1. Concepte generale Hardware (hard) reprezintă ansamblul elementelor fizice şi tehnice cu ajutorul cărora se pot culege, verifica, transmite, stoca şi prelucra datele, precum şi echipamentele de redare a rezultatelor. Adică toate componentele fizice şi tehnice ale unei calculator ce pot fi practic atinse. Software (Soft) reprezintă totalitatea programelor de orice tip care controlează funcţionarea corectă şi eficientă a elementelor de hard cu scopul de a rezolva diverse probleme concrete. Adică tot ceea ce nu este material la un calculator. Tehnologia informaţiei (TI sau în engleză IT) este un termen folosit pentru a descrie combinaţia dintre hardware, software şi tehnologii de comunicaţie. Tehnologia informaţiei reprezintă normele şi procedeele de colectare, memorare şi prelucrare a datelor în vederea obţinerii rezultatelor scontate cu ajutorul calculatorului electronic.
1.1. Tipuri de computere sau calculatoare (ordine crescătoare, în funcţie de preţ: de la cele mai ieftine la cele mai scumpe: I. Microcalculatoarele III. Calculatoarele ”mainframe” IV. Supercalculatoarele )
II. Minicalculatoarele
I. Microcalculatoarele (PC - Personal Computer = Calculatoare Personale) au următoarele tipuri constructive: a) Desktop – calculator de tip clasic la care monitorul este aşezat pe carcasa unităţii centrale (care este amplasată, pe birou, pe orizontală). b) Tower – calculator la care carcasa unităţii centrale este mai îngustă şi este aşezată lângă monitor (există minitower şi hightower) c) Laptop - calculator portabil având ca sursă de alimentare baterii sau acumulatoare, afişaj cu cristale lichide (LCD = Liquid Crystal Display), tastatură cu mouse integrat (trackball sau touchpad). Laptop-urile se utilizează de persoanele care călătoresc mult, dar sunt de ori 2 ori mai scumpe decât un PC Tower. Ultimile calculatoare portabile apărute sunt notebook-urile. Sunt de 2 ori mai uşoare decât laptop-urile (3 până la 5 kg), dar şi mai scumpe (de la 1000 de euro în sus). d) PDA (Personal Digital Assistant = Asistent Digital Personal): este tot un calculator portabil, de dimensiuni mici (poate fi ţinut într-o mână), care se utilizează ca agendă electronică, calculator de buzunar, calendar, telefon, fax etc. Oferă posibilitatea transferului de date către un PC, recunoaşte scrisul de mână şi permite accesarea Internetului. Datorită dimensiunilor reduse (cât o palmă) procesarea textelor este dificilă. În locul tastaturii se foloseşte un creion special, denumit Light Pen. Există mai multe tipuri constructive: PalmPC, Palm Top, HandHold sau Organizer. II. Minicalculatoarele sunt calculatoare cu o putere şi o capacitate de stocare a datelor mai mare decât a PC-urilor, cu o unitate centrală mai complexă. Se utilizează pentru automatizări industriale sau pentru transmisii de date între sisteme de calcul dispersate geografic. III. Calculatoarele ”mainframe” operează cu viteză mare şi administrează un volum mare de date. Un computer ”mainframe” are dimensiuni mari şi este scump fiind conceput pentru a face faţă sarcinilor intensive de calcul. Constă dintr-un calculator central şi mai multe terminale inteligente sau neinteligente. Terminalele neinteligente au o capacitate de calcul minimă şi fără o legătură la un calculator central sunt inutilizabile (nu au capacitate proprie de procesare), dar sunt ieftine (se utilizează de către spitale, bănci, societăţi de asigurări etc.). Terminalele inteligente (se mai numesc Workstation) sunt calculatoare cu o capacitate proprie de procesare (PC-uri obişnuite) care sunt legate în reţea la un calculator central. IV. Supercalculatoarele (se mai numesc transputere) sunt cele mai puternice, complexe şi scumpe tipuri de calculatoare electronice. Pot executa peste 1 bilion de instrucţiuni pe secundă şi se folosesc pentru reactoare nucleare, proiectarea aeronavelor, seismologie, medicină, meteo etc. (Sunt tot calculatoare de dimensiuni foarte mari ca şi calculatoarele ”mainframe”.)
1.2. Structura unui calculator personal Structura unui calculator personal cuprinde: Unitatea Centrală, alcătuită din Unitatea de Memorie Internă şi Unitatea Centrală de Prelucrare şi Sistemul de Intrări/Ieşiri format din medii de stocare, dispozitive periferice şi dispozitive pentru accesarea mediilor de stocare. I. Unitatea Centrală conţine (în mare): - placa de bază (mainboard sau motherboard) conţine în general: procesor sau microprocesor, memorie internă, controller-ul de intrare/ieşire, interfeţele pentru dispozitivele de stocare a datelor şi pentru perifericele standard; - unităţile pentru mediile externe de memorare (unităţile de hard disk, de dischetă, de CD, de DVD); - plăcile de extensie (placă grafică, placă audio, placă video, placă modem, placă de reţea, etc.) - magistralele de comunicaţie (bus-uri). 1
II. Perifericele sau dispozitivele de intrare, ieşire şi de intrare/ieşire (monitorul, tastatura, mouse-ul, imprimanta, boxe, microfon, modem etc.) sunt conectate la unitatea centrală prin interfeţe şi cabluri. Cea mai mică unitate de informaţie pentru un calculator se numeşte bit şi acesta poate fi 1 sau 0 (două stări: adică trece curentul electric sau nu trece ). Cu ajutorul diferitelor combinaţii de biţi se pot reprezenta caracterele. Multiplii bit-ului sunt: 8 biţi = 1 Byte (1 octet sau 1 caracter) De exemplu, litera A are codificarea: 01000001 1 Kilobyte (KB) = 1024 B (Bytes = octeţi) 1 Megabyte (MB) = 1024 KB (adică 1024 * 1024 = 1.048.576 octeţi) 1 Gigabyte (GB) = 1024 MB (adică 1024 * 1024 * 1024 = 1.073.741.824 octeţi) 1 Terrabyte (TB) = 1024 GB (adică 1024 * 1024 * 1024 * 1024 = 1.099.511.6227.776 octeţi) Exemple: - o pagină de carte având numai text necesită aproximativ 2 KB spaţiu de memorare (pe HDD, discheta, CD), iar 2 pagini de text necesită 30 kilobytes (KB); - o carte de 500 de pagini de text reprezintă circa 1 MB; - 1000 de cărţi groase de 500 de pagini reprezintă circa 1 GB. (Textele necesită un spaţiu mic de memorare. Imaginile grafice, mai ales cele animate necesită un spaţiu mare de memorare.)
