UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ SPECIALIZAREA: ADMINISTRAREA AFACERILOR
Conceptul de asigurare
Asist. drd.:Cozorici Angela
Disciplina : Managementul asigurărilor Student: Arsente Andreea Anul III, Grupa 1
Suceava 2011
CUPRINS
Introducere................................................. Introducere.............................................................................. ....................................................4 .......................4
I. CONCEPTUL TEOTERIC TEOTERIC AL ASIGURĂRILOR 1. Primele forme de organizare ale asigurarilor..............................................................4 2. Notiunea contractului de asigurare.............................................................................6 2.1.Asigurarea sub aspect juridic................................................ juridic.........................................................................7 .........................7 2.2.Asigurarea sub aspect economic..................................................................10 2.3.Asigurarea sub aspect financiar...................................................................11 . 3. Funcţiile asigurărilor...............................................................................................12 4. Elementele asigurării...............................................................................................13 5. Clasificarea asigurărilor...........................................................................................16 6. Încheierea contractului de asigurare........................................................................17 7. Încetarea contractului de asigurare asigurare ..........................................................................18 ................................... .......................................18 8. Reasigurarea.............................................................................................................20 II. RISCURI SPECIFICE ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE 1.Noţiunea de risc în asigurări........................................................ asigurări.....................................................................................21 .............................21 2.Clasificarea riscurilor...............................................................................................23 Concluzii ..........................................................................................................................25
2
Bibliografie.......................................................................................................................26
Motto: “ Dacă ar fi după mine, aş scrie cuvântul “asigurare” pe uşa fiecărei case şi pe fruntea fiecărui om pentru că sunt convins că pentru sacrificii neconceput de mici, familii întregi pot fi protejate împotriva catastrofelor care le-ar putea distruge pentru totdeauna .Abia atunci aş putea fi mulţumit, căci asigurarea protejează familia în ca zul ivirii unei nenorociri şi a unor pagube ireparabile .“
Winston Churchill
3
Introducere Un aspect esenţial în viaţă şi evoluţia omului, încă din cele mai vechi timpuri l-a constituit grijă faţă de viitor, teama combinată cu precauţie şi înţelepciunea cu siguranţa unui lucru împlinit. Asigurarea exprima în principal o protecţie financiară pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri. Asigurarea este cea mai reuşită formă a prevederii, desfăşurându-se în mod profesional cu participarea companiilor de asigurare, într-un mediu legislativ specific, pe piaţa concurenţială a asigurărilor. Asigurarea se bazează pe principiul mutualităţii, în care se crează fondul de asigurare prin sumele cu care contribuie fiecare asigurat astfel compensându-se pagubele ce s-au produs la unii. Asigurarea are rolul de a oferi securitate şi astfel temerile asiguratului se reduc. Prin dezvoltarea tot mai accentuată a riscurilor se prevede şi dezvoltarea strictă a activităţii de asigurare.
1. Primele forme de organizare Contractele comerciale în evul mediu Europenii au învăţat să-şi redacteze contractele pentru a se proteja împotriva unor întâmplări ulterioare. Multe contracte comerciale derulate în Evul Mediu prevedeau şi modalităţi de împărţire a riscului. Acestea erau absolut necesare comercianţilor angajaţi în comerţul la distanţă. Faptul că bunurile puteau fi transportate mai uşor a însemnat totodatat ca acestea puteau fi mai uşor de pierdut sau de furat. Obţinerea unui profit implica, de asemenea, şi un grad mare de risc.
4
Asocierea un mod de reducere a riscului Cel mai simplu mod de reducere a riscului este de a-l împărţi. Pe baza contractelor comerciale s-au creat diverse tipuri de asocieri care ofereau protecţie împotriva riscului. Când unul din parteneri dorea să transporte marfa, iar celălalt dispunea de o navă, ei se puteau asocia pentru a transporta mărfurile la destinaţie, a le vinde şi a împărţi profitul. Dacă nava care efectua transportul nu ajungea la destinaţie, părţile împărţeau pierderea.
Asigurările maritime în evul mediu Uneori, riscul de dăuna era transferat în schimbul achitării unei prime, separat de cheltuielile implicate de transport. Deşi reprezentau tranzacţii individuale, aceste activităţi erau atât de înrudite, încât deseori erau încheiate în momente şi locuri apropiate. Contractele de asigurare maritimă veneau în întâmpinarea necesitaţilor comerţului medieval, ele fiind utilizate doar în măsura în care cele două părţi ajungeau la un acord asupra elementelor contractului. Era mai uşor să închei asigurări într-un oraş în care exista o anumită experienţa în domeniu. Aceste oraşe aveau reputaţia unor pieţe de asigurare active. De-a lungul secolelor, pe măsură ce schimbările de ordin politic şi tehnologic au influenţat viaţa economică, centrele europene ale asigurărilor s-au orientat dinspre oraşele italiene spre cele mai mari centre comerciale din nord-vestul Europei: Anvers, Amsterdam şi Londra.
