Maladii Maladii metabolice metabolice ereditare ereditare
Fenilcetonuria Fenilcetonuria este o boala genetica manifestata prin deficiente in metabolizarea unui aminoaci aminoacidd numit fenilalanina fenilalanina.. Tulburare Tulburareaa poate poate consta consta in sinteza sinteza insuficie insuficienta nta sau absenta absenta enzimei care metabolizeaza acest aminoacid. Fenilcetonuria se depisteaza la nastere prin analiza sangelui (testul Guthrie) si prin analiza urinei (testul Phenistix). Tratamentul pentru fenilcetonurie consta in reducerea permanenta a cantitatii de proteine din dieta. Proteinele contin fenilalanina, un aminoacid esential pentru cresterea normala si pentru pent ru dezv dezvolta oltare. re. Pers Persoanel oanelee cu PKU au lips lipsaa enzi enzimei mei care meta metaboliz bolizeaza eaza fenil fenilalan alanina. ina. Niveluril Nive lurilee foarte mari de de fenilala fenilalanina nina in in sange sange pot duce la afectare afectare ireve ireversibil rsibilaa a creierulu creieruluii si pot pot leza sistemul nervos. Bebel Be belusi usiii car caree au fen fenilc ilcet etonu onurie rie pot ave aveaa sim simpto ptome me inc incaa de la inc incep eput ut ca vo voma, ma, iritabilitatea si eruptiile cutanate. Tonusul muscular poate fi ridicat si pot fi prezente mai multe reflexe active ale tendoanelor musculare. Daca ramane netratata, boala poate cauza retard mental, crize, cresterea redusa a corpului, sau un cap de dimensiuni mai reduse decat ar fi normal. Testarea nou-nascutilor pentru diagnosticarea timpurie si administrarea tratamentului sunt cheile prevenirii aparitiei simptomelor fenilcetonuriei. Când femeile femeile cu fenilcetonurie fenilcetonurie sunt însărcinate, este este esen țial pentru sănătatea fătului ca nive nivelu lull conc concen entr traației iei feni fenila lala lani nine neii să fie fie me menn ținut inut scăz scăzut ut înai înaint ntee și în timp timpul ul sarc sarcin inii ii,, conce concentr ntraațiile iile ridica ridicate te ale fenila fenilala lanine nineii în me mediu diull intra-u intra-ute terin rin matern matern putând putând deter determin minaa ca fenilalanina să traverseze placenta. În acest caz, nou-născutul poate să prezente o cardiopatie congenitală, o întârziere a cre șterii, o microcefalie și un handicap intelectual.
Albinismul Albinismul este o afectiune ereditara ( mostenita) care este datorata absentei melaninei, pigmentul pigm entul care ofera ofera culoare culoare piel pielii, ii, parului parului si ochilor. ochilor. Tipul si cantita cantitatea tea de mela melanina nina produs produsaa de organism determina culoarea pielii, parului si a ochilor. Majoritatea persoanelor cu albinism sunt sensibile la expunerea la soare si au un risc crescut de aparitie a cancerului de piele. Melanina, de asemenea, joaca un rol important in dezvoltarea nervilor optici, astfel albinismul se asociaza cu tulburari in dezvoltarea si functionarea f unctionarea ochilor. Albinismul este caracterizat prin lipsa completa sau partiala a melaninei din piele, par si ochi. Albinismul este o afectiune rara si afecteaza toate rasele. Aceasta este intotdeauna prezenta preze nta la nast nastere. ere. Majorit Majoritatea atea formel formelor or de albin albinism ism afecte afecteaza aza barbati barbatiii si femeil femeilee in mod mod egal. egal. Tipuri de albinism: Albinismul oculocutanat .