1.3. Hardware I. Memoria internă este formată dintr-un sistem de circuite integrate, alcătuite dintr-un număr mare de celule de memorie. Fiecare celulă fiind un circuit care poate stoca un bit de informaţie (adică 0 sau 1). Unitatea de măsură pentru memoria internă a fost, la primele calculatoare apărute, KB (kilobytes), iar în prezent, la ultimele calculatoare apărute, este MB (megabytes). Memoria internă este zona de stocare a datelor şi este de mai multe tipuri: 1. Memoria ROM (Read Only Memory = memorie ce poate fi doar citită) are următoarele caracteristici: - nu îşi pierde conţinutul la oprirea calculatorului (adică este nevolatilă); - nu poate fi scrisă de utilizator (este inscripţionată de către producătorul calculatorului cu ajutorul unei aparaturi speciale), este de capacitate redusă (de până la 2 MB) şi nu poate fi extinsă; -conţine programe esenţiale care se încarcă la pornirea calculatorului (numite BIOS = Basic Input Output System). La ultimile calculatoare apărute (Pentium IV) se foloseşte memoria EPROM (Erasable Programmable ROM). Sunt memorii de tip ROM care se pot şterge şi reînscrie de un număr definit de ori cu ajutorul unei aparaturi speciale. 2. Memoria RAM (Random Access Memory = memorie cu acces aleator) este o memorie temporară sau volatilă (adică îşi pierde conţinutul la oprirea calculatorului), poate fi atât citită cât şi scrisă de utilizator. Este folosită pentru stocarea datelor şi a rezultatelor, fiind considerată principala memorie de lucru a calculatorului. Deoarece această parte a memoriei interne este volatilă este necesar ca datele prelucrate (de exemplu un document text terminat) să fie stocate pe o memorie externă nevolatilă (adică HDD, dischetă sau CD). Acesta este procedeul cunoscut sub denumirea de ”memorare” sau ”salvare”. Memoria RAM este în general de minim 32 MB (Pentium I), 64MB (Pentium II), 128 MB (Pentium III) dar poate fi mărită prin adăugarea de circuite integrate. Plachetă cu circuite integrate de memorie RAM La ultimile calculatoare apărute (Pentium IV) se foloseşte memoria DDRAM (Double Data Rate RAM). Sunt memorii de tip RAM care se pot şterge şi scrie la o viteză dublă. (ca dimensiune pot fi: 256 MB, 512 MB, până la maxim 2048 MB) 3. Memoria cache este o memorie care comunică mult mai rapid cu microprocesorul decât memoria internă. Memoria cache poate fi o secţiune rezervată din memoria internă sau un dispozitiv independent. La calculatoarele Pentium, memoria cache este încorporată în arhitectura microprocesorului. II. CPU - Central Processing Unit sau UCP= Unitatea centrală de prelucrare este un circuit integrat, denumit procesor sau microprocesor. Sarcina procesorului este să interpreteze comenzile unui program şi să le execute împreună cu datele corespunzătoare care se află în memoria internă. (se mai numeşte ”creierul calculatorului”). Această sarcină se realizează de: - Unitatea de Comandă şi Control (UCC) care primeşte datele de la memoria internă, le interpretează şi emite comenzi către Unitatea Aritmetică şi Logică (UAL), înapoi către memoria internă, către sistemul de I/O (Input/Output = Intrări/Ieşiri) şi unităţile de memorie externă). - Unitatea Aritmetică şi Logică (UAL) are rolul de a executa operaţii aritmetice (adunări, scăderi, înmulţiri etc.) şi logice (mai mare ca, mai mic ca, etc.) şi de a depune rezultatul obţinut în memoria internă (adică în memoria de lucru RAM, memoria temporară). Aceste micromodule sunt interconectate (între ele şi cu memoria internă, cu sistemul I/O, cu memoria externă) prin intermediul unor căi de comunicaţie numite magistrale interne (Bus-uri) pe care circulă date, comenzi sau instrucţiuni. Viteza de lucru a procesorului depinde de următorii factori: 2
1. frecvenţa de tact - arată câţi paşi de lucru (tacturi) poate să facă procesorul în fiecare secundă. Se măsoară în MHz = megahertzi (1 MHz = 1 milion de tacturi pe secundă) (Pentium I 133 MHz, Pentium II 166 MHz, Pentium III 400 MHz ) şi la ultimile calculatoare apărute în GHz (gigahertzi) (Pentium IV 1,7 GHz ÷ 4 GHz). 2. lăţimea magistralei de date (Bus-urile) adică numărul benzilor de comunicaţie. Deoarece pe fiecare bandă circulă un bit (1 sau 0), se poate vorbi despre lăţimi de 8, 16, 32 (Pentium), 64 sau 128 de biţi trimişi în paralele. Prima firmă care a lansat pe piaţă un procesor a fost firma Intel. Tipul procesorului poate determina şi denumirea calculatorului. Tipuri de procesoare: 80586, 80686 (Firma Intel - la calculatoarele mai vechi), Pentium I, Pentium II, Pentium III şi Pentium IV (Firma Intel - la calculatoarele mai noi). În prezent procesoare similare sunt oferite şi de alte firme ca AMD sau Cyrix. Procesor Pentium IV de la firma Intel
Procesor K6 (2) de la firma AMD (este asemănător cu Pentium II )
III. Memoria externă (sau dispozitive de stocare ) Pentru ca datele să nu se piardă este necesar să fie stocate într-o memorie nevolatilă (adică care nu se pierde la închiderea calculatorului). 1. Hard disk-ul (HDD-Hard Drive Disk) constă din unul sau mai multe discuri magnetice suprapuse, care se rotesc. Fiecare disc este dotat cu un cap de citire propriu şi are mai multe piste, iar o pistă este împărţită în mai multe sectoare. pistă (Numărul de piste şi sectoare depinde de capacitatea hard disk-ului) sector Hard Disk-ul este dispozitivul cu cea mai mare capacitate de stocare (memorare) a datelor şi programelor şi cu cea mai mare viteză de lucru (este cel mai rapid). Exemplu: cel mai mic 1 GB÷ 300 GB cel mai mare pentru calculatoarele Pentium, iar supercalculatoarele pot avea şi un hard disk de 2 TB. (În prezent, dacă doriţi să cumpăraţi un calculator este bine ca acesta să aibă un hard disk de minim 20 GB şi un procesor Pentium II (sau Pentium III) la minim 166 MHz). Caracteristicile tehnice care determină viteza de lucru a unui hard-disk sunt: - timpul de acces la date - este timpul necesar capului de citire pentru a accesa un sector (8÷ 9 ms). Cu cât viteza de rotaţie este mai mare cu atât accesarea datelor se realizează mai rapid). - viteza de transmitere a datelor - adică cantitatea de biţi transferaţi de pe hard-disk în memoria RAM, într-o secundă (55 MB/s). În prezent există şi hard disk-uri externe care se pot detaşa de la un calculator (se află într-un sertar al calculatorului) se pot transporta şi conecta la un alt calculator). 2. ZIP Drive =discul ZIP (cu o capacitate de stocare de 100, 250 şi 750 MB) şi discul JAZ (cu o capacitate de stocare de 1 GB şi 2 GB) sunt discuri care se introduc fie într-o unitate de disc externă care este legată la un calculator printr-un cablu şi interfaţă, fie într-o unitate încorporată în carcasa unităţii centrale. (În prezent nu se mai prea folosesc.)
Unitate Zip 3. Data cartridge - sunt casete cu benzi magnetice cu o capacitate de stocare cuprinsă între 2 GB÷ 36 GB şi se folosesc pentru salvarea informaţiilor de pe servere (calculatoare centrale la care pot fi legate în reţea alte calculatoare). 4. CD-ROM-ul (Compact Disc Read Only Memory) este un disc optic cu o capacitate de stocare de 650÷ 700 MB. Datele sunt inscripţionate cu un aparat special de către producător şi nu mai pot fi şterse sau modificate, ele pot fi doar citite de utilizator. Mai există 2 categorii: CD-R (Recordable sau CD-Blank) poate fi imprimat (inscripţionat) o singură dată; CD-RW (Read-Writte) pot fi imprimate de mai multe ori. Pentru a imprima aceste CD-uri calculatorul trebuie să aibă şi o unitate de inscripţionare a CD-urilor pe lângă cea de de citire a CD-urilor. În prezent, există calculatoare care au o singură unitate care poate şi să citească şi să inscripţioneze un CD. Viteza de lucru a CD-urilor este de 2÷ 3 ori mai mică decât a hard-disk-ului (este mai lent). 3
Ultimele dispozitive de stocare apărute sunt DVD-urile care au o capacitate mare de memorare (8,5 GB sau 17 GB pe ambele părţi). Există aceleaşi categorii ca şi la CD-uri şi pentru a putea fi citite sau imprimate calculatorul trebuie să aibă o unitate de citire şi de inscripţionare pentru DVD-uri. Se folosesc în principal pentru înregistrări video: filme, jocuri, muzică. La ultimile calculatoare apărute pe piaţă (Pentium IV) există o singură unitate care citeşte şi înscrie atât CD-uri cât şi DVD-uri. 5. Discheta (Floppy Disk) este un disc magnetic, flexibil şi portabil.
