Ă
MOLDOVAN ALEXANDRA PCP, ANUL I, GRUPA 2
Teme Portofoliu
Exerciţiul 1 p 30 Ghici ce?
Un eveniment cu adevărat minunat pentru mine a fost momentul în care am luat permisul
de conducere din prima încercare. Acest lucru m-a făcut atât de fericită încât după ce am coborât din maşină în urma examinării i -am sărit în gât instructorului şi nu mai ştiam cum să îi mulţumesc. Însă existau persoane cărora voiam să le împărtăşesc acest lucru: persoane apropiate cu care aveam o relaţie deosebită. Eram atât de entuziasmată, încât nu mai rezistam, simţeam că trebuie să iau telefonul şi să încep să sun pe toată lumea. Eram din nou în maşină în drum spre gară şi nici nu mai aveam răbdare să îmi iau rămas bun de la instructorul cu care am petrecut o bună perioadă de timp, şi cu care am colaborat foarte bine. b ine. Prima persoană pe care am sunat-o a
fost mama mea, care s-a bucurat mult pentru mine. Am simţit o bucurie sinceră, şi eram foarte încântată, însă, după cum o ştiam pe mama mea, nu se putea să nu îmi facă şi alte comentarii care nu erau necesare în momentul respectiv: “Ei vezi, te -ai strofocat atâta că nu-l iei, şi tot l -ai luat!”. Bineînţeles, obişnuită fiind cu astfel de reproşuri, am ignorat ceea ce a spus şi am încheiat fericită convorbirea. Oricum nu cred că putea exista ceva care să-mi poată umbri acea zi, iar faptul că am împărtăşit bucuria mea cuiva nu a făcut decât să mă simt bine. Sunt o persoană foarte deschisă, îmi place să împărtăşesc aproape orice cu ceilalţi, însă, după cum spune şi autorul cărţii, cei din jurul nostru sunt prea ocupaţi să ne asculte, iar noi suntem la fel de ocupaţi
încât nu îi ascultăm nici noi pe ceilalţi. A împărtăşi bucurie cu cineva e un lucru minunat, iar dacă persoana pe care ai ales-o te ascultă cu adevărat şi se bucură pentru reuşita ta, satisfacţia noastră e mai mare.
Exerciţii pagina 38 Exerciţiul 1 – Cel mai bun ascultător De cele mai multe ori, persoanele cărora obişnuim să le mărturisim experienţele noastre sunt iubiţi, prieteni, fraţi surori sau părinţi. Este normal să facem acest lucru cu persoane apropiate nouă, persoane care ne acordă atenţia cuvenită şi care ne sunt dragi. Eu, personal, obişnuiesc să îmi împărtăşesc experienţele unui bun prieten pe care il cunosc de mai bine de trei
ani. Deşi înainte obişnuiam să fac acest lucru cu mama mea, relaţia s -a schimbat atunci când am venit la facultate, întrucât am cunoscut oameni noi, cu care m-am împrietenit şi cu care am preferat să discut unele lucruri. Astfel, confidentul meu este o persoană de sex opus, cu cinci ani mai în vârstă decât mine şi cu care prefer să vorbesc despre orice. De ce este cel mai bun ascultător? Unul dintre motive este acela că mă lasă să vorbesc, după care îşi dă cu părerea. Mai precis, nu mă întrerupe. Singurul lucru pe care îl face este să mai spună, dacă fac vreo pauză, “Aşa…şi?”. Mă ascultă cu mare atenţie, deoarece dacă reamintesc ceva anume din discuţiile anterioare, el ştie exact despre ce este vorba, îmi reaminteşte mereu numeroase aspecte. Nu este genul care să aprobe tot ce fac, ceea ce apreciez foarte mult. Este obiectiv, mă atenţionează atunci când consideră că am greşit şi anticipează o mulţime de lucruri. Deşi de multe ori nu îmi place ce îmi spune, mi-a demonstrat de multe ori că are dreptate şi din acest motiv dar şi pentru că pare mereu interesat de ceea ce îi spun, îmi face plăcere să vorbesc
cu el. De foarte multe ori, mă sună să mă întrebe ce am făcut în anumite situaţii pe care le -am discutat dinainte, iar acest lucru mă face să cred că este interesat de ceea ce mi se întâmplă. Mi-ar plăcea să reuşesc şi eu, la rândul meu să am rabdarea şi interesul necesare pentru a asculta aşa cum se cuvine o persoană, deoarece ştiu cum este să nu fi ascultat, dar ştiu de asemenea cum este să fii ascultat. Simplul fapt că suntem ascultaţi ne face să ne simţim mai bine şi să ne rezolvăm o
parte din problemele pe care le avem.
Exerciţiul 2 – Discuţii cu partenerul În acest moment, nu mai sunt implicată într -o relaţie, însă ultima s-a încheiat cu foarte puţin timp în urmă, astfel că ştiu foarte bine care sunt discuţiile care aveau loc şi care sunt cele
pe care le-am evitat. În cazul acestei relaţii, sunt mai multe lucruri de spus: în primul rând, am acceptat să ies cu această persoană deoarece aveam un sentiment puternic de siguranţă în preajma acestei persoane, care mă aprecia foarte mult, îmi era fidelă şi mă făcea să mă simt iubită. Problema era însă faptul că el era complexat deoarece nu a reuşit să menţină nicio relaţie, deşi era genul care i-ar fi plăcut oricărei fete: fidel, atent şi drăgăstos. Aici a apărut şi problema
mea. Îmi doream o astfel de persoană, m-am implicat în relaţie, dar nu mă simţeam atrasă sau ataşată. Era oarecum o nouă îndeplinire a profeţiei lui: nu va reuşi să rămână cu mine, şi mă temeam de acest lucru. Bineînţeles, el obişnuia să abordeze acest subiect: dacă am aceleaşi
sentimente pentru el, dacă simt acelaşi lucru deoarece el se temea să treacă din nou printr -o experienţă similară, iar eu încercam să evit pe cât posibil acest tip de conversaţii, dearece mă simţeam vinovată pentru că m-am implicat în relaţie fără să mă simt atrasă d e el, iar sinceritatea ar fi dus la finalul relaţiei, ceea ce nu îmi doream, deoarece mai voiam să încerc (de fapt, nu ştiam foarte bine ce voiam). În plus, nici nu voiam să îl rănesc spunându -I toate acestea, şi astfel, evitam mereu să discut cu el despre aceste lucruri, spunându-I că nu are rost să discutăm aceste lucruri, deşi eu nu eram genul care să las lucrurile nediscutate. Însă, în acest caz, discuţiile nu mă
avantajau. Ce se întâmplă cu sentimentele şi gândurile nediscutate? Fiind o persoană deschisă, mi -a fost foarte greu să ţin în mine toate aceste lucruri timp de aproape cinci luni, şi am fost norocoasă să am lângă mine prieteni care m-au ascultat şi, pe de o parte m-au înţeles. Eu simt mereu nevoia să vorbesc, şi îmi părea rău că nu pot să vorbesc şi cu el. Însă acest lucru ar fi dus la finalul relaţiei, care oricum a avut loc. Consecinţele abţinerii sunt, fireşte, încărcarea emoţională negativă, anxietate. Pentru relaţie, toate aceste lucruri nu au avut decât efect negativ. Prelungirea
ei nu m-a făcut să îmi schimb părerea despre persoana de lângă mine, să mă simt atrasă faţă de ea şi, în plus nu am făcut decât să îi creez iluzii care nu s -au finalizat aşa cum el şi -ar fi dorit. Astfel, după cinci luni, în care treptat mi -am schimbat comportamentul şi atitudinea faţă de el în mod negativ, am hotărât să pun punct, lucru pe care ar fi fost bine să-l fi făcut mult mai devreme. Se pare că formele de comunicare şi ascultarea sunt importante în orice tip de relaţie. Implicarea şi respectarea unui număr cât de mic de reguli ne poate ajută să vedem lucrurile mai clar, şi să procedăm corect în diferite situaţii. Ascultarea partenerului este în opinia mea foarte importantă, deoarece poateavea consecinţe importante asupra relaţiei.
Exerciţiul 3 – Cine observă?
