Notiuni Generale Despre Organizarea Si Exercitarea Profesiilor Liberale in Romania Si UE

Cuprins

INTRODUCERE............................................................................................................4 CAPITOLUL 1.................................... 1........................................................ ........................................ ....................................... ................................. ................ 6 NOŢIUNI GENERALE GENERALE DESPRE ORGANIZAREA ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA PROFESIILOR LIBERALE ÎN ROMÂNIA ROMÂNIA ŞI U.E...................................... U.E......................................................... ............................................... ............................ 6 1.1. NOŢIUNI GENERALE.................................... GENERALE........................................................ ..................................................... ................................. 6 1.2. ORGANIZAREA ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA EXERCITAREA PROFESIILOR LIBERALE LIBERALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ............................ EUROPEANĂ............................................... ....................................... ........................................ .......................................... ...................... 9 1.3 Organizarea şi exercitarea profesiilor liberale în în România................ România............................ ............12 12 CAPITOLUL 2.................................... 2........................................................ ........................................ .................................................... ................................ 14 CARIERE LIBERALE PREPONDERENT PREPONDERENT JURIDICE ŞI ŞI PROFESII CARE AJUTĂ LA ÎNFĂPTUIREA ACTULUI DE JUSTIŢIE.................................. JUSTIŢIE...................................................... ......................................... ..................... 14 2.1 Cariera liberală liberală de detectiv particular.................................... particular.................................................. ....................... .........14 14 2.1.1 Dobândirea calităţii de detectiv particular..................................................14 2.1.2 Drepturile şi obligaţiile obligaţiile detectivului detectivului particular.............................. particular............................................17 ..............17 2.1.3 Mijloacele, evidenţele şi convenţiile convenţiile detectivilor detectivilor particulari............... ........19 ...... ..19 2.1.4. Scurte concluzii privitoare Ia organizarea profesiei liberale de detectiv particular...............................................................................................................19 2.2. Cariera în profesia de jurist...........................................................................20 2.3. Cariere care ajută la înfăptuirea actului de justiţie........................................21 justiţie........................................21 2.3.1 Cariera de practician în insolvenţă.............................................................. insolvenţă.............................................................. 23 2.3.2 Cariera de expert contabil...................................... contabil.......................................................... .................................... .................. 25 2.3.3 Cariera de de traducător traducător / interpret autorizat.................................... autorizat................................................. ............. 26 2.3.4 Exercitarea profesiei liberale de geodez prin efectuarea expertizelor  judiciare având având ca obiect lucrări lucrări de geodezie, topografie topografie fotogrametrie, fotogrametrie, teledetecţie, cadastru, cartografie cartografie şi sisteme informaţionale informaţionale geografice.............27 2.3.5 Alţi liber - profesionişti care sunt chemaţi de instanţele de judecată să efectueze expertize judiciare judiciare sau să îşi spună spună părerea într-o cauză...... cauză............ ............ ........28 ..28 1

CAPITOLUL 3.................................... 3........................................................ ........................................ .................................................... ................................ 30 AUTORITATEA AUTORITATEA ŞI EXERCITAREA PROFESIILOR JURIDICE LIBERALE ŞI ALE CELOR AJUTĂTOARE ÎN ROMÂNIA................................ ROMÂNIA.................................................... ........................................ ..................................... ................. 30 3.1 Autoritatea, trăsăturile esenţiale şi relaţiile între elementele componente ale profesiilor liberale centrale şi locale........................................... locale..................................................................... .............................. ....30 30 3.2. Sistemul informaţional şi decizional al exercitării profesiilor liberale juridice32 3.3 Documentul electronic................................ electronic.......................................................................... .................................................. ........ 35 3.4 Procesul de fundamentare fundamentare a deciziilor din profesiile profesiile liberale juridice şi tehnico- juridice auxiliare........................................... auxiliare...................................................................................... ........................................... 37 3.5 Metode şi tehnici tehnici utilizate utilizate în exercitarea exercitarea profesiilor profesiilor liberale juridice.......... juridice.............38 ...38 3.6 Resursele umane umane în exercitarea profesiilor profesiilor liberale liberale juridice................... juridice..........................39 .......39 CAPITOLUL 4.................................... 4........................................................ ........................................ .................................................... ................................ 42 CARIERA IN PROFESIA DE MEDIATOR................................ MEDIATOR.................................................... .......................................42 ...................42 4.1 Consideraţii generale. Profesia de mediator...................................... mediator................................................... .............42 42 4. l.1 Consideraţii generale............................................... generale.................................................................. ....................................42 .................42 4.1.2 Profesia liberală de mediator.................................. mediator..................................................... .....................................45 ..................45 4.2. Înscrierea liber profesioniştilor - mediatori - pe tabloul mediatorilor. Formarea profesională, suspendarea şi încetarea calităţii de mediator. Consiliul de mediere ....................................... ........................................................... ....................................... ....................................... ............................................ ............................ .... 47 4.2.1. Înscrierea liber profesioniştilor-mediatorilor profesioniştilor-mediatorilor mediatori - pe tabloul............47 tabloul.......... ..47 4.2.2. Formarea profesională a mediatorilor........................................................48 4.2.3. Suspendarea şi încetarea calităţii de mediator..........................................49 4.2.4.Consiliul 4.2.4.Consiliul de mediere..................................... mediere......................................................... ............................................... ........................... 50 4.3.2. Drepturile mediatorului............................ mediatorului................................................ .................................... .............................. .............. 52 4.3.3. Obligaţiile mediatorului................................... mediatorului.............................................................................. ........................................... 53 4.3.4. Răspunderea juridică a mediatorului.............................. mediatorului..........................................................54 ............................54 4.4. Procedura de mediere............................................... mediere................................................................................ ................................. ...55 ... 55 4.4.1. Procedura prealabila încheierii contractului de mediere............................55

2

4.4.2. Contractul de mediere..................................... mediere........................................................ ........................................... ........................ 56 4.4.3. Desfăşurarea medierii..................................... medierii.............................................................................. ........................................... ..57 57 4.4.4. Închiderea medierii.................................. medierii...................................................... ........................................ ............................... ........... 58 4.4.5. Medierea in cazul unui litigiu civil aflat pe rolul instanţelor de judecată....59 4.4.6. Dispoziţii special speciale e privind conflictele de familie............................... familie......................................... ..........60 60 4.4.7. Dispoziţii speciale privind medierea in cauzele penale..............................61 4.4.8. Scurte concluzii care privesc dispoziţiile speciale prevăzute de Legea nr. 192/2006, modificată şi completată completată prin Legea nr. 370/2009...............................62 370/2009............................ ...62 CAPITOLUL 5.................................... 5........................................................ ........................................ .................................................... ................................ 66 ANALIZĂ COMPARATIVĂ COMPARATIVĂ ÎN DOMENIUL ORGANIZĂRII ORGANIZĂRII ŞI EXERCITĂRII EXERCITĂRII PROFESIILOR LIBERALE JURIDICE, ÎN ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ......................................66 5.1. Consideraţii generale....................................................................................66 5.2. Structura colectivităţilor locale şi regionale..................................................67 5.3. Mutaţii semnificative între organizarea şi exercitarea profesiei libere în U.E., pe plan mondial mondial şi în România. Reforma Reforma sistemului profesiilor profesiilor liberale liberale juridice.. .69 CONCLUZII ŞI PROPUNERI......................................................................................73 BIBLIOGRAFIE ....................................... ........................................................... ............................................................ .............................................. ...... 76

3

INTRODUCERE Motto: “Ceea ce este-este, ceea ce nu este-nu este. Asta este.”  -

Una din Legile lui Murphy -

Profesia de mediator este o alternative profesionala viabila pentru absolventii de studii superioare din Romania. După publicarea tabloului mediatorilor în monitorul oficial în data de 08.05.2008 aceasta alternativa profesionala a devenit de actualitate nemaifiind ca si pana acum o  profesie care se va initia la o data ulterioara. Publicarea tabloului in monitorul oficial a constituit o premiera in peisajul juridic autohton care s-a imbogatit cu o noua categorie de specialisti in solutionarea conflictelor, mediatorii. Profesia de mediator este o profesie liberala, cu tenta  juridica. Mediatorii isi pot desfasura activitatea in cadrul unei societati civile profesionale, al unui birou in care pot functiona unul sau mai multi mediatori asociati sau in cadrul unei organizatii neguvernamentale. De asemenea, mediatorii autorizati pot fi angajati si cu contract individual de munca, in conditiile prevazute de Codul muncii. Pentru a deveni mediator o persoana trebuie sa indeplineasca cumulativ un numar de conditii impuse de legea care reglementeaza medierea si profesia de mediator, legea 192/2006. Astfel, poate sa devina mediator absolventul de studii superioare cu capacitate deplina de

4

exercitiu, cu vechime in munca de cel putin 3 ani, care este apt din punct de vedere medical  pentru exercitarea acestei activitati si care are o buna reputatie si nu a fost condamnat definitiv  pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni de natura a aduce atingere prestigiului profesiei. Acesta trebuie sa urmeze un curs de formare a mediatorilor organizat de catre unul dintre cei cinci furnizor de formare autorizati in acest sens de catre Consiliul de Mediere. Cursurile de formare a mediatorilor derulate de catre furnizorii de formare avizati de catre Consiliul de Mediere se finalizeaza cu examen, organizat in conformitate cu prevederile Standardului de formare si ale dispozitiilor Consiliului de Mediere. Absolventilor examenului li se va elibera de catre Consiliul de Mediere, Certificatul de absolvire, prin care se atesta indeplinirea conditiilor  art 7 lit. f din Legea 192/2006, in vederea dobandirii calitatii de mediator autorizat pentru a exercita profesia de mediator. Art. 7 din legea 192/2006: Poate fi mediator persoana care indeplineste urmatoarele conditii: a)are capacitate deplina de exercitiu; b)are studii superioare; c)are o vechime in munca de cel putin 3 ani sau a absolvit un program postuniversitar de nivel master in domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de mediere; d)este apta, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activitati; e)se bucura de o buna reputatie si nu a fost condamnata definitiv pentru savârsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;  f)a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, in conditiile legii, cu exceptia absolventilor de programe postuniversitare de nivel master in domeniu, acreditate conform legii  si avizate de Consiliul de mediere;  g)a fost autorizata ca mediator, in conditiile prezentei legi.

5

CAPITOLUL 1 NOŢIUNI GENERALE DESPRE ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA PROFESIILOR LIBERALE ÎN ROMÂNIA ŞI U.E. 1.1. NOŢIUNI GENERALE Profesiunile liberale sunt definite prin reglementările Uniunii Europene ca fiind „acele  profesii care sunt exercitate pe baza unor calificări profesionale relevante, cu titlu personal, având propria lor responsabilitate şi de o maniera profesională independenta, oferind servicii intelectuale şi conceptuale în interesul clienţilor şi al publicului".

Evidenţiem şi o altă definiţie potrivit căreia  ,,Profesia liberală desemnează o ocupaţie intelectuală, exercitată de o persoană pe cont propriu (liber-profesionist) care face parte, în mod obligatoriu, dintr-un ordin profesional.", adică un "CORP".

Teoreticienii au căutat şi au exprimat definiţii, puncte de vedere, opinii care se referă la organizarea şi exercitarea profesiilor liberale însă, aşa cum afirmam mai sus acestea sunt incomplete, nu conţin şi activităţile care presupun muncă fizică sau preponderent fizică. O definiţie a profesiilor liberale, mai completă, având în vedere doctrina, jurisprudenţa şi reglementările de până acum: ,, Profesiile liberale desemnează acele ocupaţii independente, 6

îndeletniciri cu caracter permanent prin care o persoană fizică deţinătoare a unui complex de cunoştinţe teoretice şi de deprinderi practice exercită o profeşiune cu titlu personal, pe cont   propriu, fără să fie angajat permanent într-o instituţie sau întreprindere, nefiind supus niciunei restricţii, fiind ofertant de concepte, de servicii intelectuale şi meserii, în interesul  clienţilor, având propria lor responsabilitate pentru prestaţiile efectuate.

Sigur că nici această

ultimă definiţie şi aceste puncte de vedere nu au puterea unor norme de drept, ele negăsindu-se în reglementările Uniunii Europene şi în legile statelor membre. Prezintă însă interes deoarece până la urmă, doctrina, deşi nu-i izvor de drept, joacă un rol important în elaborarea actelor normative. De remarcat că atunci când definesc profesiile liberale, unii teoreticieni, au în vedere doar  ocupaţiile intelectuale iar alţii examinează aceste activităţi prin prisma câştigurilor realizate de liber - profesionişti. În continuare, deşi această disciplină se intitulează „Organizarea şi exercitarea profesiilor  liberale", ne vom referi doar la acele activităţi desfăşurate de persoanele ce au legătură directă sau mijlocită cu înfăptuirea actului de justiţie, cu activitatea de judecată, cu organele  jurisdicţionale. Profesiile liberale exercitate în Europa şi în lume sunt numeroase; ele privesc activităţi multiple şi diversificate, persoanele care exercită ocupaţii intelectuale pe cont propriu fiind  juriştii, arhitecţii, economiştii, contabilii. pictorii, scriitorii, inginerii, astrologii etc., iar profesii ce presupun muncă fizică sau preponderent fizică, altfel spus, meseriaşii, fiind mecanicii. instalatorii, programatorii, asistenţii medicali, dentiştii, medicii veterinari. moaşele, croitorii, cizmarii etc. Iată deci că atunci când vorbim de profesii liberale, nu ne putem referi doar la intelectuali sau doar la anumite categorii de munci intelectuale. În cele 27 state ce compun astăzi Uniunea Europeană, există tratamente diferite ale  profesiilor liberale; in funcţie de fiecare profesie. Comunitatea europeană este interesată ca aceşti practicieni să îşi poată oferi serviciile nu numai în tara de origine, dar şi pe teritoriul celorlalte state membre. Pentru a se putea exercita unele activităţi liberale în Uniunea Europeană, aceasta, s-a implicat in sistemul de recunoaştere reciproca a calificărilor

profesionale. Potrivit noii

Directive 2005/36/CE care a intrat in vigoare la 20 octombrie 2007, in cazul profesiilor de

7

medic, asistent medical, dentist, medic veterinar, moaşa, farmacist şi arhitect, recunoaşterea calificării profesionale se face şi in alte state membre ale Uniunii Europene1. Exista şi alte profesii liberale care nu intra sub incidenţa acestei Directive, dar in legătura cu care exista reglementari zonale ale UE in vederea recunoaşterii calificărilor profesionale. De aceste reglementări beneficiază în prezent avocaţii, agenţii comerciali, instructorii de schi şi alţii. Reglementările Uniunii Europene în domeniul profesiilor liberale, cer sa nu se aducă atingere regulilor concurentei serviciilor furnizate de aceste activităţi. Aceste reglementări au impus restricţii recomandând anumite preturi, cerând să se asigure publicitatea activităţilor  liberale, condiţii de acces şi drepturi rezervate exclusiv unor structuri de un anumit tip şi cu  practici multidisciplinare. Examinând comparativ expresiile „profesii liberale"  şi „liber-profesioniştii",  putem distinge că între acestea nu sunt deosebiri esenţiale : ..  profesiile liberale"  privesc ocupaţiile exercitate de persoanele fizice, pe cont propriu, fără a fi angajate permanent iar  „liber  profesioniştii", sunt persoanele care exercită

o profesie liberală.

Dacă în reglementările europene a fost dată o definiţie a profesiilor liberale, avându-le în vedere doar pe cele „intelectuale şi conceptuale", în legislaţia ţării noastre nu există decât noţiunea de „contribuabil la taxe şi impozite"  Nu a fost adoptat încă un act normativ care sa definească în mod clar profesiile liberale şi sa stabilească criteriile pe baza cărora o profesie poate sa fie considerata sau nu ca fiind liberala. Profesiile liberale sunt susţinute de o serie de organizaţii europene, precum: Consiliul Arhitecţilor din Europa (ACE), Federaţia Experţilor Contabili Europeni (FEE) sau European Brands Association (AIM), care ii grupează pe cei ce lucrează in domeniul branding-ului. În ţara noastră nu exista cadru normativ care sa definească in mod clar profesiile liberale. Pentru persoanele care exercită profesii liberale în ţara noastră, au fost adoptate acte normative cunoscute sub denumirea de profesii reglementate, adică pentru fiecare profesie exista cate o lege speciala de organizare şi exercitare a meseriei. Astfel Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile stabileşte ca evaluatorii, experţii tehnici şi jurnaliştii pot fi incluşi in rândul celor cu profesii liberale iar  1

Valerică Nistor, Organizarea şi exercitarea profesiilor liberale juridice, Editura Zigotto, 2010,pag.10

8

Legea 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România include ghizii turistici, restauratorii de monumente istorice, consultanţii in domeniul transporturilor maritime, fluviale, aeriene şi rutiere şi profesorii, in categoria celor care desfăşoară meserii liberale.

1.2. ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA PROFESIILOR LIBERALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ Una dintre directivele adoptate de Parlamentul şi Consiliul European în anul 2005, (Directiva 2005/36/EC din 7 septembrie 2005) defineşte conceptul de profesie liberală aşa cum arătam mai sus, punând accent în definiţie pe „maniera profesională independentă şi pe oferirea unor servicii intelectuale şi conceptuale în interesul clienţilor şi al publicului". Consiliul European, întrunit la Lisabona, a adoptat în luna martie 2000, un program de reformă a serviciilor profesionale, „cu scopul de a face din Uniunea Europeană cea mai competitivă şi dinamică economie din lume în anul 2010". Comisia Europeană a dat un comunicat  intitulat „Serviciile profesionale - Scopul pentru mai multă reformă" în data de 5 septembrie 2006, în care recunoaşte contribuţia profesiilor  liberale la dezvoltarea economiei în statele membre, precum şi în Uniunea Europeană pe ansamblul său. Comisia Europeană subliniază în comunicat  că una dintre caracteristicile principale ale  profesiilor liberale este voinţa profesioniştilor individuali de a se conforma normelor morale şi  profesionale care exces condiţiile legale minimale. Directiva 2005/36/EC din 7 septembrie 2005 referitoare la Recunoaşterea calificărilor   profesionale, enunţată mai sus, evidenţiază că acolo unde este furnizat un serviciu de o manieră transfrontalieră, regulile profesionale ale statului membru gazdă referitoare la calificările  profesionale şi mai ales cele legate de protecţia şi securitatea consumatorilor, sunt cele care se aplică. În acest mod se poate face determinarea situaţiei actuale în care Codurile de Conduită  pentru un profesionist liberal pot să difere de la un stat la altul şi în care se recurge la un serviciu transfrontalier. aşteptându-se ca acesta să fie furnizat în cadrul aceluiaşi cadru de

9

norme etice, la aceleaşi standarde practice care se aplică în ţară în care trăieşte liber  -profesionistul 2. Directiva privind „Serviciile  în Piaţa internă", adoptată în 2005 prevede şi cerinţa ca statele membre ale Uniunii Europene, în cooperare cu Comisia Europeană, să încurajeze elaborarea la nivel comunitar a Codurilor de Conduită profesionale şi să asigure ca aceste coduri să fie accesibile prin mijloace electronice. Parlamentul European prin Rezoluţia din 13 octombrie 2006, răspunzând Comunicatului Comisiei Europene susmenţionat, susţine adoptarea Codurilor de Conduită de către furnizorii de servicii profesionale şi adaugă faptul că acestea ar trebui să fie elaborate cu participarea tuturor părţilor interesate. Dovedind preocupare pentru aceste activităţi, Consiliul European al Profesiilor

Liberale - CEPLIS - a difuzat grupurilor interprofesionale organizate la nivelul statelor  membre, precum şi organizaţiilor monoprofesionale europene un chestionar în scopul obţinerii comentariilor şi propunerilor acestora cu privire la valorile specifice în care toate profesiile liberale trebuiesc recunoscute. Toate statele membre ale Uniunii Europene au răspuns, în mod unanim, pozitiv  propunerii CEPLIS de a face un prim pas în realizarea unui dialog cu ceilalţi liber profesionişti interesaţi la nivel european în vederea ajungerii la un acord cu privire la aceste valori comune. Se realizează astfel, în opinia CEPLIS, obiectivul principal al acestui demers, respectiv  pregătirea condiţiilor ca fiecare profesie liberală să poată incorpora valorile comune în codurile de conduită care se vor aplica în Uniunea Europeană. Şigur că aplicarea acestor Coduri, va crea diferenţe în ceea ce priveşte detaliile de conduită la nivel european (de ex. vor apare diferenţieri în ceea ce priveşte confidenţialitatea informaţiei, protecţia datelor, cultura şi tradiţia fiecărui stat etc.) Trebuieşte însă ca iniţiativa să aibă drept consecinţă reducerea considerabilă a diferenţelor din codurile ce se aplică în fiecare stat membru. Activităţile profesiilor liberale, în concepţia Instituţiilor Uniunii Europene, trebuie să cuprindă serviciile intelectuale întrucât desfăşurarea acestora reclamă un înalt nivel de 2

Ion Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România , Universul Juridic,Bucureşti,

2007,p.129.

