Balada “Miorita” a fost culeasa de Alecu Russo de la niste pastori din muntii Vrancei, pe cand se afla in exil la Soveja si publicata in prima culegere de “Poezii poporale. Balade. (Cantece batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri”, antologie aparuta in 1852. Momentele subiectului baladei “Miorita”: Expozitiunea are caracter epic si este ilustrata mai intai de imaginea cadrului natural feeric, un taram al fericirii in care urmeaza sa se petreaca faptele: “Pe-un picior de plai,/Pe-o gura de rai”. Spatiul ondulatoriu atesta motivul transhumantei, simbolizat de relieful deal – vale – “Iata vin in cale,/Se cobor la vale” - , iar prezentaarea personajelor se face prin integrarea fiintelor in mijlocul naturii: “Trei turme de miei/Cu trei ciobanei”. Tema folclorica a comuniunii om-
natura este asadar, sugestiv ilustrata inca de la inceputul baladei. Intriga o constituie complotul pus la cale de ciobanul ungurean si de cel vrancean impotriva ciobanasului moldovean, care “are oi mai multe,/Mandre si cornute,/ “si cai invatati/ Si caini mai barbati!…”. cei doi ciobani “se vorbira,/Ei se sfatuira/Pe l-apus de soare/ Ca sa mi-l omoare” pe baciul moldovean. Este prezent aici motivul complotului. Desfasurarea actiunii incepe in plin fabulos, prin descoperirea complotului de catre “oita barsana”, care-si instiinteaza stapanul despre pericolul ce-l pandeste: “Ca l-apus de soare/ Vreau sa mi teomoare/ Baciul Ungurean/ Si cu cel Vrancean!”. Demascarea complotului este precedata de atitudinea umanizata a oitei, a carei ingrijorare este observata de stapanul ei:”De trei zile-ncoace/Gura nu-ti mai tace!/Ori iarba nu-ti mai place./Ori esti bolnavioara,/Draguta mioara?”. In aceasta secventa a baladei se manifesta motivul oitei nazdravane. Punctul culminant ocupa spatiul cel mai larg din balada, deoarece ciobanul 2
priveste despartirea de turma ca si de locurile feerice cu intelepciunea mitica a asumarii mortii ca pe un final firesc al vietii. Este prezenta aici ideea filozofica straveche si credinta populara ca existenta omului are doua manifestari concrete:viata si moartea. Puternic ancorat in natura, ciobanasul isi exprima dorinta testamentara de a ramane si dupa moarte pe meleagurile si alaturi de fiintele pe care le-a iubit atat de mult in timpul vietii:”Ca sa ma ingroape/ Aice peaproape/ In strunga de oi,/ Sa fiu tot cu voi,/ In dosul stanii/ Sa-mi aud canii./ Aste sa le spui”. Aceasta atitudine este exprimata prin testamentul pe care ciobanasul si-l face in eventualitatea mortii, prilej cu care autorul anonim accentueaza conditia omului in lume prin motivul alegoriei moartenunta,deoarece, ca orice element ce apartine universului si omul se va reintegra cosmosului printr-o nuntire spirituala cu elementele simbol ale acestuia:”Soarele si luna/ Mi-au tinut cununa/ Brazi si paltinasi/ I-am avut nuntasi;/ Preoti muntii mari,/ Paseri, lautari,/ Pasarele mii/ Si stele faclii!”.
