Arta dirijorala - Nicolae Gasca17 feb 2010 „Un editor mi-a cerut sa scriu o carte asupra tehnicii picturii. Am scris-o. Recitind-o, am invatat sa pictez...„ SALVADOR DALI INTRODUCERE: Maiestria unui dirijor va fi intotdeauna apreciata in primul rand dupa realizarile artistice ale corului sau ansamblului orchestral condus de dirijor, adica dupa capacitatea ansamblului de a transmite o gama de trairi si sentimente auditoriului... de a emotiona publicul si abia dupa va fi apreciat dirijorul si dupa tehnica lui gestuala... Dirijorul are importantul rol de a reuni intr-un tot unitar individualitatile unui ansamblu instrumental sau vocal, temperamentele lor si de a le directiona spre un singur scop: scopul fiind regasit in mesajul lucrarilor dirijate.. in crearea muzicii sau mai bine zis coborarea ei din spatiul ceresc (sau din alt spatiu...) intre noi... Important este nu modul cum conduce dirijorul un pasaj mai dificil sau unul mai important, din curgerea muzicala, ci modul cum a pregatit pas cu pas aparitia pasajului respectiv. Competitivitatea unui dirijor depinde de : capacitatile creatoare, pregatirea muzicala si multilaterala, de temperament, personalitate. Personalitatea sa se intregeste si se contureaza numai in procesul practicii, al muncii cu ansamblul!!!
TERMINOLOGIE: Dirijor – dirijare – franceza „diriger„ = a conduce, a indrepta, a calauzi; latina „dirigo„ = a indrepta. => dirijor = conducator Franta – chef de choeur; chef d`orchestre Germania – dirigent (orchestra); chormeister sau chorleitung (cor) Anglia – conductor Italia – direttore Rusia – dirijior Pentru formatiile gen> fanfare militare, ansamblul de opera = Kapellmeister (pana la mijlocul sec XIX)
18 feb 2010 ISTORICUL ARTEI DIRIJORALE: 1) Muzica primitiva Ideea de conducator al unui ansamblu a aparut o data cu muzica primitive care avea trasatura de a fi insotita mai mereu de alte „arte„ (dans, teatru)… Ansamblurile primitive simt nevoia unui conducator care este cel mai experimentat, cel mai autoritar (seful de trib, magi, preotii, SAMANII). Rolul principal al unui astfel de conducator al ansamblurilor primitive era acela de a organiza ritmul executiei collective si de a marca inceputul si sfarsitul executiilor. Cum? – prin utilizarea palmelor, a batailor din picior, oaselor de animale dar si prin mijcari ale corpului, capului, bratelor) 2) Grecia antica Conducatorul ansamblurilor integrate in tragedia antica: corurile (ce reprezentau voce apoporului) ce erau impartite in emicoruri erau conduse de corifeu (prin batai ritmice cu piciorul pe talpa caruia era prinsa o placuta de fier (scabelum) Se dezvolta mai apoi muzica (psalmii, cantecul antifonic la evrei, imnurile in cele doua forme : peanul si ditirambul, odele aparand astfel necesitatea dezvoltarii unui nou sistem de conducere = apare astfel chironomia (sau miscarile chironomice) Limba greaca: heir- mana, nomos = lege / chironomia = legea miscarii bratelor Ce e chironomia? O tehnica de conducere a ansamblurilor care implica cunoasterea anumitor semne conventionale care se indicau prin miscari ale mainilor. (la acestea erau adaugate si anumite miscari ale corpului, capului si expresia fetei). Cu ajutorul acestor semne erau indicate: - urcarea sau coborarea intonatiei - ritmul, metrul - forta sonoritatii Afirmarea chironomiei s-a produs in practica corala a vechilor greci (au fost pastrate si metodele de dirijat prin batai dar numai in muzica de dans) DIRIJORI: Steichoros (sf sec VII) 3) Evul Mediu S-a continuat practicarea chironomiei in muzica religioasa (cantul liturgic plin de melisme). In Biserica apuseana chironomia a fost adusa de AMBROZIE DIN MILAN (sec IV) o data cu cantul responsorial si antifonic. Dirijorul era numit = primicerius (in Biserica latina) = chironomico (scoala de la Montecassino SCOLI de chironomie: Milano, Saint Gall si Montecassino DIRIJORUL CHIRONOMIC tine in mana stanga 1 toiag (baston aurit, argintat sau cu fildes) a carui ridicare in sus inainte de inceperea executiei indica „atentie generala„. In acelasi timp cu mana dreapta prin miscari chironomice desena conturul liniei melodice pt coristi. Un tip de dirijat chironomic e dat de mana guidonica (introdusa de Guido d”Arezzo). Astfel in timpul executiei dirijorul arata cu ajutorul degetelor de la mana stangaa articulatiile degetelor de la mana dreapta... DIN MISCARILE CHIRONOMICE UTILIZATE DE DIRIJORII EVULUI MEDIU SE VA DEZVOLTA ARTA MODERNA A GESTULUI DIRIJORAL.