Faţa
Spatele
Utilizarea unei dischete are avantajele: - toate calculatoarele au o unitate de dischetă, deci o dischetă se poate citi şi înscrie pe orice calculator; - nu este scumpă şi se poate refolosi. şi dezavantajele: - se defectează uşor; - are cea mai redusă capacitate de memorare 720 KB ÷ 1,44 MB (80 de piste şi 18 sectoare, 512 bytes pe sector); - viteză mică de transfer a datelor (300 rotaţii/minut, adică este mult mai lentă ca HDD sau CD-ul) Formatarea unei dischete este necesară pentru pregăti discheta pentru a stoca fişiere, adică pentru a face ca discheta să fie compatibilă cu sistemul de operare folosit. (În prezent când cumparaţi o dischetă ea este deja formatată pentru sistemul de operare Windows). Prin formatare, sistemul de operare şterge toate informaţiile de pe dischetă, testează şi eventual marchează zonele defecte (pista sau sectoarele defecte). (Hard-disk-ul se formatează, atunci când aveţi un virus pe calculator care nu poate fi eliminat altfel - cu un antivirus. În acest caz se va şterge toată informaţia de pe hard-disk-ul respectiv, inclusiv sistemul de operare) 6. Memoria Stick (sau memoria Flash) este ultimul dispozitiv de stocare care a apărut pe piaţă. Are o capacitate cuprinsă între 256 MB ÷ 1 GB, viteză de lucru mai mare decât viteza de lucru a CD-urilor (este mai rapid transferul de date de pe memorie pe hard disk şi invers), este de dimensiuni reduse şi este portabilă. Se conectează la calculator prin intermediul interfeţei USB (Universal Serial Bus -Interfaţă Serială Universală) IV. Controller-ul de intrare/ieşire este un circuit integrat care comandă legăturile cu perifericele şi transportul datelor în interiorul unităţii centrale. V. Legăturile cu perifericele sunt făcute prin intermediul interfeţelor care pot fi: - interfeţe paralele - care transmit simultan 8 biţi (1 byte = 1 caracter); este folosită în special pentru conectarea imprimantei; - interfeţe seriale - care transmit pe rând cei 8 biţi a unui caracter (byte), adică unul după altul. La acestea se pot conecta mouse-ul, modem-ul sau un alt calculator) (Un PC are de obicei o interfaţă paralelă (LPT1) şi 2 interfeţe seriale (COM1 şi COM2)). - interfeţe USB (Universal Serial Bus = Interfaţă Serială Universală) - permit conectarea oricăror tipuri de periferice (de exemplu conectarea la un calculator a unui scanner, a unui aparat fotografic digital sau a unui telefon celular). (La ultimile calculatoare apărute (Pentium III sau Pentium IV) există 3 interfeţe USB). VI. Dispozitive (periferice) de intrare (se utilizează pentru a introduce date în calculator) 1. Tastatura 2. Mouse 3. Trackball 4. Touchpad 5. Light pen 6. Joystick 7. Scanner 8. Microfon 9. Cameră digitală 1. Tastatura (Keyboard) are în general 101 taste împărţite în 5 categorii: - taste funcţionale (F1÷ F12); Print Scroll Screen Lock
~ `
! 1
@ 2
# 3
$ 4
% 5
^ 6
& 7
* 8
( 9
_ -
) 10
+ = { [
: ;
Caps Lock < ,
Shift Ctrl
Alt
Alt
|
} ] ” ’
? /
> .
Backspace
Pause Break
Page Num Insert Home Up Lock Page Delete End Down
Enter Shift Ctrl
- taste pentru introducerea textului (literele): - tasta Caps Lock apăsată = toate literele sunt mari; - Shift apăsată + literă = literă mare; - taste pentru deplasarea cursorului (săgeţile); - taste numerice (tastatura numerică, din partea stângă, funcţionează cu tasta Num Lock apăsată); 4
E N T E R
- taste speciale: (Orice caracter special care apare sus pe o tastă ($, %, @, # etc.) se poate introduce dacă se ţine apăsată şi tasta Shift), Spaţiu (tasta cea mai mare), tasta Tab (tabulator = 6 spaţii, se foloseşte la începutul unui paragraf), tasta Esc (Escape = evadare: pentru a ieşi din diferite meniuri), tasta Delete (pentru a şterge caracterul pe care se află cursorul), tasta Backspace (pentru a şterge caracterul din stânga cursorului), tasta Enter (pentru validarea datelor sau pentru a trece la următorul paragraf într-un text) tasta Alt şi tasta Ctrl (Control) se folosesc în combinaţie cu alte taste pentru a executa diferite comenzi, tastele Page Up (o pagină în sus), Page Down (o pagină în jos), Home (Ctrl + Home = primul caracter din prima pagină a unui document) şi End (Ctrl + End = ultimul caracter din ultima pagină a unui document) se utilizează pentru poziţionarea cursorului într-un document. 2. Mouse-ul este un dispozitiv de intrare care controlează mişcarea cursorului pe ecranul monitorului. Există mouse-uri mecanice (prevăzute cu o bilă prin care se înregistrează mişcarea mouse-ului) şi mouse-uri optice (rolul bilei este preluat de fotocelule şi pot să nu aibă cablu de legătură la unitatea centrală, dar sunt scumpe).
Mouse mecanic
Pad
Mouse optic
În general mouse-ul se deplasează pe o suprafaţă plană (denumită PAD) şi are 2 butoane cu care se pot executa următoarele operaţii: - clic cu butonul stâng al mouse-ului; - dublu clic cu butonul stâng al mouse-ului (apăsarea de două ori rapid al butonului stâng); - clic cu butonul drept al mouse-ului; - operaţia drag and drop - se apasă butonul stâng al mouse-ului şi se ţine apăsat în timp ce se deplasează mouse-ul pe Pad, după care se eliberează butonul stâng al mouse-ului. 3. Trackball-ul este o bilă rulantă care se utilizează în loc de mouse pe calculatoarele portabile (laptop). Mutarea cursorului se realizează prin rotirea bilei cu degetele. De obicei, există 2 sau 3 taste plasate lângă bilă care au acelaşi rol ca şi butoanele mouse-ului. Trackball-ul poate fi încorporat în tastatură sau poate fi un dispozitiv independent, legat printr-un cablu ca şi mouse-ul). 4. Touchpad-ul este o mică suprafaţă sensibilă la atingere care se utilizează în loc de mouse pe calculatoarele portabile (laptop). Deplasarea cursorului se realizează prin mutarea degetului peste touchpad. În locul celor 2 butoane ale mouse-ului are 2 taste. De asemenea, touchpad-ul poate fi încorporat în tastatură sau poate fi un dispozitiv independent, legat printr-un cablu ca şi mouse-ul). 5. Light pen (creion luminos) - se utilizează tot în locul mouse-ului pentru a selecta obiectele direct de pe ecranul monitorului (este prevăzut cu un detector sensibil la lumină). 6. Joystick - este o manetă care se poate mişca în toate direcţiile şi este similară cu mouse-ul. Este folosit mai ales pentru jocuri (pentru a nu defecta tastatura sau mouse-ul). 7. Microfon - este folosit pentru a înregistra diverse sunete pe calculator şi este conectat la placa de sunet din interiorul carcasei unităţii centrale (dacă acesta are instalată o placă de sunet). Poate fi utilizat la introducerea verbală a comenzilor şi în telefonia prin Internet. 8. Scanner - serveşte la transformarea imaginilor (fotografii, schiţe) şi chiar a textelor scrise pe hârtie în format digital (adică reprezintă fiecare punct de imagine prin 0 sau 1). Imaginile în format digital pot fi prelucrate cu ajutorul programelor (Adobe Photoshope sau Corel Draw) instalate pe un calculator şi în final pot fi tipărite la o imprimantă. Există scannere de birou (arată ca un copiator Xerox) sau scannere de mână (arată ca un aspirator de mână şi trebuie să fie tras cu mâna cu o mişcare lină şi uniformă pe deasupra originalului; se utlizează pentru prelucrarea documentelor mici).