Oricare student de la psihologie / psihoterapie sau oricare psiholog şi -ar dori să îşi îmbunătăţească o calitate foarte importantă pentru profesia lui, şi anume, calitatea de bun ascultător. Eu, personal, mi-aş dori roarte mult să îmi dezvolt această capacitate, deoarece simt că am unele lipsuri (deşi la test am obţinut un scor mediu, mi se pare că sunt sub medie). În
primul rând, mi-ar plăcea să simt EU că mi -am îmbunătăţit această capacitate, acest fapt m-ar face să mă simt mai competentă, mai pricepută, mai potrivită pentru profesia mea. Apoi, având în vedere faptul că încă nu profesez, mi-ar plăcea ca persoanele apropiate mie să observe faptul că mi-am dezvoltat această capacitate, că nu ascult superficial, că sunt cu adevărat interesată de
ceea ce li se întâmplă. De multe ori, mi se întâmplă să mă gândesc la propriile probleme atunci când cineva îmi vorbeşte despre ale sale, şi să încep să vorbesc despre ele; acest lucru este foarte neplăcut, ştiu didn proprie experienţă cum este să nu fii ascultat. Sunt sigură că dacă mi -aş îmbunătăţi această calitate, prietenii mei ar observa şi ar aprecia acest lucru, iar pentru mine
acesta este un lucru important. Mi-ar plăcea foarte mult să mă concentrez mult mai bine, să ascult cu o mai mare atenţie, iar discuţiile cu prietenele mele sau cu persoanele care îşi doresc să vorbească cu mine să decurgă mai bine. Aş dori ca persoanele pe care le ascult să sesizeze acest lucru şi să se simtă mai liniştiţi şi poate mei eliberaţi de problemele pe care le au. Mi -ar plăcea ca, în discuţiile pe care le am, să încerc să nu îmi mai dau cu părerea, să nu dau sfaturi şi să mă gândesc cum să orientez persoana respectivă să ia decizia corectă, atunci când ar vrea să o ajut sau să îi dau un sfat. Cu alte cuvinte, îmbunătăţirea capacităţii de ascultare m-ar putea ajuta la îmbunătăţirea întregului proces al comunicării, în relaţiile cu prietenii, rudele, cunoscuţi şi, foarte important, în relaţiile cu clienţii sau viitorii pacienţi.
Exerciţiul 4 – Oamenii cred că nu îi asculţi
De foarte multe ori, ni se întâmplă ca, în discuţiile pe care le avem cu ceilalţi să pierdem din atenţie, şi să nu auzim ceea ce ne spun ceilalţi. Dacă aceştia realizează că atenţia noastră nu mai este concentrată asupra a ceea ce ei ne spun, ei se pot simţi ignoraţi sau neînţeleşi, se pot supăra sau îndepărta de noi. În cazul meu spre exemplu, se întâmpla ca eu şi o altă colegă de cămin să ne plângem de diverse probleme, însă doar ne plângeam una alteia, deoarece fiecare răspundea celeilalte cu un argument sau un aspect din propria problemă. Uneori o persoană doreşte doar să se elibereze, şi astfel să nu apară probleme sau reproşuri, însă dacă persoana îşi doreşte să fie ascultată ar putea să se simtă jignită, ofensată din această cauză, şi o să considere gestul ca fiind o dovadă de dezinteres, ceea ce ar putea duce la deteriorarea relaţiei. Important este, după părerea mea, să învăţăm să ascultăm ceea ce alţii vor să ne spună, şi vom fi apreciaţi pentru acest lucru, fapt care ne va mulţumi şi pe noi înşine.
Exerciţiul 5 – Oamenii cred că îi asculţi
În relaţiile noastre cu cei din jur şi în special cu persoanele apropiate, pot exista aspecte care îmbunătăţesc comunicarea şi interacţiunile ulterioare, dar există şi aspecte care duc, din contra, la îndepărtarea de anumite persoane, ori la răcirea relaţiei. Dacă ne centrăm pe îmbunătăţirea relaţiilor, un aspect foarte important este ascultarea activă. Spre exemplu, pentru
un prieten s-ar putea să fie foarte importantă ascultarea şi dovedirea interesului; în momentul în care acest prieten îşi dă seama că noi îl ascultăm, ne interesăm de problemele sale, relaţia devine mai strânsă, iar persoana va fi cu atât mai interesată să ne păstreze prietenia, şi să revină atunci când este cazul sau când simte nevoia să fie ascultat. O prietenă de-a mea m-a sunat cu ceva vreme în urmă să îmi povestească unele aspecte din viaţa ei strict personală. Eu am ascultat-o cu plăcere şi am încercat de asemenea să aflu de la ea orice altă informaţie pe care ea a omis-o voluntar sau involuntar. Fiind o persoană deschisă, simţea nevoia să vorbească cu cineva, însă să nu spună tot. Pe parcursul discuţiei, după ce şi-a dat seama că nu o judec sau o ironizez şi nu îmi dau cu părerea în legătură cu cât de bine a procedat sau nu, mi-a mărturisit că nu mi -a spus tot şi a continuat “povestea”, simţindu-se
mult mai bine ulterior. O simţeam oarecum uşurată,
încântată că am putut vorbi. Tot ceea ce a trebuit să fac a fost să o las să îmi spună ceea ce avea
de spus fără să aduc în discuţie aspecte ce ţin de viaţa mea personală, să nu îi judec faptele şi doar să clarific unele aspecte, nicidecum să o interoghez. Mi -am dat foarte uşor seama că ei i -a făcut plăcere să vorbească şi că acest lucru a ajutat-o şi sunt sigură că s -a gândit la faptul că îi sunt o bună prietenă şi că îi face plăcere să vorbească cu mine. Astfel de lucruri nu pot duce decât la îmbunătăţirea, consolidarea relaţiilor dar şi la apreciere din partea celorlalţi; în orice caz, consecinţele sunt pozitive, şi merită să încercăm să ne îmbunătăţim abilităţile de ascultători, în
special noi, care studiem psihoterapia, în care abilităţile de ascultare sunt indispensabile.
Exerciţiul 6 – Dorinţa de a vorbi cu cineva
Sunt o persoană foarte deschisă, şi îmi place foarte mult să discut cu cineva unele aspecte
personale, iar atunci când se întâmplă ceva, simt nevoia că trebuie să -I spun cuiva despre lucrul respectiv. Chiar dacă este vorba despre evenimente pozitive, fie că este vorba despre cele negative, eu simt nevoia să vorbesc cu cineva. În principiu, mă orientez spre persoana pe care o sun de obice; fireşte, cu toţii avem un confident preferat. În condiţiile în care persoana este disponibilă, îi povestesc cu nerăbdare tot ceea ce s-a întâmplat şi aştept sugestii sau păreri pe care cu siguranţă o să le primesc şi nu o să ţin cont de ele (în majoritatea cazurilor). Desigur, dacă persoana căreia mă confesez de obicei nu este disponibilă, cu siguranţă că voi găsi o alta căreia să îi povestesc despre ce mi s -a întâmplat. Nu mă ţine nimic să nu mă destăinui. De fapt, dacă mă gândesc la confidentul meu, am unele reţineri dacă vine vorba despre ceva cu care el nu ar fi de acord, pentru că mi-aş auzi din nou vechea prelegere despre faptul că nu iau decizii corecte, însă până la urmă îmi asum riscurile. Eu mă simt foarte bine dacă vorbesc des pre mine, despre sentimentele, trăirile, emoţiile mele. Nu mă simt jenată; din contra, dacă aş avea persoana care să mă asculte cred că aş vorbi şi mai mult, deoarece aceste lucruri mă fac să mă simt bine, îmi oferă confort psihologic. De multe ori, mă întreb cum trăiesc persoanele foarte închise, care aproape niciodată nu vorbesc despre ceea ce simt sau ceea ce gândesc. Comunicarea este foarte importantă nu numai pentru interrelaţionare, ci şi pentru echilibrul interior, de aceea este bine să ne îmbunătăţim aceste abilităţi.
Exerciţii pagina 64 – 65 Exerciţiul 1 – persoana căreia i-ar plăcea să o ascult mai atent
Aceste exerciţii ne oferă posibilitatea de a relfecta asupra vieţii personale şi asupra relaţiilor noastre de oricare natură. Poate fi puţin dificil sau jenant să vorbim într -o temă pentru acasă despre viaţa sentimentală / personală fapt care mi se întâmplă mie aici şi acum. Singura persoană care uneori îmi spune că ar dori să o ascult mai atent este bărbatul cu care ţin legătura de câteva luni. Este o relaţie virtuală, întrucât nu ne -am cunoscut niciodată personal ci doar prin
interemediul internetului. Comunicarea nu este identică cu cea face– to – face ceea ce este evident. Însă el este singurul care îmi cere uneori să îl ascult mai atent. Mai precis el este o persoană sensibilă, iar uneori simte nevoia să vorbească deschis despre ceea ce simte; de aceea s -a întâmplat să îmi spună de câteva ori că i-ar plăcea să îl ascult ca pe un prieten nu ca pe un bărbat pe care îl consider mai mult decât atât. În urma conversaţiei mi-a spus că nu am reuşit să îl ascult aşa cum el mi-a cerut. Ce îmi stă în cale? Este vorba, în primul rând după părerea mea de diferenţele culturale, dar probabil şi de experienţă şi de vârstă (este indian şi este cu ani mai în vârstă decât mine). Pe de altă parte consider că este uneori greu să judeci lucrurile in mod
obiectiv atunci când între tine şi persoana respectivă există o relaţie specială. Este exact ca în relaţia terapeut – pacient. Nu putem să rezolvăm problema dacă există o relaţie apropiată între cele două persoane. În ceea ce priveşte schimbarea relaţiei în urma comunicării mai eficiente, este posibil ca, pe termen lung să aibă beneficii. În acest moment relaţia nu prezintă probleme (cu excepţia unor sentimente de insecuritate din partea amândurora) însă pe termen lung, eficientizarea comunicării ar fi foarte utilă, întrucât aceasta ar putea menţine calitatea relaţiei. De multe ori simţim devoia să împărtăşim persoanei iubite diferite gânduri, păreri nevoi şi am dori ca aceasta să ne înţeleagă şi să ne acorde sprijin necondiţionat. Dacă reuşim să facem acest lucru care nu este d eloc atât de
simplu pe cât s-ar părea, lucrurile ar sta mult mai bine iar aici am vorbit la modul general.
