GENERA GENERALIT LITĂŢI ĂŢI – CLASIF CLASIFICA ICAREA REA ŞI FUNCŢI FUNCŢIILE ILE OASELOR Aparat locomotor intră oasele şi articulaţiile care formează sistemul osteoarticular, cu rol pasiv în mişcare, şi sistemul muscular, format din muşchi, reprezentând organe active ale mişcării. La om scheletul este format din 208 oase, dintre care 34 alcătuiesc coloana vertebrală, iar restul de 174 se grupează în jurul jurul acesteia.
Oasele îndeplinesc următoarele funcţiuni: Determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi ale diferitelor sale segmente. Formează o reţea de sprijin corpului şi asigură ataşarea muşchilor scheletici, ligamentelor şi tendoanelor devenind pârghii pentru funcţiunea de locomoţie. Protejează structurile interne, de exemplu craniul acoperă creierul şi cutia toracică protejează organe ca inima şi plămânul. Constituie rezerva calcică a organismului. Osul este implicat în homeostazia mineralelor fiind un depozit pentru calciu, fosfor şi magneziu. Intervine în hematopoieză; măduva roşie din cavitatea medulară a unor oase produce celule sangvine. Prin arhitectura sa este adaptat funcţiei de a rezista la presiune şi tracţiune. Clasificarea oaselor
După formă, oasele se clasifică în: 1. Oase lungi, la care lungimea depăşeşte laţimea şi grosimea. De exemplu: oasele membrelor. 2. Oasele late ( plane), plane), la acestea lungimea şi lăţimea sunt aproape egale dar nu depăşesc grosimea. De exemplu: ex emplu: coxal, omoplat, parietal, frontal, occipital, stern. 3. Oase scurte, la care cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale. De exemplu: oasele carpiene, tarsiene. 4. Oase pneumatice, ce conţin cavităţi cu aer. De exemplu: frontal, maxilar, etmoid, sfenoid. 5. Oase neregulate, ca de exemplu vertebrele, sfenoidul, etmoidul şi mandibula. 6. Oase sesamoide, oase mici ce se dezvoltă în vecinătatea articulaţiilor sau în tendoane sau în muşchi. Exemplu: rotula. 7. Oase alungite, cum ar fi coastele şi clavicula, la care predomină lungimea, dar nu prezintă diafiză şi epifize ca oasele lungi. Oasele prezintă suprafeţe articulare cu cele vecine, acoperite de cartilaj articular hialin, apofi ze ze şi tuberozităţi, pe care se prind muşchi, şanţuri şi fosete, determinate de presiuni exercitate asupra osului.. Apofizele şi tuberozităţile sunt cauzate de tracţiunea muşchilor asupra oaselor.
STRUCTURA OASELOR Ţesutul osos - varietate de ţesut conjunctiv dur, adaptată la maximum funcţiei de susţinere şi de rezistenţă, datorită impregnării substanţei fundamentale cu săruri fosfocalcice şi orientării fibrelor conjunctive sub influenţa forţelor mecanice ce acţionează asupra osului.
Celulele osoase sunt celule de trei tipuri: - osteoblaste, celule tinere ce secretă substanţa preosoasă, oseina. - osteocite, ce derivă din celulele tinere care îşi pierd capacitatea secretorie. - osteoclaste, celule multinucleate ce intervin în modelarea structurii osului primar. Oseina, impregnată cu săruri minerale, se dispune sub forma unor lame osoase. În funcţie de dispunerea lamelelor, există două varietăţi de ţesut osos: a) compact ce formează diafiza oaselor lungi, stratul de suprafaţă a epifizelor şi oaselor scurte, precum şi lamelele internă şi externă a oaselor late. b) spongios ce formează epifiza oaselor lungi şi interiorul oaselor scurte s curte şi late. sunt formate din diafiză în porţiunea mediană (corpul) şi două epifize: proxim proximală ală (super (superioa ioară) ră) şi distal distalăă (infe (inferi rioar oară). ă). Oasele Oasele lungi lungi formea formează ză schelet scheletul ul osos osos al membrelor. centru - canalul medular (măduvă roşie la făt şi galbenă la adult),. delimitat Diafiz Diafiza a în centru de o membrană, endostul, care conţine atât osteoblaste cât şi osteoclaste. În jurul canalului se află ţesut osos compact, substanţă omogenă, dură, formată formată din lame osoase, ce prezintă în structura sa sisteme sisteme haversiene (osteoane). În centrul osteonului osteonului se află canalul Havers ce conţine ţesut conjunctiv, fibre nervoase şi vase de sânge. Acestea apar şi la nivelul unor canale mai mici numite Volkmann, ce sunt perpendiculare pe canalele Haversiene. În jurul canalului Havers sunt dispuse 5 – 30 lamele lamele osoase osoase con concen centr trice ice,, între între care care se află află cavită cavităţi ţi numite numite osteoplaste, în interiorul cărora se găsesc osteocite. La periferia ţesutului osos compact se află o membrană conjunctivo- vasculară, periostul, cu rol în creşterea osului în grosime şi în refacerea lui în caz de fracturi. Stratul extern al periostului conţine arterele nutritive şi nervii pentru osul respectiv. Stratul intern al periostului conţine o pătură de osteoblaste responsabile de creşterea în grosime a osului. Periostul este ataşat de os prin fibre de colagen numite fibrele Sharpey. Periostul asigură protecţie osului şi totodată asigură ataşarea muşchilor şi ligamentelor de acesta. Oasele tinere prezintă, la unirea diafizei cu epifiza , cart cartila ilajul jul de creş creşter teree, responsabil de creşterea în lungime a oaselor. Această creştere încetează în jurul vârstei de 20 de ani. Epifi Epifizel zelee au în structura structura lor ţesut spongios la interior şi ţesut compact compact la periferie. periferie. Ţesutul spongios este format din lamele osoase orientate în diferite sensuri numite trabecule. Acestea se întretaie şi delimitează spaţii numite areole, pline cu măduvă roşie, cu rol hematopoietic. Astfel, ţesutul spongios are un aspect buretos. Oasele lungi
Os lung.