Scanner de birou
Scanner de mână
9. Camera digitală - seamănă cu un aparat de fotografiat clasic, dar imaginile pot fi descărcate pe hard disk-ul calculatorului, pot fi prelucrate şi apoi tipărite la imprimantă. VII. Dispozitive (periferice) de ieşire (se utilizează pentru a afişa rezultatele) 1. Monitorul 2. Imprimanta 3. Plotter 4. Boxele 1. Monitorul (numit şi VDU = Video Display Unit sau pe scurt Display) este dispozitivul de ieşire standard. Din punct de vedere constructiv există 2 tipuri de monitoare: 5
- cu tub catodic – Imaginea se formează similar cu cea de pe ecranul televizorului; - cu cristale lichide LCD (Liquid Crystal Display) – au ecranul plat şi sunt mai scumpe. Principalele caracteristici ale unui monitor sunt: 1) mărimea adică dimensiunea diagonalei, măsurată în inchi (ţoli) (1 inch = 2,54 cm) (cele mai uzuale sunt de 15”, 17”, 19”, 21”, 24”); 2) rezoluţia, măsurată în pixeli (puncte de imagine), se exprimă prin produsul dintre numărul de pixeli pe orizontală şi numărul de pixeli verticală (pentru monitoarele de 15” se utilizează rezoluţia de 800 x 600, iar la cele de 17” 1024 x 768). 3) frecvenţa cadrelor se măsoară în Hertz şi arată de câte ori pe secundă este reîmprospătată imaginea. Cu cât frecvenţa cadrelor este mai înaltă cu atât este mai stabilă imaginea pe ecran (70KHz ÷ 90KHz). 4) aspectul ergonomic, se referă la radaţiile emise de ecranul monitorului. (Monitoarele moderne emit o radiţie redusă (Low Radiation), având un efect neglijabil asupra organismului uman). 2. Imprimanta. Tipuri de imprimante: - imprimanta matricială (sau cu ace) crearea caracterelor se face prin alăturarea unor puncte separate, obţinute prin lovirea acelor cu o bandă tuşată. Este ieftină, se utilizează în special pentru texte, nu tipăreşte desene sau imagini, nu tipăreşte în culori, este deosebit de zgomotoasă, lentă şi pe cale de dispariţie; - cu jet de cerneală (InkJet) caracterele sunt formate din puncte obţinute prin stropirea cu cerneală prin duze speciale. Se foloseşte hârtie de scris normală sau specială, are un cost mediu, este mai rapidă şi este mai puţin zgomotoasă. (Consumabilele sunt scumpe.) - cu laser (LasrJet) este asemănătoare cu un copiator (Xerox), pentru imprimare utilizează toner şi hârtie normală. Execută cele mai bune lucrări, este mai rapidă şi aproape fără zgomot. Dar, este mai scumpă iar cele color sunt chiar foarte scumpe. Caracteristicile imprimantelor - viteza de tipărire se exprimă în număr de pagini pe minut (la InkJet sau LaserJet) sau în număr de caractere pe secundă la cele matriciale; - calitatea imprimării sau rezoluţia se exprimă în număr de puncte tipărite într-un inch (dpi = dots per inch); - capacitatea de colorare număr de culori (3 sau 4 culori sau o singură culoare ); - formatul maxim al paginii tipărite A4, A3, A2, A1, A0; - zgomotul făcut în timpul tipăriri măsurat în decibeli. Ultimele dispozitive apărute pe piaţă sunt multifuncţionalele. Sunt dispozitive care cuprind: imprimantă (LaserJet sau InkJet), scanner, copiator şi fax. Fiind un singur aparat, ocupă loc mai puţin şi preţul este mai mic decât costul total al celor 4 echipamente. Dar, deocamdată cele 4 echipamente înglobate nu sunt tot atât de performante ca şi cele separate. 3. Plotter-ul este un dispozitiv care desenează cu un creion special (trasor) direct pe hârtie. Fiind legat la un computer, plotter-ul afişează rezultatele procesării realizate de computer. Se utilizează pentru tipărirea planurilor şi a desenelor tehnice pentru arhitectură, construcţii, electronică, etc. 4. Boxele sunt folosite pentru redarea sunetelor şi sunt legate la placa de sunet din interiorul carcasei unităţii centrale. (În locul boxelor se mai pot conecta la un calculator căşti.) VIII. Dispozitive (periferice) de intrare/ieşire 1. Modem 2. Touch screen 1. Modemul extern sau placa modem (când este conectată în interiorul carcasei unităţii centrale la placa de bază) are rolul de a modula (transformă semnalele digitale în semnale analogice) şi demodula (transformă semnalele analogice în semnale digitale) datele ce se transmit pe linia telefonică. Un semnal analogic este un semnal care variază continuu Modem extern în intensitate şi este transformat în semnal digital (în 0 şi 1) cu ajutorul modemului. Deci, modemul este un dispozitiv electronic ce permite calculatoarelor să transmită informaţii pe distanţe mari cu ajutorul legăturii telefonice. Leagă calculatorul de reţeaua telefonică. Cel mai important criteriu în alegerea unui modem este viteza de transmitere datelor (exprimată în bps (biţi pe secundă) şi multiplii acestuia K b/s sau pe scurt numai K, de exemplu 33,6K sau 56K). 6
2. Touch screen-ul – este un monitor a cărui ecran reacţionează la atingerea cu mâna. Deci, în loc de mouse se pot utiliza degetele pentru a selecta obiectele direct de pe ecran. Dezavantajele sunt: este foarte scump şi trebuie curăţat cu o soluţie specială. (Mai pot fi considerate echipamente de intrare-ieşire: camera Web, camera video şi telefonul celular. Performanţa unui calculator În general depinde de următorii factori tehnnici: 1. tipul procesorul şi viteza de lucru a acestuia (în MHz sau GHz); 2. dimensiunea memoriei interne (ROM şi RAM în MB); 3. dimensiunea memoriei cache (în MB); 4. dimensiunea Hard Disk-ului (în GB); 5. viteza de transmitere a datelor pe magistrala de date (MB/s). Performanţele unui computer sunt încetinite în cazul în care se rulează în acelaşi timp mai multe aplicaţii grafice (de exemplu, sunt pornite mai multe jocuri în acelaşi timp). Pentru a mări performanţele unui calculator se poate creşte mărimea memoriei RAM prin adăugarea de circuite integrate de memorie RAM, deoarece cu cât este mai mare capacitatea memoriei RAM cu atât este mai rapid calculatorul respectiv. (În cazul în care doriţi să cumpăraţi un calculator mai pot fi importanţi următorii factori tehnici: 6. dacă are unitate de CD sau DVD (de citire şi de înscriere) şi cât este de rapidă (48x, 50x sau 52x); 7. dacă are instalată sau nu placă de sunet, 8. dacă are instalat sau nu placă modem 9. dacă are sau nu instalată interfaţă USB 10. tipul şi mărimea monitorului, 11. tipul tastaturi (tastatură americană QWERTY), 12. tipul mouse-ului etc.) (Din punct de vedere software Ce versiune de sistem de operare este instalat )
1.4. Software Un sistem de calcul nu poate să prelucreze date fără software. Adică, fără programele care controlează funcţionarea corectă şi eficientă a elementelor de hard. Un program constă dintr-o succesiune de comenzi (instrucţiuni), pe care calculatorul le poate interpreta şi care, ca urmare a execuţiei, pot avea un anumit efect, de exemplu afişarea informaţiilor, într-o anumită formă de prezentare, pe ecranul monitorului sau tipărirea acestora pe hârtie cu ajutorul unei imprimante. Programele trebuie să fie scrise într-un limbaj de programare care să fie recunoscut de calculator, adică într-un limbaj de programare care poate fi Pascal, C++, C#, Java, HTML, (pentru crearea site-urilor Web şi a paginilor Web) etc. Etapele de elaborare a unui program (sau aplicaţie software): 1. Analiza stabilirea necesităţii unui program. Realizarea unui studiu de fezabilitate pentru a vedea cerinţele şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească programul; 2. Design proiectarea programului , adică stabilirea structurii programului (realizarea schemei logice). 3. Programare programul este scris într-un limbaj de programare 4. Testare programul este introdus pe calculator, utilizând un mediu de programare (tot un program, de exemplu pentru limbajul HTML se utilizează programul Dreamweaver MX). Programul este testat pentru a detecta erorile (”bugs”). Înlăturarea erorilor este o operaţie denumită ”debugging”. 5. Implementarea odată testat şi eventual îmbunătăţit programul este implementat (sau instalat) pe calculatoarele beneficiarului. 6. Verificare studierea modului în care programul respectiv funcţionează şi răspunde tuturor cerinţelor beneficiarului. 7. Întreţinere actualizarea sau modificarea programului în funcţie de schimbarea condiţiilor reale prin versiuni îmbunătăţite periodic (”updates”). Există 2 categorii mari de programe: 1. programele de sistem (sau software de bază) constau în programe de nivel jos (low level) care interecaţionează cu calculatorul la nivelul său de bază şi oferă asistenţă în funcţionarea programelor de aplicaţie. Ele sunt furnizate de către producătorii calculatoarelor sau de către firme specializate şi se mai numesc sisteme de operare. 2. programele de aplicaţie (sau aplicaţii software) sunt destinate rezolvării unor probleme specifice unei aplicaţii. Sunt realizate în principal de către firme specializate în software. De exemplu: programe pentru introducerea textelor (Microsoft Word, Notepad, WordPad etc), programe pentru pentru calcul tabelar (Microsoft Excel), programe de contabilitate (Fibu 2000), programe de prelucrare a imaginilor (Adobe Photoshop etc.). Sistemul de operare Sistemul de operare reprezintă un pachet de programe care este necesar pentru funcţionarea şi administrarea calculatorului. Deci, este un software care controlează alocarea şi utilizarea resurselor hardware. Acesta este primul program care este încărcat de pe hard disk în memoria internă după pornirea computerului. Principalele funcţii ale sistemului de operare sunt: 1. organizarea procedurilor de start ale computerului; 2. controlează şi gestionează resurselor computerului (resursele hardware: procesor, memorie RAM, periferice); 7
