UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE VICTOR BABEȘ – TIMIȘOARA FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DENTARĂ
LUCRARE DE DIPLOMĂ SĂNĂTATEA ORALĂ ȘI APLICAREA UNOR MIJLOACE DE IGENIZARE ORALĂ
COORDONATOR: DR. SL. ROXANA OANCEA
CANDIDAT: PREDA RALUCA ALINA
TIMIȘOARA 2010
CUPRINS I.
PARTE GENERALĂ
INTRODUCERE……………………………………. CAPITOLUL 1 PLACA BACTERIANĂ........................................... 1.1. Formarea plăcii bacteriene…………………….. 1.2. Compoziția plăcii bacteriene………………….. 1.3. Metabolismul plăcii bacteriene……………….. 1.4. Capacitatea patologică a plăcii bacteriene……. CAPITOLUL 2 INDICI DE PLACĂ SI EVIDENȚIEREA PLĂCII BACTERIENE……………………………………. 2.1. Indicele de placă SILNESS ȘI LOE………….. 2.2. Indicele OHI………………………………….. 2.3. Indicele QUIGLEY&HEIN…………………. 2.4. Substanțe revelatoare…………………………. CAPITOLUL 3 SĂNĂTATE ORALĂ – METODE DE IGENIZARE 3.1. Mijloace mecanice pentru indepartarea plăcii……………. ………………………………… 3.1.2. Perituțele de dinți și periajul dentar………… 3.1.3. Peria dentară actionată manual….…………. 3.1.4.Peria dentară acționată electric ….………….. 3.2. Mijloace auxiliare de igienă orală…………….. 3.2.1. Firul dentar…………………………………. 3.2.2. Stimulatoarele interdentare………………… 3.2.3. Periuțele interdentare………………………. 3.2.4. Pastele de dinți……………………………..
3.3. Mijloace auxiliare – Periajul profesional…………
CAPITOLUL 4 SĂNĂTATE PRIN ALIMENTAȚIE – ALIMENTAȚIA CARIOPROFILACTICĂ…………………………. 4.1. Cariogenitatea alimentelor……………………… 4.2. Factori indviduali cu potenţial cariogen………… 4.2.1. Rolul cariogen al hirocarbonatelor…………… 4.2.2. Hidrocarbonatele alimentare – sursa de sinteză a hirocarbonatelor plăcii bacteriene……………………………………… 4.2.3. Hidrocarbonatele cu potenţial cariogen maxim 4.2.4. Degradarea enzimatică a hidrocarbonatelor - scăderea PH-ului.. 4.3. Rolul carioprotector al alimentelor…………….. 4.4. Îndulcitorii necariogeni…………………………
I.
PARTE GENERALĂ
INTRODUCERE Igiena orală corectă are drept efect o gură cu aspect sănătos şi fără mirosuri neplăcute. Aceasta înseamnă: dinţi curaţi şi fără resturi alimentare gingii de culoare roz, care nu sângerează la periaj şi când folosiţi aţa dentară respiraţia neplăcut mirositoare nu persistă mult timp. Menţinerea unei bune igiene orale este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteţi face pentru dinţii şi gingiile dvs. Dinţii sănătoşi nu numai că arată bine, dar contribuie şi la o alimentaţie şi vorbire fără probleme. Buna igienă orală este importantă pentru starea generală de bine a organismului. Îngrijirea preventivă zilnică, inclusiv periajul corect şi folosirea aţei dentare, contribuie la evitarea apariţiei problemelor şi ne scuteşte de multă suferinţă, griji şi cheltuieli, decât dacă ajungem să tratăm afecţiuni care au fost lăsate să evolueze. Mai jos sunt etapele simple ale prevenirii formării cariilor dentare, afecţiunilor gingivale şi altor probleme, în intervalele dintre controalele dentare de rutină. Acestea includ: periajul complet de două ori pe zi şi folosirea zilnică a aţei dentare o dietă echilibrată şi limitarea gustărilor dintre mese utilizarea produselor de igienă dentară cu fluor, inclusiv a pastei de dinţi fluorurate clătirea cu o apă de gură fluorurată
asigurarea aportului de apă fluorurată la copiii sub 12 ani sau a unui supliment de fluor, dacă locuiţi într-o zonă în care nu se adaugă fluor în apa potabilă.