Structura microscopică a osului compact şi spongios. au la interior ţesut spongios, numit diploe, iar la exterior ţesut compact. De exemplu, calota craniană este formată dintr -o lamă exocraniană (externă) şi o lamă endocraniană (internă), alcătuite din ţesut compact, şi între ele se află ţesut spongios – diploe. Oasele late
au structura asemănătoare epifizelor oaselor lungi. Acestea sunt formate din ţesut spongios învelit la exterior de o lamă de ţesut compact. Oasele scurte
Măduva osoasă prezintă trei varietăţi:
roşie, cu rol hematopoietic, prezentă la adult în ţesutul spongios din interiorul oaselor scurte, late şi în interiorul epifizelor oaselor lungi. galbenă, la adult, prezentă în canalul medular din diafizele oaselor lungi, bogată în ţesut adipos ( rol de rezervă). cenuşie, prezentă la persoanele în vârstă, fără rol, funcţional.
COLOANA VERTEBRALĂ Coloana vertebrală este formată prin suprapunerea a 33-34 vertebre ce sunt situate în porţiunea posterioară a gâtului (7 vertebre), toracelui (12 vertebre), regiunii lombare (5 vertebre) şi a pelvisului (5 vertebre sacrate şi 4 -5 coccigiene). O vertebră este formată, în general, de: 1. Corpul vertebrei; 2. Arcul vertebral; 3. Pediculul vertebral; 4. Gaura vertebrală; A. VERTEBRELE CERVICALE specifice, a căror caractere diferă faţa de vertebra tip, şi anume: ATLASUL (C1), nu prezintă corp vertebral şi este formată din două mase laterale unite prin două arcuri unul anterior şi altul posterior AXISUL (C2) prezenţa pe faţa superioară a corpului vertebrei a unei proeminenţe verticale numită dintele axisului. A ŞASEA VERTEBRĂ CERVICALĂ (C6) prezinta la nivelul procesului transversar un tubercul anterior proeminent numit tuberculul caroticum, ce se poate palpa. VERTEBRA PROEMINENTĂ(C7),procesul spinos este proeminent şi poate fi palpat.
B. VERTEBRELE TORACALE prezintă la nivelul corpului vertebrei două feţişoare articulare superioare şi inferioare pe fiecare parte (T 2-T9). Feţişoara superioară a unei vertebre împreună cu feţişoara inferioară a unei vertebre superioare delimitează un unghi diedru în care pătrunde capul coastei. La nivelul vârfului procesului transversar se află o feţişoară articulară pentru tuberculul coastei. Corpul vertebrei este cilindric, având diametrul transvers egal cu cel anteroposterior. Procesul spinos este lung şi înclinat în jos. Orificiul vertebral este rotund. Vertebrele ce prezintă aspecte particulare sunt : T1 – prezintă pe corp o faţetă pentru coasta I şi o hemifaţetă pentru coasta a-II-a . T10 – prezintă o hemifaţetă pentru coasta X. Vertebrele T11 şi T12 – au – au faţetele pentru coastele a-XI-a şi a-XII-a. C. VERTEBRELE LOMBARE au dimensiuni mai mari. În locul proceselor transversare se găsesc procesele costiforme, fostele coaste lombare. Adevăratele procese transversare sunt mici situate pe faţa posterioară a proceselor costiforme şi poartă denumirea de procese accesorii. Corpul vertebrelor lombare este cel mai voluminos, cu -poster erio ior. r. Proce Procesu sull spi spino noss est estee diametrul transvers dublu faţă de cel antero -post
dreptunghiular. Gaura vertebrală este triunghiulară cu baza spre corp. Printre vertebrele specifice specifice lombare lombare amintim amintim : Vertebra L1 – seamănă – seamănă cu vertebrele toracale. Vertebra L5 – se poate suda de sacru. D. SACRUL se găseşte în continuare continuareaa coloanei coloanei lombare lombare şi este este un os median, median, nepereche. Formează împreună cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu, important în pelvimetria internă. 1. Orientare - anterior faţa concavă; - sup superior ba baza os osului; 2. Descriere - Faţa pelvină sudarea sudarea corpuri corpurilor lor verteb vertebrale rale - patru patru linii trans transver versale sale,, gauri sacrale ventrale ventrale - trec ramurile ramurile ventrale ventrale ale nervilor nervilor spinali spinali.. - Faţa dorsală creasta sacrală mediană (proceselor spinoase) lateral creastă sacrală intermediară (proceselor articulare) gaurile sacrale dorsale - trec ramurile dorsale ale nervilor spinali creaste sacrate laterale (procese transversale) - Feţele laterale faţă auriculară pentru articulaţia cu osul iliac suprafaţă rugoasă numită tuberozitatea sacrală. - Baza prezintă : - Faţa superioară a corpul vertebrei sacrale S1; - Orif Orific iciu iull supe superi rior or al al canal canalul ului ui sacr sacral al;; - Arip Aripio ioar arel elee sacr sacrul ului ui;; - Două procese articulare pentru articulaţia cu procesele articulare inferioare ale vertebrei a 5-a lombară; - Vârful - feţişoară eliptică ce se articulează cu coccisul. iatusul sacral sacral delimita delimitatt de coarnele coarnele sacrale. sacrale. Sub creasta sacrală mediană se află hiatusul E. COCCIGELE se află în continuarea sacrului.
TORACELE OSOS Format Format din: stern, stern, coloana vertebrală, coast coaste. e. Toracele Toracele osos are forma forma unui trunchi de con, cu cu baza în jos, jos, la acest acest nivel nivel - diafragma. diafragma.
STERNUL
- manubriu - corp - apendice xifoid (cartilaginos până în jurul vârstei de 40 4 0 de ani). La locul de întâlnire al manubriului cu corpul sternului se află unghiul sternal Louis, în dreptul căruia se află cartilajul coastei a-II-a (reper în palpare). Marginea superioară a manubriului - scobitura jugulară (limita dintre gât şi torace). Pe laturi laturi scobitură scobitură claviculară claviculară – pentru pentru clavicula. clavicula. Inferior Inferior şi latera lateral,l, pe marginile marginile laterale laterale ale manubriului manubriului sternal sternal - incizura incizura pentru pentru cartilajul cartilajul coastei I. Pe marginil marginilee corpului corpului sternal sternal - incizurile incizurile cartila cartilajelor jelor coastel coastelor or III – VII.
