Raportul dintre religie şi artă În capitolul capitolul privitor privitor la esenţa religiei religiei am arătat arătat că unii învăţaţi învăţaţi au încercat să reducă religia la sentimentul estetic, voind că o identifice sau să o reducă la artă. Am afirmat atunci că religia nu poate fi nici identificată, nici redusă la artă, căci arta nu poate crea nici obiectul religiei, ea fiind numai un auxiliar al acesteia. În cele ce urmează vom cerceta mai îndeaproape raportul dintre religie şi artă. Între religie şi artă există o strânsă relaţie, ceea ce se poate constata şi din punct de vedere istoric. Din cele mai vechi timpuri arta a fost nedespărţită de religie, a fost indisolubil legată de ea şi a atins culmile cele mai înalte sub tutela religiei. Acest lucru se poate spun spune e dim dimpotr potriv ivă ă desp despre re toa oate te ar arte tele le:: ar arhi hittec ectu turra, pict pictur ura a, sculptura, muzica, poezia. E de ajuns să ne gândim la minunatele temple şi complexe arhitectonice ale antichităţii (templul Dianei din Efes, templele egiptene de la Luxor, complectul de la Borobuduri) sau la sculpura greacă din epoca lui Pericle, la pictura renascentistă din Apus, la muzica şi poezia din cultul iudaic, la dansurle religioase ale altor popoare, spre a nu ne mai putea îndoi de acest adevăr. Între religie şi artă există numeroase asemănări şi deosebiri de care ne vom ocupa în cele ce urmează. Asemănările între religie şi artă. 1. Cea dintâi asemănar nare dintre religie gie şi artă este că
amândouă corespund unor aspiraţii înalte ale sufletului omenesc: religia corespunde tendinţelor de a depăşi lumea în care trăim şi de a ne pune în legătură cu infinitul. Setea omului după absolut nu se stinge niciodată; de aceea, chiar dacă îşi închipuie divinitatea sub cele mai bizare forme, aşa cum se întâmplă în religiile primitive, el se simt simte e ridi ridica catt din din sfer sfera a re real alul ului ui,, din din lume lumea a mate materi rial ală, ă, spre spre transcendent, spre o lume ideală, ori de cât ori se pune în legătură cu divinitatea, şi în această legătură el îşi găseşte o satisfacţie şi o mulţumire deplină. Dar şi arta corespunde tendinţelor omului de a înfrumuseţa prin imaginaţie lumea reală în care trăieşte. Prin aceasta, omul se tran transpu spune ne într într-o -o lume lume ideal ideală, ă, lume lumea a frum frumos osul ului ui,, în ca care re disp dispar ar atâtea dizarmonii nii ce există în lumea reală, se înnobi nobillează sufleteşte, trăieşte emoţii şi sentimente deosebite, care îl pot face mai bun, mai uman, mai teolerant, astfel că arta poate deveni un mijloc de a-i uni măcar pentru un moment pe cei care trăiesc aceleaşi emoţii şi sentimente în faţa frumosului artistic. Fără a-l pune pune în legăt legătur ură ă cu absol absolut utul ul,, frum frumosu osull ar arti tist stic ic îi oferă oferă omul omului ui posibilitat posibilitatea ea de a se deschide deschide spre noi orizonturi orizonturi,, putând descoperi în măiestria artistică ceva care totuşi îi arată calea spre absolut.
