Disciplina: Sisteme şi Operaţiuni Bancare
Organizarea internă a unei bănci
COORDONATOR:
REALIZAT DE:
Lect. univ.dr . Bogdan Căpraru Grupa FB35
- 2007 -
2
CUPRINS Introducere…………………………………………………………………2
Cap. I. Evoluţia structurii organizaţionale……………………………….3 Cap. II. Organizarea şi conducerea băncilor …………………………..…6 2.1. Structura organizatorică a societăţilor bancare…………………..6 bancare…………………..6 2.1.1. Centrala băncii…………………………………………..8 2.1.2. Sucursalele……………………………………………..17 2.1.3. Filialele………………………………………………...19 2.1.4. Agenţiile şi punctele de lucru………………………….20 lucru………………………….20 2.2. Conducerea societaţilor bancare………………………………..20 bancare………………………………..20 2.2.1. Adunarea generală a acţionarilor………………………21 acţionarilor………………………21 2.2.2. Consiliul de administraţie……………………… administraţie……………………………...21 ……...21 2.2.3. Comitetul de direcţie…………………………… direcţie…………………………………...22 ……...22 2.2.4. Conducerea curentă…………………………… curentă……………………………………22 ………22 2.2.5. Comisia de cenzori……………………………… cenzori…………………………………….23 …….23 2.2.6. Conducerea sucursalelor, filialelor, agenţiilor şi punctelor de lucru……………………………………………………….23 Cap. III. Structura internă a unei bănci centrale pe cazul Băncii Naţionale a României ………………………………………………...…...24
3.1. Scurt istoric şi organigrama băncii……………………………...2 băncii……………………………...244 Concluzii…………………………………………………………………...26 Lista figurilor……………………………...………………………………27 Bibliografie………………………………………………………………...28
3
Introducere
Băncile au luat fiinţă cu multe secole în urmă. Iniţial, activitaţile acestora se limitau la păstrarea valorilor mobiliare ce le erau încredinţate şi la executarea ordinelor de plată primite de la clienţii lor. Forma modernă de organizare şi de funcţionare a unitaţilor bancare a fost prefigurată de Banca din Amsterdam în 1609 şi apoi de Banca Angliei în 1694. Ca urmare a unui amplu proces de perfecţionare şi diversificare a activităţilor financiar-bancare, băncile s-au impus în ultimul timp ca un agent economic dinamic şi cu impact major asupra întregii societăţi.
4
I Evoluţia structurii organizaţionale Supusă unui set de cerinţe deseori contradictorii (transparenţă-securitate a informaţiei, standardizare-inovaţie, etc.), organizaţia bancară este într-o continuă transformare. Ca în toate organizaţiile1 contemporane mature, se constată şi în bancă tendinţa de creştere a importanţei formelor de coordonare bazate pe cunoaştere. În Figura 1. este prezentată o evoluţie în timp a configuraţiilor organizaţionale. În primele etape, până în anii 1970, organizaţia era bazată pe autoritate şi control, ceea ce conducea la o proiectare ierarhică, tipică pentru capitalismul industrial. Ameliorată succesiv, în anii 1980, s-a produs un salt calitativ spre organizarea de tip matriceal, bazată pe competenţe. În decada considerată ca referinţă pentru formarea noii economii, anii 1990, s-a ajuns la organizarea de tip reţea. Pe verticală se remarcă evoluţia calitativă a structurilor, de la organizaţii birocratice, specializate şi fragmentate, spre forme non-iererhice, bazate pe cunoaştere şi integrate. Acest nivel este atins în timp (cu corespondenţă pe axa orizontală), la sfârşitul secolului al XX-lea, prin organizaţia de tip reţea, care reprezintă stadiul actual pentru structura organizaţională din multe domenii de activitate, printre care şi sectorul financiar-bancar. Succesiunea descrisă a configuraţiilor în timp este determinată de mai mulţi factori, printre care un rol determinant l-au avut tehnologia informaţiei şi comunicaţiile. Organizaţia de tip reţea este atât rezultatul dezvoltării reţelelor de telecomunicaţie, cât şi al procesului de globalizare a operaţiunilor financiarbancare şi reprezintă o dublă reflectare a progresului: cel tehnic şi cel social, cu tendinţa de creştere a gradului de întemeiere pe cunoaştere a activităţilor.
Figura nr. 1 Evoluţia modelelor de configuraţie organizaţională 1
Denumirea organizaţie constituie un sinonim modern pentru instituţie.
