UNIVERSITATEA SPIRU UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ISTORIE OŢELEA CĂTĂLIN, Anul I, ZI
ISTORIA MEDIE A ROMÂNIEI
REFORMELE LUI CONSTANTIN MAVROCORDAT 1.Caracteristici generale ale regimului fanariot şi contextul instaurării acestuia în Ţara Românească şi Moldova În anul 1683, politica ofensivă dusă în Europa de turci, culminează cu marele asediu al Vienei, soldat cu o adevărată catastrofă pentru imperiul Otoman, care pierzând bătăl bătălie ie după după bătăli bătălie, e, cedeaz cedeazăă poziţi poziţiile ile cuceri cucerite te de Sol Solima imann Magnif Magnificu icul,l, în Europa Europa centrală (prin pacea de la Karlowitz, 1699). Domn Domnii ii pămâ pământ nten enii din din Princ Princip ipat ate, e, înce încearc arcăă să profi profite te de situ situaţ aţie ie şi iniţ iniţia iază ză nego negoci cier erii cu Aust Austri riaa şi Rusi Rusiaa ; rând rând pe rând rând,, Şerb Şerban an Cant Cantac acuz uzin ino, o, Cons Consta tant ntin in Brâncoveanu, dar mai ales Dimitrie Cantemir, au dorit să găsească aliaţi pentru a ieşi de sub influenţa Porţii. Mai mult, mult, în anul 1711, Dimitrie Dimitrie Cantemir, Cantemir, reuşeşte reuşeşte să încheie încheie chiar o alianţă alianţă făţişă cu Rusia. În aceste condiţii, Imperiul Otoman, i-a măsuri de ajustare a statutului politic al Principatelor, instituind aici, regimul fanariot. La Constantinopol, pe malul de miazăzi al Cornului de Aur (golful Bosforului), exista exista un cartier cartier numit Fanar (felinar), (felinar), care şi-a luat numele numele de la un far folosit folosit pentru orientarea corăbiilor ; în acest cartier locuiau negustori bogaţi şi afacerişti, în majoritate de origine greacă, urmaşi ai vechilor familii bizantine sau îmbogăţiţi prin negoţ, cu relaţii în tot imperiul otoman ; tot de aici, erau aleşi dragomanii, numiţi tâlmaci (tradu (traducăt cători ori), ), de care turcii turcii aveau aveau nevoie nevoie în relaţi relaţiile ile diplom diplomati atice, ce, înt întruc rucât ât Coranu Coranull interzice mahomedanilor să înveţe limbi străine ; şeful acestor tâlmaci, marele dragoman dr agoman 1 avea rangul echivalent cu al unui ministru de externe din zilele noastre . Iată aşadar, influenţa pe care o aveau şi încrederea de care se bucurau grecii din Fanar în imperiul otoman ; din rândul acestora au început să fie numiţi în Moldova şi Muntenia, domni pentru care principatele dunărene reprezentau obiectivul suprem şi o încununare a carierei administrative în slujba Porţii. 1
Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până azi , Editura Albatros,
Bucureşti, 1975, pag. 492
2. Constantin Mavrocordat Regimul turco-fanariot a fost instaurat în Moldova în anul 1711, iar în Muntenia în 1716. Timp de un secol (revoluţia lui Tudor Vladimirescu, în 1821, a pus capăt domniilor fanariote) celor două principate li s-a luat de către imperiul otoman, dreptul de a-şi numii principii. A fost o perioadă dificilă din toate punctele de vedere, ţările române fiind la un pas de a se transforma în provincii otomane. Noii domnitori, sunt simpli funcţionari turci, executanţi ai ordinelor sultanului, străini de aspiraţiile şi nevoile lumii româneşti pe care o guvernau. În acelaşi timp, principatele pierd orice iniţiativă politică externă iar instituţiile interne româneşti (armata, sfatul domnesc), dispar sau se păstrează sub aspect decorativ ; teritoriile sunt considerate parte integrantă a Imperiului Otoman. Un alt obiectiv al prezenţei fanariote în scaunele Moldovei şi Munteniei este limitarea puterii clasei boiereşti2. Totuşi, în această perioadă apar în spaţiul românesc, şcoli şi spitale, tipografii, iau fiinţă primele manufacturi de mari proporţii. Domniile se schimbă cu repeziciune, în medie la trei ani (36 în Ţara Românească, 34 în Moldova), cresc obligaţiile faţă de sultan sub forma sumelor cu care fanarioţii cumpără tronul ; aceste dese schimbări erau prilejul unor noi cheltuieli, de sume în bani, obţinute prin dări impuse contribuabililor (ţărani şi boieri de rang inferior) ; pentru