UNI UNI VE RSI TATE TATE A DE STAT STAT DI N MOLDO MOLDOVA VA
FACULTATEA DE DREPT DEPARTAMENTUL DREPT PENAL
ANGHEL VLADIMIR
SUBCULTURA CRIMINALĂ Referat științific
Conducător științific:
___________ Negritu Ludmila, magistru în drept, lector universitar.
(semnătura)
Autorul:
___________ Anghel Vladimir, gr. 1404
(semnătura)
Chişinău, 2017
Cuprins: Introducere ............................................................................................ ........................................................................................... 3 1. Generalitati privind subcultura ...................................................... ..................................................... 4 2. Tipologia subculturilor ............................................................. ................................................................... ...... 6 3. Caracteristicile subculturii criminale ............................................ 8
3.1. Istoricul apariţiei şi evoluţiei subculturii criminale. ..................... 10 4.
Evoluţia şi conţinutul subculturii criminale penitenciare .......... 13
............................................................................................. .......................... 20 Concluzie ................................................................... ................................................................................ ............ 21 21 BIBLIOGRAFIE ....................................................................
2
Introducere Prin cultură omul devine o fiinţă socială, depăşind stadiul de dezvoltare pur biologică şi încadrându-se într-o nouă formă de organizare, şi anume cea socială. Cultura ne eliberează de
nevoia de a reinventa mereu componentele vieţii sociale, ea întrunind trăsături comune tuturor popoarelor, dar în acelaşi timp şi elemente distinctive, diferenţiind astfel tipurile de subculturi. Diversitatea trăsăturilor culturale nu se manifestă doar între societăţi, ci chiar în interiorul aceleiaşi societăţi. Unele grupuri de oameni practică anumite complexe culturale care nu sunt acceptate de restul societăţii: adolescenţii, spre exemplu, se îmbracă altfel decât adulţii şi folosesc un vocabular care uneori nu este înţeles decât de ei. În cadrul unei culturi generale a unei societăţi apar ansambluri specifice de trăsături şi complexe culturale caracteristice unor anumite grupuri care sunt denumite subculturi. Această definiţie este una utilizată în partea europeană, însă din perspectivă americană termenul de subcultură este utilizat pentru a desemna cultura unui subgrup social, referindu-se în special la o contracultură, ca de exemplu, cea a avangardei sau la cultura underground a marginalilor care se opun normelor sociale dominante. Cu toate acestea, subcultura nu se reduce la contracultură, aceasta din urmă fiind un tip de subcultură a unui grup. Societăţile din toate tipurile au fost eterogene, acest fapt a favorizat dezvoltarea subculturilor. Pe de o parte,
ele îmbogăţesc mozaicul cultural, iar pe de altă parte, crează spaţiul unor conflicte culturale. Cu toate acestea, subculturile reprezintă pentru membrii care le împărtăşesc un mod de a se autoafirma şi de a se autoidentifica. Întâlnim în antropologie, sociologie cât și în studiile culturale o definiție a subculturii ca fiind un grup de oameni ce au o cultură ce îi diferențiază de cultura mare,
principală de care ei aparțin. Așa cum arată și prefixul, subculturile reprezintă negocierile semnificative și distincte, localizate în interiorul unei culturi mai largi. Acestea corespund unor poziții particulare, ambiguități și contradicții specifice întâlnite de anumite grupuri sociale în interiorul structurilor istorice și sociale mai corespunzătoare. Termenul subcultură s-a dezvoltat
în special pe studierea și interpretarea tinereții mai ales în ceea ce privește devianța. Studiul subculturilor se bazează pe studiul vestimentației și a muzicii dar și pe alte aspecte cum ar fi modul în care însăși aceste simboluri sunt interpretate de membrii culturii dominante. Pentru a folosi termenii de cultură sau subcultură trebuie să ț inem cont de omogenitatea populației în cauză și de suma trăsăturilor culturale convergente care permit definirea unei identități de grup, în ciuda interferențelor generate de faptul că aparținem întotdeauna mai multor medii sau ansambluri simultan. La fel ca și „cultura”, o subcultură cuprinde un ansamblu de norme,
credințe, valori și comportamente dar populația ce le împărtășește face parte dintr -o cultură mai mare care prezintă o anumită continuitate în cadrul unei societăți date.
3
1. Generalitati privind subcultura Pentru a oferi o definitie termenului de subcultura, consider a fi oportun de a intelege temenul de cultura. Respectiv cultura, care vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin "a
cultiva"/"a onora" se referă în general la activitate umană. Definiția dată de UNESCO considera cultura ca "o serie de caracteristici distincte a unei societăți sau grupă socială în termen i spirituali, materiali, intelectuali sau emoționali". Conform dex -ului “cultura reprezinta t otalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.”1 Utilizarea termenului de subcultură ca un fenomen dedus din cultura într- o accepţiune
sau alta este determinată de punctul de referinţă: o cultură regională este o subcultură în raport cu cultura naţională; de omogenitatea populaţiei care o constituie; de suma trăsăturilor culturale care permit formarea identităţii de grup. Existenţa şi diversitatea subculturilor sunt determinate de
gradul de omogenitate socială şi de gradul de toleranţă a fiecărei societăţi. Subculturile se pot constitui pe criterii naţionale, religioase, profesionale, de vârstă, de sex etc.: subcultura muncitorilor, a bătrânilor, a tinerilor etc. Deseori, o subcultură are o limbă distinctă, ceea ce conferă un sentiment de identitate, oferă posibilitatea unei comunicări mai precise între membrii grupului şi protejează această comunicare de persoanele din afara acestuia. Cercetătorul Fischer M. consideră că subculturile sunt rezultatul urbanizării. Concentrarea unui număr mare de persoane diferite (ca statut) a condus la slăbirea relaţiilor interpersonale, a structurilor sociale primare şi la consensul normativ. Autorul argumentează că cu cât va creşte numărul aşezărilor urbane, cu atît va fi mai mare diversitatea şi, astfel, va creşte gradul de „subculturalizare”2. Indivizii aparţin de-a lungul vieţii mai multor subculturi. Din perspectivă funcţionalistă, acestea au un rol de coeziune socială, deoarece permit integrarea indivizilor în grupuri relativ omogene şi le asigur ă o identitate socială. T abloul cultural creat de subculturi poate fi considerat un factor de
îmbogăţire a societăţii, iar în unele cazuri, poate contribui la crearea de tensiuni între grupurile subculturale. Daca sa ne referim la rolul tinerilor în societatea contemporană şi influenţa lor asupra
proceselor economice, politice, sociale, intensificarea concurenţei între generaţii comportă, în contextul culturii tadiţionale, consecinţe asupra formării subculturii tinerilor, caracterizată de către Левикова С.И. ca fiind ezoterică (ascunsă, destinată în exclusivitate pentru cei cunoscători), evazivă (fantezistă, neputiincioasă), creată de tineri pentru sine. Este o „cultură de elită”, în sensul că nu toţi tinerii au posibilitatea de a o împărtăşi (mai ales, dacă ne referim la subcultura 1 https://dexonline.ro/definitie/cultura 2 FERREOL, G., JUCQUOIS, G. Dicţionarul alterităţii şi al relaţiilor interculturale. Iaşi: Polirom, 2005.
