Sisteme Si Tehnologii de Prelucrare a Filetelor

Sisteme si Tehnologii de Prelucrare a Filetelor Colegiul Tehnic “Anghel “Anghel Saligny”  Saligny”  Elev: Mesaros Petru Prof coordonator: Ing. IONUT TEODOR

Cuprins Capitolul I  Argument Introducere Definitie Clasificare Reprezentare Grafica Capitolul II  Procese Tehnologice Prelucrarea filetelor cu Tarod Metode de prelucare Precizia de prelucrare Materialul Capitolul III  Influen Influenţa deforma deformaţiil iilor or elas elastic tice e ale sistemul sistemului ui tehnologic asupra preciziei de prelucrare Alegerea filetului Capitolul IV  Domeniu de utilizare a filetelor Avantaje şi dezavantaje Protetia muncii

Capitolul I

ARGUMENT Progresul în tehnică se concretizează prin realizări în complexitate deosebită în producţia industrială, consecinţă a intensificării – cu o dinamică mereu sporită – a activităţii economico-sociala-industriala. Cercetările ştiinţifice şi tehnologice, aplicate în producţie, au drept consecinţă modernizarea şi automatizarea acesteia, urmărindu-se simultan aspectele cantitativ, calitativ şi cel al eficien ţei economice.  În acest sens, se pune tot mai mult problema gândiri "interdisciplinare", cu puternic ecou în realizările tehnice actuale şi a celor viitoare. Asamblările se folosesc pentru legarea ansamblelor şi subansamblelor mecanismelor şi maşinilor sau pentru legarea elementelor componente ale organelor de maşini complexe sau ale construcţiilor metalice. Asamblările întrebuinţate în construcţia de maşini se clasifică în asamblări nedemontabile (cunoscute şi sub numele de îmbinări), asamblări demontabile şi asamblări elastice. Organele de maşini, compuse, subansamblele şi ansamblele, realizate cu ajutorul organelor de asamblare demontabile, pot fi montate şi demontate ulterior, fără disrugerea organelor de asamblare şi a pieselor asamblate, ori de câte ori este nevoie. Deşi, în general, sunt mai scumpe decât asamblările nedemontabile, de multe ori, datorită condiţiilor impuse de realizare pieselor, a subansamblelor şi ansamblelor(de montare, de întrţ inere, de deservire, etc.), sunt utilizate asamblările demontabile. Asamblările filetate sunt cele mai utilizate dintre toate metodele de asamblare demontabilă datorită avantajelor pe care le prezintă. Sunt utilizate în proporţie de peste 60 % din majoritatea cazurilor în care este nevoie de o asamblare demontabilă. Lucrarea este elaborată în patru capitole după cum urmează: primul capitol cuprinde prezentarea temei alese, capitolul al doilea cuprinde tehnologi de productie si problemele generale de prelucrare a filetelor, capitolul trei cuprinde influenţa deformaţiilor elastice ale sistemului tehnologic asupra preciziei de prelucrare si modul de alegere a filetelor, iar al patrulea capitol cuprinde avantaje si dezavantaje, domeniul de utilizare precum si normele de tehnica securităţii muncii la filetare.

Introducere Definitie:

Filetul este o nervură elicoidală dispusă pe o suprafaț ă cilindrică sau conică. În cazul ș uruburilor  această suprafaț ă este exterioară, iar în cazul  piuliț elor ea este interioară. Exist ă ș i un caz particular  de filet când o spirală este dispusă pe o suprafaț ă plană.