CAPITOLUL 1 PLACA BACTERIANĂ Placa bacteriană se află atâta la originea cariei dentare şi cât a paradontopatiilor. Placa dentară sau bacteriană este o masă densă şi coerentă de microorganisme într-o matrice intermicrobiană, care aderă la dinte sau la suprafeţele restaurărilor şi care rămâne aderentă în ciuda activităţii musculare, a clătirii viguroase a gurii cu apă sau a irigaţiilor. Placa bacteriană constituie o masă organizată de bacterii. Originea plăcii bacteriene este în microorganismele bucale şi în componentele salivare. ROZENCWEIG(1988) o defineste ca “un strat coloidal, moale, dens, gǎlbui constand dintr-o masǎ coerentǎ de microorganisme vitale, situate intr-o matrice bogatǎ in polizaharide si glicoproteine. Ea aderǎ la suprafata dentarǎ, la tartru și la lucrǎrile protetice prin intermediul peliculei dobândite. E un produs al creșterii microbiene și a activitǎții metabolice. Dacǎ se mineralizeazǎ, ea devine tartru.” Pelicula dobândită este o peliculă acelulară formată cu salivă si lichidul gingival. Pelicula dobândită nu se poate elimina prin clătire viguroasă cu apă sau prin periajul dinților cu dentrifice. Poate fi eliminată doar prin tehnicile unei profilaxii profesionale. Ea se formează în câteva ore (WOODALL și colab.,1992). Pelicula este un loc de adeziune preferențial pentru bacteriile bucale, constituind elementul primordial al plăcii. Materia albă reprezintă un complex de bacterii si detritus celular aderent lax, care acoperă depozitele de placă organiztă. Materia albă se poate elimina prin clătire viguroasă cu apă sau prin irigații. Ea este un
amestec de microorganisme, celule epiteliale și componente salivare. Este lipsită de un schelet intern uniform și regulat, ca cel al plăcii. Resturile alimentare sunt particule materiale, în principal alimentare, care se pot desprinde prin mișcările musculare și prin clătire cu apă. Ele se pot depune in zonele interdentare sau mecanic în placa bacteriană, fiind degradate prin acțiunea enzimatică. Tartrul. Depozitele de tartru sunt de mărime, culoare și forme diverse. Depozitele pot fi teroase și relativ moi sau dure și aderente la structurile radiculare.
I.1. Formarea plăcii În anul 1968 CARLSSON a comparat cavitatea bucală cu un sistem fluvial în care diferiții componenți sunt transportați de către salivă. Caracteristicile salivei influențează ecologia acestui sistem PH- ul (puterea tampon a salive), concentrația în calciu (determinantă pentru formarea tartrului), proprietățiile imunologice si enzimatice. Cu excepția vârfurilor cuspidiene și a suprafețelor de frecare, pe toate suprafețele dentare se găsește în permanență o peliculă fină pe smalț. După JENKINS precipitarea mucoidelor salivarencontribuie la formarea ei. Este așa numitul film salivar, acelular și fără germeni, care aderă intim la suprafața dinților, a tartrului și a lucrărilor protetice. Grosimea lui variază între 0,1 și 0,8 microni. Este incolor și se reface rapid după eliminarea frecare. Mecanismul formării filmului salivar a fost studiat de MANDEL (1983); el coportă patru etape: − Suprafețele smalțului sunt scăzute de secrețiile salivare, cuprinzând numeroși componenți protetici; − Se produce o adsorbție selectivă de glicoproteine anionice; − Se produce o explozie a numeroaselor lanțuri laterale de glucide provenind din salivă, dar și de bacterii. Această peliculă dobândită prezintă un potențial dublu: protejarea fizică a smalțului și participarea la formarea plăcii bacteriene.
