Lect Alexandru Mihaila Curs

121

ă Alexandru Mih ă il il ă

PROFE Ţ I I Bibliografie: Vladimir Prelipcean, „Via ţa religios-moral ă după concepţia Vechiului Testament”, MO 1962, nr. 5-6, 271-283; Ştefan Slevoacă, „Aspecte actuale ale predicii profeţilor Vechiului Testament”, ST 1980, ST 1980, nr. 1-2, 5-14; Eugen Pentiuc, „Actualitatea mesajului profetic veterotestamentar”, GB 1983, nr. 6-8, 380-389; Macedon Petrescu, ST 1984, nr. 12, „Idei moral-sociale în scrierile profe ţilor mari ai Vechiului Testament”, ST 1984, 103-109; Petre Semen, „Combaterea corup ţiei morale de c ătre profeţii Vechiului Testament”, TV 1992, TV 1992, nr. 8-10, 3-14; Athanase Negoiţă, Teologia biblică a Vechiului Banu, Profe ţ iiii biblici vorbind filosofiei, Testament , Bucureşti 1992; Ion Banu, Profe filosofiei, Bucureşti 1994 (Bibliotheca ortientalis). ortientalis).

Profet Cei trei mari profe ţi (Isaia, Ieremia, Iezechiel) funcţionează analog celor 3 patriarhi biblici, iar cei 12 profeţi mici analog celor 12 triburi. Cea mai veche atestare a unirii celor 12 profe ţi mici într-o carte o reprezint ă Sir . 49:10. LXX numeşte cartea lor ca un corpus unitar dodekapropheton. Instituţia profeţilor pare să-şi fi avut o tradi ţie venerabil ă în nord. Aici, în Eliáhu) şi regatul nordic, activeaz ă primii profeţi nescriitori: Ilie (ebr. ‫יָּהוּ‬ ‫ל‬ִ ‫א‬ֵ – Eliáhu Eli şá). Tot aici î şi au originea tradi ţiile care, ucenicul său, Elisei (ebr. ‫שׁע‬ָ ‫לי‬ִ ֱֱ‫– א‬ Eli prin cărturarii care s-au mutat dup ă căderea Samariei (722/1 îdHr) în Ierusalim, au stat la bazele Deuteronomului, iar în Deut . 18:15.18; 34:10 Moise apare ca profet. Cuvântul ‫בִיא‬   ָ‫נ‬ – naví „profet” poate avea în ebraic ă atât un sens activ „cel care vesteşte, vorbeşte pentru altul”, cât şi un sens pasiv „cel care este chemat [de Iahve]”. În limba greac ă profhmi, (de unde şi profet ) însemna fie „a vorbi înaintea cuiva” fie „a vorbi pentru, în favoarea cuiva”, iar profh,thj thj desemna crainicul divinit ăţii înaintea poporului. În VT, profetul mai putea fi numit şi: - „omul lui Dumnezeu” ( Deut . 33:1; 2Reg . 4:9) – folosit pentru perioada de dinainte de profeţii scriitori; era, în plus fa ţă de profeţii scriitori, asociat şi cu terapeutica sau mantica - „omul duhului” ( Os. 9:7) - „văzător” (1Reg . 9:9) – termen care ţine de perioada veche, aplicat în special lui Samuel - „vizionar” În pofida opiniei tradi ţionale, profetismul nu este specific poporului Israel. În orice cultur ă au existat personaje neîncadrate într-o institu ţie anume (ca

122

Introducere în Studiul Vechiului Testament

preoţii), care îşi arogau un rol suplimentar în rela ţia popor-rege-divinitate. Ei trebuie puşi în paralel cu vr ă jitorii, ghicitorii, magii etc. din alte culturi. Asemenea personaje sunt men ţionate în: - cca 30 de scrisori de la Mari (azi în Siria) (sec. 18-17 îdHr.). Sunt atât profeţi, cât şi profetese, care primesc în vis şi extaz un mesaj în special pentru rege; cuprinsul mesajului ţine de regul ă de promisiuni pozitive legate de succesul militar. Profeţiile critice condamn ă neglijenţa cultică. - oracolul zei ţei Kititum (o form ă a lui Iştar) către regele Ibalpiel II din Ešnuna (sec. 18) - 2 rugăciuni hitite, a regelui Muršilis II (sec. 14) pentru cium ă şi o rugăciune regală către zeiţa soarelui din Arinna. Men ţionat mesajul divinităţii încredinţat unui profet. - relatarea voiajului unui egiptean, Wenamon, în Byblos (sec. 11). Se menţionează că în timpul unui ritual cultic, un tân ăr este posedat de o divinitate, care-i transmite regelui din Byblos mesajul ca egipteanul să fie primit în audien ţă - inscripţia murală din Tell Deir Alla (Iordania). Este numit Balaam, cunoscut şi din VT ( Num. 22-24), care primeşte mesajul divin prin ar ătare - stela lui Zakir, regele sirian din Hamat (azi Hama în Siria). Zeul Baal Samin, la rugăciunea regelui, îi trimite un mesaj încurajator prin intermediul unor v ăzători - cca 30 tă bliţe de lut din perioada asirian ă nouă (din timpul regelui Asarhadon 681-669 şi Asurbanipal 669-627). Sunt profe ţi şi profetese, atât funcţionari ai templelor cât şi laici. Ca şi în VT, sunt discursuri ţinute în fa ţa unei persoane sau a poporului de c ătre aceste personaje, în numele unei divinit ăţi; revelaţia mesajului este direct ă, şi nu prin intermediul haruspiciilor sau a astrologiei. Ca şi în Mari, sunt în general profe ţii de curte, în leg ătur ă cu prosperitatea regelui şi a dinastiei; critica prive şte numai neglijen ţa cultică. Din cele de mai sus rezult ă şi diferenţele profeţiei extra-biblice fa ţă de cea din VT. Profeţii extrabiblici pot fi încadra ţi în grupa profe ţilor de curte şi cultici; ei nu îndr ăznesc critici aduse regelui sau societ ăţii, nici nu sunt interesa ţi de soarta poporului. De asemenea, notiţele despre ei, de şi arhivate în bibliotecile din vremea respectiv ă, nu au constituit o tradi ţie de interpretare şi actualizare comparabilă cu cea biblică. Şirul profe ţilor israeli ţi începe aşadar cu Moise şi se termin ă cu Maleahi. După tradiţia ebraică au activat 48 de profe ţi şi 8 profetese. Tratatul talmudic Sanhedrin preciza: „Atunci când au murit ultimii profe ţi, Agheu, Zaharia şi Maleahi, Duhul Sfânt s-a retras de la Israel”.

iar Iosif Flaviu:

122


preoţii), care îşi arogau un rol suplimentar în rela ţia popor-rege-divinitate. Ei trebuie puşi în paralel cu vr ă jitorii, ghicitorii, magii etc. din alte culturi. Asemenea personaje sunt men ţionate în: - cca 30 de scrisori de la Mari (azi în Siria) (sec. 18-17 îdHr.). Sunt atât profeţi, cât şi profetese, care primesc în vis şi extaz un mesaj în special pentru rege; cuprinsul mesajului ţine de regul ă de promisiuni pozitive legate de succesul militar. Profeţiile critice condamn ă neglijenţa cultică. - oracolul zei ţei Kititum (o form ă a lui Iştar) către regele Ibalpiel II din Ešnuna (sec. 18) - 2 rugăciuni hitite, a regelui Muršilis II (sec. 14) pentru cium ă şi o rugăciune regală către zeiţa soarelui din Arinna. Men ţionat mesajul divinităţii încredinţat unui profet. - relatarea voiajului unui egiptean, Wenamon, în Byblos (sec. 11). Se menţionează că în timpul unui ritual cultic, un tân ăr este posedat de o divinitate, care-i transmite regelui din Byblos mesajul ca egipteanul să fie primit în audien ţă - inscripţia murală din Tell Deir Alla (Iordania). Este numit Balaam, cunoscut şi din VT ( Num. 22-24), care primeşte mesajul divin prin ar ătare - stela lui Zakir, regele sirian din Hamat (azi Hama în Siria). Zeul Baal Samin, la rugăciunea regelui, îi trimite un mesaj încurajator prin intermediul unor v ăzători - cca 30 tă bliţe de lut din perioada asirian ă nouă (din timpul regelui Asarhadon 681-669 şi Asurbanipal 669-627). Sunt profe ţi şi profetese, atât funcţionari ai templelor cât şi laici. Ca şi în VT, sunt discursuri ţinute în fa ţa unei persoane sau a poporului de c ătre aceste personaje, în numele unei divinit ăţi; revelaţia mesajului este direct ă, şi nu prin intermediul haruspiciilor sau a astrologiei. Ca şi în Mari, sunt în general profe ţii de curte, în leg ătur ă cu prosperitatea regelui şi a dinastiei; critica prive şte numai neglijen ţa cultică. Din cele de mai sus rezult ă şi diferenţele profeţiei extra-biblice fa ţă de cea din VT. Profeţii extrabiblici pot fi încadra ţi în grupa profe ţilor de curte şi cultici; ei nu îndr ăznesc critici aduse regelui sau societ ăţii, nici nu sunt interesa ţi de soarta poporului. De asemenea, notiţele despre ei, de şi arhivate în bibliotecile din vremea respectiv ă, nu au constituit o tradi ţie de interpretare şi actualizare comparabilă cu cea biblică. Şirul profe ţilor israeli ţi începe aşadar cu Moise şi se termin ă cu Maleahi. După tradiţia ebraică au activat 48 de profe ţi şi 8 profetese. Tratatul talmudic Sanhedrin preciza: „Atunci când au murit ultimii profe ţi, Agheu, Zaharia şi Maleahi, Duhul Sfânt s-a retras de la Israel”.

iar Iosif Flaviu:


123

„După timpul lui Artaxerxe (465-424) s-au scris căr ţi, dar acestea nu mai merit ă aceeaşi credinţă ca cele de dinainte, pentru c ă n-a existat succesiune de profeţi”.

Totuşi, în concep ţia ortodoxă inspiraţia nu poate fi limitat ă doar la epoca biblică. Sf. Siluan Atonitul spunea c ă, în cazul în care Scripturile actuale ar dispărea, oameni înduhovnici ţi ar scrie din nou Scriptura, ajuta ţi de acelaşi Duh Sfânt.

Genuri literare În scrierile profeţilor VT se întâlnesc trei genuri literare: relat ări, viziuni şi cuvântări. 1. Relatări / povestiri La profeţii preclasici, cei de la care nu s-au p ăstrat scrieri, sunt numai povestiri păstrate. Chiar şi cuvintele le sunt prezentate în cadrul unor povestiri. Deosebirea dintre profe ţii preclasici şi cei clasici: (1) profe ţii clasici se adresează unor persoane particulare doar excep ţional, de obicei îns ă grupurilor sau întregului popor; (2) profe ţii clasici se implic ă mai puţin politic, şi mai mult prin scris. Trebuie incluse în acest context şi acţiunile simbolice. Povestirile s-au p ăstrat şi la pers. I şi III. De menţionat şi relatarea chemării profetice: dialog cu Dumnezeu (Moise în Ie ş. 3; Ghedeon în Jud . 6; Saul în 1Reg . 9u; Ieremia în Ier . 1); viziunea tronului lui Dumnezeu ( Is. 6; Iez. 1) 2. Viziuni Amos şi Isaia se declar ă „văzători” (Amos respinge îns ă titlul de profet), pe când Osea şi Mihea nu au viziuni. Viziunile sporesc în literatura apocaliptic ă: Iez. 1-3; 8-11; 37; 40-48), Zaharia ( Zah. 1-6) şi Daniel ( Dan. 7u; 10Iezechiel ( Iez 12). Viziunile pot fi: (1) ajutate de Dumnezeu – „Dumnezeu mi-a ar ătat aceasta” Am. 7:1), sau (2) teofanii – „L-am v ăzut pe Domnul” ( Am. 9:1). Amos şi Isaia ( Am Zah. 4) ca nu dau detalii despre Dumnezeu în viziune; Zaharia vede sfe şnicul ( Zah simbol al atotprezen ţei, atotştiinţei şi atotputerniciei lui Dumnezeu; doar Iezechiel şi Daniel Îl descriu: „un chip ca de om” ( Iez. 1:27; 8:2) „Cel vechi de Dan. 7). zile” ( Dan 3. Cuvântări Se împart în: 1. vestirea viitorului, de obicei înso ţită de ameninţări cu judecata divină 2. vaiurile (introduse prin „vai celui ce”). Originea acestui gen literar sunt bocetele pentru mor ţi. Un subgen literar sunt plângerile (cf. cartea Plângerilor ). ). La polul opus se situeaz ă fericirile („fericit cel ce”). 3. retrospectiva istorică, utilizat ă ca motivaţie pentru vestirea pedepselor

124


4. disputa sau dialogul în controvers ă: atât între profet şi conaţionali, cât şi între profet şi Iahve. Întrebările/obiecţiile sunt urmate de r ăspunsuri argumentate. 5. avertismentele – întotdeauna în form ă imperativă: „căutaţi-Mă” ( Am. 5:5), „nu mai faceţi r ăul” ( Is. 1:16) etc. Un subgen este chemarea la pocăinţă – „întoarceţi-vă” ( Ier . 3:22) 6. promisiunea sau vestirea mântuitoare. Originea acestui gen este oracolul primit de credincios de la preot în cadru cultic la templu, oracol la care credinciosul a apelat într-un necaz. Formula specific ă este „nu te teme”. De multe ori promisiunea este introdus ă prin formula „în ziua aceea” sau „în zilele acelea”.

Cronologia Profeţi anteexilici (din perioada asiriană) Amos 750 Osea 750-725 Isaia 740-701 Miheia 740-701 (?) pauză 700-650 Naum 650 Sofonie 630 Avacum 620 Profeţi exilici (din perioada babilonian ă) Ieremia 627-585 Iezechiel 593-573 Avdie 586 Deutero-Isaia 550-540 Profeţi postexilici (din perioada persană) Trito-Isaia 538-520 Agheu aug-dec 520 Zaharia 520-518 Maleahi 450 Ioel 400 Iona 300 Deutero-Zaharia 300 Trito-Zaharia după 300

AMOS Bibliografie: Francis I. Andersen / David Noel Freedman, Amos, New York 1989 (Anchor Bible 24A); Mircea Basarab, Cartea profetului Amos. Introducere, traducere şi

125

Alexandru Mih ă il ă

comentariu, Bucureşti 1980 [teză de doctorat, extras din ST 1979, nr. 5-10, 397-571]; Paul N. Tarazi, The Old Testament. An Introduction, vol. 2, New York 1994, 21-90.

Viaţa Este primul profet scriitor. A activat în jurul anului 750 în regatul nordic (posibil doar în centrul cultic Betel), provenind din regatul sudic, din Tecoa, o localitate la sud de Betleem. Refuz ă să se numească „profet”, ar ătând că e păstor şi culegător de sicomore. Prin aceasta îns ă nu respinge misiunea sa de primire a mesajului prin viziune, ci doar intr ă în polemică cu profeţii cultici din Betel (ex. Anania).

Cuprinsul cărţii 1:3 – 2 Israel 3–6 7: 1– 9:6 1:2

Ciclu de 2)

cuvinte împotriva vecinilor Israelului + cuvinte împotriva Israelului viziuni şi relatări motto cuvântări

împotriva popoarelor străine + Israel (1:3 –

(cu vers repetitiv: „ Pentru trei nedrept ăţ i, pentru patru… nu Îmi retrag [pedeapsa]… Trimit foc… ” – neautentice cuvintele împotriva Tir, Edom şi Iuda 2:6-16

împotriva Israelului v. 6-8 critică socială v. 9 (10-12) faptele lui Iahve pt Israel (Exod şi cucerirea Canaanului) v. 13-16 pedeapsă cu cutremur + r ăzboi

Cuvinte disparate adresate lui Israel (3-6) a) „ascultaţi acest cuvânt” (3:1; 4:1; 5:1) alegerea Israelului presupune responsabilitate 3:2 dispute asupra profetului 3:3-8 3:9–4:3 cuvinte împotriva clasei conducătoare din Samaria nu există scă pare 3:12 4:1-3 împotriva femeilor aristocrate 4:4-5 împotriva cultului (cf. 5:5) retrospectiv ă istorică (refren: „Voi însă nu v-aţi întors la Mine”) 4:6-12

126


5:1-3 cântec de jale b) „vai”-uri (5:7.18; 6:1.13) 5:4-15 căutaţi-Mă 5:18-20 ziua lui Iahve împotriva cultului; pedeaps ă: exil dincolo de Damasc 5:21-27 împotriva clasei conduc ătoare din Samaria 6

Viziuni (7-9) 7:1-9; 8:1-3 7:10-17 8:4-14 9:1-4 9:7-10 9:11-15

4 viziuni: „Iahve m-a f ăcut să văd” (I: lăcuste; II: foc; III: fir cu plumb; IV: fructe coapte) I-II retrase, III-IV interven ţie imposibilă relatare pers. III: Amos şi preotul Amaţia => alungat din Betel v. 14 „nu sunt profet” cuvinte disparate v. 11-12 foame de cuvântul lui Dumnezeu a 5-a viziune: „L-am văzut pe Iahve” [autenticitate disputat ă] împotriva mândriei alegerii divine cuvinte mântuitoare v. 11 refacerea cortului căzut al lui David

Teme din carte Alegerea lui Israel Profetul Amos reţine tradiţia alegerii lui Israel, prezent ă de exemplu în Deut . 7:6: Am. 3:2: „Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate neamurile p ământului; pentru aceasta v ă voi pedepsi pe voi pentru toate f ăr ădelegile voastre.”

Înţelegerea acestei alegeri se face pe de o parte eviden ţiindu-se şi responsabilităţile ce decurg din alegere (fapt pentru care Dumnezeu îi va pedepsi), pe de altă parte prin faptul c ă şi celelalte popoare se bucur ă de pronia lui Iahve. Am. 9:7: „"Oare nu sunteţi voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca şi Cuşiţii?", zice Domnul. "Oare n-am scos Eu pe Israeli ţi din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor şi pe sirieni din Chir?"”

Aceasta arată faptul că evenimentul minunat al Exodului, actul de constituire al Israelului, are echivalent şi în istoria altor popoare, care – fapt semnificativ – erau păgâne şi chiar duşmani ai Israelului (filistenii şi arameii).

127


Ziua Domnului Bibliografie: Petre Semen, „Sensul expresiei Iom-Yahve ziua Domnului la profeţii Vechiului Testament”, ST 1978, nr. 1-2, 149-161. Am 5:18-20: „18Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce se va întâmpla cu voi? Ziua Domnului este zi de întuneric si nu de lumin ă! 19Veţi fi ca un om care fuge din fa ţa leului şi dă peste un urs, şi ca unul care intr ă în casă şi se reazem ă cu mâna de un perete şi îl muşcă şarpele. 20 Nu va fi oare ziua Domnului întuneric şi nu lumin ă, beznă şi nu str ălucire?”

Profetul Amos men ţionează prima dată „ziua lui Iahve” (ebr. ‫– יוֹם יהוה‬ iom Iahvé), luând îns ă poziţie împotriva celor care legau acest concept de politica expansionistă a regelui Ieroboam II. Pentru ace ştia ziua lui Iahve va fi de întuneric. La următorii profeţi, ziua Domnului va fi men ţionată cu aceleaşi imagini catastrofice. Însă se arată şi aspectul dublu al „acelei zile”, de mânie pentru păcătoşi, de bucurie pentru drep ţi. Conceptul zilei Domnului se p ăstrează şi în NT. Se vorbe şte, tot în context profetic, de „ziua lui Hristos” ( Ioan 8:56), cu referire la Înviere.

Profe ţ ie mesianică Am. 9:11-15: „11În ziua aceea voi ridica cortul cel c ăzut al lui David şi voi drege spărturile lui şi d ărâmăturile le voi ridica la loc şi-l voi zidi ca în vremurile cele dintru început; 12Ca astfel ei s ă ia în stă pânire r ămăşiţa Edomului şi toate popoarele peste care s-a chemat numele Meu, zice Domnul, Care face acestea. 13Iată vin zile, zice Domnul, când cel ce ar ă va ajunge din urmă pe cel ce secer ă, şi cel ce calc ă strugurii pe cel ce seam ănă. şi munţii vor picura must şi toate colinele se vor topi. 14Şi Eu voi întoarce din robie pe poporul Meu Israel, şi ei vor zidi cetăţile cele pustiite şi le vor locui, vor s ădi vii şi vor bea din vinul lor, vor face gr ădini şi din roadele lor vor mânca. 15Şi îi voi r ăsădi în pământul lor şi nu vor mai fi smul şi din ţara pe care le-am dat-o în st ă pânire", zice Domnul Dumnezeul t ău.”

Textul, adăugat ulterior (cf. v. 14 „voi întoarce din robie” = epoca postexilică) profeţiei lui Amos, reflect ă concepţia mesianică legată de regalitatea davidic ă. Cortul cel căzut al lui David înseamn ă refacerea dinastiei (casei) lui David (cf. profe ţia lui Natan din 2Reg . 7). Instaurarea noului rege binecuvântat aduce dup ă sine şi o binecuvântare a p ământului. De remarcat însă că nu se insist ă prea mult pe figura noului rege davidic.

OSEA Bibliografie: Francis I. Andersen / David Noel Freedman, Hosea, New York 1980 (Anchor Bible 24); Eugen J. Pentiuc, Cartea profetului Osea. Introducere, traducere şi comentariu, Bucureşti 2001.

128


Viaţa Profetul Osea (ebr. ‫ֵע‬ ַ ‫שׁ‬ ‫– הוֹ‬ Ho şéa) a activat între 750-725. Nu există aluzii la cucerirea Samariei (722/1), ceea ce plaseaz ă această dată ca limită ad quem. Osea este singurul profet care provenea din regatul nordic (Amos, de şi a activat în regatul nordic, era iudeu). Era fiul lui Beeri. Se cunoa şte numele soţiei, Gomer, şi al fiilor s ăi, care primesc nume simbolice: Izreel (numele câmpiei în care Iehu ucide dinastia anterioar ă), Lo-Ruhama („neiubit ă”) şi Lo-Ami („nu [este] poporul Meu”).

Cuprinsul cărţii 1–3 4–14

nenorocire 1:2-9 2:4-15 3:1-4 4:1–11:7 12:1–14:1

mântuire 2:1-3 2:16-25 3:5 11:8-11 14:2-9

Biografia lui Osea (1–3) 1

2

3

relatare pers. III: însărcinare căsătorie cu „o desfrânat ă”, Gomer: 3 copii cu nume simbolice: Iezreel (ref. la lovitura de stat a lui Iehu 4Reg. 10:11 => sfâr şitul regatului v. 4), Lo-Ruhama [= „Neiubit ă”] şi Lo-Ami [= „Nu e poporul Meu”] cuvinte disparate v. 1-3 promisiune: transformarea numelor în nume mântuitoare v. 4-15 ameninţare: Dumnezeu retrage darurile p ământului; motivul căsătoriei; împotriva cultului lui Baal v. 16-25 promisiune: întoarcere din pustie (al II-lea exod) v. 21 Dumnezeu Se logodeşte veşnic cu Israel relatare pers. I: însărcinare cumpărarea unei adulterine/ prostituate v. 4 Israel r ămâne „f ăr ă rege şi jertf ă” v. 5 întoarcere la Dumnezeu [secundar]

Ciclu de cuvântări (4–14) Iahve e împotriva Israelului (4-11) 4 5:1-7

împotriva preoţilor (v. 1-10) şi a cultului (v. 11-19) v. 2 lipsa cunoaşterii lui Dumnezeu în ţar ă împotriva conducătorilor


5:8-11 6:1-3 6:4 6:6 7:8 8:4u 9:10u 11

129

v. 4.6 imposibilitatea întoarcerii r ăzboiul siro-efraimit cântec de pocăinţă; mântuire dup ă 2,3 zile Israel e incorigibil cunoaştere de Dumnezeu în loc de jertf ă Efraim între popoare împotriva regatului şi cultului prima retrospectivă istorică („l-am găsit pe Israel precum strugurii în pustie”) Israel ca fiu căzut 11:8u iubirea lui Dumnezeu

Distrugere şi mântuire (12-14) 12

înşelătorul Iacob ca tat ă şi model al lui Israel (cf. Fac. 27u; Ier . 9:3; Is. 43:27) decăderea Israelului chemare la pocăinţă (v. 2-4) ca şi consecinţă a mântuirii prin Dumnezeu (v. 5u) v. 10 concluzie sapien ţială

13 14

Comentatorii nu sunt unanimi în explica ţia acestor capitole. Gomer este numită „desfrânată”, însă mai degrabă aceasta trebuie în ţeleasă ca idolatr ă sau că participase la rituri de ini ţiere sexuală dedicate zeităţilor canaanite, care asigurau fertilitatea (a şa numita „prostitu ţie sacr ă”). De asemenea, nu este clar dacă în cap. 3 se vorbeşte tot de Gomer, sau de altă femeie, care a fost cumpărată. 12:6 prezintă o doxologie, asem ănătoare celor de la profetul Amos (cf. Am. 4:13; 5:8-9; 9:5-6).