Dacă aş reuşi să îmi modific modul în care îl ascult şi îi înţeleg problemele, cred că această persoană m-ar aprecia mult mai mult decât o face acum deja, şi ar putea dispărea unele temeri ale lui (cum ar fi faptul că sunt scorpion..şi aşa sunt scorpionii) şi implicit mi -ar dispărea şi mie unele îndoieli pe care le am. Într -adevăr sunt o persoană foarte nesigură şi acest lucru mă face să pierd din controlul asupra situaţiei şi să greşesc. Îmbunătăţirea acestor abilităţi ar fi cu siguranţă de mare ajutor nu numai pe plan personal ci şi profesional. În ceea ce priveşte capacitatea de empatizare, consider că aceasta este foarte înaltă iar acest lucru mă ajută mult în relaţia cu el deoarece de foarte multe ori îmi spune că simte faptul că mă implic în relaţie încerc să înţeleg lucrurile chiar daca poate nu reuşesc de fiecare dată, cu alte cuvinte simte că îi sunt alături. Este foarte mulţumit de acest lucru, şi mă apreciază mult. Astfel, în relaţiile noastre, cu toţii am putea să încercăm să ascultăm cu o mai mare atenţie ceea ce ceilalţi vor să ne spună sau ceea ce ei îşi doresc de la noi, întrucât toate acestea pot avea numai consecinţe pozitive.
Exerciţiul 2 – lucruri care nu merită să fie ascultate
În principiu, dintre lucrurile pe care le fac eu nu ştiu dacă pot să identific unele care nu ar merită să nu fie ascultate. În schimb aş putea să menţionez lucruri care mi se par inutile. Spre
exemplu petrecerea timpului cu persoane care nu sunt pe placul nostru dar de care ne este jenă să ne descotorosim. Alte aspecte care nu ne interesează şi pe care nu putem să nu le ascultăm sunt şuşotelile colegelor de cameră din cămin dimineaţa atunci când tu vrei să dormi; nu te interesează şi cu toate astea le auzi, îţi captează atenţia şi le asculţi; la fel se întâmplă în sala de lectură: ne concentrăm, încercăm să studiem dar şoaptele pe care le auzim în jurul nostru ne captează atenţia şi în loc să ne concentrăm asupra unor lucruri care sunt mai importante, pierdem vremea cu lucruri care nu ne sunt de niciun folos. De asemenea, ascultăm certurile altora, certuri care nu ne interesează absolut deloc dar care totuşi ne captează atenţia, în loc să ne concentrăm
la cartea destul de interesantă pe care am început-o curând. În camera de cămin, ascult de multe ori muzică deşi nu îmi doresc asta, când aş putea doar să stau să mă relaxez sau să dorm ori să
reflectez asupra problemelor mele nerezolvate sau care îmi provoacă stări de nelinişte. Suntem înconjuraţi de mult zgomot în zilele noastre, şi nu putem controla mediul în care trăim. Astfel, de foarte multe ori suntem supuşi la lucruri care nu ne fac nicio plăcere şi care nu ne ajută la nimic; din această cauză, nu mai reuşim să ne concentrăm la fel de eficient asupra lucrurilor cu adevărat importante, asupra a ceea ce contează pentru noi. Nu mai reuşim să fim buni prieteni, nu mai putem să acordăm timp lucrurilor care ne fac să ne simţim bine.
Exerciţiul 3 – persoana căreia eviţi să îi spui unele lucruri
Mi se întâmpla adesea să mă lamentez cuiva despre problemele mele în ceea ce priveşte facultatea, iar persoana ţintă era, bineînţeles mama mea. De foarte multe ori mi se întâmplă să întâmpin greutăţi; sau mai precis, mi se întâmpla în timpul facultăţii şi din această cauză simţeam nevoia să vorbesc cu cineva. În special la început, atunci când o sunam pe mama mea, aceasta îmi spunea ceva de genul “ţie ţi-a trebuit”, iar acest lucru mă făcea să fiu şi mai frustrată decât să mă facă să mă simt mai bine. Mă enervam de multe ori şi începeam să mă cert cu ea, ceea ce nu era un lucru bun. Apoi, am început să evit să îi spun totul. Treptat, am început să mă îndepărtez şi să încep să îmi fac prieteni la care să apelez, şi să nu îi mai obosesc pe ai mei cu problemele
mele, pe care oricum ei nu aveau cum să mi le rezolve. E mai bine aşa. Nu îşi fac probleme, şi nici eu nu mai aud că “mie mi -a trebuit”. Însă, fiind o persoană foarte deschisă, este destul de greu să păstrez pentru mine anumite lucruri şi de multe ori le mai spun câte ceva. La un moment
dat, i-am spus mamei mele că aş vrea să merg la un psiholog, deoarece cred că am o problem. Eram foarte supărată şi aş fi avut nevoie să fiu ascultată. Când a auzit, bineînţeles că mi-a spus că e un moft şi că aş putea să-mi rezolv şi singură problemele, mai ales că sunt din domeniu. M-am supărat foarte tare, deoarece chiar nu aveam nevoie să aud aşa ceva. Nu vreau să se înţeleagă că părinţii mei nu sunt buni sau că nu au avut grijă de mine, însă unele laturi ale lor mă deranjează şi din acest motiv simt că trebuie să păstrez distanţa, fapt care m -ar face şi pe mine şi pe ei să ne simţim mai bine.
ESEU DESPRE EPISTEMOLOGIA PERSONAL Ă
In ceea ce mă priveşte pe mine, perspectiva aspura oamenilor, relaţiilor, schimbărilor, realităţii şi terapiei s -a schimbat oarecum. Pot pune acestastă schimbare pe seama a trei lucruri: plecarea de acasă, vârsta şi studiile pe care le-am făcut. Am aşezat aceste trei elemente într -o anumită ordine, mai precis într-una ierarhică; pentru mine, consider că plecarea de acasă a avut cel mai slab efect asupra perspectivei mele, după care urmează vârsta şi studiile. Însă toate cele trei sunt importante, toate aduc schimbări ce nu trebuie pierdute din vedere. Mi se pare normal că viziunea mea asupra vieţii, lucrurilor, relaţiilor s -a schimbat după un an de viaţă în Iaşi, când înainte locuiam la ţară şi făceam liceul într -un orăşel de munte. Perspectivele sunt cu totul altele, viaţa este total diferită. Studiile au o foarte mare importanţă, deoarece m-au influenţat foarte mult. Acum, încerc să gândesc altfel, mai corect, mai obectiv, mai critic, în sensul constructiv al cuvântului. De multe ori, încerc să găsesc alte cauze / alte explicaţii pentru diferite întâmplări sau
evenimente, lucru care nu l-aş fi făcut cu ceva timp în urmă. Încerc să fiu mai bună, să nu caut “nod în papură”, să găsesc aspectele pozitive în ceea ce fac ceilalţi şi în ceea ce se întâmplă. Dacă vine vorba de oameni, trebuie să menţionez faptul că, pe parcurs mi-am dat seama că fiecare dintre noi trăieşte pentru el însuşi, face tot ce poate pentru a -I fi lui bine, fără însă să pună accent pe relaţiile de calitate cu ceilalţi. Este oarecum normal, pentru secolul în care trăim, însă, în acelaşi timp este dureros să ştim că nu ne putem baza cu adevărat pe un prieten, că nu putem fi siguri că cei pe care îi iubim vor fi acolo atunci când vom avea nevoie. Motivul pentru care se întâmplă toate acestea este acelaşi cu motivul pentru care nu ştim să îi ascultăm pe ceilalţi, fiind centraţi mereu pe problemele noastre, pe serviciul nostru, mai pe scurt, ne dorim să ne fie nouă bine. Toate aceste lucruri ne afectează, întrucât tot ce se îtâmplă este oarecum o perioadă de tranziţie. Mai exact, trăim cu m entalitatea de acum 20 – 30 de ani, în care stilurile de relaţionare erau foarte diferite, profunzimea sentimentelor era alta; deşi avem acceaşi
mentalitate, lumea s-a schimbat, este cu totul alta. Un serviciu bun este greu de obţinut, iar dacă îl avem ne luptăm să îl păstrăm. Petrecem prea mult timp acolo, şi nu avem suficient timp nici măcar pentru familie.
