Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu
Considerat teoreticianul romanului modern, Camil Petrescu constientizeaza necesitatea sincronizarii literaturii romane cu literatura universala, dar si a literaturii cu alte stiinte precum filozofia, introducand astfel un nou model de roman. Actul scrierii nu mai este unul de creatie, de inventie, ci de cunoastere, de descoperire. Noul roman al sec. al XX-lea vizeaza domenii ale spiritului, devenind o adevarata monografie a unor idei ,"dosar de existente". Nevoia de autenticitate se reflecta atat in viziunea despre lume a scriitorului (articulata personajului narator) , cat si in tehnicile narative folosite: naratiunea subiectiva, analiza psihologica moderna, timp subiectiv, flash-back-ul si analepsa. Un exemplu de roman modern realizat dupa modelul proustian este "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" in care viziunea despre lume a scriitorului articulata personajului principal Stefan Gheorghidiu este viziunea unui reflexiv cu preocupari filozofice si literare, accentul cazand pe factorul psihologic, epicul fiind diminuat. Camil Petrescu propune astfel o formula epica noua in care teatrul actiunii se deplaseaza din afara "inauntrul constiintei personajului" (N. Manolescu), prozatorul renuntand la semnficatia evenimentului exterior, considerand mai important ecoul pe care acesta il are in constiinta eroului. Scris la persoana I, sub forma de confesiune, romanul camilpetrescian are toate trasaturile prozei subiective: focalizare interna, viziunea "impreuna cu", memoria afectiva, discontinuitate
cronologica. Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlul, care indica temele romanului si, in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte prezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate(dintre Stefan Gheorghidiu si Ela), partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Partea intai este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de campanie al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului. Personajul este elementul structural, axa primordiala a formelor epice, purtator de viziune, instanta a discursului narativ. Personajul narator isi asuma, pe langa functiile sale de baza, de actiune si de interpretare, pe cea optionala de reprezentare, ca subiect al actului narativ. Romanul modern aduce in atentia cititorului personaje complexe: Stefan Gheorghidiu este un intelectual insetat de absolut, incapabil sa faca vreun compromis. De aceea relatia sa cu Ela este sortita esecului. Personajul feminin ramane constant sub lumina cruda a constiintei lui Stefan, iar imperfectiunile caracterului ei sunt accentuate de luciditatea tanarului cautator de iubire desavarsita. Cu toate acestea, exista in roman pagini care ofera imaginea fermecatoare a femeii " cu ochi mari albastri, vii ca niste intrebari de clestar"; portretul initial este pulverizat de aparitia din final a sotiei pentru care Gheorghidiu nu mai are nici un sentiment. Schimbarile perceptiei sunt rezultatul subiectivitatii perspectivei narative, atribut al romanului modern. Datorita identitatii narator-personaj, discursul narativ reda
experiente interioare in care accentul cade pe evenimentele reflectate in constiinta. Exista in roman un fragment in care naratorul se intoarce spre sine la prezent, consemneaza chiar faptul ca noteaza senzatii, trairi. Trecerea de la trecutul naratiunii la prezent inverseaza rolurile dominante in text ale celor doua instante: in cea mai mare parte a textului Stefan Gheorghidiu este personaj narator, faptele, atitudinile sale primeaza, pentru ca, in acest fragment sa reflecteze asupra selectiei pe care o face, asupra notatiilor sale, in calitate de narator-personaj. Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional:actiunea primului capitol, "la Piatra Craiului in munte", este posterioara intamplarilor relatate in restul cartii I. Capitolul pune in esenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii(prezentul frontului) si timpul narat (trecutul povestii de iubire). In primavara lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, Stefan Gheorghidiu asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presa: un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala" este fraza cu care debuteaza abrupt (concentreaza intriga) cel de-al doilea capitol, "Diagonalele unui testament", dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Tanarul, pe atunci student la filozofie, se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere orfana crescuta de o matusa. Iubirea barbatului se naste din admiratie, duiosie, dar, la o autoanaliza lucida, naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu
Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest, dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar, Tache. Ela se implica in discutiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu ii displace profund. "As fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare". Mai mult, spre deosebire de sotul sau, Ela este atrasa de viata mondena, la care noul statut social al familiei ii ofera acces. Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odobesti, prilejuita de sarbatoare Sfintilor Constantin si Elena. In timpul acestei excursii se pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G., care, dupa opinia personajului-narator, ii va deveni mai tarziu amant. Dupa o scurta despartite, Ela si Stefan se impaca. Inrolat pe frontul romanesc, Gheorghidiu cere o permisie, ca sa verifice daca sotia il inseala, fapt nerealizat din cauza izbucnirii razboiului. A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul. Frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala, dezordine. Ordinile ofiterilor superiori sunt contradictorii, legaturile dintre unitati sunt aleatorii. Din cauza informatiilor eronate, artileria romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane. La confruntarea cu inamicul se adauga frigul si ploaia. Capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" ilustreaza absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu moartea. Viata combatantilor tine de hazard, iar eroismul este inlocuit de spaima de moarte care pastreaza doar instinctul de supravietuire si automatismul: "Nu mai e nimic omenesc in noi".Individul se pierde, se simte anulat in iuresul colectiv. Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa, la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum cu indiferenta " cu care privesti un tablou" si hotaraste sa o paraseasca, lasandu-i totul: casa, obiecte de pret, carti, lucruri personale, amintiri, adica "tot trecutul". Stefan Gheorghidiu este surprins in doua momente importante ale evolutiei sale, iubirea si razboiul, el este un inadaptat superior, tipul intelectualului ce reflecta singuratatea omului modern in toata discordanta cu lumea in care traieste. El face parte din familia "sufletelor tari" alaturi de Gelu Ruscanu, Pietro Gralla, care traiesc in lumea ideilor absurde si a caror drama deriva tocmai din incompatibilitatea dintre aceste idei si punerea lor in practica. Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta. Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan Gheorghidiu analizeaza cu luciditate, alternand sau interferand, aspecte ale planului interior, din fluxul constiintei (trairi, sentimente, reflectii) si ale planului exterior (fapte, tipuri umane, relatii cu alte personaje). Personajul se confeseaza "in primul rand, spre a se clarifica pe sine", "ca sa inteleaga cum a fost cu putinta sa iubeasca o femeie pana a fi in stare sa faca o crima din cauza ei si apoi, deodata, aceeasi persoana sa-i devina indiferenta".(Ovid S. Crohmalniceanu, Cinci prozatori in cinci feluri de lectura).
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare indirecta, care se desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si relatiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directa este rar realizata de alte personaje, prin replici scurte, precum aceea pe care i-o adreseaza Ela lui Stefan, cand sotul ii reproseaza comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobesti: "esti de o sensibilitate imposibila" sau "N-ai spirit practic...Ai sa-ti pierzi averea", ii spune Nae Gheorghidiu. In acest roman subiectiv, de analiza, este folosita adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic ("Eram alb ca un om fara globule rosii"; "Eram inalt si elegant..."; "Lipsit de orice talent, in lumea asta muritoare, fara sa cred in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza - si am incercat-o - decat intr-o dragoste absoluta. Asadar, Stefan Gheorghidiu este tipul intelectualului, surprins in doua momente importante ale evolutiei sale, iubirea si razboiul, considerate de el doua “experiente definitive” pe care nu le poate rata. Consider ca el este inadaptatul superior, a carui conditie reflecta singuratatea omului modern in totala discordanta cu lumea in care traieste. El face parte din familia "sufletelor tari" alaturi de Gelu Ruscanu, Pietro Gralla, care traiesc in lumea ideilor absolute si a caror drama deriva tocmai din incompatibilitatea dintre aceste idei si punerea lor in practica."
