că am gre#it cuiva. 2 o prostie$ ?a!terG *scultă$ acum e#ti curat #i cuminţit #i pătruns de religiozitate$ bravo ţieG >unt tare m%ndru de tineG 3iitorul îţi sur%de$ dar tu vrei să azv%rli totul c%t colo #i să ri#ti douăzeci de ani 3ino'ţi în fireG o nebunie ce vrei să faciG 2 *tunci$ cumdesădetenţie. procedez4 2 ,ară'te la Reno sau undeva c%t mai departe #i fă totul uitat. 7u'te #i trăie#te'ţi viaţa acolo ca lumea. ă fiu precaut. 2 ?ravo$ un băiat de#teptG *scultă$ în prezent te afli într'o stare de tranziţie. *pele vieţii tale încă nu s'au lini#tit. Nu mai locuie#ti în Los *ngeles$ e#ti curat #i treaz tot timpul. :%nă aici$ toate bune. Repet$ sunt m%ndru de tine. 7ar ar?a!ter fi o gre#eală să te repezi să faci vreo neghiobie. 2 Hai să facem c%ţiva pa#i$ a propus #i s'a ridicat încet în#ipicioare. >'au plimbat de'a lungul r%ului$ vorbind puţin #i urmărind ambarcaţiunile. 2 ,hiar vreau să'l înt%lnesc pe -le$ a spus ?a!ter într'un t%rziu. &n cele patru luni #i "umătate de c%nd trăia în micul #i sumbrul lui apartament$ -le reu#ise să evite primirea de oaspeţi. 7ale îl întrebase despre locuinţă de c%teva ori$ apoi o lăsase baltă. -le î#i descrisese b%rlogul drept o grotă aproape nemobilată$ cu apă căl%ie$ cu g%ndaci #i cu pereţi neizolaţi. >usţinuse că se afla în căutarea unui apartament mai frumos$ dar$ ca asociat în primul an de activitate$ avea oare timp să caute4 *devărul era că voia să aibă o văgăună tocmai din acest motiv1 î#i putea ţine oaspeţii la distanţă #i$ proced%nd astfel$ evita riscul de a i se asculta #i înregistra conversaţiile purtate. 7e#i nu făcuse nici o încercare de a depista #i distruge microfoane #i alte dispozitive de supraveghere$ era convins că ele e!istau. ?ănuia că e!istau chiar #i camere de luat vederi$ urmărindu'l permanent$ #i$ cum le adormise urmăritorilor simţurile$ făc%ndu'i creadă că nu avea habar fi supravegheat$ î#i plecau$ vedea de monoton fiecare zi$ să trăind ca un pustnic. Fntru#iicăsearînfiinţau #i pe urmă celprogramul puţin o dată pe în săptăm%nă$ dar nu erau invitaţi doriţi de el. 7ale era mulţumită să'l primească la ea. >e temea de g%ngănii. (hei$ dacă ai #ti$ g%ndea -le. &n apartamentul meu se găsesc toate (g%ngăniile( cunoscute lumii spiona"ului.) :%nă la urmă$ reu#iseră să se culce împreună$ fără ca să adoarmă înainte de asta. La scurt timp după aceea$ am%ndoi se prăbu#iseră ca morţi. &ncălcaseră politica firmei în cel puţin patru ocazii$ #i nu'#i puseseră în plan să se oprească. ,%nd ?a!ter îl sunase pentru a'l întreba dacă putea să'i facă o vizită #i să stea la el c%teva zile$ -le era de"a pregătit$ #i însăilase o serie de minciuni care sunau destul de convingător. Joe îi transmisese un apel de avertisment de pe telefonul de la birou$ iar asta la c%teva minute după ce î#i luase rămas'bun de la ?a!ter. (Arebuie să întreprindem ceva)$ spusese el de c%teva ori în cursul acelei discuţii$ p%nă c%nd -le îi ceruse să'#i ţină gura.
Fdeea de a'l avea pe ?a!ter în apartament$ ded%ndu'se unor discuţii nesf%r#ite despre episodul cu laine$ era de neînchipuit. -le îl #i vedea pe ?ennie$ împreună cu tehnicienii lui$ apăs%ndu'#i pavilioanele că#tilor mai bine peste urechi$ ascult%ndu'l pe ?a!ter predic%nd despre necesitatea de a'#i înfrunta trecutul$ de a recunoa#te totul #i a#a mai departe. 7acă episodul cu laine e!ploda la :ittsburgh$ -le avea să fie t%r%t #i el în acea mocirlă$ iar ?ennie risca să'#i piardă forţa de constr%ngere la New DorE. 2 &mi pare rău$ ?a!$ îi spusese -le c%nd răspunsese la apelul primit pe mobil. Nu am dec%t un dormitor$ poate fi numită borta aia$ iar#i$veri#oara meaedoarme pe canapeala de o lună. 5ata a venit ladacă Newa#a DorE pentru a'#i găsi o slu"bă cum să zic$ cam aglomeraţie mine. *#a că ?a!ter s'a cazat la >oho rand. >'au înt%lnit la o pizza într'un local deschis toată noaptea$ situat pe ?leecEer >treet din 3illage. -le a ales acel loc deoarece mai fusese acolo #i$ ca întotdeauna$ remarcase c%t de folositor îi putea fi c%ndva. !ista doar o u#ă$ vitrinele mari dădeau spre trotuar$ era e!trem de zgomotos #i prea mic pentru ca vreunul dintre urmăritori să poată intra neobservat. * a"uns acolo la 981M$ cu cincisprezece minute mai devreme$ ca să poată ocupa un separeu cu vedere către u#ă. >'a prefăcut a fi absorbit de e!aminarea unui document$ a#a cum îi stătea bine unui asociat neobosit care se dăruia cu totul muncii sale. ?a!ter purta aceea#i pereche de blugi$ acela#i tricou #i aceia#i bocanci militari despre care îi vorbise Joe. >'au îmbrăţi#at$ apoi s'au a#ezat în separeu #i au vorbit fără oprire. *u comandat băuturi răcoritoare$ apoi -le a zis1 2 *m stat de vorbă cu Joe. 5elicitări că te'ai lăsat de băuturăG *răţi grozavG 2am /ulţumescG anul doi$ dreptate4 /'am g%ndit de multe ori la tine în ultimele luni. Au te'ai lăsat de băut în 2 7a. 2 Nu'mi amintesc de ce ai făcut'o. 2 /i'a spus un consilier că treaba cu băutul se va agrava. Nu aveam o problemă serioasă$ însă ea se profila în viitor. *#a că am terminat'o cu băutura. N'am mai pus strop de alcool în gură de atunci încoace$ cu o singură e!cepţie$ acum c%teva săptăm%ni$ c%nd am băut ni#te vin. 7eocamdată totul e bine. 7acă o să încep să'mi fac gri"i$ mă las din nou total. 2 u aveam trei ulcere s%nger%nde c%nd m'au dus la dezinto!icare. /ă g%ndisem să mă sinucid$ dar în realitate nu voiam asta$ fiindcă n'a# mai fi avut parte de votcă #i de cocaină. ram în ultimul halG *u comandat o pizza #i au discutat îndelung despre trecut$ îndeosebi cel al lui ?a!ter. *cesta depăna poveste după poveste despre ultimii trei ani petrecuţi la Los *ngeles 6 chinul său de a pătrundedeînfrumoase lumea filmului$ petrecerile la care *mericii mergea$ consumul fetele e!traordinar venite din toate colţurile făc%nd totde ce droguri$ era posibil din punct de vedere fizic pentru a reu#i ca actriţe ori pentru a se mărita cu bărbaţi bogaţi. -le asculta cu atenţie$ st%nd cu ochii la u#a de intrare #i la vitrine. Nimic. *u vorbit apoi despre vechii prieteni$ despre noua slu"bă a lui -le$ dar #i despre noua viaţă a lui ?a!ter. 7upă o oră$ c%nd au terminat pizza$ au a"uns la chestiuni mai presante. 2 ,red că Joe ţi'a povestit despre laine$ a spus ?a!ter. 2 >igur că a făcut'oG ?a!ter$ e o idee proastăG u cunosc legea$ pe c%nd tu$ nu. Ae bagi în nisipuri mi#cătoare #i s'ar putea să ne tragi după tine. 2 7ar tu n'ai făcut nimic. 7e ce te îngri"orează ideea4 2 =ite ce se va înt%mpla$ i'a spus -le$ aplec%ndu'se către ?a!ter$ abia a#tept%nd să'i dezvăluie o poveste pe care o g%ndise vreme de ceasuri bune. Ae duci s'o înt%lne#ti pe laine$ dorind un soi de m%ntuire sau de iertare$ sau ce crezi tu că vei obţine acolo. &i ceri scuze cuiva căruia socote#ti că i'ai făcut un rău. :oate că ea va întoarce #i celălalt obraz #i'ţi va accepta
scuzele$ după care vă îmbrăţi#aţi #i vă luaţi la revedere. 7ar probabil că nu se va înt%mpla a#a. ste mai posibil ca ea să nu accepte această abordare cre#tinească$ nu dă două parale pe treaba cu întoarcerea celuilalt obraz #i hotără#te$ la recomandarea acelei avocate pline de venin$ că de fapt vrea să se facă dreptate. 3rea răzbunare. >'a dat odată de ceasul morţii cum că a fost violată$ #i n' a ascultat'o nimeni. Au$ m%nat de cele mai bune intenţii$ o să'i oferi răzbunarea mult dorită prin scuzele tale ridicole. a se simte violată #i acum$ #i'i place postura de victimă. *vocata ei va începe cu presiunile$ iar lucrurile se vor desfă#ura cu repeziciune. &n :ittsburgh trebuie să e!iste #i vreun procuror lucru deloc surprinzător$ placădesă'#i vadă mutra pe prima ziarelor. La fel ca căruia$ toţi procurorii$ e sătul de lucrurisă'i anoste$ confruntări de stradă întrepagină bande$ade infracţiunile de zi cu zi. 7intr'odată$ i se oferă prile"ul de a'i v%na pe patru băieţi albi de la 7u0uesne$ iar unul dintre ei este$ înt%mplător$ din neamul Aate. Nu doar un acuzat alb din înalta societate$ ci patru dintr'un focG ,e mai$ titluri de primă pagină$ conferinţe de presă$ interviuri. l va deveni erou$ iar noi ne transformăm în infractori. >igur că avem dreptul la proces$ dar acesta se va ţine peste un an$ un an care va deveni un iad de nesuportat. Nu poţi face asta$ ?a!terG ; să produci suferinţă prea multor oameni. 2 7ar dacă i'a# oferi bani4 ; înţelegere între două părţi$ între ea #i mine4 2 >'ar putea să meargă. >unt convins că ea #i avocata vor savura o asemenea discuţie. 7ar oferirea de bani presupune vinovăţie$ presupune recunoa#terea ei. N'o cunosc pe laine$ #i nici tu$ dar$ av%nd în vedere părerea lui Joe după acea înt%lnire$ putem afirma c%t de c%t sigur că fata e destul de labilă. Nu putem anticipa reacţia ei. prea riscant. 2 *sta Nu mă suporta&n p%nă nu stau*lcoolicilor de vorbă cu*nonimi ea$ -leGsună >imtgrozav$ că i'amdar făcut un se rău.pune 2 ampot înţeles'o. manualul altfel problema c%nd sunt implicaţi #i alţii. Arebuie să uiţi e!perienţa aia #i să o la#i în trecut$ unde'i este locul. 2 Nu sunt convins că voi putea. 2 ?a!ter$ aici intervine egoismul tău. 3rei să întreprinzi o acţiune despre care crezi că te va face să te simţi mai lini#tit. ,e să zic$ bravo ţieG 7ar ce se înt%mplă cu noi$ ceilalţi4 3iaţa ta va fi mai împlinită$ iar vieţile noastre ar putea fi distruse. u sunt de părere că gre#e#ti amarnic. Lasă fata aia în pace. 2 &mi pot cere scuze lui laine fără să recunosc că am comis o infracţiune. ; să'i spun că am gre#it #i că vreau să'mi cer scuze. 2 *vocata ei nu e deloc proastă$ #i va apărea la discuţie cu vreun aparat de înregistrare audio$ poate chiar video. -le ?a!ter a luat oargură de suc #i i s'a derulat cu fi repeziciune prima înregistrare video. 7acă fi văzut'o în prin aceleminte momente$ dacă s'ar văzut pe sine făc%nd amor cu fata$ la schimb cu Joe$ în vreme ce laine zăcea nemi#cată$ sentimentul de vinovăţie l'ar fi strivit. 2 necesar să fac ceva. 2 ?a nu$ nu'i necesar$ a spus -le$ ridic%nd glasul pentru prima oară. &l surprindea încăpăţ%narea lui ?a!ter. Nu ai dreptul să ne distrugi vieţileG 2 7ar nu'ţi distrug viaţa$ -le. Au n'ai făcut nimic rău. (/ai e trează4) întreba Joe. ,uvintele păreau să reverbereze în sala de tribunal. Juraţii se uitau pe sub spr%ncene la cei patru acuzaţi. :oate că simţeau compasiune faţă de -le #i de *lan$ pentru că nu e!istau dovezi cum că #i ei o violaseră pe fată$ #i nu'i pronunţau vinovaţi. ;ri poate că li se făcea silă de tot grupul #i'i trimiteau pe toţi patru la închisoare. 2 ; să'mi asum eu vina$ a spus ?a!ter. 2 7e ce e#ti at%t de hotăr%t să te v%ri într'un bucluc mai mare dec%t îţi trece ţie prin minte4 Ae "oci cu închisoarea$ ?a!terG Areze#te'te la realitate$ omuleG
2 ; să'mi asum eu toată vina$ a repetat el$ glasul lui căpăt%nd ton de martir. 3oi o să scăpaţi fără probleme. 2 ?a!ter$ tu nu vrei să mă asculţi. Areburile sunt mai complicate dec%t crezi tu. Ridic%nd din umeri$ ?a!ter a zis1 2 :oate că a#a e. 2 *scultă'mă bine$ ce mama draculuiG 2 Ae ascult$ -le$ dar &l ascult #i pe 7omnul. 2 pot intraspre în competiţie cu 2 i Farbine$ l mănuîndrumă laine. >pre iertare. lavă ,erului că făcuse numai at%tG 2 cranton. 2 face asta$ ?a!ter$ te rogG să regreţi veciG 2 Nu -le$ #tiu ce fac. /'am rugat;ore în #ir #iînsunt încredinţat că 7omnul mă va a"uta să trec prin asta. * promis că nu'i va spune avocatei. Arebuie să ai încredere. 2 laine lucrează pentru avocata aia$ cu program redus$ ?a!ter$ ţi'a spus asta4 Nu$ sigur că nuG ; să pici într'o capcană$ #i ţi'ai terminat viaţa. 2 3iaţa mea abia începe$ prietene. ,redinţă$ -le$ credinţăG Noapte bunăG -le a auzit un declic+ legătura se întrerupsese. ?a!ter s'a întors la :ittsburgh cu avionul a doua zi dimineaţă #i$ dintr'o zonă de parcare pe perioade lungi$ #i'a recuperat ma#ina 6 un :orsche pe care plănuia să îl v%ndă 6 după care s'a cazat la un motel din apropierea aeroportului. videnţele lăsate de cărţile lui de credit au arătat că #i'a petrecut două nopţi la motel #i nu #i'a făcut lichidarea. videnţele referitoare la telefonul mobil au arătat că primise numeroase apeluri #i mesa"e te!t de la Joe ?ernardo #i de la -le /c*vo$ dar nu răspunsese la niciunul dintre acestea. * purtat două discuţii lungi cu 5ratele
/ann din Reno #i c%teva$ mai scurte$ cu părinţii #i cu fratele său din :ittsburgh. *lte două telefoane o avuseseră ca adresant pe laine -eenan. &n ultima zi a vieţii lui$ a părăsit :ittsburghul înainte de răsăritul soarelui$ îndrept%ndu'se către >cranton$ o călătorie cu ma#ina ce avea să acopere patru sute cincizeci de Eilometri în apro!imativ cinci ore. :otrivit evidenţelor lăsate de folosirea cărţii lui de credit$ s'a oprit să facă plinul la o benzinărie >hell din apropierea intersecţiei dintre autostrăzile 8'TO #i 8'QB$ aflată la circa o oră #i "umătate de mers$ la nord de :ittsburgh. *poi s'a îndreptat spre est pe 8'QB #i a mers cam douăde ore$ după care lui s'abărbaţilor. sf%r#it. &n ra apropierea >now s'a de oprit un spaţiu odihnă #i s'acălătoria dus la toaleta în "ur deoră#elului 8B1B$ într'o zi >hoe$ de vineri la la mi"locul lunii noiembrie. Araficul era aerisit$ #i în zona de odihnă se găseau doar c%teva vehicule în afară de al lui. 7omnul 7wight NowosEi$ un pensionar din 7aton care călătorea spre 3ermont împreună cu soţia$ aflată de"a în toaleta femeilor$ l'a descoperit pe ?a!ter la scurtă vreme după ce acesta fusese împu#cat. ra încă viu$ dar avea să moară cur%nd din cauză că primise un glonţ în cap. 7omnul NowosEi l'a găsit pe podea în apropierea pisoarelor$ cu #liţul desfăcut$ iar în "urul său se întindea o baltă de s%nge #i de urină. A%nărul horcăia #i tremura$ zbăt%ndu'se ca o căprioară lovită de vreun vehicul. &n toaletă nu se mai găsea altcineva atunci c%nd domnul NowosEi intrase acolo$ descoperind acea scenă îngrozitoare. &n mod evident$ uciga#ul îl urmase pe ?a!ter în toaletă$ aruncase o privire în "ur ca să se asigure că erau singuri$ după care$ cu rapiditate$ scosese pistolul calibrul nouă milimetri$ un ?eretta$ cum a stabilit ulterior laboratorulsăcriminalistic$ #i îi trăsese la baza craniului.după *mortizorul făcuse ca împu#cătura treacă neobservată. @onaun deglonţ odihnă nu era dotată cu camere de supraveghere. :oliţia >tatului :ennslvania a închis zona de odihnă #i a izolat perimetrul din "urul ei.
&n plus$ un hoţ nu s'ar fi g%ndit să fure ma#ina :orsche$ dacă i se ivea o asemenea ocazie4 Nu e!ista nici o dovadă că mobilul crimei ar fi fost se!ul. :utea fi o reglare de conturi în lumea drogurilor$ dar acest lucru părea improbabil. *stfel de crime erau de obicei mult mai s%ngeroase. ,um mobiluri precum se!ul$ "aful #i drogurile erau eliminate$ anchetatorii au început să se scarpine în cap nedumeriţi. >'au uitat lung cum sacul cu cadavrul a fost încărcat într'o ambulanţă pentru a fi transportat spre :ittsburgh #i au înţeles că dăduseră de greu. *cţiunea aceea ce lăsa impresia că fusese desfă#urată la înt%mplare$ la care se adăugau alte elemente$ precum împu#cătura silenţioasă #i dispariţia de la locul faptei$ i'au făcut să tragă concluzia$ cel puţin pe moment$ că aveau de a facediscretă cu profesioni#ti. ,onfirmarea faptului că un membru al unei familii at%t de notabile avusese parte de un sf%r#it at%t de bizar #i de violent a mai înviorat lumea presei din :ittsburgh$ unde toate #tirile erau c%t se poate de plicticoase. ,%teva echipe de televiziune s'au deplasat imediat la proprietatea Aate din >hadside$ unde au dat însă doar de agenţi de securitate. 3reme de generaţii$ familia Aate oferise reporterilor doar declaraţii scurte$ de genul1 (Nimic de comentat)$ iar tragedia de acum nu dăduse na#tere vreunei reacţii diferite. =n avocat al familiei a emis un răspuns anost #i a cerut tuturor rugăciuni$ înţelegere #i respectarea intimităţii. =nchiul Kall a preluat din nou comanda #i s'a apucat să transmită ordine. -le se afla în cubul lui de la slu"bă$ tocmai flecărind cu 7ale despre planurile lor pentru acea seară$ c%nd a primit telefon de la Joe. ra aproape cinci după'amiază$ vineri. /%ncase o pizza cu ?a!ter "oi seara$ apoi$ trei ore mai t%rziu$ schimbase c%teva cuvinte cu el$ dar de atunci nu mai vorbise cu el. 7in c%te #tiau el #i Joe$ ?a!ter dispăruse$ ori cel puţin le ignora apelurile telefonice. 2 ,e s'a înt%mplat4 L'a întrebat 7ale$ c%nd a văzut e!presia de #oc de pe figura lui -le. l nu i'a răspuns. ,u telefonul la ureche$ s'a îndepărtat pe coridor$ dincolo de pupitrul recepţionerei$ ascult%ndu'l pe Joe$ care îi prezenta amănuntele ce de'acum erau transmise de multe posturi de televiziune. *"uns în lift$ a pierdut semnalul$ dar$ odată ie#it din clădire$ l'a sunat pe Joe #i a continuat să'l asculte. Arotuarele de pe ?oard >treet erau aglomerate de pietonii care se grăbeau înspre treburile lor. -le a mers înainte$ fără "achetă sau altceva care să'l păzească de frig$ fără să #tie măcar încotro se îndrepta. 2 L'au ucis$ i'a spus el în cele din urmă lui Joe. 2 ,ine4 2 ,red că #tii #i singur. 2 ; înmorm%ntare ţine două ore$ tocmai spunea 7oug :ecEham$ uit%ndu'se ur%t la -le. Nu înţeleg de ce ai nevoie edeladouă zile libere. 2 &nmorm%ntarea :ittsburgh. Arebuie să iau avionul p%nă acolo$ #i să mă întorc la fel. /i'a fost coleg de fraternitate. au timp personal. Nu primim liber c%teva zile pe an4 2 ?a da$ scrie pe undeva în regulament$ dar nimeni nu #i le ia. 2 *tunci o voi face eu. ,oncediază'mă$ că nu'mi pasăG ,ei doi au tras ad%nc aer în piept$ după care 7oug a rostit calm1 2 ?ine$ bine. ,%nd e înmorm%ntarea4 2 /iercuri după'amiază$ la ora două.
2 *tunci$ pleci m%ine după'amiază t%rziu$ #i ne vedem aici la cinci #i "umătate "oi dimineaţă. Arebuie să'ţi mărturisesc$ -le$ firma stă pe un butoi de pulbere. *ceastă ruptură produsă de Aob Roland se e!tinde #i devine tot mai neplăcută$ iar cei care răm%n vor trebui să muncească #i mai din greu. 2 7ar îmi era coleg de camerăG 2 &mi pare rău. 2 *$ mersi de înţelegereG 7oug a făcut semn prin peste care sugera ridicat un dosar gros un #i l'a împins masă. că lăsa să treacă de la el ultimul comentariu$ apoi a 2 :oţi citi asta în avion4 7e#i formulate ca o întrebare$ cuvintele sunau a comandă. -le a luat dosarul #i a str%ns din dinţi$ ca să nu spună cumva1 (>igur$ 7oug$ o să mă uit pe el în avion #i o să furi#ez o privire #i la priveghi$ apoi voi analiza blestemăţia asta în timpul slu"bei #i îmi voi analiza opinia la înmorm%ntare$ c%nd o să'l coboare pe ?a!ter în ţăr%nă$ iar apoi$ c%t o să zbor spre Lauardia$ o să mai arunc un ochi$ #i$ pentru fiecare minut în care o să mă g%ndesc p%nă #i în treacăt la acest dosar$ voi face ponta"ul$ dublu probabil$ ori poate chiar triplu$ pentru bietul client care a făcut gre#eala de a alege serviciile complete oferite de această firmă pentru nevoile lui "uridice). 2 bine a#a4 L'a întrebat 7oug. 2 Nu. 2Nu *scultă$ îmidepare rău. Nu #tiu ce altceva a# putea spune. 2 e nimic spus. 2 !istă bănuieli în legătură cu uciga#ul4 * zis 7oug$ schimb%nd subiectul$ încerc%nd astfel să mai îndulcească puţin situaţia. /ima$ nu cu mult succes$ interesul faţă de cele înt%mplate. 2 Nu. (hei$ dacă ai #ti)$ a g%ndit -le. 2 &mi pare rău$ a zis 7oug din nou$ iar efortul lui de a maimuţări interesul s'a oprit aici. -le a pornit spre u#ă$ dar s'a oprit în clipa c%nd a auzit1 2 Ae'am rugat să faci estimarea orelor mele pentru cazul ;ntario ?anE$ nu4 La pr%nzul ăla. *m nevoie de orele acelea. (stimează'ţi singur orele astea blestemate$ i'a venit lui -le să spună$ sau$ #i mai bine1 ine'ţi singur socoteala orelor$ ca toţi ceilalţiG) altceva.2 *proape că am terminat'o$ a zis -le #i a izbutit să iasă pe u#ă fără să mai adauge #i &nhumarea lui ?a!ter 5amsworth Aate a avut loc într'o zi umedă #i noroasă la lotul de înmorm%ntare deţinut de familia Aate în cimitirul Homewood din zona centrală a ora#ului :ittsburgh. * urmat unei slu"be e!trem de serioase$ care a respectat canoanele episcopale$ fiind ferită de ochii publicului #i mai ales de oamenii din domeniul presei scrise #i audio'vizuale. ?a!ter lăsa în urmă un frate$ care a participat la slu"bă$ #i o soră$ care nu a fost prezentă. &n cursul weeEendului$ fratele depusese eforturi elegante de a compune un discurs ce transforma înmorm%ntarea într'o (sărbătorire) a vieţii lui ?a!ter+ ideea a e#uat însă lamentabil atunci c%nd mai toţi cei prezenţi #i'au dat seama că nu prea era mare lucru de sărbătorit. *#a că fratele a cedat iniţiativa în favoarea pastorului$ care a trecut prin ritualul obi#nuit de a aminti de cineva pe care el$ pastorul$ nu'l cunoscuse deloc. ;llie uice$ un ?eta din ,leveland$ care locuise cu ?a!ter timp de doi ani la 7u0uesne$ s'a chinuit să ţină un panegiric care a reu#it să st%rnească z%mbete răzleţe. 7intre cei opt membri ai promoţiei lui$ erau prezenţi #apte. >e mai găseau acolo un număr
respectabil de persoane din vechiul :ittsburgh 6 c%ţiva prieteni din copilărie #i cei cărora eticheta le cerea să participe$ deoarece proveneau din clasa privilegiaţilor. /ai erau patru amici de mult uitaţi din #coala cu internat din ciclul secundar$ unde familia Aate îl e!pediase pe ?a!ter la v%rsta de paisprezece ani. Lucru rămas necunoscut lui -le #i celorlalţi$ laine -eenan încercase să pătrundă în biserică$ dar fusese întoarsă din drum$ deoarece numele ei nu figura pe lista participanţilor. Nimeni dintre cunoscuţii de la Hollwood nu a reu#it să a"ungă la înmorm%ntare. Niciunul dintre agenţii pentru plasarea de actori roluriunsecundare nu aaltrimis colegă de ca apartament a transmis prin e'mail cătreînpastor scurt elogiu celui flori. trecut;înfostă nefiinţă$ rug%nd acesta să fie citit de cineva aflat la înmorm%ntare. A%năra respectivă era (pe platou) #i nu putea pleca. ,uvintele ei făceau referire la ?uddha #i la Aibet$ astfel că ele nu au fost bine primite de cei din :ittsburgh. 5ără să scoată o vorbă$ pastorul a întins mesa"ul către familie. ,u darul persuasiunii$ 5ratele /ann a reu#it să pătrundă în biserică$ dar numai după ce Joe ?ernardo i'a încredinţat pe membrii familiei că ?a!ter vorbise în termeni foarte laudativi despre pastorul lui din Reno. 5amilia$ împreună cu toţi ceilalţi îndoliaţi$ l'au măsurat pe 5ratele /ann cu ochi destul de sceptici. *cesta purta uniforma lui standard 6 blugi scrobiţi #i largi$ cu o căma#ă care flutura pe deasupra lor 6 la care se adăuga un strai ce se voia probabil a fi o robă$ greu de identificat ca provenienţă a confesiunii$ însă arăt%nd mai cur%nd a cear#af. >ingura concesie făcută de el solemnităţii acelei ocazii o reprezenta bereta neagră din piele care îi împodobea buclele cărunte #i revărsate$ d%ndu'i un straniu aspect de ,he uevara îmbătr%nit. * pl%ns timpul slu"bei$ vărs%nd mai multe lacrimi dec%t tot restul adunării de oameni stoici #i un#i cutottoate alifiile. -le nu a pl%ns$ de#i s'a simţit profund întristat de modul cum se risipise o viaţă la o v%rstă at%t de crudă. ,%nd a a"uns în faţa gropii #i a privit co#ciugul din ste"ar$ nu a reu#it să retrăiască niciunul dintre momentele frumoase petrecute împreună cu ?a!ter. ra mult prea frăm%ntat de analiza lăuntrică legată de ceea ce ar fi trebuit să facă pentru a preveni această dramă. &l frăm%nta îndeosebi întrebarea dacă ar fi trebuit să'i spună lui ?a!ter de e!istenţa înregistrării video$ despre ?ennie #i băieţii lui$ despre tot. 7acă ar fi procedat a#a$ oare ?a!ter #i' ar fi dat seama de pericol #i s'ar fi comportat altfel4 :robabil. >au poate că nu. &n zelul lui de a'#i limpezi trecutul$ ?a!ter ar fi înnebunit afl%nd că fusese filmat în timp ce î#i făcuse de cap cu laine. :oate că ar fi mărturisit violul sub "urăm%nt$ spun%ndu'#i că toate se puteau duce naibii. ra imposibil de anticipat$ deoarece ?a!ter nu mai g%ndea raţional.