10

cunoştinţe juridice, tehnice şi ştiinţifice, care sunt dobândite prin completarea cu succes a studiilor, ce conduc nemijlocit la obţinerea unui certificat sau o diplomă de educaţie superioară şi / sau a unui titlu profesional recunoscut. După ce toate cele 27 state ale Uniunii Europene au ratificat Tratatul le Funcţionare al Uniunii Europene din 19-21 octombrie 2007, Constituţia, care conţine multe norme de drept care privesc profesiile liberale, se va aplica şi va crea un cadru de organizare şi funcţional favorabil acestor activităţi. Subliniem interesul deosebit al Uniunii Europene pentru activităţile liberale subliniind efectuarea unei cercetări la nivelul Comunităţii Europene. S-a efectuat un studiu de Comunitatea Europeană în 13 state pentru cinci profesii liberale  jurist, contabil, arhitect, farmacist şi inginer  -

şi s-a ajuns la concluzia că există diferenţe

însemnate la nivelul reglementarilor profesiilor liberale de la o tara la alta.

Potrivit studiului

efectuat, cinci tari (Italia, Austria. Germania, Luxemburg şi Spania) au reglementate toate cele cinci profesii, iar in Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Suedia şi Finlanda sunt cele mai  puţine profesii reglementate (numai primele trei). La nivel european s-a constituit Consiliul Barourilor Europene, organizaţie reprezentativă şi oficial recunoscută de Uniunea Europeană, fiind înfiinţată în anul 1960 în Belgia şi prin intermediul căreia sunt reprezentaţi toţi avocaţii statelor membre ale Uniunii Europene. Consiliul Barourilor Europene este compus din 31 de delegaţii numite de către barourile a 25 de state membre ale Uniunii Europene şi trei state din Aria Economică Europeană şi reprezintă interesele a aproximativ 700000 avocaţi. Barourile din statele: Croaţia. Turcia. Macedonia, Ucraina, sunt reprezentate prin delegaţii de observare. România, Bulgaria şi Elveţia s-au desprins din grupul ţărilor care au delegaţii de observare şi au devenit din ianuarie 2007, în mod oficial, membri efectivi ai Consiliului Barourilor din Uniunea Europeană 3. Consiliul Barourilor Europene are în principal, următoarele obiective:

3

Florea Măgureanu, Organizarea sistemului judiciar , Universul Juridic,Bucureşti,

2006,p. 48.

11

• Să reprezinte Barourile şi Societăţile de Drept ale membrilor săi cu drepturi depline şi ale membrilor observatori, interesele ce stau la baza exercitării profesiei de avocat, să vegheze la aplicarea corectă a legii şi practicii în cadrul profesiei pentru o bună administrare a justiţiei atât în Europa cât şi la nivel internaţional; • Să joace un rol de consultare şi intermediere atât între membrii săi deplini cât şi membrii săi observatori, şi între membrii şi instituţiile europene şi „European Economic Area"; • Să monitorizeze activitatea de apărare şi respectarea legii, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor, incluzând liberul acces la justiţie, protecţia drepturilor  şi libertăţilor fundamentale ale clientului, a democraţiei şi a valorilor indispensabile acesteia. Consiliul Barourilor Europene pune un accent deosebit pe perfecţionarea profesională a avocaţilor recomandând următoarele modalităţi de pregătire continuă: - asistenţa la cursuri, seminarii, reuniuni, conferinţe şi congrese - pregătirea on-line - redactarea articolelor, eseurilor, cărţilor  - învăţământul; - orice altă activitate recunoscută de profesie

1.3 Organizarea şi exercitarea profesiilor liberale în România În anul 2001, la 11 iunie, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 s-a înfiinţat în ţara noastră Uniunea Profesiilor Liberale din România, persoana juridica româna, fără scop lucrativ, cu funcţionare autonoma. Uniunea Profesiilor Liberale din România este formata din asociaţii de profesii liberale şi este deschisa aderării tuturor organizaţiilor profesionale, persoane juridice care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Statutul sau. Uniunea Profesiilor Liberale din România este membru cu Statut de observator al Consiliului European al Profesiilor Liberale - CEPLIS - şi al Uniunii Mondiale a Profesiilor  Liberale - UMPL -, participă activ la dialogul social organizat în cadrul Consiliului Economic şi Social din România, având Statutul de membru observator al acestui organism şi cuprinde 17 asociaţii (Ordinul Arhitecţilor din România; Camera Auditorilor Financiari din România; Uniunea Naţională a Barourilor din România; Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor   Autorizaţi din România - CECCAR; Uniunea Naţionala a Evaluatorilor din România -

12

 ANEVAR; Corpul Experţilor Tehnici din România - CETR; Colegiul Farmaciştilor din  România; Uniunea Naţionala a Practicienilor în Insolenta din România; Colegiul Medicilor  din România; Colegiul  Medicilor Veterinari din România; Uniunea Naţionala a Notarilor   Publici

n  România; Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi  Asistenţilor 

 Medicali din România: Ordinul Geodezilor din România; Ordinul Tehnicienilor Dentari din  România; Asociaţia Consultanţilor în  Management din România - AMCOR; Asociaţia  Romana a Agenţiilor Imobiliare - ARAI; Camera Consultanţilor Fiscali; Consiliul de  Mediere), cu aproximativ 140.000 membri ai

organizaţiilor profesionale.

Uniunea Profesiilor Liberale din România şi-a propus ca în anul 2009 să realizeze obiectivele:  Instituţionalizarea întâlnirilor de lucru ale directorilor executivi/secretarilor   generali ai asociaţiilor componente ale UPLR, sub forma unei Comişii tehnice de lucru, care  să dezbată şi să stabilească măsurile şi mijloacele concrete de realizare a obiectivelor UPLR  şi a hotărârilor adoptate de organele de conducere a acesteia; înfiinţarea unor Comişii pe  probleme care preocupă în mod deosebit profesiile liberale, în acest sens, şi-a propus să înfiinţeze, cu prioritate, comişii de lobby şi de marketing şi comunicare, pentru care să elaboreze regulamente de organizare şi funcţionare. Fondurile necesare desfăşurării activităţii celor două Comişii vor fi stabilite de Adunarea Generală; Realizarea unei mai bune organizări interne care să pună în evidenţă forţa de care UPLR dispune şi folosirea acesteia  pentru promovarea şi apărarea intereselor fundamentale ale membrilor profesiilor liberale, inclusiv prin stabilirea unor proceduri de „reacţie rapidă" a Uniunii faţă de atacurile la adresa uneia sau a mai multor profesii liberale; Permanentizarea, cu participarea UPLR, a consultărilor ba şi multilaterale între asociaţiile membre în domenii de activitate ce prezintă interes pentru acestea şi care să evidenţieze, printre altele, problemele cu care acestea se confruntă şi pentru rezolvarea cărora se impune intervenţia UPLR; Stabilirea de către Biroul   Executiv, a unor întâlniri cu Reprezentanţii asociaţiilor membre ale UPLR, individual sau  grupaţi pe familii de profesii liberale - juridică, medicală şi tehnică - în scopul definirii  priorităţilor pentru activitatea UPLR în perioada următoare, precum şi a modalităţilor   practice, inclusiv suport financiar pentru realizarea acestora4.

Profesiile liberale presupun, într-o opinie, decizia unei persoane de a începe o afacere pe cont propriu cu singurul capital investit - propria persoana. Această resursă - propria persoană 4

Valerică Nistor, Organizarea şi exercitarea profesiilor liberale juridice, Editura Zigotto, 2010,p.16.

13

necesită o perfecţionare permanentă. Profesiile liberale nu urmăresc ca scop primordial  beneficiul material, ci ţin mai curând de vocaţie. Profesiile liberale evidenţiază conceptul potrivit căruia ţin de resursele umane, de  persoanele aflate în căutarea unei cariere, nefiind angajaţii nimănui, deşi aceştia sunt prinşi în mecanismul unei organizaţii.

CAPITOLUL 2 CARIERE LIBERALE PREPONDERENT JURIDICE ŞI PROFESII CARE AJUTĂ LA ÎNFĂPTUIREA ACTULUI DE JUSTIŢIE 2.1 Cariera liberală de detectiv particular 2.1.1 Dobândirea calităţii de detectiv particular  Calitatea de detectiv particular poate fi dobândită de orice persoană care îndeplineşte mai multe condiţii privitoare la pregătire, aptitudini, moralitate, sănătate, comportament social etc. Activitatea de detectiv particular poate fi desfăşurata numai de persoanele care sunt atestate profesional. Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are cetăţenia romana sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European;  b) poseda cel puţin studii medii şi este absolventa a unei scoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător in cadrul unor instituţii publice cu atribuţii in domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori este absolventa a unei instituţii de învăţământ superior; c) este apta din punct de vedere medical; d) sa nu fi fost condamnata pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie; e) nu desfăşoară o activitate care implica exerciţiul autorităţii publice; f) a obţinut avizul inspectoratului de politie judeţean sau al Direcţiei generale de politie a municipiului Bucureşti, după caz; 14

g) a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, ori deţine un certificat de calificare in aceasta profesie sau un atestat similar eliberat in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European. Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European dobândesc calitatea de detectiv particular pe teritoriul României: a) prin recunoaşterea de către Inspectoratul General al Politiei Romane a certificatului de calificare in aceasta profesie sau a atestatului similar eliberat in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, conform Legii nr. 200/2004  privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România;  b) prin promovarea examenului de atestare a calităţii de detectiv particular. Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European pot face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu documente echivalente eliberate de autorităţile competente din unul dintre aceste state. Documentele care atesta formarea in profesie sau experienţa profesională, eliberate in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, se recunosc in scop profesional de către Inspectoratul General al Politiei Romane, conform Legii nr. 200/2004. Pentru susţinerea examenului de atestare a calităţii de detectiv particular, cei interesaţi trebuie sa depună la inspectoratele de politie judeţene sau, după caz, la Direcţia generala de  politie a municipiului Bucureşti, următoarele acte: a) cerere; b) curriculum-vitae; c) actul de stare civila, copie legalizata; d) actul de studii, copie legalizata; e) actul de absolvire a unui curs de specialitate, in copie legalizata; f) certificate medicale şi de testare psihologica eliberate de către o unitate sanitara specializata, respectiv, de un laborator autorizat; g) certificat de cazier judiciar; h) declaraţie din care sa rezulte ca nu se afla in situaţia prevăzuta la art. 5 lit. e); i) dovada achitării tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit in conformitate cu dispoziţiile legale. Calitatea de detectiv particular se dobândeşte in urma verificării îndeplinirii condiţiilor   prevăzute de lege şi a examinării candidaţilor de către o comisie instituita la nivelul inspectoratului de politie judeţean, respectiv al Direcţiei generale de politie a municipiului Bucureşti.

15

Comisia se întruneşte trimestrial, iar verificarea cunoştinţelor detectivilor particulari se face potrivit tematicii aprobate de Inspectoratul. General al Politiei Romane. După promovarea examenului, detectivului particular i se eliberează un atestat, pe baza căruia se poate asocia ori angaja la o societate licenţiata sau îşi poate înfiinţa cabinet individual pentru desfăşurarea de activităţi de investigare 5. Persoana respinsa la examen poate depune contestaţie la Inspectoratul General al Politiei Romane in termen de 3 zile, acesta având obligaţia sa o soluţioneze in termen de 30 de zile de la data depunerii. Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spânului Economic European care au calitatea de detectiv particular pot desfăşura activităţile specifice acestei profesii pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, exclusiv in baza unei delegaţii emise de societatea pe care o reprezintă, in vederea soluţionării cazului ce face necesara prezenta acestora în România. Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European fac dovada calităţii de detectiv particular cu actul. atesta in mod valabil aceasta calitate in statul de origine sau de provenienţa. Examenul pentru obţinerea atestatului de detectiv particular consta într-o proba scrisa, eliminatorie, precum şi în susţinerea unui interviu, in funcţie de rezultatele obţinute, candidaţii sunt declaraţi ,,admişi" sau "respinşi". Lista cuprinzând situaţia rezultatelor obţinute la examenele de atestare se afişează la sediul unităţii de politie care organizează examinarea, in locuri accesibile publicului. Forma şi conţinutul atestatului de detectiv particular sunt prevăzute de Normele elaborate în acest sens. Calitatea de detectiv particular încetează: a) prin renunţare scrisa, care se depune la inspectoratul de politie judeţean sau, după caz, la Direcţia generala de poliţie a municipiului Bucureşti;  b) prin anularea atestatului in condiţiile Legii; c) când persoana in cauza nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de Lege; Calitatea de detectiv particular se suspenda:

5

Emil Poenaru, Cristinel Murzea, Organizarea profesiilor juridice liberale, Editura Hamangiu, 2009,p.158.

16

a) când împotriva persoanei in cauza se pune in mişcare acţiunea penala, pentru o infracţiune săvârşita cu intenţie, în legătura cu activitatea sa de detectiv; în acest caz suspendarea durează pana la soluţionarea definitiva a cauzei;  b) pe timpul cat detectivul particular exercită nemijlocit fapte de comerţ, şi în alte condiţii expres prevăzute de lege. După promovarea examenului de atestare detectivul particular utilizează, în scopul dovedirii acestei calităţi, legitimaţia de detectiv particular, care este nominala şi ne transmisibila. Modul de eliberare, forma şi conţinutul legitimaţiei se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publica in Monitorul Oficial al României,Partea I.  Exercitarea profesiei de detectiv particular este inc

a) activitatea salarizata in cadrul altor profesii, care implică exerciţiul autorităţii publice; b) activităţi care influenţează independenta profesiei ori contravin  bunelor moravuri; c) exercitarea nemijlocita de fapte de comerţ, cu excepţia celor conforme obiectului de activitate şi îndeplinirii atribuţiilor specifice.

2.1.2 Drepturile şi obligaţiile detectivului particular  a.  Drepturile detectivului particular, ale societăţilor specializate şi ale cabinetelor  individuale in care acesta îşi desfăşoară activitatea : -

sa efectueze investigaţii in legătura cu persoanele, bunurile, faptele, datele şi

împrejurările care fac obiectul acestei activităţi, cu respectarea stricta a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi a dispoziţiilor legale; - să solicite persoanelor fizice sau autorităţilor publice informaţii care, potrivit legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la viata intima, familiala şi privata ori altor  drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei vizate; - sa efectueze investigaţii şi supravegheri prin observare directa, fotografiere, înregistrare audio-video şi sa solicite din arhivele şi evidentele unor instituţii publice date, care. potrivit

17

legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la viaţa intima, familiala ori privata sau altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei 6. b. Obligaţiile detectivului particular Detectivul particular are

-

următoarele obligaţii:

sa manifeste probitate şi conştiinciozitate profesională, scopul activităţii sale fiind

aflarea adevărului în cauza pentru care a fost angajat; - sa folosească metode şi mijloace de investigare prin care sa nu aducă atingere normelor  de drept ori drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; - să intercepteze convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf, fax, reţele electronice ori alte mijloace de transmitere de voce sau date la distanţa, precum şi accesul in spatiile respective pentru instalarea aparaturii specifice; - să intercepteze , sustragă, distrugă, retină sau deschidă fără drept o corespondenţă ori alte trimiteri poştale adresate unei persoane; - să intercepteze comunicaţiile ambientale în spaţiul privat; - să supravegheze foto-video prin amplasarea de mijloace tehnice în spatii private; - să divulge chiar şi după încetarea calităţii de detectiv particular, secretul profesional cu  privire la actele, faptele, datele şi împrejurările despre care a luat cunoştinţa in timpul desfăşurării activităţii, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege; - sa uzeze de calitatea de detectiv particular în afara serviciului; - Să efectueze investigaţii cu privire la: a) activitatea personalului reprezentantelor diplomatice şi consulare sau a organizaţiilor  internaţionale cu statut similar;  b) activitatea persoanelor, desfăşurata permanent sau temporar, cu orice titlu, in interesul autorităţilor publice, instituţiilor sau altor persoane juridice de interes public ori in serviciile de interes public; c) datele confidenţiale cu privire la convingerile politice, religioase, filozofice sau sindicale şi la exprimarea acestor convingeri, la orientarea sexuala, sănătatea, originea sociala sau etnica a unei persoane; d) cauzele penale aflate in lucru la organele judiciare; 6

Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2004,

 p.157.

18

e) activităţile specifice desfăşurate de instituţiile cu atribuţii in domeniul apărării, ordinii  publice şi siguranţei naţionale.

2.1.3 Mijloacele, evidenţele şi convenţiile detectivilor particulari  Societăţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari au dotări şi mijloacele tehnice de investigare şi comunicaţii permise de lege; Pentru mijloacele de comunicare este obligatorie obţinerea prealabila a autorizaţiei cu frecventele utilizate, eliberata de Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei -I.G.C.T.I. 7 În organizarea şi desfăşurarea activităţii lor, detectivii particulari din societăţile specializate şi din cabinetele individuale au obligaţia sa întreprindă investigaţii numai in baza unei convenţii scrise încheiate cu clientul. Totodată detectivii particulari din societăţile specializate şi din cabinetele individuale au obligaţia sa înfiinţeze un registru numerota: îl înregistreze la inspectoratul de politie judeţean sau. după caz. La Direcţia generala de politie a municipiului Bucureşti, în care vor ţine evidenta cazurilor investigate.

2.1.4. Scurte concluzii privitoare Ia organizarea profesiei liberale de detectiv particular  Potrivit art. 5. din Legea nr. 329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular  modificată şi completată , poate dobândi calificarea de detectiv particular persoana care îndeplineşte mai multe,condiţii printre care: a) are cetăţenie română şi domiciliul în ţara;  b) poseda cel puţin studii medii şi este absolventa a unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori este absolventa a unei instituţii de învăţământ superior; Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, modificată şi completată prin Legea nr. 353/23.07.2003, indică la lit.„a" a art. 5, condiţia ca detectivul  particular să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară, neţinând seama de faptul că, de la l ianuarie 2007 , cetăţenii români sunt şi cetăţeni europeni dar nici de propriile norme incluse în această Lege, potrivit cărora şi cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene pot desfăşura activităţile specifice carierei de detectiv particular. 7

Valerică Nistor, op.cit., p.456.

19

În continuare, la lit. „b", a art. 5., legiuitorul a prevăzut că detectivul particular trebuie să  posede cel puţin studii medii şi să fie absolvent a unei scoli postliceale de detectivi sau să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice ori siguranţei naţionale. Dacă nu este îndeplinită nici-o condiţie din cele de mai sus, detectivul trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior. Textul de lege nu menţionează ce instituţie de învăţământ trebuie să absolve persoana care solicită să devină detectiv particular, ceea ce ne duce la concluzia că indiferent de studiile superioare absolvite (economice, tehnice, medicale, silvice etc.). cel ce face dovada că a absolvit o instituţie de învăţământ superior, poate să ceară primirea în această carieră. În condiţiile în care activităţile detectivului particular sunt preponderent juridice, credem că se impune modificarea Legii şi includerea normei potrivit căreia toţi detectivii particulari trebuie să fie absolvenţi ai unei facultăţi de drept.  Numai urmând studiile unei facultăţi de drept în specializări corespunzătoare, ca cele de ,,Ştiinţe juridice", „Poliţie" etc., poţi să dobândeşti la cursurile speciale postuniversitare cunoştinţe şi deprinderi pe măsura acestei profesii liberale. Detectivul particular are în competenţă atribuţiuni strâns legate de ştiinţa dreptului cum ar  fi întinderea limitelor până la care poate efectua investigaţii, natura juridică a bunurilor care fac obiectul unor litigii (natura civila sau penala), prejudicierea intereselor unei părţi în proces, Se pune întrebarea: De ce numai conducătorii executivi ai societăţilor specializate de detectivi particulari trebuie sa fie absolvenţi ai facultăţii de drept ?