Londra şi cafeneaua asigurărilor În evul Mediu, Anglia era considerată o naţiune de comercianţi. Comerţul cu continentul european s-a concentrat în jurul porturilor din SE ţării şi al capitalei, Londra. În secolul XV s-au utilizat modele de contracte de asigurare maritimă de origine italiană. Comercianţii londonezi subscriau contracte de asigurare maritimă de origine italiană şi contracte de asigurări negociate de brokeri. Notarii întocmeau şi eliberau poliţele şi tot ei ţineau registrele tuturor poliţelor încheiate. În anul 1576 a fost înfiinţată o Cameră de Asigurări care a impus până în 1690 ca toate poliţele semnate să fie înregistrate la Royal 5
Exchange. Printr-o hotărâre a Parlamentului din 1601 se stabilea statutul legal al contractelor de asigurare maritimă. Conform acestei hotărâri, despăgubirile din asigurare erau supuse sancţiunilor legale, iar guvernul urma să impună execuţia contractelor de asigurare şi să rezolve disputele. La sfârşitul secolului al XVII-lea, persoanele interesate în transporturi, sau care doreau să investească în asemenea activităţi, se întâlneau la Cafeneaua Edward LIoyd's de pe strada Lombard, lângă Royal Exchange. Se obişnuia ca cei adunaţi acolo să încheie contracte de asigurare reciproce împotriva pericolelor marine la care erau expuşi transportatorii. În rubrica de observaţii se descria nava, încărcătură, proprietarul, echipajul şi destinaţia. Participanţii la asigurare îşi completau numele şi procentul de risc asigurat, după descrierea transportului pe care-l efectuau. Din acest motiv, cei care asigurau au devenit cunoscuţi sub numele de subscriiptori. Fiecare subscriiptor garanta cu activele personale partea specificata din oricare pierderi asigurate. Pentru o perioadă de timp, Lloyd a editat un ziar, "lloyd's news" care prezenta noutăţile din transport maritim. Datorită legăturilor sale cu transportul maritim, cafeneaua era considerată centrul pieţei asigurărilor maritime, fiind cunoscută în secolul al XVIII-lea sub numele de London Lloyd's. Cu toate că avea statutul unei asociaţii a subscriitorilor individuali, Lloyd's oferea toate facilităţile specifice societăţilor de asigurări maritime.
2. Noţiunea contractului de asigurare Contractul de asigurare este acel act juridic prin care o parte, numită asigurat, se obliga să plătească o primă unei alte părţi, numită asigurator , iar aceasta din urmă se obliga ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea ori suma asigurată (indemnizaţie), în limitele şi la termenele convenite (art. 9 din Legea 136/1995). Asigurările sunt reglementate, în principal, prin Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, la care se adauga Legea nr. 32/2000, privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, modificată prin O.U.G. nr. 116/2000 şi prin Legea nr. 76/2003. Asigurarea este o formă de protecţie bazată pe un contract, prin care o persoană fizică sau juridică care se va numi asigurat, cedează anumite riscuri unei persoane
6
juridice - asigurator, plătind asiguratorului o sumă de bani numită prima de asigurare. Asiguratorul se obliga prin acesta contract să plătească asiguratului despăgubiri în cazul în
care
evenimentele
prevăzute
în
contract
au
loc.
Problemele asigurării sunt abordate sub aspect juridic, economic sau financiar.
2.1. Asigurarea sub aspect juridic Aspectul juridic al asigurărilor este dat în primul rând de contractul de asigurare care constituie “legea parţilor” sau “legea propriu-zisă”, prin care asiguratul se obliga să plătească societăţii de asigurare o primă, iar în cazul în care se produce riscul, asiguratorul trebuie să plătească beneficiarului, care poate fi asiguratul sau o terta persoană, o despăgubire, conform unor limite stabilite anterior. Pentru respectarea dispoziţiilor legii s-a înfiinţat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă cu următoarele atribuţii:
elaborarea sau avizarea proiectelor de acte normative, care privesc domeniul de asigurări sau care au implicaţii asupra acestui domeniu, precum şi avizarea actelor administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurări;
supravegherea situaţiei financiare a asiguratorilor, în vederea protejării intereselor asiguraţilor prin controale asupra activităţii asiguratorilor;
luarea măsurilor necesare pentru că activitatea de asigurare să fie gestionata cu respectarea normelor prudentiale specifice;
participarea ca membru la asociaţiile internaţionale ale autorităţilor de supraveghere în asigurări şi reprezentarea României la conferinţe şi la întâlniri international referitoare la supravegherea în asigurări;
aprobarea transferului de portofoliu;
îndeplinirea altor atribuţii prevăzute în lege. Contractul de asigurare este reglementat de Legea nr 136/1995, conform căreia
trebuie să se întocmească obligatoriu în formă scrisă şi să aibă următoarele elemente:
7