3
Tragismul baladei se amplifica prin faptul ca tanarul cioban isi imagineaza ca va fi cautat de maicuta lui cu disperare:”Din ochi lacrimand,/ Pe campi alergand,/ Pe toti intreband”. Prin motivul maicutei batrane, autorul anonim realizeaza si un portret emotionant ciobanasului, moment cu atat mai dramatic cu cat acesta este surprins in monologul maicutei:”Mandru ciobanel/ Tras printr-un inel?/ Fetisoara lui,/ Spuma laptelui;/ Mustetioara lui,/ Spicul graului;/ Perisorul lui,/ Pana corbului;/ Ochisorii lui,/ Mura campului!…”. Rugamintea baciului exprimata in finalul baladei simbolizeaza sensibilitatea lui sufleteasca, deoarece el presupune durerea sfasietoare a mamei si nu ar vrea ca ea sa stie “Ca la nunta mea/ A cazut o stea”, aceasta fiind o superstitie populara, care sugereaza moartea unui om. Deznodamantul lipseste, finalul baladei dand nastere la interpretari diferite si contradictorii privind atitudinea ciobanului moldovean in fata mortii. Unii critici considera ca ciobanul este pasiv si resemnat in fata mortii, fara sa se revolte sau sa aiba o reactie de salvare. Altii 4
interpreteaza aceasta atitudine ca pe o jertfa pentru demnitatea umana. Posibila moarte – “Si de-a fi sa mor” – este imaginata de tanarul cioban ca o nunta fabuloasa, ce ar putea semnifica o forma de integrare a vietii in circuitul existential al cosmosului. Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu (`1880 – 1961), a aparut in 1930, este un adevarat “poem al naturii si al sufletului umului simplu”. Romanul a fost scris in numai 17 zile si are ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti: “Salga”(setea de implinire a actului justitiar, de infaptuire a dreptatii ce domina toate faptele eroinei), “Dolca”(ideea profundei legaturi a omului cu animalul credincios), “Miorita”. Subiectul romanului “Baltagul” urmareste un singur fir epic. Expozitiunea. In Magura Tarcaului, Vitoria Lipan traieste, zavorata in sine, spaima ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei, Nachifor Lipan, om harnic si gospodar al satului.
5
Intriga. De la starea de neliniste, Vitoria devine ingrijorata pentru ca Nechifor plecase la Dorna sa cumpere o turma de oi, nu se intorsese cum ar fi trebuit si nici nu daduse vreo stire. Niciodata pana acum el nu intarziase atat de mult (73 de zile), desi zabovise uneori la vreo petrecere, caci ii placea cantecul si vinul bun. Desfasurarea actiunii. Ingrijorata, nevasta cere sfatul preotului, dar merge si la baba Maranda, vrajitoarea satului. Vitoria se hotaraste sa plece in cautarea lui Nechifor, intrucat o multime de semne rauprevestitoare o indeamna la drum: il viseaza pe Nechifor intors cu spatele, trecand o apa neagra, cocosul canta cu ciocul spre poarta, dand semn de plecare, iar norul de deasupra Ceahlaului e mai negru ca de obicei. Mai intai, Vitoria pune ordine in gospodarie cu un spirit practic si o luciditate impresionante: pe Minodora, fiica ei, o duce la manastire, vinde agoniseala pentru a face rost de bani pentru drum, lasa argatului cele de trebuinta si porunci pentru timpul cat va lipsi. Ii comanda fiului ei, Gheorghita, un baltag nou si pleca 6
impreuna in cautarea lui Nechifor urmand intocmai drumul parcurs de acesta. Intreaba peste tot, pe la hanuri si pe la oameni, de “barbatul cu caciula brumarie si cal negru tintat”. Din aproape in aproape, ea afla ca, la Vatra Dornei, Lipan a cumparat 300 de oi, si ca, impreuna cu el, mai erau inca doi munteni, care il rugasera sa le vanda 100 de capete. Vitoria Lipa urmeaza drumul spre Paltinis, Brosteni, apoi Borca, loc in care turma a parasit apa Bistritei, ajungand la Sabasa. Trece puntile de piatra ale Stanisoarei, poposind la Suha, unde costata cu mirare ca aici nu mai ajunsesera trei ciobani, ci numai doi si i se pare limpede ca intre aceste doua localitati s-a petrecut omorul. Punctul culminant. La Sabasa, il gaseste, in ograda unui gospodar, pe Lupu, cainele barbatului ei, care o ajuta sa dea de ramasitele lui Nechifor, omorat cu o lovitura de baltag si aruncat in prapastie. Cu o luciditate si stapanire de sine extraordinare, Vitoria indeplineste datinile necesare pentru mort, cheama autoritatile sa constate crima, dar gandul ei se indrepta spre infaptuirea dreptatii, demascarea 7
