CUVÂNT ÎNAINTE Fiindcă am găsit foarte mulţi bărbaţi şi femei munciţi şi chiar descumpăniţi de această învăţătură a PREDESTINĂRII, am crezut de cuviinţă să scriu şi eu, cel mai neînsemnat dintre lucrătorii ogorului Evanghelieii, şi să-mi exprim părerile sprijinite pe Cuvântul Sfintelor Scripturi. Este bine şi de dorit să medităm asupra Cuvântului scris în Sfânta Carte, Biblia. Cineva a spus un cuvânt înţelept despre meditaţii asupra Scripturilor : ,,După cum într-o casă cu acoperişul stricat pătrunde ploaia, tot la fel, într-o minte unde nu locuieşte meditaţia Scripturilor sfinte pătrunde patima.” Aş dori să atrag atenţia cititorilor acestor rânduri de la bun început că în afară de Isus Cristos nu este predestinare. Toate versetele Bibliei au aceeaşi indrumare spre şi în Hristos. Aşa că oricine trece peste ce este scris, propagă o erezie şi îndreaptă pe oameni la stări de destabilitate, scufundându-i în ceaţa îndoielilor şi a nesiguranţei cu privire la viitorul lor etern. Dacă propovăduitorii predestinării ar avea dreptate, nici nu mai era nevoie să ne trimită Tatăl ceresc proroci care să îndrume pe oameni la trăirea Vieţii care ne-a fost arătată în viaţa şi trăirea pământeană a Domnului nostru Isus Cristos. Chiar jertfirea Domnului Isus nu-şi mai avea rostul ! La fel, nu mai era nevoie să ne trimită Dumnezeu Cuvântul Bibliei, deoarece oricum oamenii erau atunci predestinaţi şi trebuiau să meargă să completeze una din cele două compartimente veşnice: Iadul sau Raiul. Dar nu este aşa!
1
Fundaţia prevăzută de John Calvin
Fundaţia prevăzută de John Wesley, la care subscrie şi pastor V.Hozan.
______________________
______________________
Depravarea totală Fiinţele umane sunt atât de afectate de consecinţele negative ale păcatului originar încât sunt incapabile de a fi drepte şi sunt iremediabil păcătoase. Libertatea umană este complet înrobită de păcat ne putând alege decât răul.
Depravarea Fiinţele umane sunt păcătoase şi incapabile de neprihănire pe cont propriu, dar, cu toate acestea, ele nu sunt iremediabil păcătoase şi pot fi transformate prin harul lui Dumnezeu.
Alegerea necondiţionată Alegerea condiţionată Din moment ce oamenii nu pot Dumnezeu a ales ca toţi oamenii alege pentru ei înşişi, să fie neprihăniţi prin harul Dumnezeu, în suveranitatea Lui, dar le-a lăsat dreptul de a Sa veşnică, a ales doar pe unii alege liberi să slujească lui oameni să fie consideraţi ca Dumnezeu sau nu. Alegerea neprihăniţi, fără ca această lui Dumnezeu este condiţionată alegere să fie condiţionată. de alegerea liberă a omului. Ispăşirea limitată Efectele ispăşirii, prin care Dumnezeu iartă păcatul omenirii, sunt păstrate doar pentru cei pe care El i-a ales.
Ispăşirea nelimitată Efectele ispăşirii sunt disponibile gratuit pentru toţi cei care se întorc la El şi cer iertare.
Harul nu poate fi refuzat Harul poate fi refuzat Harul pe care Dumnezeu îl Harul lui Dumnezeu este extinde oamenilor în oferit gratuit şi fără merit; momentul alegerii lor nu cu toate acestea, fiinţele poate fi refuzat, deoarece a umane au libertatea fost decretat de către Dumnezeu. să refuze harul Lui. Siguranţa sfinţilor Din moment ce Dumnezeu a decretat alegerea şi oamenii nu pot refuza harul, ei sunt asiguraţi necondiţionat pentru veşnicie în această alegere. Omul nu poate face nimic să iasă din Harul acordat, o dată ce a fost ales de Dumnezeu.
Promisiunea siguranţei Există siguranţă în promisiunea mântuirii lui Dumnezeu, însă această siguranţă este legată de credincioşia noastră faţă de Dumnezeu. Noi putem pierde mântuirea, dacă nu rămânem credincioşi lui Dumnezeu.
2
SĂ INTRĂM ÎN DEZBATEREA PROBLEMEI CU AMĂNUNTE POTRIVIT CU BIBLIA ! Fără să mă ocup prea mult de persoana lui Calvin, de care se leagă învăţătura despre ,,predestinare”, căci şi el s-a luat după únele scrieri mai vechi, doresc să abordez doar ce este scris şi ce trebuie să credem despre aceasta. Calvin credea într-o predestinare absolută a aleşilor şi a celor condamnaţi la „judecata din urmă”, respingând astfel complet liberul arbitru, după cum aţi văzut în fundaţia lui, pe care am prezentat-o anterior. Dacă Dumnezeu este Cel care îi alege pe cei care sunt mântuiţi, cum rămâne atunci cu libertatea noastră de decizie în a alege să credem în Hristos? Biblia spune că noi avem libertatea alegerii, toţi cei care aleg să creadă în Isus Hristos vor fi mântuiţi. ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). ,,Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.” (Romani 10:9). Şi versetul 13 spune la fel: „Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”. Biblia nu Îl prezintă pe Dumnezeu ca respingând pe vreun om care crede în Fiul Său Isus Hristos, ori pe cineva care Îl caută pe Dumnezeu. ,,…dacă vei căuta pe Domnul, Dumnezeul Tău, Îl vei găsi, dacă Îl vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău” (Deut.4:29). Cumva, în taina lui Dumnezeu, predestinarea lucrează mână în mână cu persoanele care sunt atrase de Dumnezeu. Există un moment de atracţie irezistibilă care bate măcar odată în poarta inimii fiecărui individ (diferit, ce-i drept). Aşa cum era la Muntele Sinai. Evreii vedeau foc, fum, 3
trăznete, fulgere, dar şi un dobitoc era atras să dea buzna spre acel munte învăluit în foc, spre Dumnezeu. Aşa este o atracţie când omul aude Evanghelia mântuirii lui. Unii vin la credinţă, alţii o resping îndată după ce o aud. Dar toţi sunt atraşi. ,,Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care m-a trimis; şi Eu îl voi invia în ziua de apoi” (Ioan 6:44) ,,Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Isus Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede; întâi a iudeului apoi a grecului” (Rom.1:16). Dumnezeu îi predestinează pe cei care vor fi mântuiţi, însă noi trebuie să Îl alegem pe Hristos pentru a fi mântuiţi. Aceste aspecte sunt adevărate. Romani 11:33 spune: “O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” În Sfânta carte, Biblia, găsim multe cuvinte care par a îndrepta privirile noastre spre această idee a predestinării, dar citindu-le în contextul lor, vom găsi uşor calea spre a vedea adevărul aşa cum este el. De exemplu: ,,În El (adică în Hristos) Dumnezeu ne-a ales înainte, de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale”.(Efes.1:4,5) Dacă vom citi fugitiv aceste două versete biblice, am putea crede că este vorba de o predestinare a fiecărui individ în parte. Aprofundând aceste cuvinte în contextul scrierii pauline, vom înţelege altfel lucrurile. În primul verset, Pavel se adresează unei categorii de oameni încorporaţi în Hristos, nu unui individ. În al treilea verset, se spune că: ,,ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti”, menţionând din nou ,,în Hristos”. 4
Sfârşitul versetului al patrulea pare să arate fatalitatea destinului zicând: ,,după ce, în dragostea Lui”, dar aceasta înseamnă că nimeni nu este predestinat decât cei care au primit credinţa în Hristos, cei ce sunt cooptaţi în dragostea lui Hristos, nu s-au împotrivit, ci au dat buzna, năvală, au ascultat şi s-au pocăit. Acesta a fost planul stabilit dinainte de întemeierea lumii, dar numai pentru cine crede şi rămâne în El. ,,Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară.” (Ioan15:6)
I. Cine crede: 1. ,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propăvăduiţi Evanghelia la orice făptură.”(Mc.,16:15) 2. „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.”(Mc.16:16) 3. ,,Pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan,3:15) 4. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan,3:16) 5. ,,Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric.” (Ioan,12:46) 6. ,,Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” (Ioan,17:20) 7. ,,Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Isus Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului.” (Rom.,1:16) 8. ,,Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea. (Rom.10:4) 9. ,,Oricine crede în El, nu va fi dat de ruşine.” (Rom,9:33/10:11)
5
10. ,,Toţi prorocii mărturisesc despre El, că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Fapte,10:43) 11. ,,Să ştiţi dar, fraţilor, căci în El vi se vesteşte iertarea păcatelor” (Fapte,13:38) 12. „…şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile ...” (Fapte,13:39) Mai poate fi vorba de altceva afară de credinţă şi de voinţă, voinţa individului care vrea , sau care nu vrea să răspundă chemării cereşti? Mai poţi pune gândirea lui Calvin mai presus de aceste cuvinte ale Scripturiilor Sfinte?
