TMEFS CURS 1 – 10.03.2011 Educaţia fizică: concept – concepţie – definiţie Ed. Fizică: - face parte din cultura fizică, reprezentând un mod de a transmite de-a lungul generaţiilor elementele culturale, valorile, experienţă pozitivă, atitudinile şi convingerile pe care le creează; - are conţinutul legat de conduită motrică sau de ansamblul tehnicilor corporale variate, care influenţează complex indivizii Conceptul de educaţie fizică: - reprezintă o abstractizare şi o generalizare a experienţei accumulate în acest domeniu din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Conceptul de educaţie fizică evidenţiază aportul acesteia la calitatea vieţii concretizat în: - transmite informaţii specifice domeniului care favorizează cunoaşterea; - dezvoltarea fitness-ului îmbunătăţeşte calitatea vieţii; - formarea deprinderilor motrice – favorizează exprimarea personalităţii; - impactul emoţional – generează satisfacţii, bucurii, eliberează tensiuni, etc.. Concepţia despre educaţia fizică è reprezintă valorificarea conceptului prin aplicarea sa la condiţiile concrete ale societăţii. è Ilustrează sistemul de gândire şi notele specifice care îl diferenţiază, conţinutul şi finalităţile. è În România, educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de interes naţional, sprijinite de stat. (Legea educaţiei fizice şi sportului). Educaţia fizică – educaţie prin mişcare - reprezintă o componentă a educaţiei generale; - se exprimă printr-un tip de activitate motrică desfăşurată organizat sau independent; - conţinutul specific vizează optimizarea potenţialului biologic al omului, precum şi componentele cognitivă, afectivă şi social-relationala; - determină îmbunătăţirea calităţii vieţii. Definiţii: - activitatea motrică – din perspectiva teoriei acţiunii; - proces formativ (instructiv-educativ) din perspectiva didacticii; - sistem de concepte – din perspective teoriei sistemelor; - formă organizatorică ce valorifică exerciţiile fizice – din perspectiva managementului didactic; - factor de integrare socială – din perspectiva sociologiei;
Caracteristici: - dispune de un sistem de mijloace şi metode, de tehnologii de predare differentiate în funcţie de condiţii şi obiective; - contribuie la dezvoltarea capacităţii motrice în funcţie de aspiraţiile şi nevoile individuale; - îmbină educaţia cu instruirea în vederea formării personalităţii individului; - prin favorizarea exprimării depline a potenţialului motric, mental şi social al individului, educaţia fizică realizează legătura între a fi şi a deveni;
CURS 3 – 10.03.2011 Obiectivele educaţiei fizice şi sportului În educaţia fizică şi sport, obiectivele sunt delimitate după efectele exercitate asupra sferelor biomotrica, psihomotrica şi sociomotrica. A.După gradul de generalitate 1.Obiective generale - menţinerea unei stări optime a sănătăţii; - dezvoltarea fizică armonioasă; - formarea capacităţii motrice generale; - formarea capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice; - dezvoltarea armonioasă a personalităţii; 2.Obiective specifice subsistemelor educaţiei fizice şi sportului: Reprezintă o particularizare a obectivelor generale la nivelul subsistemelor educaţiei fizice Educaţia fizică a tinerei generaţii – caracter formativ - favorizarea proceselor de creştere şi dezvoltare; - prevenirea instalării şi corectarea deficienţelor de postură cu caracter global sau segmentar; - formarea reflexului de postură corectă a corpului; - dezvoltarea calităţilor motrice, formarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice; - stimularea interesului şi aptitudinilor pentru practicarea diferitelor sporturi; - formarea obişnuinţei de a practica independent exerciţiu fizic independent; - favorizarea integrării sociale; Educaţia fizică militară: - caracter formtiv-utilitar - creşterea potenţialului fizic şi psihic în concordanţă cu cerinţele diverselor arme; - educarea unor trăsături morale – spirit de luptă, tenacitate, curaj, rezistenţă la frustrare etc. Educaţia fizică profesională - caracter stimulativ, compensator;
- optimizarea capacităţii motrice în scopul creşterii randamentului în activităţile profesionale; - prevenirea influenţelor negative ale deiferitelor sectoare de muncă asupra atitudinilor corporale şi corectarea deficienţelor fizice; - compensarea eforturilor fizice şi psihice intense sau unilaterale; Eductia fizică efectuată independent - caracter stimulativ, recreativ, de menţinere şi refacere; - menţinerea unei condiţii fizice optime; - înlăturarea tensiunilor psihice induse de efortul occupational, relaxarea; - prevenirea proceselor degenerative la persoanele vârstnice; - menţinerea unui tonus pssihic ridicat, la vârsta a treia; - favorizarea relaţiilor de grup; - petrecerea utilă şi agreabilă a timpului liber; - combaterea sedentarismului; A.După sfera de influenţă şi tipul de comportament vizat • obiective de dezvoltarea structurală şi funcţională a organismului • obiective în plan motric • obiective în plan psihomotric • obiective cognitive • obiective în plan motivaţional şi afectiv-volitiv 1.Obiective de dezvoltare structurală şi funcţională a organismului: - armonia între indicii somatici şi funcţionali; - armonia şi proporţionalitatea în interiorul fiecărei categorii de indici; - menţinerea unui tonus muscular optim; - dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale; - formarea şi menţinerea unei atitudini corporale corecte; - prevenirea şi corectarea deficienţelor de postură şi fizice; - combaterea obezităţii şi a excesului ponderal;
