Brumă Alexandra Elena 21.01.2012 Clasa a XII-a F
Luceafărul -comentariu-
Mihai Eminescu fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit socotit de cititorii cititorii români români şi de critica critica literară drept cel mai import important ant scriito scriitorr romant romantic ic din lite literat ratura ura rom român ână, supran supranum umit it şi "lucea "luceaffărul poeziei româneşti". Acesta a studiat o perioada la Berlin unde citeşte basmul popular popular munte muntenesc nesc “Fata în grădina de aur aur” publicat de un german în anul 1862.Mihai Eminescu decide sa versifice basmul însa modificându modificându-i -i finalul.Astfel finalul.Astfel se face face că în anul 1883 1883 apare apare poemul poemul „Luceaf „Luceafărul” în în „Alma „Almanah nahul ul Societ Societătii Acade Academic mice e Social-L Social-Lite iterar rare” e” România România Jună din Viena, Viena, fiind apoi apoi reprodus reprodus în revista revista „Convor „Convorbiri biri Literare” din Iaşi. Poem Po emul ul este este o crea creaţie epico epico-lir -lirico ico-dra -drama matic tică, în care care liricul liricul este es te pre predo domi mina nant nt.L .Lat atur ura a epic epică a poez poezie ieii este este dat dată de pre preze zen nţa instanţelor narative (narator şi personaje) şi prin modul modul de expunere al nara naraţiunii iunii îmbina îmbinate te cu descr descrier ierea ea şi dialog dialogul.P ul.Poe oezia zia este este liric lirică prin prin prezen prezenţa idilei, a pastelulu pastelului, i, elegiei elegiei şi medita meditaţ iei.Dramatism iei.Dramatismul ul este dat de situa situaţiile dram dramatice atice prezentate prezentate şi de de prezen prezenţa celor celor patru tablouri, tablouri, cât şi a dialogului. Prez Prezen enţa elem elemen ente telor lor de idil idilă,pas ,paste tel,e l,eleg legie ie şi me medit dita aţ ie confer conferă comple complexita xitate te poem poemulu ului. i. Tema Tema poezie poezieii este rom romant antic ică prezen prezentân tând d condi condiţia omulu omuluii de geniu, iubirea în plan terestru şi cosmic şi nu în ultimul rând natura. Romantismul poeziei este de asemenea conferit de motivele romantice romantice ca scurge scurgerea rea ireversib ireversibililă a timpului( timpului( fugit fugit ireparabile ireparabile tempus), tempus), soarta soarta schimb schimbătoare a omului( omului( fortuna fortuna labilis).Alte labilis).Alte motive,al motive,al îngerului îngerului şi demo demonului,s nului,sunt unt chipuri chipuri sub sub care care se arată luceafărul.În antit antitez eză cu ima imagi gine nea a ange angelic lică a prim primei ei înt întru rup pări(„O ri(„O,e ,eşti şti frum frumos os,c ,cum um numa-n numa-n vis/Un vis/Un înger înger se arat arată.”),a doua doua este este circumscr circumscris isă demonicului, demonicului,dup după cum o percepe percepe fata(„O,e fata(„O,eşti şti frumos,cum frumos,cum numa-n numa-n vis/U vis/Un n demo demon n se ara arattă.”) Titl Titlul ul es este te în leg legătur tură dire direct ctă cu text textul ul poez poezie ieii sus susţinân inând do alegori alegorie e pe tem tema a romant romantic ică a loculu loculuii geniul geniului ui în lume lume,v ,vă zut ca o fiin fiinţă soli so littară şi nefe eferic ricită,op ,opusă omului ului comun omun.. Izvoar Izvoarele ele de insp inspira iraţie din din care care „ s-a s-a născut” scut” poem poemul ul Luceaf Luceafărul sunt sunt variate,po variate,pornind rnind de la cele folclorice folclorice ca basmul basmul