- Denumirea, domiciliul sau sediul persoanelor contractante; - Obiectul asigurării: bunuri, persoane sau răspundere civilă; - Riscurile ce se asigura; - Momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asiguratorului; - Primele de asigurare; - Sumele asigurate; - Alte elemente precum franşiza Codul Civil Roman prezintă următoarele condiţii de validitate a contracului de asigurare conform art. 948: - Partile să aibă capacitatea de a se contracta; - Consimţământul acestora să fie valabil; - Să aibă un obiect determinat sau determinabil; - Cauza contractului să fie licită. Contractul de asigurare are următoarele caracteristici: Este un contract consensual, adică se încheie numai prin consimţământul părţilor. Acest contract este valabil din momentul în care asiguratul şi asiguratorul şi-au exprimat acordul de voinţa cu privire la conţinut. Forma scrisă cerută de legiuitor este din dorinţa de a proteja interesele asiguraţilor şi pe cele ale terţilor. Este un contract sinalagmatic, atât asiguratorul cât şi asiguratul îşi asuma oligatiile, astfel: asiguratul se obliga să plătească primele de asigurare iar asiguratorul să plătească indemnizaţia în cazul producerii riscului. Contractul este valabil numai în măsura în care asiguratul îşi îndeplineşte obligaţiile în caz contrar acesta decade din drepturi. Este un contract aleatoriu, în sensul că părţile contractante nu cunosc în momentul încheierii contractului efectele acestuia, respectiv beneficiile sau pierderile ce vor rezulta
8
din acesta. Dacă evenimentul pentru care se solicita contractul ar fi cert şi momentul în care se produce ar fi cunoscut de părţi, nu ar mai avea sens asigurarea iar riscul ar fi acoperit cu certitudine de către asigurator. Este un contract cu titlu oneros fiecare parte urmărind obţinerea unui avantaj pentru contraprestaţia pe care o face sau se obliga să o facă în favoarea celeilalte părţi. Asiguratul beneficiază de protecţie din partea asiguratorului în schimbul unei plăţi sub forma primei de asigurare. Este un contract succesiv şi constă în eşalonarea în timp a prestaţiilor prevăzute în contract. Asiguratorul preia responsabilitatea de a acoperi un risc pentru o perioadă lungă de timp, cum ar fi contractul de deces pe o perioadă nelimitată, sau pentru o perioadă foarte scurtă, călătoria efectuată de un mijloc de transport rutier. Este un contract de adeziune: forma şi clauzele sunt stabilite de către societatea de asigurări, asiguratul având posibilitatea de a accepta sau nu acest contract. Este un contract de bună credinţă, executarea contractului se cere a fi făcută cu bună credinţă de către părţi. Asiguratorul nu verifica de fiecare dată informaţiile pe care le primeşte de la asigurat în legătură cu riscul preluat, reaua credinţa a asiguratului fiind sancţionata sever. Legea este forma juridică de realizare a asigurării. Din acest punct de vedere distingem: - Asigurarea ex contractu, principiul facultativitatii reprezintă baza acesteia, persoanele juridice şi fizice încheie din propie iniţiativa această asigurare împotriva evenimentelor care le ameninţa bunurile, viaţa. - Asigurarea ex lege, are la bază principiul obligativităţii conform căruia persoanele fizice şi juridice care deţin bunurile ce fac obiectul asigurării trebuie să le asigure împotriva riscurilor prevăzute de lege iar asiguratorii la rândul lor trebuie să realizeze acest lucru.
9
Prin asigurarea contractuală asiguraţii dobândesc o securitate individuală pe când cea obligatorie oferă protecţie anumitor persoane din considerente de ordin social şi economic naţional. Principiile care stau la baza contractului de asigurare sunt: - principiul despăgubirii: contractele nu oferă despăgubiri mai mari decât valoarea suferită de asigurat - principiul interesului asigurabil: dacă se realizează o pierdere financiară sau un prejudiciu persoanei provocat de un eveniment atunci o persoană are un interes asigurabil - principiul subrogaţiei: consta în obligarea asiguratorului de a despăgubi o daună prin poliţa de asigurare când aceasta a fost din culpă unei terţe persoane.
2.2. Asigurarea sub aspect economic Existenta asigurării este legată de constituirea unui fond de resurse băneşti destinat pagubelor provocate de unele evenimente. Fondul de asigurare trebuie constituit numai în formă băneasca, în formă naturală ar ridica probleme complexe. Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat din primele de asigurări primite de la persoane fizice sau juridice care doresc să înlăture eventualele pagube dacă unele fenomene s-ar produce. Cei interesaţi apelează la asigurare, ca modalitate de protejare împotriva pericolului care îi ameninţa, numai dacă prima de asigurare pe care ar trebui să o achite este îndeajuns de redusă, comparativ cu mărimea pagubei pe care ar urma să o suporte dacă s-ar produce fenomenul respectiv. Asigurarea presupune existenţa unei comunităţi de risc formată din persoanele fizice şi juridice ameninţate de aceleaşi pericole apărându-şi interesele comune. Membrii sunt conştienţi că trebuie să contribuie la formarea fondului de asigurare. Acest fond de asigurare este oferit numai persoanelor afectate de risc, după principiul mutualităţii, la constituirea participa toţi dar se repartizează numai acelor
10
asiguraţi care au suferit prejudicii. Împărţirea se face numai între membrii aceleiaşi comunităţii de risc. Relaţiile economice între participanţi iau naştere odată cu formarea şi utilizarea fondului de asigurare. Astfel, în prima etapă, fluxurile băneşti sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoanele fizice şi juridice asigurate către organizaţia de asigurare. În etapa următoare, fluxurile băneşti sub forma despăgubirilor pornesc de la fondul de asigurare către persoanele fizice şi juridice afectate de producerea fenomenului. Prin urmare asigurarea exprima relaţii de distribuire şi redistribuire a valorii adăugate brute, relaţii care apar în procesul constituirii şi utilizării fondului de asigurare în vederea desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice, păstrării integrităţii bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viaţa sau integritatea corporală, precum şi onorarii obligaţiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice şi juridice faţă de terţi. 1