Filmul salivar este format din elemente organice și minerale din salivă: glucide, proteine, mucine, aminoacizi, colesterol și glicoproteine. Acizii care se formează eliberează ionii de calciu din smalț și precipită proteinele. Este începutul fenomenelor de cavitație, filmul salivar dispărând. La originea cariei dentare patru factori interdependenți constituie și caracterizează placa: − Polizaharidele (rolul alimentației) − Streptococii (rolul microbismului) − Glucanii (sinteză a precedenților) − Aciditatea mediului (rezultatul nociv) După LEACH (1967) și GENCO și colab. (1969) formarea plăcii dentare s-ar putea produce astfel: − Mucina este denaturată pe suprafața smalțului pe seama unei produceri locale de acid pe această suparfață;ăă − Se produc o serii de reacții enzimatice de origine bacteriană: • Unele bacterii reacíonează cu glicoproteinele salivare; • Altele cu compușii glucidici alimentari. După o serie de autori, streptococii cariogeni ar forma glucani extracelulari care nu sunt metabolizați cu ușurința și care ar permite acestor streptococi să se fixeze prin adeziune pe suprafețele netede ale dintelui. Prima fază a formării plăcii ar fi o absorbție a glucanilor de către suprafețele dentare, ceea ce ar antrena secundar adezivitatea streptococilor cariogeni datrită unei specificități enimatice. VAN HOUTE, HILLMAN și GIBBONS (1970) înclină spre o adsorbție directă a bacteriilor de către suprafața dentară, datorită unei interacțiuni microbi – suprafață. PH-ul acid crește rapid in plăcile formate de streptococcus mutans prin aplicare de soluții concentrate de zaharoză, glucoză sau fructoză, ultima fermentând mai încet decât celelalte. Formarea glucanilor pare a fi și sub dependența prezenței calciului, manganului și magneziului, care influențează mai mult sau mai puțin precipitarea lor. De asemenea, această formare poate fi evitată din partea hiroxiapatitei prin intermediul ionilor fosfat.
Colonizarea inițială a dinților cu bacterii începe probabil cu alte microorganizme decât streptococcus mutans, care însă nu au capacitate mare de aderentă. Mecanismul colonizării inițiale include: − Aderența bacteriilor la filmul salivar sau la suprafața smalțului; − Adeziunea dintre bacterii de acceași specie sau de specii diferite; − Înmulțirea consecutivă a bacteriilor din micile defecte de smalț și din celulele legate inițial de structurile dentare. Formarea plăcii continuă cu apariția lanțurilor de polimeri extracelulari prin fragmentarea zaharozei în cei doi componenți: glucoza și fructoza. Polimerii sunt sintetizați din fiecare din acești componenți. Lanțurile de glucoză sunt numite glucani, in timp ce lanțurile de fructoză sunt denumite fructani. Aceste polizaharide, în special glucanii, sunt substanțe gelatinoase care favorizează aderarea bacteriilor la dinte. Totodată ele influențează rata pătrunderii salivei în placă in scopul neutralizarii aciditații și al blocarii procesului de demineralizare. Metabolismul intracelular al glucidelor duce la o producere de acid lactic. Aceasta poate diminua PH-ul plăcii de la cel normal( in jur de 6) la un PH de 4, la câteva minute dupa ce a venit in contact cu un glucid fermentabil. Fructanii sunt mai solubili decât glucanii, constituind un rezervor pentru bacterii, pe care-l utilizează atunci când nu au la dispoziție un alt substrat.