3. transportul datelor în interiorul sistemului de calcul; 4. coordonarea programelor de aplicaţie; 5. oferă utilizatorului o interfaţă cât mai comodă pentru utilizarea sistemului de calcul; Sistemul de operare poate fi considerat ca reprezentând interfaţa dintre componentele hard şi utilizator: Hardware
Sistem de operare
Programe de aplicaţie
Utilizator
6. gestiunea fişierelor şi a directoarelor; 7. facilităţi puse la dispoziţia utilizatorului referitor la : instalarea programelor de aplicaţie, formatarea unui hard disk sau a unei dischete, citirea unui CD-ROM, compresia datelor, sortarea şi protecţia datelor etc. Exemple de sisteme de operare: 1. MS-DOS (Microsoft Disk Operating System = Sistem de operare pe disc realizat de firma Microsoft), există în prezent pe orice calculator ce are instalat sistemul de operare Windows, dar este greu de folosit (o comandă se introduce de la tastatură, iar dacă un singur caracter este introdus greşit comanda nu funcţionează. De exemplu, pentru afişarea datei calendaristice se introduce de la tastatură în dreptul prometrului C:\>DATE şi se apasă tasta ENTER). 2. Windows ’95, Windows ’98, Windows ’2000, Windows XP (2002 şi 2003), Windows NT (pentru reţele). 3. pentru calculatoarele APPLE, sistemul de operare MAC Operating System. 4. mai există: sistemul de operare UNIX şi sistemul de operare LINUX. Sistemele de operare, începând cu Windows, oferă utilizatorului o interfaţă grafică. Interfaţa grafică cu utilizatorul (G.U.I. = Graphical User Interface) reprezintă o metodă de comunicare cu un computer bazată pe ferestre, în care apar texte, meniuri, simboluri, pictograme (mici desene), suprafeţe de lucru, iar utilizatorul le controlează cu ajutorul mouse-ului (sau touchpad-ului la laptop), şi a tastaturii. Componentele de bază ale interfeţei grafice cu utilizatorul sunt: 1. indicatorul sau cursorul mouse-ului pe ecran arată ca o săgeată sau ca o bară | care clipeşte; 2. pictograme (sau icoane) mici desene care reprezintă comenzi, fişiere, ferestre ce pot fi activate cu ajutorul mouse-ului; 3. desktop (suprafaţa de lucru) zona de pe ecran unde se află pictogramele şi bara de programe (taskbar); 4. windows (ferestre) zone ale ecranului în care se pot executa activităţi diferite; 5. menus (meniuri) conţin comenzi care se pot selecta pentru a putea fi executate. Avantajele folosirii interfeţei grafice (GUI) sunt: - interacţiunea cu calculatorul este mai uşoară şi mai eficientă pentru utilizator; - simplificarea executării unei comenzi, datorită pictogramelor şi meniurilor; - programele, directoarele şi fişierele sunt mai uşor de utilizat şi organizat. Aplicaţiile (sau programele) software sunt foarte multe şi ar putea fi clasificate astfel: 1. Aplicaţii (sau programe) pentru procesarea (prelucrarea) textelor: Microsoft Word, Corel Word Perfect, Lotus WordPro etc. 2. Aplicaţii de tehnoredactare permit şi prelucrarea imaginilor. Deci, sunt utilizate la tehnoredactarea ziarelor, revistelor, cărţilor, afişe publicitare: Adobe Page Maker, Ventura Publisher. 3. Aplicaţii de prezentare sunt utilizate pentru elaborarea prezentărilor care pot fi tipărite sau proiectate pe ecrane mari: Microsoft PowerPoint, Freelance, Corel Presentation. 4. Aplicaţii de calcul tabelar se utilizează în domeniul comercial. Rezultatele pot fi prezentate grafic sau sub formă de diagrame: Microsoft Excel, Lotus 1-2-3, Corel QuatroPro. 5. Aplicaţii pentru contabilitate şi calculul salariilor: Fibu 2000, Mesonic WinLine. 6. Aplicaţii pentru gestiunea bazelor de date servesc pentru administrarea colecţiilor mari de date: Microsoft Access, Oracle, Fox Pro. 7. Aplicaţii pentru manipularea directoarelor şi fişierelor sunt integrate de obicei în structura sistemelor de operare: Microsoft Windows Explorer, My Computer (Windows), Linux Windows Explorer. 8. Aplicaţii de navigare pe Internet se mai numesc şi browser-e: Microsoft Internet Explorer, Netscape Navigator, Opera. 9. Aplicaţii pentru pentru poştă electronică (e-mail) se utilizează pentru transmiterea şi recepţionarea mesajelor electronice: Microsoft Outlook Express, Netscape Messenger. 10. Aplicaţii pentru proiectarea asistată de calculator: Archicad, Autocad (se folosesc în arhitectură), Orcad (se foloseşte în electronică). Cele mai folosite aplicaţii software (de prelucrare de texte, de calcul tabelar, de gestionarea bazelor de date etc.) sunt adesea oferite sub formă de pachet de produse: De exemplu, CD-ul Microsoft Office XP cuprinde: Word XP, Excel XP, Access XP, PowerPoint XP, Front Page XP, Photo Draw XP. Poate fi instalat sub sistemul de operare: Windows ’98, Windows ’2000 sau Windows XP.
8
Termenul de versiune de aplicaţie software reprezintă un număr care indentifică o difuzare publică a unui program software. De exemplu, există mai multe versiuni de Windows (Windows ’98, Windows ’2000, Windows XP(2002) ) sau mai multe versiuni de Office (Office ’97, Office ’2000, Office 2002(XP)) Pentru a putea fi utilizate aplicaţiile software, care nu sunt integrate în sistemul de operare, trebuie să fie instalate pe hard disk-ul unui calculator de pe CD-ROM-ul de instalare al programului respectiv. Există programe care nu se încadrează în cele 2 mari categorii (adică programe de sistem şi programe de aplicaţie) cum ar fi: programe utilitare, programe de asistenţă, drivere (pentru imprimantă, scanner, cameră digitală, etc.), programe pentru jocuri şi viruşii (cele mai periculoase programe). Viruşii sunt programe create de oameni în scop distructiv, care au proprietatea de a se extinde, deoarece se pot copia singuri, şi care conduc la distrugerea informaţiilor aflate pe hard disk-ul unui calculator. Viruşii sunt foarte diferiţi, de la cei care atacă fişierele de tip text până la cei care duc la defectarea componentelor hardware. De exemplu, virusul de macro (secvenţă de program) este un tip comun de virus (adică foarte des întâlnit) care atacă programele ce au fost instalate pe calculatorul respectiv. O dată pătruns în calculator acesta nu este activ, el se activează în momentul în care programul cu care a fost adus este activat. În prezent cel mai des întâlnit virus este virusul worm (vierme). Viruşii pătrund în calculator atunci când se descarcă (se realizează operaţia de download) anumite programe, documente sau imagini de pe Internet, pot fi primiţi prin fişierele ataşate la un mesaj de e-mail (attachements) sau pot fi aduşi cu o dischetă sau un CD. Pentru a evita anumiţi viruşi sau pentru a scăpa de aceştia va trebui: 1. să se instaleze un program antivirus cât mai recent (Norton Antivirus, Panda Antivirus, Scan Antivirus etc.); 2. să se scaneze fişierele (cu programul antivirus) de pe hard disk cu regularitate şi dischetele sau CD-urile înainte de a le folosi; 3. aplicaţiile antivirus trebuie să fie actualizate regulat (o dată pe lună) deoarece apar tot timpul viruşi noi; 4. să se activeze un soft antivirus actualizat înainte de a descărca fişiere de pe Internet; 5. să nu se folosească dischete sau CD-uri de provenienţă necunoscută; 6. să nu se deschidă fişiere primite din surse necunoscute şi să nu se ruleze programe dacă nu li se cunoaşte provenienţa; 7. să se scaneze cu un program antivirus fişierele ataşate primite prin e-mail. Dacă se foloseşte un antivirus corespunzător, acesta va putea descoperii în timpul scanării şi viruşii care nu sunt activi. Dezinfectarea fişierelor înseamnă înlăturarea viruşilor din fişiere. Astfel, programele antivirus descoperă virusul şi apoi îl elimină din toate fişierele existente pe hard-disk-ul unui calculator sau de pe o dischetă.