II. Cine vine la Isus: 1. ,,Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei. 11:28) 2. ,,Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!” (Ioan 5:40) Aşadar unii vor, alţii nu doresc.
III. Cine dă năvală: ,,Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.” ( Matei, 11:12) ,,Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propăvăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală” (Luca,16:16)
IV. Cine-şi dă toate silinţele… ,,De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta....” (2 Petru,1:5) În toate aceste afirmaţii şi versete scripturistice nu încape nici o umbră de predestinare, ci este precum citim: cine 6
crede, cine vrea să vină la Isus, cine dă năvală, cine îşi dă toate silinţele. Cel puţin aceste patru condiţii, oricine ar fi el, din orice neam ar fi şi ce culoare a pielii ar avea omul, dacă le îndeplineşte, va putea fi mântuit ! Apostolul mai arată şi că omul este chemat acum la cunoştinţa adevărului. În acelaşi timp el poate să abandoneze credinţa şi să se întoarcă înapoi la lucrurile rele şi lumeşti. În această scriere nu se întrezăreşte nici cel mai mic amănunt care să dea de gândit că a fost predestinat la pocăinţă şi apoi că ar fi fost predestinat iar la cădere, ci doar ascultarea şi neascultarea individului ! ,,În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, (se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor din urmă se face mai rea decât cea dintâi ”(2Petru 2: 20) ( În afară de conoașterea lui Isus, nimic nu dă neprihănirea. Vedeți bine că întinăciunile lumești și trupești nu le spală predestinarea ci numai sângele jertfei Domnului Isus ! „Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată.” (2 Petru,2:21) Cine nu este ASTĂZI cu Isus, nu va fi nici în lumea viitoare cu El !
PROBLEMA ALEGERII ,,Ales de Dumnezeu ” înseamnă înainte de toate a fi hotărît şi sfinţit pentru o slujbă sau pentru o însărcinare. Alegerea este arătată în mod clar în cazul lui Avraam şi al poporului Israel: 7
„ Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care team ales, sămînţa lui Avraam, prietenul Meu, tu, pe care te-am luat de la marginile pămîntului, şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: ‘Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!’ nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” (Isa. 41, 8-10). Dintre cele douăsprezece seminţii, Dumnezeu a ales seminţia lui Levi pentru slujba preoţească: „ ...căci pe el l-a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate seminţiile, ca să facă slujba în Numele Domnului, el şi fiii lui, în toate zilele” (Deut. 18, 5). „Dintre toţi fiii lui Isai, Dumnezeu l-a ales pe David şi l-a numit împărat peste poporul Lui ” (1 Sam. 16: 1,3,12,13). Şi Isus i-a ales pe apostoli pentru o slujbă deosebită: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rînduit să mergeţi şi să aduceţi roadă.” (Ioan 15, 16). Pentru o înţelegere mai bună, trebuie citate mai multe texte, deoarece chemarea şi alegerea se referă la două grupuri diferite de credincioşi. Dumnezeu Îşi face cunoscută voia Sa în mod clar, dar nu o impune nici unui om. Intenţia Lui declarată sună astfel: „...care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.” (1 Tim. 2, 4). De altfel în unele ediţii ale Bibliei, cum ar fi cea de la Lugoj tipărită în 1938, versetul 8 al capitolului 13 din Apocalipsa sună așa: ,,Şi i se vor închina toţi cei ce locuiesc pe pământ, a căror nume nu sunt scrise în cartea Mielului Celui junghiat de la întemeierea lumii.” Ultimele cuvinte din acest verset în traducerea Cornilescu sunt scrise : ,,Mielului, care a fost junghiat”, ceea ce poate fi aplicat la scrierea din ediţia de Lugoj.
8
Acest punct de vedere al acestei ediţii ar vrea să ne comunice că de la întemeierea lumii era hotărât ca Domnul, Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, să Se întrupeze şi să moară pentru mântuirea păcătoşilor. Astfel accentul cade nu pe numele scrise de la întemeierea lumii, ci pe jertfa Fiului.1 Oricum, alegerea este hristrocentrică, adică nu pot fi aleşi numai cei care vor să se unească cu Hristos. Cum spune la Efeseni 1:4: ,,În El Dumnezeu ne-a ales.” În această Epistolă adresată efesenilor, apostolul Pavel face această menţiune de 36 de ori. Şi în toate Epistolele lui, de 160 de ori: În Hristos; în Hristos Isus; în Domnul; în El,etc. În ,,Hristos” înseamnă a trăi în Domnul, a avea uniune cu El, a muri în Domnul, a-ţi comforma toate accţiunile tale conform voii lui Dumnezeu; astfel Hristos trăieşte în tine şi tu trăieşti prin El, şi îmbrăcat în El. Dacă aşa trăieşti, negreşit numele tău nu se va şterge nicidecum din cartea vieţii Mielului! Mai departe, grija rămâne în seama Domnului, ca atunci când El vine, noi, voi, care citiţi aceste rânduri ,,să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină, negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei.” (Col., 1:22-23) Să nu vă demoralizeze ideea că poate nu sunteţi predestinaţi la rai ! Lăsaţi aceste griji şi învăţături şi ţineţi-vă strâns de Isus!
PROBLEMA ÎNFIERII ȘI A PREDESTINĂRII Nici unul din oamenii acestei lumi nu poate fi ales în Hristos, dacă nu vine la El. La fel, nu poate fi înfiat, dacă nu crede în jertfa de pe cruce a Domnului Isus Hristos. Prin urmare, nici un necredincios nu poate fi predestinat la rai, dacă nu se pocăieşte cu adevărat.