COASTELE 12 perechi., arc osos, anterior din cartilajul costal (lipseşte la coastele XI şi XII). Trei curburi: - de-a lungul feţelor (faţa medială concavă, iar faţa laterală convexă), - de-a lungul marginilor (coborârea extremităţii anterioare a coastei faţă de cea posterioară) - de-a lungul axului (partea posterioară a feţei mediale priveşte în sus, iar partea anterioară priveşte în jos). Extremitatea anterioară - o scobitură cartilajul costal. Extremitatea posterioară: capul - feţişoarele articulare de pe corpurile vertebrelor; colul dintre cap şi tuberculul- procesul transversar al vertebrei corespunzătoare Corpul coastei: - faţă laterală convexă, - faţă medială concavă - margine inferioară - şanţ - mănunchiul vasculonervos intercostal - puncţia la nivel toracic se face întotdeauna introducând acul aproape de marginea superioară a coastelor şi niciodată la nivelul marginii inferioare a coastelo r. Prima coastă are o direcţie orizontală., orizontală., raporturi cu artera şi vena subclavie, cu domul pleural. - Primele şapte perechi - coaste adevărate, - Coastele VIII, VIII, IX, X false, deoarece se articulează prin intermediul intermediul cartilajului cartilajului coastei VII. - Ultimile două coaste – flotante, nu au cartilaj şi nu ajung la stern.
SCHELETUL CENTURII SCAPULARE A. CLAVICULA cuprinsă între manubriul sternului şi acromion.
1. Orientare - lateral extremitatea turtită; - anterior concavitatea extremităţii extremităţii turtite turtite şi faţa prevăzută cu un şanţ; 2.Descriere - extemitatea sternală - manub manubri riul ul ster sternal nal.. - extremitatea acromială - faţă articulară acromială. - faţa superioară superioară palpată palpată sub piele, piele, rugozită rugozităţi ţi pe care care se inseră inseră în partea partea laterală laterală m. deltoid şi trapez, iar medial m. sternocleidomasto sternocleidomastoidian. - faţa inferioară - porţiunea mijlocie- şanţ – m. subcl subclavi avicul cular. ar. Medi Medial al de şanţ, şanţ, impresiunea ligamentului costoclavicular, iar lateral tuberculul conoidian şi linia trepezoidală. Posterior Posterior raporturi raporturi cu vasele subclavicula subclaviculare, re, cu vârful plămânului, plămânului, cu muşchiul omohioidian, muşchii scaleni şi cu trunchiurile plexului brahial.
B. SCAPULA aşezată pe faţa posterioară a toracelui în dreptul d reptul coastelor II-VIII. 1. Orientare - anterior cu faţa concavă; - lateral cu cavitatea glenoidală; - inferior unghiul mai ascuţit;
2. Descriere Elementele descriptive sunt: - faţa posterioară - spina scapulei - se termină cu acromion articulare cu clavicula.. - fosa supraspinoasă şi fosa infraspinoasă. - faţa anterioară, - cres creste te obli oblice ce - marginea superioară - inciz incizura ura sca scappulei care este transformată în orificiu de ligamentul transvers (m.v.n suprascapular). - procesul coracoid - marginea medială - marginea laterală - ung unghiul supe uperior rot rotunjit - unghiul in inferior este ascuţit, palpat sub piele. - unghiul lateral - cavitatea glenoidală, extremităţi extremităţi prezintă prezintă rugozităţi: superior – tuberculul supraglenoidal, pe care are originea capul lung al muşchiului biceps brahial şi respectiv, inferior – tuberculul infraglenoidal pe care are originea muşchiul triceps brahial. - Cavitatea glenoidală - capul capul hume humerus rusul ului ui..
SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR LIBER
A . HUMERUS os lung, pereche, ce formează scheletul osos al braţului.
1. Orientare - superior extremitatea prevăzută cu un cap sferic; s feric; - medial suprafaţa ei articulară; - anterior şanţul profund; 2.Descriere a. Corpul Corpul (diafiza (diafiza)) trei feţe,trei margini - faţa antero-laterală supe superi rioa oarr - tuberozitatea deltoidiană (m. deltoid), sub şanţul nervului radial prin care trec nervul radial şi artera brahială profundă.. - faţa antero-medială - şanţul intertubercular, impresiune rugoasă (m. coracobrahia). - faţa faţa posterio posterioară ară şanţul şanţul nervul nervului ui radial radial - oblic,( deasupra şi dedesuptul capetele medial şi lateral ale m. triceps brahial). b. Epifiza proximală unită cu corpul prin colul chirurgical (nervul axilar) - capul hu humerusului suprafata articulară sferică (o treime) treime) medial şi în sus; - colul anatomic ; - tuberculul mare lateral (m. supraspinos, infraspinos şi rotund mic). - şanţul intertubercular trece cap lung m.biceps brahial, mărginit de creasta tuberculului mare (m. pectoral mare), creasta tuberculului tuberculului mic (m. rotund mare). - tube tuberc rcul ulul ul mic mic (m. (m. subs subsca capu pula lar) r).. c. Epifiza distală condilul humerusului : trohleea humerusului - ulnă. capi capitu tulu lul, l, late latera rall de de tro trohl hlee ee,, sep separ arat ataa pri prinn şanţ intermediar intermediar ; răspunde capului radiusului. fosa coronoidiană deasupra trohleei (pătrunde procesul coronoid al ulnei). ulnei).
-
fosa radială deasupra capitulului (pătrunde capul radiusului în mişcările de flexiune.) fosa olecraniană deasupra troheei pe faţa posterioară (pătrunde olecraniul în mişcările de extensie). epic epicon ondi dillii hum humer erus usul ului ui medial (posterior şanţul nervului ulnar pentru nervul ulnar, . se inseră m. pronatori, respectiv flexori ai antebraţului, mâinii şi degetelor), si lat eral (m. supinatori, respectiv extensori ai antebraţului, mâinii şi degetelor).