4
studenţească), având rolul de a integra tinerii în societate. Subcultura este o parte importantă a
culturii generale, determinând stilul de viaţă, orientările valorice şi mentalitatea purtătorilor ei. Cercetătoarea de origine rusă Латышева Т.В. prin conceptul de subcultura înţelege un set de orientări valorice estetice, politice şi de altă natură, simboluri, comportamente, stil de viaţă şi atribute externe ale unui grup de persoane, caracterizat printr- un stil de educaţie în contextul culturii generale a naţiunii. Subcultura unui grup de persoane nu este întotdeauna în opoziţie faţă
de alte forme de cultură, ea poate include mai multe elemente culturale comune altor subculturi, creând o combinaţie originală şi completându -le cu componente s pirituale şi materiale.3 Intro-o alta ordine de idei conform Dicţionarului explicativ al Limbii Române subcultura semnifică
„Tendință de manifestare subiacentă a unei culturi elementare.” - o altă interpretare este “Cultură a grupurilor şi subgrupurilor sociale dintr -o comunitate etnică.” Deasemenea o noţiunea
foarte interesantă am găsit -o la bloggerul Ciprian Bojan 4, care enunţă că “ Subcultura e, în același timp, o formă de acceptare a condiției celor care se consideră marginalizați, dar care dau de înțeles
celor ”intergrați” că ei există şi că dacă nu sunt înțeleși de o majoritate, ei pot trăi bine, în felul lor, în lumea lor.
3 ЛАТЫШЕВА, Т.В.Феномен молодёжной субкультуры: сущность, типы. În: Социологические исследования, № 6, Июнь 2010, 4 https://bciprianmp.wordpress.com/2014/03/20/pe-scurt-despre-subcultura/
5
2. Tipologia subculturilor Numeroşi cercetători, în analizele întreprinse asupra subculturii , au identificat un şir de tipologii. Cercetătorul englez Brake M. analizează subculturile tinerilor din perspectivă deviantă, evidenţiind partu tipuri: subcultura normală (care nu se deosebeşte de cultura generală şi nu are nevoie de a se evidenţia), delincventă (întrunind tinerii care sunt potenţial infractori), rebel culturală (din care fac parte tinerii din clasa de mijloc, cu studii superioare şi pasionaţi de artă), activă politic. Tipologia dată de Brake M. este una depăşită pentru societatea contemporană, mai ales că subcultura este un fenomen dinamic. Cercetătorul rus Толстых А.В. a stabilit următoarele tipuri de subculturi, în dependenţă de sfera de activitate: social -politice, care au drept scop propagarea unor anumite puncte de vedere social-politice; radicale; ecologico-etice; asociaţiile
neformale de tineri cu un anumit stil de viaţă (panki, hippy etc.); netradiţional -religioase (satanişti etc.); pe interese (fanaţi, filatelişti etc.). Această tipologie este una productivă, care permite să se observe lantul care întruneşte tinerii într-o anumită subcultură, care se crează de tineri din
dorinţa de a-şi găsi persoane asemănătoare sie şi de a depăşi dificultatea de a nu fi şi trăi singur, dar într-o formă colectivă, având un sentiment de solidaritate. Cu toate acestea, o astfel de tipologie nu acoperă toate tipurile de subculturi. În concepţia cercetătorului Сергеев С.А. subculturile comportă următoarele tipuri: romantico-evazivă (hippy, baikerii, indeaniştii etc.), hedonico-distractive (rapperii etc.), criminale (gopnicii, hotii in lege, prizonerii etc.), anarho-
nihiliste (mişcările politizate extremiste de dreapta sau de stînga etc.). Un alt citeriu de sistematizare a subculturilor este cel al confortului, dezvoltat de către Башлачев А., după care subculturile pot fi conforte, conforte în anumite condiţii, neconforte (protestatare). Din cercetările realizate de Латышева Т.В. pot fi desprinse un şir de tipuri de subculturi în clasificarea cărora
drept criteriu de referinţă s-a luat stadiul de dezvoltare internă. Unele dintre aceste tipuri le regăsim şi la alţi cercetători menţionaţi anterior. Astfel, este vorba de subculturile trecutului (anii 40 -80 ai sec. al XX-lea), care nu există în prezent (moda, teddy -boys etc.), subculturile revigorante care reproduc stilul anilor 60-90 ai sec.al XX –lea (hippy, goţii de şcoală veche, rocherii glam etc.),
subculturile contemporane, care au apărut câteva decenii în urmă, însă ele nu şi -au pierdut din însemnătate din momentul apariţiei lor. În acelaşi context, cercetătoarea identifică un şi r de tipuri de subculturi contemporane: subculturile sportive, care presupun asocierea persoanelor prin
intermediul activităţilor recreative specifice sportului (basketball, snowboarding, motociclism etc.), fanatismului de sport (fanii fotbalului) sau de a participa la jocuri costumate organizate, care,
de asemenea, presupun activitate fizică reală; subculturile muzicale au ca element distinctiv orientarea spre un stil anume de muzică; subculturile de club există doar în limita cluburilor de noapte, în viaţa de zi cu zi afilierea la această subcultură nemanifestându -se în mod deschis; 6
subculturile criminale se
disting prin plăcerea membrilor de a comite acte criminale, împotriva
legilor şi normelor sociale, aceasta fiind denumită „dragoste penală” (neofasciştii, comunitatea gopnik, hackerii). Cercetătoarea de origine rusă Нигматулина Г.А. în studiile sale a propus clasificarea subculturilor în dependenţă de manifestarea lor socială: subculturi tolerante (care sunt îndepărtate de lumea externă şi nedemonstrând apartenenţa la ea: rapperii, baikerii etc.), subculturi nihiliste (care demonstrează propriile valori şi stil nu ca protest, dar ca alternativă), subculturi orientate negativ (care au un caracter contra culturii dominante, dar nu au scopul de a o distruge),
subculturi agresive (contraculturile). Una din tipologiile care reflectă starea subculturilor contemporane, este cea oferită de către sociologul şi filosoful rus Фролов С.С., care le-a clasificat
ţînând cont de următoarele criterii: - după apartenenţă: in-gr up (adică, cele în care tînărul se identifică cu ceilalţi şi consideră că membrii grupului sunt „noi”. Caracteristic acestori tineri este că ei împărtăşesc anumite sentimente şi idei comune, avînd o atitudine unică faţă de scopul pus în viaţă şi sferele de activitate) şi out -group (adică, cele din care tînărul nu face parte, considerîndu i ca fiind „ei”); - după interacţiune: primare (în care fiecare membru vede în altul o individualitate; tinerii din astfel de subculturi spreciază personalitatea colegului, având sentimente şi speranţe comune, comunicarea fiind pe primul plan) şi secundare (în care relaţionarea are un carater unilateral, indiferent şi poartă un caracter utilitarist. În astfel de subculturi relaţiile de prietenie nu sunt obligatorii, grupul fiind mereu orientat spre atingerea scopului).
