Revista Constiinta April 2011

Iată, Eu stau la uşă şi bat! (Ap. 3, 20)  ® 

Revistă de informare şi opinie creştin - ortodoxă ortodoxă Anul VI, Nr. 68 - APRILIE APRILI E 2011 Preţ 3 lei

Iată C A T R E P O P O R   Mielul Domnului!  ˜ 

paginilePAGINA 5-6 5

Ofertă thailandeză de Paşti Paşti R 

omâniei i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri. Cu aceste cuvinte îşi lua rămas bun de la România unul dintre cei mai vechi publicişti români, Brăduţ Florescu, care de mai bine de un an de zile şi-a găsit rostul tocmai în Tailanda. La un an de la rostirea lor, cuvintele de mai sus sună aproape profetic: în România se trăieşte fără rost şi se moare fără rost. Nu ştim pentru ce trăim, nu ne pasă pentru ce murim. Dar mai cumplit e că în România se înviază fără rost. Habar nu avem ce să facem cu Învierea. Am uitat complet la ce foloseşte Învierea. Dar oare mai foloseşte la ceva? În schimb, dacă s-ar întocmi un clasament al discursurilor despre Înviere, negreşit am fi desemnaţi campioni absoluţi. La o simplă căutare căutare pe  google găseşti sute de predici şi pastorale pascale rupte de realitate, care confiscă mesajul Învierii şi îl pustiesc. Vorbim prea mult despre înviere, înviem prea puţin

EDITORIAL

“Toţi îşi pun nădejdea  în lucruri deşarte şi  în vorbe fără rost.”  (Isaia 59, 4)

Preot Dr. Claudiu Bazavan  ˜ ˜

sau deloc. Bănuiesc că tocmai somnul ancestral şi învârtoşarea românilor au consacrat ca imn naţional poemul lui Andrei Mureşan care tot cheamă la înviere; şi cum nu primeşte vreun răspuns din partea destinatarilor, apelul său rămâne pururea actual. În alte părţi Învierea nu se ridică la nivelul înalt al comunicatelor oficiale şi al cuvântărilor sforăitoare, ci rămâne la stadiul de banală realitate la colţ de stradă. După urgia care s-a abătut asupra Japoniei, autorităţile au căutat cu obstinaţie supravieţuitori printre dărâmături şi după nouă zile au descoperit în viaţă doi oameni, o bătrână de 80 de ani şi un adolescent de 16 ani. În timpul cutremurului, oamenii mergeau la pas pe stradă, fără să se grăbească, iar când semaforul arăta culoarea roşie, se opreau disciplinat la stop şi aşteptau. În patru zile, plângându-şi morţii, japonezii au reparat o autostradă înghiţită de pământ (în vreme ce în 21 de ani românii nu au reuşit să termine tronsonul dintre Cernavodă şi Constanţa). În operaţiunile de salvare şi de ajutorare a sinistraţilor, autorităţile japoneze au primit sprijinul temutei mafii  japoneze Yakuza. Dacă în mod obişnuit Yakuza îşi câştigă banii din prostituţie, şantaj şi trafic de droguri, în aceste vremuri participă cot la cot cu autorităţile pentru refacerea ţării. Alte trei grupări mafiote au organizat patrule pentru a se asigura

Hristos Cel Înviat să vă dăruiască pace, dragoste, bucurie, nădejde şi lumina Sa cea neînserată!   REDACŢIA:

www.constiintaortodoxa.ro

Director: Oana Băzăvan Colaboratori: Pr. Dr. Mihai Claudiu Băzăvan, Pr. Eduard Ioan Rădună, Pr. Prof. Dr. Dr. Bogdan Bucur (Duquesne University, Pittsburgh - SUA), SUA), Pr. Claudiu Enea, Dr. Cosmin Georgescu, Lector Dr. Nicușor Nacu (Paris, Franţa), Pr. Prof. Dr. Bogdan Costin Georgescu, Pr. Constantin St. Dogaru, Fizician Sabina Ene, Ovidiu Badea, Mihaela Veșcă, Marian Paraschiv, Adriana Ciobanu, Diana Catindatu, Tehn. Dumitru Gășpărel, Cristian Șerban, Prof. Marius Sorin-Popescu. Sorin-Popescu. DTP: Ștefania Macovei Corectură: Olimpia Dumitru Marketing: Ramona Maria Dan Adresa: Ploiești, Str. Negru-Vodă, Nr. 2, Bl. 34 G2, Ap. 1 E-mail: constiinta_ortodo [email protected] [email protected] m Telefoane: Tel efoane: 0244/523738, 0724/ 542480. CONȘTIINŢA A EDITAT de Asociaţia Culturală CONȘTIINŢ cu sprijinul SC LITERA ORTODOXĂ ORTODOXĂ SRL

Tipărit de LVS CREPUSCUL

2 N˚ 68

că niciun jaf sau furt nu va avea loc, au trimis zeci de tone de ajutoare umanitare în zonele afectate şi au organizat centre de primire pentru sinistraţi (unde mai pui că, spre deosebire de instituţiile şi organizaţiile de caritate din România, clanurile mafiote japoneze nu şi-au mediatizat acţiunile umanitare). Fără a beneficia de o cultură a învierii, aceşti oameni oameni admirabili şi-au asumat tragedia naţională şi îşi regăsesc forţa de a merge mai departe. Au făcut aşa şi în ’45, după ce două bombe nucleare lansate de fraţii creştini chiar în ziua Schimbării la Faţă au spulberat de pe suprafaţa pământului pământului oraşele Hiroshima şi Nagasaki. Este infinit mai simplu să teologhiseşti Învierea, darămite să o perverteşti în chiolhan, decât să o trăieşti. Fiii legitimi ai Împărăţiei par să refuze refuze învierea, învierea, în vreme vreme ce fiii nelegitimi o practică asiduu. Pentru unii Învierea se reduce la cuvânt şi la pântece, pentru ceilalţi a devenit stil de viaţă. Ce credeţi, să se fi gândit Mântuitorul şi la Ţara Soarelui Răsare când a pronunţat cuvintele: Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor (Matei 8, 11)? Ce părerere aveţi, să ne fi avut şi pe noi în minte Mântuitorul când a formulat sentinţa: Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi  plângerea şi scrâşnirea dinţilor   (Matei 8, 12)? Până când nu vom da un rost cuvintelor şi faptelor, semenilor şi relaţiilor, dimineţilor şi serilor, florilor şi păsărilor, până când nu vom descoperi rostul vieţii şi al morţii şi până când nu vom învia cu rost, Tailanda pare tot mai tentantă.

ISSN 1842 – 4503

dresăm mulţumiri celor care şi-au oferit sprijinul generos şi dezinteresat  A dresăm pentru ca această publicaţie publi caţie să vadă lumina tiparului şi să fie oferită celor care îşi permit supremul lux de a-şi cultiva credinţa (ordinea este întâmplătoare): Borşa Com, Valdor, APlast, PC România, Lido Gârbea, Nisab Cons, Kaproni, Sinco, Restaurant Regina Nopţii, Pro-Natura, Farmacia RI-FARM,  Andreiana ănase, Corina, Cristian Cr istian şi Viorel Preda, Preda , Mihaela Sardiu (SUA) şi alte persoane mărinimoase care doresc să-şi păstreze anonimatul.

Protest al călugărilor din Athos Cele douăzeci de mânăstiri din cetatea Muntelui Ortodox  Athos au protestat printr-o scrisoare adresată primului-ministr u grec George Papandreou împotriva reformei fiscale recente care a stabilit impozitarea veniturilor acestora. În scrisoare, a cărei existenţă a fost confirmată de o sursă ecleziastică pentru AFP, organul superior al Muntelui Athos deplânge „lipsa extraordinară de respect de care suferă Muntele Athos, o comunitate datând de peste un mileniu”. Bucurându-se de un statut de autonomie, stabilit de Constituţia elenă, Muntele Athos protestează în mod special la adresa unei legi din 2010, care stabileşte o cotă de 20% impozit pe venitul din chiriile obţinute pe proprietăţile mânăstirilor, apartamente şi magazinele pe care acestea le deţin în diferite părţi ale ţării. Noile măsuri fiscale elene „pun în dubiu statutul instituţional propriu al Muntelui Athos”. Călugării susţin scutirile lor fiscale, argumentând că veniturile lor reale sunt folosite pentru a menţine mânăstirile vizitate de mii de pelerini din întreaga lume, bărbaţi, în fiecare an. Potrivit unui ziar local, care a publicat fragmente din scrisoarea de protest a călugărilor athoniţi, după primele avertismente fiscale primite de comunitatea ortodoxă, reprezentanţii ei riscă amenzi substanţiale şi penalităţi în cazul în care nu se conformează legii. Sub presiunea creditorilor săi din UE şi FMI, Grecia, plonjată într-o criză fără precedent, a trebuit să-şi înăsprească lupta împotriva evaziunii fiscale, o problemă endemică în ţară, pentru a umple vistieria statului. Astfel, în plus faţă de taxele ridicate pe veniturile mari, legea prevede acum impozitarea funciară a proprietăţilor deţinute de Biserica Greciei, al doilea proprietar ca mărime după stat. (lacasuriortodoxe)

O biserică va deveni Mall!

Incendierea unui Coran pune pe jar lumea musulmană Incendierea Coranului, pusă în scenă de un pastor american extremist criticat în Occident, a fost „răzbunată” în Afganistan la îndemnul unor lideri religioşi locali. Victime: angajaţi nevinovaţi ai ONU. Pe 20 martie, în Florida, într-o zi ce nu anunţa nimic spectaculos, micul grup creştin Dove World Outreach Center s-a reunit pentru a asista la „procesul” intentat cărţii sfinte a

ŞTIRI

musulmanilor. În faţa unei audienţe de doar 30 de oameni, „juraţii” au avut nevoie de opt minute pentru a găsi Coranul „vinovat” de “În lume crime împotriva umanităţii. Pastorul Wayne Sapp a îndeplinit necazuri „sentinţa” şi a incendiat pe loc cartea. Oamenii prezenţi la faţa locului au ţinut să surprindă cu aparatele foto momentul în care Coranul, veţi avea, dar ţinut timp de o oră în kerosen, a luat foc. În atacul sângeros produs vineri, 18 martie, la centrul ONU din Afganistan şi-a pierdut viaţa  îndrăzniţi. şi suceveanul Filaret Moţco, în vârstă de 43 de ani, ofiţer de afaceri Eu am politice în cadrul operaţiunii nord din cadrul misiunii ONU. Filaret Moţco ocupa, la momentul atacului, poziţia de locţiitor al şefului biruit Biroului regional al Misiunii ONU în Afganistan de la Mazar-i-Sharif lumea!”  şi era expertul politic cu rangul cel mai înalt, notează  Evenimentul (Ioan  Zilei. Protestatarii cereau Statelor Unite să ia măsuri împotriva Pastorului Jones. Preşedintele Barack Obama a condamnat acţiunea 16, 33) de incendiere a Coranului, descriind-o ca pe un act de „intoleranţă extremă şi sectarism”. (Evenimentul Zilei)

O biserică catolică din Vandoeuvre-les-Nancy (Meurthe-etMoselle), construită în anii ‘60, va fi vândută unui dezvoltator care vrea să facă un mall, conform unei declaraţii din data de 8 aprilie 2011 a Episcopiei de Nancy-oul. „Am pus în vânzare această biserică, dedicată Sfântului Francisc de Assisi, în 2007, deoarece aici doar câţiva credincioşi mai mergeau la slujbă”, a declarat pentru  AFP administratorul eparhiei, Michael Petitdemange. Comunitatea Grand Nancy nu doreşte să ia clădirea, iar un dezvoltator a cumparat-o în întregime pentru suma de 1,3 milioane euro. Eparhia a asigurat totuşi că proiectul comercial în cauză nu cuprinde „niciun bar, sală de jocuri sau comerţ ilegal”, a spus iconomul. Credincioşii bisericii vor continua totuşi să viziteze capela, rămasă lângă construţie pentru câteva luni, “încă neprofanată”. „Evident, un număr de enoriaşi sunt dezamăgiţi, deoarece unii au construit la ea, alţii s-au căsătorit acolo, şi-au botezat copiii lor. Dar, trebuie sa Pentru prima dată în istoria Republicii Germane numărul se obişnuiască. Nu este un motiv să moară din cauza asta”, a mai declarat Petitdemange. O altă biserică din Franţa a fost pusă recent catolicilor care au părăsit Biserica Catolică, în 2010, l-a depăşit pe cel al protestanţilor, în urma scandalurilor de pedofilie, potrivit în vânzare. (lacasuriortodoxe) unui sondaj publicat joi, 6 aprilie 2011, de către Christ und Welt . Conform cercetărilor efectuate de acest ziar, supliment religios al săptămânalului Die Zeit, aproximativ 180.000 de persoane Istoricii biblici încearcă să afle dacă una dintre cele 70 de au solicitat în mod oficial să fie şterse din înregistrările Bisericii tăbliţe descoperite într-o peşteră în Iordania ilustrează primul Romano-Catolice în 2010, potrivit unui sondaj efectuat pe 27 de portret al lui Iisus. Imaginea, care reprezintă un bărbat purtând o eparhii germane, din care 24 au oferit cifre definitive sau estimări, coroană de spini pe cap, se presupune că a fost realizată în timpul iar 3 nu au putut raporta nicio dată. În urma estimărilor Bisericii vieţii lui Iisus, scrie Daily Mail. Portretul, puţin mai mic decât un Germane Protestante, puţin peste 150.000 de credincioşi au card de credit, a fost descoperit într-o peşteră din Iordania, odată făcut acelaşi lucru în 2010. „Acest val de abandonare a Bisericii cu alte aproximativ 70 de cărţi din foiţe de metal. Istoricii cred că Catolice se explică prin criza de încredere, generată în urma această colecţie a fost realizată de primii creştini în primele decenii cazurilor de pedofilie”, recunoaşte vicarul general de Koln, Dominik după crucificarea lui Iisus Hristos. Cea mai convingătoare dovadă Schwaderlapp, într-un interviu oferit săptămânalului. În 2009, 128 că aceste cărţi sunt creştine este aceea că pe una dintre ele pare a fi 800 credincioşi au părăsit Biserica Catolică, cu 50.000 mai puţini ilustrată o hartă a Ierusalimului şi cruci în afara zidurilor oraşului. De decât în 2010, reaminteşte Christ und Welt. Patria lui Luther, dar asemenea, pe una dintre tăbliţe pare a fi scris “Salvatorul Israelului” şi a actualului Papă, Benedict al XVI-lea, este într-o măsură de 1/3 în limba ebraică veche. Directorul Departamentului Iordanian de protestantă, o treime catolică şi o treime fără nicio religie sau de alte  Antichităţi, Ziad al-Saad, crede că aceste tăbliţe ar putea fi mai religii. (lacasuriortodoxe) N˚ 68 importante decât inscripţiile de la Marea Moartă. (Mediafax)

Catolicii din Germania îşi părăsesc Biserica

Primul portret al lui Iisus ?