deran"ase să vină la înmorm%ntare. Fnformaţii inutile$ la o adică$ dar #i multe dintre lucrurile pe care le făceau acei oameni erau lipsite de sens. ,u toate acestea$ indivizii se pricepeau să ucidă. Nu încăpea nici o îndoială în privinţa asta. :oliţia statală nu avea nimic de comunicat$ #i$ pe măsură ce se scurgea vremea$ devenea tot mai evident că tăcerea autorităţilor nu pornea dintr'o hotăr%re luată de acestea. :ractic$ nu e!istau probe. ; lovitură curată$ o împu#cătură silenţioasă$ o fugă reu#ită de la locul faptei #i absenţa oricărui mobil al crimei. 5ratele s'a văicărit puternică undeva marginea cortului$ iarreluat acest ritmul. lucru i'a deran"at pe /ann toţi ceilalţi. :astorulcua voce pierdut o măsură$ dupălacare incantaţia lui #i'a -le s'a uitat la grupul aflat la distanţă$ prea departe pentru a recunoa#te vreo figură. trocE$ ultimul venind tocmai din ;hio$ unde urma 5acultatea de /edicină. ,ei patru colegi de apartament$ acum răma#i doar trei. &n timp ce pastorul încheia slu"ba$ s'au auzit c%teva suspine. *poi mulţimea a început să se îndepărteze de cortul staco"iu$ apropiindu'se de groapă. &nmorm%ntarea se terminase$ iar părinţii #i fratele lui ?a!ter nu au mai a#teptat deloc$ plec%nd imediat. -le #i Joe au mai rămas #i$ vreme de un moment$ au stat nemi#caţi în apropierea morm%ntului ultimului dus de pe lume din clanul Aate. 2 *sta va fi ultima noastră discuţie+ alta nu vom purta prea cur%nd$ a spus Joe încet$ dar cu fermitate. -le$ te'ai amestecat printre oameni periculo#i. :e mine nu mă v%rî în treaba asta. -leîn s'acare uitatzăcea la mormanul co#ciugului ?a!ter. de păm%nt proaspăt săpat ce urma să fie pus deasupra Joe a continuat$ abia mi#c%ndu'#i buzele$ de parcă ar fi încercat să evite eventualele microfoane1 2 :e mine să nu mai contezi$ ai înţeles4 *m destule pe cap. /ă a#teaptă o nuntă #i un copil în viitorul foarte apropiat. /'am săturat de "ocurile tale de spiona". ,ontinuă să le "oci$ dacă vrei$ dar nu mă mai amesteca #i pe mine. 2 >igur$ Joe. 2 ata cu e'mailurile$ cu pachetele$ cu telefoanele. ata cu călătoriile la New DorE. Nu te pot împiedica să vii la :ittsburgh$ dar$ dacă a"ungi pe acolo$ să nu mă cauţi. -le$ următorul va fi unul dintre noi$ iar acela nu vei fi tu. 7e tine au nevoie. Far dacă noi facem vreo gre#eală$ ia ghici cine va încasa glonţulG 2 Nu noi i'am provocat moartea. #ti sigur4 22Nu. 2 Aipii ă#tia dau t%rcoale dintr'un motiv bine întemeiat$ iar motivul e#ti tu. 2 /ulţumesc$ JoeG 2 Lasă$ lasă. *cum o să plec. Ae rog să nu mă mai amesteci$ -leG
2 7oar treizeci de ore4 2 ,el mult. 2 Ae în#eliG 7ublează$ #i hai să zicem că totul face #aizeci de ore. -le a înălţat din umeri. (>ă zicem cum vrei tu. 7oar e#ti partener. 7acă acest client a putut plăti 9.BBB de dolari pentru o activitate nerealizată$ atunci el poate plăti #i alţi 9.BBB de dolari în plus.) 2 La ora nouă avem o înfăţi#are la curtea federală. 3om pleca de aici la opt #i "umătate. &nchei referatul cu :revederea prezinţi la opt. :erspectiva unui asociat8B$ de#ilateLitigii de aaici a"unge în sala de tribunal în cursul primului său an de activitate era de neconceput+ pentru -le$ ziua care începuse sumbru$ s'a înseninat brusc. 7intre cei doisprezece tineri din generaţia lui$ nimeni$ cel puţin din c%te cuno#tea el$ nu participase la o înfăţi#are în instanţă. >'a grăbit să a"ungă la locul lui de muncă #i tocmai î#i verifica e'mailurile$ c%nd Aabor a apărut cu o cană mare de cafea slabă în m%nă #i av%nd o înfăţi#are cam mototolită. 7upă ce picase e!amenul de primire în barou se mai redresase #i$ cu toate că la început se simţise umilit$ vechea lui semeţie renăscuse. 2 &mi pare rău de prietenul tău$ a spus el$ arunc%ndu'#i pardesiul #i geanta diplomat pe un scaun. 2 /ulţumesc$ i'a spus -le. Aabor rămăsese în picioare$ sorbind din cafea #i arăt%ndu'se dornic de conversaţie. 2 L'ai cunoscut pe H. K. :rewitt$ partener de la Litigii$ care lucrează cu două eta"e mai sus4 * 2 întrebat Nu$ i'ael.răspuns -le$ continu%nd să citească un document. 2 =n te!an gras$ în "ur de cincizeci de ani. ,%nd nu e de faţă$ i se spune Harve Kane. *i priceput4 Harve Kane$ din Ae!as$ cu două prenume4 2 *m priceput. 2 F se mai spune #i >lăbuţul din Ae!as$ deoarece at%rnă aproape două sute de Eilograme. 'a ţinut de coada mea #i acum două zile m'a prins ca să'mi dea un proiect pe care îl putea face orice secretară cu program redus. /arţi noaptea mi'am pierdut #ase ore ca să scotocesc prin ni#te bibliorafturi în căutarea unor probe pentru o depoziţie ce avea loc ieri. Le'am dispersat$ apoi le'am rea#ezat a#a cum a vrut Harve Kane. rau vreo douăsprezece bibliorafturi$ fiecare de c%te aproape două sute de file$ o tonă de h%rtii. Feri la ora nouă$ le'am pus pe un cărucior$ le'am dus într'o sală de conferinţă unde se str%ng în "ur de'o sută de "uri#ti pentru această depoziţie$ #i ce crezi că a făcut Harve Kane4 2 ,e4 2 *colo e!istă o u#ă care dă într'o altă sală de #edinţe$ care nu vrea să stea închisă$ se cam h%ţ%nă încoace #i încolo$ #i atunci curul ăla umflat de Harve Kane mi'a zis să stivuiesc bibliorafturile pe podea #i să le folosesc drept opritor de u#ă. *m făcut ce mi'a zis #i$ c%nd ie#eam din sală$ l'am auzit spun%nd ceva de genul1 (?ăieţii ă#tia de la Harvard sunt cei mai buni ca a"utoare de "uri#ti). 2 ,%tă cafea ai băut azi4 2 >unt la a doua cană. 2 u sunt doar la prima$ #i trebuie neapărat să termin referatul ăsta. 2 >cuzeG *scultă$ pe 7ale ai văzut'o4 2 Nu. *m plecat marţi după'amiază la înmorm%ntarea care a fost ieri. >'a înt%mplat ceva4
2 *u căptu#it'o cu nu #tiu ce proiect nenorocit marţi seara$ #i nu cred că a dormit vreo clipă de atunci. >ă stăm cu ochii pe ea. 2 *#a o să facem. La Q1CB$ -le a plecat de la birou cu 7oug :ecEham #i cu un asociat senior pe nume Noel ?ard. *u mers grăbiţi p%nă la un gara"'parcare aflat la c%teva intersecţii depărtare$ iar c%nd băiatul de serviciu a apărut aduc%nd Jaguarul ultimul tip deţinut de ?ard$ :ecEham a zis1 2 -le$ conduci tu. /ergem în 5ole >0uare. -le nevoia să protesteze$ lăs%ndu'l pe ael$simţit ca #ofer$ singur în faţă. dar s'a abţinut. ?ard #i :ecEham au urcat în spate$ 2 Nu sunt sigur că #tiu cel mai direct drum$ a recunoscut -le$ fulgerat fiind de un sentiment de teamă atunci c%nd s'a g%ndit la ce s'ar înt%mpla dacă s'ar rătăci$ iar cei doi mahări de pe bancheta din spate ar a"unge t%rziu la tribunal. 2 /ergi pe ?road p%nă c%nd intri pe Nassau. *sta te duce p%nă la 5ole >0uare$ i'a zis ?ard$ ca #i cum ar fi parcurs acel drum în fiecare zi. igur. &i #tiu pe toţi asociaţii de la Litigii din primul an. 2 ,e părere ai despre el4 *i lucrat cu el4 bun$ e rău$ vorbe#te$ -leG ,um l'ai aprecia4 2 Hm$ în fine$ băiat bun$ l'am cunoscut la Dale. 2 7ar cum lucrează$ -le$ cum4 2 :ăi$ n'am colaborat cu el p%nă acum. 2 >e afirmă că e cam mocăit. >e fere#te de parteneri$ înt%rzie cu predarea proiectelor$ lene# în privinţa ponta"ului (/ă'ntreb dacă el e în stare să'#i estimeze orele)$ a g%ndit -le$ dar a rămas concentrat la trafic$ mai ales la ta!iurile care îl depă#eau$ ţ%#neau$ îi tăiau calea brusc$ încălc%nd toate regulile posibile de circulaţie. 2 -le$ ai auzit că e cam lent4 2 7a$ spus -le fără prea multă tragere de inimă. *cela eraaadevărul. ?ard a decis să contribuie #i el la criticarea lui ?artEowsEi. 2 l a pontat cele mai puţine ore dintre toţi ceilalţi din promoţia ta. 7iscuţiile despre colegi reprezentau un sport dur practicat la firmă$ iar partenerii erau la fel de nemilo#i ca #i asociaţii. =n asociat care fie lua lucrurile mai cu u#orul$ fie se ferea să primească proiecte era etichetat drept mocăit$ iar calificativul răm%nea permanent. /a"oritatea mocăiţilor nu se sinchiseau. /unceau mai puţin$ primeau acelea#i salarii #i nu riscau aproape deloc să fie concediaţi dec%t dacă furau bani de la vreun client ori dacă erau amestecaţi într'un scandal se!ual. :rimele lor erau mici$ dar cine mai are nevoie de prime atunci c%nd prime#te un salariu c%t se poate de consistent4 /ocăiţii de drum lung puteau răm%ne anga"aţi #ase ori #apte ani la firmă$ după care erau informaţi că nu vor fi admi#i ca parteneri #i li se arăta u#a. 2 7ar ce spui de Jeff Aabor4 * întrebat 7oug. 2 &l #tiu bine. &n orice caz$ nu e mocăit.
2 *re reputaţia de a fi un mitralior$ a spus 7oug. 2 7a$ foarte precisă descrierea. competitiv$ dar nu te în"unghie pe la spate. 2 -le$ îţi place omul4 2 7a. Aabor e un băiat de treabă. Fnteligent c%t cuprinde. 2 vident$ nu e suficient de de#tept$ a spus ?ard. *re problema aceea cu e!amenul pentru barou. -le nu a avut ce să'i răspundă$ #i$ oricum$ nu a mai apucat să comenteze ceva$ pentru că un ta!itreet cu ,hambers$ la două intersecţii de tribunal$ l'a anunţat ?ard. -le #i a încuviinţat agitat din cap. * găsit parcarea$ de blesteme de în"urături din partea celor doi din spate. dar era plină$ iar asta a st%rnit tot soiul :ecEham a preluat comanda. 2 *scultă$ -le$ ne grăbimG Lasă'ne pe noi în faţa tribunalului din 5ole >0uare$ apoi dă o roată #i poate găse#ti un loc să parchezi. 2 ?ine$ dar pe ce stradă4 7oug tocmai î#i îndesa documentele în geantă. ?rusc$ ?ard î#i găsise de lucru cu telefonul. 2 Nu contează. :e orice stradă$ #i dacă nici a#a nu reu#e#ti$ continui să dai ocol. Lasă'ne aici. -le a tras către trotuar$ iar de undeva din spate a izbucnit un cla!on. *mbii "uri#ti au cobor%t precipitaţi. =ltimele vorbe ale lui :ecEham au fost1 2 ,ontinuă să te mi#ti$ înţelegi4 ăse#ti tu un loc. cuvinte1?ard a reu#it să se smulgă din conversaţia lui telefonică doar c%t să'i arunce c%teva 2 'a îndreptat spre nord$ pe ,entre >treet$ a mers cale de patru intersecţii$ apoi a cotit st%nga pe Leonard #i a mers spre vest. 5iecare centimetru disponibil de spaţiu de parcare era ticsit de tot felul de vehicule #i de motociclete. ; sumedenie de semne interziceau parcarea în apropierea locurilor ce păreau potenţial libere. Niciodată nu văzuse at%tea semne ameninţătoare de interdicţie. Nu a zărit nici o parcare cu plată$ însă a trecut prin dreptul c%torva poliţi#ti de la rutieră care se deplasau pe "os pe stradă #i lipeau amenzi pe parbrizele ma#inilor parcate neregulamentar. 7upă ce a ocolit încet zona imediat apropiată tribunalului$ a cotit st%nga$ pe ?roadwa$ iar traficul a devenit #i mai sufocant. * înaintat ca melcul cale de #ase intersecţii$ apoi a virat st%nga pe ,hambers. 7ouă intersecţii mai apoi a a"uns din nou în dreptul tribunalului în care era de presupus că trebuia să'#i facă debutul ca "urist de litigiu$ fie #i numai ca rezervă.
*#adar$ st%nga pe ,entre$ st%nga pe Leonard$ st%nga pe ?roadwa$ tot st%nga pe ,hambers$ revenind la tribunal. :reocupat ca întotdeauna de ponta"e$ #i'a notat timpul petrecut în trafic. ,ea de'a doua tură i'a luat #aptesprezece minute după ceas$ iar în tot acest proces$ nu a reu#it să zărească vreun loc de parcare. * remarcat acelea#i semne$ aceia#i poliţi#ti pu#i pe aplicat amenzi$ aceia#i vagabonzi ai străzii$ acela#i traficant de droguri care stătea pe o bancă #i dădea de zor telefoane. >'a făcut #i ora nouă$ fără nici un apel din partea lui :ecEham$ nici măcar un scurt1 (:e unde naiba e#ti4) *udierea era7upă în plină dar fără -le ca "urist deastfel litigiu.că-le$ #oferul$ totu#i trudea din greu. treidesfă#urare$ ture$ s'a săturat de monotonia rutei$ a adăugat c%teva intersecţii spre nord #i vest. >'a g%ndit să oprească pentru a'#i lua o cafea din mers$ dar a renunţat la idee de teamă că ar fi putut vărsa din ea pe tapiţeria din piele be" a noii ma#ini a soţiei lui ?ard. >e instalase de"a ad%nc în scaunul îmbrăcat în piele #i începuse să se simtă comod la volan. *vea de condus o ma#ină foarte bună. ; sută de mii de dolari #i$ fără îndoială$ valora fiecare cent plătit. 7oar că benzina din rezervor a"unsese pe la "umătate$ iar asta îl îngri"ora. /ersul cu porniri #i opriri foarte dese reprezenta un efort deosebit pentru motorul cu o capacitate at%t de mare. *udierea pe care o pierdea era importantă$ necesit%nd neîndoielnic prezenţa multor "uri#ti de vază$ cu toţii dornici să'#i prezinte propriile poziţii$ iar lucrurile puteau trena multă vreme. :ărea evident că orice loc de parcare legal din centrul /anhattanului era ocupat #i$ av%nd instrucţiuni clare de a se (deplasa)$ -le a acceptat faptul că nu avea de ales #i că trebuia să ardă în continuare combustibil. * început să caute din ochi o benzinărie. 3a face plinul$ va ta!a clientulFmediat pentru asta$ #i astfelrezervorul$ va marca puncte în faţa ?ard. la alte modalităţi prin care putea ce a umplut a început să seluig%ndească fi mai apreciat. >ă spele ma#ina4 >ă greseze motorul4 ,%nd a trecut prin dreptul tribunalului pentru a #aptea sau a opta oară$ un v%nzător ambulant care avea de oferit covrigi moi s'a uitat la el$ #i'a desfăcut braţele larg #i a zis ceva de genul1 2 *i înnebunit$ omule4 &nsă -le a rămas imperturbabil. * hotăr%t că nu era cazul să spele ma#ina sau să'i facă cine #tie ce alte servicii. 7evenit sigur de sine în trafic$ a scos telefonul #i a sunat'o pe 7ale. a i'a răspuns la cel de'al treilea apel #i$ cu glas scăzut$ a zis1 2 >unt în bibliotecă. 2 Ae simţi bine4 2 7a. 2 astadormit am auzit de lanopţi. alţii. ;,red pauză. 2 Nu N'am de două că am a"uns să delirez. 2 *i un glas obosit$ e drept. 2 =nde e#ti4 2 *cum sunt pe Leonard >treet$ #i conduc noul Jaguar pe care Noel ?ard i l'a cumpărat soţiei. ,e'ţi închipuiai că fac4 2 &mi pare rău c'am întrebat. ,um a fost înmorm%ntarea4 2 &ngrozitoareG Hai să luăm cina împreună. Arebuie să mă descarc faţă de cineva. 2 &n seara asta mă duc direct acasă$ în pat$ să dorm. 2 7ar trebuie să #i măn%nci. *duc eu ceva de la vreun restaurant chinezesc$ bem un pahar de vin #i dormim. 5ără se!. *m mai făcut asta #i înainte. 2 /ai vedem noi. Arebuie să ies de aici. /ai t%rziu. 2 Reu#e#ti4 2 Nu prea cred.
La ora 881BB dimineaţa$ -le s'a felicitat că acum putea să'l ta!eze pe client pentru că'l făcuse să dea roată cartierului. *poi a r%s de unul singur. Redactorul'#ef al Dale Law Journal la volan$ descriind vira"e elegante$ e!ecut%nd opriri #i porniri perfecte$ admir%nd priveli#tea$ ferindu'se de ta!iuri 6 vai$ ce viaţă grozavă pentru un avocat de pe Kall >treetG *$ dacă l'ar fi văzut tatăl lui în acele clipe *pelul a venit pe la 881B. 2 Noi ie#im acum din tribunal. ,e'ai păţit4 N'ame#ti4 reu#it să găsesc loc de parcare. 22=nde 2 La două intersecţii de tribunal. 2 Fa'ne de unde am cobor%t. 2 ,u plăcere. ,%teva minute mai t%rziu$ -le a tras la bordură ca un #ofer cu e!perienţă$ iar cei doi pasageri au sărit în ma#ină$ ocup%nd bancheta din spate. * reintrat în trafic #i a întrebat1 2 &ncotro4 2 La birou$ a venit răspunsul sec din partea lui :ecEham #i vreme de c%teva minute nimeni nu a mai scos o vorbă. -le se a#tepta să fie luat la rost pentru modul în care'#i petrecuse ultimele două ore #i ceva. (:e unde'ai umblat$ -le4 7e ce ai lipsit de la audiere$ -le4) &nsă$ nimic din toate astea. ,u tristeţe$ a priceput că nimeni nu'i simţise lipsa. ,a să spună #i el ceva$ a întrebat într'un t%rziu1 2 audierea4 2 'a dat o am%nare de două săptăm%ni$ a precizat :ecEham. ,%nd au cobor%t din lift la eta"ul treizeci #i doi$ telefonul lui -le a început să vibreze. :rimise un mesa" te!t de la Aabor1 (3ino repede la cub. :robleme). Aabor l'a înt%mpinat chiar pe trepte. 2 andrei$ secretara. 2 vorba de 7ale$ i'a #optit Aabor. * le#inat$ s'a prăbu#it$ #i'a pierdut cuno#tinţa$ nu'mi dau seama. 2 =nde e acum4 2 *m ascuns cadavrul. &n cub$ 7ale stătea întinsă pe un sac de dormit în parte ascuns sub pupitrul lui Aabor. *vea ochii deschi#i$ părea alertă$ dar faţa îi era foarte palidă. 2 /arţi$ s'a trezit la cinci dimineaţa$ #i de atunci n'a mai dormit. *sta înseamnă cincizeci #i cinci de ore$ ceea ce ar putea reprezenta un record. -le a îngenuncheat l%ngă ea$ a luat'o delicat de încheietură #i a zis1 2 Ae simţi bine4 a a dat din cap în semn că da$ însă gestul nu era convingător. Aabor$ pe post de p%ndar$ s'a uitat în "ur #i a continuat să vorbească1 2 Nu vrea să anunţăm pe nimeni$ am înţeles. *m spus că o să chem o asistentă medicală. a$ nu #i nu. Au ce părere ai$ -le4
2 Nu spuneţi nimănui$ a zis 7ale$ cu glas scăzut #i u#or răgu#it. *m le#inat$ #i gata. *cum mă simt bine. 2 :ulsul ţi'e bun$ a spus -le. :oţi merge4 2 ,red că da. 2 *tunci$ noi trei o să ne furi#ăm afară ca să luăm pr%nzul$ a anunţat -le. Ae duc acasă$ #i o să te odihne#ti. Aabor$ cheamă un ta!iG Lu%nd'o fiecare de c%te un braţ$ cei doi au ridicat'o încet. 7ale a rămas în picioare$ a respirat de c%teva ori #i a zis1 2 ad%nc :ot merge. 2 ;ricum$ răm%nem alături de tine$ i'a spus -le. &n timp ce părăseau clădirea$ au surprins c%teva priviri ciudate 6 o asociată scundă$ bine îmbrăcată$ cu pielea foarte palidă$ braţ la braţ cu doi colegi$ ie#eau pentru un mic pr%nz$ fără îndoială$ dar nimănui nu'i păsa. Aabor a a"utat'o pe 7ale să urce în ma#ină$ apoi s'a întors în cub pentru a le acoperi lipsa$ dacă ar fi fost nevoie. -le a dus'o mai mult pe sus cele trei eta"e p%nă la apartament$ apoi a a"utat'o să se dezbrace #i a învelit'o. 7upă care a sărutat'o pe frunte$ a stins luminile #i a închis u#a. 7ale nu s'a clintit ore în #ir. Rămas în camera de zi$ #i'a scos haina$ cravata #i pantofii. ă fii atent la e'mailuri. La ora patru fi!$ conducerea firmei >cull S :ershing a transmis un e'mail către toţi "uri#tii$ anunţ%nd plecarea a #ase parteneri #i a treizeci #i unu de asociaţi din grupul de litigii. Numele lor erau în#irate în te!t. :lecarea acestora intra în vigoare încep%nd cu ora 8T1BB$ în acea zi. *cest buletin era urmat de găuno#eniile obi#nuite$ lăud%nd măreţia firmei #i asigur%ndu'i pe toţi cei răma#i că respectiva ruptură nu va influenţa în nici un fel capacitatea firmei de a asigura serviciile complete at%t de necesare minunaţilor #i valoro#ilor ei clienţi. -le a furi#at o privire pe u#a dormitorului. :acienta respira normal #i nu'#i schimbase poziţia. * mai redus luminile din camera de zi #i s'a întins pe canapea. * lăsat deoparte referatul$ darse#irela!eze ponta"ul.astfel La naiba cel puţin vreme de c%tevapărea momente. 7e c%te va avea să într'ocu"oifirma$ după'amiază4 &nmorm%ntarea să fi avut loc ori în urmă cu oocazia lună. :ittsburghul se afla în altă gala!ie. ?a!ter dispăruse$ dar nu fusese uitat. *vea nevoie de Joe$ dar #i el se mistuise. 3ibraţia telefonului l'a trezit din nou. 'mailul venea din partea lui 7oug :ecEham$ #i suna atsfel1 -le1 reorganizare radicală în 7epartamentul Litigii. *m fost transferat la cazul Arlon. clipitoarea lui masă de lucru$ din lemn de ste"ar lustruit$ era instalată pe patru c%rme provenite de la vechi iahturi cu vele. :e o comodă lungă din spatele ei se
în#ira o colecţie întreagă de modele minuţios lucrate ale unor clipere #i goelete care de care mai zvelte. 5iecare tablou de pe pereţi înfăţi#a c%te un vas măreţ pe mare. 7upă ce a intrat #i a făcut un rapid tur vizual$ -le aproape că s'a a#teptat ca podeaua să se legene$ iar picioarele să'i fie scăldate de apă sărată. * uitat însă de acel decor imediat ce domnul Rush i'a spus1 2 ?ună dimineaţa$ -leG 3ino aiciG /ăreţul bărbat s'a ridicat de la o masă impunătoare de conferinţe aflată la capătul celălalt al biroului. &n "urul ei erau de"a str%n#i destul de mulţi oameni$ care se ridicau pe r%nd. -le s'a a#ezat de 7oug >'au sumare. /ai erau prezenţi alţi nouă "uri#ti$ în afaraalături domnilor Rush:ecEham. #i :ecEham$ iarfăcut -leprezentări a recunoscut ma"oritatea feţelor$ inclusiv pe aceea a lui >herr *bne$ asociata senior pe care ?ennie o avusese sub urmărire. *ceasta i'a z%mbit. -le i'a întors z%mbetul. *#ezat în capul mesei$ domnul Rush s'a lansat într'o scurtă prezentare a recentei revolte din cadrul firmei. 7oi dintre partenerii care se răsculaseră alături de Aob Roland #i #apte dintre cei treizeci #i unu de asociaţi fuseseră repartizaţi la cazul Arlon contra ?artin 6 (mai multe amănunte despre aceasta peste c%teva clipe) 6 #i era esenţial ca forţa de muncă a firmei să fie redirecţionată imediat$ deoarece clientul$ Arlon$ era unul important #i pretenţios. :rin urmare$ doi parteneri$ 7oug :ecEham #i o femeie pe nume Fsabelle affne$ intrau în luptă împreună cu opt asociaţi. 7omnul Rush a e!plicat c%t de nelini#tiţi se arătau cei de la Arlon din pricina dezertărilor #i c%t de necesar era ca firma să întărească trupele$ să arunce la modul propriu mai mulţi avocaţi în luptaFsabelle$ contra celor de la cum *:i #ise?artin sau Fzz$ spunea7namics. c%nd nu era de faţă$ se bucura de o notorietate deosebită$ deoarece$ odată$ le ceruse unor asociaţi$ doi la număr$ să a#tepte în sala maternităţii c%t ea era temporar trasă pe dreapta$ d%nd na#tere unui copila#. 5olclorul firmei susţinea că nimeni nu o văzuse vreodată z%mbind.