CURS 5 – 17.03.2011 Obiective în plan motric - dezvoltarea componentelor fitness-ului (rezistenţa cardiovasculară, rezistenţa musculară, forţă, mobilitate-suplețe, compoziţie corporală); - dezvoltarea componentelor fintess-ului motor (echilibru, coordonare segmentară, agilitate, putere, timp de reacţie, viteză); - formarea unui sistem de deprinderi şi priceperi motrice de bază, utilitaraplicative şi specifice unor ramuri şi probe sportive; - îmbunătăţirea capacităţii de efort prin stimularea marilor funcţii; Obiective psihomotorii: - dezvoltarea schemei corporale;
-
dezvoltarea coordonărilor senzori-motorii normale; dezvoltarea echilibrului static şi dinamic; realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară; formarea coordonatelor de timp ale mişcării; dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale; formarea reprezentărilor ideomotorii şi a capacităţii de a opera cu ele; educarea capacităţii de diferenţiere kinestezică;
Obiective cognitive: - dezvoltarea capacităţii de a cunoaşte propria persoană, mediul ambiant, natural şi social; - dezvoltarea capcaitatii de a analiza şi interpreta elementele de conţinut, relaţiile care se stabilesc în procesul educaţiei fizice; - valorizarea efectelor pozitive ale educaţiei fizice; - dezvoltarea calităţilor atenţiei, memoriei, aspectelor intuitive ale gândirii, creativităţii (motrice); Obiective în plan motivaţional şi afectiv-volitiv: - formarea unor convingeri referitoare la rolul exerciţiilor fizice în creşterea calităţii vieţii; - echilibrarea şi reglarea emoţională (descărcarea agresivităţii, defulare); - educarea atitudinilor, a convingerilor, a sentimentelor morale (fair-play, respect, colaborare, întrajutorare, prietenie, etc.); - educarea emoţiilor estetice; dezvoltarea capacităţii de autoreglare la nivelul comportamentului global (spirit de organizare, curaj, disciplină, pereverenta, dârzenie); CURS 6 – 17.03.2011 FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI Realizează o corespondenţa între practicarea exerciţiilor fizice şi efectul acestora asupra vieţii sociale. Societate
Individ
Funcții
Practicarea exerciț iilor fizice
1. Funcţia de optimizare a potenţialului biologic Activităţile de educaţie fizică şi sport constituie un stimul direct al dezvoltării morfo-functionale, iar absenţa acestora poate conduce la adaptări de tip involutiv, ale căror dimensiuni sunt greu de anticipat. O societate adecvată din punct de vedere calitativ şi cantitativ conduce la modificari morfologice şi funcţionale relevante: - tonifierea musculaturii cardiace şi respiratorii; - creşterea volumelor sistolic şi respirator; - scăderea frecvenţei cardiace în repaus şi în efort; - atitudine corporală corectă; - îmbunătăţirea calităţii proceselor de reglare neuromusculară; 2. Funcţia psiho-sociala Educaţia fizică şi sportul formează la tânăr competenţe de ordin motric, somatic, funcţional, psihic şi moral, devenind indispensabile în procesul de dezvoltarea armonioasă a personalităţii umane. Se stimulează activitatea intelectuală (gândirea, atenţia, memoria, imaginaţia, creativitatea) cea care este responsabilă de dobândirea cunoştinţelor despre: -
deprinderi (cum ar trebui să se mişte corpul); activităţi (în ce context poate să se mişte corpul); regulile de desfăşurare a acestor activităţi; mişcare (cum poate să se mişte corpul); fitness (cum “funcţionează” corpul în mişcare);
Domeniul afectiv – influenţele se fac resimţite îndeosebi la nivelul a patru categorii de comportamente afective: • • • •
interese motivaţii atitudini valori
Dorinţa de afiliere la grup – prin practicarea exerciţiilor fizice: -
se dezvoltă sentimental de apartenenţa la un grup; se oferă ocazia valorizării ideilor şi a acţiunilor personale; se asigură recunoaşterea valorii individului; se favorizează dezvoltarea capacităţii de apreciere şi de autoapreciere; se realizează acceptarea şi promovarea unui comportament moral consistent, exprimat în concepte de tipuri fair-play, cooperare etc.; 3. Funcţia culturală Marchează transformarea “corpului-obiect” în “corp-subiect”, care simte, percepe, analizează, compară, decide într-o experienţă de mişcare ce interferează cu actul de creaţie.