Albinismul oculocutanat este cauzat de o mutatie la nivelul uneia din cele patru gene implicate in aparitia albinismului. Aceste mutatii duce la tulburari oculare si la nivelul pielii si parului. 1. Albinismul oculocutanat de tip 1: este cauzat de o mutatie la nivelul unei gene de pe cromozomul 11. Se caracterizeaza prin absenta completa a pigmentului din piele, par si ochi. Majoritatea persoanelor persoanelor cu acest tip de albinism au pielea alba (deschisa la culoare), parul de culoare alba si ochii albastri la nastere. Parul poate capata o tenta usor galbuie odata cu
inaintarea in varsta. Pe zonele de piele expuse la soare pot aparea multipli nevi pigmentari de culoare rosie si keratoze solare (zone de piele ingrosata). Tulburarile oculare tind sa fie cele mai severe in aceasta forma de albinism. Pacientii au o sensibilitate extrema la radiatiile ultraviolete, avand un risc crescut de a dezvolta cancer de piele. 2. Albinismul oculocutanat de tip 2 este cauzat de o mutatie la nivelul unei gene de pe cromozomul 15. Parul poate fi blond sau roscat, ochii pot fi albastru-gri sau caprui, iar pielea este de culoare alba la nastere. Expunerea la soare poate favoriza la nivelul pielii a pistruilor, lentigo, nevilor pigmentari. 3. Albinismul oculocutanat de tip 3 este mai rar intalnit si este cauzat de o mutatie genetica pe cromozomul 9. Aceasta forma a fost identificata in primul rand la negrii sudafricani. 4. Albinismul oculocutanat de tip 4 este cauzat de o mutatie genetica pe cromozomul 5 si este o forma mai rara. In general prezinta manifestari similare cu albinismul oculocutanat de tip 2. Acest tip de albinism este mai frecvent intalnita in randul persoanelor de origine japoneza. Albinismul ocular . Albinism ocular apare aproape exclusiv la barbati si este asociat cu o mutatie genetica pe cromozomul X. Persoanele care au albinism ocular au probleme in dezvoltarea si functionarea ochilor, dar pielea, parul si culoarea ochilor sunt in general normale. Sindromul Hermansky- Pudlak . Acest sindrom este o afectiune rara care asociaza semne si simptome ale albinismul oculocutanat, tulburari in dezvoltarea plamanilor (boala pulmonara interstitiala), boli intestinale (colita) si tulburari ale coagularii (diateza hemoragica prin disfunctie plachetara). Sindromul Chediak- Higashi . Sindromul Chediak- Higashi este o forma rara de albinism cauzata de o mutatie nivelul unei gene de pe cromozomul 1. Semnele si simptomele sunt similare cu cele ale albinismului oculocutanat. Sindromul este caracterizat prin anomalia leucocitelor (globulele albe), abolirea activitatii lor fagocitare, ceea ce determina o sensibilitatea marcata la infectii. Se asociaza cu defecte de pigmentare a pielii, ochilor si parului. Parul este de obicei maro sau blond, cu o stralucire argintie, iar pielea este de obicei culoare alba pana la crem gri. Simptomele albinismului:
Culoarea parului si pielii pacientului poate varia de la alb la normal. Pielea si parul au aspect foarte deschis. Persoanele cu albinism pot avea o culoare a ochilor care variaza de la un albastru-gri spre maroniu. La nivelul pielii pot apare: • Nevi sau alunite sunt formatiuni benigne ce apar pe piele, de culoare rosie sau pigmentate. • Keratoza solara reprezinta ingrosarea localizata a stratului cornos (stratul cel mai de suprafata al epidermului). Keratoza solara este o leziune precanceroasa a pielii care apare pe pielea expusa la soare, mai ales la nivelul fetei, mainilor, antebratelor si gatului. • Lentigo corespunde unor mici pete cutanate care apar la nivelul zonelor expuse la soare. Lentigo corespunde unei cresteri a numarului de melanocite, celule raspunzatoare de pigmentatia cutanata. Ele formeaza pete de culoare bruna, rotunde, cu diametrul de cativa milimetri. Severitatea afectarii oculare la un pacient este legata de cantitatea de melanina de la nivelul ochilor, inclusiv a irisului (partea colorata a ochiului). Simptomele oculare pot fi: • Fotofobia reprezinta sensibilitatea la lumina. • Scaderea acuitatii vizuale care poate merge pana la orbire. • Astigmatism este reprezentat de anomalia curburii corneei. Un ochi astigmat are cornee ovala, spre deosebire de ochiul normal a carui cornee este de forma rotunda. • Strabismul reprezinta o afectiune vizuala in care ochii nu au capacitatea de a focaliza aceeasi imagine in acelasi timp. Strabismul apare cand axele globilor oculari nu sunt paralele
intre ele, astfel incat ochii (unul sau ambii) sunt deviati fie spre nas (strabism convergent), fie spre ureche (strabism divergent). Uneori strabismul este numit si "ochi-incrucisati", "privire crucisa". • Nistagmusul se caracterizeaza prin miscari involuntare si sacadate ale ochilor, de mica amplitudine, de cele mai multe ori orizontale, dar uneori verticale sau circulare.