-le a luat notiţe doar pentru că toţi ceilalţi făceau asta$ însă el se g%ndea la ?ennie. ;are ?ennie #tia de"a că lui -le i se oferise funcţia at%t de mult dorită4 ?ennie cunoscuse numele tuturor membrilor echipei Arlon. herr *bne îl superviza pe JacE /c7ougle. /ai e!ista oare un spion în cadrul firmei4 &ncă o victimă a lui ?ennie #i a #anta"elor lui4 7acă da$ acea persoană îl urmărea cumva pe el #i'i raporta lui ?ennie4 7e#i detesta orice înt%lnire cu ?ennie$ următoarea întrevedere dintre ei avea să reprezinte cea mai mare provocare. -le va face efortul de a purta o conversaţie oarecum civilizată cu omul care comandase ?a!ter Aate$ #i va fi silit să procedeze astfel fără să lase loc de suspiciuni cum cămoartea bănuialui ceva. 2 *veţi întrebări4 * zis domnul Rush. (>igur$ a g%ndit -le$ am chiar mai multe dec%t acelea la care ai fi tu în stare să răspunzi.) 7upă o oră de prezentări #i de e!plicaţii$ -le$ *twater #i ceilalţi #ase asociaţi au fost condu#i de >herr *bne în camera secretă de la eta"ul optsprezece. >ecretă pentru unii$ dar ?ennie #i Nigel sigur #tiau de e!istenţa ei. :e drum$ au fost prezentaţi unui anume ant$ care nu era "urist$ ci un soi de e!pert în securitate. *cesta i'a făcut să se oprească în faţa u#ii #i le'a e!plicat că o alta nu e!ista. =n singur drum de intrare #i de ie#ire$ iar o bucăţică de plastic$ ceva mai mică dec%t o carte de credit$ era singura cheie care permitea accesul. 5iecărui "urist i s'a dat c%te o asemenea cartelă$ iar intrarea #i ie#irea se înregistrau. ant a făcut semn din cap către tavan #i i'a informat că e!istau camere video care supravegheau fiecare unghi. &ncăperea avea dimensiuni comparabile cu cele ale biroului deţinut de Kilson Rush. 5ără ferestre$ doar pereţic%te goi$uno computer. mochetă oliv oarecare$ înăuntru nu e!istau dec%t zece mese pătrate$ pe fiecare afl%ndu'se >herr *bne a preluat conducerea. 2 &n acest caz e!istă de"a peste patru milioane de documente$ iar ele sunt în siguranţă aici$ în depozitul acesta virtual$ a spus ea$ lovind u#or cu palma un computer$ de parcă i'ar fi fost un copil cu care se m%ndrea. 7ocumentele reale se află într'un depozit păzit dintr'o hală în Kilmington$ dar voi puteţi să accesaţi totul de pe unul dintre aceste computere. >erverul principal este încuiat într'o cameră alăturată. 5emeia continua să lovească u#or #i drăgăstos computerul. *ceste computere sunt foarte sofisticate$ realizate de o companie de care nu aţi auzit #i nici nu veţi auzi vreodată. >ă nu încercaţi$ în nici o situaţie$ repararea$ e!aminarea sau atingerea vreunei părţi de hardware. :artea de soft se nume#te >onic #i$ de asemenea$ este adaptată special pentru acest caz. &n fapt$ este ceva hibrid$ un program pe care l'au pus la punct speciali#tii no#tri în computere$ fiind o variantă a programului ?arrister$ cu o serie de alarme #i de parole adăugate din motivechiar de securitate. ,odul :arolacodificat. se modifică în fiecare uneori #i de două ori pedezi.intrare ,%ndse seschimbă schimbă$săptăm%nal. primiţi un e'mail 7acă încercaţizi$ accesul folosind alt cod sau vreo parolă gre#ită$ atunci se va dezlănţui un adevărat iad aici. herr *bne s'a uitat în "ur$ pe c%t de ameninţător i'a stat în putinţă$ după care a continuat1 *cest sistem este independent #i nu poate fi accesat din altă parte a firmei$ sau din afară. ste online$ numai că nu se poate pătrunde. *cesta este singurul loc$ singura cameră în care puteţi citi documentele$ iar ea se închide de la zece seara p%nă la #ase dimineaţa. Regret$ aici nu se munce#te toată noaptea$ dar puteţi lucra #apte zile pe săptăm%nă. >ub îndrumarea ei$ fiecare asociat s'a a#ezat la un computer #i a primit un cod de acces #i o parolă. :e ecran nu se vedea nici un element care să trădeze identitatea producătorului computerelor sau a creatorului părţii de software. >herr a trecut de la un "urist la altul$ uit%ndu'se la monitoare #i vorbind ca o profesoară1 2 La început$ e!istă un program de iniţiere$ #i vă recomand insistent să treceţi prin el chiar astăzi. *tenţie la indice. 7ocumentele sunt clasificate în trei grupe de bază$ av%nd o sută de
subgrupe. ,ategoria * conţine toate nimicurile nevinovate care au fost de"a predate celor de la ?artin 6 scrisori$ e'mailuri$ rapoarte de birou$ lista e nesf%r#ită. ,ategoria ? cuprinde materiale care reprezintă probe$ dar pe care noi nu le'am predat în totalitate. ,ategoria R$ de la (Restricţie)$ reprezintă locul unde veţi găsi materialele cu adevărat tari$ circa un milion de documente ce tratează cercetarea tehnologică aflată la baza acestei mici dispute. vorba despre lucruri strict secrete$ clasificate$ #i nimeni$ în afară de "udecător$ nu #tie dacă ele vor fi prezentate vreodată celor de la ?artin. 7omnul Rush socote#te că nu. ,ategoria R reprezintă zona privilegiată$ confidenţială$ produse prote"ate ale activităţii avocăţe#ti. în categoria R$ accesul este înregistrat în mod automat în computerul domnului ant$,%nd aflat intraţi în camera de alături. ,ei opt asociaţi s'au uitat lung la monitoare$ g%ndindu'se cu toţii la acela#i lucru1 în computere e!istau patru milioane de documente$ iar cineva trebuia să le e!amineze. 2 :rogramul >onic este uimitor$ a mai spus >herr. 7upă ce'l veţi stăp%ni$ veţi putea găsi un document sau un grup de documente în c%teva secunde. u voi răm%ne aici tot restul zilei$ pentru a organiza un atelier de studiu. ,u c%t învăţaţi mai repede să vă descurcaţi în această bibliotecă virtuală$ cu at%t viaţa vă va fi mai u#oară. 3ineri după'amiază$ la ora 19B$ -le a primit un e'mail de la ?ennie. >una a#a1 (:ropun o înt%lnire astă'seară la ora O1BB. *mănuntele mai t%rziu. ?K). -le i'a răspuns1 (Nu pot). ?ennie a revenit1 (/%ine după'amiază$ să zicem M sau P4) -le1 (Nu pot). ?ennie1 (7uminică seara la 9B1BB4) -le1 (Nu pot). -le dormea dus atunci c%nd cineva a bătut în u#a apartamentului său la ora #apte #i zece$ în dimineaţa de s%mbătă. 2 ,ine e4 * strigat el$ în timp ce se împleticea năuc prin camera de zi înţesată de obiecte. 2 ?ennie$ a venit răspunsul. 2 ,e vrei4 * întrebat -le prin u#ă. 2 i'am adus ni#te cafea. -le a descuiat #i deblocat u#a$ iar ?ennie a trecut grăbit pe l%ngă el. inea în m%ini două pahare din h%rtie cerată$ cu cafea. Le'a a#ezat pe blatul de la bucătărie #i s'a uitat în "ur. 2 ,e cocină$ a spus el. ,redeam că ai dat de bani. 2 ,e dore#ti4 >'a răstit -le. 2 Nu'mi place să fiu ignorat$ i'a replicat ?ennie pe acela#i ton #i s'a răsucit pe călc%ie$ gata să lovească. *vea faţa încordată #i ochii îi erau aprigi. >ă nu mă ignori$ ai înţeles4 * #uierat el. prima afi#are de furie pe care -le o vedea din partea lui ?ennie. 2ra :ăstrează'ţi calmul. -le a trecut pe l%ngă el$ umerii ating%ndu'li'se cu putere$ apoi a intrat în dormitor$ de unde #i'a recuperat tricoul. ,%nd a revenit în camera de zi$ ?ennie scotea capacele de la paharele cu cafea. 2 3reau o informare generală. ,el mai apropiat lucru ce ar fi putut slu"i drept armă era o lampă de masă din ceramică$ pe care -le o găsise la un magazin second'hand. * luat cafeaua fără să mulţumească. * aruncat o privire spre lampă #i s'a g%ndit c%t de plăcut ar fi sunat pocnetul ei la contactul cu capul chelios al lui ?ennie$ c%t de mult s'ar bucura să le vadă plesnind în bucăţi pe am%ndouă$ at%t lampa$ c%t #i ţeasta$ #i c%t de bucuros ar continua să lovească p%nă c%nd ticălosul acela ar fi fost mort$ dar încă s%nger%nd pe covorul ieftin. (>alutări de la vechiul meu prieten ?a!ter.) -le a luat o înghiţitură$ apoi a tras ad%nc aer în piept. Rămăseseră am%ndoi în picioare. ?ennie purta obi#nuitul lui trenci cenu#iu. -le avea pe el doar un #ort ro#u #i un tricou boţit.
2 Feri am fost numit în echipa de litigii pentru cazul Arlon. ,e veste mare$ nu4 >au cumva de"a #tii despre asta4 ;chii lui ?ennie nu au clipit. * sorbit din cafea #i a zis1 2 pune'mi despre ea. -le i'a descris'o. 2 ,e #tii despre computere4 2 :roducătorul$ necunoscut. /odele obi#nuite pentru birou$ dar$ din c%te se pare$ realizate proiect$ toate conectate la ,amere un servervideo încuiat într'o alăturată. /emoriespecial p%nă lapentru cer$ #i acest tot soiul de alarme #i protecţii. peste tot #icameră un e!pert în securitate alături$ care monitorizează totul. 7acă vrei părerea mea$ vorbim de o fundătură. Nu e!istă posibilitatea de a fura nimic de acolo. La care ?ennie s'a mulţumit să'#i dreagă glasul #i să sur%dă #mechere#te. 2 *m pătruns noi în camere #i mai bine puse la punct$ te asigurG ;rice se poate fura. Lasă'ne pe noi să ne g%ndim la asta. :artea de soft este >onic4 2 7a. 2 >tăp%ne#ti programul4 2 &ncă nu. ; să mă duc acolo în dimineaţa asta pentru încă o lecţie. 2 ,%te documente4 2 :este patru milioane. *sta l'a făcut să z%mbească sincer. 2 cum se face accesul încăpere4 dar se închide de la zece seara p%nă la #ase 2 easons de pe 5ift'>eventh >treet. *i înţeles4 2 7esigur. 2 >ă nu'mi faci vreo surpriză$ te rogG 2*v%nd *m înţeles$ domnuleG la dispoziţie #aptezeci #i opt de mii de avocaţi în /anhattan$ alegerea unuia nu ar fi trebuit să fie chiar at%t de anevoioasă. -le a scurtat lista$ a mai făcut cercetări$ i'a adăugat nume #i a #ters nume. La scurtă vreme după ce sosise în ora#$ demarase un proiect secret$ #i îl abandonase de c%teva ori. Nu era chiar convins că va anga"a un avocat$ dar voia să aibă numele unuia bun$ pentru orice eventualitate. =ciderea lui ?a!ter schimbase cu totul situaţia. -le nu dorea doar protecţie+ acum voia să se facă dreptate. Ro ?enedict era un avocat specializat în apărarea cazurilor penale$ av%nd o firmă la care lucrau două sute de oameni$ situată într'o clădire înaltă la distanţă de o intersecţie spre est faţă de >cull S :ershing. in%nd seama de atenţia acordată oricărei mi#cări făcute de -le$ situarea avocatului ales era crucială. ?enedict se ridica la înălţime #i din alte puncte importante de vedere. Lucrase la 5?F înainte de a urma 5acultatea de 7rept la New DorE =niversit$ iar după absolvire fusese anga"at al 7epartamentului de Justiţie timp de #ase ani. *vea legături$ prieteni vechi$ oameni aflaţi acum de cealaltă parte a baricadei$ ca să zicem a#a$ dar persoane în care putea avea
încredere. Fnfracţiunile reprezentau specialitatea lui. ra socotit între primii o sută de speciali#ti ai apărării în cazurile de infracţiuni comise de gulere albe$ dar nu intra în top 8B. -le avea nevoie de sfaturi bune$ dar nu'#i putea permite să'#i afi#eze ego'ul. 5irma lui ?enedict era cunoscută pentru faptul că adeseori apărea ca apărătoare a celeilalte părţi în procesele în care acuzarea era asigurată de >cull S :ershing. ,irea#a de pe tort o reprezenta cariera lui de baschetbalist de la 7u0uesne$ în urmă cu douăzeci #i cinci de ani. La telefon$ ?enedict a lăsat impresia că nu prea avea timp pentru fleacuri$ declar%nd că nu putea prelua cazuri noi$ dar problema cu baschetul a reu#it să&nt%lnirea spargă gheaţa. era la ora 81BB într'o zi de luni$ iar -le a sosit devreme. F s'a părut imposibil să meargă prin firmă fără a face o comparaţie cu ceea ce văzuse la >cull S :ershing. ra mai mică #i cheltuia mai puţin în încercarea de a'#i impresiona vizitatorii cu artă abstractă #i cu mobilier de marcă. Far recepţionerele nu erau la fel de frumoase. -le avea în geanta diplomat un dosar privindu'l pe Ro ?enedict 6 statistici vechi #i fotografii de la 7u0uesne$ biografii preluate din publicaţii "uridice$ articole de ziar privind două dintre cazurile lui cele mai renumite. *vea patruzeci #i #apte de ani$ fiind înalt de peste unu nouăzeci$ #i$ în ciuda v%rstei$ părea să fie într'o formă de zile mari$ gata oric%nd pentru o scurtă partidă de baschet. ?iroul lui arăta semne de activitate intensă$ fiind mai mic dec%t al celor mai mulţi dintre partenerii de la >cull$ dar bine utilat. ?enedict s'a dovedit cordial #i sincer înc%ntat să cunoască un alt avocat neworEez care "ucase la echipa 7uEes. -le i'a e!plicat că nu "ucase multă vreme la colegiu. 7iscuţia despre baschet tindea să se prelungească$ că la un moment -le a scurtată'o$ zic%nd1 2 >ă văa#a spun ceva$ domnuledat ?enedict 2 /ai bine Ro. 2 ?ine$ Ro$ nu pot răm%ne multă vreme aici$ pentru că sunt urmărit. *u trecut c%teva secunde$ timp în care Ro a apreciat situaţia. 2 :ăi$ de ce este urmărit un asociat în anul înt%i de activitate de la cea mai mare firmă de avocatură din lume4 2 *m c%teva probleme. complicat$ #i cred că am nevoie de un avocat. 2 Nu mă ocup dec%t de infracţiuni comise de gulerele albe$ -le. *i călcat str%mb undeva în zona asta4 2 &ncă nu. 7ar sunt presat să comit o serie întreagă de asemenea infracţiuni. %ndindu'se cum să procedeze în continuare$ Ro a lovit ritmic cu pi!ul în masă. 2 *m neapărat nevoie de un avocat$ a spus -le. 2 aranţia iniţială este dedecincizeci mii$ a avea zis Ro #i ca a a#teptat să vadă reacţia. cull S :ershing$ dar salariile de acolo erau apropiate. 2 Nu pot plăti chiar at%t. *m la mine cinci mii în numerar. -le a scos din buzunar un plic$ pe care l'a aruncat pe birou. 7acă'mi la#i ceva timp$ o să plătesc #i restul. 2 ,e presupune acest caz4 2 3iol$ crimă$ furt$ interceptări audio$ e!torcare$ #anta" #i alte c%teva aspecte. Nu'ţi pot preciza detalii dec%t dacă a"ungem la un acord. Ro a dat din cap aprobator$ apoi a z%mbit. 2 *cum te urmăre#te cineva4 2 7a$ bineînţelesG >unt sub supraveghere de la începutul lunii februarie$ de c%nd studiam la Dale. 2 i'e pusă viaţa în pericol4
-le s'a g%ndit c%teva momente. 2 7a$ cred că da. *tmosfera devenise încordată din cauza întrebărilor la care nu se dăduse răspuns$ iar Ro s'a simţit mai curios dec%t ar fi fost cazul. * deschis un sertar #i a e!tras c%teva documente. Le'a verificat rapid din ochi 6 trei file capsate laolaltă 6 a adăugat c%teva cuvinte cu pi!ul$ apoi a împins h%rtiile spre -le. 2 *cesta e contractul pentru servicii "uridice. -le l'a cu iuţeală. aranţia redusă la de M.BBB de dolari. Aariful în"umătăţise$ decitit la QBB$ la BB de dolari. fusese -le acceptase cur%nd ideea că încasaorar BBsede dolari pe oră. *cum va deveni un client care va plăti tot pe at%ta. * semnat #i a zis1 2 /ulţumesc. Ro a luat plicul #i l'a a#ezat în sertar. 2 7e unde începem4 * întrebat el$ iar -le s'a scufundat #i mai mult în scaun. >imţea că scapă de o apăsare uria#ă. Nu era sigur dacă se încheia co#marul pentru el$ ori dacă tocmai î#i săpa o groapă #i mai ad%ncă$ dar faptul că putea vorbi cu cineva despre asta se dovedea a fi o alinare. -le a închis ochii #i a spus1 2 Nu #tiu. *m a#a multe lucruri de povestit 2 ,ine te urmăre#te4 *genţi guvernamentali$ cumva4 2 Nu. Ni#te indivizi cu anga"ament privat. ,u o pregătire foarte bună. cull S :ershing. * scos un dosar #i a prezentat fotografiile înfăţi#%ndu'l pe ?ennie$ împreună cu portretul'robot al lui Nigel #i cele ale agenţilor care îl urmăreau mereu. 2 ?ennie Kright e probabil un nume de împrumut. >'ar putea ca tipul să aibă alte douăzeci de nume. 3orbe#te cu un u#or accent străin$ ce mi se pare a fi est'european. doar o bănuială. Ro a e!aminat fotografia lui ?ennie. 2 !istă vreo modalitate de a'l identifica4 * întrebat -le. 2 #tiu. *i idee undeL'am se află acum4 2 Nu *ici$ în New DorE. înt%lnit s%mbătă$ #i ne revedem m%ine'seară. instructorul meu. Far eu sunt agentul lui. 2 ,ontinuă. -le a scos un alt dosar #i a relatat generalităţi despre războiul dintre Arlon #i ?artin+ făc%nd asta$ a prezentat doar elementele care apăruseră #i în articole de presă. ,u toate că Ro era avocatul lui$ fiind obligat să păstreze confidenţialitatea celor spuse de el$ #i -le era avocat$ iar clientul lui se a#tepta la acela#i tratament. 2 cel mai important contract din istoria :entagonului$ astfel că s'ar putea să avem cel mai mare proces "udecat vreodată. 3reme de c%teva minute$ Ro a citit pe sărite din articole$ apoi a zis1 2 *m auzit de caz. ,ontinuă. -le a descris modul în care era supravegheat #i ascultat$ iar Ro a uitat de Arlon #i ?artin.
2 Fnterceptările neautorizate sunt infracţiuni federale$ pentru care pedeapsa e de cinci ani$ a spus el. 2 Fnterceptările sunt moft. ,e părere ai de crimă4 2 ,ine a fost ucis4 -le a povestit pe scurt despre rolul "ucat de Joe în afacere$ apoi despre sosirea surprinzătoare a lui ?a!ter #i despre dorinţa lui de a găsi fata. F'a întins lui Ro vreo zece articole de ziar privind împu#carea fără motiv a lui ?a!ter Aate. 2 văzut la #tiri$ zis Ro. 2 *m u am fostceva unuldespre dintre asta cei care i'auapurtat co#ciugul la înmorm%ntarea de miercurea trecută$ a precizat -le. 2 ,ondoleanţeG 2 /ulţumescG :oliţia nu are nici un indiciu. >unt convins că ?ennie a comandat crima$ dar uciga#ii au dispărut. 2 7e ce ar fi vrut ?ennie să'l elimine pe ?a!ter Aate4 Ro oscila între a'#i lua notiţe$ a privi mutra lui ?ennie Kright #i a frunzări dosarul$ dar mare parte din timp clătina din cap$ derutat #i nevenindu'i să creadă ce auzea. 2 Nu a avut de ales$ a spus -le. 7acă ?a!ter reu#ea să se confeseze ca un dobitoc faţă de laine$ lucru ce era c%t se poate de posibil$ atunci evenimentele s'ar fi desfă#urat fără putinţa de a mai fi ţinute sub control. ,red că fata ar fi înnebunit #i s'ar fi dat din nou cu fundul de păm%nt cum că fusese violată$ iar eu a# fi fost t%r%t p%nă la :ittsburgh de poliţie$ împreună cu Joe cu *lan >trocE. *sta însemna că viaţa se schimba complet. Arebuia să părăsesc firma$#iNew DorEul$ iar ?ennie î#i pierdea omulmea de bază. 2 7ar dacă ?a!ter a murit$ nu cumva cazul de viol î#i pierde din actualitate4 2 ?a da$ dar înregistrarea video încă e!istă. 'a ridicat în picioare$ de#ir%ndu'#i trupul c%t era de lung. cull :ershing 2 &n "ur de o sută. 2 *#adar$ ?ennie #i grupul lui au obţinut numele celor o sută de interni pe durata verii$ #i i'au investigat$ căut%ndu'le punctele vulnerabile. ,%nd au a"uns la numele tău$ s'au dus să adulmece pe la :ittsburgh #i 7u0uesne. :robabil că a#a au aflat de acuzaţia de viol$ au forţat m%na cuiva de la poliţie$ au obţinut dosarul respectiv$ #i au decis să continue săpăturile. 7osarul e închis$ astfel că poliţi#tii vorbesc mai mult dec%t s'ar cuveni. * circulat un zvon despre un film$ dar poliţi#tii nu l'au găsit. Nu se #tie cum$ dar ?ennie a reu#it asta. 2 !act. 2 *re o mulţime de bani pe m%nă #i mulţi oameni. 2 vident$ #i atunci$ pentru cine lucrează4 Ro a aruncat o privire la ceas$ s'a încruntat #i a zis1
2 La trei am o înt%lnire. * ridicat receptorul$ a a#teptat puţin$ apoi a spus apăsat1 *nulează'mi înt%lnirea de la ora trei. 'a lăsat să cadă pe fotoliu$ apoi #i'a frecat bărbia cu dosul palmei. 2 /ă îndoiesc că lucrează pentru *:. Nu pot crede că o firmă de avocatură rivală ar cheltui asemenea sume de bani ca să încalce at%tea legi. de neconceput. 2 ?artin4 2 /ult mai probabil. *re bani cu nemiluita$ #i motive destule. >unt sigur că oamenii de la ?artin au convingerea că documentele le'au fost furate$ #i atunci$ de ce să nu le fure înapoi4 2 *lţi suspecţi e!istă4 2 3ai$ -le$ te rogG *ici e vorba de tehnologie militară. ,hinezii #i ru#ii preferă să fure ceea ce nu pot crea. *sta'i caracterul "ocului. Noi ne chinuim cu cercetarea$ iar ei fură roadele. 2 7ar folosind o firmă de avocatură4 2 5irma de avocatură e probabil o simplă piesă în acest "oc de puzzle. *u spioni pretutindeni$ #i e!istă mulţi asemenea lui ?ennie$ care nu au nume #i domiciliu$ dar posedă zece pa#apoarte. :esemne că e vreun fost agent de informaţii$ bine pregătit$ care acum se vinde pe cine #tie ce sume uria#e pentru a face astfel de lucruri. 2 L'a ucis pe ?a!ter. Ro a ridicat din umeri. 2 ,rima nu'l atinge deloc pe unul ca el. 2 rozavG easons de pe 5ift'>eventh >treet. 3rei să ni te alături4 2 /ulţumesc de invitaţie. ,am c%t durează aceste înt%lniri4 2 7acă am noroc$ zece minute. Ne certăm #i ne răstim unul la celălalt$ apoi$ la plecare$ eu tr%ntesc u#a. /ă dau dur$ dar tot timpul sunt speriat de moarte. Ro$ am nevoie de a"utorG 2 *i venit la omul potrivit. 2 /ulţumescG *cum trebuie să plec. /ă a#teaptă LoleE. 2 LoleE4 -le s'a ridicat #i s'a aplecat peste birou. * ridicat unul dintre portretele'robot #i l'a a#ezat deasupra. 2 5ă cuno#tinţă cu LoleE$ probabil cea mai prostănacă r%mă de pe stradă$ omul care mă urmăre#te de nouă luni. *micul lui e ?oleE.
cur%nd. !ist%nd acum at%tea posturi neocupate$ s'au creat posibilităţi de promovare. e obi#nuise cu acel cubiculum îngrămădit$ #i îi plăcea că o avea pe 7ale în prea"mă. &n unele ocazii$ atunci c%nd se simţeau în perfectă siguranţă$ se pipăiau. l a#tepta cu nerăbdare apariţia ei zilnică #i ţinea să i se prezinte o listă completă a lucrurilor purtatecade#ieaoperaţiunea #i a creatorilor. 7iscuţia despre la fel de plăcută de dezbrăcare a lor. articolele ei de îmbrăcăminte era aproape * rămas surprins atunci c%nd >herr *bne a trecut pe la cubiculumul lui spre sf%r#itul după'amiezii de luni #i i'a cerut să o urmeze. *u urcat cele c%teva trepte p%nă la eta"ul treizeci #i patru #i$ după ce au trecut prin dreptul c%torva u#i$ ea s'a oprit$ a pătruns într'un birou #i a zis1 2 :oftim$ acesta e al tăuG *vea dimensiunile de aproape patru metri pe patru+ se găseau acolo o masă de lucru cu tăblie din sticlă$ scaune din piele$ o mochetă frumoasă #i o fereastră care dădea spre sud #i îngăduia razelor de soare să pătrundă înăuntru. -le era cople#it de uimire. (7e ce eu4) îi venea să întrebe. 7ar s'a prefăcut că acceptă totul ca #i cum ar fi meritat'o din plin. 2 ,u complimente din partea lui Kilson Rush$ a spus >herr. 2 5rumos$ a zis -le$ apropiindu'se de fereastră. 2 ; să ai o secretară în comun cu ,unningham$ care are biroul alături. 7acă ai nevoie de ceva$ meu e tot opescurtă acest inspecţie. coridor. ; să mă mut #i eu aici$ pentru că s'ar putea ca domnul Rush biroul să treacă pentru /utarea i'a luat lui -le un sfert de ceas. * făcut patru drumuri dus'întors$ iar la ultimul$ 7ale i'a adus sacul de dormit #i laptopul. ra sincer fericită pentru el$ #i chiar i'a dat c%teva idei privitoare la decoraţii. 2 :ăcat că nu ai o canapea$ a spus ea. 2 Nu se poate la birou$ draga meaG 2 *tunci unde$ #i c%nd4 2 &nţeleg că e#ti cam dispusă. 2 >imt nevoia să fiu iubită$ ori măcar dorită. 2 ,e zici de o cină$ apoi o partidă scurtă4 2 ,e părere ai de un maraton$ apoi o cină scurtă4 2 ;f$ 7oamneG >'autocmai furi#atî#i afară din clădire la ora #apte searac%nd #i auaparatul luat un său ta!i5irm5one p%nă la apartamentul lui 7ale. -le descheia nasturii de la căma#ă a scos un b%z%it din cauza unui e'mail transmis de un partener recunoscut către circa doisprezece truditori. ra nevoie de toată lumea pentru a se lucra ceva urgent #i de importanţă absolut vitală pentru viitorul firmei. -le a ignorat mesa"ul #i a stins lumina. /ai cur%nd din încăpăţ%nare dec%t din alt motiv$ -le a înt%rziat patruzeci #i cinci de minute la înt%lnirea de marţi seara de la 5our >easons. >e a#tepta să'l găsească acolo pe Nigel$ astfel că nu s'a arătat deloc surprins c%nd omul lui ?ennie l'a înt%mpinat la u#ă #i a mimat înc%ntarea de a'l revedea. 2 -le$ bătr%ne$ ce mai faci4 L'a luat el$ cu un z%mbet fals pe buze. 2 /inunatG 7ar cum te cheamă4 2 Nigel. 2 *$ da$ am uitat.