09.martie.2010 4) Renastere Incepand cu secolul XII muzica incepe sa fie masurata, acest aspect punand noi probleme dirijorului care incep sa renunte la anumite miscari chironomice in locul lor folosind indoiri ale degetului aratator (ce sugereaza fiecare diviziune a timpilor – tactus. Mai apoi aparitia polifoniei vocale care genera complicatii de ritm, precum si marirea ansamblurilor duce la aparitia „battutei„= adica a unui baston (din lemn, impodobit cu podoabe pretioase sau din fildes lung de 1,5 m.(GP Palestrina e cel care a introdus battuta in 1564). Rezulta o mai buna organizare ritmica dar totodata strica muzica prin zgomotul puternic pe care l producea. De aceea ulterior battuta va fi inlocuita cu un sul de hartie sau piele (numit sol-fa) 5) Baroc si Clasicism La inceputul secolului XVII incepe sa se dezvolte muzica pt clavecin, basul cifrat, noi forme si genuri muzicale: oratoriul, opera care necesitau angrenarea unui ansamblu mare de muzicieni. In aceasta perioada se afirma dirijorul clavecinist (capelmaistru) care apare in muzica de opera a secolului XVII si care acompania la clavecin ansamblul vocal indicand totodata cu mana intrarile vocilor, ale solistilor si ale instrumentistilor. In secolul XVIII o data cu dezvoltatrea ansamblurilor instrumental si vocal-instrumentale, amplificare salilor de concerte, aparitia simfonismului va pune mari probleme dirijorului capelmaistrului care nu reusea sa se ocupe decat de partea tehnica a executiei si nicidecum de cea artistica. In sensul inlaturarii impreciziei primul violonist al ansamblului executa cu instrumentul sau melodia ceva mai tare, regla tempoul prin miscari de arcus sau prin batai in pupitru ajutand astfel pe capelmaistru. Apare astfel dirijorul-violonist denumit concertmaistru care insa se putea ocupa mai mult de latura artistica (indicarea nuantelor) decat de cea tehnica (reusea sa indice ritmul totusi prin miscari ale corupului). Modalitatea aceasta de conducere este pastrata si astazi. Ulterior complicarea in sens tehnic a operelor de arta a generat aparitia sau utilizarea in conducerea executiei a doi dirijori concertmaistrul(batea tactul cu piciorul, cu arcusul, executa miscari cu trunchiul si capul sugerand accente, nuante etc) si capelmaistru (care conducea formatia utilizand miscari chironomice in acelasi timp in care canta la clavecin sau orga evident) = dirijat dublu. Tot in secolul XVIII a aparut si dirijatul triplu cand erau folositi: capelmaistru, concertmaistru si dirijorul principal care cu ajutorul a doua suluri de hartie facea semne instrumentistilor. Ulterior in Clasicism o data cu eliminarea clavecinului va dispare si dirijorul clavecinist (capmaistru) Amplificarea inca din vremea clasicismului a aparatului orchestral punea in dificultate dirijorul. Asupra acestuia cadea sarcina de a transmite fidel mesajul artistic al compozitorului cu un aparat orchestral din ce in ce mai mare. De aceea uneori dirijorii renuntau s amai cante la vioara, clavecin pentru a conduce executia muzicala prin miscari chironomice. Tactarea prin lovituri de picior in dusumea nu mai era eficienta datorita aparatului orchestral amplu. Acest aspect a condus la CREAREA