Masajul Piciorului Materia de Sem 2

MASAJUL PICIORULUI (LABA) Muşchii regiunii anterioare a gambei: Muşchiul tibial anterior - origine pe condilul lateral al tibiei, pe faţa laterală a tibiei, pe membrana interosoasă şi pe fascia crurală, inserţie pe cuneiformul I şi pe metatarsianul I.. Muşchiul extensor lung al halucelui - origine pe faţa medială a fibulei şi pe membrana interosoasă, inserţie pe falanga II (distală) a halucelui. Muşchiul extensor lung al degetelor - origine pe fibulă: marginea anterioară, faţa medială, capul fibulei, pe tibie pe condilul lateral, pe membrana interosoasă şi pe fascia crurală; inserţie: fasciculul mijlociu pe falanga II la degetele 3 şi 4, fasciculele marginale pe falanga III la degetele 2 şi 5. Muşchiul peronier al treilea - origine pe fibulă, în porţiunea mijlocie a feţei mediale şi pe membrana interosoasă, inserţie pe metatarsianul V. Tendonul se găseşte într-o teacă sinovială comună cu a extensorilor (încrucişează extensorul scurt al degetelor). Masajul se face prin manevre de la degete înspre maleole. Efleurajul (netezirea): - pe fiecare deget în parte, cu degetul mare şi arătătorul; - pe partea anterioară a piciorului cu degetele mari; - cu alunecări ale ambelor mâini, una alunecă pe talpă, iar cealaltă pe faţa piciorului. Fricţiuni: - în sens liniar sau circular cu degetele, în lungul tendoanelor şi al spaţiilor interosoase (intermetatarsian); - în sens circular în jurul maleolelor. Tapotament: mănunchi de nuiele; în ciocan. Efleuraj de încheiere: uşor, relaxant. Masajul se termină cu gimnastica articulară a degetelor (flexii, extensii, circumducţii) şi a labei piciorului (flexie, extensie, lateralitate, circumducţii). Presopunctura labei piciorului (după Sabin Ivan)  În caz de alergie, impotenţă sexuală, frigiditate se masează punctul Asaltul suprem (F 3), situat pe faţa dorsală a labei piciorului, în unghiul format de cele două oase metatarsiene I şi II, prin tonifiere.

(După Ivan, S., pp.59, 109)

 În caz de dureri de picior (laba piciorului) sau de tulburări de pipăit, se masează punctul A cincea întâlnire cu pământul (VB 42), situat în spaţiul dintre cele două oase metatarsiene IV şi V, prin tonifiere.

(După Ivan, S., p. 89)

 În caz de dureri de sâni, tremurături de picioare, dureri de umăr se masează punctul (are un nume sugestiv) Aproape de plâns (VB 41), situat pe faţa dorsală a labei piciorului, la unirea oaselor metatarsiene IV şi V, prin dispersie.

(După Ivan, S., p.90)

 În caz de frigiditate (vezi şi la abdomen) se poate masa punctul Oceanul sclipitor (R 6), situat pe gamba dreaptă, în scobitura de sub maleola internă, prin tonifiere. (Medicina tradiţională spune că meridianul rinichiului stâng conţine energia sexuală a bărbatului, iar cel drept, pe cea a femeii). Acest punct se poate masa şi în caz de menstruaţie dureroasă, sâni dureroşi înaintea menstruaţiei, prin dispersie.


 În caz de hipertensiune arterială, edeme ale M.I. se masează punctul Valea luminoasă (R 2), situat pe marginea internă a piciorului la două măsuri înaintea şi sub maleola internă, prin dispersie. Se favorizează eliminarea lichidelor în exces. În caz de amorţeli ale M.I se masează prin tonifiere.


Masajul transversal profund (Tehnica Cyriax) (după Doina Mârza) - se face pe ligamentul calcaneocuboidian, durerea apare la supinaţia şi adducţia antepiciorului, călcâiul menţinându-se fix, pacientul în decubit dorsal, cu piciorul în adducţie, supinaţie; se reperează interlinia articulară (pe faţa anterioară a piciorului) prin mişcări de prono-supinaţie şi pe ligamentul cubo-metatarsian dorsal (V) (articulaţia Lisfrank V): ca reper este tuberculul celui de-al V lea metatarsian, pacientul este cu piciorul în uşoară flexie şi varus a antepiciorului. Valabil şi pentru articulaţia Lisfrank IV. Metoda Rabe şi Metoda Vogler - vezi masajul tălpii piciorului. MASAJUL PĂRŢII ANTERIOARE A GAMBEI Această porţiune de masat are unele particularităţi determinate de lipsa ţesuturilor moi pe creasta tibiei, de aceea se lucrează mai mult pe părţile laterale internă şi externă ale gambei. Efleurajul (netezirea): - simetric, mână după mână, în pieptene, sacadat, cu podul palmei, cu tăişul palmei, cu degetul mare pe muşchiul tibial anterior (aflat în jgheabul osos format de tibie şi peroneu). Fricţiunile: - vezi partea posterioară a gambei. Se face presopunctură din centimetru în centimetru pe muşchiul tibial anterior.

Tapotament: - toate metodele. Efleuraj de încheiere: - vibrat, relaxant. MASAJUL GENUNCHIULUI Se face cu piciorul întins, manevrele depăşind în sus şi în jos regiunea articulară. Efleuraj (Netezire): - cu podul palmei, în sus, pe genunchi şi pe părţile laterale ale genunchiului; - cu degetele, care alunecă în lungul genunchiului, apoi în jurul genunchiului (rotulei). Fricţiuni: - circulare, cu degetele sau cu podul palmei, pe părţile laterale ale genunchiului; - cu podul palmei fixat pe rotulă, se execută mişcări circulare, atât cât permite elasticitatea ţesuturilor. MASAJUL PĂRŢII ANTERIOARE A COAPSEI - este identic cu masajul părţii posterioare a coapsei. Muşchii regiunii anterioare a coapsei: Muşchiul croitor - origine pe spina iliacă antero-superioară, inserţie pe faţa medială a tibiei, acţiuni de flexie şi rotaţie externă a coapsei şi de flexie a gambei şi rotaţie internă a gambei când genunchiul este flectat. Muşchiul cvadriceps: Dreptul femural - origine pe spina iliacă anteroinferioară şi pe sprânceana acetabulară; Vastul lateral - origine pe trohanterul mare al femurului şi pe buza laterală a liniei aspre; Vastul medial - origine pe buza medială a liniei aspre şi pe creasta intertrohanteriană; Vastul intermediar - origine pe faţa anterioară şi laterală a corpului femural. Cele patru porţiuni ale muşchiului cvadriceps se unesc într-un tendon comun, care înglobează patela şi se fixează prin intermediul ligamentului patelar pe tuberozitatea tibiei. Acţiunea principală este de extensie a gambei, dar este şi de flexie, rotaţie externă şi abducţie a coapsei. Presopunctura regiunii anterioare a membrului inferior (după Sabin Ivan)  În caz de dureri de genunchi, dureri în capul pieptului se poate masa punctul Nas de viţel (S 35), situat în scobitura din afara tendonului rotulian, prin tonifiere.



 În caz de impotenţă sexuală, oboseală fizică şi psihică, vărsături se masează punctul Al treilea interval (S 36), situat la trei măsuri sub vârful rotulei, între cele două oase ale gambei, tibia şi peroneul, prin tonifiere. Shiatsul şi stretchingul membrului inferior pe partea anterioară (după Vasile Marcu) - Presiunea pe faţa internă a coapsei cu M.I. flectat, cu talpa piciorului flectat sprijinită pe genunchiul opus, mâna „mamă” pe abdomen, presiune pe muşchiul central; - Presiunea descendentă a podului palmei de-a lungul marginii interne a tibiei; - Presiunea palmei pe faţa anterioară a coapsei, de fiecare parte a muşchiului anterior al coapsei (cu fermitate); - Mobilizarea rotulei de două-trei ori în toate direcţiile; - Presiunea descendentă de-a lungul marginii externe a tibiei. Tehnici speciale de masaj (după Doina Mârza) Masajul transversal profund (Tehnica Cyriax) - aparatul extensor al genunchiului (tendonul cvadricipital, marginile laterale ale vaştilor, tendonul rotulian) - durerea apare la contracţia izometrică, pe toată amplitudinea de extensie a genunchiului, fricţiunea se execută împrejurul rotulei; - ligamentul lateral intern al genunchiului - apare durere mai ales la valgusul în uşoară flexie şi adesea la rotaţia externă. Se reperează partea anterioară a interliniei şi se presează pe proeminenţa care constituie marginea platoului tibial intern;

- planul capsulo-ligamentar al genunchiului - se reperează interlinia articulară femuro-tibială, se percepe clar proeminenţa anterioară a platoului tibial intern. Leziunile pot fi localizate înaintea sau înapoia ligamentului lateral intern; - capsula articulaţiei peroneo-tibiale superioare - durere la contracţia izometrică în flexie a genunchiului sau la mobilizarea antero-posterioară a capului peroneului, cu genunchiul flectat; pacientul este în decubit dorsal cu genunchiul flectat, se reperează interlinia anterioară, superioară şi posterioară; - ligamentul lateral extern tibio-tarsian – durerea apare la poziţia în varus a piciorului. Pacientul este în decubit dorsal cu piciorul în uşor varus şi flexie plantară, dar să nu fie într-o poziţie dureroasă. Ligamentul este situat pe marginea anterioară şi la vârful maleolei externe, pe aproximativ 1 cm. în jur, numai în faţa vârfului maleolei. Metoda Terrier (masajul manipulativ): - se aplică o mână pe zona de tratat şi nu se mişcă. Se execută mişcarea pasivă a segmentelor din zona respectivă. Pentru membrul inferior se execută mobilizarea inserţiilor trohanteriene ale acestuia. Metoda Bugnet - asociază acţiunea manuală viguroasă cu contracţia musculară voluntară şi are ca scop întărirea aferenţelor proprioceptive a segmentului tratat şi urmăreşte deficitele musculaturii striate, cotate la testare cu valori de 1-3, a musculaturii posttraumatice, postchirurgicale şi reumatologice. Se efectuează o priză „în cleşte”, transversal faţă de corpul muscular, aflat în stare de relaxare, priză care îndepărtează corpul muscular de planul osos. Prin stimulare verbală, pacientul îşi eliberează muşchiul din priza maseurului (kinetoterapeutului), prin contracţie (contracţie energică a cvadricepsului). MASAJUL ABDOMENULUI (AL PERETELUI ABDOMINAL) Muşchii anteriori ai bazinului: Muşchiul iliopsoas: Muşchiul psoas mare - origine pe faţa laterală a vertebrelor T12, L1-4 şi pe discurile intervertebrale, inserţie pe trohanterul mic al femurului, acţiuni de flexie a coapsei şi de extensie a coloanei lombare; muşchiul iliac - origine pe fosa iliacă, inserţie pe trohanterul mic al femurului, acţiuni de flexie a coapsei fără primele 30 de grade, de flexie a bazinului şi de rotaţie laterală (externă) a coapsei. Muşchiul psoas mic - origine pe corpul vertebrelor T12-L1 şi pe discul intervertebral, inserţie pe fascia iliacă/eminenţa iliopubică. Muşchii regiunii antero-laterale a abdomenului: Planul I: Muşchiul drept abdominal - origine pe cartilajele costale V-VII, inserţie pe marginea superioară a simfizei pubiene între tuberculul pubian şi linia mediană, acţiuni de flectare a toracelui pe bazin şi coborâre a coastelor, dacă ia punct fix pe pube şi de flexie a bazinului pe torace, dacă ia punct fix pe coaste. Muşchiul piramidal = un muşchi de formă triunghiulară cu baza la pubis şi vârful la linia albă. Muşchiul oblic extern al abdomenului - origine pe coastele V-XII, inserţii pe creasta iliacă. Formează lama anterioară a tecii muşhiului drept abdominal; se continuă cu fascia lata. Acţiuni de rotire a trunchiului când se contractă de o singură parte, de flexie a bazinului pe torace, dacă ia punct fix pe coaste şi de

flexie a toracelui pe bazin, dacă ia punct fix pe creasta iliacă. Planul II: Muşchiul oblic intern - origine pe fascia toracolombară, pe porţiunea anterioară a crestei iliace, pe spina iliacă anterosuperioară şi pe ligamentul inghinal; inserţii: fasciculele posterioare pe ultimele 3 coaste, fasciculele mijlocii pe aponevroza anterioară a oblicului intern, fasciculele anterioare pe pube; acţiuni: de rotire a trunchiului, cu ducerea feţei anterioare a toracelui şi umărului în partea sa, în contracţie unilaterală cu punct fix la nivelul originii şi de flexie a toracelui pe bazin, în contracţie bilaterală cu punct fix la nivelul originii. Muşchiul cremaster = muşchi care înconjură funiculul spermatic. Planul III: Muşchiul transvers abdominal -origine pe faţa medială a cartilajelor costale 7-12, pe procesele costiforme ale vertebrelor lombare, pe creasta iliacă şi pe ligamentul inghinal, inserţie pe aponevroza transversului, acţiuni de tragere a coastelor spre linia mediană = muşchi al presei abdominale şi are rol şi în expiraţie coborând coastele. Muşchiul pătrat lombar - în regiunea posterioară a abdomenului şi muşchiul diafragma - în regiunea superioară a abdomenului. Există unele persoane, la care regiunea abdominală este foarte sensibilă, lucru care face, ca manevrele de masaj (sau unele manevre de masaj) să fie greu de aplicat sau chiar imposibile. De obicei se lucrează cu membrele inferioare flectate din genunchi şi cu tălpile sprijinite pe patul de masaj. Efleurajul: - se efectuează pe traiectul rebordului costal şi pe muşchii drepţi abdominali, oblici şi transverşi abdominali. Se pleacă din zona subombilicală şi se merge în sus spre rebordul costal, apoi mâinile alunecă spre lateral, în jos şi înăuntru, în lungul zonelor inghinale (iliace), spre pubis. Manevre: - lung simetric, cu toată palma; - lung asimetric; - mână după mână pe o jumătate de abdomen; - în „pieptene” (simetric şi asimetric); - cu pumnii semiflexaţi; - mână peste mână (pentru a intra mai în profunzime şi mai ales pentru organele interne); - circular, în sensul acelor de ceasornic, în jurul ombilicului şi pe traiectul rebordului costal (al colonului). Fricţiunile: - circulare, cu degetele răsfirate; - circular, cu podul palmelor, cu pumnul semiînchis. Frământatul: - se trage dinspre exterior spre interior cu presiune, până la linia albă şi apoi se merge înapoi cu dosul palmelor; -

stoarceri cu tăişurile palmelor, stoarceri circulare;

- şerpuit în val longitudinal prin lateral şi pe muşchii drepţi abdominali (în zig-zag); - în zig-zag transversal (dintr-o parte în cealaltă a abdomenului). Tapotament: - se face doar percutat tangenţial. Nu se fac alte procedee de tapotament.