si pedepsirea ucigasilor. Afla ca cei doi ciobani care il insotisera pe Nechifor sunt din partea locului, ca cel cu buza crapata il cheama Calistrat Bogza, iar pe celalalt, mai marunt, Ilie Cutui. Deznodamantul. La pomana, pe fondul unei puternice stari de tensiune pe care o creeaza, Vitoria pune intrebari viclene si iscusite. Afirma apoi ca stie cum s-au petrecut lucrurile, relatand cu o uimitoare precizie crima celor doi. Bogza se pierde cu firea cand femeia ii spune lui Gheorghita sa vada ca pe baltag e sange si se repede la flacau, care-l paleste in frunte cu baltagul acestuia. In cele din urma, faptasii marturisesc crima si isi primesc pedeapsa. Vitoria se poate intoarce la ale sale, se gandeste ca are o fata de maritat si isi planifica implinirea, in timp, a datinilor crestinesti pentru memoria lui Nechifor Lipan, dupa care viata isi va relua cursul normal. ASEMANARI
8
O prima asemanare intre romanul “Baltagul’ si balada “Miorita” este aceea ca ambele opere sunt epice, adica autorul isi exprima ideile si sentimentele prin intermediul actiunilor si personajelor, iar naratiunea respecta momentele subiectului. Atat in creatia populara, cat si in roman, se impletesc cele trei modalitati de expunere. Sursa de inspiratiei a romanului este marturisita de motto-ul “Stapane, stapane ,/ Mai cheama s-un cane”, versuri apartinand baladei populare. Asemanrile dintre cele doua creatii au ca punct comun tonul baladei. O alta asemanare intre cele doua opere ar fi aceea ca o serie de motive din “Miorita” se regasesc si in romanul sadovenian, caci in “Baltagul” se impletesc patru din cele sase motive literare ale baladei: motivul transhumantei, motivul complotului, motivul animalului credicios si motivul maicutei batrane. Motivul transhumantei este ilustrat in roman prin plasarea actiunii – “Pe-un picior de plai” – intre munti si vai si prin obiceiul ciobanilor care primavara urcau turmele la pasune in munti, iar toamna le 9
coborau la campie, ducandu-le la iernat in baltile Jijiei. In balada, motivul transhumantei este ilustrat de spatiul ondulatoriu – “vin in cale/ Se cobor la vale” – al transmutarii oilor de la munte la ses si invers, in functie de anotimp, la fel ca in “Baltagul”. Cifra mitica “trei”; trei ciobani, trei sute de oi, trei turme, motiv intalnit in balada populara se regaseste intocmai si in romanul lui Sadoveanu. In “Miorita”, cifra mitica “trei” si ciobanii care isi insotesc turmele evidentiaza ancestrala indeletnicire a romanilor, simbolizati prin cele trei mari provincii: Moldova, Ardealul si Muntenia. Motivul complotului. Atat in balada “Miorita”, cat si in romanul “Baltagul”, complotul este pus la cale din acelasi josnic sentiment uman: invidia. Cei doi tovarasi de drum ai lui Lipan il omoara pentru a-i lua turmele, pentru bogatia lui materiala si sufleteasca; caci Lipan era un om vesel, ii placea sa petreaca cu prietenii lui, era darnic; “Scuipa cate un galben intre lautari” si platea intotdeauna el crasmarului. In balada, motivul complotului este ilustrat prin antiteza dintre cadrul natural feeric, 10
senin – “picior de plai”, “gura de rai” – si invidia, ciobanii meschini care pun la cale crima – “ca sa mi-l omoare”, la fel ca in roman. Motivul animalului credincios impleteste in roman doua situatii intalnite in literatura populara: cainele si calul credincios. Oita nazdravana din balada “Miorita” este reprezentata in roman de cainele Lupu, animalul credincios care incearca sa-si apere stapanul de lovitura de baltag si care nu are liniste pana ce nu va gasi osemintele lui Lipan si nu-si va fi razbunat stapanul. Aceeasi afectiune sufleteasca dintre animalul credincios si stapan intalnita in balada si exprimata prin nelinistea mioarei la aflarea complotului si o serie de diminutive mangaietoare – “draguta mioara”, “bolnavioara” – cu care ciobanul i se adreseaza se regaseste si in gestul lui Nechifor, povestit de un crasmar:”Mi-a cerut o bucata de paine si-a hranit el cu mana lui un cane pe care-l avea”. De asemenea, in “Miorita”, motivul mioarei nazdravane este dat de un element fabulos, personificarea oitei, care, nelinistita si infricosata de cele auzite, isi 11