popular „ Fata în grădina de aur”, mitul Zburătorului şi versificaţia, ajungând la cele de natură filosofică , cosmogoniile şi filosofia clasică germană a lui Kant şi Schopenhauer de unde s-a preluat ideea geniului, izvoare de natură mitologică precum mitul lui Hyperion şi sfârşindu-se cu biografia poetului. Conţinutul epico-lirico-dramatic este dispus în 98 de catrene, alcătuind în total 392 de versuri cu măsura versului de 8 silabe, ritm iambic şi rimă încrucişată. Compoziţia este de tip clasic, având drept caracteristică armonia şi perfecţiunea. Organizarea compoziţională este de origine dramatică, subiectul operei fiind dispus sub forma unor tablouri, patru la număr. Primul tablou ilustrează înfiriparea iubirii dintre fata de împărat şi luceafăr. Fata îi cere luceafărului să obţină de la Demiurg eliberarea de nemurire pentru a elimina incompatibilitatea dintre ei(„Deşi vorbeşti pe înţeteles/Eu nu te pot pricepe”). Cadrul acestui tablou este unul rece,exprimat de locul în care are loc schimbul de sentimente dintre cele două personaje,fata de împarat şi luceafăr şi anume castelul.Limbajul folosit de ambele personaje este unul protocolar iar gesturile sunt solemne.Fata de împărat reprezintă planul terestru şi totodată omul comun,însă ea se evidenţiează dintre muritori prin unicitatea sa(„A fost odată ca-n poveşti/A fost ca niciodată/Din rude mari împărăteşti/O prea frumoasă fată.”) Luceafărul face parte din planul cosmic şi reprezintă omul de geniu.posesor de nemurire. .În acest prim tablou, Eminescu valorifică mitul popular al Zburătorului (cele două chemări ale fetei de împarat), cosmogoniile antice greco-latine care puneau la apariţia lumii elemntare primordiale precum, apă,aer,lumină,întuneric ,( „Iar cerul este tatăl meu / Şi mumă-mea e marea...Soarele e tatăl meu / Iar noaptea-mi este mumă) şi mitologia latină( Purta în mână un toiag/Încununat cu trestii”). Al doilea tablou reprezintă înfiriparea iubirii dintre Cătălin şi Cătălina. Cătălin este un paj de la curtea împărătească,viclean şi îndrăzneţ cu ochii iar din punct de vedere al originii sale este un băiat din flori,rod al unei iubiri pasagere,trecătoare.Aceste caracteristici îl plasează pe ultima treaptă a scării sociale,prezentându-l în antiteză cu luceafărul.Cătălin reprezintă modul de înţelegere al iubirii de că tre omul comun , care vede în aceasta satisfacerea plăcerii simţurilor.Personajul lui Cătălin realizează o iniţiere a fetei de împă rat în jocurile dragostei („Dacă nu ştii ţi-aşi arăta/Din bob in bob amorul/Ci numai nu te mânia/Ci stai cu binişorul”), devenind astfel un personaj mistagog.Prin acceptarea iubirii lui Cătălin („Te-ai potrivi cu mine”) fata de împă rat îşî pierde unicitatea datorită compatibilităţii dintre ei subliniată şi prin nume; Cătălin & Cătălina.În acest tablou cadrul îl constituie tot castelul iar planul este exclusiv terestru datorită celor două personaje,Cătălin şi Cătălina care aparţin acestui plan.Limbajul dintre cei doi este unul
popular(„ ...ţi-aşi arăta/Din bob în bob amorul/... /Ci stai cu binişorul”) iar gesturile sunt intime trădând sentimentele şi relaţia dintre ei. În tabloul al treilea,luceafărul realizează o călătorie spaţială.Pentru a obţine mortalitatea, astrul face o călătorie înapoi în timp la originile apariţiei universului.Cu ocazia acestei călătorii,autorul realizează un pastel cosmic.Luceafărul ia forma unei comete care se deplasează singuratică spre originile universului în vederea întâlnirii cu Demiurgul .Autorul dă o formă poetică unei legi astronomice conform căreia timpul se comprimă ca efect al sporirii viteyei unui corp ceresc(„Şi căi de mii de ani /Treceau în tot atâtea clipe”).