Teme Criticarea cultului Os. 8:11-13; 10:2.8; 12:12 – altarele regatului nordic, prilej de p ăcat, vor fi distruse. Os. 6:6: „Că milă voiesc, iar nu jertf ă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.”

Profetul se ridică nu împotriva jertfei, ci împotriva consider ării ca realitate supremă a legăturii cu Dumnezeu a jertfei disociată de împlinirea poruncilor

Iubirea divin ă Osea este profetul iubirii divine.

130


Os. 2:18.21-22: „18Şi va fi în vremea aceea - zice Domnul - c ă ea Mă va numi: "Bărbatul meu" şi nu-Mi va mai zice: "Baalul (st ă pânul) meu". […] 21Şi te voi logodi cu Mine pe vecie şi te voi logodi Mie dup ă dreptate şi bunăcuviinţă întru bunătate şi dragoste; 22Şi te voi logodi Mie întru credincioşie, ca s ă cunoşti că Eu sunt Domnul!”

În limba ebraică ‫עַל‬ ‫בּ‬ַ – báal înseamnă „stă pân” sau „soţ”. Pentru că Baal era însă şi numele unei divinităţi a fertilităţii în Canaan (de fapt supranume, pentru că numele personal era Hadad), Iahve refuză acest nume, descoperind unul mult mai intim. Se va numi „bărbat” (ebr. ‫אישׁ‬ִ – i ş) al Israelului, denumire ce aminteşte de legătura foarte strânsă dintre bărbat şi femeie de la creaţie. Profetul Osea este primul care în ţelege legătura dintre Dumnezeu şi popor ca una dintre soţ şi soţie. Foloseşte imaginea „logodnei ve şnice” pentru că logodna presupune f ăgăduinţa spre o stare mai înaltă (aşteptarea unirii depline din c ăsătorie). Astfel logodna veşnică între Iahve şi popor arată că se tinde spre o veşnică aprofundare a acestei legături de dragoste. Os. 11:8: „8O, cum te voi l ăsa, Efraime! Cum te voi p ăr ăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea ca odinioar ă pe Adma şi te voi face ca Ţeboimul! Inima se zvârcole şte în Mine, mila Mă cuprinde!”

În acest verset se arat ă că Dumnezeu Îşi atribuie sim ţiri umane, „inima I se zvârcoleşte”. Dumnezeu simte o dragoste tragică, milă, pentru omul p ăcătos. Pronia divină ar ătată în ducerea în Egipt (8:13), repetarea experien ţei pustiului (2:16) şi prin aducerea înapoi (11:11). Os. 8:13: „Să se întoarcă în Egipt!” Os. 2:16: „16Pentru aceasta, iat ă Eu o voi atrage şi o voi duce în pustiu şi voi vorbi inimii ei”. Os. 11:11: „11Ei vor alerga tremurând ca o pas ăre din Egipt şi ca un porumbel din ţara Asiriei. Şi îi voi s ălăşlui în casele lor, zice Domnul.”

Pentru ca poporul s ă recupereze legătura de dragoste pierdut ă cu Dumnezeu, se recomandă ca el să tr ăiască din nou experien ţa Exodului. Atunci, aflat singur în pustiu, Israel a depins total de purtarea de grij ă divină. Călătoria prin pustiu devine astfel simbolul unei revigor ări religioase a poporului.

Critic ă social ă Critica socială este generală. Profetul se distinge îns ă prin criticarea monarhiei. Os. 8:4: „Ei şi-au ales rege f ăr ă voinţa Mea, şi-au pus că petenii f ăr ă ca Eu să fi ştiut.”

Profetul nu are însă în vedere dispari ţia monarhiei ca institu ţie, ci reformarea ei prin punerea unor regi drep ţi.

Profe ţ ii mesianice Os. 3:4-5: „4Că zile f ăr ă de număr fiii lui Israel vor r ămâne f ăr ă rege, f ăr ă că petenie, f ăr ă

131


jertf ă, f ăr ă stâlp de aducere aminte, f ăr ă efod şi f ăr ă terafimi. 5După aceasta, fiii lui Israel se vor întoarce la credin ţă şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor, şi pe David, împăratul lor, iar la sfâr şitul zilelor celor de pe urm ă se vor apropia cu înfricoşare de Domnul şi de bunătatea Lui.”

După vestirea catastrofei na ţionale (dispariţia regalităţii), profetul arată o metanoia generală („întoarcere la credinţă”). Regatul va fi restabilit, Iahve ţinându-şi promisiunea dup ă care dinastia davidic ă este veşnică. Tema este aceeaşi ca şi în Am. 9:11-15. Mesia este aici numit chiar David, ceea ce trebuie în ţeles ca un nou David (regele David tr ăise cu aproape 200 de ani înainte). Va fi o tem ă reluată şi de alţi profeţi, prin care regele mesianic este numit direct „David”. Os. 6:1-2: „l"Veniţi să ne întoarcem către Domnul, căci numai El, după ce ne-a r ănit, ne tămăduieşte, iar după ce ne-a bătut, ne leag ă r ănile noastre. 2Şi după două zile din nou ne va da viaţă, iar în ziua a treia ne va ridica iar ăşi şi vom trăi în faţa Lui.”

Deşi se refer ă la poporul pedepsit de Dumnezeu, care apoi este iertat (de remarcat că motivul pedepsei este p ăcatul), totuşi ecouri discrete ale textului trimit la învierea Mântuitorului în a 3-a zi. Micul fragment nu constituie de aceea propriu-zis o profe ţie mesianică, dar pregăteşte mentalitatea credincio şilor pentru realitatea unei învieri despre care se spune c ă apare a 3-a zi. Os. 11:1: „Când Israel era tân ăr, Eu îl iubeam, şi din Egipt am chemat pe fiul Meu.”

Textul se refer ă în înţeles istoric la Exodul din Egipt. Am v ăzut că Exodul a devenit la Osea modelul recuper ării iubirii divine. LXX chiar a re ţinut pluralul „din Egipt am chemat pe fiii Mei”, referindu-se deci prin forma plural ă la Israel ca popor. În NT este folosit ă forma singular ă din ebraică, fiind aplicat ă Mântuitorului. La Mat . 2:15 este citat în contextul întoarcerii în Nazaret a familiei sfinte, refugiate în Egipt dinainte lui Irod.

ISAIA Bibliografie: P Hans Wildberger, Jesaja 1-12, 1972 (BKAT X/1); idem, Jesaja 13-27 , 1978 (BKAT X/2); idem, Jesaja 28-39, 1982 (BKAT X/3); John D.W. Watt, Isaiah 133, 1985 (WBC 24); idem, Isaiah 34-66 , 1987 (WBC 25); Otto Kaiser, Der Prophet Jesaja. Kap. 1-12, 31970 (ATD 17); idem, Der Prophet Jesaja. Kap. 13-39, 1973 (ATD 18).

Integritatea cărţii Deja în 1783 J.G. Eichhorn a identificat un autor diferit de Isaia secolului al

132


8-lea începând cu cap. 40. Apoi B. Duhm în 1892 a identificat un al treilea autor în cap. 56-66. În sprijinul acestei separ ări, trebuie precizat că profetul din cap. 1-39 e contemporan cu regele Uzia (6:1), adic ă anul 740, iar du şmanii avuţi în vedere sunt asirienii, pe când cel din 44:28; 45:1 cu regele Cirus, adic ă 539.

Viaţa Profetul Isaia (‫הוּ‬ָ‫י‬ ‫ַע‬ ְ ‫ְשׁ‬  ‫י‬ – Ie şaiáhu) fiul lui Amoţ a activat între 740-701, fiind contemporan cu evenimente cruciale în istoria Israelului: r ăzboiul siro-efraimit (734-732), campaniile asiriene împotriva regatului nordic, care au culminat cu cucerirea Samariei (722/1), revolta filistean ă împotriva asirienilor (711), asedierea Ierusalimului (701). Îşi numeşte se pare so ţia profeteasă, iar celor 2 copii le d ă, ca şi Osea, nume simbolice: Şear-Iaşub („[doar] un rest se întoarce [din lupt ă]” → semn al unei înfrângeri) şi Maher-Şalal-Haş-Baz („iute [este] jaful, grabnic ă prada”). Provenea din pătura aristocratică a Ierusalimului, având acces la rege (cf. Is. 7).

Cuvinte de amenin ţare împotriva lui Iuda şi a Ierusalimului (1– 12) 1

rezumat al misiunii lui Isaia v. 2-3 fii căzuţi v. 4-9 Ierusalim ca şi Sodoma (701) v. 10-17 împotriva cultului v. 18-20 chemare la dreptate v. 21-28 cur ăţirea Ierusalimului v. 29u împotriva cultului de sub copaci (cf. 17:9-11; 57:5; 65:3)

2-4

6-8

2:1-5 pelerinajul popoarelor spre Sion (= Mih. 4:1-5) 2:12-17 ziua lui Iahve (cadru v. 6-22) împotriva conducătorilor 3:1-9 3:16-24 împotriva femeilor aristocrate (cf. 3:25-26; 4:1; 32:9u) slăvirea Sionului 4:2-6 aşa-zisele „memorii ale lui Isaia” (6:1–8:18, ad ăugat până la 9:6) viziune + chemare (relatare pers. I) 6 întâlnirea cu regele Ahaz în timpul r ăzboiului siro7 efraimit v. 9 „dacă nu credeţi, nu veţi rezista” v. 14 semnul lui Immanuel 8:1-8 Maher-Şalal-Haş-Baz

133


8:11-18 5; 9-11

12

Iahve piatr ă de încercare; pecetluirea propov ăduirii de către ucenici cadru pentru cap. 6-8 5:1-7 cântecul viei 5:8-24; 10:1-4 vaiuri (cf. 28:1–31:1) retrospectivă istorică cu vers repetitiv „cu toate acestea 9:7-20; 5:25-30 mânia Lui nu s-a potolit” 10:5-15 vaiuri pentru Asiria 10:16şu cuvinte disparate 9:1-6; 11:1-16 profeţii mesianice adaos: cântec de mulţumire eshatologic

Cuvinte de ameninţare împotriva popoarelor străine (13-23) titlu: „proorocie” (13:1; 15:1) 13-14

împotriva Babilonului, Asiriei şi Filistiei 14:12 „cum ai căzut din cer, tu Luceaf ăr al dimineţii” 14:24-27 împotriva Asiriei; planul lui Iahve referitor la tot pământul 14:28-32 împotriva Filistiei (v. 30a.32b adaos?) împotriva Moabului împotriva Damascului şi a Israelului (v. 1-3.4-6) 17:9-11 împotriva gr ădinilor lui Adonis (cf. 1:29-30) 17:12-14 năvălirea popoarelor şi distrugerea lor (cf. 8:9-10; Ps 48) 29:5u;

15-16 17

18-20

21 22 23

împotriva Egiptului şi a Etiopiei 18 cuvânt cu ocazia unei solii etiopiene 20 act simbolic împotriva Egiptului: 3 ani (713-711) gol şi desculţ împotriva Edomului împotriva Ierusalimului 701 (v. 1-14) şi dregătorilor (v. 15-25) împotriva Tirului şi Sidonului

24-27

apocalipsa lui Isaia [post-exilic ă]

Cuvinte împotriva Ierusalimului (c ătre sfârşitul activităţii) aşazisul „ciclu asirian” (28-32) multiple „vaiuri” 28-29 28:1-6 28:7-13

vai pentru Samaria (înainte de 722) împotriva preoţilor şi profeţilor

134

Introducere în Studiul Vechiului Testament 28:14-22

30-31

legământ cu moartea; activitatea lui Dz (28:21; 29:14) v. 16 piatra din capul unghiului 28:23-29 parabola agricultorului 29:1-8 vaiuri pentru Ariel/Ierusalim 29:9-12 împietrire (cf. 6:9u) împotriva protec ţiei egiptene (în special 30:1-3; 31:1-3) 31:3 egiptenii sunt oameni, nu zei 32:9-14 împotriva aristocratelor din Ierusalim (cf. 3:16u)

33-35

adaos cuvinte mântuitoare 33 liturghie cu rugământe şi oracol mântuitor (cf. Mih. 7:8u) 34 pedepsă pentru Moab (cf. Avd .; Iez. 35) 35 salvare şi reîntoarcere în Sion (cf. Deut-Is.)

36-39

adaos istoric (= 4Reg . 18-20): asediul Ierusalimului de c ătre regele asirian Sanherib (701); psalmul de mul ţumire al lui Iezechia (38:9u)

Teme Chemarea lui Isaia Profetul este chemat în contextul viziunii din templu ( Is. 6). Într-o catavasie se arată că cel pe care l-a văzut Isaia era însu şi Hristos (Irmosul cântării a 5-a a canonului la Întâmpinarea Domnului): „Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe scaun preaînalt, de îngerii slavei înconjurat, a gr ăit: O, eu, tic ălosul! Că am văzut mai înainte pe Dumnezeu întrupat , Lumina cea neînserată, pe Cel ce st ă pâneşte pacea”.

Icoana de mai jos (sec. 16, Rusia, de tipul Spas v silah „Mântuitorul în slavă”) combină motive întâlnite în Is. 6 (Dumnezeu/Hristos pe tron, înconjurat de serafimi) cu motive din Iez. 1 („chipul ca de om” de pe tronul înaripat şi cu roţi, este înconjurat de patru chipuri de fiare: de om, de leu, de bou şi de vultur).


135

Critica social ă Ia pentru prima dat ă între profeţi poziţie împotriva latifundiarilor (idee reluată de contemporanul său mai tânăr, Miheia): Is. 5:8: „Vai vouă care clădiţi casă lângă casă şi gr ămădiţi ţarini lângă ţarini până nu mai r ămâne nici un loc, ca s ă fiţi numai voi st ă pânitori în ţar ă!”

De asemenea, este preocupat nu numai de s ăraci, ci şi de categoriile defavorizate precum v ăduvele şi orfanii ( Is. 1:17.23).

Politica Isaia se distinge şi prin importan ţa acordată jocurilor politice. Is. 31:1-3 „1Vai de cei ce se coboar ă în Egipt după ajutor şi se bizuie pe caii lor şi îşi pun nădejdea în mulţimea carelor şi în puterea c ălăreţilor, dar nu-şi a ţintesc privirea către Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul. 2Dar El este în ţelept, El face s ă vină nenorocirea şi nu Îşi ia înapoi cuvintele. El Se ridic ă împotriva casei celor f ăr ă de lege şi împotriva ajutorului celor

136


care săvâr şesc nedreptatea. 3Egipteanul este om, nu Dumnezeu, caii lui sunt carne şi nu duh. Când Domnul Îşi va întinde mâna Lui, ocrotitorul se va împiedica şi ocrotitul va c ădea, iar amândoi împreună vor pieri.”

Tot în acest context trebuie amintit Is. 7:9: „Dacă nu credeţi nu veţi r ămâne” (joc de cuvinte între cele dou ă verbe pornind de la o r ădăcină comună).

Teologia Sionului Spre diferenţă de Amos şi Osea, la care erau vii tradiţiile legate de Exod şi de patriarhi, Isaia scoate în evidenţă tradiţia davidică. Is. 2:2-4 (= Mih. 4:1-3 cu continuare în v. 4-5) Is. 2:2-4: „2Fi-va în vremurile cele de pe urm ă, că muntele templului Domnului va fi întărit peste vârfurile munţilor şi se va ridica pe deasupra dealurilor. Şi toate popoarele vor curge într-acolo. 3Multe popoare vor veni şi vor zice: "Veni ţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El s ă ne înveţe căile Sale şi să mergem pe căr ările Sale". C ăci din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim. 4El va judeca neamurile şi la popoare f ără de număr va da legile Sale . Preface-vor să biile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai înv ăţa r ăzboiul.”

Sf. Vasile cel Mare interpreteaz ă textul ca referindu-se la timpul NT. „Evanghelia de acolo (din Ierusalim) se veste şte lumii”, popoarele vor veni „mânate de Evanghelia care se va propov ădui la toată lumea”. În acelaşi mod sa exprimat şi Eusebiu de Cezareea: „E vorba de Evanghelie, care strânge multe popoare la un loc.” În ce priveşte muntele, Chiril al Alexandriei îl aplica la: „Biserica creştină, imaginată prin muntele Domnului” Is. 19:18-25 „18În vremea aceea, vor fi numai cinci cet ăţi în pământul Egiptului care vor gr ăi limba Canaanului şi vor jura în numele Domnului Savaot; una se va numi "Cetatea Soarelui". 19În ziua aceea, va fi un jertfelnic în mijlocul pământului Egiptului şi un stâlp de pomenire la hotarul lui, pentru Domnul. 20Acesta va fi un semn şi o mărturie pentru Domnul Savaot în pământul Egiptului. Când vor striga c ătre Domnul în strâmtor ările lor, atunci El le va trimite un mântuitor şi un r ăzbunător oare-i va mântui. 21Domnul se va face ştiut în Egipt şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Şi vor aduce arderi de tot şi prinoase şi vor face f ăgăduinţe Domnului şi le vor împlini. 22Şi Domnul va bate Egiptul, îl va lovi şi apoi îl va vindeca. Şi ei se vor întoarce la Domnul şi El se va îndupleca şi îi va t ămădui. 23În vremea aceea, va fi un drum din Egipt în Asiria şi Asiria va merge în Egipt şi Egiptul în Asiria şi Egiptenii şi Asirienii vor sluji pe Domnul . 24În ziua aceea, Israel va fi al treilea în legământul cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului, 25Binecuvântare a Domnului Savaot, Care zice: "Binecuvântat s ă fie poporul Meu, Egiptul şi Asiria, lucrul mâinilor Mele şi Israel, moştenirea Mea!"”

Acest text este foarte important, pentru c ă proclamă mântuirea şi pentru alte popoare. De reţinut că egiptenii vor avea un altar închinat lui Iahve, vor aduce jertfe şi vor cunoa şte pe adevăratul Dumnezeu. De asemenea şi asirienii îl vor sluji pe Iahve. Este menţionat chiar un leg ământ întreit între Dumnezeu şi Egipt-AsiriaIsrael. Egiptul şi Asiria sunt numite chiar „poporul Meu”.


137

Tente universaliste se reg ăsesc şi în profeţiile lui Amos, iar mai târziu la Agheu şi Maleahi.

Profe ţ ii mesianice O grupare a profeţiilor mesianice o constituie memoriile lui Isaia şi cadrul lor ( Is. 5-11). Is. 6:13: „Din butucul r ămas va l ăstări o mlădiţă sfântă".”

Motivul mlădiţei va fi reluat în Is. 11:1. Is. 7:14-16: „14Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. 15El se va hr ăni cu lapte şi cu miere pân ă în vremea când va şti s ă arunce r ăul şi s ă aleagă binele. 16Că înainte ca fiul acesta s ă ştie să dea la o parte r ăul şi să aleagă binele, pământul de care î ţi este team ă, din pricina celor doi regi, va fi pustiit.”

Profeţia a fost rostit ă în faţa regelui Ahaz al Iudeei, în timpul r ăzboiului efraimit, probabil în 734 sau mai devreme. Nu este foarte clar dac ă sensul istoric al profe ţiei îl are în vedere pe fiul lui Ahaz, Iezechia (sau pe un urma ş din casa lui David – cf. Vladimir Peterc ă) sau pe un fiu al profetului Isaia. Doar LXX are „fecioar ă” (ἡ παρθένος), pe când TM are în loc termenul generic de „fată tânăr ă” (‫מה‬ָ ‫ַל‬ ְ ‫ע‬ – almá), care însă denumeşte în unele contexte o fecioar ă ( Fac. 24:43). O interesant ă atestare ugaritic ă pune în paralelă expresia „o fecioar ă naşte” (tld btlt ) cu „iată, o fată naşte un fiu” (hl glmt tld bn ) [de remarcat că ugariticul glmt corespunde ebraicului ʿalmāh]. La Ugarit formula reprezenta o urare la căsătorie, referindu-se în textul respectiv la c ăsătoria unor zeităţi lunare. Probabil, în sens istoric, se arat ă că naşterea unui fiu, care prime şte un nume simbolic, declan şează o număr ătoare inversă pentru Damasc („pământul de care îţi este teamă”). Până când fiul va ajunge s ă discearnă ce e r ău şi ce e bine, Damascul va fi pustiit; acest lucru se va întâmpla în 732. Sensul mesianic se altoie şte practic pe sensul istoric: na şterea lui Imanuel va premerge judec ăţii divine. În NT textul din v. 14 este citat în Mat . 1:23, iar în Luc. 1:31 profeţia este aplicată, având „Iisus” în loc de „Emanuel”. În ambele cazuri îns ă se evidenţiază naşterea virginal ă. În acest sens, Sf. Vasile cel Mare scria: „Întâiul Adam a luat fiin ţă f ăr ă împreunare între b ărbat şi femeie, şi tot aşa Noul Adam se naşte pe cale neobi şnuită”. În ceea ce priveşte numele, Teodoret explica: „Se numeşte Imanuel, pentru că Dumnezeu va fi cu noi, Dumnezeu Se va face om ca noi şi astfel chipul dumnezeirii şi al robului se va cunoa şte în Persoana Fiului”. Cu alte cuvinte, Imanuel constituie un temei al întrup ării. Is. 8:22-23; 9:1: „8 22Apoi îşi vor întoarce privirea spre p ământ şi iată că acolo va fi strâmtorare, întuneric şi scârbă şi nevoie! Dar noaptea va fi alungat ă! 23Căci nu va mai fi

138


întuneric pentru ţara care era în nevoie. În vremurile de dedemult el a supus p ământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urm ă el va acoperi de slav ă calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea neamurilor. 9 lPoporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuia ţi în latura umbrei mor ţii lumină va str ăluci peste voi.”

Textele de mai sus apar citate (începând cu 8:23) în Mat . 4:14-16. Lumina este Hristos şi Evanghelia. Interesant c ă textul a fost aplicat tocmai regiunii în care Mântuitorul şi-a început activitatea. Is. 9:5-6: „5Căci Prunc s-a n ăscut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a C ărui stă pânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare , biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va s ă fie. 6Şi mare va fi st ă pânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împ ăr ăţi pe tronul şi peste împăr ăţia lui David, ca s-o înt ărească şi s-o întemeieze prin judecat ă şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.”