Cretinismul sporadic cu gusa Cretinismul sporadic cu gusa este o maladie ereditara care se datoreste absentei unei enzime ce intervine in transformarea tirozinei in tiroxina sau triiodotironina. Acest blocaj al hormogenezei tiroidei conduce la hipertrofia glandulara (aparitia gusei) si la intarziere mintala. Termenul de gusa endemica se refera la marirea de volum a glandei tiroide, manifestare intalnita in anumite zone geografice, interesand 10% din populatie (74). Gusa apare cu predilectie in zonele de munte si de deal. Etiopatogenie: factorul determinat in constituirea gusii este carenta de iod. Hipertrofia glandei tiroide mai este favorizata si de factori alimentari gusogeni - varza, conopida, napi - de subalimentatie, in special de carenta proteica si de calitatea proasta a apei. Gusa poate fi insotita de tulburari endocrine sau nervoase. Pentru diferitele forme de gusa, St. M. Milcu a propus termenul de distrofic endemica tireopata - denumita prescurtat DET. Cretinismul endemic prezinta un interes deosebit, datorita severitatii afectiunii. Este o stare morbida congenitala si familiala si se datoreaza lipsei de hormoni tiroidieni in timpul vietii fetale. La cretini, gusa nu este obligatorie. Cretinismul se caracterizeaza prin intarziere in dezvoltarea organismului si, mai ales, prin lipsa de dezvoltare mintala, surditate sau surdomutitate. Tratament: profilaxia detine primul loc in lupta impotriva gusii endemice si a cretinismului. La noi in tara a existat, inca din 1949, o retea endocrinologica, care a studiat si a combatut gusa endemica. in prezent, incidenta sa a scazut mult datorita masurilor organizatorice intreprinse. Cel mai eficace mijloc de profilaxie iodata il constituie administrarea de sare iodata in zonele endemice. Iodul mai poate fi dat sub forma de tablete iodate continand 1 mg iodura de potasiu. Alaturi de profilaxie iodata, un rol important il detine ameliorarea conditiilor de viata in zonele cu focare endemice.
Tirozinoza Boala ereditara, determinata de dereglarea metabolismului tirozinei in urma deficientei enzimatice, care se manifesta prin modificari morfologice pronuntate in ficat si rinichi. Tirozinemiile sunt boli rare cauzate de un deficit in anumite enzime, care joaca un rol in metabolismul tirozinei. Diagnostic - In toate cazurile se observa o crestere a nivelului de tirozina in sange si urina, asociata cu o eliminare urinara importanta de acid parahidroxifenilpiruvic, acid parahidroxifenillactic si acid parahidroxif enilacetic. Tratament - Tratamentul tirozinemiilor este dietetic, bazat pe un regim sarac in fenilalanina si in tirozina (acizi aminati continuti in proteinele animale). Prescriptiile dietetice sunt stabilite in mediu spitalicesc specializat.
Alcaptonuria Alcaptonuria este o afectiune mostenita care face ca urina sa devina neagra atunci cand e expu.
Ocronoza este o acumulare de pigment negru in tesutul conjunctiv, cum ar fi in interiorul cartilajului si pielii, fiind de asemenea, o caracteristica a acestei boli. sa la aer. Aceasta pigmentare albastru-negru apare de obicei dupa varsta de 30 de ani. Persoanele cu alcaptonurie dezvolta de obicei artrita, in special la nivelul articulatiilor coloanei vertebrale si mari, incepand din timpul maturitatii timpurii Alte caracteristici ale bolii pot include probleme cu inima, pietre la rinichi si prostata. Cat de comuna este alcaptonuria? Aceasta boala este rara, si afecteaza 1 din 250.000 de oameni 1 milion de oameni din intreaga lume.