1
N.Moldoveanu, „Hristos Descoperirea”. 9
Dar este vădit şi faptul că nici un om din lumea aceasta nu este predestinat la iad. Cum zice apostolul Petru: ,,În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam cine se teme de El, şi lucrează neprihănirea este primit de El.” (Fapte 10:34,35) ,, ... Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1Tim.2: 3,4). Apostolul Petru vorbeşte că: “Domnul (…) doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (1Pet. 3:9). Unde este atunci predestinarea individuală? În Noul Testament (Ediţia Pentru o Viaţă Deplină), la pagina 429, găsim o metaforă care are menirea să ne explice predestinarea: ,,Cu privire la Alegere şi Predestinare, putem folosi analogia cu o corabie mare, aflată în drum spre cer.” Corabia (adică Biserica) este aleasă de Dumnezeu să fie propriul Său vas. Hristos este Căpitanul şi Pilotul acestei Corăbii; câtă vreme cineva este pe corabie în compania Pilotului ei, acel om este printre cei aleşi. Dacă el se hotărăşte să părăsească corabia şi pe Căpitan, el încetează să mai fie printre cei aleşi (exemplul lui Dima). Alegerea este totdeauna numai în unire cu Căpitanul şi numai în acel Vas, care este Biserica Dumnezeului Celui Viu. Predestinarea ne vorbeşte despre destinaţia Corăbiei şi implicit a celor ce rămân până la capăt în corabie. Metafora vorbeşte despre tot ce a pregătit Dumnezeu pentru cei aleşi, care sunt în Hristos şi care rămân în El. (Col.1:22-23) Evanghelistul Ioan scrie: ,,(...) dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Prin urmare, numai cei care vor să creadă, numai cei care vor să-L primească pe Hristos, au dreptul să se urce în Corabie, doar aceştia sunt predestinaţi să ajungă la destinaţie. 10
Alegerea aceasta este expresia dragostei lui Dumnezeu, care primeşte pe toţi acei care-L acceptă pe Fiul Său Isus Hristos. Este adevărat că planul mântuirii a fost făcut mai dinainte ,,după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Hristos” (1Pet. 1:2). Observaţi, vă rog: -primul punct: ,,ştiinţa lui Dumnezeu Tatăl”; -punctul doi: ,,sfinţirea lucrată de Duhul”; -punctul trei–scopul lucrării Duhului Sfânt: „spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos”. Primele două puncte îşi găsesc împlinirea în cel de-al treilea, şi anume, în ascultarea de chemarea la sângele jertfei şi al Legământului celui Nou – chemarea la pocăinţă. Această ascultare este voluntară, nu obligatorie. În definitiv, „predestinarea” nu este un cuvânt biblic, deoarece, sensul acestui cuvânt se leagă de descântece şi vrăjitorie. Conform cu Dicţionarului Limbii Române, „predestinare” înseamnă „sortit, menit, ursit de soartă, de către cineva mai mare decât tine şi fără voinţa sau acceptul tău”. Precizăm noi, sortit de divinitate în mod neexplicat, forţat. Acest lucru nu există în caracterul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze....” (Mat.16:24). Vedeţi dar că individul este liber să aleagă, nu este ursit, obligat, predestinat. Deci, dacă suntem în Biserica lui Dumnezeu, în Corabie, şi Hristos este Căpitanul, atunci este în grija lui Hristos ,,să ne înfăţişeze înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină, negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei” (Col.1:22-23). Aşadar, să nu părăsiţi Corabia şi pe Căpitanul ei, să nu părăsiţi pe Hristos ! Când vine o furtună, un necaz, o ispită sau o boală, tu să rămâi mai departe unde te-a aşezat Dumnezeu ! 11
„Alegerea” corespunde cu voinţa ta: dacă ai ales să fii al lui Hristos şi să-L slujeşti, atunci şi Dumnezeu te alege ca să fii unul din mădularele trupului lui Hristos. Astfel eşti sortit pentru rai ! În momentul în care devii una din oile turmei Marelui Păstor Isus, ai garanţia rostită de Cuvântul Evangheliei: „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” (Luca, 12:32). Pentru cei ce doresc să aibă parte de această Împărăţie, Domnul Isus are o afirmaţie: ,,Din zilele lui Ioan Botezătorul şi până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală (nicidecum cu predestinarea), şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea”. (Mat. 11:12). Când apostolul Pavel propovăduia Evanghelia prin Listra, Iconia şi Antiohia, „îi îndemna să stăruie în credinţă, şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapt. 14:22) Nu prin predestinare, şi, chiar dacă aşa ar fi, când tu nu mai vrei să suferi pentru Hristos, pierzi raiul; unde este atunci predestinarea ? Apostolul Petru recunoştea că nici el nu a fost predestinat: ,,Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.” (Fapte. 15:7). Vedeţi bine că nu a fost predestinat să fie primul care să predice la Neamuri, ci numai „de o bucată de vreme” l-a ales Dumnezeu pe el. Acei ce cred în predestinare, o teorie amăgitoare, sunt înşelaţi de diavolul să creadă că o dată ce sunt destinaţi, nu mai pot cădea din alegere, orice ar face ei. În felul acesta, unii, ce-i drept nu toţi, din aceşti gânditori, trăiesc în fel de fel de păcate, şi totuşi cred că Dumnezeu este obligat să-i ducă în viaţa veşnică, alături de Isus, Domnul. Însă, Isus n-a avut nici un păcat, şi n-a săvârşit nici o fărădelege. Deci, cine vrea să ajungă unde este Isus, trebuie să asculte cuvântul spus prin apostolul care ne sfătuieşte: 12
„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea , răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1:5-8) ,,De aceea, fraţilor, (nu vă lăsaţi amăgiţi de învăţăturile deşarte ale predestinării, zic eu) căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.” (2Pet. 1:10). Mai înainte a fost aşadar, chemare. după ascultarea chemării şi a trăiri în adevăr, urmează alegerea, după care vine persistenţa, apoi vine deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. În această cunoştinţă te stabileşti şi de-abia apoi ai siguranţa că nu vei cădea niciodată. Comportându-te altfel, poţi cădea din corabie, din compania Căpitanului, şi nu mai ajungi în rai, ci jos în iad. În epistola întâia a lui Ioan capitolul unu cu versetul unu este scris: ,,Ce era de la început, (Ioan vrea să ne ducă cu gândul la Dumnezeu, Cuvântul, care era de la început) Ce am auzit, (că adică am auzit Cuvântul) ce am văzut cu ochii noştri (că am văzut Cuvântul întrupat, umblând printre oameni, plin de har şi de adevăr) ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii”. Apostolii toţi au privit trupul de slavă cu care a înviat Isus, şi toţi L-au pipăit fiecare cu mâna lui, au pipăit rănile din palmele Lui şi din coasta Sa. Cuvântul vieţii şi viaţa în sine este Isus. Versetul al doilea ni-L prezintă aşa: ,,Pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre Ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl și care ne-a fost arătată.” 13
Apostolul se trudeşte să ne facă conştienţi că planul mântuirii noastre era pentru ca noi să avem viaţă; această viaţă era de la început şi în ea s-a făcut planul mântuirii noastre, a celor care cred în Jertfa Domnlui depusă la Calvar. Apostolul Pavel ne sfătuieşte ca „odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui,(nu de la întemeerea lumii, ci de când am fost prinşi, de când am intrat în har) să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.” ( Tit, 3:7) Pentru aceasta trebuie să te lupţi, „... să fii cel dintâi în fapte bune”. (Tit,3: 8) Nu ai nici o asigurare prin predestinare, ci trăirea cu Isus, aceasta te va asigura de viaţă veşnică. În cartea vieţii sunt scrise numele ,,(…) celor care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.” (Filipeni, 4:3) Cei care nu contribuie la lucrul Evangheliei şi care nu trăiesc cele cerute de Evanghelie nu pot fi scrişi în cartea vieţi Celui care ne-a adus în lume Evanghelia. Mai găsim scris: ,,Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară, şi le-a zis: Duceţi-vă staţi în Templu, şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.” (Fapte 5.19-20) A cărei vieţi? A vieţii lui Isus ! Acum după ce am aflat cu prisosinţă ce înseamnă această referinţă la viaţă, viaţa care ne-a fost arătată, şi cum toate ne călăuzesc la persoana lui Isus, putem merge mai departe în Apocalipa lui Ioan, 2:10.: ,,Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Această îndemnare lasă loc pentru predestinare, sau mai de grabă însemnează a fi credincios până la ultimul moment al vieţii tale ? ,,Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea 14
vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” (Apocalipsa 3:5) Dacă este adevărată povestea cu predestinarea, atunci cum de Tatăl nu-i cunoaşte, îngerii la fel, nu-i ştiu? Vedeţi bine că numele individului este scris în cartea vieţii de când a intrat în Hristos. Atunci numele lor a fost scris în ceruri ! ,, (…) ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.”(Lc 10:20) Apostolul Iacov ne încunoştinţează că: ,,El (Isus) de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, (nu prin predestinare) ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.” (Iacov,1:18). Dar să nu uităm că numele noastre pot fi şterse atunci când nu mai umblăm în Adevăr. Predestinarea nu ne va scuti de a fi şterşi. ,,Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, să naibă parte de îndurarea Ta! Să fie şterşi din cartea vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!” (Ps. 69:27,28) Am putea citi şi în Evrei 12:22-25, unde ni se atrage atenţia: ,,Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce ne vorbeşte din ceruri.” Sub privirile Părintelui Ceresc , nu este trecut, prezent şi viitor. La El întregul film al istoriei omenirii este un veşnic prezent. Aşa că Dumnezeu vede deodată inceputul şi sfârşitul. Sau de la sfârşit privind, El vede până la început, până în obârşia lucrurilor. Întrucât totul se rezumă la o carte scrisă, priceperea noastră este limitată, cei drept, dar iarăşi fiind numită cartea vieţii Mielului, atunci pricepem că înainte de a veni în lume, Isus era Cuvântul, era Dumnezeu. Luând chip de om şi de rob, a venit în postura de Miel al lui Dumnezeu, fără de 15
păcat şi fără nici un scăzământ, ca să se jertfească pentru răscumpărarea noastră. Astfel are o carte în care a fost notat şi scris minut cu minut toate umbletele Lui, precum sunt scrise şi ale noastre: Minunile săvârşite printre oameni; Evanghelia pe care a vestit-o lumii: Faptele lui; Viaţa Lui: Cuvintele Lui; Batjocura suferită; Bătăile; Rănile; Sângele vărsat; Răstignirea; Moartea; Învierea; Arătările la ucenici de după înviere şi, în cele din urmă, Înălţarea Sa la cer. Aceasta este cartea vieţii Mielului. Acum, cei care au propovăduit Evanghelia şi au mers pe urmele paşilor Săi, au suferit şi ei batjocuri, hule, dispreţ, alţii, bătăi şi închisori, moarte pentru Numele Lui Isus. Aceştia sunt scriși în acea carte a Vieţii Mielului, căci au trăit precum a trăit şi El aici pe pământ . La aceştia ,,...nu le voi şerge nicidecum numele din cartea vieţi.” (Apocalipsa 3:5) Cuvintele care îi încurcă pe unii sunt cele din versetele :13:8 / 17:8, fiindcă ele spun: ,,Nume scrise de la întemerea lumii”. Precum am arătat mai sus, (ediţia de Lugoj 1938), traducerile au suferit unele devieri: 1. Lumea universului (Genesa Cap.1). Aici se cuprinde intreaga lume văzută şi nevăzută de noi, oamenii. 2. Lumea Veche (Petru ,2:5). Petru ne vorbeşte de lumea care a fost înecată în apele potopului lui Noe. 3. Lumea de acum (a II-a Tim.4:10). Pavel ne atrage atenţia asupra lumii plăcerilor, frumuseţilor lumeşti şi a atracţiilor lumii din timpul vieţii pe care fiecare o trăim aici pe pământ și în care toate au să se strice, au să piară. 4. Lumea viitoare. ,,În adevăr, nu unor îngeri a supus el lumea viitoare, despre care vorbim.” (Evrei,2:5). Lumea 16
viitoare va începe după evenimentele cuprinse în expunerea apostolului. Petru: ,,În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnete, trupurile cereşti se vor topii de marea căldură, şi pământul, cu tot ce e pe el va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui (să fim noi) să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topii de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locuii neprihănirea.” (2Petru, 3:10-13) Pentru lumea cea nouă, lumea Împărăţiei, lumea viitoare, îngerii nu vor avea un mandat de a o supune lor, ci acest mandat îl vor primii biruitorii, care sunt scrişi în ceea ce vedea Ioan: ,,(…) Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea îi vor birui.” (Apoc.17:14) Cine sunt cei chemaţi? Cei din Matei 22:9-10. : „Robii au ieșit la răspântii, au strâns pe toți pe care i-au găsit, și buni și răi.” Dintre aceştia unii sunt aleşi „căci mulţi sunt chemaţi şi puţini sunt aleşi.” Acum din cei aleşi numai cei ce vor fi cotaţi credincioşi în toate cele privitoare la Împărăţie, vor fi în Rai. Cine este chemat şi nu vine la Dumnezeu, rămîne departe de El. Cine nu se lasă prelucrat de ,,harul care ne învaţă”, rămîne în pierzare. Astfel El a putut vedea în preştiinţa Sa, că unii vor crede și că alții nu vor accepta credința. Pe aceia care ÎL vor crede, si-L vor accepta pe Unicul Lui Fiu, i-a și rânduit pentru mîntuire de atunci. Deseori se ivesc neînţelegeri asupra textului citat de către Pavel în Rommani: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur Astfel El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.” (Rom. 9:15-18).
17
Ce înseamnă aceasta? Că unii chiar dacă au venit la Mântuire, la pocăinţă, nu umblă pe placul lui Dumnezeu. „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea…”. Deci să umblăm aşa ca să-i fim pe plăcuți Domnului. ,,De aceea ne și silim să-I fim plăcuţi Lui.” (2Cor., 5-9). În Evanghelia lui Luca scrie: „Pace pe pământ, între oamenii plăcuți Lui.”(Luca,2:14) Aceia care vin, sunt cei care găsesc har la El. Numai cel ce vine la El şi care umblă potrivit cu adevărul, poate afla mila şi dragostea Lui. Lor li se potriveşte versetul următor: „Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă” (Rom.9.16). Cine nu vine la Dumnezeu, nici nu poate afla mila Lui. Celui care, chiar dacă a venit la El, îşi împietreşte inima, Dumnezeu îi va împietri inima de tot. Căci inima nu se împietreşte de la sine, decât prin înşelăciunea păcatului. Dumnezeu nu şi-a părăsit intenţia originară, dimpotrivă: El o adevereşte celor ce vin la El şi Îi dau crezare. Dacă în continuare se scrie despre mânia lui Dumnezeu şi despre vasele mâniei, care sînt făcute pentru distrugere, atunci este vorba despre cei ce nu cred şi care nu vor să aibă nimic comun cu Dumnezeu, dar peste care rămîne însă mânia lui Dumnezeu, deşi, aceasta a fost luată de pe noi în Isus Hristos. Există oameni care resping eliberarea lui Dumnezeu, rămânînd astfel sub condamnare. Cine nu vine la Hristos rămâne sub mânia lui Dumnezeu, pentru că el nu acceptă eliberarea oferită pentru sine. Dumnezeu a lansat pe Cruce o hotărâre de iertare pentru toți oamenii. Acei care vor și vin la mântuire trebuie să o ducă până la capăt. După cum ne scrie apostolul Pavel, dacă hotărârea noastră e să ducem mântuirea până la capăt, Dumnezeu se obligă să lucreze-n noi şi voinţa şi-nfăptuirea. „(…) duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cu cutremur, (…) Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea lui, și voința și înfăptuirea.” (Fil.2:12,13) 18
Pavel ne mai spune că toți oamenii sunt egali înaintea Domnului : „Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.”(Rom.,3:23,24), nici-decum prin predestinare. Lucifer s-a împotrivit lui Dumnezeu printr-o decizie liberă şi nu se va încadra niciodată în planul lui Dumnezeu. Tot aşa există oameni care nu se vor încadra niciodată în planul lui Dumnezeu. Dumnezeu poate acorda iertare şi har, adică eliberare totală, numai acolo unde oamenii o acceptă, ca un dar, prin credinţa în lucrarea de ispăşire înfăptuită de Hristos pentru noi când a suferit pe crucea de la Golgota. Ni se spune: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat.” (Tit 2, 11). Domnul îi cheamă pe toţi: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi.” (Mat. 11, 28). Dar nu toţi vin la El. Ei nu ascultă de chemarea Lui. Chiar printre cei smeriţi, care cercetează Cuvîntul Său, există asemenea oameni care-şi urmăresc scopurile proprii şi nu pătrund în comuniunea personală cu Domnul şi Mîntuitorul lor. „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa! ” (Ioan 5, 39-40). Toată cercetarea Scripturii, precum şi orice studiu teologic nu valorează nimic dacă e în afara vieţii trăită în Isus. Dar este de mult folos şi contează numai dacă fiecare vine cu adevărat la Domnul şi primeşte viaţa veşnică. Domnul zice: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.” (Ioan 7, 37). Cei mai mulţi nu vin, ei nu simt nici o sete, ci stau cu inimile lor ca nişte pietroaie în care nu pătrunde apa, deși curge întregul râu zi şi noapte peste ele, în ele dacă le spargi este praf şi uscăciune..