Comentatorii au considerat o continuare a textului din 7:14 (Sf. Vasile, Teodoret). În denumiri TM se diferen ţiază puţin de LXX. TM are practic o serie de substantive (literal: „minune sfetnic, Dumnezeu erou, p ărinte al veacului, prin ţ al păcii”), care grupate s-ar putea traduce: „sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, prinţ al păcii”. LXX are „se cheamă numele lui înger de mare sfat. Eu voi aduce pace peste prin ţi, pace şi sănătate”. Se observă că traducerea Bibliei Sinodale este una mixt ă, combinând ambele versiuni. Vladimir Petercă observă în calificativele pruncului din TM 4 numiri umane: sfetnic, erou, pă rinte şi principe (cunoscute din protocolul de întronare a regelui) care corespund cu 4 calităţi supranaturale: minunat , Dumnezeu, ve şnic şi pace. Reţinem denumirile de Dumnezeu şi Părinte veşnic, care arată, în sens creştin, firea divin ă a Mântuitorului. Is. 11:1-13 „1O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din r ădăcinile lui va da. 2Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al în ţelegerii, duhul sfatului şi al t ăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. 3Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. Şi va judeca nu dup ă înf ăţişarea cea din afar ă şi nici nu va da hot ărârea Sa după cele ce se zvonesc, 4Ci va judeca pe cei s ăraci întru dreptate şi după lege va mustra pe sărmanii din ţar ă. Pe cel aprig îl va bate cu toiagul gurii Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel f ăr ă de lege. 5Dreptatea va fi ca o cing ătoare pentru r ărunchii Lui şi credincioşia ca un brâu pentru coapsele Lui. 6Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă că prioar ă; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreun ă şi un copil îi va paşte. 7Juninca se va duce la p ăscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie; 8Pruncul de ţâţă se va juca lâng ă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otr ăvitor copilul abia în ţărcat îşi va întinde mâna. 9 Nu va fi nici o nenorocire şi nici un pr ă păd în tot muntele Meu cel sfânt! C ă tot pământul este plin de cuno ştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplut ă de ape! 10Şi în vremea aceea, Ml ădiţa cea din r ădăcina lui Iesei, va fi ca un steag pentru popoare ; pe Ea o vor c ăuta neamurile şi sălaşul Ei va fi plin de slav ă. 11în ziua aceea, Domnul va ridica din nou mâna Sa ca s ă r ăscumpere r ămăşiţa poporului Său dintre robii din Asiria şi din Egipt, din Patros, din Etiopia, din Elam, din Babilon, din Hamat şi din insulele m ării. 12El va ridica steag pentru neamuri şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Israel şi va strânge la un loc pe cei împr ăştiaţi ai lui Iuda din cele patru colţuri ale pământului. 13Atunci pizma lui Efraim va înceta şi duşmanii lui Iuda vor fi zdrobi ţi.


139

Efraim nu va mai pizmui pe Iuda şi Iuda nu va mai fi vr ă jmaşul lui Efraim.”

În aceste profeţii se regăsesc mai multe motive. În primul rând, se face referire la o ml ădiţă, reluând ideea din Is. 6:13. Mlădiţa simboliza o nou ă speranţă care urma unei distrugeri (butucul t ăiat). De data aceasta se arată că mlădiţa reprezintă un urmaş din casa lui David, un rege drept care va restaura regatul. Prin aceasta profe ţia ar data din perioada exilic ă postexilică (cf. aşteptările cu privire la Ioaiachin sau Zorobabel pentru reinstaurarea monarhiei), fiind inserat ă atunci în cartea lui Isaia. Mlădiţa sau r ădăcina lui David este aplicat ă la Hristos în Apoc. 22:16. Mat . 2:23 citeaz ă o profeţie, „nazarienean se va numi”, care îns ă nu apare astfel în VT. Mai degrab ă se realizează un joc de cuvinte între termenul „l ăstar” din Is. 11:1 (ebr. ‫צר‬ֶ ֵ‫נ‬ – né ţ er ) şi denumirea ebraic ă a Nazaretului ( ‫ת‬ֶ ‫צֶר‬ ַ‫נ‬ – Na ţ éret ). Peste el va odihni Duhul lui Dumnezeu, idee aplicat ă în NT lui Hristos (cf. Luc. 4:14.18). Darurile respective apar în TM ca fiind 7 (simbol al plenitudinii) formate din 3 perechi plus darul Duhului Sfânt propriu zis: 1. înţelepciunea (ebr. ‫מה‬ָ ‫כ‬ְ ‫ח‬ָ – hohmá, gr. sophia) = a pătrunde în enigmele vieţii; înţelegerea = partea practică a înţelepciunii 2. sfatul = a găsi îndată şi întotdeauna o îndrumare potrivit ă; tăria = a tr ăi conform sfatului 3. cunoştinţa = a pătrunde toate lucrurile; temerea (buna cuviin ţă) = partea practic ă a cunoştinţei LXX şi Vulgata adaugă înainte de „frica de Dumnezeu” o a 7-a calitate: pietatea sau buna-credin ţă. Astfel numărul de 7 este alc ătuit exclusiv de darurile Duhului. În ceea ce priveşte v. 6-9, se reitereaz ă tema paradisiacă: pacea dintre animale, vegetarianismul (ca în Fac. 1:29-31), refacerea stării de dinainte de introducerea dizarmoniei dintre om şi om ( Fac. 4:1-16) şi dintre om şi animale ( Fac. 9:2). Comentatorii creştini au interpretat şi aceste animale în sens figurat. Eusebiu de Cezareea: „Animalele indic ă cele mai variate naturi omene şti”. Teodoret: „Prin ferocitatea animalelor, sunt închipui ţi oamenii cu moravurile lor: lupul este omul acaparator, iedul indic ă simplitate şi nevinov ăţie, leul mândrie şi for ţă, taurul (boul) îndr ăzneală. În Hristos se înfr ăţesc toate categoriile de oameni”. Is. 28:16: „Pentru aceasta a şa zice Dumnezeu: „Pus-am în Sion o piatr ă, o piatr ă de încercare, piatra din capul unghiului, de mare preţ, bine pusă în temelie; cel care se va bizui pe ea, nu se va clătina!”

Textul isaianic despre piatra din capul unghiului va fi folosit în NT aplicat lui Hristos ( Efes. 2:20; 1Petr . 2:4-6). Is. 32:1-5: „1Iată că un rege va stă pâni prin dreptate şi că peteniile vor cârmui cu dreptate.

140


2

Fiecare va fi ca un ad ă post împotriva vântului, ca un liman împotriva vijeliei, ca pâraiele de apă într-un pământ uscat şi ca umbra unei stânci înalte într-un ţinut însetat. 3Ochii celor care văd nu vor fi închişi şi urechile celor care aud vor lua aminte. 4Inima celor uşuratici va judeca sănătos şi limba celor gângavi va gr ăi iute şi desluşit. 5 Nebunului nu i se va mai zice c ă e de neam bun şi celui viclean c ă e mare la suflet.”

Şi acest text folose şte motivul regelui drept, sub st ă pânirea căruia cei slabi sunt înt ăriţi, iar cei r ăi nu vor mai avea întâietate.

MIHEIA Bibliografie: Petre Semen, „Activitatea profetic ă după proorocul Miheia”, MO 1979, nr. 4-6, 276-283.

Viaţa Miheia este contemporanul mai tân ăr al lui Isaia. Provenea din regatul sudic, din localitatea More şet Gat (în ţinutul deluros al lui Iuda). Deci spre diferen ţă de or ăşeanul Isaia, care a activat în capitala Ierusalim, Miheia este un om de la ţar ă. A activat probabil între 740 şi 701.

Cuprinsul cărţii 1–2 3–5 6–7

nenorocire 1:2 – 2:11 3 6:1 – 7:7

mântuire 2:12-13 4–5 7:8-20

1–2 1 2

v. 2-6 căderea Samariei v. 8u ameninţarea oraşelor iudaice şi a Ierusalimului v. 2-4 chemarea popoarelor să asculte (cf. Is. 1:2): teofanie vaiuri la adresa marilor proprietarilor de p ământ (v. 1-5) împotriva obiec ţiilor (v. 6-7) noi învinuiri (v. 8u) v. 12u promisiune (exilică/postexilică) a adunării Israelului sub conducerea lui Iahve ca rege (cf. 4:7)

141


3–5 3 4–5

v. 1-4.9 v. 9-12 v. 12 promisiuni 4:1-5 4:6-8 4:11u 5:1-5 5:9-14 idolatru

împotriva că peteniilor împotriva judecătorilor, preoţilor, profeţilor distrugerea templului (citat în Ier . 26:18) (= Is. 2:2-4) pelerinajul popoarelor în Sion întoarcerea din diaspora (cf. 2:12-13) din exil (4:9-10) învingerea popoarelor (cf. Is. 8:9-10) conducătorul viitor din Betleem impunerea primii porunci – împotriva uneltelor de r ăzboi şi a cultului

6–7 6–7:7

v. 1-8 6:9u 7:1u v. 5-7

disputa lui Dumnezeu cu poporul (v. 4-5 adaos?) împotriva avariţiei Israelului; m ăsuri false nici un drept în ţar ă (cf. Ier . 5:1) neîncredere în aproapele

Teme Teologia Sionului Mih. 4:1-5: „1Şi în zilele cele de apoi, muntele templului Domnului se va în ălţa peste vârfurile munţilor şi mai sus decât dealurile şi către el vor curge popoarele; 2Popoare multe se vor îndrepta spre el zicând: "Veni ţi să ne suim în muntele Domnului, în templul Dumnezeului lui Iacov, şi El ne va înv ăţa căile Sale, şi să mergem pe căr ările Sale, c ă din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim!" 3El va fi judec ător al multor popoare şi dreptate va împăr ţi la neamuri puternice pân ă departe. Acelea vor preface s ă biile lor în fiare de plug şi lăncile lor în cosoare. Şi nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu se vor mai învăţa cum să se lupte; 4Ci fiecare va sta lini ştit sub vita şi smochinul lui şi nimeni nu-i va înfricoşa, căci gura Domnului Savaot a gr ăit! 5Atunci toate popoarele vor umbla fiecare în numele dumnezeului său, iar noi vom merge în numele Domnului Dumnezeului nostru de acum şi până în veac!”

Textul din Miheia coincide în v. 1-3 cu cel din Is. 2:2-4, având apoi o continuare specific ă în v. 4-5. Ideile se înscriu în teologia Sionului (vezi explica ţiile la textul isaian).

Profe ţ ie mesianică Mih. 5:1-4a: „1Şi tu, Betleeme Efrata, de şi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ie şi Stă pânitor peste Israel, iar obâr şia Lui este dintru început, din zilele ve şniciei. 2Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie s ă nască va naşte. Atunci r ămăşiţa fraţilor săi

142


se va întoarce la fiii lui Israel. 3El va fi voinic şi va paşte poporul prin puterea Domnului, întru slava numelui Domnului Dumnezeului S ău şi toţi vor fi f ăr ă de grijă, iar El va fi mare, pân ă la marginile pământului. 4Şi El Însuşi va fi pacea noastr ă!”

Textul în înţelesul său istoric se refer ă la descendenţa regelui David, care provenea din Betleem. Profetul îl arată pe noul rege ca provenind tot din Betleemul lui David, fie în calitate de nou David, fie ar ătând că o altă dinastie regală va ieşi din acel oraş. Însă explicaţia dată „obâr şia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” arată însă că Stă pânitorul nu are doar o origine pământească. Este o aluzie foarte puternic ă la divinitatea Mântuitorului Hristos. Textul este citat în Mat . 2:6, unde are un final pu ţin diferit: „"Şi tu, Betleeme, p ământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între c ă peteniile lui Iuda, căci din tine va ie şi Conducătorul care va pa şte pe poporul Meu Israel".”

De asemenea se face referire la el în Ioan 7:42.

NAUM Bibliografie: T.S. Negoiţă, Proorocul Naum. Traducere şi comentar [teză de doctorat]

Naum (ebr. Naḥum) din Elcoş a fost se pare un profet cultic, a şa cum o arată genurile literare folosite (cf. psalmul alfabetic). Pentru că face referire la cucerirea cetăţii egiptene Teba (numit ă în text NoAmon) de către asirieni în 663, profe ţia sa este posterioar ă acestei date. De asemenea, pentru că a profeţit căderea capitalei asiriene Ninive din 612, f ăr ă însă – se pare – să o fi tr ăit, profeţia sa se încadrează aşa dar la jumătatea sec. 7 îdHr., ca dată aproximativă propunându-se 650. 1:2-10 1:11 – 2:3 2:4 – 3:19

imn despre puterea lui Iahve (psalm alfabetic – literele a-k) cuvinte disparate 1:12-13 vestire mântuitoare pentru Iuda: „stric jugul” 2:1 chemare eshatologică pentru sărbătoare căderea Ninivei 2:4-14 v. 4-11 cuvânt de ameninţare v. 12- 14 cântec de dispreţ 3:1-7 v. 1-6 cuvânt de ameninţare v. 7 cântec de dispreţ 3:8-19 v. 8-17 cuvânt de ameninţare – asemănată cu Teba v. 18-19 cântec de dispre ţ

Ninive


143

Ninive Ideea principală a căr ţii o constituie c ăderea anunţată a capitalei asiriene, Ninive (azi Quyundjiq în Irak, pe Tigru, aproape de Mosul). Aceasta a fost aleasă ca şi capitală de către regele Sanherib în jurul anului 700.

Capitala Ninive a fost cucerit ă în 612 de către regele babilonian (caldeean) Nabopolasar aliat cu mezii regelui Kyaxares. Regele asirian Sinşarişkun se sinucide în incendiu. Iat ă cum descrie stela lui Nabonide, ultimul rege caldeean, cucerirea capitalei asiriene: „… El (Marduk) i-a dat (lui Nabopolassar) un ajutor, un tovar ăş i-a dăruit. Pe regele lui Umman Manda (al mezilor = Kyaxares), care nu avea seam ăn, l-a supus ordinului său, l-a f ăcut să vină în sprijinul său. Deasupra şi dedesubt, la dreapta şi la stânga a devastat ţara ca un puhoi de ape, a r ăzbunat Babilonul, a r ăsplătit [după cum merita]. Regele lui Umman Manda, cel neînfricat, le-a distrus templele, care erau ale zeilor din Assur, pe toate, iar ora şele din regiunea ţării Akkad, care fuseser ă inamice ale regelui ţării Akkad (lui Nabopolassar) nu i-au venit în ajutor. El a distrus sanctuarele, nu a mai l ăsat niciunul, le-a devastat ora şele, atât de mult precum puhoiul de ape. Comportamentul lui Marduk, care a însemnat jefuire, a pricinuit [însă] durere regelui Babilonului, el nu şi-a întins mâna deloc împotriva sanctuarelor zeilor. A r ămas sănătos (?). Nu a căzut bolnav la pat.”

Căderea Ninivei a fost fulger ătoare, iar urmele ei în memoria autohtonilor s-au şters în decursul timpului. Istoricul Xenofon, călătorind prin zona Quyundjiq-ului nu pomeneşte nimic în Anabasis despre cetatea Ninive. Lucian, poetul latin din secolul II dHr. imaginează într-un dialog al unui surugiu care cere să i se arate cele mai vestite oraşe ale antichităţii, r ăspunsul primit: „Ninive a disp ărut f ăr ă urmă. Nici m ăcar nu-ţi pot spune unde a dispărut.”

144


Cuvintele împotriva Ninivei (2:4 – 3:19) se asem ănă cu cele rostite de al ţi profeţi împotriva propriului popor. De aceea, dup ă părerea lui J. Jeremias, cuvintele de amenin ţare au fost rostite ini ţial împotriva Ierusalimului, ulterior fiind transpuse împotriva Ninivei. Profeţind împotriva capitalei asiriene Ninive, Naum arat ă că Iahve are puteri dincolo de graniţele Israelului. Este o tez ă întâlnită des la profeţi, începând chiar cu Amos.

AVACUM Avacum (ebr. ‫קּוּק‬‫ֲב‬ ָ ‫ח‬ – Habacúc) a profeţit după Naum, fiind ca şi acesta un profet cultic (cf. ataşamentul faţă de templu – Avac. 2:20, psalmul final). Cunoaşte c ăderea Asiriei, menţionându-i nominal pe caldei ( Avac. 1:6); în Iuda era încă rege (numit „uns” în Avac. 3:13). Profetul se pare c ă a activat până în 598, când are loc prima cucerire a Ierusalimului. Ca dat ă orientativă putem fixa 600. 1:2 – 2:5

2:6-20 3

dialog între profet şi Iahve 1:2-4 plângere a profetului pentru păcătoşi şi violenţă 1:5-11 r ăspunsul lui Iahve: „Iată Eu stârnesc pe Caldei, neam amarnic şi iute” (v. 6) 1:12-17 nouă plângere a profetului 2:1-5 r ăspunsul final al lui Iahve v. 1 profetul ca str ă jer (cf. Ier . 6:17; Iez. 3:17) v. 2-3 scrierea profeţiei (cf. Is. 8:16) v. 4-5 cuprinsul descoperirii: moarte pt p ăcătos, viaţă pt drept 5 vaiuri împotriva Babilonului rugăciunea profetului v. 3-15 teofanie

Teme Credin ţ a Avac. 2:4: „Iată că va pieri acela al c ărui suflet nu este pe calea cea dreapt ă, iar dreptul din credinţă va fi viu!”

Acest citat va fi folosit în NT pentru a argumenta importan ţa credinţei. Rom. 1:16-17: „16Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru c ă este putere a lui

145


Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, şi elinului. 17Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoper ă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu".” Gal . 3:2.5.7.11-12.14: „2 Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: Din faptele Legii primit-a ţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei? 5Deci Cel care v ă dă vouă Duhul şi săvâr şeşte minuni la voi, le face, oare, din faptele Legii, sau din ascultarea credin ţei? 7Să ştiţi, deci, c ă cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam. 11Iar acum că, prin Lege, nu se îndrepteaz ă nimeni înaintea lui Dumnezeu este lucru l ămurit, deoarece "dreptul din credin ţă va fi viu". 12Legea însă nu este din credinţă, dar cel care va face acestea, va fi viu prin ele. 14Ca, prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui Avraam, ca s ă primim, prin credinţă, f ăgăduinţa Duhului.”

Sf. Ap. Pavel arată că nu din respectarea formală a Legii se îndreapt ă omul. Creştinii, ca fii ai lui Avraam, sunt „din credin ţă” în măsura în care se sfin ţesc prin credinţă, aşa cum a f ăcut patriarhul. Nu este vorba aici de credin ţa f ăr ă fapte („faptele Legii” se refer ă la respectarea formală a Legii), ci dimpotriv ă, de o credinţă activă de tipul celei avraamite (cf. Fac. 15:6, unde „dreptate” înseamnă practic „sfinţenie”).

Profe ţ ie mesianică Avac. 3:3: „Dumnezeu vine din Teman, şi Cel Sfânt din muntele Paran! Sela (oprire) - Slava Lui acoper ă cerurile şi tot pământul este plin de slava Lui!”

‫לָה‬ ‫ס‬ֶ – sela este o notiţă întâlnită în Psalmi, cu rol muzical, indicând o pauz ă. Teman desemnează regiunea din sudul Canaanului, aproape de muntele Sinai, iar Paran pustiul la vest de Edom. Ideea se înscrie în concep ţia conform căreia Iahve îşi avea locaşul pe un munte din sud, unde israeli ţii l-au întâlnit în peregrinarea prin pustie; apoi Iahve i-a înso ţit spre Ţara Făgăduinţei. LXX are în loc de Paran „din muntele umbrit de p ăduri”. Efectul textului, la prima vedere pu ţin important, a fost îns ă major, înfiripându-se pe identificarea Temanului cu sudul (cf. Ieronim în Vulgata sau Targumul – „din sud”). Pe aceast ă linie generalizatoare au mers şi interpretările patristice. Sf. Chiril al Alexandriei, urmat de Teofilact al Ohridei, au considerat că Teman e în sudul Ţării Sfinte, cuprinzând îns ă şi Betleemul. Astfel, textul lui Avacum a devenit o profe ţie mesianică, ce arată naşterea lui Hristos din Betleem. În aceast ă formă apare în cântarea a 4-a a canoanelor Utreniei (Utrenia duminical ă şi Utrenia praznicelor, vezi în Catavasier).

SOFONIE Profetul Sofonie (ebr. ‫ה‬ָ‫י‬ ‫נ‬ְ ‫פ‬ַ ְ ‫– צ‬ Ţ efaniá) este singurul profet prezentat cu o mică list ă genealogică. S-a speculat asupra numelor înainta şilor, identificându-

146


se Iezechia cu regele iudeu. Dac ă această interpretare ar fi corect ă, Sofonie ar fi de viţă regală, un davidid. A activat ca un contemporan mai b ătrân al lui Ieremia în timpul regelui reformator Iosia (încoronat de copil), în Ierusalim, în jur de 630 îdHr. 1:1 1:2-18 2:1-3 2:4-15

3:1-8 3:9-10 3:11-20

titlu cuvinte de ameninţări împotriva lui Iuda şi Ierusalimului v. 2-3 cadru universal (distrugerea tuturor) v. 7.14u ziua lui Iahve îndemn la umilinţă şi dreptate – posibil ă cruţare (v. 3) cuvinte de ameninţare împotriva popoarelor str ăine: filisteni, Moab/Ammon, Kuş (Etiopia), Asiria v. 11 speranţă universală: Iahve adorat de fiecare popor (adaos ulterior) v. 15 cântare de jale pentru căderea Ninivei cuvinte de ameninţare împotriva Ierusalimului v. 1-5 vai v. 6-8 cuvânt al lui Iahve: adună popoare împotriv ă cuvânt de mântuire pentru popoare: Iahve adorat de alte popoare (cf. 2:11) promisiuni mântuitoare pentru Israel v. 14-15 chemare eshatologică la bucurie v. 16-20 Iahve ca izbăvitor, adună diaspora (adaos din perioada postexilică)

Teme Adorarea universal ă a lui Iahve Sof . 2:11: „Atunci Domnul va fi înfrico şător pentru ei, c ăci El va distruge pe to ţi dumnezeii pământului şi înaintea Lui se vor închina locuitorii ţinuturilor celor mai de departe, fiecare din locul său.” Sof . 3:9-10: „9Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toate s ă se roage Domnului şi cu râvnă să-I slujească Lui. 10Din ţinuturile de cealalt ă parte a fluviilor Etiopiei, închin ătorii Mei, risipiţii Mei, Îmi vor aduce prinoase.”

Primul text vorbe şte despre distrugerea altor divinit ăţi. Ca şi la Iona, frica de Iahve/Dumnezeu se refer ă la adorarea Sa, recunoa şterea ca divinitate. Este interesant c ă 3:10 vorbeşte de înapoierea exilaţilor israeliţi, iar mai ales 2:11 de cultul iahvistic al popoarelor chiar în ţările lor. În sens tipologic, sigur c ă acest universalism coincide cu r ăspândirea creştinismului la multe popoare.

147


Rămăşi ţ a poporului smerit Sof . 3:12-13: „12Şi voi lăsa în mijlocul t ău un neam smerit şi sărac, care va n ădă jdui întru numele Domnului. 13Cei care vor mai r ămâne din neamul lui Israel nu vor s ăvâr şi nedreptate şi nici nu vor gr ăi cuvânt de minciună şi nu se va afla în gura lor limb ă vicleană. Ci ei vor putea să mănânce şi să se odihnească, f ăr ă să se teamă de cineva.”

Această profeţie pleacă de la îndemnul din 2:3 „c ăutaţi dreptatea, căutaţi smerenia”. Este reluată ideea unei r ămăşiţe sfinte, ca constituie adev ăratul Israel. Se accentuează modestia acestei r ămăşite, precum şi atmosfera de pace (este o imagine oarecum opus ă eshatologiei imperiale, în care Israelul va fi puternic şi temut de popoare sub regele care reinstaureaz ă dinastia davidic ă). În sens duhovnicesc, aceste virtu ţi se aplică poporului lui Dumnezeu, creştinii.