Anemia falciforma Anemia falciforma (siclemia) este o boala care este transmisa prin intermediul familiei, in care globulele rosii din sange au forma anormala de semiluna. In mod normal globulele rosii au forma unui disc. Anemia falciforma este cauzata de un tip anormal de hemoglobina, numita hemoglobina S. Hemoglobina este o proteina care se afla in interiorul globulelor rosii, si care transporta oxigenul, iar hemoglobina S denatureaza forma globulelor rosii din sange. Astfel, globulele fragile, in forma de semiluna, transporta mai putin oxigen catre tesuturile corpului, si se pot rupe in bucati care vor perturba fluxul sanguin. Anemia falciforma este mostenita genetic ca o trasatura autozomala recesiva. Acest lucru inseamna ca boala apare la cineva care a mostenit hemoglobina S de la ambii parinti. Aceasta boala este mai frecvent intalnita la anumite grupuri etnice. Atunci cand cineva mosteneste hemoglobina S de la un parinte si hemoglobina A (normala) de la celalalt, acesta va fi purtator al bolii insa nu va suferi de acea boala. Desi anemia falciforma este prezenta la nastere, simptomele apar abia dupa ce bebelusul are 4 luni. Aceasta boala poate pune viata unui om in pericol. Blocarea vaselor de sange si deteriorarea organelor pot provoca episoade acute dureroase sau “crize”. Exista mai multe tipuri de crize: 1. Criza hemolotica – apare atunci cand globulele rosii deteriorate din sange se descompun; 2. Criza de sechestrare splenica – atunci cand se mareste splina si prinde in capcana celulele sanguine; 3. Criza aplastica – care rezulta atunci cand o infectie face ca maduva osoasa sa nu mai produca globulele rosii din sange. Medicamente noi care sa controleze anemia falciforma, sunt in curs de dezvoltare. Unele din aceste medicamente au rolul de a determina organismul sa produca mai multa hemoglobina in sangele fatului, iar altele au rolul de a spori legarea oxigenului de globulele in forma de semiluna. Pana acum nu exista alte medicamente utilizate pe scara larga pentru tratarea acestei boli. Transplantul de maduva osoasa poate vindeca anemia falciforma, insa acesta este recomandat numai unui numar mic de pacienti. Aceasta se datoreaza in special riscului ridicat al procedurii (medicamentele necesare pentru a face posibil transplantul sunt foarte toxice) si dificultatii de a gasi un donator adecvat. De asemenea transplantul de maduva este mult mai costisitor decat alte forme de tratament. Copiilor care sufera de aceasta boala li se fac vaccinuri si li se dau antibiotice pentru a preveni infectiile cu bacterii, care la ei sunt des intalnite. Tratamentele suplimentare pot include: dializa sau transplantul de rinichi; consiliere psihologica; indepartarea vezicii biliare; inlocuirea
soldului in cazul necrozei avasculare a soldului; irigatii sau interventii chirurgicale pentru priaprism (erectii persistente sau dureroase) si altele.
Hemofilia Hemofilia este o boala de sange rara in care procesul coagularii este afectat ca urmare a lipsei sau prezentei in cantitati insuficiente in sange a unor factori ai coagularii (mai exact factorii VIII, IX si XI). Hemofilia este o boala genetica, care se mosteneste de la mama in marea majoritate a cazurilor, boala fiind manifesta preponderent la pacientii de sex masculin. Sub denumirea generica de hemofilie se grupeaza de fapt doua boli cu tablou clinic asemanator si cu modalitate de transmitere similara: hemofilia A si hemofilia B. Cele doua boli reprezinta 90 - 95 % dintre deficientele congenitale (care apar de la nastere) severe ale coagularii. Exista si hemofilia C, considerata insa mai mult o entitate distincta, avand alte caracteristici in comparatie cu hemofilia A si B. Principalul simptom al hemofiliei este apariţia unei sângerări anormale . Aceasta poate fi intramusculară sau apărută după o accidentare sau o interveţie chirurgicală. În cazul bolnavilor de hemofilie, timpul de sângerare după tăieturi, leziuni, intervenţii chirurgicale sau extracţii dentare, creşte considerabil. Apar, de asemenea, şi alte semne precum prezenţa unor echimoze mari, durere articulară sau epistaxis (prezenţa sângelui în urină). Sângerarea la nivelul capului, gâtului sau tractului digestiv , apariţia unei dureri bruşte, umflarea şi încălzirea articulaţiilor mari sau sângerarea excesivă dintr-o leziune minoră sunt semne evidente de alarmă care ar trebui să urgenteze vizita la medic. În unele cazuri, însă,hemofilia poate evolua asimptomatic foarte mult timp. Problemele hemoragice pot să apară doar după o intervenţie chirurgicală, o extracţie dentară sau în urma unor leziuni. Deseori, nou-născuţii nu prezintă semne de hemofilie. Acestea încep să apară atunci când copilul începe să meargă, să cadă şi să se lovească de anumite obiecte. În aceste cazuri, echimozele apar imediat. Cu toate că hemofilia este una dintre cele mai comune afecţiuni hemoragice moştenite, nu este o boală extrem de frecventă. Hemofiliile A şi B apar, în cele mai multe cazuri, la bărbaţi. În general, hemofiliile A şi B sunt transmise de la mamă la fiu prin intermediul unei gene . Bărbaţii nu pot transmite gena care produce apariţia afecţiunii. Femeile moştenesc un cromozom X de la mamă şi un cromozom X de la tată. Bărbaţii moştenesc un cromozom X de la mamă şi un cromozom Y de la tată. Gena care produce hemofiliile A şi B este situată la nivelul cromozomului X. Majoritatea femeilor care au o genă anormală, sunt simple purtătoare, fără a prezenta simptome ale bolii. Este, de asemenea, posibil ca hemofilia A sau B să apară printr-o mutaţie spontană a unei gene . Deficitul de factor IX (hemofilia C) poate apărea la ambele sexe. Este mai uşoară decât hemofilia A sau B. Gena defectiva care duce la apariţia deficitului de factor IX se poate transmite copiilor printr-un patern diferit de cel al hemofilei A şi B. Tratamentul variază în funcţie de severitatea bolii. Dacă aveţi hemofilia A uşoară, episoadele de sângerare se pot trata prin injectarea venoasă a desmopresinei . Această substanţă ajută la oprirea hemoragiei prin stimularea eliberării de factor VIII şi a vasoconstricţiei. Dacă
aveţi hemofilie B sau o formă severă de hemofilia A, episoadele hemoragice pot fi oprite doar după administrarea de derivate de factori ai coagulării de la donatorii umani de sânge sau de produse obţinute prin inginerie genetică, numite factori de coagulare recombinaţi.