Prin educaţie fizică şi sport, individual poate exprima cine este, ce simte şi care este viziunea lui asupra vieţii, putându-se identifica cu sine şi cu ceilalţi (estetica funcţională). Sportul implică şi alte dimensiuni ce pot fi apreciate ca estetice prin impresiile pe care le provoacă spectatorilor: frumosul, armonia, sublimul, eroismul. Educaţia fizică şi sportul reprezintă surse de inspiraţie pentru creatorii de arte plastice, de literature, cinematografie şi muzica. 4. Funcţia economică Educaţia fizică şi sportul pot fi considerate ca aparţinând ariei serviciilor şi se pune problema eficienţei activităţii. Efectele economice ale sportului pot fi imediate sau tardice. Sportului îi este caracteristic un anumit tip de producţie de bunuri materiale. Sportul este în acelaşi timp consumator şi producător de bunuri şi servicii. Impactul economic al educaţiei fizice Practicarea exercitiilor fizice
Sănătate, recreere, echilibru fizic-emoț ional fizic-emoț ional, odihnă activă
Integrare profesională Integrare socială Integrare funcț ională
Creșterea randamentului școlar, profesional
CURS 7 – 24.03.2011 SPORTUL Conceptul de sport Sportul, fenomen al lumii moderne, este considerat experienţă individuală şi instituţie, loisir şi specializare de înalt nivel competiţional, expresie spontană şi tehnică elaborată, practică educativă şi spectacol, joc şi muncă, exerciţiu corporal şi conduită psihică. Conduită motrică şi sportivă Obţinerea prin mişcare a unui rezultat demonstrabil, obiectiv (timp, distanţă, încărcătură, transformarea aptitudinilor motrice în rezultate măsurabile). Optimizarea mişcării sub aspect calitativ, gradat în funcţie de dificultate.
Obţinerea unui avantaj asupra adversarului direct, rezultatele stabilindu-se prin comparaţie directă. COMPETIŢIA – elementul central al sportului - presupune compararea performanţelor sportive. La baza activităţii competiţionale se află egalitatea şanselor tuturor participanţilor prin crearea condiţiilor identice. Obţinerea performanţei sportive vizează atât procesul cât şi rezultatul, deci atât efortul cât şi ceea ce se obţine în urma acestuia. PERFORMANŢA – desemnează toate acţiunile şi rezultatele acestor acţiuni ce contribuie la manifestarea individului sau a grupului de indivizi SISTEM DE DEFINIŢII ALE SPORTULUI • Sportul este o activitate de întrecere constituită dintr-un ansamblu de acţiuni motrice differentiate pe ramuri, prin care se caută perfecţionarea posibilităţilor morfofuncţionale şi psihice concretizate în performanţe ca recordul, depăşirea proprie, depăşirea partenerului. • Sportul reuneşte toate formele de activitate fizică menite printr-o participare organizată sau nu, să exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual, să stabilească relaţii sociale sau să conducă la obţinerea de rezultate în competiţii de orice nivel. • Sportul este o structură de activităţi motrice codificate şi de regii instituţionalizate ce corespund practicării diferitelor forme de competii sportive, după reguli oficiale, între doi sau mai mulţi competitori sau a unui individ cu sine însuşi. • Sportul este o activitate motrică de loisir sau de întrecere desfăşurată în cadru instituţionalizat sau independent. CARACTERISTICILE SPORTULUI Sportul reprezintă o activitate socială dinamică al cărei scop este perfecţionarea omului. Sportul impune o relaţie de tensiune între natură, cultură şi individualitate. Sportul de înaltă performanţă şi cel de loisir au devenit un fenomen de masă.
Caracteristicile sportului
Sport si institutie
Sport si performanta
Sport si competitie
Sport si scolarizare
CURS 8 – 24.03.2011 COMPONENTELE PROCESULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT 1) Cunoştinţele teoretice de specialitate • argumente privind importanţa practicării exerciţiului fizic sub orice formă în accord cu efectele obţinute; • denumirile principalelor segmente ale corpului uman, a grupelor musculare şi articulaţiilor importante; • elemente privind poziţiile, planurile şi posibilităţile de mişcare ale diferitelor segmente corporale; • elemente minimale privind efortul de natură psiho-fizica (parametric, dosare) şi ecoul său la nivel funcţional (frecvenţa respiratorie şi frecvenţa cardiacă); • reguli privind conceperea, organizarea şi desfăşurarea în condiţii de eficienţă şi siguranţă a proceselor de practicare a exerciţiului fizic; • denumiri specifice pentru elemente, procedee şi acţiuni tehnico-tactice specifice anumitor discipline sportive; • reguli privind mecanismele de executare şi exersare a acţiunilor motrice specifice activităţii desfăşurate; • regulamentele de practicare a disciplinelor sportive; • reguli privind igiena practicării exerciţiului fizic; • competiţii, recorduri, performanţe şi personalităţi din domeniul educaţiei fizice şi sportului; • elemente de istoria şi filosofia educaţiei fizice şi sportului (olimpism, mişcare olimpică, fair-play). 2). Indici morfologici şi funcţionali ai organismului ▪ Indici somatici Talie, greutate, dimensiunea segmentelor, perimeter, diameter, anvergura braţelor ▪ Indici funcţionali Frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratorie, capacitatea respiratorie 3). Calităţi motrice Pot fi definite drept caracteristici înăscute ale individului al căror nivel se dezvoltă pe percursul vieţii după o dinamică dependentă de mai mulţi factori. Factorii care influenţează dezvoltarea calităţilor motrice: • fondul genetic al individului; • caracteristicile procesului de creştere şi dezvoltare; • cadrul geografic şi social în care se dezvoltă individual (familie, locaţie, gen de activitate desfăşurat, tip de şcolarizare); • implicarea individului într-o activitate organizată de practicare a exerciţiilor fizice – educaţia fizică în şcoală sau antrenament sportiv; Tipuri de calităţi motrice:
▪ Calităţi motrice de bază Viteză, forţă, rezistenţă, capacitate coordonative, supleţe (mobilitate articulară şi elasticitate musculară). ▪ Calităţi motrice specifice anumitor ramuri sportive reprezentate prin combinaţii ale calităţilor motrice de bază. 4). Deprinderile motrice Caracteristici dobândite care se perfecţionează în activităţi de tip educaţie fizică sau antrenament sportiv. Formarea deprinderilor motrice Mecanismul de formare are la bază formarea reflexelor condiţionate prin intermediul repetării multiple, ceea ce conduce în cele mai multe situaţii la formarea stereotipurilor dinamice şi o eficientizare a proceselor energetice. Caracteriticile deprinderilor motrice • sunt componente ale conduitei voluntare umane ce se formează în mod conştient; • sunt rezultatul calitativ al exersării mişcărilor; • sunt structuri de mişcări coordonate care constau în integrarea sistemică a mişcărilor însuşite anterior; • valorifică, prin capacitatea de diferenţiere fină, informaţiile senzorialperceptive, rezultând o disipare a acţiunilor; • prezintă o aferentaţie inverse, rapidă şi eficientă; • dovedesc o relative stabilitate în condiţii constante şi plasticitate în condiţii variabile; • sunt condiţionate de aptitudinile motrice, motivaţie, nivelul instruirii; Caracteristici ale mişcărilor care compun deprinderile • unele elemente, sau chiar intreaga deprindere se pot automatiza complet, asigurând o eficienţă deosebită a mişcărilor şi un control redus al scoarţei cerebrale, ceea ce permite reorientarea atenţiei către alţi factori implicaţi în acţiune; • elementele componente ale deprinderilor sunt legate logic, precis, întrun sistem unic şi ireversibil; • chiar dacă depinderile pot fi automatizate complet (la nivelul mecanismului de realizare) există situaţii în care ele se manifestă original, adaptându-se la modificările condiţiilor de execuţie; Tipologia deprinderilor motrice ▪ În funcţie de componentele senzoriale implicate în activitate - perceptive motrice (cognitiv-motrice) ~ ex: scrimă, lupte, jocuri sportive; - motrice (propriu-zise) ~ ex: atletism, patinaj, gimnastică; ▪ În funcţie de gradul de automatizare - elementare – complet automatizate dezvoltând stereotipii ~ ex: mers, alergare, săritură; - complexe – parţial automatizate ~ ex: jocuri sportive, sporturi de luptă; ▪ În funcţie de finalităţile urmărite
- de bază (mers, alergare, săritură); - utilitar aplicative (aruncare, prindere, târâre, căţărare, escaladare, transport de greutăţi, tractiune-impingere); - specifice disciplinelor sportive (elementele şi procedeele tehnice); 5). Priceperile motrice Sunt componente voluntare neautomatizate ale motricităţii individului, rezultate ale procesului de învăţare motrică ce valorifică, prin intermediul inteligenţei, ansamblul deprinderilor cunoscute în condiţiile adaptării la sarcini motrice variabile. Nivelul de exprimare a priceperilor motrice depinde de următorii factori: - conştientizarea şi aprecierea cât mai exactă a sarcinii motrice; - volumul deprinderilor motrice cunoscute de individ; - experienţa motrică a individului; - capacitatea de generalizare, memoria, imaginaţia şi creativitatea, manifestate de individ; Tipuri de priceperi motrice ▪ Elementare - asigură răspunsul motric în faza iniţială a învăţării sau exersării unei acţiuni - reprezintă un produs al învăţării prin imitaţie; ▪ Complexe - reunesc în rezolvarea unei situaţii variabile, cunoştinţe teoretice, deprinderi cunoscute, experienţa motrică; Obişnuinţele - pot fi descrise drept conduite voluntare ale individului, care include preferinţe, pasiuni, pentru un anumit domeniu sau activitate; - generează reacţii similare ale individului în anumite situaţii, bazate pe motive şi convingeri puternice; Tipuri de obişnuinţe - obişnuinţa de a practica sistematic exerciţii fizice, sub orice formă; - obişnuinţe legate de igiena practicării exerciţiului fizic (igiena individuală, a bazelor materiale folosite); - obişnuinţe de conduită socială; Atitudinile - sunt componente structurale ale personalităţii umane, rezultate mai ales din educaţie şi influenţe sociale, a căror caracteristică principală o constituie disponibilitatea sistemului psihic de a percepe şi judeca realitatea şi de a reacţiona în consecinţă; Educaţia fizică şi sportul determină formarea unor atitudini favorabile faţă de:
-
societate şi colectivitate; respectarea normelor morale; practicarea exerciţiului fizic; activitatea desfăşurată; reguli şi legi profesionale sau sociale, etc.;
Elementele educaţiei generale - abordarea integrativă a cunoştinţelor; - solicită şi dezvoltă sfera intelectuală; - solicită şi dezvoltă componenta morală; - solicită şi dezvoltă simţul estetic; CURS 9 – 31.03.2011 NORMATIVITATEA ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ I. Principii cu caracter general II. Principii care se impun cu dominanţă asupra conţinutului procesului III. Principii care acţionează asupra metodologiei didactice şi formelor de organizare a activităţilor IV. Principii specifice activităţii de educaţie fizică şi sport V.