Clasificare: după numărul de începuturi: • •

filete cu un început filete cu două sau cu mai multe începuturi

după profilul filetului: • • • • • •

filete cu profil triunghiular filete metrice filete măsurate în inci (țoli) filete cu profil pătrat filete cu profil trapezoidal filete cu profil semirotund (Edison)

•

filete cu profil ferăstrău

după sensul de înf ă urare al elicei: • •

filete pe dreapta filete pe stânga

după forma piesei filetate: • • •

filete cilindrice filete conice filete plane

după mărimea pasului: • •

filete cu pas normal filete cu pas fin

Reprezentare Grafica

Filetul este o nervură elicoidală dispusă pe o suprafață cilindrică sau conică. În cazul șuruburilor această suprafață este exterioară, iar în cazul piulițelor ea este interioară . Există și un caz particular de filet când o spirală este dispusă pe o suprafață plană. Conform normelor în vigoare când se reprezintă un filet nu se desenează spirele acestuia. Imaginar, se consideră că, vârful spirelor se   înscrie într-un cilindru numit cilindrul vârfurilor filetului şi, fundul spirelor se înscrie într-un alt cilindru numit cilindrul fundurilor filetului. Ei bine, când se reprezintă un filet se trasează doar generatoarele celor doi cilindri.

 În figura avem o piesă sub forma unei ţevi care este prevăzută  în partea stângă cu un filet exterior şi, în partea dreaptă cu un filet interior. Am pus în evidenţă cilindrul vârfurilor filetului (linia vârfurilor ) atât pentru filetul exterior cât şi pentru cel interior. Observăm că acesta se trasează cu linie continuă groasă. De asemenea, am eviden ţiat cilindrul fundurilor filetului (linia fundurilor ), care se trasează cu linie continuă subţire şi, linia terminală a filetelor care, se trasează cu linie continuă groasă. Se remarcă faptul că liniile de haşură se trasează întotdeauna până la linia vârfurilor .

Cotarea filetelor Elementele care se înscriu în mod obligatoriu sunt: diametrul filetului şi lungimea por  ţ iunii filetate.  În ceea ce priveşte diametrul filetului regula care se aplică este : Indiferent de tipul filetului (interior sau exterior) cotarea se face   întotdeauna pe cercul cu diametrul cel mai mare. Aşadar, filetele exterioare se cotează pe cilindrul vârfurilor în timp ce, filetele interioare se cotează pe cilindrul fundurilor filetului. La cotarea lungimii porţiunii filetate, în cazul filetelor cu ieşire nu se ia în considerare ieşirea, în timp ce, la filetele cu degajare se coteaz ă

incluzând şi degajarea filetului.

Capitolul II Procese Tehnologice Productia de filete se pote face in 3 tipuri de productie: producţia individuală sau de unicate; producţia de serie; producţia de masă. Elementele care definesc şi categorisesc tipul de producţie sunt: cantitatea produselor fabricate, ciclul de fabricaţ ie, nomenclatura fabricatelor, tipul utilajelor folosite şi al S.D.V.-urilor, modul de amplasare al utilajelor, tipurile de semifabricate, reglarea sculelor la dimensiune, calificarea personalului muncitor, indicii tehnico-economici şi bineînţeles pregătirea fabricaţiei.

Producţia individuală şi de unicate: Se caracterizează prin fabricaţia unui număr foarte mic de produse de acelaşi fel, fie de unicate, S.D.V.-urile folosite sunt universale. În cazul tendinţei moderne a rapidităţii în execuţia de prototipuri cu înalt grad de precizie şi calitate este oportună utilizarea maşinilor-unelte cu conducere numerică.  În general, însă , amplasarea utilajelor se face pe tipuri (grupe) de maşini. Documentaţia tehnologică: fişa tehnologică. Reglarea sculelor la dimensiune se face după metoda trasajului şi a aşchiilor de probă . Semifabricatele sunt mai îndepărtate ca forma de piesa finită, întâlnindse mai des laminate la cald sau la rece, semifabricatele turnate în forme de nisip sau forjate liber.

Producţia de serie este caracterizată prin faptul că piesele sunt executate în loturi şi serii care se repetă cu regularitate după un interval de timp dat.