2.3. Asigurarea sub aspect financiar Având în vedere decalajul de timp între momentul încasării primelor şi momentul platii despăgubirilor, societatea de asigurări centralizează temporar sume foarte importante pe care le plasează apoi pe piaţa capitalului, scopul obţinerii unor venituri suplimentare şi al creşterii siguranţei afacerilor. Asigurarea că ramura prestatoare de sevicii apare în momentul în care în schimbul primelor le oferă un produs sui generis, şi anume obligaţia de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen, obligaţia este influenţată de caracterul aleatoriu al fenomenelor asigurate.Echilibru exista atunci când primele şi despăgubirile se produc aşa cum au fost stabilite. Societatea de asigurări de viaţă acumulează treptat sumele şi apare ca un intemediar financiar intre persoanele care plătesc primele eşalonat şi persoane juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. 1 Iulian Vacarel “Asigurari si reasigurari “ Editura Expert, 2007, p. 56
11
Societăţile de asigurare apar pe piaţa financiară cu o ofertă de capital de împrumut orientată către diverşi solicitanţi de resurse financiare. Plasarea de disponibilităţi băneşti pe piaţa capitalurilor de împrumut se face în condiţii de dobândă, cursuri ale hârtiilor de valoare, cursuri de schimb valutar, etc. Asigurarea apare ca activ financiar într-o economie de incertitudini prin evoluţia conjuncturii în perioada de valabilitate a contractului de asigurare care va influenţa atât mărimea nominală a sumei acumulate cât şi mărimea reală a acesteia, la data încasării ei. 3. Funcţiile asigurărilor Funcţiile economice ale asigurării diferă la nivel microeconomic- în cadrul societăţilor de asigurari- sau la nivel macroeconomic, ca industrie a asigurărilor. Acestea îndeplinesc următoarele funcţii:
Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţi ale naturii şi de accidente şi plata sumelor asigurate.Această funcţie este cea mai importantă şi constă în plata despăgubirilor, onorarea obligaţiilor în cazul asigurărilor de răspundere civilă şi plata sumelor asigurate pentru asigurările de persoane.Asigurările au îndeplinit această funcţie încă de la început pe plan naţional şi internaţional, contribuind la refacerea bunurilor distruse, repararea prejudiciilor.
Funcţia de prevenire a riscurilor şi daunelor Măsurile complexe de prevenire sunt prezente în orice societate de asigurări pentru prevenirea, limitarea şi combaterea riscurilor. Interesul este să reducă pagubele pe cât posibil altfel agenţii economici şi persoanele nu fac decât să sărăceasca.Asiguraţilor le sunt prezentate măsurile de prevenire a daunelor astfel încât în cazul unor incendii dacă asiguraţii nu iau măsuri de securitate şi prevenire plătesc prime de asigurare mai mari şi amenzi, în schimb cei care iau măsuri de limitare beneficiază de reduceri la plata primelor de asigurare.
Funcţia de repartiţie
12
Are loc în procesul de repartiţie a produsului naţional brut, când se constituie, se repartizează şi se utilizează fondul de asigurare.Primele încasate de societăţile de asigurare reprezintă relaţii de repartiţie a produsului naţional brut. Când asiguraţii sunt romani atunci se repartizează produsul national intern, altfel este vorba de produsul naţional brut pe plan internaţional. Funcţia de repartiţie are următoarele forme de manifestare: - Creează posibilităţi pentru apărarea avuţiei naţionale, refacerea bunurilor avariate sau distruse de calamităţi ale naturii sau de accidente în scopul desfăşurării normale şi fără întrerupere a procesului de producţie contribuind la crestera producţiei, la realizarea reproducţiei simple şi lărgite, la repararea unor prejudicii de producerea cărora asiguraţii sunt răspunzători - Societatea de asigurări trebuie să ia măsuri pentru prevenirea accidentelor şi deceselor timpurii ale persoanlor asigurate, plata sumelor contribuie la crearea condiţiilor materiale mai bune de viaţă pentru asiguraţi - Asigurările realizează prevenirea şi combaterea, atenuarea efectelor
Funcţia de control Aceasta este realizată de către organele de specialitate ale societăţilor de asigurări pentru a indentifică cauzele care au produs dăuna, precum şi constituirea şi repartizarea fondului de asigurare.Controlul se exercita preventiv, concomitant şi postoperativ. Se urmăreşte depistarea cauzelor care produc pagube în economie, încasarea corectă a primelor de asigurare, acordarea despăgubirilor la timp, stingerea obligaţiilor faţă de asiguraţi şi luarea de măsuri pentru combatere, prevenire şi limitarea daunelor. Între aceste funcţii exista o influenţă, o interdependentă permanentă.
4. Elementele tehnice ale asigurării Asiguratorul este o persoană juridică care în schimbul primelor de asigurare încasate de la asiguraţi îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor
13
asigurate, prin plata sumei asigurate la producerea unui eveniment asigurat sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde faţă de terţe persoane.