Principii cu caracter general
▪ Principiul interacţiunii teoriei cu practica - Trecerea de la a cunoaşte şi a şti, la a şti să faci şi a fi capabil. - Tot ceea ce se însuşeşte în procesul organizat deinvatare, se cere a fi valorificat în activităţile competiţionale sau în cele sportive desfăşurate în timpul liber al subiectului. ▪ Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individualitate - vârstă - sex - dezvoltare bio-motrica - nivel de pregătire - cunoaşterea permanentă a nivelului colectivului şi gradul de îndeplinire a obiectivelor stabilite; - stabilirea unui ritm optim de lucru; - acţiunile individualizate pot lua forma temelor pentru acasă; - dezvoltarea superioară a subiecţilor cu aptitudini; - desfăşurarea activităţii în clase speciale pentru cei cu aptitudini deosebite, sau cele destinate persoanelor aflate în dificultate; - diferenţierea evaluării randamentului subiecţilor; I.
Principii care se impun cu dominante asupra conţinutului procesului
▪ Principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor Acţiunile conducătorului procesului:
A) Adaptarea metodologiei de acţionare în funcţie de fiecare grupă alcătuită pe criterii bio-motrice: - alegerea metodelor, procedeelor metodice, a modalităţilor de exersare şi formaţiilor adecvate; - selecţionarea mijloacelor şi dozarea lor optimă, în vederea stimulării şi a mobilizării subiectului; - utilizarea reglatorilor metodici pentru accelerarea şi eficientizarea procesului de instruire; B) Aplicarea regulilor impuse de practică domeniului: - trecerea de la necunoscut la cunoscut; - trecerea de la uşor la greu; - trecerea de la simplu la complex; ▪ Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare - necesitatea predării integrate a cunoştinţelor; - se aplică la nivelul documentelor de planificare; Cerinţe: • informaţia care urmează a fi predate trebuie să fie grupată, ordonat şi programată în concordanţă cu logica internă a componentelor vizate; • materialul nou predate trebuie să pornească de la cunoştinţele însuşite anterior şi să pregătească subiectul pentru cele care urmează a fi predate; • în planificarea conţinutului trebuie să se ţină cont de necesitatea continuităţii şi coerenţei între lecţii, semestre (perioade), ani; • participarea ritmică a subiecţilor la procesul de instruire; II.
Principii care acţionează asupra metodologiei didactice şi formelor de organizare a activităţilor ▪ Principiul corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract (principiul instituţiei) - implicarea analizatorului vizual, auditiv, tactil şi kinestezic în timpul exersării elementelor; Cerinţe: - imaginile utilizate sau realizarea demonstraţiei necesită un plasament optim; - explicaţiile să fie făcute pe un ton adecvat situaţiei; - în exersare trebuie să se asigure o localizare exactă a solicitărilor, pentru a se forma reperele senzoriale; ▪ Principiul participării conştiente şi active - cunoaşterea şi înţelegerea obiectivelor educaţiei fizice şi sportului, ceea ce va conduce la o mai bună motivare şi conştientizare a acţiunilor subiecţilor; - înţelegerea mecanismului de bază al actelor şi acţiunilor motrice supuse învăţării, în vederea formării unei reprezentări cât mai exacte şi a uşurării memorizării mişcărilor;
- stimularea autonomiei şi a iniţiativei subiecţilor în alegereasolutiilor motrice la problemele create de specialist, în vederea menţinerii unei stări de implicare cât mai ridicată; - implicarea subiecţilor în procesul de evaluare a propriilor avtiuni şi a celorlalţi; ▪ Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor şi deprinderilor - în transmiterea informaţiilor să se apeleze la memoria logică, bazată pe înţelegerea mecanismelor de acţiune; - asigurarea unui număr optim de repetări necesare realizării obiectivelor stabilite; - exersarea continuă şi în condiţii variate, asigură temeinicia formării deprinderilor şi durabilitatea rezultatelor obţinute în toate planurile; - programarea unui volum de informaţii specifice în strictă concordanţă cu timpul avut la dispoziţie; III. Principii specifice activităţii de educaţie fizică şi sport ▪ Principiul solicitării gradate a organismului - în cadrul fiecărei lecţii, intrarea în efort trebuie realizată gradat, respectând particularităţile fiziologiceale subiectului şi ale efortului; - în programarea activităţii pe termen lung – se asigură o adaptare treptată a organismului la solicitările specifice şi un progres continuu fără sincope şi fără probleme fiziologice; ▪ Principiul solicitării optime - se înlătură situaţia de sub sau supra solicitare; - o dozare corespunzătoare a stimulilor din pregătire va produce efectele adaptative şi de învăţare propuse; ▪ Principiul frecvenţei şi duratei solicitării - propune o programare şi planificare judicioasă a solicitării din cadrul activităţilor atât la nivelul lecţiei cât şi pe termen lung; - din punct de vedere al prezenţei în timp a activităţii motrice pentru care se optează, solicitarea specifică activităţilor motrice se poate extinde în funcţie de activitate, de obiective şi de practicant, de la câteva luni până la toată viaţa; CURS 10 – 31.03.2011 ORIENTĂRI METODOLOGICE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT 1.Autonomia 2.Instruirea programată 3.Problematizarea 4.Tratarea diferenţiată 5.Algoritmizarea 6.Modelarea Autonomia - presupune un anumit grad de independenţă; - implică respectarea unor legităţi specifice activităţii desfăşurate;