reînnoirea domniei (mandatului), se plătea o sumă considerabilă, numită mucarer3. Printre cele mai importante familii fanariote, domnitoare în Ţara Românească şi Moldova au fost de origine greacă, Mavrocordaţii (însă, rude prin alianţă cu fostul domn pământean Alexandru Iliaş) şi familiile Moruzi, Sturza, Caragea, Ipsilanti ; de origine albaneză, Ghica (înrudiţi cu Sturza) şi chiar de origine română, familiile Callimachi (foşti Calmăşul) şi Racoviţă ; familii importante, care au promulgat însemnate coduri de legi cum ar fi : Pravilniceasca Condică (Al. Ipsilanti, 1780), Legiuirea Caragea (1818, cu influenţe franceze), Codul (Scarlat Callimachi, 18161817, cu influenţe austriece)4. Dar unul din cei mai importanţi domnitori, dacă nu cel mai important, din perioada regimului turco-fanariot, a fost Constantin Mavrocordat, cu domnii succesive, atât în Moldova cât şi în Ţara Românească. Fiul lui Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot, ctitor al mânăstirii Văcăreşti, cărturar şi posesor al unei din vaste biblioteci cuprinzând cărţi şi manuscrise rare şi valoroase), Constantin Mavrocordat, dovedeşte înclinaţie spre cultură, urmează şcoli superioare, este cunoscător a mai multor limbi străine : turca, persana, greaca modernă şi clasică, italiana, franceza. Corespondează cu personalităţile culturale ale vremii, de peste hotare fiind apreciat de aceştia, Constituţia sa cu 13 articole datată la 7 februarie 1740 (fiind domnitor al Munteniei în această perioadă), a fost publicată cu laude, în Mercure de France, numărul din iulie, 1742 5. În acest act se regăsesc principiile generale ale reformelor aplicate în cele două principate, pe parcursul perioadelor sale, ca principe. Din nefericire, realizările sale, nu au corespuns întotdeauna intenţiilor sale6. 2 3 4 5 6
Florin Constantiniu , O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1999, pag. 171 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Op.cit. , pag. 496 Florin Constantiniu , Op. cit. , pag. 175 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Op.cit. , pag. 498 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Op.cit. , pag. 499
Are domnii succesive în Ţara Românească şi Moldova, unde promovează procesul de modernizare al societăţii româneşti prin reforme de tip social, administrativ, juridic, fiscal, judecătoresc, bisericesc. Domneşte în Ţara Românească de şase ori : septembrie - octombrie 1730, octombrie 1731 - aprilie 1733, noiembrie 1735 - septembrie 1741, iulie 1744 - aprilie 1748, februarie 1756 - august 1758 şi iunie 1761-martie 1763 ; în Moldova, de patru ori : aprilie 1733 - noiembrie 1735, septembrie 1741 - iulie 1743, aprilie 1748 - august 1749 şi iunie - decembrie 1769. Nu face excepţie de la regula vremurilor, referitor la durata în care se află pe tron. Între 1741 şi 1742, creează dregătoria (instituţii ai căror reprezentanţi aveau atribuţii administrative, politice, militare juridice, economice ) 7. Se păstrează, rapoartele capuchehailelor sale (reprezentanţi, ambasadori), la Înalta Poartă, din perioada august 1741 şi decembrie 1742, care arătau că aceştia practicau o adevărată ,,diplomaţie a bacşişului” pentru a putea câştiga bunăvoinţa înalţilor dregători otomani, prin cadouri constând în bani, blănuri, bijuterii 8 ; practici necesare la acea vreme, ţinând seama că secolul XVIII marchează unul din vârfurile exploatării otomane faţă de spaţiul românesc, prin pretenţiile băneşti sau de produse (grâu, lemne, oi), la care se adăugau sumele uriaşe, plătite de fanarioţi pentru reînnoirea domniei. Situaţia ţăranilor şerbi şi liberi (ale căror obligaţii se stabileau prin învoială cu stăpânul moşiei), era deosebit de grea, aceştia fiind copleşiţi de numărul foarte mare de biruri, dar nu numai stabilite de fanarioţi, ci şi de domniile pământene anterioare acestora : de exemplu, vădrănitul, impus de Eustratie Dabija, ca taxă pentru cultivatorii de viţă-de-vie, văcăritul stabilit de Constantin Brâncoveanu sau fumăritul introdus de Antioh, fratele lui Dimitrie