AVDIE Dacă Avacum activează chiar înainte de prima cucerire a Ierusalimului, profetul Avdie (ebr. ‫ה‬ָ‫י‬ ‫ד‬ְ ‫ֹב‬ ַ ‫ע‬ – Ovadiá) intr ă pe scenă după 597. Mai probabilă este însă datarea după 586, deci după a doua cucerire a Ierusalimului. S-a speculat că numele Avdie, ca şi Maleahi, este de fapt simbolic, însemnând „robul lui Iahve”. Tema căr ţii o constituie tr ădarea edomiţilor, care, deşi fraţi ai israeliţilor prin descendenţa din Esau, au participat la coali ţia babiloniană, profitând apoi de slă birea statului iudeu. 1-14.15b

15a.16-18 19-21

ameninţări împotriva Edomului – motive: v. 3-4 semeţia v. 10u violenţa edomiţilor împotriva fratelui Iacob/Israel 1-5 = Ier . 49:14-16.9 judecată asupra popoarelor (cf. Ioil 4; Is. 34); popoarele beau cupa mâniei (cf. Ier . 25:15u) 3 adaosuri în proză (v. 19 şi 20 la 17b, iar v. 21 la 17a)

Teme Izbăvirea din Ierusalim Avd . 17.21: „17Ci numai în muntele Sionului va fi mântuire şi sfânt va fi, şi casa lui Iacov va stă pâni pe cei care au st ă pânit-o.… 21Şi biruitorii se vor sui în muntele Sionului ca s ă judece muntele lui Isav; iar împ ăr ăţia a Domnului va fi!”

Textul din Avdie folose şte tocmai imaginea diferit ă faţă de cel din Sof . 3:12-

148


13. Este însă o imagine tot atât de justificat ă. Muntele Sionului se refer ă la refacerea Templului. Profeţii Isaia şi Miheia ( Is. 2:2-4 || Mih. 4:1-3). De remarcat că „împăr ăţia va fi a lui Iahve”, evitându-se men ţionarea unui rege pământesc. Prin aceasta fragmentul e apropiat altor texte care insist ă pe regalitatea lui Iahve ( Ps. 88:19; 94:3; 97:6; Is. 6:5; Zah. 14:16-17).

IEREMIA Bibliografie: John Bright, Jeremiah, 1965 (AB 21); Peter C. Craigie / Page H. Kelley / Joel F. Drinkard jr., Jeremiah 1-25, 1991 (WBC 26); Gerald L. Keown / Pamela J. Scalise / Thomas G. Smothers, Jeremiah 26-52, 1995 (WBC 27).

Viaţa Profetul Ieremia s-a născut în jurul anului 650. Provenea dintr-o familie preoţească (tatăl său Hilchia era preot) din Anatot, foarte aproape de Ierusalim (situată în N capitalei), f ăr ă însă ca el însuşi să fie preot. Reprezenta prin urmare, ca şi Amos sau Miheia, pe oamenii de la ţar ă. Activează între 627/6 şi 585, fiind contemporan deci cu reforma lui Iosia din 622 (nemenţionată însă în carte), cu căderea Ninivei în 612, cu prima cucerire a Ierusalimului în 597, cu a doua şi distrugerea templului din 587, de asemenea cu experienţa exilului. În timpul ultimului rege iudeu, Sedechia, Ieremia a recomandat supunerea faţă de babilonieni. Regele ar fi fost de acord, îns ă nu şi-a putut impune voin ţa. După căderea Ierusalimului din 587, profetul a fost luat cu for ţa în Egipt (localitatea Tahpanes), unde i s-a pierdut urma.

Cartea Cartea lui Ieremia a suferit mai multe redactări (una important ă de sorginte deuteronomistă), aşa cum o arată dubletele ( Ier . 7 || 26 sau 23:5-6 || 33:15-16). Există o diferenţă între TM şi LXX. Pe de o parte, în TM cartea este cu 1/8 mai mare, pe de altă parte în LXX cap. 46-51 (referitoare la popoarele p ăgâne) sunt mutate imediat înainte de 25:15. În forma sa actuală, cartea are o compoziţie chiastică. 1-25

împotriva lui Iuda 25:15 împotriva popoarelor str ăine 26-29 soarta lui Ieremia 30-33 mântuire


52

149

34 începutul asediului 35 exemplul recabiţilor 36-45 soarta lui Ieremia (biografia lui Baruh) 46-51 împotriva popoarelor str ăine cucerirea Ierusalimului || 4 Reg. 24-25

Cuvinte de ameninţare pentru Ierusalim şi Iuda (1 – 25:14) 1

2

3–4:4

4:5–6

7 || 26

8–9 10 11 în 11–20

chemarea alegerea din sânul mamei (v. 5) ca profet al popoarelor (v. 10) atingerea simbolic ă a gurii (v. 9) v. 11-12 viziunea ramurei de migdal (joc de cuvinte cu veghetor ) v. 13-16 viziunea căldării care fierbe v. 17-19 trimiterea: „Te fac un zid de fier” împotriva idolatriei; Israel so ţie necredincioasă v. 2-3 Iahve şi dragostea tinereţii – Israel în pustie v. 10-11 chemarea la compararea religiilor v. 13.32 apostazie împotriva naturii întoarcere la Iahve 3:1-5 imposibilă întoarcerea la primul b ărbat (cf. Deut . 24) 3:6u cele 2 surori necredincioase Israel şi Iuda (cf. Iez. 23) 3:12-13 apel către regatul nordic 4:1-4 pocăinţă condiţionată: t ăierea împrejur a inimilor (cf. 9:2425) cântecele scitice – duşmanul din nord 5:1 căutarea prin stăzile Ierusalimului, dac ă măcar unul practică dreptatea 6:27-30 punerea lui Israel la încercare: argintul aruncat (cf. 13:1011) cuvântarea din templu: soarta Ierusalimului ca Şilo v. 9 Decalogul (cf. Os. 4:2) v. 16u împotriva cultului zeiţei cerului (cf. 44:17u) v. 21u împotriva jertfelor (cf. 6:20) cuvântări 8:8u învăţătura mincinoasă 9:22u împotriva laudei de sine împotriva idolatriei (adaos) (cf. Is. 40:19-20; 44:9u) cuvintele legământului confesiunile lui Ieremia 11:18–12:6 Ieremia prigonit în Anatot de către rude 15:10-21 „vai de mine, mamă, că m-ai născut” (cf. 20:14u) 17:14-18; 18:18-23plângere împotriva du şmanilor (cf. 11:20–12:3; 20:11-12) 20:7-13 „Doamne, Tu m-ai amăgit şi eu m-am lăsat amăgit”

150

13 14–15:4 16 17 18 19–20 21:11– 23:8

23:9u 24

Introducere în Studiul Vechiului Testament acţiunea simbolică (sau viziunea?) cu brâul la Eufrat 13:23 neputinţa de a face binele (cf. 2:21-22) liturghie a poporului şi r ăspunsul lui Dumnezeu 14:11 interdicţia mijlocirii (cf. 7:16; 11:14; 15:1) interzicerea c ăsătoriei lui Ieremia cuvinte sapienţiale 17:5u cuvânt sapienţial (cf. Ps. 1) 17:19u intervenţie pentru sfinţirea sabatului Ieremia la olar v. 7u mântuire şi necazuri pentru popoare acţiune simbolică: spargerea ulciorului; Ieremia închis cuvântări împotriva casei regale ( Şallum/Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin) 22:15 Iosia a fost drept 23:1-4 „vai de păstori” (cf. Iez. 34) 23:5-6 profeţie mesianică (cf. 33:14u) 23:7-8 noul Credo, fundamentat nu pe Exod, ci pe reîntoarcerea din Exil cuvântare împotriva profeţilor v. 29 „Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc?” viziunea celor 2 coşuri cu smochine

Viziuni împotriva popoarelor (25:15-38; 46–51) 25 46–51

v. 15-38 viziunea cupei cu vinul urgiei cuvinte de amenin ţare împotriva popoarelor 46 împotriva Egiptului 47 împotriva Filistiei 48 împotriva moabiţilor 49 împotriva amoniţilor împotriva Edomului împotriva sirienilor împotriva Chedarului şi a Elamului 50–51 împotriva Babilonului

Cuvinte mântuitoare pentru Israel (30–33) + adaos (34-35) 30–31

32

aşa numita „carte de mângâiere” pentru Efraim (regatul de nord) (ini ţial doar pentru regatul nordic, ulterior prin adaosul „ şi Iuda” [30:3-4; 31:27.31] extins şi la regatul sudic) 31:15 Rahel (mama triburilor regatului nordic) plânge pentru copiii săi 31:31u Noul Legământ cumpărarea ţarinei din Anatot în timpul cuceririi Ierusalimului v. 15 „casele, ţarinile şi viile vor fi din nou cump ărate”


33 34

151

diferite promisiuni începutul asediului Ierusalimului; soarta lui Sedechia eliberarea sclavilor evrei exemplul recabiţilor

35

Biografia lui Baruh (26–29; 36–45) 26 27–29 27 28 29 36 37–39

40–43 44 45

soarta lui Ieremia dup ă cuvântarea din Templu citat din Mih. 3:12 moartea profetului Uria împotriva profeţilor falşi acţiune simbolică: purtarea jugului ca semn al supunerii c ătre Nabucodonosor 2 Ieremia şi profetul fals Anania v. 8u profetul adevărat ca vestitor al necazului (cf. Deut . 18:21-22) scrisoarea către exilaţii din Babilon (597): „zidi ţi case… căutaţi binele ţării în care v-am dus robi” sulul căr ţii: citirea înaintea regelui Ioiachim asediul şi cucerirea Ierusalimului 37 Ieremia aruncat în temniţă 38 Ieremia aruncat în groapă 39 cucerirea Ierusalimului; Ieremia elierat ultimele evenimente din via ţa lui Ieremia 40–41 uciderea guvernatorului Ghedalia 42–43 emigrarea în Egipt, împotriva sfatului profetului împotriva cultului zei ţei cerului (cf. 7:16u) profeţia pentru Baruh: acestuia i se cru ţă viaţa

Finalul (52) 52

cucerirea Ierusalimului (= 4Reg . 24–25)

Teme Drama lui Ieremia Viaţa lui Ieremia este dramatic ă, pentru că Iahve l-a însărcinat cu un mesaj ingrat faţă de contemporani. În faţa pericolului babilonian, Ieremia recomanda supunerea. Aceasta se realiza pe fondul încerc ării din partea cona ţionalilor de a menţine statul na ţional, încercare ce avea mai mare nevoie de încurajare şi eroism, decât de atitudini defetiste, de genul celei de mai jos: Ier . 21:8-9 (|| 38:2): „8Iar poporului acestuia spune-i: Aşa zice Domnul: Iată, v ă pun înainte calea vieţii şi calea mor ţii: 9Cine va r ămâne în cetatea aceasta, acela va muri de sabie şi de foamete şi de ciumă; iar cine va ie şi şi se va preda Caldeilor, care v ă împresoar ă, acela va tr ăi,

152


va avea ca prad ă viaţa lui şi va r ămâne viu”

Aceasta se vede foarte bine când profetul Ieremia î şi face cătuşe şi un jug, îndemnând la supunere fa ţă de babilonieni ( Ier . 27), iar profetul Anania fiul lui Azur îi sf ărâmă jugul, vestind eliberarea de sub teroarea babilonian ă ( Ier . 28). Ieremia a fost considerat de c ătre contemporani ca un tr ădător de neam. A fost prigonit chiar de c ătre rude („oamenii din Anatot” Ier . 11:21), bătut şi întemniţat ( Ier 20; cf. şi 37). În timpul lui Sedechia (597-587/6) a fost aruncat într-o temniţă „zile multe” (37:16); l-a rugat pe rege s ă nu-l mai lase în acel beci, „ca să nu mor acolo” (37:20); regele, împotriva c ăruia Ieremia tocmai rostise un mesaj negativ, îl pune în curtea temni ţei, unde îi dă în fiecare zi o bucată de pâine (37:21). La interven ţia unor dreg ători care doreau s ă-l ucidă, Ieremia este aruncat într-o cistern ă păr ăsită, pe fundul căreia era mult noroi. Un dregător simpatizant, Ebed-Melec, ob ţine de la rege aprobarea ca profetul s ă fie scos ( Ier . 38). După cucerirea Ierusalimului, regele babilonian Nebucadne ţar/ Nabucodonosor îl elibereaz ă pe Ieremia. Tragicul vie ţii sale se vede şi în faptul că, în ochii contemporanilor, el apare ca un colabora ţionist, ca un tr ădător, în timp ce profetul simte în suflet din plin tragedia provocat ă de cuceritori. Nu întâmplător, sub numele lui s-a p ăstrat cartea Plângerilor , elegii despre distrugerea Ierusalimului şi a templului. Profetul se num ăr ă printre cei r ămaşi în ţar ă după cucerirea babilonian ă. Conaţionalii chiar îi cer un cuvânt de la Iahve, pe care se angajeaz ă să-l respecte. Ieremia îi îndeamn ă să r ămână. Respectivii însă, dorind să se bucure de pace, emigrează în Egipt, for ţându-l şi pe profet să-i urmeze. Tragedia lui Ieremia se reflect ă şi în singur ătatea sa. Nu s-a căsătorit din poruncă divin ă ( Ier . 16), vestind chiar prin via ţa sa necazul cuceririi Ierusalimului. L-a găsit ca prieten doar pe Baruh fiul lui Neria, care l-a ajutat în scrierea profeţiilor. În 604 sulul profe ţiilor sale fusese citit înainte regelui Ioiachim (608597), care însă nu se lasase împresionat de amenin ţările profetice şi arsese sulul ( Ier . 36). Ulterior, Baruh îi scrie înc ă o dată cartea, cu adaosuri (36:32). Drama lui Ieremia este descris ă chiar de către profet în aşa numitele „confesiuni” ale sale (11:18–12:6; 15:10u; 17:14u; 18:18u; 20:7u). Ier . 15:10: „10Vai de mine, mam ă, că m-ai născut să fiu om de ceart ă şi de pricină pentru toată ţara! Nimănui n-am dat cu dobândă şi nici mie nu mi-a dat nimeni cu dobând ă, şi tot mă blestemă toţi.” Ier . 20:7-9: „7Doamne, Tu m-ai amăgit şi eu m-am lăsat amăgit; Tu eşti mai tare decât mine şi ai biruit, iar eu în toate zilele sunt batjocorit şi fiecare î şi bate joc de mine; 8Că de când vorbesc, scoţând strigăte împotriva silniciei şi rostind pustiirea, cuvântul Domnului s-a pref ăcut în ocar ă pentru mine şi în batjocur ă zilnică. 9De aceea mi-am zis: "Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai gr ăi, în numele Lui!" Dar iat ă era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut”

Aceste strigăte disperate ale profetului care simte cum se pr ă buşeşte sub


153

greutatea sarcinii de pe umeri trebuie totu şi văzute prin prisma chem ării din Ier . 1. Ier . 1:4-10.17-19: „4Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: 5"Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ie şi din pântece, te-am sfin ţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare". 6Iar eu am r ăspuns: "O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr". 7Domnul însă mi-a zis: "Să nu zici: Sunt încă tânăr; căci la câţi te voi trimite, la to ţi vei merge şi tot ce-ţi voi porunci vei spune. 8Să nu te temi de dân şii, căci Eu sunt cu tine, ca s ă te izbăvesc", zice Domnul. 9Şi Domnul mi-a întins mâna, mi-a atins gura şi mi-a zis: "Iat ă am pus cuvintele Mele în gura ta! 10Iată te-am pus în ziua aceasta peste popoare şi peste regate, ca s ă smulgi şi să arunci la p ământ, să pierzi şi să dărâmi, să zideşti şi să sădeşti!" […] 17Dar tu, încinge-ţi coapsele tale şi scoală de le spune tot ce- ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, fiindcă nu vreau să tremuri înaintea lor. 18Că iată, Eu te-am f ăcut astăzi cetate înt ărită, stâlp de fier şi zid de aramă înaintea acestei ţări întregi: înaintea regilor lui Iuda, înaintea c ă peteniilor ei, înaintea preoţilor ei şi înaintea poporului ţării. 19Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui că Eu sunt cu tine, ca s ă te izb ăvesc", zice Domnul.”

Prin tragismul vie ţii sale, Ieremia este un tip al vie ţii Mântuitorului, care s-a consumat tot pe coordonatele percep ţiei mesajului s ău într-un mod greşit (cf. acuzele aduse), pe prigonire din partea conaţionalilor, dar pe un succes spiritual, dovedit şi de Ieremia a cărui carte s-a păstrat în canon.

Fundamentarea diasporei Ier . 29:4-14: „4"Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, c ătre toţi robii pe care i-am str ămutat din Ierusalim la Babilon: Zidi ţi case şi tr ăiţi; 5Faceţi gr ădini şi mâncaţi roadele lor! 6Luaţi femei şi na şteţi fii şi fiice! Fiilor vo ştri luaţi-le soţii, iar pe fiicele voastre m ăritaţile, ca să nască fii şi fiice, şi s ă nu v ă împuţinaţi acolo, ci înmul ţiţi-vă! 7Căutaţi binele ţării în care v-am dus robi şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, că de propăşirea ei atârn ă şi fericirea voastr ă! 8Pentru că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: S ă nu v ă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri şi de ghicitorii vo ştri care sunt în mijlocul vostru, şi să nu ascultaţi visele voastre, pe care le ve ţi visa, 9Căci vă proorocesc minciună şi Eu nu i-am trimis, zice Domnul! 10Pentru că Domnul zice: Când vi se vor împlini în Babilon şaptezeci de ani, atunci vă voi cerceta şi voi împlini cuvântul Meu cel bun pentru voi, ca s ă vă întoarceţi la locul acesta. 11Pentru că numai Eu ştiu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gând bun, nu r ău, ca să vă dau viitorul şi nădejdea. 12Şi veţi striga c ătre Mine şi veţi veni şi vă veţi ruga Mie, şi Eu vă voi auzi; 13Şi Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima voastr ă. 14Şi voi fi găsit de voi, zice Domnul, şi vă voi întoarce din robie şi vă voi strânge din toate popoarele şi din toate locurile, de pe unde v-am izgonit, zice Domnul, şi v ă voi întoarce din locul de unde v-am dus.”

Scrisoarea lui Ieremia trimis ă exilaţilor din Babilon curpinde recomand ări pentru viaţa din exil. Dorinţa întoarcerii în patrie r ămâne în continuare, însă exilaţii trebuie întâi de toate s ă se acomodeze cu via ţa de acolo. Proorocii şi ghicitorii la care se refer ă Ieremia profeţeau o întoarcere grabnic ă a exilaţilor, pe când Ieremia arat ă că şederea va fi de lung ă durată (mai mult de o generaţie). Iudeii trebuie nu numai s ă-şi zidească locuinţe, gr ădini şi să încheie căsătorii, pentru a nu se împuţina, ci şi să caute binele ţării de exil, s ă se roage pentru pacea/propăşirea ei (‫שָׁלוֹם‬ – şalóm). Prin aceasta Ieremia este cel care fundamentează mentalitatea diasporei ebraice.

154


Ieremia este cel care introduce num ărul simbolic 70 desemnând anii exilului, mai întâi generic, aplicat tuturor popoarelor care sunt supuse de babilonieni ( Ier . 25:11), la finalul celor 70 de ani regele Babilonului fiind pedepsit de Iahve (v. 12), ulterior aplicând cei 70 de ani doar exilului iudeilor în Babilon ( Ier . 29:10). După cartea lui Ieremia, cei 70 de ani par să fie calculaţi având în vedere edictul lui Cirus de întoarcere a exila ţilor (538); prin aceasta cei 70 de ani încep cu 608, urcarea pe tron a lui Ioaiachim, cel care se va revolta împotriva babilonienilor, ducând la prima cucerire a Ierusalimului (597). Această profeţie este folosit ă şi de profeţii de mai târziu. Dan. 9:2: „2În anul întâi al domniei lui [lui Darius] - eu, Daniel, am citit în c ăr ţi numărul de şaptezeci de ani, pentru care a fost cuvântul Domnului c ătre proorocul Ieremia, ani care trebuia să se împlinească de la dărâmarea Ierusalimului.”

Aceasta înseamnă că cei 70 de ani au fost calcula ţi de la distrugerea Ierusalimului (587) pân ă la regele Darius 1 (521-486), adic ă probabil pân ă în 520 când se începe rezidirea Templului.

Distrugerea Templului Ieremia profeţeşte distrugerea Templului din Ierusalim într-o cuvântare ţinută chiar la poarta templului, în curte, în anul 608 ( Ier . 7 şi 26). El se ridic ă împotriva mentalit ăţii (generată de salvarea Ierusalimului în 701 din asediul asirian) dup ă care Ierusalimul nu poate fi cucerit, pentru c ă în el se află templul lui Iahve, iar Iahve î şi va apăra ca un Dumnezeu puternic loca şul. Ieremia arată că din cauza păcatelor poporului, templul poate fi distrus. Ier . 7:4.9-15: „4 Nu vă încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: "Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului". 9Cum? Voi furaţi, ucideţi şi faceţi adulter; juraţi mincinos, tămâiaţi pe Baal şi umblaţi după alţi dumnezei, pe care nu-i cunoa şteţi, 10Şi apoi veniţi să vă înf ăţişaţi înaintea Mea în templul Meu, asupra c ăruia s-a chemat numele Meu, şi zice ţi: "Suntem izb ăviţi", ca apoi s ă faceţi iar toate tic ăloşiile acelea? 11Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii vo ştri peşter ă de tâlhari? Iată, Eu am văzut aceasta, zice Domnul. 12Mergeţi deci la locul Meu din Şilo, unde f ăcusem altădată să locuiască numele Meu, şi vedeţi ce am f ăcut Eu cu el, pentru necredin ţa poporului Meu Israel! 13Şi acum, de vreme ce a ţi f ăcut toate faptele acestea, zice Domnul, şi Eu v-am gr ăit dis-de-dimineaţă şi n-aţi ascultat, v-am chemat şi n-aţi r ăspuns, 14De aceea şi cu templul acesta, asupra c ăruia s-a chemat numele Meu şi în care voi v ă puneţi încrederea, şi cu locul pe care vi l-am dat vou ă şi părinţilor voştri, voi face tot a şa, cum am f ăcut cu Şilo; 15Vă voi lepăda de la faţa Mea, cum am lep ădat pe to ţi fraţii voştri, toată seminţia lui Efraim.”

Reacţia preoţilor, a profeţilor cultici şi a credincioşilor care veniser ă să se închine a fost dur ă: „Tu trebuie s ă mori” (26:8). Că peteniile strânse de înadat ă, au cercetat pricina. Ier . 26:16-20: „16Atunci că peteniile şi tot poporul au zis c ătre preoţi şi către prooroci: "Omul acesta nu este vrednic de osând ă cu moarte, pentru c ă ne-a gr ăit în numele Domnului Dumnezeului nostru". 17Atunci s-au ridicat unii din b ătrânii poporului şi au zis către toată adunarea poporului: 18"Miheia din Moreşet a proorocit în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi a zis către tot poporul iudeu: a şa zice Domnul Savaot: "Sionul va fi arat ca un ogor,


155

Ierusalimul va ajunge o movil ă de dărâmături şi muntele templului acestuia va fi un deal împădurit". 19Omorâtu-l-a oare pentru aceasta Iezechia, regele lui Iuda şi tot Iuda? Au nu s-a temut el de Domnul şi nu s-a rugat Domnului, ca s ă-I par ă r ău de nenorocirea pe care o rostise împotriva lor? şi noi să ne împovăr ăm sufletele noastre cu o nelegiuire a şa de mare! 20De asemenea a mai proorocit în numele Domnului un oarecare Urie, fiul lui Şemaia, din ChiriatIearim, şi a proorocit împotriva cet ăţii acesteia şi împotriva ţării acesteia tocmai cu acelea şi cuvinte, ca şi Ieremia.”