2. Atât Atât re reli ligi gia, a, câ câtt şi ar arta ta au co comu mună nă ideea ideea de inspi inspira raţi ţie. e.
Creatorii de artă, ca şi reformatorii religioşi din toate timpurile, s-au considerat persoane inspirate de divinitate, spre a putea exprima în operele lor frumosul artistic în toată plenitudinea lui, sau spre a vesti oamenilor voinţa divină. Inspiraţia divină stă la baza celor mai multe scrieri de cuprins religios, indiferent dacă aceasta a fost o inspiraţie inspiraţie reală, ca în creştinism, creştinism, sau numai o presupusă presupusă inspiraţie, inspiraţie, ca în religiile din Extremul Orient sau în mahomedanism. La rându ândull lor or,, din din ce cele le mai vech vechii timpu impuri ri şi până până as asttăzi, ăzi, repr re prez ezent entanţ anţii ii tutu tuturo rorr ar arte telo lorr s-a s-au u soc socot otit it fiin fiinţe ţe insp inspir irat ate, e, iar iar în lumea greco-romană ei invocau muzele – fiecare artă socotindu-se că stă sub protecţia unei muze – sub inspiraţia căreia credeau că îşi compun operele respective. Marii preoţi romani: Terenţiu, Ovidiu, Hora Ho raţi ţiu u şi alţi alţii, i, atri atribui buiau au inspi inspira raţi ţia a unei unei fiin fiinţe ţe supre supreme me,, ca care re le insufla nu numai ideea, ci şi măieştria artistică de a-şi compune oper operel ele e lor or.. La fel, fel, mari mariii muzi muzici cien enii din din epoc epoca a mode modern rnă: ă: Bach Bach,, Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert şi alţii, considerau inspiraţia ca un dar ce vine de sus, fără de care nici un artist nu-şi poate realiza opera. Şi în zilele noastre arta rămâne nedespărţită de ideea de inspiraţia, deşi astăzi inspiraţia este explicată pe alte temeiuri. 3. În religiile superioare, dar mai ales în creştinism, arta a atins cele mai înalte culmi, marii artişti fiind oameni de o profundă religiozitate: Leonardo daVinci, Tizian, Rafaelo Sanzio, iar la răsărit Panselin, au fost oameni religioşi, ca şi marile genii muzicale, iar creaţiilor lor au rămas neîntrecute până astăzi. 4. În exprim exprimarea area ideilor ideilor rel religi igioase oase şi artist artistice ice sunt folosi folosite te ades adesea ea simb simbol olur urii (sem (semne ne). ). Simb Simbol olur uril ile e re reli ligi gioa oase se şi ar arti tist stic ice e expr exprim imă ă co conţ nţiinutu nuturi ri de idei idei ca care re nu pot pot fi re reda date te prin prin noţi noţiun uni, i, judecăţi judecăţi sau raţionament raţionamente. e. Astfel în creştinism creştinism,, Sfânta Treime este reprezentată printr-un triunghi echilateral; atotştiinţa divină, printrun ochi; Mântuitorul Hristos, prin samariteanul milostiv sau prin păstorul cel bun; suferinţele, prin cruce; Sfânta Fecioară Maria, prin rugu rugull ce cell near nearss etc. etc. Nu mai mai vorb vorbim im de mulţ mulţim imea ea simb simbol olur uril ilor or util utiliz izat ate e în ar artă tă,, măie măiest stri ria a ar arti tist stic ică ă mani manifes festâ tând ndu-s u-se e adese adeseor orii tocmai prin modalitatea utilizării unor astfel de simboluri (culori, obie obiect cte, e, anim animal ale, e, fiin fiinţe ţe uman umane e re real ale e sa sau u imag imagin inar are, e, sune sunete te,, zgomote etc.) Deosebiri între religie şi artă
Aces estte deo deose seb biri funda undam mental ntale e car caracterizează tocma cmai specificul fiecăruia; ele sunt următoarele: 1. Cu toate că obiectul religiei face parte din lumea transcendentă, deci nu poate fi cunoscut pe cale ştiinţifică, ci prin
credinţă, el dobândeşte o realitate obiectivă indiscutabilă, căci în religie credinţa este singura cale de cunoaştere a zonei suprafireşti, desco descope peri rite te prin prin Re Reve vela laţi ţie. e. De ace aceea ea Apos Aposto tolu lull Pa Pave vell defin defineş eşte te Adeve veri rire rea a celo celorr nădă nădăjjduit duite, e, dove dovedi dire rea a lu lucr crur uril ilor or cred crediinţa: nţa: „ Ade nevăzute” (Evr. 11,1). Chiar dacă unele adevăruri religioase nu pot fi înţe înţele lese se pe ca cale le ra raţi ţion onal ală, ă, el ele e se impu impun n cu nece necesi sita tate te prin prin credinţă, certitudinea lor fiind garantată de Cel ce le-a descoperit: Dumnezeu, Care nu ne poate înşela. Nu ac acel elaşi aşi lucr lucru u se poat poate e spune spune despr despre e creaţ creaţii iile le ar arti tist stic ice. e. Desp Despri rins nse e de supo suport rtul ul lor re relligi igios os,, el ele e rămân ămân plă plăsm smui uiri ri al ale e imaginaţiei, chiar dacă exprimă elemente ale lumii reale, sub noi forme şi conţinuturi. De altfel, atunci când arta a stat în slujba unor reli re ligi giii fals false, e, ale ale că căro rorr divi divini nită tăţi ţi n-au n-au avut avut o re real alit itat ate e obie obiect ctiv ivă, ă, atunc atuncii când când credi credinci ncioş oşii ii ace acest stor ora a s-a s-au u co convi nvins ns de fals falsit itat atea ea lor, lor, aceste religii au dispărut, rămânând martori despre existenţa lor doar creaţiile artistice care le-au servit: temple, altare, statui de zei, picturi, etc., a căror valoare a dispărut o dată cu religiile în slujba cărora au fost, astăzi ele fiind numai vestigii documentare. Este adevărat că arta nu pierde nimic din faptul că o mare parte din creaţiile ei nu reprezintă ceva real, adică nu corespunde unor lucruri uri real ale e, ea putând dăinui pes peste veacuri uri fără ca reprezentările ei să aibă o existenţă reală, adică să le corespundă ceva în realitate. Dar cu religia nu e la fel: ea dispare total atunci când adepţii ei au ajuns la concluzia că divinităţile pe care le-au adorat nu sunt altceva decât ficţiuni. 2. După cum religia a stat şi stă întotdeauna într-o strânsă legătură cu morala, şi adeseori ea „se reliefează şi se preamăreşte” prin morală, aşa şi arta poate sta în legătură cu religia, dacă se pune în serviciul acesteia, şi atunci dobândeşte şi ea un caracter moralizator. Dar ea poate exista şi fără nici o legătură cu religia şi cu morala. 3. Religia are credincioşi, pe când arta are numai admiratori. Adepţii Adepţii unei religii formează formează totdeauna o comunitate comunitate de credinţă credinţă şi de simţire, pe când arta nu are o asemenea trăsătură caracterist caracteristică. ică. Arta rămâne la trăirea trăirea unor sentimente sentimente de moment, moment, chiar dacă acestea se repetă de câte ori se ia contact cu opera artistică. E adevărat că şi arta influenţează sufletul omenesc, trezind în el sentimente de admiraţie, de satisfacţie, de bucurie, şi adeseori poate da impuls omului spre acţiuni nobile. Se ştie, de altfel, ce influenţă are muzica asupra celor ce o ascultă. Marii creatori: Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, R. Wagner, prin creaţiile lor au trezit şi trezesc până astăzi cele mai înalte şi mai nobile sentimente, având o influenţă considerabilă asupra celor ce le ascultă operele.
4. Religia pretinde adepţilor săi nu numai participare la actele
de cult, ci şi anumite acţiuni practice, anumite fapte morale, iar prin cult ea întăreşte şi înduplecă voinţa credincioşilor spre asemenea acţiuni. Asta ca expresie a sufletului unui popor. Dacă arta este
produsul unor personalităţi geniale, ale căror creaţii se impun peste gran graniţ iţel ele e de loc şi de timp, imp, el ele e dobâ dobând ndiind as asttfel fel un ca cara ract cte er universal, nu-i mai puţin adevărat că ea – fie că e vorba de arta populară, fie de cea cultă – exprimă în conţinutul ei sufletul unui popor popor.. De ac aceea eea crea creaţi ţiil ile e ar arti tist stic ice, e, indi indife fere rent nt de felul felul lor, lor, sunt sunt preţuite şi stimulat ulate e astă stăzi, deo deoarece în ele se oglindes desc capacităţile artistice ale poporului respectiv, calităţile lui psihice şi trecutul lui plin de glorie şi suferinţe. Şi adeseori creaţiile artistice populare sunt legate şi de trecutul religios al poporului nostru, legat egate e de să sărb rbăt ător oriile Crăc Crăciiunul unului ui,, Anul nului Nou şi Bobot obotez ezei ei:: minunate colinde, pluguşorul, irozii, vasilica, turca şi altele. Iată de ce, fie că e vorba de creaţiile artistice ale unor mari personalităţi, fie de creaţiile populare, arta care stă în slujba religiei dobândeşte prin aceasta un plus de frumuseţe spirituală, care întradevăr îl ridică pe om spre zările unei lumi ideale, mai frumoase, mai bune şi mai drepte, spre care aspirăm cu toţii.