3

Rugaţi-vă neîncetat! Altfel... BUNE ŞI NEBUNE

“Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”  (Matei, 22, 29)

˜ ˜ Oana Bazavan 

C

a orice funcţionar care se respectă, îmi desfăşor cam 80% din activitate prin email. Evident, apar şi riscurile. Aşa am ajuns să mă întristez din pricina unui fenomen la care aş vrea să luăm aminte noi, cei dependenţi de calculatoare, mai ales acum, înainte de Sfintele Paşti, când rugăciunile noastre ar trebui să fie mai intense şi mai profunde: este vorba de aşa-numitele „novene”, nişte pseudo-rugăciuni ivite de nu se ştie unde, de cele mai multe ori extrem de îndepărtate de spiritul credinţei noastre, şi pe care expeditorul te îndeamnă/ ameninţă să le trimiţi la un număr fix de persoane, sau la cât mai multe, altfel... Redau mai jos exemplul primit cel mai recent: Dumnezeu, atăl nostru,  plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele şi ale familiei mele în  Numele lui Iisus, Amin. Această rugăciune este atât de puternică. rimite-o la 12  persoane. O binecuvântare vine la tine sub forma unui nou loc de muncă, o casă, căsătorie sau financiar. Nu desconsidera şi nu pune întrebări. Acesta este un test. Dumnezeu este pe primul loc în viaţa ta.

Dacă da, opreşte-te puţin din ceea ce faci şi trimite-l la 12 persoane acum. Uită-te la ceea ce El face! În afară de faptul că exprimarea stângace mă face să cred că a fost tradusă (prost) de pe vreun site de altă confesiune, mă irită tonul calculat, interesat şi vindicativ al acestor

„rugăciuni”: dacă te rogi cum ţi se impune aici, sigur primeşti o răsplată materială imediată, cuantificabilă de regulă în funcţie de numărul de cunoştinţe cărora le-o trimiţi mai departe. Dacă se întâmplă – mai rar – ca rezultatul automat prevăzut de ea să fie de natură oarecum spirituală, din nou

senzaţia este una de tranzacţie la rece cu Dumnezeu: am trimis la 12 persoane, prin urmare El, „plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele şi ale familiei mele.” Dar dacă trimit numai la 11? Din păcate este evident: nu ştim să ne rugăm. Nu ştim ce să cerem. Nu ştim cum să cerem. Rugăciunea trebuie făcută cu mintea  şi cu inima. Hristos ne-a învăţat, dar noi îi nesocotim învăţătura: unde este superbul: „facă-se voia a!” în aceste emailuri trimise mai departe fără discernământ, din superstiţie sau falsă pioşenie? Unde este comunicarea cu Dumnezeu? Nu-i mai vorbim direct Lui, nu ne mai interesează apropierea de atăl nostru, nu avem „duhul umilit, inima înfrântă şi smerită”, ci îi impunem ce trebuie să facă pentru noi. Că doar am trimis novena, nu? Şi pentru moment, până la următoarea numărătoare de adrese de email, neam încheiat conturile cu Hristos, Cel care „pentru noi şi pentru a noastră mântuire S-a răstignit şi S-a îngopat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Părerea mea e că trebuie să daţi această revistă mai departe, la 12 persoane. Altfel....

Dacă Întrupare nu e, nimic nu e! Preot Constantin St. Dogaru 

PSEUDOAPOCRIFE

„T 

“Şi nu vă potriviţi cu acest veac...” (Rom. 12,2)

Ce am fi înţeles noi din toată taina mântuirii noastre dacă Iisus n-ar fi purtat crucea pe grumazul Său şi dacă n-ar fi fost încununat cu cunună de spini?

4 N˚ 68

rupul e templu al Duhului Sfânt” (I Cor. 6,19). Trupul e biserică, e Biserica fecioară. „Trupul” e o taină tot atât de mare ca și „sufletul”, Crucea pe care o poartă „trupul”, nu e cu nimic mai prejos decât crucea pe care o poartă „sufletul”. Toată cunoașterea noastră e de fapt „trupească”, căci nu există cunoaștere în afara „trupului”. Altfel cum am fi putut să-L cunoaștem pe Dumnezeu dacă nu Se întrupa? Așadar mă întreb: ce am fi înţeles noi din toată taina mântuirii noastre dacă Iisus „Nazarineanul” n-ar fi purtat crucea pe grumazul Său, dacă Cel în Care cred n-ar fi fost batjocorit și scuipat, dacă n-ar fi fost încununat cu cunună de spini și dacă n-ar fi fost împuns cu suliţa în coasta lui Adam din care a ţâșnit sânge și apă. Dacă aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat aievea, atunci la ce bun toate slujbele noastre și în numele cui?... Dacă Întrupare nu e, nimic nu e. E singurul răspuns la întrebarea „de ce există ceva, în loc de nimic” (Heidegger)...

Iată Mielul Domnului! F 

oarte recent am ascultat la radio, pe unul dintre cele mai importante canale naţionale, un reportaj pe tema implicaţiilor consumului unor anumite alimente asupra sănătăţii oamenilor. Erau aduse în discuţie acele alimente care se consumă în contextul anumitor sărbători, mai ales al celor religioase. De fapt, acesta era numai punctul de plecare, pentru că reporterul respectiv reuşea cu o graţie şi o inteligenţă altminteri demne de admiraţie, să demonteze şi să înfiereze un obicei care se practică în contextul Paştilor de secole la creştinii ortodocşi români, dar şi la alte popoare balcanice. Chiar dacă intenţia şi substratul abordării erau corecte, modul de punere a problemei se apropia cutremurător de mult de acea - devenită deja clasică abordare pentru contemporaneitatea învălmăşită -  politically corectness.

Preot Prof. Dr. Bogdan-Costin Georgescu  mesaj profund anti-creştin, care se transmit niciunde, ar trebui interzisă pentru că LEUL - o, sfântă coincidenţă! - în plină activitate ar pune în pericol şi traficul de mare liturgică şi pastorală a posturilor din preajma viteză spre Apocalips (la benzinăriile RĂCNIND sărbătorilor noastre esenţiale. Asta o putem de pe parcursul transhumanţei înţelege pentru că ura viscerală a societarilor berbecilor europeni s-ar auzi astfel, în locul civilişti împotriva Bisericii, de la marea fluieraşului de os care sună duios, sublima debandadă a filosofiei „raţiunii” iradiată din virtuozitate a lui Chris Rea din faimosul vagabondajul Revoluţiei Franceze şi a acelui Te Road to Hell ). Adevărul este că în spatele codex faimos al Drepturilor Universale ale acestei constatări „ştiinţifice” referitoare Pitecantropului, conjugă decretul urii ca la pretinsa otravă din carnea mieluţului formă rafinată cultural a destrămării a tot românesc se ascund cohorte de concerne ce înseamnă spiritualitate şi credinţă, dar financiare cu interese economice în cucerirea că bietul mieluşel este inamicul numărul pieţelor alimentare de către băieţii cu ochi albaştri şi cu steluţe galbene în părul lor care se prelinge duios pe obrăjorii lor pistruiaţi; deh, blond să fii, european să te numeşti şi bani să ai în bancă!...

Mielul şi aina Învierii

Mielul, cel mai grozav inamic al omului?!... Reporterul nostru se străduia cu superioritate să ne demonstreze că printre cele mai nocive alimente se numără şi ... carnea de miel . Evident că orice abuz, indiferent care este elementul alimentar care face obiectul abuzului, poate dăuna chiar grav sănătăţii, dar că bietul miel conţine în carnea sa unele dintre cele mai periculoase toxine care se află pe suprafaţa planetei noastre, mai că tinde să intre mai degrabă în sfera unei abordări literare de tip science fiction decât în sfera unei argumentări logice şi corecte ştiinţific. Dânsul încerca să ne facă să înţelegem că ar fi foarte bine să evităm carnea acestui animal care se  jertfeşte ritualic într-o manieră antropologic religioasă pornind de la acele toxine pe care vai, Doamne! - le-ar conţine bietul mieluşel, dar extrapola algoritmic către ideea că, de

Pentru noi, Mielul este însuşi Fiul Omului care Se jertfeşte. Pentru noi, creştinii, Mielul este însăşi esenţa Vieţii pentru că are în Sine sângele acela curat care  pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea  păcatelor . aina Învierii în aceasta stă, a mânca din carnea Mielului şi a bea din Sângele Său. fapt, obiceiul tradiţional al jertfirii mielului este un obicei barbar şi care trebuie trecut la indexul istoriei. În fapt, foarte subtil, cum adesea se întâmplă la noi în preajma Paştilor sau a Crăciunului, mesajul subliminal, transmis totuşi, trebuie să recunoaştem, în termenii unei inteligenţe subversive şi absolut draconice, era un atac făţiş la dimensiunea arhaică a sărbătoririi Paştilor. Cunoaştem din anii foarte recenţi acele filme pseudo-documentare, sau chiar „artistice”, cu

Pentru noi, creştinii, Mielul este însăşi esenţa Vieţii unu al omului, asta nu putem accepta, afară poate dacă nu am fi cumva niscaiva locuitori ai stabilimentului de la Voila ( voila de vezi !) Dar asta este moda, unii îşi alimentează goliciunea craniană cu elemente din decorul conceptual al altora.

Mioriţa xenofobă Problema sus-semnalată ar trebui, poate, să ne lase indiferenţi, dacă mesajul subliminal nu ar afecta însăşi percepţia dimensiunii arhaice şi implicit culturale a tradiţiilor noastre. De fapt, impactul imediat consumerist, aşadar economic al acestei abordări este înlocuirea cărnii mielului provenit de la ţăranul mioritic cu carnea sortată şi „binecuvântată” de purificările chimice ale uniunoeuropenismului atât de bine intenţionat. Dar ce ne facem, că românul nostru ştie care drum, şi către ce destinaţie, este pavat cu intenţii bune?!... Pe un creştin nu-l interesează, însă, intenţiile şi comentariile docte ale analiştilor dezastrului metafizic, pe un creştin îl interesează faptele bune. Iar o faptă bună, firească, este şi aceea de a păstra neatinse tradiţiile de veacuri ale creştinismului popular. Dacă vom continua să admitem aceste abordări venite pe fiorul vântoaselor dinspre Strasbourg şi Bruxelles, nu ne-ar mira să aflăm într-o bună zi că balada  Mioriţa  este una dintre creaţiile cu unul dintre cele mai xenofobe şi rasiste mesaje şi astfel, mioriţa bârsană şi năzdrăvană, această fiară periculoasă care afectează ţinuturile pastorale pe unde ar urma să treacă autostrăzile transhumanţei de nicăieri spre

Se uită, sau mai bine-zis se minimalizează intenţionat faptul că această „bestie mioritică” nu este numai un simplu animal care-şi dă obolul jertfei sale în manieră tradiţională, cu ocazia Paştilor, ci este simbolul Mielului Hristic care se  jertfeşte pentru ridicarea păcatelor lumii. Dar, nu-i aşa, în termenii amintiţi mai sus, din când în când, anume în momentele esenţiale, osatura elementelor fundamentale ale creştinismului arhaic trebuie serios scuturată de reformiştii cu iz de corifei ai noului val cultural al paradigmei nimicului absolut ca formă de bâz-cultură!... Pentru noi, însă, Mielul este însuşi Fiul Omului care Se jertfeşte chiar şi pentru aceşti finanţişti ai dezastrului economic global sperând că măcar câţiva dintre ei se vor căi amar pentru răul internaţional pe care l-au practicat la adresa tuturor neamurilor. Iar pentru noi, creştinii, Mielul nu este otravă ci este însăşi esenţa Vieţii pentru că are în Sine sângele acela curat care  pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor . aina Învierii în aceasta stă, a mânca din carnea Mielului şi a bea din Sângele Său.

“Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului! (Apocalipsa 19, 9)

Poftă bună! Staţi aşadar liniştiţi, puşla-micimile voastre, noi vom consuma din carnea otrăvită a „fiarei mioritice” în timp ce voi vă veţi purifica sublim cu camembert mucegăit şi cu brocolli de Bruxelles. La final, după un vin de Niculiţel bun - la noi!, şi după un Chardonai mult prea dulceag - la voi!, nu ştim cine va fi otrăvit, intoxicat, şi cine se va afla curăţit şi împlinit. Atunci ne vom aminti cum a răposat sărmana mioriţă occidentală Dolly, după experimentele de purificare a toxinelor sale prin clonare. Poftă bună, europeni de pretutindeni, cu ocazia Paştilor!... Aveţi grijă, să nu vă stea în gât!... N˚ 68

5

Sfinţii: Prieteni tăcuţi, dar siguri Florina Vasilescu 

PRIBEAG Victor Hugo spunea despre cărţi că sunt prietenii noştri reci, dar siguri; ŞI CĂLĂTOR eu aş spune că sfinţii sunt prietenii noştri tăcuţi, dar siguri !

P 

lecăm dimineaţa devreme spre insula Eghina, al cărei nume se asociază invariabil cu cel al Sfântului Nectarie. Mulţi dintre noi veneau să-i mulţumească pentru ajutor, alţii îl cunoaşteau doar din cărţi. Îmbarcaţi pe feribot, în bătaia vântului şi cu marea în faţă, trăim într-un fel aparte fiorul libertăţii. Pentru mine, cel puţin, era primul răsărit de soare pe mare…

Cu genunchii plecaţi la racla Sfântului Nectarie Catedrala care adăposteşte moaştele Sfântului este impunătoare de-afară şi ca o bijuterie înăuntru. Cu genunchii plecaţi la racla Sfântului, ascultându-i acatistul, lacrimile izvorăsc pur şi simplu, ca şi cum aceasta ar fi singura reacţie posibilă. Sfinţenia pluteşte în aer, ne îmbrăţişează şi ne mângâie. Într-o “Şi au astfel de linişte şi pace sufletească, ţi-e greu să–ţi aminteşti şi să accepţi că şi mers ei, sfinţii, au fost oameni ca noi, cu după El neputinţe, bucurii şi nădejdi. Darul a crede ni l-a îngăduit Dumnezeu mulţimi de tuturor, numai că fiecare îl cultivă sau multe şi îl striveşte după propria voinţă ori, cel mai adesea, îl ignoră. răind atât le-a de aproape de vremurile noastre ( s-a vindecat.” născut la 1 octombrie 1846 şi a trecut la (Matei cele veşnice la 8 noiembrie 1920), Sfântul Nectarie pare cea mai la îndemână pildă că 19,2) sfinţii nu sunt doar nişte modele exterioare şi inaccesibile. Se spune că, deşi era mitropolit, a lucrat la ridicarea mânăstirii ce purta hramul Sfintei reimi cărând pietre şi amenajând grădinile. Mânăstirea a fost ridicată din iubirea şi din fondurile sale. După canonizarea sfântului de la 20 aprilie 1961, aceasta poartă şi hramul ctitorului ei.