2 *i un nume de familie$ sau ai at%t de multe că nu ţi'l aminte#ti pe ăla de se potrive#te ocaziei de acum4 2 ?ună seara$ -le$ a spus ?ennie$ ridic%ndu'se în picioare #i împăturind un ziar. 2 ,e plăcere să te revăd$ ?ennieG -le #i'a a#ezat geanta diplomat pe pat$ dar nu #i'a scos trenciul. ,ine a cerut înt%lnirea asta4 * întrebat el. 2 :oveste#te'ne despre încăperea de la eta"ul optsprezece$ a propus ?ennie$ renunţ%nd la orice alte amabilităţi de început. 22i'am descris'o de"a. @ece monitoare pe zece mese$ da$ -le4 >'a grăbit Nigel să intervină. 2 7a. 2 unt de toate dimensiunile #i formele$ diferite mărci produse în toată lumea. 3ezi ceva c%t de c%t asemănător4 -le s'a uitat metodic prin agendă. 5iecare pagină conţinea fotografiile color a c%te opt computere$ zece pagini în total$ adică optzeci de aparate care se deosebeau enorm în privinţa designului #i a aconstrucţiei. cerneală dec%t computer. >'a orientat către unul care arăta mai cur%nd a imprimantă cu "et de 2 7a$ mai degrabă pătrăţos$ a remarcat Nigel. ,%te disc drivere4 2 Niciunul. 2 Niciunul4 #ti sigur$ -le4 2 7a. *cestea au fost construite la comandă$ pentru a se asigura securitate ma!imă. Nu e!istă drivere$ nici porturi$ nici o modalitate de a transfera date. 2 :anou de control4 ,omutatoare$ butoane$ lumini$ ceva în plus$ -le4 2 Nimic. ; cutie simplă de culoarea vaniliei. 2 ă o privire$ a,e propus Nigel #i a deschis agenda la o altă secţiune$ aceasta fiind plină dearuncăm diverse monitoare. diagonală4 2 7e treizeci #i cinci de centimetri. 2 >pectru complet de culori$ presupun$ da4 2 7a. -le s'a oprit la pagina trei #i a arătat cu degetul. >eamănă foarte mult cu ăsta. 2 !celent$ -leG 2 ă zicem că lucrezi la un referat sau la o prezentare. ,%nd vrei să scoţi materialul la lumină$ cum procedezi4
2 &l anunţi pe supervizor$ care intră în cameră$ îl e!trage$ îl verifică #i a#a mai departe. 7acă trebuie prezentat instanţei$ sau avocaţilor părţii adverse$ se tipăre#te. 2 =nde4 *m înţeles că nu e!istă imprimante. 2 !istă una într'o cameră alăturată$ cu un om care nu e "urist+ el se ocupă de imprimare. 5iecare foaie de h%rtie ce se tipăre#te este codificată #i copiată. ste imposibil să tipăre#ti ceva fără să la#i vreo urmă. 2 5oarte inteligent$ serios. >pun%nd acestea$ Nigel s'a retras bruscaia4 #i s'a lini#tit. ?ennie a preluat fr%iele discuţiei1 2 -le$ de c%te ori ai intrat în camera 2 ; dată pe zi în ultimele cinci zile. 2 ă faci asta$ bine4 &ntr'o seară$ să răm%i acolo p%nă la zece. 2 ?ennie$ nu mă pot duce acolo doar ca să'mi omor vremea. Nu e o încăpere pentru băut cafea. >upravegherea se face constant$ camerele video urmăresc totul. Arebuie să ai un motiv ca să te afli acolo$ altul dec%t verificarea felului cum poţi da o lovitură. 2 ?agă cineva de seamă c%nd vii #i pleci4 2 La că u#ătotul nu e!istă paznic. 7arprin cheia lasă o evidenţă privind fiecare intrare #i ie#ire$ #i sunt convins se înregistrează televiziunea cu circuit închis. 2 &ţi iei geanta diplomat cu tine4 2 Nu. 2 >unt interzise genţile4 2 Nu. 2 >acou porţi4 2 Nu. >acoul nu este articol vestimentar obligatoriu la birou. ?ennie #i Nigel s'au privit atent vreme de c%teva clipe$ am%ndoi g%ndind cu febrilitate diverse perspective. 2 Ae duci acolo m%ine4 L'a întrebat ?ennie. 2 :robabil. *cum nu am cum să #tiu. 7epinde ce mi se cere să fac dimineaţă. 2 3reau să intri în camera aia m%ine$ îmbrăcat cu sacoul #i av%nd la tine geanta. Fmediat ce te a#ezi$ îţi scoţi sacoul. geanta o la#i sub>'a masă. 2 ,rezi că poţi faceFar treaba asta$ -le4 grăbit Nigel să'l întrebe. 2 >igur. 7e ce nu4 *ltceva$ ce mai vreţi4 ,e'ar fi să intru cu o cutie de cornuleţe cu ca#caval #i să scap firimituri pe tastatură4 =nde vreţi să a"ungeţi4 2 *i încredere în noi în problema asta$ a spus Nigel cu glas mieros. 7oar #tim ce facem. 2 >unteţi ultimele persoane în care m'a# încrede. 2 i$ -le$ ia lini#te#te'te. 2 *scultaţi$ sunt obosit. 3reau să plec #i 2 ,e planuri ai pentru următoarele zile4 L'a întrebat ?ennie. 2 /%ine lucrez$ plec de la birou pe la cinci$ iau trenul p%nă la :hill$ închiriez o ma#ină #i mă duc la DorE. Joi iau masa de @iua Recuno#tinţei cu tata. /ă întorc în ora# vineri seara$ #i s%mbătă în zori reîncep munca la birou. suficient4 2 Ne vedem duminică seara$ a zis ?ennie. 2 La tine$ sau la mine4
2 ; să'ţi transmit detaliile. 2 >ărbători fericite$ băieţi$ le'a spus -le pe c%nd ie#ea din cameră. :e u#a noului birou$ -le a at%rnat două trenciuri impermeabile$ unul negru$ iar celălalt cafeniu'deschis. :e cel negru îl purta în fiecare zi$ de acasă la slu"bă #i apoi spre casă$ sau atunci c%nd umbla prin ora#. ,el cafeniu era folosit rareori$ doar în cazurile în care -le nu dorea să fie urmărit. /iercuri$ la 81CB$ #i l'a pus pe acesta din urmă pe braţ #i a cobor%t cu liftul p%nă la eta"ul doi. 7e acolo$ a luat un lift de serviciu p%nă la subsol$ a îmbrăcat trenciul$ apoi a trecut pe sub #irurile ţevi$ deunul cabluri electrice #i de alte p%nă a a"uns o scară metal. * vorbit cu unde mecanic$ cu care discutase #i îninstalaţii$ alte ocazii. * a"uns la la lumină pede o alee îngustă care abia reu#ea să despartă clădirea firmei sale de edificiul de cincizeci de eta"e de alături. @ece minute mai t%rziu$ intra în biroul lui Ro ?enedict. 7iscutaseră pe scurt la telefon$ iar -le se arăta îngri"orat de planul pus la punct. Ro nu era deloc nelini#tit. >tudiase dosarul$ analizase faptele #i toate aspectele$ c%ntărise posibilele situaţii prime"dioase #i era pregătit să acţioneze. 2 *m un prieten la 5?F$ a început el discuţia. =nul în care am deplină încredere. *m lucrat împreună cu ani în urmă$ înainte ca eu să devin avocat$ #i$ chiar dacă ne aflăm acum în tabere opuse$ am #i mai multă încredere în el. un om cu greutate la biroul 5?F din New DorE. -le #i'a adus aminte ultima lui confruntare cu 5?F'ul. Nume false$ insigne la fel$ o noapte lungă petrecută cu ?ennie într'o cameră de motel. 2 Ae ascult$ a spus -le cu scepticism în glas. 2'au comis infracţiuni.
biroul lui John /c*vo$ dormind$ în vreme ce în "urul lui se discutau tot soiul de probleme "uridice. 7e obicei m%nca pr%nzul în bucătăria firmei$ împreună cu una dintre secretare. -le #i'a lepădat pantofii$ s'a furi#at pe scări către dormitorul lui #i$ după c%teva minute$ era sub a#ternut #i visa. 7upă mai puţin de cinci ore$ John mai că n'a scos u#a din ţ%ţ%ni intr%nd în cameră #i răcnind1 2 >us$ lene#uleG ; să dormi destul c%nd o să fii mortG &ntr'un sertar$ -le a descoperit un set de len"erie corp #ifoarte călduroasă o pereche de #osete de l%nă$ iar într'un dulap$ din adunătura de hainedevechi prăfuite$ rămase#iacolo de pe vremea liceului$ #i'a scos salopeta de v%nătoare. &n absenţa unei m%ini de femeie în acea casă$ praful$ p%nzele de păian"en #i hainele nepurtate se adunau stivă. hetele lui se găseau e!act unde le lăsase cu un an în urmă$ tot de @iua Recuno#tinţei. John #edea la masa din bucătărie$ pregătindu'se de război. Arei pu#ti cu lunetă erau a#ezate pe tăblie$ alături de c%teva cutii cu muniţie. -le$ care deprinsese arta #i regulile v%nătorii încă de copil$ #tia că tatăl lui curăţase armele cu minuţiozitate în seara dinainte. 2 ?ună dimineaţa$ i'a spus John. #ti gata4 2 7a. =nde'i cafeaua4 2 &n termos. La ce oră ai a"uns4 2 *cum c%teva ore. 2 #ti t%năr. Hai să mergemG într'o ultimul model$ cu tracţiune integrală$ preferat*u deîncărcat transporttotul al lui Johncamionetă în ora# #i 5ord în "urul acestuia. La un sfert de oră după cemi"locul abia se sculase din pat$ -le călătorea prin frigul #i întunericul dimineţii din @iua Recuno#tinţei$ b%nd cafea fără pic de zahăr #i ciugulind dintr'un baton cu cereale. ;ra#ul a rămas cur%nd în urma lor. 7rumul a devenit tot mai îngust. John trăgea cu s%rg dintr'o ţigară$ iar fumul se strecura afară din cabină printr'o crăpătură îngustă făcută de geamul puţin lăsat al portierei lui. 7e obicei$ dimineaţa era mai tăcut. :entru un om care î#i petrecea zilele într'un birou foarte activ dintr'un oră#el$ unde telefoanele sunau mereu$ clienţii a#teptau să fie primiţi$ iar secretarele se agitau$ John avea nevoie de singurătatea oferită de primele ore. 7e#i somnoros$ -le rămăsese năucit de vederea spaţiului deschis$ a drumurilor pustii$ a absenţei oamenilor$ a peisa"ului neîngrădit de clădiri. ,are era$ de fapt$ atracţia e!ercitată de un mare ora#4 >'au oprit la o poartă. -le a deschis'o$ iar John a trecut cu ma#ina mai departe$ după care au2 înaintat maimerge temeinic spreta dealuri. 7inspre est încă nu se zăreaînnici de soare.
2 ,rezi că m'a# mai vedea cu ea dacă n'ar fi4 2 7a. /i'aduc aminte de Rhoda. ,e ur%ţenieG 2 7a$ dar Rhoda era aprigă. Nu te'ai priceput tu să'i apreciezi frumuseţea. &n aceea#i clipă$ camioneta a pătruns într'o porţiune denivelată$ presărată cu pietri#$ astfel că a început să se zg%lţ%ie serios. 2 7e unde e @oe4 2 7in Reading. 7e ce at%tea întrebări4 2 v%rstă are4 2,e :atruzeci #i nouă$ dar arată ca focul. 2 3rei să te'nsori cu ea4 2 Nu #tiu. *m vorbit #i despre asta. 7rumul presărat cu piatră de r%u s'a terminat$ devenind unul de păm%nt. La marginea unui c%mp$ John a parcat ma#ina #i a stins luminile. 2 * cui e proprietatea asta4 * întrebat -le încet$ în vreme ce î#i luau pu#tile din cabină. 2 *parţinea familiei fostului soţ al lui @oe. * primit'o după divorţ. ; sută de hectare$ pline de căprioare. 2 Nu mai spuneG 2 >erios. Aotul$ legal #i fără alte obligaţii. 2 Au te'ai ocupat de divorţ4 2 *cum cinci ani. 7ar am început să mă văd cu ea abia anul trecut. :oate să fi fost cu un an înainte$ nu'mipeamintesc precis. 2 'au oprit sub un ulm e!act c%nd prima geană de lumină a căzut peste valea din faţa lor. 2 ?ill Henr a dobor%t un căprior de opt puncte săptăm%na trecută$ tocmai pe liziera de acolo$ a spus John$ arăt%nd cu degetul. >igur e!istă #i v%nat mai mare. 7acă el a fost în stare de isprava asta înseamnă că oricine poate. &n ulm fusese construit un loc de p%ndă pentru căprioare$ iar la acesta se a"ungea cu a"utorul unei scări cam #ubrede. 2 Au stai pe platforma asta$ i'a zis John. u o să urc într'alta aflată la o sută de pa#i$ în direcţia aia$ a zis el #i a făcut semn. Nu dobor%m dec%t căpriori #i cerbi$ ai înţeles4 22*m priceput. :ermisul tău de v%nătoare mai e valabil4 2 Nu cred. 2 Nici o gri"ă. :aznic de v%nătoare e tot Lester. Luna trecută l'am salvat pe fiu'său de la închisoare. ; acuzare de posesie de droguri. /etedrină. John s'a îndepărtat #i$ înainte să dispară printre copaci$ a zis1 2 Nu cumva să adormi. -le #i'a petrecut cureaua armei pe după umăr #i s'a căţărat pe scară. :latforma era făcută din sc%nduri #i două traverse$ fiind fi!ată în ulm #i$ la fel ca toate locurile de p%ndă pentru v%nat$ cel care o ridicase acolo nu se g%ndise nicidecum la confort. -le s'a răsucit într'o parte$ apoi în cealaltă #i$ în cele din urmă$ s'a a#ezat cu fundul pe sc%nduri$ răm%n%nd cu spinarea lipită de trunchi #i cu picioarele at%rn%nd. >tătuse în asemenea locuri de p%ndă încă de c%nd avea cinci ani$ #i deprinsese lecţia nemi#cării perfecte. ?riza slabă abia reu#ea să înfioare frunzi#ul. >oarele se
înălţa cu repeziciune. ,ăprioarele aveau să apară cur%nd din desi#uri pentru a se îndrepta spre liziera pădurii$ în căutare de ierburi mai bogate #i de porumb. :u#ca lui era un Remington CB.BP$ cadou primit atunci c%nd împlinise paisprezece ani. * tras'o hotăr%t în dreptul pieptului #i a aţipit aproape imediat. :ocnetul unei împu#cături l'a trezit din somn$ #i a răsucit arma$ pregătit să tragă. * aruncat #i o privire la ceas 6 reu#ise să fure patruzeci de minute de somn. >pre st%nga$ din direcţia unde se afla tatăl lui$ a văzut c%teva căprioare sălt%nd într'o goană rapidă. *u trecut apoi zece minute nici o vorbă din partea lui John. ra limpede că ratase prima împu#cătură #i se afla încă pe fără platformă. >'a scurs o oră fără să mai zărească nici picior de v%nat$ iar -le s'a chinuit să răm%nă treaz în tot acest răstimp. @iua Recuno#tinţei. &n mod oficial$ birourile de la >cull S :ershing erau închise$ dar #tia că acolo se aflau c%ţiva mitraliori$ îmbrăcaţi dezinvolt în blugi$ tricouri #i ghete$ pont%nd #i iar pont%nd. >e mai găseau probabil #i c%ţiva parteneri care trudeau$ toţi av%nd termene neiertătoare. * clătinat din cap. * auzit apoi zgomot de pa#i$ făcut de cineva căruia nu'i mai păsa de v%nătoare. ,ur%nd$ John a a"uns la poalele ulmului. 2 Hai să mergem$ a zis el.
2 ?a ar trebui să ţi se tăbăcească fundul pentru că nu mi'ai zis la vreme. 2 7a$ adevărat. 2 7oamne$ 7umnezeuleG ,e mizerie$ fiuleG 2 N'am avut de ales. /'a îngrozit înregistrarea aia$ iar g%ndul la o altă anchetă privind violul era prea mult. 7acă ai fi văzut filmul$ ai fi înţeles. *u lăsat pu#tile în camionetă #i au făcut o plimbare lungă pe poteca îngustă ce ducea spre ad%ncul pădurii. ;spăţulcomplet 6 curcan$ garnitură #i tot cesămai trebuia 6 fusese de un ce a#eza oferea meniu celor care preferau nu'#i mai bată capulpregătit cu gătitul. &n restaurant timp ce John masa de sărbătoare$ -le s'a dus să o aducă pe mama lui. :att i'a deschis u#a$ apoi i'a z%mbit #i l'a îmbrăţi#at îndelung. L'a condus pe -le prin apartament$ nerăbdătoare să'i arate ultimele ei capodopere. &n cele din urmă$ el a reu#it să o readucă la u#ă #i să o facă să urce în automobilul închiriat$ după care au trecut cu rapiditate prin DorE. /ama se fardase #i se ru"ase$ îmbrăcase o rochie oran" pe care -le #i'o amintea din adolescenţă$ iar părul ei era curat$ frumos aran"at #i aproape alb. F'a vorbit neîncetat$ d%ndu'i ve#ti despre localnici pe care ea îi cunoscuse cu ani în urmă$ sărind de la un subiect la altul într'un chip aleatoriu care$ în alte circumstanţe$ ar fi st%rnit r%sul. -le se simţea u#urat. !istase #i posibilitatea ca ea să nu'#i fi luat medicamentele$ păr%nd astfel ca dementă. :ărinţii lui s'au salutat cu o îmbrăţi#are politicoasă$ iar mica familie ce se zbătea să răm%nă c%t de c%t unită a continuat seara cu mici b%rfe despre fiicele gemene$ care nu mai a"unseseră în DorE de peste un an de zile. =nadelocuia cealaltă$ în :ortland. Le'au sunat pe am%ndouă$ trec%ndu'#i receptorul la unulînla>anta altul./onica$ Aelevizorul era deschis în camera de zi$ dar fără sonor$ în timp ce un meci de fotbal se afla în plină desfă#urare$ a#tept%nd să fie urmărit. La masă$ -le a turnat vin în trei pahare$ cu toate că mama lui nu avea să se atingă de al ei. 2 3ăd că acum bei vin$ i'a spus John lui -le atunci c%nd acesta a a#ezat curcanul mic pe masă. 2 Nu prea mult. ,ei doi bărbaţi au servit'o pe :att$ apoi s'au agitat în "urul ei$ străduindu'se din greu să o facă să se simtă bine. a a continuat să vorbească tot despre arta ei #i despre evenimente ce se petrecuseră în DorE în urmă cu ani de zile. * reu#it să'i pună c%teva întrebări lui -le$ cu referire la cariera lui din New DorE$ iar el a vorbit astfel înc%t viaţa lui să pară una demnă de invidie. &ncordarea provocată de evenimentele petrecute în New DorE era perceptibilă$ însă :att nu a observat a nu a m%ncat mai nimic$ însă fiulcu #i nuci fostul#ieicafea$ soţ aueadevorat ceea se afla pe masă cu oasta. repeziciune ameţitoare. 7upă plăcinta a anunţat că ce dorea să se întoarcă acasă$ la munca ei. ra obosită$ a#a susţinea$ iar -le nu a mai risipit deloc vremea #i a îmbarcat'o în ma#ină pentru călătoria de zece minute$ p%nă acasă la :att. =n meci de fotbal s'a contopit cur%nd cu un altul. -le$ pe canapea$ #i John$ pe un #ezlong$ au urmărit meciurile printre perioade de moţăiala$ vorbind foarte puţin. &n aer parcă pluteau lucruri nerostite$ întrebări care apăreau #i dispăreau$ planuri ce trebuiau discutate. Aatăl ar fi vrut să ţină predici #i să se răstească$ însă$ în acele momente$ fiul lui era prea vulnerabil$ prea dependent. 2 Hai să facem o plimbare$ a propus -le$ c%nd afară prinsese a se întuneca. 2 >ă ne plimbăm$ unde4 2 :e stradă. 3reau să vorbim. 2 Nu putem discuta aici4 2 Hai să facem c%ţiva pa#i.
>'au înfofolit #i l'au pus pe @acE în lesă. >e aflau de"a pe trotuar$ c%nd -le a zis1 2 &mi pare rău$ dar nu'mi place să discut chestiuni importante între patru pereţi. John #i'a aprins o ţigară cu dezinvoltura fumătorului înrăit$ dovedind o coordonare perfectă$ fără să piardă nici o clipă sau să i se stingă bricheta în v%nt. 2 *proape că mă tem să te întreb de ce. 2 /icrofoane$ chestii$ mici dispozitive care îi a"ută pe unii să intercepteze convorbiri. 2 >tai$ că vreau să pricep #i eu. ,rezi că indivizii ă#tia au plasat microfoane în casa mea4 plimbau pe strada -le se "ucase în vremea copilăriei. proprietarul fiecărei>e case$ cel puţin pe ceipe dincare acele timpuri$ pentru că fiecare locuinţă,uno#tea avea istoria ei. * făcut semn din cap către una anume #i a întrebat1 2 ,e s'a înt%mplat cu domnul :olE4 2 * murit$ p%nă la urmă. *sta$ după ce a trăit cincizeci de ani într'un cărucior cu rotile. 5oarte trist. >ă revenim la întrebarea mea. Nu ne plimbăm pe'aici doar ca să depanăm amintiri$ a#a'i4 2 Nu. Nu cred că ai casa înţesată de microfoane$ #i nici biroul$ dar e!istă posibilitatea asta. Fndivizii ă#tia cred în ideea de supraveghere completă$ #i deţin un buget nelimitat. Far plasarea de microfoane e o "oacă. 7acă vrei să #tii$ #i eu sunt e!pert. *# putea confecţiona un dispozitiv artizanal de ascultare în "umătate de oră folosind doar c%teva lucruri cumpărate de la un magazin obi#nuit de produse electrice #i electronice. 2 7ar de unde ai deprins tu asemenea cuno#tinţe4 2 7in#icărţi. 7in manuale. &n /anhattan e!istă un mic magazin cu aparatură de interceptare$ trec pe acolo din timp în timp$ c%nd reu#esc să scap de urmăritori. 2 >ună aproape imposibil de crezut$ -leG 7acă nu te'a# cunoa#te$ a# spune că e#ti dus cu pluta. :ari schizofrenic$ la fel ca unii dintre clienţii mei. 2 &ncă nu am înnebunit$ dar am învăţat să mă asigur$ #i să port discuţiile cu adevărat serioase în aer liber. 2 unt convins că mi'l ascultă$ a#a că le ofer destule lucruri de nimic pentru a'i face să se simtă bine. *m instalat #i telefon fi! în apartament$ dar sunt sigur că #i acela e interceptat. Nu am reu#it să verific$ asta din cauza camerelor care veghează permanent. 5olosesc telefonul ăsta doar pentru chestii nevinovate 6 să comand pizza$ să mă răţoiesc la proprietarul apartamentului sau să apelez la servicii de transport. -le #i'a scos 5irm5one #i a aruncat o privire la el. *cesta este telefonul pe care firma ni l'a dat din prima zi. >unt convins că el nu este interceptat. 2 &ntrebarea este1 de ce îl porţi în buzunar #i de @iua Recuno#tinţei4
2 7in obi#nuinţă. *cum e închis. :entru treburi serioase$ folosesc telefonul de birou. /ă g%ndesc că$ dacă oamenii ă#tia ar intercepta p%nă #i telefoanele interioare ale firmei$ înseamnă că am cam pus'o cu toţii. 2 *$ tu sigur ai luat'o în freză$ n'am nici o îndoială. Arebuia să'mi spui despre situaţia asta cu luni în urmă. 2 e întunecase de tot$ #i trebuiau să meargă la cină la locuinţa lui @oe. *u traversat intersecţia #i au început să discute despre viitor. *sociaţii care avuseseră îndrăzneala de a o lăsa mai moale plec%nd în acea scurtă vacanţă s'au întors hotăr%ţi să'#i scoată p%rleala chiar de s%mbătă dimineaţă. Aimpul petrecut departe de birou îi înviorase$ dar încordarea călătoriei agitate de întoarcere îi făcuse să arate mai stor#i de puteri dec%t la plecare. Far timpul liber însemnase #i absenţa ponta"ului. -le a pornit cronometrul la ora Q1BB fi!$ c%nd a intrat în camera secretă de la eta"ul optsprezece #i s'a a#ezat la una dintre staţiile de lucru. >e aflau de"a acolo alţi patru membri ai echipei Arlon$ cu toţii pierduţi într'o lume virtuală de cercetare nesf%r#ită. :e doi dintre ei i'a salutat cu un gest din cap$ dar niciunul nu i'a vorbit. :urta blugi #i un sacou sport$ #i avea la el o geantă diplomat neagră marca ?all$ una groasă de cincisprezece centimetri #i care arăta destul de purtată. ; cumpărase la un de pe 5ifth la o săptăm%nă după #edinţa de iniţiere. Aoate genţile de de acest fel magazin ale anga"aţilor firmei*venue erau negre. * a#ezat'o pe podea l%ngă el$ parţial sub masă$ dar direct sub computerul simplu$ de culoarea vaniliei$ care îl captivase at%t de mult pe Nigel. cull alte patru sute de dolari pe oră. ; scurtă privire în "ur l'a convins că acolo mai e!ista o altă genată diplomat. ,eilalţi oameni prezenţi în cameră î#i lăsaseră hainele sau sacourile sus$ în birourile lor. ;rele au început să se scurgă$ iar -le s'a cufundat p%nă la uitare de sine în lumea futuristă a bombardierului hipersonic ?'8B #i a oamenilor care îl concepuseră. >ingurul lucru de apreciat în privinţa camerei secrete era interdicţia de a se folosi telefoanele mobile. 7upă c%teva ore$ -le a simţit nevoia unei pauze$ #i a vrut să'#i verifice mesa"ele. /ai a#tepta>'a ve#ti la 7ale$ se deran"ase să apară la serviciu într'o dimineaţă at%t precis$ de frumoasă. dusdespre biroulcare lui$nu a închis u#a$ ceea ce constituia o încălcare minoră a politicii promovate de firmă$ #i i'a telefonat pe mobilul personal. ,a refugiu în faţa detestatului 5irm5one$ fiecare asociat avea asupra lui #i un telefon personal. 2 7a$ i'a răspuns ea. 2 =nde e#ti4 2 &ncă în :rovidence. 2 Ae întorci la New DorE4 2 Nu sunt sigură. 2 in să'ţi reamintesc$ t%nără doamnă$ că aceasta este a treia zi consecutivă în care nu pontezi nici o oră de muncă. 2 &nţeleg că te afli la birou. 2 7a$ acumul%nd ore$ alături de toţi ceilalţi salahori din primul an. Aoată lumea e la slu"bă$ mai puţin tu.