Asiguratul este persoana fizică său persoana juridică care în schimbul primei de asigurare plătite asiguratorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor riscuri, sau pentru prejudiciul
pe
care
îl
poate
produce
unor
terţe
pesoane.
Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată fără însă că aceasta să fie parte la contractul de asigurare.
Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fără însă că aceasta să obţină calitatea de asigurat.
Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă şi va cuprinde: -numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante; -obiectul asigurării: bunuri, persoane, răspundere civilă, profesională; -primele de asigurare; -sumele asigurate; -riscurile ce se asigura; -momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asiguratorului; -alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.
Riscul asigurat este evenimentul sau un grup de fenomene (evenimente) care odată produs datorită efectelor sale obliga pe asigurator să plătească asiguratului despăgubirea sau suma asigurată.
Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă în toate cazurile limita maximă a răspunderii asiguratorului şi constituie un element care stă la baza calculului primei de asigurare.
Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o plăteşte asiguratorului pentru că acesta să-şi poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii la producerea riscului asigurat. Prima de asigurare se detrmina
14
înmulţind suma asigurată cu cotele de prima tarifara stabilită diferenţiat în funcţie de formă de asigurare.
Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare dintre asigurator şi asigurat aşa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare.
Pagubă sau dăuna reprezintă pierderea intervenită la un bun asigurat ca urmare a producerii evenimentului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. Întâlnim aici două noţiuni şi anume paguba totală în cazul în care bunul a fost distrus în întregime şi paguba parţială atunci când pierderea intervenită este mai mică decât valoarea bunului.
Despăgubirea plătită de asigurator este suma de bani pe care asiguratorul o datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat. Despăgubirea de asigurare poate fi în limita sumei asigurate egala sau mai mică decât pagubă în funcţie de principiul de răspundere al asiguratorului. Se întâlnesc trei principii:
1. Principiul răspunderii proporţionale În cazul aplicării acestui principiu despăgubirea de asigurare se stabileşte în aceeaşi proporţie faţă de pagubă în care se afla suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat.
2. Pricipiul primului risc În cazul aplicării acestui principiu despăgubirea de asigurare este egală cu paguba fără a putea depăşi nivelul sumei asigurate.
3. Principiul răspunderii limitate În cazul aplicării acestui principiu despăgubirea de asigurare se acorda numai dacă paguba produsă de riscul asigurat depăşeşte o anumită limita dinainte stabilită. Partea din valoarea pagubei dinainte stabilită, care cade în sarcina asiguratului poartă denumirea de franşiza. Ea poate fi de două feluri: atinsă şi deductibila. -In cazul franşizei atinse, asiguratorul acoperă în întregime paguba până la nivelul sumei asigurate - dacă aceasta este mai mare decât franşiza -Fransiza deductibila se scade în toate cazurile din paguba indiferent cât este 15
volumul acesteia din urmă. Existenta franşizei îl determină pe asigurat să manifeste mai multă grijă pentru prevenirea pagubelor.
5. Clasificarea asigurărilor A. În funcţie de obiectul lor, asigurările se clasifica în: - Asigurări de bunuri (de exemplu, construcţii, autovehicule, bunuri de uz gospoDaresc, animale etc.); - Asigurări
de persoane (au ca obiect un anumit atribut al persoanei fizice: viaţa persoanei
fizice, capacitatea de muncă, atingerea unei anumite vârste etc.); La rândul lor, asigurările de persoane se impart in : - Asigurări de viaţă; - Asigurări de accidente. - Asigurări de răspundere civilă (se referă la valoarea egală cu daunele-interese pe care ar trebui să le plătească asiguratul unei terţe persoane, atunci când i-a produs acesteia din urmă un prejudiciu).
B. În funcţie de modul în care iau naştere, asigurările se împart în: - Asigurări prin efectul legii (obligatorii), în cazul cărora raporturile de asigurare, drepturile şi obligaţiile parţilor se nasc şi se sting direct, în temeiul legii, voinţa parţilor neavând nici o influenţă în acest sens; - Asigurări contractuale (facultative) sunt acelea în cadrul cărora drepturile şi obligaţiile parţilor rezulta din contract.
C. În funcţie de felul raporturilor juridice generate de contract intre asigurator şi asigurat avem:
16
- Asigurări directe, în care raporturile de asigurare se nasc intre asigurator şi asigurat; - Asigurări indirecte (sau reasigurările), în cazul cărora raportul de asigurare se stabileşte intre reasigurat şi reasigurator.
D. În funcţie de locul în care îşi au sediul (respectiv domiciliul) părţile avem: - Asigurări interne când ambele părţi (atât asiguratul, cât şi asiguratorul) îşi au sediul, respectiv domiciliul, în aceeaşi tară, unde se afla şi obiectul asigurării şi unde se produc şi riscurile legate de acesta. -
Asigurări externe,în cazul cărora părţile contractante îşi au sediul (domiciliul) în ţări
diferite ori obiectul asigurat sau riscul pe care îl vizează se afla ori se produce într-o altă ţară decât cea în care s-a încheiat contractul, în marea liberă sau în spaţiul aerian international.