Este citat Miheia din More şet, cu profeţia împotriva templului ( Mih. 3:12), după care Sionul va fi arat cu plugul. Este singurul caz în c ăr ţile profetice de citare a unui alt profet (Daniel, care citeaz ă şi el din Ieremia, ţine după canonul TM de secţiunea „Scrieri”). Mai este men ţionat un profet necunoscut, Urie fiul lui Şemaia. Aceasta arată că mentalitatea legat ă de inexpugnabilitatea Ierusalimului şi de indestructibilitatea Templului nu era singura. Importanţa atitudinii lui Ieremia const ă în faptul c ă Dumnezeu nu mai este ar ătat ca depinzând de loca şul S ău pământesc. Aşa cum şi templul lui Iahve din Şilo a fost în vechime distrus, a şa se poate întâmpla şi cu Ierusalimul. Ieremia reprezintă prin aceasta o tendin ţă mai spiritual ă a religiei, prin care divinitatea nu mai este condi ţionată de un loc. Desigur, în aceast ă direcţie se merge şi în NT, în care Mântuitorul vorbeşte despre închinarea în duh şi în adevăr ( Ioan 4:24 – interesant în contextul întreb ării care dintre temple, cel din Ierusalim sau cel din Garizim, este legal!). Mântuitorul chiar îl citeaz ă pe Ieremia cu cuvintele de la 7:11 în episodul alung ării vânzătorilor din Templu „voi o face ţi peşter ă de tâlhari” (Mat . 21:13; Marc. 11:17; Luc. 19:46). Deloc întâmpl ător apoi, Mântuitorul evoc ă distrugerea Templului vorbind de fapt în chip spiritual de propria moarte şi de înviere (cf. Ioan 2:19-21).

Profe ţ ii mesianice: Noul Leg ământ 31

Ier . 31:31-37: „ Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou. 32Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu p ărinţii lor în ziua când iam luat de mân ă, ca s ă-i scot din p ământul Egiptului. Acel leg ământ ei l-au c ălcat, deşi Eu am r ămas în legătur ă cu ei, zice Domnul. 33Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acela, zice Domnul: Voi pune legea Mea în ăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor. 34Şi nu se vor mai înv ăţa unul pe altul şi frate pe frate, zicând: "Cunoa şteţi pe Domnul" că toţi de la sine M ă vor cunoaşte, de la mic până la mare, zice Domnul, pentru c ă Eu voi ierta f ăr ădelegile lor şi păcatele lor nu le voi mai pomeni". 35Aşa zice Domnul, Cel ce a dat soarele ca s ă lumineze ziua şi a pus legi lunii şi stelelor, ca s ă lumineze noaptea; Cel ce tulbur ă marea, de-i mugesc valurile, şi numele Lui este Domnul Savaot: 36"Când aceste legi vor înceta s ă mai aibă putere înaintea Mea, zice Domnul, atunci şi seminţia lui Israel va înceta pentru totdeauna s ă mai fie popor înaintea Mea. 37Aşa zice Domnul: Dac ă cerul poate fi m ăsurat sus şi temeliile p ământului cercetate jos, atunci şi Eu voi lep ăda toată seminţia lui Israel pentru toate câte au f ăcut ei, zice Domnul.”

În general aceste cuvinte sunt considerate neautentice (sunt atribuite unui redactor ulterior al c ăr ţii şi nu direct profetului Ieremia). Este singura men ţionare în VT a ideii încheierii unui Leg ământ Nou ( ‫רית‬ִ ְ‫בּ‬

156


‫שָׁה‬ ָ‫ֲד‬   ‫ח‬ – berít hada şá), care va înlocui pe cei sinaitic.

Caracteristica acestui nou leg ământ este interioritatea. Se p ăstrează acelaşi conţinut al Legii, doar c ă poruncile vor fi scrise pe inimi. Oamenii vor cunoa şte Legea nefiind înv ăţaţi de altul, ci în mod natural, având Legea interiorizat ă. Textul este citat extins la Evr . 8:8-12. La prima vedere, autorul vorbe şte acolo de înlocuirea Leg ământului (v7 sau v. 13: „zicând «nou» Domnul a învechit pe cel dintâi”). De fapt învhechirea se refer ă nu la fond, ci la modalitatea de respectare a Legii. Mântuitorul se face „Mijlocitorul unui testament/legământ mai bun” pentru c ă acesta este întemeiat pe „f ăgăduinţe mai bune” (8:6), adic ă exact pe interiorizarea Legii. Referirea la Legea/Legământul nou se face şi în cadrul instituirii Sf. Euharistii. Mântuitorul arat ă că prin jertfa Sa este împlinit Noul Leg ământ al lui Ieremia: „Acest pahar este Legea cea nou ă, întru Sângele Meu” ( Luc. 22:20).

Profe ţ ii mesianice: Odrasla dreapt ă Ier . 23:5-6 (|| Ier . 33:15-16): „5Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odrasl ă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecat ă şi dreptate pe pământ. 6În zilele Lui, Iuda va fi izb ăvit şi Israel va tr ăi în lini şte; iat ă numele cu care-L voi numi: "Domnul-dreptatea-noastr ă!"”

Se reia aici ideea ini ţiată de profetul Isaia, despre odrasla din Iesei (cf. Is. 6:13; 11:1). Odrasla reprezenta speran ţa ieşită din trunchiul retezat. Ieremia reprezintă aici concepţia mesianică regală, insistându-se pe realităţile profeţite care apar ca un regat peste care domneşte un rege drept – cf. numele de „dreaptă” dat Odraslei. Interesant că Odraslei i se profe ţeşte un nume simbolic: ‫קנוּ‬ֵ ‫ד‬ְ ‫צ‬ִ ‫– יהוה‬ Iahvé ţ idchénu „Iahve este dreptatea noastr ă”, ca o aluzie la numele ultimului rege iudeu, Sedechia (= „dreptatea lui Iahve”). Pentru c ă acela nu a respectat dreptatea divin ă, ţara îi este luată, populaţia robită (distrugerea Ierusalimului din 587). Ier . 30:9: „9Şi nu vor mai sluji str ăinilor, ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor şi lui David, regele lor, pe care îl voi pune iar ăşi pe tron.”

Şi această profeţie se înscrie în rândul celor pe baz ă davidică regală. Aici

Mesia chiar este numit David, în sensul noului David.

IEZECHIEL Bibliografie: Leslie C. Allen, Ezekiel 1-19, Dallas 1994 (WBC 28); idem, Ezekiel 2048, Dallas 1990 (WBC 29).


157

Viaţa Profetul Iezechiel, fiul lui Buzi, a fost preot, fiind deportat în Babilon în 597 împreună cu regele Ioiachim. A activat între 593 şi 573, datându-şi profeţiile în func ţie de anii regelui exilat Ioiachim, ca şi cum l-ar fi considerat în continuare regele legitim. Spera poate ca regele s ă fie repus. Dacă Osea primeşte porunca divin ă să se căsătorească, iar Ieremia dimpotrivă să nu se căsătorească, profetului Iezechiel îi moare so ţia; după cuvântul lui Dumnezeu, profetul nu trebuia s ă o plângă, ca semn al faptului că şi locuitorii Ierusalimului vor fi la fel de şocaţi după căderea capitalei. Iez . 24:15-17.21.24: „15Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: 16"Fiul omului, iată Eu printr-o lovitur ă îţi voi lua mângâierea ochilor t ăi; dar tu nu te tângui şi nu plânge, şi nici lacrimile s ă nu-ţi curgă. 17Suspină în ascuns şi plângere pentru mor ţi să nu faci; pune-ţi turbanul pe cap şi încălţăminte în picioare; barba s ă nu ţi-o acoperi şi pâine de la str ăini să nu mănânci". […] 21Spune casei lui Israel: A şa gr ăieşte Domnul Dumnezeu: Iat ă locaşul Meu cel sfânt, mândria puterilor voastre, bucuria ochilor vo ştri şi dragostea sufletelor voastre, îl voi da spre pângărire, iar fiii şi fiicele voastre, pe care i-a ţi păr ăsit, vor cădea de sabie; […] 24 Iezechiel va fi semn pentru voi: ceea ce el a f ăcut, veţi face şi voi întocmai; şi când se vor împlini acestea, ve ţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu.”

Cuprinsul cărţii Ameninţări împotriva Iudei şi Ierusalimului (1–24) 1–3 4–5

6 7 8–11

viziunea tronului lui Iahve acţiune simbolică: mâncarea sulului de carte (2–3) 3:16 însărcinarea ca veghetor (cf. 33:1u; Ier . 6:17) 3 acţiuni simbolice pentru reprezentarea asediului Ierusalimului 4:1-3 asedierea unei căr ămizi cu imaginea ora şului 4:4-8.12 adaos: alte acţiuni simbolice: – culcatul profetului pe păr ţi (pe stânga 390, pe dreapta 40 de zile) – coacerea pâinii cu baleg ă 4:9u raţionalizarea pâinii şi a apei 5:1-4 tăierea părului: câte o treime ars, tocat şi spulberat; rest mic 5:5u judecată asupra Ierusalimului (în mijlocul popoarelor) împotriva munţilor şi văilor Israelului: distrugerea în ălţimilor ziua sfâr şitului (cf. Am. 8:2) viziunea păcatelor Ierusalimului şi judecata 8 profetul dus în duh la Ierusalim; necur ăţii: cult cu statui de idoli, cultul zeului Tammuz şi al soarelui 9–11 judecata 9 6 îngeri pedepsitori, unul scriitor (semnul tav) 10 incendierea oraşului

158


11

12

13 14 15 16 17; 19

18 19 20

21 22 23 24

vedenia carului de heruvimi (cf. cap. 1) vedenia căldării; moartea lui Pelatia retragerea slavei divine din templu

2 acţiuni simbolice: – mimarea pribegiei (simbol al deport ării) – mâncarea şi băutura cu tremur 12:12u adaos: soarta lui Sedechia 12:21u împlinirea cuvântului profetic vaiuri pentru profe ţii şi profetesele false împotriva idolatriei 14:12u chiar şi drepţii Noe, Daniel şi Iov se pot salva doar pe ei (cf. Ier . 5:1; 15:1) Ierusalimul ca lemn de vi ţă bun doar pentru foc Ierusalimul ca femeie infidel ă (cf. cap. 23; Os. 2) ghicitoare/parabolă: soarta regilor – Ioiachin (lăstarul de cedru luat de vultur) – Sedechia (viţa de vie înaintea a 2 vulturi: Egiptul şi Babilonul) 17:13u ruperea legământului de către Sedechia cu babilonienii responsabilitatea individual ă (cf. 33:10u) dreptul şi nedreptul (cf. Ps. 14; 23:3u) cântec de jale – parabola leoaicei cu 2 pui (regii Ioahaz şi Ioiachin) – parabola viţei de vie arse (Sedechia) retrospectivă istorică: călătoria prin pustiu revelaţia numelui Iahve, încălcarea primei porunci şi a sabatului v. 25u legi care nu erau bune, care nu duc la viaţă v. 32u adaos: judecată în pustiu „faţă către faţă”; mântuire, al doilea Exod sabia lui Iahve v. 23u acţiune simbolică: Nebucadneţar la r ăspântie: sor ţii decid spre Ierusalim „oraşul sângelui” (22:2; 24:6.9) v. 17u în cuptorul de topit (cf. Is. 1:21u) v. 23u predică: toţi sunt păcătoşi surorile necredincioase Ohola („cortul ei” = Samaria) şi Oholiba („cortul Meu este în ea” = Ierusalim) (cf. Ier . 3:6u) acţiune simbolică: o căldare ruginit ă fierbe cu carne v. 15u moartea soţiei (simbol al c ăderii Ierusalimului); profetul oprit de la jelire

Cuvinte împotriva popoarelor (25–32) 25 26–28

împotriva lui Amon, Moab, Edom şi filistenilor împotriva Tirului 27 cântare de jale pentru corabia Tirului 28:1-10 căderea în şeol a celui ce se credea dumnezeu (cf. Is. 14; Iez.


29–32

159

31:14u; 32:17u) 28:11-19 cântec de jale: regele ca om primordial alungat din gr ădina lui Dumnezeu (cf. Fac. 3) 28:20u împotriva Sidonului şi promisiune pentru Israel împotriva Egiptului (cf. 17:7u.15u) faraonul ca un crocodil (29; 32) sau ca un copac al vie ţii (31; cf. Dan. 4)

Cuvinte de mântuire (33–39) 33

34 35 – 36:15

36:16u 37 38–39

însărcinarea ca veghetor (cf. 3:16u) v. 10u predică pentru întoarcere: dreptul şi nedreptul (cf. 18) v. 21-22 vestea căderii Ierusalimului (cf. 3:26-27; 24:25u) v. 23u împotriva siguranţei celor r ămaşi în ţar ă şi a deportaţilor (v. 30u) păstorii r ăi ai lui Israel (v. 1-10) şi păstorul cel adevărat: Dumnezeu (v. 11u) şi robul Său David (v. 23-24; 37:22u; cf. Ier . 23) v. 25u legământul păcii judecată împotriva Seirului/Edomului (din cauza invad ării Israelului de după căderea Ierusalimului – cf. Avd .; Is. 34; 63) şi mântuire asupra munţilor Israelului (cf. cap. 6) împotriva preten ţiei duşmanilor asupra ţării cur ăţirea Israelului: inim ă nouă, duh nou (v. 26-27; 11:16u) viziunea învierii oaselor: o nou ă viaţă şi întoarcerea în ţar ă v. 15u acţiune simbolică: împreunarea celor 2 toiege (Iuda + Iosif) ca simbol al reunific ării regatelor de nord şi de sud atac din nord: Gog din ţara Magog, regele lui Me şec şi Tubal (regiuni din Asia Mică) (= regele Gyges din Lidia sec. 7, conceput eshatologic) distrugerea lui Gog siguranţa ţării

Viziunea noului templu (40–48) 40 43 44 45–46 47–48

conducerea profetului de c ătre înger întoarcerea slavei lui Iahve în templu slujitorii templului: preo ţi şi leviţi prinţul (cf. 44:3; Ezdr . 1:8) împăr ţirea ţării (doar Cisiordania, f ăr ă regiunile din Transiordania) 47:1 izvorul din templu (ca râu al paradisului – cf. Fac. 2:10u; Zah. 14:8)

160


Teme Slava lui Dumnezeu În Babilon, profetul Iezechiel are viziunea slavei lui Iahve (cf. 1:28: „Astfel era chipul slavei Domnului”), care sem ăna cu un tron cu roţi, fiecare roată având 4 feţe: de om, de leu, de bou şi de vultur (v. 10), deasupra aflându-se un baldachin cu bolt ă, sub care stătea „ca un chip de om” (v. 26). Acest tron cu ro ţi apare şi în cap. 10. Ceea ce este interesant în vedenia tronului cu ro ţi este faptul că slava lui Dumnezeu nu mai este legat ă de Ierusalim; tronul lui Iahve (reprezentat în templu de chivot) apare acum mobil, manifestându-se chiar şi pe teritoriu str ăin (în Babilon). Aceast ă idee trebuie legat ă de distrugerea templului din 586, contemporană lui Iezechiel. Vedenia lui Iezechiel certific ă păr ăsirea de către slava divin ă a templului din Ierusalim profanat chiar de c ătre israeliţi (cf. cap. 811) şi manifestarea sa independent ă de acesta. Iahve nu s-a dovedit o divinitate slabă prin căderea Ierusalimului, ci şi-a pedepsit prin aceasta propriul popor. În templul ideal descris în cap. 40-48, slava lui Iahve se va întoarce ( Iez. 43 – cf. v. 5). Imaginea celor 4 fiare este invocat ă şi în vedenia tronului din NT ( Apoc. 4). Sf. Irineu aplică simbolismul celor 4 fiare la cei 4 evangheli şti. În sens duhovnicesc, viziunea lui Iezechiel a însemnat vederea duhovnicească a lui Hristos de c ătre profet. Astfel Persoana din baldachin „ca un chip de om” ( Iez. 1:26) este Fiul întrupat. La nivel iconografic, tipul Spas v silah, „Mântuitorul în slav ă” combină teofania din Is. 6 şi cea din Iez. 1; 10. Responsabilitatea individual ă Iez . 18:2-4.20: „2"Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit din ţii? 3Precum este adev ărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că pe viitor nu se va mai gr ăi pilda aceasta lui Israel. 4Că iată toate sufletele sunt ale Mele; cum este al Meu sufletul tat ălui, tot aşa şi sufletul fiului; sufletul care a gre şit va muri. […] 20Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui r ău, r ăutatea sa.”

Iezechiel este primul profet care insist ă pe responsabilitatea individual ă. Până atunci conta comunitatea, reprezentat ă de către rege pe temeiul personalităţii corporative. Păcatele individului atr ăgeau pedeapsa comunităţii, care îl tolera. Odată cu încetarea monarhiei, prin via ţa în diaspora, rolul leg ăturii directe între individ şi Dumnezeu devine hot ărâtor. Profetul face referire în v. 2 la un proverb care se referea la responsabilitatea moştenită de fii de la p ărinţi – cf. şi Decalogul : Ie ş. 20:5-6: „5Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii


161

pentru vina părinţilor ce M ă ur ăsc pe Mine, pân ă la al treilea şi al patrulea neam, 6Şi Mă milostivesc până la al miilea neam c ătre cei ce M ă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”

În v. 20 profetul indic ă responsabilitatea individual ă.

Învierea mor ţ ilor Iez . 37:1-14: „lFost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omene şti, 2Şi m-a purtat împrejurul lor; dar iat ă oasele acestea erau foarte multe pe fa ţa pământului şi uscate de tot. 3Şi mi-a zis Domnul: "Fiul omului, vor învia, oasele acestea?" Iar eu am zis: "Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta". 4Domnul însă mi-a zis: "Prooroce şte asupra oaselor acestora şi le spune: Oase uscate, asculta ţi cuvântul Domnului! 5Aşa gr ăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iat ă Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. 6Voi pune pe voi vine şi carne va cre şte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face s ă intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul". 7Proorocit-am deci cum mi se poruncise. şi când am proorocit, iată s-a f ăcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început s ă se apropie, fiecare os la încheietura sa. 8Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. 9Atunci mi-a zis Domnul: "Fiul omului, prooroce şte duhului, prooroceşte şi spune duhului: Aşa gr ăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste mor ţii ace ştia şi vor învia!" 10Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise, şi a intrat în ei duhul şi au, înviat şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor. 11Şi mi-a zis iar ăşi Domnul: "Fiul omului, oasele acestea sunt toat ă casa lui Israel. Iat ă ei zic: "S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastr ă a pierit; suntem smul şi din r ădăcină". 12De aceea prooroceşte şi le spune: Aşa gr ăieşte Domnul Dumnezeu: Iat ă, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel. 13Astfel veţi şti că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre. 14Şi voi pune în voi Duhul Meu şi ve ţi învia şi vă voi aşeza în ţara voastr ă şi veţi şti că Eu, Domnul, am zis aceasta şi am f ăcut", zice Domnul.”

Aşa numita vedenia a oaselor este una dintre pu ţinele exemple de înviere din mor ţi în VT (altele Dan. 12). Referiri la înviere existau şi în alte contexte: minunile profe ţilor preclasici (ex. învierea fiului v ăduvei din Sarepta de c ătre Ilie în 3Reg . 17, învierea fiului şunamitencei de către Elisei în 4Reg . 4), sau menţionări ale învierii ca însănătoşire din boală (cf. 1Reg . 2:6; Os. 6:1-2). În Iez. 37, învierea oaselor apare în contextul întoarcerii exila ţilor şi a refacerii regatului.

Profe ţ ii mesianice: P ăstorul/regele Iez . 21:27: „O voi lepăda, o voi lepăda, o voi lepăda şi nu va mai fi pân ă va veni acela c ăruia se cuvine [domni] şi o voi da lui.”

Acest verset aminteşte de Fac. 49:10 (LXX – „cel c ăruia apar ţine [domni]”). Iez . 34:22-26: „22Eu voi veni s ă scap oile Mele, ca s ă nu mai fie pradă şi voi judeca între oaie şi oaie. 23Voi pune peste ele un singur păstor, care le va pa şte; voi pune pe robul Meu David; el le va pa şte şi el va fi p ăstorul lor. 24Iar Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, iar robul Meu David va fi prinţ între ei. Eu, Domnul, am gr ăit acestea. 25Voi încheia cu acela

162


legământul păcii şi voi depărta din ţar ă fiarele sălbatice, încât oile Mele s ă tr ăiască în siguranţă în pustiu şi să doarmă în pădure. 26Voi dărui lor şi împrejurimilor muntelui Meu binecuvântare şi ploaie le voi trimite la vreme; ploi de binecuvântare vor fi acestea.”

Regele în antichitate era v ăzut ca un păstor (cf. codul lui Hamurapi). În acest text se continu ă linia deschisă de profeţia lui Natan, privind continuitatea dinastiei davidice. Noul conduc ător apare ca un nou David. În Ioan 10:1-19 Hristos este numit P ăstorul cel Bun (v. 11). Acest text mai este important şi prin menţionarea legământului de pace: fiarele sălbatice nu se vor mai comporta agresiv (cf. Is. 11, motiv al înţelegerii paradisiace). Iez . 37:24-28: „24Iar robul Meu David va fi rege peste ei şi păstorul lor al tuturor, şi ei se vor purta după cum cer poruncile Mele şi legile Mele le vor p ăzi şi le vor împlini. 25Vor locui ţara pe care am dat-o Eu robului Meu Iacov, unde au tr ăit p ărinţii lor; acolo vor locui ei şi copiii lor în veci; iar robul Meu David va fi peste ei rege în veac. 26Voi încheia cu ei un legământ al păcii, legământ veşnic voi avea cu ei. Voi pune rânduial ă la ei, îi voi înmul ţi şi voi aşeza în mijlocul lor locaşul Meu pe veci. 27Fi-va locaşul Meu la ei şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. 28Atunci vor şti popoarele că Eu sunt Domnul Care sfinţeşte pe Israel, când locaşul Meu va fi veşnic în mijlocul lor.”

V. 27 despre loca şul lui Dumnezeu preg ăteşte descrierea templului din cap. 40-48.

Profe ţ ii mesianice: Duhul lui Dumnezeu Iez . 36:25-28: „25Şi v ă voi stropi cu apă curată şi vă veţi cur ăţi de toate întin ăciunile voastre şi de toţi idolii vo ştri vă voi cur ăţi. 26Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatr ă şi vă voi da inimă de carne. 27Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca s ă umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele. 28Veţi locui în ţara pe care am dat-o p ărinţilor voştri şi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.”

Textul vorbe şte despre ritualurile de cur ăţie prin apă, folosite dup ă prescripţiile levitice. De data aceasta se are în vedere o cur ăţire interioar ă. În sens creştin, apa simbolizeaz ă Sf. Botez. Inima nouă şi duhul nou devin fundamentele Leg ământului (cf. Ier . 31:31u), care presupune o împlinire a Legii din interior, şi nu din constrângere extern ă. Această împlinire interioar ă a Legii nu se poate îns ă realiza decât prin primirea Duhului lui Dumnezeu (cf. aceea şi problematică la Rom. 7–8).