2 ,oncediază'măG 7ă'mă în "udecată. /ie nu'mi pasă. 2 7acă persi#ti în atitudinea asta$ n'o să a"ungi niciodată partener. 2 >'o iau ca promisiune4 2 /ă g%ndeam la cina de astă'seară. *m găsit un restaurant proaspăt deschis în ast 3illage$ care a primit două stele de la 5ranE ?runi. 2 &nseamnă că'mi dai înt%lnire acolo4 2 Ae rogG :utem împărţi plata$ pentru că lucrăm pentru o firmă de genul neutru. 2 e#ti 2,e *mromantic putea trăi romantic după. 2 7eci$ doar asta te interesează$ de fapt. 2 /ereu. 2 ; să a"ung în "ur de #apte. Ae sun eu. -le i'a ta!at pe cei de la Arlon pentru douăsprezece ore$ apoi a apelat un sedan pentru drumul p%nă la restaurant. *cesta avea douăzeci de mese$ un meniu turcesc$ #i nu impunea ţinută sobră$ de#i blugii erau preferaţi. &n urma celor două stele acordate de revista Aimes$ localul era aglomerat. -le a reu#it să găsească masă doar pentru că î#i anulase cineva rezervarea. La bar$ 7ale sorbea vin alb dintr'un pahar #i arăta aproape senină. >'au sărutat$ c%te un ţoc pe fiecare obraz$ apoi s'au a#ezat foarte aproape unul de celălalt #i s'au apucat să povestească despre felul în care î#i petrecuseră zilele de sărbătoare$ de parcă ar fi stat c%te o lună la pla"ă. :ărinţii ei predau matematica la :rovidence ,ollege #i$ cu toate că erau ni#te oameni minunaţi$ duceau o e!istenţă destul #tearsă$ să înzestrată obţinuse relativ repede doctoratul în domeniu$ dardeîncepuse se teamăpentru că va matematică$ sf%r#i prin a 7ale semăna prea mult cu părinţii ei. 7reptul îi făcea cu ochiul. 7omeniul aplicării legii$ a#a cum era descris în filme #i în seriale de televiziune$ drept un loc al trăirilor intense #i profunde. 7reptul$ piatră de temelie a democraţiei #i motiv pentru at%t de multe conflicte sociale. *vusese rezultate e!celente în facultate$ primind oferte din partea unor firme de v%rf$ iar acum$ după trei luni de activitate$ regreta cumplit că renunţase la cariera de profesor de matematică. ,eva mai t%rziu$ după ce s'au a#ezat la masă #i au mai avut parte de ceva vin$ 7ale s'a grăbit să'i destăinuiască o #tire interesantă1 2 *zi'dimineaţă am dat un interviu pentru o slu"bă. 2 u #tiam că ai o slu"bă. 2 7a$ dar e de rahatG u vorbesc de o firmă mică din :rovidence$ cu sediul în centru$ într'o clădire veche #i frumoasă. *m avut o slu"bă acolo într'o vară c%nd eram în colegiu. /ă ocupam copiator$dintre făceam cafea #i#i alte activităţi obi#nuite de începătoare. >unt cam de "uri#ti$de"umătate ei femei$ se fac de toate. F'am convins să mă primească la douăzeci un interviu s%mbătă dimineaţă. 2 7ar ai o funcţie "induită$ aceea de asociat la cea mai mare firmă de avocatură a omenirii. ,e altceva ţi'ai putea dori pe lumea asta4 2 3iaţă. *cela#i lucru ca #i tine. 2 u ţin cu orice preţ să devin partener$ ca să pot dormi p%nă la ora cinci în fiecare dimineaţă p%nă la cincizeci de ani$ c%nd o să mor. *sta e ceea ce vreau eu. 2 =ită'te în "ur$ -leG :rea puţini răm%n mai mult de trei ani. ,ei de#tepţi pleacă după doi. ,ei demenţi î#i fac o carieră aici. 2 7eci vrei să pleci4 2 Nu sunt croită pentru munca asta. /'am socotit mai rezistentă$ dar s'a văzut de"a c%t pot duce.
,helnerul a luat comanda #i le'a mai turnat vin. >tăteau alături$ într'un semisepareu îngust$ de unde se vedea restul restaurantului. :e sub masă$ -le î#i ţinea m%na între genunchii ei. 2 eamănă4 * întrebat Nigel cu glas c%ntat după ce i'a arătat staţia de lucru copiată parcă perfect. Ae rog să iei locG -le s'a a#ezat la măsuţă$ iar ?ennie #i Nigel i'au urmărit fiecare mi#care. 2 >eamănă foarte mult$ a recunoscut el. 2 *ici nu avem dec%t partea de hardware$ după cum #tii #i tu$ -le. Nu este ceva capital$ dar încercăm să identificăm producătorul$ at%ta tot. 7oar partea de soft contează$ suntem con#tienţi de asta. *m gre#it cu ceva4 Nici computerul$ nici monitorul nu aveau însemne sau nume de model ori de producător. rau la fel de anonime ca acelea pe care încercau să le imite. 2 *stea arată foarte asemănător$ a spus -le. 2 =ită'te bine$ domnule$ #i descoperă ceva care arată altfel$ l'a îndemnat insistent Nigel. >tătea alături dee-le$ #i privind fi! laaproape ecran. de gri$ e lat de patruzeci #i înalt de 2 ,omputerul ceva aplecat mai închis la culoare$ cincizeci de centimetri. 2 L'ai măsurat$ -le4 2 videntG *m folosit un blocnotes cu lungimea de treizeci de centimetri. 2 >clipitoare idee$ a e!clamat Nigel$ lăs%nd impresia că este gata să'l îmbrăţi#eze pe -le. ?ennie nu prea a izbutit să'#i ascundă un z%mbet. 2 Arebuie să fie un 5argo$ a spus Nigel. 2 =n ce4 2 5argo$ o firmă de computere specializate din >an 7iego$ recunoscută pentru aparatura de acest gen produsă pentru guvern #i pentru armată$ cu multe realizări pentru ,F*$ computere mari #i rezistente$ care conţin măsuri de securitate #i tot felul de #mecherii de care nici nu ai habar$ te asigur de asta. N'o să găse#ti a#a ceva la vreun magazin local$ nici vorbăG Far 5argo e
deţinut de 7eene$ un client al #tii tu cui. 7răguţii de la >cull le apără fundul la tariful de o mie de dolari ora. &n timp ce spunea toate astea$ Nigel a apăsat o tastă. :e ecran a apărut o pagină cum -le nu mai văzuse p%nă atunci. Nimic care să semene cu ceva produs de /icrosoft sau de *pple. 2 -le$ acum să'mi spui cum arată pagina de început. 3ezi ceva c%t de c%t asemănător4 2 Nu$ nici pe departe. :agina de start prezintă o iconiţă pentru programul de instruire$ dar at%t 6 alte iconiţe nu apar$ nici mesa"e$ benzi de editare$ opţiuni de formatare$ nimic altceva în afara inde!ului documente. :orne#ti computerul$ treci de Nu codurile intrare de #i de parole$ apoi a#tepţi campentru zece secunde #i$ dintr'odată$ intri în bibliotecă. e!istădeprofiluri sistem$ nici fi#e cu specificaţii$ #i nici pagină de start. 2 5ascinant$ a spus Nigel$ încă privind la monitor. Far inde!ul4 2 Fnde!ul e o adevărată provocare. &ncepe cu o împărţire generală a documentelor$ apoi se divizează în subcategorii #i în subgrupe #i alte subdiviziuni$ care mai de care. &ţi ia ceva efort p%nă să descoperi setul de documente pe care le cauţi. Nigel a făcut un pas înapoi #i s'a întins. ?ennie s'a tras mai aproape #i a spus1 2 >ă presupunem că vrei să descoperi materialele de cercetare legate de motoarele care absorb aer ale avionului ?'8B #i diferitele tipuri de combustibil pe bază de hidrogen care s'au testat. ,um a"ungi acolo4 2 Nu #tiu. Nu am intrat a#a ad%nc. Nu am văzut nimic despre motoarele care consumă aer. *firmaţia luimilioane reprezenta însă -leîna"oc$ decisputea să tragă moment. în vedere cele patru deadevărul$ documente aflate prealinie bine în săacest pretindă că nu *v%nd văzuse e!act ceea ce st%rnea interesul lor. 2 7ar ai putea găsi materialele astea4 2 Le'a# putea descoperi imediat$ dar trebuie să #tiu unde să caut. :rogramul >onic e foarte rapid$ dar e nevoie să trec printr'o tonă de alte materiale ca să a"ung la ce vreţi voi. ?ennie începuse să se mi#te ceva mai agitat$ iar e!primarea îi era mai repezită dec%t de obicei. Nigel părea de'a dreptul ameţit de informaţiile pe care i le dăduse -le. ra evident că progresul înregistrat de el îi făcuse să devină agitaţi. 2 *i fost acolo ieri4 L'a întrebat ?ennie. 2 7a$ toată ziua. 2 ,u geantă diplomat #i sacou4 2 7a$ cu am%ndouă$ #i n'am avut probleme. 7e altfel$ am mai văzut o altă geantă. Nimeni2nu,%nd le verifică. te întorci în cameră4 L'a întrebat ?ennie. 2 chipa se întrune#te dimineaţă$ #i e!istă #ansa să primesc o nouă sarcină. Luni sau marţi$ aproape sigur. 2 Ne vedem marţi seara. 2 *bia a#teptG *cum$ c%nd devenise în mod oficial membru al echipei Arlon$ -le avea onoarea de a'#i începe fiecare săptăm%nă de activitate la ora T.BB dimineaţa$ luni$ cu o #edinţă de lucru ce se ţinea într'o sală de conferinţe pe care nu mai văzuse p%nă atunci. 7upă trei luni de muncă în acea clădire$ încă răm%nea uimit de spaţiile de discuţii$ de mezaninele pitite discret #i de micile biblioteci peste care acum dădea pentru prima oară. 5irma avea nevoie de un ghid turistic propriu. &ncăperea se găsea la eta"ul patruzeci #i unu #i era suficient de încăpătoare pentru a găzdui cu totul mici firme de avocatură. /asa din mi"locul ei părea să aibă lungimea unui culoar de bowling. *cum$ în "urul ei se vedeau în "ur de patruzeci de "uri#ti$ înarmaţi cu cafele #i cu tot ce
le trebuia pentru a rezista acolo chiar #i o săptăm%nă. Kilson Rush$ aflat la capătul celălalt al mesei$ #i'a dres glasul #i toată lumea a amuţit$ nemaiîndrăznind să se clintească. 2 ?ună dimineaţaG *ceastă #edinţă va ţine doar o oră. Nimeni nu s'a îndoit că va ie#i de acolo la ora Q.BB fi!. -le era c%t se poate de departe de Rush. cull dacă ar afla adevărul despre t%nărul -le /c*vo$ fost redactor' #ef la Dale Law Journal4 ,onsecinţele erau îngrozitoare. %ndindu'se la anvergura conspiraţiei$ -le a simţit cum inima îi duduie nebune#te în piept. ura i s'a uscat$ motiv pentru care a sorbit din cafeaua călduţă. &i venea să facă un salt p%nă la u#ă$ să coboare în goană cele patruzeci #i unu de eta"e #i să alerge pe străzile New DorEului ca un dement. &n timpul pauzei de pr%nz$ a folosit ie#irea prin subsol #i s'a furi#at p%nă la biroul lui Ro ?enedict. *u discutat preţ de un minut sau două$ după care Ro i'a zis că va trebui să stea de vorbă cu doi domni. :rimul era legătura lui Ro din cadrul 5?F$ al doilea$ un avocat cu e!perienţă de la 7epartamentul de Justiţie. ;arecum agitat$ -le a fost de acord$ astfel că s'au dus în sala de conferinţe alăturată. ;mul decu la putere. 5?F era7rew Joe ?ullington$ un de tiplaafabil #i z%mbitor$ dinţiicare mari+ i'a str%ns m%na Kingate$ cel Justiţie$ era un tipetal%ndu'#i cu o faţă acră$ se acesta purta de parcă ar fi preferat să nu str%ngă m%na nimănui. ,ei patru s'au a#ezat la o mică masă de conferinţe$ -le #i Ro de o parte$ iar funcţionarii guvernamentali$ de cealaltă. ,um Ro organizase acea întrunire$ el a #i preluat conducerea. 2 -le$ în primul r%nd$ c%t timp ai la dispoziţie acum4 2 ,am o oră. 2 *m prezentat situaţia în toate detaliile. *m discutat de c%teva ori cu domnii ?ullington #i Kingate$ #i este important să analizăm situaţia în care ne aflăm. Joe$ poveste#te'i despre trecutul domnului ?ennie Kright. /ereu z%mbitor$ ?ullington #i'a împreunat m%inile #i a început1 2 7a$ a#a$ ei bine$ am verificat fotografia acestui individ în toate sistemele noastre de evidenţă. N'o să vă plictisesc cu amănuntele$ dar avem ni#te computere foarte performante$ care deţin imaginile faciale a milioane de oameni. ,%nd introducem fotografia unui suspect$
computerele caută #i scanează #i$ în general$ î#i fac treaba. &n cazul domnului Kright$ sau cine este acest bărbat$ nu am obţinut nici un rezultat. Nici o potrivire. Nici un indiciu. *poi am trimis poza la ,F*$ iar ei au efectuat o cercetare similară$ pe alte computere$ cu altă parte de software$ dar cu acela#i rezultat. Nimic. *m rămas surprin#i$ sincer vorbind. ram foarte convin#i că îl vom putea identifica pe acest individ. -le nu s'a arătat surprins. Numai dezamăgit. ,itise despre super'computerele folosite de serviciile de informaţii$ #i$ după ce avusese de a face cu ?ennie$ în cele c%teva luni ce i se păruseră a fi o ve#nicie$ chiar dorea #tie #icine era el. ?ullington s'a luminat puţin lasăfaţă a continuat1 2 ,u Nigel e altă poveste. *m introdus portretul'robot făcut de tine în sistemul nostru #i nu am găsit ceva asemănător. &nsă cei de la ,F* au găsit o posibilă similitudine. ?ullington a deschis un dosar$ a scos o fotografie în alb'negru #i i'a întins'o lui -le$ care a zis imediat1 2 l eG 2 ?un. Numele lui real este 7err Hobart$ născut în *frica de >ud$ crescut la Liverpool$ instruit ca tehnician în cadrul serviciilor de informaţii britanice$ un individ dat afară acum zece ani pentru că pătrunsese ilegal în fi#ierele confidenţiale ale unor bogăta#i din lveţia$ considerat în general drept unul dintre cei mai sclipitori hacEeri din lume. >clipitor$ dar un ticălos fără pereche$ un mercenar împotriva căruia au fost emise ordine de reţinere în cel puţin trei ţări. 2 ,%t de multe lucruri le'ai spus acestor oameni4 L'a întrebat Kingate. *#a lui$ cumcare îi era adresată$ la avocatul a dat din capreprezenta aprobatormai #i acur%nd spus1 o acuzare dec%t o întrebare. -le s'a uitat 2 Hai$ -leG Nu e#ti supus niciunei investigaţii. Nu ai făptuit nimic ilegal. 2 Le'am prezentat planul de organizare al camerei computerelor$ chestiuni generale legate de ea. &ndea"uns pentru a le satisface curiozitatea$ dar nu le'am oferit nici o informaţie reală. 2 &n orice caz$ a spus ?ullington$ celelalte două portrete'robot nu au scos nimic la iveală. 7acă înţeleg cum stau lucrurile$ ace#ti doi băieţi constituie doar o echipă de supraveghere #i nu prezintă o importanţă prea mare. 2 *devărat$ a spus -le. 2 :ortretul'robot pe care l'ai făcut domnului Hobert e remarcabil$ a afirmat ?ullington. 2 *m apelat la a"utorul unui site. >e cheamă [uicE5ace.com. ;ricine ar fi reu#it. 2 ,e urmează să faci4 L'a întrebat Kingate. /%ine'seară nesau înt%lnim pentru o discuţie.#i:lanul este calor. eu să sistem$2 pentru a descărca deturna documentele$ să le predau Nupătrund am ideecumva cum seînva face acest lucru. >istemul computerizat mi se pare unul e!trem de sigur. 2 ,%nd se va înt%mpla asta4 2 Nu mi'au spus$ dar am impresia că în cur%nd. *m #i eu o întrebare. Nici ?ullington$ nici Kingate nu s'au oferit să preia întrebarea$ astfel înc%t -le a adresat'o la modul general1 2 ,ine sunt ace#ti oameni4 :entru cine lucrează4 ?ullington a z%mbit arăt%ndu'#i toţi dinţii #i a spus ridic%nd din umeri1 2 ,u toată sinceritatea$ nu #tim$ -le. Hobart e ca o t%rfă care călătore#te în întreaga lume v%nz%ndu'se cui dă mai mult. Nu avem idee de unde vine ?ennie. >puneai că nu e american. 2 7upă vorbă$ nu pare.
2 5ără a avea idee cine e$ nici măcar nu putem emite supoziţii în privinţa celor pentru care lucrează. 2 La prima noastră confruntare$ din februarie$ anul trecut$ atunci c%nd l'am văzut prima oară pe ?ennie$ au mai fost implicaţi cel puţin cinci agenţi. Aoţi erau sigur americani. ?ullington a clătinat din cap. 2 :robabil ni#te mercenari$ -le$ oameni adu#i doar pentru treaba respectivă$ plătiţi #i apoi pu#i pe liber. !istă #i o lume obscură$ alcătuită din fo#ti poliţi#ti$ agenţi$ fo#ti soldaţi #i oameni din serviciile dintr'o mulţime motive$ auanga"aţi fost daţide afară. /ai toţi$proveniţi ni#te inadaptabili. *u de fostinformaţii$ instruiţi încare$ secret #i at%ta #tiu săde facă. >e lasă oricine e în stare să'i plătească. ,ei cinci probabil că nu aveau habar ce punea ?ennie la cale. 2 ,e #anse sunt de a'i prinde pe cei care l'au ucis pe ?a!ter Aate4 7e pe feţele tuturor a dispărut orice urmă de z%mbet. *u apărut în schimb e!presii de tristeţe #i perple!itate. &ntr'un t%rziu$ ?ullington a spus1 2 &nt%i trebuie să'l prindem pe ?ennie$ după care vom a"unge la #efii care îl plătesc$ #i abia după aceea vom afla numele nemernicilor care au făcut această treabă murdară. 7acă ?ennie e profesionist$ #i mi'este foarte clar că a#a se prezintă situaţia$ #ansele de a stoarce de la el ni#te nume sunt foarte firave. 2 ă ne g%ndim la următorul scenariu. &n prezent$ e!istă cel puţin optsprezece agenţii de informaţii în >tatele =nite$ #i astea sunt doar cele recunoscute în mod oficial. :robabil că e!istă #i unele despre care nu #tim. ,e facem dacă ?ennie lucrează pentru vreuna dintre acestea4 Nu cumva sarcina lui este aceea de a procura #i prote"a toate secretele4 7acă supercomputerele nu'i găsesc mutra tocmai pentru că nici nu trebuie s'o găsească4 2 -le$ ăsta'i un scenariu ridicolG =n agent rău intenţionat care lucrează pentru >tatele =nite$ spion%nd o firmă americană de avocatură #i ucig%nd cetăţeni americani4 Nu credG 2 ?ineînţeles că sună ridicol$ dar faptul că propria ţeastă ar putea deveni următoarea ţintă face minuni în cazul imaginaţiei oricui. 2 Lini#te#te'teG *sta e singura cale de salvare ce e!istă. 2 Nu văd niciuna.
2 ?a da$ e!istă. >ă luăm lucrurile pas cu pas. Nu intra în panicăG 2 Nu m'am panicat vreme de nouă luni$ dar acum sunt c%t pe ce. 2 Nu e adevărat. Fa'o u#urelG Arebuie să avem încredere în cei doi. 2 ; să te sun m%ine. cranton. John a închiriat o ma#ină$ iar doctorul a plecat cu avionul pentru a'i face o vizită fiului său$ care locuia în Killiamsport. ?iroul de avocatură al lui /ichelin ,hiz se găsea la eta"ul înt%i al unei clădiri vechi de pe >pruce >treet$ din centrul ora#ului. John a a"uns e!act la ora nouă #i a fost primit cu răceală de o secretară. Nu o înt%lnise niciodată pe doamna ,hiz$ nici nu auzise de ea$ dar acest lucru nu era neobi#nuit într'un stat care avea mai bine de #aizeci de mii de avocaţi. =n avocat localnic pe care îl cuno#tea îi spusese că eadreptul conducea o firmă obi#nuit în care lucrau doar femei$ două femei care nu absolviseră #i numărul de secretare #i de av%nd a"utoare careasociate$ lucrau îndouă regim de program redus. Nici un bărbat nu'i era client. 7oamna ,hiz se specializase în divorţuri$ în acordarea custodiei copiilor$ în cazuri de hărţuire se!uală #i de discriminare la locul de muncă$ toate privite din perspectiva femeii. *vea foarte mult de lucru. >e bucura de o reputaţie solidă. ra o avocată dură în numele clientelor ei$ o bună negociatoare$ #i nu se temea să apară în instanţă. 'au a#ezat la o măsuţă de lucru dintr'o cameră alăturată biroului ei$ iar secretara a ie#it pentru a le aduce cafea. 3reme de c%teva minute$ au schimbat o serie de amabilităţi despre eventuale cuno#tinţe comune$ menţion%nd numele c%torva avocaţi din zona cuprinsă între :hiladelphia #i rie. 7upă ce li s'a servit cafeaua$ iar u#a s'a închis$ doamna ,hiz a spus1 2 >ă trecem la treabăG 2 ?ună idee$ a zis domnul /c*vo. Ae rog să mi te adresezi cu John. 2 ?ine$ iar eu sunt /iEe. Nu #tiu dacă e prescurtarea potrivită de la /ichelin$ dar a#a mă #tie lumea de multă vreme. 2 *tunci$ /iEe să fieG :%nă în acel moment$ ea nu radiase dec%t calm #i ospitalitate$ însă John î#i dăduse de"a seama că dincolo de z%mbet se ascundea o avocată foarte bătăioasă. 2 3rei să începi tu4 * invitat'o el.
2 Nu. Au m'ai căutat. unt convins că #tii detaliile acelui presupus viol. 2 ?ineînţeles. laine lucrează aici cu program redus$ #i suntem foarte apropiate. per deschis. >incer să7upă fiu$ am aflat lucru abia arecent. >urpriza ei era evidentă$ iar John a continuat1 2 Nu$ -le nu mi'a spus atunci c%nd s'a înt%mplat. 3oia s'o facă$ dar investigaţia de"a se încheiase. *cest lucru este supărător$ pentru că suntem foarte deschi#i unul faţă de celălalt$ dar nu asta contează. &nţeleg că tu #i domni#oara -eenan l'aţi înt%lnit pe Joe ?ernardo acum c%teva săptăm%ni$ iar discuţia nu a decurs deloc bine$ după cum a povestit Joe. cranton atunci c%nd a fost asasinat. 2 ,orect. 2 :lănuiau să se înt%lnească4 2 7a. 2 *#adar$ /iEe$ se pare că episodul petrecut acum cinci ani #i "umătate nu trece în uitare. ,lientul meu ar dori să rezolve lucrurile$ să închidă acest subiect. l at%rnă ca un nor negru deasupra capetelor&lacestor tineri$ iar eu să e!plorez modalităţiledespre în careaceastă s'ar putea rezolva problema. reprezint numai pe am fiulvenit meu.ca ,eilalţi nu au cuno#tinţă înt%lnire. 5amilia Aate nu #tie nimic$ desigur$ #i vă imaginaţi prin ce trec membrii ei în aceste momente. Joe a#teaptă un copil #i e pe punctul de a se căsători. trocE a uitat acest episod. /iEe încă nu ridicase pi!ul de pe masă. *sculta cu atenţie #i î#i bătea ritmic între ele buricele degetelor. :e mai fiecare deget avea c%te un inel$ iar la încheieturile m%inilor îi at%rnau tot soiul de podoabe nu foarte scumpe. &n tot acest timp$ ochii ei migdalaţi nu l'au slăbit nici o clipă pe John. 2 >unt convinsă că ai o propunere$ a spus ea$ mulţumindu'se să asculte. 2 Nu mi'este clar ce vrea clienta ta. :oate că ar fi înc%ntată să'i vadă pe toţi cei trei supravieţuitori$ fo#ti colegi de apartament$ recunosc%nd că a fost vorba de viol$ pentru ca apoi să fie condamnaţi #i trimi#i la închisoare. :oate că s'ar mulţumi cu scuze prezentate în mod discret. ;ri poate agreează ideealimba unei peste înţelegeri financiare. posibil să măbrăţări lămure#ti în această privinţă4 /iEe #i'a trecut buzele ru"ate #i a făcut c%teva să zornăie. 2 ; cunosc pe laine de doi ani. * avut un trecut agitat. fragilă$ vulnerabilă$ iar uneori e predispusă unor dispoziţii foarte sumbre. *r putea fi vorba despre depresie. Nu a mai consumat băuturi alcoolice de aproape un an$ dar încă luptă cu tentaţia. &mi este ca o fiică$ #i a spus insistent încă din prima zi că a fost victima unui viol. u o cred. convinsă că familia Aate s'a amestecat în acel caz$ că au e!ercitat presiuni asupra unor prieteni care$ prin alte presiuni$ i'au determinat pe poliţi#ti să retragă imediat acuzaţiile. John a clătinat din cap. 2 Nu este adevărat. Niciunul dintre cei patru băieţi nu a mărturisit familiei lui ce s'a înt%mplat. 2 >'ar putea$ dar nu #tim asta cu certitudine. &n orice caz$ multe dintre problemele pe care le are laine au apărut din cauza acelui episod. ra o fată sănătoasă$ iubitoare de distracţii #i
dornică de învăţătură$ căreia îi plăcea viaţa la colegiu #i care î#i făcea planuri mari de viitor. La scurt timp după viol$ a abandonat totul #i de atunci încoace se zbate să supravieţuiască. 2 F'ai văzut notele obţinute la 7u0uesne4 2 Nu. 2 &n primul semestru$ a picat un curs$ a abandonat un altul #i a obţinut note foarte proaste la celelalte trei. 2 ,um de ai obţinut acces la rezultatele academice din studenţia ei4 2note &n aldedoilea semestru$ situaţia notelor fost ceva mai bună #i a obţinut mai toate cursurile ,. 7upă presupusul viol$ a luatatoate cele patru e!amene$ apoi alaplecat acasă #i nu a mai revenit. /iEe a ridicat din spr%ncene #i spinarea i'a devenit ţeapănă. 2 ,um ai intrat în posesia acestor informaţii4 >'a răstit ea. *ha$ deci femeia aceea avea un temperament vulcanic$ p%nă la urmă. 2 Nu am avut acces$ #i oricum nu prezintă importanţă. ,%t de des îţi spun clienţii adevărul gol'goluţ4 2 >ugerezi cumva că laine minte4 2 /iEe$ adevărul e ceva nesigur în cazul de faţă. ,ertitudinea este că nu vom #ti niciodată cu adevărat ce s'a petrecut în acea noapte. :u#tii ăia băuseră #i fumaseră mari"uana vreme de opt ore neîntrerupt$ #i erau mai promiscui dec%t ne face nouă plăcere să credem. >e #tia prea bine că laine avea obiceiul să se culce cu oricine. Aoţi făceau 22>igur că nu. amor pe apucate. 7ar asta nu e o scuză pentru viol. /irosea a bani. /ai e!istau c%teva obstacole de trecut$ dar am%ndoi avocaţii erau con#tienţi că$ p%nă la urmă$ vor discuta posibilitatea unei (soluţionări financiare). 2 ,lientul tău ce părere are despre acest episod4 * întrebat /iEe$ recăpăt%ndu'#i tonul calm. !plozia de iritare se stinsese$ însă resursele unei noi răbufniri e!istau. 2 :etrecuseră toată după'amiaza l%ngă piscină$ apoi distracţia se mutase înăuntru$ în apartamentul băieţilor. rau în "ur de cincisprezece$ mai mulţi băieţi dec%t fete$ dar laine nu făcea parte din acest grup. vident$ ea era în apartamentul alăturat$ la o altă petrecere. &n "urul orei unsprezece #i "umătate noaptea$ au apărut poliţi#tii #i au pus capăt petrecerii. N'a fost nimeni arestat$ oamenii legii s'au mulţumit să'i avertizeze. /iEe a dat răbdătoare din cap în semn de încuviinţare. Aoate acestea erau consemnate în raportul2poliţiei. 7upă plecarea poliţi#tilor$ a continuat John$ a apărut #i laine. a #i ?a!ter s'au apucat să facă se! pe canapea$ iar lucrurile s'au precipitat. ,lientul meu urmărea o emisiune la televizor$ în aceea#i încăpere$ împreună cu *lan >trocE. ,lientul meu era beat$ asta în cel mai bun caz$ iar la un moment dat a adormit. >igur nu a avut relaţii se!uale cu laine în acea noapte$ iar în acele momente nici nu #tia prea bine dacă în apartament se făcea se! sau nu. ra prea beat pentru ca a doua zi de dimineaţă să'#i aducă aminte cine #tie ce #i$ a#a după cum e#ti la curent$ clienta ta nu a făcut acuzaţii dec%t patru zile mai t%rziu. :oliţi#tii au făcut investigaţia de rigoare. Aoţi cei patru băieţi erau pe punctul de a sta de vorbă cu familiile lor$ dar anchetatorii #i'au dat seama că pur #i simplu nu puteau str%nge probe pentru finalizarea cazului. &n ultimele săptăm%ni$ clientul meu a discutat cu ?a!ter Aate #i cu Joe ?ernardo$ #i am%ndoi au recunoscut că făcuseră se! cu laine în seara cu pricina. *m%ndoi sunt 6 au fost 6 ferm convin#i că totul s'a petrecut cu consimţăm%ntul fetei. 2 *tunci de ce era at%t de dornic ?a!ter Aate să'#i ceară scuze4
2 Nu pot răspunde la întrebarea asta. Nu vorbesc în numele lui. 2 7ar Joe de ce #i'a cerut scuze4 * făcut asta în prezenţa mea$ #tiai4 2 Joe #i'a cerut scuze pentru că a violat'o pe laine ori #i'a cerut scuze pentru acea neînţelegere4 2 igur$ a fost vorba despre se!$ dar altceva nu se poate dovedi. &n cele din urmă$m%inii /iEe pline a scrisdeceva. blocnotes elegante$ etal%ndu'#i încheietura nerv.:e* un inspirat ad%ncalbăstrui$ #i a părutcucămi#cări prive#te lung pe fereastră. :entru echipa /c*vo sosise momentul celei mai importante manevre. John nu avea să dezvăluie toate elementele$ deoarece reu#ita oricăror negocieri nu are la bază dezvăluiri complete. &nsă singura bombă ce putea anula orice înţelegere trebuia să fie abordată. 2 *i discutat vreodată cu detectivii din :ittsburgh4 * întrebat'o John. 2 Nu$ dar am citit întregul dosar. 2 >e menţionează ceva despre o înregistrare video4 2 7a$ e!istau ni#te notări în dosar. &nsă poliţi#tii nu au reu#it să descopere filmul. :%nă #i laine a auzit acel zvon. 2 Nu e un zvon. !istă o asemenea filmare. a a primit vestea fără să tresară deloc. Nimic din ochii$ din m%inile sau din postura ei nu a5emeia lăsat impresia de surprindere. talent are la disimulare)$ a recunoscut John în sinea sa. aceea a#tepta$ nimic mai(,e mult. 2 Nu am văzut filmul$ a spus el. 7ar clientul meu l'a vizionat în februarie$ anul acesta. Nu #tiu unde se află el în prezent$ #i nici c%ţi alţii l'au mai văzut$ probabil foarte puţine persoane. !istă posibilitatea ca el să apară undeva$ probabil pe internet$ poate chiar în cutia ta po#tală. 2 trocE nu au făcut se! cu ea.