Astăzi, în societăţile dezvoltate, ca normă este pluralismul subcultural, mai ales că societatea este un amalgam de subculturi etnice, profesionale, teritoriale religioase, şi, desigur, subculturi de tineret, fiecare dintre ele având punctul său de vedere propriu asupra lumii, inclusiv propriul sistem de norme şi valori, atitudini, convingeri şi de interes. Manifestarea persoanelor
prin subculturi este un mod de a se autoidentifica în contextul celorlalte grupuri sociale, însă nu trebuie de susţinut şi încurajat subculturile criminale, acestea reprezentând un risc pentru societate. Indiferent de tipul de subcultură, ea promovează valori, care sunt interiorizate de generaţiile din urmă, iar ulterior sunt intensificate. În acest context, se accentuiază riscul creşterii unei generaţii orientate spre comitere de acte deviante.
7
3. Caracteristicile subculturii criminale O subcultură propune un ansamblu de simboluri, norme, valori și moduri de viață neidentice cu cele ale culturii dominante într- o societate, dar nici în contradicție față de acestea, ci
adiționate lor. Ken Gelder observă că subculturile sunt sociale, prin convențiile lor comune, prin valori şi ritualuri. Subculturile pot părea "afundate" sau preocupate cu propriile lor interese - o altă proprietate ce le deosebește de o contracultură. El identifică 6 metode de bază prin care o subcultură poate fi înțeleasă: -
prin relațiile lor, în general, negative față de muncă (lipsiți de activitate, paraziți,
-
prin relațiile lor negative sau ambivalente la clasa socială (subculturile nu sunt
etc.);
conștiente de clasă și nu se conformează definițiilor tradiționale a clasei sociale); -
prin asocierea cu teritorii ("strada", "ghetoul", "clubul", etc.), în loc de proprietăți;
-
prin schimbarea formei de apartenență de la casă, la una nedomestică, și anume,
teritoriul. (De exemplu, grupuri sociale, în loc de familie); -
prin legăturile stilistice față de exces și exagerare (cu unele excepții);
-
prin refuzarea banalităților vietii obișnuite şi masificare.
În viziunea lui Cohen „subcultura” desemnează faptul că un ansamblu de indivizi împărtătesc o aceeaşi lume de valori care modelează normele în baza cărora pot fi interpretate lucrurile şi evenimentele şi care permit comunicarea între indivizi; comunicare ce asigură buna desfăşurare a interacţiunii. Pentru el subcultura criminala specifică bandelor de tineri prezintă 3 caracteristici
esenţiale: 1. este neutilitară (activitatea criminală nu urmăreşte în mod necesar un obiect instrumental – să posede sau să se bucure de un bun inaccesibil);
2. rău intenţionată (infracţiunile sunt adesea comise din pura sfidare sau pentru a face pe altul să sufere în mod gratuit); 3. negativă (conduitele se supun principiului de opoziţie sistematica faţă de normele stabilite).
Puţinele studii care s-au făcut în acest domeniu ajută să fie înţelese legile interne nescrise după care se conduc membrii lumii interlope – cunoaşterea acestor norme neformale oferă persoanelor care activează în organele de drept, posibilitatea de a analiza evoluţia lumii criminale şi de a sintetiza din masa de informaţii şi dezinformaţii schimbările concrete care au loc în acest domeniu, mai mult ca atît, în baza nivelului de cunoştinţe se pune accent pe elaborarea noilor pîrghii de stîrpirea acestui fenomen. 8
Subcultura criminală datorită faptului că are aş spune un conţinut de „ aventură romantică”, cum se exprimă unele persoane – ea este receptivă mai ales în rîndul tinerilor.
Un rol important la acest compartiment este factorul social-psihologic, exemplu: - tînărul (dacă ne referim la această categorie de persoane), care nu a putut să se realizeze în viaţa so cială şi a suferit numai eşecuri, nimerind în instituţia penitenciară după ce a comis o infracţiune, el încearcă să devină o personalitate în mediul criminal şi să se conformeaze aşa numitor reguli a acestei subculturi.
Din punct de vedere al științei necesitatea de a studia psihologia subculturii criminale se datorează faptului că acesta este implicata în formarea personalității indivizilor printr -un proces de socializare din lumea penala, așa cum aceasta este o parte a societății umane, o parte a culturii sale, și, în consecință, are un loc bine definit în sistemul de valori umane. Studiul subculturii criminale ajută să înțeleagă legile interne dupa care trăiește mediu criminal, să evalueze modificările care au loc în ea și de a explora problemele interne ale criminalității . Acest lucru este valabil în special pentru tineri, pentru că din cauza vârstei lor, care, în același timp sunt influentati de asa factori precum romantismul, maximalismul și cruzimea,apar ca motivul cel mai fertil pentru
răspândirea subculturii criminale și recrutarea de noi membri ai diverselor grupuri criminale. Aclimatizarea personelor în subcultura criminală se petrece în majoritatea cazurilor repede şi cum am menţionat acestă aclimatizare este o metodă de compensare a eşecurilor care s au petrecut la etapa anterioară a contactului cu această lume. Conţinutul acestei materii „ subcultura criminală” şi rolul indinspensabil care îl are în categoria persoanelor din lum ea interlopă nu a fost pe larg studiat de societate. Acest subiect era analizat numai de persoane care activau în subdiviziuni speciale a organelor de drept, iar materialele acestor studii purtau minimum griful – pentru uz de serviciu. În aşa fel conţinutul
acestor materiale nu puteau fi aduse la cunoştinţă chiar şi unor colaboratori din sistemul penitenciar, ne mai vorbind de un cerc larg de persoane.