5
Sursa:
www.bilbioteca.ase.ro
Din Figura 1. reiese faptul că trecerea de la organizarea matriceală la cea de tip reţea a presupus abordarea activităţii pe procese şi a reprezentat o schimbare de paradigmă în teoria organizaţiilor: au fost înţelese limitele structurilor ierarhice, iar procesul de non-ierarhizare a condus la o structură tip reţea. Acest mod de organizare nu poate funcţiona însă decât bazat pe cunoaştere, deoarece procesul decizional este distribuit, ceea ce presupune deopotrivă creşterea nivelului de competenţă şi de responsabilitate în fiecare punct. Prin definiţie, o organizaţie de tip reţea este compusă din unităţi relativ autonome, care sunt legate prin partea comună a activităţii pe care o desfăşoară. În cazul în care aceste unităţi nu sunt independente
6
ca structuri juridice şi fac parte dintr-un grup, autonomia este relativă. Este evident faptul că acest tip de organizaţie nu putea lua naştere decât pe fondul dezvoltării TIC. Ceea ce caracterizează şi diferenţiază în acelaşi timp structurile organizaţionale de tip reţea este modelul intern al fiecăreia, care presupune o anumită specializare a membrilor. Adesea, structura internă presupune şi o standardizare a datelor şi a procedurilor de lucru, care permite atât schimbul de informaţie, cât şi prelucrări centralizate ale acesteia. Deşi reţeaua este conceptual construită pe principiul egalităţii între membri, relaţiile sunt coordonate de un nod principal. De asemenea, alocarea responsabilităţilor nu respectă un model impus. Definirea şi orientarea către acest tip de structură are ca scop evidenţierea faptului că organizaţia nu mai poate fi asimilată unei ierarhii, ci aceasta a devenit o entitate complexă, a cărei importanţă pentru societate este din ce în ce mai mare. Ca
alternativă
la
organizarea
ierarhică
există
modelele
organizaţionale non-ierarhice de tip anarhic şi de tip centrat pe memorie. Diferenţele dintre cele trei forme de organizare menţionate (ierarhică,anarhică şi centrată pe memorie) se reflectă în modurile de funcţionare aleorganizaţiei. Modelul anarhic se caracterizează printr-o interacţiune orizontală ca tip de relaţie organizaţională, iar cel centrat pe memorie prin colaborare între omologi. Sinergia sistemului organizaţional este bazată pe interese conjuncturale în sistemul anarhic, ceea ce duce la o siguranţă redusă în funcţionare. În sistemul bazat pe memorie, sinergia este generată de scopuri comune, ceea ce conduce la un grad ridicat de siguranţă în funcţionare. Din comparaţia bazată numai pe cele două criterii anterioare, reiese că modelul organizaţiei anarhice nu este potrivit pentru instituţia de credit sau bancă, ci organizaţia bazată pe memorie este potrivită pentru nodurile unei structuri generale de reţea.
7
II Organizarea şi conducerea băncilor 2.1. Structura organizatorică a societăţilor bancare Legea bancară nr. 58/1998 prevede că : “ organizarea şi conducerea băncilor se stabileşte prin acte constitutive ale băncilor, în conformitate cu legislaţia comercială şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi (art. 21).” Fiecare bancă este persoană juridică, fiind organizată ca societate commercial bancară pe acţiuni. In toate actele ei oficiale, banca trebuie să se indentifice în mod clar printr-un minim de date: firma sub care banca este înmatriculată în registrul comerţului, capitalul social, adresa sediului principal, numărul şi data înmatriculării în registrul comerţului, numărul şi data înmatriculării în registrul bancar. Banca este angajată prin semnătura a cel puţin doi conducători, având competenţele stabilite prin actele normative proprii, sau cel puţin două personae împuternicite de către aceştia, ăn conformitate cu reglementările emise de Banca Naţioanală a României în acest sens. Fiecare bancă va avea un regulament propriu de funcţionare, aprobat de organele statutare, prin care se va stabili cel puţin: a) Structura organizatorică a băncii; b) Atribuţiile fiecărui compartiment al băncii şi relaţiile dintre acestea;
8
c) Atribuţiile sucursalelor şi ale altor sedii secundare ale băncii; d) Atribuţiile comitetului de risc, comitetului de administrare a activelor şi pasivelor, comitetului de credite; înfiinţarea acestor comitete este obligatorie în desfăşurarea activitaţii băncii; e) Competenţele şi răspunderea conducătorilor băncii, directorilor executivi, şefilor sucursalelor şi ai altor sedii secundare ale băncii şi ale altor salariaţi, care se angajează în operaţiuni financiar-bancare în numele şi în contul băncii; f) Sistemul de control intern al băncii. În România, procesul de dezvoltare a reţelei de unitaţi teritoriale-bancare a ţinut seama de structura administrativ teritorială a ţarii, respectiv împărţirea pe judeţe. În principiu, băncile şi-au structurat reţeaua teritorială în funcţie de aceste nuclee aproape la nivelul fiecărui judeţ existând unitaţi care să coordoneze activitatea din zonă. Structura organizatorică a băncilor care şi-au organizat activitatea în teritoriu după principiul împărţirii administrative-teritoriale a ţării este: •
Centrala băncii;
•
Sucursale judeţene, respectiv sucursala municipiului Bucureşti;
•
Filiale (suburdonate organizatoric şi funcţional sucursalelor) în unele oraşe ale ţării şi, în unele cazuri la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti. În accepţiunea Legii bancare nr. 58/1998: “filială - persoană juridică în care o alta persoană sau un grup de persoane care acţionează împreunî deţine 50% sau mai mult din acţiunile cu drept de vot sau o participare semnificativă care permite acestora să exercite contrulul efectiv asupra conducerii politicilor filialei” (atr. 3–c). Având în vedere faptul că la băncile comerciale din România numai centrala băncii are personalitate juridică, noţiunea de “filială” ar fi improprie potrivit Legii 58/1998, totuşi se mai utilizează în structura organizatorică a unor bănci.
•
Agenţii subordinate organizatoric şi funcţional filialelor sau, în unele cazuri, chiar sucursalelor;
•
Puncte de lucru subordonate filialelor sau agenţiilor.
Sucursalele, agenţiile, filialele şi punctele de lucru sunt unităţi cu sarcini operative, ele neavând personalitate juridică. Acestea execută operaţiuni bancare 9
specifice societăţilor bancare reglementate prin lege, în limita competenţelor stabilite de centrala băncii şi funcţionează pe baza aprobării Consiliului de Administraţie al băncii respective. Sucursalele, filialele şi agenţiile au relaţii directe cu clienţii din raza lor de activitate (atât persoane fizice, cât şi persoane juridice).