Efleurajul de încheiere: uşor, vibrat, relaxant. MASAJUL ORGANELOR INTERNE (AL CONŢINUTULUI ABDOMINAL): - se deosebeşte de masajul peretelui abdominal prin tehnica manevrelor. Efectuarea manevrelor de masaj a organelor interne se face în sensul evacuării reziduurilor din tubul digestiv; traseul pleacă din fosa inghinală dreaptă, urcă până în zona ficatului (aflat sub rebordul costal drept), trece spre partea stângă a abdomenului (rebordul costal stâng) şi merge în jos spre fosa inghinală stângă. Zonele asupra cărora se acţionează direct, dacă ne interesează anumite organe sunt: - hipocondrul drept, în care se află ficatul şi vezica biliară; - epigastrul, în care se află plexul solar şi partea superioară a stomacului; - hipocondrul stâng, cu splina; - flancul drept, cu colonul ascendent şi unghiul hepatic; - mezogastrul, cu stomacul, intestinul subţire şi colonul transvers; - flancul stâng, cu colonul descendent şi unghiul splenic; - fosa inghinală dreaptă, cu apendicele vermicular; - hipogastrul, cu intestinul subţire şi organele uro-genitale (vezica urinară); - fosa inghinală stângă, cu colonul sigmoid şi rectal. Masajul organelor interne se indică pentru următoarele afecţiuni: dischinezii biliare (tulburări ale evacuării bilei), constipaţii (se folosesc metode stimulente în partea dreaptă, prin manevre mai dure şi mai profunde şi metode relaxante, calmante în partea stângă), tulburări în motilitatea stomacului, ptoze (căderi) ale viscerelor abdominale, în periviscerite (aderenţe ale organelor), în perioada de sarcină (lunile 3-4-5). Se contraindică în inflamaţii la acest nivel, ulcere în faza activă, ascită (lichid în abdomen), peritonită (inflamaţii ale peritoneului), inflamaţii ale organelor uro-genitale, perioada de sarcină (lunile 1-2 şi 6-7-8-9), tumori maligne în abdomen, la copii mici (sugari). Manevrele utilizate: Efleurajul: neteziri lungi, de deasupra ombilicului, în sus până la rebordul costal, în lateral, apoi în jos pe flancuri şi se încheie spre simfiza pubiană. Se fac neteziri cu toată palma, mână după mână sau mână peste mână pentru profunzime, pentru fiecare organ în parte. Pentru ficat şi splină netezirea se efectuează dinspre apendicele xifoid înspre lateral, pe sub coaste. Fricţiunea: cu pulpa degetelor de la colonul ascendent (partea dreaptă jos), apoi pe colonul transvers şi se încheie pe colonul descendent (partea stângă jos). Fricţiunea se poate face şi pe fiecare organ în parte; iar pentru colon se face o fricţiune combinată cu presiune, executată cu mâna făcută jgheab (presiune şerpuită).

Frământarea: se foloseşte un procedeu de presiune şi alunecare transversală, dinspre flancuri spre linia albă abdominală, cu încrucişarea palmelor pe linia mediană. Se pot efectua şi nişte tracţiuni axiale ale fiecărui organ abdominal în parte. Tapotamentul: percutat tangenţial şi uşor tocat (mai tare în partea dreaptă şi mai uşor în stânga). Vibraţiile: uşoare, relaxante. Se execută pe epigastru, subcostal dreapta şi stânga şi suprapubian, iar pentru ficat se efectuează în timpul inspiraţiilor profunde. Efleuraj de încheiere: uşor, liniştitor. În zona intestinului subţire (mezogastru) se face o presiune circulară, începută de sub ombilic şi se face în jurul ombilicului, în sensul acelor de ceasornic, fără a ridica palma de pe abdomen. Presopunctura pe regiunea abdominală (după Sabin Ivan)  În caz de aerofagie (înghiţire de aer) (acumulare de aer la baza esofagului, care se va elimina în afară după un oarecare timp). Nu trebuie confundată cu aerogastria (acumulare de gaze în stomac) sau cu aerocolia (acumulare de aer în intestinul gros). Se poate masa punctul Marea barieră (VC 14), situat la două măsuri sub vârful osului stern, prin tonifiere, iar în caz de vărsături prin dispersie.


 În caz de balonări (acumulări de gaze în intestine), vărsături se poate masa un punct destul de eficace, numit Stomac inferior (VC 10), situat la două măsuri deasupra ombilicului, prin dispersie. Se pot face şi loviri uşoare cu vârful degetelor pe osul sacru insistându-se pe locul unde acesta se articulează cu vertebra a cincea lombară. Acelaşi punct se masează prin tonifiere, în caz de indigestie.


 În caz de constipaţie şi pentru fortificarea muşchilor abdominali se masează punctul Marele fenomen (S 27), situat pe abdomen, prin tonifiere.


 În caz de frigiditate se masează punctul Poarta de piatră (VC 5), numit şi Elixir de viaţă lungă, situat la două măsuri sub ombilic, prin tonifiere şi prin dispersie, în caz de dureri abdominale


 În caz de impotenţă sexuală, astenie se masează zilnic timp de mai multe săptămâni, punctul Oceanul energiei (VC 6), situat la 1,5 măsuri sub ombilic, prin tonifiere.


 În caz de obezitate (pentru eliminarea lichidelor în exces), edeme se masează punctul Împărţirea apelor (VC 9), situat la 1 măsură deasupra ombilicului. Punctul se mai numeşte Punctul taliei. Se masează prin tonifiere.


 În caz de sughiţ (pentru oprirea lui), vărsături, dureri de ficat se masează punctele Poarta mare (F 13), situat la extremitatea coastelor XI, prin dispersie şi punctul Stomac central (VC 12), situat la jumătatea distanţei dintre ombilic şi vârful sternului, prin dispersie.


Tehnici speciale de masaj (după Doina Mârza) Metoda Grossi (cu efecte asupra organelor interne): - este o metodă reflexoterapică, în care un stimul aplicat pe suprafaţa cutanată a peretelui abdominal, acţionează la distanţă asupra musculaturii netede a stomacului şi intestinului. Metoda se adresează ptozelor gastrice şi ale colonului şi dereglărilor secretorii determinate de

acestea. Se aplică un efleuraj pe aceste zone şi prin repetare se formează un automatism contractil al fibrelor netede, care duc la normalizarea activităţii peristaltice sau a activităţii secretorii gastrice sau intestinale (se asigură gimnastica organelor). Există 6 zone reflexogene: - o linie verticală situată între apendicele xifoid şi ombilic cu lungimea de 1011 cm.; - o linie oblică de sus în jos şi din afară spre interior, mergând de la mamelonul stâng, până la un punct situat la stânga jos faţă de ombilic, cu o lungime de aproximativ 12 cm.; - o linie încurbată transversal, mergând de la regiunea subsplenică, până la un punct situat la dreapta jos faţă de ombilic, cu lungime de 13-14 cm.; - două linii oblice, simetrice, care încep deasupra foselor iliace şi merg în direcţia pubisului, cu o lungime de aproximativ 7 cm.; - o suprafaţă circulară de aproximativ 6 cm. diametru, aflată sub apendicele xifoid, numită „zona solară”. Procedeul de efleuraj uşor se repetă de mai multe ori pe sectoarele care sunt mai sensibile. Durata şedinţei nu trebuie să depăşească 20-25 de minute, pentru a nu declanşa spasme dureroase pe teritoriul visceral solicitat, deci nu se va aplica masajul pe stomacul gol, recomandându-se înghiţirea măcar a unui pahar cu apă înaintea şedinţei. Metoda Vogler: - masajul colonului este practicat în scopul „trezirii” la activitate a fibrelor netede care asigură peristaltismul şi are şi acţiune stimulativă asupra diferitelor secreţii la nivelul tubului digestiv. Tehnica de acţionare constă într-o presiune lentă şi profundă, cu ultimele 4 degete, efectuată în sensul tranzitului intestinal, pe expiraţie. Se delimitează 5 zone de acţiune: - Z1 - la nivelul capătului inferior al cecumului, în fosa iliacă dreaptă; - Z2 - la nivelul joncţiunii colonului ascendent cu rebordul inferior al hemitoracelui drept (începutul colonului transvers); - Z3 - simetrică cu zona 2, faţă de axul median al corpului, - Z4 - zona inferioară a colonului descendent, în fosa iliacă stângă; - Z5 - zona sigmoidă, situată de-a lungul părţii inferioare a marginii externe a marelui drept abdominal.

MASAJUL PIEPTULUI Muşchii comuni toracelui şi membrelor superioare: Muşchiul pectoral mare - fasciculul clavicular are origine pe jumătatea medială a marginii mediale a claviculei, fasciculul sternocostal are origine pe stern şi pe cartilajele costale I-IV, iar fasciculul abdominal pe teaca muşchiului drept abdominal, inserţie pe tuberculul mare al humerusului, acţiuni de adducţie şi pronaţie a braţului, când punctul fix este pe torace şi de ridicare a toracelui,

când punctul fix este pe humerus. Muşchiul pectoral mic - origine: 3 fascicule pe feţele antero-laterale ale coastelor III, IV, V, inserţie pe procesul coracoid al scapulei, acţiune de coborâre a umărului, când punctul fix este pe torace şi de ridicare a coastelor, când punctul fix este pe scapulă. Muşchiul subclavicular - origine pe coasta I, inserţie pe claviculă, acţiune de coborâre a claviculei şi umărului. Muşchiul dinţat anterior - origine pe feţele externe ale coastelor I-X, inserţie pe unghiul inferior şi pe marginea medială a scapulei, acţiuni de depărtare a marginii mediale a scapulei de coloana vertebrală, când punctul fix este pe torace şi de ridicare a coastelor în timpul inspiraţiei, când punctul fix este pe scapulă. Muşchii proprii ai toracelui: Muşchii intercostali, muşchii ridicători ai coastelor (supracostali), muşchii subcostali, muşchiul transvers al toracelui. Masajul se execută ocolind regiunea sânilor la femei. Efleurajul: - de la rebordul costal în sus şi înapoi prin lateral. Metode: - simetric: se pleacă de la baza toracelui, peste regiunea sternală şi apoi în lungul claviculelor, până peste umeri; - asimetric sau alternativ; - în pieptene; - cu ambele mâini care alunecă în lateral, peste coaste, pe spaţiile intercostale. Se pleacă de la umeri şi se continuă până la baza toracelui; - cu podul palmelor; cu tăişul palmelor; cu pumnii semiflexaţi; cu pumnii închişi. Fricţiunile: - cu degetele răsfirate, circular (descriind spirale peste muşchii pectorali şi prin lateral); - cu podurile palmelor; cu tăişul palmelor; cu pumnul semiînchis şi închis. Frământatul: - în cută sau în cleşte, circular în jurul mamelonului şi pe muşchii pectorali (la bărbaţi). Tapotamentul: - se interzice la femei! Metode: - mănunchi de nuiele; - cu pulpa degetelor din exterior (percutat tangenţial); - în ventuză; - tocat (cu marginile cubitale ale palmelor); - cu pumnul; în ciocan. Efleuraj de încheiere: - uşor, vibrat. Masajul peretelui toracic se termină cu câteva respiraţii ample cu uşoare presiuni la baza toracelui în timpul expiraţiei.

Presopunctura regiunii toracale (după Sabin Ivan)

 În caz de astm bronşic, faringite, amigdalite, pentru sportivi şi artişti pentru regularizarea ritmului respirator se masează punctele: - Atelier central (P 1), situat sub claviculă, la extremitatea externă a spaţiului II intercostal, prin tonifiere. În caz de tuse umedă (pentru a uşura eliminarea mucozităţilor), greutate în respiraţie, se masează acelaşi punct prin dispersie. - Perlă preţioasă (VC 21), situat pe marginea scobiturii sternului, prin tonifiere.

(După Ivan, S., p.65)

 În caz de tuse se masează punctul Mijlocul pieptului (VC 17) , situat pe osul stern, în mijlocul orizontalei ce trece prin cele două mameloane, prin tonifiere, iar în caz de frică, angină pectorală, prin dispersie.


Tehnici speciale de masaj Masajul energetic pe partea anterioară a trunchiului - vezi la masajul spatelui. Masajul transversal profund (tehnica Cyriax): - ligamentul sterno-clavicular - apar dureri la ridicarea, adducţia sau abducţia omoplaţilor sau la mişcările forţate de ridicare, rotaţie internă şi rotaţie externă ale umărului. Se lucrează din aşezat sau din decubit

dorsal rezemat. Pentru reperare se urmăreşte marginea anterioară a claviculei, din afară spre interior, până la interlinia articulară. - ligamentul acromio-clavicular - apar dureri la aceleaşi mobilizări. Se lucrează tot din aşezat. Se urmăreşte marginea anterioară a claviculei din interior spre exterior, până la interlinia acromio-claviculară.

MASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE Se face pe rând pentru fiecare membru superior. Mâna celui masat se poate sprijini pe genunchiul maseurului, sau se sprijină la centura acestuia, sau se sprijină cu o mână şi se lucrează cu cealaltă. MASAJUL DEGETELOR ŞI PALMEI Muşchii eminenţei tenare a mâinii: Muşchiul scurt abductor al policelui (planul I), muşchiul opozant al policelui, muşchiul scurt flexor al policelui (planul II), muşchiul adductor al policelui (planul III). Muşchii eminenţei hipotenare a mâinii: Muşchiul palmar scurt (mic) (planul I), muşchiul flexor scurt al degetului mic, muşchiul abductor al degetului mic (planul II), muşchiul opozant al degetului mic (planul III). Muşchii regiunii palmare mijlocii: Muşchii lombricali, muşchii interosoşi. Pentru degete - se fac neteziri pe toată lungimea lor şi pe fiecare falangă în parte, începând de la falanga distală spre cea proximală. Apoi se fac fricţiuni pe fiecare deget în parte insistându-se mai mult pe faţa palmară a degetelor. Se termină cu tracţiuni şi scuturări ale fiecărui deget în parte şi gimnastica specifică zonei respective (flexii, extensii, circumducţii). Pentru palmă: - neteziri: - uşoare cu toată palma pe faţa dorsală şi pe faţa palmară; - fricţiunile: - liniar sau circular, cu policele sau indexul, în lungul tendoanelor şi a spaţiilor interosoase; - frământatul: - la tenar şi hipotenar, circular din umeri, sau cu degetele cât mai apăsat. Se fac mobilizări ale oaselor metacarpiene acţionând asupra muşchilor din spaţiile interosoase; - tapotament: - în mănunchi de nuiele, pe ambele părţi; - efleuraj de încheiere: - uşor, vibrat. MASAJUL ANTEBRAŢULUI: - se execută de la pumn înspre cot. Muşchii regiunii anterioare a antebraţului: Muşchiul rotund pronator - fasciculul humeral are origine pe epicondilul medial al humerusului, iar fasciculul ulnar pe procesul coronoid al ulnei, inserţie în porţiunea

mijlocie a radiusului, acţiune de pronaţie. Muşchiul flexor radial al carpului - origine pe epicondilul medial al humerusului, inserţie pe metacarpianul II. Muşchiul palmar lung (mare) - origine pe epicondilul medial al humerusului, inserţie pe aponevroza palmară, neavând inserţie osoasă. Muşchiul flexor ulnar al carpului - capul humeral are origine pe epicondilul medial al humerusului, iar capul ulnar pe olecran şi pe marginea posterioară a ulnei în cele 2/3 superioare ale acesteia, inserţie pe osul pisiform. Muşchiul flexor superficial al degetelor - capul humeroulnar are origine pe epicondilul medial al humerusului şi pe procesul coronoid al ulnei, iar capul radial pe marginea anterioară a radiusului, inserţie pe falanga medie la degetele II şi V (profund) şi la degetele III şi IV (superficial). Muşchiul flexor profund al degetelor - origine pe faţa anterioară şi faţa medială a ulnei şi pe membrana interosoasă, inserţie pe falanga distală a degetelor II-V. Muşchiul flexor lung al policelui - origine pe faţa anterioară a radiusului şi pe membrana interosoasă, inserţie pe falanga distală a policelui. Muşchiul patrat pronator - origine pe faţa anterioară a ulnei, inserţie pe faţa anterioară a radiusului. Muşchii regiunii posterioare a antebraţului: Muşchiul extensor al degetelor - origine pe epicondilul lateral al humerusului, pe ligamentul colateral radial şi pe fascia antebrahială, inserţie pe falanga proximală a degetelot II-V. Muşchiul extensor al degetului mic - origine pe epicondilul lateral al humerusului şi pe fascia antebrahială, inserţie pe falanga medie şi distală a degetului mic. Muşchiul extensor ulnar al carpului - origine pe epicondilul lateral al humerusului şi pe marginea posterioară a ulnei, inserţie pe metacarpianul V. Muşchiul anconeu - origine pe epicondilul lateral al humerusului, inserţie pe faţa posterioară a ulnei. Muşchiul abductor lung al policelui - origine pe faţa posterioară a ulnei, pe faţa posterioară a radiusului şi pe membrana interosoasă, inserţie pe metacarpianul I. Muşchiul extensor scurt al policelui - origine pe faţa posterioară a ulnei, pe faţa posterioară a radiusului şi pe membrana interosoasă, inserţie pe falanga proximală a policelui. Muşchiul extensor lung al policelui - origine pe faţa posterioară a ulnei şi pe membrana interosoasă, inserţie pe falanga distală a policelui. Muşchiul extensor al indexului - origine pe faţa posterioară a ulnei şi pe membrana interosoasă, inserţie pe tendonul indexului. Muşchii regiunii laterale a antebraţului: Muşchiul brahioradial - origine pe marginea laterală a humerusului şi pe septul intermuscular al braţului, inserţie pe procesul stiloid al radiusului. Muşchiul extensor lung radial al carpului - origine pe marginea laterală a humerusului şi pe septul intermuscular al braţului, inserţie pe extremitatea distală a radiusului şi pe metacarpianul II. Muşchiul extensor scurt radial al carpului - origine pe epicondilul lateral al humerusului, inserţie pe extremitatea distală a radiusului şi pe metacarpianul III. Muşchiul supinator - origine pe epicondilul lateral al humerusului şi sub incizura radială a ulnei, inserţie pe faţa laterală a radiusului. Efleuraj: - alunecări lungi, mână după mână pe toate feţele; - în brăţară; sacadat; în cleşte. Fricţiuni: - liniare sau circulare cu degetele răsfirate; cu podul palmei, cu tăişul sau cu pumnul semiînchis.

Frământatul: - cu policele pe mijlocul antebraţului, printr-o mişcare continuă pe toată lungimea antebraţului; - se fac tracţiuni cu cele patru degete de la ambele mâini, perpendicular faţă de lungimea antebraţului; - frământatul în cută (pentru antebraţ mai voluminos); - cernutul şi rulatul (tehnici secundare de masaj). Tapotament: - mănunchi de nuiele; percutat tangenţial; plescăit cu toată palma; tocat (longitudinal şi transversal); în ciocan. Efleuraj de încheiere La cot se face un efleuraj circular cu toată palma; fricţiuni cu degetele mari, circular în jurul oaselor cotului sau cu podul palmei pentru a fi mai relaxante. MASAJUL BRAŢULUI: - se face de la regiunea cotului până la umăr, pe toate feţele braţului. Muşchii regiunii anterioare a braţului: Muşchiul biceps brahial - origine: capul scurt pe vârful procesului coracoid (tendon comun cu muşchiul coracobrahial), iar capul lung pe tuberculul supraglenoidal şi pe cadrul glenoidal, inserţie pe tuberozitatea radiusului, acţiuni de flexie a antebraţului pe braţ, de adducţie (capul scurt) şi abducţie (capul lung) a braţului şi de supinaţie a antebraţului. Muşchiul coracobrahial - origine pe vârful procesului coracoid, inserţie în porţiunea mijlocie a feţei mediale a humerusului, acţiune de flexie şi adducţie a braţului. Muşchiul brahial - origine pe feţele laterală şi medială ale humerusului, inserţie pe procesul coronoid al ulnei, acţiune de flexie a antebraţului pe braţ. Muşchii regiunii posterioare a braţului: Muşchiul triceps brahial - capul lung are origine pe tuberculul infraglenoidal al scapulei, capul lateral pe faţa posterioară a humerusului şi pe septul intermuscular brahial lateral, iar capul medial pe faţa posterioară a humerusului şi pe septul intermuscular brahial medial, inserţie pe faţa posterioară a humerusului şi pe cele două margini ale olecranului, acţiuni de extensie şi adducţie a braţului (capul lung). Muşchii umărului: Muşchiul deltoid - origine pe treimea laterală a marginii anterioare a claviculei, pe marginea laterală a acromionului şi pe marginea posterioară a spinei scapulei, inserţie pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului, acţiuni de proiecţie înainte şi înapoi a braţului, de rotaţie externă şi internă a braţului şi de abducţie a braţului. Muşchiul supraspinos - origine pe fosa supraspinoasă a scapulei, inserţie pe tuberculul mare al humerusului, acţiune de abducţie a braţului. Muşchiul infraspinos - origine pe fosa infraspinoasă a scapulei, inserţie pe tuberculul mare al humerusului, acţiune de rotaţie externă a braţului. Muşchiul rotund mare - origine pe unghiul inferior al scapulei, inserţie pe creasta tuberculului mic al humerusului, acţiune: mişcarea de a pune mâinile la spate = rotaţie internă, extensie, adducţie. Muşchiul rotund mic - origine pe marginea laterală a scapulei, inserţie pe tuberculul mare al humerusului, acţiune de rotaţie externă a braţului. Muşchiul subscapular -

origine pe fosa subscapulară, inserţie pe tuberculul mic al humerusului, acţiune de rotaţie internă a braţului, de adducţie a braţului şi de a menţine capul humeral în cavitatea glenoidă. Efleurajul: - lung; în pieptene; sacadat; cu podul palmelor, cu marginile cubitale ale palmelor (cu tăişul palmelor); în cleşte; în brăţară. Fricţiuni: - circulare cu degetele, cu podul palmelor; cu marginile cubitale ale palmelor; cu pumnul semiînchis. Frământatul: - cu degetele mari, pas cu pas; - în brăţară: se cuprinde braţul cu ambele mâini şi se fac mişcări ondulatorii; - şerpuit în val longitudinal şi transversal; - în cută, presând muşchii şi pielea între police şi celelalte degete; - cernutul şi rulatul. Tapotament: - mănunchi de nuiele; -

cu pulpa degetelor din lateral;

-

plescăit cu toată palma; în ventuză; în ciocan.

Efleuraj de încheiere: - uşor, vibrat. La umăr se fac neteziri circulare; fricţiuni circulare cu degetele, cu podul palmelor; frământatul şi tapotamentul cu vârful degetelor. Masajul membrului superior se termină cu scuturări şi tracţiuni în ax a segmentelor. Presopunctura membrului superior (după Sabin Ivan)  În caz de beţie, indigestie se poate masa şi punctul Colţul peştelui (P 10), situat la baza degetului mare, pe palmă, prin tonifiere.


 În caz de angină pectorală, insolaţie uşoară se masează punctul Bariera internă (VS 6), situat la două măsuri deasupra pliului pumnului, prin dispersie.

(După Ivan, S., pp. 62, 100, 112)

 În caz de astm bronşic, tuse, hemoptizie (eliminare de sânge prin tuse), crampe ale M.S. se masează punctul Mlaştina de un metru (P 5), situat pe pliul cotului, în afara tendonului muşchiului biceps, prin dispersie.


 În caz de convulsii, hemoragie nazală se masează punctul Micul negustor (P 11), situat în apropierea unghiei degetului mare de la mână, prin tonifiere.


 În caz de crampe (cârcei) ale M.S., palpitaţii se masează punctul Poarta vâlcelei (VS 4), situat la 5 măsuri deasupra mijlocului pliului pumnului, prin dispersie.


 În caz de dureri de cap (cefalee), dureri de dinţi, spate înţepenit se masează punctul Fundul văii (IG 4), situat la unirea celor două oase metacarpiene, aflate în prelungirea degetelor mare şi arătător de la mână, prin dispersie şi prin tonifiere în caz de constipaţie, gripă, guturai, migrenă cu dureri profunde, difuze şi permanente, mai ales noaptea.

(După Ivan, S., pp. 70, 80, 85, 101, 103, 126)

 În cazul durerilor de mâini (infecţii, traumatisme, poliartrită reumatoidă, artroză), menstruaţie care vine în avans, se masează punctul Iazul însorit (TF 4), situat pe dosul mâinii, pe scobitura din apropierea pliului pumnului, prin dispersie. Pentru durerile de degete se masează: - Punctele extrameridiane, situate pe faţa dorsală a degetelor, în apropierea articulaţiilor interfalangiene proximale. - Spaţiile situate la unirea degetelor (de la punctul situat între degetul mare şi arătător)(mâna pacientului va fi aşezată pe masă, cu palma în jos şi degetele depărtate).

(După Ivan,S., pp. 86, 125)

 În caz de febră, sete exagerată se masează punctul Mlaştina sinuoasă (IG 11), situat la extremitatea externă a pliului cotului, prin dispersie.

(După Ivan, S., pp. 98, 149)

 În caz de hemoragie nazală, astenie, dureri de cap se masează punctul Vâlceaua din spate (IS 3), situat pe marginea internă a palmei, la nivelul primului pliu din palmă, prin tonifiere.


 În caz de hipotensiune arterială, frică, impotenţă sexuală se masează punctul Asaltul central (VS 9), situat în apropierea unghiei degetului mijlociu de la mână, prin tonifiere.


 În caz de insomnie, frică, palpitaţii se masează punctele: - Calea spiritului (C 4), situat la 1,5 măsuri deasupra pliului pumnului, în apropierea marginii interne a antebraţului, prin dispersie; - Poarta spiritului (C 7), situat la extremitatea internă a pliului pumnului, prin dispersie. Aceste puncte se masează seara, înainte de culcare.


 În caz de lipotimie (leşin) se masează punctul Bucuria de a trăi (C 9), situat în apropierea unghiei degetului mic de la mână, prin tonifiere.


 În caz de trac, timiditate, lipotimie se masează punctul Punctul stăpânirii de sine (C 5) sau Marele punct al tracului, situat la o măsură deasupra pliului pumnului, în apropierea marginii interne a antebraţului, prin tonifiere şi prin dispersie în caz de palpitaţii.