Cantemir. Domnitorul (ca şi tatăl său), încearcă reorganizarea sistemului fiscal , prin generalizarea ruptei , adică introducerea unei dări globale, plătibilă în patru termene precum şi abolirea răspunderii fiscale colective (cauza principală a fugii contribuabililor, fenomen general, caracteristic secolului 18 în Moldova şi Ţara Românească, când multe sate se risipesc) ; de asemenea, s-a redus drastic categoria celor scutiţi sau privilegiaţi fiscali, pentru a spori astfel numărul birnicilor. Raportul fiscal desfiinţează dările personale şi unele pe avere care sunt înlocuite cu una singură de zece lei plătibilă în patru sferturi. Reorganizarea sistemului fiscal a generat declanşarea în lanţ a reformelor. Predecesorul lui Constantin Mavrocordat în Muntenia, Mihai Racoviţă (octombrie 1730 - octombrie 1731), provocase o adevărată criză demofiscală prin dările cu care îi strivise pe contribuabili, obligându-i să fugă9. Şerbii, (denumiţi în Muntenia rumâni, iar în Moldova, vecini) se aflau sub autoritatea directă a stăpânului ; în cazul unui litigiu între cele două părţi, domnia nu putea interveni. Pentru a pune capăt deplasării rurale (fugii), domnia a uniformizat îndatoririle ţăranilor faţă de stăpânii de moşii, vizând în prima etapă desfiinţarea şerbiei . La 1 martie 1746, principele hotărăşte ca rumânii fugiţi care vor reveni în Ţara Românească vor deveni oameni liberi, pentru ca la 5 august, acelaşi an, actul desfiinţării şerbiei să fie definitivat prin condamnare canonică ; aceasta consta în incompatibilitatea dintre morala creştină şi instituţia şerbiei (potrivit moralei 7 8 9
Mihail M. Andreescu , Instituţii medievale în spaţiul românesc, Editura fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2003,
pag. 133
Florin Constantiniu , Op. cit. , pag. 171 Ibidem, pag. 174
creştine ,,un creştin nu poate ţine în robie pe fratele său ”) ; astfel, pentru a-şi mântui sufletele, seniorii erau poftiţi să-şi elibereze şerbii de bună voie, sau să primească răscumpărarea acestora în suma de zece taleri10. În Moldova, prin actul Adunării Obşteşti de la 1749, vecinia a fost desfiinţată în aceleaşi condiţii. Astfel au fost unificate cele două populaţii domaniale11 (rumâni şi oameni liberi), devenind toţi clăcaşi, îndatoraţi cu 12 zile de clacă pe an ; munca de clacă a fost însă mai puţin utilizată în agricultură şi mai mult în activităţile gospodăreşti ; dijma (dare reprezentând a zecea parte din produse, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcţi12) a rămas cea mai importantă formă a rentei feudale. În domeniul administraţiei şi justiţiei , Constantin Mavrocordat desfiinţează căpitanii şi pârcălabii (dregători publici cu atribuţii administrative şi fiscale) din fruntea judeţelor (în Ţara Românească) şi ţinuturilor (în Moldova), numind în locul acestora câte doi ispravnici, cu competenţe administrative, fiscale şi judiciare, fixândule lefuri din visteria ţării, pentru a proteja contribuabilii de abuzurile dregătorilor, retribuiţi până atunci pe seama supuşilor şi introducând condici unde se consemnau toate aceste date13. Criteriul de acordare al rangului de boier, era stabilit anterior prin posesia pământului, dar Mavrocordat hotărăşte că ,,e boier acela care are o slujbă domnească ” şi îi împarte pe categorii : de la ban (unul din cei mai importanţi dregători ai curţii, în general, foarte apropiaţi de domnitor ) la clucerul de arie (responsabil cu beciurile, cămările şi aprovizionarea curţii domneşti14), devin boieri de rang superior, mari sau veliţi ; restul, rămân boieri de rang inferior. Urmaşii veliţilor au fost numiţi neamuri, ai celorlalţi – mazili. Veliţii şi neamurile erau scutiţi de orice obligaţii fiscale, mazilii şi înaintaşii lor numai de unele 15. De asemenea sunt scutite de dări mânăstirile şi preoţii. Aşadar, o adevărată reorganizare a boierimii, o reformă administrativă. În domeniul militar , principele desfiinţează oştirea slujitorilor şi curtenilor, aşezând în fiecare unitate administrativă câte un corp de oaste cu rol de apărare a