2.2. Cariera în profesia de jurist Legea nr. 514/2003, reglementează organizarea şi exercitarea profesiei neliberale de consilier juridic, însă această categorie de specialişti poate să se organizeze şi ca liber   profesionişti cu activităţi de consulting în management şi afaceri. Poate fi consilier juridic acela care îndeplineşte următoarele condiţii: a) este cetăţean roman şi are domiciliul in România;  b) are exerciţiul drepturilor civile şi politice; c) este licenţiat al unei facultăţi de drept;

20

d) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; aceasta condiţie se dovedeşte cu certificat medical eliberat in condiţiile legii; e) nu se afla in vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege. Spre deosebire de celelalte cariere liberale, respectiv cea de mediator şi cea de detectiv  particular în care preponderenţa activităţilor juridice se exercită şi de nespecialişti în drept, în cariera de jurist, specialistul în drept, exercită activităţi care au doar tangenţă cu ştiinţa dreptului, respectiv: - dă consultaţii în conducerea unor întreprinderi, stabilimente, agenţi economici, societăţi comerciale etc.; - dă consultaţii date oamenilor de afaceri despre încheierea executarea şi încetarea contractelor comerciale, economice, administrative etc.; - dă consultaţii legate de conţinutul actelor normative, de aplicarea lor, de efectele pe care le produc etc. - lămureşte înţelesul normelor de drept aplicabile mediului de afaceri cu care are încheiat contractul de Consulting. Ca şi în cazul celorlalte profesii liberale, juriştii liberali, se constituie în societăţi, încheie contracte, ţin evidenţa clienţilor în registre etc.  Neavând o reglementare legală specifică, credem că ar fi necesară adoptarea unei legi în acest sens, stabilindu-se prin norme de drept ce pot şi ce nu pot face juriştii liberali 8.

2.3. Cariere care ajută la înfăptuirea actului de justiţie Ca în toate ţările democratice şi în România, justiţia este privita ca ansamblul mecanismelor menite a asigura echilibrul dintre lege şi situaţiile conflictuale apărute cu ocazia aplicării legii. Justiţia intervine în momentele în care legea nu este respectată, atunci când legea este fie ignorata, fie greşit aplicata, iar prin aplicarea triadei „Lege – Justiţie - Forţă coercitivă a statului", aceasta (justiţia) devine singurul mijloc prin care un stat este chemat să restabilească ordinea socială organizată prin legiferare. Legiferarea, acea prerogativa menita să asigure atât exerciţiul puterii de stat prin stabilirea modalităţilor de organizare a vieţii sociale, cât şi modalităţile de transpunere in 8

Ibidem,pp.,457 - 458.

21

realitate a obiectivelor ce ţin de realizarea intereselor sociale ale momentului, priveşte toate aspectele de organizare şi sociale ale unui stat. Unele trebuinţe sociale ale statului, sunt exprimate prin legi ce privesc exercitarea unor  cariere liberale în domenii diversificate precum economic, tehnic etc. Prin intermediul unor astfel de cariere, justiţia este ajutată să finalizeze judecata unor  cauze printre care cele de natură civilă, comercială, administrativă etc. Putem enumera printre carierele liberale nejuridice, care ajută la înfăptuirea actului de  justiţie pe următoarele: Profesiile de medic legist, de psiholog, de practician în reorganizare, de expert contabil şi contabil autorizat, de arhitect, de cadastru, de traducător, de interpret etc. Atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa de judecată consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, numeşte, fie la cerere fie din oficiu, unul sau mai mulţi experţi de specialitatea necesară. Prevederile procedurale conţin dispoziţii legale potrivit cărora instanţele pot solicita şi  părerea unor specialişti în domeniile în care nu sunt experţi autorizaţi. Aceste prevederi din Codurile de procedură, sunt mai puţin folosite, deoarece sunt acoperite cu experţi autorizaţi aproape toate domeniile de activitate. Aşa cum evidenţiam mai sus, întâlnim experţi autorizaţi într-o paletă foarte extinsă de activităţi, intervenţia la un specialist neautorizat, făcând-o instanţele foarte rar. Este adevărat că la unele domenii de strictă specialitate precum cele care privesc  pedagogia, medicina veterinară, metalurgia, antropologia, numismatica etc., instanţele de  judecată apelează mai rar. În cauzele pe rolul instanţelor, care privesc despăgubiri, constatarea stării de faliment a unei societăţi comerciale, procedurile de insolvenţă, procedurile de lichidare, constatarea stării de sănătate, traducerea unor acte, constatarea stării tehnice a unui utilaj, maşini ori fabrici, efectuarea lucrărilor de geodezie, topografie, fotogrametrie, teledetecţie, cadastru, cartografie şi sisteme informaţionale geografice etc., instanţele sunt ajutate de experţi - liber profesionişti care întocmesc şi depun lucrări - rapoarte de expertiză - detaliate pe baza unor obiective de înainte stabilite.

22

De menţionat că aceste categorii de liber - profesionişti efectuează expertize judiciare la solicitarea instanţelor de judecată şi că autorizarea experţilor nu este făcută doar pentru acest gen de activităţi, sfera carierelor fiind mult mai cuprinzătoare 9. Acesta este mobilul care ne-a determinat să tratăm expertizele judiciare şi din punctul de vedere al realizării actului de justiţie prin mijlocirea lor, ca fiind făcute în ajutorul judecăţii unor cauze civile, penale, comerciale, administrative etc.

2.3.1 Cariera de practician în insolvenţă Admiterea in profesia de practician în insolvenţă se face pe baza unui examen organizat de UNPIR, conform prevederilor Legii nr. 254/2007 şi ale Statutului. Pot fi primite in profesie, la cerere, cu scutire de examen şi de perioada de stagiu,  persoanele care au exercitat cel puţin 5 ani funcţia de judecător, procuror, notar sau avocat, înscrierea in Tabloul UNPIR se face in termen de cel mult 3 luni de la eliberarea din funcţia de  procuror, judecător sau notar. La începerea activităţii, practicianul în insolvenţă depune jurământul care are următorul conţinut: „Jur să aplic in mod corect şi fără părtinire legile tarii, sa respect prevederile Statutului, sa păstrez secretul profesional şi sa aduc la îndeplinire cu conştiinciozitate îndatoririle ce îmi revin in calitate de practician in insolvenţă. " 

Practicienii în insolvenţă îşi exercită profesia în cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale, ca administratori judiciari şi ca lichidatori. Ca administrator judiciar, practicianul în insolvenţă este autorizat in condiţiile legii nr. 254/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor in insolvenţă, să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de instanţa judecătoreasca, in procedura insolvenţei, în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare. Ca lichidator, practicianul în insolvenţă, este desemnat sa conducă activitatea debitorului in cadrul procedurii de faliment atât in procedura generala, cat şi in cea simplificată, şi sa exercite atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de instanţa judecătorească.

9

Ioan Leş, op.cit., 2004, p.210.

23

Cabinetele individuale, cabinetele asociate şi societăţile civile profesionale întocmesc statute şi încheie contracte de societate, după caz, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: a) numele şi prenumele, numele purtate anterior, codul numeric personal, locul şi data naşterii şi domiciliul asociaţilor;  b) data dobândirii calităţii de practician in insolvenţă şi data definitivării in profesie a asociaţilor; c) denumirea, sediul şi. daca este cazul, emblema societăţii; d) aportul social, integral vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui asociat; aportul social nu va putea fi inferior sumei de 3.500 Iei; e) numărul şi valoarea nominala a pârtilor sociale, precum şi numărul pârtilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul sau, respectiv participarea la beneficii şi pierderi a fiecărui asociat; f)

asociaţi: coordonatori care reprezintă şi administrează societatea împreuna cu

 puterile ce li s-au conferit; daca sunt mai mulţi coordonatori î: e: formează un consiliu de coordonare, se vor preciza regulile de organizare şi funcţionare ale acestui organism; g) reguli privind transmiterea pârtilor sociale şi condiţiile de retragere a asociaţilor. Profesia de practician în insolvenţa nu poate fi exercitata la tribunalele la care rudele pana la gr. III au îndeplinit funcţia de judecător sindic in ultimii 5 ani. Profesia de practician în insolvenţa nu poate fi exercitata de persoane care in ultimii 5 ani au deţinut funcţii in cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice, al Curţii de Conturi sau al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului din raza teritoriala a Curţii de Apel unde funcţionează.  Nu poate fi desemnat ca administrator judiciar/lichidator al unei persoane juridice,  practicianul in insolvenţa care a avut intr-o perioada de 2 ani anterioara datei pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de numire, calitatea de avocat, consilier juridic, auditor  financiar, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, arbitru, mediator, conciliator, expert  judiciar al acelei persoane juridice10.

10

Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat , Editura All Beck,

Bucureşti, 2005,p.201.

24

2.3.2 Cariera de expert contabil  În profesia de expert contabil se intră pe bază de examen de admitere, la care să se obţină cel puţin media 7 şi minim nota 6 la fiecare disciplină, după care efectuarea unui stagiu de 3 ani şi susţinerea unui examen de aptitudini la terminarea stagiului, sunt obligatorii. Pentru a fi înscrişi la concursul de admitere, candidaţii trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă capacitate de exerciţiu deplina.  b) să aibă studii economice superioare , cu diploma recunoscuta de Ministerul Educaţiei şi Cercetării; c) să nu fi suferit nici o condamnare, care, potrivit legislaţiei in vigoare, interzice dreptul de gestiune şi de administrare a societăţilor comerciale. d) să promoveze probele privind accesul la profesia de expert contabil. In art. 19 din OG. 65/1995 sunt enumerate următoarele atribuţii ale Corpului Experţilor  Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR):

a) organizează concursul de admitere, organizează efectuarea stagiului, organizează susţinerea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil şi de contabil autorizat, elaborează: programele de concurs, in vederea accesului la profesie, reglementările  privind stagiul şi examenul de aptitudini care se avizează de M. F., urmărindu-se armonizarea cu prevederile Directivelor Europene in domeniu.  b) organizează evidenta experţilor contabili, a contabililor autorizaţi şi a societăţilor  comerciale de profil, prin înscrierea acestora in Tabloul Corpului. c) asigură buna desfăşurare a activităţii experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi. d) experţilor

elaborează şi publica normele privind activitatea profesională şi conduita contabili

şi

a contabililor autorizaţi,

elaborează ghidurile profesionale in

domeniul financiar contabil, e) elaborează, in colaborare cu instituţiile guvernamentale, standardele privind evaluarea societăţilor comerciale, precum şi a unor active sau bunuri ale acestora. f) sprijină formarea şi perfecţionarea profesională a experţilor contabili şi a contabililor  autorizaţi, prin programe anuale de pregătire continua, organizate in diverse forme, astfel încât la acestea sa aibă acces toţi membri activi.

25

g)

apară prestigiul şi independenta profesională a membrilor săi in raporturile cu

autorităţile publice, organisme specializate, precum şi cu alte persoane juridice şi fizice din tara şi din străinătate. h) colaborează cu asociaţiile profesionale de profil din ţara şi din străinătate. i) editează publicaţii de specialitate.  j) alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament. Regulamentul de organizare şi funcţionare a CECCAR, precum şi Codul privind conduita etică şi profesională a experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi, trebuie să fie avizate de Ministerul Finanţelor şi de Ministerul Justiţiei. Avizarea şi de către Ministerul justiţiei a CECCAR, are m vedere faptul că aceşti liber  profesionişti sunt numiţi să întocmească expertize judiciare, ajutând astfel la înfăptuirea actului de justiţie 11.

2.3.3 Cariera de traducător / interpret autorizat  Traducătorii/interpreţii autorizaţi sunt aceia care efectuează activităţi liberale de traducere a unor acte - contracte, alte texte - şi sunt ascultaţi în instanţele de judecată ca interpreţi ai  justiţiabililor sau martorilor care nu cunosc limba română. Traducerile oficiale efectuate de ambasade şi consulate la cererile rezidenţilor, sunt încadrate la servicii consulare iar potrivit Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru acestea se percep taxe la nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate - Ministerul Justiţiei, prin OMJ/1341/C/2005, a stabilit că pagina de traducere pentru instanţe, dactilografiată la i d trebuie să coste 14,50 RON. În prezent există neînţelegeri între traducătorii autorizaţi şi birourile notariale deoarece, deşi

traducătorul

îşi

asumă răspunderea

pentru traducerile făcute, acestea trebuie

autentificate de un notar, care la rându-i percepe pentru autentificare o taxă. Traducătorul percepe o taxă mai mică decât cea plătită legalizare prin notariat şi din această suprapunere a serviciilor nu pierdut decât clientul care trebuie să plătească atât pe traducător cât şi pe notar.În opinia noastră, deşi aceste cariere liberale sunt din ce in ce mai solicitate, până în prezent nu au o reglementare cu norme unitare, nici în România nici în 11

Florea Ion, Florea Radu,  Introducere in expertiza contabila şi in auditul financiar, ediţia a II-a, revizuita şi adăugită, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008,pp.46-47.

26

Uniunea Europeană, situaţie în care ar trebui atenţia legiuitorului român şi aceste profesii liberale.

2.3.4 Exercitarea profesiei liberale de geodez prin efectuarea expertizelor judiciare având ca obiect lucrări de geodezie, topografie fotogrametrie, teledetecţie, cadastru, cartografie şi sisteme informaţionale geografice Activitatea geodezului reprezintă un serviciu de interes public cu implicaţii tehnice, economice, sociale, juridice şi are statutul unei func ţii autonome exercitate în cadrul unei  profesii liberale. Geodezul este un specialist pregătit în efectuarea lucrărilor de geodezie, topografie, fotogrametrie, teledetecţie, cadastru, cartografie şi sisteme informaţionale geografice, potrivit reglementărilor legale în materie. În exerciţiul profesiei sale liberale, geodezul realizează în nume propriu şi sub răspundere  personală, lucrări publice sau private precum şi documentaţiile corespunzătoare rezultate în cadrul specializărilor menţionate mai sus, care nu pot fi recunoscute legal decât dacă sunt realizate de un geodez cu drept de semnătură. Practica geodeziei este o activitate complexă şi de furnizare de servicii, care se realizează  prin proiecte, studii, teme şi programe de cercetare, documentaţii, lucrări tehnice, relevee şi alte asemenea activităţi. Dreptul de semnătură implică asumarea de către persoana care îl exercită a întregii responsabilităţi profesionale faţă de beneficiar şi de autorităţile publice cu privire la realizarea  proiectelor şi lucrărilor de specialitate, cu respectarea legislaţiei în domeniu. Dreptul de semnătură se exercită olograf, însoţit de ştampilei care cuprinde numele,  prenumele şi numărul de înregistrare în Registrul Naţional al Geodezilor. Exercitarea dreptului de semnătură implică independenţa în luarea deciziilor cu caracter   profesional. Geodezul dobândeşte drept de semnătură, acordat de către Ordin, dacă îndeplineşte următoarele condiţiile de onorabilitate: a) nu i-a fost interzisă, definitiv sau temporar, exercitarea profesiei prin hotărâre  judecătorească definitivă, ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu exercitarea profesiei:

27

 b) nu a săvârşit abateri disciplinare care au fost sancţionate de Ordin cu retragerea definitivă a dreptului de semnătură, potrivit prezentei legi; c) nu i-a fost retras Certificatul de autorizare eliberat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, eliberat în condiţiile Legii 16/2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez. Pentru dobândirea dreptului de semnătură solicitantul va depune un dosar cuprinzând cererea adresată Ordinului, însoţită de copia diplomei de studii, cazierul judiciar şi dovada efectuării stagiului profesional, împreună cu portofoliul cuprinzând lucrările la care solicitantul a colaborat în perioada de stagiu. Geodezii cetăţeni ai altor state, pot dobândi drept de semnătură în România şi pot cere înscrierea în Registrul Naţional ai Geodezilor, în condiţii de reciprocitate, prin convenţii încheiate de statul român cu statele respective. Exercitarea dreptului de semnătură, potrivit prezentei legi, este incompatibilă cu situaţiile în care geodezul îndeplineşte, pentru acelaşi proiect, funcţia de verificator, de expert sau de consilier în cadrul administraţiei publice implicate în procesul de avizare, recepţie sau de autorizare. Dreptul de semnătură se poate exercita în cadrul birourilor individuale, birourilor  asociate, societăţilor comerciale sau altor forme de asociere constituite conform legii. Profesia de geodez poate fi exercitată în cadrul unor birouri individuale sau al unor  societăţi comerciale în care funcţionează unul sau mai mulţi geodezi cu drept de semnătură. Iată deci, că printre atribuţiunile exercitate de geodez se numără şi cea de expert. Expertul geodez poate efectua expertize extra judiciare şi judiciare. Putând fi numit de instanţele de judecată să efectueze expertize având ca obiect lucrări de geodezie, topografie, fotogrametrie, teledetecţie, cadastru, cartografie şi sisteme informaţionale geografice, expertul geodez ajută la înfăptuirea actului de justiţie, considerente care ne-a determinat să-1 includem în acest capitol.

2.3.5 Alţi liber - profesionişti care sunt chemaţi de instanţele de judecată să efectueze expertize judiciare sau să îşi spună părerea într-o cauză Alţi liber - profesionişti care sunt chemaţi de instanţele de judecată să efectueze expertize  judiciare sau să îşi spună părerea într-o cauză: analistul economico - financiar; strategul economic; consilierul economic; analistul de credit; consilierul financiar; gestionarul de

28

 portofoliu; actuarul; brokerul pe piaţa de capital şi pe cea de asigurări; responsabilul cu politica financiară şi/sau cu politica monetară; trezorierul; controlorul fiscal; specialistul in domeniul evidentei contabile, al expertizei contabile, al auditului intern şi financiar; consultantul fiscal, agentul vamal, agentul de turism, agentul de vânzări, merceologul, auditorul pentru managementul calităţii; specialistul in informatica economica, in metode şi tehnici de analiza a sistemelor, in analiza statistica micro şi macroeconomica, in utilizarea metodelor matematice in sistemul bancar şi de asigurări, in modelarea, optimizarea şi previziunea economica, in tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor; specialistul in politici de marketing şi cercetări de marketing; specialistul in management, medicul legist, laborantul, specialistul în programe de calculator, specialistul grafolog etc., etc. Lucrarea privind ocupaţiile liberale juridice, nu vom dezvolta aceste cariere, modul de organizare şi exercitare a acestor activităţi, revenind legiuitorului 12.

12

Emil Poenaru, Cristinel Murzea, Organizarea profesiilor juridice liberale, Editura Hamangiu,

2009.p.145.

29

CAPITOLUL 3 AUTORITATEA ŞI EXERCITAREA PROFESIILOR JURIDICE LIBERALE ŞI ALE CELOR AJUTĂTOARE ÎN ROMÂNIA

3.1 Autoritatea, trăsăturile esenţiale şi relaţiile între elementele componente ale profesiilor liberale centrale şi locale Autoritatea profesiilor liberale juridice este analizată din punctul de vedere al persoanelor  fizice care se impun în societate prin cunoştinţele şi deprinderile lor, prin prestigiul preexistent,  prin influenţa şi consideraţia de care se bucură. În sprijinul autorităţii profesiilor liberale juridice vin Constituţiile Uniunii Europene şi României, Legile speciale. Statutele şi Regulamentele, care instituie norme de organizare şi exercitare a activităţilor avocaţiale, notariale, de executare, de mediere etc. Cercetarea priveşte atât organizarea şi exercitarea profesiilor juridice de avocat, de executor judecătoresc, de notar, de mediator, de consilier juridic şi detectiv particular cât şi exercitarea unor profesii liberale auxiliare, care ajută la realizarea actului de justiţie cum ar fi cele de expert, consultant, arbitru, traducător / interpret autorizat etc. Trăsăturile esenţiale ale profesiilor liberale sunt analizate din punctul ie vedere al aspectelor caracteristice generale, al raporturilor liber-profesioniştilor cu clienţii şi cu instituţiile statului. Aceste caracteristici, însuşiri proprii ale carierelor juridice liberale şi ale celor auxiliare, constituie specificul activităţilor liberale, individualitatea lor, raportată la pregătire şi necesitate. Printre aceste trăsături proprii profesiilor liberale juridice şi auxiliare evidenţiem:  secretul profesional, accesul în profesie, formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale, independenta şi imparţialitatea, loialitatea faţă de client. Secretul

profesional,

este un element care constituie cheia succesului liber 

 profesioniştilor, este mijlocul de încercare a cunoştinţelor, a valorii avocaţilor, notarilor, experţilor etc., este piatra de temelie pe care se construieşte încrederea între profesionişti şi clienţii lor.