Tehnici speciale de masaj Shiatsul şi stretchingul M.S. (după Vasile Marcu)

- presiunea palmei de-a lungul feţei interne a M.S. Se poziţionează braţul pacientului în abducţie de 90 de grade, cu mâna în supinaţie. Mâna „mamă” se aşează pe muşchiul pectoral şi se face o presiune cu cealaltă palmă, coborând de-a lungul feţei interne a M.S., de la umăr până la pumn, mâna maseurului adaptându-se după conturul braţului; - acelaşi lucru şi pe partea externă a braţului, presiunea făcându-se cu degetele, de la umăr până la cot, pacientul având braţul pe lângă corp cu mâna în pronaţie; - presiunea descendentă a palmei de-a lungul antebraţului, pe partea posterioară a acestuia (de la cot până la pumn). Masajul transversal profund (tehnica Cyriax) - tendonul lung al bicepsului (aflat în culisa bicipitală): pacientul este aşezat sau în decubit dorsal, cu braţul pe lângă corp, în uşoară rotaţie externă. Se imprimă mişcări de rotaţie internă şi externă pentru a percepe mica tuberozitate în interior şi marea tuberozitate în exterior, mai proeminentă şi pentru a localiza şanţul intertuberozitar în care se află tendonul. - tendonul radial al bicepsului: - apar dureri la supinaţia şi flexia antebraţului. Pacientul este aşezat sau în decubit dorsal rezemat, cotul uşor flectat, antebraţul este în supinaţie, se urmăreşte în pliul de flexie al cotului acest tendon de sus în jos. - capsula articulaţiei radio-cubitale inferioare: - apare durere mai ales la pronaţia pumnului. Pacientul este aşezat, cu antebraţul în pronaţie pe masă, se palpează de la capul cubitusului, pe interlinia articulară verticală şi se face presiune perpendiculară pe interlinia radio-carpiană. - ligamentul lateral intern al pumnului: - durerea apare la înclinarea cubitală şi supinaţia pumnului. Pacientul este aşezat, cu mâna pe masă, în pronaţie şi înclinare radială, ligamentul se află chiar sub stiloida cubitală. - capsula articulaţiei trapezo-metacarpiene: - apare durere la contracţia izometrică maximală în abducţie şi/sau antepulsia primului metacarpian. Se reperează tabachera anatomică, se percepe interlinia trapezometacarpiană, se urmăreşte această interlinie spre interior şi se face fricţiunea cu policele. - ligamentele laterale ale articulaţiilor interfalangiene: - apare limitarea flexiei şi extensiei. Pacientul este aşezat, cu mâna în pronaţie pe masă, se urmăreşte interlinia articulară percepându-se proeminenţa ligamentară pe feţele laterale. Se face o pensă între police şi index şi se fricţionează uşor cu amplitudine mică, în direcţia anteroposterioară. Metoda Terrier (masajul manipulativ): - policele drept al maseurului se aplică pe faţa posterioară a articulaţiei gleno-humerale, iar cu cealaltă mână se face mobilizarea M.S. (se acţionează asupra muşchilor coifului rotatorilor). Metoda Bugnet: - se face priză „în cleşte”, transversal faţă de corpul muscular aflat în stare de relaxare. Se îndepărtează corpul muscular de planul osos şi prin stimulare verbală, pacientul este invitat să-şi elibereze

muşchiul din priza maseurului (kinetoterapeutului)(eliberarea tricepsului brahial din priza manuală a kinetoterapeutului). MASAJUL COSMETIC Muşchii mimicii sunt aşezaţi în jurul orificiilor feţei, prezintă o inserţie cutanată şi o inserţie osoasă, iar mecanismul de acţiune este de a încreţii pielea prin apropierea punctului de inserţie cutanată de inserţia osoasă. Aici intră muşchii pleoapelor, nasului, muşchii din regiunea gurii. Muşchii pleoapelor: Muşchiul orbicular al ochiului = alcătuit din porţiunea palpebrală formată din două semicercuri musculare (superior şi inferior), cu acţiune de deschidere şi închidere a pleoapelor; porţiunea orbitală situată în jurul porţiunii palpebrale (sau a fantei palpebrale). Se contractă de exemplu dacă lumina este prea puternică; porţiunea lacrimală umezeşte corneea cu lichidul lacrimal, prin contracţia (comprimarea) sacului lacrimal. Muşchiul corugator al sprâncenei - inserţie osoasă pe procesul frontal al maxilei, inserţie cutanată în porţiunea mijlocie a sprâncenei. Muşchiul depresor al sprâncenei - inserţie osoasă la rădăcina nasului pe oasele nazale, inserţie cutanată pe capul sprâncenei. Muşchiul procerus - inserţie osoasă la rădăcina nasului pe oasele nazale, inserţie cutanată pe pielea din regiunea glabelei. Ultimii 3 muşchi au acţiune comună: formează cutele gânditorului. Muşchii nasului: Muşchiul nazal - inserţie osoasă pe maxilă, inserţie cutanată pe aripa nasului, acţiune de contracţie şi relaxare a nasului. Muşchiul depresor al septului. Muşchii din regiunea gurii: Muşchiul orbicular al gurii, Muşchiul buccinator (al trompetiştilor) inserţia osoasă este de pe procesele alveolare ale maxilei şi mandibulei până la rafeul pterigomandibular. Muşchiul ridicător al buzei superioare şi aripii nasului - inserţia osoasă pe procesul frontal al maxilei, inserţia cutanată pe aripa nasului. Muşchiul ridicător al buzei superioare - inserţie osoasă pe maxilă în fosa canină, inserţia cutanată pe pielea buzei superioare. Muşchiul zigomatic mic - inserţia osoasă pe osul zigomatic, inserţia cutanată pe pielea buzei superioare. Muşchiul zigomatic mare (al surâsului) - inserţia osoasă pe osul zigomatic, inserţia cutanată pe unghiul gurii. Muşchiul ridicător al unghiului gurii - inserţie osoasă pe maxilă, inserţie cutanată pe pielea unghiului gurii. Muşchiul coborâtor al unghiului gurii - inserţie osoasă pe mandibulă, inserţie cutanată pe unghiul gurii. Muşchiul rizorius (al râsului) - inserţie osoasă pe mandibulă, inserţie cutanată pe unghiul gurii. Muşchiul coborâtor al buzei inferioare - inserţie osoasă pe mandibulă, inserţie cutanată pe pielea buzei inferioare. Muşchiul mental - inserţie osoasă pe procesul alveolar al incisivilor de pe mandibulă, inserţie cutanată pe pielea bărbiei. Tot aici ar mai fi şi muşchii masticatori: temporal, maseter, pterigoidian medial şi pterigoidian lateral. Masajul se face în special în scopul prevenirii apariţiei ridurilor sau atenuării celor deja formate. O piele lipsită de elasticitate cu greu îşi mai poate reveni la starea normală. Dacă faţa prezintă acnee, coşuri, eczeme, arsuri sau leziuni deschise nu este indicată practicarea masajului. Înainte de începerea masajului, părul se prinde într-o basma sau se acoperă cu o cască cosmetică, iar faţa trebuie

curăţată cu o cremă de demachiat. Intensitatea mişcărilor va fi în raport cu vârsta: cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât mişcările vor fi mai intense. Mişcările cele mai folosite sunt: - mângâierea sau netezirea cu care se va începe şi se va termina masajul. Se folosesc pulpele degetelor sau toată palma; - frecarea sau fricţionarea cu presiune, folosind pulpa degetelor; - frământatul şi ciupitul - ajută la fortificarea muşchilor şi se recomandă în cazul tenului gras; - tapotatul sau bătătoritul, pianotatul cu faţa palmară a degetelor; - vibraţia. Înaite de a trece la efectuarea mişcărilor vom încălzi puţină cremă în palmă, apoi se întinde bine crema pe decolteu şi gât şi pe toată faţa. După aplicarea cremei se fac neteziri cu ambele palme începând de la frunte, în jos peste obraji, pe mijlocul gâtului, peste decolteu şi umeri şi până la muşchii cefei. Masajul decolteului (muşchii pectorali): - se fac fricţiuni circulare, cu degetele răsfirate, apoi fricţiuni cu nodozităţile degetelor şi apoi un pianotat tangenţial. Apoi se masează muşchii cefei cu pumnul sau cu degetele mari (policele) circular (muşchii trapezi, muşchii gâtului pe partea posterioară şi până la ceafă). După care se trece la masarea gâtului prin mişcări circulare, efectuate cu toată palma şi cu degetele răsfirate, apoi întinderi ale pielii înspre urechi. Masajul bărbiei: - se face prin neteziri de la mijloc înspre urechi, apoi se fac fricţiuni cu două degete întretăiat şi circular. Se pot face ciupituri de-a lungul maxilarelor şi sub bărbie, tapotament percutat tangenţial (dinspre gât în sus). Se insistă mai ales la persoanele care prezintă bărbia dublă („hamsterii”). Masajul buzelor: - se execută prin mişcări de foarfecă, cu degetele arătător

şi mijlociu, folosind

alternativ ambele mâini. Se fac mişcări circulare în jurul gurii (pe muşchiul orbicular al gurii) cu degetele mari, apoi se fac întinderi ale şanţului nazo-labial cu degetul mare, dinspre nas în jos înspre colţurile gurii. Masajul obrajilor: - se face cu cele 4 degete masând pomeţii cu o mişcare circulară, care porneşte de la aripile nasului spre tâmple. Masajul ochilor: - se face prin mişcări circulare pornind de la rădăcina nasului şi urmând arcadele sprâncenelor; se face cu delicateţe având în vedere că zona este foarte sensibilă. „Laba de gâscă” se masează cu arătătorul şi cu mediusul, executând un 8, apoi efectuând o mişcare circulară înspre tâmple. În acest timp persoana masată îşi va ţine gura deschisă sub formă de O. Pe arcadele sprâncenelor se fac mişcări alternative cu cele două degete arătătoare şi cele două mediusuri de la ambele mâini, de jos în sus şi mişcări de foarfecă. Masajul frunţii: - se face de la sprâncene, în V, înspre rădăcina părului (pentru ridurile orizontale) şi de la mijlocul frunţii înspre tâmple sau dintr-o parte în alta a frunţii (pentru ridurile verticale). Se fac mişcări de fricţine circulară cu 1-2-3 degete, sau fricţiuni cu 3-4 degete întretăiate, dintr-o parte în cealaltă a frunţii. Apoi se face tapotament cu toate degetele pe obraz şi pe frunte şi uşor în jurul ochilor.

Masajul se termină cu câteva puncte de presopunctură: - 4 puncte deasupra ochilor (pe sprâncene), dinspre rădăcina nasului înspre colţul sprâncenei; - 4 puncte dedesubtul ochiului, dinspre colţul intern al ochiului înspre tâmple; - 4 puncte pe mandibulă (pe marginea inferioară a mandibulei); - 4 puncte pe protuberanţa occipitală, de o parte şi de alta a medullei oblongata (gaurii occipitale). Masajul facial se termină cu tehnica mâinilor calde şi cu efectul de ventuză (apeşi/laşi). Presopunctura feţei (după Sabin Ivan)  În caz de ameţeală, dureri de dinţi se masează punctele. - Agăţat pe ţeastă (VB 5), situat pe tâmple, în unghiul format de inserţia părului, prin dispersie; - Punct extrameridian, situat între sprâncene, prin dispersie.


 În caz de dureri de cap (cefalee), sinuzită frontală, insomnie (punctul Palatul înţeleptului (VG 23)) se masează punctele: - Colina sprâncenelor (V 3), situat pe verticala ce trece prin extremitatea internă a sprâncenelor, la locul său de unire cu pielea păroasă a capului, prin dispersie şi prin tonifiere, în caz de pierdere a mirosului (anosmie); - Palatul înţeleptului (VG 23), situat pe verticala dusă prin mijlocul nasului, la unirea sa cu pielea păroasă a capului, prin dispersie şi prin tonifiere, în caz de trac, oboseală; - Punctul extrameridian (vezi mai sus).


 În caz de dureri de ochi, sinuzită se masează punctele: - Lumina ochilor (V 1), situat în apropierea unghiului intern al ochiului, prin dispersie; - Bambuşi în grămadă (V 2), situat la extremitatea internă a sprâncenei, (şi pentru sportivi şi artişti, pentru creşterea acuităţii vizuale, în caz de strabism), prin tonifiere şi prin dispersie în caz de migrenă, nevralgie de trigemen.


 În caz de guturai, acnee, mâncărimi ale feţei, hemoragia nazală se masează punc-

tul Întâlnirea miresmelor (IG 20), situat la marginea aripilor nasului, prin tonifiere.

(După Ivan, S., pp. 103, 104, 152)

 În caz de insolaţie (formă severă), redoare (înţepenire) a coloanei vertebrale, leşin se masează punctul Şanţul cu apă (VG 25), situat sub nas, pe buza superioară, prin tonifiere.

(După Ivan, S., pp. 112, 119)

 În caz de miopie se masează următoarele puncte: - Primeşte lacrimile (S 4), situat sub marginea orbitei, prin tonifiere şi prin dispersie în caz de lăcrimare, spasme ale pleoapelor; - Patru pete albe (S 5), situat sub punctul de mai sus, într-o mică scobitură, prin tonifiere şi prin dispersie în caz de nistagmus, spasme ale pleoapelor; - Marea scobitură (S 6), situat la unirea verticalei ce trece prin pupilă (subiectul privind înainte) cu orizontala de sub nas, prin tonifiere (şi în caz de paralizie facială).


 În caz de nevralgie de trigemen se masează următoarele puncte: - Gaura pupilei (VB 1), situat în apropierea unghiului extern al ochiului, prin dispersie; - Marea scobitură (S 6), (vezi mai sus), prin dispersie; - Valea adunării (VB 8), situat la o măsură deasupra marginii superioare a urechii, prin dispersie; - Poarta urechii (TF 23), situat în scobitura din faţa urechii, ce se formează când se deschide gura, prin dispersie; - Bambuşi în grămadă (V 2) (vezi mai sus).

(După Ivan, S., p. 131)  Pentru ridurile feţei: - relaxarea: - se apasă pe punctul respectiv, în mod continuu timp de 2-3 minute, slăbind presiunea din 15 în 15 secunde; - stimularea: - lovituri uşoare pe punctul respectiv, timp de 30 de secunde. Manevrele se execută succesiv, de mai multe ori şi întotdeauna se începe cu relaxarea. Pielea trebuie să fie curată şi uscată. 1. Ridul Atenţiei: - relaxarea punctului situat la rădăcina nasului;

- stimularea punctelor situate la 1 cm deasupra sprâncenelor, la aproximativ 2,5 cm de o parte şi de alta a liniei mediane anterioare. 2. Ridul Laba gâştei: - relaxarea punctelor situate în scobitura de sub orbită, pe verticala pupilei; - stimularea punctelor situate în mijlocul sprâncenelor.


3. Ridul Punga ochilor: - stimularea punctelor situate în scobitura de sub orbită şi a celor din apropierea unghiului intern al ochilor. 4. Ridul Mercurian: - relaxarea punctelor situate la comisura buzelor; - stimularea punctelor situate între narine şi buza superioară.

(După Ivan, S., p. 146) 5. Ridul Marţian: - relaxarea punctelor situate la comisura buzelor; - stimularea punctelor situate pe acest rid (şanţul nasului), în dreptul narinei. 6. Ridul Gurii: - relaxarea punctelor situate lângă comisura buzelor; - stimularea punctelor situate pe verticala pupilei, între narină şi comisura buzelor.


7. Ridul Jupiterian: - relaxarea punctului situat pe acest rid (între buza inferioară şi barbă); - stimularea punctelor situate la baza narinelor. 8. Pentru tonifierea sprâncenelor: - stimularea punctelor situate pe frunte, menţionate la ridul „Atenţiei”, a celor de la extremitatea internă a sprâncenelor şi a punctului de la rădăcina nasului.