Profe ţ ii mesianice: apa aduc ătoare de via ţă Iez . 47:1.8-12: „1Apoi m-a dus înapoi la uşa templului şi iată de sub pragul templului curgea o ap ă spre r ăsărit; […] 8şi mi-a zis acela: "Aceast ă apă curge în partea de r ăsărit a ţării, se va coborî în şes şi va intra în mare, şi apele ei se vor face s ănătoase. 9Toată vietatea care mi şună acolo pe unde va trece râul, va tr ăi. Peşte va fi foarte mult, pentru c ă va intra acolo apa aceasta şi apele din mare se vor face s ănătoase; unde va intra râul acesta, toate vor tr ăi acolo. 10Lângă el vor sta pescarii de la En-Gaddi pân ă la En-Eglaim şi î şi vor arunca mrejele. Vor fi pe şti de tot soiul, ca cei din Marea cea Mare (Mediteran ă) şi foarte numeroşi. 11Mlaştinile lui şi


163

lacurile lui, care nu se vor face s ănătoase, vor r ămâne pentru sare. 12La râu, pe amândou ă laturile lui, vor cre şte tot felul de arbori care dau hran ă. Frunzele lor nu se vor ve şteji şi fructele din ei nu se vor mai ispr ăvi. În fiecare lun ă se vor coace fructe noi, pentru că apa pentru ele vine din locul cel sfânt; fructele lor se vor întrebuinţa ca hrană, iar frunzele la leacuri".”

Apa vieţii (cf. Ioan 4) este văzută aici ca un râu care iese din templu şi transformă apele Mării Moarte în ape cu via ţă (ex. bogăţia de peşte). În sens duhovnicesc, apa aduc ătoare de viaţă reprezintă baia Sf. Botez.

Profe ţ ii mesianice: pururea-fecioria Maicii Domnului Iez . 44:1-2: „1Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea din afar ă a templului, spre r ăsărit, şi aceasta era închis ă. 2Şi mi-a zis Domnul: "Poarta aceasta va fi închis ă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, c ăci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închis ă.”

Poarta avută în vedere este poarta exterioar ă de est (vezi imaginea de mai jos). În interpretarea ortodox ă, pecetluirea por ţii pe care a intrat o singur ă dată regele înseamnă pururea fecioria Maicii Domnului.

164


Noul Templu (cap. 40–48)

Profetul vorbeşte de un munte înalt, care nu poate fi Sionul. Templul din viziune nu a fost niciodat ă construit, el r ămânând în sfera eshatologic ă. Templul şi construcţiile anexe au o simetrie specifică, simbol al perfecţiunii. Interesant c ă noul Templu nu are chivotul Legii (cf. absen ţa chiar a templului în Ierusalimul ceresc din Apoc. 21:22). Noul templu se află în mijlocul unui teritoriu dedicat special sacrului (în jurul său se va găsi pământul prinţului, noul conduc ător). Paralel are loc şi o reîmpăr ţire a ţării (cap. 47-48): noul Israel se va întinde însă doar în Cisiordania. Noul Templu imagine a împ ăr ăţiei mesianice; descriere alegoric ă a Bisericii (cf. Apoc. 21-22).

DEUTERO-ISAIA Bibliografie: Hans-Jürgen Hermisson, Studien zu Prophetie und Weisheit. Gesammelte Aufsätze, 1998 (FAT 23); Jürgen van Oorschot, Von Babel zum Zion. Eine


165

literarkritische und redaktionsgeschichtliche Untersuchung , 1993 (BZAW 206); Jürgen Werlitz, Redaktion und Komposition. Zur Rückfrage hinter die Endgestalt von Jesaja 40-55, 1999 (BBB 122); Mircea Chialda, „Ebed-Iahve. Isaia cap. 40-55”, în: Anuarul din 1939-1940 al Academiei teologice ortodoxe române din Caransebe ş, Tipogr. Arhidiecezană, 1940, 190-243; Antonie Plămădeală, „Ebed-Yahve în lumina Noului Testament”, MB 1970, nr. 4-6, 284-304; Idem, „Câteva probleme legate de Ebed-Yahve în deutero-Isaia”, MB 1-3/1970, nr. 1-3, 70-97; Al. N. Constantinescu, „Isaia şi Ieremia”, GB 1975, nr. 3-4, 389-402 [profeţii mesianice]; Gheorghe Jerp ălău, „Caracterele Împăr ăţiei mesianice dup ă Proorocia lui Isaia”, MO 1990, nr. 4-6, 20-31; Paul N. Tarazi, The Old Testament. An Introduction, vol. 2, New York 1994; W.H. Schmidt, Einführung in das Alte Testament , Berlin/New York 51995.

Introducere După cum am ar ătat şi în cursul 2, cartea atribuit ă profetului Isaia este compusă în realitate din 3 mari colec ţii de texte, dintre care doar prima (cap. 139) apar ţine epocii marelui profet din sec. 8 îdHr. În cap. 40-55 se schimb ă complet atmosfera. Nu se mai profereaz ă ameninţări cu pedepse, ci acestea sunt presupuse ca deja întâmplate: Ierusalimul e distrus ( Is. 44:26; 51:3), poporul este jefuit (42:22). Du şmanii nu mai sunt asirienii ca în sec. 8, ci babilonienii, al c ăror sfâr şit este anunţat (43:14). Este apoi menţionat nominal Cirus (44:26u; 45:1), regele persan care în 538 a dat faimosul edict de eliberare a iudeilor din robia babilonian ă. Deci autorul cap. 40-55 nu poate fi decât o persoan ă din sec. 6 îdHr. Deutero-Isaia a activat între 550-540 în Babilon, printre exilaţi. Unii chiar presupun c ă nu este un autor propriu-zis, ci o întreag ă şcoală. Este primul corpus profetic ce cuprinde în totalitate numai vestiri mântuitoare.

Cuprinsul 40:1-11 40:12-31 41:8u; 51 41:1; 44:24u 45:1-7 44:1-5 44:9u 46 – 47 42; 49; 50; 52–53

prologul; viziunea chemării Dumnezeu este incomparabil; dispute Avraam Cirus vărsarea duhului polemică împotriva idolilor căderea Babilonului cântecele Robului lui Iahve 42:1-7 I cânt 49:1-13 II cânt 50:4-11 III cânt 52:13 – 53:12 IV cânt

166

51:9u 52:7-10 54 55:1-7 55:8-11

Introducere în Studiul Vechiului Testament cântec de jale şi r ăspunsul lui Iahve cântec de întronizare eshatologic (cf. Ps. 46; 92; 95–98) legământul veşnic (legământul cu Noe în v. 9-10) legământul cu David (v. 3) aplicat întregului popor epilog

Teme Cântecele Robului lui Iahve Cele 4 cântece sunt dispuse chiastic. I – discursul lui Iahve II – discursul Robului III – discursul Robului IV – discursul lui Iahve, în care este inserat discursul mul ţimii (53:1-11a)

Identitatea Robului lui Iahve ( ‫ֶבד יהוה‬ ֶ ‫ע‬ – éved Iahvé) a fost una dintre cele mai disputate probleme ale VT, mai ales c ă cele 4 poeme dedicate lui nu îl numesc. Deşi robul este identificat în 49:3 cu Israelul, exist ă motive serioase s ă privim cuvântul „Israel” ca pe o interpolare (de aceea l-am pus în paranteze): în 42:6 Robul este dat ca „leg ământ al poporului” (= al lui Israel), iar în 49:5 misiunea Robului const ă în „a strânge la un loc pe Israel”. De altfel Israel este numit Rob şi în alte texte deutero-isaianice ( Is. 41:8-9; 44:1-2.21; 45:4; 48:20). CÂNTUL I. Is. 42:1-7: „lIată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea. 2 Nu va striga, nici nu va gr ăi tare, şi în pieţe nu se va auzi glasul Lui. 3Trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumeg ă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincio şie; 4El nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, pân ă ce nu va fi a şezat legea pe p ământ; căci învăţătura Lui toate ţinuturile o aşteaptă. 5Aşa gr ăieşte Domnul cel Atotputernic, Care a f ăcut cerurile şi le-a întins, Care a înt ărit pământul şi cele de pe el, Care a dat suflare poporului de pe el şi duh celor ce umbl ă pe întinsul lui: 6"Eu, Domnul, Te-am chemat întru dreptatea Mea şi Te-am luat de mân ă şi Te-am ocrotit şi Te-am dat ca leg ământ al poporului Meu, spre luminarea neamurilor; 7Ca să deschizi ochii celor orbi, s ă scoţi din temniţă pe cei robiţi şi din adâncul închisorii pe cei ce locuiesc intru întuneric.”

Titlul de „rob al lui Iahve” era un titlu de glorie. Cel mai mult i se aplic ă în VT lui Moise (majoritatea cazurilor în cartea Iosua). În 3Reg . 18:36 îi desemna pe închin ătorii lui Iahve spre diferen ţă de închinătorii zeului Baal. Practic putem traduce „Robul lui Iahve” şi prin „închin ătorul lui Iahve” sau „cel care apar ţine cultului lui Iahve”. Referitor la Robul lui Iahve din Deutero-Isaia, acestuia i se aplic ă şi tema alegerii divine, referitoare înainte la rege ( 1Reg . 16:1) şi popor ( Deut . 7:6).


167

Şi pogorârea Duhului lui Dumnezeu asupra sa constituie un motiv vechi. Robul seamănă prin aceasta cu eroii harismatici din vechime (cf. Jud . 3:10) sau

cu regele (1Reg . 16:13). Rolul Robului const ă în impunerea „judec ăţii” (‫פָּט‬ ְ‫שׁ‬   ִ ‫– מ‬ mi ş pát ) şi în propovăduirea „învăţăturii” (‫ה‬ָ‫תּוֹר‬  – torá), primul fiind un atribut regal, iar al doilea preoţesc. Cel mai frapant este faptul c ă misiunea sa are ca ţintă nu doar poporul Israel, ci toate popoarele. Aceasta misiune îns ă apare ca fiind propagat ă foarte discret („nu va striga… nu pe str ăzi” [în BSin „pieţe”]). V. 3 înseamnă că el nu îi va respinge pe cei slabi; exist ă chiar un joc de cuvinte cu faptul c ă el însuşi nu va sl ă bi din v. 4. V. 6b are o importan ţă deosebită. Se afirmă că Robul însuşi va fi dat ca „legământ al poporului [Israel]” ( ‫עָם‬ ‫רית‬ִ ְ‫בּ‬ – berít am) şi „lumină popoarelor” (‫יִם‬ ‫– אוֹר גּוֹ‬ or goím ). Cu alte cuvinte, misiunea sa va fi dubl ă: atât către israeliţi, cât şi către celelalte popoare, îns ă în cazul israeli ţilor pe baza legământului încheiat deja de Iahve cu patriarhii şi apoi pe Horeb ( Deut . 5:2-3). CÂNTUL II. Is. 49:1-13: „1Ascultaţi, ostroave, luaţi aminte, popoare dep ărtate! Domnul M-a chemat de la na şterea Mea, din pântecele maicii Mele Mi-a spus pe nume. 2Făcut-a din gura Mea sabie ascu ţită; ascunsu-M-a la umbra mâinii Sale. F ăcut-a din Mine s ăgeată ascuţită şi în tolba Sa de o parte M-a pus, 3Şi Mi-a zis Mie: "Tu e şti sluga Mea, (Israel), întru care Eu M ă voi preaslăvi!" 4Dar Eu Îmi spuneam: "În de şert M-am trudit, în zadar şi pentru nimic Mi-am pr ă pădit puterea Mea!" Partea ce Mi se cuvine Mie este la Domnul şi r ăsplata Mea la Dumnezeul Meu. 5Şi acum Domnul Cel Care M-a zidit din pântecele maicii Mele ca s ă-l slujesc Lui şi s ă întorc pe Iacov c ătre El şi s ă strâng la un loc pe Israel - c ăci a şa am fost Eu cinstit în ochii Domnului şi Dumnezeul Meu fost-a puterea Mea, - 6Mi-a zis: "Pu ţin lucru este să fii sluga Mea ca s ă aduci la loc semin ţiile lui Iacov şi să întorci pe cei ce-au sc ă pat dintre ai lui Israel. Te voi face Lumina popoarelor ca s ă duci mântuirea Mea pân ă la marginile pământului!" 7Aşa gr ăieşte R ăscumpăr ătorul şi Sfântul lui Israel c ătre Cel dispreţuit şi către urâciunea neamurilor, Sluga tiranilor: "Regi Te vor vedea şi se vor ridica, c ă petenii se vor închina pentru Domnul cel credincios şi pentru Sfântul lui Israel, Cel Care Te-a ales!" 8Aşa gr ăieşte Domnul: "În vremea milostivirii Te voi asculta şi în vremea mântuirii Te voi ajuta. Te-am f ăcut şi Te-am hotărât Legământ al poporului, ca s ă aşezi rânduială în ţar ă şi să dai fiecăruia moştenirile nimicite!" 9Ca să zici celor robi ţi: "Ieşiţi!" şi celor care sunt în întuneric: "Veniţi la lumin ă!" Ei vor paşte oriunde pe calea lor şi pe toate povârnişurile va fi p ăşunea lor. 10 Nu le va fi nici foame, nici sete, soarele şi vântul cel arz ător nu-i va atinge, că Cel Care se va milostivi de ei va fi Pov ăţuitorul lor şi îi va îndrepta c ătre izvoare de ap ă. 11Voi preface toţi munţii Mei în drumuri şi căr ările Mele vor fi bine g ătite. 12Iată că unii vin din ţinuturi depărtate, de la miaz ănoapte, de la apus, iar al ţii din ţara Sinim. 13Săltaţi, ceruri, de bucurie şi tu, pământule, bucur ă-te; munţilor, chiotiţi de veselie, c ă Domnul a mângâiat pe poporul Său şi de cei în necaz ai Lui S-a milostivit.”

Al doilea cânt întrege şte imaginea din primul. Robul se adreseaz ă direct popoarelor dep ărtate. Se menţionează alegerea sa (v. 1), care apare aici chiar din pântecele maicii (cf. Jud . 13:7; Ier . 1:5). Însă în continuare se insist ă asupra misiunii către Israel. Robul aminte şte de un aparent eşec (v. 4a), însă îşi exprimă şi nădejdea că va primi de la Iahve r ăsplată (v. 4b), ceea ce înseamnă că misiunea sa de a-i întoarce şi a-i strânge pe israeli ţi (v. 5) va fi încununată de succes. De remarcat că întoarcerea Israelului se refer ă la revenirea exilaţilor, dar

168


poate însemna şi pocăinţă, întrucât verbul ebraic „a se întoarce” este folosit şi cu acest sens. Misiunea către popoare este men ţionată la început (v. 1a) şi la sfâr şit (v. 6b7). Interesant că şi aici se presupune un aparent e şec, prin faptul c ă Robul este dispreţuit şi urât de neamuri (v. 7a), îns ă în final regii şi c ă peteniile îl onoreaz ă (v. 7b). CÂNTUL III. Is. 50:4-11: „4Domnul Dumnezeu Mi-a dat Mie limb ă de ucenic, ca să ştiu să gr ăiesc celor dezn ădă jduiţi. În fiecare diminea ţă El deşteaptă, trezeşte urechea Mea, ca să ascult ca un ucenic. 5Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, dar Eu nu M-am împotrivit şi nici nu M-am dat înapoi. 6Spatele l-am dat spre b ătăi şi obrajii mei spre p ălmuiri, şi fata Mea nu am ferit-o de ru şinea scuipărilor. 7Şi Domnul Dumnezeu Mi-a venit în ajutor şi nam fost f ăcut de ocar ă. De aceea am şi întărit faţa Mea ca o cremene, c ăci ştiam că nu voi fi f ăcut de ocar ă. 8Apăr ătorul Meu este aproape. Cine se judec ă cu Mine? Să ne măsur ăm împreună! Cine este potrivnicul Meu? S ă se apropie! 9Iată, Domnul Dumnezeu Îmi este întru ajutor; cine M ă va osândi? Iată, ca un veşmânt vechi toţi se vor pr ă pădi şi molia îi va mânca! 10Cine din voi se teme de Domnul s ă asculte glasul Slugii Sale! Cel care umbl ă în întuneric şi f ăr ă lumină să nădă jduiască întru numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui! 11Voi toţi, care aprindeţi focul şi pregătiţi s ăgeţi arzătoare, aruncaţi-vă în focul săgeţilor voastre pe care l-a ţi aprins! Din mâna Mea vi se întâmpl ă una ca aceasta; pe patul durerii ve ţi fi culcaţi!”

Al treilea cânt îl prezint ă pe Rob ca pe un ucenic ( ‫מּ וּ ד‬‫ִל‬ – limúd ) fidel, care în fiecare dimineaţă primeşte direct de la Dumnezeu prin inspira ţie învăţătura pe care apoi o propovăduieşte. Cei vizaţi sunt dezn ădă jduiţii (v. 4) şi cei care umblă în întuneric (v. 10). Se menţionează apoi pentru prima dat ă persecutarea Robului: va fi bătut şi dezonorat (scuipat) (v. 6). Totu şi Dumnezeu îl ajută să depăşească situaţia (v. 7-10), iar prigonitorii ajung s ă îşi facă r ău lor în şişi (v. 11). Modul bătăii şi umilirii din v. 6 apare men ţionat şi în patima Mântuitorului (Mat . 26:67). CÂNTUL IV. Is. 52:13 – 53:12: „52 13Iată că Sluga Mea va propăşi, Se va sui, mare Se va face şi Se va în ălţa pe culmile slavei! 14Precum mulţi s-au spăimântat de El - a şa de schimonosită li era înf ăţişarea Lui, şi chipul Lui atât de f ăr ă asemănare cu oamenii, - 15Tot aşa va fi pricin ă de uimire pentru multe popoare; înaintea Lui regii vor închide gura, c ă acum văd ceea ce nu li s-a spus, şi în ţeleg ceea ce n-au auzit. 53 1Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? 2Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o r ădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuse ţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înf ăţişare, ca să ne fie drag. 3Dispreţuit era şi cel din urm ă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea c ăruia să-ţi acoperi fa ţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. 4Dar El a luat asupr ă-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, 5Dar El fusese străpuns pentru p ăcatele noastre şi zdrobit pentru f ărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastr ă şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. 6Toţi umblam r ătăciţi ca ni şte oi, fiecare pe calea noastr ă, şi Domnul a f ăcut să cadă asupra Lui f ăr ădelegile noastre ale tuturor. 7Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie f ăr ă de glas înaintea celor ce o tund, a şa nu Şi-a deschis gura Sa. 8Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? C ă s-a luat de pe p ământ viaţa Lui! Pentru f ăr ădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. 9Mormântul Lui a fost pus lâng ă cei f ăr ă de lege şi cu cei f ăcători de rele, după moartea Lui, cu toate c ă nu săvârşise nici o nedreptate şi nici


169

înşelăciune nu fusese în gura Lui. 10Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertf ă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, î şi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va prop ăşi. 11Scă pat de chinurile sufletului S ău, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi f ăr ădelegile lor le va lua asupra Sa. 12Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împ ăr ţi prada, ca r ăsplată că Şi-a dat sufletul S ău spre moarte şi cu cei f ăcători de rele a fost num ărat. Că El a purtat f ăr ădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat via ţa.”

Cântul al patrulea se prezint ă ca cel mai complex dintre toate. El se deschide cu proclama ţia lui Iahve c ă Robul va fi în cele din urm ă slăvit (52:13). Înf ăţişarea schimonosit ă (v. 14) trebuie pus ă în legătur ă cu remarca potrivit căreia Robul nu avea un chip frumos, care s ă-l facă popular (53:2b); dimpotrivă era cel mai dispreţuit om (v. 3). În discursul divin se mai arat ă că popoarele şi regii lor vor fi miraţi printr-o vestire nou ă (52:15). Totu şi conţinutul aceste vestiri nu este detaliat. Urmează, inserat în discursul divin, proclama ţia mulţimii (53:1-11a). Se revine asupra faptului c ă vestirea respectivă este nu numai nou ă, ci şi incredibil ă (v. 1). Practic întreg cap. 53 ofer ă amănunte despre con ţinutul acestei vestiri. Pe lângă descrierea urâţeniei fizice şi a dispreţuirii (v. 2-3), cântul îl indic ă pe personajul misterios cu titlul regal-mesianic de „odrasl ă” (v. 2 – cf. Is. 6:13; 11:1; Ier . 23:5; 33:15; Zah. 3:8). Prin aceasta se indic ă un rege atipic: dac ă în mod obişnuit regelui i se atribuia frumuse ţea perfectă ( Ps. 44:3), cel vizat de către mulţime va fi dimpotriv ă lipsit de orice fel de motiv de atrac ţie. Interesant apoi c ă personajul este descris în termenii folosi ţi pentru jertfa de păcat, însă o jertf ă de păcat colectivă (în 53:10 apare termenul ‫שָׁם‬ ‫א‬ָ – a şám „jertf ă de p ăcat”): asupra sa trec p ăcatele tuturor (53:4-6.12). Trebuie reamintit că la jertfa de păcat, închinătorul care săvâr şise vreun p ăcat se elibera de acesta punându-şi mâinile pe capul animalului de jertf ă, astfel încât p ăcatul era transferat animalului, care murea în locul s ău. Textul nostru indic ă acelaşi mecanism şi în cazul Robului care se aduce jertf ă pentru păcatele tuturor. Robul lui Iahve va fi dat spre moarte (v. 8), fapt confirmat de prezen ţa mormântului (v. 9), de şi el însu şi nu avea nici un păcat (v. 9). Apare în continuare îns ă o situaţie ciudată: deşi a murit, dându- şi viaţa ca jertf ă, el îşi prelungeşte viaţa (v. 10), este sc ă pat de chinuri şi-şi vede rodul ostenelii (v. 11). În NT, al 4-lea cânt este interpretat în mod direct ca împlinindu-se în persoana lui Hristos (cf. Fapt . 8:26-40 în special v. 32-35). De altfel Hristos apare ca miel atât în prezentarea f ăcută de către Ioan Botezătorul („Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” – Ioan 1:29), când şi în Apocalipsă (5:6.12; 7:10.14; 13:8; 14:1.4; 17:14; 19:7; 21:9 etc). Interesant c ă în limba arameică, talya înseamnă atât „miel”, cât şi „rob”, ceea ce sugereaz ă că prin proclamaţia sa, Sf. Ioan Botezătorul face un joc de cuvinte intraductibil în greacă, identificându-l pe Iisus Hristos cu Robul din cântecele lui Deutero-Isaia, dar şi cu mielul, figura pregnant ă a jertfei din al 4-lea cânt.

170


Monoteismul Is. 43:10: „Eu sunt: înainte de Mine n-a fost Dumnezeu şi nici după Mine nu va mai fi!” Is. 44:6: „Aşa zise Domnul, Regele lui Israel şi Izbăvitorul său, Domnul Savaot: "Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urm ă şi nu este alt dumnezeu afar ă de Mine!” (cf. 48:12)

În perioada exilic ă se defineşte monoteismul clar. Pân ă atunci Iahve apărea ca dumnezeul naţional al lui Israel, chiar fiind cel mai puternic dumnezeu, îns ă nu se excludea cel pu ţin la nivel declarativ existen ţa altor zei (cf. Ie ş. 12:12 în care Iahve face judecată cu toţii zeii Egiptului, adic ă îi pedepseşte). Odată cu Ieremia, Iezechiel şi în special Deutero-Isaia, se fundamenteaz ă monoteismul militant, dup ă care Iahve nu este doar cel mai puternic dumnezeu, ci singurul. Acest monoteism este urmarea direct ă a curentelor monolatre din care a f ăcut parte de exemplu profetul Ilie.

Leg ământul cu David; Mesia Profetul folose şte termenul ‫יח‬ ַ ‫שׁ‬ִ ‫מ‬ָ – ma şíah pentru Cirus ( Is. 45:1), fapt remarcabil având în vedere c ă Cirus era un rege str ăin şi păgân. Prin aceasta Deutero-Isaia acord ă prerogativele regale mesianice unui str ăin, în ideea că Israel nu mai are dinastie regală, dar că Dumnezeu se îngrije şte de poporul Său prin intermediul altui rege, care devine astfel „unsul” S ău. Promisiunile legate de dinastia lui David din 2Reg . 7 sunt de aceea aplicate întregului popor. Is. 55:3: „…Voi face cu voi leg ământ veşnic, dându-vă îndur ările Mele cele f ăgăduite lui David.”