Director de seminar, la munca de jos

6

Dragostea mea pentru acest sfânt s-a statornicit din vremea în care citeam despre viaţa lui. Acolo am aflat că, pe când era directorul seminarului din Rizareios, s-a întâmplat ca omul de serviciu care curăţa băile să se îmbolnăvească şi să lipsească mai multe zile. Administratorul şi-a propus să-l înlocuiască. Creştinul era tatăl a 5 copii, aşa încât lipsa slujbei ar fi fost o tragedie pentru familie. În dimineaţa următoare, directorul seminarului, nimeni altul decât viitorul Sfânt Nectarie, a venit cu două ore mai devreme, a făcut munca îngrijitorului şi apoi a continuat-o pe-a sa, lăsându-l pe administrator să creadă că acela pe care-l ştia bolnav s-a prezentat la N˚ 68

slujbă. Sfântul a continuat să îl înlocuiască pe fost nevoit să-şi lase casa părintească, mama şi îngrijitor până ce omul s-a însănătoşit. Mă cei 7 fraţi, pentru a nu fi înregimentat cu forţa întreb: azi câţi dintre noi ar face acest gest ca ienicer în armata turcească. A îmbrăţişat cu dragoste viaţa monahală în mânăstirea pentru unul dintre subalternii noştri? Cât sau cum ar trebui să-l iubesc pe aproapele din “Muntele celor neprihăniţi”, meu ca să fac şi eu la fel? din Atica. În septembrie 1425 turcii au intrat cu forţa şi l-au supus caznelor cu o barbarie Prezent în fiecare rar întâlnită, timp de opt colţişor luni şi jumătate. La sfârşit l-au spânzurat cu capul în jos Vizitând casa lui memorială, într-un dud, au legat lemne simţi nevoia să mergi pe vârfuri. aprinse de trunchiul lui şi l-au Descoperi acolo biblioteca, masa pironit. În mijlocul flăcărilor, el de lucru, tablouri de familie sau ale se ruga stăruitor. A primit cununa colaboratorilor, patul în care a dormit – muceniciei la 5 mai 1426. toate atât de grăitoare încât te-ai aştepta să te întâmpine şi el în camera alăturată. Prezenţa Martirul şi ierarhul lui pluteşte în fiecare colţişor şi simţi cum te priveşte cu ochii lui mari care îndeamnă la Pe una din laturile curţii am văzut şi dragoste şi bună înţelegere. Blândeţea privirii noi copacul protejat într-un spaţiu închis şi îi poate înduioşa până şi pe cei mai împietriţi am căutat cu ochii minţii urmele paşilor celui dintre noi. E viu, îl simţim în preajma noastră, cu noi întreolaltă, ca pe un prieten pe care îl care peste ani s-a dovedit a fi un mare iubitor căutăm în primejdii şi care, de fiecare dată, ne şi ocrotitor al copiilor născuţi şi nenăscuţi, vrednic urmaş al Sfântului Stelian. S-au scris dăruieşte dragostea lui. Şi peste tot sunt flori: crini cărţi întregi despre minunile şi ajutorul dăruit proaspeţi în vaze mari sau celor bolnavi, celor aflaţi în primejdii, dar mai ghivece multicolore ce-ţi încântă ales celor doritori de-a avea copii. Cel care privirea. ufele mari colorate împarte daruri tuturor, un al doilea înger de la galben-portocaliu la roşu- păzitor şi doctor fără de arginţi, mesager al ciclam ne întovărăşesc pe iubirii dumnezeieşti, Sfântul Efrem i-a învăţat drumul şerpuind de la capela de pe mulţi bolnavi fără speranţă să aibe mai sus, de lângă muzeu şi până în multă credinţă în Dumnezeu şi în sfinţi decât curtea mare de la baza dealului în doctori. Purtând o lumină în mâna stânga pe care e aşezată monumentala şi binecuvântând cu cea dreaptă, icoana lui e o catedrala. Ne luăm rămas bun de chemare, iar privirea lui – un îndemn! Şi astfel, din rânduiala lui Dumnezeu, la insula fisticului (denumită astfel paşii ne-au purtat în aceeaşi zi pe urmele a deoarece aici se găseşte cel mai gustos fistic), doi sfinţi greci: unul cunoscut şi mult iubit, cu străzi înguste şi aglomerate. Pe el, grabnic Sfântul Nectarie, celălalt aproape neştiut la ajutătorul şi taumaturgul Nectarie, îl vom lua noi, Sfântul Efrem cel nou. Amândoi sunt cu noi acasă, pentru a-L purta în suflete p entru taumaturgi, doctori fără de arginţi, exemple totdeauna. de modestie, dragoste de oameni şi jertfă din iubire pentru Dumnezeu. Un ierarh model, plin de zel în studiu, dornic de a şti şi de a-i « Mă numesc Efrem ! » învăţa şi pe alţii, ziditor de suflete dar şi de Feribotul cu care ne întoarcem la Atena lăcaşuri de închinare, şi un călugăr exemplar, ne întâmpină cu interioare rafinate şi punţi cunoscut mai mult după moarte sa martirică, alb-albastre. Facem multe fotografii, încercând prin grabnica vindecare sau întărire în răbdare să prindem şi pescăruşii, şi valurile, dar mai a celor ce cu credinţă îi cer ajutorul. ales acel încântător sentiment pe care îl trăieşti într-o plimbare pe mare senină ca şi cerul. Dacă sfinţii ar vorbi Străbătând cu greu, în miezul zilei, străzile Atenei, am continuat drumul nostru Victor Hugo spunea despre cărţi având ca următor popas localitatea Nea Macri. ca sunt prietenii noştri reci, dar siguri. Puternica şi primitoare, mânăstirea ridicată în Parafrazându-l, aş afirma că sfinţii sunt piatră avea, dincolo de frumuseţe, un anumit prietenii noştri tăcuţi, dar siguri. Ei sunt cu dar de a te chema să afli lucruri noi. Şi nu puţine noi, alături de noi, iar tăcerea lor nu e o absenţă, au fost acestea: se spune că egumena pe nume ci un permanent sprijin şi îndemn. Şi dacă ar fi Macaria a vizitat în 1945 localitatea şi a rămas să ne vorbească de acolo, din icoane, ar încerca să cerceteze ruinele vechii bisericuţe cu hramul probabil să ne convingă că ne trebuie inimi Buneivestiri. Ei i-a fost dat să descopere locul curate şi multă trudă în strădaniile noastre moaştelor pe care le-a luat, le-a curăţat şi le-a duhovniceşti. Ne-ar mai spune că acelea care aşezat în altar. În noaptea următoare l-a visat par cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu. În lipsa vorbelor, ne conving pe cuvios: «Mă numesc Efrem!». Născut în rikala, în 1384, la 14 ani a minunile lor !

Cutremur în post ...un semn prin care Dumnezeu ne arată că suntem nimic fără El.

P 

dintre bărbat şi femeie să nu mai existe şi Dumnezeu să fie izgonit din acel cămin.

„oate acestea sunt începutul durerilor”

ostul Paştilor a început la data de 7 martie. A doua zi am sărbătorit ziua femeii. La numai 3 zile un Postul reprezintă tocmai drumul de înfricoşător cutremur zguduia Japonia regăsire a lui Dumnezeu-iubire. Dacă neprovocând zeci de mii de victime şi groază am depărtat de El, atunci postul ne ajută întregii lumi. să-L regăsim. Este drumul de reîntoarcere, precum în  pilda fiului risipitor , care „venindu-şi în fire”, şi-a adus aminte de Unde e iubirea? cinstea pe care o avea la tatăl său şi şi-a Unde e Dumnezeu? zis: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl  Am spus deja în repetate rânduri meu şi-i voi spune: ată, am greşit la cer şi că femeia nu trebuie cinstită doar în ziua înaintea ta...” (Luca, 15). Postul nu face casă bună cu de 8 martie, ci tot timpul, din simplul petrecerile deşucheate. Cum să mai fie motiv că ea nu este femeie doar în ziua de 8. În fiecare zi are aceleaşi obligaţii, în unitate în familie când bărbatul sau fiecare zi zâmbeşte sau oftează. Doar că femeia se întorc de la striptis? Ce ochi mai mulţi barbaţi au uitat cât de importantă au unul pentru celălalt când ochii li s-au este femeia, trecând-o în categoria: „ tu, întinat de poftă pentru alte trupuri? Cum la cratiţă şi taci!”. De aici dorinţa firească a să mai înţeleagă jertfa lui Hristos care se femeii de afirmare a propriei personalităţi cere şi în relaţia dintre femeie şi bărbat, şi libertăţi, dorinţă concretizată în când preocupările sunt doar pentru curentul feminist, dar şi în instituirea zilei satisfacerea poftelor trupului? internaţionale a femeii.  Aici însă se produce ruptura: ca reacţie la atitudinea uneori abuzivă a bărbatului, femeia s-a dorit egală lui. În realitate însă, femeia nu îi poate fi egală bărbatului, după cum nici bărbatul nu îi poate fi egal femeii. Vorbim aici de specificitate şi complementaritate. Dumnezeu i-a creat pe cei doi diferiţi, dar dependenţi unul de celălalt. De aici vine şi frumuseţea: prin binecuvântare Dumnezeu îi face să devină un tot unitar şi deplin. De aceea la slujba Cununiei se amintesc de cel puţin trei ori cuvintele Sfintei Scripturi: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia Gândiţi, oare, că ei au fost mai sa şi vor fi amândoi un trup şi pe cei care păcătoşi decât toţi oamenii? Dumnezeu i-a unit, omul să nu-i despartă” (Facere 2, 24). Dar, ce te faci atunci când Şi iată, Dumnezeu ne arată prin cei ce se căsătoresc nu o fac din iubire, ci semne mari că Sfârşitul se apropie. din alte motive? Simplu: apare necesitatea zilei de 8 martie! Altfel spus, necesitatea Cutremure puternice, războaie şi tsunamica bărbatului să i se pună în vedere că şi uri zgâlţâie lumea tocmai în perioade de femeia are drepturile ei: dreptul de a merge post, ori în sărbători care ar trebui cinstite la restaurant, de a dansa, de a se îmbăta, prin rugăciune şi bucurie sufletească, nu de a se prostitua, fie măcar moral, dacă nu altfel. Se adeveresc tot mai clar cuvintele şi fizic cu un stripper, şi altele asemenea. Sfintei Scripturi: „au venit la El ucenicii, Firesc, nu? Dacă bărbatul îşi permite aşa de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi ceva, femeia de ce nu? Dar unde e iubirea? acestea şi care este semnul venirii ale şi Unde e Dumnezeu? Unii nici nu vor să mai al sfârşitului veacului? Răspunzând, Iisus audă de aşa ceva! Şi drept replică a apărut le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. şi ziua bărbatului. O zi în care bărbatul, Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: chipurile, se poate uita la meci, poate înjura Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. cât pofteşte, poate consuma oricâtă bere Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de doreşte sau poate duce. Iar femeia nu va războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, avea nicio obiecţie, e doar ziua bărbatului. căci trebuie să fie toate, dar încă nu este  Asemenea atitudini egoiste fac ca unitatea sfârşitul. Căci se va ridica neam peste

Claudiu Enea  neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi KERIGMA foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina Claudiu înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se Enea  va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul” (Matei 24, 3-14).

 Au fost ei mai păcătoşi decât alţii? Cu toate acestea, ne comportăm ca şi cum nu ne-ar păsa. Suntem tot mai răi, tot mai ignoranţi şi tot mai preocupaţi de petreceri şi satisfacerea poftelor animalice. Nu are nicio logică ceea ce facem: ne plângem că nu sunt bani pentru medicamente, pentru pâine, pentru achitarea întreţinerii, dar pentru ţigări, băutură, petreceri, lăutari sau stripperi întotdeauna se găsesc bani! Cum suntem atât de orbi? Cum de nu ne dăm seama că răul noi îl provocăm şi îl atragem? Oare chiar nu mai înţelegem că ne ducem la pieire continuând tot aşa? Cred că trebuie să reevaluăm cu toţii starea noastră şi valorile la care aderăm. Valorile ar trebui să fie pentru creştin ceea ce mărturiseşte în Crez. Câţi dintre voi, creştini fiind, ştiţi Crezul şi câţi dintre cei ce-l ştiu îl înţeleg? O, sfântă ignoranţă! Aşa vom pieri toţi dacă nu ne trezim şi nu ştim cine suntem şi ce valori extraordinare avem. „Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileenii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileenii, fiindcă au suferit aceasta? Nu!, zic vouă, dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu!, zic vouă, dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13, 1-5). Ceea ce s-a întâmplat în Japonia nu este decât începutul durerilor. Un semn prin care nouă, tuturor, Dumnezeu ne arată că suntem nimic fără El riscând să ne pierdem sub povara propriilor noastre creaţii tehnologice, striviţi de propriul confort.