E. În funcţie de natura juridică a contractului de asigurare avem: - Asigurări comerciale (ambele părţi sunt comercianţi); - Asigurări comercial-civile (asiguratul este persoana fizică). Pentru asigurator operaţiunile de asigurare sunt întotdeauna fapte de comerţ, în înţelesul legii comerciale (art. 3 pct. 17-18 C. com.), fiind guvernate de către această din urmă, pe când pentru asigurat raportul de asigurare poate avea şi un caracter civil (art. 6 alin. 1 C. com.)
6. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE 6.1. Forma şi conţinutul contractului de asigurare A. Forma contractului de asigurare Pentru o interpretare corectă a voinţei părţilor, precum şi pentru a le oferi acestora un mijloc de probă a drepturilor şi obligaţiilor asumate, Legea nr. 136/1995 prevede ca toate contractele de asigurare „se încheie în formă scrisă” (art. 10).
17
Forma scrisă este cerută de lege în toate cazurile, indiferent de valoarea primei de asigurare sau a indemnizaţiei de asigurare. În lipsa unui înscris probator al convenţiei încheiate de părţi, „contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovada scrisă” (art. 10).
B. Conţinutul contractului de asigurare Conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, contractul de asigurare trebuie să cuprindă: numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante; obiectul asigurării: bunuri, persoane şi răspundere civilă; riscurile ce se asigura; momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asiguratorului; primele de asigurare; sumele asigurate; alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.
6.2. Părţile contractului de asigurare A. Asiguratul este persoana fizică său persoana juridică care se asigura împotriva producerii unui anume risc, fie în temeiul legii, fie în temeiul voinţei sale, prin încheierea contractului de asigurare;
B. Asiguratorul este persoana juridică care, în situaţia apariţiei evenimentului asigurat, se obliga să suporte consecinţele păgubitoare pentru asigurat, în anumite limite, stabilite prin contractul de asigurare sau prin lege;
C. Contractantul este persoana fizică său persoana juridică care încheie contractul de asigurare şi care se obliga faţă de asigurator să plătească primele contractuale (de exemplu, un soţ încheie un contract de asigurare prin care asigura viaţa, integritatea corporală sau bunurile celuilalt soţ);
D. Beneficiarul este persoana care, deşi nu este parte în contract, va primi indemnizaţia de asigurare (suntem în prezenţa unei stipulaţii pentru altul).
7. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
18
În mod obişnuit contractul de asigurare cu durată determinată de timp încetează atunci când ajunge la termen, respectiv expiră perioada pentru care a fost încheiat. Un alt mod de încetare a contractului de asigurare este producerea evenimentului asigurat, întâlnită în asigurările de viaţă. În afara celor 2 cazuri prezentate, un contract de asigurare poate înceta prin: - denunţare; - reziliere; - anulare;
Denunţarea - este modalitatea unilaterală de încetare a contractului de asigurare, din motive prevăzute de lege. Asigurătorul poate denunţa contractul în următoarele cazuri: - dacă asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările intervenite în perioada derulării contractului, care potrivit condiţiilor de asigurare, exclud menţinerea contractului; - dacă se dovedeşte că asiguratul a fost de rea credinţă; - atunci când constată neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiei de întreţinere corespunzătoare a bunurilor, ceea ce duce la creşterea şanselor de producere a evenimentului asigurat.
Rezilierea- reprezintă încetarea contractului de asigurare datorită neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi din care i se pot imputa. În momentul rezilieri, creditorul are dreptul să ceară executarea silită a tuturor obligaţiilor scadente care nu fuseseră îndeplinite până la acea dată. De asemenea, el poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile ce i s-au adus ca urmare a neexecutării respectivelor prestaţii. De exemplu: rezilierea are loc atunci când riscul asigurat s-a produs înainte să înceapă răspunderea asigurătorului.
Anularea- survine atunci când contractul a fost încheiat fără respectarea condiţiilor esenţiale de valabilitate. Spre deosebire de denunţare şi reziliere, anularea contractului de asigurare operează şi pentru trecut, nu numai pentru viitor, readucând contractanţii la
19
situaţia juridică avută la data încheierii asigurării. Recurgându-se la restituirea reciprocă a datoriilor, asigurătorul va restitui primele de asigurare încasate, iar asiguratul indemnizaţia- dacă a fost plătită.
8. REASIGURAREA 8.1. Noţiunea de reasigurare Dezvoltarea pieţelor de asigurări la nivel local produce implicit o dispersie a riscului la nivel internaţional de la societăţile de asigurări către societăţile de reasigurări prin procesul de reasigurare. Acest proces de dispersie al riscului la nivel internaţional este exprimat prin cedarea unor obligaţii de plată ale unui asigurator către reasigurator. Fluxurile financiare provenite din activitatea de reasigurare în context international pot influenţa balanţă de plăţi externe a unui stat atunci când riscurile acceptate de către societăţile de asigurări sunt foarte mari şi se impune transferul lor în reasigurare. Societăţile de asigurări apelează la reasigurare pentru a proteja asiguraţii atunci când riscurile preluate sunt prea mari. Prin reasigurare o societate de asigurări are o stabilitate financiară mult mai mare şi în plus creşte capacitatea de acceptare a noilor riscuri. Reasigurarea este contractul prin care o
persoană, numită reasigurator , se obliga că,
în schimbul unei sume de bani ( prima de reasigurare ), să suporte în totalitate sau în parte sumele pe care asiguratorul va trebui să le plătească persoanelor asigurate (contractanţi sau beneficiari) în baza contractelor de asigurare încheiate cu acestea. Contractul de reasigurare prezintă aceleaşi elemente ca şi cel de asigurare. Reasigurarea poate fi: - Totală în cazul în care reasiguratorul se obliga să suporte integral sumele care vor fi plătite de asigurator persoanei asigurate (contractant sau beneficiar) cu titlu de indemnizaţie de asigurare; - Parţială, atunci când reasiguratorul consimte să achite doar o parte din aceste sume.