Ne neglijăm relaţiile, nu mai ascultăm aşa cum ar trebui să o facem, nu mai suntem adevăraţi prieteni….totul este superficial. Lucrurile şi -au pierdut profunzimea… aşteptăm să fim ascultaţi de ceilalţi, chiar dacă noi nu ascultăm la rândul nostru. O schimbare este greu de implementat, dacă vine vorba de aşa ceva. Suntem foarte mulţi oameni care au o mie de modalităţi diferite de gândire, o mie de mod uri diferite prin care acţionează şi este foarte dificil să aduci la un numitor comun toate aceste diferenţe. Fiecare spune că “e democraţie” şi ca fiecare face ce vrea, astfel că totul este prea greu în zilele noastre. Mulţi aleg căi greşite de acţiune şi chiar dacă sunt în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte consecinţele care pot urma, nu sunt motivaţi să se schimbe. Chiar şi eu, de exemplu, încerc să mă schimb, să devin o persoană mai eficientă, mai organizată, să -mi planific activităţile dar nu reuşesc să fac asta decât două-trei zile, după care revin la vechile obiceiuri. Intre toate acestea, nu găsim decât dezavantaje. Iată că există şi puncte forte: acum, când totul se face atât de greu,
persoanele care s-au preocupat cu adevărat, care şi-au dat interesul să facă ceva ies la iveală. Ele sunt cele care reuşesc să urce pe treptele ierarhiei oarecum, să ajungă sus, acolo unde merită să fie apreciate şi recompensate. Dar, găsim şi aici acel nod în papură. Trăim într -o lume în care nu
calitatea muncii este cea mai importantă. Din păcate, fiecare din cei aflaţi la conducere, sau o mare parte din ei, îşi ajută rudele / copiii să ajungă în locuri în care alţi oameni mult mai competenţi ar fi avut locul. Aceasta este lumea în care trăim. Schimbarea este foar te greu de implementat, atunci când vine vorba de societate şi de populaţii întregi. Din această cauză, chiar şi oamenii buni, care au fost corecţi, cinstiţi, apelează la mârşăvii, pentru că nu, toată lumea face asta! Fiecare se luptă pentru el, nu mai contează ce face celălalt; bine că a reuşit el să se pună pe
picioare. Tratament – atunci când se vorbeşte despre acesta, mă gândesc la medicamente, şi o să vorbesc despre ce cred despre acestea. Industria farmaceutică a evoluat foarte mult şi acum, în
zilele noastre, avem medicamente pentru absolut orice. Mulţi oameni chiar iau pastile pentru orice. La cel mai mic simptom, se utilizează medicamente. Oamenii mai mănâncă sănătos, sunt mult mai slăbiţi şi apelează imediat la acestea. Dat fiind faptul că se cunoaşte existenţa medicamentelor, oamenii nu mai sunt motivaţi să se trateze singuri, fără să utilizeze medicamente. Putem să ne gândim şi la efectul placebo care s-a demonstrat a fi foarte util, însă este pus la îndoială de cercetările din ultima perioadă. Însă efectele benefice pe care placebo le
are nu trebuie pierdute din vedere. Psihicul uman funcţionează. La fel cum spunea Jack Ghallager în filmul MENTAL, creierul cere, corpul execută. Oricum, existenţa medicamentelor este benefică pentru multe afecţiuni grave care nu ar putea fi tratate altfel. Spre exemplu, utilizarea antibioticelor în cazurile variate de infecţii este foarte benefică. Nimeni nu poate nega astfel utilitatea medicamenelor, însă nici industria farmaceutică nu poate nega funcţionarea
efectului placebo şi modul în care psihicul uman influenţează multe din reacţiile fiziologice. Putem, de exemplu, să ne raportăm la depresia care, o dată instalată, are, printre consecinţele şi manifestările ei, şi simptome fiziologice. Încă o dovadă a faptului menţionat anterior. In psihoterapie, pacientul vine pentru că îşi doreşte o schimbare. Aceasta se întâmplă în cele mai multe dintre cazuri. Însă, clienţii mai vin şi pentru că soţia / colegii / prietenii i -au spus că are o problemă deşi el nu este convins de aceasta; clientul mai poate veni, de asemenea pentru că el îşi doreşte schimbarea, însă nu atât de mult pe cât ar trebui. Într -o terapie, este esenţială colaborarea dintre terapeut şi clientul său. Este necesară existenţa deschiderii şi comunicării, pentru ca terapeutul să poată să intervină. Terapeutul trebuie să-l facă pe client să înţeleagă că el singur este cheia pentru soluţia problemelor sale, terapeutul fiind doar cel care îl îndrumă să îşi rezolve problemele. Problema este că un client vine şi aşteaptă de la un terapeut să îl facă bine într -o singură şedinţă. Dacă nu, se aşteaptă să îi spună acestuia ce şi cum să facă într o multitudine de situaţii. Mai mult, pacientul nu vede decât partea goală a paharului. Nu vede
decât problemele pe care le are, situaţiile negative cu care se confruntă fără să mai observe toate lucrurile frumoase care se întâmplă în jurul lui. Astfel, terapeutul are menirea de a-l face pe client să observe toate părţile bune şi să izoleze părţile negative la care să luc reze ulterior. Eu personal îmi doresc să învăţ cât mai multe strategii terapeutice şi în primul rând forme de comunicare şi intervievare care să mă ajute în primul rând să obţin informaţiile necesare de la client, apoi să îl fac să găsească punctele sale forte, resursele sale pentru rezolvarea problemelor şi tehnicile cele mai utile pentru obţinerea de rezultate pozitive. Mi-ar plăcea foarte mult să fac dezvoltare personală, să îmi rezolv problemele proprii, să mă modelez într -o direcţie bună pentru
ca apoi să pot să fac faţă problemelor cu care vin clienţii. Este riscant totuşi pentru noi să petrecem foarte mult timp între pacienţi care vin cu o mulţime de probleme pe care trebuie să le ascultăm şi să ajutăm la rezolvarea lor. Putem fi afectaţi din acest motiv şi este foarte important să ştim să ne detaşăm de ceea ce se petrece în exterior. Să fim empatici dar să păstrăm touşi
distanţa emoţională. Să fim capabili să ascultăm, să înţelegem fără să ne dăm cu părerea. Multe lucruri au o importanţă majoră pentr u exercitarea profesiei de psiholog într-o formă calitativă. In plus, dezvoltarea personală ne ajută în primul rând pe noi, apoi profesia noastră, dar şi relaţiile noastre cu cei din jur începând de la persoanele apropiate, continuând cu colegii şi cunoştinţele. Putem comunica mai bine, putem acţiona mai corect, putem relaţiona într -un mod calitativ
superior. Toate acestea ne conduc la concluzia că, pe plan personal, dacă ne dorim cu adevărat, putem aduce numeroase îmbunătăţiri şi schimbări care nu pot fi decât benefice. Ce frumos ar fi dacă ne-am gândi cu toţii la aceste lucruri şi am acţiona în conformitate cu normele care conduc numai la consecinţe pozitive. Lumea s-ar schimba cu siguranţă în bine, iar lucurile au evolua altfel. Însă, pentru ca asta să se întâmple, fiecare trebuie să contribuie cu o părticică a sa, lucru foarte greu de îndeplinit. Din acest motiv sunt de părere că lumea nu se schimbă, că regresează, că ştiinţa a devenit şi ea, la rândul ei o industrie care nu se interesează de scopurile reale care trebuiesc îndeplinite. Fiecare se gândeşte numai şi numai la scopurile proprii! Doar împreună
putem schimba ceva!
Ă Cum îmi evaluez istoria personală de dezvoltare? Dacă ar trebui să plec de la primii paşi de dezvoltare personală pe care i-am făcut, îmi amintesc evenimente care m-au marcat: primele momente în care îmi făceam temele, primele exerciţii din clasă, primele ore de studiu.