“Şi va  foamete şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt  începutul durerilor.” (Matei 24, 7-8)

7 N˚ 68

“Să nu ne răzbunaţi!” DESCHIDEREA CĂRŢII

“Cine este vrednic să deschidă cartea?”  (Ap. 5,2)

Preot Prof. Dr. Bogdan-Costin Georgescu 

Î

n Spargerea conceptului de persoană, alt subcapitol din „Existenţa concretă în metafizica românească” Mircea Vulcănescu foloseşte un verb care pur şi simplu uluieşte: verbul a plesni în sensul lui a se diviza, a se împărţi — numai limba română se pretează la o astfel de semantică. Este ca şi cum scânteile de lumină se răspândesc din aceeaşi sursă, aidoma artificiilor:

„Dimensiunea românească a existenţei” are la început o dedicaţie foarte preţioasă: lui Emil Cioran . În stilu-i caracteristic, după ce a citit-o, Cioran afirmă într-o scrisoare din 3 mai 1944 către Mircea  Vulcănescu (foto):

Conceptul de  persoană (subl.n.)  plesneşte  (subl.n.) astfel în gândirea românească, Dacă evenimentele n-ar în alte două concepte distincte: fi aşa cum sunt şi eu n-aş fi conceptul metafizic de ins buimăcit de ele, m-aş apuca să (subl.n.) şi conceptul lumesc scriu complementul negativ al (subl.n.), fenomenal, de „obraz”, acelei superbe Dimensiuni, în de „faţă”, de „chip” în accepţiunea umbra căreia puţinătatea mea personală a acestui cuvânt se desfată, neînstare să reziste (despărţit pentru circumstanţă măgulirii. Cum aş putea asista de semnificaţia lui modală). În pasiv la o dedicaţie înscrisă sub cea mai această dualitate, insul ar traduce pe hypostas substanţială tâlcuire a întâmplării valahe? şi faţa, pe fenomen. Dacă răul din mine va fi o dată atât de lucid Faptul că pentru desemnarea modalităţii pe cât a fost binele în tine, mă voi sforţa să românul a folosit ideea de chip  este încă întunec puţin icoana Mioriţei, să vorbesc şi o dovadă a predominării unei structuri de gălbeaza ei. După ce-am citit studiul tău, în metafizice  personaliste  (subl.n.) asupra unei acest Cartier Latin în care putrezesc glorios de şapte ani, îmi ziceam că n-aş avea totuşi nimic structuri obiectiviste. (Ibidem:67) de adăugat dacă el s-ar fi terminat cu o analiză a adagiului fatal: „n-a fost să fie” —, care-mi pare a fi cheia tuturor neizbutirilor noastre şi Se întâmplă la români formula în sine a oricărei ursite. (Ibidem:8)

Existenţa, ca artă a evenimentului concret, ca imediatitate, este dată de elementul participativ conştientizat în mod absolut. Iată ilustrat acest lucru, în accepţiunea românească, într-o manieră comparativă cu interpretările date de alte neamuri europene existenţei:

8

voim să indicăm un fapt de acest fel, zicem: „se-ntâmplă”. Nu zicem că „are loc”. Aşa zic gazetarii, care traduc gândul lor direct din franţuzeşte. Românii însă zic: „se întâmplă” (Ibidem:119)

Existenţa în sensul puternic al cuvântului, existenţa concretă, de fapt, fiinţarea, — deşi atârnă, istoric, de mai multe idei deosebite, cum ar fi acelea de act ori de formă, de materie ori de substrat — e legată strâns, în metafizica apuseană, de timp şi de spaţiu. Un ins ori un lucru există în acest sens, când fiinţa lui poate fi individualizată hic et nunc; aici şi acum. Şi sensul cel mai curent al existentului e folosit în accepţia în care existenţa poate fi afirmată ori negată hic et nunc. Şi de la această existenţă concretă pornindu-se, se defineşte ideea de existenţă ca ceva care „are loc”. Astfel, cu toate că neamţul o gândeşte pornind de la ideea de acţiune (Wirklichkeit), pe când francezul o gândeşte pornind de la ideea contrară, de obiect (réalité), ei se întâlnesc în precizarea acestei idei, prin legarea ei de timp şi de spaţiu. Într-adevăr, neamţul numeşte această existenţă de fapt: da sein (a fi aici, a fi de faţă, prezenţă de fapt), iar francezul zice despre un asemenea fapt că „are loc”. Noi, românii, când N˚ 68

Mărturisirea lui Cioran din această scrisoare, dincolo de stilu-i ludic şi băşcălios, se constituie şi într-o previziune sumbră, într-o profeţie culturală pentru ceea ce avea să urmeze nu cu mult mai târziu anului 1944, când Vulcănescu termină această sinteză. Binele din Mircea Vulcănescu, pe care Cioran îl compară foarte plastic cu răul din el, cu morbul acela specific al criticii sale, ca şi expresia fatidică - „n-a fost să fie” şi invitaţia la comentarea adagiului fatal din încheierea „Dimensiunii româneşti a existenţei”, aveau să-i contureze lui  Vulcănescu imaginea unei personalităţi tragice a culturii române, care şi prin modul de a trece de la viaţă în eternitate, a marcat un model cultural şi spiritual de o amplitudine unică.

Filosoful martir Şi dacă tot vorbim despre existenţialism am putea spune că existenţa, aşa cum o descrie Mircea  Vulcănescu, în aceste două documente culturale emblematice, „Existenţa concretă în metafizica românească” şi „Dimensiunea românească a existenţei” este mai mult decât un pretext pentru o filosofie a registrelor ontologice, este mai

degrabă un angajament asumat pentru mărturisirea prin suferinţă a unei credinţe - credinţa creştin-ortodoxă. Pentru Mircea  Vulcănescu, asumarea participativă a identităţii sale ortodoxe este mai mult decât un act al sacrificiului de tip socratic, este o angajare cultural antropologică şi mai ales o jertfelnicie dedicată altarului lui Hristos din Biserica Răsăritului. Iată o însemnare din Jurnal-ul lui Mircea Eliade, datată 12 octombrie 1987: La Sorbona, în amfiteatrul urgot. Şedinţă inaugurală a Centrului Român, sub preşedinţia lui Cicerone Poghirc. Sala arhiplină (...) Comunicarea lui Ierunca despre Mircea Vulcănescu, pur şi simplu admirabilă.  Aş fi vrut să adaug doar acele câteva cuvinte — ultimele lui cuvinte — pe care Mircea V. Ni le-a transmis nouă, celor din Occident: „Să nu ne răzbunaţi!!!... (subl.n.)” (Eliade 1993b.II:477)

Aşa cum dispariţia prea rapidă a lui Miguel de Unamuno din viaţa culturală existenţialistă a culturii apusene a marcat un episod tragic, tot astfel, dispariţia lui Mircea Vulcănescu este un episod tragic al existenţialismului românesc şi o încă deznădăjduită încercare a filosofiei răsăritene de a se afirma în contextul universal al valorilor europene.  Blestemul existenţialismului fără existenţi , astfel am caracteriza dispariţia lui Mircea  Vulcănescu din orizontul metafizicii româneşti. otuşi, nu este mai puţin adevărat că dispărând din istoria marxistocolectivistă a lui Sartre, Vulcănescu a intrat în balade, în poveşti, în memoria culturală colectivă a neamului pe care atât de mult l-a iubit şi ale cărui valori a încercat din rărunchi să le lanseze în/întru universalitate. Dacă din folclor şi-a extras Mircea Vulcănescu principiile filosofice, tot într-un „folclor” filosofic se întoarce. Pentru că şi moartea filosofului este o moarte eroică, în chingile fiarei comuniste care a aruncat România din istorie în eternitate. Mircea Vulcănescu a fost un mare ins, de fapt a atins stagiul de persoană (de fapt, de  personalitate), prin sacrificiul suprem pe care l-a făcut într-un sens ritualic care se aseamănă doar cu jertfirea Mântuitorului. Chipul lui Hristos   din Mircea Vulcănescu a iradiat amplu în cultura română, prin prisma teologiei răsăritene, mai mult decât prin prisma filosofiei, câmp raţional atât de drag marelui gânditor.

BIBLIOGRAFIE:  Vulcănescu, Mircea. 1991. Dimensiunea românească a existenţei  (ed. Marin Diaconu). Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române.

Cine este “Dumnezeul părinţilor noştri”? Preot Prof. Dr. Bogdan Bucur 

 Accentul cade nu atât pe răstignire, Văpaia Iordanului ci pe faptul - incredibil, inimaginabil, Precum ucenicii pe drumul cutremurător - că Însuşi Domnul Emausului, exegeza creştină a Scripturilor Slavei a fost răstignit.

Îl descoperă şi-L recunoaşte în Hristos pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac, şi Iacov. Ca exeget-model imnurile îl propun pe ântarea a şaptea a compoziţiilor Botezătorul Ioan, cel ce la botezul din imnografice numite “canoane” constă într-o prelucrare a Cântării celor trei tineri, adaosul la Cartea Daniel ce se găseşte în Septuaginta. Preluând din textul biblic modelul unei invocări către „Dumnezeul părinţilor noşti”, imnurile Bisericii interpretează cântarea tinerilor ca fiind o adresată lui Hristos.

C 

Cuptorul Babilonului De exemplu, în Duminica Floriilor, cântarea celor trei tineri este pusă pe buzele copiilor care Îl întâmpină pe Hristos la intrarea în Ierusalim, astfel încât Nazarineanul care intră în cetatea sfântă „întronat” pe o asină este identificat ca fiind Acelaşi ce s-a arătat odinioară pentru a-i salva de la pieire pe tinerii din Babilon. Aceiaşi interpretare hristologică se regăseşte în mai toate Canoanele praznicale. „Pe ine, Cel ce ai răcorit în foc pe tinerii ce ‘Dumnezeu’ e-au numit, şi în Fecioară nestricată e-ai sălăşluit, [pe ine e] lăudăm, pe Dumnezeu Cuvântul, cântând cu bună credinţă: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri ” (Canon la Întâmpinarea Domnului); “Luminaţi fiind în muntele aborului cu lumina slavei celei neapropiate,  Apostolii, Hristoase, au strigat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!” (Canonul Schimbării la Fată); “Cel ce ai izbăvit pe tineri din văpaie, ai venit pe pământ luând trup, şi pe Cruce pironindu-e, mântuire neai adus nouă, Hristoase, Cel singur binecuvântat, Dumnezeul părinţilor  şi preaslăvit” (Canonul Duminicii a reia a Postului Mare); “Înviat-ai din mormânt a treia zi, Doamne … şi ai sculat pe strămoşii cei de demult, Dumnezeul părinţilor , Cel ce eşti binecuvântat şi preaslăvit” (Canonul Duminicii a reia a Postului).

Înviat-ai din mormânt a treia zi, Doamne, şi ai sculat pe strămoşii cei de demult ! Iordan „palma şi-a întins cutremurânduse”, înţelegând că are în faţă pe nimeni altul decât pe Ziditorul lui Adam, Dumnezeul lui Moise, Domnul „Care curăţeşte cu blândeţe boala lumii” (Botezul Domnului, Canonul al Doilea). “Acestea zice Domnul către Ioan: proorocule, vino de Mă botează pe Mine, Cel ce te-am zidit pe tine … atinge-te de dumnezeiescul Meu creştet şi nu te îndoi” (Înainteprăznuirea Bobotezei: Stihiră la Ceasul al Şaselea); “Cuvintele Stăpânului dacă le-a auzit Botezătorul, cutremurându-se, palma şi-a întins … de creştetul Ziditorului său”(Canonul Intâi la Botezul Domnului). “Arătatu-şi-a Moise dumnezeiasca-i cucernicie pe care a avut-o, apropiinduse de ine. Că dacă e-a înţeles, când l-ai strigat din rug, îndată şi-a întors faţa [Iş 3, 6]. Dar eu cum e voi privi desluşit, sau cum îmi voi pune mâna peste ine?…” (Canonul Întâi la Botezul Domnului).

  Paradoxul Botezului anticipă scandalul Crucii: Însuşi Ziditorul este dezgolit pentru a fi botezat în Iordan, după cum va fi mai târziu înfăţişat, «gol şi neîngropat» pe Cruce. Însuşi Domnul, „Cel ce se îmbracă cu lumina ca într-o haină” (Ps 103, 2) este învelit în apele Iordanului la Botez, iar mai apoi înfăşat cu giulgiu, ca un mort:

 TRANS LITERAM

Cu apele Iordanului e-ai îmbrăcat, Mântuitorule, Cel ce e îmbraci cu lumina ca şi cu o haină (Botezul Domnului: Slavă la Laude); Pe ine, Cel ce e îmbraci cu lumina ca şi cu un veşmânt [Ps 103, 2], pogorându-e de pe lemn Iosif cu Nicodim şi văzându-e mort, gol, neîngropat, luând plângere cu umilinţă şi tânguindu-se au zis: Vai mie, preadulce Iisuse! … Cum te voi îngropa, Dumnezeul meu? Sau cum e voi înfăşura cu giulgiuri? Sau cu ce mâini mă voi atinge de trupul ău cel nestricat? (Sfânta şi Marea Vineri: Slavă … Şi acum …la Vecernie).

“…propovăduim  înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, pe care niciunul Am mai scris într-un număr trecut al dintre „Conştiinței” despre minunatul Imn al lui Cassiani, pentru care „preacuratele stăpânitorii picioare” ale Mântuitorului, picioarele acestui pe care pe care „femeia ce căzuse în veac n-a păcate multe” le spală în lacrimi de cunoscut-o, pocăință sunt picioarele Dumnezeului care odinioară, în Rai, căutau pocăinţa căci, Evei. dacă ar  cunoscut-o, Experiența Bisericii n-ar  răstignit pe Un anume tip de pietate creştină, Domnul foarte răspândită, revine insistent la slavei.” cât de mult a fost batjocorit Hristos, cât de mult sânge a curs pe Cruce, cât de (I Cor. nedreaptă a fost suferinţa Mântuitorului. 2, 7,8) Nu aceasta este însă perspectiva pe care ne-o propun imnurile. Când Sfântul Pavel scrie că puterile veacului L-au răstignit pe Domnul Slavei (1 Cor 2,8), accentul cade nu atât pe răstignire, ci pe faptul incredibil, inimaginabil, cutremurător că Însuşi Domnul Slavei a fost răstignit. Ortodoxia accentuează în mod tradiţional subiectul suferinţei: la urmă urmei, despre cine vorbim? Devine limpede că imnurile trec dincolo de orice pietism, şi insistă asupra faptului - incredibil, inimaginabil, cutremurător că ne aflăm față în față cu Însuşi Domnul Slavei, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac, şi al lui Iacov: Dumnezeul părinților noştri.

9 N˚ 68

SFÂNA MARIA EGIPEANCA (Vineri, 1)  TREPTE ŞI STÂLPI

“... întru El ne-a şi ales,  înainte de  întemeierea lumii, ca să m snţi şi fără de prihană  înaintea Lui!” (Efes. 1,4)

Încă de la vârsta de 12 ani, Maria Egipteanca s-a despărţit de casa părintească şi a mers în Alexandria. Era tânără şi frumoasă şi a căzut într-o desfrânare fără margini, încât s-a făcut ademenitoare multor bărbaţi tineri şi bătrâni. Petrecând ea şaptesprezece ani în cea mai adâncă viaţă păcătoasă, părându-i-se că aceasta este viaţa firească, Dumnezeu i-a întins o mână de ajutor, făcând-o model de întoarcere la pocăinţă, de nevoinţă peste fire şi de neasemănată sfinţenie. Dorind să se închine formal lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, vânzându-şi trupul corăbierilor, drept plată pentru călătorie. Dar, încercând să se apropie de Sfânta Cruce, s-a întâlnit cu o putere nevăzută, care o respingea afară din biserică. Încercând de mai multe ori şi neizbutind, şi-a conştientizat cumplita decădere. Astfel a început plânsul şi pocăinţa Mariei. Luând-o chezaşă pe Maica Domnului, că de o va lăsa să intre îşi va schimba viaţa, dorinţa i-a fost îndeplinită, ţinânduşi, în schimb, făgăduinţa. Cu trei pâini uscate drept merinde, a trecut Iordanul şi s-a retras în pustie. Nevoinţele ei au fost multe şi grele, iar lacrimile, postul şi rugăciunea, neostoite. Şi aşa a trăit nu mai puţin de 47 de ani în aspră pocăinţă, în încercări şi în ispite, aflându-şi mântuirea. Şi atât s-a înălţat deasupra patimilor, încât trecea apa Iordanului pe deasupra şi, când sta la rugăciune, se ridica de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima. Astfel, biruind firea omenească prin nevoinţa ei şi cu harul lui Hristos, s-a mutat la Domnul la vârsta de 76 de ani, în anul 431, în timpul împăratului eodosie cel ânăr.