19
„Şi împietreşte pe cine vrea ” din Romani 9.18 este stabilit ca o constrîngere, pentru că Dumnezeu nu poate lucra împotriva voinței omului. Dumnezeu nu a dorit pierzarea omenirii, pentru că El vrea ca toţi să fie ajutaţi şi toţi să fie salvaţi, fiind El, Salvatorul. Dacă omul nu vrea ceea ce voieşte Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl lasă pe om în pornirea inimii lui. Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni cu această decizie liberă asupra voinţei lor. El nu i-a forţat şi nu i-a creat ca pe nişte roboţi. Oamenii au putere să aleagă între viaţă şi moarte, între ascultare şi neascultare. Aşa zice Moise din partea lui Dumnezeu către Israel: ,,Iată îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.” (Deut.,30:15) Şi iarăşi: ,,Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţiam pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta.” (Deut.,30:19) Omul alege ce vrea, una din cele două. Nu este predestinat la nici una, el alege. El vrea să fie independent şi nu subordonat. În căutarea libertăţii proprii, el a căzut în pierzarea aleasă de el. În dezlegarea de Dumnezeu el a devenit un legat al adversarului, adică al lui Satan, de aceea este necesară această eliberare divină. Isus a fost trimis pentru a vesti prizonierilor eliberarea : ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inimă zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătartea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4:18-19) Şi fiindcă am căpătat acest har al eliberări şi al dezrobirii din lanţurile fărădelegilor noastre, în starea nouă şi în viaţa ce am primit-o prin harul adus, ar fi de dorit să-l ascultăm pe apostolul Petru care ne îndeamnă aşa de dulce, ca o mamă care vrea binele fiilor ei, sau ca un frate mai mare care ştie bine rostul vieţii; el ne sfătuieşte zicând:
20
,, De aceea, fraţilor, căutaţi cu atît mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată ” (2 Pet. 1:10). Şi apostolul Pavel ne dovedeşte că bunătatea lui Dumnezeu ne ţine, atâta vreme cât rămânem în El, în bunătatea Lui. Dar şi pe cei căzuţi, Dumnezeu are putere să-i restabilească. Unde mai este predestinarea? „Uită-te, dar, la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut, și bunătate față de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat și tu. Şi chiar ei; dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.” (Rom.11:22,23) Bunătatea lui Dumnezeu o vei menține asupra ta doar dacă rămâi în ea. Dacă nu rămâi şi te încrezi în predestinare, vei fi tăiat și vei beneficia doar de bunătăți colective nu individuale. Bunătățile colective vor crea o falsă mulțumire și îți vor da senzația că nu ești tăiat. Rămâi în harul, mila și îndurarea Lui !
SĂ LUĂM CEVA ŞI DIN SCRIERILE LUI AUGUSTIN DE HIPONA2 Libertatea oamenilor Augustin afirmă că libertatea oamenilor rămâne intactă. Augustin nu renunță niciodată la principiul libertății voinței, astfel încât sistemul său încearcă obținerea unei sinteze între afirmarea libertății și a grației divine. 2
Sf. Augustin la catolici şi fer. Augustin la ortodocși, Aurelius Augustinus s-a născut în anul 354 la Tagaste, un orășel din Numidia, astăzi Suk-Ahra din Algeria, la frontiera cu Tunisia. 21
Fără îndoială, omul are puterea de a alege între bine și rău, căci altfel nu ar fi posibilă responsabilitatea, meritul sau culpa; Augustin, reproșând însă pelagienilor exagerarea rolului alegerii individuale, spune că nu există un echilibru perfect între alegere și grație: acest echilibru se găsea numai la Adam, dar a fost distrus odată cu păcatul originar. În starea căzută, omul este în situația de a lupta împotriva înclinației; el și-a pierdut acea libertate perfectă și senină, libertatea fără luptă, de care dispunea Adam. Libertatea omului căzut este una tensionată, conflictuală, problematică. Această libertate nu ne ajută decât cel mult să ne direcționăm alegerea către acceptarea grației, adică a harului.
Problema predestinării Cum se poate rezolva acest antagonism între libertatea omului și grația divină ? Pe de o parte, se afirmă puterea lui Dumnezeu de a direcționa alegerea umană (voința liberă), de a converti păcătoșii, iar pe de altă parte ni se spune că respingerea ori acceptarea fie a grației, fie a păcatului, depind de voința liberă a individului. Mulți exegeți au considerat că aceste două principii sunt ireconciliabile. Pe acest motiv a fost posibilă, de pildă, aprecierea conform căreia doctrina augustiniană a grației este o „mare greșeală dogmatică” . Aceasta pentru că, așa cum sublinia Eugène Portalié, grația augustiniană a fost înțeleasă ca un fel de impuls supraimpus de Dumnezeu, în absența căreia voința nu se poate manifesta. Cheia problemei stă în felul în care Augustin explică guvernarea divină a voințelor. Astfel, voința nu există niciodată fără un motiv, adică fără să fie atrasă de un bine pe care îl percepe în obiect. Numai că această percepție asupra obiectului nu stă în puterea absolută a omului. Este privilegiul lui Dumnezeu să determine fie cauzele exterioare care acţionează asupra percepţiei, fie iluminarea interioară care acţionează asupra sufletului. 22
În acest fel, decizia voinţei se exercită asupra unei conjuncturi de situaţii pe care o creează Dumnezeu. Omul este stăpânul gândurilor sale primare, fără a putea determina obiectele, imaginile şi prin urmare motivele care se înfăţişează minţii sale. Conform teoriei sale despre cunoaştere, sufletul este conştient de imaginile pe care le vede, fie prin percepţie fie prin iluminare, dar nu este cauza lor: pe de o parte, cauzele externe ale imaginilor percepute sunt guvernate de Dumnezeu, iar pe de altă parte, iluminările divine provin de asemenea de la Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeu ştie dinainte răspunsul pe care sufletul, dispunând de toată libertatea posibilă, îl va da acestor factori exteriori. Astfel, în cunoaşterea divină, există pentru fiecare voinţă creată o serie indefinită de motive care, de facto, câştigă adeziunea omului cu privire la ceea ce este binele. Dumnezeu dispune, în omniscienţa sa, de suficiente motive pentru a-l salva. Nici o voinţă nu ar putea rezista planului divin. În acest fel, Dumnezeu, datorită autonomiei sale perfecte, poate cauza motive pentru orice fel de alegere a sufletelor individuale, anticipând şi răspunsul acestora. În acest sens, graţia este infailibilă, deşi liberă. Din acest motiv Augustin spune că acel om care a acţionat conform binelui trebuie să mulţumească lui Dumnezeu pentru că i-a trimis o inspiraţie eficientă, adică un sistem de factori exteriori în care a putut percepe binele datorită unei iluminări directe asupra sufletului, în timp ce altora le-a negat sau amânat această favoare. Cel care a primit-o este un ales. Încercând să explice această aparentă contradicţie, Augustin scrie o epistolă numită ,,De Diversis quaestionibus ad Simplicianum”, în care formulează un răspuns direct, adresat unor călugări care îl întrebaseră asupra problemei. Pe de o parte este neîndoielnic că voinţa bună există datorită (harului) graţiei, astfel încât nici un om nu poate săşi asume vreun merit după cum nici o formă de libertate nu i se va opune, deşi are această putere. În acest sens, graţia (harul) acţionează într-un mod eficient şi nu cauzal, într-un mod analog celui în care 23
acţionează argumentele retorice: fiecare om are puterea şi libertatea de a se opune unor argumente persuasive. El poate insista în opinia sa personală şi poate să se opună fără măcar să încerce a asculta argumentele care i se aduc. Poate însă să le asculte şi, înţelegându-le, se va lăsa convins de ele. Sufletele umane au dispoziţii foarte diverse şi este aproape o chestiune de şansă dacă fiecare dintre ele va întâlni la un moment dat argumentul potrivit cu dispoziţia sa, adică acel argument care să-i permită să perceapă binele ca motiv pentru alegere. Dumnezeu însă, conform acestei analogii, este retorul perfect, adică ştie foarte bine ce situaţie este potrivită fiecărui suflet pentru ca acesta să poată avea acces la motivul alegerii binelui. Aceasta este graţia. Dumnezeu ne oferă acele percepţii care, în acord cu preştiinţa Sa, constituie tocmai situaţia fericită pentru ca iluminarea noastră să aibă loc. Din acest motiv graţia nu acţionează cauzal: deşi situaţia optimă ne este oferită de Dumnezeu, alegerea ne aparţine. Astfel, eficienţa graţiei nu înseamnă faptul că, fără ea, noi nu am avea capacitatea de a alege binele, ci faptul că fără graţie noi nu am dori binele. Graţia este invitaţia fără de care noi nu am avea un obiect al dorinţei. Există multe căi prin care Dumnezeu ne poate invita la credinţă şi, dintre ele, fiecărui suflet i se potrivesc numai unele. Dumnezeu ştie ce formă de invitaţie va fi acceptată de fiecare suflet, conform dispoziţiei sale, şi care va fi respinsă. Aleşii sunt acei oameni cărora Dumnezeu le adresează acea invitaţie potrivită, adică eficientă. Problema care rămâne este cum anume trebuie să înţelegem această selecţie operată de Dumnezeu atunci când unora le adresează invitaţia potrivită iar altora le-o amână sau pur şi simplu nu le-o trimite.