30

Acest sentiment de siguranţă în capacitatea, în cinstea în sinceritatea liber  profesioniştilor asigură exercitarea unor servicii personalizate şi adaptate la nevoile celor ce apelează la specialiştii respectivi. Liber - profesionistul nu poate da în vileag, nu poate divulga faptele, întâmplările  petrecute şi cunoscute cu prilejul exercitării profesiei sale.  Accesul în profesie,

reprezintă un drept, o posibilitate a persoanelor fizice care

îndeplinesc condiţiile exercitării unei profesii liberale de a-şi realiza obligaţiile faţă de clienţi.  Nu pot accesa la o activitate liberală cei ce nu au informaţii, noţiuni, idei, deprinderi în cariera respectivă. Aceste cunoştinţe din domeniile ştiinţific, juridic sau tehnic, trebuie să fie de un înalt grad. atestate printr-o diploma recunoscuta. La pregătirea profesională într-o carieră juridică sau auxiliară se poate alătura prestarea unui jurământ sau înregistrarea într-un corp profesional, împrejurări care facilitează accesul la exercitarea unei profesii liberale.  Formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale,  priveşte adâncirea cunoştinţelor într-

o carieră juridică sau auxiliară, desăvârşirea şi menţinerea competentei profesionale la un înalt nivel. Pregătirea şi perfecţionarea pregătirii profesionale constituie o cerinţa esenţiala pentru liber - profesionişti, cerinţă care impune reactualizarea şi aprofundarea permanentă a cunoştinţelor, pentru ca să se poată realiza serviciile şi activităţile solicitate de clienţi.  Independenta şi imparţialitatea, sunt 

trăsături proprii profesiilor liberale juridice şi

auxiliare şi presupun o unitate în acţiune şi judecată pe propriile puteri, cu iniţiative personale, aprecieri juste, obiective, drepte şi nepărtinitoare. Independenţa asigură libertatea de acţiune, presupune facultatea de a gândi logic,  judecata a unui liber - profesionist fără nici o influenţă din exterior.  Normele după care îşi desfăşoară activitate liber - profesioniştii sunt reguli profesionale stabilite care asigură imparţialitatea prestaţiei, libertatea de evaluare tehnica, consilierea  profesională obiectiva şi evitarea presiunilor şi intereselor externe 13.  Loialitatea fata de client,

ca trăsătură specifică profesiilor liberale şi celor auxiliare

 juridice, asigură un climat de sinceritate, cinste, corectitudine între executant şi beneficiar a 13

Ligia Dănilă, Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat , Editura CH

Beck,Bucureşti, 2007,p.58. 31

serviciilor liberale. Liber - profesionistul trebuie să fie leal, să îşi respecte cuvântul dat, să fie de bună credinţă, onest şi corect faţă de client, să fie fidel unui angajament luat.  Normele de conduită ale liber - profesionistului prevăd obligaţia acestuia de a-şi informa clienţii, atât în prealabil, cat şi în perioada exerciţiului profesional, în legătura cu procedura de urmat pe timpul exercitării activităţilor luate prin angajament sau contract. Relaţiile între elementele componente ale profesiilor liberale centrale şi locale, presupun conexiunea între principiile de bază, între noţiunile fundamentale ale profesiei liberale. Aceste elemente componente, respectiv normele de înfiinţare,organizare şi funcţionare a profesiilor  liberale precum şi exerciţiul acestor cariere, se găsesc într-o strânsă interdependenţă 14.

3.2. Sistemul informaţional şi decizional al exercitării profesiilor liberale juridice Sistemul informaţional poate fi definit ca fiind un ansamblu de componente (fenomene, obiecte, procese, noţiuni, concepte, entităţi sau colectivităţi) aflate în legătura unele cu altele, care acţionează în comun pentru atingerea unor obiective bine stabilite şi care interacţionează în mod unitar în relaţiile cu mediul înconjurător. Mulţimea relaţiilor dintre componentele sistemului, precum şi a relaţiilor existente între componente şi mediu alcătuiesc ceea ce se cheamă structura sistemului. Sistemele informaţionale se pot clasifica după diverse criterii dintre care cele mai importante sunt:  După natura lor: Sisteme naturale (ex. organismele vii); Sisteme elaborate, tehnice, economice, conceptuale;  După modul de funcţionare: Sisteme deschise (ieşirile nu influenţează intrările); Sisteme închise (ieşirile influenţează intrările);  După comportament: Sisteme deterministe; Sisteme probabilistice. Orice liber profesionist, organizaţie economica funcţionează ca un sistem cibernetic: are o serie de obiective , primeşte informaţii din mediul exterior, generează informaţii de ieşire către mediul exterior şi îşi adaptează starea interna în funcţie de intrări şi ieşiri printr-un mecanism de autoreglare asemănător unei bucle de reacţie.  Noua realitate sociala impune un sistem informaţional în care comunicaţiile între  participanţii la sistem se realizează exclusiv pe cale electronica, un sistem cu un înalt grad de integrare a informaţiilor, un sistem în care nu exista bariere de timp şi de spaţiu şi câtre necesită acoperirea cu norme de drept. 14

Emil Poenaru, Cristinel Murzea, op.cit. , Editura Hamangiu, 2009,pp.146-148.

32

Apariţia de noi necesităţi socio-economice, multe dintre ele datorându-se conversiei informaţiei în format electronic, determină o reacţie de reglementare a interacţiunii dintre cei ce participă în cadrul sistemelor. În planul dreptului, aceste raporturi juridice au o existenta ce trebuie evidenţiata atât sub aspect procedural, cât şi probator cu drepturile avute şi obligaţiile ce le incumba părţilor   participante în cadrul acestora.. Pentru reglementarea acestor raporturi juridice se ţine seama de caracteristicile specifice tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor: proprietatea asupra informaţiei, securitatea informaţiei, subiecţii beneficiari ai informaţiilor împreuna cu toate riscurile antrenate de aceasta calitate. Aspectele caracteristice societăţii informaţionale sunt prezentate doar exemplificativ, complexitatea interacţiunilor şi a stărilor de fapt fiind mult mai mare. Un sistem juridic de reglementare a relaţiilor specifice din societatea informaţionala nu ar  fi complet, nici eficient fără concursul autorităţilor de punere în aplicare a legislaţiei în vigoare. Autorităţile trebuie sa aibă acele atribuţii care sa le confere puterea de decizie şi de reglementare a activităţii anumitor subiecţi de drept, dar şi atribuţii de îndrumare şi control în domeniul traficului de informaţii pe cale electronica 15. Sistemul juridic trebuie sa posede, pe lângă reglementarea cadru (o posibilă lege organică), dispoziţii difuzate în aproape toate normele organice (codurile şi codurile de  procedura), de exemplu în materia admisibilităţii în justiţie a probelor în forma electronica, în materie de contracte încheiate on-line, în materia infracţiunilor săvârşite etc. Liber profesioniştii

trebuie

să beneficieze

de

sistemul informaţional, acesta

asigurându-le respectarea principiilor instituite la nivel european printre care: principiul libertăţii informaţiei în conformitate cu dreptul intern şi internaţional; principiul protecţiei şi securităţii datelor;principiul protecţiei fata de prelucrarea datelor cu caracter personal etc. Dreptul la informare asigura oricărei persoane implicate în colectarea de date ce o privesc  personal posibilitatea unui control asupra conversiei informaţiilor sub forma fişierelor  informatice. Dreptul de acces la date se realizează  prin posibilitatea liber - profesionistului de a solicita de la operator în mod gratuit o confirmare asupra faptului prelucrării datelor ce o 15

Ligia Dănilă, op.cit., 2007,pp.87-88. 33

 privesc şi de a obţine o comunicare din partea acestuia. Exercitarea acestui drept permite persoanelor ce exercită profesii libere sa controleze exactitatea şi veridicitatea datelor păstrate în interesul lor, iar la nevoie sa solicite anumite rectificări. Dreptul de intervenţie asupra datelor, constituie o completare a dreptului de acces. Liber  profesionistul vizat are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit: rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor a căror prelucrare nu este conforma cu legea; transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare este neconforma legii; notificarea către terţi a operaţiunilor efectuate. Operatorul de date are obligaţia de a comunica masurile luate în baza cererii de intervenţie, în acest mod, liber - profesionistul vizat are un mijloc de proba asupra faptului intervenţiei asupra datelor. Dreptul de opoziţie oferă o putere de a decide asupra folosirii datelor privind persoana sa,  precum şi a comunicării acestor date către terţi. Acest drept se exercita motivat de o anumita situaţie particulara. Se poate exercita şi nemotivat daca prelucrarea vizează finalităţi legate de marketingul direct. Dreptul de opoziţie se manifesta sub diverse forme: refuzul de răspuns la cei care colectează date cu caracter facultativ; necesitatea unui acord scris; facultatea de a cere radierea din conţinutul fişierelor constituite cu scopuri; posibilitatea de a interzice cesiunea informaţiilor. Dreptul de opoziţie este limitat pentru interesul legitim şi pentru prelucrările de date din sectorul public 16. Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale implica dreptul liber - profesionistului de a cere şi de a obţine retragerea sau anularea unei decizii care produce efecte juridice în privinţa sa, adoptata numai în temeiul unei prelucrări automate de date cu caracter personal, destinata sa evalueze unele aspecte ale personalităţii sale, precum randamentul sau profesional, credibilitatea, comportamentul sau alte asemenea aspecte. Dreptul de a se adresa justiţiei este garantat oricărui liber-profesionist în apărarea drepturilor sau pentru repararea prejudiciului suferit în urma unei prelucrări ilegale de date cu caracter personal. 16

Pierre Voirin, Gilles Goubeaux,  Droit civil: Tome 2, Droit prive notarial, regimes matrimoniaux,  succesşions - liberalites, LGDJ, 2006, p. 67-99.

34

Exercitarea acestui drept nu aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere.

3.3 Documentul electronic A fost iniţiat în România un proiect legislativ care consacra un titlu documentului electronic şi valorii sale probante. Documentul electronic este definit ca orice reprezentare sub forma electronica a unor  fapte, bunuri sau situaţii juridice, susceptibile de a fi redate într-o forma inteligibila. Forma inteligibila avuta în vedere este aceea care permite citirea şi prelucrarea automata a documentelor de către persoanele fizice şi juridice interesate. Regimul documentelor  electronice este asimilat înscrisurilor pentru a le conferi valoare probantă. Documentul electronic prevăzut cu semnătura electronica sau necontestat este echivalent cu înscrisul sub semnătura privata, atât în ceea ce priveşte efectele sale de fond cât şi cele  procedurale. Sistemul instituţional este compus, în viziunea proiectului, din Secretariatul de Stat  pentru Societatea Informaţiei şi din Autoritatea Româna pentru Informatica. Prima instituţie ar  fi luat fiinţa în urma reorganizării Comisiei Naţionale de Informatica, ca organ de specialitate al Guvernului. Rolul acestui organ este de a asigura elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor în domeniul informaticii precum şi coordonarea aplicării acestor politici în România. Autoritatea Româna pentru Informatica a fost conceputa ca o autoritate administrativa independenta ce veghează la apărarea drepturilor omului şi a intereselor legitime ale  persoanelor fizice. Autoritatea Româna pentru Informatica are o componenta de 9 membri numiţi pe un mandat de 5 ani de către Senatul României. Calitatea de membru al acestei autorităţi a fost prevăzută ca fiind incompatibila cu cea de membru al Guvernului şi cu exercitarea de funcţii de conducere în societăţi care realizează  producţie sau servicii în domeniul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor. Atribuţiile Autorităţii Române pentru Informatica sunt diferenţiate în privinţa controlului de legalitate asupra prelucrărilor de date cu caracter personal în sectorul public şi privat, în materia securităţii şi protecţiei datelor.

35

Atribuţiile prevăzute în proiect: primirea şi analizarea notificărilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, cu anunţarea responsabilului asupra rezultatelor controlului  prealabil; elaborarea conţinutului şi structurii documentelor de notificare şi a registrelor proprii  pentru sectorul publice şi privat; elaborarea de norme simplificate sau derogări pentru notificările referitoare la anumite categorii de prelucrări de date cu caracter personal; efectuarea acţiunilor de control din proprie iniţiativa sau la primirea de plângeri sau sesizări;  puterea de investigare şi puterea de a accesa datele făcând obiectul prelucrării în vederea îndeplinirii misiunii de control; dispunerea suspendării provizorii sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţiala sau integrala a datelor prelucrate, precum şi sesizarea organelor de urmărire penala; punerea la dispoziţia publicului a listei cu prelucrările de date cu caracter   personal; primirea de cereri, sesizări şi contestaţii de la persoane fizice sau asociaţii care le reprezintă şi comunicarea stadiului demersurilor acestora; intervenţia din oficiu sau la sesizarea celor interesaţi în soluţionarea amiabila a diverselor stări conflictuale; alcătuirea de colective de lucru, de evidenta şi statistica, colegii de aplanare şi decizie; gestionarea şi răspunderea  pentru fondurile proprii şi bunurile aflate la dispoziţie; întocmirea şi publicarea rapoartelor  anuale asupra activităţilor desfăşurate; alte atribuţii prevăzute în propriul regulament de funcţionare17. În materie de sancţiuni întâlnim toate formele de răspundere - civila, materiala, administrativa, disciplinara, contravenţionala sau penala, Iată deci, că acest proiect, care şi în opinia noastră este bine venit, are în centrul sau  persoana şi urmăreşte să asigure un nivel de protecţie juridica ridicat, sa fie neutru în condiţiile inexistentei barierelor de timp şi de spaţiu şi să impună o unificare legislativa care va răspunde unor necesităţi sociale mai speciale, legate de o noua gândire a sistemului informaţional. Legea nr. 161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicata în Monitorul Oficial al României, la 21 aprilie 2003, statuează la titlurile I şi respectiv III câteva din elementele semnificative, de prima urgenta, din cele mai sus enunţate. Art. 7 expune explicit accesul la informaţii cu scăderea cheltuielilor publice, scăderea  birocraţiei, promovarea colaborării între instituţii, întărirea capacităţilor administrative ale şi 17

Alain Delfosse, Jean-Fransois Peniguel,  La reforme des successions et des liberalites, Litec, 2006,p.196.

36

redefinirea relaţiei cetăţean - administraţie publica, respectiv relaţia între mediul de afaceri şi administraţia publica.  Nu este însă clarificată utilizarea Internatului, care ridica o serie de complicaţii, deloc simplu de rezolvat, având în vedere structura sa foarte generala şi mijloacele destul de extinse de asigurare a condiţiilor care sunt puse, în aceiaşi lege, la articolul 8. Soluţiile prevăzute pentru alte funcţii decât cele administrative sunt date în capitolele ce urmează, mult mai tehnic însă nu dau explicit noţiunea de document electronic şi nu prevăd semnătura electronica.

3.4 Procesul de fundamentare a deciziilor din profesiile liberale juridice şi tehnico juridice auxiliare Prin procesul de fundamentare a deciziilor din profesiile liberale înţelegem pe de o parte hotărârile luate de liber - profesionişti în procesul de exercitare a carierelor juridice iar pe de altă parte libertatea acestora şi a organelor de conducere locale şi centrale, de deciziune şi de acţiune în contact cu ei sau cu o autoritate ori o instituţie. Procesul decizional reprezintă şi o acţiune a liber profesioniştilor din domeniul juridic făcută pentru soluţionarea unui diferend între două părţi şi actele adunate în vederea acestei acţiuni. Acest proces decizional se desfăşoară într-o succesiune de stări, etape, stadii prin care se trece, în desfăşurarea lui, în evoluţia unui fenomen, a unui eveniment, a unui sistem natural sau social, în limpezirea acestor fenomene, evenimente etc. Prin deciziile luate, liber profesioniştii pot accepta sau refuza întocmirea unui act ori constatarea unui fapt, pot sa-şi aleagă, să schimbe şi sa dispună in tot sau in parte de forma de exercitare a profesiei, in condiţiile prevăzute de Lege, regulamente şi statute. Pot lua decizii toate Corpurile profesionale ale profesiilor liberale unite in UNPLR  (Uniunea Naţionala a Profesiilor liberale din România), decizii care privesc înscrierea, exercitarea şi încetarea unei cariere juridice sau auxiliare. Referindu-ne la procesul decizional al asociaţiilor profesionale remarcăm că în România, din anul 2007. prin lege, au fost obligaţi toţi profesioniştii domeniilor specifice profesiilor  liberale sa se înscrie in unice asociaţii profesionale pe tara (numite generic Corpuri  profesionale) iar cel ce nu se integrează în Corpuri profesionale nu îşi poate practica profesia.

37

Prin acest act decizional, se încalcă şi se restrâng drepturile constituţionale ale  persoanelor de liberă asociere (an. 40 (1) din Constituţia României) şi libera practica a unei  profesii (art. 41 (1) din Constituţie). Această hotărâre de unire a tuturor Corpurilor profesionale ale profesiilor liberale in UNPLR (Uniunea Naţionala a Profesiilor Liberale din România), a creat bariere de intrare şi de exercitare a carierelor juridice, cu motivaţii care nu au nimic comun cu realitatea precum că exercitarea acestor activităţi în afara asociaţiilor ar oferi clienţilor servicii de slaba calitate etc18.

3.5 Metode şi tehnici utilizate în exercitarea profesiilor liberale juridice Cunoaşterea, cercetarea profesiilor liberale se realizează în principal prin metodele de executare, de organizare şi de funcţionare. Metodele de executare au în atenţie îndeplinirea obligaţiilor pe care şi le asumă liber  profesioniştii faţă de clienţi, acţiunile de executare şi rezultatul lor. Liber - profesionistul trebuie sa furnizeze servicii profesionale cu competenţă, grijă şi sârguinţă şi este obligat sa menţină in permanenta un nivel de cunoştinţe şi de competenţă  profesională care să justifice aşteptările unui client; aceasta presupune ca el sa fie la curent cu ultimele evoluţii şi noutăţi din practica profesională, din legislaţie şi tehnici de lucru. în acţiunile de executare, liber - profesionistul trebuie să dea dovadă de un înalt standard de pregătire generală, urmată de una specifica, să aibă o practica şi o experienţă in domeniu. Un liber - profesionist este solicitat pentru rezolvarea unor atribuţii importante pentru care are formaţia sau experienţa necesară iar pe timpul exercitării atribuţiunilor sale nu trebuie sa-şi inducă in eroare clientul. Independenta reprezintă un ansamblu de mijloace prin care liber-profesionistul dovedeşte clientului că îşi poate exercita misiunea (serviciul profesional) intr-o maniera obiectivă şi corectă. Cerinţele independenţei presupun spirit (in gândire), care permite oferirea unei opinii, a unui serviciu profesional calitativ şi complet, fără să fie afectata judecata profesională, 18

Tiberiu Savu, Ştefan Naubauer, Comentariile noului cadru legal privind profesia de

avocat , Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, p. 187.

38

integritate şi obiectivitate, capacitatea de a demonstra că riscurile au fost limitate sau eliminate, astfel încât o terţă persoană să nu pună la îndoială obiectivitatea liber - profesionistului. Prin aplicarea metodelor de executare se cere liber — profesioniştilor sa acţioneze intr-o manieră conformă cu buna reputaţie a profesiei şi sa se abţină de la orice comportament care ar   putea discredita profesia. Liber - profesionistul are obligaţia de a se abţine de la orice activitate care ar discredita  profesia ceea ce presupune existenţa unor responsabilităţi faţă de clienţi, faţă de terţi, de alţi membri ai profesiei liberale, de angajaţi şi colaboratori, de patroni, şi faţă de publicul larg. Metodele de funcţionare a serviciilor liberale au rolul de a acţiona pentru ca liber  profesionistul să aibă un cadru organizaţional care să-i permită să-şi îndeplinească în mod corespunzător obligaţiile asumate. Exercitarea profesiilor liberale necesită respectarea normelor tehnice şi profesionale. Un liber - profesionist trebuie să-şi îndeplinească atribuţiunile profesionale în conformitate cu normele tehnice şi profesionale relevante. Liber - profesioniştii au datoria de a executa cu grijă şi abilitate instrucţiunile clientului in măsura in care sunt compatibile cu cerinţele de integritate, obiectivitate şi cu independenta, conformându-se normelor profesionale şi tehnice emise de autorităţile abilitate şi prevăzute în acte normative. Încălcarea de către liber - profesionişti a acestor metode şi tehnici conduce la încălcarea  principiilor fundamentale ce stau la baza sistemului de organizare a profesiilor liberale şi pot avea drept consecinţă unele incompatibilităţi in exercitarea profesiei 19.

