STRUCTURI SPATIALE RETICULATE
Structurile spatiale reticulare sunt ansambluri tridimensionale de elemente care lucreaza tridirectional. Elementele componente , de forma unor grinzi, sunt interconectate la toate intersectiile si sunt incarcate de forte perpendiculare pe planul retelei. Aceste structuri sunt folosite pentru deschideri foarte mari ca in cazul arenelor sportive, sali de sport, sali polivalente, sali spectacole, pavilioane expozitionale, piscine, hangare, ateliere si hale industriale, etc. Pent Pentru ru ex exem empl plif ific icar aree am ales ales proi proiec ectu tull un unei ei aren arenee po poli liva vale lent ntee nu numi mite te SAITAMA din Omiya, o suburbie a orasului Tokyo in Japonia si cel a garii portuare din Yokohama. Arena din Omiya asigura un mare grad de flexibilitate a locurilor (de la 5.000 la 40.000) si este conceputa atat pentru targuri, expozitii si concerte cat si pentru manifestari sportive
. Solutiile functionale ale spatiului sunt rezolvate eficient si elegant nu numai prin oferirea multiplelor variante de asezare si organizare a locurilor pentru spectatori (unitati individuale pot fi ridicate sau coborate) dar si prin inaltimea ajustabila si intimitate date de panouri acustice si cortine coborate din acoperis. Spatiile sunt croite dupa nevoia utilizatorilor lor. Impartit in doua sisteme structurale independente, acoperisul este suspendat deasupra gradenelor permitand o deschidere neintrerupta. Patru stalpi ascutiti din otel inoxidabil, de 90 metri inaltime si sectiune eliptica de maxim 4 metri, sustin o grinda tridimensionala de 3 metri care inconjura perimetral arena de joc. Acestea ofera un suport structural retelei ortogonale de bandouri din otel care brazdeaza arena.
Aripile sunt acoperite de o serie de bandouri liniare, care pleaca de la grinda inelara si se leaga de gradene cu cabluri de otel, folosite pentru a sustine panouri de inox de 9 x 10 metri.
Stabilitatea laterala a ambelor acoperisuri (foarte importanta in Japonia datorita seismelor) este asigurata de patru diagonale de cabluri tensionate care unesc grinda inelara cu cele de margine.
Flexibilitatea maxima la sol este asigurata prin sustinera gradenelor cu imense bandouri asezate pe o structura tip arbore, astfel incat lasa suprafata arenei libera, fara a fi ocupata de stalpi.
Statia maritima din Yokohama este conceputa ca o cladire partiala, incompleta, atat conceptual cat si formal, intarind ideea ca astfel de programe arhitecturale sunt caracterizate prin doua continuumuri : ciclul imbarcarii si cel al debarcarii unui terminal naval si aspectul social ca loc de odihna si de recreere in timpul unei excursii.
Constructia este una de tip hangar, cu o lungime de 412 m si compusa din 27 de arce tridimensionale de 42,5 m deschidere medie, care sunt dispusi la intervale de 16 m. Arcele sunt imbinate longitudinal cu grinzi tridimensionale, care fac parte din structura formala a cladirii, si cabluri care sustin atat acoperisul metalic cat si suprafata vitrata.
Arcele nasc din articulatiile dispuse la nivelul principal. Articulatiile sunt prinse in pilonii care se ridica de la nivelul parcarii. Contravantuirea grinzilor dintre arcele tridimensionale se face cu ajutorul unor tije
pretensionate care unesc articulatiile opuse ale unui arc. Aceste tije servesc si ca suport pentru planseul nivelului principal.
Acestea sunt doua din nenumaratele exemple in care se folosesc structuri tridimensionale, rescunoscandu-li-se avantaje deosebite ca o greutate proprie redusa, acoperirea unor suprafete mari fara sprijine intermediare, solutii functionale si estetice in compunerea spatiilor, flexibilitate in realizarea formei in plan si a configuratiei geometrice a retelei, posibilitatea industrializarii executiei, facilitarea manipularii si transportului, grad sporit de siguranta in exploatare, posibilitati de demontare si extindere.
STRUCTURI SPECIALE
“STRUCTURĂ
= Mod de organizare internă, de alcătuire a realităţii materiale, mod de asociere a componenţilor unui corp sau ai unui întreg organizat, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui element în component, cum şi prin aranjarea lor unul faţa de celălalt. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod, etc.” citat din “Dicţionarul limbii române moderne”. Am început cu această definiţie pentru a releva importanţa structurilor în viaţa noastră cotidiană. Găsim structuri oriunde: în tot ceea ce ne înconjoară, în tot ceea ce facem, în tot ceea ce gândim, vorbim, până şi în interiorul nostru – scheletul uman reprezintă structura noastră. Înţelegem de ce şi construcţiile au nevoie de o structură de rezistenţă şi, din ce în ce mai ades, chiar de una specială: deschideri mai mari, materiale rezistente şi mai uşoare. În proiectele personale am avut ocazia, şi nu o singură dată, să mă folosesc de acest tip de structură. Când am avut nevoie de acoperiri ale unor spaţii vaste care nu permiteau sprijine intermediare, trebuiau să fie lejere şi de o transparenţă considerabilă soluţia a fost întotdeauna o structură reticulată, grinzile tridimensionale, arce, ferme, etc. Săli de sport, piscine, holuri de hotel, holuri urbane din cadrul unui centru de afaceri, al unui centru cultural, a unei reconversii urbane, etc. toate au necesitat o astfel de structură. Drept exemplu voi lua sistemul de acoperire al holului urban, piesă importantă a Centrului Cultural din IAŞI, punct de reper în Piaţa Eminescu şi element de agrementare a spaţiului citadin în general, nu numai a centrului. Situl Centrului Cultural este unul bine cunoscut, în Piaţa Eminescu, puţin mai jos de Biblioteca Eminescu, spre Râpa Galbenă. Este un loc încărcat de istorie (Biblioteca, strada Lăpuşneanu) şi deosebit de pitoresc prin deschiderea pe cornişă spre colinele Iaşiului, spre Galata şi Cetăţuia. Ca funcţional centrul se compune din trei corpuri: cel al sălilor de spectacol, cel al spaţiilor expoziţionale, bibliotecii si cinematografelor şi corpul aşezat spre sud care adăposteşte spaţii de alimentaţie publică. Ca element liant între
aceste corpuri se găseşte holul urban care este organizat de-alungul unui parcurs paralel pieţii, de la Bibliotecă spre strada Râpa Galbenă. Închiderea acestui hol urban se realizează prin pereţi cortină verticali pentru articularea volumelor principale şi un sistem tridimensional care susţine acoperirea cu panouri vitrate.
Sistemul tridimensional este constituit din grinzi cu zăbrele tridimensionale din oţel, cu deschideri medii de 18m, dispuse la 12m între ele. Aceste grinzi sunt înclinate la 10 grade şi se descarcă, prin intermediul unui sistem mecanic compus din articulaţii şi resorturi, pe stâlpi din beton armat, părţi componente ale structurii pe cadre. Contrevântuirea ansamblului de grinzi este asigurată de cabluri tensionate aşezate în X.
Pe grinzile tridimensionale se găseşte o grilă din profile metalice din aluminiu care serveşte ca structură pentru panourile termopan.