B. ULNA os lung, pereche, situat în partea medială a antebraţului în prelungirea degetului mic. 1. Orientare superior: extremitatea voluminoasă; lateral: marginea cea mai ascuţită a osului; anterior: scobitura extremităţii voluminoase; 2. Descriere a. Corpul (diafiza) - faţa anterioară, superior- m. flexor profund al degetelor, inferioar m. pătrat pronator; - faţa posterioar posterioarăă linie oblică oblică în jos şi medial. deasupra deasupra liniei liniei m. anconeu, iar inferioar este împărţită de o linie verticală într -o porţiune medială (m. extensor ulnar al carpului), carpului), si laterală (m. supinator, lung abductor al policelui, lung extensor al policelui şi extentor al indicelui). - faţa medială medială se îngustează în partea partea inferioară inferioară unde se poate palpa sub piele. membrana interosoasa interosoasa Marginea laterală - membrana b. Epifiza proximală proces coronoid coronoidian ian.. - olecran (m.triceps brahial) cu proeminenţa orizontală - proces Cele două proeminenţe circumscriu scobitura trohleară. Sub procesul coronoidian - tuberozitatea ulnei (m. brahial) . Pe faţa laterală a procesului coronoidian radiusului. incizura radială - corpul radiusului. c. Epifiza distală - capul, şi procesul stiloidian, în jos situat pe partea medială a capului. Între cele două - şanţ (tendonul m. extensor ulnar al carpului) - suprafeţe articulare, respectiv circumferinţa laterală - incizura ulnară a radiusului precum şi faţa inferioară - scafoid şi semilunar.
C. RADIUS os lung, pereche, în partea laterală a antebraţului, în dreptul p olicelui. 1.Orientare - inferior: extremitatea voluminoasă; - posterior: fetele prevăzute cu şanţuri; - lateral: procesul descendent al acestei extremităţi; 2.Descriere Corpul (diafiza) - faţa anterioară superio superioar ar - m. flexo flexorr lung lung al al polic policelu elui,i, iar iar infer inferioar ioar - m. pătrat pronator;
-
superio ioar ar - m. supi supina nato tor, r, iar iar infe inferi rioa oarr - m. abductor şi scurt faţa posterioară, super extensor al policelui; - faţa laterală - porţiunea mijlocie - rugozitate rugozitate (m. rotund pronator). pronator). Superior Superior de rugozitate raport cu ramura profundă a nervului radial. a. Epifiza proximală - capul, cilindru se articulează cu scobitura radială de pe ulnă în mişcările de fosetaa capu capulu luii radi radial al - capi capitu tulu lulu luii rotaţie rotaţie ale antebraţului. antebraţului. Pe faţa superioară superioară - foset humerusului. - colul - tuberoz tuberozita itatea tea radius radiusului ului,, sub col (m. biceps biceps brahial brahial). ). c. Epifiza distală piramidă trunchiată cu patru feţe şi o bază - articulează cu scafoidul şi semilunarul. - faţa capul ulne ulnei.i. faţa medială: medială: scobitu scobitura ra ulnară ulnară - capul - faţa laterală: în jos o prelungire - procesul stiloidian - se poate palpa sub piele. - faţa faţa posteri posterioar oarăă numero numeroase ase crest creste, e, şanţu şanţuri, ri, alune alunecă că tendoa tendoanel nelee m. extensori ai mâinii şi degetelor . - faţa anterioară este concavă (m. pătrat pronator).
D. OASELE MÂINII număr de 27, trei grupe : carpul, metacarpul, oasele degetelor
CARPUL este format din o pt oase dispuse pe două rânduri. Rândul proximal este format, dinspre police în direcţia degetului mic, din următoarele oase : scafoidul, semilunarul, piramidalul şi pisiformul. Rândul distal distal este format în aceeaşi ordine ordine din: trapez, trapez, trapezoid, trapezoid, capitatul capitatul şi osul cu cârlig. METACARPUL cinci oase metacarpiene ce se pot palpa pe faţa dorsală a mâinii. Oasele metacarpiene sunt oase lungi, prezintă un corp, o bază ce se articulează cu oasele carpului şi un corp ce se articulează cu falanga falanga proximală. OASELE OASELE DEGETE DEGETELOR LOR -mediall : police, police, Degetele sunt în număr de cinci numerotate de la I la V latero -media indice, mediu, inelar şi degetul mic. Prezinta corp, corp , baza, cap. 14 falange, fiecare deget având trei: proximală, mijlocie, distală, excepţie făcând policele care prezintă numai două: proximală şi distală.
SCHELETUL CENTURII PELVINE A. COXALUL: ilion (superior), ischion (postero-inferior) şi pube (antero-inferior) sudate la nivelul cavităţii acetabulare. 1. Orientare - lateral faţa prevăzută cu o cavitate (acetabul); - inferior scobitura cavităţii acetabulare; - posterior marginea prevăzută cu o mare scobitură; 2. Descriere a. Faţa laterală prezintă laterală prezintă de sus în jos : 1a. Suprafaţa gluteală trei linii :
-
Linia Linia gluteală anterioar anterioarăă ce pleacă de la marea incizură incizură ischiadică ischiadică spre marginea superioară în vecinătatea spinei iliace antero-superioare. - Linia gluteală gluteală posterioară se desprinde de la marea incizură ischiadică şi se termină la nivelul marginii superioare, la unirea tremii posterioare cu cele două treimii anterioare. - Linia gluteală inferio inferioară ară pleacă pleacă de la acelaşi nivel cu celelalte celelalte două şi se termină la nivelul marginii anterioare a coxalului. Cele trei linii delimitează patru câmpuri: - Zona posterio posterioară ară posterior posterior de linia linia gluteală gluteală posterioa posterioară ră (m. gluteu mare). - Zona mi mijlocie între linia gluteală posterioară şi cea anterioară, (m. gluteu mijlociu). - Zona anterioar anterioarăă între linia linia gluteală gluteală anterioară anterioară şi cea inferioară inferioară (m. gluteu mic). - Zona inferioară inferior de linia gluteală gluteală inferioară (m. drept femural). 2a. Cavitatea acetabulară cavitate profundă: - suprafata articulara - capul capul femur femur - suprafata nearticulara centrala – ligamentul capului femural.. sprânce ceana ana acetab acetabul ular ara, a, inferior întreruptă de Circumferinţa acetabulului - sprân incizura acetabulului 3a. Gaura obturată mărginită de o creastă cu excepţia porţiunii porţiunii superioare - şanţ numit şanţ obturator. 4a. Ramura ischiopubiană între tuberozitatea ischiadică şi unghiul pubelui. b. Faţa medială stăbătută în porţiunea mijlocie de linia arcuată, o linie oblică de sus în jos şi dinapoi înainte ce împarte faţa medială în două porţiuni : - Fosa iliacă superior de linia linia arcuată (m. iliac). iliac). - Suprafaţa sacropelvină inferior alcătuită dinspre superior spre inferior şi dinapoi înainte de : - Tuberozitatea iliacă (ligamentelor articulaţiei sacropelvine). - Faţa auriculară, o feţişoară articulară pentru sacrul. - O suprafaţă plană ce răspunde acetabulului. - Gaura obturată. - Faţa medială a ramurei ischiopubiene. anterioară prezintă dinspre superior spre inferior: b. Marginea anterioară prezintă superioară (m. croitor croitor şi tensor al al fasciei fasciei lata, lata, şi lig. lig. - Spina iliacă antero-superioară Inghinal). - O mică scobitură prin care trece nervul cutanat femural lateral. - Spina iliacă antero-inferioară inferioară (muşchiul (muşchiul drept femural). femural). - O scobitură scobitură pe unde trece muşchiul iliopsoas. iliopsoas. - Eminenţa iliopubiană, o proeminenţă rotunjită. - Suprafa Suprafaţa ţa pectine pectineală ală (muşchi (muşchiul ul pectin pectineu) eu).. Mărgini Mărginită tă anteri anterior or de creasta creasta obturatoare şi posterior de cresta pectineală. - Tube Tuberc rcul ulul ul pubi pubian an (lig (ligam amen entu tull ing inghi hina nall - se poat poatee palp palpa) a).. - Creas Creasta ta pube pubelu luii me medi dial al de tub tuber ercu cull (m. (m. drep dreptt abdo abdomi mina nal) l)..