2.1.1. Centrala băncii Societăţile bancare, prin centralele lor, îndeplinesc funcţia de coordonare pentru toate activitaţile ce se desfăşoară în sucursale, filiale, agenţii şi puncte de lucru, asigurând aplicarea corectă a legilor, hotărârilor şi a actelor normative ce guvernează în activitatea bancară. În acest sens, centralele societăţilor bancare elaborează norme specifice ce trebuie respectate de unitaţile din subordine. În acelaşi timp, centralele sunt răspunzătoare de activitatea sucursalelor, filialelor, agenţiilor şi punctelor de lucru din subordine (acestea neavând personalitate juridică). Activitatea, în cadrul centralelor societăţilor bancare, se desfăşoară pe direcţii, departamente, servicii, birouri, oficii speciale. ”Fiecare bancă, în funcţie de activitatea desfăşurată şi gama de operaţiuni efectuate, îşi organizează, în mod specific, structura funcţională din cadrul centralei. Cu toate acestea, există o serie de componente organizatorice care se regăsesc, sub diferite forme (direcţii, servicii birouri, oficii, etc.), în majoritatea băncilor comerciale şi aceasta datorită faptului că toate băncile comerciale (fiind prin lege bănci universale) desfăşoară aceeaşi gamă de operaţiuni bancare. În general, în cadrul centralei, activitatea este organizată pe direcţii de specialitate (sau departamente) care, la rândul lor, au în subordine diferite servicii.”2 Astfel, în cadrul unei bănci, prin structura organizatorică adoptată, anumite activităţi pot fi desfăşurate în cadrul unei direcţii, în timp ce, în cadrul altei (altor) bănci, acelaşi tip de activităţi se desfăşoară în departamente/servicii/birouri specializate. Structura organizatorică este flexibilă şi diferită de la bancă la bancă; chiar pentru aceeaşi 2
Iosif Hetes – Grava, Organizarea şi operaţiunile băncilor , Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2003, p.58
10
bancă ea se poate modigfica în timp în functie de tipul şi strategia băncii, natura si volumul activităţilor desfăşurate. Pe parcursul derulării activităţilor specifice, fiecare bancă acţionează ca un sistem (fiind, la rândul ei, componentă sistemului bancar), în cadrul căreia diferitele componente (direcţii/departamente) intră în legatură unele cu altele, furnizându-şi reciproc informaţii sau conlucrând în vederea finalizării diferitelor tranzacţii şi realizării atribuţiilor specifice. Totodată,
pe
lângă
conlucrare,
în
cadrul
băncii,
între
diverse
direcţii/departamente, fiecare societate bancară colaborează, pentru realizarea diverselor activităţi specifice, cu Banca Naţională, cu Ministerul Finanţelor Publice, cu celelalte societăţi bancare, cu instituţii financiare sau centrale din aparatul de stat . O schemă organizatorică simplificată a centralei, având la bază criteriul administrativ este redată în figura nr. 2. Figura nr. 2 Schema organizatorică simplificată a centralei unei bănci bazată pe
principiul eficienţei produsului.
11
A.G.A. Cenzori externi independenţi
Comisia de cenzori
Consiliul de administraţie
Comitetul de direcţie
Preşedinte
Vicepreşedinte I
Vicepreşedinte II
Centre zonale, direcţii şi compartimente de specialitate, delimitate pe produse şi/sau clienţi
Centre zonale, direcţii şi compartimente de specialitate, delimitate pe produse şi/sau clienţi
Vicepreşedinte III
Centre zonale, direcţii şi compartimente de specialitate, delimitate pe produse şi/sau clienţi
Sursa: Iosif Hetes – Grava, Organizarea şi operaţiunile băncilor , Editura Orizonturi
Universitare, Timişoara, 2003
Acest prim tip de structură nu pune accentul pe gestiunea riscului în bănci, pe eficienţa produselor şi serviciilor bancare. Un al doilea tip de structură organizatorică este cea bazată pe criteriul „eficienţa produselor şi serviciilor bancare” şi/sau pe „eficienţa şi profitabilitatea unor centre zonale”. Această structură redată în figura nr.2, urmăreste raportul „cost-beneficiu” pe produs şi chiar pe client, dar nu se urmăreşte riscul, fiind specifică băncilor ce urmăresc expansiunea, creştrea cifrei de afaceri şi a puterii lor financiare. Figura nr. 3 Schema organizatorică simplificată a centralei unei bănci comerciale
bazată pe principiul administrativ.
12
A.G.A. Cenzori externi independenţi
Comisia de cenzori
Consiliul de administraţie
Comitetul de direcţie
Preşedinte
Vicepreşedinte I
Vicepreşedinte II
Vicepreşedinte III
Direcţii şi servicii de specialitate
Direcţii şi servicii de specialitate
Direcţii şi servicii de specialitate
Sursa: Iosif Hetes – Grava, Organizarea şi operaţiunile băncilor , Editura Orizonturi
Universitare, Timişoara, 2003
Potrivit Legii bancare nr. 58/1998 (atr.24-d), la nivelul centralei băncii se constituie organe colective de lucru subordonate vicepreşedinţilor de resort: •
Comitetul de gestiune a activelor şi pasivelor băncii;
•
Comitetul de risc pentru credite;
•
Comitetul de risc de decontare a oeraţiunilor.
Comitetul de Gestiune a Activelor şi Pasivelor băncii are sarcina de a prevedea
nivelul şi structura activelor şi pasivelor băncii şi de a coordona mişcarea acestora în raport cu finalitatea prevazută în bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de profit şi pierdere. Acest comitet se întocmeşte de regulă săptămânal şi ia în discuţie: •
Riscul de piaţă la care se expune banca şi în special riscul de lichiditate, riscul la dobândă, riscul valutar, riscul de corespondent bancar;
•
Nivelul de eficienţă cu care este administrat patrimoniul băncii, ecartul randament cost, precum şi cel dintre dobânda activă şi cea pasivă; 13
•
Structura maturităţilor băncii pe activul şi pasivul bilanţului său.