1.5. Reţele Reţea (Network) grup de două sau mai multe calculatoare conectate împreună. Calculatoarele dintr-o reţea mai sunt numite noduri. Reţelele se pot clasifica după mai multe criterii. I. În funcţie de aria de întindere reţelele se pot clasifica în: 1. Local Area Network (LAN) reţea locală, în care calculatoarele sunt localizate foarte aproape unele de altele, în aceiaşi întreprindere sau clădire astfel încât personalul din clădire poate utiliza în comun fişiere şi imprimante; 2. Metropolitan Area Network (MAN) reţea metropolitană, se întinde pe teritoriul unui oraş sau al unui spaţiu aglomerat (freenets reţele promovate de municipalitate şi pot fi utilizate gratuit); 3. Wide Area Network (WAN) reţea de arie largă, cuprinde cel puţin o ţară şi pot ajunge la un întreg continent; De exemplu, o companie multinaţională are birouri în Germania, Spania şi Italia şi atunci computerele pot fi interconectate printro reţea de tip WAN (prin satelit). 4. Global Area Network (GAN) reţea globală. Este reţeaua care cuprinde toată lumea, legând între ele calculatoarele de pe întregul globul. Cea mai renumită reţea GAN este Internetul. II. În funcţie de arhitectura internă a unei reţele putem avea: 1. reţele peer to peer (punct la punct) fiecare calculator din reţea are acces la resursele şi programele aflate pe celelalte calculatoare. Cea mai simplă formă a acestui tip de reţea este legarea a 2 PC-uri prin interfaţa serială. Pentru versiunea standard este totuşi necesară introducerea plăcilor de reţea pentru a lega cele 2 PC-uri. 2. reţele client/server fiecare calculator, numit client, este conectat la un calculator central, numit server, de unde poate accesa aplicaţiile de care are nevoie. O reţea poate să cuprindă chiar mai multe servere: Pentru realizarea unei reţele client/server toate PC-urile sunt legate între ele prin plăci de reţea înglobate şi prin cabluri. Reţelele client/server necesită software pentru reţele, adică sistem de operare pentru reţele. De exemplu. Windows NT Workstation 3.5, Windows 2000 Professional etc. Drepturile de acces la resursele unei reţele se stabilesc de administratorul reţelei. Aceste drepturi sunt stabilite în funcţie de rangul fiecărui utilizator în cadrul reţelei şi de resursele pe care acesta trebuie să le acceseze pentru îndeplinirea sarcinilor sale. La marile companii fiecare angajat primeşte de la administratorul reţelei o parolă (password). De asemenea, administratorul reţelei trebuie să schimbe regulat parolele pentru a proteja computerele din reţea împotriva utilizării neautorizate. 9
Protocolul de reţea este un set de reguli şi semnale pe care utilizatorii calculatoarelor dintr-o reţea le folosesc pentru a comunica între ei. Unul dintre cele mai importante protocoale pentru reţelele LAN (reţelele locale) este cel numit Ethernet. (În reţeaua Internet se folosesc protocoalele HTTP (HyperText Transfer Protocol) şi FTP (File Transfer Protocol.) III. În funcţie de aranjarea geometrică (topologia) a calculatoarelor sunt cunoscute următoarele tipuri de reţele locale (peer to peer): 1. reţea magistrală (bus) calculatoarele sunt aşezate analog cu locurile dintr-un autobuz; calculator
calculator
calculator
calculator
calculator
calculator
calculator
calculator
2. reţea stea (star) aşazare în formă de stea calculator
calculator
calculator
calculator
calculator
3. reţea inel (ring) aşazare în formă de cerc calculator
calculator
calculator
calculator
calculator
calculator
Avantajele utilizării calculatoarelor în reţea sunt: 1. datele pot fi schimbate între calculatoare; 2. resursele (programe, imprimanta sau alte periferice) pot fi utilizate în comun; 3. permit accesul de la distanţă la baze de date, la ultimile versiuni ale unor programe etc. 4. se realizează o comunicare mai rapidă între oameni, comunicare ce se poate realiza sub formă de texte, sunete sau imagini. 5. se pot realiza videoconferinţe pentru educaţia la distanţă. 6. posibilitatea pentru anumite persoane de a lucru acasă (telworking), în funcţie de timpul disponibil; 7. reducerea costurilor.
1.6. Intranet, Extranet şi Internet Intranet-ul (intra = interior şi net = reţea) este o reţea de comunicare asemănătoare cu Internetul, ce utilizează aceleaşi instrumente, în special browsere-le (Internet Explorer sau Netscape Communicator). Diferenţa dintre Intranet şi Internet este aceea că reţeaua Intranet este o reţea privată şi internă a unei companii sau firme ce utilizează aceleaşi tehnologii ca şi Internet-ul, dar nu permite accesul din reţeua Internet. Extranet-ul (extra = exterior şi net = reţea) este o extensie a unei reţele Intranet ce utilizează tehnologiile Internet (browsere-le) pentru a facilita comunicarea cu utilizatori specifici (anumite instituţii, organizaţii, firme sau companii) din afara reţelei Intranet. 10
Diferenţa între Extranet şi Internet constă în aceea că Extranetul este o reţea exterioară, corespunzătoare anumitor firme, reţea ce permite şi accesul limitat la reţeaua Intranet a acestor firme, pe când Internet-ul nu permite accesul la reţeaua Intranet a firmelor. Internet-ul este o reţea globală care reuneşte mai multe reţele individuale de calculatoare (o reţea de reţele). Este o reţea internaţională de calculatoare, care leagă guverne, universităţi companii şi multe alte reţele şi utilizatori. Fiecare calculator conectat la Internet se numeşte Host (gazdă) şi este independent. Cele mai importante servicii oferite de Internet sunt: 1. World Wide Web (WWW) (pânză de paianjen întinsă peste întreaga lume) – este un serviciu multimedia care asigură accesul la o colecţie de documente hypertext legate între ele, stocate pe serverele HTTP din întreaga lume. Deci, este un serviciu care permite unui utilizator să vizualize documente hypertext din întreaga lume. WWW este de fapt o interfaţă vizuală prin intermediul căreia se pot vizualiza documentele realizate în limbajul de programare HTML (HyperText Markup Language = Limbaj de marcare al hypertext-ului (text cu imagini şi sunete)). Acest serviciu se realizează printr-un sistem de servere HTTP care conţin cantităţi uriaşe de documente HTML. Acest serviciu oferă posibilitatea accesului la o cantitate imensă de informaţii, fapt ce conduce la necesitatea stabilirii unei metode de selectare a datelor care ne interesează, cerinţă îndeplinită prin folosirea motoarelor de căutare. Un motor de căutare este un program care permite utilizatorilor să găsească diverse informaţii pe Internet, cele mai cunoscute sunt: Google, AltaVista, Yahoo, Infoseek, Lycos etc. 2. Chat serviciu de conversaţie pe Internet în timp real (Cafenea virtuală); 3. Newsgroup serviciu utilizat pentru a obţine noutăţi pe o anumită temă (grupuri de discuţii pe temă) ; 4. FTP (File Transfer Protocol) serviciul pentru transferul fişierelor între utilizatori diferiţi din Internet. De asemenea, acest serviciu se utilizează pentru a copia fişiere de pe Internet pe calculatorul propriu (inclusiv ultimele versiuni ale unor programe). 5. e-mail (Electronic Mail) poşta electronică. Un e-mail poate fi un fişier text la care mai pot fi ataşate (attachments) fişiere grafice, fişiere cu sunete şi fişiere cu imagini. Pentru a realiza un document de tip scrisoare electronică se poate utiliza un software de procesare de texte (de exemplu Word XP). Apoi, acest document sub formă de fişier poate fi ataşat, cu ajutorul unui program de poştă electronică (de exemplu, Outlook Express), la un mesaj de tip text care va fi trimis la destinatar tot cu ajutorul programului de poştă electronică. Utilizarea poştei electronice are următoarele avantaje şi dezavantaje. Avantaje: - cost scăzut trimiterea unui e-mail este mai ieftină decât trimiterea unei scrisori cu ajutorul poştei clasice; - cel mai rapid mijloc de comunicare mesajele în format electronic ajung la destinatari aproape instantaneu; - flexibilitate practic se pot trimite şi primi mesaje din orice loc al lumii; - trimiterea simultană a mesajelor la mai mulţi destinatari; - o mai bună evidenţă a persoanelor cu care se corespondează; - reducerea cantităţii de hârtie folosită. Dezavantaje: - pentru a trimite sau a deschide un mesaj de dimensiune mare sau un mesaj cu un fişier ataşat de dimensiune mare (10 MB până la maxim 1 GB) este nevoie de timp mult (5-10 ore); - fişierele ataşate pot conţine viruşi; - se pot produce erori în transmiterea mesajelor, astfel mesajul nu va ajunge la destinatarul dorit; - se pot obţine foarte multe mesaje nefolositoare (Junk Mail) care duc la supraîncărcarea cutiei poştale; Conectarea la Internet cu ajutorul telefonului Pentru a ne conecta la Internet cu ajutorul telefonului sunt necesare următoarele: 1. linie telefonică; 2. un modem extern sau o placă modem care are rolul de a modula (transformă semnalele digitale în semnale analogice) şi demodula (transformă semnalele analogice în semnale digitale) datele ce se transmit pe linia telefonică; 3. un contract cu un ”provider” de Internet (ISP = Internet Service Povider) – este o firmă, prestatoare de servicii care oferă accesul la Internet, cu plata serviciilor. Chiar dacă se accesează pagini de Internet de la mare distanţă, se plăteşte ca şi când totul s-ar afla la sediul firmei provider. (În prezent au apărut cartele de acces la Internet realizate de diferite firme: PC NET, Idilis, RdsLink etc.). 4. browser de Web (Internet Explorer) program de navigare pe Internet. Pentru conectarea fizică la Internet prin cablu telefonic se pot folosi mai multe tehnologii de comunicaţie, adică tipuri de conexiuni: - Public Switched Telephone Network (PSTN) este reţeau telefonică, construită pentru a transmite sunete, în format analogic. Pentru a realiza conexiunea calculatorului la reţeua PSTN este nevoie de un modem. - Integrated Services Digital Network (ISDN) este un standard mondial pentru transmiterea digitală de semnal telefonic şi servicii de date către utilizatorii din şcoli şi alte instituţii. Deoarece datele sunt transmise digital nu mai este nevoie de un modem ci de un router cu port ISDN; 11