Însă cu toate că aceste studii erau acoperite de o aşa numită conspiraţie – colaboratorii sistemului execuţional penal încercau să sistematizeze evoluţia subculturii criminale şi anume, se
studia vocabularul plin de jargoane a criminalilor, încercau să diferenţieze importanţa şi caracterul explicativ a tatuajelor care în cea mai mare parte îl avea orce deţin ut. La moment după schimbările social -politice, economice, culturale, geografice, etc, au cauzat modificări majore în esenţa subiectului abordat – se simte deficitul de specialişti care ar trebui să cunoască în activitatea lor noţiuni minime din domeniul subculturii criminale, fiindcă în organele de drept activează mulţi colaboratori tineri care le este foarte greu să se orienteze în situaţii necunoscute lor, care eventual se pot creia între membrii diferitor grupuri criminale. 9
3.1. Istoricul apariţiei şi evoluţiei subculturii criminale. În doctrină, tipul de criminal profesionist a fost desprins, pentru întâia oară, în tipologia aprobată la congresul Uniunii Internaţionale a Criminaliştilor, desfăşurat la Heidelberg în 1897. Iniţial, acest concept viza trăsături precum nedorinţa de a renunţa la activitatea criminală, utilizarea anumitelor deprinderi şi înverşunarea5. Începând cu Cesare Lombroso, cercetătorii evidenţiau că principala sferă de manifestare a profesionalismului criminal sunt infracţiunile patrimoniale (în orice caz, putem spune că ele au un substrat cupidant). Se aprecia, de regulă, că purtătorii profesionalismului criminal se disting printr-o dezvoltare intelectuală suficientă, o subcultură pronunţată (argou, tatuaj, norme de
comunicare cu „ai lor” şi „străinii”, tendinţă spre întrajutorare etc.), specializarea pe infracţiuni de un anumit tip şi anumite metode de comitere şi de tăinuire. De altfel, asemenea constatări au fost confirmate, în repetate rânduri, de cercetările concrete efectuate. În Rusia postsovietica au apărut mai multe cărţi care descriu apariţia şi istoria bogată a acestui fenomen. Primele clanuri criminale au apărut după 1917, ca protest la etatizarea forţată a capitalului privat. Cei care nu au dorit să se supună orbeşte reg imului totalitar sovietic colectivist, apărut după 1917, si–au creat reţele care se supuneau unor legi stabile: nu colaborau în nici un fel cu autorităţile, nu respectau legile sovietice. Cu timpul, aceşti protestatari au făcut lege comună cu cei mai profesionişti criminali. Astfel, comunităţile "subterane" au început să se întreţină printr– o
lege mai nouă, numită "obsceak" — ofranda obligatorie a fiecarui membru al comunităţii, care nu putea proveni în condiţiile sovietice, decît din furturi. Au apărut pe parcurs alte atribute, cum ar fi un limbaj special, tatuaje, porecle, gesturi, şi o culegere de "folclor" care conţine cantece şi versuri ale lumii interlope. Luptele interminabile dintre clanuri au dus la necesitatea delimitării unor conducători superiori. Astfel, au apărut autorităţile supreme în lumea hoţiei, numiţi "vorî v zakone" care decideau soarta şi dezvoltarea acestor comunităţi. În perioada sovietică, "castelele" regilor lumii interlope erau închisorile. Autoritatea unui lider creştea direct proporţional cu numărul de ani petrecuţi în celula. Pînă şi astazi, în inchisorile din Moldova sunt respectate cu strictete legile instituite cîndva de autorităţile criminale ale fostului imperiu. Liderii de clanuri o duceau la închisoare aproape ca la odihna: alcool, tutun, femei,
televizor, radio, legătura telefonica cu întreaga Uniune, iar principalul — patul de lîngă geam, departe de "paraşa" închisorilor sovietice suprapopulate. Pe lîngă aceste elemente ale traiului civilizat, hoţii dispuneau de adjuncţi, cu responsabilităţi stabilite: culegerea informaţiei despre 5 Bejan O., Bujor V. Criminalitatea profesională. Editura LYCEUM, Chişinău, 1999, 39 p.
10
canalele de aprovizionare, despre deţinuti, despre gardieni. Sclavia rămîne şi azi o formă de confirmare a autorităţii acestor lideri, de aceea în fiecare celula exista un "petuşok" sau "obijenii" care spală veceul, face curat şi este batjocorit oricînd îi vine autorităţii să se manifeste. "Înfrîngerea" sclavilor se face prin metode inumane: un fir este tras de la priză într–o cratiţă cu apă şi cel mai slab dintre deţinuţi va fi bagat cu capul în cratiţă pînă cînd acesta va alege să traiască spălînd closetele, decît să moară electrocutat. Autorităţile închisorilor cunosc aceste fapte, dar tot în perioada sovietică s–a format o lege nescrisă: şefii penitenciarelor nu intervin şi nu se opun regulamentelor instituite de patronii criminali. 6 Mult sange de lideri criminali s –a vărsat în închisorile marelui imperiu sovietic. În efortul
şi interesul de a invinge această forţă, securitatea rusă organiza "cazarea" în aceeaşi cameră de închisoare a diferitor lideri criminali, care se triau prin omoruri şocante, dar în acest fel clanurile
interlope nu faceau decît să îţi adapteze legile la noile provocări ale puterii sovietice, supravieţuind cu noi forţe. Condiţiile economice ale uniunii sovietice nu au făcut decît să favorizeze interesul clanurilor pentru "protejarea" activităţilor economice ilegale. Anual, pe toată întinderea postsovietică abia de apar 1– 2 cazuri de arest al liderilor lumii interlope, care sunt acuzaţi de purtare neautorizata a armelor, de trafic de droguri sau de restanţe la achitarea impozitelor. În scurt timp, aceştia sunt eliberaţi definitiv sau condiţionat, după care
dispar în structurile sănătoase ale clanurilor din statele frăteşti, iar în ultimul timp — în palate cumpărate pe coaste de azur ale statelor Comunităţii Europene. 7 Nu s –au găsit niciodată dovezi despre oficialii de stat, fie anchetatori, procurori sau
judecători, care au fost mituiţi de structurile interlope pentru a le menaja liderii. Cu toate acestea, Chişinăul e plin de zvonuri şi liste care pun faţă în faţă copiii preşedintilor Moldovei, miniştrii, deputaţii — cu liderii lumii interlope. Se zvonesc date despre sume cu şase zerouri care sunt plătite pentru acţiuni concrete de protecţie. Chiar şi titlul "nobil" de "vor va zak one" se vinde, potrivit presei de la Moscova, cu cel putin 1 mil. USD. Numai ca chipul "hoţului" sovietic este diferit de eroul zilelor noastre. Acesta nu mai este un barbat calit, dar şi îmbătrînit de închisori, ci un tînăr cu maşină de lux, cu haină stilată şi parfumată, participînd pînă şi la recepţii oficiale la Palatul Republicii.8
În una dintre carţile lui M. Demin despre viata lumii interlope se face o descifrare a distribuirii finantelor clanurilor criminale din Rusia. Astfel, circa 20 la sută din v enituri sunt utilizate pentru susţinerea familiilor celor arestaţi, alte 25 la sută — pentru pregătirea unor noi crime, şi peste 30 la suta — pentru mituirea judecătorilor. 6 Alina Radu. „Vor v zakone”, articol în Ziarul de Gardă. http://www.zdg.md/54/investigatii/1.php 7 Ibidem 8 Ibidem
11
În Moldova nu exista încă studii asupra modelelor economice ale clanurilor mafiote, dar ţinînd cont de faptul ca înseşi grupările din Moldova activează dupa metodologii trase la indigo de pe cele ruseşti, s–ar putea ca şi managementul finanţelor criminale să fie acelaşi. În prezent, precum am spus, modelele se modernizează şi se adaptează la posibilităţile zilei de azi. Odată ieşiţi din "închisoarea popoarelor ", hoţii nu mai preferă detenţia ca măsură de rezistentă. În faţă lor s– au deschis perspective largi, care ajung peste hotarele UE. Acaparînd noi terenuri de activitate, clanurile mafiote din Moldova şi din întreg spatiul ex– sovietic si – au creat
diaspore puternice în Spania, Italia, Portugalia, Marea Britanie unde controlează şi "impozitează" veniturile cetăţenilor noştri. Ca concluzie asupra istoricului subculturii criminale in Republica Moldova am evidenţiat
următoarele etape de formare şi dezvoltare a subculturii criminale: 1.prerevoluţionară; 2.primii ani ai puterii Sovietice (1917-1929); 3.lagărele GULAG (1930-1953); 4.poststalinistă (1953-1960);
5.„hruşciovistă” (1960 - 1970); 6.“brejnevistă” (anii ’70 –80); 7.postsovietică (din anii 90 şi pînă în prezent).