SCHEMELOR DE MASURI. Initial acestea erau compuse numai din linii drepte colturoase insa treptat au fost introduse liniile ondulate si curbe. O perioada vor fi pastrate si anumite semne chironomice (preluate din tehnica dirijorului clavecinist: intrari cu o mana, semnale de atentie, miscari ritmice cu capul, nuantari etc) si a celui violonist (trasaturi de arcus, respiratii, accente, nuante, tempo) in paraalel cu tactarile de masura. BAGHETA de dirijat se pare ca a fost folosita prima data de Johan Reichardt (dirijorul operei din Berlin in jurul anului 1780). Aceasta avea menirea de a inlocui sulul de hartie, amplificand gestul dirijoral si marindu-i vizibilitatea. Denumirea provine din limba italiana bachetta = betisor, vergea. Aceasta este lunga de 50 cm cu diametrul de 0,5 cm, fiind usor subtata spre varf. E confectionata din lemt tare, neelastic spre a nu se indoi si nu vibra nici in cazul unor lovituri puternice. Bagheta are rolul de a mari amplitudinea miscarilor bratului pentru amari vizibilitatea msicarii. E necesar ca bagheta sa faca corp comun cu mana si sa devina o prelungire vie a acesteia. In dirijatul de cor bagheta poate reprezenta un imediment pentru ca mana eliberata de bagheta poate contriui activ la realizarea sensului expresiv al frazei. Ansamblurile corale au dimensiuni mici iar dispozitia membrilor e in semicer, privirile lor nu sunt impiedicate de pupitre si deci bagheta nu-si mai are sensul
Dirijorii care au introdus bagheta in diferitele centre muzicale europene: Ignaz Mosel (1774-1844) – Viena; Cm von Weber - Dresda; F M Bartholdy (dirijor permanent al orchestrei Gewandhaus- el este numit promotorului asa-zisei scoli elegante de dirijat. Tot el a impus pupitru special pentru dirijor si conducerea fara concertmaistru. Tot el a dirijat pt prima data cu fata spre orchestra si nu spre public cum se dirija anterior)– Leipzig in anul 1835; Ludvig Spohr - Londra;
Primii teoreticieni ai artei dirijorale: Hector Berlioz si Richard Wagner. 6) Stilul modern de dirijat i-a avut ca pionieri pe Hans von Bulow (1830-1894); Herman Levi (1839), Hans Richter, Mahler etc. In paralel cu muzica pentru orchestra in muzica corala inca se utiliza un sul de hartie tinut de pe la mijlocul sau cu toata mana. Acest procedeu a fost abandonat la inceputul secolului XX sub influenta dirijatului de orchestra. In timp dirijatul a devenit un act de inalta creatie artistica iar dirijorul = artist-interpret. Acest lucru a fost posibil datorita unui mare numar de virtuosi ai baghetei – scoala moderna de dirijat: - Toscanini, H wood, W. Furtwangler, Victor de Sabata, K Bohm, H von Karajan, L Bernstein - G Georgescu, A ciolan, T Rogalski, Ionel Perlea, Constantin Silivestri, Sergiu CELIBIDACHE Dirijori cor: Musicescu, Vidu, Kiriac, Chirescu, Botez, Marin Constantin 09 martie 2010 ROLUL DIRIJORULUI (pag 10) Atributiile dirijorului in procesul de conducere: - realizarea unitatii metrice - realizarea unitatii artistice-interpretative „Dirijorul trebuie sa aiba intotdeuauna convingerea ca in lumea muzicala el este personalitatea cea mai important si mai responsabila; ca prin executii bune, pline de stil, poate forma publicul, poate lumina simtamantul sau artistic„ -
