Tipuri de structuri organizatorice În cadrul organizației, chiar dacă există oameni de bună calitate, care doresc să coopereze, aceștia vor munci cu mult mai multă eficiență dacă își cunosc ”rolurile” și atribuțiile, precum și felul în care rolurile lor se leagă în cadrul activității din organizație. O structură organizatorică trebuie proiectată pentru a clarifica locul și rolul oamenilor într-o organizație. Fiecare trebuie să știe: Cine este? Ce să facă? Cine este responsabil și pentru ce rezultate? structurii organizatorice organizatorice a constituit obiectul unor preocupări Problematica structurii chiar de la începutul managementului managementului ca știință, iar pe parcurs aceste preocupări sau accentuat. În prezent, există opinii privind criteriile de grupare a structurilor și, implicit, tipurile de structuri organizatorice. organizatorice. A. Potrivit criteriului morfologic, morfologic, care are în vedere modul de plasare a componentelor structurale, tipurile de structuri, identificate sunt: 1. Structura ierarhică (liniară) este adoptată, de regulă, de organizaţiile de dimensiuni mici sau aflate la începutul activităţii, care dispun de un grad scăzut de
dotare tehnică. Se caracterizează prin: compartimente operaţionale, în care se desfăşoară -număr redus de compartimente activităţile principale; -conducătorul fiecărui compartiment exercită toate funcţiile managementului,ceea managementului,ceea ce solicită cunoştinţe profesionale diversificate; -fiecare persoană este subordonată unui singur şef. 2. Structura funcţională a fost concepută ulterior, pentru a eli mina deficienţele structurii ierarhice (tendinţa de supraaglomerare a managerilor, lipsa specializării pe domenii de activitate, informare defectuoasă etc.), pe măsură ce dimensiunile organizaţiilor cresc. Se caracterizează prin: compartimentelor funcţionale funcţionale alături de cele operaţionale; -apariţia compartimentelor -managerii nu mai trebuie să fie “universal” pregătiţi, ci pot fi specializaţi pe domenii; -executanţii primesc ordine şi răspund atât faţă de şefii ierarhici, cât şi
faţă de şefii
compartimentelor compartimentelor funcţionale, fiind dublu subordonaţi. 3. Structura ierarhic- funcţională,
constituind o îmbinare a precedentelor
tipuri se caracterizează prin următoarele aspecte: -este alcătuită din compartimente compartimente operaţionale şi funcţionale; -executanţii primesc ordine şi răspund numai în raport cu şeful ierarhic; -se elimină dubla sau multipla subordonare, aplicându-se principiul unităţii de
decizie şi acţiune;
-se utilizează în organizaţiile de dimensiuni mari Potrivit criteriului specializării activităţilor şi divizării pe compart imente sunt identificate: 1. Structura antreprenorială care este adoptată de organizaţiile de mici B.
dimensiuni şi îi sunt caracteristice următoarele trăsături: -şeful organizaţiei îşi conduce în mod direct angajaţii; -singura funcţiune cu un manager este cea de producţie; -formalizarea structurii este ignorată; -la nivelul şefului organizației, ponderea ierarhică este ridicată, de regulă peste 7 -8 persoane subordonate direct. 2. Structura funcţională este adoptată des de organizaţii şi se caracterizează prin: -specializarea activităţilor şi integrarea lor în funcţiuni distincte; -existenţa compartimentelor funcţionale şi operaţionale în care se desfăşoară
activităţile grupate după diverse criterii; -coordonarea compartimentelor de însuși şeful organizaţiei. Principalul avantaj al acestui tip de structură îl constituie coordonarea unitară şi controlul complet asupra întregii organizaţii, iar dezavantajul principal este generat de caracterul secvenţial dintre activităţi, de rupturile relative dintre funcţiuni. 3. Structura matriceală este un tip evoluat, care încearcă să combine formele structurii funcţionale şi criteriile de specializare aflate la baza lor. Adoptată de organizaţii mari,cu o mare diversitate a nomenclatorului de produse și cu o largă răspândire teritorială, se caracterizează prin: -existenţa unor compartimente operaţionale şi funcţionale grupate după diferitecriterii(produs, zonă geografică, proiect etc.) -exercitarea pe două planuri a coordonării şi controlului(vertical sau orizontal) -crear ea, în anumite condiţii, de conflicte şi confuzie, atât printre executanţi, câtşi printre manageri. C.
După modul de exercitare a autorităţii în organizaţie întâlnim trei tipuri
de structuri: 1. Structura tradiţională , în care autoritatea conducătorului se bazează pe obiceiuri şi tradiţii, are următoarele caracteristici principale: -drepturile, obligaţiile şi perspectivele diferitelor grupuri şi persoane sunt reglate prin obiceiuri; -conducătorii deţin autoritatea în virtutea unei succesiuni ereditare; -se manif estă mentalitatea că ce s-a întâmplat din totdeauna se întâmplă şi se va întâmpla în continuare;
-dimensiunile autorităţii sunt stabilite
şi consolidate prin obiceiuri, ritualuri,
specifice culturii organizaţionale. 2. Structura birocratică sau raţional legală, în care autoritatea conducătorului se bazează pe reguli şi proceduri adecvate postului ocupat şi oficializate prin documente scrise şi se caracterizează prin: -existenţa unor metode, reguli şi proceduri scrise şi detaliate prin care se reglementează funcţionarea întregii organizaţii; -statutul şi rolul fiecărui membru al organizaţiei este bine delimitat şi exprimat în scris, fapt pentru care autoritatea conducătorului faţă de subordonaţi este limitată(deoarece aceştia beneficiază de protecţia reglementărilor scrise); -relaţiile şef -subordonaţi sunt impersonale, iar comunicările oficiale; -funcţiile şi posturile sunt ordonate într -o ierarhie strictă, în care fiecare nivelierarhic subordonează, succesiv şi integral, pe cele inferioare; -selecţia şi promovarea se realizează în funcţie de vârstă şi vechime şi nu de eficienţa individuală; -în timp devine ineficientă, deoarece acceptă cu greu schimbările, având cea mai mare tendinţă spre rigidizare. D.
După capacitatea de adaptare la nevoi distingem două tipuri de
structuri:
care are următoarele caracteristici: -capacitate de funcţionare în condiţiile unui mediu stabil, liniştit şi slabă capacitate de adaptare la modificările de mediu; -activităţile şi sarcinile sunt descompuse în compartimente specializate şiregrupate 1. Structura mecanicist ă
în compartimente; -fiecărui post i se stabileşte precis conţinutul; -se comunică, în special, pe verticala sistemului (şef -subordonat), strict în problemele de serviciu; -grad înalt de specializare. 2. Structura organică căreia îi corespund următoarele caracteristici: -capacitate de adaptare la condiţiile instabile ale mediului; -apariţia frecventă a unor situaţii şi probleme noi nu mai permit descompunerea şi atribuirea sarcinilor pe specializări sricte; -sarcinile individuale sunt permanent modificate pentru a fi adaptate noilor probleme; -comunicările for male scrise, au o prioritate scăzută; -se elimină caracterul imperativ al ordinelor şi deciziilor ele fiind înlocuite de un sistem de consiliere reci procă; Surse:
Manual Planificare Operationala, Clasa a XI-a, Editura Oscar Print