SFÂNUL MARE MUCENIC GHEORGHE (Sâmbătă, 23) Marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocleţian; s-a născut în Capadocia, ca fiu al unor părinţi creştini şi învăţat, din tinereţe, în dreapta credinţă. Ajuns la vârsta desăvârşită şi fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând slujba armelor, în scurtă vreme a cucerit cele mai înalte cinstiri, până la dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului. În anul 303 însă, Diocleţian a declanşat prigoană împotriva creştinilor. Istoria consemnează că, între 303 şi 313 (anul decretului de la Milan, prin care Constantin cel Mare a dat pace creştinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare şi o sângeroasă probă: creştinii au fost siliţi să aleagă, cu preţul vieţii lor, între zeii păgâni şi Hristos. Cunoscând deci decretul de prigonire împotriva creştinilor, îndată Gheorghe s-a înfăţişat singur înaintea împăratului Diocleţian şi, înaintea curţii imperiale, a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului ca ucenic al lui Hristos. Diocleţian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi supus la chinuri, ca să se lepede de credinţă. A fost trecut prin toate vămile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapa cu var, încălţăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou, etc. oate acestea Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie, dovedindu-se statornic în credinţă. Mulţi dintre cei de faţă, văzând că rămâne viu şi nevătămat, în pofida chinurilor la care era supus, s-au lepădat de idoli şi au primit credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea întemniţării, Sfântul Gheorghe, s-a atins de un mort, moment în care acesta a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a mărturisit dreaptacredinţă. În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri şi cu făgăduinţe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri, şi văzând că toate încercările îi sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, şi mucenicului şi împărătesei Alexandra. Ostaşii i-au scos afară din cetate, dar pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbită, şi-a dat duhul. Iar când au ajuns la locul hotărât, sfântul şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

ÎNVIEREA DOMNULUI (24 aprilie)

10

 Venirea Domnului pentru om s-a făcut pentru acela care zăcea mort în groapa întunericului, a păcatului, a duhului celui necurat şi a puterilor celor viclene – ca să-l învieze încă din acest veac şi să-l aducă la viaţă, să-l curăţească de toată întunecimea, să-l lumineze cu lumina Sa şi să-l îmbrace cu veşmintele cele cereşti ale divinităţii. La învierea trupurilor – ale căror suflete mai înainte au fost înviate şi mai înainte au fost preaslăvite – atunci şi trupurile vor fi luminate şi slăvite, cu slava şi lumina cu care sufletul încă de acum este luminat şi preaslăvit, pentru că Domnul este casa, cortul şi cetatea lor. Ei vor fi îmbrăcaţi cu un cort ceresc – care nu este făcut de mână – cu slava luminii cereşti, devenind fii ai luminii (Ioan 12, 36); ei nu vor mai privi unul la altul cu ochi viclean, pentru că viclenia va fi îndepărtată. N˚ 68

Nu va mai fi bărbat sau femeie, rob sau slobod (Gal. 3, 28), toţi se vor transforma în natură divină, vor deveni “Hristoşi” dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu. Atunci fratele va adresa cuvânt de pace unei surori, fără să se ruşineze, pentru că toţi vor fi una în Hristos (Gal. 3, 28). Odihnindu-se toţi într-o singură lumină, vor privi unul către altul şi această privire îi va face să strălucească iarăşi, în adevăr, în contemplarea adevărată a luminii celei de negrăit! Pentru că moştenirea şi partea creştinilor este Însuşi Dumnezeu, după cum s-a spus: “Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu!” (Ps. 15, 5). Slavă Celui ce Se dă pe Sine nouă, Celui ce a unit firea Lui cea sfântă cu sufletele credincioşilor în veci. Amin! (Sf. Macarie Egipteanul, Omilia a 34-a –fragmente)

„În tot ceea ce fac mă las în mâinile lui Dumnezeu!” - dialog cu Paula Seling -

A consemnat: Cristian Serban  ,

Î

n cadrul ârgului de carte Libris – Braşov, 2011, am avut fericita ocazie să stau de vorbă cu Paula Seling pe seama unor subiecte care ţin de credinţă şi de suflet. Paula a acceptat destul de greu acest dialog spunându-mi că ea nu obişnuieşte să vorbească pe aceste teme. Reticenţa ei am înţeles-o nu ca un refuz în a mărturisi credinţa, ci ca o sfială în a vorbi cuvinte mari despre Dumnezeu. Pentru ea este mai simplu să săvârşească fapte ale credinţei decât să vorbească despre acestea.

Cristian Şerban:   După ce

ai câştigat alături de Ovi (Ovidiu Cernăuţeanu-n.red .) selecţia naţională pentru concursul Eurovision, ai făcut un gest mai puţin aşteptat: ai mulţumit părintelui tău duhovnic. De unde ai avut acest impuls? Paula Seling:  Este foarte important ca cineva să-ţi dea sfaturile potrivite pentru a trece peste momentele mai negre. La concursul Eurovison am simţit ajutorul părintelui... Cred că fiecare dintre noi nu poate să facă lucrurile potrivite, dacă nu primeşte sfatul potrivit.

Cristian Şerban:   De unde

ai primit educaţia religioasă şi de ce abordezi şi cântece religioase în concertele tale? Paula Seling: Educaţia religioasă am căpătat-o de la bunici, mergând de foarte mică la biserică. Cântecele duhovniceşti, pricesnele pe care le cânt sunt cântece despre Dumnezeu şi relaţia noastră cu Cerul. Sunt unele piese pe care le-am înregistrat de-a lungul timpului, sunt şi altele pe care leam înregistrat anul trecut, cu ajutorul unui om de muzică deosebit, Sergiu uhuţiu. Au fost cântece potrivite, înregistrate la momentul potrivit şi cu inspiraţia adecvată. Sunt piese care cer o stare specială. Aşa cum am mai spus şi în cadrul concertului, aceste cântece fie că le ascult, fie că le cânt, sunt liniştitoare. Mă liniştesc şi mă fac să mă gândesc la lucrurile importante. Atunci m-am gândit să le cânt şi altora.

Cristian Şerban:  E cineva care te inspiră dintre figurile Ortodoxiei?  Ai vreun Sfânt Părinte preferat?

CUVINTE ÎNCRUCIŞATE

Paula Seling: Absolut din

orice îmi iau inspiraţia şi nu pot spune că am pe cineva preferat. Cred că de la fiecare ne putem inspira şi eu chiar asta am făcut în cântecele mele.

Cristian Şerban:

La concursul Eurovision de la Oslo, ai avut, cum se spune, „îngerii cu tine”. Înainte de concert ai rostit o rugăciune anume? Paula Seling: Nu am făcut nimic mai special decât ceea ce fac în fiecare zi. Evenimentul în sine a fost cum a fost, dar pentru tot ceea ce fac mă las în mâinile lui Dumnezeu şi dacă este să fie ceva bun, atunci Dumnezeu ştie ce să-mi dăruiască. Nu mă pot înverşuna să cer mai mult, dacă nu este cazul să mi se dea.

Paula Seling: „La concursul Eurovision am simţit ajutorul părintelui meu duhovnic”.

Paula Seling despre cântece religioase şi colinde (fragmente din biografia artistei) - Anul 2006 s-a sfârşit cu o altă împlinire: Radu (Radu Bucura, soţul artistei- n. red.) şi cu mine am reuşit să lansăm un album deosebit numit “De sărbători”, un album cu Colinde şi Cântece Sfinte. Acesta a fost primul album pe care l-am orchestrat în totalitate şi am fost extrem de fericită să văd cât de bine a fost primit de marele public. “De sărbători” este, an de an, un album căutat şi savurat de marele public, de la lansare până acum.

...vorbeau  între ei despre  toate  întâmplările acestea.” (Luca 24,14) “

- În 2008, aproape de ziua mea, pe 22 Decembrie, “Jurnalul Naţional” a scos pe piaţă un cadou deosebit, un album cu 23 de colinde care s-a vândut în 100.000 de exemplare în câteva ore. Acesta a fost cel mai frumos dar pe care voi, ascultătorii mei, mi l-aţi fi putut oferi, de ziua mea - În 2010 am înregistrat albumul ,,La umbra Crucii ale”. Puteţi comanda albumul de cântece bisericeşti, ce conţine 15 dintre piesele de acest gen, cântate de mine de-a lungul anilor de pe site-ul www.paulaseling.ro. Cei fără posibilităţi materiale pot descărca albumul gratuit de pe acelaşi site, ca un Cadou de Sfintele Paşti. 11 N˚ 68

 Aroganţa minţii şi puterea celui care trăieşte în Hristos Lector Dr. Nicu Nacu 

MEDI (†) AŢII

Puterea o dobândeşte numai cel care ştie să fie slab.

T 

răind cu sentimentul că modernitatea a repus mintea în drepturile ei suverane şi că tehnologia a transformat existenţa într-o maşină impecabil funcţionabilă, omul nu mai are timp să vadă că lumea se află într-o „splendidă” involuţie interioară (sic!) şi că fiinţele gânditoare care o populează se scufundă în iluzia unei lumi care aşteaptă un singur semn:  pierderea în ea.

Mintea orgolioasă  Ar fi suficient, pentru oricine trăieşte atent, observarea faptului că simpla disfuncţionare a unui bloc de alimentaţie - care ajuta până atunci ca această “Mă voi electrică lume să funcţioneze „perfect” - poate face să lăuda mai dispară fără urme minima umbră de „viaţă” ales întru a acestei existenţe artificiale. Lipsa ei ar angoase şi tulburarea radicală a unui slăbiciunile produce ritm social devenit între timp normal. Această mele, lume atât de puternică, poate cădea din preaînaltul orgoliului pe care stă mai repede ca să şi-ar imagina-o. Se poate constata, locuiască decât astfel, cu uşurinţă că tot ceea ce nu-şi are surs a  în mine de inspiraţie în Viaţă, că orice dimensiune puterea care nu funcţionează potrivit parametrilor pe care Viaţa însăşi ni-i indică, poate cădea în lui orice clipă, generând catastrofe existenţiale Hristos!” inimaginabile. Este ceea ce ne spune, în esenţă, creştinismul. Fără a fi radical, ci pur (II Cor. şi simplu realist! În fapt, pentru persoana 12, 9) care a înţeles acest miraj al Vieţii, dat în apropierea maximă de Viaţa ca atare, trăită în chiar interiorul propriei sale vieţi, a vieţii fiecăruia, totul devine mult mai problematic: miracolul vieţii prezent în Cuvântul şi dăruit nouă, fiecăruia, a fost de multă vreme exclus din chiar interiorul vieţii biologice însăşi. Cine spunea că, în laboratoare, biologii nu mai interoghează viaţa?

Puterea celui slab

12

Cele spuse mai sus nu contestă sublimitatea pe care-o presupune faptul cunoaşterii, ci se adresează acuzator diversităţii orgoliului generat de orice formă de cunoaştere disociată de componenta spirituală şi consecinţelor ei evidente. De aceea, mintea celui care caută drumul spre Dumnezeu – devenită mintea în care s-a sălăşluit dorinţa de autentic –, se încordează în timpul acestei singulare lupte a înaintării pentru a atrage atenţia asupra dezastrului generat de orice formă de limitare, provocată, înainte de toate, de indiferenţa de ordin spiritual. Pentru că, trebuie s-o recunoaştem, orbirea spirituală naşte trufia în cunoaşterea N˚ 68

raţională. De altfel, concentrându-şi atenţia doar la adevărul pe care-l propune lumea , fiinţa umană devine incapabilă să vadă mai departe de contururile acesteia. Supusă, minimizată în ceea ce ea are mai profund, sfârşeşte implacabil într-o efectivă stare de depersonalizare de care, în mod tragic, nici măcar nu mai are conştiinţă. Orbită de o cunoaştere care are ca premisă convingerea că mintea poate atinge formele cele mai rafinate de raţionament, ea nu mai este capabilă să vadă că puterea pe care a obţinut-o este, în fapt, o stare care duce către nimic. Iar această « putere » este direct proporţională cu orgoliul cunoscător care a generat-o. Şi atunci, între această formă de cunoaştere, generatoare de orgolii şi cunoaşterea care dă sens vieţii, cunoaşterea care recunoaşte misterul chiar în faptul că i s-a permis să înainteze în actul cunoscător, intervine modelator una din intuiţiile de forţă ale creştinismului, cea care afirmă că  puterea o dobândeşte numai cel care ştie să fie slab, în sensul că a învăţat să se opună vehement tuturor criteriilor pe care lumea le-a  propus ca valide. « Mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos… căci, când sunt slab, atunci sunt tare » (2 Cor. 12 : 9-10), se adresa apostolul neamurilor corintenilor, prinşi, şi ei, aidoma celor de astăzi, între propria lor lume şi Hristos. O astfel de persoană nu se opune cunoaşterii, ci orgoliului care o însoţeşte în cele mai multe din cazuri.