d. Marginea posterioară prezintă: posterioară prezintă: - Spina iliacă postero-superioară superioară palpabilă palpabilă sub piele. piele. - O scobitură. - Spina iliacă postero-inferioară (ligamentele articulaţiei sacroiliace). - Marea scobitură ischiadică prin care trece muşchiul piriform, nervul ischiadic, nervul gluteal superior şi inferior inferior precum şi vasele ruşinoase interne. - Spina ischiadică (m. gemen superior). - Mica Mica incizur incizurăă ischiad ischiadică ică trecer treceree muşchiul muşchiului ui obtura obturator tor inte intern, rn, vasel vaselor or şi nervilor ruşinoşi interni. Tuberozitatea ea ischiadică ischiadică repauzează repauzează osul în în poziţia sezândă. sezândă. - Tuberozitat e. Marginea superioară de la spina iliacă postero -superioară la spina iliacă anterosuperioară, palpabilă în întregime. Se inseră muşchii antero-laterali ai abdomenului, pătratul lombelor, gluteul mare, gluteul mijlociu, mijlociu, iliacul. f. Marg Margin inea ea infe inferi riooară de la tuberozitatea ischiadică la unghiul pubelui, - ramura ischiopubiană. Sub unghiul prezintă o faţă articulară pubiană pentru articulaţia cu coxalul de partea opusă formând simfiza pubiană. Se inseră corpii cavernoşi şi muşchii adductor mare şi adductor scurt. g. Unghiu hiurile ile - Unghiul antero-superior reprezentat de spina iliacă antero-superioară. - Unghiul postero-superior reprezentat de spina iliacă postero-superioară. - Un Ungh ghiu iull ante anteroro-in infer ferio iorr de ungh unghiu iull pube pubelu lui. i. - Un Ungh ghiu iull post poster ero-i o-infe nferi rior or form format at de de tube tubero rozit zitatea ischiadică.
B. PELVISUL OSOS - două oase coxale - sacr sacrul ul - coccige coccigele. le. Pelvisul osos prezintă: o circumferinţă superioară (baza sacrului, marginea superioară a coxalului, marginea anterioară a coxalului şi marginea superioară a simfizei pubiene) - şi alta inferioară (vârful coccigelui, ramurile ramurile ischiopubiene, tuberozităţile tuberozităţile ischiadice, ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase şi de marginea inferioară a simfizei pubiene. - o suprafaţă suprafaţă externă: externă: feţele feţele posterioar posterioaree ale sacrului sacrului şi coccisu coccisului, lui, feţ feţele laterale ale oaselor coxale, faţa anterioară a simfizei pubiene. - o suprafata suprafata internă (împărţită în porţiuni printr -o linie numită linie terminală ce este alcătuită înapoi de promontoriu şi marginea anterioară a aripioarelor sacrului, lateral de li nia arcuată a coxalelor de pe faţa medială a acestora, prelungită anterior prin crestele pectineale şi anterior de marginea superioară a simfizei pubiene, formată de feţele anterioare ale sacrului şi coccisului precum şi de feţele mediale ale coxalului). Strâmtoarea superioară, pelvisul mic au o deosebită importantă obstreticală, micşorarea patolo patologic gicăă a diamet diametrel relor or con consti stitui tuiee o mare mare difi dificul cultat tatee în în meca mecanis nismul mul naşteri naşterii.i. Pelvimetria externă constă în măsurarea unor diametre la nivelul circumferinţei superioare pelvisului osos cu importanţă majoră în evidenţierea eventual a unui bazin distocic. Diametrele care interesează această circumferinţă sunt următoarele: Diam Diamet etru rull biil biilia iacc supe superi rior or del delim imit itat at înt între re spi spine nele le ilia iliace ce ante anteroro-superioare şi care măsoară 24cm.
-
Diametrul bicrest între punctele cele mai îndepărtate ale celor două creste iliace şi care măsoară 28cm. Diam Diamet etru rull bitr bitroha ohant nteri erian an într întree cei cei doi tro trohan hante teri ri mar marii de la niv nivel elul ul oase oaselo lorr femurale şi care măsoară 32cm. Bazinul osos pe lângă rolul important în mecanismul naşterii serveşte şi în protecţia organelor pelvine cât şi la transmiterea greutăţii corpului la membrele inferioare având astfel un rol important în statică şi locomoţie.
SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR LIBER A. FEMURUL os lung, pereche ce formează scheletul coapsei.