I.2. Compoziția plăcii bacteriene Compoziția plăcii nu este stabilă. După o zi se remarcă prezența filmului salivar și câțiva coci incluși într-o matrice celulară. După 2-3 zile există până la 4 straturi suprapuse de bacterii înghesuite ca într-o palisadă, fiind cuprinse într-o matrice bogată în polizaharide extracelulare de origine bacteriană foarte adezivă. În a patra zi se pot număra până la 30 de straturi microbiene suprapuse, cu apariția și poliferarea internă a noi specii. După cercetările lui MANDEL (1970) compoziția plăcii evoluează in felul următor: − În primele două zile coci și bacili Gram pozitivi, apoi bacili Gram negativi;
− Zilele 3-4: se adaugă fuzobacteriile și bacteriile filamentoase; − Între zilele 4-9 se amestecă spirili, vibrioni și spirochete. Compoziția plăcii este foarte variabilă, în funcție de modul de formare. Importantă este evoluția compozției către predominarea anaerobilor și a formelor filamentoase, mai nefaste pentru țesuturile învecinate. Glucanii formează partea cea mai importantă a matricei interbacteriene, în timp ce fracțiunea celulară este predominent glicoprotetică. Se găsesc și lipide, enzime de origine bacteriană (hialuronidază, colagenază) și elemente anorganice: Ca, Mg, P, F. De remarcat că placa este insolubilă în salivă și eliminarea ei fizică este posibilă doar prin mijloace mecanice. Un studiu de ultrastructural a demonstrat influența funcției masticatorii asupra repartiției plăcii. Microorganismele se acumulează formând un inel circumcoronar la nivelul liniei de contur maxim. Acest inel e constituit de către placă, iar zonele care nu se colorează sunt amicrobiene, fiind acoperite de pelicula dobândită, cu structură amorfă. Placa nu este o entitate biologică simplă. Microorganismele care o formează sunt foarte diferite, iar cimentul care le unește, respectiv matricea intermicrobiană, nu are structură uniformă iar natura ei este mult mai complexă decât ne-am putea imagina. Un studiu de microscopie electronică efectuat de KEREBEL și colab. (1971) a evidențiat urmaătoarele: plăcile în vârstă de 48 de ore pot fi compuse din microorganisme cu aspect de coci. Ele pot fi polimorfe prin coexistența cocilor, a bacililor, a filamentelor, a bacteriilor pe cale de creștere și a bacteriilor lizate. În unele plăci formele filamentoase predomină. Densitatea microbiană în sânul plăcilor de aceeași vârstă este foarte variată și nu depinde nici de vârsta plăcii, nici de localizarea bacteriană. Bacteriile plăcii dentare au tendința de a forma colonii. Adeziunea bacteriilor la suprafața dentară și între ele constituie unul din factorii de formare și de creștere a plăcii bacteriene. Ea este indusă de interacțiunile fizico- chimice, fiind realizată fie prin intermediul polizaharidelor și al proteinelor secretate de bacterii, fie prin prezența filamentelor legate de pereții bacterieni. Autorii au constatat existența unui contact intim intre pereții bacterieni, fie la bacterii din aceași specie, fie la bacterii din specii diferite.
Aceste adeziuni interbacteriene pun in evidență simbiozele care se stabilesc în populația microbiană a plăcilor și competițiile care rezultă. Rolul constituenților pereților bacterieni este admis in reacțiile imunologice, fiind parametrii importanți în etiopatogenia cariei dentare și a paradontopatiilor. Peretele bacterian conține antigeni specifici responsabili de aglutinarea somatică de tip O. Glicopeptidele, constituiente esențiale ale bacteriilor Gram-pozitive, joacă un rol minor; componenții ( proteinele M ale streptococului A) legați de glicopeptide dunt antigeni puternici. Polizaharidele din pereții bacterilor Gram-negative nu sunt in general decât haptene. Antigenul esențial al peretelui bacteriilor Gram-negative este complexul lipo-polizaharidic. Modificările ultrastructurale ale pereților traduc alterații ale metabolismului bacterian. KEREBEL și colab. (1971) au mai observat formarea de vezicule mai mult sau mai puțin aderente la peretele bacterian. Natura acestor vezicul este obscură, dar ele pot conține endotoxine deosebit de virulente. Microscopia electronică cu baleiaj evidențiază că bacteriile colonizează pelicula în prima ora sub formă de microcolonii globulare, nu ca germeni izolați. În ce privește contaminarea cavitații bucale cu germeni, în speță cu streptococi, aceasta se produce la vârste variate, în funcție de specie. Streptococul salivarius a fost izolat la mai puțin de 18 ore de la naștere, germenul având o afinitate deosebită pentru suprafețele epiteliale. Din contră, streptococcus sanguis și streptoccocul mutans preferă să colonizeze suprafețele bucale nedescuamative. Streptoccocus mutans a fost izolat în momentul erupției primilor molari temporari și-n cazul existenței cariilor localizate pe suprafețele netede. ImunoglobulinanA inhibă aderarea unor streptoccoci la epiteliul bucal (BERKOWITZ, 1980).