- Asymetric Digital Subscriber Line (ADSL) linie asimetrică de legătură. Asimetric se referă la faptul că viteza de primire a datelor este mai mare (1,5 Mbps) decât viteza de trimitere a datelor (384 Kbps). Acest tip de conexiune este cea mai rapidă tehnologie de comunicare. Necesită modem şi router ADSL. Aceste tipuri de conexiuni, la care poate apela un deţinător de linie telefonică, pot fi concurate de conexiunile realizate de firmele de Telecablu şi de firmele de Telefonie Mobilă (utilizează sateleţii pentru transmiterea şi recepţionarea datelor). Comerţul elecronic (e-commerce) Comerţul electronic (e-commerce) oferă posibilitatea realizării de tranzacţii comerciale (cumpărarea sau vânzarea de bunuri şi servicii) prin intermediul reţelei Internet sau alte reţele. Avantajele comerţului electronic sunt: - serviciul este disponibil 24 de ore din 24, deci se pot comanda produsele dorite la orice oră din zi sau din noapte; - tranzacţiile se realizează rapid, iar produsele se primesc acasă prin poşta clasică sau printr-un serviciu de curierat - bunurile pot fi promovate (reclamă), iar preţurile pot fi comparate; - este disponibilă o gamă vastă de bunuri, deci se pot căuta produse din toate domeniile fără a mai fi nevoie să ne deplasăm dintr-un magazin în altul. Dezavantajele comerţului electronic sunt: - desocializarea oamenilor, deoarece nu mai exsistă contact fizic între vânzător şi cumpărător sau între ceilalţi cumpărători; - sisteme de plată nesigure; - calitatea reală a produselor nu poate fi determinată uşor.
1.7. Probleme de siguranţă şi de securitate a datelor Documentele electronice au în general următoarele avantaje şi dezavantaje. Avantaje: - pot reduce numărul de documente tipărite; - reduc cantitatea de hârtie folosită; - nu necesită un spaţiu fizic mare de stocare; - sunt mai uşor de găsit - nu sunt dificil de arhivat şi stocat; - pot fi trimise prin e-mail (poşta electronică). Dezavantaje: - documentele electronice pot fi corupte (datorită viruşilor) sau şterse accidental; - pot fi pierdute, dacă se pierde Laptop-ul sau PDAul; - nu pot fi create cu orice aplicaţie software; - dacă au o dimensiune foarte mare (mai mare de 1 GB) nu pot fi trimise prin e-mail. Prin siguranţa datelor se înţelege toate măsurile care trebuie luate pentru ca datele să nu fie şterse, pierdute sau distruse din greşeală. În general, aceste măsuri sunt: - salvarea sistematică a fişierelor şi a datelor pe hard disk (aproximativ din 15 în 15 minute); - utilizarea unor sisteme de alimentare UPS (Uninterruptible Power Supplay) pentru a nu pierde datele în cazul întreruperii curentului electric. Aceste sisteme asigură funţionarea pe o perioadă de 30 de minute, timp în care se pot salva datele pe hard disk şi închide corect calculatorul; - crearea de copii de siguranţă (backup) pentru datele importante pe suporturile de memorare externe (dischetă, CD, DVD); aceste copii se recomandă a se realiza o dată pe săptămâna pentru firmele de dimensiune mică şi o dată pe zi pentru firmele mari, cum ar fi băncile; - cel mai ieftin dispozitiv de stocare pentru realizarea backup-ului pentru un număr de cel mult 10 documente, ale căror mărime totalizează 1 megabyte (1 MB) este discheta (Floppy disk = 1,44 MB); - pentru a evita pierderile de date datorate defectării hard disk-ului se recomandă realizarea de copii de siguranţă (backup) pe suporturi de memorare externe (CD, DVD sau benzi magnetice (data cartridge)) pentru toate fişierelor de pe hard disk-ul respectiv; - copiile de pe purtătorii de date trebuie să fie păstrate în mod corespunzător şi verificate periodic (la date stabilite). O altă modalitate de pierdere a datelor importante, a datelor confidenţiale, este aceea în care se pierde sau este furat laptopul, PDAul (Personal Digital Assistant) sau telefonul mobil. Astfel, se poate pierde agenda cu adresele şi numerele de telefon ale unor persoane sau chiar fişiere importante. De aceea ar trebui să fie făcute copii ale acestor informaţii şi pe alte suporturi (dischetă, CD, DVD). Securitatea datelor se referă la protecţia datelor şi la evitarea accesului persoanelor neautorizate la date confidenţiale. Marile companii aplică diferite politici de securitate cum ar fi de exemplu: - restricţionarea accesului fizic la calculator (incinte închise, utilizarea cheilor); - politici de parolare: acordarea de parole pentru utilizatorii individuali sau pentru grupuri de utilizatori (administratorul reţelei) astfel încât informaţiile vor fi disponibile doar pentru utilizatorii autorizaţi, iar parolele vor fi schimbate regulat; - acordarea de drepturi de acces la fişierele stocate pe servere; 12
- criptarea (sau codificarea) fişierelor importante; - utilizarea periodică a programelor anti-virus; - efectuarea regulată de backup al fişierelor; - protejarea servere-lor şi a staţiilor de lucru prin folosirea sistemelor de securitate de tip firewall (zid în flăcări). Aceste sisteme sunt de obicei o combinaţie de hardware (un dispozitiv care se leagă la calculator) şi software (programe care împiedică accesul neautorizat, din afară (reţeau Internet), la colecţiile de date ale unei firme). 1.8. Data Protection Act ( Legea pentru protecţia datelor – Legea Nr. 8/1996) Legea pentru protecţia datelor reprezintă legea care dă deţinătorilor de software dreptul de a promova copyright-ul. Prin noţiunea de copyright se înţelege protecţia dreptului de autor. Este modalitatea legală de protejare a lucrărilor literale, ştiinţifice, artistice sau de orice fel, publicate sau nepublicate, cu condiţia ca aceste lucrări să aibă o formă tangibilă (adică să se poată vedea, auzi sau atinge). Dreptul de autor asupra software-ului este calea de protecţie legală a proprietăţii softului. Dreptul de autor (copyright) reprezintă dreptul legal şi exclusiv al autorilor software-ului de a face copii ale propriului software şi de al distribui sau comercializa. Dacă o aplicaţie software este distribuită atunci drepturile de autor (copyright) se menţin. (Deci, dacă înregistraţi muzică de pe Internet şi o multiplicaţi pe CD-uri pe care apoi le vindeţi, puteţi fi amendaţi de la 700.000 lei la 7.000.000 lei (70 ÷ 700 lei noi) sau puteţi ajunge la închisoare, 3 luni ÷ 3 ani ). Potrivit legii privind drepturile de autor drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieţii autorului şi se transmit prin moştenire pe o perioadă de 50 de ani. În conformitate cu legea dreptului de autor, programele pot fi utilizate numai dacă se deţine o licenţă a utilizatorului. Licenţa este un contract legal între producătorul sau vânzătorul programului şi utilizator privind termenii referitori la distribuţie, revânzare şi utilizare. Aceasta este un document care permite unui utilizator să instaleze un program pe un calculator şi să-l utilizeze. La cumpărarea unui program se achiziţionează şi licenţa aferentă. Licenţă acordă dreptul de utilizare a programului respectiv şi nu drept de comercializare sau distribuţie. (Deci, dacă instalaţi pe calculatorul de acasă un program pe care l-aţi luat de la serviciu încălcaţi legea dreptului de autor). Licenţe speciale permit instalarea programului respectiv pe mai multe calculatoare (de exemplu pe calculatoarele legate într-o reţea). Alţi termeni ce se utilizează: Freeware programe care pot fi utilizate gratis, dar pentru a fi vândute trebuie acordul autorului. Programele freeware se pot găsi pe Internet sau pe CD-urile difuzate de magazinile de calculatoare. (La noi se găsesc pe CD-uri din reviste sau cărţi din domeniul calculatoarelor: PC Magazin, PC World etc.). Shareware sunt programe care, în general, pot fi descărcate de pe Internet şi pot fi utilizate gratuit o anumită perioadă de timp (de obicei 30 de zile). Dacă se doreşte utilizarea în continuare, programul trebuie plătit. De asemenea, nu pot fi vândute. Se mai numesc Triale (La noi se găsesc pe CD-uri din reviste sau cărţi din domeniul calculatoarelor).