12
4.
Evoluţia şi conţinutul subculturii criminale penitenciare În literatura de specialitate autohtonă conceptul subculturii criminale (penitenciare), mai
concis, este formulat în felul următor: subcultura criminală este modul de viaţă al persoanelor ce s-au unit în grupuri criminale şi respectă anumite reguli şi tradiţii. Dauna socială a subculturii criminale (penitenciare) se manifestă prin faptul că ea socializează deformat persoana si stimul ează
săvîrşirea infracţiunilor. Structura subculturii criminale (penitenciare) consta din: urmatoarele elemente:
1) forţele şi abilităţile subiective ale persoanei: - cunoştinţele, priceperile, deprinderile şi obiceiurile profesional-criminale, realizate în
activitatea criminală; - „filozofia” lumii criminale (penitenciare) neagă vina şi răspunderea pentru crima
săvîrşită, care îndreptăţeşte modul de viaţă determinat de ideile criminale; - nivelul deosebit al conştiinţei morale şi de drept a persoaneisau a grupului, (baza ei îl
constituie nihilismul şi cinismul moral şi juridic) ce uşurează comportamentul illegal - necesităţile estetice, gusturile şi preferinţele depravate, formate în spirit gregar (de
turmă), în mediul penitenciar; - mitologia criminală, înconjurată de oreola „dreptăţii”, „curajului”, „ordonării”
anumitor infractori şi a faptelor lor; - psihologia relaţiilor din interiorul grupului şi conducerea cu comunitatea criminală.
2) rezultatele obiective ale activităţii comunităţilor criminale: - uneltele şi mijloacele comiterii infracţiunilor; - bunurile materiale obţinute pe cale criminală; - mijloacele băneşti acumulate în „obşceac” (în comun).
Subcultura criminală (penitenciară) îndeplineşte funcţiile de: - stratificare, ce include normele şi regulile ce determină statutul persoanei în grup în
lumea criminală; - comportament, ce determină normele de comportament al reprezentanţilor lumii
interlope „elita”, „celor de jos”, „străinilor” etc.; regulilor rituale de primire în comunitatea criminală (penitenciară); recunoaşterea celor „ai săi” şi „străini”; - stigmatizare şi ostracism, cartarea („разборка”) şi pedepsireamembrilor vinovaţi din
comunitatea criminală; - comunicativă (argoul criminal, tatuaje,semne, etc.).
13
Bineînţeles că grupările asociale se caracterizează prin ignorarea no rmelor morale, cruzime, pierderea calităţilor omeneşti – mila, compasiune etc., lipsa îngrădirilor la orice informaţie, inclusiv intimă, depravarea sexuală, nivelscăzut de dezvoltare etc. Subcultura criminală (penitenciară) reprezintă un fenomen dinamic, ea se dezvoltă împreună cu schimbările, caracterul şi structura criminalităţii. Unii din condamnaţii primari, nimerind sub influenţa criminalilor experimentaţi, încep să -i urmeze orbeşte, numindu-se „paţanami („пацанами”), „pravilinîmi paţanami” („правильными пацанами”), şi se străduie să adere la „autorităţi”. După părerea multor autori, subcultura criminală (penitenciară) a condamnaţilor reprezintă un fenomen inevitabil, deoarece condamnaţii, în locurile de detenţie, încearcă să găsească modalităţi de atenuare a condiţiilor severe de detenţie, de a -şi găsi rostul său în mediul penitenciar. Cercetătorul polonez Holîst B. consideră, că „altă viaţă” apare în locurile de detenţie, în legătură cu colizia între normele morale ce sînt recunoscute de administraţia penitenciarului şi valorile care sînt împărtăşite, pe de o parte, de condamnaţii care sunt deţinuţi în aceste penitenciare, care, în cele mai frecvente cazuri, se unesc în grupuri mici. Subcultura penitenciară se caracterizează prin: caracter ascuns, tainic; prezenţa purtătorilor sub formă de grupări neformale mici cu orientări negative; atitudinea negativă faţă de regulile şi cerinţele stabilite de lege; prezenţa anumitor atribute, semne, condiţii obligatorii p entru executare; stratificarea. Legea crimi nală (penitenciară) (тюремный закон) reprezintă în sine un sistem de norme, reguli, dispoziţii, sancţiuni neformale împotriva celor care le încalcă, proceduri de soluţionare a conflictelor, introducerea noilor norme, care persistă în comunitatea de condamnaţi sau într-o grupă, castă de condamnaţi. Ea determină, normele -interdicţii atît pentru toţi, cît şi pentru fiecare grup de condamnaţi în parte,reglează relaţiile diferitor grupări, introduce mecanismul soluţionării conflictelor între condamnaţi. Legea criminală (penitenciară) prevede relaţii de neiertat pentru turnători, interdicţia de a învinui fără dovezi, abţinerea şi previziunea în discuţii. Ea se înfăptuieşte cu ajutorul cartării şi apelarea la „autorităţile criminale”. Pedeapsa pentru încălcare este „coborîrea” şi transferarea în statut de „obijduit”. Această funcţie cel mai des se pune pe seama „adunării” („сходняк”) – consiliul „autorităţilor” („блатных”) din instituţia penitenciară dată. În subcultura criminală se conţin reguli diferite. Normele subculturii, ce se răspândesc asupra tuturor condamnaţilor, poartă un caracter de
interdicţie şi de obligare. Ele se referă la relaţiile dintre condamnaţi şi cu administraţia penitenciarului. Astfel, se interzice de a acorda ajutor administraţiei în menţinerea ordinii, denunţarea complicilor la infracţiune sau descoperirea tainelor vieţii în grup. În relaţiile interpersonale este interzis de a ascunde lucrurile de uz comun, furtul sau luarea fără ştirea semenilor, cererea de a se transfera în alt grup sau s ector fără acordul membrilor grupului. Din 14
normele-obligaţii fac parte: învăţarea şi cunoaşterea argoului criminal; cunoaşterea jocului de