ordinii publice. În timpul domniilor lui Constantin Mavrocordat, s-au făcut şi unele rânduieli edilitare, iar pentru biserică s-au recrutat preoţi numai din rândul ştiutorilor de carte16. La îndemnul său, un profesor al şcolii româneşti din Şcheii Braşovului, Dimitrie Eustatievici, a redactat prima gramatică a limbii române, rămasă sub forma unui manuscris. Deci, Constantin Mavrocordat (şi în general regimul fanariot), nu a urmărit grecizarea românilor, desfiinţarea lor ca naţiune, ci numai un control strict al societăţii din punct de vedere administrativ, economic, politic şi militar. Astfel, domnitorul se adresa cu asprime, vel căpitanului de Soroca : ,, pentru ce ne scrii greceşte ? au aşteptaţi să-ţ dăm noi logofăt să scrie rumâneşte ? să-ţ cauţi logofăţel să ne scrii rumâneşti ! să nu ne mai scrii greceşte .”17
Florin Constantiniu , Op. cit. , pag. 174 Ibidem 12 Vasile Breban, Dicţionar al limbii române contemporane, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1980, pag.163 13 Florin Constantiniu , Op. cit. , pag. 174-175 14 Mihail M. Andreescu , Op.cit. , pag. 128 15 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Op.cit. , pag. 499 16 Ibidem 17 Florin Constantiniu , Op.cit., pag. 181 10 11
3.Concluzii
Reformele lui Constantin Mavrocordat au avut o importanţă deosebită, implicaţiile lor manifestându-se pe mai multe planuri : restrângerea autorităţii boierilor şi reorganizarea clasei acestora, acordându-se drepturi contribuabililor şi o oarecare reducere (aşezare) fiscală ; a existat un progres însemnat şi încercări de modernizare a societăţii, pentru optimizarea activităţilor desfăşurate de instituţiile existente şi crearea cadrului de funcţionare pentru cele nou înfiinţate. Multe din birurile şi dările reduse sau desfiinţate în timpul domniilor celui amintit mai sus [ca de exemplu văcăritul şi pogonăritul (darea în vin), iertate de domn pentru că ,,aduceau stricăciune ţarâi şi pagubă pământenilor” ], au reapărut şi s-au înmulţit, din păcate, după ce mai târziu, în scaunele Moldovei şi Ţării Româneşti au urcat alţi fanarioţi cu vederi mai puţin progresiste, interesaţi mai mult de păstrarea postului şi de acţiuni care să nu deranjeze Înalta Poartă (spectrul firmanului mazilirii şi al năframei negre de mătase, fiind o ameninţare permanentă) . Domnitorul se stinge din viaţă la 4 decembrie 1769, pe când domnea în Moldova, rămânând însă una din figurile cele mai însemnate ale epocii fanariote, atrăgând asupra sa atenţia cercurilor din apusul Europei18. În anii ce au urmat domniilor sale, boierimea moldo-munteană s-a alăturat curentului de eliberare naţională ce străbătea sud-estul Europei încercând o nouă ieşire de sub influenţa Porţii şi implicit, desfiinţarea regimului fanariot, căruia îi erau ostili. Reorientarea către Rusia, a făcut ca avântul acestor revendicări să fie şi mai mare, sperându-se ca principatele să intre în sfera de protectorat a acesteia. În Muntenia, conducerea acţiunilor armate anti-otomane ulterioare, a fost încredinţată lui Tudor Vladimirescu, a cărui revoluţie, coroborată cu presiunile Marilor Puteri asupra imperiului otoman, a readus (printre altele) domniile pământene şi a înlăturat definitiv regimul turco-fanariot. O parte a istoricilor apreciază însă, că epoca fanariotă poate fi caracterizată, pe bună dreptate şi ca fiind o perioadă a progresului, aşa-numitul secol al reformelor, în sprijinul acestei afirmaţii venind, fireşte, aportul adus de o parte a domnitorilor fanarioţi care şi-au pus amprenta în dezvoltarea societăţii (să mai spunem că abolirea şerbiei la 5 august 1746, a avut loc Moldova şi Muntenia cu patru decenii înainte de măsura similară a lui Iosif al II-lea în Transilvania, la 22 august 178519) ; iar contribuţia lui Constantin Mavrocordat, prin reformele sale şi modul cum a administrat cele două principate în vremea mandatelor sale este, de asemenea, semnificativă în acest sens.
18 19
Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Op.cit. , pag. 499 Florin Constantiniu , Op. cit. , pag. 175