Rezistenţa la lume ca fidelitate faţă de Hristos Cel care refuză să aplice criteriile pe care lumea le-a instituit ca direcţii absolute de orientare este perceput ca neputincios de către omul lumesc, căci a fi în contradicţie cu dictatura normelor în vigoare, coincide cu a te autoexclude din sistem. Aroganţa celui care se crede îndreptăţit să-ţi indice care este singura cale validă în drumul spre cunoaştere este direct proporţională, în fapt, cu sărăcia lui spirituală. Pentru că acesta nu mai observă că toată gândirea lui este configurată de refuzul orgolios al ordinii duhovniceşti, generat de o prea mare încredere în puterea cunoaşterii, transformată în aroganţă. Faţă de această regulă arbitrară şi legiuitoare înscrisă în lume, intervine, însă, experienţa celor care nu au încetat să înainteze în cunoaştere în funcţie de asumarea acestei „slăbiciuni” care i-a transformat în fiinţe puternice, care nu se trufesc cu măreţia descoperirilor lor   (2 Cor. 12:7). Pentru orice fiinţă care trăieşte în normalitatea pe care o presupune creştinismul, exemplul prin excelenţă îl constituie Hristos şi martirii care n-au ezitat să aplice la propria lor viaţă îndemnurile Învăţătorului lor. Conştiinţa rezistenţei la

lume şi la regulile pe care aceasta le impune ca normale, uitare a oricărei referinţe de ordin spiritual, vine dinspre Hristos care, confruntat cu orgoliul celor care-l condamnă la moarte, readuce această lume la viaţă prin chiar Învierea Lui. Diferenţa dintre El şi puternicii lumii care i-au decis moartea, este vizibilă în puterea Lui de a asuma durerea crucificării, pentru a indica, apoi, prin Înviere, inconsistenţa forţei tuturor celor care l-au suit pe cruce: de la lumea care striga „Răstigneşte-L!” la cel care se va fi „spălat pe mâini” sau cei care au dus la îndeplinire practică actul condamnării. Să nu-i uităm aici nici pe cei care priveau de pe margine, vinovat sau cu indiferenţă, după ce cu câteva zile în urmă îl întâmpinaseră adulator în Ierusalim! Rezistenţa conştientă, aşadar, la toate normele create dirijând subiectiv lumea – şi dobândirea înţelepciunii de a nu ţi le încorpora pentru a nu funcţiona potrivit

În ciuda puterii celor care L-au suit pe cruce, imaginea care a punctat Istoria nu este cea a puternicilor care l-au condamnat la moarte pe Hristos, ci a Înviatului care a condamnat moartea prin Învierea Sa. Şi astfel, ceea ce lumea consideră slăbiciune constituie, în realitate, forţa vizibilă a celui care înaintează spre Dumnezeu. lor – este slăbiciune pentru omul lumesc şi putere pentru cel care înaintează spre Dumnezeu. Chiar dacă lumea are tendinţa să amestece totul, să-şi creeze propriile repere religioase plecând de la banala formulă „eu am credinţa mea” şi să uite referinţele fundamentale ale experienţei creştine, până într-acolo încât icoana Crucificatului este înlocuită în noua conştiinţă colectivă cu imaginea „iepuraşului de Paşte”, paradoxal, în ciuda puterii celor care L-au suit pe cruce, imaginea care a punctat Istoria nu este cea a puternicilor care l-au condamnat la moarte pe Hristos, ci a Înviatului care a condamnat moartea prin Învierea Sa. Şi astfel, ceea ce lumea consideră slăbiciune  constituie, în realitate, forţa vizibilă a celui care înaintează spre Dumnezeu, prezentă în faptul de a nu se amesteca, de a rezista tentaţiilor ei ideologice până la capăt, probându-şi autenticitatea aidoma aurului care şi-a dovedit prin foc calitatea de rege al metalelor. rebuie să rămânem statornici în reţeaua de uniformizare a acestei lumi, care ciocneşte ouăle şi rosteşte fără c onvingere, doar pentru că-i tradiţional, „Hristos a înviat!”, conştienţi fiind că la cea mai mică ocazie ar putea privi cu o indiferenţă glacială răstignirea oricărei persoane care se împotriveşte normelor pe care le-a instaurat.

Micul dicţionar al creştinului Adriana Ciobanu 

 Împărtăşanie: Primire

Sfintei Euharistii care are loc numai după o perioadă de pregătire, post şi spovedanie. Întemeierea Sfintei Împărtăşanii a avut loc la Cina cea de aină, acest moment fiind consemnat în cele trei Evanghelii sinoptice. Sfântul Evanghelist Ioan, deşi nu relatează acest moment, redă cuvântarea lui Iisus despre pâinea cea cerească. În aceasta, Mântuitorul a arătat lămurit necesitatea ca oamenii să se împărtăşească cu rupul şi Sângele Său, pentru a dobândi viaţa veşnică (Ioan, cap. 6). Urmând îndemnul lui Iisus, “aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea!” , Sfinţii Apostoli şi apoi Biserica întemeiată la Cincizecime, au săvârşit “frângerea pâinii” în amintirea Patimilor, Morţii şi a Învierii lui Hristos. Şi fiindcă Mântuitorul a folosit la Cina cea de aină pâine dospită şi vin, Biserica a folosit aceste două elemente pentru a săvârşi aina Euharistiei. Ele constituie partea văzută, materială, a Sfintei Împărtăşanii. Încă de la început, materia necesară a fost luată din jertfele aduse de creştini. Preotul sau diaconul alegea o pâine de grâu curat cât mai frumoasă şi vin de struguri, pe care o amesteca şi cu puţină apă, evocându-se astfel sângele şi apa care au curs din coasta Mântuitorului.

 Îngeri

(gr. Angelos, “vestitori”). Fiinţe fără trup pe care Dumnezeu le-a creat înainte de lumea văzută. Asemenea omului, îngerii au putere de înţelegere şi voinţă proprie, dar sunt superiori naturii şi inteligenţei umane. Dumnezeu le-a încredinţat îngerilor misiunea de

a-i păzi pe credincioşi. Potrivit radiţiei, umană: „Şi S-a întrupat de la Duhul ABC-UL la Botez fiecare creştin primeşte un Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a CREDINŢEI înger păzitor. Îngerii sunt împărţiţi făcut om”. Doctrina ortodoxă despre întrupare afirmă că asumându-Şi umanitatea, Hristos nu a suferit în nici un fel o pierdere a naturii divine, ci a continuat să fie pe deplin Dumnezeu. În acelaşi timp din momentul întrupării, Hristos a rămas pe deplin om, ridicându-Se la cer cu trupul Său. Astfel încât Mântuitorul este Dumnezeu deplin şi Om deplin, de unde şi posibilitatea ca orice persoană umană să concretizeze formula de aur a Părinţilor: „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul Şi să devină dumnezeu.” “

Înviere: Învăţătura centrală şi definitorie a Bisericii creştine este Învierea lui Iisus Hristos „a treia zi după Scripturi”. Învierea morţilor, la care se referă Simbolul de credinţă („Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”) se fundamentează pe realitatea învierii Mântuitorului. Potrivit credinţei „Aştept învierea morţilor şi viaţa creştine, toţi credincioşii I se vor alătura veacului ce va să fie...” lui Hristos în înviere. Credincioşii vor fi transfiguraţi, adică înnoiţi moral şi fizic, în nouă cete: ronurile, Heruvimii şi în perspectiva vieţii veşnice. Serafimii,Stăpâniile, Domniile şi Puterile, Judecata:  Momentul în care Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii. Mântuitorul Iisus Hristos îi va judeca pe  Întrupare:  Acţiunea de toţi oamenii, drepţi sau răi, pentru faptele înomenire a Cuvântului veşnic al lui săvârşite pe pământ. Noul estament Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei reimi arată că toţi oamenii, creştini sau nu, vor fi (cf. Ioan 1). eologii descriu întruparea  judecaţi potrivit faptelor lor. Creştinii vor drept actul voluntar şi smerit prin care fi judecaţi în lumina lucrării de mântuire Dumnezeu Fiul Şi-a asumat deplin firea pe care Hristos a realizat-o pentru ei.

 Cuvântul  S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.” (Ioan 1,14)

 A refuzat o avere!

A 

vva Daniel a povestit despre avva Arsenie că, odată, a venit la el un înalt dregător şi i-a adus un testament din partea unei rubedenii de neam ales, care-i lăsase o moştenire foarte mare. El a luat testamentul şi a vrut să-l facă bucăţi. Atunci dregătorul i-a căzut la picioare şi i-a zis: „e rog, nu-l rupe,

căci mi se taie capul!”. Avva Arsenie îi zice: „Eu am murit înaintea aceluia care a murit abia acum!”. Şi a trimis testamentul înapoi, neprimind moştenirea.

 Avva Arsenie: „Eu am murit înaintea aceluia care a murit abia acum!”

*Patericul sau apoftegmele părinţilor din pustiu, Polirom, 2003, p. 61.

MÂNĂSTIREA DINTR-UN  TEXT “Îndrăzneşte, scoală-te!”   (Marcu 10, 49) 13 N˚ 68

Credinţă şi cunoaştere Fizician Sabina Ene 

CREDINŢĂ  Numai Dumnezeu mai poate salva lumea din impasul în care se găseşte!    ŞI (Heidegger) ŞTIINŢĂ

N 

inge peste ghioceii răsăriţi ca întotdeauna prea devreme, florile timpurii ale pământului. Greutatea fulgilor reuseşte să aplece tijele lor înspre pământ, de unde îşi extrag energia şi rezistenţa, aşteptând. Şi au de aşteptat, dar întotdeauna au dreptate primăvara va veni cu siguranţă!

Ghioceii, aceşti sfinţi cuvioşi ai florilor

“Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

Pentru a înţelege efectul vremurilor în existenţa şi cunoaşterea noastră şi pentru a înţelege obiectivul tuturor artelor care oglindesc viaţa, adică “revelaţia în forme sensibile a tainelor de sus” (Nichifor Crainic), ne trebuie şi nouă, oamenilor, îndelung-răbdarea ghioceilor; aceşti sfinţi cuvioşi ai florilor, clopote în miniatură vibrând deasupra pământului, în primăvara în care spaţiul dintre oameni, pământ şi cer e plin de virtuţi ce ne pot scoate din “goliciunea spirituală, care reprezintă nevroza principală a vremurilor noastre”(Jung). ennyson spunea că dacă am fi în stare să înţelegem o singură floare, am şti cine suntem şi ce este lumea. Şi, cum nu suntem în stare să înţelegem o singură floare, singuri, neîndrumaţi, “numai

 Aproximativul ştiinţific

monadă tinde să reflecte clar cea mai mare parte cu putinţă a universului. Fiecare monadă e activitate, atom de energie. În calitate de energie, ea se străduieşte Adâncul lumii fizice şi adâncul să ajungă la o cât mai mare claritate. Ar conştiinţei nu sunt poate decât una trebui să existe o monadă care, în loc să şi aceeaşi realitate. Microfizica şi psihologia adâncurilor par să aibă un arierplan comun, care-i şi fizic şi psihic, deci nici fizic, nici psihic, ci o a treia realitate (Părintele Nicolae Steinhardt). Adâncul fizic e totuna cu adâncul psihic, după Jung, spiritul e însetat de real. Iar oglindirea realităţii nu-i nimic, dacă nu-i însoţită de contemplare. În sens strict, contemplarea se referă la Dumnezeu şi “are loc în rugăciunea profundă, când Dumnezeu o dăruieşte, în stările în care prezenţa Lui e atât de covârşitoare încât toate celelalte  A crede în Dumnezeu dispar din conştiinţă” (Mitropolitul A. înseamnă a da sens acestei lumi Bloom). Pentru necredincioşi există doar o realitate materială, numai ea fie limitată la un singur punct de vedere constituind obiectul căutărilor umane. asupra universului, să le poată ocupa pe Pentru credincioşi, realitate Îl include şi toate deodată. O asemenea monadă este pe Dumnezeu. Savantul ştie că adevărul, monada monadelor, ea este Dumnezeu.” înţeles drept ceea ce poate el spune Şi astfel apare o nouă semnificaţie despre realitate, este mereu aproximativ: a ubicuităţii divine, ea nu mai înseamnă “El nu coincide niciodată cu realitatea doar, cum s-a zis de multă vreme, că însăşi, este o tentativă provizorie de a Dumnezeu e peste tot. Ubicuitatea explica realitatea.oată munca ştiinţifică divină capătă o raţiune ce izvorăşte din este bazată pe credinţă, este inspirată centrul întregului său sistem. Dumnezeu de speranţă şi mişcată de o sistematică fiind, în calitate de monadă a monadelor, şi creatoare îndoială. Acest lucru e pretutindeni prezent şi pretutindeni activ, important în cercetarea ştiinţifică, posedă despre întregul univers numai gândirea filosofică şi experienţa percepţii distincte. Ceea ce înseamnă de religioasă”(Mitropolitul A. fapt că în El existenţa şi cunoaşterea Bloom). coincid. ( Jeanne Hersch)

Dacă vrei să te mântuieşti, cu întrebarea să călătoreşti! Pentru credincioşi nu există cunoaştere fără Dumnezeu. Cunoaştereaesteunuldindarurile Sfântului Duh. ”Credinţa, este începutul oricărei vieţi creative. Să ne rugăm împreună pentru Cutezanţa credinţei înseamnă noi şi pentru lume, după modelul obţinerea unei noi cunoaşteri ghioceilor... a vieţii şi o nouă plinătate a credinţei.” Leibniz, referinduse la existenţă şi cunoaştere în Dumnezeu mai poate salva lumea din impasul în care se găseşte!” (Heidegger). sistemul său filosofic, care are la bază Nouă nu ne rămâne decât să ne rugăm monada, Îl identifica pe Dumnezeu împreună pentru noi şi pentru lume, cu monada monadelor: “Monada fără ferestre reflectă întregul univers. Fiecare după modelul ghioceilor... 14 N˚ 68

 A crede înseamnă a da sens Prin cunoaşterea lucrurilor nevăzute prin cele văzute (Sf. Ap. Pavel) şi a înţelegerii acestei realităţi complexe în care omul, găsind răspunsul cu privire la sensul vieţii, devine un om religios, cum spunea Einstein, ne apropiem de definiţia credinţei dată de Ludwig Wittgenstein: “A crede în Dumnezeu înseamnă a vedea că viaţa are un sens.” Pentru credincioşi, fără Dumnezeu, toate lucrurile sunt relative. Prin întrupare, Iisus Hristos a sfinţit nu numai persoana umană, ci şi natura în ansamblul ei, a consacrat materia, substanţa... Nu există cunoaştere în afara lui Dumnezeu.

Război din raţiuni umanitare? Diana Catindatu

 Buletinele de ştiri încearcă să ne convingă în fiecare zi că războiul din Libia a fost declanşat din raţiuni umanitare.