pedagog: trebuie sa realizeze o scoala prin care sa dezvolte si sa educe tehnica instrumentistilor sau coristilor precum si sa le cultive gustul muzical. o Este important ca un dirijor sa fie foarte atent atunci cand analizeaza o partitura si sa incerce sa se apropie de universul interior al celui care a creat-o („Bieti compozitori! Invatati sa tineti voi insiva bagheta in mana pentru ca dintre toti talmacitorii vostri cel mai periculos este dirijorul„ (H Berlioz) (pag11) „Interpretarea mea nu este a mea ci a compozitorilor„ (Ionel Perlea)
DIRIJATUL = un act de RECREAȚIE a unei lucrari muzicale de catre un ansamblu instrumental, vocal sub conducerea si influenta dirijorul MULTILATERALITATEA DIRIJORULUI Dirijorul este:
-artisti interpret „Un mare dirijor trebuie sa fie in primul rand un mare interpret. Dovada cea mai convingatoare a valorii sale este usurinta de a convinge si transmite muzicantilor felul sau de a vedea„ (Pablo Casals) (pag12) - pedagog in faza de repetitii si pregatire a ansamblului. El trebuie sa fie in stare sa explice problemele ce stau in fata colectivului, sa ofere solutii de rezolvare tehnica sa educe colectivul artistic. Trebuie sa aibe aptitudini de psiholog. -organizator: Atunci cand trebuie sa : aleaga membrii formatiei, organizarea ei, a repetitiilor, stabilirea modalitatilor de repetare, durata repetitiilor, alcatuirea repertoriului, dinspunerea membrilor ansamblului in repetitii si concerte APTITUDINI, TRASATURI, CUNOSTINTE Dirijorului i se cere un studiu si o pregatire permanenta si sitematica. CALITATI FIZICE: - Mainile trebuie sa aiba o marime si o forma proportionala cu constitutia fizica a sa, sa aiba o capacitate de miscare normala - Fața dirijorului trebuie sa fie expresiva si mobilă, capabila de exterioriza caracterul muzicii - Ochii dirijorului trebuie sa aibe o putere de comunicare - Infatisarea trebuie sa fie agreabila, placuta CALITATI MUZICALE (APTITUDINI MUZICALE) -
muzicalitatea; adica aptitudinea de a simti natura muzicii, o anumita sensibilitate in descifrarea sensului muzicii, a ideilor, sentimentelor etc. Dezvoltarea muzicalitatii se face printr-un stutiu sistematic si corect si prin numeroase AUDITII MUZICALE auzul muzical care poate fi absolut si relativ. Auzul relativ se poate dezvolta prin exercitii de intonatie, controland in permanenta justetea acesteia prin studiul unui instrument. Auzul absolut confera posibilitatea incadrarii suntetelor in scara generala muzicala. Auzul absolut este cel mai bun. AUZUL MUZICAL mai poate fi melodic si armonic. Auzul armonic poate fi imbunatatit prin cunostintele de armonie si citire de partituri. Auzul timbral se bazeaza pe cunoasterea caracteristicilor timbrale ale vocilor si instrumentelor. AUZUL INTERN adica cel care ofera posibilitatea de a percepe sunete si cimbinatiile dintre ele, timbrele, si de a forma o imagine a lor in sistemul nervos central fara a utiliza vocea sau un instrument. Are o mare importanta in practica dirijorala. Auzul ritmic (sau simtul ritmic) este foarte important la un dirijor mai ales ca una din functiile importante ale actului dirijoral consta in realizarea unitatii metro-ritmice.