2 ,eva pe acolo. 2 7e aceea ai venit la mine4 ,lientului tău îi este frică de film4 3rei să faci pace cu noi pentru ca planul privitor la e!torcare să nu mai funcţioneze4 2 *i intuit perfect cum stau lucrurile. a încă nu clipise p%nă în acel moment. 7eocamdată părea să'i fi ghicit g%ndurile. 2 ,red că e un film dat naibii$ a spus /iEe. 2 ,lientului meu i s'a părut tulburător$ de#i el nu a fost prezent în porţiunea care cuprinde scenele de se!. 5ilmul o,el prezintă pe clienta cu#i'a dragă inimă într'o partidă de se! pe canapea. puţin limpede pe film$ nu rezultă ta cuimplic%ndu'se claritate dacă ea pierdut cuno#tinţa la un moment dat. 2 :oate fi văzută plimb%ndu'se$ vorbind #i mi#c%ndu'se prin apartament4 2 videntG ?ăieţii ă#tia nu au t%r%t'o p%nă acolo din stradă$ /iEeG ,ălcase în apartamentul lor de multe ori$ #i trează$ #i beată sau drogată. 2 >ărmana fată$ a spus /iEe$ un prim semn că demarau negocierile. 2 >ărmana fată se distra de minuneG *vea po#eta plină de droguri$ împreună cu o colecţie întreagă de false identităţi$ #i se afla mereu în căutarea c%te unei petreceri. /iEe s'a ridicat încet #i a zis1 2 >cuză'mă o clipă. >'a deplasat către biroul ei$ iar John a putut admira mi#carea fustei de piele pe tot acel drum. * auzit apoi glasul ei cobor%t răzbind de dincolo$ vorbind probabil la telefon$ după care avocata2 a revenit$ av%nd pe faţă z%mbet forţat. *m putea discuta astaun vreme de ore în #ir$ a spus ea.
aventura de a practica avocatura într'un oră#el din *merica. 7upă această pauză de destindere$ John a spus cu căldură în glas1 2 :oveste#te'mi c%teva lucruri despre laine. >lu"bă$ salariu$ stare financiară$ familie$ #i a#a mai departe. 2 /da$ a#a cum am spus$ lucrează cu program redus aici mai mult pe degeaba. ,%#tigă 9 BBB de dolari pe an ca ad"unct de director al parcurilor #i zonelor recreative din ora#$ ceea ce nu reprezintă neapărat o slu"bă în care să faci carieră. Locuie#te cu chirie într'un apartament modest$ pe care îl împarte #i are un automobil Nissan$ pentru plăte#te rate lunare. 5amilia ei estecu dinprietena rie$ #i ei nu?everl$ #tiu c%t de prosperă era aceasta c%ndva$ darcare lucrurile au luat o întorsătură neplăcută în ultimii ani. *#a se face că laine se descurcă singură$ iar la douăzeci #i trei de ani reu#e#te să supravieţuiască. &ncă visează ceva mai presus de situaţia în care se află acum. John #i'a mai notat c%te ceva$ apoi a zis1 2 Feri am stat de vorbă cu un avocat al familiei Aate$ o firmă puternică din :ittsburgh. ?a!ter avea un cont personal în care primea #ase mii de dolari pe lună$ care niciodată nu'i erau de a"uns. *ceastă sumă trebuia să crească în decursul timpului$ dar$ în prezent$ toate conturile Aate sunt ţinute sub un control strict de un unchi care conduce totul cu o m%nă de fier. &n proprietatea lui se află prea puţine lucruri$ astfel că orice contribuţie din partea familiei lui ar intra în categoria ofertelor caritabile. *ce#ti oameni nu sunt recunoscuţi pentru actele lor de caritate$ #i mi'e greu să'mi imaginez că ei ar accepta ideea de a scrie cecuri pe numele fostelor prietene ale lui ?a!ter. /iEe datsedin cap în semn de aprobare. 2 7ara ce înt%mplă cu Joe4 * întrebat ea. 2 Lucrează din greu$ străduindu'se să asigure traiul familiei lui în devenire. :robabil că e anga"at financiar pe restul vieţii. ,lientul meu ar prefera să'i ţină pe Joe #i pe *lan >trocE departe de acest caz. 2 Lucru demn de admiraţie. 2 Noi propunem două plăţi. =na acum$ iar cealaltă peste #apte ani$ atunci c%nd e!piră perioada de prescriere privind acuzaţiile de viol. &n cazul în care clienta ta ar reu#i să facă uitată acea înt%mplare de tinereţe$ renunţ%nd la ideea de a'i trimite în "ustiţie pe ace#ti tineri$ atunci va primi o sumă frumu#ică la sf%r#it. 7ouăzeci #i cinci de mii de dolari acum$ iar în următorii #apte ani clientul meu va adăuga c%te zece mii la o investiţie ce va a"unge la 8BB BBB de dolari c%nd laine va avea treizeci de ani. /iEe a rămas imperturbabilă. 2 #i cinci dedouăzeci mii într'o#iprimă fazămii. reprezintă o sumă ridicolă$ 2 7ouăzeci 5iul meu nu are cei cinci de ?anii vor veni de la mine.a spus ea. 2 :e noi nu ne interesează sursa banilor. Ne preocupă mai mult care este suma. 2 i bine$ în acest moment$ suma e zero$ iar dacă nu reu#im să ne punem de acord$ este posibil ca ea să răm%nă la zero.
7a$ a#a erau$ iar /iEe nu putea respinge acea afirmaţie. ă înţeleg că nu e#ti dispusă să accepţi oferta$ a spus John. 2 cranton. a visează să urmeze dreptul$ #i$ fără a"utor$ acest lucru îi va fi imposibil. 2 uma pe care aveau să o plătească avea mai puţin de a face cu banii de care avea nevoie laine #i mai mult cu dorinţa de a'#i asigura tăcerea ei. &n situaţia aceea$ o sută de mii de dolari reprezenta o adevărată afacere. Revenit la masa tratativelor$ John a spus1 2 ;ferim cel mult #aptezeci de mii de dolari$ nimic mai mult. &n timp ce /iEe i'a întins m%na$ brăţările de la încheieturi au zăngănit. 2 >'a făcut$ a spus ea.
era perfect identic. *lături de acesta se găsea o cutie de culoare bleumarin cu aspect ameninţător$ de mărimea unui laptop. &n timp ce$ plin de m%ndrie$ Nigel făcea o descriere amănunţită a rolului "ucat de diferitele cordoane #i cabluri$ spaghete$ cum le numea el$ ?ennie #i -le s'au mulţumit să'l urmărească în tăcere. !ista un cablu de alimentare$ unul pentru sistemul audio$ altul pentru monitor #i cablurile de conectare la imprimantă. 2 -le$ are #i sistem audio4 *vem #i zgomot de la băieţeii cei răi4 audio$ i'a răspuns -le$ iar Nigel a str%ns gri"uliu cablul pentru conectarea audio #i2l'aNu$ pusnimic deoparte. *poi s'a aplecat în spatele computerului #i a făcut semn către un punct magic. 2 =ite$ -le$ aici e ţinutul făgăduinţei$ adică portul =>?. aproape ascuns$ dar #tiu că e!istă$ pentru că am un amic la 5argo. Arebuie să e!iste$ crede'măG -le #i'a dres numai glasul$ prefer%nd să tacă. 2 =ite care'i planul$ -le$ a spus Nigel cu un aer agitat$ fascinat total de opera lui. 7in trusa lui de hacEer$ foarte bine dotată cu dispozitive de înaltă performanţă a#ezate ordonat$ Nigel a scos două obiecte$ identice ca formă #i lungime$ late de aproape doi centimetri #i lungi de patru. *cesta este emiţătorul =>? fără fir$ nou'nouţ$ ultimul răcnet$ încă nepus în v%nzare pentru marele public$ nici vorbă$ domnule$ a zis el$ apoi l'a înserat în portul care se afla sub racordul de alimentare. 7upă introducere$ din el se mai vedea doar o porţiune de un centimetru #i ceva. acolo$dispozitiv uite a#a$ #i$ am trecut la treabăG ăsta :ractic$ invizibil. Nigel a fluturat2 în &laerv%ri celălalt #i agata$ e!plicat1 Far drăcu#orul mic răm%ne este receptorul =>? care intră în cutia asta albastră. #ti atent$ -le4 2 *m priceput. 2 ,utia albastră intră în geanta diplomat. &ţi a#ezi geanta pe podea$ direct sub computer$ acţionezi un comutator #i documentele se descarcă într'o clipită. 2 ,%t de repede4 2 capi un anume pi! pe "os$ i'a zis ?ennie. diversiune. 7u'te c%nd nu este nimeni acolo #i stai cu spatele la camera video. -le a clătinat din cap. 2 :rea riscantG >ă #tiţi că oamenii ă#tia nu sunt pro#ti. &n camera alăturată e!istă un tehnician de securitate. &l cheamă ant. 2 7ar lucrează #aisprezece ore pe zi4 2 Nu #tiu c%t #i c%nd lucrează. Aocmai asta'i problema. Nu #tii niciodată cine urmăre#te din camera respectivă. 2 Ne pricepem la securitate$ -le$ iar amăr%ţii care sunt plătiţi să urmărească toată ziua ecranele cu imagini de televiziune cu circuit închis sunt de obicei pe "umătate adormiţi. o activitate îngrozitor de plicticoasă.
2 7ar acolo nu e sala de băut cafea$ ?ennieG >e presupune că intru în camera aia ca să lucrez. ,hiar dacă pentru voi furtul reprezintă o prioritate$ firma vrea ca eu să verific documentele. *sta însemn%nd că am de realizat un proiect pe care îl a#teaptă un partener. Nigel a intervenit imediat1 2 -le$ ai putea termina totul în două ore$ cu condiţia să găse#ti documentele repede. ?ennie a e!pus preocuparea principală1 2 :rioritatea numărul unu o reprezintă motoarele ce aspiră aer$ pe care Arlon #i ?artin le'au elaborat împreună. Aehnologia este este at%t de complicată$ înc%t cei de 7ai la :entagon sunt #i acum în stare de orgasm. :rioritatea următoare amestecul de combustibil. căutare pe (combustibil criogenie pe bază de hidrogen) #i după aceea treci pe ("et de propulsie). Arebuie să e!iste foarte multe elemente de cercetare în fi#ierele acelea. Far prioritatea a treia se nume#te (alunecare pe undă). 5aci o cercetare. *cestea sunt proiecte aerodinamice folosite pentru sporirea raportului dintre sustentaţie #i rezistenţa la înaintare în cazul aparatului ?'8B. *i aici un referat. ?. *poi s'a a#ezat #i a spus1 2 Nu se poate. 2 ?a se poate$ a zis ?ennie pe un ton bat"ocoritor. 5olose#te'ţi creierulG 2 mort. Nigel #i'a făcut de lucru cu cutia albastră. 2 :artea de software e g%ndită de mine. 7upă ce introduci emiţătorul$ te apleci #i ape#i comutatorul ăsta mic$ iar programul localizează computerul în mod automat #i începe să descarce baza de date. Aotul se desfă#oară cu o rapiditate deosebită$ -le$ #i$ dacă vrei$ poţi face o pauză$ poţi părăsi încăperea$ te duci la toaletă$ te porţi ca #i cum nimic nu s'ar înt%mpla$ iar în tot acest timp "ucărioara mea suge un document după altul. 2 *l naibii delasclipitor$ spus -le. ?ennie a scos iveală oageantă diplomat marca ?all la fel ca aceea a lui -le$ av%nd un capac scurt din piele care se închidea pe o parte. &năuntru e!istau trei compartimente$ cel din mi"loc fiind căptu#it pentru prote"area laptopului. 7esignul genţii înlocuitoare era desăv%r#it prin prezenţa c%torva semne de lovituri #i a cărţii de vizită a lui -le$ av%nd logoul >cull S :ershing imprimat pe ea$ prinsă bine într'o protecţie din piele. 2 3ei folosi asta$ a spus ?ennie$ în timp ce Nigel lua cu băgare de seamă cutia albastră #i o plasa în compartimentul central al genţii. 2 ,%nd tragi fermoarul acestui compartiment$ a zis Nigel$ receptorul este de"a la locul lui. 7acă$ din cine #tie ce motiv$ trebuie să abandonezi misiunea$ închizi geanta #i ape#i butonul ăsta$ iar totul se blochează automat. 2 >ă abandonez misiunea4 2 &n eventualitatea că
2 Haideţi să lămurim lucrurile. 7acă se înt%mplă ceva$ însemn%nd fie că mă observă cineva$ fie că$ imediat ce mă apuc eu să scormonesc în baza de date dintr'un supercomputer$ se declan#ează vreo alarmă despre care nu avem habar$ atunci eu$ potrivit planului vostru$ trebuie doar să închid capacul genţii$ să în#fac emiţătorul care este aproape ascuns #i$ pe urmă$ ce să fac4 ; rup la sănătoasa din camera aia ca un hoţ din magazine care a fost prins asupra faptului4 =nde mă duc$ Nigel4 ?ennie$ ai vreo idee ce trebuie să fac4 2 ,almează'te$ -le$ i'a zis ?ennie cu un z%mbet prefăcut. Aotul e simplu ca bună ziua. ; să te 2 descurci de minuneG -le$ nu vor e!ista alarme. >oftul conceput de mine e prea bun pentru a#a ceva. *i încredere în mineG 2 3ă rog$ încetaţi să'mi tot spuneţi să am încredereG -le s'a apropiat de o fereastră #i a privit peisa"ul /anhattanului. ra marţi seara$ în "ur de 981CB. Nu m%ncase de la 881CB$ c%nd el #i Aabor luaseră un pr%nz scurt$ de vreo cincisprezece minute$ în bufetul cu autoservire al firmei. ,u toate astea$ foamea era cea mai măruntă dintre gri"ile sale$ ce alcătuiau o listă întreagă. 2 -le$ e#ti pregătit4 * spus ?ennie$ aflat de cealaltă parte a camerei. Nu suna a întrebare$ ci a invitaţie. 2 ,%t se poate de pregătit$ a răspuns el$ fără a întoarce capul. 2 ,%nd4 2 ,%t de cur%nd posibil. 3reau să se termine odată. ; să trec m%ine prin cameră de c%teva ori$sf%r#itul ca să văd cum lucrurile pe acolo. ,redpentru că o săa reu#esc ceva m%ine'seară opt$ spre zilei$ darmerg c%t să'mi las timp suficient descărca$ presupun%nd căpe nulavoi fi împu#cat p%nă atunci. 2 *i întrebări privind echipamentul4 L'a întrebat Nigel. -le s'a întors cu pa#i rigizi p%nă la staţia de lucru #i a privit lung la aparate. &n cele din urmă$ a ridicat din umeri #i a zis1 2 Nu$ e destul de limpede. 2 !celentG &ncă un lucru$ -leG ,utia albastră are un semnal fără fir$ astfel că voi #ti precis momentul în care descarci. 2 7e ce este necesar a#a ceva4 2 /onitorizare. 3om fi pe aproape. -le a înălţat iară#i din umeri. 2 /ă rog. albastră aflaatot în compartimentul central$ iar Nigel manevra geanta de parcăde ar fi fost o,utia bombă. *poise -le transferat în ea lucrurile din propria geantă$ iar c%nd a apucat'o m%ner #i a ridicat'o de pe masă$ a rămas surprins de greutatea ei. 2 ,am grea$ nu4 L'a întrebat Nigel$ urmărindu'i fiecare mi#care. 2 7a$ cam a#a e. 2 Nu'ţi face gri"i. *m ranforsat fundul genţii. Nu va cădea c%nd o să mergi cu ea pe ?road >treet. 2 &mi plăcea mai mult cealaltă. ,%nd o capăt înapoi4 2 ,ur%nd$ -le$ cur%ndG -le #i'a pus trenciul #i s'a îndreptat spre u#ă. ?ennie l'a însoţit c%ţiva pa#i$ zic%ndu'i1 2 NorocG Aotul se reduce la asta$ -leG ,redem în tine. 2 7u'te dracului$ i'a răspuns -le #i a ie#it din încăpere. eanta diplomat a devenit #i mai grea în urma nopţii scurte #i insomniace$ iar a doua zi$ miercuri dimineaţă$ c%nd a cobor%t cu ea de pe bancheta din spate a unui ta!i$ -le aproape că î#i
dorea ca fundul întărit al ei să cadă$ iar cutia albastră să se facă mii făr%me de asfaltul de pe ?road >treet$ astfel ca programul cel isteţ al lui Nigel să a"ungă undeva în canalizare. Nu era sigur ce s'ar fi putut înt%mpla după aceea$ dar un astfel de scenariu suna mult mai bine dec%t ceea ce se plănuise. La douăzeci de minute după ce -le a a"uns cu liftul la eta"ul treizeci #i patru$ Ro ?enedict a urcat în acela#i lift împreună cu doi tineri care$ neîndoielnic$ erau asociaţi la >cull S :ershing. Aoate semnalmentele dovedeau aceasta. *veau sub treizeci de ani. ra ora P1CM dimineaţa. obosiţi #i amăr%ţi$ dar purtau scumpe #i aveau cu ei de#i genţisocotea diplomat elegante$ de:ăreau culoare neagră. Ro era pregătit să haine vadă vreo figură cunoscută$ că asemenea înt%mplare ar fi fost cu totul improbabilă. Nu era deloc lucru neobi#nuit să vezi avocaţi ai altor firme în acea clădire. Ro cuno#tea vreo #ase parteneri de la >cull$ dar$ la o oră c%nd la slu"bă soseau aproape o mie cinci sute de oameni$ g%ndea că #ansele de a înt%lni pe cineva cunoscut erau minime. chimbul a fost rapid. Ro a înlocuit o geantă cu alta #i s'a pregătit să iasă. sunt agenţii federali4din * pat întrebat foarte încet$ de#i pe coridor nu se afla nimeni$2 iar=nde secretarele abia coborau la ora-le aceea. 2 7upă colţ$ într'o furgoneta. 3or face o scanare de rutină$ ca să se asigure că nu conţine dispozitive de urmărire. 7acă descoperă a#a ceva$ ţi'o voi aduce imediat înapoi #i inventăm o poveste "ustificativă. 7acă nu$ o vor duce la un laborator de'al lor din [ueens. 7ar văd că e greaG 2 ,utia albastră e de vină. proiectată special de ni#te genii rele. 2 ,%nd ai nevoie de ea4 2 >ă spunem pe la #apte seara. *i la dispoziţie douăsprezece ore. ,red că e de a"uns$ nu4 2 *#a mi s'a spus. :otrivit lui ?ullington$ au acolo o mică armată de genii informatice care mor de nerăbdare să vadă ce'i înăuntru. 2 Nu trebuie să lase urme. 2 Nu vor lăsa. Au te simţi bine4 2 /inunat. *u mandate de arestare4 2 *$ sigurG :entru interceptare de convorbiri$ e!torcare$ conspiraţie #i multe alte infracţiuni. 2 7acă ?ennie va fi arestat$ atunci voi fi un t%năr motivat. 2 /ult norocG Ro a plecat$ lăs%nd în birou geanta diplomat care avea acelea#i semne de lovituri #i rosături$ dar #i eticheta cu logoul firmei. răbit$ -le a îndesat în ea dosare$ blocnotesuri #i pi!uri #i s'a dus să'#i mai ia cafea. 7upă douăsprezece ore care au părut interminabile$ Ro a revenit cu cea de'a doua geantă diplomat. >'a a#ezat$ iar -le a închis u#a biroului său. 2 i bine4 * întrebat el. 2 a#a cum ţi s'a spus. =n computer de comandă$ construit în mare la fel ca acelea folosite de armată$ totul e!trem de rezistent #i performant. :roiectat doar pentru descărcare. 7ouă hard disEuri$ fiecare de TMB de gigabtes. &n esenţă$ suficient spaţiu de stocare pentru tot ce
conţine clădirea asta$ dar #i alte trei de pe stradă. =n software e!trem de complicat$ pe care băieţii'minune de la 5?F nu l'au mai înt%lnit p%nă acum. Aipii ă#tia sunt buni$ -leG 2 /ie'mi spui4 2 emnalul transmis nu poate constata ce anume descarci #i nici c%t. 7oar le indică acelor oameni că te afli în cameră #i că ai început să transferi baza de date. 2 dracuIG 2La :oţi s'o faci$ -leG 2 ,am asta pare a fi opinia generală. 2 pun%nd Ros'aa făcut din nou genţi a plecat.în gol pentru Arlon$ Aimp de oacestea$ oră$ -le mulţumit să seschimb uite la de ceas #i să#i ponteze după care$ într'un t%rziu$ s'a clintit din loc. herr *bne$ astfel că a trebuit să o salute. 7upă felul cum arăta masa ei$ lucrase ore în #ir$ iar cercetarea nu ie#ise tocmai conform a#teptărilor. -le #i'a ales staţia de lucru cea mai îndepărtată. Far >herr stătea cu spatele la el. &n ciuda protestelor #i văicărelilor sale anterioare$ -le #i'a dat seama că risca destul de puţin să fie observat de vreun alt membru al echipei Arlon. Aoate cele zece scaune stăteau îndreptate spre pereţi$ cu spatele spre centrul încăperii$ astfel că$ în timp ce lucra la cercetare$ nu putea vedea dec%t monitorul$ computerul #i peretele de dincolo de acesta. :rime"dia venea de sus$ p%ndind din ochii sticlo#i ai lentilelor camerelor video. ,u toate acestea$ ar fi preferat să răm%nă singur în încăpere. >herr17upă un sfert de oră$ a decis să se ducă p%nă la toaletă. &n drum spre u#ă$ a întrebat'o pe 2 3rei să'ţi aduc o cafea4 2 Nu$ mulţumescG Nu mai stau mult. :erfect. a a plecat la 9B1CB$ un moment convenabil de întrerupere a activităţii$ care făcea pontarea mai lesnicioasă. -le #i'a plasat un blocnotes pe computer$ apoi două pi!uri$ lucruri ce puteau să alunece #i să se rostogolească$ trebuind să fie apoi recuperate de pe "os. * împră#tiat c%teva dosare pe l%ngă monitor #i$ în general$ a făcut masa să arate foarte încărcată #i dezordonată. La 9B1B$ a ciocănit în u#a metalică #i încuiată ce dădea spre cămăruţa unde se găsea imprimanta$ #i nu a primit răspuns. *poi a încercat cea de'a doua u#ă de metal$ despre care nu #tia unde ducea$ dar bănuia că în încăperea unde'#i făcea veacul ant$ asigur%nd securitatea. &l văzuse uneori pe acesta$ a#a că î#i închipuia că omul lucra în apropiere. Nu a primit răspuns. La 9B1M$ a hotăr%t să intre în acţiune$ înainte de eventuala sosire a vreunui alt asociat care ar fi dorit să mai ponteze o ultimă oră de muncă. >'a dus spre masa lui #i a lovit ca din înt%mplare
blocnotesul aflat pe computer$ făc%nd pi!urile să zboare direct în perete. * azv%rlit un braţ în sus$ a scăpat un (7raceG) c%t a putut de tare$ apoi s'a aplecat ca pentru a'#i recupera lucrurile. * descoperit un pi!$ nu l'a dibuit pe celălalt$ dar a continuat să caute. :e podea$ în spatele monitorului$ sub scaun$ apoi iară#i în spatele computerului$ unde a înfipt cu pricepere micuţul emiţător în portul =>?$ în e!act acela#i moment în care a găsit #i pi!ul lipsă$ ridic%ndu'l în aer$ astfel înc%t să fie văzut #i de cameră. 7e'acum calmat$ s'a a#ezat fără să mai blesteme #i s'a apucat să tasteze c%teva comenzi. ?. &n cele din urmă$ a făcut curăţenie la locul de muncă$ lu%ndu'#i lucrurile$ #i a plecat. >'a grăbit să a"ungă la biroul lui$ a îmbrăcat sacoul #i trenciul #i s'a îndreptat spre lifturi fără să înt%lnească pe cineva. &n timp ce cobora p%nă la parter fără ca liftul să mai oprească la vreun alt eta"$ #i'a dat seama că a"unsese la momentul de care se temea cel mai mult. :ărăsea biroul ca un hoţ$ av%nd în geanta diplomat suficiente furate c%t să fie condamnat pentru numeroase infracţiuni #i să a"ungă a fi e!clus din barou fi#iere pe viaţă. Fmediat ce a ie#it afară$ în aerul rece de decembrie$ l'a sunat pe ?ennie. 2 /isiune reu#ităG * spus el cu m%ndrie. 2 ?ravo$ -leG Hotelul ;!ford$ la intersecţia dintre Le!ington *venue #i Ahirt'5ifth >treet. ,amera MM8$ peste un sfert de oră. 2 *m plecat. -le s'a îndreptat spre un sedan negru$ unul înregistrat pe numele unei companii bine' cunoscute din ?rooEln$ a deschis portiera #i s'a a#ezat pe bancheta din spate. /icuţul #ofer de srcine asiatică l'a întrebat1 2 &ncotro4 2 ,um ziceai că te cheamă4 2 *l ,apone. 2Autwiler$ =nde te'ai născut$ *l4 2 Ae!as. 2 Au e#ti acela. Hotelul ;!ford$ camera MM8. *gentul *l a telefonat imediat cuiva #i a repetat informaţia. * ascultat vreme de c%teva minute$ răstimp în care a condus foarte încet$ apoi a zis1 2 Fată care este planul$ domnule /c*vo. *vem o echipă în alertă$ iar ea va a"unge la hotel peste zece minute. Nu trebuie să ne grăbim. 7upă ce supervizorul va a"unge în hotel$ mă va suna să'mi transmită instrucţiuni. 3rei o vestă4 2 ,e anume4 2 ; vestă$ una antiglonţ. *m una în portbaga"$ dacă dore#ti. :e -le îl frăm%ntase prea mult ideea că furase ca să se mai g%ndească la evenimentele ce se legau de arestarea lui ?ennie$ #i spera el$ a lui Nigel. ra convins că îi va duce pe oamenii 5?F' ului la instructorul lui$ dar nu se g%ndise mai deloc la amănuntele privitoare la trădarea sa. 7e ce anume ar fi avut nevoie de o vestă antiglonţ4
,a să oprească gloanţele$ desigur. &n mintea lui înfierb%ntată a apărut chipul lui ?a!ter. 2 Arecem peste asta$ a spus -le$ d%ndu'#i seama c%t de nepregătit era ca să ia asemenea decizii. 2 *m înţeles$ domnule. *l a condus vădind multă atenţie la trafic$ făc%nd #i un ocol$ doar pentru a trece timpul. La un moment dat i'a sunat telefonul mobil$ după care el a spus1 2 ata$ domnule /c*vo. ; să opresc în faţa hotelului$ #i vei intra singur în hol. Ae duci lifturile dindă dreapta #i ape#i pentru patru. ,oborî acolo$ cote#ti #i te duci la spre u#a care spre scări. :e butonul casa scării îi veieta"ul găsi pe domnul ?ullington #i pe st%nga alţi c%ţiva agenţi. 7in acel moment$ te preiau ei. 2 >e pare că o să mă distrez de minune. 2 Noroc$ domnule /c*voG ,inci minute mai t%rziu$ -le intra în holul hotelului ;!ford$ urm%nd apoi instrucţiunile primite. &n casa scărilor dintre eta"ul patru #i eta"ul cinci$ i'a înt%lnit pe Joe ?ullington #i pe alţi doi agenţi$ toţi fiind îmbrăcaţi aidoma celor care îl încolţiseră cu aproape zece luni în urmă$ după meciul de baschet al echipei de "uniori din New Haven. 7oar că ace#tia erau agenţi adevăraţi$ a#a că nu #i'a e!primat dorinţa de a le verifica documentele. >tarea de încordare era mare$ iar inima obosită a lui -le bătea într'un ritm furios. 2 >unt agentul ?ooth$ iar el e agentul Hard$ a spus unul din ei. -le a rămas impresionat de statura lor. la u#a#i camerei MM8$ i'adeoparte. spus ?ooth. se deschidă$ love#ti 2 tareAecuduci piciorul te tragi imediat Noi&nneclipa vomc%nd afla începe chiar însăspatele tău. Nuone a#teptăm la un schimb de focuri. :resupunem că oamenii ă#tia sunt înarmaţi$ dar habar nu au că venim. 7upă ce pătrundem$ vei fi îndepărtat de aici. ,um4 5ără schimburi de focuri4 -le a dat să facă o glumă$ dar$ brusc$ #i'a simţit genunchii înmuindu'se. 2 *i înţeles4 * m%r%it ?ooth spre el. 2 7a. >ă mergemG -le a pătruns pe hol #i a mers c%t se poate de încrezător către camera MM8. * apăsat butonul soneriei$ a tras ad%nc aer în piept #i a privit în "ur. ?ooth #i Hard erau la vreo cinci metri depărtare$ pregătiţi de asalt ţin%nd în m%ini pistoale negre #i lucioase. 7e la capătul celălalt al coridorului se apropiau alţi doi agenţi$ tot cu armele scoase. (:oate că era bine să fi luat o vestă din aia)$ a g%ndit -le. * dinrăm%ne nou butonul. Nimic. Nicia"ung%ndu'i o voce dinăuntru$ nicieanta un sunet. * apăsat simţit că fără aer$ stomacul în g%tle". diplomat c%ntărea o tonă$ păr%nd mult mai grea acum$ c%nd conţinea fi#ierele furate. >'a încruntat spre ?ooth$ care părea să fie la fel de nedumerit ca #i el. -le a apăsat butonul soneriei pentru a treia oară$ după care a bătut în u#ă #i a strigat1 2 Hei$ ?ennieG >unt -leG Nici un semn. * apăsat pentru a patra oară soneria$ apoi încă o dată. 2 o cameră single$ a #optit ?ooth. * făcut apoi un semn$ cer%nd alcătuirea unei formaţii ce presupunea antrenament prealabil$ #i i'a zis lui -le1 Ae rog să te tragi deoparte. >tai acolo #i a#teaptă. Hard a scos o cheie electronică #i a introdus'o în fantă. >'a aprins luminiţa verde$ iar cei patru agenţi 5?F au năvălit înăuntru$ aplec%ndu'se #i dispers%ndu'se în st%nga #i'n dreapta$ strig%nd ordine$ ţintind cu pistoalele în toate direcţiile. *v%nd în urma lui alţi agenţi$ Joe ?ullington a venit în goană spre ei.