Dacă Cirus este mesia, iar efectele legământului davidic se acord ă poporului, se insistă că adevăratul rege r ămâne Iahve ( Is. 41:21; 43:15; 44:6).

TRITO-ISAIA Bibliografie: Otto Kaiser, Das Buch Jesaja. Kap. 40-66 , 1966 (ATD 19).

Trito-Isaia este un ucenic al lui Deutero-Isaia, activând în perioada de după 538 şi înainte de 520 în Ierusalim.

Cuprinsul Cuprinsul este structurat chiastic. 56–58 59

cuvinte de acuză plângerea poporului


171

60–62 cuvinte de mântuire 63–64 plângerea poporului şi r ăspunsul lui Dumnezeu 65–66 cuvinte de acuză, dar şi mântuitoare

56:1-8 56:9 – 57:13

58 59 60–62

63:1-6 63:7-14 63:15 – 64:11 65:1-16 65:17u 66

legea comunităţii: acceptarea str ăinilor (altfel în Deut . 23) acuze 56:9u împotriva păstorilor (cf. Ier . 23; Iez. 34) 57:3u împotriva idolatriei ca desfrânare 57:14u cuvinte de mângâiere pentru cei umili predică despre adevăratul post (cf. Zah. 7-8) liturghie profetic ă (elemente de rugăciune de cerere, acuz ă, mărturisire a păcatelor – v. 12, promisiunea lui Iahve cuvinte de mântuire pentru Ierusalim: slava Sionului pelerinajul popoarelor spre Sion (cf. Is. 2; Mih. 4; Ag . 2) 60 61:1-3 misiunea profetică 61:6 „Şi voi, voi veţi fi numiţi preoţi ai Domnului” (cf. Ie ş. 19:6) întoarcerea lui Iahve după pedepsirea popoarelor (în special Edom) retrospectiv ă istorică (Moise) cântec de jale al poporului cu rugăminţi, întrebări 63:16 nu Avraam, ci Iahve este tatăl nostru 64:7 dreptul şi păcătosul aşteptări eshatologice 65:17 „Eu voi face ceruri noi şi pământ nou” 66:22 critic ă la adresa ideii de templu „cerul este scaunul Meu…”

Teme Universalismul Deşi după Is. 63:1-6 Iahve calc ă în picioare popoarele în teascul urgiei Sale, totuşi mesajul lui Trito-Isaia se înscrie mai degrab ă în sfera universalismului. Se vorbeşte în mod expres despre convertirea popoarelor la credin ţa în Dumnezeu. Is. 56:7: „Pe aceştia [str ăinii alipi ţi de Domnul] îi voi aduce în muntele cel sfânt al Meu şi îi voi bucura în locaşul Meu de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu; căci templul Meu, loca ş de rugăciune se va chema pentru toate popoarele!”

Ultima parte a versetului este citat în Marc. 11:17 chiar de c ătre Mântuitorul Hristos. De asemenea se preconizeaz ă ca preoţii şi leviţii (în sens de slujitori cultici, asemănători diaconilor actuali) s ă nu provină exclusiv din rândul israeli ţilor, ci chiar din mijlocul celorlalte popoare ( Is. 66:21). Universalismul atinge astfel

172


chiar institu ţia preoţiei.

Profe ţ ii mesianice Is. 60:1-2: „1Luminează-te, lumineaz ă-te, Ierusalime, c ă vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a r ăsărit! 2Căci iat ă întunericul acoper ă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine r ăsare Domnul, şi slava Lui str ăluceşte peste tine.”

Deşi nu este o profeţie mesianică propriu-zisă, textul este aplicat, pu ţin modificat, în cântările cultice ale învierii lui Hristos (S ă ptămâna luminată, irmos, cântarea a 9-a, Axionul Învierii; folosit şi ca tropar după împărtăşirea preoţilor la Sf. Liturghie în mod obi şnuit): „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime c ă slava Domnului peste tine a r ăsărit. Salt ă acum şi te bucur ă Sioane! Iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, vesele şte-te întru învierea celui nãscut al t ău.” Is. 61:1-3: „1Duhul Domnului este peste Mine, c ă Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobit ă, să propovăduiesc celor robi ţi slobozire şi celor prinşi în r ăzboi libertate; 2Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de r ăzbunare a Dumnezeului nostru; 3Să mângâi pe cei întrista ţi; celor ce jelesc Sionul, s ă le pun pe cap cunun ă în loc de cenu şă, untdelemn de bucurie în loc de ve şminte de doliu, slavă în loc de deznădejde. Ei vor fi numi ţi: stejari ai drept ăţii, sad al Domnului spre sl ăvirea Lui.”

Textul constituie practic o reluare a motivelor din cântecele Robului lui Iahve din Deutero-Isaia. Prin aceasta Trito-Isaia continu ă şi interpretează profeţiile predecesorului s ău. Există o coresponden ţă între primul cânt al Robului ( Is. 42:1-7) şi Is. 61:1-3. Şi aici se vorbeşte despre pogorârea Duhului lui Dumnezeu, dar mai ales despre misiunea avută în vedere: propov ăduirea eliber ării celor robiţi. Apare în plus motivul ungerii, fapt pentru care cel îns ărcinat devine „Uns”, Mesia ( ‫יח‬ ַ ‫שׁ‬ִ ‫מ‬ָ – ma şíah). După evanghelia lui Luca, Mântuitorul Î şi începe activitatea în Nazaretul copilăriei Sale, citind în sinagog ă de sabat acest text ( Luc. 4:16-30). Terminând profeţia de citit, Mântuitorul le-a declarat celor de fa ţă: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (v. 21). Prin aceasta, Mântuitorul interpretează textul lui Trito-Isaia ca referindu-se la persoana Sa.

AGHEU Viaţa Profetul Agheu (ebr. H aggay) a activat în 520, timp de câteva luni (august-decembrie), în Ierusalim (cf. Ezd . 5:1; 6:14). Dup ă edictul lui Cirus din 538, guvernatorul persan Şeş baţar a întors în Iudeea vasele templului lui


173

Iahve confiscate de babilonieni; probabil tot el a pus şi temelia templului (cf. Ezd . 5:14-16; în Ag . 1:14 Zorobabel). Construirea templului îns ă a stagnat din cauza situaţiei economice precare a celor întor şi. Profetul Agheu îns ă a considerat starea material ă săr ăcăcioasă nu cauza, ci efectul abandon ării lucr ărilor la templu, îndemnând de aceea ca templul s ă fie terminat cât mai grabnic.

Cuprinsul cărţii 1 – 2:5 2:6-9 2:10-14 2:20-23

îndemn pentru reconstrucţia templului: dispute şi avertismente cutremurarea lumii; pelerinajul popoarelor spre Sion (cf. Is. 2; 60; 66:20) poporul cel necurat profeţie mesianică: Zorobabel ca inel al lui Iahve

Teme Teologia Sionului Ag. 2:6-9: „6Căci aşa zice Domnul Savaot: "Peste pu ţină vreme, Eu voi cutremura cerul şi pământul, marea şi uscatul; 7Voi zgudui toate popoarele şi toate neamurile vor veni cu lucruri de preţ şi voi umple de slav ă templul acesta, zice Domnul Savaot. 8Al Meu este argintul, al Meu este aurul", zice Domnul Savaot. 9"Şi slava acestui templu de pe urm ă va fi mai mare decât a celui dintâi", zice Domnul Savaot, " şi în locul acesta voi s ălăşlui pacea", zice Domnul Savaot.”

Acest text se încadreaz ă în teologie Sionului pentru c ă prevede construc ţia templului ca fiind sprijinit ă de un pelerinaj al popoarelor cu daruri de mare pre ţ către Ierusalim. Practic noul templu se preconizeaz ă a fi ridicat prin aportul tuturor popoarelor. Pentru că acest deziderat nu s-a împlinit la zidirea celui de-al doilea templu, aşteptarea universalismului s-a încheiat abia prin Biserica cre ştină, noul şi adevăratul Templu constuit cu darurile de pre ţ (credinţa) tuturor popoarelor.

Profe ţ ie mesianică Ag . 2:23: „În ziua aceea, zice Domnul Savaot, te voi lua pe tine, Zorobabel, fiul lui Salatiel, slugă a Mea şi te voi avea ca un inel cu pecete, c ăci pe tine te-am ales, zice Domnul Savaot.”

Zorobabel este identificat aici cu figura mesianic ă aşteptată. El este numit cu termenul mesianic de Rob/Slug ă, beneficiind şi de alegerea divin ă specifică regilor (1Reg . 16:1). Nedevenind rege îns ă, Zorobabel nu a împlinit profe ţia, care este desăvâr şită abia în persoana Mântuitorului.

174


ZAHARIA Viaţa Profetul Zaharia a fost contemporan cu Agheu, activând între octombrie 520 şi decembrie 518 în Ierusalim (cf. Ezd . 5:1; 6:14). Se prezintă ca fiind fiul lui Berechia, fiul lui Ido. Dup ă Neem. 12:16 un Zaharia fiul lui Ido era preot, iar dup ă Mat . 23:35 un Zaharia fiul lui Berechia, deşi om drept, a fost ucis între templu şi altar. Identificarea profetului Zaharia cu una dintre aceste figuri r ămâne însă sub semnul întreb ării.

Cuprins 1:1-6 1:7 – 6

7–8

predică pentru pocăinţă (oct./nov. 520) viziuni şi cuvinte (febr. 519) I viziune: un om pe cal roşu între mir ţi, în urma lui al ţi 1:8-15 călăreţi 1:16-17 cuvinte disparate 2:1-4 II viziune: patru coarne doborâte de patru fierari III viziune: un om cu o funie de măsurat măsoar ă 2:5-9 Ierusalimul 2:10-17 cuvinte disparate 3:1-7 instalarea marelui preot Iosua 3:8-10 cuvinte disparate 4:1-6a.10b-14 IV viziune: un candelabru flancat de doi măslini 4:6b-10 promisiunea pentru Zorobabel 5:1-4 V viziune: un sul de carte înaripat, scris cu blesteme VI viziune: femeia/f ăr ădelegea din baniţă (ef ă) 5:5-11 6:1-8 VII viziune: patru care cu cai în diferite culori c ătre cele patru vânturi 6:9-15 încoronarea simbolică a lui Iosua (iniţial a lui Zorobabel !) predica despre post (dec. 518; cf. Is. 58) 8:1u cuvinte mântuitoare

Teme Profe ţ ie mesianică Zah. 3:8: „Ascultă deci, Iosua, mare preot, tu şi cei împreună cu tine care stau înaintea ta; căci ei sunt oameni de prezicere. Iat ă Eu aduc pe Servul Meu Odrasl ă.”

Prin acest text Zaharia une şte două tradiţii: una care îl numea pe personajul

175


mesianic Odraslă ( Is. 6:13; 11:1; Ier . 23:5; 33:15) şi alta care îl numea Rob/Serv (cf. Cântecele Robului lui Iahve din Is. 42:1-7; 49:1-13; 50:4-11; 52:13 – 53:12). În viziunea zaharian ă, îngerul îi veşteşte marelui preot Iosua aducerea Robului-Odraslă. Zah. 6:11-13: „11Şi vei lua argint şi aur şi vei face o cunună şi o vei pune pe capul lui Iosua marele preot, feciorul lui Io ţadoc. 12Şi-i vei zice lui în acest chip: "A şa gr ăieşte Domnul Savaot: Iată un om care va fi chemat Odraslă; acesta va odr ăsli şi va zidi templul Domnului. 13Şi acesta va rezidi templul Domnului. El va purta semnele regale şi va stă pâni şi va domni pe tronul lui şi un preot va fi la dreapta lui. Între ei doi va fi o pace des ăvâr şită.”

În acest text întâlnim un fenomen foarte interesant şi anume o „relectur ă” biblică. Sunt argumente foarte puternice s ă se considere că iniţial v. 11 nu cuprindea nici o referire la marele preot Iosua (ceea ce este scris îngro şat în text), ci la Zorobabel. Aşa cum rezultă şi din Zah. 3:8, conducerea poporului prezentat ă de Zaharia era dublă: un descendent davidic secondat de un mare preot. Ace ştia sunt descrişi în viziunea a 4-a ( Zah. 4:1u) ca doi măslini care flanchează un candelabru; v. 14 demonstreaz ă identificarea măslinilor cu conducerea bicefal ă prin numirea lor ca „un şi” (‫הר‬ָ ‫ִצ‬ ְ ‫יּ‬ ‫ה‬ַ ‫י‬ֵ‫נ‬ ‫בּ‬ְ – bené ha-i ţ hár ). Rolul descendentului davidic (Zorobabel) era dobândirea regalit ăţii şi rezidirea templului; el trebuia s ă devină rege, înnodând firul rupt al dinastiei lui David (cf. Ag . 2:23). Pentru că nu a devenit rege, Zorobabel nu a împlinit profe ţia. De aceea un redactor ulterior va schimba textul din Zah. 6:11, ştergând numele lui Zorobabel şi inserându-l pe cel al marelui preot Iosua. Altfel nu s-ar explica de ce de-a dreapta personajului st ă un „preot” şi că între cei doi domne şte o simfonie desăvâr şită. În perioada post-exilic ă oficiul sacerdotal începe s ă adune în sine prerogativele regale, suplinind astfel lipsa regelui. De exemplu preotul este numit acum „uns” ( ‫יח‬ַ ‫שׁ‬ִ ‫מ‬ָ – ma şíah = mesia) (cf. Lev. 4:3.5.16; 6:15 – sursa P a Pentateuhului, deci de dup ă 550). Textul însă nu s-a împlinit nici referitor la marele preot Iosua. Abia Mântuitorul Hristos, prin convergen ţa în sine a oficiilor regal şi sacerdotal, a împlinit aceast ă profeţie. Interesant că numele Iisus şi Iosua sunt identice (ebr. ‫הוֹשׁוּע‬ ַ ‫ְי‬ – Ieho şúa, gr. Ἰησοῦς – Iesús). De remarcat că la Qumran, printre esenienii contemporani cu primii cre ştini s-a păstrat polarizarea func ţiilor: ei a şteptau în timpul eshatologic atât un Mesia davidic cât şi un Mesia aaronit.

MALEAHI

176


Introducere Zah. 9–11; 12–14; Mal. La sfâr şitul căr ţilor profetice sunt 3 adaosuri, fiecare de câte 3 capitole: Zah. 9–11 (numit Deutero-Zaharia), Zah. 12–14 (numit Trito-Zaharia) şi Mal . 1–3 (întreaga carte). Faptul este dovedit şi de folosirea aceluia şi titlu: „Profeţie. Cuvântul lui Iahve…” (cf. Zah. 9:1; 12:1; Mal . 1:1).

Viaţa Numele Maleahi (ebr. ‫כי‬ִ ‫א‬ָ ‫ל‬ְ ‫מ‬ַ – Malahí ) înseamnă „trimisul meu”. Ar putea de aceea să nu fie numele real al profetului, ci unul simbolic. Presupunând deja în ălţarea celui de-al doilea templu ( Mal . 1:10; 3:1.10) şi cultul (1:6-7), dar şi existenţa unui guvernator (1:8), desigur persan, profetul poate fi datat în sec. 5 îdHr ( 500-400), probabil în timpul lui Neemia (445-433).

Cuprinsul cărţii 1:2-5 1:6 – 2:9 2:10-16 2:17 – 3:5 3:6-12 3:13-21

iubirea divină pentru Israel, ura pentru Edom (cf. Iez. 35; Avd . Is. 63) acuze împotriva preoţilor acuze împotriva poporului - v. 11-12 împotriva căsătoriei cu str ăine - v. 13-16 împotriva divor ţului cur ăţirea comunităţii 3:1 trimisul/îngerul lui Iahve promisiune condiţionată a mântuirii „Întoarceţi-vă către Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu către voi” (3:7) Soarele dreptăţii îi luminează pe cei ce se tem de Dumnezeu

Teme Adorarea universal ă a lui Iahve Mal . 1:11: „Căci, de la r ăsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de t ămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, c ăci mare este numele Meu între neamuri", zice Domnul Savaot.”

Ca şi în Sof . 2:11; 3:9-10, se proclam ă adorarea universal ă a lui Iahve. Constituie antipodul concep ţiei centralizatoare dup ă care doar în Sion/Ierusalim putea funcţiona Templul şi cultul. În cre ştinism universalitatea se arat ă prin adorarea spirituală ( Ioan 4:20-24).

Profe ţ ie mesianică Mal . 3:20: „Şi va r ăsări pentru voi, cei care v ă temeţi de numele Meu, soarele drept ăţii, cu

177

Alexandru Mih ă il ă tămăduire venind în razele lui şi veţi ieşi şi veţi zburda ca viţeii de îngr ăşat.”

Denumirea de Soare al drept ăţii este aplicat ă Mântuitorului (troparul Cr ăciunului). Interesant că şi în alte texte mesianice din VT, LXX a transpus prin termenul „r ăsărit” (gr. ἀνατολή) noţiunea mesianică de Mlădiţă ( Ier . 23:5; Zah. 3:8).

Profetul Ilie Mal . 3:1.23: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe Care voi Îl dori ţi. Iată, vine!, zice Domnul Savaot. […] Iat ă că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare”

Textele anunţă un trimis (înger) înaintea fe ţei lui Iahve, identificat chiar cu un nou Ilie în v. 23. Acesta un preg ătitor al venirii lui Dumnezeu (cf şi Is. 40:35)

IOIL Profetul Ioil (ebr. ‫יוֹאל‬ ֵ – Ioél ), fiul lui Petuel nu poate fi datat cu certitudine. Se pare însă că presupune deja catastrofa din 587; în acest caz referirile sale la templu (1:14; 2:17) se refer ă la templul lui Zorobabel ridicat în 515, iar referirea la zidurile Ierusalimului (2:9) presupune ridicarea lor de c ătre Neemia în 445. Se propune de aceea datarea lui Ioil în jurul anului 400. Preţuind în mod deosebit pe preo ţi şi cultul (cf. Ioil 1:9.13-14.16; 2:14u), Ioil este înţeles, alături de Naum şi de Avacum, ca un profet cultic. 1-2 1:2-20

2

plângere pentru plaga cu lăcuste şi secetă v. 2-3 îndemn de transmitere peste generaţii v. 4 nevoia (lăcustele) v. 5-14 îndemn pentru o plângere a poporului v. 15 aproape e ziua lui Iahve (cf. Sof . 1:7; Is. 13:6) v. 16-18 plângerea poporului („noi”) v. 19-20 rugăciunea profetului ca mijlocitor plângeri şi rugăciuni v. 1-2 alarmă: ziua lui Iahve vine v. 3-11 descrierea vr ă jmaşilor v. 12-14 chemare la pocăinţă v. 15-17 nou îndemn pentru o plângere a poporului v. 18 ajutorul lui Iahve în nevoie v. 19-20 r ăspunsul lui Iahve: binecuvântare, izgonirea vr ă jmaşului din

178


v. 21-24 v. 25-27

3-4 3 4

nord chemare la bucurie şi mulţumire cuvinte mântuitoare; cunoaşterea lui Iahve (2:27; 4:17)

vărsarea Duhului v. 3-4 semne în cer şi pe pământ – ziua lui Iahve v. 5 izbăvire în Ierusalim (cf. Avd (cf. Avd . 17) Iez. 38-39; Zah. Zah. judecata popoarelor în Ierusalim (cf. Is (cf. Is.. 17:12u; 29:5u; Iez. 12; 14) v. 4-8 adaos în proză v. 17 cunoaşterea lui Iahve v. 18-21 adaos

Teme Învăţătorul drept ăţ ii ăţ ii Ioil 2:23: „Şi voi locuitori ai Sionului, bucura ţi-vă şi vă veseliţi în Domnul Dumnezeul vostru, căci El v-a dat pe Înv ăţătorul dreptăţii; şi v-a mai trimis şi ploaie, ploaie timpurie şi târzie, ca odinioar ă.”

Este un text pe care comunitatea de la Qumran l-a aplicat figurii Învăţătorului. În sens duhovnicesc, Înv ăţătorul dreptăţii este Mântuitorul Hristos.

Pogorârea Duhului Ioil 3:1-2: „1Dar după aceea, v ărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii vo ştri vedenii vor vedea. 2Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu.”

În LXX şi în Vulgata textul apare la finalul cap. 2. Pogorârea Duhului Sfânt este avută în vedere şi de alte texte (descris ă pe scurt de Is. 44:3, şi pe larg de Iez. 36:25-28). Expresia „tot trupul” arat ă că orice om se bucur ă de vărsarea Duhului, indiferent de sex (fii şi fiice), vârstă (bătrâni şi tineri) sau pozi ţie socială (robi şi roabe). Acest text arat ă că pogorârea Duhului Sfânt înseamn ă extinderea profetismului la orice om, adică asumarea de către toţi a rolului de interpret al Legii, al voii divine pe care îl avea profetul în VT. Duhul Sf se manifest ă ca asupra profeţilor prin: 1) profe ţii, 2) visuri, 3) vedenii, fiecare devenind practic profet. În NT, în predica sa de la Cincizecime, Apostolul Petru vorbe şte de împlinirea profe ţiei lui Ioil ( Fp. 2:16-21). În acest sens se exprim ă şi Teodoret: Ioil a anunţat glosolalia de la Cincizecime, care a r ămas până în zilele noastre. Practic glosolalia ca stare profetic ă însemna înfrângerea barierelor lingvistice şi


179

hermeneutice între propov ăduitori şi ascultători.

Izbăvirea în Ierusalim Ioil 3:5: „Şi oricine va chema numele Domnului se va izb ăvi, căci în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântui ţi, numai cei ce cheam ă pe Domnul.”

Acest text, ca şi cele din Is. 2:2-4 || Mih. 4:1-3; Avd . 17.21.

Judecata popoarelor Ioil 4:12-14: „12Să se trezească toate neamurile şi s ă vină în valea lui Iosafat, c ăci acolo voi aşeza scaun de judecat ă pentru toate popoarele din jur. 13Aduceţi seceri, c ăci holda este coaptă, veniţi, coborâţi-vă, căci teascul este plin, albiile dau peste margini; f ăr ădelegile lor nau seamăn. 14Mulţimi şi iar mulţimi în Valea Judec ăţii. Căci aproape este ziua Domnului în Valea judecăţii!”

Doar acest text vetero-testamentar men ţionează valea lui Iosafat. Se pare c ă profetul are în vedere valea de la vest de Tekoa lui Amos (cam 18 km S de Ierusalim) pentru c ă acolo regele Iosafat al Iudei a învins o coali ţie a moabiţilor, amoniţilor şi edomiţilor. Mult mai probabil îns ă, Ioil se refer ă la o vale nedefinită, aleasă după nume, pentru c ă Iosafat înseamnă „Iahve judecă”. Ea este numită şi „valea judecăţii” (v. 14).

180


Sus) Valea Kedron (Iosafat) (Sus) din sudul Ierusalimului, cu mormintele lui Abesalom şi Iosafat. În sec. 4 dHr., valea Kedron (sau Kidron) din SE Ierusalimului este numit ă de pelerini Valea lui Iosafat, după cum arată şi Eusebiu sau Ieronim. Începând cu acest secol, atât cre ştinii cât şi evreii (iar mai târziu musulmanii) o privesc ca pe locul judecăţii de apoi. Acest lucru a fost amplificat şi de faptul că încă din perioada regilor iudei, valea Kedron a servit drept loc pentru morminte.