MUZICA = ARTA TEMPORALA = ritmul este principalul ei element de organizare -
-
Memoria muzicala. „Dirijorul trebuie sa invete partitura astfel incat in timpul dirijarii sa poate conduce intotdeauna din memorie. Numai in acest fel el este liber sa tin in ochii sai formatia...„ (H Scherchen) (p14). „Dirijorul trebuie sa aiba partitura in cap nu capul in paritutra„ (Hans von Bulow) (p14). Memorarea logica a partiturii depinde si de cunostintele de forme, armonie, teorie a instrumentelor pe care le poseda dirijorul (sau nu:P hihi) Gustul Muzical. De el depinde alegerea corecta a tempoului, a nuantelor, sonoritatea ansamblului. Acesta se refera la contributia personala a dirijorului in interpretarea unei lucrari muzicale. Educarea gustului muzical se face pe baza unei culturi temeinice
TRASATURI -
organizator. Pedagog. Dirijorul trebuie sa fie capabil sa dea in timpul repetitiilor ecxplicatiile indicatiile cele mai juste, metodele cele mai adecvate puterii de intelegere a ansamblului
-
si nivelului de pregatire generala artistica a acestuia. „Dirijorul trebuie sa inceapa prin a fi sever cu el insusi si sa se intrebe daca intr-adevar reuseste sa se faca inteles. Nu se poate cere totul de la altii„ (P. Casals) (pag15) Temperment. Dirijorul trebuie sa aiba capacitatea de a-si subordona executantii. Temperamentul se manifesta si ca o fornta interioara profunda, de simtire, de traire a operei de arta, forta ce se transmite executantilor. Voința. Dirijorul trebuie sa fie: energic, femr, perseverent, prompt, independent. Nu trebuie sa renunte la nimic din ceea ce si-a propus, sa urmareasca realizarea ideilor sale pana la sfarsit. Alte trasaturi de caracter: spontaneitatea reflexelor; tarie de caracter, spirit de disciplina, punctualitate, modestie, entuziasm in munca APTITUDINE DIRIJORALA sau talentul dirijoral adica capacitatea de a exprima prin gesturi continutul de idei al unei compozitii.
CUNOSTINTE DE CULTURA GENERALA -
Dirijorul trebuie sa aibe cunostinte de: literatura – care-i creaza deprinderea de a vorbi in fata unui numar mare de oameni (asta se formeaza printr-o lectura intensiva). De asemenea dirijorul este de multe ori pus in situatia de a recita istorie. Pentru a intelege o opera de arta trebuiesc cunoscute conditiile istorice in care a fost creata si conditiile istorice in care a trait autorul ei limbi moderne stiinte sociale. Muzica este strans legata de filosofie pentru ca ea epxirma d emulte oridei si sensuri filozofice. O conceptie inainte despre societate, art si cultura ul ajuta pe dirijor sa si indeplineasca misiunea sa de educare artistica a publicului psihologie. Dirijorul trebuie sa cunoasca legile insusirii cunostintelor, a formarii priceperilor si deprinderilor precum si legile dezvoltarii personalitatii pedagogie. Cunostintele de pedagogie il ajuta pe dirijor sa stabileasca volumul de cunostinte, priceperi si deprinderi cu care trebuie inarmati membrii unui ansamblu altele: teatru, dans, film, arte plastice
CUNOSTINTE DE CULTURA MUZICALA -
-
teoria muzicii (ritmica, metrica, game, tonalitati, moduri, intervalele, termeni de nuanta, tempo si caracter, transpozitia etc) solfegiu. Usurinta in solfegiu e foarte importanta. Se recomanda deprinderea solfegierii mintale (necesara in studiu si urmarirea partiturii in timpul executiei) Armonie. Polifonie. Il ajuta in reliefarea liniilor melodice suprapuse FORME MUZICALE. E necesara cunoasterea formelor in procesul de intelegere a lucrarii (analiza partiturii). Se impune cunoasterea genurilor instrumentale si vocale Arta cantului. Dirijorul tre sa cunoasca vocile, diferentele timbrale, de ambitus, a registrelor, a posibilitatilor dinamice. Dirijorul tre sa faca si educatia vocala a coristilor Cunoasterea unui instrument de preferat pianul dezvolta auzul melodic si armonica, simtul ritmic, muzicalitatea, educa si formeaza depinderi de: cum se studiaza o piesa, cum se interpreteaza, dirijorul este in primul rand interpret Citire de partituri. „Trag concluzia ca pentru a forma dirijori desavarsiti candidatii trebuie familiarizati prin toate mijloacelel la indemana cu citirea partiturii iar cei care nu in stare sa invinga aceasta dificultate nu vor stapani decat pe jumatate arta dirijatului chiar daca sunt versati in orchstratie, in compozitie sau chiar in mecanismul combinatiilor ritmice„ (H Berlioz) (p19) Teoria instrumentelor si orhestratia. „Un dirijor care nu stapaneste temeinic toate procedeele de orchestratiem n are o valoare muzicala prea mare...„ (H Berlioz) (p19) ISTORIA MUZICII Folclorul muzical. A modurilor si genurilor populare, a aspectelor stilistice regionale.