3.6 Resursele umane în exercitarea profesiilor liberale juridice Resursele umane pe care le avem în vedere atunci când examinăm rezerva sau sursa de  persoane fizice ce pot ocupa o carieră juridică, privesc în principal absolvenţii unei facultăţi. Pentru fiecare carieră juridică sau auxiliară se cer absolvenţi ai unei facultăţi de profil umanistic dar şi real, respectiv se cer absolvenţi ai facultăţilor de drept, ştiinţe economice, medicină, cadastru, inginerie etc. Cariera juridică se exercită în medii sociale diferite şi în ţâri diferite, eventualii clienţi ai liber profesioniştilor ca şi aceştia, putând trăi într-o societate săracă sau bogată. 19

D. Alexandresco, ,  Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, Tomul I, Bucureşti, 1999,pp.123-125.

39

 Ne referim la acest aspect deoarece exercitarea profesiilor liberale depinde în mare măsură de obiectivele atinse de o ţară, de starea de sănătate şi de bogăţie a unui popor. Dacă liber - profesioniştii trăiesc şi muncesc într-un mediu în care sănătatea potenţialilor  clienţi este precară iar sursele de existenţă limitate şi onorariile plătite de aceştia pentru serviciile prestate vor fi sub limita minimă. Tot aşa dacă liber - profesioniştii îşi exercită activităţi într-un mediu prosper şi onorariile vor fi pe măsură. Se poate privi resursa umană a liber - profesioniştilor şi din punctul de vedere al mediului în care trăiesc, se pregătesc profesional şi se integrează în corpuri profesionale. Liber profesioniştii care provin din medii cu condiţii de trai mai bune şi au resurse materiale suficiente pentru un trai decent, vor fi mai obiectivi în stabilirea onorariilor şi vor   pune accent în primul rând pe exercitarea cu profesionalism a obligaţiilor asumate, câştigurile realizate din carieră fiind în plan secundar.  Nevoile primare ale liber - profesioniştilor sunt aceleaşi ca şi ale colectivităţilor în care trăiesc şi se consideră a fi: Sănătatea; Banii (prin intermediul cărora obţinem alimente, adăpost, îmbrăcăminte şi distracţii) ;Dragostea. Fireşte că atunci când îşi încep cariera şi liber - profesioniştii,, au în vedere aceste obiective ce se pot realiza în principal într-un mediu prosper, într-o ţară bogată. Din cercetări sociologice a rezultat că diferenţa între ţările sărace şi ţările bogate nu constă în vechimea lor. Spre exemplu ţări precum India sau Egiptul, care există de mii de ani, sunt sărace iar ţări ca Australia sau Noua Zeelandă, despre care până în urmă cu mai puţin de 150 de ani nu se auzea nimic, astăzi sunt ţări dezvoltate şi bogate. Totodată, s-a concluzionat prin studii că diferenţa între ţările bogate şi cele sărace nu este legată de resursele naturale pe care acestea le posedă. Japonia, spre exemplu, care are un teritoriu mic şi muntos, ne potrivit pentru agricultură dar nici pentru creşterea vitelor, şi care nu are zăcăminte de petrol sau minereuri, este a doua  putere economică mondială. Japonia importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar   produsele rezultate sunt exportate apoi în toată lumea. Tot aşa şi Elveţia, ţară fără acces la mare, dar deţine una din cele mai mari flote maritime din lume, nu cultivă cacao, dar are ciocolata cea mai bună din lume, are o întindere mică (doar  41.285 km2) şi o populaţie de 7 508 700 locuitori însă are dezvoltată ocupaţia de creştere a

40

vitelor şi exportă cele mai bune produse lactate; nu are materii prime însă exportă produse de o calitate, fiind o ţară în care domneşte siguranţa, ordinea şi munca.  Nici rasa nu face diferenţa între bogaţi şi săraci,în ţările Europei Occidentale întâlnind hispanici sau africani care demonstrează că ei sunt forţa productivă în aceste ţări. Cercetătorii au ajuns la concluzia că nu inteligenţa oamenilor este cea care face diferenţa între bogăţie şi sărăcie şi au exemplificat cazul studenţilor din ţările sărace care studiază în ţările bogate şi obţin rezultate excelente în educaţia lor.  Nici între managerii şi liber - profesioniştii din ţările occidentale nu există diferenţe intelectuale notabile, faţă de cei din ţările sărace (în care includem şi România) însă cei dintâi au dovedit că respectă cu rigurozitate regulile de: Etică; Ordine şi curăţenie; Integritate şi cinste; Punctualitate; Responsabilitate; Dorinţă de perfecţionare; Respect pentru legi şi regulamente; Respect pentru drepturile celorlalţi; Dragoste pentru muncă; Efort pentru a face economii şi cheltuială cu chibzuinţă. În final, putem evidenţia că resursele noastre umane din care sunt selectaţi liber  profesioniştii sunt la fel de compatibile în raport cu cele din ţările dezvoltate economic şi social, cu menţiunea ca şi cele din România să respecte cele zece reguli de aur enunţate mai sus.

41

CAPITOLUL 4 CARIERA IN PROFESIA DE MEDIATOR  4.1 Consideraţii generale. Profesia de mediator 4. l.1 Consideraţii generale Profesia liberală de mediator este o alternativă viabila pentru absolvenţii de studii superioare din România, reglementată prin Legea nr. 192/2006, pusă în aplicare prin  procedurile de autorizare începute în 27 august 2007, de către Ministerul Justiţiei, potrivit Regulamentului de Organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere. Tabloul mediatorilor a fost publicat in monitorul oficial in data de 08.05.2008, din acest moment această profesie liberală devenind de actualitate şi nemaifiind o activitate ce se va iniţia la o dată necunoscută. Momentul publicării tabloului in monitorul oficial a constituit o premieră în peisajul  juridic autohton, îmbogăţit astfel cu o noua categorie de profesii liberale in soluţionarea conflictelor.

42

Deşi potrivit art. 7 din legea 192/2006, mediatorului nu-i trebuiesc studii superioare  juridice, fiindu-i suficient un program postuniversitar de nivel maşter in domeniu, totuşi această carieră are mai mult o tentă juridică. Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare pe cale amiabilă a conflictelor ivite între  persoane fizice sau juridice, în afara instanţelor de judecată, cu ajutorul unui mediator  (imparţial) care prin metode şi tehnici de comunicare şi negociere asistă părţile aflate în conflict pentru a se ajunge la o înţelegere. Aşa cum apreciază specialiştii, medierea este, un alt fel de justiţie, în care rolul principal nu îl are un judecător ce dă o soluţie obligatorie, ci părţile care sunt asistate de o a treia  persoană, mediatorul, cu pregătire specială pentru această carieră. Succesul de care se bucură medierea în SUA şi Europa, ne dă speranţa că aceasta modalitate alternativa de soluţionare a conflictelor între părţi va fi aplicată cu succes şi în România şi vom asista la reducerea, în viitor, a duratei nejustificate a proceselor de pe rolul instanţelor romaneşti. 20 Medierea, este reglementată de Comisia Europeană, iar la nivel naţional, s-a constituit Centrul Avocaţilor Mediatori (CAM), care poartă numele lui Cristian Iordănescu, fost decan al Baroului Bucureşti. În 21 mai 2008, Parlamentul European şi Comisia a adoptat Directiva privind medierea în materie civilă şi comercială, urmând a fi transpusă în legislaţia română în cel mai scurt timp.

20

"Numărul dosarelor nesoluţionate în instanţe a crescut îngrijorător. Stocul de dosare, rămase în instanţe de la un an la altul, a fost de peste 300 de mii în 2007. Este deja o realitate faptul că aglomerarea instanţelor de  judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate din cauza  birocraţiei, că deciziile instanţei vin după repetate înfăţişări şi termene prescrise". "Se pot negocia obţinerea unor  soluţii convenabile pentru toţi cei implicaţi, dreptatea nefiind acordată doar unei singure părţi, aşa cum se întâmplă în instanţe". In acest context, directorul executiv al CAM a dat exemplul cazul producătorului de ouă Toneli care a cerut falimentul Metro România, pentru că nu şi-a plătit facturi de 56.000 de euro. "Publicitatea negativă a dăunat imaginii Metro, iar dacă nu se mergea în justiţie, procesul ar fi fost soluţionat cu discreţie, pe calea medierii, prin adoptarea unei soluţii negociate şi mulţumitoare pentru ambele părţi". La conferinţa de presă de miercuri a participat şi Thierry Garby, membru al Baroului din Franţa şi specialist în mediere şi arbitrări internaţionale. El a arătat cât de importanta este medierea în soluţionarea litigiilor, subliniind că şi costurile sunt reduse. Astfel, Garby a dat exemplul american, care în î 976, după ce preşedintele SUA a constatat cât de costisitor este sistemul judiciar pentru buget, a cerut specialiştilor să găsească soluţii pentru reducerea cheltuielilor şi a timpului de soluţionare a litigiilor, în final, americanii au ajuns la concluzia înfiinţării instituţiei medierii."

43

Medierea se bazează,  pe încrederea pe care părţile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele şi sa le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile. Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terţe persoane specializate in calitate de mediator, in condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al pârtilor. Părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere in mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces in fata instanţelor competente, convenind sa soluţioneze,  pe aceasta cale, orice conflicte in materie civila, comerciala, de familie, in materie penala,  precum şi in alte materii, dacă legea nu prevede altfel. Prevederile Legii nr. 192/2006, sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul protecţiei consumatorilor, in cazul in care consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau (Din cuvântul Directorului executiv al CAM, rostit la o conferinţă, în 2008).Servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor  acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele încheiate intre consumatori şi agenţii economici, ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţionala sau a Uniunii Europene in domeniul protecţiei consumatorilor. Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere, atât in afara, cat şi in cadrul procedurilor  obligatorii de soluţionare amiabila a conflictelor prevăzute de lege. Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege. In orice convenţie ce priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune, acestea pot introduce o clauza de mediere, a cărei validitate este independenta de validitatea contractului din care face parte. Activitatea de mediere se înfăptuieşte in mod egal pentru toate  persoanele, fără deosebire de rasa, culoare, naţionalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenţa politica, avere sau origine sociala. Medierea reprezintă o activitate de interes public, iar în exercitarea atribuţiilor sale, mediatorul nu are putere de decizie in privinţa conţinutului înţelegerii la care vor ajunge părţile, dar le poate îndruma sa verifice legalitatea acesteia, prin supunerea actului încheiat în faţa mediatorului, autentificării notarului public ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecată. Medierea poate avea loc intre doua sau mai multe  părţi iar acestea au dreptul sa-şi aleagă in mod liber mediatorul. Medierea se poate realiza de

44

către unul sau mai mulţi mediatori. Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra poşibilităţii şi a avantajelor folosirii  procedurii medierii şi le îndrumă sa recurgă la aceasta cale pentru soluţionarea conflictelor  dintre ele.

4.1.2 Profesia liberală de mediator  Mediatorul nu poate fi încadrat nici în categoria magistraţilor nici în cea a arbitrilor, acesta fiind mai mult un sfătuitor al părţilor şi un apărător al intereselor şi nevoilor acestora, îndrumându-le către soluţia reciproc convenabilă prin care se stinge conflictul dintre ele. Cariera de mediator este de mult îmbrăţişată de ţările occidentale, de America, Anglia, Germania etc., experţii americani chiar exprimându-şi disponibilitatea în vederea acordării de expertiză pe viitor în acest domeniu, la solicitările părţii române. Soluţionarea conflictelor, prin  judecata în faţa instanţelor şi promovarea conceptului de pierdere-câştig sau de învingătorînvins, nu constituie întotdeauna cel mai adecvat răspuns, de natură să ofere un remediu pentru dificultăţile şi nevoile părţilor medierea fiind cea mai lesnicioasă şi rapidă cale de conciliere  prin mediere. Mediatorul poate acţiona în două direcţii, în primul rând poate să intervină în instanţa de judecată pentru ca printr-o tranzacţie încheiată de părţi să înceteze litigiul. În al doilea rând conflictul se soluţionează direct de mediator, litigiul ne mai ajungând în faţa instanţelor de judecată. Şi prima cale şi a doua sunt menite să scurteze judecata, să ajute părţile litigante să - şi rezolve singure şi să îşi clarifice, prin mediere, neînţelegerile ivite. De remarcat că medierea în materie penală nu poate fi impusă nici uneia dintre părţi, aceasta trebuind să fie acceptată, atât de partea vătămată, cât şi de făptuitor. Procedurile şi tehnicile de soluţionare a conflictelor in afara sălii de judecata sunt cuprinse în aşa zisul "ADR" (Alternative dispute resolution), folosite cu succes în Europa,  părţile deţinând controlul asupra întregului proces, procedura fiind informala, rapida şi eficienta. Potrivit statisticilor, medierea are o pondere de peste 60% in cauzele soluţionate prin metode alternative de soluţionare a conflictelor fiind cea mai uzitata modalitate de soluţionare a conflictelor in afara sălii de judecata.

45

Mediatorul ajută părţile implicate să conştientizeze situaţia în care se află, să transforme conflictul intr-o înţelegere finalizată cu respectarea legii şi a ordinii publice. Principalul obiectiv al mediatorului este de a identifica aşteptările flecarei părţi, de a încerca sa le aducă intr-un punct convergent precum şi de a descoperi temerile pârtilor şi a le înlătura pe cele nefundamentate prin facilitarea dialogului dintre ele. Prin adoptarea Legii nr. 192/2006 se urmăreşte, în primul rând, reducerea volumului de activitate a instanţelor, degrevarea acestora de cat mai multe cauze, se încearcă şi se va reuşi  prin aplicară ei, să crească eficienţa şi calitatea actului de justiţie, satisfăcând astfel interesele  părţilor într-un alt mod, cu un alt procedeu juridic. Potrivit art. 7 din Legea nr. 192/2006, modificată şi completată prin Legea nr. 390/2009,  poate fi mediator persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are capacitate deplina de exerciţiu;  b) are studii superioare; c) are o vechime in munca de cel puţin 3 ani; d) este apta, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi; e) se bucura de o buna reputaţie şi nu a fost condamnata definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natura sa aducă atingere prestigiului profesiei; f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, in condiţiile legii, sau un program  postuniversitar de nivel maşter in domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere; g) a fost autorizata ca mediator, in condiţiile prezentei legi. Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 vor fi autorizate ca mediatori de către Consiliul de mediere, după achitarea taxei de autorizare, al cărei cuantum va fi stabilit prin Regulament. Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European,  posesori ai unui document de calificare in profesia de mediator, obţinut in unul din aceste state dobândesc, in contextul dreptului de stabilire, accesul la profesie in România, după recunoaşterea acestor documente de către Consiliul de mediere, conform Legii nr. 200/2004  privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările ulterioare.

46

Documentele de calificare obţinute in profesia de mediator, in alt stat decât România ori intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, se recunosc, dacă abilităţile şi cunoştinţele nu corespund cerinţelor de calificare prevăzute de legea romana, ţinându-se seama de experienţa profesională dobândita de solicitant. Cetăţeanul unui stat terţ, care a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor in străinătate sau care a dobândit calitatea de mediator in străinătate, şi doreşte sa desfăşoare activitate de mediere cu caracter permanent in România, dobândeşte acces la profesie, in condiţiile în care solicitantul prezintă titlul de studii, însoţit de atestatul de echivalare eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi conţinutul programei de formare parcurs, inclusiv durata pregătirii şi, după caz, documentele care atesta dobândirea calităţii de mediator 21. Mediatorul străin poate desfăşura in România activitatea de mediere cu caracter  ocazional, sub forma prestării de servicii, in baza documentului care atesta ca exercita legal aceasta profesie in statul de origine sau de provenienţa, fiind exceptat de la cerinţele de autorizare şi de înscriere prevăzute in lege, având, insa, obligaţia înştiinţării, in scris, a Consiliului de mediere cu privire la desfăşurarea acestei activităţi. Profesia de mediator se exercita numai de către persoana care a dobândit calitatea de mediator autorizat, in condiţiile prezentei legi. Exercitarea profesiei de mediator de către persoane care nu au dobândit calitatea de mediator autorizat, in condiţiile prezentei legi, constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale.

4.2. Înscrierea liber profesioniştilor - mediatori - pe tabloul mediatorilor. Formarea profesională, suspendarea şi încetarea calităţii de mediator. Consiliul de mediere 4.2.1. Înscrierea liber profesioniştilor-mediatorilor mediatori - pe tabloul  Mediatorii autorizaţi sunt înscrişi in tabloul mediatorilor, întocmit de Consiliul de mediere şi publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I. In tabloul mediatorilor se menţionează următoarele date: 21

Ioan Gârbuleţ, Organizarea şi exercitarea profesiei de executor judecătoresc,Editura

Hamangiu,Bucureşti,2007,p.39.

 .

47

a) numele şi prenumele mediatorului;  b) sediul profesional; c) pregătirea de baza a mediatorului, instituţiile la care s-a format şi titlurile cu care le-a absolvit; d) domeniul medierii in care acesta este specializat; e) durata experienţei practice in activitatea de mediere; f) limba străina in care este capabil sa desfăşoare medierea; g) calitatea de membru al unei asociaţii profesionale in domeniul medierii, precum şi, după caz, al altor organizaţii; h) existenta unei cauze de suspendare. Consiliul de mediere are obligaţia sa actualizeze periodic şi cel puţin o data pe an tabloul mediatorilor şi să-1 pună la dispoziţia celor interesaţi la sediul sau, al instanţelor judecătoreşti, al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe  pagina de Internet a acestuia. Exercitarea profesiei de mediator este compatibila cu orice alta activitate sau profesie, cu excepţia incompatibilităţilor prevăzute prin legi speciale.

4.2.2. Formarea profesională a mediatorilor  Formarea profesională a mediatorilor se asigura prin cursuri de formare profesională organizate de către furnizorii de formare şi de către instituţiile de învăţământ superior  acreditate. Cursurile şi programele de formare profesională a mediatorilor vor fi autorizate de către Consiliul de mediere cu respectarea standardelor de formare profesională in domeniu, elaborate de către acesta. Structura cursului de formare profesională va fi întocmită conform prevederilor privind formarea adulţilor, iar Consiliul de mediere va emite documentele care atesta competenta  profesională a mediatorilor. Instituţiile şi celelalte persoane juridice care desfăşoară programe de formare a mediatorilor se înscriu, de către Consiliul de mediere, pe o lista, care va fi pusa la dispoziţia celor interesaţi la sediul sau, al instanţelor judecătoreşti şi al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de Internet a acestuia.

48

Consiliul de mediere are dreptul sa verifice modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor şi de aplicare a standardelor de formare iniţiala şi continua şi poate solicita, daca este cazul, retragerea autorizaţiei, potrivit standardelor de formare in domeniul medierii şi  procedurilor elaborate de către Consiliul de mediere şi poate retrage autorizaţia dacă a expirat  perioada pentru care a fost acordată.

4.2.3. Suspendarea şi încetarea calităţii de mediator  Exercitarea calităţii de mediator se suspendă: a) in cazul unei incompatibilităţi prevăzute de lege; in acest caz, mediatorul este obligat să incunoştintizeze, in termen de 3 zile, Consiliul de mediere, in legătura cu aceasta incompatibilitate;  b) la cerere, făcuta in scris de către mediator; c) ca sancţiune disciplinara, in condiţiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 192/2006, modificată şi completată. Exercitarea calităţii de mediator se suspenda de drept, in cazul in care impotriva mediatorului s-a luat măsura arestării preventive, pana la soluţionarea procesului penal, potrivit legii. Calitatea de mediator încetează: a) la cerere, prin renunţare făcuta in scris de către mediator;  b) prin deces; c) in cazul in care nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a) şi d), din Legea nr. 192/2006; d) ca sancţiune disciplinara, in condiţiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit d), din Legea nr. 192/2006; e) in cazul condamnării definitive pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni, care ii face nedemn de a mai exercita aceasta profesie. Suspendarea, precum şi încetarea calităţii de mediator se dispune sau,după caz, se constata, de către Consiliul de mediere22. În caz de încetare a calităţii de mediator, numele acestuia se radiază din tabloul mediatorilor.

22

Valerică Nistor, op.cit .,p.,373.