Nomenclatura produselor este mai redusă decât în cazul producţ iei individuale sau de unicate. Ca de exemplu: maşinile-unelte, motoarele, pompele, utilajele tehnologice de diferite tipuri sunt fabricate în producţia de tip serie. Maşinile-unelte folosite sunt universale, de regulă dar se întâlnesc şi maşini specializate (folosite la operaţii de acelaşi fel, uneori cu dimensiuni diferite).S.D.V.-urile sunt de obicei universale, mai rar specializate, la asamblare utilizându-se metoda ajustării. Amplasarea utilajelor se recomandă pe tipuri de maşini, de regulă în ordinea succesiuni operaţiilor, fie după o combinaţie avantajoasă profilului   întreprinderii. Semifabricatele sunt mai aproape de forma finală a pieselor. Ele pot fi mai ales: turnate (în forme metalice), matriţate sau forjate. Cel mai important lucru îl constituie reglarea sistemelor tehnologice la dimensiune;(nu se folosesc metodele aşchiilor de probă sau ale trasajului). Productivitatea este mai mare ca în cazul producţiei individuale, putând fi utilizată mână de lucru cu calificare mai redusă. La asamblare se utilizează metoda interschimbabilităţii totale (în cazul producţiei de maşini-unelte sau agregate tehnologice e folosită des ajustarea). Documentaţia: planuri de operaţii şi fişe tehnologice.

Producţia de masă: Caracterizată prin faptul că produsele în cantităţi mari se execută  în mod continuu, este specifică fabricaţiei îndelungate a unor produse specializate (utilaje, autovehicule, piese de schimb, etc.). Astfel nomenclatorul fabricatelor este redus, ciclul de fabricaţie riguros stabilit şi respectat. Maşinile-unelte sunt specializate şi speciale (deseori agregate, linii automate, etc.). S.D.V.-urile sunt speciale, echipamentele fiind amplasate numai în ordinea succesiunii tehnologice a operaţiilor fabricaţia fiind organizată cu predilecţie în flux tehnologic. Documentaţia de bază este planul de operaţii şi mai rar fişa tehnologică . Semifabricatele sunt foarte apropiate de forma finală a pieselor (turnate sau matriţate cu precizie). Sistemele tehnologice sunt reglate la dimensiune. Elementele procesului tehnologic sunt mecanizate sau automatizate. Operaţiile fiind diferenţiale şi specializate la maxim, se atinge obţinerea unei înalte productivităţi, utilizând o mână de lucru slab calificată. Asamblarea se face numai după metoda interschimbabilităţi parţiale sau cea selectivă.  În întreprinderi de tipul celor de autovehicule producţ ia de masă se poate desfăşura nu în toate sectoarele. Exemplul îl constituie secţiile de presare la rece sau în cazul prelucrărilor mecanice pe strunguri automate, datorită productivităţii înalte a utilajelor, producţia se desfăşoară după principiul fabricaţ iei de serie.

 În concluzie, orice tip de producţ ie trebuie să fie analizat ca fiind de masă sau de serie, după ponderea modului de producţ ie existent la majoritatea locurilor de muncă ale întreprinderii respective.

Proces tehnologic - structură - elementele lui componente Ca parte integrantă a proceselor de producţ ie, procesele tehnologice pot fi: - procese tehnologice de prelucrare mecanică; - procese tehnologice de asamblare.

Procesul tehnologic de prelucrare mecanică prin aşchiere cuprinde acea parte a procesului de producţ ie legată nemijlocit de schimbarea formei geometrice a semifabricatelor, referindu-se la totalitatea procedeelor aşchietoare utilizate precum şi a activităţilor prestate de personalul de deservire directă a maşinilor-unelte în vederea obţinerii piesei finite. Procesul tehnologic se realizează la diferite locuri de muncă.