- se aplică în condiţiile existenţei unor cunoştinţe şi capacitate în direcţia autoorganizării, autoconducerii şi autoevaluării specifice procesului desfăşurat; - se poate manifesta în direcţia eficienţei acţiunilor întreprinse atât de professor cât şi de subiect; Autonomia profesorului: • programa de specialitate; • metodologia utilizată; • planificarea activităţii; • conducerea anumitor părţi ale lecţiei; • organizarea spaţiului de lucru; • ajutor în execuţiile colegilor; • arbitraj; • implicarea în organizarea de competiţii; Problematizarea Reprezintă o variantă complexă de amplificare a învăţării prin descoperire (euristică) care constă într-o serie de procedee prin intermediul cărora se creează situaţii problemă, care impun subiecţilor pentru rezolvarea, analizarea relaţiilor dintre elementele constituente şi elaborarea unor soluţii care să folosească cunoştinţele deja existente. - o situaţie problemă se constituie într-un plan de acţiune realizat anticipat, folosind anumite repere care să ordoneze şi să orienteze activitatea în direcţia prevăzută; - o situaţie problemă determină la nivel psihologic o stare conflictuală generală de nivelul cunoaşterii, experienţei subiectului, şi dificultatea situaţiei supusă rezolvării; - această dificultate trebuie să asigure un nivel optim de stimulare şi activare a subiectului pentru a obţine o implicare totală în demersul generat; Etapele problematizării Conceperea situației-problemă, solicită din partea profesorului, pe lângă o bună cunoaştere a particularităţilor şi nivelului colectivului şi o pregătire profesională corespunzătoare. Analiza situaţiei propusă spre rezolvare, în care colectivul este angajat intellectual, afectiv şi voliţional. Pentru acest moment se pot imagina două situaţii: • profesorul oferă variante de rezolvare a situaţiei iar subiecţii optează pentru cea considerată corectă; • nu se oferă nici un indiciu, subiecţii soluţionând singuri problema în funcţie de cunoştinţe, posibilităţi şi experianta; Momentul rezolvării situaţiei problemă, care presupune pe lângă elaborarea soluţiilor de către subiecţi şi confirmarea rezultatului de către professor. Rezolvarea situatiei-problema se poate realize pe mai multe căi: • profesorul ajută elevii să resolve situaţia propusă;
• elevii colaborează pentru soluţionarea problemei; • fiecare elev oferă soluţia considerată optimă pentru rezolvarea problemei; CURS 11 – 07.04.2011 Algoritmizarea Este o metoda de rationalizare a invatarii si predarii care are la baza algoritmii. Se constituie intr-o structura general valabila care se poate aplica in situatiile standard. In educatie fizica si sport se pot identifica urmatoarele categorii de algoritmi: • algoritmi specifici activitatii didactice a profesorului • algoritmi specifici activitatii didactice a elevului • algoritmi specifici continutului procesului de educatie fizica si sport Cerinte pentru realizarea agloritmilor: • sa se analizeze structura elementelor supuse invatarii, in vederea descopunerii acesteia in elemente distincte • sa fie respectate legile dezvoltarii biologice, particularitatile de varsta si nivel de pregatire ale colectivului Descrierea unor algoritmi in educatia fizica si sport impune urmatoarele elemente: • prezenta unui cod simbolic sau grafic (litere, cifre, figuri geometrice) • sa includa un numar optim de actiuni pentru realizarea obiectivului, selectionate pe criteriul eficientei • sa prezinte o dozare corespunzatoare realizarii obiectivului, in conditile respectarii particularitatilor bio-motrice ale elevilor • sa prezinte aspecte legate de aplicarea lor in lectie Limite in aplicarea algoritmizarii in educatie fizica si sport: • anularea rolului creativitatii si imaginatiei, prin cadrul stereotipizat care este impus in solutionarea problemelor • prezenta unor elemente care nu permit elaborarea algoritmilor, cum este cazul jocurilor sportive • aparitia unor situatii neprevazute a caror anticipare si solutionare tipica nu este posibila Instruirea programata Consta in descompunerea elementelor supuse invatarii in unitati de complexitate diferita (pasi metodici) si esalonarea lor intr-un algoritm de dificultate unica pentru toti subiectii. Materialul predat este prezentat sub forma unui program al carui success depinde de respectarea unor principii si operatiile pe care le implica:
• principiul pasilor mici si al progresului gradat, respectatin structurarea informatiei • principiul implicarii active a subiectului in parcurgerea fiecarei unitati de invatare • principiul ritmului individual de studiu, raportat la posibilitatile fiecarui subiect, grupa valorica sau colectiv • principiul verificarii si intaririi imediate si directe a corectitudinii raspunsului • principiul reusite se respecta prin validarea eficientei programului (pana la un procent de greseli de maxim 10% pentru un colectiv) Instruirea programata liniara (SKINNER) • presupune construirea raspunsurilor de catre specialist • consta in parcurgerea unitatilor intr-o anumita ordine, elaborate de catre specialist sip e care subiectul doar o urmeaza • prin aceasta se elimina posibilitatea de eroare in rezolvarea situatiei propuse Instruirea programata (CROWDER) • presupune unitati de dimensiuni mai mari, existenta raspunsurilor la alegere si prezenta unor elemente complementare. • pentru solutionarea situatiilor se ofera mai multe variante, dintre care subiectul o va alege pe cea considerata corecta in functie de cunostintele, posibilitatile si experienta sa • alegerea raspunsului corect permite subiectului sa acceada la urmatorul nivel de dificultate, in timp ce o solutionare gresita atrage dupa sine implicarea sa intr-o ramificatie a programului, unde prin informatii si explicatii suplimentare este relevata cauza greselii si modalitatea de reparare a acesteia. Ulterior subiectul este retrimis la unitatea principala pentru a rezolva situatia si a accede la nivelul urmator. • Programarea ramificata valorifica idea ca se poate invata din greselile comise impiedicand asmiliarea mecanica Limitele in aplicarea instruirii programate • Situatiile uneori imprevizibile care pot aparea in timpul activitatii • Solutionarile creative implicate de anumite elemente care se predau • Scaderea interesului pentru rezolvarea situatiilor prin raspunsuri déjà formulate Tratarea diferentiata Implica principiul accesibilitatii continutului si individualizarii instruirii, necesitand respectarea particularitatilor bio-motrice ale colectivului de subiecti. In educatie fizica si sport se organizeaza activitatea pe grupe differentiate dupa criteriul potentialului bio-motric al subiectilor.