După fiecare şedinţă trebuie netezită faţa cu palma, iar dacă ne plictisim aplicând acest tratament, să ne amintim că poetul francez La Bruyere spunea că: Cel mai frumos spectacol este o faţă frumoasă!. CAPITOLUL 5 Despre reflexologie şi reflexoterapie Prin tehnicile reflexologice, aplicate cu răbdare şi perseverenţă, se elimină din organismul uman deşeurile toxice, se îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, se întăreşte sistemul imunitar al bolnavului, adică se tinde spre recuperarea funcţiei, respectiv a organului afectat de boală. Reflexoterapia poate fi folosită de oricare dintre noi, în scop profilactic sau de fiecare dată când suntem nevoiţi să suportăm consecinţele unor dereglări funcţionale. ) Reflexologia = ştiinţa zonelor reflexogene ale organismului situate pe suprafaţa corpului, de obicei la distanţă faţă de organele pe care le reprezintă. Organele fiind componente inseparabile ale organismului uman, au legătura vasculară şi energetică directă cu zonele corespunzătoare reflexogene (picioare, mâini, coloană vertebrală, limbă, ureche, intestin gros, iris). Este compusă din reflexodiagnostic şi reflexoterapie. Reflexodiagnosticul = reperarea prin palpare a punctelor sensibile sau dureroase din zonele reflexogene, astfel putându-se descoperi o anumită suferinţă morfo-funcţională a organului corespondent. În cazul unei suferinţe sau dereglări, punctele reflexe devin sensibile (dureroase) la palpare, pacientul şi diagnosticianul sesizând acest lucru. Cu cât gravitatea şi vechimea afecţiunii organului corespondent sunt mai mari, cu atât este şi durerea mai mare. Examinarea se face cu foarte mare atenţie deoarece unele puncte reflexe pot fi dureroase datorită unor afecţiuni locale pe zonele de testare: bătături, tumori, traumatisme, malformaţii, afecţiuni dermatologice, etc. Palparea zonelor reflexe ale tălpilor oferă cea mai fidelă informaţie în materie de diagnosticare. Diagnosticarea după punctele reflexe din palmă se practică când sunt amputate M.I. sau când acestea prezintă afecţiuni inflamatorii, dermatologice sau traumatice în zonele din tălpi. Totuşi, diagnosticarea în

palme este greoaie şi mai puţin precisă datorită activităţilor zilnice la care sunt supuse palmele şi care duc la scăderea sensibilităţii pe care o urmărim în timpul unei diagnosticări. Toxinele, datorită perioadei pe care majoritatea oamenilor o petrec în picioare sau şezând, au tendinţa de a coborî spre zonele reflexe din tălpi, zone sau puncte unde sunt proiectate organele suferinde. Diagnosticarea corectă trebuie făcută numai de un specialist reflexodiagnostician cu sensibilităţi deosebite şi cu o vastă experienţă. Pe lângă cunoaşterea amplasării corecte a punctelor reflexe, diferenţierea intensităţilor şi amploarea durerilor produse pacientului prin palparea zonelor reflexe, precum şi sensibilitatea proprie a diagnosticianului, experienţa şi diversitatea în cazuistică, cunoştinţele anatomice, morfofiziologice şi patologice privind organismul uman, echilibrul psihoafectiv dintre diagnostician şi pacient, încrederea şi colaborarea reciprocă sunt indicii importante pentru diagnosticare şi pentru remediile prin reflexoterapie. Reflexoterapia = se ocupă cu tratamentul prin masaj al punctelor reflexe diagnosticate ca fiind sensibile (dureroase). Masajul se practică cu vârful policelui (degetul mare de la mână) sau cu articulaţiile interfalangiene, într-o anumită ordine şi fără obiecte ajutătoare (beţişoare, baghete, etc.). Masarea zonelor reflexogene afectate, în mai multe şedinţe, ajută la fisurarea cristalelor de toxine (acid uric, săruri, alte impurităţi), depuneri pe care circulaţia sangvină le va trimite prin fluxul sangvin spre organele de eliminare, îmbunătăţind astfel starea de sănătate. Dacă circulaţia sangvină este anevoioasă vindecarea survine mai greu. O circulaţie bună se menţine prin activitate musculară adecvată (gimnastică, sport). Factorii care determină, întreţin şi agravează depunerile toxinelor în organism, în zonele reflexe sunt multipli şi depind de specificul biologic al fiecărui individ. Toxinele sunt principala cauză a îmbolnăvirilor curente, iar mediul, hrana şi alte elemente indispensabile vieţii sunt furnizorii acestora. Astfel, dintre factorii mai semnificativi ar fi: modul de viaţă (alimentaţia, starea psihică şi mentală), circulaţia sangvină insuficientă într-un anumit organ sau segment din corp, bătăturile de la mâini sau picioare conduc la stază circulatorie zonală, fracturi consolidate greşit sau calusul vicios la mâini, picioare sau coloana vertebrală antrenează presiuni anormale pe vase şi nervi, rezultând perturbări circulatorii zonale şi implicit afectări ale organelor corespondente (folosirea încălţămintei strâmte sau incomode). La reflexoterapie poate apela orice persoană care intenţionează să-şi ajute propriul organism să fie sănătos. Când se lucrează în mod profilactic, se lucrează mai mult pe zonele renale, uretere, vezică urinară, sistem limfatic, cap, stomac, intestine, ficat favorizând astfel eliminarea toxinelor. Trebuie adoptate poziţii confortabile, relaxante, specifice punctelor (zonelor) aflate în tratament şi trebuie eliminate perturbările exterioare. Se începe masajul printr-o uşoară şi scurtă masare a tălpilor, apoi se palpează punctul corespunzător şi se masează cu apăsări uşoare, care vor creşte în intensitate, până la limita suportată de pacient, urmărindu-i reacţiile. Nu se folosesc unguente pentru a evita alunecarea de pe punctele de lucru şi pentru obţinerea eficacităţii dorite. Masajul se face prin presare şi/sau mişcări circulare. Pentru zonele întinse (traseul vezicii urinare, uretere, rinichi), sensul este dinspre călcâi spre degete (pentru a nu frâna curentul limfatic); pentru intestinul gros se va masa în sensul de evacuare. Se lucrează cam 30 de secunde cu fiecare mână, prin rotaţie, pentru a permite relaxarea mâinilor. Zonele

supuse masajului trebuie să fie sănătoase, fără traumatisme, afecţiuni inflamatorii, dermatologice sau bătături, cu o igienă riguros respectată. Durata şedinţelor de tratament şi numărul punctelor reflexe care se pot masa în cadrul unei şedinţe sunt strict individualizate. În cazul unor suferinţe acute se pot efectua 2-3 şedinţe a câte 30 de minute pe zi, pentru zonele afectate, putându-se masa combinat punctele reflexe de pe tălpi, palme şi coloana vertebrală sau urechi. Este absolut necesar ca pacientul să fie consultat de un medic specialist în cazul simptomatologiei de apendicită acută, abdomen acut, hemoragii interne sau externe, boli infecto-contagioase, sarcini cu risc, tumori maligne cu metastaze, etc., acestea fiind unele dintre restricţii. Sunt necesare 15-20 de şedinţe de tratament în funcţie de fiecare organism. În cazul afecţiunilor cronice se stimulează prima dată organele de eliminare (rinichi, uretere, vezică urinară, uretră) (5-7 minute fiecare traseu renal); apoi se masează zona capului (3 minute fiecare emisferă); apoi organele metabolice şi de detoxifiere (stomac, ficat, vezică biliară, intestin subţire, intestin gros) (5-10 minute); zonele care reprezintă partea limfatică din organism (pentru imunitatea specifică şi cea nespecifică); în final zonele reflexe sensibile sau dureroase corespunzătoare afecţiunilor ce urmează a fi tratate. Fiecare punct reflex se poate masa timp de 3-5 minute, cu dublarea timpului în cazul afecţiunilor acute. Punctele reflexe ale ficatului şi coloanei vertebrale se masează cu prudenţă şi timp mai scurt pentru evitarea perturbărilor de circulaţie. Obligatoriu şedinţele de tratament se execută cu 1-2 ore înainte de mese sau la cel puţin 2 ore după mese, pentru a putea dirija circulaţia sângelui spre organele afectate. Prin reflexoterapie se accelerează circulaţia liberă a toxinelor prin corp putându-se provoca stări de ameţeală, greaţă, somnolenţă, cefalee, nelinişte şi rău general. Mai pot apărea şi următoarele reacţii pasagere: creşterea în volum a varicelor existente, inflamaţii articulare datorate stazelor limfatice, deschiderea ulcerelor varicoase la gambele cu tulburări cronice de circulaţie, apariţia unor pete albăstrui când există un dezechilibru privind asimilarea calciului în organism, dureri vii în organele corespondente datorită creşterii rapide a volumului de sânge care asigură funcţionarea acestora, febră, dacă există o infecţie latentă şi se stimulează formaţiunile limfatice. Aceste reacţii sunt răspunsul organismului şi nu reprezintă contraindicaţii în aplicarea masajului reflexogen, dar impun reglarea intensităţii şi a duratei acestuia până la adaptarea la tratament prin dispariţia tulburărilor. Mersul desculţ pe pământ cu asperităţi sau pietriş, fără a produce traumatisme tălpilor, pe iarbă umedă, prin rouă sau zăpadă proaspătă, pe pietre rotunde, bile de lemn, metal, plastic sunt benefice pentru organism şi fortifică picioarele, stimulând punctele reflexe (activitatea întregului organism) şi sporesc rezistenţa faţă de îmbolnăviri dacă sunt practicate cu regularitate. Reflexoterapia se poate aplica la toate categoriile de vârstă, fiint total lipsită de toxicitate şi tratând cauzele bolilor nu simptomatologia acestora. Prin reflexoterapie se poate verifica rapid starea de sănătate a unui individ, dar este nevoie de încredere, răbdare şi perseverenţă atât pentru diagnostic, cât şi pentru tratament. Pentru o reuşită a oricărui tratament este necesară în primul rând depistarea şi eliminarea cauzei care a contribuit la apariţia bolii. Apoi starea psihică a fiecărei persoane are un rol important în starea de sănătate a respectivei persoane (autosugestia). Debarasarea organismului de produşii toxici prin aparatul renal = colorarea intensă a urinei în

perioadele de tratament, prin tubul digestiv = scaune fetide (miros puternic şi respingător) care degenerează până la faza diareică, eliminare prin transpiraţii masive, eliminările din sinusuri şi din aparatul respirator sunt însoţite de manifestări simptomatice ale răcelii: expectoraţii şi transpiraţii abundente, stare de subfebrilitate, rinoree, tuse, dureri musculo-articulare. Este recomandată colaborarea cu medicul de specialitate pe specificul bolii respective. Se recomandă ca măcar în perioada terapiei reflexologice şi 3-4 săptămâni după tratament să fie adoptat un regim naturist completat prin aport suficient de lichide ingerate (apă de izvor, apă plată, apă distilată, apă de zarzavat, apă de tărâţe), necesar eliminării toxinelor. Se indică consumarea a 2-3 litri de lichid la 24 de ore. Aplicaţii ale metodelor reflexoterapeutice în kinetoterapie 1. Reflexologia vertebrală = constă în percuţia uşoară, cu vârful unui deget, pe apofizele spinoase ale vertebrelor, timp de câteva secunde sau minute, în funcţie de indicaţii. Metoda este foarte veche, fiind practicată de unii medici încă din antichitate. Corespondenţele vertebrelor cu unele organe, funcţii, boli şi efectul ce rezultă din percuţia lor digitală: C1 = cap, creier, auz, ameţeli, amnezie, nevralgie facială şi cervico-brahială; C2 = urechi, corzi vocale, glande suprarenale, aritmie (ritm anormal la inimă); C3 = amigdale, dinţi, gingii, pancreas, cefalee; C4 = astm bronşic, emfizem pulmonar (dilatare excesivă şi permanentă a plămânilor datorită atrofiei şi ruperii septurilor dintre alveole, precum şi pierderii elasticităţii); C5 = membre superioare, paralizia membrelor superioare, sughiţ; C6 = boala Parkinson (reduce tremurăturile), tahicardie paroxistică (accelerare intensă); C7 (cea mai proeminentă) = insuficienţă hipofizară, tremurături, tahicardie, boala Basedow, reanimare; D1 (T1) = contracţia ansei sigmoide, dilatarea pupilei (percuţia sa este contraindicată în glaucom); D2 (T2) = scăderea tensiunii arteriale; D3 (T3) = contractarea pilorului (orificiu de comunicaţie între stomac şi duoden), stimularea funcţiilor plămânilor şi plexului solar; Spaţiul dintre D3 şi D4 = hipertiroidie, hipertensiune arterială, hiperfuncţia hipofizei; D4 (T4) = dilatarea plămânilor şi ameliorarea funcţiilor lor; D5 (T5) = deschiderea pilorului, relaxarea musculaturii, insomnie, îmbunătăţirea funcţiilor pancreasului; D6 (T6) = litiază biliară, contractarea vezicii biliare; D7 (T7) = evacuarea vezicii biliare, boli de ovare; D8 (T8) (pe linia care uneşte vârfurile omoplaţilor) = splină, rinichi, ficat; D9 (T9) = litiază biliară, dilatarea canalului coledoc, stimularea ovarelor, dismenoree (tulburare a fluxului menstrual însoţită de durere); D10 (T10) = cistită, celulită, edeme, calculi renali, gută, diabet zaharat, impotenţă sexuală, arterită;