20
În raport de modul în care părţile convin să preia riscurile asumate prin contracte de asigurare, reasigurarea poate fi: - Unilaterala - doar o parte a contractului preia riscul asumat de cealaltă parte sau o cotă din acesta; - Reciproca - fiecare parte a contractului preia riscul asumat de cealaltă prin contracte de asigurare, parţial sau în totalitate.
8.2. Efectele reasigurării Reasigurarea nu stabileşte nici un raport juridic intre asigurat şi reasigurator, fiecare dintre ei rămânând tert faţă de actul juridic la care celălalt este parte (asiguratul faţă de reasigurare, iar reasiguratorul faţă de asigurarea iniţială). De asemenea, prin reasigurare nu se stinge obligaţia asumată de către asigurator (art. 47 din Legea nr. 136/1995). Reasigurarea produce efecte doar între părţile contractante (asigurator şi reasigurator). Astfel, în situaţia în care riscul asigurat în primul contract (asigurarea iniţială) se produce, reasiguratorul este obligat să suporte plata indemnizaţiilor pe care reasiguratul (asiguratorul iniţial) le plăteşte (art. 46 lit. a din Legea nr. 136/1995)
Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din Romania 2010 Top 10 - Total piata Nr. 1 2 3 4 5 6 7 8
Societate ASTRA ALLIANZ-TIRIAC OMNIASIG GROUPAMA ING Asigurari de Viata ASIROM BCR Asigurari GENERALI
Mil. RON 841.2 791.5 723.4 612.3 404.4 390.7 379.6 335.9
21
9 10
UNIQA EUROINS TOTAL TOP 10
311.2 248.9 5039,1
II. RISCURI SPECIFICE ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE 2.1. Conceptul de risc Riscul reprezintă condiţia de bază a asigurării, şi reprezintă obiectul oricărui contract de asigurare. Riscul este un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, aomenii, afacerile şi pentru care societăţile de asigurări pot oferi protecţie. Riscul apare în asigurări că un element obligatoriu, esenţial deoarece: - este un eveniment viitor, posibil dar incert, la care sunt supuse bunurile, patrimoniul, viaţa sau sănătatea unei persoane; - producerea lui nu se realizează prin fapte intenţionate a asiguratului; - fără acest element nu poate exista un raport de asigurare valabil Pentru că un eveniment să poată fi considerat risc asigurabil, acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi anume: - să existe probabilitatea producerii lui; - să prezinte un anumit grad de periculozitate pentru asigurat; - să fie independent de voinţa asiguratului sau persoanelor care trăiesc şi conveţuiesc împreună cu acesta; - să fie suportabil, ca mărime şi fregvenţă, din punct de vedere financiar de către asigurător; - să fie incert
22
Prin risc asigurat se înţelege evenimentul la producerea căruia societatea de asigurări este obligată prin lege sau contract să achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubire de asigurare (suma asigurată). Existenţa riscului atrage după sine necesitatea asigurărilor, care au rol de a permite oamenilor, dacă nu evitarea riscului, măcar diminuarea sau înlăturarea consecinţelor sale. Un risc, pentru a putea fi acoperit prin asigurare, trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi anume: - obiectul asigurării să fie real; - asigurarea contra respectivului risc să fie convenabilă şi eficientă pentru asigurat; - cauza asigurării să fie licită, respectiv să nu contravină ordinii publice. Dacă nu ar exista risc, nu ar exista asigurări. Riscul este obiectul oricărui contract de asigurare şi reprezintă elementul specific al asigurării. Nu toate evenimentele ce pot provoca pierderi pot fi protejate de societăţile de asigurare. Pentru a fi asigurabil, orice risc trebuie să îndeplinească unele condiţii, printre care: producerea sa să ducă la pierderi financiare; probabilitatea producerii lui să fie cuprinsă între 0 şi 1, aşadar să fie posibil, dar nu inevitabil şi nici cert; să se producă în viitor, să fie întâmplător atât în ceea ce priveşte momentul viitor în care se va produce, cât şi în privinţa evenimentului (uragan, grindină, cutremur etc.); producerea lui să nu depindă de voinţa asiguratului sau asigurătorului, deci să nu fie favorizată de un act intenţionat al oricăruia dintre aceştia (furt, accident etc.), să se producă drept urmare a “hazardului”.