ETAPE IN FORMAREA DIRIJORULUI 1) FORMAREA unei temeinice culturi generale si deprinderea unor bogate cunostinte de tehnica muzicala 2) FORMAREA deprinderilor tehnice de dirijat 3) INSUSIREA maiestriei dirijorale Tehnica dirijorala nu trebuie sa fie confundata cu tehnica tactarii. Intradevar tactarea sta la baza tehnicii dirijorala si e implicata in toate procedeele de dirijare insa aceasta nu cuprinde tot actul dirijoral. TEHNICA DIRIJORALA Dirijorul trebuie sa isi insuseasca limbajul gensturilor dirijorale. Gesturile dirijorului sunt mijlocul prin care acesta determina interpretii sa traduca lucrarea conform cu conceptia sa. Exista suficienti dirijori care confunda mijlocul cu scopul, transformand arta lor, in anumite momente, in veritabile recitaluri de balet. „ (pag 21)... Publicul nu vine la concert sa vada dirijorul ci sa asculte muzica!!!!!!! „Tehnica dirijorala se invata inainte ca studentul sa apara in afata ansamblului . Cand apare in fata corului el tre sa fie f pregatit pt ca numai astfel corul poate avea incredere in dirijor, poate discuta de la = la = iar intentiile lui se pot transmite och...„ Pt Gasca un compozitor nu poate fi neaparat si un bun dirijor. Il citeaza pe Berlioz care il da exemplu pe Beethoven care desi e mare compozitor atunci cand e vorba de dirijat in loc sa bata masura „bate campii„. Horia Andreescu insa nu este de acord cu punctul de vedere al lui Nicoale Gasca considerand ca un compozitor oricum are mai multa forta de trasnmitere si de intelegere a universului unei opere de arta decat un dirijor care interpreteaza gresit si nu face altceva decat sa bata masura si sa faca balet... MIJLOACE DE CONDUCERE In procesul de dirijare a unei lucrari dirijorul trebuie sa: - indice momentele aparitiei sunetelor, metrul , ritmul, dinamica, agogica lor Mijloacele de realizarea a actului dirijoral: Cele de baza: (care pot provoca reactii spontane din parte interpretilor) - gestul (miscarile mainilor) rolul principal. De multe ori un singur gest pote incloui o intreaga fraza, idee exprimata prin cuvinte (pag23) - mimica (miscarile muschilor fetei) ca si pantomima se subordoneaza gestului - pantomima (miscarile corupui) Cele secundare: (se utilizeaza in faza de repetitie) - explicatii verbale (expunerea unor probleme, si explicarea unor solutii care sa le rezolve) - executiile model (reproducerea vocala sau instrumentala pentru ca piesa sa fie mai usor inteleasa de ansamblu) PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE TEHNICII DIRIJORALE
-
principiul libertatii miscarii. Adica usurinta miscarii data de o libertate a muschilor – siguranta intre alternatna incordat – relaxat. Dobandirea acestui principiu se face printr-o gandire rationala si prin exercitii de pregatire - principiul claritatii si vizibilitatii. Se refera la faptul ca miscarile trbuie sa aibe un desen clar si precis, dispuse in spatiu in asa fel incat sa fie vizibile de catre toti interpretii - principiul economiei mijloacelor de conducere. Adica „folosirea gestului potrivit la momentul potrivit„ (pag24) „Deosebirea intre dirijorii incepatori si maestri consta, printre altele si in aceea ca primii, pentru atingerea scopului propus utilizeaza miscari mutle, mari si tensive... desi consumul de