Comitetul de risc pentru credite elaborează politica băncii referitoare la creditarea
clienţilor, constituirea portofoliului de credite, gestiuea riscului de credit şi de plată a dobânzii. Comitetul de risc de decontare a operaţiunilor vizează cu precădere respectarea
prevederilor legale, a normelor şi instrucţiunilor în domeniul decontărilor: plăţi şi încasări privind conturi bancare deschise de clienţi, viramente intra şi inter bancare, decontări speciale privind operaţiunile pe piaţa de capital, transferurile internaţionale etc. Comitetul de decontare a operaţiunilor are ca atribuţii evitarea fraudelor şi a oricăror pagube potenţiale datorate modului de înfăptuire a operaţiunilor prin conturi bancare. Direcţiile/departamentele din centralele societăţilor bancare, indiferent de activitatea specifică pe care o derulează, au o serie de atribuţii similare ce derivă din rolul lor de coordonare a activităţii în domeniile respective, la nivelul unităţilor din subordine. Cele mai importante dintre aceste atribuţii sunt: •
Elaborarea şi avizarea normelor metodologice ce reglementează obiectul de activitate al direcţiei/departamentului respectiv, precum şi a celorlalte instrucţiuni, circulare, reglementări emise de bancă pe probleme specifice;
•
Îndrumarea şi controlul unităţilor teritoriale, în legatură cu activitatea desfaşurată, cu modul de aplicare a legislaţiei bancare, precum şi a normelor metodologice şi reglementărilor interne emise de bancă, pentru diversele domenii de activitate;
•
Efectuarea de studii şi analize, în legatură cu activităţile specifice desfăşurate de fiecare departament, în vederea luării deciziilor privind perfecţionarea activităţii.
În
cadrul
structurii
organizatorice
a
fiecărei
societăţi
bancare
există
direcţii/departamente a căror activitate se constituie în liant pentru activitatea desfăşurată în cadrul altor componente structurale, în derularea activităţilor specifice, intrând în contact direct cu multe din acestea. Activităţi derulate în cadrul principalelor direcţii/departamente ale unei societăţi bancare
A. Direcţii/departamente de coordonare
14
Acest tip de direcţii/departamente, indiferent de modul în care sunt organizate la nivelul diferitelor bănci, răspund de activitatea de ansamblu privind creditarea şi decontările. În principal, acest tip de direcţii/departamente au următoarele atribuţii: •
Întocmesc periodic planurile de credit şi le supun aprobării conducerii;
•
În funcţie de nivelul resurselor de refinanţare, repartizează, pe sucursale, nivelurile de credite, stabilesc şi repartizează plafoanele;
•
Întocmesc, periodic, rapoarte referitoare la executarea programelor de creditare, precum şi principalele aspecte legate de acordarea şi rambursarea acestora;
•
Formulează, pe baza analizelor efectuate, propunerile privin politica dobânzilor.
B. Direcţii/departamente de trezorerie
Dintre principalele atribuţii ale acestui tip de direcţii/departamente, menţionăm: •
Analizează şi prospectează posibilităţile şi condiţiile de asigurare a resurselor de creditare ale băncii;
•
În strânsă colaborare cu departamentele contabilităţii, negociază şi propun contactarea de credite pe piaţa interbancară şi participă la licitaţii organizate de Banca Naţională a României, pentru obţinerea de credite de refinanţare;
•
Stabilesc prognozele de trezorerie, pe diferite perioade;
•
Realizează proiectele de emisiuni de hârtii de valoare şi coordonează evidenţa şi plasarea acestora;
•
Urmăresc şi informează conducerea asupra situaţiei şi nivelului activelor şi pasivelor băncii.
C. Direcţii/departamente de casierie Acestea se regăsesc în cadrul oricărei societăţi bancare; asigură şi răspund de coordonarea şi urmărirea efectuării operaţiunilor cu numerar şi alte valori, în strânsă concordanţă cu interesele clienţilor. Totodată, pot îndeplini şi următoarele atribuţii: •
Colaborează cu direcţiile/departamentel de coordonare şi trezorerie, în vederea urmăririi şi analizării fenomenelor şi tendinţelor conjuncturale din sfera circulaţiei numeralului;
15
•
Colaborează cu Banca Naţională a României, participând la elaborarea prognozelor privind operaţiunile de încasări şi plăţi, a fluxului de numerar din economie s.a.;
•
Asigură organizarea şi efectuarea tuturor operaţiunilor de casierie, prin intermediul unităţilor operative din subordine;
•
Efectuează, potrivit dispoziţiilor legale operaţiuni cu numerar;
•
Ţin evidenţa numerarului şi asigură păstrarea acestuia.
D. Direcţii/departamente de control
Aceste direcţii/departamente asigură şi răspund de exercitarea controlului intern asupra activităţii de ansamblu, desfăşurată de unităţile din teritoriu ale societăţilor bancare, precum şi de efectuarea periodică a controlului patrimonial asupra gospodăririi valorilor materiale şi băneşti din centralele băncilor şi de la nivelul unităţilor teritoriale. E. Direcţii/departamente pentru operaţiuni externe comerciale şi necomerciale
În cazul operaţiunilor comerciale : •
Asigură şi răspund de prelucrarea documentelor privitoare la exportul şi importul de mărfuri şi prestările de servicii din şi pentru străinătate ale agenţilor economici, instituţiilor şi altor persoane juridice.