2.2. Clasificarea riscurilor Din punct de vedere al asigurărilor, riscurile se pot clasifica în două mari categorii: 1. Riscuri asigurabile-pe care asigurătorii le preiau şi pentru care oferă protecţie asiguraţilor. La rândul ei, această categorie se subdivide în:
23
A) riscuri generale: incendiu, explozie, naufragiu, eşuare, răsturnarea navei sau a ambarcaţiunii, coliziunea, răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru, prăbuşirea aeronavei, descărcarea mărfii într-un port de refugiu, cutremur de pământ, erupţie vulcanică, sacrificiul în avaria comună etc. De regulă, aceste riscuri sunt incluse în condiţiile generale de asigurare; B) riscuri speciale: sunt acele riscuri ce pot fi produse ca urmare a acţiunii oamenilor (război, grevă, închidere de fabrici, revoluţie, revoltă, răscoală, insurecţie, stare de război declarat sau nedeclarat etc.) sau cele ce ţin de natura mărfii (ruginire, coclire, zgâriere, spargere, alterare, mucegăire etc). Aceste riscuri se asigură separat, la solicitarea expresă a asiguraţilor contra unei prime de asigurare suplimentară, de regulă, separat pentru fiecare risc. Ele nu sunt deci, incluse în condiţiile generale prezentate mai sus. 2. Riscuri neasigurabile (excluse), adică acele riscuri pe care asigurătorii nu le acceptă; aici sunt incluse acele evenimente a căror producere este certă sau se apropie de certitudine, sau cele care sunt cauzate de către asigurat, cunoscute de către acesta şi ascunse asigurătorului, cum ar fi: viciile ascunse ale bunului asigurat, ambalarea necorespunzătoare a mărfii asigurate, consecinţele energiei atomice, faptele săvârşite cu intenţie, starea de nenavigabilitate a navei sau de funcţionare defectuoasă a mijlocului de transport, comportarea necorespunzătoare voită a asiguratului, evaporarea lichidelor, moartea naturală a animalelor vii, uzura normală a bunului asigurat, utilizarea oricărei arme de război care foloseşte fisiunea sau fuziunea nucleară, pagubele indirecte (pagube survenite ca urmare a întârzierii transportului, cheltuieli pentru plata salariilor şi întreţinerea personalului navigant în timpul staţionării mijlocului de transport pentru reparaţii, etc.), vătămarea corporală sau decesul persoanelor care lucrează pentru asigurat etc. Riscurile sunt grupate şi sunt oferite de cele mai multe ori în “pachet” sub forma “condiţiilor de asigurare” care poartă diferite denumiri, în funcţie de natura bunurilor asigurate şi de riscurile incluse în asigurare. Este important de menţionat faptul că fiecare societate de asigurări are libertatea de a-şi grupa riscurile după cum consideră că este optim pentru asiguraţi şi pentru ea însăşi.
24
De aceea, oferta de asigurări apare variată, diversă, dar, în acelaşi timp cu o serie de trăsături comune determinate de uzanţele internaţionale în materie. Spre exemplu, deşi unele societăţi de asigurare din România ţin oarecum “secret” condiţiile de asigurare pe care le practică, în cele mai multe ţări cu experienţă în asigurări acestea se publică, sunt la îndemâna oricui şi pot fi folosite ca referinţă de alte societăţi. Astfel, pe piaţa londoneză, una dintre cele mai mari şi mai reprezentative pieţe de asigurări din lume, sub egida Institutului Asigurătorilor din Londra şi a Lloyd’s, se publică anual “Condiţiile de asigurare pentru marfă şi navă”. Ele servesc drept model şi sursă de inspiraţie pentru multe societăţi de asigurare din lume, dar şi pentru societăţile din România. Acest lucru apare necesar deoarece piaţa londoneză absoarbe o mare parte a reasigurărilor şi de aceea uniformitatea condiţiilor apare firească.
25
Concluzii
Piaţa de asigurări cuprinde totalitatea actelor de vânzare-cumpărare de servicii de asigurare, a mecanismelor, instituţiilor şi reglementărilor care guvernează activitatea în domeniu pe un teritoriu dat. Asigurarea compenseaza financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru compensarea financiara a asiguratului sunt create de asigurator din primele platite de persoanele sau organizatiile care au cumparat asigurari. Asiguratul prin despagubirile primite este repus in situatia financiara pe care a avut-o inainte de producerea unui eveniment asigurat. Acest lucru exprima scopul principal al unei asigurari, compensarea pierderilor suferite si nu obtinerea unui profit. In schimbul primelor de asigurare alocate unor fonduri speciale, asiguratorul accepta riscul unor despagubiri, in cazul in care detinatorul politei va suferi un prejudiciu. Asigurarea în economia de piaţă apare ca un instrument de formare a businessului şi bunăstarea populaţiei, pe de altă parte – o activitate care aduce venit. Asigurarea de bunuri, ca segment al pieţei asigurărilor generale, este unul dintre sectoarele cele mai complexe din punctul de vedere al multitudinii de riscuri acoperite.
26
Bibliografie Gheorghe D. Bistriceanu, “Asigurări şi reasigurări în România” Editura Universitară 2006, România Iulian Văcărel, Florian Bercea, “Asigurări şi reasigurări”, Editura Expert, 2007
www.asigurare.md www.portaldeasigurari.ro www.bursaasigurarilor.ro ro.wikipedia.or www.birouldeconsiliere.ro
27