previne stapanul, simbolizand sugestiv perfecta armonie dintre om si natura, dintre cioban si animalele pe care le ingrijeste cu dragoste – “Ori esti bolnavioara,/ Draguta mioara”. Motivul maicutei batrane din balada populara este inlocuit in romanul lui Sadoveanu cu nevasta oierului, Vitoria. Prin actiunile acesteia, romanul continua naratiunea baladei. maicuta isi cauta cu disperare fiul disparut, dar nu finalizeaza cautarile, in roman, insa, Vitoria isi gaseste sotul. In balada, motivul maicutei batrane este construit prin protestul mamei pentru moartea prematura si nedreapta a fiului ei. Cele doua portrete, al maicutei batrane si al ciobanasului amplifica dramatismul prin individualizarea suferintei. O alta asemanare dintre cele doua opere o constituie momentul zilei ales de ucigasi pentru a infaptui crima: “la apus de soare”. Pentru Nechifor, care nu se temea de nimic, noaptea nu era infricosatoare – “se bucura sa umble noaptea, pe luna. De oameni rai spunea ca nu-i pasa, are pentru dansii pistoale incarcate in desagi”. Ignorand credinta in lumina soarelui, pe 12
care Vitoria o respecta, calatorid noaptea, Nechifor nu respecta randuiala sfanta a lucrurilor si de aceea va fi ucis la caderea serii, moment in care a fost ucis si ciobanasul din balada. Scriitorul aminteste tangential cu actiunile eroinei, motivul nuntii, cand la Cruci, Vitoria se inchina in sanatatea mirelui si a miresei. Ritualul inmormantarii, cu preoti, lumanari, descris de Sadoveanu, este amintit si in alegoria moarte – nunta, din balada “Miorita”. Motivul alegoriei moarte – nunta din creatia populara, are puternica incarcatura lirica, prin cateva semnificatii profund mitologice si filozofice. Intre obiceiurile populare se inscrie si acela ca mortilor tineri necasatoriti li se organizeaza inmormantarea ca un ritual de nunta – “sa le spui curat/ Ca m-am insurat”, iar ideea filozofica a contopirii nefiintei cu fiinta naturii vesnice – “Cu-o mandra craiasa/ A lumei mireasa” – este exprimata prin enumerarea elementelor esentiale ale teluricului si cosmicului, metaforizate sau personificate: soarele, luna, brazii, paltinii, muntii, paserile. 13
O alta asemanare intre cele doua opere literare se desprinde din portretul baciului modovean si al lui Nechifor; amandoi aveau ochii negri, parul negru si mustata. DEOSEBIRI. O prima deosebire dintre balada “Miorita” si romanul “Baltagul” este aceea ca cea dintai face parte din genul epic in versuri, iar cea de-a doua face parte din genul epic in proza, ca urmare structura celor doua opere este diferita. Romanul are o intindere mare, structurat in `16 capitole, pe cand balada este mai restransa ca intindere, formata din 123 de versuri. Creatia populara se deschide cu o expozitiune scurta, evocand o atmosfera senina, echilibrata, iar echilibrul este sugerat de repetia cifrei trei. Romanul are o expozitiune larga, intamplarile se petrec intr-o atmosfera trista, incordata de asteptare si de gandurile negre ale Vitoriei. Titlul baladei, exprimat printr-un diminutiv mangaietor, numeste animalul credincios, pe cand titlul romanului,
14
exprimat prin substantivul “baltag”, cu sonoritate grava, numeste arma crimei. Tema baladei o constituie comuniunea om-natura, iar cea a romanului o constituie evocarea satului romanesc de munte. Aceste doua opere literare, “Baltagul” si “Miorita”, sunt la fel de cunoscute, au foarte multe elemente asemanatoare din punct de vedere al structurii si al continutului, dar si cateva deosebiri.
BIBLIOGRAFIE: ALEXANDRU PALEOLOGU –
“TREPTELE CUNOASTERII” EDITURA UNIVERS, BUCURESTI, PAG. 56 – 80. MARIANA BADEA - CARTE DE COMENTARII LITERARE – “BALTAGUL” SI “MIORITA”. EDITURA REGIS, BUCURESTI, 2000.
15
16