D11 (T11) = boli de intestine; D12 (T12) (corespunde ultimelor coaste) = prostată, incontinenţă urinară; L1 = ficat, pancreas, contracţia porţiunii ascendente a colonului; L2 = ficat, pancreas, contracţia porţiunii transversale a colonului; L3 = ficat, pancreas, contracţia porţiunii descendente a colonului; L4 (se află pe linia care uneşte oasele bazinului) = contracţia ansei sigmoide şi a rectului; L5 = atonia vezicii urinare, enurezis (incontinenţă urinară); S1 = favorizează erecţia; S2 = contracţia rectului; S3 = hemoroizi; S4 = hemoroizi; S5 = hemoroizi, favorizează erecţia. 2. Metoda Dicke = terapie reflexă manuală, care constă în întinderea progresivă, ca durată şi ca profunzime, a ţesutului conjuctiv subcutanat moale, care este elementul vital al organismului, unde se petrec toate schimburile, întreg metabolismul, toate procesele biochimice şi biofizice, este reflectarea oricărei dereglări anatomice şi funcţionale a organismului. Este un ţesut bogat în arteriole, capilare, venule şi canale limfatice, în fibre nervoase cerebro-spinale şi vegetative, în receptori cutanaţi şi celule neuro-humorale şi este folosit ca sediu al aplicării stimulilor, în vederea obţinerii unui reflex cuto-organic. Masajul reflex Dicke se aplică (ca orice masaj reflex) la distanţă de zonele afectate şi se poate obţine înlăturarea tensiunilor şi perturbărilor numai prin acţionarea asupra dermatomului (piele şi ţesut subcutanat), dar este necesară corecta localizare a aplicării întinderilor şi începerea şedinţelor de tratament cu construcţia bazei. La începutul şi la sfârşitul şedinţei se aplică întinderi în regiunea sacrului (sacrumului), a bazinului şi coloanei lombare până la marginea inferioară a grilajului costal, întotdeauna bilateral (chiar dacă numai una din părţi este afectată). Şedinţele se încheie cu întideri echilibratoare ale regiunii anterioare a trunchiului, pe pectorali şi abdomen, care au ca scop înlăturarea tensiunilor reflexe, foarte frecvente în aceste regiuni şi care apar ca urmare a prelucrării exclusive a regiunii posterioare a corpului, precum şi scop de combatere a senzaţiei de apăsare şi dispnee care ar putea rezulta. Construcţia bazei se execută o dată sau de două ori pe şedinţă, până la obţinerea relaxării generale a pacientului şi a relaxării tisulare locale. Se acţionează blând şi uşor pentru a putea fi perceput răspunsul tisular, care poate consta în contracţie, crispare = semn de refuz al ţesutului de a fi prelucrat, sau relaxare = semn al acceptării de către ţesut a fiecărei întinderi. Ţesutul conjuctiv moale se întinde în funcţie de elasticitatea sa maximă. Pentru o întindere superficială se folosesc două degete (mediusul şi inelarul) cu faţa lor palmară în contact cu pielea, mâna fiind paralelă cu planul dermic, lucrând numai cu pulpele degetelor, pe o suprafaţă mare, cu intensitate slabă, timp mai îndelungat. Pentru o întindere puţin mai profundă, degetele se orientează perpendicular faţă de suprafaţa corpului, folosind marginea digitală radială. Se acţionează mai intens, pe o suprafaţă mai mică. Pentru întinderea profundă se foloseşte marginea cubitală a degetelor şi se acţionează intens, foarte scurt şi tăios, pe o suprafaţă foarte mică. Construcţia

bazei se efectuează în regiunea sacrală şi lombară, de la coccis la a 12-a vertebră dorsală, făcându-se întinderi alternative, la dreapta şi la stânga, în jurul sacrumului, de-a lungul crestei iliace, a spinelor iliace anterosuperioare, pe fesieri, pe şanţul paravertebral L5-D12, în unghiul format de ultimele 3 vertebre lombare şi creasta iliacă, de-a lungul marginii inferioare a grilajului costal. Fiecare întindere se repetă de 3 ori, consecutiv.

(După Dicke, citat de Mârza, D., p. 37)

Indicaţiile metodei Dicke: relaxare generală (distrofii neurovegetative, tensiuni nervoase şi psihice, tulburări psiho-somatice, insomnii, etc.), relaxare tisulară locală (orice caz ortopedic şi posttraumatic, reumatisme articulare sau musculare, artroze, lumbago, contracturi musculare, anchiloze), combaterea durerii (nevralgii, nevrite, mialgii, algii vertebrale, suferinţe discale), apariţia hiperemiei (tulburări ale vasomotricităţii generale şi a motricitaţii vegetative a viscerelor, tulburări circulatorii arteriale: arteriopatii, boala Bürger, Raynaud, ulcere arteriale; tulburări circulatorii venoase: varice, ulcere varicoase, postflebite sau tromboze, hemoroizi; spasme vasculare, edeme, aderenţe postinflamatorii sau postoperatorii, cefalee), retroficizare tisulară ca urmare a irigării mai bune (fracturi, calusuri exacerbate sau întârziate, sindrom Südeck, discopatii, osteoporoză, artroze, atonii şi atrofii musculare, paralizii). 3. Metoda Kohlrausch = se mai numeşte masajul zonelor reflexe, musculare mai ales (în miotom) şi cuprinde: masajul ţesutului conjunctiv, masajul punctelor maxima musculare, masajul periostal Vogler. Modificările tonusului muscular normal sunt: hipotonia = poate interesa un întreg grup muscular, însoţeşte frecvent atrofia de inactivitate fizică. La palpare se vor descoperi câteva fascicule de fibre hipotone, situate în mijlocul unor porţiuni cu fibre hipertone, degetele percepând o adâncitură. Este mai sensibilă la exerciţiul fizic decât la masaj. Hipertonia şi miogeloza = la palpare sunt percepute ca o induraţie. Hipertonia = câteva fascicule ale fibrelor musculare sau chiar porţiuni întregi ale unui muşchi sunt într-o tensiune continuă. Când sunt cuprinse porţiuni musculare mari, trebuie înlăturată această tensiune prin scuturări uşoare şi ritmice; pe porţiuni mai mici se vor folosi frământări uşoare, rulări ale pielii şi fricţiuni uşoare; pe suprafeţe mici se vor aplica vibraţii sau dacă nu se poate aplica vibraţia se folosesc mici fricţiuni circulare, ritmice de-a lungul întregului muşchi. O presiune puternică pe fibrele musculare hipertone provoacă o senzaţie de duritate lemnoasă la nivelul fibrelor interesate, dar şi la nivelul musculaturii din jur. Muşchii hipertoni se tratează întotdeauna cu procedee decontracturante, relaxatoare. Miogelozele = modificări şi perturbări ale metabolismului şi a stării gelului membranei celulare. Sunt

formaţiuni rotunde sau ovale, având mărimea unui bob de mazăre sau a unei nuci. Presiunea puternică pe o miogeloză provoacă o durere foarte violentă şi trebuie mai multe şedinţe de tratament, prin masaj puternic, strict localizat, executat în sens circular. Pacientul trebuie pregătit pentru durere, care nu vor dura decât maximum 1 minut, şi va fi rugat să se relaxeze şi să evite pe cât posibil încordarea pentru a nu exacerba durerea şi pentru a nu diminua efectele. Masajul circular se va încheia cu procedee decontracturante şi liniştitoare. Tratamentul hipertoniei prin vibraţii este foarte eficient, dar necesită o mare experienţă, automatizare a mişcărilor. Vibraţia se aplică uşor, localizat, perpendicular pe zonă şi în ritm regulat, lucru care necesită menţinerea membrului superior al maseurului cât mai relaxat, pentru evitarea oboselii şi apariţiei crampelor. Punctele maxima musculare cele mai importante, care pot fi tratate astfel sunt: pe muşchii care participă la declanşarea cefaleelor (extensori ai capului şi gâtului, muşchiul trapez, muşchiul scalen, muşchiul sternocleidomastoidian, muşchiul temporal); reflexul tusei traheale = o bandă la nivelul muşchiului trapez, de la C6 la unghiul supero-median al omoplatului: o presiune pe aceste fibre musculare pot provoca tusea, iar vibraţiile o fac să dispară; reflexul tusei bronşice = o bandă musculară la nivelul muşchiului trapez, de la T6 sau T7 până la mijlocul marginii mediane a scapulei: la presiune apare reflexul de tuse, care poate să dispară prin vibraţii; în astmul infantil, pe benzile fine de la nivelul muşchiului nazal. Pentru adult punctul reflex este în al V-lea spaţiu intercostal, sub marginea mediană a scapulei. Presiunea puternică asupra acestui punct poate să declanşeze o criză de astm sau o calmare a crizei, în funcţie de împrejurări. Şi spaţiul II intercostal este foarte important în terapeutică. Pentru stomac, alături de T9, la stânga, este o zonă de aproximativ 5 cm. lungime, hipertonă şi sensibilă şi zona situată în al VII-lea spaţiu intercostal (uneori şi în al IX spaţiu intercostal), de 2 cm. lungime, puţin lateral de linia medio-claviculară. Pentru ficat: o zonă de 2 cm. lungime, situată în al VIII-lea spaţiu intercostal anterior drept, puţin lateral faţă de linia mamelonară şi la nivelul muşchiului oblic abdominal intern există o zonă musculară foarte sensibilă, de 2-3 cm. lungime şi două degete lăţime, situată pe linia mamelonară. Dacă punctul este hiperalgic, acţiunea asupra lui poate declanşa sau calma o criză biliară. Vibraţiile se aplică foarte uşor, cu presiune minimă posibilă. În caz de constipaţie, fasciculele fibrelor muşchiului oblic abdominal extern, la nivelul jumătăţii sale superioare sunt foarte importante (în caz de constipaţie spastică, se vor întâlni fibre hipertone, iar în caz de constipaţie atonă sau mixtă se vor întâlni fibre hipertone alături de fibre hipotone). Muşchii rotatori externi ai membrului inferior sunt şi ei în relaţie reflexă cu funcţia intestinală. Pentru inimă avem spaţiile intercostale stângi III şi IV care pot fi hipertone şi hipersensibile pe toată lungimea lor (pot fi interesate fibre ale marelui pectoral) şi unele fibre ale muşchiului romboid situate între mijlocul şi treimea superioară a marginii mediane a scapulei. Când sunt interesate coronarele se va găsi în plus o bandă de fibre hipertone la nivelul muşchiului trapez, care se întinde între al IX-lea sau al X-lea spaţiu intervertebral toracic şi spina scapulei, având o lăţime cam cât un creion. Masajul zonelor reflexe nu se aplică în stări acute şi inflamatorii. Ţesutul conjunctiv se stimulează prin întindere, periostul prin presiune şi musculatura prin modificări ritmate ale tensiunii. Progresia va fi de la superficial la profund (contracturile învelişului cutanat vor fi tratate înaintea zonelor cu modificări situate la nivelul fasciilor). Niciodată nu se va trata o zonă transversal, deoarece acest mod de lucru poate determina o

reacţie spontană nocivă. Dacă apar reacţii nedorite (senzaţii de rău, paloare, transpiraţie, oboseală, prurit la distanţă, etc.) se acţionează imediat pentru reechilibrare, prin procedee calmante, se renunţă la tratarea zonei respective şi eventual se reia masajul la nivelul rinichilor sau al bazinului. Pacientul trebuie să perceapă o durere suportabilă şi nu o senzaţie de ciupire. 4. Metoda Teirich-Leube = masaj conjunctiv în zonele reflexe, acţionarea făcându-se pe straturile superficiale ale corpului. Metoda încearcă să obţină, printr-un efect care să se transmită de la viscere la viscere, de la muşchi la viscere, de la piele la viscere şi care să se întoarcă înapoi la ţesut, o echilibrare între sistemul nervos parasimpatic şi cel simpatic, în timp mai lung sau mai scurt. Tehnicile propuse influenţează în primul rând sistemul nervos parasimpatic, având ca şi efecte: vasodilataţie, bradicardie, bradipnee, salivaţie, oboseală în primele două ore după tratament. Se folosesc trei tehnici de lucru: tehnica superficială: se imprimă o mişcare de du-te-vino unuia sau mai multor degete aflate în contact superficial cu ţesutul, astfel încercând să diminuăm sau să înlăturăm induraţia, infiltratul sau tensiunea. Această tehnică se poate aplica pe toată durata unui tratament (12-20 de şedinţe), fără a fi compromis rezultatul şi permite în acelaşi timp trecerea la tehnica de bază, cea profundă. Tehnica palpare-rulare: rulare a maselor musculare puternic contracturate, putându-se obţine o relaxare completă a acestora, cu efect durabil, după 3-4 şedinţe. Este tot tehnică pregătitoare pentru cea profundă. La începutul tratamentului, această tehnică nu se va folosi niciodată singură. Tehnica profundă: este recomandat să se ajungă cât mai repede posibil la această tehnică, în timpul tratamentului, chiar de la prima şedinţă. Caracteristica acestei tehnici este senzaţia de ciupire pe care trebuie s-o perceapă pacientul în timpul întinderii aplicată pe un traiect lung la nivelul aponevrozei ţesutului de tratat, sau în timpul presiunii aplicată pe punctul aponevrotic, situat în general pe marginea aponevrozei unui muşchi sau a unei inserţii musculare. Zonele reflexe ale metodei Teirich-Leube 1. Zona vezicii urinare = deasupra şanţului interfesier, putând fi descoperită la pacientele cu cistită şi la cei care acuză senzaţia de „picioare grele”, mai ales noaptea. 2. Zona constipaţiei = are forma unei benzi late de 5-6 cm., care coboară de la osul sacru spre exterior şi a fost observată la bolnavii cu constipaţie cronică. 3. Zona menstruaţiei = în partea inferioară a sacrului, prezentă la femeile cu menstruaţie dureroasă. 4. Zona intestinului = dispusă deasupra zonei menstruaţiei, având aceleaşi dimensiuni şi se conturează la subiecţii cu indigestie cronică sau diaree. 5. Zona sistemului venos şi limfatic = în partea inferioară a fesei, ca o bandă lată de 5 cm., apare la persoanele cu varice, de partea afectată. 6. Zona hepato-biliară = pe faţa posterioară a toracelui, în partea dreaptă, la bolnavii de hepatită sau cu insuficienţă hepatică. 7. Zona inimii = pe partea posterioară a toracelui, în partea stângă, pe omoplat şi este întotdeauna sensibilă la indivizi cu tulburări cardiace.

8. Zona stomacului = în dreptul zonei inimii, sub spina omoplatului, la persoanele cu gastrită, ulcer şi ptoză gastrică. 9. Zona sistemului arterial al membrelor inferioare = pe marginea feselor, sub forma unei benzi subţiri cu direcţie oblică, la bolnavii cu arterită obliterantă, de partea afectată. 10. Zona hipomenoreei = deasupra osului sacru, apare la fete, când întârzie prima menstruaţie şi la femeile cu menstruaţie rară sau absentă sau cu organe genitale infantile. 11. Zona capului = în 4 locuri: pe ceafă, între omoplaţi, în dreptul ultimelor coaste şi pe osul sacru. Zona de pe ceafă este sensibilă la persoanele cu cefalee, cu migrenă sau după comoţii cerebrale, restul zonelor se pot evidenţia numai în cefalee şi migrenă. 12. Zona membrelor superioare = între omoplaţi şi muşchii deltoizi, se poate masa la persoanele cu boala Dupuytren, nevrită, crampa scriitorului şi tulburări circulatorii la nivelul membrelor superioare.

