Pledoare pentru un spatiu urban al pietonilor “La inceputurile sale , asezarea urbana era strabatuta per pedes, in lung si-n lat(…). Mai tarziu, intre aceleasi a celeasi ziduri si pe aceleasi strazi, populatia si transporturile s-au aglomerat. Ritmul de viata a devenit mai agitat. Trecatorul n-a mai avut loc de vehicule, a fost izolat, ba chiar alungat de mijloace tehnice care ar fii trebuit sa-i ramana subordinate. Atunci privind cu nostalgie experienta secolelor trecute, a inceput sa reamenajeze locuri pe care sa le poata strabate in voie, la adapost de traficul vehiculelor, de noxe si accidente. Locuri cu atmosfera specific urbana, propice pentru intalniri si schimburi, pentru promenade si destindere, care incorporeaza miscarea, pastreaza scara umana si pun in valoare monumente si fronturi constituite ale unei arhitecturi traditionale. Si readuc adeseori natura in mijlocul metropolei, prin arbori si jocuri de ape, sau cuprind opere de arta pe care le ofera privirii trecatorilor intr-un cadru potrivit”. Aurelian Triscu
Spatiul urban pietonal pietonal confera pietonului pietonului “miscarea”care creaza posibilitatea inregistrarii dinamice, cinematografice a unor succesiuni de imagini, ale partilor car e compun cladirea inerta. Pereti si portice se desfasoara si se succed, arce si bolti se rotesc deasupra trecatorului. Perspectiva din mers transforma simultaneitatea spatiului intr-o secventa de timp. Implicarea miscarii in a rhitectura priveste necesitatea parcurgerii spatiului arhitectural de catre oameni, pentru perceperea si intelegerea sa.
Fig. 10- Masjd-E Djami, Isfahan; Sala a Moscheii de Vineri
Fig. 11- Sirul canonicilor, Oradea
Fig. 12- Isfahan, Moscheia de Vineri
Srazile-scari si pietele puternic denivelate sunt iarasi prin natura lor pietonale. Determinate de relieful locului subliniaza trasaturi monumentale, dinamice sau pitoresti. Scara ramane unul dintre cele mai frumoase elemente arhitecturale, prin ritmul impus de trepte.Urcusurile blande ori abrupte, realizate prin trepte, gradene sau rampe dau o individualitate pregnanta strazilor; acestea pot conferi efecte neasteptat de spectaculoase ( ex.in Latium la Sperlonga S perlonga sau Abruzzi la Scanno, drumuri helicoidale, cu rampe de piatra,ce se rasucesc in spatiu; scara de la Trinita Trinita dei Monti din Roma cu 137 de trepte- Fig. 9). Deasemenea mai pot fii amintite curtile sau incintele publice, pasarelele si pasajele sau galeriile, parcurile, unele chei si poduri precum si acele spatii pietonale din cladiri publice. Fara sa para, la prima vedere, de o insemnatate deoseita, curtile sau incintele publice prezinta in evolutia lor o serie de relatii cu piata. Acestea constituie goluri in textura densa a constructiilor orasului. ( ex Incintele moscheii albastre din IstambulFig. 13). Un domeniu pietonal cu insusiri variate si fre cvent reprezentat in istorie este constituit de cheiuri. Adevarate piete deschise catre apa, cheiurile largi sunt pardosite cu dale de piatra si marmura. (ex chieurile de la Norra Esplanaden si Salutorga, Helsinki; chaiurile Senei la Paris). Totodata cadrul natural este cel care contribuie la personalizarea cheiurilor pietonale din lungul canalelor la Bruges, Amsterdam, Copenhaga, cu oglidirea vechilor case c olorate. Accente importante in peisajul urban sunt podurile rezervate pietonilor, care prelungesc drumurile cheiurilor (ex podul de piatra din Mostar, Jugoslavia ce trece Neretva cu un singur arc de 28 m lungime si inaltime; inaltime; Ponte Rialto,Venetia, Rialto,Venetia, datand din 1592) Parcurile si gradinile publice orasenesti confera spatiului echilibru intre om si natura, intre aspiratiile umane si unele tr asaturi negative ale urbei: agitatia, zgomutul si praful, aglomeratia de oameni si cladiri.
Bibliografie:
Laurian Radu, Probleme de estetica orasului, Editura Tehnica, Bucuresti, 1962 Derer Petre, Mobilier urban- Elemente de mobilare a spatiilor orasenesti, Editura Tehnica, Bucuresti,1974 Derer Petre, Traiectoriile pietonului in structura urbana, In Arhitectura nr.4/1973 Aurelian Triscu, Spatii urbane pietonal, Editua Tehnica, Bucuresti, 1985