Daltonismul Daltonismul este o afecţiune în care oamenii au dificultăţi de a identifica culorile. Persoanele care suferă de acestă boală nu pot diferenţia nuanţe ale culorilor iar în forme severe nu pot identifica nici o culoare. Prima persoană care a descris daltonismul este chimistul şi fizicianul englez John Dalton (1766–1844). Dalton este celebru pentru că este primul om de ştiinţă modern care a dezvoltat teoria atomică. Totuşi, el a fost interesat şi de multe alte aspecte. De exemplu, a fost interesat de meteorologie şi a ţinut o evidenţă zilnică a fenomenelor meteorologice timp de 57 ani. Înregistrările sale, publicate sub titlul de Meteorological Observations and Essays sunt printre cele mai complete din istorie. Primul articol ştiinţific pe care l-a scris Dalton este despre daltonism. Probabil era interesat de acest subiect având în vedere că atât el cât şi fratele său sufereau de această afecţiune. În onoarea cercetărilor sale, boala se numeşte daltonism. Vederea normală presupune existenţa pe retină a unor celule denumite celule cu conuri. Acestea sunt de trei feluri: albastre, verzi şi roşii care permit identificarea unui spectru larg de culori. Uneori celulele cu conuri nu funcţionează normal. Când se întâmplă acest lucru, persoana respectivă nu poate identifica culorile. Cele trei tipuri de daltonism sunt: Daltonismul roşu-verde care este cea mai comună formă de daltonism. Această boală afectează 8% dintre bărbaţi şi 0,5% dintre femei. Pacienţii deosebesc roşu de verde dacă cele două culori se află una lângă alta, dar nu pot identifica cele două culori dacă ele sunt separate. De exemplu, ei pot alege roşu şi verde din o grămadă de creioane colorate dar nu pot spune că un creion este roşu. Daltonismul albastru este o afecţiune rară. Pacienţii care suferă de această afecţiune nu pot distinge culorile galben sau albastru. Ambele culori sunt văzute ca alb sau gri. Boala apare cu aceeaşi frecvenţă la bărbaţi şi la femei şi uneori este însoţită de alte afecţiuni cum ar fi cele hepatices au diabet zaharat. Daltonismul total, denumit şi acromatopsie reprezintă lipsa identificării oricărei culori. Această formă este cea mai rară. Pacienţii care suferă de această afecţiune văd totul alb, negru sau în unele nuanţe de gri. Această boală afectează o persoană la 33.000 în Statele Unite şi este ereditară. Acromatopsia este acompaniată de alte tulburări de vedere cum ar fi sensibilitate crescută la lumină. Majoritatea formelor de daltonism sunt ereditare, bărbaţii find mai frecvent afectaţi decât femeile. Mai sunt şi alte cauze dobândite ale acestei afecţiuni şi anume: - boli cronice cum ar fi boala Alzheimer, diabet, glaucom, leucemie, afecţiuni hepatice, alcoolism cronic, scleroza multiplă şi retinita pigmentară, o afecţiune a retinei. -medicamente ca antibiotice, ca cele folosite în tratamentul tuberculozei, al hipertensiunii şi a afecţiunilor nervoase. -îmbătrânirea, persoanele peste 60 de ani având un risc mai crescut. -toxine industriale (otrăvuri), inclusiv monoxidul de carbon, sulfaţi etc. -traume, cum ar fi cele din accidente sau atac vascular cerebral.
Bibliografie:
www.desprecopii.ro www.i-medic.ro www.boli-medicina.com www.dli.ro www.sfaturimedicale.ro