(După Teirich-Leube, citat de Mârza, D., p. 53)

Pentru un ţesut apreciat ca fiind normal, se va folosi tehnica profundă; pentru un ţesut contracturat se va folosi tehnica de palpare-rulare, iar pentru un ţesut infiltrat sau hipertensionat, se va folosi tehnica superficială. Pentru copii se va folosi doar tehnica superficială, deoarece ţesutul conjunctiv nu este încă dezvoltat suficient şi zonele se depistează mai greu, zonele se formează doar după pubertate. După autor, nu se aplică pe trunchi, în aceeaşi şedinţă mai multe tehnici. Dacă persoana căreia i se aplică tehnicile este de sex feminin este bine să se înceapă şi să se termine şedinţa pe traiectele sacro-iliace şi subcostale (baza). Se indică în algo-neuro-distrofie reflexă (Südeck), tulburări circulatorii la nivelul membrelor superioare şi inferioare, constipaţii, colite spastice, tulburări funcţionale ale ciclului menstrual. Se contraindică în tulburări ale sensibilităţii, stări infecţioase acute,

cancer (contraindicaţii absolute) şi în timpul menstruaţiei, pentru a evita apariţia unei dereglări sau a unei hemoragii puternice, 3 zile înainte şi 3 zile după şi în scleroza varicelor, timp de 3 luni, pentru a evita exacerbarea durerilor (contraindicaţii relative). 5. Reflexologia picioarelor = William Henry Fitzgerald (1872-1942) a fost părintele reflexoterapiei moderne, el descoperind că presiunile şi masajul, aplicate pe anumite zone ale corpului, pot îmbunătăţi funcţionarea organelor şi înlătura durerea şi că distanţa dintre zona tratată şi organul vizat nu are nici o importanţă. Conceptul care explică cel mai bine mecanismele reflexoterapiei constă în ideea că masajul picioarelor stimulează fluxul de energie care parcurge meridianele corpului, dar se poate lua în consideraţie şi faptul că fiecare din cele 72000 de terminaţii nervoase care se găsesc în picior, sunt în legătură cu o parte a corpului. Masajul reflex al picioarelor se bazează pe teoria zonelor, iar cuvântul reflex este folosit pentru a desemna reflectarea diferitelor părţi ale corpului pe picior, reflectare care nu se limitează doar la talpă, ci şi la părţile laterale şi la partea dorsală a piciorului, până mai sus de gleznă. Este vorba de zone, nu despre puncte cu localizare strictă, zone a căror întindere variază după constituţia fiecărui individ şi a căror delimitare nu poate fi strict definită, ele interferându-se. Reflexoterapia consideră durerea ca pe un prieten şi nu ca pe un duşman care trebuie învins, deoarece semnalează apariţia unei perturbări în organism. Picioarele sunt considerate un tot, pe care se reflectă întregul corp uman, deci nu se privesc separat, ci împreună. Se poate localiza fiecare organ şi fiecare parte a corpului, în zona corespondentă, întinderea zonei depinde de mărimea organului respectiv. Zonele reflexogene corespund amplasării organelor în corpul uman: partea dreaptă a corpului se reflectă în piciorul drept şi partea stângă în piciorul stâng, cu excepţia organelor care se situează pe cap şi cutia craniană, care vor fi localizate invers pe tălpi, datorită încrucişării fibrelor nervoase la nivelul cerebelului. Organele pereche (plămâni, rinichi, ovare, etc.) sunt reprezentate fiecare pe câte un picior; organele unice (inima, ficatul, etc.) se regăsesc pe piciorul stâng sau drept, după poziţia lor în corp. Pe picioare se reflectă şi poziţia organelor şi părţilor corpului: organele situate central se regăsesc pe partea internă a piciorului, iar cele situate lateral se regăsesc pe partea externă. Zonele reflexogene ale organelor sunt mai uşor accesibile la nivelul tălpilor, iar ale nervilor, muşchilor şi oaselor mai uşor pe partea dorsală a piciorului. Obiectivul masajului reflex al picioarelor nu este de a pune un diagnostic, ci de a descoperi existenţa unor disfuncţii şi de a le trata (preveni), tratamentul fiind strict manual şi nu trebuie considerat ca un panaceu universal. Chiar dacă se masează doar o parte a corpului pacientului, de fapt se tratează o persoană în ansamblu, terapeutul trebuie să aibă o atitudine pozitivă faţă de pacient şi să dea dovadă de sensibilitate la binele pacientului şi de etică profesională. Cea mai indicată poziţie pentru pacient este decubit dorsal, cu gambele puţin mai sus decât bazinul şi trunchiul uşor ridicat pentru a menţine contactul vizual cu terapeutul. Nu este necesar ca pacientul să se dezbrace de tot, dar trebuie desfăcute toate accesoriile de îmbrăcăminte care ar putea jena respiraţia şi circulaţia. Se execută cu vârful policelui mişcări energice, folosind o presiune adaptată fiecărui pacient, apoi se revine la poziţia de plecare, mâna fiind tot timpul în contact cu piciorul pacientului. Picioarele pacientului trebuie

să rămână relaxate, mâinile terapeutului adaptându-se în permanenţă la relieful acestora. Membrele inferioare ale pacientului se pot acoperi cu o pătură şi se ţin rotate extern. Ritmul şi intensitatea masajului se adaptează în funcţie de natura afecţiunii, sensibilitatea pacientului şi reacţiile acestuia. Prima şedinţă este şedinţa de explorare, prin care terapeutul adună toate informaţiile posibile: palparea printr-o presiune uniformă a tuturor zonelor, descoperindu-se zonele perturbate şi semnele anormale (intensitatea creşte în şedinţele următoare când se lucrează pe zonele corespondente), dar verificând în acelaşi timp temperatura, rigiditatea ţesuturilor, tonusul muscular şi tisular, starea pielii (vergeturi, băşici (beşici), crăpături, cruste, descuamaţii, varice, cicatrici), structura osoasă (deformaţii care dezorganizează zonele reflexogene). Terapeutul trebuie să asculte tot timpul tot ce spune pacientul pentru a afla cât mai multe informaţii din conversaţie şi pentru a-l ajuta pe pacient să se relaxeze şi să se dezinhibe. Un tratament ar trebui să cuprindă 8-12 şedinţe (2 şedinţe pe săptămână în primele 2 săptămâni, apoi o şedinţă pe săptămână). Şedinţa de explorare durează aproximativ dublu faţă de următoarele, care durează aproximativ 25 de minute. Este foarte important principiul continuităţii. Autotratamentul nu prea este considerat eficient deoarece nu se obţine relaxarea generală necesară, este dificilă percepţia propriilor reacţii, mâinile obosesc repede, nu se realizează schimbul energetic, stimulii terapeutici nu pot fi menţinuţi la un nivel constant deoarece corpul dă şi primeşte în acelaşi timp. Se contraindică în boli infecţioase, febră, inflamaţii, stări care necesită intervenţie chirurgicală, sarcini cu riscuri, stări depresive cronice sau dependenţă de medicamente; în scleroză în plăci, paralizie, cancer nu se poate înlătura boala, dar se poate ameliora starea pacientului prin diminuarea sau suprimarea durerii, stimularea organelor excretoare şi a respiraţiei, îmbunătăţirea autocontrolului asupra micţiunii şi defecaţiei. (pp 60-61) În reflexoterapie, piciorul este un ghid sigur, dar nu trebuie făcută greşeala de a se concentra întreaga atenţie doar asupra lui, ci şi asupra altor regiuni care prezintă zone reflexogene. După accidente sau intervenţii chirurgicale, dacă nu pot fi masate nici regiunile afectate şi nici zonele lor corespondente de la nivelul piciorului, se pot masa zonele reflexogene reciproce: membrul inferior are ca zone reflexogene reciproce, membrul inferior pereche (bilateralitate orizontală) şi membrul superior de aceeaşi parte (bilateralitate verticală) (police-haluce, index-deget II, medius-deget III, inelar-deget IV, auricular-deget V, articulaţia pumnului-gleznă, antebraţ-gambă, cot-genunchi, braţ-coapsă, umăr-şold, centură scapulară-centură pelvină). În tratamentul afecţiunilor de la nivelul articulaţiilor mari, se obţin rezultate mai bune dacă se masează mai întâi punctele situate pe aceeaşi parte (umăr drept-şold drept), timp de 2 minute, apoi zona reciprocă de la nivelul membrului pereche (umăr drept-umăr stâng). În cazul articulaţiilor mici, mai întâi se masează zona reciprocă determinată de bilateralitatea orizontală (police mână dreaptă- police mână stângă), apoi zona reciprocă determinată de bilateralitatea verticală (police mână dreaptă-haluce picior drept). Există zone reflexogene reciproce şi la nivelul spatelui.

(După Mârza, D., pp. 69, 70)

Secvenţa de deschidere = permite luarea contactului cu receptorul în mod gradat, acţionând mai întâi asupra reţelei sale de energie superficială. Masajul maleolelor facilitează stabilirea contactului între meridianele situate de-a lungul picioarelor. Acţiunea stimulatoare a acestui masaj poate să diminueze somnolenţa, ameţelile şi leşinul, făcându-le chiar să dispară complet. Se plasează palmele pe maleolele piciorului stâng şi cu partea inferioară a mâinii maseurului se exercită o uşoară tracţiune sub maleole, eliberând astfel ligamentele şi muşchii acestei regiuni de tensiune şi se menţine această tracţiune pe toată durata masajului. Este indicat să se lucreze pe timpii respiraţiei, astfel se inspiră înainte de a începe şi se opreşte respiraţia în timpul tracţiunii. Apoi, mâna de pe maleola externă urcă, iar cea de pe maleola internă coboară, laba piciorului mişcându-se de la stânga la dreapta. Se execută acestă mişcare de du-te-vino timp de 10 secunde, în 3 reprize pe piciorul stâng şi 3 reprize pe piciorul drept, cu expir şi slăbind tracţiunea înspre finalul expirului. Se lucrează la început încet şi în mod conştient pentru a putea învăţa fiecare etapă a masajelor, apoi se poate executa mai rapid.

(După Turgeon, M., p. 38)

Vibraţiile părţilor laterale ale labei piciorului răspândesc energia meridianelor trezită prin masarea maleolelor şi fac să dispară tensiunile musculare şi calmează sistemul nervos. Se aşează palmele pe oasele metatarsiene de pe părţile laterale ale labei piciorului stâng, se inspiră şi se execută o tracţiune uşoară a labei piciorului care se menţine şi în timpul mişcării de du-te-vino pe care o vor efectua palmele maseurului, expirând. Laba piciorului se va mişca dintr-o parte în alta. Spre încetarea mişcării se slăbeşte şi tracţiunea. Se execută şi cu laba piciorului drept.


Întinderea labei piciorului pregăteşte piciorul pentru a primi un masaj pe punctele reflexogene situate în profunzime. Se plasează mâna stângă pe latura internă a labei piciorului stâng, la nivelul degetului mare, iar mâna dreaptă pe latura externă, aproape de calcâi. Se inspiră, apoi pe expir, mâna stângă coboară pe latura internă a piciorului şi mâna dreaptă urcă pe latura externă. Apoi se întinde laba piciorului pe diagonală, presând cu degetele mari ale mâinilor pe degetele şi talpa pacientului, cu scurtă apnee. Apoi pe inspir se execută din nou coborârea şi urcarea pe lateralele labei piciorului, şi din nou întindere pe cealaltă diagonală, cu scurtă apnee.


Întinderea coloanei vertebrale (zona reflexogenă a labei piciorului) = deblochează energia reţinută în coloana vertebrală şi o repune în circulaţie. Se pun ambele mâini pe laba piciorului stâng, cu cele două indexuri atingându-se şi cele două police plasate pe mijlocul tălpii piciorului. Se întinde laba piciorului exercitând o tracţiune, apoi se efectuează o răsucire prin deplasarea simultană a mâinii drepte spre latura externă a labei piciorului şi a mâinii stângi spre latura internă, pe expir. Se efectuează o mişcare de întindere în diagonală cu ajutorul degetelor de la mâna dreaptă şi a degetului mare de la mâna stângă. Apoi se face o răsucire în sens invers, deplasând mâna stângă spre latura externă şi mâna dreaptă spre latura internă, inspirând. Apoi se întinde din nou, presând cu degetele mâinii stângi şi cu policele de la mâna dreaptă şi se continuă răsucirea până la vârful degetului mare de la picior, încetând tracţiunea. Se repetă această operaţiune şi la celălalt picior. Mişcarea imită mişcarea de stoarcere a rufelor.


Se pot plasa policele ambelor mâini unul lângă altul, pe partea superioară a labei piciorului stâng, iar celelalte degete pe talpă, în centrul regiunii reflexogene a cutiei toracice. Indexurile se întâlnesc în centrul regiunii reflexogene a diafragmului. Se întinde laba piciorului şi, pe expir, se închide regiunea reflexogenă a cutiei toracice prin depărtarea policelor unul de altul, întinzând pielea de pe partea superioară a labei piciorului, presând. Apoi se deschide regiunea cutiei toracice, în timpul inspirului, degetele de pe talpă alunecând spre părţile laterale ale labei piciorului şi flexând-o spre corp, iar policele presând pe partea superioară a labei piciorului. Se închide şi se deschide zona reflexogenă a cutiei toracice de cel puţin 3 ori şi se procedează la fel şi cu laba piciorului drept.