,amera era goală$ de suspecţi măcar$ iar dacă fusese cineva acolo recent$ nu lăsase nici o urmă a trecerii lui. ?ullington a reapărut în hol #i$ vorbind în microfonul unui telefon sau al unui aparat de radio'emisie$ a dat ordinul de blocare a tuturor ie#irilor. F'a aruncat o privire nedumerită lui -le$ care rămăsese ca prostit. *genţii se agitau în "urul lui$ ne#tiind cum să acţioneze în acea stare de confuzie generală. ,%ţiva au fugit spre scară$ alţii$ spre lift. ; bătr%nă$ cazată în camera MP9$ a ie#it pe coridor #i a cerut să se facă lini#te$ dar #i'a pierdut pe dată orice cura" atunci c%nd a văzut doi agenţi încruntaţi răsucindu'se către ea cu armele în m%ini. >'a retras imediat$ nevătămată$ dar probabil prea speriată ca să mai doarmă în acea noapte. 2 -le$ vino aici$ te rog$ i'a zis ?ullington$ făc%ndu'i semn să intre în camera MM8. -le a str%ns la piept geanta diplomat #i s'a conformat. 2 >tai aici c%teva minute$ i'a zis ?ullington. *ce#ti doi agenţi vor răm%ne cu tine. -le s'a a#ezat pe marginea patului$ ţin%nd geanta între picioare$ iar cei doi paznici ai lui au închis u#a #i au v%r%t pistoalele în tocuri. /inutele treceau$ timp în care prin mintea lui -le s' au derulat zeci de scene #i de scenarii$ însă nimic atrăgător. >'a g%ndit la Ro$ a#a că i'a telefonat. *cesta era încă la birou$ a#tept%nd ve#ti. 2 *u fugit$ i'a spus -le$ rar #i cu voce pierită. 2 ,um adică4 2 >untem în camera de hotel$ care e pustie. *u dispărut$ RoG 2 =nde te afli acum4 Hotelul ;!ford$ camera MM8$ sub pază$ a#a cred. ,ei de la 5?F caută prin hotel$ dar sigur nu2vor găsi pe nimeni. 2 *"ung acolo în cincisprezece minute. ,%t se efectua căutarea în hotel$ trei agenţi 5?F au pătruns în apartamentul lui -le$ în ,helsea. 5olosindu'se de cheia lui$ au intrat discret #i au efectuat o cercetare ce le'a luat patru ore #i în urma căreia au descoperit trei camere video ascunse$ un microfon în telefonul de perete #i alte #ase dispozitive de ascultare. >uficiente dovezi pentru a se putea aduce acuzaţii. =n caz foarte clar pentru agenţii federali$ dar ei aveau de fapt nevoie de suspecţi. Ro a sosit la ora 881BB. * fost înt%mpinat de Joe ?ullington la u#a de intrare #i condus prin hol. Hotelul era încă blocat$ iar în acele momente se desfă#ura o percheziţie din cameră în cameră$ ceea ce st%rnise nemulţumire în r%ndul oaspeţilor$ a#a că la recepţie domnea un adevărat haos. :rima întrebare a lui Ro a fost1 2 2,um ,amsedatsimte peste-le4 cap$ i'a răspuns ?ullington. >ă mergem pe scări. Lifturile au fost oprite. La dracuI$ am fost daţi cu toţii peste capG ,ea de'a doua întrebare era de a#teptat1 2 ,e s'a înt%mplat4 2 Nu #tiu$ Ro. foarte derutant. -le stătea pe marginea patului$ ţin%nd în continuare geanta între picioare. Rămăsese cu trenciul pe el #i privea fi! în podea$ ignor%ndu'i pe cei doi agenţi care îl păzeau. Ro #i'a lăsat o m%nă pe umărul lui$ apoi a îngenuncheat ca să îl privească în ochi #i i'a zis1 2 -le$ e#ti teafăr4 2 >igur. >e simţea cumva u#urat văz%nd figura cunoscută a cuiva în care avea încredere. ?ullington avea telefonul la ureche. L'a închis #i a zis1
2 *vem un apartament gol la eta"ul doi. mai u#or de prote"at$ #i mult mai spaţios. >ă ne mutăm acolo. &n timp ce ie#eau$ -le a murmurat către avocatul lui1 2 Ro$ ai auzit4 /ai u#or de prote"at. *m a"uns să fiu apărat. 2 Nu'i nimic$ -le. *partamentul avea trei camere$ una dintre ele put%nd slu"i drept birou1 se găseau acolo o masă de lucru$ fa!$ internet wireless$ c%teva scaune confortabile #i o mică masă de conferinţe la capătul2 celălalt. *sta o să ne fie de a"uns$ a spus ?ullington$ apoi #i'a scos trenciul$ după care sacoul$ de parcă aveau să petreacă acolo o bună bucată de vreme$ astfel că Ro #i -le i'au urmat e!emplul. >'au a#ezat pe scaune #i s'au făcut comozi. La u#ă au rămas doi agenţi tineri. 2 Fată ce #tim p%nă acum$ a început ?ullington$ confirm%nd astfel că el era #eful acţiunii. ,amera a fost rezervată astăzi după'amiază de un anume domn Randall -err$ care s'a folosit de un nume fals #i de o carte de credit falsă. &n "ur de 9B1M$ domnul -err a apărut pentru a se caza$ singur$ av%nd cu sine doar o valiză mică #i o geantă diplomat de culoare neagră. ,%t a flecărit cu recepţionera$ i'a zis că tocmai sosise de la /e!ico ,it. *m urmărit înregistrarea video. ra ?ennie$ fără nici un efort de a se deghiza. >'a dus în cameră #i$ potrivit grilei electronice de acces$ a deschis u#a camerei MM8 la 9B1MQ. * deschis'o iar$ optsprezece minute mai t%rziu$ părăsind încăperea$ evident$ pentru că u#a nu a mai fost folosită ulterior. Nimeni nu'#i aminte#te să'l văzut ie#ind din !istă c%teva nu afifost identificat pe hotel. vreo înregistrare. * camere dispărut.video pe coridoare #i în hol$ dar deocamdată 2 ?ineînţeles că a dispărut$ a spus -le.
-le #i'a împreunat degetele pe după ceafă #i s'a aplecat în faţă. eanta era încă prinsă între picioarele sale. * închis ochii #i a încercat să'#i stăp%nească g%ndurile$ lucru imposibil. Ro l'a urmărit cu privirea$ fără a spune nimic. >'a dus la minibar #i a scos două sticle de apă. 2 Arebuie să stăm de vorbă$ a spus Ro$ întinz%ndu'i o sticlă de apă lui -le. nevoie să luăm rapid c%teva hotăr%ri. 2 7e acord. ,e facem cu blestemăţia asta4 * întrebat -le$ lovind geanta cu palma. ,ei de la >cull nu au nevoie de ea$ pentru că documentele nu sunt confidenţiale. N'am furat dec%t acte lipsite de valoare. 5i#ierele lor vor părea neatinse. 2 >unt convins5irma că ceinu dealapierdut 5?F le nimic. vor dori drept probă. 2 :robă$ împotriva cui4 2 * lui ?ennie. 2 ?ennie4 ;mul a dispărut$ Ro$ ascultă la mineG Nu'l vor descoperi niciodată$ pentru că e cu mult mai inteligent dec%t ei. Nu va fi arestat. unt sigur că o să o dau în bară #i aici. Au ce mă sfătuie#ti să fac4 7umnezeu mi'e martor că plătesc pentru faptele mele$ chiar dacă e vorba să mi se facă o reducere. *m%ndoi au reu#it să z%mbească$ însă numai fugar. Ro a băut din sticla de apă$ s'a #ters cu m%neca la buze$ după care s'a aplecat #i mai aproape de -le. ,ei doi paznici se aflau încă în camera vecină$ put%nd să le audă discuţia. 2 i'ai putea ţine gura. Ae prezinţi m%ine la slu"bă ca #i cum nu s'ar fi înt%mplat nimic. 5i#ierele sunt în siguranţă. Nu s'a compromis nimic. *scultă$ -le$ nu ai avut nici un moment intenţia de a'i preda ceva lui ?ennie. *i fost silit să descarci o serie de fi#iere ca să facilitezi arestarea lui. Numai că reţinerea individului nu a mai avut loc. Nimeni de la firmă nu are habar de cele vor aflapetrecute. niciodată.:resupun%nd că nu se va înregistra nici o punere sub acuzare$ cei de la firmă nu 2 7ar planul era să'l dăm în g%t pe ?ennie$ să declarăm firmei totul$ apoi să cer#im îndurare. ,eva de genul spărgătorului care se'ntoarce cu banii #i declară că'i pare rău$ propun%nd ca totul să fie trecut sub tăcere. :lus alte c%teva înflorituri$ desigur. 2 -le$ vrei să răm%i la firmă4 2 :lecarea mea de la >cull S :ershing era o certitudine din chiar ziua în care am pă#it în biroul tău. 2 *r putea e!ista o cale pentru a'ţi salva slu"ba. 2 *m acceptat slu"ba acolo doar pentru că ?ennie stătea cu pistolul la t%mpla mea. *rma aceea a fost acum înlocuită de o alta$ dar măcar ameninţarea cu #anta"ul a dispărut. !istă posibilitatea ca respectiva înregistrare să provoace o oarecare "enă$ dar nimic mai mult. *# vrea să ies de aici.
7in camera vecină s'a auzit ţiuitul unui aparat de radiorecepţie$ ceea ce i'a făcut pe agenţi să tresară. 7iscuţia în staţie s'a încheiat fără să apară ve#ti importante. &n cele din urmă$ -le a abandonat geanta diplomat$ întinz%ndu'#i picioarele. >'a uitat la avocatul său #i a zis1 2 #ti partener ma"oritar la o mare firmă. ,e'ai face dacă vreun asociat ţi'ar "uca o astfel de festă4 2 L'a# concedia imediat. loc$săfără manife#ti vreun pic de !istă răbdareo pentru posibilă e!plicaţie. ,umia ar putea2cei!act. de la :e firmă maisăaibă încredere în mine4 mie deoîncepători dornici să'mi locul. cull. X-le a aruncat o privire spre camera vecină$ acolo unde paznicii lui începuseră să se uite la televizor.Y Nu sunt singurul spion din firmă. ?ennie #tia prea multe. /ai are pe cineva infiltrat acolo$ care îi strecoară informaţii. Arebuie să'i anunţ pe cei din conducere. 7eodată$ la u#ă s'a iscat agitaţie$ iar cei două paznici au redus sonorul televizorului #i au sărit în picioare$ lu%nd poziţia de drepţi. -le #i Ro s'au ridicat la r%ndul lor$ atunci c%nd ?ullington a apărut în încăpere alături de un grup restr%ns de persoane$ cu un aer de importanţă+ în mi"locul grupului se afla un bărbat de aproape #aizeci de ani cu păr cărunt$ purt%nd un costum elegant #i av%nd mina cuiva care #tie că deţine controlul asupra tuturor lucrurilor ce se petrec în "urul lui. ?ullington l'a prezentat drept domnul /ario 7elano$ director al biroului 5?F din New DorE. *cesta li s'a adresat lui -le #i lui Ro1 2 7omnilor$ e limpede că Nu domnul ?ennie a părăsit clădirea$ iar noi ne dar vă confruntăm cu o problemă gravă. am idee cum Kright s'a produs scurgerea de informaţii$ asigur că nu de la biroul meu a avut loc. Nu cred însă că asta vă lini#te#te prea mult acum. fectuăm căutări în tot ora#ul1 gări$ aeroporturi$ metrou$ heliporturi #i drumuri cu ta!ă obligatorie. Aoţi agenţii de sub comanda mea sunt pe străzi. ,hiar dacă ar fi trebuit să răm%nă impresionat$ pe -le l'au lăsat rece acele ve#ti. >'a mulţumit să ridice din umeri$ ca #i cum ar fi spus1 (/are scofală. *t%t ţi'a mai rămas de făcut). 7elano a continuat1 2 7omnule /c*vo$ trebuie să te scoatem de urgenţă din ora#. &ţi sugerez să accepţi protecţia noastră vreme de c%teva zile$ p%nă se lini#tesc c%t de c%t apele$ ca să avem #i noi ceva timp să descoperim ascunzătoarea acestui ?ennie Kright. 2 Far dacă nu'l găsiţi4 * întrebat -le. 2 3orbim mai t%rziu despre asta. 7eocamdată$ un mic avion cu reacţie ne a#teaptă pe aeroportul Aeterboro. duceceva acoloînînstarea treizeci de minute. 3ei beneficia de protecţie permanentă p%nă c%ndAe se vom schimbă de fapt. :recizia de cronometru a planurilor g%ndite de 7elano nu lăsa nici o umbră de îndoială cu privire la e!istenţa unei prime"dii reale. -le nu avea cum să protesteze. *cum devenise un agent dublu$ dar #i martorul'cheie al guvernului$ în eventualitatea că ?ennie era prins. 7acă oamenii aceia fuseseră în stare să'l lichideze pe ?a!ter pentru a'l împiedica să a"ungă în prea"ma lui laine$ era lesne de imaginat ce l'ar fi a#teptat pe -le. 2 >ă mergem$ a spus 7elano. 2 3reau să stau un minut de vorbă cu clientul meu$ a zis Ro. 2 7esigur$ a consimţit 7elano$ apoi a pocnit din degete$ astfel că încăperea s'a golit de agenţi. Ro a închis u#a #i$ după ce au rămas singuri$ a zis1 2 ; să le telefonez celor de la >cull ca să'i calmez. -le a scos la lumină aparatul 5irm5one$ spun%nd1
2 Nu e nevoie. 3orbesc eu cu 7oug :ecEham #i'l anunţ că sunt bolnav. ?ennie nu a pus m%na pe telefonul ăsta. 2 5oarte bine. preferabil ca eu să păstrez geanta diplomat #i computerul. 2 Ae rog să nu a"ungă în m%inile celor de la 5?F. 2 Nu vor a"unge. t%nd la biroul său$ John /c*vo se bucura de o dimineaţă lini#tită de "oi$ c%nd una dintre secretare l'a sunat pentru a'l anunţa că doi domni de la 5?F veniseră într'o vizită neanunţată. *u fost condu#i imediat în biroul lui. 7upă ce s'au prezentat$ agenţii #i'au fluturat legitimaţiile #i au refuzat cafeaua. 2 5iul meu este bine4 * întrebat John. 2 7a$ a răspuns agentul care se numea Halse. ,elălalt$ /urdocE$ a confirmat$ d%nd cu convingere din cap. 2 ,e s'a înt%mplat4 2 -le ne'a informat că sunteţi la curent cu planurile sale de a ne a"uta la prinderea omului2 care'l din umbră$ a spus Halse. 7a. controla ,unosc situaţia de fond #i #tiu ce avea de g%nd să facă. ,e s'a înt%mplat4 ,ei doi agenţi s'au codit. /urdocE a preluat iniţiativa1 2 Hm$ cum să spun$ lucrurile nu au decurs conform planului. -le a făcut rost de documente$ #i trebuia să'l înt%lnească pe instructor seara trecută la zece$ într'un hotel din centru. ;mul nu a mai apărut$ fugind în ultima clipă. Nu am reu#it să'l reţinem nici p%nă la ora aceasta. John a str%ns din pleoape$ #i'a scos ochelarii de citit #i a aprins o ţigară. 2 ub custodie4 * repetat el. Norul de fum a plutit de cealaltă parte a biroului$ cobor%nd asupra celor doi agenţi. 2,ine Regret$ dar operaţiunea4 a#a stau lucrurile. *r putea fi în prime"die. 2 a ratat 2 Nu suntem siguri că s'a ratat$ #i nu #tim nici motivul sau modul în care s'ar fi putut înt%mpla asta. >ă spunem doar că în prezent se desfă#oară o serie de investigaţii foarte amănunţite. 2 e simţea plutind printre nori 6 o pilotă albă$ groasă$ perne pufoase$ albe$ o cuvertură groasă$ de
culoare albă$ făcută grămadă la picioarele lui. :atul de dimensiuni respectabile avea un baldachin tot de culoare albă. e găsea într'unul din cele trei dormitoare ale unei case modeste de închiriat$ cu un eta"$ situat la o oră de mers spre est de 7estin$ 5lorida$ în zona olfului$ ora# aflat la două ore #i cincizeci de minute de zbor cu un avion Lear"et plecat de pe aeroportul Aeterboro din New Jerse. -le #i noii lui amici aterizaseră la 7estin cu puţin înainte de ora patru dimineaţa. ; furgonetă cu un #ofer #i însoţitor$ ambii înarmaţi$ îi preluaseră #i'i duseseră în viteză pe *utostrada OQ$ trec%nd prin dreptul numeroaselor vile$ case de vacanţă #i mici hoteluri$ în#irate pe Eilometri întregi. Judec%nd după aspectul parcărilor$ erau puţini vilegiaturi#ti$ #i multe dintre ma#ini aveau plăcuţe de înmatriculare din ,anada. ,ele două ferestre erau pe "umătate deschise$ iar briza făcea perdelele să fluture u#or. *bia după vreo trei minute #i'a adus aminte de ?ennie$ dar a alungat acel g%nd #i s'a concentrat asupra2 ţipetelor stridente *poi a auzit o ciocănitură discretă la u#ă. 7a$ a spus -leale cu pescăru#ilor. glas sc%rţ%itor. =#a s'a crăpat puţin #i Aodd$ noul lui prieten$ #i'a strecurat faţa rubicondă prin deschizătură #i a spus1 2 *i dorit trezirea la ora zece. 2 /ulţumescG 2 Ae simţi bine4 2 ?ineînţeles. Aodd făcea parte din echipa care se formase la 7estin$ iar acum avea misiunea de a păzi martorul$ ori informatorul$ ori ceea ce era considerat a fi -le în acele momente. A%nărul provenea de la biroul din :ensacola$ transferat de la *uburn$ fiind doar cu doi ani mai în v%rstă dec%t -le #i dovedindu'se mai guraliv dec%t orice alt agent 5?F$ real ori fals$ pe care îl cunoscuse în decursul acelor luni nebune. 7oar în chiloţi$spaţioasă -le a părăsit moliciunea norilor între carefusese dormise #i a trecut alimentar în camera alăturată$ o bucătărie ce se unea cu camera de zi. Aodd la magazinul din apropiere. /asa de bucătărie era doldora de cutii de cereale$ gustări pentru micul de"un$ pră"ituri$ cartofi pră"iţi #i tot soiul de alimente preambalate. 2 ,afea4 L'a întrebat Aodd. 2 7esigur. :e masa de bucătărie se vedeau #i c%teva articole de îmbrăcăminte. ,elălalt amic al lui -le era ?arr$ un individ ceva mai puriu #i mai lini#tit$ cu păr încărunţit prematur #i cu mai multe riduri dec%t s'ar fi cuvenit să aibă cineva în v%rstă de patruzeci de ani. 2 ?ună dimineaţa$ i'a spus ?arr. *m fost la cumpărături. i'am luat două tricouri$ un #ort$ o pereche de pantaloni EaEi$ pantofi sport. ,hestii foarte frumoase$ de la magazinul -mart din partea locului. Nu'ţi face gri"i$ =nchiul >am suportă toate cheltuielile. 2 >unt convins că o să arăt fantastic$ a spus -le$ lu%nd o cea#că de cafea de la Aodd.