Locul de muncă reprezintă acea parte din suprafaţ a de producţie echipată cu utilajul corespunzător efectuării lucrării realizate pe el. În cadrul procesului tehnologic, la un loc de muncă asupra unui semifabricat se efectuează mai multe operaţii. Operaţia reprezintă partea din procesul tehnologic care se execută la una sau mai multe aşezări ale piesei (legată de instalarea semifabricatului) la un anumit loc de muncă.

La schimbarea locului de muncă şi executarea procesului tehnologic de alt lucrător, prelucrarea va conţ ine o altă operaţie. La rândul ei operaţia poate fi constituită din mai multe faze.

Faza este acea parte a operaţiei caracterizată prin prelucrarea uneia sau mai multor suprafeţ e dintr-o singură aşezare şi poziţ ie cu una sau mai multe scule şi cu acelaşi regim de aşchiere. De exemplu prelucrarea a două diametre ale unui arbore în trepte la strung din două aşezări, constituie câte o fază (respectiv două faze). Tot fază se consideră şi prelucrarea unui alezaj cu ajutorul dispozitivului rotativ. Fazele sunt compuse din mai multe treceri. Trecerea se desfăşoară în timpul procesului de îndepărtare a unui adaus de prelucrare la aceeaşi aşezare şi poziţ ie a semifabricatului, inclusiv cu acelaşi regim de aşchiere fiind de regulă caracterizat printr-o singură valoare a adâncimii de aşchiere. Fazele şi trecerile se compun din mânuiri, care reprezintă de fapt mişcările executate de operatorul uman în timpul prelucrării sau în vederea pregătirii lucrării. Mişcarea se consideră elementul ultim în care se poate descompune un proces tehnologic.

Prelucrarea filetelor cu tarodul Acest procedeu de prelucrare a filetelor interioare este utilizat în toate tipurile de producţie, dar este singurul posibil pentru realizarea găurilor filetate de diametre mici.

Datorită faptului că tarodul poate fi rectificat uşor, precizia prelucrării este superioară altor procedee. Prelucrarea poate fi realizată mecanic, caz în care filetul rezultă dintr-o singură trecere, sau manual. În acest ultim caz, datorită necesităţii de a avea forţe de prelucrare mai mici, se utilizează seturi de 2, 3 tarozi pentru divizarea adaosului total de prelucrare. Prelucrarea mecanică a filetelor se poate realiza pe: strunguri; maşini de găurit; maşini verticale de filetat; agregate (maşini speciale); În acest caz, parametrii regimului de aşchiere sunt: avansul axial S a , S a  p Chiar dacă prelucrarea filetului are loc prin autoînşurubare, pentru executarea primelor spire este necesară realizarea acestui avans. Viteza de aşchiere, V  , care depinde de pasul şi diametrul filetuului, de materialul piesei şi de durabilitatea tarodului. De exemplu, la prelucrarea unei găuri filetate intr-o piesă din OLC 45, relaţia de calcul este: • • • •

=

•

•

V  =

Aspecte

64,8d 1, 2 0, 9

T   p

0 ,5

specifice privind

[m / min]

prelucrarea

filetelor

cu

tarodul: Stabilirea diametrului găurii înainte de filetare. Deoarece prelucrarea cu tarodul produce deformă ri plastice ale materialului piesei, se impune stabilirea corectă a dimensiunii găurii înainte de filetare şi teşirea ei.  Reglarea exactă a lui S a ( S a  p ) Dacă S a nu poate fi realizat cu precizie, se utilizează o mandrină compensatoare cu arc pentru prinderea tarodului, asigurând autoînşurubarea lui.  Limitarea cursei tarodului la filetarea găurilor înfundate. Forma găurilor filetate realizabile prin tarodere este prezentată în figura 1. 

=

a)

b) Fig. 1

Pentru limitarea cursei tarodului (cazul b) se folosesc limittoarele de cursă, iar pentru evitarea ruperii lor se utilizează mandrine speciale cu cuplaj de siguranţă.