Într-un dialog nerostit,luceafărul îl imploră pe Demiurg să-l elibereze de nemurire pentru a putea cunoaşte iubirea.El este pus într-o situaţie dramatică , alegând sacrificiul suprem-de unde şi caracterul romantic al operei.Demiurgul elaborează o meditaţie pe tema omului comun şi a omului de geniu pe care îi pune în antitetză,primului subliniindu-i efemeritatea iar celui din urmă eternitatea.Luceafărului îi este refuzată dorinţa,acesta fiind numit acum Hyperion şi este îndemnat să privească spre pământ unde îi vede pe Cătălin şi Cătălina impreună. Acest tablou este pur cosmic exprimând o atmosferă glacială, conţinând un pastel cosmic,o elegie şi un limbaj elevat,gnomic si protocolar caracteristic ambelor personaje. În al patrulea şi ultimul tablou sentimentele dintre Cătălin şi Cătălina se împlinesc sub sentimentul de iubire.De această dată cei doi îndragostiţi nu mai sunt prezentaţi în cadrul rece al castelului ci se află în mijlocul naturii mirifice, calde sugerate printr-un adevă rat pastel terestru )”Căci este sara-n asfinţit/Şi noaptea o sănceapa/Răsare luna liniştit/Şi tremurând din apă”).Acţiunea este plasată seara în momentul înserării şi al nopţii,cadru tipic romantic.Imaginea nu tocmai favorabilă a lui Cătălin este acum reabilitată de către autor din iubirea acestuia pentru oameni.Cătălin evoluează şi din punctul de vedere al perceperii iubirii.Aceasta nu mai constituie doar plăcere fizică ci se ridică la nivelul întelegerii acesteia de către luceafăr.Iubirea lui este acum pasiune si durere.El nu iubeşte întâmplător şi fata de împărat este unica lui dragoste („Şi deasupra mea rămâi/Durerea de mi-o curmă/Căci eşti iubirea mea dintâi/Şi visul meu din urmă.”)Intimitatea exagerată din al doilea tablou este estompată iar limbajul devine unul elevat fă ră accente populare.Prin prezenţa lui Hyperion planul cosmic se întrepătrunde cu cel terestru ,fapt ce pune în lumină simetria compoziţională a poetului;primul tablou conţine ambele planuri,al doilea este exclusiv cosmic,al treilea exclusiv terestru iar in cel de-al patrulea,planurile terestru şi cosmic se întânesc din nou însă doar pentru a se despărţi pentru totdeauna.Ultimele şase versuri reprezintă intervenţia lui Hyperion constituită intr-o metaforă pe tema omului comun şi a omului de geniu puşi în antiteză:omul comun este o fiinţă trecătoare(chip de lut) căreia îi este refuzată posibilitatea cunoaşterii şi a influenţării propriului destin(norocul vă petrece), trăind intr-un univers strâns,îngust(trăind în cercul vostru strâns).La polul opus
acestuia,omul de geniu trăieşte în orizonturi largi(lumea mea),este nemuritor prin creaţie dar nu se poate realiza în planul iubirii(nemuritor şi rece).Aceste versuri finale subliniază o viziune despre lume uşor pesimistă asupra vieţii ce derivă din filosofia lui Schopenhauer exprimată şi în paginile manuscrisului poetului:”Aceasta este povestea luceafărului.Iar inţelesul alegoric ce i-am dat este că dacă geniul nu cunoaşte moarte şi nici numele lui scapă de noaptea uitării,pe de altă parte,aici pe pământ nici e capabil de a ferici pe cineva nici e capabil de a fi fericit.El n-are moarte, dar n-are nici noroc. În realizarea acestui poem,Eminescu împleteşte cu iscusinţă liricul cu epicul şi cu dramaticul dar şi romantismul cu clasicismul.Acesta redă clasicismul prin perfecţiunea numarului cu soţ,4, prin simetria compoziţională,însă,în acelaşi timp introduce şi un procedeu modernist;ingambamentul.Eminescu realizează o contopire magistrală a tradiţionalismului cu modernismul în acest apogeu al creaţiei eminesciene. Pentru ilustrarea condiţiei geniului,poemul „Luceafărul”,sinteză a operei eminesciene,armonizează teme şi motive romantice,atitudini romantice,elemente de imaginar poetic şi procedee artistice cultivate de scriitor ,simboluri ale eternităţii,morţii şi ale temporalităţii,vieţii.