:urt%nd pantaloni EaEi #i tricouri polo$ Aodd #i ?arr erau neînarmaţi$ dar nu se aflau departe de pistoalele lor. =ndeva în prea"mă$ se mai găseau doi agenţi$ NicE #i /atthew. 2 Arebuie să sun la birou$ a zis -le. >ă dau raportul$ înţelegeţi$ să anunţ că sunt bolnav #i că nu pot lucra astăzi. 7e"a cred că mă caută. Aodd i'a înm%nat 5irm5one$ spun%ndu'i1 2 ,hiar te rogG /i s'a spus că e absolut sigur. 7ar te rog să nu dai de înţeles unde te afli. 7e acord4 2&n?un$ #i atunci unde mă aflu4 2 emisfera vestică. 2 ?ine #i a#a. ,u cea#ca de cafea într'o m%nă #i cu telefonul în cealaltă$ -le a ie#it pe o terasă spaţioasă care dădea către ni#te dune de nisip. :la"a era lungă #i frumoasă$ dar pustie. *erul$ curat #i rece$ se dovedea mult mai plăcut dec%t cel din New DorE. ,u un sentiment apropiat silei$ -le s'a uitat la telefon. 'mailuri$ te!te #i mesa"e vocale de la 7oug :ecEham$ 7ale$ >herr *bne$ Aim Renolds$ Aabor #i alţi c%ţiva colegi$ dar nimic alarmant. Le'a parcurs în grabă$ constat%nd că reprezentau bara"ul zilnic de comunicaţii ce venea de la oameni prea tensionaţi$ care stăteau prea mult unul în prea"ma celuilalt. 7ale îl întreba de două ori dacă se simţea bine. L'a apelat pe 7oug :ecEham$ a intrat pe mesageria vocală #i a anunţat că era dobor%t de gripă$ zăc%nd în pat$ fiindu'i rău de moarte etc. *poi a sunat'o pe 7ale$ care era însă într'o #edinţă. * lăsat acela#i mesa". =n avanta" inutil atunci c%nd colaborai cu oameni împătimiţi de muncă reprezenta că ei nu aveaupastile$ timp să'#i facă gri"i reale legătură minore îlale celorlalţi.faptul (*i gripă4 Fa ni#te dormi p%nă'ţi trece$îndar nu veniculasuferinţele birou să ne dai #i nouă boala.) Ro ?enedict părea să a#tepte l%ngă telefon. 2 -le$ unde e#ti4 * întrebat el pe nerăsuflate. 2 &n emisfera vestică. >unt bine. 7ar tu4 2 ?ine. #ti în siguranţă4 2 &n siguranţă. >unt ascuns$ pus la păstrare #i păzit de un grup de cel puţin patru oameni$ cu toţii dornici să împu#te pe cineva. *i vreo veste despre amicul nostru ?ennie4 2 Nu. :%nă la amiază vor fi puse la punct capetele de acuzare$ adăug%nd încă unul$ pentru asasinat. 3or transmite aceste acuzaţii în întreaga lume$ în speranţa că se va reu#i prinderea lui. *i avut dreptate. *partamentul tău avea mai mulţi paraziţi dec%t o groapă de gunoi oră#enească. unt onoratG
dau lui ?ennie$ ori altui ticălos. cull trebuie preveniţi. 2 igur că nu$ #i'a -le.legată >'a înt%mplat mult t%rziu$ iar acţiunea a fost una clandestină.) *tunci$ de ce căuta o asemenea #tire4 7upă micul de"un #i lectura ziarelor$ Aodd s'a a#ezat alături de el la masa de bucătărie. 2 Noi avem c%teva reguli$ a spus agentul pe un ton "ovial$ dar cu un z%mbet rece. 2 3ai$ ce surprizăG 2 *i voie să vorbe#ti la telefon$ evident$ dar numai folosind aparatul acela. Nu trebuie să dezvălui locul în care te afli. *i voie să te plimbi pe pla"ă$ dar trebuie să te urmărim de la distanţă. 2 lume#ti4 *dică eu mă plimb pe pla"ă$ iar un tip cu mitraliera în m%nă se ţine după mine. fect foarte calmant asupra nervilor Aodd a apreciat umorul #i a început să r%dă. 2 5ără mitralieră$ #i ne vom purta cu discreţie. po#tăG 2 Aoţi săriţi în ochi prin prezenţa voastră. >unt în stare să depistez un agent 5?F de la o 2 &n orice caz$ te rog să stai aproape de casă. 2 ,%t timp voi răm%ne aici4 Aodd a înălţat din umeri. 2 Nu am idee$ i'a răspuns agentul. 2 >unt ţinut în custodie în scopul protecţiei$ sau am devenit martor prote"at4 2 &n custodie$ cred. 2 ,um$ Aodd$ nu #tii4 Hai să fim serio#iG ,ustodia presupune că a# fi suspectat de ceva$ nu4 &ncă un gest din umeri. 2 7ar eu nu sunt suspect$ ci martor$ dar nu am convenit să fiu inclus în programul de protecţie a martorilor. *#adar$ potrivit avocatului meu$ cel cu care tocmai am vorbit$ sunt liber să ies pe u#a casei oric%nd am chef. ,e părere ai de treaba asta$ Aodd4
2 'a dus la masa unde se găsea un co# mare cu "ocurile obi#nuite pe care le lasă la vedere proprietarii caselor de închiriat. 2 *vem /onopol$ RisE$ RooE$ >crabble$ dame chineze#ti$ a#a că tu hotără#ti$ -le$ a zis ?arr. -le a e!aminat co#ul. 2 >crabble. ripa a continuat cu aceea#i severitate #i în ziua de vineri. 7e#i la nivel declarativ s'a arătat înţelegător #i plin de compasiune$ 7oug :ecEham era curios să afle dacă nu cumva se produsese vreo (ameliorare) a stării lui -le. >e vedeau bombardaţi de moţiuni în cazul Arlon$ #i era nevoie de fiecare membru al echipei. ,ompasiunea lui nu a"ungea însă la stadiul de curiozitate privind locul unde se trata -le$ persoana care îl îngri"ea$ ce medicamente i se administrau #i a#a mai departe. -le apelase la o stratagemă$ d%nd un diagnostic descura"am pentru oricine$ afirm%nd că acel virus contractat de el era (e!trem de contagios). ,um New DorEul traversa în fiecare an$ în luna decembrie$ o perioadă de avertismente privind epidemiile de gripă$ povestea însăilată de -le era u#or de înghiţit. pre est$ către /iami. 2 *nunţ echipa. >'au plictisit #i ei de tine. -le s'a plimbat vreme de o oră$ trec%nd în acest răstimp pe l%ngă un număr redus de turi#ti 6 sub zece 6 care mergeau în sens contrar celui ales de el. La treizeci de metri în urma lui se găseau #i paznicii$ un bărbat #i o femeie$ o pereche fericită$ cu receptoare în ureche #i pistoale în buzunarul pantalonilor. * auzit muzică #i a văzut o mică mulţime str%nsă sub un acoperi# chipurile acoperit cu stuf. ra ator Hotel$ un motel pentru famili#ti în stilul anilor cincizeci$ cu o mică piscină #i preţuride'al mici$naibii$ un loc#or însă nicăieri altundeva pe pla"ă nu se de zăreau viaţă. 7oar #i ca deprimant$ să'#i chinuiască urmăritorii$ -le s'a îndepărtat apă$ semne a mersde printre două dune scunde #i a ocupat un scaun la barul :edroIs. 7in difuzoare se auzea Jimm ?uffett c%nt%nd moale despre viaţa dintr'o republică bananieră. ?armanul pregătea punciuri speciale cu rom. ,lienţii$ în număr de #apte$ toţi trecuţi de #aizeci de ani$ toţi supraponderali$ toţi vorbind cu accent specific celor din nord. :ăsările mai grăbite ale iernii. -le a sorbit alene un punci cu rom #i a comandat #i un trabuc. :rintre dune$ a văzut perechea urmăritoare oprindu'se #i privind atent$ încerc%nd să decidă cum să procedeze. 7upă c%teva minute$ un alt agent a apărut pe u#a principală a motelului. * trecut prin barul în aer liber$ i'a făcut semn cu ochiul lui -le$ #i s'a dus mai departe. (>untem aici$ amiceG) -le a băut #i a fumat c%tva timp$ străduindu'se să se convingă că era rela!at. ,ă nu avea nici o problemă. ra doar un anga"at suprasolicitat de at%ta activitate$ care se bucura de c%teva zile libere$ la pla"ă. &nsă la New DorE rămăseseră prea multe lucruri neterminate.
7upă trei zile de protecţie neîntreruptă$ -le se săturase. >%mbătă$ P decembrie$ puţin înainte de ora #ase după'amiază$ avionul Lear a aterizat la Aeterboro. La insistenţele lui -le$ i s' a rezervat un apartament la Aribeca rand Hotel$ între KalEer >treet #i Khite >treet$ din apropiere de 3illage. Far la solicitarea lui$ toţi agenţii 5?F au rămas "os$ în hol #i în atrium. >e săturase de regulile lor ridicole #i de protecţia e!agerată 6 lucruri stupide$ după părerea lui. 7ale a sosit e!act la opt. * fost adusă cu ma#ina de doi agenţi #i strecurată în hotel pe o intrare de serviciu. 7upă ce au rămas singuri$ -le i'a povestit ce era cu a#a'zisa lui gripă #i a derulat apoica toată în sens invers. :ărea ca călătorie lungă$ ea a în ascultat aceea#i#i un mină uluită Roistoria$ ?enedict #i John /c*vo. *uocomandat să li seiar aducă camerăcuhomar vin alb #i bun de ?urgundia$ toate achitate de acela#i =nchi >am. -le părăsea firma #i nu #tia încotro urma să o apuce. 7ale părăsea firma$ duc%ndu'se la o viaţă mai bună undeva în centrul ora#ului :rovidence. l voia să discute despre viitorul ei$ însă ea era hotăr%tă să termine cu trecutul lui. F se părea fascinant$ incredibil$ înspăim%ntător$ repet%nd mereu1 2 /ie de ce nu mi'ai spus4 >ingurul răspuns pe care -le i'l putea da era1 2 N'am spus nimănui. *u stat de vorbă p%nă după miezul nopţii. &ntrevederea a fost o conversaţie purtată mai cur%nd între doi prieteni buni dec%t între doi amanţi de ocazie. cull S :ershing. ra însoţit de Ro ?enedict$ de domnul /ario 7elano$ de la 5?F$ #i de domnul 7rew Kingate de la 7epartamentul de Justiţie. *u fost condu#i într'o sală de conferinţe de la eta"ul treizeci #i cinci$ o altă încăpere pe care -le nu o mai văzuse p%nă atunci. *u fost înt%mpinaţi de #ase dintre partenerii firmei$ toţi cu feţe foarte sumbre. *u urmat prezentările reci #i oficiale. 7oar 7oug :ecEham i'a arătat puţină căldură lui -le$ însă doar preţ de o clipă. >'au a#ezat de o parte #i de alta a mesei$ ca ni#te inamici care se fi!ează cu ochi crunţi peste c%mpul de bătălie1 Howard /eezer director partener+ :ecEham+ Kilson Rush$ care părea deosebit de iritat+ un pensionar de legendă al firmei$ pe nume *braham -intz+ #i doi parteneri ceva mai tineri din comisia de conducere a firmei$ oameni pe care -le nu'i văzuse p%nă atunci. >%mbătă seara t%rziu$ Ro ?enedict le trimisese un rezumat de douăzeci #i cinci de pagini referitor la aventurile lui -le$ #i nu încăpea nici o îndoială că fiecare cuv%nt fusese citit cel puţin o dată /eezer de toţi cei #ase parteneri. pove#ti i se ane!ase cererea de demisie a lui -le. a început #edinţa *cestei cu un plăcut1 2 7omnule /c*vo$ demisia dumitale este acceptată în unanimitate. Nu doar acceptată$ ci chiar în unanimitate. -le a dat din cap în semn că pricepuse$ dar nu a zis nimic. 2 *m citit cu toţii rezumatul pregătit de avocat$ a spus /eezer rar$ pe un ton apăsat. fascinant #i tulburător$ astfel că dă na#tere unei serii de întrebări. >ugerez să le analizăm în ordinea priorităţii lor. 5oarte bine$ sigur$ da$ toată lumea prezentă la masă a fost de acord. 2 :rima problemă are legătură cu dumneata$ domnule /c*vo. &nţelegem e!plicaţia furtului$ dar gestul răm%ne totu#i un furt. *i luat documente confidenţiale ale unui client valoros pentru scopuri ce nu au fost autorizate de această firmă. >e impune să depunem o pl%ngere penală$ nu e#ti de acord4
Lui -le i se spusese să'#i ţină gura$ cu e!cepţia situaţiei în care Ro îi permitea să dea un răspuns. 2 ; pl%ngere penală este posibilă$ a admis Ro. &nsă prin aceasta nu se poate c%#tiga nimic. 5irma nu a suferit nici o pierdere. 2 Nu este obligatoriu să fi pierdut ceva$ domnule ?enedict. 2 7e acord$ din punct de vedere tehnic. >ă fim însă practici. -le nu a avut nicidecum intenţia de a preda documentele pe care le copiase. * procedat astfel pentru a împiedica o conspiraţie care putea aduce pierderi grave acestei firme #i clientului ei. penale$ a spus 7elano$ 2 7omnule /eezer$ 5?F'ul nu va coopera în cazul unei pl%ngeri omul cu greutate din partea guvernului federal. 2 e afla acolo deoarece -le se simţea sub imediata supraveghere a lui$ #i pentru că firma avea nevoie de cadavre$ de o demonstraţie de forţă în faţa acestui moment nefericit. -le l' alaprivit 7oug$pentru l'a ignorat pe Rush #i s'a întrebat c%ţi dintre ceiduminică. #ase parteneri ta!au firma Arlon tarif dublu că fuseseră siliţi să vină la birouri într'o :onta"ul. Aarifarea. >pera să nu mai vadă în faţa ochilor vreo fi#ă de ponta"$ dar niciodată$ să nu mai fie obligat să arunce o privire la ceas #i să împartă ora în zecimi$ să nu mai trebuiască să aran"eze lucrurile la sf%r#itul lunii pentru a se asigura că trecuse de două sute de ore$ adăug%nd c%te ceva ici #i colo dacă ar fi constatat că lipsesc orele necesare. 2 &n ceea ce prive#te etica$ tocmai spunea /eezer$ această faptă reprezintă o încălcare gravă a încrederii clientului. Arebuie să anunţăm comisia disciplinară a statului. * făcut o pauză suficient de lungă pentru a permite cuiva din cealaltă tabără să răspundă. 2 ,redeam că doriţi să evitaţi publicitatea$ a spus Ro. >e presupune că aceste chestiuni sunt private$ dar noi #tim că au e!istat deseori scurgeri de informaţii. Far dacă domnul /c*vo prime#te vreo atenţionare sau este scos din barou$ acest fapt devine de domeniu public. =n asociat al >cull S :ershing care este scos din barou pentru sustragerea de fi#iere confidenţiale. *sta este caredintre trebuie larg în din Newcap$ DorE ,elpovestea puţin patru ceiservită #ase aupeclătinat iar Lawer4 -le #i'a dat seama că acei oameni erau la fel de agitaţi ca #i el. Reputaţia lor mult lăudată era în prime"die. >e putea înt%mpla ca un client important să caute altă firmă de avocatură care să'l reprezinte. cull S :ershing se vor slu"i de acea încălcare a regulilor de securitate pentru a o răsp%ndi ca pe o b%rfă înc%ntătoare în tot cuprinsul Kall >treetului. 2 7omnule /c*vo$ intenţionezi să răm%i la New DorE4 L'a întrebat /eezer. Ro a făcut un semn din cap$ d%ndu'i aprobarea să răspundă$ iar -le a zis1 2 Nu$ nu mai pot răm%ne aici. 2 :rea bine. 7acă te declari de acord să nu mai practici avocatura în statul New DorE$ vom fi de acord să facem uitate încălcările eticii. 2 7e acord$ a spus -le$ poate chiar prea grăbit$ pentru că abia a#tepta să părăsească ora#ul.
/eezer a frunzărit c%teva notiţe$ ca #i cum ar mai fi rămas cel puţin o duzină de subiecte grave de discutat$ însă #edinţa era practic încheiată$ întrunirea prezenta importanţă doar în măsura în care firma îl putea concedia în mod oficial pe -le$ poate chiar să'l #i bată puţin la tălpi$ să'i asculte scuzele$ pentru ca apoi ambele părţi să aibă prile"ul de a'i ura celeilalte călătorie spr%ncenată. 2 =nde este acea cutie albastră4 * întrebat Kilson Rush. 2 încuiată în biroul meu$ a spus Ro. 2&ntocmai$ 'a înregistrat vreun progres în privinţa căutării acestui individ4 * întrebat /eezer$ îndepărt%ndu'se de la scenariul pe care #i'l propusese. 7elano nu ar fi putut afirma în veci că nu se înregistrau progrese în cazul depistării unui suspect$ astfel că a dat răspunsul standard pentru astfel de situaţii1 2 3erificăm toate pistele e!istente. >untem încrezători că'l vom găsi. ,u alte cuvinte$ nu. *u urmat alte fo#nete de h%rtii$ alte foieli pe scaun. 2 7omnule /c*vo$ în rezumatul prezentat faciastfel aluziidelaaspecte4 chestiuni de securitate din cadrul firmei >cull S :ershing. :oţi prezenta mainouă$ pe larg Ro i'a făcut un semn de încuviinţare din cap$ iar -le a început1 2 7a$ dar mai înt%i a# dori să'mi cer scuze pentru acţiunile întreprinse. >per că înţelegeţi raţiunile care m'au îndemnat să acţionez astfel$ dar răul tot rău răm%ne. 7e aceea$ vă cer scuze. &n ce prive#te măsurile de securitate$ m'am înt%lnit cu ace#ti indivizi de zece ori în perioada c%t am stat în New DorE. :rima înt%lnire s'a desfă#urat în februarie$ cea de'a zecea s'a petrecut "oia trecută. *m luat notiţe amănunţite referitoare la fiecare înt%lnire 6 data$ locul$ durata$ cine a fost prezent$ ce s'a discutat$ tot ce mi'am putut aminti după aceea. *ceste însemnări se află în posesia avocatului meu. Far 5?F'ul deţine o copie. &n trei ocazii$ mi s'au transmis informaţii ce nu puteau fi cunoscute dec%t de cineva din cadrul firmei. ,red că mai e!istă un spion. 7e e!emplu$ ?ennie$ #i detest să folosesc acest nume$ pentru că e fals$ dar e tot ce cunoa#tem acum$ în sf%r#it$ ?ennie #tia de depozitul plin de documente din sudul îndepărtat$ a#a cum s'a e!primat el. &n cursul unei înt%lniri$ elde#i securitate Nigel$ alt luate numelafals$ făcut aluzie faptul cădeţineau înregistrau progrese în de"ucarea măsurilor acelaudepozit. :e delaaltă parte$ numele tuturor partenerilor #i asociaţilor care lucrau la pregătirea acestui proces. Aot ?ennie a #tiut că un t%năr avocat pe nume /c7ougle va părăsi firma$ că acesta lucra$ sub conducerea unei asociate senior pe nume >herr *bne$ la cazul Arlon$ #i tot el mi'a zis să încerc să "oc s0uash cu ea$ ceea ce demonstra că era la curent cu preferinţa ei pentru acest sport. ?ennie mi'a prezentat copii de pledoarii$ de moţiuni$ de hotăr%ri 6 deţin peste #ase sute de pagini dintr'un dosar de tribunal care$ după cum #tiţi$ se păstrează de obicei sub cheie #i departe de ochii publicului. 7e cealaltă parte a mesei$ trei dintre cei #ase parteneri au rămas cu gura căscată$ nu c%t să le intre musca$ nu ca #i cum ar fi primit vreun pumn sub centură$ sau vreo #tire groaznică$ dar$ în orice caz$ ca #i cum ar fi încasat o lovitură care îi lăsase o clipă fără suflare. ,o#marul creat de asociatul începător care trecuse cu at%ta u#urinţă de măsurile de securitate g%ndite de ei era oricum unul destul de neplăcut. Far acum să se confrunte cu încă un spion în cadrul firmei4
treet$ după care s'a deplasat cale de o intersecţie spre est$ către clădirea alăturată$ unde lucra Ro$ urc%nd la eta"ul #aisprezece. ,ei trei agenţi$ realitate corp$ instalat într'o porţiunecăamisiunea recepţiei lui #i s'au pus din nou a#teptat.în*"un#i în pază birouldelui Ro$s'au 7rew Kingate a socotit se încheiase. >'ape scuzat #i a promis că va oferi tot spri"inul posibil. 7upă plecarea lui$ -le$ Ro #i 7elano s'au str%ns în "urul micii mese de conferinţe a lui Ro. @%mbind$ o secretară chemată la slu"bă duminica le'a servit cafea. 2 -le$ ce planuri ai4 L'a întrebat 7elano. 2 :ăi$ s'ar părea că nu voi putea practica avocatura în statul New DorE$ asta este clar. ; să stau acasă c%teva săptăm%ni$ o să mă odihnesc$ #i mă voi bucura de sărbători. 2 Nu am convingerea că e lucrul cel mai înţelept pe care'l poţi face. 2 /ulţumesc$ domnule 7elano. &ţi apreciez preocuparea$ dar nu am de g%nd să mă ascund. 7e asemenea$ mulţumiri pentru oferta de a pătrunde în lumea îngustă #i întunecată a protecţiei martorilor$ însă nu am nevoie de a#a ceva. *m douăzeci #i cinci de ani$ m'am împleticit o dată$ dar nu m'am prăbu#it$ #i o să mă descurc #i singur. Ro a rămas cu cea#ca de cafea la "umătatea drumului spre buze. 2 -le$ nu cred că vorbe#ti serios. 2 ?a al dracuI de seriosG >cuze pentru e!primarea nu tocmai elegantă. *bia am supravieţuit celor trei zile de protecţie$ încon"urat doar de paznici$ ascunz%ndu'mă #i st%nd în alertă ca să descopăr cine'mi vrea răul. /ulţumesc$ dar nu'mi trebuie a#a ceva. 3reau ca viitorul meu să însemne ceva mai mult dec%t nume false #i "ocuri nesf%r#ite de >crabble. 2 >crabble4 2 >ă nu intrăm în amănunte. Fată$ am fost sub supraveghere vreme de zece luni. uspectezi pe oricine. Reţii orice chip nou$ pentru că ar putea fi acela al unui tip care'ţi vrea răul. ;bservi orice colţ de stradă$ orice alee$ fiecare vagabond care stă pe vreo bancă din parc$ fiecare individ care poartă un trenci de culoare închisă. :ui m%na pe telefon #i te întrebi cine te ascultă. Aransmiţi un e'mail #i schimbi formularea$ pentru că s'ar putea ca el să fie citit de cine nu trebuie. &n propriul apartament$ îţi schimbi hainele în fugă$ cu spatele spre camere$ încerc%nd să'ţi ascunzi părţile intime. Fntri într'o cafenea #i te duci
direct la vitrină$ ca să vezi cine se află pe trotuar în spatele tău. 7eprinzi tot soiul de trucuri ridicole pentru că$ de#i cuno#ti destule lucruri$ trebuie să #tii #i mai multe. Far zidurile par să te înăbu#e. Lumea devine un loc tot mai mic$ pentru că mereu te urmăre#te cineva. /'am săturat de situaţia asta. Nu vreau să trăiesc fugind de colo'colo. 2 Fndivizii ă#tia l'au ucis pe ?a!ter Aate fără nici o #ovăială$ a spus Ro. ,e te face să crezi că nu vor proceda la fel #i în cazul tău4 2 ;peraţiunea era încă în desfă#urare atunci c%nd ?a!ter a intervenit$ risc%nd să o compromită. Far această cel puţin parteaîntoarce$ în care sunt eu implicat$ s'a sf%r#it acum. ?ennie a dispărut. Aotul operaţiune$ s'a dus de r%pă. >'ar putea folosind un alt plan 2 >unt convins că va încerca$ a spus 7elano. 2 7ar fără mine. ,e'ar c%#tiga ?ennie elimin%ndu'mă4 2 &ndepărtează un martor incomod$ a spus Ro. 2 7oar dacă va fi prins$ lucru de care mă îndoiesc foarte tare. 7acă ?ennie este adus în faţa instanţei$ atunci mai putem vorbi de protecţie. 2 -le$ atunci va fi prea t%rziu$ a spus 7elano. ,rede'măG &n momentul în care ?ennie va fi prins$ alţi c%ţiva indivizi vor porni spre tine. 2 >ă încerce numaiG *casă avem cel puţin cinci pu#ti de v%nătoare. Far eu voi purta în geantă un pistol Luger. 7acă vor apărea acolo$ vom avea parte de un adevărat război. 2 5ii serios$ -le$ l'a rugat Ro. 2 *m hotăr%t de"a. 5?F'ul nu mă poate obliga să accept programul de protecţie a martorilor$ astfel că acum$ în mod oficial$ spun nu. /ulţumesc$ domnule 7elano$ dar răspunsul meu este nuG 2 >per să nu regreţi$ a spus 7elano. 2 'ar putea să o iau razna #i să împu#c prima persoană pe care o văd p%ndind în întuneric. 2 *$ nu'ţi face gri"iG *vem destul de multe alte lucruri de rezolvat. 7elano s'a ridicat$ după care le'a str%ns m%na lui -le #i lui Ro$ căruia i'a zis1 3oi reveni săptăm%nal cu o actualizare a situaţiei. Ro l'a condus p%nă la u#ă$ apoi 5?F'ul a dispărut din viaţa lui -le. 7upă ce u#a s'a închis$ Ro s'a a#ezat #i l'a privit pe -le de parcă nu i'ar fi venit să creadă. 2 #ti incredibil de cura"os. 2 ,ura"os sau prost. 7emarcaţia e uneori greu de făcut. 2 ,e'ar fi să dispari c%teva luni$ poate chiar un an4 :%nă se a#ază lucrurile. 2mai =n devreme an nu înseamnă ;amenii ă#tia au va memorie bună. 7acăunde ?ennie răzbune$ ori mai nimic. t%rziu mă va găsi$ #i nu avea importanţă m'a#vrea afla.să se 2 Nu ai încredere în 5?F4 2 Nu. *m încredere în tine$ în mine$ în tata$ într'o fată pe nume 7ale #i cam at%t. 2 *#adar$ crezi că a fost vorba de o trădare din cadrul firmei4 2 Nu vom afla niciodată$ gre#esc4 *m impresia că ?ennie lucrează pentru guvernul căruia #i eu$ #i tu îi plătim impozite. *#a a scăpat. 7e aceea nu va fi găsit niciodată. 2 u tot nu cred a#a ceva. -le a înălţat din umeri #i$ o vreme$ au rămas tăcuţi. &n cele din urmă$ -le a aruncat o privire la ceas. 2 *scultă$ Ro$ e duminică după'amiază$ iar tu ai familie. 7u'te acasă. 2 7ar tu4 2 u4 u o să plec #i o să merg pe "os p%nă la apartamentul meu$ fără să privesc măcar o dată peste umăr$ iar c%nd voi a"unge acolo$ o să'mi încarc hainele #i c%t mai multe dintre celelalte
lucruri în "eepul meu$ care are CBB.BBB de Eilometri la bord$ #i voi pleca spre casă. >per să a"ung acolo la vreme pentru a mai prinde o cină t%rzie cu tata. /%ine$ eu #i el vom încheia un acord de parteneriat 6 casa de avocatură /c*vo S /c*vo 6 #i voi deveni partener mai repede dec%t orice absolvent din istoria 5acultăţii de 7rept de la Dale. 2 &mi place cum sună astaG Redactorul #ef al revistei Dale Law Journal făc%nd avocatură pe strada mare din DorE$ :ennslvania. 2 teelers. *sta da$ viaţăG 2 ,red că glume#ti. 2 Niciodată n'am vorbit mai serios. 2 3ino. 7ă'mi voie să te conduc. *u cobor%t cu liftul p%nă în holul de intrare #i au ie#it din clădire. treet #i dispăr%nd după primul colţ. >5\R=*. de lungimea cozii$ devenind periculoase$ pentru care sunt interzise înstabilizatoare unele state din Xn.tr.Y 9 >port tradiţional american$ înrudit cu hocheiul pe iarbă Xn.tr.Y C ,az real$ petrecut în martie 9BBP$ cei trei presupu#i violatori fiind acuzaţi de procurorul districtual /iEe Nifong$ cu toate că probele ridicau dubii referitoare la credibilitatea afirmaţiilor dansatoarei care a făcut denunţul. ,ei trei au fost reabilitaţi #i repu#i în drepturi în cadrul universităţii abia în aprilie 9BBT$ după ce cazul fusese larg mediatizat de numeroase posturi de televiziune #i de publicaţii de prestigiu$ Xn.tr.Y *peritiv de srcine orientală$ av%nd ca ingrediente mazăre$ suc de lăm%ie$ pastă de susan$ usturoi #i ulei de măsline. Xn.tr.Y M Fpotecă Lini#tită P >atul >peranţei T >ocietatea Aamman a slu"it ca ma#inărie politică a :artidului 7emocrat$ "uc%nd un rol însemnat în în politica controlarea politiciiîntre din New spri"inind imigranţii srcinec%nd irlandeză pătrundă americană 8TOB DorE #i anii#i#aizeci ai secolului al de WW'lea$ s'a #isă desfiinţat. *ceea#i organizaţie a servit ca motor al corupţiei politice #i mitei electorale$ îndeosebi în a doua "umătate a secolului al WFW'lea. Xn.tr.Y Q Joc înrudit cu baseballul Xn.tr.Y O Joc asemănător celui franţuzesc de bile Xn. red.Y 8B >port derivat din baseball #i conceput ca "oc introductiv pentru copii$ în ideea de a dezvolta aptitudini în vederea obţinerii de performanţe în viitor. Xn.tr.Y 88 /erc rule 6 se aplică atunci c%nd o echipă conduce cu cincisprezece sau mai multe alergări după patru runde complete$ proclam%ndu'se victoria acesteia. Xn.tr.Y