• Grupele valorice sunt constituite in urma verificarilor de la inceputul perioadelor de pregatire • Au un caracter deschis • In cadrul grupelor un rol important il detin liderii • Prevederile curricular, prin traseele individuale de pregatire, permit tratarea diferentiata a subiectilor in functie de optiunile privind practicarea unor anumite ramuri de sport • Prin aplicarea acestei metode in efs este generat un continut adecvat nivelului manifestat de fiecare subiect CURS 12 – 07.04.2011 Modelarea In acceptie didactica, privind organizarea si desfasurarea procesului instructiveducativ, modelarea presupune folosirea modelelor material sau ideale ca analogii ale realitatii cu caracter de instrument. Modelul reprezinta o reducere a originalului la nivel de elemente esentiale si definitorii, necesare explicarii sau abordarii fenomenului. In educatie fizica si sport modelul prezinta urmatoarele caracteristici: • Este simplu si fidel cu originalul categorical, pentru a-si dovedi eficienta • Este mai omogen si mai abstract decat originalul, pe care il reflecta rezumativ si limitat • Este un sistem inchis, nemodificabil, in perioada demersului didactic • Este précis si cuantificat prin parametrii de ordin calitativ si cantitativ Componentele modelului in educatie fizica si sport • Cunostintele teoretice de specialitate • Capacitatea de organizare a activitatii • Dezvoltarea fizica armonioasa • Calitatile motrice • Deprinderile motrice si priceperile motrice • Capacitatea de practicare autonoma si independenta a exercitiilor fizice Metode didactice utilizate in educatie fizica si sport Metode de instruire - Metode de comunicare(de transmitere a informatiei) • Metode verbale: Descriere Explicatie Conversatie Comunicare prin discurs scris • Metode intuitive: Demonstratia
Observarea executiei altor subiecti Folosirea materialelor iconografice - Metode de actiune • Metoda de exersare mental • Metoda practica (libera, asistata, simulate): Formarea capacitatii de organziare Optimizarea dezvoltarii fizice Formarea depriderilor si priceperilor motrice Formarea capacitatii de practicare autonoma a exercitiului fizic Formarea capacitatii de practicare independent a exercitiului fizic Dezvoltarea calitatilor motrice Metode de evaluare MIJLOACELE EDUCATIEI FIZICE Mijloacele reprezinta instrumente didactice care asigura transpunerea continutului instructiv-educativ, pregatirea subiectilor in vederea obtinerii unor abilitati, capacitate sau performante sportive care apartin deopotriva spferei fizice si psihice a personalitatii acestora. In acest fel se indeplinesc functiile si sunt realizate obiectivele educatiei fizice si sportului. Mijloacele se impart in: Mijloace specifice - Exercitiul fizic - Masurile de refacere a capacitatii de efort: • pauzele de revenire • schimbarea competitorilor in concursuri • masurile hidro-fizio-terapeutice • regimul de viata - Aparatura si echipamentul de specialitate Conditii favorizante si mijloace asociate in practicarea exercitiilor fizice • Mijloacele associate – elemente ale celorlalte laturi ale educatiei: - muzica - studiul literaturii de specialitate • Conditiile favorizante: - factorii naturali de calire - conditiile de igiena TMEFS CURS 13 – 14.04.2011 PLANIFICAREA IN EDUCATIE FIZICA Poate fi definita ca o actiune anticipative a conducatorului unei activitati, prin care sunt prevazute obiectivele, continutul, desfasurarea si finalizarea procesului in vederea eficientizarii demersului initiat.