1. Orientare - superior: extremitatea cotită; - medial: suprafaţa sferică şi articulară a extremităţii cotite; - posterior: marginea cea mai aspră de la nivelul corpului osului; 2. Descriere a. Corpul trei feţe şi trei margini b. Faţa anterioară este netedă (m. vast intermediar) - Feţele posterioară şi laterală netede. La unirea lor, corpul prezintă marginea posterioară numită numită linia aspră. aspră. ce prezintă prezintă două două buze, laterală laterală şi medială, medială, iar pe interstiţiul dintre ele se inseră muşchii : vastul lateral, vastul medial, cei trei adductori (lung, scurt şi mare) şi capul scurt al bicepsului femural. Inferior linia se bifurcă (fosă poplitee). Superior linia linia aspră se trifurcă dând: - O ramură laterala - tuberozitatea gluteală ce se termină sub marele trohanter trohanter (m. gluteu gluteu mare). - O ramură medială ce se continuă cu linia intertrohanterică de pe epifiza proximală. - O ramură mijlocie - pectineală ( m. pectineu). b. Epifiza proximală - Capul fe femural, 2/3 di dintr-o sferă prezintă în centrul feţei articulare foseta capului femural pentru capul femural. - Colul femural uneşte capul cu restul osului.. Pe faţa anterioară a colului este limitată lateral de linia intertrohanterică, iar cea posterioară de creasta intertrohanterică, iar cea posterioară de creasta intertrohanterică. - Trohanterul mare îndreptată în sus la locul de unire a colului cu corpul. Pe faţa medială se află fosa trohanterică (m. obturator extern). Trohanterul mare dă inserţia muşchilor pelvitrohanterieni (muşchii gluteu mijlociu, gluteu mic, piriform etc.). Se poate palpa pe faţa laterală a coapsei. - Trohanterul mic situat inferior şi medial de marginea inferioară a colului. Pe el se inseră muşchiul iliopsoas. - Trohanterii mic şi mare uniţi anterior prin linia intertrohanterică, iar posterior prin creasta intertrohanterică (m. pătrat femural). c. Epifiza distală prezintă condilii femurali, lateral şi medial, ce converg anterior spre o faţă articulară numită faţa patelară, iar posterior sunt separate de fosa intercondila intercondilară. ră. Condilul Condilul medial este este mai îngust şi descinde descinde mai jos decât condilul lateral. Fiecare condil prezintă : o faţă articulară patelară, o
faţă intercondilară ce priveşte spre faţa celuilalt condil delimitând fosa intercondiliară (ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului). Pe feţele posterioare ale celor doi condili se inseră capul medial si lateral al muşchiului gastrocnemian, muşchiul plantar si popliteu. Pe faţa medială medială a condilului medial şi pe cea laterală a condilului lateral se afla epicondilul medial şi epicondilul lateral (ligamentele colaterale ale articulaţiei genunchiului). B. PATELA os scurt, turtit, pereche, situat în tendonul muşchiului cvatriceps femural. Prezintă o bază, un vârf ce priveşte în jos, o faţă aterioară, o faţă posterioară pentru articulaţia cu faţa patelară a femurului şi două dou ă margini medială şi laterală.
C. TIBIA os lung, pereche, ce formează scheletul gambei împreună cu fibula.
1. Orientare - anterior marginea cea mai ascuţită a corpului; - inferior epifiza cea mai mică şi medial prelungirea ei; 2. Descriere a. Corp Corpul ul (dia (diafi fiza za)) trei feţe şi trei margini, - Faţa medială poate fi palpată sub piele nefiind acoperită de muşchi. În porţiunea superioară se inseră prin intermediul unei formaţiuni fibroase, numită pes anserinus, muşchii croitor, gracilis şi semitendinos. - Faţa laterală concavă superioar (m. tibial anterior). Inferior convexă (aluneca tendoanele muşchilor extensori). - Faţa posterioară superior o linie oblică numită linia solearului. Deasupra lini liniei ei - muşchiul popliteu, iar dedesupt - muşchii flexor lung al degetelor şi tibialul posterior. - Marginea anterioară ascuţită şi poate fi palpată subcutanat. de la nivelul tuberozităţii tibiei la maleola medială. - Marginea medială pronunţată inferior, iar marginea laterală dă inserţie membranei interosoase. b. Epifiza proximală constituită din doi condili medial şi respectiv, lateral. Ce prezintă o faţă superioară articulara pentru condilii femurali şi o circumferinţă. Între cele două suprafeţe articulare se găseşte o proeminenţă osoasă, eminenţa intercondiliană ce este formată de tuberculul intercondilar medial şi de tuberculul intercondilar lateral. Anterior şi posterior de această eminenţă - aria intercondiliană anterioară (lig. incrucisat anterior) şi respectiv posterioară (lig. încrucişat posterior) articulaţiei genunchiului. Pe faţa laterală a condilului lateral se găseşte faţa articulară pentru fibulă. Pe porţiunea anterioară a circumferinţei - suprafaţă triunghiulară, limitată de bifurcarea bifurcarea marginea marginea anterioare anterioare a corpului corpului - tuberozitatea tuberozitatea tibiei. tibiei. c. Epifiza distală - faţa superioară superioară se confundă cu corpul. corpul. - faţa inferioară este împărţită de o creastă în două feţisoare pentru trohleea trohleea talusului. - faţa anterioară - alunecă tendoanele muşchilor extensori. - faţa posteriară - alunecă tendonul muşchiului flexor lung al halucelui. medială prezintă prezintă o prelungire prelungire – maleola maleola medială medială palpabilă palpabilă sub piele. piele. - faţa medială - faţa laterală prezintă scobitura fibulară fibulară pentru articulaţia articulaţia cu fibula.