Îmi amintesc de mama mea care se ocupa de mine majoritatea timpului, şi mă pistona să fac teme, să lucrez suplimentar, să nu pierd timpul. În timp, am învăţat să fac totul singură, însă mi am dat seama în acelaşi timp care sunt punctele mele de succes şi eşecurile : învăţ bine, atunci
când învăţ, îmi place stilul logic, concret, şi de cele mai multe ori reuşesc să fac lucurile bine. Nu îmi place să tocesc, îmi place să înţeleg lucrurile aşa cum trebuie, şi să le învăţ logic. Punctele mele slabe ar fi faptul că sunt leneşă şi ineficientă. Nu îmi structurez niciodată timpul, nu am un ritm de muncă foarte constant. Mai precis, în timp ce lucrez, îmi amintesc o serie de lucruri care bineînţeles nu au de-a face cu tema mea, şi visez multe minute, până realizez care este adevărata sarcină de îndeplinit, şi când o iau de la capăt. De aceea, consider că rezultatele mele ar fi cu mult mai bune dacă m-aş apuca la timp de teme, în loc să le fac pe ultima sută de metri (deşi arunci funcţionez cel mai bine – probabil pentru că nu mai am timp la dispoziţie să visez). Cu toate astea, această formă de pregătire nu este una benefică şi sunt conştientă că am de pierdut şi
pentru mine este un punct foarte slab. Când mi-am dat seama că sunt adult? Nu cred că există un moment în care am realizat
acest lucru. Însă schimbările care s-au petrecut în viaţa mea m-au făcut să simt uşor -uşor schimbarea. Spre exemplu, momentul în care am venit în Iaşi m -a făcut să mă schimb uşor, deoarece a trebuit să învăţ să mă descurc singură, să îmi gestionez cu grijă banii dar şi să încep să
fac ceva pe cont propriu. Apoi, primul serviciu propriu – zis. Chiar şi prima chirie în care am stat m-a făcut să îmi dau seama de anumite responsabilităţi pe care le am, deşi, încă de când eram acasă mă interesam de facturi, şi calculam indexe la curentul electric. De asemenea, convieţuirea alături de un partener este şi ea marcantă pentru debutul vieţii de adult, pe mine cel puţin m -a făcut să gândesc pe termen lung şi mi-a schimbat unele planuri. Cum am făcut faţă? Eu consider că am fost crescută puţin diferit comparativ cu fetele din zona Moldovei (eu sunt ardeleancă). Sunt de acord cu un psiholog care spunea că fetele moldovence sunt crescute foarte
alintate şi mămoase şi se desprind mai greu de acasă. Eu în schimb am fost altfel. Am învăţat să
nu-mi fie frică să fac unele lucruri, să merg să ma interesez pentru tot ceea ce vreau, să iau un autobuz singură chiar dacă nu ştiam unde o să ajung exact. Asta pentru că am fost obişnuită de mică cu astfel de lucruri, pentru că mama mea, deşi severă îi plăcea să mă ştie descurcăreaţă şi mă trimitea într -o mulţime de locuri. Astfel, eu cred că, deşi am unele lacune care au alte cauze probabil consider că am făcut bine faţă schimbărilor care au apărut, că am depăşit perioada adolescenţei fără să fac multe probleme şi că m-am adaptat la societate, aşa cum este ea. Calităţi? Ştiu că am şi din acestea, însă îmi este oarecum greu să le identific. Oricum, sunt o fire sociabilă, prietenoasă, sensibilă la problemele celorlalţi, empatică, cu simţul umorului şi adaptativă. Sunt centrată în special pe relaţiile interpersonale; nu vreau să supăr pe nimeni, mă deranjează să ştiu că am făcut asta, chiar dacă este fără intenţie. Sunt multe aspecte pe care aş vrea să le îmbunătăţesc. Aş vrea să fiu mai detaşată, să nu mă preocupe ceea ce spun sau cred alţii într -o măsură atât de mare, deoarece acesta este un lucru care mă face să nu mă simt bine.
Mi-aş dori să lucrez mai organizat şi mai sistematizat. Mi -aş dori să îmi îmbunătăţesc capacitatea de concentrare asupra sarcinilor, fapt care m-ar ajuta să le realizez într -un timp mai scurt, într-un mod mai eficient. Mi-ar plăcea să fiu mai motivată, mai precis, aş vrea să-mi îmbunătăţesc modalitatea de definire a scopurilor deoarece consider că este cauza pentru multe confuzii şi nereuşite. De asemenea, mi-aş dori să nu mă mai subestimez şi să am curajul să aplic pentru chesiuni mai dificile, pentru responsabilităţi mai mari. De multe ori, trăiesc cu frica de eşec, şi ratez multe oportunităţi din această cauză, lucru pe care aş dori să îl schimb. Filosofie de viaţă? Probabil este prea mult spus pentru mine. Eu consider că în viaţă e bine să nu dormi, aşa cum chiar eu o fac de multe ori. E bine să faci ceva, dacă îţi doreşti ceva, şi să aştepţi să ţi se întânple ceva bun doar dacă tu ai oferit ceva la rândul tău; de asemenea, în viaţă e bine să faci de toate, după părerea mea. E foarte bine să te pregăteşti, să înveţi să fii bun! E bine însă şi să trăieşti, să ai o viaţă personală de care să te bucuri, să ai prieteni şi chiar să laşi loc să iubeşti. Este modul în care eu personal gândesc şi cred că pentru mine ar fi cea mai bună formă de a trăi viaţa, cu tot ceea ce implică ea. Paharul meu este pe jumătate gol din păcate. Sunt o fire pesimistă şi am mereu nevoie de încurajări şi feedback -uri pozitive. Teama de eşec este mare şi din acest motiv, folosesc pesimismul ca pe o formă de conservare, de menţinere a stimei de sine. Este un răspuns pe care
mi l-am oferit singură ceva vreme în urmă; altă explicaţie nu am găsit; în principiu, am reuşit, mai ales în ceea ce priveşte facultatea; am avut note mari, am fost printre primii studenţi deşi nu cred că o să mai fiu, acum că lucrez şi timpul nu îmi mai permite – aceasta ca să evidenţiez cum anume funcţionează pesimismul la mine. Mai mult, mai cred de asemenea că am o configuraţie anxioasă / depresivă care mă face să văd mai mult partea negativă a lucrurilor decât partea pozitivă. Oricum, sunt foarte mulţumită atunci când obţin rezultate bune şi fericită de asemenea că am reuşit să-mi demonstrez încă o dată că nu am avut motive să îmi fac griji. Dispoziţia mea, în cea mai mare parte a timpului nu este una tocmai veselă. Îmi fac mereu griji pentru ce va urma, deşi nu fac aproape nimic concret să ameliorez această stare. În grupurile de cunoştinţe apropiate sau colegi, de exemplu, încerc şi de multe ori reuşesc să par veselă. Spun multe glume şi îmi place să vorbesc mult când mă aflu în mijlocul acestora. Dar, când ajung acasă, în camera de cămin mai exact, îmi aduc aminte de toate lucrurile pe care trebuie să le fac, de scopurile mele pe termen lung pe care nu mai am răbdare să mi le îndeplinesc; cel mai tragic este momentul în care îmi amintesc de faptul că profesia pe care mi -
am ales-o este una care nu îmi oferă foarte multe oportunităţi, întrucât a găsi un loc de muncă pe domeniu este astăzi o raritate, ţine de domeniul excepţiilor. Oamenii, în general, sunt centraţi pe propriile lor scopuri şi probleme şi lasă mai puţin
loc pentru ceea ce înseamnă alţii. Este oarecum normal să se întâmple aşa în zilele în care trăim şi în care de abia reuşim să găsim o modaliate prin care să supravieţuim; este dureros totuşi, deoarece noi toţi simţim lipsa prietenilor, a afecţiunii. Sau mai precis, şi nu vreau să sune c a o manea, însă suntem prieteni la distracţie, dar nu şi atunci când apar problemele. Puţini sunt cei care încă sunt preocupaţi cu adevărat de ceea ce înseamnă celălalt. Tot ceea ce ne dorim este să ne îndeplinim noi înşine ce ne-am propus şi, de foarte multe ori ne găndim doar la cum să ajungem să ne atingem ţelurile, şi la nimic mai mult. Religia, cultura, valorile etnice şi sexul influenţează, în opinia mea, modul în care o persoană acţionează într -u ansamblu de situaţii, evenimente. Spre exemplu, altfel se comportă un musulman faţă de soţia sa, în comparaţie cu un creştin. Altfel se comportă o populaţie minoritară
într-o anumită ţară, comparativ cu insăşi cetăţenii ţării respective. Provenind dintr -o zonă populată de unguri, am avut ocazia să observ faptul că aceştia sunt mult mai uniţi, mult mai apropiaţi unii de ceilalţi comparativ cu noi, românii; simplu, bărbaţii se comportă diferit în
comparaţie cu femeile. Toate aceste variabile contribuie la formarea unor altfel de patternuri de gândire şi moduri de acţiune. Sunt altfel. Am avut ocazia să vorbesc cu un indian o perioadă de timp şi mi-am dat seama că ei sunt diferiţi. Chiar şi cercetările arată diferenţe între culturile colectiviste, comparativ cu cele individualiste. Per ansamblu, oamenii diferă şi în funcţie de
cultura în care au crescut, religia, etnia sau genul biologic. Cei diferiţi de mine? Cum răspund la multiculturalitate? Sunt o persoană destul de curioasă atunci când vine vorba despre aceste aspecte. De multe ori, mi-ar plăcea să ştiu mai multe despre cum ceilalţi trăiesc, despre cum gândesc, despre stilul lor de viaţă, despre cum îşi întemeiază o familie şi care sunt principiile după care aceştia se ghidează. Mi -ar plăcea foarte mult să am ocazia să ştiu mai multe despre celelalte culturi; însă cum spuneam, pentru a şti ceva, eu însămi trebuie să fac nişte eforturi pentru a obţine aceste informaţii. Chiar mi-am propus să citesc ceva despre cultura budistă şi Dalai Lama imediat ce o să am puţin timp liber. În principiu,
nu sunt persoana care să stereotipizez, sunt conştientă că fiecare popor / cultură are minusurile ei ceea ne nu ne face pe noi şi nici pe ei să fim mai buni sau mai răi. Cum spuneam, sunt mai degrabă curioasă decât cu prejudecăţi. Care îmi sunt eroii? Probabil că aici ar trebui să includ persoanele care pentru mine
reprezintă un model de comportament, de atitudine, de modalitate de rezolvare a problemelor.