În cazul operaţiunilor necomerciale : •
Asigură activitatea de derulare a operaţiunilor de decontare cu străinătatea, în favoarea persoanelor fizice sau juridice (bugetare, obşteşti, non-profit etc.) Derularea acestor operaţiuni se efectuează comform legislaţiei comerciale,
financiare şi bancare a ţării şi conform regulilor şi uzanţelor uniforme internaţionale, editate de Camera Internaţional de Comerţ de la Paris. Pentru realizarea acestor operaţiuni, departamentele amintite utilizează toate modalităţile de decontare folosite în practica bancară internaţională, derulează, deci, activităţi legate de acreditive, incasso documentar, ordine de plată emise sau primite, licitaţii şi operaţiuni de transmitere a mesajelor (letric, telegrafi, SWIFT). F. Direcţii/departamente de acreditare
Fiecare bancă în funcţie de domeniile specifice în care acţionează cu prioritate, şia organizat activitate de creditare pe anumite criterii (termenii de rambursare, destinaţie, sectorul de care agentul economic aparţine, respectiv de stat sau privat) creând, în 16
consecinţă, departamente diferite. Din acest punct de vedere, pot fi întâlnite, în cadrul centralelor societăţilor bancare, mai multe direcţii/departamente de creditare. Direcţiile/departamentele de creditare (care pot fi specializate în funcţie de volumul, tipul de clienţi şi termenul de creditare) asigură şi răspund de activitatea de creditare, cu tot ce implică aceasta. În
funcţie
de
destinaţia,
termenul
şi
beneficiarul
de
credite,
direcţiile/departamentele de creditare participă la: •
Programarea, dimensionarea şi dirijarea masei monetare şi a creditului pe termen scurt, mediu şi lung;
•
Analizează cererile de creditare ce depăşesc competenţa unităţilor teritoriale din subordine;
•
Întocmesc documentaţiile de creditare;
•
Aprobă creditele din competenţa lor şi fac propuneri, organelor de conducere a băncilor, pentru aprobarea celor ce depăşesc competenţa lor;
•
Propun eliberarea scrisorilor de garanţie;
•
Urmăresc evoluţia creditelor pe termen scurt, mediu şi lung;
•
Urmăresc, îndrumă şi controlează activitatea de creditare a unitaţilor teritoriale din subordine;
•
Analizează evoluţia indicatorilor bancari, în strânsă corelaţie cu analiza indicatorilor economici şi financiari ai agenţilor economici pe care îi creditează, pe baza acestor analize efectuând propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii de creditare, finanţare şi decontare. În cazul beneficiarilor de credit care se află în incapacitate de plată, aceste
direcţii/departamente: •
Propun măsuri de recuperare a fondurilor;
•
Urmăresc rambursarea creditelor şi încadrarea în plafoanele stabilite;
•
Urmăresc creditele acordate pe diverse categorii de agenţi economici;
•
Urmăresc creditele nerambursate la scadenţă, intervenind prin unităţile din teritoriu pentru lichidarea sau prevenirea acestora.
G. Direcţii/departamente de relaţii bancare internaţionale
17
Aceste direcţii/departamente răspund de îndeplinirea atribuţiilor în domeniul relaţiilor externe de plăţi şi credite, conform reglementărilor în domeniu, a hotărârilor Consiliului de Administraţie al băncii şi a altor acte cu caracter normativ. Fiecare dintre aceste direcţii/departamente poartă, de regulă, denumirea activităţii pe care o desfăşoară (de exemplu, plăţi externe, corespondenţi bancari, arbitraj, etc.) Principalele atribuţii ale acestora sunt: •
Întocmirea şi negocierea proiectelor de acorduri, de plăţi şi cooperare economică, financiare şi de creditare încheiate, prin intermediul băncilor, cu alte ţări şi urmărirea modului de derulare a acestora;
•
Contactarea băncilor corespondente, pentru problemele privind derularea acordurilor de plăţi şi cooperare economică;
•
Administrarea portofoliului în valută a băncilor, prin operaţiunile de arbitraj valutar;
•
Efectuarea analizelor conjuncturale şi de perspectivă pe pieţele monetare internaţionale;
•
Analizarea, negocierea şi angajarea liniilor de credite bancare externe;
•
Evaluarea cererilor de credite bancare, în valută, solicitate de diverşi clienţi şi propunera de acordare a acestora;
•
Analizarea şi, după caz, modificarea reţelei de corespondenţi bancari.
H. Direcţii/departamente de contabilitate
Activitatea de contabilitate, datorită operaţiunilor în lei şi valută, poate fi structurată pe direcţii/departamente diferite. Direcţiile/departamentele contabilitaţii, în lei, ale societăţilor bancare asigură şi răspund de: •
Organizarea şi conducerea activităţii contabile;
•
Execuţia de casă a bugetului public naţional;
•
Exercitarea controlului bancar asupra operaţiilor contabile privind creditarea;
•
Finanţarea şi plăţile efectuate de unitaţile operative ale băncilor pentru clienţii lor.