I.3. Metabolismul plăcii bacteriene
Elementele nutritive necesare plăcii bacteriene provin din mediu: saliva și alimentele. Acestea din urma influențează acumularea plăcii prin
compoziția lor chimică și prin consistență. Placă este mult mai abundentă în prezența alimentelor moi sau lipicioase. Placa este un sistem organizat ederen, dens, proliferativ (ROZENCWEIG). Numeroase experimente au subliniat rolul preponderent al consumului de zahăr în formarea polizaharidelor favorabile dezvoltării anumitor microoraganisme ale plăcii și mai ales a substratului intermicrobian. Glucidele sunt folosite ca sursă de energie ( ATP) de către microorganisme care aseigură și conversia lor în polimeri extracelulari adezivi și în polizaharide de rezervă extra și intercelulare. Polizaharidele sunt produse datorită anumitor enzime (dextransucraze și glicosiltransferaze) care catalizează transformarea zaharozei în glucan care este determinat pentru aderarea bacteriilor pe suprafețele bucale. În schema următoare sunt prezentate glucidele în metabolismul plăcii bacteriene. (după Rozencweig).
Zaharoză alimentară (glucoză + fructoză) ↓
Polizaharide intracelulare
Toate glucidele alimentare uzuale pot fi metabolizate de către numeroase microorganisme, participând la procesul bacterian morbid pe trei căi diferite: − Acumularea de bacterii, − Produși de fermentație toxici derivați din metabolismul bacterian, − Biosinteza macromoleculelor toxice (ROZENCWEIG, 1988) Toate glucidele alimentare micșorează în mai puțin de 10 minute PH-ul plăcii sub 5,7 și uneori sub 4. Bacteriile produc acid lactic cu eliminarea ionilor de calciu care precipită proteinele salivare. Acidul lactic contribuie la dizolvarea smalțului, care începe la un PH între 5,7 și 5,3 ( MÜHLEMANN, 1957).
I.4. Capacitatea patogenică a plăcii bacteriene Patogenitatea plăcii bacteriene, factorul causal primordial al cariei dentare, rezidă în : − Concentrarea unui numar imens de microorganism pe o suprafață mică. Dintre acestea, cele mai numeroase sunt cele acidogene. Pe lângă constatarea că la indivizii carioactivi în plăcile bacteriene predomină streptoccocul, se impune de subliniat și faptul că aceste microorganisme trebuie să domine zona interfeței dintre dinte și placă. −
Capacitatea unor microorganism, și in special Streptoccocul mutans de a fermenta o mare varietate de hidrați de carbon, realizând rapid și masiv o mare cantitate de acid;
Posibilitatea de a produce acid și în lipsa unui aport subtanțial de hidrați de carbon prin alimentație. Streptoccocul mutans are capacitatea de a produce acid prin utilizarea levanului și în special a amilopectinei (polizaharid intracelular) în acest scop; − Scăderea constantă și îndelungată a PH-ului plăcii sub PH-ul critic de 5,5. −
Sub acțiunea microorgansimelor, hidrații de carbon, în special hexozele provenite din alimentație, continuând cu levanul și amilopectina sunt descompuși în acizi organici : lactic și piruvic. La rândul lui acidul piruvic poate fi descompus în acid acetic, succinic, formic și butiric. Acumularea de placă bacteriană și implicit capacitatea sa patogenică față de structurile dentare se poate realiza deoarece placa bacteriană este impermeabilă pentru substanțele care conferă alcalinitatea lichidului bucal și totodată față de substanțele antimicrobiene pe care acestea le conține (lizozim, lactoperoxidază, lactoferină, imunoglobulină A). Deși etiopatogenia cariei este încă incomplet elucidată, se poate aprecia că în producerea fenomenului lezional intervin simultan cele trei grupe de factori : constituționali (structurali), alimentari și bacterieni. Nici unul dintre acștia nu are rol preponderent, dar fiecare grupă este condiționată de mecanisme complexe, care fac ca variabilitatea îmbolnăvirilor prin carie dentară să fie atât de diversă. Dacă fiecare dintre cele trei grupe de factori este condiționată în acțiunea ei cariogenă de prezența celorlante două, rezultă că, cel puțin teoretic, neutralizarea uneia singure ar duce la împiedicarea îmbolnăvirii. În mod practic, acest lucru nu este posibil în prezent, neexistând încă mijloace care să acționeze simultan asupra multiplilor agenți din care este constituită grupa respectivă.