cărţi; jocul cinstit; tatuarea în corespundere cu statutul ocupat. În relaţiile interpersonale se referă la plata datoriilor din jocul de cărţi şi a altor datorii; recunoaşterea statutului stabilit în grup a
puterii „autorităţilor” criminale; răspunderea pentru cuvintele vorbite sau cuvîntul dat grupului ori anumitor reprezentanţi în parte; apărarea intereselor grupării de atentate. Normele subculturii, ce reglează comportamentul anumitor categorii de condamnaţi, la fel se divizează în norme -interdicţii şi norme-obligaţii. Ele sînt diferite pentru novici, „obijduiţi” şi cei privilegiaţi. Condamnaţilor, ce ocupă o poziţie privilegiată în grupare, le este interzis să intre în contact cu cei „obijduiţi” (să dea mâna, să ea diferite bunuri, lucruri, să se folosească de aceeaşi veselă, ţigări şi alte lucruri, să doarmă alături, să mănânce şi să stea la aceeaşi masă, să manifeste compătimire faţă de ei, acordarea de ajutor etc.). Asupra persoanelor ce aparţin de castele de „elită” e pusă obligaţia de a controla comportamentul membrilor grupului şi luarea de măsuri faţă de cei ce încalcă normele subculturii criminale, determinarea regulilor de „primire” („прописки”) şi statutul novicelui care
a trecut această „propiscă”. Novicelor li se interzice de a ocupa fără permisiunea „autorităţilor” criminale un loc liber la masă, de a încălca regulile de „primire” („прописки”)sau nesubordon are „autorităţilor” criminale, însuşirea ilegală a unui statut mai înalt. „Obijduiţilor” le este interzis să ea parte la „primire” („пропискa”), în jocurile „hoţeşti”, să conteste dispoziţiile condamnaţilor din „caste” mai superioare, de a primi şi de a lua produse de sine stătător, de a primi hrana primii, de a mînca la masă, de a folosi vesela străină. În legea criminală sînt două grupe de norme şi reguli: prima grupă se compune din regulile şi interdicţiile condamnatului; a doua – se referă la comportamentul exclusiv al elitei penitenciare: unele reglementează relaţiile dintre aşa -zişii
„blatnîe” cu reprezentanţii administraţiei penitenciarului, altele – relaţiile cu alte categorii de condamnaţi, a treia – acţiunea legilor criminale în grupări le din comunităţile criminale. Către normele obligatorii ale subculturii se atribuie: pentru novici – să treacă „vizarea” („înregistrarea” -
(„пропискa”)), să se comporte conform statutului stabilit prin „vizare”; pentru „obijduiţi” – să efectueze lucrul pentru alţi condamnaţi, să doarmă în locuri speciale, adică aparte de celelalte categorii de condamnaţi, să servească obiect de satisfacţie sexuală celor din caste mai înalte, să încalce regimul la indicaţia membrilor grupului, să părăsească dormitorul, cantina ultimul; pentru condamnaţii ce ocupă un statut înalt - să izgonească din casta sa persoanele care încalcă regulile; să determine statutul novicelui care a trecut sau nu „avizarea”. Subcultura criminală este percepută de diferite categorii de condamnaţi în dependenţă de experienţa criminală şi penitenciară, tipul infracţiunii şi termenul de pedeapsă. Elementul esenţial al subculturii criminale îl constituie poreclele, care îndeplinesc funcţia de stigmatizare socială, ce
pe unii îi ridică în statut, iar pe alţii îi coboară. La „lideri” ele (poreclele), de regulă, sînt plăcute, la reprezentanţii castei „de jos” sînt înjositoare. În porecle se reflectă deficienţele fizice ale 15
persoanei, particularităţile personalităţii, obiceiurile, caracterul activităţii criminale, provenienţa socială, poziţia în ierarhia grupului. Persoanele care au primit poreclă jignitoare, ca rezultat, se străduie să-şi verse mânia pe alţii, născocind porecle şi mai jignitoare. Mecanismul de bază al consolidării condamnaţilor în subcultura criminală este garanţia circulară cu protecţia psihologică a membrilor grupului său. În literatura specială pot fi întîlnite diferite clasificări ale condamnaţilor în funcţie de locul ocupat în sistemul ierarhic în care predomină două, treisau chiar şase categorii. Dar cel mai des întîlnită este stratificarea condamnaţilorîn patru grupuri (caste) de bază, în interiorul cărora există anumite subgrupuri. Drept bază a acestei stratificări servesc regulile nescrise ale lumii criminale; drept criterii – influenţa din lumea criminală, datele fiziologice ale condamnatului, vîrsta, relaţiile cu administraţia instituţiei
etc. Se efectuează de înşişi condamnaţi şi se exprimă prin evidenţierea următoarelor categorii de condamnaţi: “blatnîe” (“ciornîe”); “mujîchi” (“serîe”); “cozlî” (“crasnîe”); “opuşcenîe” (“golubîe”). 1) “Blatnîe” (“ciornîe”) – este casta superioară în scara ierarhică a lumii criminale. Ei au misiunea de a supraveghea comportamentul tuturor membrilor comunităţii criminale,se ocupă de completarea aşa-numitului “obşceac”, soluţionarea conflictelor, atrag erea noilor membri. Astfel, putem spune că această categorie are rolul unei “administraţii” neformale, care are o influenţă deosebită în rîndul deţinuţilor; 2) “Mujichi” (“serîe”) – este cea mai numeroasă castă. Din ea fac parte condamnaţii care nu r efuză de a fi antrenaţi în muncă, dar, în acelaşi timp, evită de a coopera cu administraţia,
respectînd anumite tradiţii ale lumii criminale. După eliberare, de obicei, planifică să se întoarcă la o viaţă normală la libertate; 3) “Cozlî” (“crasnîe”) – sînt cei care deschis cooperează cu administraţia penitenciară. În această castă ajung din diferite motive. Unii cooperează benevol, alţii sînt impuşi etc. Deoarece, conform “codului etic” al lumii criminale, între administraţia penitenciară şi deţinuţi relaţiile trebuie să se menţină ostile, respectiv şi tratamentul celor care cooperează cu administraţia este ca a unor “trădători”; 4) “Opuşcenîe” (“golubîe”) – este cea mai inferioară treaptă pe scara ierarhică. Decad în această categorie, de regul ă, pentru încălcări grave a regulilor şi normelor lumii criminale: furtul de la “ai