49

4.2.4.Consiliul de mediere In vederea organizării activităţii de mediere se înfiinţează Consiliul de mediere, organism autonom cu personalitate juridica, de interes public, cu sediul in municipiul Bucureşti. Consiliul de mediere se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 192/2006, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare. Consiliul de mediere este format din 9 membri titulari şi 3 membri supleanţi, aleşi prin vot direct sau prin reprezentare de mediatorii autorizaţi, in condiţiile prevăzute in Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere iar mandatul membrilor  Consiliului de mediere este de 2 ani. Revocarea Consiliului de mediere sau a oricăruia dintre membrii acestuia se poate face la iniţiativa unei pătrimi din numărul mediatorilor autorizaţi, decizia fiind adoptata cu o majoritate de jumătate plus unu din numărul mediatorilor autorizaţi. Pot face parte din Consiliul de mediere numai mediatorii autorizaţi care îndeplinesc condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere. Consiliul de mediere îşi exercita mandatul pana la preluarea mandatului de către noul consiliu de mediere. Consiliul de mediere va alege un preşedinte şi un vicepreşedinte şi va desemna, dintre membrii săi, o comisie cu activitate permanenta, care pregăteşte lucrările Consiliului. Durata mandatului membrilor Comisiei este de un an. In structura Consiliului de mediere funcţionează un secretariat tehnic, alcătuit dintr-un număr de persoane stabilit prin organigrama şi aprobat de Consiliul de mediere."Structura şi atribuţiile Comisiei cu activitate  permanentă şi ale secretariatului tehnic se stabilesc prin Regulamentului de organizare şi funcţionare. Pentru activitatea depusa, membrii Consiliului de mediere au dreptul la o indemnizaţie lunara, in condiţiile stabilite prin Regulamentului de organizare şi funcţionare . Consiliul de mediere se întruneşte lunar sau ori de cate ori este necesar, la convocarea  preşedintelui. Şedinţele Consiliului de mediere sunt publice, cu excepţia cazului in care membrii săi hotărăsc altfel. In exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul de mediere adopta hotărâri cu votul majorităţii membrilor care ii compun

50

La lucrările Consiliului de mediere pot fi invitate sa participe persoane din orice alte instituţii sau organisme profesionale, a căror consultare este necesara pentru luarea masurilor  sau pentru adoptarea hotărârilor Consiliului. Consiliul de mediere are următoarele atribuţii principale: a) promovează

activitatea

de

mediere

şi

reprezintă

interesele mediatorilor 

autorizaţi in scopul asigurării calităţii serviciilor din domeniul medierii, conform prevederilor   prezentei legi;  b) elaborează standardele de formare in domeniul medierii, pe baza celor mai bune  practici internaţionale in materie; c) autorizează programele de formare profesională iniţiala şi continua, precum şi pe cele de specializare a mediatorilor; d) întocmeşte şi actualizează lista furnizorilor de formare profesională care au obţinut autorizarea; e) autorizează mediatorii, in condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de procedura stabilita prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere; f) întocmeşte şi actualizează tabloul mediatorilor autorizaţi; g) tine evidenta birourilor mediatorilor autorizaţi; h) supraveghează respectarea standardelor de formare in domeniul medierii; i) eliberează documentele care atesta calificarea profesională a mediatorilor"; j) adopta Codul de etica şi deontologie profesională a mediatorilor  autorizaţi, precum şi normele de răspundere disciplinara a acestora; k) ia masuri pentru respectarea prevederilor conţinute de Codul de etica şi deontologie  profesională a mediatorilor autorizaţi şi aplica normele privind răspunderea disciplinara a acestora; 1) face propuneri pentru completarea sau, după caz. corelarea legislaţiei  privind medierea; m) adopta regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa; m-1) organizează alegerea următorului consiliu de mediere, in condiţiile prevăzute de lege; n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulament.

51

Consiliul de mediere îşi acoperă cheltuielile de organizare şi funcţionare din venituri  proprii, după cum urmează: a) taxele provenind din autorizarea mediatorilor;  b) donaţii, sponsorizări, finanţări şi alte surse de venit, dobândite in condiţiile legii; c) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; d) sumele provenind din amenzile aplicate ca sancţiuni disciplinare; e) alte sume rezultate din activitatea Consiliului de mediere, stabilite prin regulament.

4.3. Organizarea şi exercitarea activităţii mediatorilor. Drepturile şi obligaţiile mediatorului. Răspunderea juridică a mediatorului

4.3.1. Organizarea şi exercitarea activităţii mediatorilor  Mediatorii îşi pot desfăşura activitatea in cadrul unei  societăţi civile profesionale, in cadrul unui birou in care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător sau in cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Mediatorul sau mediatorii asociaţi, titulari ai unui birou, pot angaja traducători, jurişti, alt personal de specialitate, precum şi personal administrativ şi de serviciu,

necesar activităţii

de mediere. In exercitarea profesiei, mediatorii autorizaţi pot fi angajaţi cu contract individual de munca numai in cadrul formelor prevăzute la art. 22

alin. (1) din Legea nr. 192/2006, respectiv

în cadrul societăţii civile profesionale, biroului sau organizaţiei ne guvernamentale.  Mediatorii se constituie in asociaţii profesionale locale şi naţionale, având drept scop  promovarea şi reprezentarea intereselor profesionale şi protejarea statutului lor, şi pot adera la asociaţii profesionale internaţionale in condiţiile legii'' 

Mediatorul autorizat este obligat sa tina arhiva şi registre proprii, precum şi o evidenta financiar-contabila.

4.3.2. Drepturile mediatorului  Mediatorul are dreptul de a informa publicul cu privire la exercitarea activităţii sale, cu respectarea principiului confidenţialităţii. Condiţiile in care se poate face publicitate profesiei de mediator sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare

52

Mediatorul are dreptul la plata unui onorariu, stabilit prin negociere cu părţile, precum şi la restituirea cheltuielilor ocazionate de mediere iar acesta trebuie sa fie rezonabil, sa tina cont de natura şi de obiectul conflictului. Liber - profesionistul are dreptul sa aplice un model propriu de organizare a procedurii de mediere, cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor statuate in Legea nr. 192/2006. Mediatorul are dreptul de a refuza preluarea unui caz, având obligaţia de a îndruma  părţile in vederea alegerii unui alt mediator. Sediul profesional al mediatorului este inviolabil, percheziţia acestuia putând fi dispusa numai de judecător iar efectuarea ei se face de procuror sau de organul de cercetare penala, in condiţiile prevăzute de Codul de procedura penală

4.3.3. Obligaţiile mediatorului  Mediatorul are obligaţia sa dea orice explicaţii pârtilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea sa înţeleagă scopul, limitele şi efectele medierii, in special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului, asigurându-se că medierea se realizează cu respectarea libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a pârtilor. Mediatorul are îndatorirea sa conducă procesul de mediere in mod nepărtinitor, să depună toate diligentele pentru ca părţile sa ajungă la un acord reciproc convenabil, intr-un termen rezonabil şi să sa asigure un permanent echilibru intre părţi. Liber - profesionistul are obligaţia sa refuze preluarea unui caz, daca are cunoştinţa despre orice împrejurare ce 1-ar împiedica sa fie neutru şi imparţial, precum şi in cazul in care constata ca drepturile in discuţie nu pot face obiectul medierii. Mediatorul este obligat sa păstreze confidenţialitatea informaţiilor de care ia cunoştinţa în cursul activităţii sale de mediere, precum şi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost predate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi după încetarea funcţiei sale. Liber - profesionistul este obligat sa respecte normele de deontologie, sa răspundă cererilor formulate de autorităţile judiciare şi să comunice Consiliului de mediere orice modificare a condiţiilor, care impun actualizarea menţiunilor prevăzute în tabloul mediatorilor. Mediatorul are obligaţia de a-şi îmbunătăţi permanent cunoştinţele teoretice şi tehnicile de mediere, urmând, in acest scop, cursuri de formare continua, in condiţiile stabilite de Consiliul de mediere.

53

Mediatorului îi este interzis să reprezinte sau să asiste vreuna din părţi intr-o procedura  judiciara sau arbitrala, având ca obiect conflictul supus medierii şi este obligat sa restituie înscrisurile ce i-au fost încredinţate de părţi pe parcursul procedurii de mediere. Mediatorul nu poate fi audiat ca martor in legătura cu faptele sau actele de care a luat cunoştinţa in cadrul procedurii de mediere, iar în cauzele penale, mediatorul poate fi audiat ca martor numai in cazul in care are dezlegarea prealabila, expresă şi scrisa a pârtilor şi, daca este cazul, a celorlalte persoane interesate. Calitatea de martor are întâietate fata de aceea de mediator, cu privire la faptele şi împrejurările pe care le-a cunoscut înainte de a fi devenit mediator in acel caz, în toate cazurile, mediatorul ne mai putând desfăşura activitatea de mediere in cauza respectiva, după ce a fost audiat ca martor.

4.3.4. Răspunderea juridică a mediatorului  Mediatorul răspunde disciplinar pentru următoarele abateri: a) încălcarea obligaţiei de confidenţialitate, imparţialitate şi neutralitate;  b) refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile judiciare, in cazurile prevăzute de lege; c) refuzul de a restitui înscrisurile încredinţate de părţile aflate in conflict; d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi intr-o procedura judiciara sau arbitrala, având ca obiect conflictul supus medierii; e) săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale. Sancţiunile disciplinare se aplica in raport cu gravitatea abaterii şi constau in: a) observaţie scrisa;  b) amenda de la 50 lei la 500 lei, limitele acesteia actualizându-se periodic; c) suspendarea din calitatea de mediator, pe o durata de la o luna la 6 luni; d) încetarea calităţii de mediator. Orice persoana interesata poate sesiza Consiliul de mediere, in scris şi sub semnătura, in legătura cu săvârşirea unei abateri disciplinare, iar cercetarea abaterii se efectuează, in termen de cel mult 60 de zile de la data înregistrării sesizării, de către o comisie de disciplina, alcătuita dintr-un membru al Consiliului de mediere şi 2 reprezentanţi ai mediatorilor, desemnaţi prin

54

tragere la sorti din tabloul mediatorilor. Membrii Comisiei sunt numiţi prin hotărâre a Consiliului de mediere, iar invitarea şi ascultarea, celui in cauza, este obligatorie. Mediatorul cercetat este îndreptăţit sa ia cunoştinţa de conţinutul dosarului şi sa-şi formuleze apărarea iar în cazul în care nu se prezintă la audiere şi nu a luat cunoştinţă de dosar, se încheie un proces-verbal, semnat de membrii Comisiei, din care sa reiasă faptul ca liber  -profesionistul a fost invitat şi nu s-a prezentat la termenul stabilit. Dosarul de cercetare cu propunere de sancţionare sau de neaplicare a unei sancţiuni disciplinare se înaintează Consiliului de mediere, care hotărăşte, in termen de 30 de zile, cu  privire la răspunderea disciplinara a mediatorului. Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor disciplinare, poate fi atacata la instanţa de contencios administrativ competenta, in termen de 15 de zile de la comunicarea acesteia iar acţiunea exercitată, suspendă executarea hotărârii atacate. Hotărârea de aplicare a amenzii de la 50 lei la 500 lei, rămasa definitiva potrivit legii, constituie titlu executoriu iar neachitarea acesteia in termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare atrage de drept suspendarea din calitatea de mediator, pana la achitarea sumei. Răspunderea civila a mediatorului poate fi angajata, in condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.

4.4. Procedura de mediere 4.4.1. Procedura prealabila încheierii contractului de mediere Părţile aflate in conflict se pot prezenta împreuna la mediator. In cazul in care se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisa, in vederea informării şi acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigura confirmarea primirii textului. Partea solicitanta va furniza mediatorului datele necesare contactării celeilalte părţi. In cazul imposibilităţii de prezentare a vreuneia dintre părţile convocate, mediatorul poate stabili, la cererea acesteia, o noua data in vederea informării şi acceptării medierii. In cazul acceptării medierii, părţile in disputa şi mediatorul vor semna contractul de mediere. In procesele şi cererile in materie civila şi comerciala, înainte de introducerea cererii de chemare in judecata, părţile pot încercă soluţionarea litigiului prin mediere.

55

Daca una dintre părţi refuza, in scris, in mod explicit, medierea ori nu răspunde invitaţiei ori nu se prezintă de doua ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se considera neacceptata Mediatorul poate face şi alte demersuri legale pe care le considera necesare pentru invitarea pârtilor la mediere, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.

4.4.2. Contractul de mediere Contractul de mediere trebuie sa cuprindă, sub sancţiunea anularii, următoarele clauze: a) identitatea pârtilor aflate in conflict sau, după caz, a reprezentanţilor lor;  b) menţionarea tipului sau a obiectului conflictului; c) declaraţia pârtilor ca au fost informate de către mediator cu privire la mediere, efectele acesteia şi regulile aplicabile; d)

obligaţia mediatorului de a păstra confidenţialitatea şi decizia pârtilor privind

 păstrarea confidenţialităţii, după caz;" e) angajamentul pârtilor aflate in conflict de a respecta regulile aplicabile medierii; f) obligaţia pârtilor aflate in conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului şi cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii in interesul pârtilor, precum şi modalităţile de avansare şi de plata a acestor sume, inclusiv in caz de renunţare la mediere sau de eşuare a procedurii, precum şi proporţia care va fi suportata de către părţi, ţinându-se cont, daca este cazul, de situaţia lor sociala. Daca nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părţi, in mod egal; g) înţelegerea pârtilor privind limba in care urmează sa se desfăşoare medierea. h) numărul de exemplare in care va fi redactat acordul in cazul in care acesta va fi in forma scrisa, corespunzător numărului pârtilor semnatare ale contractului de mediere; i) obligaţia pârtilor de a semna procesul-verbal întocmit de către mediator, indiferent de modul in care se va încheia medierea." Este interzisa desfăşurarea şedinţelor de mediere înainte de încheierea contractului de mediere iar acesta se încheie intre mediator, pe de o parte, şi părţile aflate in conflict, pe de alta  parte In contractul de mediere pot fi prevăzute şi alte clauze, in condiţiile legii.

56

Sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice. În cazul în care pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul pârtilor şi cu acordul acestora, se va încheia o anexa la contractul de mediere. Contractul de mediere se încheie in forma scrisa, sub sancţiunea nulităţii absolute, se semnează de către părţile aflate in conflict şi de mediator şi se întocmeşte in atâtea exemplare originale câţi semnatari sunt. Părţile aflate in conflict pot da procura speciala unei alte persoane, in condiţiile legii,  pentru a încheia contractul de mediere. Contractul de mediere constituie titlu executoriu cu privire la obligaţia pârtilor de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului. Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspenda începând cu data semnării contractului de mediere, pana la închiderea procedurii de mediere in oricare dintre modurile prevăzute de Legea nr. 192/2006.

4.4.3. Desfăşurarea medierii  Medierea se bazează pe cooperarea pârtilor şi utilizarea, de către mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere. Metodele şi tehnicile utilizate de către mediator trebuie sa servească exclusiv intereselor  legitime şi obiectivelor urmărite de părţile aflate in conflict. Mediatorul nu poate impune pârtilor o soluţie cu privire la conflictul supus medierii. Medierea are loc, de regula, la sediul mediatorului. Daca este cazul, medierea se poate desfăşura şi in alte locuri, convenite de mediator şi de părţile aflate in conflict. Părţile aflate in conflict au dreptul sa fie asistate de avocat sau de alte persoane, in condiţiile stabilite de comun acord. In cursul medierii, părţile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, in condiţiile legii. Susţinerile făcute pe parcursul medierii de către părţile aflate in conflict, precum şi de către mediator au caracter confidenţial fata de terţi şi nu pot fi folosite ca probe in cadrul unei  proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepţia cazului in care părţile convin altfel ori legea

57

 prevede contrariul. Mediatorul va atrage atenţia persoanelor care participa la mediere, asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii şi le va putea solicita semnarea unui acord de confidenţialitate. Daca, pe parcursul medierii, apare o situaţie de natura sa afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, acesta este obligat sa o aducă la cunoştinţa  pârtilor, care vor decide asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere. Mediatorul are dreptul sa închidă procedura de mediere prin încheierea unei înţelegeri intre părţi, in urma soluţionării conflictului, prin constatarea de către mediator a eşuării medierii sau prin denunţarea contractului de mediere de către una dintre părţi, situaţie în care liber-profesionistul este obligat sa restituie onorariul, in parte, in condiţiile stabilite prin contractul de mediere. In cazul in care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de natura juridica sau din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul pârtilor, poate sa solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv iar dacă solicita punctul de vedere al unui specialist din afara biroului sau, mediatorul va evidenţia doar problemele controversate, fără a dezvălui identitatea pârtilor.

4.4.4. Închiderea medierii  Medierea se închide prin: a) încheierea unei înţelegeri intre părţi, in urma soluţionării conflictului;  b) constatarea de către mediator a eşuării medierii; c) denunţarea contractului de mediere de către una dintre părţi. Dacă părţile au încheiat numai o înţelegere parţiala, sau în situaţiile În care constatarea de către mediator a eşuat ori contractul de mediere a fost denunţat, orice parte se poate adresa instanţei judecătoreşti sau arbitrale competente. În momentul închiderii procedurii de mediere, in oricare dintre cazurile de mai sus, mediatorul va întocmi un proces-verbal, care se semnează de către părţi, personal sau prin reprezentant, şi de mediator. Părţile primesc cate un exemplar original al procesului-verbal. Când părţile aflate in conflict au ajuns la o înţelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătura privata. De regula, acordul este redactat de către mediator, cu excepţia situaţiilor in care părţile şi mediatorul convin altfel.

58

Înţelegerea pârtilor nu trebuie sa cuprindă prevederi care aduc atingere legii şi ordinii  publice, aceasta putând fi afectată, in condiţiile legii, de termene şi condiţii. In cazul in care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privata  privind bunurile imobile, părţile vor prezenta acordul redactat de către mediator notarului  public sau instanţei de judecata pentru îndeplinirea condiţiilor de fond şi de forma impuse de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute, cu îndeplinirea unor condiţii de fond şi de forma. In cazul in care legea impune îndeplinirea condiţiilor de publicitate, notarul public sau instanţa de judecata va solicita înscrierea contractului autentificat, respectiv a hotărârii  judecătoreşti in Cartea Funciara. Înţelegerea pârtilor poate fi supusa autentificării notarului public ori. după caz, încuviinţării instanţei de judecata, care, odată cu pronunţarea hotărârii, , la cererea pârtii interesate, va dispune restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru investirea acesteia. In orice faza a procedurii de mediere, oricare dintre părţile aflate ir. conflict are dreptul de a denunţa contractul de mediere, incunostintand, in scris, cealaltă parte şi pe mediator. Mediatorul ia act de denunţarea unilaterala a contractului de mediere iar in cel mult 48 de ore de la data primirii incunostiţării, întocmeşte un proces-verbal de închidere a procedurii de mediere. Daca una dintre părţile aflate in conflict nu se mai prezintă la mediere, fără a denunţa contractul de mediere liber - profesionistul „mediator", este obligat sa facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenţia reala a pârtii respective şi, după caz, va continua sau va închide procedura medierii.

4.4.5. Medierea in cazul unui litigiu civil aflat pe rolul instanţelor de judecată In situaţia în care conflictul a fost dedus judecaţii, soluţionarea acestuia prin mediere  poate avea loc, din iniţiativa pârtilor ori la recomandarea instanţei, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect soluţionarea in tot sau in  parte a litigiului. La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, in toate cazurile, sa informeze, in scris, instanţa de judecata, daca părţile au ajuns sau nu la o înţelegere in urma  procesului de mediere.

59

Pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele  judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendata la cererea pârtilor, in condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (1) pct. l din Codul de procedura civila. Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere iar cererea de repunere pe rol este scutita de taxa judiciara de timbru. Atunci când conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea  pârtilor, o hotărâre, potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedura civila şi odată cu  pronunţarea sentinţei, va dispune, la cererea pârtii interesate şi restituirea taxei judiciare de timbra plătite pentru investirea acesteia. Hotărârea de expedient pronunţata de instanţă în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, constituie titlu executoriu.

4.4.6. Dispoziţii speciale privind conflictele de familie Pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, precum şi orice alte neînţelegeri care apar in raporturile dintre soţi cu  privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii. Înţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului se depune, de către părţi, la instanţa competenta sa pronunţe divorţul. Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinţii sa se concentreze in primul rând asupra nevoilor copilului, iar  asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia in fapt sau divorţul sa nu impieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia. Înainte de încheierea contractului de mediere sau, după caz, pe parcursul procedurii, mediatorul va depune toate diligentele pentru a verifica daca intre părţi exista o relaţie abuziva ori violenta, iar efectele unei astfel de situaţii sunt de natura sa influenţeze medierea şi va decide daca, in asemenea circumstanţe, soluţionarea prin mediere este potrivita. Daca, in cursul medierii, mediatorul ia cunoştinţa de existenta unor fapte ce pun in  pericol creşterea sau dezvoltarea normala a copilului sau prejudiciază grav interesul superior al copilului, este obligat sa sesizeze autoritatea competenta.