CAPITOLUL 2
INDICI DE PLACĂ ȘI EVIDENȚIEREA PLĂCII BACTERIENE Gingivitele și parodontitele sunt infecții produse de placa bacteriană din cavitatea orală modificate de reactivitatea gazdei. Schimbările din țesuturile paradontale în mod ocazional pot fi reversibile, sau în stadia mai avansate ale bolii, pot fi ireversibile. Pentru a evolua extinderea și severitatea leziunilor gingivale și parodontae a fost dezvoltată o varietate de sisteme de indici. Pentru prima oară, sistemele de indici a fost aplicate în studi epidemiologice. Cu toate acestea, aplicarea unor sisteme a devenit tot mai mult acceptată în practica clinic, fiind parte din documentarea individual a pacientului. Depinzând de utilizarea sistemelor de indici în cercetarea epidemiologică și în procesele clinice, proeictul și cricteriile au fost adoptate la scopul aplicării. Este evident faptul că majoritatea acestor sisteme reflect paradigmele conceptelor de etiologie, patogeneză și tratamentul din momentul introducerii lor. Doar câteva sisteme, totuși au rămas neschimbate în ciuda modificării tiparelor privind viziunea etilogiei și patogenezei din ultimul deceniu. Este scopul acestui studiu să prezinte vechile și noile sisteme de indici folosite în parodontologie având ca punct central cercetarea epidemiologică și procesele clinice. Nu se urmărește de această dată prezentarea acestor sisteme ce au înregistrat succese, ci mai degrabă o selecție a celor mai importante contribuții în cercetarea epidemiologică.
2.1. Indicele de placă Silness și Löe Sistemul indicelui de placă (PII) introdus de Silness & Löe folosește aceiași dinți ca inndicele gingival (GI) de Löe și Silness (1963) adică suprafețele distal-vestibular, mezial-vestibular și lingual ale fiecarui dinte. În
contradicție cu majoritatea celorlalți indici de placă, acest system apreciază grosimea creșterii plăcii la marginea gingivală a dinților. In mod indirect, extinderea ocluzală a plăcii e incorporată în evaluare, există o strânsă relație intre grosimea inregistrată a plăcii la marginea gingivală și cea înregistrată de cresterea coronară. Pot fi folosiți toți dinții sau doar cei selectați. Este foarte important ca suprafețele dinților să fie uscate anterior evaluării depozitelor. 0 1 2 3
Nici o urmă de depozit de placă bacteriană Placă ușoară acoperind nu mai mult de o treime din suprafața dintelui examinat Placă ușoară acoperind mai mult de o treime, dar nu mai mult de două treimi din supafața dintelui expus Placă ușoară acoperind mai mult de două treimi din suprafața dintelui expus
2.2. Indicele OHI In mod original, indicele de igienă orală (OHI) implică măsurarea supafețelor a 12 dinți. Ulterior, s-a redus la 6 și este cunoscut acum sub numele de “Indicele Simplificat de Igienă Orală” sau OHI-S. Placa bacteriană în OHI-S este urmărită pe suprafețele labiale ale dinților 11, 16, 26, 31 și pe suprafețele lingual de pe 36, 46. Indicele are două component, una descrie depozitele ușoare iar cealaltă depozitele calcifiate prezente. Cei mai mulți dintre clinicieni foloseau o singură component a OHI-S, indicele de placă (debris) simplificat (DI-S). Criteriile pentru DI-S punctuate 0-3 sunt descries in tabelul de mai jos. Punctajul pentru DI-S reprezintă suma rezultatului indicelui de placă al tuturor dinților, imparțită la numărul suprafețelor înregistrate. Cel puțin două din cele 6 suprafețe posibile trebuie să fi fost incluse astfel încât să se poată calcula rezultatul și dinții adiacenți pot fi substituiți cu dinții selectați dacă lipsesc. Mai mult decât atât, pentru a conferi o relație clinic cu indicele este nevoie de curățenie orală. Este apreciat cu “bine” dacă rezultatul pentru DI-S este între 0.3-0.6, “satisfăcător” între 0.7-1.8, “nesatisfăcător” între 1.9-3.0.