săi”, datorii neplătite pentru jocurile de cărţi, acţiuni violente (nejustificate) faţă de alţi condamnaţi, colaborarea cu administraţia (îndeosebi cea ascunsă), homosexualism, săvîrşirea unor infracţiuni, cum ar fi: violul; violul sau omorul copiilor etc. De obicei, acestei categorii de condamnaţi îi revine îndeplinirea celui mai “murdar” lucru din penitenciar. Stratificarea condamnaţilor ascunde în sine pericol, deoarece aceste caste există autonom, nu contactează unele cu altele. Pentru contactarea cu „cei de jos” reprezentantul 16
„autorităţii” sau „cel de sus” poate ajunge uşor în rîndurile „celor de jos”. Ca să ajungi în „vîrf” sau în rîndurile „celor de sus” este destul de complicat, dar pentru „obijduiţi” schimb area statutului este exclusă. Purtătorii subculturii criminale sînt grupările criminale, personal – recidiviştii. Aceştia acumulează, trecînd prin instituţiile penitenciare, o experienţă criminală stabilă, „reguli criminale”, urmînd să le transmită altora. Aici se poate de vorbit despre trei mecanisme de reproducere a criminalităţii. Primul – personalizat, atunci cînd infractorul recidivist, dintrun număr de maturi experimentaţi, ea sub patronaj un singur individ.Al doilea mecanism – prin intermediul criminalizării întregii populaţii,familiarizînd-oculimbajul criminal, învăţîndo să gîndească prin intermediul categoriilor criminale. Al treilea este mecanismul psihologic – prin intermediul grupului criminal, care întăreşte subcultura criminală cu normele şi valorile sale, ce permite
existenţa ei îndelungată. Putem evidenţia şi a patra cale de răspîndire a subculturii criminale, atunci cînd liderii grupărilor criminale selectează, în special, persoane talentate, în scopul pregătirii acestora pentru diferite activităţi criminale sau viitori lideri ai lumii interlope. Astfel, prin subcultură criminală se înţelege totalitatea de valorimateriale şispirituale, care reglementează şi ordonează activitatea comunităţilor criminale, ce condiţionează existenţa şi compacticitatea lor, activitate şi mobilitate, continuitatea generaţiilor de infractori. Baza subculturii criminale se conţine în valorile, normele, tradiţiile, diferite ritualuri străine societăţii civile, factori ce unesc criminalii în grupuri. Dauna ei socială se reduce la aceea că ea pocitsocializează personalitatea anume de aceasta şi este un mecanism puternic în reproducerea criminalităţii. Factorii care caracterizează subcultura criminală sînt: – poziţia ostilă faţă de normele unanim acceptate şi conţinutul criminal alsubculturii; – caracterul ascuns faţă de cei ce n -o cunosc; – prezenţa unui întreg set de atribute ce reglementează conştiinţa grupării; – violarea drepturilor persoanei, ce se exprimă în atitudinea şi tratarea dură, cinică asupra „străinilor”, infidelilor şi celor
lipsiţi de apărare; – lipsa simţului de compătimire faţă de oameni, inclusiv faţă de ai „săi”; – lipsă de cinste şi atîrnarea dublă faţă de „străini”; – parazitism, exploatarea celor de„jos”, batjocorirea lor; – nepreţuirea rezultatelor muncii omului, ce se exprimă prin vandalism; – nerespectarea drepturilor proprietarilor, exprimat prin sustrageri; – stimularea atîrnării cinice faţă de femeie şi depravarea sexual ă; – stimularea motivelor josnice şi formelor de comportament asocial; –
prezenţa unui cîmp larg de acţiune şi posibilităţilor de autoimpunere şi compensare a nereuşitelor apărute în societate; – activitatea criminală, ce include în sine riscul, situaţiile extremale, romantica falsă etc.; – înlăturarea tuturor limitărilor morale. Spre deosebire de grupările sociale nedelicvente, în grupările criminale stratificarea social - psihologică se întăreşte prin stigmatizarea socială. Aceasta înseamnă că statutul, rolul şi funcţiile persoanei în grup se reflectă în semne, atribute materiale şi metodele de amplasare a individului în spaţiul ocupat în gruparea criminală. În aşa fel, în comunităţile criminale persistă anumite „semne distinctive”, pe care „citindule”, poţi precis să 17
determini statutul şi ce prezintă persoana în cauză. Mijloacele de stigmatizare socială în comunităţile criminale sînt: - tatuajele, prin care, cu ajutorul inscripţiilor, desenelor, semnelor convenţionale, abreviaturilorse reflectă experienţa criminală a omului, nivelul autorităţii sale, pretenţiile şi aşteptările; - după porecle, în dependenţă de faptul cît de bine sună, de poziţia pe care o ocupă, se poate de judecat despre poziţia persoanei în comunitatea criminală; - sistemul atributelor materiale, la care se atribuie hainele purtate, bunurile personale etc. Subcultura
criminală, reprezentînd în sine o cultură criminală a lumii interlope, odată cu creşterea criminalităţii, stratificîndu-se în mai multe subsisteme (subcultura hoţilor penitenciară, escrocilor, prostituatelor, tenebră), ce contravine culturii oficiale. Nivelul formării subculturii criminale, influenţa ei asupra persoanelor şi personalităţii poate fi diversă. Ea poate fi întîlnită în formă de elemente individuale nelegate între ele ; poate avea o anumită formare („legile” ei au un rol în
reglarea comportamentului persoanei şi grupului); în sfîrşit, ea poate domina într -un anumit loc (raion, instituţie, sector, cartier etc.), supunînd, astfel, totalmente influenţei sale atît contingen tul criminogen, cît şi cetăţenii nedelicvenţi. Semnele empirice ale subculturii criminale.