60

4.4.7. Dispoziţii speciale privind medierea in cauzele penale Dispoziţiile Legii nr. 192/2006  se aplica in mod corespunzător şi in cauzele penale care  privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea  pârtilor înlătura răspunderea penala însă nici persoana vătămata şi nici făptuitorul nu pot fi constrânse sa accepte procedura medierii. In cauzele penale, medierea trebuie sa se desfăşoare astfel încât sa fie garantat dreptul fiecărei părţi la asistenta juridica şi. daca este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit potrivit Legii nr. 192/2006, prin care se închide procedura medierii, trebuie sa arate daca părţile au beneficiat de asistenta unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după caz, sa menţioneze faptul ca au renunţat expres la acestea. In cazul minorilor, garanţiile prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului penal trebuie asigurate, in mod corespunzător, şi in cadrul procedurii de mediere. In cazul in care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin împăcarea pârtilor, persoana vătămata nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi fapta, organul de urmărire penala sau, după caz, instanţa de judecata. În situaţia în care procedura de mediere a fost declanşata in termenul prevăzut de lege  pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspenda pe durata desfăşurării medierii. Când părţile aflate in conflict nu s-au împăcat, persoana vătămata poate introduce  plângerea prealabila in acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesuluiverbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. Dacă medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penala sau, după caz, judecata se suspenda, in temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere iar  aceasta durează pana când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Liber profesioniştii „ mediatori" au obligaţia sa comunice organului judiciar o copie de pe  procesul-verbal de închidere a procedurii de mediere. Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constata ca părţile nu s-au împăcat, sau, daca acesta nu se comunica, la expirarea termenului de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.

61

Pentru soluţionarea cauzelor penale in baza acordului încheiat ca rezultat al medierii,  părţile sunt obligate sa depună la organul judiciar forma autentica a acordului sau sa se prezinte in fata organului judiciar pentru a se lua act de voinţa acestora 23.

4.4.8. Scurte concluzii care privesc dispoziţiile speciale prevăzute de Legea nr. 192/2006, modificată şi completată prin Legea nr. 370/2009 Potrivit actelor normative care reglementează instituţia juridică şi de organizare a mediatorului, acesta are atribuţiuni multiple şi complexe care necesită o pregătire serioasă în domeniul dreptului. Deoarece această profesie liberală este de natură juridică, venim mai jos cu unele  propuneri de lege ferenda şi cu opinii privitoare la tehnica legislativă care privesc redactarea textelor în Legea nr. 370/2009, considerând că Legea nr. 192/2006, a suferit multe modificări şi completări, insuficient analizate ori cu înţelesuri multiple. În art. 7 al legii nr. 192/2006, (modificată şi completată prin Legea nr. 370/2009), este menţionată condiţia „studiilor superioare" la lit.„b", pentru persoana care devine mediator. Însă nici Legea nr. 192/2006 nici cea care o modifică şi o completează nu prevede în ce specialitate trebuie să aibă studii superioare candidatul care vrea să devină mediator. Această omisiune a legilor poate crea discuţii atunci când, să spunem că se prezintă şi doreşte să devină mediator un absolvent al unei facultăţi tehnice, care nu are nici o noţiune despre normele de drept. Chiar dacă respectivul candidat a urmat un curs de specialitate, credem, că nu a putut acumula cunoştinţele minime juridice necesare în exercitarea profesiei de mediator. Mediatorii trebuie să cunoască şi să aplice instituţiile juridice ale tuturor ramurilor de drept public şi privat, să stăpânească limbajul juridic şi să-1 înţeleagă deoarece în Legea nr. 192/2006 şi în Legea nr. 370/2009 întâlnesc noţiuni privitoare la „ nulităţile absolute'',,, titlurile executorii'', prescripţie", „perimare", „transferul dreptului de proprietate", „autentificarea", „hotărârea de expedient", „exerciţiul drepturilor părinteşti", „retragerea 23

Regulile de Procedură Arbitrală adoptate în 2008;  Aceste Reguli au fost emise în temeiul art. 29(5) din

 Legea nr. 335/2007 a camerelor de comerţ din România şi au fost aprobate de Colegiul Curţii de Arbitraj prin  Decizia nr. l din 18 aprilie 2008, dată la care au intrat în vigoare.

62

 plângerii penale prealabile", „garanţiile prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului  penal", „medierea conflictelor de drepturi'' etc.

Este greu de presupus că un inginer absolvent al unui curs de mediere va stăpâni şi va reuşi să aplice corect prevederile celor două acte normative, dacă nu este şi absolvent al unei facultăţi de drept.  Necesită modificare şi completare, întregul conţinut al Legii nr. 192/2006, pe care îl considerăm insuficient examinat înainte de supunerea spre legiferare. Dăm mai jos câteva exemple de articole din Legea nr. 192/2006. modificate prin Legea nr, 370/2009, fără o analiză temeinică a carierei de mediator şi votate în grabă de legiuitor. În art. 24 din Legea nr. 192/2006, nemodificată şi completată se prevedea: „Mediatorii  pot constitui asociaţii profesionale locale şi naţionale, având drept scop

 promovarea

intereselor profesionale şi protejarea statutului lor şi pot adera la asociaţii profesionale internaţionale, in condiţiile legii.'' 

În art. 24 din Legea nr. 370/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006  privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se prevede: „Mediatorii se constituie in asociaţii profesionale locale şi naţionale, având drept scop

reprezentarea intereselor 

 profesionale şi protejarea statutului lor, şi pot adera la asociaţii profesionale internaţionale in condiţiile legii." 

Legiuitorul a apreciat că trebuieşte înlocuit în articol, termenul de „promovare" cu cel de „reprezentare". „Promovarea

intereselor

profesionale",

viza în fapt „susţinerea intereselor 

 profesionale"  iar  „reprezentarea intereselor profesionale"  ţinteşte intereselor persoanelor",

„ înfăţişarea, prezentarea,

ceea ce ne duce cu gândul că , dacă tot s-a modificat Legea, era mai

nimerit să fie completat textul în sensul că „Mediatorii se constituie in asociaţii profesionale locale şi naţionale, având drept scop promovarea şi reprezentarea intereselor profesionale şi  protejarea statutului lor, şi pot adera la asociaţii profesionale internaţionale in condiţiile legii" 

În art. 72(2) din Legea nr. 192/2006 se fac referiri la persoanele care pot cere autorizarea ca mediator, menţionându-se obligaţia absolvirii unui curs de formare ca mediator. Sigur că ar fi necesară şi modificarea acestui articol în sensul că pot solicita autorizarea ca mediatori doar persoanele care au absolvit facultatea de drept şi un curs postuniversitar de

63

formare ca mediatori În opinia noastră, este momentul ca legiuitorul să completeze art. 7 lit. „b" din Legea nr. 192/2006 în sensul că „Poate fi mediator persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are capacitate deplină de exerciţiu; are studii superioare; are o vechime în muncă de cel putin 3 ani sau a absolvit un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii şi avizat de Consiliul de mediere; este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităti; se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infractiuni intentionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; a absolvit cursurile  pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, cu exceptia absolventilor de programe  postuniversitare de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere; a fost autorizată ca mediator, în condiţiile prezentei legi. Se va asigura astfel, exercitarea atribuţiunilor mediatorilor, de către jurişti practicieni, specialişti în ştiinţele juridice şi nu de către persoane care au o pregătire insuficientă în ştiinţa dreptului. Legea nr. 192/2006, a avut drept scop reducerea volumului de activitate a instanţelor, în anul următor adoptării - în anul 2007 - cu consecinţa degrevării sistemului judiciar de cât mai multe cauze şi creşterea calităţii actului de justiţie prin satisfacerea intereselor părţilor, însă nu s-a ajuns la acest ţel. Legiuitorul a considerat, prin adoptarea Legii nr. 192/2006 cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 370/2009, că medierea, va reduce procesele, va oferi  posibilitatea părţilor litigante să îşi realizeze mai rapid interesele, soluţiile fiind durabile, costurile semnificativ mai reduse iar procedura confidenţială, dar şi de această dată, foarte  puţini apelează la soluţionarea neînţelegerilor ivite, prin intermediul acestei cariere. Deşi avantajele medierii sunt clare, - părţile deţin controlul asupra întregului proces,  procedura este informală şi eficientă - deşi succesul de care aceasta modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor se bucură de mare căutare în SUA şi Europa, deocamdată, ne facem speranţe deşarte in ceea ce priveşte viitorul medierii in România, iar numărul şi durata  proceselor în instanţe va creşte, nu se va reduce. Pentru ca medierea să devină într-adevăr o cale agreată de cât mai multe persoane fizice şi juridice, va trebui, în opinia noastră:

64

- să se refor reformez mezee radica radicall siste sistemul mul medieri medierii,i, aceast aceastăă profe profesie sie libera liberală lă urmând urmând a fi exercitată doar de avocaţi; - să se introducă toate aceste prevederi ale Legii nr. 192/2006, 192/2006, în Legea nr. 51/1995; 51/1995; - să se renunţe la înfiinţarea înfiinţarea unei noi caste, caste, - aceea a mediatorilor neavocaţi neavocaţi - deoarece România, deocamdată, nu este pregătită pentru Strategia de reformă a sistemului judiciar prin mediere; - intrând în competenţa avocaţilor, ar urma ca profesia de mediator să se exercite de aceştia în 2 etape: a.. toţi cei ce au un conflict conflict şi şi vor să apeleze apeleze la justiţi justiţie, e, să facă dovada dovada că au încercat  încercat  calea medierii, cu un act încheiat în faţa mediatorilor - avocaţi; b. în toate cauzele aflate pe rolul rolul instanţelor, care intră intră în competenţa mediatorilor, să să  se încerce medierea prin mediatorii -avocaţi. -

să se facă o consultare a cetăţenilor, înainte de stabilirea unei strategii de rezolvare a

litigiilor litigiilor prin mediere şi înainte de adoptarea unui nou act normativ. Venim Venim cu aceste aceste propu propuner nerii deoare deoarece ce în prezen prezent,t, deşi deşi au fost fost autori autorizaţi zaţi foarte foarte mulţi mulţi mediatori, deşi au fost absolvite, mai mult formal, multe cursuri de mediere, rezultatele sunt nule, nule, procedur procedurile ile sunt greoaie greoaie şi costisitoare, costisitoare, justiţiabil justiţiabilii ii nu au încredere încredereaa că un mediator devenit „profesionist", cu „vaste" cunoştinţe juridice prin urmarea unui curs de mediator, deşi el nu stăpâneşte teoria generală a dreptului, - îi va soluţiona cauza. Ar fi interesant de cunoscut dacă până în prezent, de la adoptarea celor două Legi, s-a soluţionat vre-o neînţelegere privitoare la transferai dreptului de proprietate privată privind  bunurile imobile, imobile, sau dacă a fost suspendat suspendat în vre-un conflict conflict cursul termenului termenului perimării, ori sa desfăşurat medierea în vre-o cauză penală şi de către ce mediator - de unul cu studii juridice sau de unul care a absolvit o facultate tehnică însă are cursul special de mediator -. Se invocă des în motivaţiile celor care susţin implementarea sistemului medierii în România, experienţa Americii şi Europei însă organizarea carierei de mediator în aceste state este fondată pe alte principii sociale, cetăţenii sunt cu alte concepte despre viaţă, cu alte  percepte despre cultul cultul dreptăţii, al demnităţii demnităţii etc. Din considerentele de mai sus, credem, că deocamdată, în România, ar fi mult mai eficientă această activitate dacă ar fi desfăşurată doar de mediatorii - avocaţi 24. 24

Valerică Nistor,op.cit.,pp.,387-392. Nistor,op.cit.,pp.,387-392.

65

CAPITOLUL 5 ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎN DOMENIUL ORGANIZĂRII ŞI EXERCITĂRII PROF PROFES ESII IILO LOR R LIBE LIBERA RALE LE JURI JURIDI DICE CE,, ÎN ROMÂ ROMÂNI NIA A ŞI UNIU UNIUNE NEA A EUROPEANĂ 5.1. Consideraţii generale Prin Prin Direct Directiva iva Comis Comisiei iei Europ Europene ene nr. 36/200 36/20055 privi privind nd „Recun „Recunoaş oaşter terea ea recip reciproc rocaa a diplomelor şi calificărilor profesionale" dar şi prin Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene din 19-21 Octombrie 2007, s-au instituit reguli care privesc pregătirea şi competenţele în  profesiile liberale liberale juridice la nivel comunitar, comunitar, la nivelul nivelul celor 27 state. Potrivit art. 32 din Directiva Comisiei Europene nr. 36/2005, la nivelul Uniunii Europene Europene vor fi introduse,, cârdurile profesionale'' care, în opinia legiuitorului, vor facilita „mobilitatea membrilor acestora, in special prin accelerarea schimbului de informării intre statul membru  gazdă şi statul membru de origine. Aceste cârduri profesionale trebuie sa permită  supravegherea carierei membrilor profesiilor liberale,care se stabilesc în diferite state membre " 

Introducerea cârdurilor profesionale va asigura respectarea deplina a dispoziţiilor privind  protecţia datelor având un caracter personal iar acestea vor conţine informaţii privind calif calificăr icările ile profes profesion ionale ale ale titula titularul rului ui (unive (universi rsitat tatea ea sau şcoală şcoală frecve frecventa ntata, ta, calif califică icăril rilee obţinute, experienţa profesională dobândita), domiciliul legal, sancţiunile primite cu privire la exercitarea profesiei, precum şi detalii referitoare la autoritatea liber - profesionistului. profesionistului. Examinând raportul între modul de exercitare a profesiilor liber-nivel naţional şi la nivel european, vom observa observa că şi reglementările reglementările U.E şi cele naţionale, au în vedere în primul rând calificările obţinute şi experienţa profesională dobândită în cariera juridică liberală. Este adevărat că România pune accent pe implementarea reglementărilor europene în domeniul profesiilor profesiilor liberale juridice după intrarea în U.E., respectiv după l ianuarie 2007, însă ceea ce este pozitiv, este faptul că şi juriştii liberali români, ca cetăţeni europeni, dobândesc la 66

absolvirea facultăţilor facultăţilor diplomă de licenţiat în drept recunoscută la nivel comunitar, calificare ce le conferă dreptul de a exercita profesia de avocat, mediator, jurist etc., Ia nivelul celor 27 state, bineînţeles cu autorizările cerute de legislaţia fiecărei ţări.

5.2. Structura colectivităţilor locale şi regionale Abordăm Abordăm două subiecte subiecte total total diferite diferite dar strâns strâns corelate, corelate, respectiv respectiv carierele juridice juridice liberale şi colectivităţile regionale. La prima vedere, s-ar părea că între avocat, mediator etc. şi organizarea celor 27 state pe regiuni europene de diferite dimensiuni, nu ar fi nici-o legătură. Cu o privire mai atentă însă observăm că structurile structurile administrative şi politice la nivelul fiecărui stat şi implicit implicit la nivel nivel comunita comunitar, r, influenţ influenţează ează direct direct şi nemijloc nemijlocit it activitate activitateaa profesii profesiilor  lor  liberale juridice. Structura colectivităţilor locale şi regionale presupun norme juridice şi criterii noi care se aplică aplică teritori teritoriilor ilor şi colectivi colectivităţil tăţilor or respectiv respective, e, necesită necesită competenţ competenţee legislat legislative, ive, financiar financiare, e,  bancare, comerciale, de muncă, de bursă etc. proprii, care pot să rezolve într-o maniera optimă  problemele economice economice şi sociale ale statelor. După regionalizare. activităţile liber - profesioniştilor jurişti vor fi canalizate în cadrul regiunilor, instituţiilor, întreprinderilor, autorităţilor nou create, spre obiective noi. Noul cadru instituţional al ţărilor şi regiunilor autonome sau descentralizate, va impune o nouă abordare, un nou sistem de lucru a liber - profesioniştilor. Încercăm o analiză comparativă a acestor două problematici - cea a liber - profesioniştilor  profesioniştilor  şi cea a regionalizării, - având în vedere de la ce raţiuni a pornit pe 4 decembrie 1996, Adunarea Regiunilor Europei Europei (ARE) reunită în Adunarea Generală de la Bâle : - Considerând că ARE reprezintă aproape 300 de regiuni europene de diferite dimensiuni şi ale căror structuri administrative şi politice sunt diverse, regrupând in total aproape 400 milioane de persoane; Considerând că aceste Regiuni au statut diferit in funcţie de istoria, cultura şi principiile constituţionale constituţionale care marchează organizarea teritorială a fiecăruia dintre state; - Considerând importanţa importanţa în Europa a procesului procesului de integrare şi al regionalizării;

67

- Convinsă ca statele care au puternice structuri regionale, adică au competente legislative şi finanţare proprii, pot sa rezolve intr-o maniera optima problemele economice şi sociale cu care se confruntă: -

Considerând

de

asemenea

că

realitatea

regională

justifică participarea

regiunilor în instituţiile de stat şi angajarea lor în domeniul internaţional, ARE a aprobat un document, un ghid de încredere pentru regiunile pe cale de expansiune şi întărire a competentelor, a adoptat „Declaraţia asupra regionalismului". „Declaraţia asupra regionalismului" este un document care fixează normele minime de recunoaştere a unei regiuni, care propagă autonomia şi descentralizarea, astfel incât cetăţenii europeni să-şi poată asuma mai multe responsabilităţi într-o Europă mai apropiată de colectivităţi, de cei ce trăiesc şi muncesc într-o anumită zonă geografică. Şi „Declaraţia asupra regionalismului" poate fi analizată din două direcţii: - Prima este cea a propagării regionalismului în Europa prin crearea unor structuri federale, autonome şi descentralizate in cadrul regiunilor care sunt deja conturate de mult timp  pe comunităţi, etnii şi chiar naţiuni; - Cea de a doua, ar privi o regionalizare a tuturor statelor Europei, pornindu-se de la ideea că prin împărţirea comunităţii europene în regiuni, s-ar crea unităţi administrativ teritoriale descentralizate mai puternice şi mai active în dezvoltarea economică şi socială a regiunii nou create. Sigur că examinarea acestor direcţii a fost făcută cu toată răspunderea de ARE însă în opinia noastră, deocamdată, nu este recomandată o regionalizare pe criterii de „comunităţi, etnii şi chiar naţiuni distincte." Este posibil să se întrebe cineva de la ce raţiuni s-a pornit în elaborarea unei astfel de opinii şi ce legătură are regiunea astfel creată cu liberii - profesionişti. O astfel de abordare făcută de ARE cu luarea în considerare a  proiectului Cartei Europenei a Autonomiei Regionale a Consiliului Europei (1996) şi a Cartei Comunitare a regionalizării a Parlamentului European (1988), ar  genera, deocamdată in ce ne priveşte - unele neînţelegeri, conflicte şi chiar mişcări sociale, care, în cadrul unei comunităţi cu 27 state democratice şi cu o populaţie în jur de 500 milioane de locuitori, ar fi mai greu de stăpânit şi mai anevoios de rezolvat, chiar şi de Instituţiile europene (de Parlament, de Consiliu etc.)

68

 Noua împărţire administrativă şi instituţională la nivelul comunităţii, ar crea un nou cadru de lucru pentru liber - profesionişti , care ar avea de rezolvat mai multe şi mai diversificate cauze civile, penale, comerciale , administrative, notariale, de executare silită etc., ce ar apărea în regiunea respectivă. Litigiile - în opinia noastră - ar putea să privească apartenenţa la unele etnii, cooperare  politică, economică şi culturală, înţelesul unor noţiuni precum „autonomie administrativă", „ solidaritate etnică", „bază economică şi comercială regională", „ baza principiului de subsidiaritate, „ o mai bună transparenţă a acţiunilor Uniunii Europene pentru cetăţeni", „ declaraţia care (în opinia ARE) exprimă voinţa politica şi aspiraţiile pe, care regiunile doresc sa le promoveze in Europa .,"„pluralitatea situaţiilor fiecăreia",

„soluţiile diverse" etc.