1.9. Posibilităţi de utilizare a calculatorului Câteva exemple de domenii în care se utilizează calculatoarele: 1. domeniul administrativ utilizarea calculatoarelor pentru colectarea taxelor şi impozitelor, organizarea licitaţiilor electronice, prelucrarea datelor statistice, etc. 2. domeniul afacerilor utilizarea calculatoarelor pentru contabilitate, managementul firmei, reclamă şi publicitate. Aplicaţiile (programele) software folosite uzual în mediul afacerilor sunt: - o aplicaţie folosită pe scară largă în afaceri este online banking = servicii bancare online - aplicaţii pentru controlul şi evidenţa stocurilor; - procesoare de texte, aplicaţii de calcul tabelar, aplicaţii de contabilitate, de calcul a salariilor, de evidenţă a personalului, aplicaţii de prezentare, aplicaţii de navigare pe Internet şi de poştă electronică etc. 3. aviaţie şi transporturi aplicaţii pentru dirijarea traficului sau rezervarea locurilor. (proiectarea aeronavelor şi autoturismelor). 4. domeniul bancar pentru crearea şi gestionarea bazei de date a clienţilor, calculul dobânzilor şi a creditelor etc. 5. domeniul medical aplicaţii (programe) pentru crearea şi gestionarea bazelor de date pentru pacienţi (Fox Pro sau Access), pentru stocurile de medicamente, pentru personalul angajat, pentru coordonarea ambulanţelor, pentru realizarea operaţiilor cu laser etc. (Utilizarea Internetului pentru obţinerea şi transmiterea informaţiilor din domeniul medical). 6. domeniul educaţional aplicaţii pentru gestiunea elevilor sau a studenţilor, aplicaţii pentru procesarea textelor (pentru a crea orarul claselor sau pentru scrierea adeverinţelor) aplicaţii pentru predarea asistată de calculator, etc. Învăţarea asistată de calculator sau instruirea cu ajutorul computerului se numeşte CBT (Computer Based Training) şi are următoarele avantaje şi dezavantaje. Avantaje: - se poate învăţa de acasă fără a mai fi nevoie de deplasarea la o instituţie de învăţământ (telelearning); - utilizarea CD-ROM-urilor ca purtători de informaţii (cursuri, cărţi, dicţionare, atlase etc.) - cu ajutorul unei conexiuni la Internet se pot căuta, în orice moment, mai multe cursuri dintr-un anumit domeniu; - se poate învăţa într-un ritm propriu şi la o oră dorită.
13
Dezavantaje: - învăţarea asistată de computer (CBT) necesită de obicei resurse computerizate mari (putere mare de calcul = computere performante, scumpe) - interacţiunea cu ceilalţi participanţi este mai dificilă; - se reduc relaţiile interumane dintre studenţi; - comunicare mai dificilă cu profesorul; - dificultăţi mai mari în motivarea învăţării; - lipsa spiritului de competiţie. În prezent calculatoarele se folosesc în aproape toate domeniile de activitate. Un concept nou este teleworking-ul (lucrul acasă şi comunicarea cu un birou central utilizând tehnologia informaţiei) care prezintă următoarele avantaje şi dezavantaje. Avantaje: - reducerea spaţiului de lucru pentru firme şi companii; - persoanele care lucrează acasă se concentrează mai bine pe sarcina primită; - reduce sau elimină timpul de trecere între activităţi diferite; - existenţa unui program de lucru flexibil. Dezavantaje: - se reduc relaţiile interumane; - este mai greu de lucrat în echipă, deoarece persoanele din echipă nu se cunosc foarte bine între ele; - nu se creează o cultură de firma (loialitate faţă de firma respectivă, absenţa tezaurizării experienţei profesionale valoroase a angajaţilor, etc.). Cele mai potrivite activităţi pentru munca acasă (teleworking) sunt vânzările ce necesită călătorii intense. Aceasta, deoarece în prezent se pot vinde produse mult mai rapid prin intermediul reţelei Internet (e-commerce). Există totuşi activităţi sau sarcini care sunt mai adecvate unei persoane şi nu pot fi încredinţate calculatoarelor, cum ar fi: activităţi care necesită imaginaţie, activităţi creative, activităţi neprevăzute, activităţi care sunt diferite de fiecare dată. Următoarele activităţi sau sarcini sunt mai potrivite pentru un computer: activităţi care se repetă, activităţi care necesită viteză mare, activităţi care constau în calcule matematice laborioase.
1.10. Probleme de sănătate şi ergonomie Exemple de afecţiuni datorate utilizării îndelungate a calculatorului: - tastarea pentru o perioadă prelungită de timp poate duce la leziuni cauzate de mişcările repetitive (RSI - Repetitive Strain Injury); - afecţiuni ale sistemului locomotor datorate şederii prelungite a organismului în poziţii incomode; - dureri de cap, de umeri, probleme cu coloana vertebrală; - probleme cu ochii; - oboseală psihică; - ceva mai rar, pot apărea şi afecţiuni datorate lipsei unei aerisiri adecvate. Ergonomie Aspectele ergonomice ale utilizării calculatoarelor se referă la acele elemente care duc la crearea unui mediu de lucru sănătos şi anume: - pentru a evita bolile ce pot apare datorită mişcărilor repetate (RSI) se recomandă poziţionarea corectă a articulaţiilor mâinilor la acelaşi nivel cu tastatura; - păstrarea unei distanţe optime faţă de monitor (60 de centimetri) pentru a evita afectarea ochilor, utilizarea ecranelor de protecţie; - protejarea monitorului de reflexii şi perturbări ale imaginii printr-o poziţionare corectă a acestuia (adică să fie astfel poziţionat, încât să nu se reflecte lumina soarelui sau lumina electrică pe ecran, iar boxele sau telefonul mobil să nu fie în apropierea monitorului) - utilizarea unei tastaturi special concepută (tastatură ergonomică); - utilizarea unor scaune ajustabile care pot fi reglate pentru o distanţă adecvată a genunchilor şi coapselor de birou; - luminozitate şi aerisire bună a încăperii; zgomotul din exterior (să nu depăşească 70 DB); - pauze de 10 minute după fiecare 50 de minute în faţa calculatorului.
Monitor cu ecran de protecţie
Tastatură ergonomică 14
15