D. FIBULA os lung, pereche, ce pare torsionat pe axul său. 1. Orientare - inferior: epifiza turtită; - medial: feţişoara articulară; - posterior: marginea epifizei ce prezintă o fosă. 2. Descriere a. Corp Corpul ul (dia (diafi fiza za)) - faţa medială - o creastă numită creasta medială. - faţa laterală - şanţ unde se inseră muşchii peronieri lung şi scurt. - faţa posterioară vizibilă mai mult în porţiunea superioară. Marginile sunt vizibile mai ales în porţiunea mijlocie, în special cea medială numită şi margine interosoasă . b. Epifiza proximală - capul fibulei ce prezintă medial o faţă articulară pentru condilul lateral al tibiei. Capul se prelungeşte în sus cu un vârf (m. biceps -un col (nervul peronier comun). femural). Capul se leagă de corp printr -un c. Epifiza distală se prelungeşte lateral şi inferior cu maleola fibulară ce prezintă pe faţa medială o feţişoară articulară pentru talus. Posterior se găseşte o depresiune numită fosa maleolei laterale. Faţa posterioară prezintă un şanţ alunecă tendoanele muşchilor peronieri. metatarsul, E. OASELE PICIORULUI 26 de oase dispuse în trei grupe : tarsul, metatarsul, oasele degetelor. TARSUL - şapte şapte oase oase dispuse dispuse în în două două râ rânduri: a. post poster erio ior: r: - tal talus supe superi rior or - calcan calcaneu eu inferior inferior b. anterior: - navicular - cubo cuboid id - trei trei cuneiforme cuneiforme.. TALUSUL (ASTRAGALUL) Talusul este situat superior de calcaneu şi este format din cap, col şi corp. 1. Orientare - anterior – capul; - superior – trohleea; - lateral – faţa articulară triunghiulară CALCANEUL aşezat sub talus. 1. Orientare - superior faţa prevăzută cu feţişoare articulare; - posterior extremitatea cea mai voluminoasă; - medial şanţul cel mai adânc; NAVICULARUL situat în partea medială a scheletului piciorului. 1. Orientare - posterior – faţa concavă; - medial şi inferi inferior or – tuberozitatea osului;
CUNEIFORMELE în număr de trei trei cuneiformul medial este cel mai mare şi se articulează anterior cu metatarsul I, posterior cu navicularul, lateral cu metatarsul II şi cuneiformul intermediar care este cel mai mic şi se articulează anterior cu metatarsul II, posterior cu navicularul, lateral cu cuneiformul lateral, iar medial cu cuneif cuneiform ormul ul medial medial.. Cuneifo Cuneiformu rmull lateral lateral - anterior anterior cu metat metatarsi arsianul anul II, II, posterior posterior cu navicularul, lateral cu cuboidul, iar medial cu metatarsul II şi cuneiformul intermediar. METATARSUL - cinci metatarsiene numerotate dinspre marginea medială spre cea laterală a piciorului de la I (haluce) la V (degetul (degetul mic). Metatarsienele prezintă un corp, baza metatarsienelor (se articulează cu oasele tarsului şi cu metatarsienii capul metata metatarsia rsianulu nuluii (cu falanga falanga înveci învecinaţ naţi) i) si extrem extremita itatea tea ante anterio rioară ară - capul proximală). OASELE DEGETELOR Oasele care formează degetele se numesc falange şi sunt în număr de 14: fiecare deget are trei falange – proximală, mijlocie şi distală, exceptând halucele care este format din falanga proximală şi distală.
Articulaţiile sunt organe de legătură între oase, fiind sediul mişcărilor. Sunt
alcătuite din tota litatea elementelor prin care oasele se unesc între ele, elemente reprezentate prin formaţiuni conjunctive. După gradul de mobilitate, articulaţiile se împart în: Sinartroze ( articulaţii fixe) corespunzătoare articulaţiilor fibroase. Diartroze (articulaţii mobile) corespunzătoare articulaţiilor sinoviale. Amfiartrozele (articulaţii semimobile) corespunzătore articulaţiilor cartilaginoase.
A. ARTICULAŢIILE FIBROASE (SINARTROZELE) - oasele sunt unite prin ţesut fibros dens (membrane sau ligamente). Aceste articulaţii permit mişcări foarte reduse. Tipuri de articulaţii: 1) Sin Sindesm desmoz ozaa suprafeţele articulare sunt unite printr -un -un ligament interosos (exemplu: ligamentul stilohioid, coracoacromial). Articulaţia sacroiliaca este osoase. unită prin ligamente puternice inter osoase. 2) Suturile sunt articulaţii care se găsesc numai la craniu. Se descriu trei tipuri de suturi: 1) dinţată la care suprafeţele osoase se întrepătrund (sutura fronto parietală, occipito- parietală). parietală). 2) solzoasă în care oasele care se articulează sunt tăiate oblic (sutura parieto-temporală). 3) plană în care oasele se articulează prin margini regulate (sutura internazală). 3) Gomfoza este articulaţia dintre o extremitate osoasă conică şi o cavitate alveolară (articulaţiile dintre rădăcina dinţilor şi alveole). B. ARTICULAŢIILE CARTILAGINOASE prezintă la legătura dintre oase cartilaj hialin sau fibrocartilaj. Se disting două tipuri, şi anume: 1) Sinc Sincon ondr droz ozel elee între cele două oase care se articulează se interpune o lamă de ţesut cartilaginos (articulaţia dintre corpul osului sfenoid şi porţiunea
bazilară a occipitalului, sincondroza pieselor osoase care compun osul coxal). 2) Sim Simfiz fizele la care ţesutul de continuitate dintre oase este cel fibrocartilaginos (simfiza pubiană, articulaţiile dintre corpurile vertebrale). C. ARTICULAŢIILE SINOVIALE sunt articulaţii complexe, întâlnite frecvent, la nivelul cărora se produc mişcări multiple şi variate. Elementele componente ale unei articulaţii sinoviale sunt: Suprafeţele articulare, care pot fi: - sfer sferic icee (cap (cap hume humera ral, l, femu femur) r) - concave (cavitatea glenoidă a scapulei, acetabulară a coxalului) - plan planee (pla (plattoul oul tibi tibial al)) - în formă de mosoraş (trohleea humerusului) Suprafeţele articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin cu rol important în protecţia oaselor, permite alunecarea acestora în timpul mişcării, precum şi rol de tampon amortizând presiunea exercitată de greutatea corpului. Distrugerea acestui cartilaj poate conduce la limitarea mişcărilor dintr -o articulaţie, la aşa numita anchiloză. Capsula articulară este o formaţiune constituită dintr -un strat extern fibros şi unul intern, membrana sinovială. Stratul fibros are o formă comparabilă cu cea a unui manşon ce se inseră prin cele două extremităţi ale sale la periferia cartilajelor articulare. Acesta reprezintă o continuare a periostului oaselor. În articulaţiile cu mobilitate redusă capsula este groasă, iar în cele cu mobilitate mare capsula este mai redusă şi mai puţin rezistentă, dar există şi articulaţii mobile care au capsula groasă, cum ar fi articulaţia şoldului Membrana sinovială reprezintă stratul profund al capsulei şi se prezintă ca o foiţă lucioasă, subţire ce aderă de suprafaţa capsulei articulare şi acoperă formaţiuni intracapsulare, ca de exemplu tendoane, discuri intraarticulare (discul articulaţie temporomandibulare, meniscurile articulaţiei genunchiului), ligamente. Lichidul sinovial deţine un rol rol triplu: de nutriţie, lubrefiere şi de curăţire, cu importanţă în biomecanica articulară. Cavitatea articulară este un spaţiu virtual situată între capetele osoase, care se articulează şi capsula articulară. Conţine o cantitate mică de lichid sinovial. La menţinerea în contact a suprafeţelor articulare participă prezenţa unei presiuni negative în cavitatea articulară cât şi presiunea atmosferică. atmos ferică. Ligamentele articulare sunt formaţiuni fibroase care se inseră pe cele două oase ale unei articulaţii, contribuind la menţinerea în contact a suprafeţelor articulare. Se pot deosebi ligamente intracapsulare (ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului) şi ligamente extracapsulare ce solidarizează articulaţia.
