Romanul subiectiv. Romanul de analiza psihologica. Particularitatile prozei lui Camil Pentrescu Camil Petrescu aduce în literatura română romanul modern în sensul european al cuvântului. Caracterul modern se remarcă la mai multe niveluri: tematic, construcţiei personajelor, cosntrucţiei discursului narativ. 1. La nivel tematic -Camil Petrescu introduce în literatură romanul citadin (oraşul ca lume) -accentul nu mai cade pe înfăţişarea lumii exterioare ş i pe observarea ei, ci pe lumea interioară, pe conţinutul sufletesc al individului -Camil Petrescu aduce în literat ură un nou tip de personaj: Intelectualul: - nu este o categorie socială, ci o categorie umană care vizează o anumită raportare a omului la univers -este cel care problematizează ( îş îşi pune probleme despre lume, viaţă etc. şi analizează lucid) -caracteristica sa fundamentală este luciditatea: „Câtă luciditate, atâta
conştiinţă şi deci atâta dramă.”
-instanţa supremă este conştiinţ a, nu e important ce s-a petrecut în realitate ci ce a devenit sem nificativ pentru conştiinţă -acest intelectual trăieşte î n fiinţa lui opoziţia dintre ordinea ideală (a conştiinţei) şi ordinea reală (a lumii). 2. Construcţia personajelor -personajul modern e construit diferit faţă de personajul tradiţ ional -dacă personajul tradiţional este de regulă un caracter ş i imaginea sa re zultă din caracterizarea directă şi cea indirectă , personajul modern este o subiectivitate vie( adică e prezent at mai mult din perspectiva vieţii sale lăuntrice; nu atâ t din perspectiva a ceea ce face, cât d in perspectiva a ceea ce simte şi gândeş te). 3. Particularităţile discursului narativ a) Renunţarea la omiscienţă -naratorul modern renunţă la perspectiva absolută şi obiectivă asupra evenimentelor aşa înât avem: Narator=personaj: evenimentele sunt prezentate prin p risma subiectivă a unui personaj narator, prin urmare cititorul află doar atât cât ştie personajul narator şi în funcţie de perspectiva acestuia. Relatarea se face la persoana I, iar discursul narativ are caracter subiectiv.
-autenticitatea: caracteristica fundamentală a romanelor lui Camil Petrescu: „ Eu nu pot vorbi onest decăt la persoana I”: artistul nu poate înfăţişa cu adevarat în creaţia sa decâ t propriile sale experienţ e despre lume. b) Ordonarea evenimentelor -evenimentele nu se mai or doneaza cronologic ca în romanul tradiţ ional, ci potrivit unui criteriu subiectiv care este memoria voluntară ( adică conştiinţa îşi selectează voluntar din haosul memoriei amintiri utile pentr u a da un sens evenimentelor tră ite). c) La nivel stilistic -modalitatea prin care personajul se analizează pe sine se numeşte introspecţ ie, iar la nivel stilistic aceasta se realizează prin intermediul monologului interior care expri mă gândurile cele mai intime ale personajului -anticalofilia: pentru C. Petrescu nu conte ază scrisul frumos, elegant, ci autenticitaea sau altfel spus, cuvintele să redea cât mai fidel sentimentele şi tră irile.
Ultima noapte de dragoste înta ia noapte de razboi I.
Tema
-este un roman modern de analiză psihologică , textul fiind construit ca o confesiune a personajului narator -este un roman citadin care pune problema intelec tualului confruntat cu experienţ e fundamentale. II. Compoziţia -romanul are două părţ i: a) Ultima noapte de dragoste: iubirea b) Întâia noapte de război: ră zboiul -deşi cele două părţ i pot fi considerate romane separate unitatea lor e dată de faptul că : Există acelaşi personaj ( aceeaşi conştiinţă care reflectă întâmplă rile). Cele două părţi sunt experienţ e fundamentale la care eroul se raportează pentru a se autodefini. III. Construcţie epică -romanul e construit pe două plane: a) Există un plan subiectiv al conştiinţei surprinzându -se lumea interioară a personajului care îşi analizează gândurile şi trăirile. b) Un plan obiectiv reprezentat în prima parte de societatea românească de la începutul secolului XX şi în a doua parte de ră zboi.
IV.