18
Direcţiile/departamentele de contabilitate externă răspund de evidenţa patrimoniului băncii privind operaţiunile cu străinătatea, veniturile şi cheltuielile în valută realizate de bănci prin centralele lor. I. Direcţii/departamente de informatică
Aceste direcţii/departamente răspund de activitate de informatică, pe ansamblul băncii. Activitatea lor vizează: •
Informatizarea activităţii decizionale, de analiză, proiectare, implementare şi întreţinere a subsistemelor informatice în legătură cu toate operaţiunile derulate de bănci;
•
Exploatarea lucrărilor respective;
•
Dezvoltarea reţelei de calculatoare;
•
Service-ul pentru echipamentul respectiv;
•
Telecomunicaţii interbancare. Aceste direcţii/departamente sunt organizate, în unele cazuri, astfel încât asigură
şi derularea operaţiunilor privind telecomunicaţiile. J. Direcţii/departamente de organizare şi resurse umane
În sarcina acestora intră, în principal, probleme legate de: •
Structura organizatorică a băncii;
•
Extinderea reţelei de unităţi;
•
Organizarea, normarea şi asigurarea condiţiilor de muncă ale salariaţilor; În acelaşi timp, direcţiile/departamentele de organizare şi resurse umane asigură:
•
Selecţionarea, încadrarea şi utilizarea forţei de muncă;
•
Urmărirea sarcinilor ce revin băncii, din diferitele acte cu caracter normativ;
•
Elaborarea, în colaborare cu celelalte departamente din cadrul băncii a proiectelor şi prognozelor trimestriale sau anuale privind activitatea bancară, în vederea supunerii acestora aprobării Consiliului de Administraţie.
K. Direcţii/departamente pentru dezvoltare şi învăţământ
Principala atribuţie a acestora este efectuarea de studii, analize şi informări pentru adoptarea de noi metode, mijloace, soluţii în vederea ridicării nivelului activităţii bancare
19
şi lărgirea gamei de servicii oferite, precum şi pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului bancar. Anual, sunt analizate necesităţile de pregătire profesională, sunt elaborate programe de formare profesională şi este stabilită proporţia dintre pregătirea personalului în cadrul băncilor (departamente sau centre proprii) şi pregătirea asigurată de institute naţionale (cum este I.B.R.) sau internaţionale. L. Direcţii/departamente juridice
Activitatea acestora se referă, în principal, la asigurarea legalităţii în desfăşurarea activităţii băncii şi apărarea intereselor bănci şi apărarea intereselor patrimoniale şi nepatrimoniale proprii activităţii bancare. Datorită diversificării gamei de servicii oferite clienţilor, băncile îsi modifică, în timp, structura funcţională, noi departamente fiind înfiinţate ca urmare a apariţiei de noi activităţi.
2.1.2. Sucursalele
Sucursalele se constituie în nuclee ale activităţii desfăşurate de societăţile bancare la nivel judeţean. Rolul lor constă în coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii operative desfăşurate în unităţile din subordine (filiale, agenţii şi puncte de lucru). În conformitate cu statutul fiecărei bănci, cu normele elaborate de centrală şi cu legislaţia în vigoare, în cadrul competenţelor delegate de Consiuliul de Administraţie şi Comitetul de direcţie, sucursalele au ca sarcini: efectuarea operaţiunilor de creditare, finanţare, decontări şi de casă, în lei şi valută, controlul preventiv asupra operaţiunilor ce se efectuaează în contul titularilor, precum şi altor operaţiuni bancare. Sucursalele au autonomie operativă şi de gestiune, în limita unor competenţe delegate de centrală şi în acest caz, activitatea bancară se desfăşoara pe departamente/compartimente specializate. Datorită caracterului de bancă universală a fiecărei societăţi bancare, anumite compartimente pot fi regăsite la nivelul tutror sucursalelor societăţilor bancare. Astfel, în general, la nivelul unei sucursale judeţene se regăsesc compartimente de: coordonare, trezorerie, creditare, operaţiuni valutare, casierie, conturi şi viramente, decontări intrabancare, contabilitate, juridic etc.
20
În funcţie de volumul de activitate, sucursalele pot avea mai multe servicii şi birouri de conturi şi viramente. Activitatea de contabilitate şi trezorerie poate fi organizată în departamente distincte, în lei şi valută. Principalele atribuţii ce se regăsesc la nivelul sucursalelor judeţene ale societăţilor bancare sunt: •
Coordonarea de ansamblu, la nivelul judeţului sau municipiului Bucureşti, a problemelor de creditare operaţiunilor de încasări şi plaţi fără numerar, operaţiuni cu numerar şi de casierie;
•
Întocmirea de situaţii, la nivelul judeţului, privind evidenţa, prognoza şi administrarea trezoreriei;
•
Defalcarea plafoanelor de credite, transmise de centrala băncii, pe fiecare filiala, agenţie şi punct de lucru din subordine, cu urmărirea şi administrarea în acelaşi timp, în bune condiţii, a resurselor de creditare;
•
Realizarea de lucrări de analiză şi informare privind creditele (acordare, verificare garanţii, rambursare, credite restante, etc.);
•
Analizarea activităţii desfăşurate la nivelul judeţului, pe baza datelor proprii sau primite de la unităţile din subordine şi luarea măsurilor ce se impun. Pe baza acestor date şi informaţii se calculează indicatorii activităţii bancare la nivel de judeţ şi se întocmesc, ori de câte ori este nevoie sau periodic, la datele stabilite, lucrări, situaţii, informări centralizatoare, pe care le remit centralei băncii;
•
Verificarea, analizarea şi centralizarea balanţelor şi dărilor de seamă, bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordine şi a celorlalte situaţii legate de acestea;
•
Urmărirea şi asigurarea controlului tuturor activităţilor desfăşurate de unităţile din subordine;
•
Primirea, analizarea şi, în limita competenţelor primite, aprobarea propunerilor unităţilor din subordine privind diferite aspecte ale activităţii desfăşurate de acestea;
•
Luarea măsurilor ce se impun în legătura cu pregătirea profesională a personalului, pe baza analizării stadiului acesteia; analizarea şi valorificarea 21
materialelor întocmite de organele de control ale centralei cu urmărirea îndeplinirii măsurilor stabilite.