Formaţiuni ce sigură concordanţa dintre suprafeţele articulare: - labrul articular (cadrul articular) măreşte cavitatea articulară şi astfel face posibilă o mai bună concordanţă între o suprafaţă s uprafaţă articulară sferică – cap articular – şi o cavitate articulară mai puţin adâncă. Această formaţiune se întâlneşte în cazul unor articulaţii sinoviale, ca de exemplu articulaţia scapulohumerală şi articulaţia coxofemurală.
- fibroca fibrocarti rtilaj lajele ele intraarti intraarticculare: discurile şi meniscurile. Când între suprafeţele articulare există nepotriviri apar diferite formaţiuni fibrocartilaginoase ce realizează potrivirea suprafeţelor articulare (exemplu: meniscul articular din articulaţia genunchiului sau discul articular din articulaţia temporomandibulară).
Mişcări în articulaţiile sinoviale.
BIOMECANICA ARTICULARĂ Funcţiunea articulaţiilor constă în a permite anumite mişcări ale oaselor care intră în alcătuirea lor. Felul mişcărilor şi forma suprafeţelor articulare sunt într-o strânsă interdependenţă. Artrodiile sunt articulaţii sinoviale cu o mare mobilitate. La nivelul unei articulaţii mobile mişcările depind de forma suprafeţelor articulare. Ele se pot realiza în jurul unui ax, a două axe sau a trei axe.
Tipurile de mişcări în articulaţii: Flexie – extensie: mişcări de apropiere (flexie) sau de îndepărtare (extensie) a două segmente alăturate. Mişcarea se face în jurul unui ax transversal. Abducţi ţiee – adduc adducţi ţie: e: mişcarea mişcarea de îndepărtare îndepărtare faţă de de axul median median (abducţie (abducţie)) sau Abduc de apropiere faţă de axul median al corpului (adducţie). Mişcarea se face în jurul unui ax transversal. Rotaţie: mişcarea prin care segmentul se roteşte spre corp sau în afară. Aceasta ul axului care trece prin poate fi internă sau externă. Mişcarea se realizează în jur ul lungul segmentului ce se deplasează. Pronaţ aţie ie – supi supina naţi ţie: e: mişcarea de rotaţie a mâinii prin care policele se roteşte Pron medial cu palma privind în jos (pronaţie) şi respectiv mişcarea inversă cu palma privind în sus (supinaţie). La picior, când planta priveşte spre lateral şi marginea externă a piciorului se ridică se realizează pronaţia iar mişcarea inversă poartă numele de supinaţie. Circumducţie: mişcarea care totalizează flexia, extensia, abducţia, adducţia şi le asociază cu rotaţia. Inversiune – eversiune: mişcarea de rotire medială a plantei (inversiune) sau mişcarea de rotire laterală a plantei (eversiune). Propulsie – retropulsie: mişcarea de proiecţie înainte a capului mandibulei (propulsie) sau mişcarea de proiecţie înapoi a capului mandibulei care este readus în fosa mandibulară (retropulsie). CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR SINOVIALE După numărul oaselor ce intră în alcătuirea unei articulaţii sinoviale acestea se împart în: - articulaţii simple formate doar prin unirea a două oase - articulaţii compuse formate prin unirea mai multor oase După forma suprafeţelor articulare se deosebesc: - articulaţii plane care au suprafeţele articulare plane. Permit numai mişcări de alunecare (de exemplu: articulaţiile dintre oasele carpului sau ale tarsului) - articulaţiile trohoide au suprafeţele formate dintr -un cilindru osos conţinut într-un inel osteofibros. Permit doar mişcări de roataţie (de exemplu: articulaţiile radioulnare, atlantoaxoidiană mediană)
-
-
-
-
articulaţiile condiliene au suprafeţe articulare rotunjite pe un os iar pe celălalt două depresiuni corespunzătoare segmentelor de cilindru cu care se articulează. Permit mişcări într -un singur plan şi în mod secundar mişcări limitate în alte planuri. (de exemplu: articulaţia cotului şi a genun chiului) ginglymul prezintă suprafeţe articulare formate la unul din oase de un scripete sau trohlee iar la osul opus prezintă o creastă ce corespunde şanţului scripetelui scripetelui şi două două povârnişuri povârnişuri latera laterale. le. Permit Permit mişcări mişcări de flexie flexie – extensie extensie şi mişcări mişcări reduse reduse de lateralita lateralitate. te. (de exemplu: exemplu: articula articulaţia ţia humerou humeroulnară, lnară, articulaţiile interfalangiene) articulaţiile elipsoidale prezintă la un segment osos o suprafaţă articulară elipsoidală iar la celălat os o depresiune corespunzătoare. Permit mişcări de flexie – extensie, abducţie abducţie – adducţie adducţie şi circumducţ circumducţie ie (de exemplu: exemplu: articulaţi articulaţiaa radiocarpiană, metacarpofalangiană) articulaţiile sferoidale prezintă la un segment osos o suprafaţă formată dintr un cap ce pătrunde într -o cavitate în formă de cupă în celălalt segment osos. Permi Permitt mişc mişcăr ării de: de: flex flexie ie – exten extensi sie, e, abdu abducţ cţie ie – adduc adducţi ţie, e, cir circu cumd mduc ucţi ţiee şi rotaţie. (de exemplu: articulaţiile umărului şi şoldului)
După numărul axelor în jurul cărora se execută mişcările în diferitele articulaţii deosebim: - articulaţi -un singur plan ca de exemplu: articulaţiii uniaxiale uniaxiale care permit permit mişcarea mişcarea într -un ginglymul (flexie – extensie) şi articulaţiile trohoide (rotaţia) (rotaţia) - articulaţii biaxiale: prezintă două axe perpendiculare unul pe celălalt ca de exemplu articulaţiile elipsoidale. - Articulaţiile cu cu trei axe care permit mişcări în toate toate planurile spaţiului ca de exemplu articulaţiile sferoidale