Echipamente şi mijloace de lucru Maşină de găurit G25; Dispozitiv special de găurit indexabil; Mandrină pentru fixarea sculei;  Tarod de maşină, M10; Semifabricat, material OLC 45, ca în figura 2. • • • • •

Fig. 2

Efectuarea lucrării Se consideră operaţia de filetare cu tarodul a celor două gă uri filetate M10 din piesa „disc” , în cadrul unei producţ ii de serie mijlocie.

Această operaţie a fost prevăzută a se realiza pe o maşină de găurit G25, echipată cu un dispozitiv special de găurit, indexabil, fig. 3.

Fig. 3 În scopul întocmirii documentaţiei tehnologice (planul operaţiei, în cazul de faţă), este necesară stabilirea următoarelor elemente specifice operaţiei:  stabilirea fazelor operaţiei: se are în vedere faptul că operaţia se execută pe o maşină de găurit G25, semifabricatul este orientat si fixat intr-un dispozitiv indexabil cu bucşă elastică şi aacţionare manuală şi că ambele găuri filetate se execută în aceeaşi operaţie;  stabilirea valorilor parametrilor regimului de aşchiere şi a elementelor de reglat pe maşina unealtă. Parametrii regimului de aşchiere ( S  şi V  ) se stabilesc conform recomandărilor din partea de „no ţ iuni explicative”. Cu parametrul V  astfel eterminat se stabileşte turaţia sculei (tarodului)ce va fi reglată şi se verifică puterea maşinii unelte.  Calculul normei tehnice de timp: se calculează/adoptă componentele normei tehnice de timp pe operaţie conform metodologiei generale, având în vedere faptul că tipul producţ iei este cel de serie mijlocie. Se au în vedere datele din anexa 1. După completarea planului operaţiei se pegăteşte maşina-unealtă  în vederea efectuării prelucrării. Se va cronometra timpul de pregătire a

 încheiere si timpul operativ, care vor fi notaţ i în Fişa cu Rezultatele Lucrării. Se execută operaţia şi se verifică filetul prelucrat.

Interpretarea rezultatelor şi concluzii •

fişa cu rezultatele lucrării trebuie să conţină concluzii referitoare la:

• •

• •

precizia filetului prelucrat; concordanţa dintre valorile timpilor calculaţi/adoptaţi si cei cronometraţi; alte posibilităţi de realizare a operaţiei; posibilităţi de mărire a productivităţii operaţiei.

Metode de prelucrare Prelucrarea filetelor exterioare se realizează practic prin metoda copierii prin cele doua mari variante: − Prin copiere simplă; − Prin copiere cu mişcare orbitală, de cele mai multe ori a electrodului. A. Prelucrarea filetelor exterioare prin copiere simpl ă

Schema de prelucrare este practic identica cu cea de la prelucrarea filetelor interioare cu deosebirea ca in locul electrodului – care era un arbore in aceeaşi schema este piesa care este tot un arbore, dar care trebuie prelucrat cu filet exterior. In locul piesei care era o piuliţa care trebuia filetata in aceeaşi schema este un electrod sub forma de piuliţa, deci alezaj care prelucrează piesa care este arbore. Schema de prelucrare a filetelor exterioare cu electrod masiv cu copiere simplă. B. Prelucrarea filetelor exterioare prin copiere cu miscare planetară a

electrodului Schema de prelucrare a filetelor exterioare cu electrod masiv cu mişcare orbitală – planetară Prelucrarea filetelor exterioare se realizează la fel ca şi filetele interioare schemele de prelucrare având aceleaşi caracteristici esenţiale.

Ca si in cazul filetelor interioare, mai ales, filetele exterioare se pot genera prin electroeroziune si prin alte scheme nu numai prin copiere. Alegerea lor este intotdeauna in functie de necesitatea existentei utilajelor care sa genereze miscarea respectivă.