Nu am un personaj anume pe care l-aş putea numi eroul meu, însă apreciez foarte mult persoanele care sunt bine organizate şi lucrează sistematizat. Am o colegă de cameră în cămin care este aşa. Lucrează atât de sistematizat, încât are timp pentru de toate: învăţat, relaxare, ieşiri şi tot ce vrea. Acestea sunt persoanele care vor avea cândva succes. Sunt persoanele care mie personal îmi plac cel mai mult şi care mă fac să regret că nu sunt eu însăm aşa. O personalitate cunoscută care mi-a plăcut foarte mult şi care, din câte mi -am dat seama, era de acest fel, este Mircea Eliade. A studiat foarte mult şi astfel a reuşit să aibă succes şi să fie o personalitate foarte apreciată şi cunoscută. Cea mai creativă persoană pe care o cunosc? Da, cunosc o astfel de persoană, însă nu am văzut-o decât pe camera web, niciodată în realitate. Este vorba despre indianul despre care
vorbeam mai sus şi despre care am menţionat că este diferit, comparativ cu un român, spre exemplu. Am apreciat foarte mult faptul că ştia întotdeauna ce trebuie să spună pentru a se face interesant plăcut şi chiar amuzant. Născocea povestioare şi soluţii ingenioase pentru orice
problemă, lucruri pe care eu nu aş fi reuşit să le născocesc niciodată. Orice, pentru el avea o soluţie, care dacă cumva se dovedea a nu fi foarte bună, o modifica astfel încât să aibă succes.
Toate aceste persoane sunt demne de admirat, deoarece au potenţial, iar creativitatea în sine poate duce la dobândirea succesului pe o varietate de planuri. Maturitatea… un concept destul de greu de definit, însă mă gândesc la ea ca la o etapă în care o persoană, în urma experienţelor acumulate anterior, reuşeşte să acţioneze responsabil şi
cu probabilitate mare ca activitatea pe care a întreprins-o să fie corectă. Este ceea ce multe persoane reuşesc să dobândească o dată cu înaintarea în vârstă, şi după ce au avut nişte experienţe de viaţă care le-au învăţat ceva şi care le -au făcut să acţioneze corect în situaţiile
ulterioare. Scopuri şi obiective personale. Exact ceea ce spuneam mai devreme că îmi pune probleme. Îmi doresc mult să prind o bursă Erasmus să plec puţin în afară să văd care ar fi şansele mele ca ulterior să pot profesa. Îmi doresc mult ca, într -o zi, să fiu psiholog. Din acest motiv mă aflu şi la un master de psihoterapie. Îmi doresc ca într -o zi să fiu realizată şi pe plan sentimental, să am un copil la un moment dat. Însă acum gâ ndesc foarte departe. Ceea ce trebuie să fac mai întâi este preocuparea pentru planul profesional. Din această cauză spuneam mai devreme că am îndoieli în ceea ce priveşte corectitudinea cu care îmi formulez scopurile. În plus, lipsa de răbdare pe care o am din cauza faptului că nu pot să lucrez în domeniu, şi abia aştept să fac acest lucru, nu mă ajută deloc. De multe ori sunt tristă şi anxioasă, dar şi pesimistă în ceea ce priveşte ceea ce voi face eu mai târziu; de multe ori cred că am nevoie de un psiholog care să mă îndrume, să mă ajute să găsesc drumul spee formularea corectă şi realistă a obiectivelor. Cooperare sau competiţie? Cred că eu, personal, mă aflu imediat după centrul axei, însă mai aproape de competiţie decât de colaborare. Competiţia mă stimulează puţin, mă ajută să fac mai mult decât aş face dacă aceasta nu ar exista. Deşi de multe ori mi s-a întâmplat să fiu coleşită de competiţie şi poate chiar descurajată, îmi place mai mult decât cooperarea. Toate acestea le spun din experienţa mea de student, în care am avut de multe ori ocazia să lucrez în echipă, şi am fost dezamăgită să observ că foarte mulţi dintre coechipieri lăsau toată treaba pe seama altora.
Din acest motiv, mi-a plăcut mai mult să fac totul pe cont propriu şi dacă greşeam măcar ştiam că eu sunt responsabilă pentru aceasta, iar rezultatul era meritul meu, chiar dacă era mai bun sau mai puţin bun.
Cine şi ce mi-a influenţat viaţa? Sunt multe experienţe, evenimente care mi-au influenţat viaţa, dar şi persoane care au avut o oarecare contribuţie. Spre exemplu, facultatea mia influenţat viaţa, modul de gândire şi comportament, m-a făcut să mă orientez spre anumite
trasee pe care le-aş putea urma. De asemenea, au fost şi persoane care m-au influenţat foarte mult. Un prieten cu care am fost împreună mai mulţi ani şi care este angajat al Ministerului de Interne, a încercat şi a reuşit să mă convingă, atunci când am fost cu el, să încerc să mă angajez în acolo, dacă voi avea ocazia. Acela a devenit unul dintre principalele scopuri ale mele, deşi atunci când am întrerupt legătura cu el nu mi-am mai dorit atât de mult acel lucru. Însăşi despărţirea de el m-a făcut să văd lucrurile altfel, iar libertatea care mi -a fost redată a avut şi ea o influenţă asupra modului meu de a vedea lucrurile. Mulţi factori ne pot influenţa în diverse moduri, important însă este să ştim să alegem ceea ce este bun din exterior şi să utilizăm
resursele pe care le avem pentru a ne atinge scopurile pe care ni le dorim. Ce ar spune cel mai bun prieten al meu despre mine? “ Ai un suflet cât China” este
expresia pe care am auzit-o cel mai des de la cel mai bun prieten al meu. Şi într -adevăr are dreptate. Astfel, dacă vine vorba de persoanele de care sunt ataşată fac tot posibilul să le mulţumesc, să le facă să se simtă bine şi uneori mă dau chiar pe mine de -o parte. De multe ori am pierdut o groază de timp atunci când aveam multe de făcut, numai să fac ceva pentru cineva de care îmi pasă, de o bună prietenă, de exemplu. Dacă însă este vorba despre alte persoane, nu pot spune acelaşi lucru. Îmi plac oamenii, insă sunt mai indiferentă dacă vine vorba de cei care nu au nicio legătură cu mine. Dar în general sunt sociabilă cu toată lumea şi în cele mai multe
cazuri, se poate conta pe mine. Care este critica pe care o primesc de la ceilalţi? Sunt aeriană şi dezorganizată. Asta aud tot timpul. Şi cine mi -o spune are mare dreptate. Am spus-o şi eu înainte să ajung la această întrebare. Colegele mele de cameră observă de foarte multe ori lucrul acesta şi îmi mai spun că eu mă apuc de treabă doar când văd că nu mai am timp, sau nu mai am de ales. Doar atunci dau randament cu adevărat. Pierd timpul inutil de foarte multe ori, mă stresez fără să fac nimic dar până la urmă, când nu mai e timp, încep să fac treabă. Trei adjective care mă caracterizează ar fi: descurcăreaţă, sociabilă, vorbareaţă. Trebuie să recunosc că am folosit puţin ajutorul prietenilor mei, pentru că nu ştiu exact care
sunt trăsăturile care sunt mai bine conturate. Însă în principiu, mă remarc prin cele trei adjective
pe care le-am menţionat. Nevoia potenţială de consiliere? Daaa. Nu ştiu când anume îmi voi face curaj să iau un număr de telefon pe care o să-l şi apelez, dar sper ca asta o să se întâmple cât de curând. Simt că am probleme, ştiu că trebuie să le rezolv, însă am o reţinere, şi motivaţia este de asemena o problemă. Nu numai aici, ci şi în multe alte aspecte motivaţia este o problemă şi chiar acesta este motivul pentru care cred că aş avea nevoie de un psiholog. Echilibrul personal. Nu sunt o persoană echilibrată şi am nevoie de multe păreri şi
întăriri din partea celorlalţi, care mă ajută să îmi găsesc echilibrul. De multe ori apelez la prietenii care mă ajută să îmi amintesc în cât de multe situaţii am obţinut rezultate bune şi în care am făcut faţă cu brio. De obicei, feed- backurile exterioare sunt cele care mă readuc pe linia de
plutire. Intuiţia mea nu e cea pe care mă bazez de multe ori. Nu prea am încredere în forţele proprii şi de aceea mai degrabă cer părerea altora în loc să mă bazez pe ceea ce cred eu. Însă
atunci când mi-am ascultat intuiţia, nu am dat greş şi am fost mulţumită să văd asta. Dar, teama de a-mi asuma anumite riscuri mă face din nou să dau înapoi şi să ascult o mie de păreri din exterior mai întâi. Cum anume mă bazez pe ea? Atunci când nu am informaţii suficiente despre un anumit eveniment care se va întâmpla, când lucrurile nu sunt previzibile şi trebuie să mă gândesc la anumite alternative, mă folosesc de intuiţia mea, care îmi dă anumite răspunsuri sau variante pentru ceea ce ar trebui să fac mai exact. Timp de joacă? Mi se pare puţin amuzantă această întrebare. Dar, răspunsul este da, îmi fac timp pentru asta, şi am un joc în adevăratul sens al cuvântului, joc pe care îl accesez în fiecare zi de multe ori, este primul lucru pe care îl fac dimineaţa. Plantez fructe / legume / flori, cumpăr animale, strâng recolte şi le vând. Nu ştiu dacă acesta este tipul de joc la care se referă întrebarea, dar asta este ceea ce eu fac, şi care chiar îmi face plăcere. Nu îmi ia decât 5 -10
minute, nu este ceva foarte activ, dar îmi place Acestea sunt aspectele care mă reprezintă în mare măsură; în principiu, acest chestionar a atins o varietate de domenii şi m -a făcut să vorbesc despre toate laturile mele: atât pozitive, cât şi negative, atât cele sociale cât şi personale.