energie este imens, rezultatul este minim. Cel de-al doilea, in timpul lucrurului economiseste miscarile. Cu miscari mici, putine, consumand o energie fizica minima el influenteaza invers„ (S Kazacikov) (p24) - principiul anticiparii. Gestul care urmeaza trebuie sa determine o actiune ce urmeaza sa apara dupa gest - principiul conducerii expresive. Gestul, mimica, pantomima trebuie sa lucreze imrepuna si sa sublinieze caracterul just al muzicii - principiul conducerii rationale. Multi dirijori se bazeaza pe instinc insa acesta este si el limitat si de aceea instinctul trebuie sa aiba un fundament de cunostinte temeinice si o tehnica bine pusa la punct. Aceste principii stau intr-un raport de coexistenta. APARATUL DIRIJORAL, STRUCTURA SI FUNCTIILE LUI Partile componente ale aparatului dirijoral sunt: - mainile. Constituie elementul principal al aparatului dirijoral. CU ajutorul lor se indica respiratia, se tacteaza masura, se stabileste tempoul, sa dau intrarile vocilor, se indica nuantele, se realizeaza frazarea, se fac diverse semne ajutatoare. Cea mai elastica si mobila parte a mainii este palma. Articulatia ei – poignet-ul – permitand miscari de lovire, de aruncare, de netezire, de atingere, de apsare, de respingere etc. Degetele mainii pot sugera senzatia de atingere a sunetului si a modelarii lui. Antebratul face legatura intre palma si umar. E mai putin elastic decat palma. Imobilitatea articulatiei cotului e cauza miscarilor greoaie in dirijat. Cu antebratul pot fi executate miscari de apropiere si departare de corp, de indoire si desdoire, de pronatie (rasucire spre interior cu podul palmei in jos) si de supinatie (rasucire spre exterior) – ajuta la realizarea dinamicii muzicale. ANTEBRATUL ARE PRINCIPALUL ROL IN TACTAREA MASURILOR. Bratul este portiunea cea mai putin mobila a mainii. E caracterizat de masivitate, greutate si forta. El e cel care sustine sunetul si indica miscare de respiratie - privirea. Stabileste si mentine contactul cu interpretii. Privirea trebuie sa fie expresiva (asta inseamna ca dirijorul tre sa stie pe dinafara partitura) - fata. Cu ajutorul ei pot fi sugerate schimbari de nuante, schimbare unei stari emotionale - capul. Ajuta la rezolvarea unor probleme tehnica si contribuie la expresivitatea corupui - trunchiul. Sprijina miscarile celorlalte mijloace de conducere. SISTEMUL CENTRAL NERVOS sta la baza activitatii aparatului dirijoral/ „ Cu cat reprezentarile si legaturile sunt mai trainice, gandurile si trairile sunt mai bogate, cu atat mimica, gestica, pantomima sunt mai expresive. (pagina 27) ...„Se recomanda ca dirijorul sa nu cante in timp ce dirijeaza deoarece atentia va fi concentrata in directia cantarii si a imaginii mintale a muzicii, scoarta cerebrala nu mai primeste impulsurile de raspuns si nu le mai sesizeaza atat de usor... din aceasta cauza ceea ce se aude in fapt nu concorda de loc cu ceea ce ar trebui sa se auda conform imaginii mintale a dirijorului care fiind preocupat de cantare traiste cu impresia ca cele doua imagini –cea reala si cea mintala- sunt identice. Dirijorul nu trebuie sa se lase furat de imaginatia sa asupra muzicii ci sa caute sa o confrunte permanent cu cea reala„ (pag 27)
POZITIA DE BAZA A APARATULUI DIRIJORAL (pag 29)