Semipelagienii Pelagianismul era o erezie care neglija rolul harului dumnezeiesc în mântuirea omului, afirmând că omul poate ajunge să nu mai păcătuiască prin propriile forțe. 24
Este graţia un „instrument” al predestinării ? Ei gândeau problema în termenii unei egalităţi de şanse: Dumnezeu predestinează la salvare pe toţi oamenii, dându-le tuturor graţia, în măsură egală. Libertatea umană este cea care decide dacă unul sau altul dintre indivizi acceptă invitaţia sau nu, astfel încât numărul aleşilor nu este cunoscut. Un sistem opus este predestinaţionismul, pe care semipelagienii îl atribuiau în mod eronat lui Augustin şi care spunea că Dumnezeu prestabileşte numărul aleşilor şi al condamnaţilor; în acest sens, iadul şi raiul se vor umple cu oameni care au fost sortiţi dinainte şi care nu pot face nimic pentru a modifica acest destin. Foarte greşit ! Acesta va fi de fapt sistemul gândirii lui Calvin, şi nicidecum a lui Augustin. Fie ca şi această lucrare să trezească pe mulţi tineri și chiar şi pe cei mai vârstnici care sunt prinşi în mreaja Satanei şi a păcatului, şi Dumnezeu să-i salveze şi din păcat şi din gândirile deşarte. În aceste gândiri unii îl fac complice pe Dumnezeu cu cel rău, mergând prin Biblie şi culegând urmaşii unor oameni buni, care când sau făcut mari, au fost răi şi iarăşi, oameni răi ai căror copiii, când au ajuns mari, au fost foarte credincioşi şi buni; atunci ei zic ca aceasta este predestinare. Dumnezeu nu zice aşa. Ci iată cum vorbeşte El, Dumnezeu, Domnul: ,,Iată că toate sufletele sunt ale Mele”, aşa că nu este nici un suflet venit de la diavolul. Aceasta ar însemna că Satan face să se nască un om şi Dumnezeu conlucră şi-i dă suflet şi viaţă...Ce părere greşită ! „Sufletul care păcătuieşte acela va muri (...) dar dacă se întoarce şi lucrează neprihănirea va trăi”. Cap.18 din cartea lui Ezechiel, arată clar cum este cu această teorie a copiilor buni şi a copiilor răi şi cu predestinarea precum am arătat de-a lungul acestei lecţii cu o sumedenie de versete biblice. Dumnezeu nu lucrează împreună cu diavolul şi Domnul Isus Cristos nu dă curs lucrării pe care ar face-o diavolul, aşa că nu are rost să ne încărcăm minţile cu gândiri deşarte care să sprijinească la un momentdat indirect acţiuni care vin de la cel rău. 25
În Samuel stă scris: „Domnul omoară şi El învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo” (1Sam.2 :6). În Deutronom la fel este scris: „Să ştii dar că Eu sunt Dumnezeu, Şi că nu este alt Dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor...” Cum credeţi că s-ar putea amesteca diavolul să pună o sămânţă în pântecele unei mame (diavolul fiind duh nu poate procrea, nici un înger rău sau înger bun, nu au organe de reproducere) şi apoi Dumnezeu, care, El singurul, este dătătorul vieţii, să-i dea viaţă, şi mai apoi să o asiste pe acea mamă la naştere ? Cum aşa ceva ? Isaia zice: „Eu care fac să nască (femeia), aş putea să împiedec oare naşterea?”(Is.,66 :9). Chiar şi Domnul Isus în confruntările Sale cu cei ce-L urau le atrage atenţia că El este mamăşul care ajută şi scoate copiii din pântecele maicii lor: „Şi dacă Eu scot afară draci cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot?” (Matei 12:27). Ori aţi putea crede că Domnul Isus îi asistă numai pe unii la naştere şi pe alţii vine Satana să-i asiste când se nasc? Fraţilor nu vă rătăciţi cu mintea numai de dragul de a da dreptate celui care de la început a rătăcit pe mulţi fraţi scumpi şi i-a făcut să cadă în extreme şi erezii nimicitoare.
Ni s-a dat har! Nu ni s-a dat predestinare individuală, ci har în Isus! Harul reprezintă dragostea activă a lui Dumnezeu pentru omenire și intervenția Sa unilaterală în istorie pentru a pune la dispoziția tuturor oamenilor posibilitatea salvării. Har este ceea ce a făcut Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos pentru noi. Sunt câteva motive pentru care harul divin este (și, ca să fie HAR, trebuia să fie) UNIVERSAL, adică pentru toţi oamenii. Din orice neam şi din orice limbă şi din ori ce popor.
26
,,Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: ,,Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi din orice neam.” (Apocalipsa,5:9)
Harul este universal prin intenția divină ”Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3:9)
Harul este universal prin potențialul de mântuire Evrei 2:9 : ,,Dar pe Acela care a fost făcut pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.” Tit 2:11 : ,,Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat…”
Harul este universal prin capacitatea oricărui om de a-l accepta sau refuza ,,A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi Cuvântul 27
S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:6-14) Odată ce am stabilit acest adevăr, responsabilitatea este exclusiv a fiecărui om care intră în contact cu harul lui Dumnezeu. Aici este dilema: de ce unii oameni intră în contact cu harul iar alții nu aud niciodată de Domnul Isus Hristos ? Sunt câteva alternative documentate mai degrabă logic și practic deși pot fi subînțelese biblic într-o oarecare măsură : - Prin modul arbitrar în care credincioșii evanghelizează inegal lumea; - Printr-o preselecție naturală a spiritului sincer căutător de Dumnezeu al fiecărei națiuni, vezi cuvântarea lui Pavel în Areopag: ,,El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” (Fapte 17:26,27) Nu m-ar deranja niciuna din aceste posibilități. Dacă cineva ar dori să-I reproșeze favoritism lui Dumnezeu sunt sigur că El , Dumnezeu, se va descurca faţă de mintea acelui om ! Însă, atunci când teoria predestinării merge mai departe și afirmă că cei care au parte de harul de a auzi Evanghelia sunt sau nu mântuiți şi NU prin decizia lor personală de a accepta jertfa Domnului Isus CI printr-o hotărâre divină implacabilă, acest lucru mă deranjează. Nu ar mai fi HAR ci doar o dispoziţie în amănunt a unei minţi perfecte și un dualism sentimental care administrează concomitent ambele părți, sau ambele tabere a celor sortiţi raiului precum şi a celor sortiţi iadului, în funcție de anumite considerente haotice, pe care nu mi le pot închipui. Acum, dacă Dumnezeu chiar așa a hotărât sunt gata să accept și acest lucru ! Credința mea este oarbă până la absurd deoarece, oricum, la nivelul gândirii omenești 28
diferența dintre absolutul divin și umanul limitat este… absurdul. Problema este că în afară de atributul divin al preştiinţei şi atotştiinţei Sale nu am o altă punte către predestinarea mântuirii. Iar preştiinţa Sa este o noţiune căreia îi putem pricepe sensul dar nu şi esenţa. Până una alta, Evanghelia care ne-a fost încredinţată este una a oportunităţii tuturor oamenilor de a fi mântuiţi, iar chemarea pe care o adresăm trebuie să implice responsabilitatea lor de a accepta sau nu harul mântuitor. Omul nu poate asculta de Legea lui Dumnezeu fără ajutorul harului, acestui har adus prin Isus, pentru că omul este căzut. Efectele căderii implică, într-un anume grad sau într-o anumită măsură, pierderea puterii noastre morale. Legea lui Dumnezeu nu se schimbă. În creaţie, Dumnezeu a spus: ,,Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt." (1Petru 1:16) Şi Iarăşi, zice Domnul Isus: ,,Voi fiţi dar desăvărşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit." (Matei,5:48) Cei mai mulţi dintre noi am recunoaşte azi că nu avem această capacitate să fim cu desăvârşire sfinţi, să reflectăm perfect neprihănirea lui Dumnezeu. Adam a avut această capacitate după ce a fost creat, înainte de căderea în păcatul neascultării de porunca primită de la Dumnezeu. Dar Adam a căzut. Iar odată cu Adam a căzut întreaga rasă umană. Această cădere a însemnat o prăbuşire într-o stare de corupţie în care ne naştem cu o natură păcătoasă, nemaifiind capabili din punct de vedere moral să ascultăm de Legea lui Dumnezeu într-un mod desăvârşit. Din acest motiv, avem nevoie de har. Avem nevoie de Hristos Isus Domnul şi Mântuitorul nostru, şi nu numai al nostru, ci şi al lumii întregi după cum precizează Ioan teologul în epistola sa:
29
,,El este jertfa de ispăşire (nu predestinaţia) pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregi lumi.” (1Ioan, 2:2)
PREDESTINAȚI PENTRU IAD ? NU, ABSOLUT NU ! Evanghelistul american Adrian Rogers a ținut o predică din epistola către Romani capitolul 9, în fața a peste o mie de oameni, răspunzând pe calea aceasta unor întrebări : - A creat Dumnezeu pe om pentru iad ? - A predestinat Dumnezeu ? - A ordonat Dumnezeu ca unii oameni să fie născuți să meargă în iad ? - E adevărat că oamenii nu pot face nimic să schimbe aceasta…că totul este hotărât ? - Este aceasta ceea ce Biblia ne învață ?