IONA Cartea profetului Iona este unic ă între profeţi, fiind mai degrab ă un roman sau o nuvelă, asemănătoare căr ţilor Rut , Est . sau novelei lui Iosif ( Fac. 37-50). Stilul relat ării în proz ă aminteşte oarecum de relat ările despre profe ţii preclasici (Ilie, Elisei). După 4Reg . 14:25, în timpul regelui Ieroboam 2 al Israelului (deci contemporan cu Amos şi Osea) un profet cu acela şi nume, Iona fiul lui Amitai, a profeţit recuperarea teritoriilor pierdute de israeli ţi. Cu alte cuvinte, profetul respectiv a sprijinit politica extansionist ă a lui Ieroboam 2. Titlul din Iona 1:1 îl identific ă pe personajul c ăr ţii cu acel profet. Îns ă, ca şi în cazul căr ţii Rut este vorba despre un gen de literatur ă târzie care se preocup ă de trecut. Cartea lui Iona ar data din sec. 4-3 îdHr. 1-2

pe mare 1:1-3 1:4-16 2:1-11

introducere: însărcinarea şi fuga îmbarcarea, furtuna şi aruncarea în mare a lui Iona 3 zile în stomacul unui peşte


3-4

181

v.3-10 psalm de mulţumire (adaos) pe uscat (în Ninive) 3 v. 1-3 nouă însărcinare v. 4 vestirea în Ninive v. 5-9 pocăinţa oamenilor şi a animalelor v. 10 mila divină 4 mânia lui Iona pentru mila lui Dumnezeu

Teme Universalitatea proniei divine şi a recunoa şterii sale Iona se înscrie, la fel ca şi Sof . şi Mal . între căr ţile care insist ă pe universalitatea recunoa şterii lui Iahve. De exemplu marinarii corabiei pe care s-a îmbarcat Iona îi adreseaz ă lui Iahve rugăciuni (1:14): Atunci au strigat c ătre Domnul şi au zis: "O, Doamne, de-am putea s ă nu pierim din pricina vieţii acestui om şi să nu ne împovărezi pe noi cu un sânge nevinovat! Că Tu, Doamne, precum ai voit ai f ăcut!"

se tem de Iahve, Îi aduc jertf ă şi Îi fac f ăgăduinţe (1:16). De asemenea surprinde c ă profetul a fost trimis special c ătre un popor str ăin (în carte activitatea sa nu se refer ă la Israel sau Iuda). Reac ţia ninivitenilor, de la rege şi dregători până la supuşi, se înscrie în acelaşi spectru. Iona 3:5-9: „5Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbr ăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici. 6Şi a ajuns vestea pân ă la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul s ău, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă. 7Apoi, din porunca regelui şi a dregătorilor săi, s-au strigat şi s-au zis acestea: Oamenii şi animalele, vitele mari şi mici s ă nu mănânce nimic, să nu pască şi nici s ă bea apă; 8Iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la nedreptatea pe care o s ăvâr şesc mâinile lui; 9Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iu ţimea mâniei Lui ca să nu pierim!"

Profe ţ ie mesianică: semnul lui Iona Rugat fiind să ofere un semn (o minune) care s ă-i certifice autoritatea de învăţător şi fiu al lui David, Mântuitorul face referire la episodul înghi ţirii lui Iona de către peşte. Mat . 12:39-41: „39Iar El, r ăspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. 40Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, a şa va fi şi Fiul Omului în inima p ământului trei zile şi trei nop ţi. 41… iată aici este mai mult decât Iona” (|| Luc. 11:29-30.32)

Prin aceasta, Hristos însu şi interpretează faptul că Iona a stat 3 zile în stomacul peştelui ca fiind tip al şederii sale în mormânt timp de aproape 3 zile.

182


Ieşirea lui Iona din pe şte pentru vestirea pedepsei adus ă ninivitenilor înseamn ă învierea lui Hristos pentru vestirea judec ăţii divine asupra tuturor oamenilor care nu cred în Evanghelie şi nu se pocăiesc.

DEUTERO-ZAHARIA Introducere Primul adaos la cartea lui Zaharia dateaz ă din perioada de dup ă cuceririle lui Alexandru cel Mare, deci din jurul anului 300 îdHr, fiind astfel cu aproximativ 200 de ani posterior epocii profetului Zaharia (un caz asem ănător este Isaia şi Deutero-Isaia). Grecia (ebr. Iavan, „ionieni”) este men ţionată în Zah. 9:13, iar Egiptul şi Asiria din 10:10-11 nu sunt altele decât regatele diadohilor (urma şii lui Alexandru cel Mare) în Egipt (ptolemeii) şi Siria (seleucizii). Se presupune chiar că Zah. 11:14 constituie chiar o aluzie la schisma samaritean ă.

Cuprins 9:1-8 9:9-10 9:11-17 10:1-2 10:3-12 11:1-3 11:4-17

extinderea puterii lui Iahve c ătre nord şi vest chemare la bucurie pentru regele paşnic eshatologic (cf. Mat . 21:4-5) cuvinte mântuitoare: reîntoarcerea din robie, r ăzboiul lui Iahve binecuvântare de către Dumnezeu r ăzboi şi reîntoarcere din robie (cf. 9:11u) cântec de dispreţ despre cel mândru căzut amestec de acţiuni simbolice, viziune şi alegorie 11:4u predica despre păstori (cf. 13:7-9; Ier . 23; Iez. 34; Is. 56:9u) 11:13 preţul de 30 de argin ţi pentru olar 11:14 ruperea unui toiag dintre cei 2 (11:7) = schisma samariteană

Teme Zah. 9:9-10: „9Bucur ă-te foarte, fiica Sionului, vesele şte-te, fiica Ierusalimului, c ăci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin , pe mânzul asinei. 10El va nimici carele din Efraim, caii din Ierusalim şi arcul de r ăzboi va fi frânt. El va vesti pacea popoarelor şi împăr ăţia Lui se va întinde de la o mare pân ă la cealalt ă mare şi de la Eufrat până la marginile p ământului.”

Textul apare citat în NT în context mesianic, aplicat intr ării în Ierusalim a lui Hristos (Mat . 21:4-5; Ioan 12:15). Exist ă însă o diferenţă între evanghelişti:

183


dacă după Matei Mântuitorul intr ă călare pe o măgăriţă însoţită de mânzul ei (Mat . 21:7), dup ă Marcu, Luca şi Ioan, intr ă pe un mânz de măgar (Marc. 11:7 || Luc. 19:35 || Ioan 12:14). Probabil la originea diferen ţei stă modul de interpretare al textului lui Deutero-Zaharia, care men ţionează şi „asina”. Noul rege, o figur ă umilă (smerit), seamănă nu cu regii r ăzboinici călări pe cai, ci cu un şeic din vechime, când şi regele (ex. David) folosea în mod obişnuit măgari pentru călătorie. Zah. 11:13: „Atunci a gr ăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei". Şi am luat cei treizeci de argin ţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.”

În NT textul este citat ca fiind împlinit în momentul vinderii lui Hristos pe 30 de arginţi, cu care s-a cumpărat ţarina olarului ( Mat . 27:9-10), îns ă este atribuit în mod eronat profetului Ieremia. Este îns ă posibil ca de fapt evanghelistul s ă se fi referit la episodul cump ăr ării ţarinii de către Ieremia.

TRITO-ZAHARIA Introducere Trito-Zaharia este al doilea adaos la cartea lui Zaharia, având în general o tentă eshatologică. Datează din sec. 3 îdHr.

Cuprins 12

atacul popoarelor asupra Ierusalimului şi respingerea lor vărsarea Duhului, plângere pentru Cel Str ă puns (v. 10u) eliberarea de necur ăţie, idolatrie; profetism extatic încercarea poporului (o treime – 13:7) atacul popoarelor asupra Ierusalimului încercarea poporului (o jumătate – 14:2) restul popoarelor se închin ă lui Iahve (v. 16u)

13 14

Teme Zah. 12:10: „Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rug ăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au str ăpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul n ăscut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut.”

După Vladimir Petercă „este o aluzie directă la un Mesia martir”, „o prim ă referinţă la celebra figur ă a Servitorului lui Iahve din Is. 52:13-53:12”.

184


Textul este citat în context mesianic în Ioan 19:37 „Şi iar ăşi altă Scriptur ă zice: "Vor privi la Acela pe care L-au împuns".”, unde se folose şte versiunea lui Theodotion (o traducere a VT paralel ă cu LXX). În LXX textul sun ă „acela pe care l-aţi batjocorit”. Demn de remarcat că întoarcerea către Cel Str ă puns se realizează abia după pogorârea Duhului. Zah. 13:7: „Sabie, deşteaptă-te împotriva p ăstorului Meu, împotriva tovar ăşului Meu, zice Domnul Savaot. Voi bate p ăstorul şi se vor risipi oile, şi Îmi voi întoarce mina Mea împotriva celor mici.”

Interesant că după LXX textul sun ă „voi bate păstorii” (plural). A fost citat de c ătre Mântuitorul Hristos în contextul p ăr ăsirii Sale de c ătre Apostoli înaintea patimilor ( Mat . 26:31 || Marc. 14:27 || Ioan 16:32 – citat dup ă LXX cu plural).

DANIEL Bibliografie: Aurel Pavel, Cartea profetului Daniel , Sibiu 2000; Nicolae Neaga, Profetul Daniel despre Hristos, Sibiu 1933; Liviu Vâlcea, „Viziunea despre «Fiul Omului» din Cartea profetului Daniel (7, 13-14)”, ST 1-2/1996, 33-43; Ioan Chirilă, „Profeţiile mesianice din Cartea profetului Daniel în viziunea patristic ă”, în vol. Biblie şi Teologie. Prinos de cinstire P ăr intelui Profesor Dr. Nicolae Neaga la împlinirea vârstei de 95 de ani, Sibiu 1997, 92-105; Justinian Cârstoiu, „Sfin ţii îngeri dup ă proorocul Daniel”, GB 5-8/1999, 51-66; Sf. Ioan Gur ă de Aur, „Despre post. Omilia a V-a: La profetul Iona, Daniel şi la cei trei tineri, rostit ă la începutul Postului Mare”, trad. D. Fecioru, BOR 1-2/1978, 78-85; Teodoret al Cirului, Cartea profetului Daniel , Bucureşti 2005.

Introducere Profetul Daniel face parte dintre grupul de deporta ţi aristocraţi de după prima cucerire a Ierusalimului (597 îdHr.). În Iez. 14:14 sunt cita ţi trei drepţi: Noe, Daniel şi Iov, ceea ce ar presupune c ă profetul Iezechiel (activitate 593573) deja îl cunoa şte. Dat fiind îns ă faptul că în momentul deportării Daniel era tânăr, iar profetul Iezechiel vorbe şte de cei trei drepţi ca fiind figuri consacrate, cel mai probabil textul iezechielian dateaz ă dintr-o perioad ă posterioar ă profetului, când deja căr ţile Dan. şi Iov pătrund în canon (în corpusul Scrierilor). Cartea nu face parte în TM dintre cele numite ale Profe ţilor (‫יאים‬ ִ ‫ְב‬ִ ‫נ‬ – neviím), ci, aşa cum am amintit mai sus, dintre Scrieri ( ‫תוּבים‬ ִ ְ‫כּ‬ – chetuvím). Abia LXX o include printre cele ale profe ţilor (cf. şi Mat . 24:15).


185

Interesant şi faptul că în Dan. 2:4b – 7:28 (jum ătate din carte) se folose şte limba arameică. De reţinut că limba arameică a fost adoptat ă în sec. 6 îdHr. de cancelaria persană, pentru administrarea imperiului s ău multinaţional. Evreii adoptă arameica în exil, iar aceasta va înlocui treptat ebraica, limb ă ce supravieţuieşte doar în spa ţiul cultic. În vremea Mântuitorului arameica era limba vorbit ă, iar ebraica limba sacr ă. De asemenea în Dan. 11:3-4 se vorbeşte aluziv, dar clar, despre cuceririle lui Alexandru cel Mare. Toate aceste considera ţii argumentează pentru o datare târzie a c ăr ţii. Pentru că nici resfinţirea Templului (164 îdHr), nici moartea lui Antioh 4 Epifanes (163 îdHr.) nu se reflectă în texte, se consider ă că Dan. datează din jurul anului 165 îdHr. Probabil autorul face parte dintre gruparea hasidimilor, f ăcând referire de câteva ori la „cei în ţelepţi” ( Dan. 11:33.35; 12:3).

Cuprinsul cărţii canonice Relatări despre profetul Daniel (1-6) 1 2 3 4 5 6

Daniel şi cei 3 tineri la curtea din Babilon visul lui Nabucodonosor 2.: statuia distrus ă de piatr ă salvarea celor 3 tineri din cuptorul de foc visul lui Nabucodonosor 2.: copacul lumii doborât inscripţia de la banchetul lui Belşaţar salvarea lui Daniel din groapa cu lei

Viziuni (7-12) 7 8 9 10-12

4 fiare judecata lui Dumnezeu Fiul Omului lupta dintre berbec (Persia) şi ţap (Alexandru cel Mare) tâlcuirea celor 70 de ani ai lui Ieremia: cele 70 de s ă ptămâni de ani viziune finală 10 dialogul cu îngerul 11 privire asupra istoriei de la Cirus la Antioh 4 Epifanes 12 învierea mor ţilor

Adaosurile necanonice În LXX se găsesc adaosuri necanonice la Dan.: 1. Istoria Suzanei (în Vulgata numerotată ca Dan. 13) 2. Bel şi Balaurul (în Vulgata numerotată ca Dan. 14)

186


3. adaosuri la cap. 3: imnul celor trei tineri v. 24-90 (v. 26-45 = Ode 7:26-45; v. 52-88 = Ode 8:52-88).

Teme Postul şi rug ăciunea În VT postul însemna ab ţinerea de la orice mâncare şi băutur ă. De obicei aceasta se respecta în cazul postului de o zi pân ă seara ( Jud . 20:26; 2Reg . 1:12). Sunt menţionate de asemenea perioade mai mari de post, de exemplu 7 zile (1Reg . 31:13; 1Paral . 10:12), în care se presupune c ă seara se puteau consuma alimente. Cazuri excepţionale sunt postul Esterei de 3 zile f ăr ă mâncare şi băutur ă (cf. Est . 4:16) şi postul lui Moise de pe mt. Sinai de 40 de zile (cf. Deut . 9:9). Un obicei care exprima durerea era îmbr ăcarea în sac (o păturică de diferite dimensiuni din material aspru, ca cel folosit pentru confec ţionarea sacilor pentru grâne) şi presărarea de praf/cenuşă pe cap (cf. Neem. 9:1). Postul reprezenta practic o umilire asumat ă de credincios în fa ţa lui Iahve, pentru a ob ţine iertarea ( Is. 58:3). În cartea Daniel găsim practici care se asemănă cu postul. Împreun ă cu cei 3 tineri în Babilon, Daniel a refuzat bucatele şi vinul de la masa regelui, „pentru a nu se spurca” ( Dan. 1:8), alegând legume şi apă (1:12), dar fiind prin aceasta mai frumoşi şi mai graşi decât tinerii care mâncau la masa regal ă ( 1:15). În legătur ă cu practica rug ăciunii, Dan. 6:11 con ţine informaţia c ă Daniel se ruga în fiecare zi de trei ori cu fereastra deschis ă spre Ierusalim. Este menţionată pentru prima dată direcţia rugăciunii (în cazul lui Daniel, care locuia atunci în Babilon, spre vest!). În Ps. 118:64 se men ţionează rugăciunea de 7 ori pe zi. Fiul Omului şi Cel vechi de zile Bibliografie: Carsten Colpe, art. „ὁ ὑιὸς τοῦ ἀνθρώπου”, în: Gerhard Kittel / Gerhard Friedrich (ed.), Theological Dictionary of the New Testament , Grand Rapids, Michigan 1964 ş.u., vol. 8 1972. Dan. 7:9-10: „9Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbr ăcămintea Lui era alb ă ca z ă pada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul S ău, flăcări de foc; roţile lui, foc arz ător. 10Un râu de foc se v ărsa şi ie şea din el; mii de mii Îi slujeau şi miriade de miriade st ăteau înaintea Lui! Judec ătorul S-a aşezat şi căr ţile au fost deschise.” Dan. 7:13-14: „13Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat pân ă la Cel vechi de zile, şi a fost dus în fa ţa Lui. 14Şi Lui I s-a dat stă pânirea, slava şi împăr ăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stă pânirea Lui este veşnică, stă pânire care nu va trece, iar împăr ăţia Lui nu va fi nimicit ă niciodată.”


187

Atât expresia „cel vechi de zile” cât şi „fiul omului” sunt uzuale pentru limbă, desemnând un „bătrân” şi respectiv un „b ărbat” (f ăr ă referire la vârstă; de exemplu, în cartea profetului Iezechiel, Iahve i se adreseaz ă constant acestuia cu această denumire). În cazul de faţă însă funcţionează ca termeni tehnici eshatologici. „Cel Vechi de Zile” (aram. ‫ין‬ִ‫יוֹמ‬  ‫יק‬ִ‫ַתּ‬ ‫ע‬ – atíc iomín) apare ca o persoan ă cu atribute divine: tronul cu ro ţi (despre care vorbe şte şi Iez. 1; 10), râul de foc (pedeapsa cu foc este specific ă lui Dumnezeu), cortegiul de fiin ţe cereşti însoţitoare (sau sfinţi) care iau parte la judecat ă, judecata pe baza registrelor (= cartea în care sunt notate cele bune şi cele rele – cf. Ier . 17:1; Mal . 3:16). „Fiul Omului” (aram. ‫שׁ‬ַ‫אנ‬ֶ ‫בּר‬ַ – bar ená ş) este o persoană care preia de la Cel Vechi de Zile st ă pânirea universală. Scena, petrecută în cer, seamănă chiar cu un transfer de putere. Expresia „Fiul Omului”, prezent ă în sens eshatologic şi în apocaliptica iudaică (4Ezdr . 13, Enoh etiopian în asemănările 37-71), apare în NT în majoritatea cazurilor în evangheliile sinoptice, unde Hristos î şi aplică expresia propriei persoane (de ex. la Mat : 8:20; 9:6; 10:23; 11:19; 12:8.32.40; 13:37.41; 16:13.27-28; 17:9.12.22; 19:28; 20:18.28; 24:27.30.37.39.44; 25:31; 26:2.24.45.64). În Fapt . apare o singur ă dată ( Fapt . 7:56), în Apoc. se prefer ă expresia „ca un fiu al omului” în dou ă cazuri ( Apoc. 1:13; 14:14). În epistolele pauline sau soborniceşti nu apare niciodat ă (în Ef . 3:5 pluralul arat ă un sens general, colectiv). În interpretarea cre ştină au existat dou ă direcţii. După prima, ar fi o referire nea şteptată în VT la Dumnezeu-Tat ăl şi la Dumnezeu-Fiul, Acestuia din urm ă dându-I-se toată puterea în cer şi pe pământ (cf. Mat . 28:18). Astfel Sf. Ioan Gură de Aur consider ă că textul con ţine învăţături esenţiale: că Fiul e deofiinţă cu Tatăl şi primeşte aceeaşi cinste, că Fiul vine în lume dup ă Tatăl (când Tatăl stă pe tron, Fiul vine pe nori), preexistenţa Fiului (mai înainte de a veni în lume, era în nori). Pe baza acest text, există două tipuri iconografice discutabile ale Treimii: Sf. Treime dispusă în triunghi (Tat ăl ca bătrân, Fiul de-a dreapta şi deasupra Duhul Sfânt ca porumbel) sau cea numit ă „Paternitatea” (Tatăl ţinându-l în poal ă pe Fiul, Care la rândul Lui Îl ţine în braţe pe Duhul Sfânt ca porumbel. Un sinod din sec. 16 din Rusia a condamnat îns ă aceste tipuri iconografice ca necanonice. După a doua direcţie de interpretare, chiar şi Cel Vechi de Zile ar fi Hristos, reprezentat într-o dubl ă postur ă de Dumnezeu în slav ă sau de Fiu al Omului (cf. Sf. Grigorie de Nyssa). Imaginea Celui Vechi de Zile este reluat ă în Apoc. 1:12-18, însă aplicată lui Hristos. Interesant că elementele din v. 14 „st ă pânirea, slava şi împăr ăţia” sunt reluate în ecfonisul de la rug ăciuni („Că a Ta este împăr ăţia şi puterea [= stă pânirea] şi slava”).

188


Proorocire despre cele 70 de s ă pt ămâni de ani Dan. 9:24-27: „24Şaptezeci de s ăptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce f ăr ădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui p ăcatul şi se va isp ăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea ve şnică va veni, vedenia şi proorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor. 25Să ştii şi să înţelegi că de la ie şirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt şapte să ptămâni şi şaizeci şi două de să ptămâni; şi din nou vor fi zidite pie ţele şi zidul din afar ă, în vremuri de strâmtorare. 26Iar după cele şaizeci şi două de să ptămâni, Cel-Uns va pieri f ără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va d ărâma cetatea şi templul. Şi sfâr şitul cet ăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi r ăzboi - pr ă pădul cel hotărât. 27Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o să ptămână, iar la mijlocul s ă ptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hot ărâtă se va vărsa peste locul pustiirii".”

Traducerea mai corectă este „70 de şeptimi”, nu de s ă ptămâni, care însă s-a încetăţenit; aceasta ar însemna 70 × 7 = 490 de ani. La începutul capitolului, se spune c ă profetul Daniel s-a interesat din c ăr ţi despre durata exilului ( Dan. 9:2 – referire direct ă la profetul Ieremia, cf. Ier . 29:10). Se pare că spre diferenţă de profetul Ieremia, care număra anii din 608 până în 538, în cartea Daniel cei 70 de ani sunt num ăraţi între 587 pân ă în 520. Apoi însă, profeţia celor 70 de ani a lui Ieremia este amplificat ă în viziunea a 70 × 7 de ani (7 desemnând num ărul perfect). Orice încercare de refacere a unui calcul temporal nu s-a impus ca fiind conving ătoare (!). Probabil cea mai bun ă soluţie r ămâne considerarea numărului 70 × 7 ca pe un simbol al deplin ătăţii, echivalent cu expresia „în vremurile cele din urm ă”. Nici traducerea „Sfântul Sfin ţilor” nu este lipsit ă de probleme, probabil fiind mai corect „Sfânta Sfintelor”; cu alte cuvinte, este avut ă în vedere refacerea templului şi resfinţirea prin ungere a Sfintei Sfintelor. Posibilitatea traducerii prin „Sfântul Sfinţilor” trebuie în ţeleasă ca referindu-se la marele preot (cf. 1Paral . 23:13). Origen şi Teodoret de Cir îl identific ă însă pe Sfântul Sfin ţilor cu Hristos. Tipul mesianic se observ ă însă clar în v. 25-26. Persoana este numit ă „Mesia” (ebr. ‫יח‬ ַ ‫שׁ‬ִ ‫מ‬ָ – ma şíah „uns”) şi Conducător/Prinţ (ebr. ‫גִיד‬ ָ‫נ‬ – naghíd , incorect tradus „Cel Vestit”). V. 26 anunţă dispariţia brutală a lui Mesia (lit. „va fi t ăiat”); finalul îns ă este corupt, spunându-se c ă „nu va avea…”. Theodotion este cel care adaug ă „f ăr ă de vină”. Unii au căutat să-l identifice pe Mesia Prin ţul cu marele preot Onias III din perioada Macabeilor (cf. 2Mac. 4:30-38) depus c ătre anul 175 îdHr. şi asasinat de către oamenii lui Antioh 4 Epifanes. În acest sens, „urâciunea pustiirii” din v. 27 este statuia lui Zeus Olimpianul instalată în 167 îdHr., dup ă cucerirea Ierusalimului şi interzicerea Legii iudaice (vezi cursul 14 semestrul I, p. 2). Mesia Prinţul îl reprezintă însă în sens duhovnicesc pe Hristos.

Lect Alexandru Mihaila Curs

Recommend Documents