5.3. Mutaţii semnificative între organizarea şi exercitarea profesiei libere în U.E., pe plan mondial şi în România. Reforma sistemului profesiilor liberale juridice Priorităţile economico — sociale la nivel europeana şi mondial au ca scop înfiinţarea şi dezvoltarea structurilor de afaceri de importanta regională şi locală, reabilitarea sitarilor  industriale, sprijinirea iniţiativelor antreprenoriale regionale şi ocale, crearea de noi locuri de muncă, creşterea economica durabilă a fiecărui stat etc. Priorităţile liber - profesioniştilor sunt indisolubil legate de activităţile economico sociale, carierele liberale orientându-se şi adaptându-se mutaţiilor în planul reglementărilor  intervenite. Transformările economico - sociale necesită schimbări radicale a legislaţiilor iar în activitatea liber - profesionistului, odată cu modificarea actelor normative intervin noi competenţe, noi acţiuni, o nouă abordare a carierei liberale. Carierele liberale se reorganizează din mers pentru a corespunde noilor mutaţii intervenite în comunitatea europeană, în plan economic, social, financiar etc. Pe lângă faptul că sunt necesare noi cariere, precum cea de mediator, lichidator, actuar,  broker etc., cele deja practicate cu mult timp în urmă precum avocatul, notarul, executorul  judecătoresc, trebuiesc adaptate pentru a corespunde noilor cerinţe economico sociale. Aceste mutaţii - în opinia noastră - ar trebui să aibă în atenţie direcţiile: - Elaborarea unei legislaţii europene unitare - la nivelul unui Cod al profesiilor liberale  juridice -

care

să

reglementeze

organizarea şi exercitarea profesiilor liberale şi să

69

asigure practicarea carierelor juridice în Uniunea Europeană, fără nici-un fel de restricţii, fără graniţe, fără condiţii speciale, avându-se în vedere în principal pregătirea, competenţa şi experienţa liber - profesionistului; -

Elaborarea unei legislaţii europene unitare care să reglementeze organizarea şi

exercitarea profesiilor neliberale juridice, precum cea de judecător, procuror, poliţist etc.; - Elaborarea unei legislaţii europene unitare care să reglementeze sistemul judiciar la nivelul Uniunii Europene iar statele membre să îşi armonizeze legislaţia după cea a U.E. şi să îşi creeze un sistem judiciar eficient, operativ şi durabil; - Orientarea liber — profesioniştilor spre apărarea intereselor comunităţilor de afaceri în raport cu autorităţile române, europene şi cu organizaţii similare internaţionale: - Orientarea reglementărilor legale române şi europene spre întărirea şi dezvoltarea  proprietăţii private, cu norme care să permită liber - profesioniştilor

şi

nu

numai,

acţiuni mai clare privitoare la dezmembrămintele proprietăţii: - Redefinirea şi elaborarea unor coduri la nivelul Uniunii Europene, precum: comercial.

Codul

muncii,

Codul bancar,

Codul

Codul transporturilor, Codul administrativ.

Codul de procedură fiscală, Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă, Codul de  procedură penală, Codul profesiilor liberale juridice. Codul învăţământului. Codificarea celor mai importante instituţii juridice la nivelul Uniunii Europene, ar  sistematiza şi ar reuni în acte normative europene, culegeri sistematice de norme juridice  privitoare la principalele ramuri de drept practicate la nivelul comunităţii. Ar fi statornicite astfel norme de drept mai sigure, mai durabile şi aplicabile unitar în cele 2" state europene şi ar asigura reforma sistemului judiciar şi al profesiilor liberale

 juridice. Autorităţile române încearcă să restructureze sistemul judiciar venind cu proiecte de  program care până în prezent nu au fost implementat. Ne referim mai jos la un astfel de  program care are implicaţii directe asupra activităţii liber - profesioniştilor jurişti, cu menţiunea că orice întârziere în reformarea sistemului judiciar conduce la înfăptuirea cu întârziere, incompletă, greoaie, a actului de justiţie. Proiecţii/ de program propus priveşte direcţiile:  Reabilitarea infrastructurii instanţelor prin:

construirea şi dotarea a aproximativ 25 de sedii de instanţe pe teritoriul ţării;

70

- dezvoltarea unor standarde uniforme de planificare a spaţiului şi de proiectare pentru sediile instanţelor în baza practicii internaţionale, prin furnizarea de servicii de consiliere. Consolidarea capacităţii administrative a instanţelor prin: -

efectuarea unei evaluări cuprinzătoare în vederea identificării cauzelor întârzierilor 

survenite în desfăşurarea proceselor, precum şi pentru identificarea cauzelor existenţei restanţelor; - elaborarea şi implementarea unui program de acţiuni de reducere a acestor întârzieri şi restanţe, atât prin furnizarea de servicii de consiliere, cat şi prin furnizarea de bunuri; - elaborarea unui cadru de management economic pentru instanţe, inclusiv pregătirea aranjamentelor de reglementare şi organizatorice şi a manualelor

şi

altor

materiale

destinate managerilor economici ai instanţelor, prin furnizarea de servicii de consiliere, prin  pregătire şi vizite de studiu şi prin furnizarea de bunuri; - elaborarea şi executarea unui program de acţiuni pentru evaluarea şi revizuirea aranjamentelor funcţionale

ale

de

funcţionare

a

instanţelor

în

vederea optimizării proceselor 

instanţelor, prin furnizarea de servicii de consiliere, prin pregătirea

 personalului auxiliar al instanţelor şi prin furnizarea de bunuri.  Realizarea unui sistem integrat de management al resurselor în cadrul sistemului  judiciar prin: -

conceperea unui sistem cuprinzător de management al resurselor pentru sectorul

 judiciar,

care

să cuprindă managementul

resurselor financiare, materiale şi umane,

 precum şi funcţii de sprijin pentru management, prin furnizarea de servicii, bunuri şi  pregătire; - actualizarea păstrării şi gestiunii evidenţelor pe hârtie şi a arhivelor instanţelor (prin furnizarea de fişete pentru arhivele instanţelor) 25.  Dezvoltarea instituţională a instituţiilor sistemului judiciar, prin: -

consolidarea capacităţilor Consiliului Superior al Magistraturii în domeniile

managementului resurselor umane, planificării bugetului, elaborării politicilor judiciare pe termen lung, monitorizării performanţei judiciare şi în domeniul relaţiilor publice şi comunicării, prin furnizarea de servicii de consiliere şi prin pregătirea personalului Consiliului Superior al Magistraturii; 25

C.S.M.

Gabriela Bogaşiu, Dana larina Vartires, Aurel Segărceanu, Controlul de legalitate Jurisprudenţa I.C.C.J., Colecţia Jurisprudenţă, Editura Hamangiu.

al

hotărârilor 

71

-

consolidarea capacităţilor

Ministerului

Justiţiei

în

domeniile planificării

investiţiilor de capital, statisticilor judiciare şi planificării bugetului, prin furnizarea de servicii de consiliere, prin furnizarea de bunuri şi prin pregătirea personalului Ministerului Justiţiei; - consolidarea capacităţilor Institutului Naţional al Magistraturii in domeniile elaborării unor noi teste de

calificare pentru selecţia şi promovarea judecătorilor, elaborarea de

cursuri de pregătire şi elaborarea materialelor de examen, prin furnizarea de servicii de consiliere, prin înfiinţarea unei facilitaţi de învăţământ la distanta şi prin pregătirea  personalului Institutului Naţional al Magistraturii; - consolidarea capacităţilor Şcolii Naţionale pentru Grefieri în domeniile planificării activităţilor pe termen lung, elaborării şi predării cursurilor de pregătire, prin furnizarea de servicii de consiliere, de materiale de pregătire, prin înfiinţarea unei facilitaţi de învăţământ la distanţă şi prin pregătirea personalului Şcolii Naţionale pentru Grefieri; - consolidarea capacităţii înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în domeniile planificării şi managementului bugetar, prin furnizarea

de servicii de consiliere şi prin pregătirea

 personalului înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; - efectuarea de sondaje de opinie în rândul populaţiei şi al justiţiabililor, în vederea monitorizării rezultatelor Proiectului.  Resurse financiare, prin: -

împrumutul acordat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru

finanţarea Proiectului este de 110 milioane Euro, la care se adaugă contribuţia Guvernului României de 36,1 milioane Euro. Cei ce propun proiectul, se aşteaptă la creşterea eficienţei activităţii instanţelor, la o mai mare încredere a mediului de afaceri în sistemul judiciar, la îmbunătăţirea climatului investiţional în România, la furnizarea echitabilă a serviciilor sociale şi asigurarea protecţiei sociale pentru grupurile vulnerabile, la îmbunătăţirea accesului populaţiei la servicii juridice, atât din punct de vedere al accesibilităţii serviciilor (prin reabilitarea tribunalelor din zone izolate şi îmbunătăţirea accesului publicului în tribunale), cât şi a] costurilor acestor servicii (prin reducerea perioadei de derulare a proceselor , la o mai bună protecţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, ca şi accesul la o mai bună informare în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti.

72

Chiar dacă iniţiativa porneşte de la Comitetul Director al Proiectului şi chiar dacă suntem asiguraţi că din această conducere fac parte reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii. Ministerului Finanţelor Publice, precum şi directorul Direcţiei de Implementare a Proiectelor Finanţate din împrumuturi Externe, credem că prin aceste măsuri nu va fi reformat sistemul judiciar. În opinia noastră, sistemului judiciar român ar funcţiona operativ şi competent, punânduse accent pe trei direcţii: a. asigurarea independenţei depline a sistemului şi a unui număr corespunzător de magistraţi, în aşa fel încât cauzele ce urmează a fi judecate într-o şedinţă, să nu depăşească cifra de 20;  b. asigurarea unei finanţări potrivit căreia câştigurile unui magistrat român să fie echivalente cu ale unui magistrat din ţările Uniunii Europene; c. asigurarea unei baze materiale corespunzătoare pentru judecata proceselor. S-ar acoperi întregul program propus de Comitetul Director al Proiectului, s-ar scurta timpul de judecată, s-ar găsi magistraţi competenţi, s-ar asigura funcţionalitatea eficientă a carierelor juridice liberale, ar fi mulţumiţi şi justiţiabilii. Atâta timp cât se pune accent în proiecte pe aspecte care nu au nimic comun cu judecata, cu cercetarea şi urmărirea penală, precum „actualizarea păstrării şi gestiunii evidenţelor", „consolidarea capacităţilor..." etc., nu se va semnala nici-o schimbare, nu se va îmbunătăţi actul de justiţie în România.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

73

Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator  26 consacră Capitolul 6 pentru “Dispozţii speciale privind medierea unor con flicte”, iar Secţiunea 1 a acestui capitol - în doar 3 articole şi 4 alineate reglementează procedura medierii privind conflictele de familie. Legiuitorul suprem al ţării şi aleşii noştri de acum aproape 3 ani în urmă atît au crezut că se cuvine a stabili din punct de vedere juridic în raporturile sociale dintre familie şi relaţiile de familie, pe de o parte, şi mediere, pe de altă parte. Este o abordare total neinspirată, pentru a nu spune mai mult, care nedreptăţeşte atât instituţia familiei cât şi cea a medierii din sistemul de drept românesc. Pentru a fundamenta cele spuse anterior subliniez, în treacăt, faptul că legiuitorul vorbeşte de conflicte de familie şi apoi de neînţelegerile dintre soţi, inducând o anumită stare de confuzie.  Noi apreciem că o neînţelegere27 nu este un conflict, ci doar o confuzie care poate avea ca  punct de plecare interpretarea sau percepţia greşită a realităţii obiective, ori, în cel mai rău caz, neînţelegerile dintre soţi pot deveni premise pentru declanşarea unor conflicte de familie, dar, sub nici un motiv, nu sunt conflicte 28 propriu-zise care să reclame intervenţia unor factori externi  – terţi - pentru a detensiona relaţiile de familie dintre soţi. Dinamica relaţiilor sociale, în general, şi a celor de familie, în special, înregistrează un trend ascendent, an de an, mai ales de la evenimentele din decembrie 1989 şi în prezent. Intrarea României, la 1 ianuarie 2007, în rândurile statelor membre, cu drepturi depline, ale Uniunii Europene a reprezentat un imbold decisiv, în sensul pasului înainte, pentru tot ce mişcă în ţara noastră.

26

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006. www.dexonline.ro: , neînţelegeri, s.f. Faptul de a nu (se) înţelege, lipsă de înţelegere. Confuzie creată datorită interpretării greşite a unei afirmaţii, a unei situaţii etc. – ne- + înţelegere sau ~i  f. (negativ de la înţelegere) 1) Confuzie apărută prin înţelegerea greşită a unor lucruri. 28 www.dexonline.ro: conflíct, conflicte, s.n. 1. Neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuţie (violentă) sau conflíct ~e n. 1) Ciocnire materială sau morală violentă; situaţie controversată; stare de duşmănie; divergenţă. 27

74

Este îndeobşte cunoscut că acquisul comunitar 29 reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea instituţiilor Uniunii Europene, acţiunile şi politicile comunitare. Pornind de aici, ca nouă şi actuală dimensiune, care trebuie să reprezinte un standard şi un reper  de referinţă pentru România, noi, teoreticienii şi/sau practicienii disciplinelor juridice simţim o  presiune enormă şi avem o determinare suplimentară pentru a grăbi paşii pe care trebuie să-i facem pentru a ajunge acolo unde sunt europenii în prezent. Este cazul să ne reamintim de Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 21 mai 2008 privind unele aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială, prin care „Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 21 mai 2011...Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.”30

Medierea, ca modalitate de soluţionare alternativă a conflictelor, ocupă un loc din ce în ce mai important în viaţa de zi cu zi a societăţii contemporane, deoarece procedura medierii, prin elementul de noutate pe care îl prezintă în ţara noastră, suscită un viu interes mai ales, dar nu numai, în rândul profesiilor legate de activitatea judiciară, precum şi a teoreticienilor. Totodată, medierea şi mediatorii trezesc interesul persoanelor nefamiliarizate ori neimplicate în activitatea de înfăptuire a justiţiei, dar şi atenţia tuturor celor care doresc să rezolve conflictele apărute între ei pe calea unei proceduri relativ simple, implicând costuri reduse de resurse umane, financiare, materiale, de timp etc. şi care oferă soluţii durabile şi reciproc avantajoase pentru părţile litigante.  Noi, aici şi acum, dar şi la Conferinţa naţională a mediatorilor, ce se va desfăşura în  perioada 22- 24 mai 2009 la Bucureşti, şi care va avea ca motto „ Medierea – abordare europeană”, putem şi trebuie să determinăm formarea unui adevărat val uriaş, cu forţa şi gradul 29

Acquisul comunitar constă în: conţinutul, principiile şi obiectivele politice cuprinse în Tratatele originare ale Comunităţilor  Europene şi în cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Amsterdam); legislaţia adoptată de instituţiile UE pentru punerea în practică a prevederilor Tratatelor  (regulamente, directive, decizii, opinii şi recomandări);  jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene; declaraţiile şi rezoluţiile adoptate în cadrul Uniunii Europene ; acţiuni comune, poziţii comune, convenţii semnate, rezoluţii, declaraţii şi alte acte adoptate în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC) şi al cooperării din domeniul Justiţiei şi al Afacerilor  Interne (JAI); acordurile internaţionale la care CE este parte, precum şi cele încheiate între statele membre ale UE cu referire la activitatea acesteia. 30 Art. 12 „Transpunerea” alin. 1. •

•

• • •

•

75

de intensitate al unui tsunami 31  pentru a modifica şi completa, în regim de extremă urgenţă, actualele reglementări juridice privind medierea şi organizarea profesiei de mediator în România. Momentul este prielnic în totalitatea sa dacă ne gândim doar la faptul că în această perioadă se lucrează intens, pe multiple planuri, la nivelul mai multor instituţii ale statului, dar şi de către societatea civilă legal organizată, la cele 4 noi coduri ale sistemului de drept intern - Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală. Justiţia statală este, în prezent, sufocată de problemele sale interne, precum şi de alte aspecte care ţin de mediul juridic, social şi politic, elemente externe puterii judecătoreşti. Sunt, deci, şi remarcăm cu toţii, privind din afara sistemului juridic, tensiuni interne şi presiuni externe. Cunoaştem cu toţii tendinţa actuală a pensionării în masă a judecătorilor, mai ales, a celor cu mare experienţă profesională, datorită posibilei schimbări a modului de calcul al drepturilor de pensie în sistemul public de pensii şi alte drepturi sociale, apoi viitoarea lege unică a salarizării întregului personal bugetar, însoţită de eliminarea tuturor actelor normative speciale de salarizare şi nu în ultimul rând existenţa premiselor declanşării unor conflicte de muncă în rândul grefierilor, arhivarilor şi personalului contractual de la nivelul instanţelor de judecată. Medierea şi mediatorii pot fi o alternativă vie şi viabilă care să aducă noul şi atitudinea  pozitivă, europeană în domeniul soluţionării conflictelor pe cale amiabilă. Poate fi chiar o  provocare, cu efecte benefice, mult aşteptate de cetăţeni. Credem cu tărie că medierea şi mediatorii trebuie să vină cu soluţii corespunzătoare, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate

aşa cum ne solicită dispoziţiile

imperative ale art. 1, alin. (1) din legea noastră la care se pot adăuga, zicem noi , reguli de transparenţă, responsabilitate, profesionalism şi orientare către cetăţeni

şi aceasta în baza

normelor juridice din actele normative aplicabile în materie din dreptul intern şi dreptul comunitar, dar şi prevederilor din Codurile român şi european de conduită pentru mediatori.

BIBLIOGRAFIE 1. Alain Delfosse, Jean-Fransois Peniguel,  La reforme des successions et des liberalites, Litec, 2006;

31

www.dexonline.ro:Tsunami sunt valuri uriaşe provocate de seisme.

76

2. D. Alexandresco, ,  Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, Tomul I, Bucureşti, 1999;

3. Florea Ion, Florea Radu,  Introducere in expertiza contabila şi in auditul   financiar, ediţia a II-a, revizuita şi adăugită, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008;

4. Pierre Voirin, Gilles Goubeaux, Droit civil: Tome 2, Droit prive notarial, regimes matrimoniaux, succesşions - liberalites, LGDJ, 2006;

5. Ion Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România, Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

6. Emil Poenaru, Cristinel Murzea, Organizarea profesiilor juridice liberale, Editura Hamangiu, 2009;

7. Gabriela Bogaşiu, Dana larina Vartires, Aurel Segărceanu, Controlul de legalitate al

hotărârilor

C.S.M.

Jurisprudenţa

I.C.C.J.,

Colecţia Jurisprudenţă,

Editura Hamangiu;

8. Valerică Nistor, Drept social european, Editura Lumina Lex, 2004; 9. Valerică Nistor, Organizarea şi exercitarea profesiilor liberale juridice, Editura Zigotto, 2010;

10. Emil Poenaru, Cristinel Murzea, Organizarea profesiilor juridice liberale, Editura Hamangiu, 2009;

11. Florea Măgureanu, Organizarea sistemului judiciar , Universul Juridic, Bucureşti, 2006;

12. Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2004;

13. Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat , Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

14. Ligia Dănilă, Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat , Editura CH Beck, Bucureşti, 2007;

15. Tiberiu Savu, Ştefan Naubauer, Comentariile noului cadru legal privind profesia de avocat , Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2004;

16. Alain Delfosse, Jean-Fransois Peniguel,  La reforme des successions et des liberalites, Litec, 2006;

77

17. D. Alexandresco, ,  Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, Tomul I, Bucureşti, 1999;

18. Florea Ion, Florea Radu,  Introducere in expertiza contabila şi in auditul   financiar, ediţia a II-a, revizuita şi adăugită, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008;

19. Pierre Voirin, Gilles Goubeaux, Droit civil: Tome 2, Droit prive notarial, regimes matrimoniaux, succesşions - liberalites, LGDJ, 2006;

20. Ion Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România, Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

LEGISLAŢIE 1.

Constituţia Uniunii Europene, proiect, 2007;

2.

Constituţia României, 2003;

3.

Codul de procedura penala şi Codul de procedura civila

4.

Statutul profesiei de avocat

5.

Legea profesiei de avocat [51/1995, republicata in 2001, consolidata]

6.

Hotărâre pentru modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat [iunie

2007]

7.

Decizie privind examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la efectele asistării sau reprezentării pârtilor in cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat in condiţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificata şi completata prin Legea nr. 255-2004 [27/2007 ]

8.

OUG nr. 159/2008. Ordonanţa de urgenta privind modificarea şi completarea

Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat [159/2008]

9. 10.

Legea notarilor publici şi a activităţii notariale [36/1995] Ordin pentru modificarea şi completarea Regulamentului de punere in aplicare a

Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului  justiţiei nr. 710/C/1995, 1850/2007

11.

Ordonanţa de urgenta pentru modificarea art. 13 din Legea notarilor publici şi a

activităţii notariale nr. 36/1995 [125/2007]

78