In eduactia fizica, poanificarea procesului este de o complexitate superioara celei realizate pentru alte activitati. • Perioada lunga de timp (semestru, an de studii, perioade de pregatire) pentru care se realizeaza planificarea. • Conceptia cibernetica, impusa de planificarea specifica activitatii de tip sistemic cum este cazul eduactiei fizice. • Natura componentelor procesului de educatie fizica si sport si legatura acestora cu efortul de tip psiho-fizic, metodologia diferita de abordare a procesului de dezvoltare sau formare a componentelor, proiectarea continutului pentru fiecare component, dozarea efortului reprezinta factori de mare cimplexitate care cresc dificultatea planificarii; • Locul si conditiile de desfasurare a lectiei de educatie fizica; • Continutul lectiei poate aborda diferite ramuri sau discipline sportive, ceea ce implica realizarea unei planificari care sa tina seama de particularitatile fiecarei situatii si diferenta datorita criteriilor de sex, varsta si nivel biomotric, inregistrata la nivelul colectivelor de subiecti, constituie un factor care impune tratarea diferentiata a situatiilor intalnite; Pentru realizarea unei planificari eficiente se impune respectarea urmatoarelor cerinte: • Concordanta cu particularitatile subiectilor; • Concordanta cu baza materiala aflata la dispozitie; • Concordanta cu realitatea geo-climaterica si sociala; • Concordanta cu traditiile locale privind practicarea unor discipline sportive; • Concordanta cu optiunile subiectilor privind practicarea unor discipline sportive; Actiunea de planificare se caracterizeaza in documentele de planificare care la nivelul profesorului de educatie fizica sunt: - Planul tematic anual; - Planul calendaristic; - Planul de lectie; In abordarea proiectarii didactice se recunoaste nevoia de a solution patru intrebari, intotdeauna in aceeasi ordine: • Ce doresc sa realizez? • Cu ce voi realiza cele propuse? • Cum voi realiza cele propuse? • Cum voi sti daca am realizat ce trebuia Intrebarile formulate stau la baza stabilirii etapelor proiectarii didactice: 1. Ce voi face? Etapa 1-> precizarea prealabila a obiectivelor educationale; 2. Cu ce voi face? Etapa 2 -> analiza resurselor educationale; 3. Cum voi face? Etapa 3 -> elaborarea strategiilor eduactionale potrivite pentru realizarea obiectivelor;
4. Cum voi sti daca s-a realizat ce trebuia? Etapa 4 -> stabilirea unui sistem
de evaluare a eficientei activitatii;
Evidenta in educatie fizica si sport Evidenta este aciunea specifica profesorului care consta in inregistrarea rezultatelor pbtinute in activitatile desfasurate, in vederea compararii cu obiectivele stabilite. Evidenta este strans legata de planificare si se impune in vederea cresterii eficientei acesteia. Evidenta trebuie sa indeplineasca doua conditii. • Sa fie obiectiva • Sa fie realizata la timp Tipurile de evidenta • Evidenta preliminara – cuprinde totalitatea datelor necesar a fi cunoscute anterior elaborarii documentelor de planificare. • Evidenta curenta – include datele cu privire la activitatea desfasurata in fiecare lectie. • Evidenta bilant – ofera date despre rezultatele obtinute de subiecti la evaluarea de la sfarsitul perioadelor de pregatire, sau situatia generala din finalul procesului. Evidenta bilant ofera o buna parte din elementele necesare realizarii evidentei preliminare pentru perioada urmatoare. Documente de evidenta In activitatea de educatie fizica si sport documentele de evidenta sunt clasificate in doua categorii: • Documentul ofical reprezentat de catalog • Documentele neoficiale reprezentate de caietul profesorului si fisa individuala a subiectului. Evaluarea in educatie fizica si sport Evaluarea poate fi definite drept procesul care permite constatarea nivelului de indeplinire a obiectivelor propuse. Scopul evaluarii este in principal Acela de a preveni ramanerile in urma, de a le constata din timp atunci cand exista, depistand cauzele si stabilind masurile necesare evitarii esecului. • Evaluarea initiala (diagnostic) care serveste la stabilirea nivelului de pregatire al subiectilor inaintea inceperii activitatii. • Evaluarea formativa (continua) care ofera posibilitatea controlarii evolutiei colectivului de subiecti si interventiilor corrective atunci cand situatia o cere. • Evaluarea stimulativa care constituie modalittea de a stabili la finalul activitatii, nivelul de realizare a obiectivelor propuse. Continutul evaluarii 1. Verificarea – este actiunea prin care subiectii sunt supusi la unele probe, a caror natura difera in functie de elementul verificat.
• In eduactie fizica si sport, verificarea este de cele mai multe ori practica, cu exceptia situatiilor in care se verifica cunostintele teoretice (verificarea orala); • Daca rezultatele obtinute la probele administrate au valoare cantitativa intervine operatia de masurare, care permite compararea rezultatelor cu eventuale baremuri sau norme, pentru o apreciere cat mai obiectiva; • In cazul in care verificarea se realizeaza prin probe standardizate (teste) putem vorbi despre testare. 2. Aprecierea – urmeaza verificarii si este dependent de natura probei
• • -
administrate. Ea poate fi facuta verbal sau prin simboluri. Aprecierea consta in reflectarea nivelului executiei subiectului in constinta profesorului si emiterea unor judecati de valoare cu privire la actul motric evaluat. Gradul de subiectivism al aprecierii creste in cazul unor probe care nu permit masurarea si depinde de urmatoarele aspecte: graba manifestata in momentul deciziei; tendinta de a incuraja subiectii care nu manifesta incredere in fortele proprii; starea psihica a profesorului in momentul aprecierii; nivelul de pregatire si experienta profesorului; cause de alta natura (plasament necorespunzator, zgomot, etc.);
3. Notarea – actiunea prin care se materializeaza in note sau calificative
actiunile primelor doua etape. Notele acordate trebuie sa indeplineasca trei dfunctii: • functia didactica – evidentiaza nivelul de insusire al materialului predat, atat din punct de vedere cantitativ cat si din punct de vedere calitativ. Totodata este indicate tendinta progres-regres a subiectului; • functia educativa – urmareste determinarea la fiecare subiect a unei atitudini pozitive si constiente, mentinand totodata si un interes crescut pentru activitatea de educatie fizica; • functia sociala – subiectii sunt ierarhizati in functie de rezultatele obtinute si se ofera totodata posibilitatea orientarii profesionale;