Precizia de prelucrare Orice proces tehnologic de prelucrare mecanică prin aşchiere este  însoţit de erori. Acest neajuns duce la obţinerea unei piese care nu corespunde întocmai cu desenul de execuţie al ei. Gradul de corespondenţă a piesei prelucrate cu desenul de execuţie poartă denumirea de precizie de prelucrare. Corespondenţa are aspectele ei: precizia dimensională precizia formei geometrice precizia de poziţie (aspectul macrogeometric). Diferenţa dintre piesa prelucrată şi piesa dată în desen reprezintă  întocmai erorile de prelucrare. Pentru ca piesa să corespundă scopului funcţ ional trebuie ca erorile apărute să se încadreze în anumite limite: limite care definesc toleranţa

(corespunzătoare unui anumit indice de precizie). Erorile apărute în timpul proceselor de prelucrare sa pot clasifica în două grupe: erori sistematice erori întâmplătoare. Erorile sistematice pot fi constante sau variabile după o anumită lege. Ele sunt erori ale căror mărimi şi sensuri de acţionare sunt

sau pot fi cunoscute. Cauzele apariţiei lor sunt şi ele sistematice şi pot fi: uzura sculelor (sau al elementelor din sistemul tehnologic) alungirea termică a sculelor schimbarea semifabricatelor (ca material, formă, etc)

Erorile întâmplătoare (aleatoare) sunt acele erori care apar  întâmplă tor, iar mă rimile şi sensurile de acţ ionare nu pot fi prevă zute. Cauzele acestor erori sunt şi ele întâmplătoare, fiind generate de comportarea imprevizibilă a unor elemente cum ar fi: - instalarea semifabricatelor (generează erorile întâmplătoare de

instalare) - neomogenitatea (întâmplătoare) a materialului semifabricatului - precizia semifabricatului - deformaţiile elastice ale sistemului tehnologic - erorile întâmplătoare de măsurare - erorile sculei (luându-se în considerare schimbarea ei)

Pentru evitarea rebutului trebuie ca suma erorilor care apar să fie mai mică sau cel mult egală cu toleranţa impusă. Este bine s ă se cunoască, din acest motiv, dacă în timpul fabricaţiei apar sau nu erori sistematice, fie în vederea eliminării lor, fie în vederea ţinerii sub control a acestora. Paralel cu erorile sistematice şi erorile întâmplătoare trebuie cunoscute şi stăpânite.

Recomandări privind alegerea materialelor: La alegerea materialelor pentru cupla cinematică elicoidală, se urmăreşte ca uzura să fie concentrată asupra piuliţei, ea fiind o piesă mai puţin costisitoare şi uşor de înlocuit. Pentru a evita uzura prematură se vor lua în calcul valori limitate ale presiunii de contact dintre spirele şurubului şi piuliţei. Se recomandă utilizarea unor cupluri de materiale care au o comportare bună din punct de vedere al rezistenţei la uzură, gripare, coeficient de frecare redus:

oţel/fontă; oţel/fontă antifricţiune; oţel/bronz; oţel durificat/oţel. Sunt date valorile presiunilor admisibile şi tensiunilor admisibile la strivire pentru cupla de frecare şurub-piuliţă din construcţ ia mecanismelor cu şurub. Şuruburile de mişcare se execută din: - oţel de uz general OL37, OL42, OL50, OL60 (STAS 500/2-80) în cazul mecanismelor acţionate normal, solicitate de sarcini mici şi mijlocii; - oţel carbon de calitate: OLC35, OLC45 (STAS 880-80) cu tratament termic de îmbunătăţire pentru solicitări mijlocii şi mari; - oţel carbon de calitate şi oţeluri aliate, supuse tratamentelor termice adecvate: OLC20 (STAS 880-80), 40Cr10, 33MoCr11, 13CrNi30, 18MoCrNi13 (STAS 791-80) la mecanismele cu solicitări foarte mari şi condiţii severe de funcţionare. Pentru alegerea materialelor şi caracteristicilor lor mecanice se vor utiliza următoarele tabele: - caracteristicile mecanice ale oţelurilor recomandate pentru construcţia şuruburilor; - tensiuni admisibile pentru pentru materialele utilizate la executarea şuruburilor de forţă; - caracteristicile mecanice ale fontelor recomandate pentru confecţionarea piuliţelor; - tensiuni admisibile pentru fonte; - caracteristici mecanice ale bronzurilor şi alamelor recomandate pentru realizarea piuliţelor; - tensiuni admisibile pentru bronzuri şi alame utilizate în confecţionarea piuliţelor; Pentru piuliţele confecţionate din oţel, sunt valabile recomandările din tabelele 15A şi 16A.