Răspuns: Absolut NU! Iubit cititor, tu nu ești predestinat să mergi în iad ! Romani 9 – 1,2,3 : „Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” Misiunea cea mai importantă a fiecăruia dintre noi, este salvarea sufletelor pierdute. Mesajul nostru este Isus Hristos, Învățătorul nostru, care este cel mai important dintre cei mai mari învățători. Mandatul nostru este de a predica mesajul glorios al Domnului Isus Hristos la toți oamenii. Pavel avea o inimă care bătea pentru sufletele pierdute, un om interesat în evanghelizarea oamenilor. Pavel avea o sinceră ingrijorare cu privire la sufletele pierdute, „o durere 30
necurmată în inimă.” (Rom.9.2). El avea o inimă gata să se sacrifice pentru acestă cauză. Pavel era gata să moară și să meargă în iad pentru ca frații lui să fie salvați. Acesta este sacrificiul ! Pavel a fost atât de „PLIN “ de ISUS încât a putut să spună aceste cuvinte : „Căci aproape că doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.”(Rom. 9:3) Tocmai aceasta a făcut Isus pe cruce: El avut o inimă plină de sacrificiu pentru sufletele pierdute. În aceste versete din Romani 9, Pavel are un mesaj și pentru noi neamurile, pentru ca noi să învățăm câte ceva depre caracterul și natura lui Dumnezeu.
TREI lucruri despre Dumnezeu: 1. DUMNEZEU ESTE SUVERAN ÎN ALEGERE (Rom., 9:3-5) - evreii sunt poporul ales.În primul rând ei erau Israeliți , Dumnezeu a vorbit despre poporul evreu ca despre un fiu (sau înfierea): „Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele” (Rom.,9:4) Dacă vrei să știi ce face Dumnezeu în lume astăzi, uită-te la poporul Evreu (Rom., 9:7,8). Dumnezeu a ALES pe Isaac și nu pe Ismael și Dumnezeu nu a ales toți copiii lui Isaac ci Dumnezeu a ales pe Iacov și nu pe Esau. Romani 9:10-13. Rebeca, când a nascut, și inainte ca copiii să fi făcut binele sau răul, Dumnezeu hotarâse ca cel mai mare sa fie robul celui mai mic. „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă” (Rom. 9:10,11) Când Dumnezeu vorbește despre Iacov și Esau, El nu vorbeșe despre un băiat și un alt băiat, Dumnezeu vorbește despre două națiuni. 31
„Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.” (Geneza 25:23) Dumnezeu nu vorbește aici despre salvare ci despre slujire (Rom.,9:12). Nu se spune că unul va merge în iad și unul în Rai ! Ci totul se referă la nație și nu la persoană, totul se referă la slujire și nu la salvare ! Poate te gândești la acel verset care spune : „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau lam urât.” (Rom.,9:13) Vreau să priviți atent la versetul din Romani 9.13. În primul rând modul în care folosim cuvântul „a urî” astăzi este diferit de utilizarea lui biblică de atunci. De fapt se vrea a spune este că „l-a preferat” . Să citim următoarea expresie a Domnului Isus: „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.” (Luca 14:26) Credeți că Isus ne învață să disprețuim pe mamă și pe tată, pe frați și pe surori ca să fim ucenicii lui ? Nu ! Cuvântul a urî în Biblie înseamnă a PREFERA mai întâi, mai presus. Trebuie să înțelegem aceste 3 puncte: - Aceasta este legat de națiune și nu de persoană. - Este legat de slujire și nu de salvare. - Vorbeste despre preferință și nu de ură. Dacă aceste lucruri nu sunt înțelese poți deveni confuz foarte ușor. Dumnezeu este un Dumnezeu Suveran și Dumnezeu iubește sufletele pierdute ! Nu lăsa să pătrundă în inima ta ideia că Esau a fost predestinat pentru iad, sau că oricare alte persoane sunt predestinate pentru iad. Dumnezeu a avut în vedere și a preferat națiunea ieșită din Iacov. Acest lucru ne spune aici. Acest lucru este adevărat ! „Eu mai am doi frați”, spunea Rogers. „Pe mine Dumnezeu m-a chemat, m-a ales să predic. Fraților mei nu le-a făcut aceeași chemare. Dumnezeu m-a chemat să 32
predic… a fost alegerea lui Dumnezeu. Pentru că doar pe mine Dumnezeu m-a ales să predic înseamnă că frații mei merg în iad ?? NU ! . Ioan 15:16 : „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi;” 2. CARACTERUL FĂRĂ PATĂ AL LUI DUMNEZEU „Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?” Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce mai făcut aşa?” Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?“ (Romani 9:14-23) Dumnezeu este Suveran, El face tot ce vrea ! Dumnezeu este Dumnezeu. Dumnezeu nu face favoritisme. Dumnezeu este DREPT ! Dacă crezi că Dumnezeu trebuie să facă favoritisme, tu de fapt crezi că El iți datorează ceva și dacă tu nu primești ești foarte supărat sau dacă altcineva primește acel lucru înaintea ta, tu ești la fel de supărat, deoarece crezi 33
că Dumnezeu iți datoreaza ceva. Dumnezeu nu datorează nimic altceva decât o Judecată, la care toți ne vom prezenta ! Când înțelegi că Dumnezeu este drept, MILA va însemna mult pentru tine ! Dumnezeu face ce îi place, dar totdeauna cu dreptate. „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur” .(Rom., 9:15-16) Asta însemnă că dacă tu ceri milă Dumnezeu nu iți va da milă ? NU ! Dumnezeu spune simplu, că dacă tu ești un om salvat - tu ești salvat doar prin HAR ! Nu prin meritele tale ! Mila, indurarea, este găsită la Dumnezeu pentru că El este un Dumnezeu milos. „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5) Apoi în Ps., 32 :10 zice că ne înconjoară cu îndurarea: „(…), dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui”. In suveranitatea Lui de a alege, EL a ales să ne arate mila chiar dacă nu o merităm. Romani 9:17-18 : astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea. Scriptura zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” Unii oameni ar spune ca Dumnezeu l-a ridicat pe Faraon ca apoi să-l doboare, l-a creat ca apoi sa-l trimită în iad. NU, nu aceasta ne spune Biblia. Ci Biblia spune că Dumnezeu i-a dat funcția cea mai înaltă, i-a dat prestigiu și faimă. Dumnezeu este glorificat prin judecata Lui asupra acestui om. „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul”. (Exodul 9:16) 34
Dumnezeu nu a trecut peste dorința lui Faraon. De 18 ori în cartea Exod se spune că Faraon și-a împietrit inima și că inima lui a fost împietrită. În jumătate din acest numar (18) în Bibie se spune că Fraon și-a împietrit inima singur. Trebuie să înțelegeți că Faraon și-a împietrit inima singur prima dată și apoi Dumnezeu i-a împietrit inima ! „Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron.” (Exod 8: 15 și 32) Ce s-a întamplat este aceasta: Dumnezeu nu a hotarât ca Faraon să piară, Faraon era rău, crud, el era un despot, el omorâse mii de oameni, el avea o inimă impotrivitoare lui Dumnezeu. Judecata lui Dumnezeu nu a făcut decât să scoată în evidență răutatea lui. Dumnezeu nu a împietrit inima lui când era tânăr sau copil, Dumnezeu l-a avertizat pe Faraon, i-a trimis mesagerul, Dumnezeu a trimis plăgile dar Faraon și-a împietrit singur inima. Dumnezeu nu a spus depsre Faraon: te-am creat și te-am ales să te trimit în iad. Nu. Ci pentru că faraon și-a împietrit inima, Dumnezeu a vrut să facă un exemplu din faraon. Dumnezeu și-a arătat puterea prin Faraon. Dumnezeu nu împarte slava cu nimeni!