2.1.3. Filialele
Filialele sunt unităţi teritoriale, operative ale societăţilor bancare. Ele îşi desfăşoară activitatea în oraşele mai importante din cadrul judeţelor şi, în unele cazuri, la nivelul sectoarelor din municipiul Bucureşti, fiind subordonate sucursalelor şi având, la rândul lor, după caz, în subordine, agenţii şi punctele de lucru. Filialele au autonomie gestionară şi operativă, în limita competenţelor acordate de centrala băncii. În funcţie de zona geografică şi economică în care sunt localizate filialele, ponderea diferiţelor categorii de operaţiuni bancare, în ansamblul activităţii desfăşurate, diferă de la o filială la alta, chiar în cadrul aceleiaşi bănci. Filialele îşi desfăşoară activitatea pe anumite compartimente: creditare, operaţiuni valutare, conturi şi viramente, contabilitate-informatică, casierie, juridic şi contencios, secretariat-administrativ. Principalele atribuţii ale filialelor societăţilor bancare pot fi grupate astfel: •
Răspund prin conducerea numită de Consiliul de Administraţie, în faţa centralei, de activitatea desfăşurată de unităţile din subordine;
•
Se conformează cerinţelor şi evidenţelor sucursalelor, care, la rândul lor, primesc îndrumări de la centrală;
•
Organizează şi conduc, în limita competenţelor delegate, activitatea desfăşurată de unităţile din subordine;
•
Raportează sucursalelor informaţiile privind activitatea desfăşurată în cadrul filialei şi în unităţile din subordine;
•
Organizează relaţiile cu clienţii privind:
Activitatea de creditare, în lei şi valută, a persoanelor fizice şi juridice;
Operaţiunile legate de deschiderea de conturi, şi operarea în conturi, atât pentru persoanele fizice, cât şi juridice;
Operaţiuni de schimb valutar;
Consultanţă.
22
•
Îndeplinesc atribuţiile stabilite de centrală pe linie de personal, salarizare şi organizare.
2.1.4. Agenţiile şi punctele de lucru
Unele societăţi bancare, ca urmare a condiţiilor prielnice de desfăşurare a unei activităţi profitabile, în locaţiile în care nu există sucursale sau filiale, au înfiinţat agenţii sau puncte de lucru. Agenţiile şi punctele de lucru îşi realizează activitatea profesională sub supravegherea şi îndrumarea sucursalelor sau filialelor, fiind unităţi operative, înfinţate pe baza criteriului apropierii de clienti (în general, persoane fizice) şi derulând, predominant, un volum mare de operaţiuni, dar de valori mai mici. Compartimentele ce se regăsesc la nivelul agenţiilor şi punctelor de lucru sunt cele ce asigură desfăşurarea activităţii de creditare şi scont, conturi, viramente şi casierie. În general, la nivelul agenţiilor şi punctelor de lucru se desfăşoară activităţi legate strict de relaţiile cu clienţii, gama operaţiunilor (serviciilor) oferite fiind mai restrânsă decât în cazul filialelor şi sucursalelor.
2.2. Conducerea societăţilor bancare Pentru buna desfăşurare a activităţii, la nivelul fiecărei bănci se stabilesc organe de conducere care să asigure procesul de coordonare, conducere şi decizie. Conducerea, administrarea şi controlul societăţilor bancare sunt asigurate de: •
Adunarea generală a acţionarilor băncii (în cazul băncilor cu capital privat sau mixt: de stat şi privat);
•
Consiliul de Administraţie al băncii;
•
Comitetul de direcţie al băncii;
•
Preşedintele şi vicepreşedinţii;
•
Comitetul de conducere (la sucurale, filiale şi agenţii);
•
Comisia de cenzori – organ de control.
2.2.1. Adunarea generală a acţionarilor
23
Adunarea generală a acţionarilor este organ cu rol deliberativ, care hotărăşte problemele generale privind activitatea băncii. Adunarea generală a acţionarilor îi reprezintă pe toţi acţionarii băncii şi la ea participă delagaţii unităţilor, persoanelor juridice şi persoanelor fizice deţinatoare de acţiuni emise de bancă.
2.2.2. Consiliul de Administraţie
Conducerea şi administrarea societăţilor bancare este realizată de Consiliul de Administraţie. Acesta este compus din: preşedinte, vicepreşedinţi şi membri aleşi de Adunarea generală a acţionarilor pe un termen stabilit prin statutul societăţii bancare respective. Membrii Consiliului de Administraţie pot fi reprezentanţi ai acţionarilor, specialişti din bancă sau din alte instituţii. Consiliul de Administraţie este un organ deliberativ care se întruneşte lunar, sau ori de câte ori este necesar, la sediul central al băncii. Membrii Consiliului de Administraţie al băncii pot fi numai persoane fizice, în număr cel mult de 11 persoane. Termenul mandatului nu poate fi mai mare de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeşi. În afară de condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la administratori, o persoană nu poate fi alesă în Consiliu de Administraţie al unei bănci, iar dacă a afost aleasă, decade din mandatul său, dacă: •
Este salariat al băncii în cauză cu excepţia conducătorilor acesteia;
•
Este salariat, administrator sau cenzor la altă bancă;
•
In ultimii 5 ani i s-a retras aprobarea de către Banca Naţională a României.
2.2.3. Comitetul de direcţie
Conducerea operativă a băncii este realizată de către Comitetul de direcţie, numit de Consiliul de Administraţie. Comitetul de direcţie aduce la îndeplinire hotărârile acestui consiliu, fiindu-i încredinţate, în acest sens, o parte din competenţe. Comitetul de direcţie este format din: preşedintele, vicepreşedinţii şi membri. Preşedintele Consiliului de Administraţie conduce şi Comitetul de direcţie.