Care sunt motivele mele pentru a deveni un bun consilier? Majoritatea studenţilor
care vin să studieze psihologia o fac pentru că ei înşişi au nişte probleme personale la care vor să afle răspunsul. Eu sunt una dintre aceştia. Sunt o persoană care nu a reuşit să afle singură răspunsurile la propriile probleme, şi care are avea nevoie de un ajutor exterior. Am crezut, înainte să fiu aici, că studiile pe care le voi face mă vor ajuta, dar acestea nu au făcut-o decât întro mică măsură. Bineînţeles, faptul că ştiu cum este să ai probleme, mă face să fiu dornică să pot să îi ajut pe ceilalţi să şi le rezolve. Ar fi pentru mine o satisfacţie să văd cum astfel de probleme pot fi rezolvate. Îmi place atunci când ceilalţi trăiesc acea stare de mulţumire, de linişte, de pace interioară şi este un lucru deosebit să fiu eu cea care le redă toate acestea. Este o profesie frumoasă! Simt că problemele emoţionale vor fi luate în obiectiv şi vor fi tratate prin formarea mea ca şi consilier? Da, sunt convinsă că, în primă fază, în timpul formării personale, noi, viitorii consilieri vom fi cei care ne vom rezolva problemele, vom depăşi unele cenzuri pe car e
noi singuri ni le-am pus în mod conştient sau inconştient; după ce problemele acestea vor fi rezolvate, cu siguranţă că acea calitate a consilierii pe care noi o vom oferi va fi una mult mai mare. Mai mult, foarte mulţi dintre noi am putea urma o terapie individuală, iar eu, în ceea ce mă priveşte pe mine, nu cred că ar fi o idee rea; la urma urmei, facem acestea pentru noi înşine în primul rând: pentru liniştea noastră interioară, pentru calitatea noastră de consilieri, pentru clienţii noştri care vor fi mulţumiţi de ce le-am oferit. De ce am nevoie să devin consilier? Este normal să simt o nevoie să devin consilier întrucât îmi doresc de foarte mult timp acest lucru. Am muncit atâta timp pentru aceasta şi acesta
a fost scopul pe care mi l-am propus. Este normal ca, după eforturile pe care le -am depus, faptul de a deveni consilier să înceapă să fie o nevoie. Simt că acesta este drumul pe care mi l -am ales şi pe care trebuie să îl urmez. Cred că ar fi o satisfacţie imensă să reuşesc să fac lucrul acesta.
Ce mă face să cred că voi deveni un bun consilier? Deşi nu sunt cea mai sigură persoană din lume, cred totuşi că voi fi un bun consilier, deoarece sunt genul de persoană care pune suflet şi se implică în ceea ce îi place. Eu cred că psihologia este cel mai frumos obiect pe care aş fi putut eu să îl studiez , îmi place foarte mult ceea ce fac şi sunt sigură că o să îmi exercit cu multă plăcere şi devotament această profesie. Orice lucru pe care îl faci cu multă pasiune şi devotament are şansele cele mai mari să iasă bine. Care sunt propriile probleme de contra- transfer? Cum fac faţă propriilor probleme când acestea transpar?
Nu ştiu dacă există în acest moment probleme clare de contratransfer. Nefiind încă un
practician, este poate prea devreme pentru mine să îmi dau seama de contra-transfer. Oricum, fiecare terapeut – şi sunt sigură de acest lucru – întâmpină probleme de acest gen în cariera sa şi cred că acest lucru apare în special la început, atunci când experienţa sa nu este clar definită,
când acesta se implică mult mai mult în problemele clientului, şi când detaşarea se face cu o mai mare dificultate. Este foarte important în primă fază să conştientizăm problema cu care ne confruntăm, deoarece, odată conştientizată, este mult mai simplu de rezolvat, Ce aştept de la clienţi? Clienţii sunt clienţi, nu ştiu dacă pot să am anumite aşteptări din
partea lor. Ei, de altfel vin la mine pentru că au o problemă pe care vor să o rezolve, şi ei sunt cei care ar trebui să aibă aşteptări de la mine. Eu sunt cea care va trebui să aibă competenţele
necesare pentru a-I putea ajuta. Cum mi-aş dori eu să fie este altceva. Mi-ar plăcea ca eu să reuşesc să-I fac să se deschidă, să îmi vorbească despre problemele lor, să aibă încredere în mine,
pentru a putea identifica împreună soluţiile la problemele pe care le au. Ce aştept de la profesie? Răspunsul este satisfacţie profesională. Aştept să reuşesc ce
mi-am propus, să rezolv cazurile pe care le am, să îmi mulţumesc clienţii. Aştept să fiu eu însămi mulţumită de ceea ce fac, să pot să am rezultatele pe care mi le doresc. De fapt, cred că în orice profesie, fiecare îşi doreşte să fie bun în ceea ce face, să se remarce, să devină câtuşi de cât cunoscut. Este visul oricărei persoane pasionate de ceea ce face. Este frumos să vezi roadele muncii tale, să vezi cum munca ta de ani de zile se materializează cumva. Sunt convinsă că toţi cei care au acum ocazia să profeseze sunt mulţumiţi atunci când obţine rezultatele pe care şi le
doresc.
Ce anticipez că voi primi de la colegi? Toate aceste lucruri depind de locul de muncă pe care o să îl avem. Este posibil să nu avem colegi, mai ales dacă vom lucra într -un cabinet al nostru. Însă dacă lucrurile nu vor sta aşa, şi vom avea ocazia să lucrăm cu alţi psihologi, lucrurile
vor sta probabil altfel. Eu, de exemplu, nu mă aştept de la colegii mei să îmi trimită clienţii lor, însă mă aştept să colaborăm la posibile cercetări, să facem schimburi de cărţi nou – apărute, să ne informăm în legătură cu orice schimbare care poate să apară; pur şi simplu să ne ajutăm reciproc. Spre exemplu, dacă aş lucra într -un spital mi-ar plăcea să dezbat cazurile mele cu colegii, să ne informăm în legătură cu noile metode sau să propunem noi modalităţi de intervenţie. Puncte forte, puncte slabe din punct de vedere profesional.