Iubirea lui Dumnezeu va fii văzută în ceruri și dreptatea Lui va fii manifestată prin iad.! Dumnezeu are tot dreptul să pedepsescă păcatul ! Vrei milă? Dumnezeu va avea milă de tine! Dacă ne împietrim inimile Dumnezeu ne va împietri inimile în continuare ! Și mai tare ! „Dar îmi vei zice:„Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?” (Rom.,9:19) Unii interpretează acest verset astfel: dacă Dumnezeu este de neclintit, ce putem face noi? „Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m35
ai făcut aşa?” Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?“ (Romani 9:20-21) Unii au ideea aceasta: „Eu, Dumnezeu, voi face acum două vase, pe unul îl voi trimite în iad și pe unul în rai. Oamenii sunt doar lut – slabi, neputincioși, lut insensibil. Eu sunt olarul, voi face ce vreau.” Este acesta adevarat despre Dumnezeu ? Nu ! Motivul pentru care aceste vase de lut au fost distruse este pentru că nu au înțeles rolul olarului. „Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa”?Aici nu este folosit cuvântul creat, ci cuvântul făcut, Dumnezeu slefuiește și unii nu pot accepta acesta. „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3:9) Dumnezeu nu crează oameni pentru ca apoi să-i distrugă. Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei. El vrea ca toți să fie salvați. Tu poți (dacă așa îți place ție) să-ți împietrești inima și Biblia ne avertizează depre o împietrire a inimii : „Câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” (Evrei 3 :15) Faraon a fost un exemplu folosit de Dumnezeu. Iată-l și pe al treilea punct : 3. INIMA NESCHIMBATĂ A LUI DUMNEZEU PENTRU CEI PIERDUȚI „…şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, 36
El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi ,popor al Meu’, pe cel ce nu era poporul Meu, şi ,preaiubită’, pe cea care nu era preaiubită. Şi acolo unde li se zicea: ,Voi nu sunteţi poporul Meu’, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.”“ (Romani 9:23-26) Planul lui Dumnezeu este de a lua pe evrei și pe cei dintre neamuri și să-i facă copii ai Lui, acesta este planul neschimbat al lui Dumnezeu. Este un privilegiu pentru pământeni să fie fii și fiice ai lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a creat pe nimeni să meargă în iad și iată câteva dovezi: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.“ (Ioan 3:16-17) „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.“ (Isaia 53:6) „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?“ (Romani 8:32) „Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.“ (1 Timotei 2:3-4) „Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.“ (1 Ioan 4:14) „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Avocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru 37
păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.“ (1 Ioan 2:1-2) Ca și predicator pot spune la orcine: dacă vrei milă – poți avea milă, dacă vrei salvare, poți avea salvare. Dacă vrei să fii salvat îți spun astăzi prin autoritatea Bibliei că poți fi salvat ! „…celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!“ (Apoc.22:17) Spune tuturor: El este iubitor. Dumnezeu este un Dumnezeu Suveran și El, în suveranitatea Lui, decide. Caracterul Lui este nepătat și El este neschimbat în dorința de a salva pe cei pierduți. El te vrea salvat. Dacă vrei să fii salvat, El te va salva chiar astăzi, chiar acum și te va prezenta curat prin sângele Lui înaintea tronului lui Dumnezeu. AMIN3 . Suma versetelor prezentate în lucrarea de faţă este sumară, ea ar putea fi îmbogăţită mult mai mult, în schimb şi o altă gamă de versete biblice ar putea fi citate în favoarea gândiri calviniste. Oricum, eu aş dori ca Duhul Sfânt să facă lumină în mintea tuturor celor care studiază Biblia. Ca unul căruia i se adresează zilnic poate chiar peste 10 persoane, într-o zi am avut și 35 de apeluri, iar pe e-mail, sosesc uneori în jur de o sută, am văzut din mărturisirile unora cum, îndată ce au primit chemarea la mântuire prin auzirea Evangheliei harului, adus prin Jertfa depusă de Domnul Isus, şi încă în toiul dragostei şi a râvnei mari ce le inunda inimile lor, au şi fost bombardaţi cu teologia predestinării. Tot zelul lor s-a stins şi au început să se clatine zicânduşi: ,,Dacă eu nu sunt un ales?”, ,,Dacă eu nu sunt predestinat la mântuire?” Şi încetul cu încetul s-au depărtat. Cine se încarcă de vinovăţia şi de sângele acestor suflete, dacă nu cei aşa de luminaţi, care au îmbrăţişat această teorie a predestinării ? Care este aşa de păgubitoare pentru unii ! Încă odată : 3
Din predica lui Adrian Rogers. 38
„Până una alta, Evanghelia care ne-a fost încredinţată este una a oportunităţii tuturor oamenilor de a fi mântuiţi, iar chemarea pe care o adresăm trebuie să implice responsabilitatea lor de a accepta sau nu harul mântuitor.”
Slăvit să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, împreună cu Isus, Fiul Tatălui şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin! Păstraţi dreapta credinţă nealterată !
Vasile Hozan octombrie 2012 Kitchener, Canada
Nota autorului: Am cules, în alcătuirea acestor rânduri din mai multe scrieri şi din însemnările unora, pe această temă: -Fericitul Augustin de Hipona, apologet și episcop; -Florin Vidu, tehnician, traducător de cărţi; -Cristian Ionescu,pastor penticostal din Chicago; -Niculaie Moldoveanu, omul care a făcut peste 8000 de cântări şi scrieri; -Pelagius, călugăr comentator al Bibliei care nu credea în har, mântuirea o credea prin fapte. -Din cartea „Imoralitate şi Predestinare ”; -William MacDonald - Comentarii; -Adrian Rogers, evanghelist american, din cuvântările lui cu privire la predestinare; -alte informaţii de pe Internet. 39
2014 Vasile Hozan Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă, stocată în vre-un sistem informațional, transmisă în orice formă și prin orice mijloace electronice, mecanice, de fotocopiere, înregistrare sau de orice altă natură, fără permisiunea prealabilă, în scris, a deținătorului de copyright. Fragmente scurte pot fi folosite în scopuri critice.
Editor: Dumitru Roșu 401-125, Ave.Dorval, Dorval, QC,Canada, H9S 3G7 Tel. (514)794-3464 e-mail :
[email protected]
Notã. Pentru ediția de față, citatele biblice au fost preluate din Biblia sau Sfânta Scriptură, versiunea Dumitru Cornilescu, București, 1923.
Imprimat în Canada.
Dépôt légal : 2014 Bibliothèque et Archives nationales du Québec Bibliothèque et Archives Canada ISBN 978-2-924375-16-7
40