Pentru determinarea formării şi eficacităţii subculturii criminale este necesară prezenţa următoarelor criterii: 1. Semnele ce caracterizează relaţiile dintre grupuri şi ierarhia din grupă. 1.1.Prezenţa în instituţie (localitate, raion, , sector, cartier etc.) a grupărilor ce se duşmănesc sau conflictează între ele. 1.2.Stratificarea aspră cu împărţirea oamenilor în „străini” şi „ai săi”, pe „ai săi” împărţindu -i în caste.
1.3.Prezenţa privilegiilor pentru „elită” şi diverse tabuuri. 1.4.Răspîndirea ritualurilor – „înregistrarea”(«пропискa») novicilor. 2. Semnele ce caracterizează atitudinea faţă de cei cu posibilităţi mai mici, castele de jos „obijduiţii”. 2.1.Faptul apariţiei celor „oropsiţi” («отверженных» («неприкасаемых»)). 2.2.Marcarea (stigmatizarea) bunurilor materiale care trebuie să le folosească numai cei „obijduiţi”. 2.3.Supunerea „celor de jos” la plata diferitor taxe şi şantaj. 2.4.Răspîndirea metodelor speciale de coborâre a statutului: homosexualismul, înfăptuirea diferitor lucrărimurdare etc. 2.5.Răspîdirea simulării bolilorsau vătămărilor în rîndul celor „de jos”. 3. Semnele caracteristice at itudinii faţă de regim şi lucru educativ în penitenciare.
3.1. Încălcarea regimului de detenţie în grup, precum şi nesupunerile în grup. 3.2.Evadările în grup, părăsirea domiciliului, vagabondajul (pentru minori). 18
3.3. Eschivarea „autorităţilor” de a mun ci. 3.4. Manifestarea actelor de vandalism.
4. Semnele ce caracterizează metodele de petrecere a timpului liber. 4.1.Răspîndirea jocurilor de hazard. 4.2. Răspîndirea metodelor din penitenciare de petrecere a timpului liber, lirica penitenciară etc. 4.3.Întrebuinţarea în grup a substanţelor narcotice şi toxice etc.
5. Semnele ce caracterizează modalităţile de comunicare. 5.1.Răspîndirea poreclelor ca mijloc de stigmatizare. 5.2.Răspîndirea tatuajelor ca un sistem de comunicare prin semne, recunoaşter ea celor care sînt „ai săi” şi stigmatizarea. 5.3.Răspîndirea argoului criminal şi altor metode de comunicare, acceptate de mediul criminal. Astfel, în urma celor relatate, putem conchide că subcultura criminală se bazează pe defectele conştiinţei de drept, printre care putem evidenţia necunoaşterea normelor juridice şi a dezinformării, infantilismul, negativismul şi cinismulsocial -juridic. Fiind realitate obiectivă existentă, subcultura criminală (penitenciară) ocupă locul său determinat în sistemul valorilor sociale. Studierea subculturii criminale (penitenciare) ne ajută să înţelegem legităţile interne, după care trăieşte lumea criminală, să apreciem schimbările petrecute în ea şi să studiem problemele interne ale cauzei criminalităţii.
19
Concluzie In concluzie, pot sa mentionez ca subcultura criminala se creează în cartierele sărace bine
integrate, în care funcţionează sindicatele criminale şi sunt răspîndite diferite genuri de activitate infracţională a atat a adulţilor cat si a tinerilor. Respectiv modelele comportamentului infracţional, pe care le pr actică adulţii, sunt asimilate (învăţate) de tineri, care treptat sunt antrenaţi în activitatea
criminală (de la bandele de tineri pînă la sindicatele criminale). In asemenea situaţie există posibilitatea de a obţine succese prin mijloace ilegale, şi tinerii consideră comiterea infracţiunilor un mod normal de viaţă. In ultimii ani subcultura criminală este mult mai răspîndită în societatea noastră, se manifestă
prin diverse forme deosebit de periculoase şi are o influenţă negativă considerabilă asupra formării etico-morale a oamenilor. Evenimentele din țara noastră în 80 -90-e de secol XX a lăsat o amprentă
profundă asupra istoriei lumii și soarta cetățenilor Uniunii Sovietice dezintegrat. Modificările au afectat toate sferele vieții, și, împreună cu aspectele pozitive a adus o mulțime de consecințe negative. Unul dintre ei a fost o incriminare largă a societății, dezvoltarea fenomenelor socio culturale, cum ar fi subcultura penala.
Trăsăturile subculturii respective sunt reflectate mai evident în caracteristicile criminologice ale criminalităţii organizate şi profesionale. Reprezentanţii acestor forme deosebit de periculoase ale criminalităţii sunt purtătorii ideologiei, modului de viaţă şi ai moralei criminale, în cadrul cărora valorile şi normele dominante ale societăţii sunt deformate maximal. Infractorii nu se limitează la faptul că ei singuri trăiesc şi acţionează în conformitate cu obiceiurile şi normele lor, dar tind să le răspîndească printre oameni, în special printre minori şi t ineri, în special sunt propagate romantica criminală, folclorul hoţilor şi argoul. Cu regret, la popularizarea ideologei şi moralei criminale în societatea noastră contribuie într -o anumită măsură şi mass -media. Asadar, sistemul de norme şi de valori care separă un grup de majoritatea socială, poartă
denumirea de subcultură. Subcultura este determinată de anumiţi factori, cum ar fi vârsta, provenienţa etnică, religia, grupul social sau locul de trai. Valorile unei subculturi determină formarea personalităţii membrilor grupului, dar nu presupun renunţarea la cultura naţională,
acceptată de majoritate, cu mici abateri abia sesizabile. Cu toate astea, majoritatea manifestă o atitudine neîncuviinţătoare şi de neîncredere faţă de subcultură in special fata de subcultura criminala.
20
BIBLIOGRAFIE
Legislație: 1. Legea Nr. 1036 din 17.12.1996 cu privire la sistemul penitenciar
Literatură: 1. Criminologie, Igor A. Ciobanu, Chisinau 2011 2. Schițe ale subculturii criminale, G. Alexandrov, Drepturile Omului, Bucuresti 2002. 3. Феномен молодёжной субкультуры: сущность, типы. ЛАТЫШЕВА, Т.В În:
Социологические исследования, № 6, Июнь 2010, Alte Surse:
1. http://cj.md/uploads/Teorii_orientari_curente.pdf 2. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Generalitati%20privind%20evoluti a%20si%20continutul%20subculturii%20criminale%20.pdf 3. http://ruminref.eu/index.php?newsid=406844&news_page=4 4. https://ru.scribd.com/doc/267539138/TL-Subcultura-criminala-par%C5%A3ial-1docx 5. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Manifestarea%20tinerilor%20prin %20subculturi.pdf 6. http://www.zdg.md/54/investigatii/1.php 7. www.dexonline.ro
21