Capitolul III Influenţa deformaţiilor elastice ale sistemului tehnologic asupra preciziei de prelucrare

Deplasarea relativă a sculei faţă de semifabricat influenţează sensibil precizia de prelucrare. Aceasta se datorează forţelor de aşchiere şi variaţiei acestora. Atât timp cât există deplasări relative, sistemul

M.D.P.S. (maşină-unealtă, dispozitiv, piesă, sculă) este considerat un sistem deformabil, deci un sistem elastic. Această caracterizare este determinată în primul rând de rigiditatea sistemului tehnologic elastic M.D.P.S. Definiţia dată de Sokolovski (pentru prelucrarea pe strunguri) de forma: R 

Fy y

[daN/mm]

este de cea mai largă circulaţie. Fy - componenta normală a forţ ei de aşchiere (pe direcţia y-y) y - deplasarea tăişului sculei în raport cu piesa, pe direcţ ia de acţionare a forţei. Gradul de cedare, ca mărime inversă a rigidităţii, se defineşte sub raportul: W

y Fy

[mm/daN]

Alegerea tipului de filet utilizat se face în funcţie de următoarele criterii: - caracterul sarcinii transmise (variabilă, constantă, etc.); - intensitatea, direcţia şi sensul sarcinii de transmis; - destinaţia mecanismului şi condiţiile de lucru; - randamentul impus mecanismului.

Capitolul IV Domeniul de utilizare a filetelor Filetele de fixare se utilizează la asamblările filetate, iar filetele de mişcare la transmisiile şurub- piuliţă. Filetele de măsurare sunt folosite la aparatele de măsură(de exemplu la micrometre), iar filetele de reglare se folosesc pentru poziţionarea relativă a unor elemente din construcţia dispozitivelor sau a maşinilor unelte.  În general, filetele de fixare se execută cu un singur început, iar filetele de mişcare cu unul sau mai multe începuturi. Filetele cu mai multe începuturi au un randament ridicat, dar există pericolul să nu se mai îndeplinească condiţia de autofrânare. În cazul filetelor cu mai multe începuturi (Fig. 1), între pasul real p al unei spire şi pasul aparent p' al filetului există relaţia: p = i*p', în care se reprezintă numărul de  începuturi; prin urmare, la filetele cu mai multe începuturi, cursa (deplasarea axială corespunztoare unei rotaţii complete) este mai mare. Filetele obşnuite se execută cu sensul de înfăşurare dreapta, adică vectorii v şi au acelaşi sens (Fig. 2, a); filetele cu sensul de înfăşurare stânga, la care vectorii v şi au sensuri diferite (Fig. 2, b), se utilizează numai atunci când acest sens este impus de condiţiile de funcţionare (de exmplu la cricurile cu dublă acţiune, la cricurile cu pârghii cu două piuliţe, la unele şuruburi de reglare etc.). Filetele metrice – cu dimensiunile măsurate în milimetri – sunt standardizate, fiind utilizate cu precădere în construcţia de maşini; Fig. 2 cele măsurate  în ţoli sunt utilizate pentru reparaţiile maşinilor din import şi pentru filetarea ţevilor. Filetele cilindrice au cea mai mare răspândire, filetele conice fiind utilizate când se impun condiţii mai stricte asupra etanşeităţii sau pentru compensarea uzurii spirelor filetelor pieselor conjugate. Filetele conice pot fi executate cu profilul filetului perpendicular pe axa şurubului (Fig. 3, a) sau perpendicular pe generatoarea conului (Fig. 3, b). Utilizarea filetelor cu pas mare, normal sau fin este impusă de distanţa filetului şi de caracteristicile acestora. Astfel, în cazul utilizării unor filete cu pas mare, se  îmbunăt ăţeşte randamentul, dar există pericolul s ă nu se mai  îndeplinească condiţia de autofrânare. Când se utilizează filete cu pas fin, cursa şurubului se micşorează , ceea ce favorizează folosirea acestora ca filete de măsurare sau de reglare; în plus, la aceste filete, creşte rezistenţa tijei şurubului, ca urmare a măririi diametrului interior al 5