Structura romanului
-se constituie în funcţ ie de trei momente temporale distincte: a) Timpul prezent: este timpul eului care scrie şi care redactând textul îşi aminteş te trecutul. b) Un trecut mai apropiat: care este al războiului (este timpul primului şi ultimului capitol din partea I şi toată partea a II-a). c) Un trecut mai îndepărtat anterior războiului, cuprinzând povestea de dragoste dintre Ştefan şi Ela. V. Semnificaţii -romanul surprinde necontenita nevoie a eroului de a se cunoaşte pe sine şi de a se verifica în raport cu marile experienţe (iubirea şi războiul) -scopul pentru care Ştefan Gheorghidiu îş i rememorează trecutul este exprimat de cuvintele personajului care afirmă: „căutam o verificare ş i o identificare a eului meu.” -astfel iubirea şi războiul sunt experienţ e fundamentale ale eroului exprimând efortul conştiinţei de a ordona lumea conform structurii sale interioare -rostul rememorării este acela de a -l ajuta pe Ştefan să înţeleagă ceea ce a trăit şi să confere un sens întâmplărilor prin care a trecut. A. Raportarea la iubire -prima parte a romanului este povestea unei iubiri surprinse în toate etapele devenirii ei -relatarea poveştii de dragoste se face din perspectiva naratorului personaj, e l nu relatează întreaga istorie a cuplului ci selectează doar acele întâmplări care l -au marcat şi care au relevanţă pentru conştiinţ a sa respectiv pentru surpr inderea sensului a ceea ce a tră it -Gheorghidiu are asupra femeii ş i asupra iubirii o viziune id eală, absolută -el proiectează asupra Elei această imagine ideală a feminităţii şi constată ulterior discrepanţa dintre imaginea pe care şi -o face despre Ela ş i realitate -la Gheorghidiu, gelozia este o falsă problemă, personajul însuşi afirmă că nu a fost niciodată gelos -î n schimb el ar putea afirma asemenea unui alt personaj din piesele lui Camil Petrescu: „ Nu m-ai înşelat, ci m -am înşelat.” -astfel Gheorghidiu urmăreşte să ştie cu certitudine nu dacă femeia îl înşeala ci dacă imaginea făurită despre femeia iubită corespunde sau nu realităţii; el nu se poate consola cu gândul că a greşit , că şi -a consolidat căsătoria pe o eroare a intelectului, prin urmare drama în iubire este de f apt expresia unei drame a cunoaş terii. B. Raportarea la război -partea a doua seamănă cu un jurnal de campanie -războiul e privit prin prisma combatantului -războiul nu apare rep rezentat ca un eveniment eroic şi impunător ci dimpotrivă , ca un fenomen absurd, o catastrofă care mutilează fizic ş i psihic individul -una dintre scenele cheie a părţii a doua e capitolul „ Ne-a acoperit pămâ ntului lui Dumnezeu” unde avem o imagine infernală a războiului,o adevarată scenă apocaliptică
-pentru Ştefan Gheorghidiu, războiul este o altă experienţă fundamentală la care se raportează
-participarea la război, unde individul trăieşte în vecinătatea morţii îi construieşte lui Gheorghidiu o altă viziune asupra vieţii, asupra relaţiei lui cu Ela şi o altă ordonare a valorilor -pentru Gheorghidiu, războiul nu înseamnă eroism, ci un şir de experienţe deza struoase care îl determină să se întrebe asupra sensului existenţ ei - în privinţa construcţiei, partea a doua seamană cu un mozaic de scene care par să se alăture fără vreun principiu anume care să le coaguleze, semn că timpul ră zboiului este un timp al rupturii, al discontinuităţii. C. Raportarea la societate -problema moştenirii înfăţişată în a doua parte revelează imaginea unei societăţ i guvernate de legea banului -exponenţii aceste lumi sunt Nae Gheorghidiu şi Tănase Vasilescu Lumână raru, ultimul dintre ei este tipul milionarului analfabet, ignorant, dar posesor de numeroase întreprinderi rentabile -într-un asemenea context intelectualul este un inadaptat: în raport cu societatea el este un înfrânt pentru că valorile pe care le propune el nu sunt înţelese de către ceilalţ i (nu adimite să se bage în faţa celorlalţi care aşteaptă la codă la biroul avocaturii) -pe de altă parte, î n ordinea spiritului, ce i înfrânţi sunt Nae Gheorghidiu şi Lumânăraru care nu înţeleg libertatea gândirii şi nu admit gratitudinea cunoaş terii.