Punctele mele forte din
punct de vedere profesional ar fi faptul că sunt foarte empatică, trăiesc intens emoţiile şi sentimentele clienţilor mei. Pot să mă îi ascult cu mare atenţie şi să identific problemele pe are
pacientul le are. Punctele mele slabe ar fi acelea că sunt uneori prea sensibilă şi devin afectată de problemele pe care mi le relatează clienţii; nu las totul în urmă atunci când ies din încăperea în care îmi exercit profesia; este posibil, de asemenea, să nu am răbdare să ascult până la capăt dacă persoana de alături lungeşte povestea sau doreşte să îmi vorbească despre anumite detalii care
oricum nu sunt relevante. Scopuri şi obiective profesionale. Scopul meu este să devin un psiholog pe deplin
implicat într-o muncă de calitate datorită căreia atât eu, ca psiholog cât şi clientul, în calitate de beneficiar să fim mulţumiţi de această activitate. De asemenea, un alt obiectiv important ar fi acela ca, la un moment dat, după ce o să am un loc de muncă pe domeniu, mi-ar plăcea ca,
î mpreună cu minim un coleg, să deschidem un cabinet privat în care să profesăm şi în afara orelor de serviciu. De asemenea, mi-aş dori să mă perfecţionez cât mai mult prin cursuri de formare personală şi să fiu la curent cu noile tehnici care sunt mult mai eficiente. Ce ar spune studenţii mei despre mine. Sincer, la ora actuală nu cred că ai mei colegi au reuşit să îşi facă o părere despre mine, bineînţeles cu excepţia celor care mă cunosc deja. Cei noi nu pot spune decât că sunt foarte deschisă şi foarte sociabilă, la care cei vechi pot să adauge că sunt o studentă bună, că am luat note mari deşi mereu m -am plâns că nu ştiu nimic. Pe planul profesional, mă refer acum la practica psihologică, colegii mei nu au avut ocazia să mă vadă
practicând, ci doar prezentând. Practica nu a fost atât de lungă şi nu am ajuns atât de departe
încât să facem noi singuri interviurile şi să punem diagnostice. Oricum, am avut mereu relaţii bune cu aceştia, în plus am avut o prestaţie destul de bună la facultate, astfel încât cred că nu ar spune ceva rău despre mine. Ce ar spune profesorii despre mine? Niciodată nu am fost genul care să vorbesc, să pun
întrebări la cursuri sau mă remarc în vreun fel. Nu mi -a plăcut niciodată să vorbesc în public. Astfel, dacă profesorii ar avea ceva de spus, ar trebui s-o facă pe baza lucrării din sesiune, care nu mi se pare a fi una foarte relevantă. Deşi am luat întotdeauna note bune, nu cred că am rămas în mintea unui anumit profesor pentru că întotdeauna m-am camuflat, am stat în colţul meu fără să mă remarc în vreun fel sau altul. Cu ce tip de clienţi aş vrea să lucrez? Cred că mi-ar plăcea să lucrez foarte mult pe probleme de relaţionare în familie, cu copii cu probleme, probleme de cuplu, diverse probleme
de comportament. Nu mi-ar plăcea să lucrez cu depresivi. Nu mi-a plăcut depresia nici ca studiu nici ca practică. Mi se pare foarte greu de tratat şi mai degrabă aş opta pentru tot ce ţine de
modelarea comportamentului. Când şi cui să pasez un caz. Mi se pare că, în calitate de psiholog, trebuie să am un număr însemnat de alţi psihologi care se ocupă de alte probleme decât mă ocup eu, psihologi cu care de asemenea să ţin legătura. Eu cred că voi face acest lucru şi voi avea lista cu psihologii
care vor prelua cazurile pentru care sunt specializaţi. Este corect faţă de pacient şi chiar faţă de noi înşine să îl îndreptăm spre un coleg care ar putea cel mai bine să se ocupe de acesta. Coping cu stresul şi epuizarea profesională. Este de la sine înţeles că profesia de
psiholog nu este una simplă. Ne confruntăm cu o mulţime de oameni care vin la noi să ne expună o serie de probleme. Toate acestea ar putea să ne epuizeze în timp. Putem, spre exemplu să organizăm întâlniri cu colegii noştri psihologi, să discutăm, să ne eliberăm de problemele cu c are ne întâlnim, să organizăm stagii de dezvoltare personală. Toate acestea ne pot ajuta să uităm puţin de tot ce se petrece în cabinet, să facem haz de necaz uneori şi să regăsim aspectele pozitive ale profesiei pe care o exercităm. Cum facem faţă laudelor şi criticilor? Este important să ne cunoaştem limitele dar şi punctele forte în ceea ce priveşte munca noastră. Clienţii trebuie să ştie că ei singuri sunt cei care au depăşit problema şi că noi suntem doar intermediari, că noi îi ajutăm informându -I în ceea ce
priveşte modalitatea corectă de efectuare a sarcinilor, spre exemplu. În cazul criticilor, trebuie să fim foarte atenţi de unde vin. Pot fi doar remarci răutacioase, sau pot fi nemulţumiri ale pacienţilor; pentru primul caz, cel mai bine e să ignorăm, dar pentru al doilea trebuie să fim atenţi la ce anume ni se reproşează. Este probabil să fi greşit în consilierea unei persoane, este posibil ca persoana să nu fi fost suficient de motivată să se schimbe; pot fi numeroşi factori care să fi influenţat toate aceste lucruri. Este esenţial să gândim obiectiv şi să alegem cele mai bune soluţii. Cum voi reuşi să dedic întreaga atenţie clienţilor mei? Părerea mea este că dacă suntem foarte pasionaţi de ceea ce facem, aceste lucruri vin de la sine. Nu este nevoie de multe eforturi să fim atenţi şi dedicaţi cazurilor pe care le avem. Deşi este normal să fim pregătiţi, competenţi, antrenaţi să facem aceste lucruri, ele nu sunt de ajuns. Este nevoie de acel talent, de acea atracţie faţă de muncare pe care o facem. Este nevoie de plăcere şi devotament. Eu sunt sigură că sunt esenţiale pentru efectuarea profesiei de psiholog. Per ansamblu, profesia de psiholog necesită multe abilităţi, multă pasiune şi mult talent; dar nu numai; este nevoie de pregătire, de interes, devotament.
CHESTIONAR - E Ş ti un ascult Ă tor bun?
In cadrul cursului, am completat chestionarul lui Nichols referitor la abilitatea de a asculta. Scorul meu a fost 66, adică un scor mediu după etalonarea lui Nichols. Sincer vorbind,
de foarte multe ori m-am gândit la acest aspect şi mă aşteptam să obţin un scor mai mic. Dar se pare că totuşi m-am încadrat în medie. La fel cum spune şi Nichols, trebuie să facem anumite eforturi pentru a îmbunătăţi această abilitate, eforturi pe care le fac deja, şi cred că au un oarecare efect. Oricum, eu, personal cred că am avut motive să obţin acest scor la test, mai exact, nu aveam cum să obţin mai mult, deoarece simţeam că am probleme sub acest aspect. Simţeam că atunci când vorbeam cu prieteni
de-ai mei î mi pierdeam concentrarea, şi mă gândeam tot la lucrurile care mă preocupau pe mine cel mai mult. Mi s-a întâmplat chiar să vorbesc cu mama mea un lucru pe care să îl uit complet ulterior şi să mă contrazic cu ea, spunându-I că mie nu mi-a spus niciodată despre lucrurile acelea. Ciudat este că mi se întâmplă aceste lucruri cu persoanele foarte apropiate mie, deoarce am observat că dacă port o discuţie cu o persoană necunoscută pe care o întâlnesc în tren sau altundeva, îmi amintesc discuţiile până la cele mai mici detalii. Este foarte ciudat. Însă, atunci
când vorbesc cu prietenii mei, îmi amintesc de multe ori lucrurile care mi s-au întâmplat recent şi pe care vreau să le povestesc şi simt nevoia să epuizez subiectul, după care să las să vină şi
rândul celuilalt. Este, ştiu, o dovadă de egoism oarecum, însă eu sunt o persoană doarte deschisă, căreia îi place să vorbească foarte mult şi cum prietenii mei înseamnă mult pentru mine, simt nevoia să le împărtăşesc tot ceea ce mi se întâmplă. Fiind studentă la psih ologie, sunt mai interesată probabil decât alţii să ascult mai mult şi mai atent, activ ceea ce spun ceilalţi; ascultarea este un lucru esenţial pentru un psiholog. Acesta nu poate fi cu adevărat bun dacă nu are această abilitate dezvoltată mai bine decât alte persoane. Din acest motiv, am încercat şi, cu paşi mici, încep să ascult mai atent ceea ce se vorbeşte în jurul meu, fapt care nu mă ajută numai pe mine, dar şi pe cei care vin să expună o problemă, pentru a fi înţeleşi. Ascultarea este unul
dintre cei mai importanţi paşi pe care psihologul trebuie să îi facă înspre o carieră de succes, cu multe reuşite, cazuri rezolvate şi satisfacţie profesională.
Ţ În urma completării chestionarului, rezultatele mi-au arătat că orientarea mea este una individuală şi că principala mea preocupare, în calitate de consilier, este aceea pentru nevoile individuale a persoanei, în acelaşi timp urmărindu -se şi evitarea încălcării legilor şi drepturilor
altora. Dar, în principiu, din punctul meu de vedere, în consiliere, persoana în sine este problema principală. Această persoană vine la noi pentru că are o problemă pe care vrea să o rezolve, dar nu a reuşit singură, de unde şi motivul pentru care se află în cabinetul nostru. Menirea mea, ca psiholog este aceea de a ajuta persoana să îşi rezolve problema cu care se confruntă, pentru ca apoi să îşi continue viaţa într -un alt mod, unul în care se simte bine din punct de vedere psihologic şi prin care nu afectează bunăstarea celor din jur. Clientul ne plăteşte deoarece doreşte să rezolve o problemă a sa, o problemă care i -ar putea afecta şi pe ceilalţi. Dacă noi reuşim să rezolvăm această problemă, în mod automat aceasta nu îi va mai afecta nici pe ceilalţi. Toate acestea reprezintă motivul pentru care rezultatul meu au arătat orientarea individuală. Bineînţeles, nu putem aborda problema atât de simplu. Nu putem lăsa persoana să pună în pericol societatea şi să comită infracţiuni fără ca autorităţile să fie anunţate. Aceste cazuri
extreme, tre buiesc, în mod logic rezolvate. Dar, problemele ce ţin de persoană, cum era acolo, într-una dintre întrebări, problema avortului, aceste este un aspect care priveşte persoana în cauză iar decizia este în totalitate a ei. Nu putem să anunţăm autorităţile sau părinţii pentru chestiuni de acest gen. există o multitudine de cazuri în care este nevoie de multă atenţie şi implicare în deciziile pe care le luăm. Mai mult, consilierul poate fi tras la răspundere în anumite cazuri şi din
acest motiv, problemele precum traficul de droguri, dar şi consumul acestora ar trebui făcut cunoscut către autorităţile competente. Concluzia mea este că, la urma urmei, suntem psihologi şi că scopul nostru nu este să turnăm părinţilor problemele adolescenţilor, ci este să îi ajutăm să depăşească cea mai dificilă etapă din viaţa lor alegând cele mai bune metode, iar dacă greşesc, să îi ajutăm să le corecteze, deşi este normal ca în cazurile extreme să acţionăm într -o altă formă, care şi ea conduce la
reabilitarea persoanei în cauză. În cazurile care implică consumul de droguri spre exemplu, este un bine pe termen lung faptul de a anunţa autorităţile.