N 

e aflăm în primele săptămâni ale războiului din Libia, iniţiat, ca mai toate războaiele contemporane, pentru apărarea populaţiei oprimate de conducătorul ei. Aşadar, guvernele statelor implicate în război au fost covârşite de compasiune şi au acţionat voluntar din spirit de solidaritate faţă de bieţii oameni oprimaţi în ţara lor. Aşa să fie? De acord, erau exploataţi şi chinuiţi. De acord, e normal să încerci să ajuţi oameni care nu au posibilitatea să se apere singuri. Da, este corect şi în duh creştinesc să iei atitudine când oamenii sunt omorâţi şi să faci tot ce-ţi stă în putere să schimbi situaţia. Doar că, dincolo de sensibilitatea oficială, întrezăresc o oarecare duplicitate a celor care pozează pe micile ecrane, şi nu de ieri de azi, în salvatorii lumii. Iată o posibilă demonstraţie a falsei griji umanitare de care se face atâta caz în rubricile de ştiri. Cu ceva vreme în urmă vă aduceam în atenţie cazul unei jurnaliste, Lubna Ahmed al-Hussein, din Sudan, care a fost arestată într-un restaurant şi biciuită pentru că a îndrăznit să poarte pantaloni.,

încălcând astfel legile islamice. Cu un an în urmă, o tânără de 17 ani din Afganistan, Bebe, a fost mutilată drept pedeapsă că a fugit de acasă, sătulă de chinurile la care era supusă de membrii familiei soţului ei. Aceasta a fost forţată să se căsătorească la 12 ani ca urmare a unui obicei tribal numit „baad”. Potrivit acestui obicei, o fiică poate fi făcută „cadou” drept recompensă pentru o ofensă sau o crimă comisă de un membru al familiei sale, fiind considerată sclavă. Bebe a fost forţată să doarmă în grajd, cu animalele, iar bătăile şi durerea făceau parte din traiul de zi cu Este moral şi în duh creştinesc să iei atitudine când oamenii sunt omorâţi şi să faci tot ce-ţi stă în putere să schimbi situaţia. Doar că, dincolo de sensibilitatea oficială, întrezăresc o oarecare duplicitate a celor care pozează pe micile ecrane, şi nu de ieri de azi, în salvatorii lumii. zi. ânăra a reuşit să evadeze din iadul în care ajunsese fără vină şi fără voie, dar a fost prinsă de familia soţului, iar soţul ei a primit ordin să o desfigureze. Cumnatul ei a imobilizat-o, iar soţul ei i-a tăiat nasul şi urechile, lăsând-o să sângereze. Femeia s-a târât până la casa unchiului ei, care a refuzat să o ajute, dar bunicul ei, la care

tânăra a ajuns cu ultimele puteri, POPORU’ ŞI l-a contactat pe tatăl acesteia. În cele din urmă ea a ajuns într-  TELEVIZORU’ un spital dintr-o bază militară americană şi a supravieţuit coşmarului. Săptămâna trecută, o adolescentă de 14 ani din Bangladesh a murit după ce a fost biciuită pentru adulter. Fata a fost condamnată pentru adulter la 101 lovituri de bici, deşi realitatea era că fusese violată de vărul ei, în vârstă de 42 de ani. După 70 de lovituri însă s-a prăbuşit, a fost dusă la spital, dar n-a mai rezistat decât o săptămână şi a murit. Femei bănuite doar de adulter sau pentru că nu se îmbracă „Dar ochii conform tradiţiei sunt condamnate la pedepse groaznice şi chiar la moarte noştri ne în cultura islamică şi în zilele noastre. sunt la Tine, În trecut, în India şi China, soţiile care Doamne!”  rămâneau văduve erau îngropate de vii alături de soţii decedaţi.  (II Paral. Ca ele au fost, mai sunt şi vor mai fi milioane, dar niciun stat şi niciun guvern nu vor lua atitudine. Când aţi auzit de un război pentru a scăpa femeile de sub oprimare? Motivul lipsei de acţiune: lupta se dă din cu totul alte interese ale celor care pozează în mari eliberatori. Când va învăţa omenirea că nu aceasta e calea? De câte dezastre precum cel din Japonia e nevoie ca să deschidem ochii şi să recunoaştem adevărul?

20, 18)

Canon de rugăciune spre lauda Sfântului Spiridon - Cântarea a noua˜ Preot Eduard Ioan Raduna  ˜

Insula ta ai salvat-o minunat Când dușmanii lui Hristos, agarenii  Asupra creștinilor s-au ridicat, Că amarnic i-ai înfricoșat Cu arătarea unei cumplite vedenii;  Așa risipește pe toți hulitorii și viclenii Care urăsc poporul cel binecuvântat Și apără, Părinte Spiridoane, pe toți care  Aduc lui Hristos dreaptă închinare. Cei ce urăsc pe Hristos nu contenesc Să defăimeze pe creștini, Că aceștia în lume strălucesc Ca purtători ai cereștii lumini; Dar pe Sfântul Spiridon să-l chemăm Cei credincioși, să ne întărească Și neclătinați să înfruntăm Pe cei porniți să ne prigonească. Slavă…

Pe Dumnezeu atăl Cel Ceresc Pe Fiul și pe Duhul ai slujit, Părinte, deci și pe cei ce pătimesc Pentru credința dreaptă și n-o tăgăduiesc Slăvind pe Dumnezeu Cel Întreit,  Ajută-i, și prin mijlocire tare Întru prigoane dă-le alinare.

Și acum… Cu Maica Mijlocirilor, părinte, Nu conteni a mângâia poporul Și mână turma ta și o cuprinde Sub acoperământul cel mai lat ca norul, Ca ocrotiți de toată năvălirea Să ne lucrăm cu lacrimi mântuirea.

STIH ISCUSIT   “Cuvânt bun răspuns-a inima mea;  grăi-voi cântarea mea Împăratului!”  (Ps.44,1)

15 N˚ 68

V-aţi însănătoşit? Veţi muri de altceva! Doctor Cosmin Georgescu 

SĂNĂTATEA SUFLETULUI •

•

“...să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu suetul.”  (III Ioan 1, 2)

•

•

•

•

Paradisul e pentru fiecare altul. Iadul e acelaşi. Exclamările pot fi amplificate. Oftatul e bază! Consolarea medicului: „V-aţi însănătoşit. Veţi muri de altceva”. Parcă a mai murit cineva. E mai mult loc pe stradă. Oamenii s-au înghesuit pe artera ce duce la cimitir. Un mare poet îşi dă seama că atunci când scrie îşi ucide sentimentele. Când cineva mă roagă să-i explic ce am scris sunt pus în situaţia sculptorului implorat să-şi ducă în spate propriile-i statui de granit în casa unui admirator diletant. Când scrii te substitui timpului. Candidezi la eternitate. Accepţi inutilitatea discursului cu cei din  jur, cu prezentul. Îţi construieşti

o altă istorie. e plasezi în viitor fără să mori în clipa de faţă. Îţi spun să taci doar aceia care nu se aud de vocea ta. Când cuvântul e mai puternic decât fapta atunci el devine poezie. Melodia: răsuflarea compozitorului în agonia disperatei lui nelinişti.  Adevărul pe care l-ai văzut de unul singur pare minciună când îl istoriseşti. Cu sau fără cochilie, melcul e la fel de vulnerabil sub roata carului. Orice iubire e sfântă cu excepţia iubirii de sine. Să nu întrebi pe nimeni răspunsul la întrebarea ta, ci doar dacă îşi pune şi el aceeaşi întrebare. Sunt nişte oameni într-atât de perfecţi încât şi iadul de i-ar alege, ei ar deveni nişte diavoli de treabă. risteţea e atât de amară încât chiar îndulcită cu cărţi ea devine erudiţie şi nu fericire. •

•

•

•

•

•

•

•

Consolarea medicului: „V-aţi însănătoşit? Veţi muri de altceva”.

•

Hermeneutică de cramă Ovidiu Badea 

EXTRA MUROS

“El nu caută la fala celor mari şi nu face deosebire  între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale.” (Iov 34, 19)

16

Cunoaşteţi mitul bogatului vampir?

Î

mi place să interpretez în răspăr literatura şi filmele. De curând, în anumite împrejurări, am avut ocazia să-mi formulez interpretarea cu privire la “itanicul” lui James Cameron – film care, de altfel, nu mi-a plăcut niciodată. Deoarece îmi place să mă joc, m-am hotărât să aşez interpretarea mea pe hârtie şi să abandonez preocupările obişnuite cu politica sau economia.  Aşadar, este într-adevăr filmul lui Cameron despre catastrofa vasului ce a lovit un iceberg? Ar trebui să fim atenţi la momentul dezastrului. Iată cum stau lucrurile: cei doi îndrăgostiţi (interpretaţi de Leonardo diCaprio şi Kate Winslet) îşi consumă actul amoros şi se întorc pe punte. Acolo, Kate îi spune plină de pasiune iubitului său că, după ce vasul va ajunge la destinaţie a doua zi, ea va rămâne cu el, preferând viaţa săracă alături de dragostea sa vieţii corupte a celor bogaţi. În acest moment se întâmplă catastrofa, tocmai pentru a preveni ceea ce ar fi fost adevărata N˚ 68

catastrofă, şi anume viaţa celor doi la New York: nu cred că e greu de imaginat că mizeria vieţii cotidiene ar fi distrus dragostea lor. Dezastrul apare pentru a salva dragostea dintre ei, pentru a susţine iluzia că, dacă ar fi fost altfel, ar fi trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Odată ce rolul se încheie, el poate să dispară. Ultimele lui cuvinte nu sunt ale unui îndrăgostit care pleacă pentru totdeauna, ci sunt mai degrabă cuvintele unui predicator: îi spune cum să trăiască, să fie onestă şi loială faţă de sine etc. Găsim aici încă un mit vehiculat de filmul lui Cameron: mitul bogatului vampir.

Mai este ceva însă, un indiciu care apare abia la finalul filmului, în ultimele momente ale personajului lui diCaprio. El îngheaţă în apă, este pe moarte, în timp ce Kate pluteşte în siguranţă pe o bucată mare de lemn. Conştientă că

îl pierde, îi spune plângând: “Nu te voi părăsi niciodată!”. Dar, spunând aceasta, îl îndepărtează desprinzându-l de plută pe cel deja îngheţat. De ce? Dincolo de povestea cuplului îndrăgostit găsim o altă poveste, şi anume povestea unei fete din înalta societate, răsfăţată şi în criză de identitate: este confuză, nu ştie ce orientare să dea vieţii ei; diCaprio, mai mult decât a-i fi iubit, este mediatorul de care are nevoie pentru a-i reda identitatea, scopul în viaţă, imaginea de sine. Odată ce rolul se încheie, el poate să dispară. De aceea, ultimele lui cuvinte nu sunt ale unui îndrăgostit care pleacă (pentru totdeauna chiar), ci sunt mai degrabă cuvintele unui predicator: îi spune cum să trăiască, să fie onestă şi loială faţă de sine etc. Găsim aici încă un mit vehiculat de filmul lui Cameron: dincolo de nivelul superficial al simpatiei pentru cei săraci (asociată, bineînţeles, cu imaginea caricaturizată a egoismului şi corupţiei celor bogaţi) apare mitul bogatului vampir: bogatul aflat în criză care îşi recuperează forţele vitale printrun contact temporar cu viaţa plină de sevă a celor săraci.

Gripa care ne bântuie Mihaela Vesca  , ˜

A 

m încheiat materialul din numărul trecut consemnând un adevăr medical trist: nu există tratament specific gripei, deoarece nu se cunoaşte cauza. Oricât de surprinzătoare pare această afirmaţie, exact aşa stau lucrurile. În aceste condiţii nu ne rămâne decât să tratăm simptomele. Atât cât ne pricepem.

Medicamentele şi leacurile băbeşti Măsurile generale recomandate persoanelor cu infecţii virale respiratorii sunt: mai multă odihnă; hidratare sporită, în special cu lichide calde; aport crescut de vitamine; controlul febrei şi al durerii; utilizarea picăturilor nazale pentru a preveni apariţia complicaţiilor aparatului respirator; în cazul temperaturii crescute a corpului se vor lua medicamente antitermice (de tip paracetamol), care reduc febra şi calmează durerile. Măsurile de auto-asistenţă (tratamentul „băbesc”) sunt multe şi uneori la fel de eficiente: sirop de ceapă, împachetări cu ferigă, consumul de alimente bogate în vitamina C, ceaiuri calde cu miere şi lămâie, usturoi, băi fierbinţi la picioare, inhalaţii cu

Recomandarea

cimbrişor, dafin sau sare. Un sfat important: nu folosiţi antibiotice pentru infecţii virale necomplicate! Acest tip de medicamente nu este eficient împotriva infecţiilor cauzate de virusuri (gripă şi viroză/ răceală), ci doar împotriva infecţiilor bacteriene. Prin urmare, în infecţiile virale necomplicate bacterian nu va fi nevoie de un antibiotic, deoarece chiar nu va fi de folos, ci, din contră, administrat prea des, în timp, îi poate face mai mult rău decât bine, bacteriile devenind rezistente la respectivul antibiotic. Rezultatul? Când va fi cu adevărat nevoie de un antibiotic, acesta nu va mai avea niciun efect şi organismul nu va mai răspunde la tratament. În cazul apariţiei unei complicaţii bacteriene (suprainfecţie), medicul poate prescrie un antibiotic, tratamentul corect durând cel puţin 5 zile. Chiar dacă simptomele dispar, bacteriile pot fi încă prezente în organism.

Paza bună Prevenirea îmbolnăvirii se poate face în primul rând prin simpla spălare pe mâini, prin exerciţii regulate de gimnastică, printr-un consum adecvat de vitamine, mai ales vitamina C, prin împiedicarea răcirii exagerate

a organismului pe vreme rece, prin SĂNĂTATEA umidificarea atmosferei în perioada sezonului cald (aerul uscat duce la  TRUPULUI uscarea mucoaselor căilor respiratorii şi sporeşte probabilitatea apariţiei infecţiei). În cadrul profilaxiei, se poate recurge la vaccinare. Din păcate însă, virusurile gripale sunt numeroase şi de multe ori necunoscute, deoarece ele suferă în mod constant mutaţii genetice majore la fiecare 10 ani. Prin urmare, vaccinarea nu garantează eliminarea Nu folosiţi antibiotice pentru infecţii virale necomplicate! Acest tip de medicamente nu este eficient împotriva gripei şi a răcelii, ci doar împotriva infecţiilor bacteriene.  Altfel, când va fi cu adevărat nevoie de un antibiotic, acesta nu va mai avea niciun efect şi organismul nu va mai răspunde la tratament.

“Nu este  mai bună avuţia  decât sănătatea trupului .”   (Isus Sirah 30,16)

riscurilor de îmbolnăvire. Când, în ciuda măsurilor de auto-asistentă, boala nu se ameliorează după 3-4 zile, când starea generală se menţine foarte proastă, când febra depăseste 39°C, trebuie să vă adresaţi medicului. Veţi preîntâmpina astfel posibile complicaţii grave. Păziţi-vă aşadar de gripă şi de răceli. Ar fi mare păcat să compromiteţi frumuseţea primăverii şi luminoasele zile ale Învierii.