24
În general, Comitetul de direcţie examinează şi ia hotărâri în limita competenţelor acordate şi răspunde în faţa Consiliului de Administraţie. 2.2.4. Conducerea curentă
Conducerea curentă a băncii este asigurată de către preşedinte, vicepreşedinţi şi directorii direcţiilor/departamentelor din centrala băncii. Desigur, fiecare societate bancară îsi stabileşte propriile norme în ceea ce priveşte modalitatea de realizare a conducerii curente. În principiu, însă, gama atribuţiilor este distribuită astfel: •
Preşedintele – răspunde de desfăşurarea, în condiţii optime şi cât mai profitabile,
a întregii activităţi a băncii. •
Vicepreşedinţii – îndeplinesc atribuţiile stabilite de preşedinte, coordonează şi
controlează direcţiile din centrală şi sucursale, agenţii sau puncte de lucru care leau fost repartizate, iau măsuri şi răspund de activitatea acestor. •
Diretorii direcţiilor din centrală – organizează şi răspund de întreaga activitatea
a direcţiei pe care o conduc, în conformitate cu normele, regulamentele, ordinile, instrucţiunile şi hotărârile organelor de conducere ale băncii. Răspund de folosirea raţională a forţei de muncă, de calitatea muncii, de disciplina şi comportamentul salariaţilor direcţiei. Conducătorii băncii trebuie să fie rezidenţi în România, să exercite exclusiv funcţia în care au fost numiţi şi cel puţin unul dintre ei să fie cetăţean român. „ Ei trebuie să fie licentiaţi, să fi lucrat cel puţin 5 ani în activitatea financiar-bancară şi să nu fi cauzat, prin activitatea lor, falimentul unei societăţi comerciale.”3 Persoanele desemnate în calitate de conducători ai băncii trebuie să fie aprobate de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării funcţiei. 2.2.5. Comisia de cenzori
Comisia de cenzori – se constituie la nivelul conducerii băncii şi are ca atribuţie principală controlul asupra modului cum se desfăşoară operatiunile băncii, în cadrul legal 3
Legea 58/1998 republicată, Legea activităţii bancare, publicat în M. Of. partea I nr. 78/24.01.2005
25
existent, şi informează Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală asupra celor constatate. Pot fi cenzori ai unei bănci numai persoanele fizice care au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare, în condiţiile legii, şi cu o experienţa de cel puţin 5 ani în domeniul financiar-bancar, precum şi societăţile de expertiză contabilă autorizate să desfăşoare această activitate pe teritoriul României. 2.2.6. Conducerea sucursalelor, filialelor, agenţiilor şi punctelor de lucru
Angajarea patrimonială a băncii se face, la nivelul sucursalelor, agenţiilor şi punctelor de lucru prin semnătura directorului şi contabilului şef (director economic), cu avizul consiliului juridic. Conducerea şi administrarea activităţii curente a sucursalelor judeţene, filialelor, agenţiilor şi punctelor de lucru ale unei societăţi bancare este asigurată, dupa caz, de către un director, director-adjunct şi un contabil şef (director economic), numiţi de către Consiliul de Administraţiei al băncii. La nivelul sucursalelor şi filialelor, conducerea este asigurată de Comitetul de Conducere format în general din director, director-adjunct, contabil şef (director economic), specialişti confirmaţi de Consiliul de Administraţie al băncii. În ceea ce priveşte activitatea de creditare, trebuie precizat că, fiecare bancă, pe baza strategiei ce o promovează, stabileşte, periodic, niveluri privind plafoanele de creditare pentru sucursale şi fialiale.
III Structura interna a unei bănci centrale pe cazul Băncii Naţionale a României 3.1. Scurt istoric şi organigrama băncii
26
Banca Naţională a României reprezintă o instituţie care a fost înfiinţată prin Legea organică din 23 aprilie 1880, în baza căreia, băncii îi este acordat privilegiul de a emite monedă naţională. Instituţia a avut, de asemenea, privilegiul de a resconta titlurile comerciale şi biletele de trezorerie, de a lombarda bonurile de tezaur şi de a participa la constituirea capitalului unor societăţi financiar bancare, împreună cu statul. Forma tradiţională de organizare a BNR a fost de societate comercială, ai cărei acţionari au fost atât entităţi private cât şi statul român. Inspirată după modelul belgian, legea din 1880, a autorizat BNR de a emite bancnote convertibile în aur şi argint, şi de a efectua
operaţiuni
specifice
unei
lombardare, credite guvernamentale).
27
bănci
centrale
(rescontare,
28
Concluzii
Prin structura organizatorică - funcţională se înţelege ansamblul corelat al persoanelor şi compartimentelor funcţionale, distribuite în spaţiu, pentru o configuraţie coerentă, precum şi cel al relaţiilor funcţionale ce se stabilesc între ele, în scopul îndeplinirii obiectivelor organizaţionale a unei bănci. Organizarea şi conducerea societăţilor bancare se stabilesc prin actele lor constitutive, în conformitate cu legislaţia comercială şi cu legea bancară.
29
Lista figurilor:
1. Figura
nr.
1
Evoluţia
modelelor
de
configuraţie
organizaţională ...................4 2. Figura nr. 2 Schema organizatorică simplificată a centralei unei bănci
bazată pe principiul eficienţei produsului.........................................................9 3. Figura nr. 3 Schema organizatorică simplificată a centralei unei bănci
comerciale bazată pe principiul administrativ................................................10 4. Figura nr. 4 Organigrama Băncii Naţionale a României..............................25
30