0 1 2 3
Nici o urmă de depozit de placă bacteriană Placă ușoară acoperind mai mult de o treime din suprafața dintelui examinat Placă ușoară acoperind mai mult de o treime, dar nu mai mult de două treime din suprafața dintelui expus Placă ușoară acoperind mai mult de două treimi din suprafața dintelui expus
2.3. Indicele Quigley & Hein
Acest indice reprezintă un alt sitem de evaluare a extinderii ocluzale a plăcii. Suprafețele labiale ale dinților anteriori sunt împărțite în patru segmente. Canitatea de placă este vizualizată cu revelatorul și rezultatul e între 0 – 5. O modificare a acestui indice de placă Quigley & Hein aduce Turesky și colaboratori (1970) și include ambele suprafețe, labială, a tuturor dinților. Rezultatul pentru fiecare persoană se împarte la suma rezultatului plăcii împărțită la rândul ei la suprafețele examinate.
2.4. Substanțe revelatoare Cea mai obișnuită substanță revelatoare este eritrozina sau roșu FDC nr.30( Food, Drug and Cosmetic – ARNIN, 1963), care însă se pretează la confuzie cu gingia din cauza culorii.
Un alt colorant utilizat este verdele FDC nr. 30 (MANDEL, 1974) în concentrație de 2-5%, care permite diferențierea plăcii de gingie. Combinația între roșu FDC nr. 30 și albastru FDC nr.1 diferențiază placa recent formată de cea veche, datorită puterii de penetrare diferită a celor doi coloranți (BLOC și colaboratori, 1972) Sistemul Plak-Lite ( International Pharmaceutical Corp., Warrington, Pa) folosește flupresciena sodică, care nu este vizibilă la lumina obișnuită, ci doar la o sursă filtrată albastru. Metoda e mai specifică decât precedentele.
CAPITOLUL 3 SĂNĂTATEA ORALĂ – MIJLOACE DE IGENIZARE
3.1. Mijloace mecanice pentru indepărtarea plăcii Indepărtarea mecanică clasică a plăcii dentare constituie la ora actuală modalitatea cea mai sigură și de înceredere, iar materialele ajutătoare acestor procedee sunt la îndemana populației intr-un mod accesibil și la un preț convenabil.
3.1.2. Periuțele de dinți și periajul dentar Periuța de dinți este principalul instrument de uz general pentru realizarea îndepartării plăcii ca parte necesară a controlului bolii. Au fost fabricate și promovate multe periuțe de dinți și dispozitive suplimentare. Pacienții care nu au prmit anterior recomandări calificate cu privire la periuța optimă pentru caracteristicile lor orale, au folosit cu mare probabilitate periuțe selectate pe bază de preț, disponibilitate, reclamă, tradiție familiară sau obiceiuri. Datorită varietății de forme, dimensiunii,
contexturi și alte caracteristici, igienistul dentar trebuie să se familiarizeze cu multiplele produse disponibile pentru a putea sfătui adecvat pacienții.