În cursul unei şedinţe de reflexoterapie, dacă se pune accentul pe masajul punctelor reflexogene situate în profunzime (energie profundă = durere surdă şi difuză), se începe cu piciorul drept, iar dacă se doreşte o mare destindere prin masaj superficial (energie superficială = durere acută: secvenţa de deschidere şi de închidere), se va începe cu piciorul stâng. Pe talpă, se merge dinspre călcâi spre degete pentru a efectua masajul energiei superficiale, şi invers, dinspre degetele piciorului drept spre călcâi, când se efectuează masajul punctelor reflexogene profunde. Pe partea superioară şi părţile laterale ale labei piciorului energia superficială circulă dinspre degete spre gleznă, iar cea profundă dinspre gleznă spre degete. Dacă durerea persistă uneori şi după masaj, se efectuează câteva mângâieri uşoare pe laba piciorului, respectând sensul energiei meridianelor. Se efectuează astfel de mângâieri după masarea unui punct reflexogen deosebit de dureros sau după masarea labelor picioarelor (secvenţa de închidere). Secvenţa de închidere constă din aceleaşi mişcări ca la secvenţa de deschidere, dar făcute în sens invers (relaxarea diafragmului, întinderea coloanei vertebrale, întinderea labei piciorului, vibraţii asupra părţilor laterale ale labei piciorului, masarea maleolelor). Deci, secvenţa de deschidere facilitează

trecerea gradată de la energia superficială la energia profundă, iar secvenţa de închidere integrează energia deblocată din profunzime în circuitul de energie superficială a meridianelor. Masajul labelor picioarelor eliberează o cantitate de energie profundă mai mare decât cel al mâinilor şi este mai eficient pentru rezolvarea problemelor cronice. Masarea punctelor de pe mână s-a dovedit a fi foarte eficientă în rezolvarea problemelor intermitente (trecătoare) ce se manifestă la intervale neregulate (de exemplu o constipaţie). Masajul energiei superficiale în timpul secvenţelor de deschidere şi de închidere se face dinspre încheietură spre degete pe faţa palmară a mâinii şi dinspre degete spre încheietură pe faţa dorsală a mâinii. Masajul încheieturii mâinii prin flexia-extensia încheieturii are drept scop facilitarea contactului între meridianele situate de-a lungul braţelor, energia fiind mai bine dirijată spre creier. Se aşează policele de la ambele mâini faţă în faţă, pe faţa dorsală a încheieturii mâinii stângi, în centrul articulaţiei, iar indexurile pe faţa anterioară a încheieturii. Se execută o uşoară tracţiune şi se începe masajul îndoind mâna din încheietură spre spate (în extensie), deplasând policele spre cot, iar indexurile spre palmă şi invers îndoind mâna spre faţă (în flexie), deplasând policele spre mână şi indexurile spre cot. Se masează gradat spre margini folosind aceeaşi tehnică, menţinând tracţiunea pe toată durata masajului. Se începe cu mâna stângă (mai receptivă) şi se continuă cu mâna dreaptă (mai puţin receptivă). Întinderea fluturelui eliberează receptorul de tensiunile fizice şi emoţionale, prin acţiunea asupra zonelor reflexogene ale bazinului şi ale diafragmei. Efectul calmant al acestei întinderi se datorează distribuţiei echilibrate a energiei din centru spre părţile laterale ale mâinii. Degetele care se ating se pun pe centrul palmei stângi la nivelul eminenţelor tenară şi hipotenară, iar policele, care se ating, se plasează în centrul feţei dorsale a palmei. Se începe mişcarea de alunecare a policelor spre părţile laterale ale mâinii şi în acelaşi timp de presiune a celorlalte degete pe centrul feţei palmare pentru a o închide, pe expir; în timpul inspirului, policele exercită presiune pe centrul feţei dorsale a mâinii, iar celelalte degete vor aluneca pe suprafaţa palmei pentru a o deschide. Se trece gradat de la zona reflexogenă a bazinului la cea a diafragmului. Pentru secvenţa de închidere se execută invers mişcările secvenţei de deschidere. În continuare se văd hărţi cu toate zonele reflexogene ale tălpilor şi palmelor, prezentate schematic şi aproximativ.

Harta punctelor reflexe de pe talpa (www.soothe.ca/refleoterapie3.htm)

Harta punctelor reflexe de laba piciorului

Harta punctelor reflexe de pe fata palmei

Harta punctelor reflexe de pe dosul palmei

6. Reflexologia feţei şi scalpului = diferitele regiuni ale feţei reflectă cel puţin un organ şi funcţiile acestuia, astfel: 1. Zona bărbiei, buzelor, vârful nasului şi nărilor: - buza superioară = stomac - buza inferioară = intestin subţire (partea interioară) şi intestin gros (partea exterioară) - colţurile buzelor = duoden - nasul = inima (vârful nasului) şi bronhiile (nările). 2. Zona obrajilor: - obrazul stâng = plămânul stâng - obrazul drept = plămânul drept. 3. Zona nasului (fără vârf şi nări): - mijlocul nasului = stomac - partea superioară = pancreas - între sprâncene = ficat. 4. Zona ochilor: - ochiul stâng = splină şi pancreas - ochiul drept = ficat şi vezică biliară. 5. Zona urechilor: - urechea stângă = rinichiul stâng - urechea dreaptă = rinichiul drept. 6. Zona tâmplelor = splină. 7. Zona frunţii: - partea centrală = intestin subţire - partea superioară = vezică urinară. Reflexologia scalpului = capul, privit de sus, se poate împărţi în următoarele zone corespondente: zona I = inimă şi intestin subţire; zona II = sistemul digestiv cu esofag, stomac, duoden, intestin gros; zona III = funcţii excretorii, inclusiv rinichi şi vezică urinară; zona IV = funcţii respiratorii, inclusiv plămâni şi bronhii; zona V = ficat, splină, pancreas; zona VI = sistem circulator.

(După Mârza, D., pp. 104, 105)

Se pot efectua câteva mişcări precise (de polaritate a capului), care au ca scop eliberarea tensiunilor acumulate la nivelul capului (polul pozitiv al corpului), eliberarea tensiunilor intelectuale, calmare a gândurilor, generând o destindere a creierului şi imprimând un ritm normal întregului sistem nervos, deschide canalul rahidian, diminuează durerile de cap. Se începe cu mişcarea leagănul, în care donatorul îşi plasează mâinile sub capul receptorului, care va sta întins. Se aşează policele în scobitura articulaţiei maxilarului, indexurile pe nervul vag, degetele mijlocii şi inelarele în cavităţile osoase de pe marginea occipitalului şi degetele mici în scobitura occipitalului (gaura occipitală). Se execută o tracţiune continuă a capului timp de aproximativ două minute, apoi se slăbeşte tracţiunea treptat şi se menţine contactul cu capul câteva secunde.


Pentru polarizarea capului se plasează mâna dreaptă pe regiunea occipitală, iar mâna stângă pe frunte, lasând descoperite două treimi din frunte (pentru a permite propagarea energiei vitale din centrul energetic asociat hipofizei) (cel de-al treilea ochi). Mâinile se aşează pe orizontală, polarizarea obţinându-se prin circulaţia energiei

prin cele două mâini, menţinând poziţia timp de 1-2 minute, fără a exercita vreo tracţiune (tracţiunea fiind chiar contraindicată).


Apoi se poate continua cu legănarea abdomenului, care linişteşte şi induce o stare de somn, fiind stimulată energia vitală din centrul hara, situat la 2-3 cm. sub ombilic. Astfel se armonizează funcţiile vegetative ale organismului (digestia, respiraţia, circulaţia, excreţia). Donatorul se aşează la dreapta pacientului, mâna stângă se plasează pe partea superioară a frunţii fără a apăsa (doar se menţine contactul), iar palma dreaptă se plasează cu proeminenţele pe centrul hara. Se leagănă abdomenul efectuând cu mâna dreaptă o mişcare lentă de du-te-vino, mâna stângă rămânând imobilă. Se presează bine abdomenul cu proeminenţele palmei drepte pentru a pune în mişcare energiile interne şi profunde. Se evită plimbarea mâinii pe suprafaţa abdomenului. Se exercită presiune pe abdomen. Se execută aproximativ 2 minute, apoi mişcarea încetează, slăbind lent presiunea, dar menţinând contactul cu abdomenul. Se încearcă sesizarea fluxului de energie care se deplasează de la regiunea abdominală spre regiunea cerebrală. Se ridică uşor mâinile menţinând degetele apropiate, donatorul se retrage din câmpul energetic al pacientului, scuturând mâinile spre sol pentru a le descărca de energia statică pe care au acumulat-o în timpul masajului. Se recomandă pacientului să respire mai adânc pentru a executa corect legănarea. Copiilor le place foarte mult această legănare.


Masajul neuro-vascular nu este cu adevărat o tehnică de reflexologie, deoarece presiunea este superficială, dar având în vedere că polaritatea capului este pozitivă, acest masaj permite eliberarea de tensiunile intelectuale şi nervoase, produce liniştire pe plan fizic şi emoţional, poate determina senzaţia de uşurare cerebrală. Uneori se poate simţi un flux de energie la nivelul organului asociat punctului atins. Se fixează cu delicateţe indexul (polaritate negativă ca şi inelarul) pe un punct asociat meridianului pe care se doreşte să se lucreze şi mediusul (polaritate pozitivă ca şi degetul mic) se încrucişează peste index.(Degetul mare este neutru). Trebuie să se simtă o pulsaţie, care nu are legătură cu ritmul cardiac. Se evită oprirea respiraţiei încercând să simţim aceste pulsaţii sub degete. Dacă pulsaţia nu se poate percepe, se modifică presiunea: o presiune prea puternică poate frâna pulsul, deci un simplu contact poate fi suficient pentru a simţi pulsaţia, care, în general, poate fi simţită în mai puţin de 20-30 de secunde. Se ridică degetele uşor înainte de a se trece la următorul punct. Este posibilă şi adormirea pacientului, dacă lucrează maseurul. Aceste puncte neuro-vasculare sunt: 1. Proeminenţa occipitală: Rinichi (dureri lombare, hipertensiune, insomnie); 2. Sutura lambdoidă: Stăpânul inimii (probleme ale organelor genitale); 3. Fontanela posterioară: Triplu încălzitor (astm, alergie, controlarea stresului şi a oboselii); 4. Sutura sagitală: Splină şi Pancreas (dureri de gât); 5. Maxilar inferior: Stomac (probleme digestive, sinusuri, ochi, nas); 6. Osul malar: Rinichi (zona externă a gâtului, insomnie, hipertensiune, dureri lombare); 7. Lobul temporal: Triplu încălzitor (probleme ale glandei tiroide), meridian guvernor (sistem nervos); 8. Sutura sfenoidală: Splină şi Pancreas (alergie, diabet şi hipoglicemie); 9. Proeminenţa parietală: Intestin subţire, Intestin gros, Stăpânul inimii, Rinichi; 10. Glabela (spaţiul dintre sprâncene): Vezica urinară (probleme ale vezicii urinare); 11. Proeminenţa frontală: Stomac; Vezică urinară (dureri digestive şi probleme ale vezicii urinare), meridian central; 12. Lobul frontal: Ficat (durere de cap, coşmar, anemie, somnambulism); 13. Fontanela anterioară: Plămâni, Inimă, Ficat (probleme pulmonare, cardiace şi digestive), meridian central.


Se poate încheia cu polarizarea oaselor temporale: policele maseurului se aşează în cavităţile situate în faţa părţii superioare a urechilor, celelalte degete în spatele urechilor, palmele pe lobii temporali, susţinând capul pacientului cu fermitate. Se întoarce capul spre dreapta, la un unghi de 45 de grade şi se menţine două minute. Apoi se readuce capul pe centru, se face o scurtă pauză, apoi se repetă mişcarea de rotaţie a capului spre stânga, după care se revine iar la poziţia iniţială şi se retrag mâinile din câmpul energetic al pacientului. Gesturile trebuie să fie delicate şi se respiră profund.

(după Turgeon, M., p. 65)

Legătura ombilic-frunte activează energia centrului hara, făcând-o să urce până la nivelul hipofizei (centrul celui de-al treilea ochi). Din dreapta pacientului, cu pumnii închişi, policele drept va atinge ombilicul, iar

cel stâng va atinge centrul celui de-al treilea ochi, în mijlocul frunţii. Se menţine această poziţie timp de două minute, apoi se ridică uşor degetele şi se retrag uşor din câmpul energetic al pacientului. Se scutură mâinile.


Reflexologia limbii = pentru prevenirea oboselii vocale şi păstrarea vocii nealterată cât mai mult timp, ca şi în tratamentul gripei şi guturaiului, pentru oprirea sughiţului se poate practica următoarea metodă: după învelirea limbii cu o batistă curată, ea va fi prinsă cu două degete şi tracţionată, timp de 1-2 minute, prin mişcări cât mai blânde, spre înainte şi lateral. Pentru suprimarea crampelor (dureri menstruale, crampe musculare în degetele picioarelor, pulpe, etc.) se scoate limba şi se presează cu buzele. Rezultatul apare după 30 de secunde sau cel mult după două minute. Tot pentru suprimarea crampelor se poate ciupi cu degetul mare (policele) şi indexul şanţul de la baza nasului. Având în vedere că efectele pe care se bazează aceste metode se obţin la distanţă (ca suprafaţă şi ca profunzime), se insistă pe necesitatea efectuării unei examinări minuţioase şi detaliate a subiectului. Această examinare urmăreşte mai ales aspectul şi textura pielii, aspectul şi tonicitatea muşchilor, depistarea punctelor dureroase (cutanate, musculare, periostale), prin observare şi palpare, datele obţinute astfel fiind completate şi întărite prin convorbirea cu subiectul. Metodele reflexologiei respectă în cadrul unei şedinţe terapeutice, o anumită succesiune de abordare: în masajul reflex al ţesutului conjunctiv subcutanat se începe cu construcţia bazei - cu efect de reechilibrare neurovegetativă la nivelul întregului organism, se continuă cu zonele aflate în legătură cu tulburările pe care le prezintă subiectul şi se termină cu zonele care contribuie la relaxarea, liniştirea întregului organism. În toate celelalte metode cuprinse în reflexologie, se începe cu stimularea zonelor corespondente organelor răspunzătoare de circulaţie, metabolism, excreţie, se continuă cu tratarea zonei corespondente organului afectat şi se încheie cu relaxarea, liniştirea întregului organism.

Nu este corect să se creadă şi să se afirme că toate afecţiunile pot fi tratate şi vindecate prin terapii reflexogene. La pacienţii cu boli cronice grave, care prezintă afecţiuni morfologice, structurale nu se poate obţine decât o ameliorare parţială a stării lor; la majoritatea subiecţilor care prezintă tulburări acute, cronice de tip funcţional, viscerale şi chiar somatice, se poate spera la vindecarea lor reală. Eşecul terapeutic poate apărea dacă metoda a fost aplicată greşit sau dacă metoda s-a aplicat în cazul unei afecţiuni care nu prezintă indicaţii pentru această terapie. Este necesară perfecţionarea continuă a tehnicilor de lucru, dar şi conştientizarea faptului că nici o metodă terapeutică nu este perfectă şi că toate trebuie considerate şi folosite în relaţii de complementaritate.

Masajul Piciorului Materia de Sem 2

Recommend Documents