 Anghemacht cu carne de miel

noastră pentru meniul pascal

- 10 porţii ˜ Maestru Bucatar Marian Paraschiv, Restaurant “Regina Noptii”  ,

Ingrediente: -

carne de miel cu os: 1 300 gr; ulei: 100 ml; morcovi: 150 gr; rădăcină de pătrunjel: 100 ml; făină: 150 gr; ceapă: 150 gr; cartofi: 2000 gr; lămâie: 150 gr; pătrunjel verde: 50 gr; piper: 2 gr; sare: 30 gr;

Mod de preparare: Carnea se spală, se porţionează, se opăreşte, se spală din nou şi se sărează. Ceapa, rădăcina de pătrunjel şi morcovii se taie felii. Se extrage sucul din două lămâi. O lămâie se taie în rondele subţiri. Pătrunjelul verde se toacă mărunt. Cartofii se taie cuburi şi se fierb în apă cu sare. Carnea se înăbuşă în ulei cu 100 ml de apă împreună cu ceapa, morcovii şi rădăcina de pătrunjel. Se adaugă făina dizolvată în 100 ml apă rece, circa un

litru de apă fiartă, piper, sare, apoi PRAZNICALE se fierb circa 30 minute. Sosul obţinut se strecoară peste carne, se adaugă suc de lămâie şi totul se fierbe încă 5 minute. Preparatul se serveşte “Mânca-vor cald, cu decor de rondele de lămâie, cu săracii şi se garnitură din cartofi natur şi pătrunjel vor sătura şi verde deasupra. Zile de post: 1 -23 aprilie Dezlegare la peşte: Duminică, 17 aprilie (+Intrarea Domnului în Ierusalim -Floriile ) Harţi: Miercuri 27 aprilie, Vineri 29 aprilie ( + Izvorul ămăduirii)

vor lăuda pe Domnul!”  (Ps. 21,30)

17 N˚ 68

Te Sunset Limited (2011)

Profesor Marius Sorin Popescu 

CINEMISIUNEA

Dramă, 91 min Regia: ommy Lee Jones Cu: Samuel L. Jackson, ommy Lee Jones

A  “Iată eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul!” (Deut. 30, 15)

daptare a piesei omonime a scriitorului american Cormack McCarthy, care s-a jucat pentru prima dată pe scena teatrului Steppenwolf din Chicago, la 18 mai 2006, şi apoi pe mai multe scene din New York, filmul este considerat o capodoperă deoarece totul este atipic: adoptă metodele teatrului tradiţional, nu are absolut deloc efecte cinematografice şi are doar două personaje, interpretate excelent de către Samuel L. Jackson (alias Black) şi ommy Lee Jones (alias White). White este un profesor de gimnaziu ateu care aflat într-o criză existenţială, vrea să se sinucidă chiar de ziua lui aruncându-se în faţa metroului Sunset Limited, după ce este atent ca să nu se afle prin apropiere în special copii. Black este un fost condamnat pentru crimă care îl descoperă pe Dumnezeu în închisoare, după o încăierare în sala de mese ca urmare a nemulţumirii unui coleg faţă de mâncarea de fasole servită. Înjunghiat de mai multe ori, el îşi scoate

chiar dacă este vizibilă modalitatea tipic americană şi evanghelistă asupra experienţei religioase. Retorica filmului este foarte elaborată, iar argumentele aduse sunt pertinente, şi de o parte, şi de cealaltă. Un alt aspect demn de subliniat este sentimentul de fericire al lui B lack, care locuieşte într-un apartament lipsit de strălucirea bunurilor materiale de ultimă generaţie, care nu are telefon, televizor şi din care el recunoaşte că îi lipseşte muzica. Speră să rezolve acest impediment după ce îşi va cumpăra, zice el, o uşă metalică, “ce nu se poate cumpăra decât cu cadrul”. În final, profesorul (White) alege în mod dramatic să plece, iar Black spune că va fi a doua zi dimineaţă din nou la metrou, în speranţa că interlocutorul său nu va repeta fapta autodistructivă. Mesajul filmului este că în orice faptă ne manifestăm propria libertate pe din luptă agresorii, supravieţuieşte care o avem de la Dumnezeu şi că în orice şi descoperă sensul autentic al vieţii moment alegem între viaţă şi moarte. omeneşti, în care omul creştin se regăseşte în jertfa Mântuitorului Iisus Bibliografie: http://en.wikipedia.org/wiki/ Hristos pe Cruce pentru lume. Te_Sunset_Limited; http://www.imdb.com/ Filmul este un exemplu de title/tt1510938/ ; http://www.cinemarx.ro/ prestaţie actoricească deosebită care filme/poze/Te-Sunset-Limited-Te-Sunsetaduce cu dialogurile primelor secole Limited-2431319,666917.html, accesate pe creştine dintre Sfinţi Părinţi şi atei, data de 17 martie 2011.

Când îngerii îţi vorbesc RIDENDO CASTIGAT MORES Vorba voastră să e totdeauna plăcută, dreasă cu sare...”  (Col. 4,6) “

I

oan ucenicul povesteşte această anecdotă a părintelui Serafim de la mânăstirea Sfântul Sava în deşertul Iuda, aproape de Marea Moartă: „Când sunteţi în deşert şi postiţi, vă rugaţi şi vegheaţi. Se dezvoltă atunci foarte repede percepţii extrasenzoriale: Îngerii vă vorbesc!, se spune de obicei. Într-o zi mă simţeam cu adevărat în extaz, mă simţeam cu adevărat purtat de har. Desigur, prima mea reacţie a fost de a spune acest lucru duhovnicului: Părinte, îngerii îmi vorbesc, descopăr sensul unor texte evanghelice dificile, mă simt în comuniune cu universul în infinita dragoste şi mă simt foarte puternic...” Bătrânul îmi zice fără să ridice ochii: Du-te şi mătură la toaletă şi vezi dacă îngerii sunt şi acolo cu tine!”

18 N˚ 68

ProtoierLiga www.constiintaortodoxa.ro 

P 

rotoieria Ploieşti a lansat recent noi suntem promotorii sportului. Prin un proiect pentru înfiinţarea unei post, rugăciune şi spovedanie se menţine echipe de fotbal a preoţilor, iniţiativă prin care doreşte atragă atenţia asupra importanţei sportului, „în condiţiile în care în România nu mai există performanţă în acest domeniu”. Protoiereul Ştefan Muşat a declarat pentru Mediafax: „Încercăm să transmitem un mesaj, întrucât sportul la noi nu mai este la loc de cinste. Se poate vedea că nu mai avem performanţă sau performeri. Intenţia noastră este să arătăm că mişcarea este cea care creează echilibru între trup şi suflet. Vrem Să înceapă spectacolul! să arătăm oamenilor că omul, cu înţelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu, trebuie să facă tot ceea ce sănătatea sufletească şi trupească, dar e benefic, pentru a-şi găsi echilibrul. sănătatea trupească se menţine şi prin  Vrem, prin acest proiect, să arătăm că şi sport”. Întrebat de corespondentul

Realitatea  despre oportunitatea acestei SPOR † iniţiative, Părintele Protoiereu a ţinut să precizeze: „Dacă în cazul spor tului au luat-o credincioşii înainte, cred “Nu ştiţi voi că noi, venind din urmă, nu facem că aceia un păcat”. Enoriaşii sunt de altă care părere şi spun că locul preoţilor aleargă în este în biserică şi nu pe terenul stadion, de fotbal. În Prahova sunt 300 de toţi preoţi care vor forma o li gă. Vor fi aleargă, mai multe echipe, dar deja cea a protopopiei se anunţă candidată dar numai la titlu. Blaturile sunt excluse,  unul mai ales că echipa va avea un ia premiul? echipament în culorile cerului şi  Alergaţi ale purităţii. Redacţia Conştiinţa aşa vă va ţine la curent cu partidele  încât să-l pe care echipa Protoieriei Ploieşti luaţi!”  le va susţine în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Primul  (I Cor. meci va fi transmis Live ext pe site-ul 9, 24) www.constiintaortodoxa.ro .

 Aprilie - Prier, Florariu 2011

S

˜, ˜ Tehn. Dumitru Gasparel 

pre bucuria agricultorilor, în această lună va crește rezerva de apă din sol, datorită ploilor mănoase uneori de lungă durată, dar în cantităţi reduse. Surpriză însă: la finalul primei decade vom avea parte și de ninsori! Vântul va bate de la moderat la tare, nopţile se vor menţine răcoroase, dar zilele vor deveni zile frumoase. În decada a II-a temperaturile vor fi moderate datorită unui curent de aer secetos. Atenţionări:  în intervalul 2-6 se vor înregistra oscilaţii mari de temperatură și precipitaţii sub toate formele; între 22 și 26 nopţile  vor fi răcoroase. În vestul ţării vor cădea ploi, iar în nord iarna își va face din nou apariţia.

Vreme de praznic:

VREME ŞI VREMURI

Florariul va aduce vreme frumoasă; poate şi vremuri mai bune....

“Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său!” (Ps. 103, 20)

(†) Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (luni, 11), (†) (†) Sfântul Mucenic Gheorghe (sâmbătă, 23): răcire ușoară Sfântul Mucenic Sava de la Buzău (marţi, 12): vreme plăcută, cer mai mult noaptea; tot mai luminos, în curând vânt tare; (†) Învierea Domnului (24,25,26): cer mai mult senin; (†) Intrarea Domnului în Ierusalim:  vreme tot mai (†) Izvorul Tămăduirii (vineri, 29): vreme umedă și relativ plăcută, în centru, nord și nord-vest se vor mai menţine nori călduroasă. ameninţători;

19 N˚ 68

ot despre milostenie. Riscurile carității Caritatea colectivă are un defect major: nu apropie oamenii unul de altul, nu creează legătură sufletească, nu aduce o persoană lângă altă  persoană.

N 

ietzsche ar plânge: trăim într-o lume tot mai caritabilă. Orice nenorocire colectivă sau personală poate ajunge în presă, pentru ca mai apoi să se propage până la hotarele limbii în care se grăiește, ba chiar și dincolo; și astfel de lucruri sunt difuzate atât de des, încât au devenit obișnuite, parte a informațiilor zilnice. Urmează apoi apelul la omenia ta, telefonul/adresa poștală electronică a celor implicați în colectă și contul bancar în care se strâng fondurile. Pe această cale a generozității o uimitoare mulțime de asociații, grupări, instituții caritabile vin înaintea publicului și solicită ajutor întru realizarea unor fapte altruiste. La noi la români, de două decenii a devenit cumva de la sine înțeles că întrajutorarea aproapelui este o înfăptuire de grup și că așa trebuie să se unească oamenii pentru a birui suferința și mizeria. Se pare că așa cred și alți europeni. Să afirmăm de la început că principalul agent al acestei carități generalizate nu este creștinismul, ci umanismul secular și mass-media. Iată, pare că se spune, noi chiar realizăm lucrurile la care creștinătatea doar se gândea. Dar, de fapt, nu e nici un progres, e doar un pas înapoi, o întoarcere la

everghetismul antic, sau dacă doriți, la practica fariseică de a face pomeni cu surle și trâmbițe. Pe acest palier al carității, din motive diverse și nebinecuvântate, cei mai mulți dintre inițiatori fac din caritate o parte a politicii de marketing. Poate fi luată în calcul și o acțiune de saturare, care să creeze în societate un refuz față de orice mărinimie creștinească. De cealaltă parte, cea autentică și statornică, se află Biserica. Și ea realizează acțiuni publice de întrajutorare a aproapelui aflat în dificultate – pe calea nemijlocită a amvonului, iar în vremurile din urmă, și pe aceea, mai permisivă, a mijloacelor media. Cu două mii de ani de experiență și o eficiență divino-umană, rămâne izvorul terestru principal al îndurării omenești. În plus nu e umbrită (atât de mult) de suspiciunile pe care le ridică apelurile la caritate ale instituțiilor seculare. otuși, indiferent de calitatea actului și de acoperirea lui, caritatea colectivă are un defect major: nu apropie oamenii unul de altul, nu creează legătură sufletească. Nu aduce o persoană lângă altă persoană. Efortul și exercițiul de autodepășire care se realizează prin coborârea celui ce ajută în nefericirea celui ajutat – ”bolnav și în temniță am fost și ați venit pe la Mine” – nu se regăsește.  Autorul donației rămâne un anonim, și nu din umilință, ci din comoditate. Nici o realitate brutală nu îl înfioară. Nici un miros – o, mirosul! – nu îl năucește. Murdăria nu-l asaltează cu spaima contaminării; panica, încleștarea mâinii

Preot Eduard Ioan Raduna  ˜ ˜ disperate, durerea ce încleiază vorbele și tulbură ochii, toate acestea rămân undeva  jos. Participarea la colectă poate ajunge un mod de a plăti pentru a te feri. Mai departe: eficiența ajutorului colectiv, anumite rezultate palpabile ale binefacerii în comun pot fi oricând exacerbate: de ce n-am crea împărăția lui Dumnezeu pe pământ? Obiectivul ambițios al eradicării sărăciei și suferinței umane, pornit din suflete poate generoase, dar sigur nu profund evanghelice, a deschis calea egalitarismelor totalitare. De la împărăția terestră a Domnului la împărăția globalist-umanistă trecerea s-a făcut ușor, prin renunțarea la calea pașnică, a convingerii, părută prea lentă, prea ștearsă, și prin declanșarea revoluțiilor, a luptelor pentru echitate și bunăstare socială, prin teroare. În ce ne privește, avem experiența comunistă cu marile ei racile.

*

*

*

Problema carității – individuale sau colective – rămâne deschisă, atâta vreme cât neîmplinirile de fond ale omenirii rămân nerezolvate. Pe săraci pururi îi aveți cu voi, ne avertizează Domnul. Și totuși cum ar trebui să ne ajutăm semenii? În ceea ce privește modul de realizare, probabil că e necesar să participăm în mod personal la actele de caritate colectivă. Numai în felul acesta se păstrează și anonimatul binefacerii și deschiderea interpersonală care dă valoare mărinimiei.

OPINII DE CONŞTIINŢĂ

“Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!”  (Matei 5,7)

ETERNIMENT

Î

n seara zilei de luni, 4 aprilie 2011, la Catedrala Eroilor ineri « Înălţarea Domnului şi Sfântul Ştefan cel Mare » din Ploieşti, a avut loc o nouă Întâlnire de Conştiinţă intitulată « recute vieţi de doamne şi domniţe », după cunoscuta lucrare omonimă a lui Constantin Gane. Invitata redacţiei a fost vechea noastră prietenă, Doamna Prof. Dr. Georgeta Filitti (foto), care i-a impresionat pe cei prezenţi prin erudiţia şi prin eleganţa discursului său. Au fost trecute în „Un om bolnav în spital este ca oul fără coajă pe care trebuie să-l ţii în căuşul palmei.” (Safta Brâncoveanu)

revistă vieţile şi faptele exemplare ale câtorva femei care de-a lungul istoriei au marcat cultura, învăţământul şi medicina în România: schimonahia Safta Brâncoveanu (1776-1857), soţia banului Grigore Brâncoveanu, mare dregător al Ţării Româneşti, Aristia Aman (18331904), soţia lui Alexandru Aman şi cumnata celebrului pictor Teodor  Aman, Prinţesa Ecaterina Cantacuzino, soţia „nababului” Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913) sau incuţa Caragea. Evenimentul a fost organizat de Conştiinţa şi  ARS   (Asociaţia Română rup cu Suflet), cu sprijinul restaurantului Regina  Nopţii  din Ploieşti.

Că unde  sunt doi  sau trei adunaţi în numele  Meu, acolo sunt şi Eu  în mijlocul lor.”   (Matei 18,20) “