filetului, se îndeplineşte foarte bine condiţia de autofixare (autofrânare), datorită mişcării unghiului de înclinare al spirei filetului, scăzând, însă, rezistenţa spirei.

Avantaje şi dezavantaje. Asamblările filetate sunt folosite pe scară largă în construcţia de maşini (peste 60% din piesele unei maşini au filete), datorită avantajelor pe care le prezintă: realizează forţe de strângere mari; sunt uşor de montat şi demontat, necesitând forţ e exterioare moi; sunt sigure în exploatare; sunt ieftine, deoarece se execută în întreprinderi specializate, în producţie de masă; sunt 4 interschimbabile, fiind standardizate pe scară internaţională; asigură condiţia de autofixare. Dintre dezavantaje, se pot enumera: filetul, prin forma sa este un puternic concentrator de tensiuni; nu se pot stabili cu precizie mărimile forţelor de strângere realizate; necesită o asigurare suplimentară împotriva autodesfacerii.

MASURI DE TEHNICA SECURITATII MUNCII Pentru imbunatatirea conditiilor de munca si inlaturarea cauzelor care pot provoca accidente de munca si imbolnaviri profesionale trebuie luate o serie de masuri, sarcini ce revin conductorului locului de munca dar si lucratorilor. Acestea sunt: -asigurarea iluminatului, incalzirii si ventilatiei in atelier; -masinile si instalatiile sa fie echipate cu instructiuni de folosire;

-sa fie asigurata legarea la pamant si la nul a tuturor masinilor actionate electric; -atelierele sa fie echipate in locuri vizibile cu echipamente pentru combaterea incendiilor; -atelierul sa fie dotat cu mijloace de ridicat pentru manipularea pieselor mai mari de 20kg; -muncitorii sa poarte echipament bine ajustat pe corp, cu manecile incheiate si parul strans sau acoperit; -inainte de inceperea lucrului va fi verificata starea masinilor, a dispozitivelor de pornire-oprire si inversare a sensului de miscare; -se va verifica inaintea inceperii lucrului daca atmosfera este incarcata cu vapori de benzina sau alte gaze inflamabile sau toxice; -la terminarea lucrului se deconecteaza legaturile electrice de la prize, masinile vor fi oprite, sculele se vor aseza la locul lor iar materialele si piesele vor fi stivuite in locuri indicate;

Bibliografie 1. D.Pavelescu, Gh.Radulescu, M.Gafitanu,I.Crudu, N.Gheorghiu Organe de masini,Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1985 2. Aurel Ciocarlea-Vasilescu, Mariana Constantin;Asamblarea, intretinerea si repararea masinilor si instalatiilor.Editura ICCAL 2000

3. Jascanu-Suruburi de miscare(indrumar de proiectare)Galati Litografia Universitatii 1980 4. Ruxandra Noia, Liliana Tenescu;Organe de masini si mecanisme.Editura Sigma 2002-2003.